ICCJ. Decizia nr. 642/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 642/2013
Dosar nr. 3203/1/2013
Şedinţa publică din 12 iunie 2013
Asupra cererii de strămutare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În data de 29 mai 2013, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată cererea de strămutare formulată de petenţii B.G., B.C., B.M. şi SC C.C. SRL prin care solicită strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2591/265/2011 al Judecătoriei Năsăud.
În susţinerea cererii, petenţii fac referire la imparţialitatea celor implicaţi în judecarea cauzei şi la atitudinea inculpaţilor de tergiversare a cauzei, având în vedere că s-au acordat mai mult de 55 de termene de judecată în cauză, fără a se efectua nicio cercetare judecătorească datorită, lipsei nejustificate a unuia dintre inculpaţi aflat în stare de arest în Penitenciarul Botoşani.
Faţă de modificările C. proc. pen. aduse prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi în raport de data introducerii cererii de strămutare, Înalta Curte constată că cererea de strămutare a fost greşit îndreptată către această instanţă şi urmează a dispune trimiterea acesteia Curţii de Apel Cluj, pentru următoarelemotive:
În temeiul, art. 55 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenţii judiciari, sau grefierii instanţei. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă militară, competentă la o altă instanţă militară de acelaşi grad se dispune de Curtea Militară de Apel, fiind aplicabile, în mod corespunzător, prevederile prezentei secţiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel.”
Având în vedere prevederile art. 78 din Constituţia României şi dat fiind faptul ca Legea nr. 2/2013 nu prevede un termen pentru intrarea în vigoare a modificărilor şi completărilor aduse C. proc. pen., acestea devin valabile şi deplin aplicabile începând cu data de 16 februarie 2013.
Cererea formulată de petenţi a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29 mai 2013, dată la care dispoziţiile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, erau în vigoare.
Faţă de aceste considerente, având în vedere şi dispoziţiile art. 29 pct. 5 lit. c) raportat la dispoziţiile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată, că nu este competentă, să soluţioneze cererea de strămutare formulată, de petent, aceasta vizând un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Năsăud, astfef că va trimite cererea de strămutare spre competentă soluţionare Curţii de Apel Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Trimite cererea formulată de petenţii B.G., B.C., B.M. şi SC C.C. SRL prin care solicită strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2591/265/2011 al Judecătoriei Năsăud, spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Cluj,.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 638/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... | ICCJ. Decizia nr. 643/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... → |
---|