ICCJ. Decizia nr. 355/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 355/2013

Dosar nr. 7102/1/2012

Şedinţa publică din 3 aprilie 2013

Asupra plângerii de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 16 iunie 2012 petentul L.I. a depus o plângere la poliţia oraşului Pantelimon în care reclama că persoane din administraţiile locale şi centrale ale statului, realizează venituri prin „spălare de bani, crimă organizată şi acte de corupţie” săvârşind aceste activităţi în dauna comunităţii oraşului Pantelimon.

Totodată, petentul a mai reclamat că persoane necunoscute i-au ocupat un teren pe care-l deţine în oraşul Pantelimon, str. M. au distrus construcţia ridicată de petent pe acest teren şi au construit alte construcţii.

Prin ordonanţa nr. 3141/P/2011 din 4 august 2011 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declinat această cauză în favoarea D.N.A., motivându-se că plângerea formulată se referă la infracţiuni care sunt de competenţa materială a acestei unităţi.

Fiind audiat la data de 21 martie 2012 petentul a declarat că înţelege să-l reclame pe fostul primar C.P.

Prin ordonanţa nr. 343/P din 31 ianuarie 2013 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Biroul Teritorial Slobozia a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.P. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. şi art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Neînceperea urmăririi penale faţă de autori necunoscuţi, menţionaţi în declaraţia petentului ca fiind agenţi imobiliari „G.” şi „B.”, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Neînceperea urmăririi penale faţă de P.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, judeţul Ilfov, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. de către numitul C.C. şi reprezentantul SC M.I. SRL, precum şi a infracţiunilor prevăzute de art. 220 alin. (1) şi art. 217 C. pen., săvârşite de numiţii I.N. şi I.F.

Împotriva ordonanţei nr. 343 din 31 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Biroul Teritorial Slobozia, petentul L.I. s-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiție, secţia penală, în temeiul art. 2781 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel sesizată, constată că, potrivit art. 2781 C. proc. pen., soluţionarea plângerii îndreptată împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată se soluţionează de instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii competenţa să judece în primă instanţă.

Cum în speţă competenţa aparţine Tribunalului Ilfov, Înalta Curte urmează să trimită plângerea la instanţa competentă potrivit art. 42 C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Trimite plângerea formulată de petentul L.I. împotriva ordonanţei nr. 343/P/2011 din 31 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Biroul Teritorial Slobozia spre competentă soluţionare la Tribunalul Ilfov.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 aprilie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 355/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond