ICCJ. Decizia nr. 1077/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1077/2014

Dosar nr. 7439/3/2013

Şedinţa publică din 26 martie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 342 din 23 aprilie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, a hotărât următoarele:

S-a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul B.M., din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.M. la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

A aplicat art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art 65 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani; în condiţiile art. 66 C. pen.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) şi alin. (4) C. pen. a dispus confiscarea contravalorii briceagului folosit de inculpat la săvârşirea infracţiunii.

A fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 3.397,11 RON către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost:obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare statului, din care 200 RON onorariul avocatului din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, nr. 2147/P/2010 din data de 14 februarie 2013, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul B.M. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. a).

Prin actul de sesizare, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 17 octombrie 2009 numita P.E. a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti prezentând multiple.plăgi înţepate, situate pe ambele coapse în treimea superioară, produse prin agresiune, cu interesarea arterei periolare, şi anemie secundară severă. Intervenţia chirurgicală efectuată în regim de urgenţă a salvat viaţa victimei, care a fost externată la 23 octombrie 2009, tratamentul fiind continuat ambulatoriu.

Conform raportului medico-legal „P.E. a prezentat, la data examinării medico-legale, leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 17 octombrie 2009, prin lovire repetată cu corp tăietor-înţepător (posibil cuţit sau similar) pentru care a necesitat circa 25 zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa victimei.”

Materialul probator administrat a demonstrat că autorul acestei agresiuni este inculpatul B.M.; acesta a convieţuit cu P.E. circa 14 ani, din convieţuirea celor doi rezultând doi copii minori. Toată această perioadă a fost caracterizată de conflicte şi loviri sau violenţe domestice, pentru care, însă, nu au fost formulate plângeri prealabile sau acţiuni judiciare, inclusiv după despărţirea celor doi, în anul 2008, această stare conflictuală nu a încetat, deşi B.M. şi P.E. au convenit, pe cale amiabilă cu privire la creşterea şi educarea celor doi copii minori, cât şi eu privire la reşedinţa acestora.

În seara zilei de 17 octombrie 2009, întorcându-se de la o aniversare, P.E. s-a întâlnit cu B.M., iar acesta a însoţit-o pe partea vătămată împotriva voinţei acesteia şi susţinând că doreşte să poarte o simplă discuţie. Întrucât partea vătămată se deplasa spre domiciliu împreună cu fiul ei şi martorele S.A. şi P.D., inculpatul B.M. a insistat să poarte cu P.E. o discuţie confidenţială, deşi aceasta îşi exprimase temerea că fostul ei concubin va avea un comportament violent. În momentul exprimării acestui refuz de către fosta sa concubină, inculpatul a prins-o pe aceasta de păr şi, cu un briceag pe care îl avea asupra sa, a încercat să îi taie părul, prinzând capul părţii vătămate între picioare.

P.E. a încercat să se apere de această agresiune şi a început să ţipe, încercând în acelaşi timp să scape din imobilizarea inculpatului. Enervat de această atitudine, B.M. a lovit-o în mod repetat pe partea vătămată cu obiectul vulnerant menţionat la nivelul ambelor coapse, leziunile interesând vase sanguine importante.

În drept, s-a constatat că fapta inculpatului B.M. de a aplica lovituri repetate cu un cuţit părţii vătămate P.E., provocându-i în acest fel leziuni care au necesitat cca. 25 zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa acesteia, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen.

În acelaşi sens s-a decis în mod constant în practica judiciară care a statuat:

„Fapta inculpatului de a o lovi în public, cu un cuţit, în zona abdominală pe partea vătămată, cauzându-i o plagă prin înjunghiere în peretele abdominal (...), întruneşte elementele constitutive ale tentativei de omor calificat, deşi potrivit raportului de expertiză medico-legală, leziunile nu i-au pus viaţa în primejdie şi au necesitat 25 zile îngrijiri medicale” (decizia nr. 163/2003 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 3754 din 16 septembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi similar decizia nr. 2740/2004 a instanţei supreme).

Infracţiunea, în forma tentativei, săvârşită de inculpatul B.M. a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procese-verbale de sesizare şi consemnare a actelor premergătoare; proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto; procese-verbale de transcriere a unor convorbiri telefonice la numărul unic de apel; procese-verbale de recunoaştere din planşe foto; copia foii de observaţie a pacientei P.E.; raport de expertiză medico-legală; declaraţiile părţii vătămate; declaraţiile martorilor; declaraţiile inculpatului.

În cursul urmăririi penale inculpatul B.M. a avut o atitudine sinceră, recunoscând în mod constant faptele comise.

Potrivit declaraţiilor acestuia, la 17 octombrie 2009 a intenţionat să poarte o discuţie cu fosta sa concubină, legată de faptul că aceasta luase ambii copii la domiciliul său şi convieţuia cu un alt bărbat.

Enervat de refuzul acesteia de a purta orice dialog pe această temă, a încercat să îi taie părul, imobilizând-o şi apoi i-a aplicat lovituri repetate cu briceagul pe care îl avea asupra sa, la nivelul ambelor coapse. Imediat după aplicarea loviturilor a părăsit locul faptei şi s-a îndreptat spre reşedinţa sa, aruncând pe traseu obiectul vulnerant folosit, care nu a mai putut fi recuperat.

în apărarea sa, inculpatul a susţinut că nu a intenţionat să suprime viaţa victimei şi a dorit să o sperie sau să îi provoace leziuni superficiale pe fondul unei stări de stres determinate de conduita părţii vătămate care îi interzisese să mai vină în cartierul în care au locuit împreună şi să-şi viziteze copiii.

Tribunalul a constatat, în schimb, că apărările inculpatului au un caracter formal, fiind infirmate în totalitate de probele administrate.

Astfel, cele 7 plăgi înjunghiate de la nivelul coapsei stângi şi cele 3 plăgi înjunghiate de la nivelul coapsei drepte atestă loviturile repetate aplicate de inculpat, iar traiectul unora dintre leziuni a căror profunzime ajunge până la contact cu osul femural demonstrează intensitatea maximă cu care au fost aplicate loviturile. În definirea agresiunii comise de inculpatul B.M. ca tentativă la infracţiunea de omor calificat, s-a avut în vedere şi poziţia „agresor - victimă”, aceasta din urmă fiind imobilizată la nivelul cranio-cervical şi zbătându-se pentru a se apăra în momentele lovirii cu cuţitul, ceea ce demonstrează că nu a fost vizată numai o anumită zonă anatomică (cea a membrelor inferioare), iar rezultatul mai grav nu s-a produs din motive independente de rezoluţia infracţională luată de autor.

Din acest punct de vedere, al laturii subiective, „intenţia de a ucide rezultă din materialitatea actelor săvârşite de autor, apreciindu-se în funcţie de zona anatomică vizată şi intensitatea loviturilor, acestea prefigurând producerea rezultatului letal” (Curtea de Apel laşi, decizia nr. 67/2004). Multitudinea loviturilor aplicate, gravitatea leziunilor provocate au demonstrat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, acceptând posibilitatea producerii unui rezultat letal, chiar dacă nu a urmărit în mod expres acest lucru. De asemenea, s-a observat din practica medicală şi medico-legală că lezionarea unor vase mari de sânge are ca efect instalarea decesului în maximum 4 minute.

În faza de cercetare judecătorească, audiat fiind, inculpatul a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei şi îşi însuşeşte materialul probator administrat în cauză la urmărirea penală şi doreşte să beneficieze de disp. art. 3201 C. proc. pen.

Partea vătămată P.E., de asemenea, a fost audiată în şedinţă publică şi a declarat că s-a împăcat cu inculpatul şi nu are nicio pretenţie de la el.

Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., cu motivarea că nu a avut intenţia să suprime viaţa părţii vătămate, dovadă fiind faptul că a Iovit-o pe aceasta în zone nevitale, respectiv în coapse. Totodată, acesta a arătat că, la gradul lui de instrucţie, nu a realizat că, lovind-o în picior cu cuţitul, poate să-i secţioneze vase de sânge importante, de natură a duce la decesul victimei.

Instanţa de fond, analizând cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, a constatat că nu este întemeiată, deoarece intensitatea loviturilor aplicate victimei ce aveau adâncimea de 8 cm, numărul lor mare, respectiv 7 înţepături pe coapsa stângă şi 3 pe coapsa dreaptă, instrumentul folosit, un cuţit sau briceag cu lama de cca. 15 cm, au condus la concluzia că inculpatul, cel puţin indirect, a acceptat posibilitatea suprimării vieţii victimei.

În acelaşi sens, al existenţei intenţiei de suprimare a vieţii victimei, s-a observat că este şi faptul premeditării acţiunii inculpatului, acesta pândind-o pe fosta sa concubină până când a avut ocazia să o prindă să-i aplice o „corecţie”, ameninţând-o mai demult în acest sens.

Inculpatul o soma pe partea vătămată să revină în concubinaj cu el, în condiţiile în care se despărţiseră în urmă cu un an (în 2008) tot din cauza bătăilor pe care inculpatul obişnuia să i le aplice aproape zilnic.

După despărţire, acumulând frustrarea de a se vedea părăsit de concubină, care l-a luat şi pe fiul cel mic cu ea, inculpatul a luat rezoluţia infracţională de a o pedepsi, relevantă în acest sens, al ranchiunei purtate de inculpat victimei, fiind declaraţia martorei S.A., nepoata părţii vătămate. Aceasta, în declaraţia dată la urmărirea penală a arătat că „De când s-au despărţit cei doi, B.M. a ameninţat-o pe P.E. că o s-o bată dacă nu se întoarce la el, când o va prinde pe stradă, iar din acest motiv P.E. nu ieşea niciodată singură din casă, fiind însoţită mereu de rude.”

De aici instanţa de fond a constatat o anume premeditare a acţiunii violente a inculpatului B.M., care, deşi iniţial a vrut să-i taie părul victimei, nereuşind decât să-i smulgă un smoc de cca. 30-35 cm, deoarece victima s-a apărat, în final, enervat de opoziţia ei, a dat cu cuţitul de nenumărate ori (10 plăgi înjunghiate), lovind-o în ambele coapse, părăsind zona în fugă, după ce victima a rămas leşinată în stradă.

Inculpatul,deşi cu grad redus de instruire, a avut totuşi prezenţa de spirit ca, imediat după comiterea faptei, să arunce arma folosită, astfel încât să nu mai poată fi găsită de organele judiciare.

Pe de altă parte, s-a reţinut că, în prezenţa propriului său copil, în vârstă de 6 ani, ce se afla de mâna mamei sale, precum şi a minorei în vârstă de 11 ani la acea dată, „inculpatul B.M. i-a băgat mâna în păr lui P.E. şi a început să o tragă de păr spunându-i să meargă cu el”.

În continuarea declaraţiei sale, martora S.A., nepoata victimei, prezentă şi ea Ia momentul agresiunii, a arătat următoarele: „P.E. i-a spus că nu vrea să meargă. Când am văzut acest lucru, le-am spus copiilor, care erau cu noi, să fugă acasă şi să cheme pe cineva să ne ajute. Eu am rămas lângă P.E. şi B.M., acesta continuând să o tragă de păr.

La un moment dat, văzând că P.E. nu vrea să meargă cu el, B.M. a scos un cuţit de tip briceag, cu lama de cca. 8-10 cm, cu care i-a tăiat lui P.E. o parte din părul prins în coadă.”

Pornind de la aspectul recunoaşterii infracţiunii, în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., instanţa de fond, constatând dovedită vinovăţia inculpatului, a dispus condamnarea acestuia, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., respingând cererea de schimbare a încadrării juridice.

Prima instanţă a individualizat pedeapsa în limitele prevăzute de lege, adică între 7 ani şi 6 luni şi 12 ani şi 6 luni închisoare, cu reducerea limitelor acestora cu 1/3, în conformitate cu prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Faţă de atitudinea sinceră şi cooperantă a inculpatului, de lipsa antecedentelor penale, de regretul exprimat în raport de fapta săvârşită, instanţa a condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare, ceea ce reprezintă minimul special prevăzut de lege, în condiţiile reducerii ei cu 1/3.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul B.M., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 26 iunie 2013, sub nr. 7439/3/2013.

Motivele de apel formulate în scris de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au vizat netemeinicia sentinţei penale sub următoarele aspecte:

- omisiunea interzicerii drepturilor părinteşti, în baza art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. d) şi art. 65 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen., având în vedere infracţiunea comisă de inculpat, relaţia dintre inculpat şi partea vătămată, faptul că infracţiunea a fost comisă în prezenţa minorului B.A.A., fiul părţii vătămate şi al inculpatului, rezultat dintr-o relaţie de concubinaj;

- greşita individualizare a pedepsei, apreciindu-se că în procesul de individualizare ar trebui să existe un echilibru între circumstanţele reale şi cele persoane ale inculpatului.

Astfel s-a solicitat a se reţine numărul mare de lovituri aplicate victimei, acestea fiind deosebit de adânci, faptul că leziunile traumatice suferite au pus în primejdie viaţa acesteia, precum şi că inculpatul şi-a premeditat această acţiune violentă.

- omisiunea precizării sumei de bani confiscate de la inculpat în baza dispoz. art. 118 alin. (1) lit. b) şi alin. (4) C. pen., având în vedere că briceagul folosit la comiterea faptei nu a fost găsit.

Motivele de apel formulate de inculpatului B.M. au fost invocate oral, prin avocat, şi consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Astfel, acesta a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa în cea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., având în vedere că incidentul a intervenit ca urmare a faptului că partea vătămată a părăsit domiciliul conjugal şi convieţuia împreună cu un alt bărbat şi că nu a avut intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate, loviturile aplicate nevizând zone vitale ale corpului.

Acesta a mai arătat că a avut o atitudine sinceră, că nu este cunoscut cu antecedente penale, că s-a împăcat cu partea vătămată, acum locuind împreună.

În continuare a solicitat reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. şi coborârea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, conform art. 86 C. pen.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în temeiul dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat apelul inculpatului ca fiind neîntemeiat, iar apelul Parchetului ca fiind întemeiat, pentru considerentele următoare:

În mod temeinic, instanţa de fond a constatat că din probele administrate rezultă că fapta inculpatului care în ziua de 17 octombrie 2009, a aplicat părţii vătămate P.E. lovituri repetate cu un cuţit la nivelul ambelor coapse, provocându-i în acest fel leziuni ce au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei, leziunile interesând vase sanguine importante, întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv (intenţie indirectă), elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. Săvârşirea faptei rezultă din declaraţia de recunoaştere a inculpatului dată în faţa primei instanţe, coroborată cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică; raportul de expertiză medico-legală; declaraţii martori şi parte vătămată; proces-verbal de efectuare a actelor premergătoare; procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice la numărul de urgenţă 112; procese-verbale de recunoaştere din planşe foto.

În mod corect prima instanţă a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice întrucât numărul loviturilor (10 plăgi înjunghiate), agentul vulnerant (cuţit sau briceag cu o lamă de 15 cm), profunzimea loviturilor (unele ajung până la contactul cu osul femural), poziţia victimei faţă de inculpat (imobilizată la nivel cranio-cervical şi zbătându-se pentru a se apără în momentele lovirii cu cuţitul), ca şi premeditarea acţiunilor inculpatului (care a aşteptat-o pe partea vătămată, fiind înarmat cu un briceag) sunt de natură a indica faptul că inculpatul cel puţin a acceptat faptul că victima ar putea deceda în urma aplicării loviturilor.

S-a arătat că ceea ce diferenţiază tentativa la infracţiunea de omor de infracţiunea de vătămare corporală care a produs ca rezultat punerea în primejdie a vieţii victimei este voinţa inculpatului şi scopul urmărit sau acceptat de către acesta. Fiind vorba de elemente ale laturii subiective, acestea pot fi dovedite analizând modalitatea în care s-au exteriorizat prin acţiunile întreprinse de către inculpat, independent de ceea ce acesta poate declara ulterior cu privire la reprezentarea sa mentală. Or, în prezenta cauză, elementele analizate anterior referitoare la acţiunea inculpatului au indicat faptul că acesta a acceptat că victima ar putea deceda.

S-a apreciat că este posibil ca gradul de instrucţie redus să îl fi pus pe inculpat în situaţia de a nu avea reprezentarea că zona vizată este puternic vascularizată şi că perforarea sau tăierea unui vas de sânge localizat în respectiva regiune (artera femurală) poate duce la decesul victimei prin exsangvinizare, însă în mod cert inculpatul şi-a dat seama că folosind un obiect tăietor-înţepător de aceste dimensiuni, în mod repetat şi profund, este de natură a pune în pericol viaţa părţii vătămate. În raport de aceste criterii, instanţa de apel a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă de omor în vătămare corporală gravă.

Art. 72 C. pen. stabileşte criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii şi cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispoziţiile art. 52 C. pen.: funcţia represivă şi cea de prevenţie generală şi specială, astfel încât inculpatul să înţeleagă şi să resimtă direct consecinţele actului său social şi să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

În cauza de faţă, instanţa de fond a indicat criteriile generale, şi, raportându-le la circumstanţele speţei, a stabilit o pedeapsă de 5 ani, minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea aceasta, ca urmare a reducerii limitelor cu o treime în baza art. 3201C. proc. pen. Curtea a apreciat că în raport de circumstanţele faptei asupra persoanei cu care a avut o relaţie şi avea copii minori, prin aplicarea unor lovituri repetate şi profunde cu un cuţit, pe fondul unor discuţii contradictorii, ca urmare a unei stări conflictuale preexistente între inculpat şi victimă, provocate de atitudinea constant violentă a inculpatului faţă de victimă pe parcursul relaţiei anterioare, dar şi după separarea celor doi. În prezenţa mai multor persoane, printre care şi doi minori; dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului care a înţeles să îşi rezolve nemulţumirile personale printr-o acţiune agresivă faţă de persoana cu care avusese o relaţie, nu are ocupaţie, a fost sancţionat administrativ pentru purtare ilegală de arme albe, în faţa primei instanţe a recunoscut săvârşirea faptei nu se impune coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

De altfel, în raport de sancţiunea administrativă anterioară, de faptul că inculpatul a avut constant o atitudine agresivă faţă de victimă pe parcursul relaţiei, că nu are un loc de muncă, nu se poate aprecia că acesta a avut o bună conduită anterior săvârşirii faptei, astfel încât s-a reţinut că nu se impune aplicarea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

Totodată, instanţa de apel a apreciat că nu se impune nici majorarea pedepsei, aceasta fiind bine individualizată în raport de criteriile analizate anterior şi de relaţiile preexistente dintre părţi.

În raport de natura faptei (contra vieţii unei persoane), de împrejurările de săvârşire (asupra mamei propriilor copii, în prezenţa minorului B.A.A., fiul părţilor), de criteriile indicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou şi Pârcălab c. României, instanţa de apel a apreciat că se impune interzicerea exerciţiului drepturilor părinteşti şi a celui de a fi curator, întrucât interesul superior al minorului implică interzicerea oricărui contact cu un părinte violent care nu poate oferi decât un model de comportament negativ, care poate fi preluat şi perpetuat de proprii copii.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, Curtea a avut în vedere că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este un mijloc de individualizare a executării pedepsei, o măsură de politică penală bazată pe încrederea în posibilitatea îndreptării inculpatului şi pe supunerea lui la încercare în acest scop; fiind destinată să ducă la realizarea scopului pedepsei fără executarea efectivă a acesteia, evitându-se, astfel, neajunsurile pe care le poate atrage contactul cu mediul din penitenciar.

În vederea aplicării acestei instituţii, instanţa trebuie să cerceteze şi să cunoască cât mai amănunţit personalitatea infractorului şi numai dacă în urma acestei analize şi-a format convingerea că delincventul este apt a se îndrepta fără executarea pedepsei, că pronunţarea pedepsei constituie un avertisment suficient de serios pentru a descuraja ulterior eventuale comportări infracţionale, va putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Elementul esenţial pentru aplicarea acestor dispoziţii este aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija, de a se elibera de mentalităţile şi deprinderile antisociale care l-au condus pe calea ilicitului penal, prin eforturi făcute în scopul propriei reeducări. Instanţa de judecată trebuie să constate posibilitatea reală de îndreptare, constatare ce trebuie să rezulte din date obiective, referitoare la comportarea anterioară, dar şi la comportarea după săvârşirea faptei, la atitudinea faţă de muncă, faţă de regulile de convieţuire în general.

Curtea a apreciat că în condiţiile în care inculpatul a încercat să justifice fapta sa prin aceea că partea vătămată i-ar fi interzis să vină în cartierul în care locuia şi să îşi viziteze copiii, luând în considerare şi modalitatea şi mijloacele de săvârşire a faptelor, prin lovituri repetate aplicate după imobilizarea părţii vătămate, în prezenţa mai multor persoane, după o relaţie de concubinaj cu victima faţă de care s-a manifestat în mod repetat agresiv, nu se poate afirma că simpla pronunţare a condamnării constituie un avertisment suficient pentru inculpat şi că acesta nu va mai săvârşi infracţiuni, chiar şi în lipsa executării pedepsei în regim închis, nefiind suficientă o libertate supravegheată.

În raport de aceste considerente, în lipsa. altor elemente pozitive care să caracterizeze persoana inculpatului, Curtea.a apreciat că în cauză nu se impune aplicarea dispoziţiilor referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind necesară executarea în regim închis, astfel încât inculpatul să înţeleagă şi să resimtă direct consecinţele actului său social şi să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

Potrivit art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., sunt supuse confiscării bunurile care au fost folosite în orice mod la săvârşirea unei infracţiuni. Potrivit art. 118 alin. (4) C. pen., dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.

Interpretarea per a contrario a acestui articol duce la concluzia că pot fi confiscate în natură doar bunurile care au fost recuperate de organele judiciare (de altfel, punerea în executare a unei astfel de măsuri în caz contrar ar fi imposibilă fizic).

Întrucât organele judiciare nu au recuperat briceagul folosit de inculpat pentru aplicarea loviturilor, prima instanţă a dispus confiscarea contravalorii acestuia, fără a preciza, însă, această valoare. Prin urmare, Curtea a înlăturat această omisiune şi a dispus confiscarea sumei de 30 RON, estimată a fi valoarea unui briceag asemănător celui folosit de inculpat, în raport de datele existente la dosar.

Având în vedere aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.M.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de.Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 342 din 23 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, şi rejudecând în fond:

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d) şi e) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 118 lit. b) şi alin. (4) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 30 RON, reprezentând contravaloarea briceagului folosit de acesta la săvârşirea infracţiunii. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 400 RON, cheltuieli.judiciare către stat, din care suma de 200 RON, onorariul avocatului din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva deciziei penale nr. 234/A din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală, a declarat recurs inculpatul B.M., invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs depuse în scris la data de 13 martie 2014, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate şi schimbarea modalităţii de executare prin aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. şi faţă de abrogarea art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, recurentul a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv C. pen. actual în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei şi sancţiunea aferentă.

Analizând calea de atac declarată în cauză, instanţa reţine următoarele:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 3859C. proc. pen. anterior.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. - când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Recurentul a criticat decizia în principal cu privire la individualizarea sancţiunii pe care a apreciat-o ca fiind contrară art. 72 C. pen. anterior, iar în subsidiar cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, solicitând aplicarea unei sancţiuni în limitele prevăzute de noul C. pen. în vigoare.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la individualizarea sancţiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, instanţa constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. În acelaşi sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii. În consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior. Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, urmând a reduce proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

În ceea ce priveşte efectele abrogării art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior şi reîncriminarea faptei de omor în art. 188 C. pen., instanţa de recurs constată că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen., şi anume aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă.a cauzei.

În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 12 februarie 2014, cauza fiind amânată la data de 26.martie 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 17 septembrie 2013, şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează omorul calificat, a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurent instanţa de recurs urmează să analizeze:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este încriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsa şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

c) Instituţiile autonome în raport de încriminare şi sancţiune.

În cauza de faţă vor fi analizate art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior.

Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat.

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezîncriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care încriminează fapta. Unitatea dintre încriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina încriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg: din încriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată faptă în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-un alt text de lege din aceeaşi lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru recurent conduce la dezîncriminarea faptei faţă de acesta.

Principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea în concret a efectelor celor două coduri cu privire la instituţiile autonome. Examinarea cauzei cu privire la legea incidentă în cazul unor instituţii diferite de încriminare şi sancţiune este impusă de lege, jurisprudenţa Curţii Constituţionale:

- instituţii autonome definite atare în lege. Legea nr. 187/2012 stabileşte legea mai favorabilă distinct faţă de cea stabilită în raport de încadrarea juridică şi sancţiune în cazul recidivei (art. 9), pluralitatea de infracţiuni (art. 10), suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. 15, 22), măsuri educative (art. 17). Voinţa legiuitorului este clară şi neechivocă, în aplicarea principiului constituţional al aplicării legii mai favorabile cu privire la situaţia concretă a persoanei acuzate, prin examinarea distinctă a instituţiilor incidente fiecărui caz în parte;

- instituţii autonome definite în jurisprudenţă: art. 3201 C. proc. pen. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1483/2011, publicată în M. Of. nr. 853/2011, conform căreia în această materie principiul aplicării imediate a legii procesual penale nu poate înfrânge principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile).

Aplicarea legii penale mai favorabile în raport de instituţiile care funcţionează autonom a fost discutată în doctrină şi practică încă din anul 1936. Vintilă Dongoroz în „Codul penal adnotat din 1936” arăta că „aplicarea legii mai blânde exclude implicit legea mai severă. Nu este deci îngăduit a se îmbina dispoziţiunile unei legi cu ale celeilalte pentru a se obţine un rezultat mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna crearea pe cale de aplicaţiune a unei a treia lege (lex tertia) ceea ce nu este admis. Odată însă fapta stabilită şi pedeapsa fixată conform uneia din legi se poate recurge la instituţiunile cari funcţionează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului”. Aceeaşi idee este regăsită şi în „Codul penal comentat şi adnotat - 1969”, T. Vasiliu, D. Pavel, etc. şi este dezvoltată de doctrină - George Antoniu, Costică Bulai în „Practica judiciară penală”, vol. l, pag. 32-41, Constantin Mitrache în „Explicaţii preliminare ale noului C. pen.”, pag. 76 parag. 1, pag. 77.

Art. 174 C. pen. Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări: i) în public; se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 188 C. pen. Omorul

Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 189 C. pen. Omorul calificat

(1) Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:

a) cu premeditare;

b) din interes material;

c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;

d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;

e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor;

f) asupra a două sau mai multor persoane;

g) asupra unei femei gravide;

h) prin cruzimi, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezîncriminarea faptelor. Dezîncriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 01 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a intrat în vigoare art. 188 C. pen., care cuprinde toate celelalte elemente din acuzaţia pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, însă dispoziţiile art. 189 C. pen. nu mai cuprind agravanta săvârşirii faptei în public, agravantă care-i dădea faptei caracterul calificat. În ceea ce îl priveşte pe B.M., acuzaţia recunoscută de acesta şi faţă de care a şi fost condamnat, a constat în tentativă la uciderea victimei P.E. prin aplicarea unor lovituri repetate şi profunde cu un cuţit, pe fondul unor discuţii contradictorii, ca urmare a unei stări conflictuale preexistente între inculpat şi victimă, provocate de atitudinea constant violentă a inculpatului faţă de victimă pe parcursul relaţiei anterioare, dar şi după separarea celor doi, în prezenţa mai multor persoane.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce îl priveşte pe B.M., tentativa la omorul săvârşit asupra victimei nu prezintă diferenţe între art. 174 C. pen. anterior şi art. 188 C. pen. Renunţarea la elementele circumstanţiale ale săvârşirii faptei în public (prevăzut în art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior), care dădeau faptei comise de B.M. un caracter calificat, nu afectează existenţa infracţiunii în forma încriminată în art. 188 din legea nouă, iar în art. 189 din legea nouă este suprimată condiţia ce dădea faptei un caracter calificat, devenind astfel mai favorabilă legea nouă, deoarece conduce la reţinerea formei infracţiunii de omor simplu şi nu de omor calificat.

Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei

Legea nouă, suprimând condiţia ce dădea faptei un caracter calificat prevede limite de pedeapsă cu închisoarea, respectiv de la 10-20 ani închisoare; în speţă se va aplica legea nouă reţinându-se încadrarea juridică a infracţiunii în varianta simplă. Comparaţia are loc, în acest caz, între legea veche, care sancţionează fapta recurentului în limitele prevăzute pentru varianta calificată a infracţiunii şi legea nouă care sancţionează aceeaşi faptă în limitele prevăzute pentru varianta simplă, prin aceasta fiind satisfăcută obligaţia prevăzută în art. 5 C. pen., prin alegerea încadrării juridice din legea nouă.

Faţă de cele ce preced, instanţa va compara efectele acuzaţiei din legea veche (art. 20, art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior) şi efectele acuzaţiei în legea nouă (art. 32, art. 188 C. pen.). Legea veche prevedea sancţiunea închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar legea nouă prevede sancţiunea cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Sancţiunea individualizată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel a fost egală cu minimul prevăzut de lege, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior. Limitele de pedepeasă sunt reduse, legea nouă fiind mai favorabilă faţă de legea veche care prevedea sancţiunea închisoarii de la 15 la 25 de ani, astfel că legea nouă va retroactiva, instituţiile autonome în raport de încriminare şi sancţiune decurgând din încriminare, respectiv art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior.

Principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea în concret a efectelor celor două coduri cu privire la instituţiile autonome. Examinarea cauzei cu privire Ia legea incidentă în cazul unor instituţii diferite de încriminare şi sancţiune este impusă de lege, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Aplicarea legii penale mai favorabile în cadrul fiecărei instituţii autonome nu contravine principiului legalităţii; nu este creată o lex tertia. Lex tertia apare atunci când sunt preluate condiţiile de existenţă ale unei instituţii dintr-o lege, iar efectele aceleiaşi instituţii sunt preluate dintr-o altă lege. Lex tertia presupune combinarea dispoziţiilor de favoare în cadrul aceleiaşi instituţii juridice din legi diferite. Prin lex tertia se au în vedere acele situaţii prin care condiţiile unui fapt juridic sunt separate de efectele aceluiaşi fapt juridic, nu şi aplicarea unor legi diferite cu privire la instituţii juridice diferite (fapte juridice diferite), dar în mod unitar cu privire la condiţiile de existenţă ale unei instituţii (faptul juridic) şi efectele acelei instituţii (faptul juridic).

Conform Constituţiei României, legea penală mai favorabilă retroactivează. În aplicarea acestui principiu legea nouă nu trebuie să devină sub nici un aspect una defavorabilă, pentru că legea penală mai favorabilă se apreciază în raport de situaţia persoanei acuzată într-o cauză penală sau contravenţională, după caz.

În aplicarea acestui principiu, în raport de Legea nr. 187/2012, care stabileşte modalitatea aplicării autonome a legii penale mai favorabile într-un anumit număr de cazuri concrete, mecanismul apiicării legii penale mai favorabile în cadrul unor instituţii autonome este incident în speţă cu privire la efectele recunoaşterii vinovăţiei.

În ceea ce priveşte efectele procedurii recunoaşterii vinovăţiei nu există diferenţe între art. 3201alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. Ambele texte prevăd reducerea limitelor sancţiunii cu o treime, ceea ce presupune în cazul de faţă o sancţiune de 3 ani şi 4 luni închisoare.

Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă, în conţinutul şi condiţiile prevăzute de noua reglementare, astfel încât durata pedepsei complementare se va reduce la maximul prevăzut de legea nouă mai favorabilă.

Se va constată că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d) şi e) C. pen. anterior, pe o perioadă de 2 ani are corespondent în art. 66 lit. a), b), d) şi e) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut şi pe o perioadă de 1 an, în condiţiile art. 68 C. pen.

De asemenea, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d) şi e) C. pen. anterior, are corespondent în art. 66 lit. a), b), d) şi e) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 65 C. pen.

Faţă de cele ce preced, va admite recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 234/A din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.

Va casa în parte atât decizia recurată, cât şi sentinţa penală nr. 342 din 23 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, în Dosarul nr. 7439/3/2013, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) din acelaşi cod, cu aplicarea art. 3201alin. (7) C. proc. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 32 alin. (1) raportat Ia art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 5 C. pen., texte în baza cărora va condamna pe inculpatul B.M. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d) şi e) C. pen. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul B.M. vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 234/A din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.

Casează în parte atât decizia recurată, cât şi sentinţa penală nr. 342 din 23 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, în Dosarul nr. 7439/3/2013, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) din acelaşi cod, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 5 C. pen., texte în baza cărora condamnă pe inculpatul B.M. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul B.M., rămân în sarcina statului, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 946/2014. Penal. Neglijenţa în serviciu...  ICCJ. Decizia nr. 1079/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1077/2014. Penal