ICCJ. Decizia nr. 10/2014. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 10/2014

Dosar nr. 1984/103/2013

Şedinţa publică din 6 ianuarie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 62/ P din 30 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1984/103/2013 al Tribunalului Neamţ s-a dispus condamnarea inculpatului M.A. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe timp de 4 (patru) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 09 februarie 2013 până la data pronunţării sentinţei.

S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Asociaţia S.M.P.I., Centrul de Plasament „M.C. ” , corn. Butea, jud. Iaşi.

În temeiul art. 16¹ C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părţilor civile:

- Asociaţia S.M.P.I., prin reprezentant legal B.G., domiciliată în mun. Iaşi, sat/ corn. Butea, jud. Iaşi - suma de 20.000 lei, cu titlu de daune morale.

- Serviciul de Ambulantă Judeţean Neamţ - suma de 1.505,12 lei, reprezentând cheltuieli de transport.

- Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi - suma de 13.869,93 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În temeiul art. 16¹ C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească - părţii civile Asociaţia S.M.P.I., prin reprezentant legal B.G., în calitate de reprezentant legal al minorilor M.A.M. şi M.I.D.S - suma de câte 400 lei lunar pentru fiecare, reprezentând prestaţie periodică, de la data comiterii infracţiunii - 08 februarie 2013, până la data majoratului - 24 ianuarie 2023 pentru minoră şi, respectiv, 03 august 2026 pentru minor.

S-a luat act că obligaţia inculpatului, de plată a prestaţiei periodice către partea civilă Asociaţia S.M.P.I., prin reprezentant legal B.G., subzistă doar pe durata instituirii plasamentului în regim de urgenţă, conform Dispoziţiei nr. 7 din 26 februarie 2013 emisă de Consiliul Judeţean Neamţ, Direcţia Generală de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului, dar nu mai târziu de majoratul minorilor.

S-a luat act că partea vătămată D.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

în baza art. 109 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus păstrarea mijlocului material de probă aflat în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ - o rangă metalică în lungime de 72 cm şi cu diametrul de 2,6 cm, aparţinând victimei D.T., până la soluţionarea definitivă a cauzei, urmând a fi distrus ulterior.

Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 lei, a fost avansat către Baroul Neamţ din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.600 lei, cheltuieli judiciare avansate.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul M.A. a fost căsătorit cu victima D.T. timp de 6 de ani, având doi copii minori: M.A.M., în vârstă de 8 ani şi M.I.D., în vârstă de 4 ani. Cei doi au divorţat la data de 16 septembrie 2011, dar au continuat să locuiască în acelaşi imobil, relaţiile dintre ei fiind deteriorate.

În data de 08 februarie 2013, inculpatul M.A. a revenit la domiciliu, dar victima nu i-a permis accesul în casă. Inculpatul a intrat în interior, pe la mansardă, cu ajutorul unei scări şi a coborât la parter. A constatat că victima vorbea la telefon cu martorul C.V., inculpatul suspectând că cei doi ar fi în relaţii apropiate. Pe fondul stărilor conflictuale mai vechi şi iritat de faptul că nu fusese lăsat să intre în casă, inculpatul a aplicat lovituri repetate victimei, cu o rangă, în prezenţa copiilor, strigătele victimei şi ale copiilor fiind auzite de martorul C.V., prin telefon.

După anihilarea victimei, inculpatul a încuiat uşile locuinţei şi s-a îndreptat spre gară, anunţându-l telefonic pe martorul Minut Rafael, fratele său, că intenţionează să se arunce în fata trenului. Inculpatul a fost condus însă de fratele lui şi de martorul K.D.M. la Postul de Poliţie Săbăoani.

În acest timp, fiica minoră a inculpatului a reuşit să iasă din locuinţă, spărgând un geam şi să alerteze pe martorul H.F., care a anunţat organele de poliţie şi serviciul de ambulanţă.

Victima a fost internată în Spitalul Clinic de neurochirurgie „Prof. dr. N. Oblu” Iaşi, unde a decedat în dimineaţa zilei de 05 martie 2013.

Din actele medico legale întocmite s-a reţinut că victima a prezentat traumatism cranio - cerebral acut deschis cu multiple plăgi tăiate, traumatism cervical, traumatism membrul superior şi membrul inferior stâng - leziuni produse prin lovire cu obiect contondent şi tăietor şi care au avut raport de cauzalitate directă cu decesul victimei.

Prin Încheierea nr. 6/ U din 09 februarie 2013 a Tribunalului Neamţ s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsură ce a fost prelungită prin încheierea nr. 5/ PAP din 05 martie 2013 şi menţinută în cursul judecăţii.

Părţile civile din prezenta cauză au formulat cereri de despăgubiri civile, după cum urmează:

- Asociaţia S.M.P.I., prin reprezentant legal B.G. - pentru suma de 20.000 lei reprezentând daune morale şi prestaţie periodică pentru minorii M.A.M. şi M.I.D., în sumă de câte 400 lei lunar.

Prin dispoziţia nr. 7 din 26 februarie 2013 emisă de Consiliul Judeţean Neamţ, Direcţia Generală de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului minorii născuţi din căsătoria victimei cu inculpatul şi care fuseseră încredinţaţi, prin hotărârea de divorţ victimei au fost daţi în plasament, în regim de urgenţă Asociaţiei S.M.P.I., Filiala Butea, jud. Iaşi, urmând ca aceasta să exercite drepturile şi obligaţiile părinteşti pe durata instituirii plasamentului.

- Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ - pentru suma de 1.505,12 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport şi asistenţă medicală ale victimei (fila 54 dosar);

- Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. N. Oblu” Iaşi - pentru suma de 13869,93 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru victimă (fila 35 dosar).

Partea vătămată D.I., tatăl victimei nu s-a constituit parte civilă.

Audiat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti inculpatul M.A. a recunoscut în totalitate infracţiunea comisă, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare şi a fost de acord să plătească părţilor civile despăgubirile civile solicitate.

În raport de atitudinea procesuală a inculpatului, instanţa a reţinut situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, constând, în esenţă, în faptul că, în seara zilei de 08 februarie 2013, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, inculpatul M.A. a lovit-o pe fosta sa soţie, D.T., cu o rangă metalică în cap şi peste corp, provocându-i leziuni traumatice care au condus la deces, survenit la data de 05 martie 2013.

Din raportul medico-legal de necropsie din 14 martie 2013 efectuat de Institutul de Medicină Legală Iaşi a rezultat că moartea victimei D.T. a fost violentă, că s-a datorat comei cerebrale traumatice, consecinţa contuziei şi dilacerării cerebrale survenite în urme unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu şi că între leziunile cranio-cerebrale şi deces există o legătură directă de cauzalitate.

Vinovăţia inculpatului a rezultat din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, respectiv: procesul verbal de cercetare la faţa locului, cu planşă fotografică, constatarea medico-legală preliminarie nr. x/2013 întocmită de Cabinetul Medico - Legal Roman, constatarea preliminară nr. y/2013 efectuată de Institutul de Medicină Legală Iaşi, declaraţiile martorilor H.F., M.R., C.V., K.D.M., raportul de expertiză medico-legală de necropsie şi declaraţiile inculpatului, de recunoaştere a faptei.

În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului M.A. de a aplica lovituri repetate cu o rangă metalică - obiect apt de a produce moartea, în zone vitale - în cap şi peste corp, cauzându-i leziuni care au determinat decesul victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.

Deşi în declaraţiile sale inculpatul a susţinut că ar fi fost lovit, în prealabil, de către victimă, acest aspect nu s-a confirmat. Martorul C.V., cu care victima purta o discuţie telefonică înainte de a fi agresată a declarat că l-a auzit pe inculpat întrebând-o de ce i-a făcut bagajul, după care victima a început să strige după ajutor. Din raportul de constatare medico-legală din 14 februarie 2013, efectuat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Neamţ, a rezultat că inculpatul a prezentat o plagă confuză pe faţa palmară a mâinii stângi, care s-a putut produce prin lovire cu corp dur, însă, chiar inculpatul a declarat, în cursul urmăririi penale, că victima a îndreptat ranga spre el, însă a reuşit să o deposedeze şi astfel s-a tăiat la palmă. Chiar dacă varianta inculpatului ar fi fost reală, s-a reţinut că acesta ar fi putut evita agresarea victimei, din moment ce a deposedat-o de obiectul metalic şi că nu poate fi vorba de o puternică tulburare, determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii sau prin altă acţiune ilicită gravă.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanţa a avut în vedere, în primul rând, dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., care prevăd că, în cazul judecării inculpatului potrivit procedurii simplificate, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege sancţionator se reduc cu 1/3, precum şi dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv: modalitatea şi împrejurările în care a fost comisă infracţiunea - inculpatul a agresat victima, pe fondul stării conflictuale existente între ei, cauzându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia, urmările produse - moartea victimei, natura relaţiilor sociale încălcate - referitoare la dreptul la viaţă, pericolul social deosebit de ridicat al infracţiunii comise, relevat prin agresivitatea de care a dat dovadă inculpatul, acesta lovind victima fără a se gândi la consecinţe.

În acelaşi timp, instanţa de fond a ţinut seama de circumstanţele personale ale inculpatului, care are vârsta de 30 ani, este tatăl a doi copii minori, se află la prima abatere de la legea penală şi care a adoptat o poziţie procesuală sinceră, achiesând şi la acţiunile civile exercitate în cauză, de faptul că între inculpat şi victimă exista o stare conflictuală, determinată de neputinţa de a găsi o soluţie pentru evitarea convieţuirii în acelaşi imobil, iar în seara respectivă victima îi interzisese inculpatului accesul în locuinţa comună.

Astfel, s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe timp de 4 ani.

Pe durata executării pedepsei principale s-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, constatându-se că subzistă temeiurile ce au stat la baza luării acestei măsuri, iar în cauză s-a pronunţat o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate.

În baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive de la 09 februarie 2013 până la data pronunţării hotărârii.

În baza art. 16¹ C. proc. pen., în raport de poziţia adoptată de inculpat, de achiesare la pretenţiile civile solicitate în cauză, a fost obligat acesta la plata daunelor morale, a prestaţiei periodice pentru copiii săi minori, cu începere de la data faptei şi până la majorat, dar pe durata instituirii plasamentului în regim de urgenţă, a cheltuielilor de transport şi de spitalizare ale victimei.

Întrucât obiectul cu care s-a comis fapta - o rangă metalică - aparţine victimei, astfel cum a declarat în instanţă inculpatul, nu s-a putut dispune măsura confiscării, prevăzută de art. 118 lit. b) C. pen. însă, conform art. 109 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus a se păstra acest obiect la Camera de corpuri delicte, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În cauză au formulat apel, în termen legal, inculpatul M.A., nemotivat în scris, dar şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ.

În motivele scrise ale procurorului s-a arătat că:

I. în mod greşit instanţa a omis a aplica dispoziţiile art. 7 din Legea 76/2008, cu referire la prelevarea de probe biologice de la inculpat.

S-a arătat că, potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008, prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în anexa legii, cum este şi infracţiunea de omor, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, este dispusă de către instanţa de judecată, prin hotărâre de condamnare şi se realizează la eliberarea din penitenciar, fără nicio altă notificare prealabilă din partea instanţei de judecată, nefiind necesar ca instanţa de judecată care a dispus prelevarea probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare să menţioneze în dispozitivul hotărârii de condamnare şi data la care se realizează prelevarea de probe biologice.

II. Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului M.A., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen., s-a apreciat că este prea mică, având în vedere gravitatea deosebită a infracţiunii, modalitatea de comitere şi urmarea acesteia, precum şi impactul social puternic produs în societate.

S-a arătat că faptul că inculpatul nu are antecedente penale şi a solicitat judecarea sa potrivit procedurii simplificate, prev. de art. 320¹ C. proc. pen. nu este suficient pentru a-i raporta reducerea pedepsei la minimul special al pedepsei stabilite de lege pentru infracţiunea comisă.

Astfel, s-a susţinut că, în speţă, se evidenţiază impulsivitatea şi agresivitatea inculpatului, care a exercitat acte de violenţă repetate asupra fostei sale soţii, lovind-o cu o rangă metalică peste corp, în faţa copiilor minori ai acestora şi, deşi a realizat că victima ar putea deceda în urma loviturilor primite, inculpatul a abandonat-o şi a încuiat-o în casă, fără a-i acorda ajutor medical imediat.

Pentru motivele expuse, s-a solicitat admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174 C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.A..

Inculpatul a declarat că îşi retrage apelul formulat în cauză.

Prin decizia penală nr. 129 din 13 august 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în baza art. 369 C. proc. pen., s-a luat act de retragerea apelului formulat de inculpatul M.A. împotriva Sentinţei penale nr. 62/ P din 30 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1984/103/2013 al Tribunalului Neamţ.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul la plata a 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ împotriva aceleiaşi sentinţe penale, cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicate şi omisiunea primei instanţe de a interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., atât ca pedeapsă accesorie, cât şi ca pedeapsă complementară.

A fost desfiinţată sentinţa penală apelată cu privire la aceste aspecte.

A fost reţinută cauza spre rejudecare şi, în fond, a fost majorată pedeapsa principală de la 8 ani, la 11 ani închisoare.

I s-au interzis inculpatului şi drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., atât ca pedeapsă accesorie, cât şi ca pedeapsă complementară.

În baza art. 383 alin. (1¹) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 381 C. proc. pen., s-a dedus în continuare durata arestului preventiv, de la 30 mai 2013 la zi.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

S-a constatat că inculpatul a fost reprezentat de apărător ales.

în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa penală apelată, prin prisma motivelor invocate de apelanţi, precum şi sub toate aspectele, Curtea de Apel Bacău a constatat că prima instanţă a făcut o descriere amănunţită atât a situaţiei de fapt, cât şi a temeiurilor de drept pe baza cărora şi-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecăţii, precum şi a probelor care au fundamentat-o, în expunerea argumentelor faptice şi juridice ce au condus la pronunţarea soluţiei criticate, respectând întocmai dispoziţiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd menţiunile pe care trebuie să le conţină considerentele unei hotărâri. Astfel, s-a constatat că Tribunalul Bacău a făcut o descriere detaliată a situaţiei de fapt, expunând pe larg activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, dar şi mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi nemijlocit în faţa instanţei, care au confirmat pe deplin activitatea infracţională expusă în considerentele rechizitoriului. De asemenea, a dat o încadrare juridică legală, în concordanţă cu faptele reţinute potrivit procedurii speciale şi simplificate de judecare a cauzei în baza recunoaşterii vinovăţiei, în conformitate cu prevederile art. 320¹ C. proc. pen.

Criticile aduse sentinţei penale apelate au vizat tratamentul sancţionator adoptat de prima instanţă şi mai puţin situaţia de fapt reţinută în hotărârea atacată, situaţie pe deplin confirmată de probele aflate la dosar. Prin urmare, s-a apreciat că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică sub aspectul reţinerii vinovăţiei şi tragerii la răspundere penală a inculpatului.

Din acest punct de vedere, instanţa de apel a reţinut că individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, care nu poate fi totuşi unul arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate. înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, s-a reţinut că, pentru a-şi putea îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi al duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei. Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

S-a reţinut de către instanţa de prim control judiciar că la individualizarea judiciară a pedepsei făcută de Tribunalul Neamţ nu s-au avut în vedere, în plenitudinea lor, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume: gradul ridicat de pericol social concret al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă, respectiv violenţa nejustificată manifestată faţă de victimă, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, dar şi atitudinea sa procesuală de recunoaştere nuanţată a faptei comise.

Analizând toate aceste criterii, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa închisorii aplicată de prima instanţă nu corespunde întrutotul funcţiilor de constrângere şi reeducare, precum şi scopului preventiv al acesteia, Tribunalul Neamţ dând dovadă de clemenţă mult prea mare prin orientarea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege, urmare a procedurii speciale şi simplificate de judecare a cauzei în baza recunoaşterii vinovăţiei, în conformitate cu prevederile art. 320¹ C. proc. pen. Astfel, s-a apreciat că se impune o nouă individualizare a pedepsei principale, prin majorarea ei la 11 ani închisoare, reţinându-se că M.A. a lovit victima cu mare violenţă, de mai multe ori, practic fără nicio şansă pentru aceasta de a scăpa cu viaţă, în prezenţa copiilor care plângeau.

Această din urmă împrejurare, coroborată cu faptul că victima era mama copiilor inculpatului şi fosta soţie a acestuia, a determinat instanţa de apel să aprecieze că, pentru inculpat, relaţiile de familie şi modul de creştere şi dezvoltare a minorilor nu numai că nu reprezintă o preocupare, dar pot fi oricând afectate şi mai mult prin conduita sa impulsivă şi agresivă. S-a reţinut, aşadar, că prin infracţiunea comisă şi, mai ales, datorită împrejurărilor concrete în care s-a produs, arătate anterior, inculpatul M.A. a devenit nedemn a exercita drepturile părinteşti, precum şi cele de a fi tutore sau curator, prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., atât pe timpul executării pedepsei principale, cât şi ulterior.

Faţă de lipsa de antecedente penale pentru inculpat şi prevederile legale care lasă la aprecierea instanţei necesitatea prelevării de probe biologice, instanţa de apel a considerat că nu se impune admiterea apelului şi pe acest motiv.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.A.

În cuprinsul motivelor scrise de recurs, depuse la dosar în termenul prevăzut de lege, au fost dezvoltate critici cu privire la greşita individualizare a pedepsei de către instanţa de apel, care a fost apreciată ca fiind prea aspră în raport de circumstanţele reale şi de cele personale ale inculpatului, fără a fi indicat însă cazul de casare pe care se fundamentează calea de atac promovată.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa instanţei, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., criticile vizând greşita aplicare a legii, cu referire la dispoziţiile art. 73 lit. b) şi art. 74 C. pen., în esenţă apreciindu-se că se impune a se acorda eficienţă acestor prevederi legale, cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate inculpatului.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2¹) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, la data de 13 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devolutiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat oral de apărătorul recurentului inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că recurentul inculpat şi-a motivat recursul în scris la data de 31 decembrie 2013 (fără a indica vreun caz de casare, limitându-se doar la a dezvolta critici cu privire la greşita individualizare a pedepsei) şi oral în ziua judecăţii (moment la care a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen.). Ca urmare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2)¹ C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul inculpat a dezvoltat critici care ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acesta era reglementat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013. în acest sens, se reţine, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în cauză, recurentul inculpat a criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, situaţie exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Totodată, în legătură cu susţinerea apărării în sensul că în favoarea recurentului inculpat ar fi trebuit reţinute dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., se constată că, în realitate, se tinde la schimbarea situaţiei de fapt reţinute în cauză, lucru care nu mai este posibil în calea de atac a recursului şi, în plus, critica referitoare la nereţinerea prevederilor legale anterior menţionate nu mai poate fi valorificată, având în vedere că prezenta cauză a fost judecată în procedura simplificată, inculpatul recunoscând fapta, astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu, în cuprinsul căruia nu se face vorbire despre împrejurarea că ar fi fost provocat şi, mai mult, din probele administrate în cursul urmăririi penale nu rezultă că fapta ar fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea victimei.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 9 februarie 2013 la 6 ianuarie 2014.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 129 din 13 august 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 9 februarie 2013 la 6 ianuarie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 ianuarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 120/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 352/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal: