ICCJ. Decizia nr. 1090/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1090/2014
Dosar nr. 41876/3/2012
Şedinţa publică din 27 martie 2014
Deliberând asupra recursurilor de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 270/F din 04 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul T.I.C., de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 alin. (2), (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul T.I.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
1. În baza art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul T.I.C. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 lei.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul T.I.C. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 lei.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul T.I.C. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 lei.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 ani închisoare la care se adaugă pedeapsa amenzii cea mai mare, în cuantum de 5.000 lei.
Pedeapsa de 4 ani închisoare se execută în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa de 4 ani închisoare durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 mai 2012 la zi.
2. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul N.F. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul N.F. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul N.F. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare durata reţinerii - 08 mai 2012 şi arestării preventive de la 22 mai 2012 la zi.
3. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul Ş.E. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul Ş.E. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenţie conform art. 57 C. pen. în baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
4. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul Z.P. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul Z.P. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, ce se va calcula cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 86 alin. (1) şi (3) C. pen., i s-au pus în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri şi obligaţii de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie:
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă;
e) să desfăşoare pe o perioadă de 400 de ore o activitate în folosul comunităţii sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu;
Datele prevăzute la lit. b), c), d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu, instituţie căreia instanţa îi încredinţează supravegherea.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. cu referire la art. 83 C. pen., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.
5. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul T.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul T.M. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, ce se va calcula cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 863 alin. (1) şi (3) C. pen., i s-a pus în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri şi obligaţii de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovita, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie:
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
e) să desfăşoare pe o perioadă de 400 de ore o activitate în folosul comunităţii sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovita;
Datele prevăzute la lit. b), c), d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovita, instituţie căreia instanţa îi încredinţează supravegherea.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. cu referire la art. 83 C. pen., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.
6. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata N.N. la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata N.N. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatei cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, ce se va calcula cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 863 alin. (1) şi (3) C. pen., pune în vedere inculpatei să se supună următoarelor măsuri şi obligaţii de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie;
b) bsă anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă;
e) să desfăşoare pe o perioadă de 450 de ore o activitate în folosul comunităţii sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu;
Datele prevăzute la lit. b), c), d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu, instituţie căreia instanţa îi încredinţează supravegherea.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. cu referire la art. 83 C. pen., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.
7. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A.M.V. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A.M.V. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen. a fost revocat restul rămas neexecutat de 782 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 699/2008 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 82/2009 a Curţii de Apel Ploieşti.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. şi art. 61 C. pen. au fost contopite pedepsele cu restul rămas neexecutat şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni, în final inculpatul urmând să execute 3 ani închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-au inerzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
8. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul N.R.S. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul N.R.S. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani, ce se va calcula cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 863 alin. (1) şi (3) C. pen., pune în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri şi obligaţii de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie:
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă;
e) să desfăşoare pe o perioadă de 300 de ore o activitate în folosul comunităţii sub coordonarea Serviciului de Probatiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu;
Datele prevăzute la lit. b), c), d) se comunică Serviciului de Probatiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu, instituţie căreia instanţa îi încredinţează supravegherea.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. cu referire la art. 83 C. pen., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.
9. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul S.G. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul S.G. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, ce se va calcula cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 863 alin. (1) şi (3) C. pen., pune în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri şi obligaţii de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie:
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă;
e) să desfăşoare pe o perioadă de 500 de ore o activitate în folosul comunităţii sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa;
Datele prevăzute la lit. b), c), d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, instituţie căreia instanţa îi încredinţează supravegherea.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. cu referire la art. 181 şi art. 40 C. pen., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.
10. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul Petre Ionut la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul P.I. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 86 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani, ce se va calcula cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 86 alin. (1) şi (3) C. pen., pune în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri şi obligaţii de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
e) să desfăşoare pe o perioadă de 400 de ore o activitate în folosul comunităţii sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
Datele prevăzute la lit. b), c), d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, instituţie căreia instanţa îi încredinţează supravegherea.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. cu referire la art. 83 C. pen., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.
11. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata V.L. la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata V.L. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatei cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, ce se va calcula cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 86 alin. (1) şi (3) C. pen., pune în vedere inculpatei să se supună următoarelor măsuri şi obligaţii de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă;
e) să desfăşoare pe o perioadă de 450 de ore o activitate în folosul comunităţii sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa;
Datele prevăzute la lit. b), c), d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, instituţie căreia instanţa îi încredinţează supravegherea.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C .pen. cu referire la art. 83 C. pen., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă SC B.C.R. SA şi au fost obligaţi inculpaţii după cum urmează: A.M. la plata sumei de 25.244,21 lei; N.N. şi T.I.C., în solidar, la plata sumei de 3.183,35 lei; V.L. la plata sumei de 28.387,98 lei; Ş.E. la plata sumei de 12.754,18 lei şi S.G. la plata sumei de 2.334,70 lei, către partea civilă.
S-a luat act că celelalte părţi vătămate nu s-au constituit părţi civile.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate -adeverinţe de venit, fişe fiscale pe numele inculpaţilor condamnaţi.
Prin încheierea de şedinţă din 04 aprilie 2013, aceeaşi instanţă a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că faţă de inculpaţii M.G. şi I.F. s-a dispus disjungerea cauzei, flxându-se un nou termen de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că la data de 30 octombrie 2012 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. 41876/3/2012, rechizitoriul nr. 1790/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin care, printre alţii, au fost trimişi în judecată inculpaţii:
M.G., sub aspectul infracţiunilor de instigare la înşelăciune în formă continuată (6 acte materiale de instigare la înşelăciune în formă continuată săvârşită de T.I., respectiv 38 de acte materiale de instigare la complicitate la înşelăciune în formă continuată), instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi instigare la complicitate la uz de fals în formă continuată, toate în concurs, fapte prev. de art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 25 rap. la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
T.I.C., sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune in formă continuată (6 acte materiale - 5 consumate şi 1 tentativă, respectiv 38 de acte materiale de complicitate la înşelăciune), fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, fals in înscrisuri sub semnătură privata in forma continuata şi complicitate la uz de fals in formă continuată, toate in concurs, fapte prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), 5 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
N.F. sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune (1 act material de înşelăciune consumat), complicitate la înşelăciune în formă continuată (respectiv 15 acte materiale de complicitate la înşelăciune), uz de fals şi complicitate la uz de fals in formă continuată, toate in concurs, fapte prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi art. 291 C. pen., de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
Ş.E. sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată (4 acte materiale - 2 fapte consumate şi 2 tentative), uz de fals în formă continuată (2 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri oficiale şi 4 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri sub semnătură privată false), în concurs, fapte prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
Z.P. sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată (5 acte materiale - 2 fapte consumate şi 3 tentative) şi uz de fals în formă continuată (2 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri oficiale false şi 5 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri sub semnătură privată false, fapte prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
T.M. sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată (3 acte materiale - 3 fapte consumate) şi uz de fals în formă continuată (2 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri oficiale false şi 3 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri sub semnătură private false) în concurs, fapte prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
N.N. sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată (2 acte materiale - o faptă consumată şi o tentativă), uz de fals în formă continuată (1 act material de uz de fals al unor înscrisuri oficiale false şi 2 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri sub semnătură privată false) în concurs, fapte prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
A.M.V. sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată (2 acte materiale - 1 faptă consumată şi 1 tentativă) şi uz de fals în formă continuată (1 act material de uz de fals al unor înscrisuri oficiale false şi 2 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri sub semnătură privată false) în concurs, fapte prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.;
N.R.S. sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune si uz de fals, în concurs, fapte prev.de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. si art. 291 C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
I.F. sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune si uz de fals, în concurs, fapte prev.de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. si de art. 291 C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.;
S.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune in forma continuată (3 acte materiale - 2 fapte consumate și 1 tentativa) si uz de fals in forma continuata (2 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri oficiale false si 3 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri sub semnătura privata false), în concurs, fapte prev.de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
P.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativa de înşelăciune in forma continuata (2 acte materiale) si uz de fals in forma continuata(2 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri sub semnătură privata false), in concurs, fapte prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
V.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune in forma continuata(3 acte materiale - o fapta consumate și 2 tentative) si uz de fals in forma continuata (2 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri oficiale false și 3 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri sub semnătura privata false), in concurs, fapte prev.de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
La termenul de judecată din data de 08 martie 2013, inculpaţii T.I.C., N.F., Ş.E., Z.P., T.M., N.N., A.M.V., N.R.S., S.G., P.I. şi V.L. au solicitat ca. judecata să se facă potrivit art 3201 C. proc. pen., au recunoscut în totalitate săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina fiecăruia în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în faţa instanţei, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care au arătat că le cunosc şi le însuşesc, respectiv: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de efectuare a actelor premergătoare, declaraţii martori, raport constatare grafică, procese-verbale de recunoaştere de pe planşă foto, procese-verbale de percheziţii domiciliare, procese-verbale de redare a convorbirilor interceptate şi înregistrate, alte înscrisuri.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa a constatat următoarea situaţie de fapt:
În perioada 2011 - 2012 inculpaţii T.I.C. şi N.I. au contractat mai multe credite de la diferite bănci sau societăţi de credit, atât în mod direct cât şi prin identificarea şi racolarea mai multor persoane care, în nume propriu, folosind documente falsificate de inculpatul T.I. au solicitat şi obţinut credite pentru nevoi personale ori pentru achiziţionarea de bunuri, cauzând instituţiilor de credit un prejudiciu total de 535.000 lei.
Astfel, în perioada februarie-martie 2012 inculpatul T.I., prezentându-se sub identităţile false de P.S., P.S. ori A.I. a solicitat personal si obţinut credite de la SC P.F. I.F.N. SA, U.T.B., SC I.N.G. B. SA şi SC C. I.F.N. SA atât in baza unor adeverinţe de venit false, cât şi în baza unor contracte de vânzare-cumpărare imobil falsificate prin utilizarea de tehnica de calcul.
La data de 20 februarie 2012 inculpatul T.I.C. a solicitat de la SC I.N.G.B. SA - N.T. un împrumut în valoare de 40.000 lei sub identitatea falsă de A.I. Pentru aprobarea creditului acesta a prezentat mai multe documente falsificate, respectiv: C.I. pe numele A.I., falsificat, adeverinţa de salariu din 20 februarie 2012 ce atesta calitatea de angajat în funcţia de director comercial, cu un salariu de încadrare în valoare de 3.750 lei şi un salariu net în valoare de 2.630 lei şi fişa fiscală pentru veniturile obţinute în anul 2011, falsificate de acesta ca fiind emise SC B.P. SRL, contract individual de muncă din 06 octombrie 2009 şi actele adiţionale la contractul menţionat.
Solicitarea acestuia nu a fost aprobată de bancă şi creditul nu a fost acordat.
La data de 27 martie 2012, inculpatul T.I.C. a solicitat şi obţinut de la U.T.B. un împrumut în valoare de 4.000 lei sub identitatea falsă de A.I. Pentru aprobarea creditului acesta a prezentat mai multe documente falsificate, respectiv: C.I. pe numele A.I., falsificat, adeverinţa de salariu din 19 martie 2012 ce atestă calitatea de angajat în funcţia de director comercial, cu un salariu de încadrare în valoare de 3.750 lei şi un salariu net în valoare de 2.630 lei şi fişa fiscală pentru veniturile obţinute în anul 2011, falsificate de acesta ca fiind emise SC B.P. SRL.
Solicitarea acestuia a fost aprobată de bancă şi creditul a fost acordat.
De asemenea, la data de 23 februarie 2012, sub aceeaşi identitate falsă de A.I. inculpatul s-a prezentat la magazinul F.C.L. în vederea obţinerii unui credit în valoare de 5.500 lei. în acest sens, acesta a prezentat următoarele documente: C.I. pe numele A.I., falsificat, adeverinţa de venit din 23 februarie 2012 emisă de SC B.P. SRL, adeverinţă ce atesta în fals calitatea acestuia de angajat al societăţii în funcţia de director comercial, cu un salariu de încadrare în valoare de 3.750 lei şi un salariu net în valoare de 2.630 lei, precum şi declaraţia privind veniturile obţinute de acesta în anul 2011, ambele falsificate de acesta ca fiind emise de SC B.P. SRL Creditul a fost aprobat de SC C. I.F.N. SA.
La data de 09 martie 2012 acelaşi inculpat a solicitat şi obţinut un credit în valoare de 1.750 lei de la SC P.F. I.F.N. SA prezentându-se cu identitatea falsă de P.S. Această persoană a prezentat angajatului SC P.F. I.F.N. SA un contract de vânzare cumpărare pentru imobilul din Bucureşti, sector 3, autentificat din 15 februarie 2006 precum și adeverinţa de salariat emisa de către SC M.E.G. SRL din data de 09 martie 2012, ambele fiind false.
La data de 01 februarie 2012 SC P.F. I.F.N. SA a acordat inculpatului T.I.C. un credit in suma de 1.500 lei acesta legitimându-se cu buletinul numitului P.V.S. Inculpatul a prezentat angajatului SC P.F. I.F.N. SA un contract de închiriere pentru imobilul din Bucureşti, sector 3, precum și adeverinţa de salariat emisa de către SC S.P.F. SRL din data de 31 ianuarie 2012, ambele false.
De asemenea, T.I.C. a închiriat garsoniere in regim hotelier, falsificând contractele de vânzare-cumpărare ale imobilelor respective, creând impresia ca este proprietar, imobile pe care apoi le închiria mai departe unor persoane fizice de buna-credinţa, care îi achitau în avans o suma de bani reprezentând garanţia si chiria pe o luna, după cum urmează:
La data de 09 martie 2012, inculpatul, prezentându-se sub identitatea faţă de P.V.S., a închiriat în regim hotelier de la numita C.M., imobilul situat în Bucureşti, sector 3.
La data de 09 martie 2012, prezentându-se sub identitatea de A.I., proprietar al imobilului menţionat mai sus, a întocmit contractul de vânzare-cumpărare ce atesta în fals calitatea sa de proprietar al acestui imobil pentru a-l induce în eroare pe numitul D.D., persoană interesată de închirierea acestui imobil. Prin urmare, la aceeaşi dată, acesta a încheiat cu U.S. (prin reprezentant D.D.) un contract de închiriere pe o perioadă de o lună pentru care acesta a încasat suma aferentă avansului şi o garanţie în valoare totală de 420 euro.
În cursul lunii februarie inculpatul T.I.C., prezentându-se sub numele de P.V.S. a luat legătura cu Ş.L. care oferise spre închiriere o garsonieră în strada S. şi a intrat în folosinţa locuinţei pentru o lună de zile fără a achita chiria aferentă.
Inculpatul a fost recunoscut, cu ocazia prezentării pentru recunoaştere din planşa foto, de către părţile vătămate şi de către martorii audiaţi în cauză ca fiind persoana care a închiriat respectivele garsoniere.
Prejudiciul total creat în paguba persoanelor fizice şi juridice menţionate se ridică la suma totală de 52.750 lei şi 214 de euro.
De asemenea, în perioada 2010-2012 numitul T.I. s-a ocupat de falsificarea unor adeverinţe de salariat ce poartă antetul următoarelor societăţi comerciale, respectiv: SC A.R.T. SRL, cu sediul social declarat în Bucureşti, sector 3, având C.U.I. din 2009, SC B.P. SRL, C.U.I. din 2006, SC M.E.G. SRL, SC S.P.F. SRL, SC S.B.I.S. SA, SC W.C.T. SA, SC N. SRL.
Pe lângă aceste adeverinţe care atestau în fals că anumite persoane au calitatea de angajaţi ai societăţilor comerciale sus-menţionate, inculpatul T.I.C. a falsificat şi contractele de muncă şi acte adiţionale la contractele de munca echivalente acestor adeverinţe care păreau a fi încheiate între societăţile comerciale in cauza si diverse persoane fizice.
Adeverinţele de salariat în discuţie au aplicate în fals atât semnăturile reprezentanţilor societăţii, cat si stampila acesteia, creându-se astfel o aparenţă de legalitate. De asemenea, contractele de muncă şi actele adiţionale poartă în fals semnătura şi ştampila reprezentanţilor I.T.M. Documentele falsificate au fost înmânate de către numitul T.I. următoarelor persoane: N.F., S.E., Z.P., O.C., S.G., D.D.F., T.M., P.I., N.N., V.L., A.M.V., V.N., R.l., R.V., N.R.S., D.C., C.A., I.F. care se prezentau în diverse sucursale bancare (SC B.C.R. SA, SC B.R.D. SA, SC I.N.G. SA) ori în marile magazine de electronice şi electrocasnice (F., R., C., etc.) în vederea solicitării de credite bancare, ori a achiziţionării de produse cu credit.
În vederea verificării relaţiilor de muncă între societăţile menţionate şi persoanele fizice aplicate, inculpatul T.I. era contactat telefonic de angajaţii părţilor vătămate şi se prezenta ca fiind director general sub numele de R.D., A.l., V.C. şi N.C. şi confirma în fals datele înscrise pe adeverinţe ori contracte de munca.
În acest scop, la data de 06 martie 2012, inculpatul T.I. a închiriat echipamente R. de la numitul B.E.A., angajat al acestei unităţi, acesta de urmă menţionând în fals ca adresă de instalare a telefonului din sector 1, contractul fiind încheiat în sumele SC M.E. SRL, prin reprezentant R.I.D.
De identificarea acestor persoane în vederea inducerii în eroare a unităţilor bancare ori a societăţilor de credit se ocupau inculpatul N.F., inculpatul T.I., P.C. şi R.R.
Inculpaţii N.F. şi T.I. conduceau persoanele enumerate mai sus la sediile unităţilor bancare ori în magazine, sprijinindu-le rezoluţia infracţională şi promiţându-le parte din creditul acordat, ori din banii obţinuţi din vânzarea produselor.
Pe lângă aceste activităţi de complicitate, în data de 01 aprilie 2010 inculpatul N.F. a obţinut un credit de la SC I.N.G. B. SA in valoare de 30.000 lei tot în baza unor documente false, întocmite şi puse la dispoziţie de către inculpatul T.I.C.
Între persoanele care au folosit documente falsificate în vederea obţinerii de credite ori a achiziţionării de produse electronice si electrocasnice se numără şi inculpaţii Ş.E., Z.P., T.M., N.N., A.M.V., N.R.S., S.G., P.I. şi V.L., activitatea acestora constând în esenţă în următoarele aspecte:
Astfel, inculpatul Ş.E. a fost cooptat prin intermediul numitului R.R.C., persoană la care inculpatul a apelat ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de creditare impuse de B.R.D.
Folosindu-se de o serie de documente falsificate respectiv adeverinţa de venit DIN 21 februarie 2012 ce atestă calitatea de angajat în funcţia de magaziner, cu un salariu net în valoare de 1.832 lei, fişa fiscală pentru veniturile obţinute în anul 2011, emise de SC A.R.T. SRL, inculpatul Ş.E. a solicitat de la SC B.R.D. F. I.F.N. SA un împrumut, cererea sa fiind respinsă de unitatea bancară.
La data de 21 februarie 2012 inculpatul Ş.E. a solicitat de la SC I.N.G. B. SA un împrumut în valoare de 23.000 lei, prezentând pentru aprobarea creditului mai multe documente falsificate, respectiv adeverinţa de salariu din 22 februarie 2012 ce atestă calitatea de angajat în funcţia de magaziner, cu un salariu de încadrare în valoare de 2.600 lei şi un salariu net în valoare de 1.832 lei, fişa fiscală pentru veniturile obţinute în anul 2011, emise de SC A.R.T. SRL, în fals, precum şi contractul individual de muncă din 08 septembrie 2009 şi actele adiţionale la contractul menţionat, de asemenea falsificate.
La aceeaşi dată, inculpatul Ş.E. a solicitat şi a obţinut de la SC B.C.R. SA - Sucursala Berceni un împrumut în valoare de 11.000 lei, prezentând pentru aprobarea creditului mai multe documente falsificate, respectiv adeverinţa de venit din 20 februarie 2012 ce atestă calitatea de angajat în funcţia de magaziner al SC A.R.T. SRL cu un salariu de încadrare de 2.600 lei şi un salariu net în valoare de 1.832 lei, fişa fiscală pentru veniturile obţinute în anul 2011, emisă de aceeaşi societate. De asemenea, inculpatul a prezentat şi contractul individual de muncă în cadrul SC A.R.T. SRL din 08 septembrie 2009 şi actele adiţionale la contractul menţionat, de asemenea falsificate. Solicitarea acestuia a fost aprobată de bancă şi creditul a fost acordat.
De asemenea, la data de 21 februarie 2012, inculpatul Ş.E. s-a prezentat la magazinul F.A. în vederea obţinerii unui credit în valoare de 5.400 lei. In acest sens, acesta a prezentat o adeverinţă de venit din 21 februarie 2012 emisă de SC A.R.T. SRL, adeverinţă ce atesta în fals calitatea acestuia de angajat al societăţii în funcţia de magaziner, cu un salariu de încadrare în valoare de 2.600 lei şi un salariu net în valoare de 1.832 lei, precum şi declaraţia privind veniturile obţinute de acesta în anul 2011 emisă de aceeaşi societate, în fals.
La iniţiativa numitului R.R.C., inculpatul a achiziţionat o serie de produse electronice pe care le-a predat în integralitate acestuia în vederea valorificării, la o dată ulterioară inculpatul primind suma de 2.400 lei.
De asemenea, suma de 11.000 lei reprezentând împrumutul acordat de SC B.C.R. SA a fost împărţită în mod egal cu numitul R.R.C.
În luna ianuarie 2012, inculpatul Z.P. l-a contactat pe inculpatul N.F. despre care avea informaţii că l-ar putea ajuta în legătură cu achiziţionarea unor produse electronice.
La data de 04 februarie 2012, inculpatul Z.P. i-a înmânat inculpatului N.F. cartea sa de identitate, pentru ca a doua zi inculpatul N.F. să-i pună la dispoziţie o serie de documente falsificate respectiv adeverinţa de salariu din 05 martie 2012 ce atestă calitatea de angajat în funcţia de tehnician mecanic, cu un salariu net în valoare de 1.899 lei, precum şi fişa fiscală pentru veniturile obţinute în anul 2011, emise de SC B.P. SRL.
Pe baza documentelor falsificate, inculpatul Z.P. a formulat două cereri de creditare către SC B.R.D. SA - Agenţia Iuliu Maniu, respectiv SC B.C.R. SA -Agenţia Iuliu Maniu pentru suma de 11.700 lei, ambele respinse de unităţile bancare.
La data de 05 martie 2012, inculpatul Z.P. s-a prezentat la magazinul F.L. în vederea obţinerii unui credit în valoare de 5.225,16 lei. In acest sens, acesta a prezentat o adeverinţa de venit din 05 martie 2012 emisă de SC B.P. SRL, adeverinţă ce atesta în fals calitatea acestuia de angajat al societăţii în funcţia de tehnician mecanic cu un salariu de încadrare de 2.700 lei şi un salariu net de 1.899 lei, precum şi fişa fiscală pentru veniturile obţinute de acesta în anul 2011 emisă de aceeaşi societate, în fals. Creditul a fost aprobat de SC C. I.F.N. SA.
Urmând indicaţiile inculpatului N.F., inculpatul Z.P. a ales o serie de produse electronice, între care o combină muzicală şi un sistem H.C. pe care le-a predat imediat inculpatului T.I.C.
A doua zi, inculpatul Z.P. a ridicat şi restul produselor achiziţionate, acestea fiind încărcate cu ajutorul inculpatului N.F. într-un autoturism condus de o persoană necunoscută, inculpatul Z.P. primind suma de 900 lei.
Prin intermediul numitului R.R.C. a fost cooptat şi inculpatul S.G., căruia numitul P.C.H. i-a pus la dispoziţie o serie de documente falsificate.
Astfel, la data de 29 februarie 2012, inculpatul S.G. a solicitat de la SC I.N.G. B. SA un împrumut în valoare de 25.000 lei, prezentând pentru aprobarea creditului documentele falsificate, respectiv adeverinţa de salariu din 28 februarie 2012 ce atestă calitatea de angajat în funcţia de maistru electromecanic, cu un salariu de încadrare în valoare de 2.600 lei şi un salariu net în valoare de 1.832 lei, fişa fiscală pentru veniturile obţinute în anul 2011, emise de SC A.R.T. SRL, în fals, precum şi contractul individual de muncă din 06 octombrie 2009 şi actele adiţionale la contractul menţionat, de asemenea falsificate. Solicitarea acestuia a fost respinsă de bancă.
La data de 29 februarie 2012, inculpatul S.G. a solicitat şi a obţinut de la SC B.C.R. SA - Sucursala Mihai Bravu un împrumut în valoare de 10.500 lei, prezentând pentru aprobarea creditului mai multe documente falsificate, respectiv adeverinţa de venit din 21 februarie 2012 ce atestă calitatea de angajat în funcţia de maistru electromecanic al SC A.R.T. SRL cu un salariu de încadrare de 2.600 lei şi un salariu net în valoare de 1.832 lei, fişa fiscală pentru veniturile obţinute în anul 2011, emisă de aceeaşi societate. De asemenea, inculpatul a prezentat şi contractul individual de muncă în cadrul SC A.R.T. SRL din 06 octombrie 2009 şi actele adiţionale la contractul menţionat, de asemenea falsificate.
De asemenea, la data de 02 martie 2012, inculpatul S.G. s-a prezentat la magazinul F.S.P. în vederea obţinerii unui credit în valoare de 5.299 lei. în acest sens, acesta a prezentat o adeverinţă de venit din 02 martie 2012 emisă de SC A.R.T. SRL, adeverinţă ce atesta în fals calitatea acestuia de angajat al societăţii în funcţia de maistru electromecanic cu un salariu de încadrare de 2.600 lei şi un salariu net de 1.832 lei, precum şi fişa fiscală pentru veniturile obţinute de acesta în anul 2011 emisă de aceeaşi societate, în fals. Creditul a fost aprobat de SC C. I.F.N. SA.
Produsele achiziţionate de la magazinul F. au fost preluate de numitul P.C.H., inculpatul S.G. primind ulterior suma de 50 lei.
În cursul lunii februarie 2012, inculpatul T.M. l-a cunoscut pe inculpatul T.I.C., acesta din urmă fiindu-i prezentat ca o persoană ce îl poate ajuta la obţinerea unui credit de nevoi personale.
Inculpatul T.I.C. i-a înmânat inculpatului T.M. o serie de documente falsificate respectiv adeverinţa de salariu din 10 februarie 2012 ce atestă calitatea de angajat în funcţia de şef depozit, cu un salariu de încadrare în valoare de 2.800 lei şi un salariu net în valoare de 1.969 lei, fişa fiscală pentru veniturile obţinute în anul 2011, emise de SC B.P. SRL contractul individual de muncă din 07 octombrie 2008 şi actele adiţionale la contractul menţionat.
Pe baza acestor documente, inculpatul a solicitat şi obţinut de la SC F.N.G. B. SA un împrumut în valoare de 30.000 lei. Cererile adresate în acelaşi sens către SC B.C.R. SA - Piaţa Gorjului nu au fost aprobate.
Suma de 30.000 lei a fost împărţită în mod egal între inculpaţii T.I.C. şi T.M.
În aceeaşi modalitate, inculpatul T.M. a obţinut credite de la SC I.N.G. B. SA - Sucursala Armata Poporului, în cuantum de 30.000 lei şi SC Ţ.B. SA - Sucursala Militari, în cuantum de 20.000 lei.
Prin intermediul inculpatului N.F., inculpatului P.C. i-au fost înmânate o serie de documente falsificate ce urmau a fi folosite pentru obţinerea de credite.
Astfel, la data de 16 martie 2012, inculpatul P.I. s-a prezentat la magazinul F.S.P. în vederea obţinerii unui credit în valoare de 4.867,74 lei, iar în data de 21 martie 2012 s-a prezentat la magazinul P. pentru a solicita un credit în valoare de 3.000 lei. In acest sens, acesta a prezentat adeverinţa de venit din 16 martie 2012 emisă de SC B.P. SRL, adeverinţa ce atesta în fals calitatea acestuia de angajat în funcţia de operator calculator, cu un salariu lunar în valoare de 2.800 lei şi salariu net în valoare de 1.969 lei, precum şi fişa fiscală pentru veniturile obţinute de acesta în anul 2011 emisă de aceeaşi societate, în fals. Ambele cereri au fost respinse de SC C. I.F.N. SA.
Inculpatul T.I.C. i-a înmânat şi inculpatei N.N. o serie de documente falsificate, acestea fiind folosite după cum urmează:
La data de 17 octombrie 2011, inculpata a solicitat acordarea unui credit de nevoi personale în valoare de 35.900 lei de la SC I.N.G. B. SA - Gorjului. în acest sens, aceasta a prezentat adeverinţa de salariu din 20 octombrie 2011 emisă de SC S.B.I. SRL, adeverinţă ce atesta în fals calitatea acesteia de angajat în funcţia ele gestionar depozit, cu un salariu lunar în valoare de 2.600 lei şi salariu net în valoare de 1.832 lei, fişa fiscală pentru veniturile obţinute de aceasta în anul 2010 emisă de aceeaşi societate, în fals, precum şi contractul individual de muncă din 03 martie 2009 şi actele adiţionale nr. 1 şi 2 la acest contract, de asemenea false. Solicitarea acesteia de creditare nu a fost aprobată de SC I.N.G. B. SA şi creditul nu a fost acordat.
De asemenea, la data de 27 octombrie 2011, conform contractului de credit, inculpata a beneficiat de la SC B.C.R. SA-Agenţia Piaţa Gorjului de un împrumut în valoare de 28.750 lei, prezentând pentru aprobarea creditului documentele falsificate, respectiv adeverinţă de venit şi fişă fiscală emise de SC S.B.I. SRL, precum şi cartea de muncă ce atestă calitatea sa de angajată a societăţii menţionate.
Deşi la momentul înmânării documentelor falsificate inculpatul T.I.C. i-a pretins inculpatei o parte din sumele de bani ce urmau a fi obţinute, inculpata nu a respectat înţelegerea, folosind suma de 28.750 lei în interes personal.
În ceea ce o priveşte pe inculpata V.L., aceasta a fost cooptată prin intermediul numitului R.R.C., persoană pe care inculpata o cunoştea sub numele de P.R.
Inculpata i-a înmânat numitului R.R.C. o copie de pe cartea de identitate, iar la un interval de ordinul zilelor acesta i-a pus la dispoziţie actele falsificate.
La data de 12 martie 2012, conform contractului de credit, inculpata a ridicat de la SC B.C.R. SA - Sucursala Berceni un împrumut în valoare de 27.000 lei, prezentând pentru aprobarea creditului mai multe documente falsificate, respectiv adeverinţă de venit şi fişă fiscală emise de SC M.E.G. SRL, precum şi cartea de muncă ce atestă calitatea sa de angajată a societăţii menţionate, de asemenea falsificată. La aceeaşi dată, inculpata a solicitat de aceeaşi instituţie bancară şi un cârd de credit.
De asemenea, la data de 15 martie 2012, inculpata s-a prezentat la magazinul F.S.P. în vederea obţinerii unui credit în valoare de 6.107,48 lei. în acest sens, aceasta a prezentat adeverinţa de venit din 12 martie 2012 emisă de SC M.E.G. SRL, adeverinţa ce atesta în fals calitatea acesteia de angajat în funcţia de gestionar depozit, cu un salariu lunar în valoare de 2.800 lei şi salariu net în valoare de 1.969 lei, precum şi fişa fiscală pentru veniturile obţinute de aceasta în anul 2011 emisă de aceeaşi societate, în fals. Solicitarea acesteia pentru creditul menţionat a fost respinsă de SC C. I.F.N. SA.
Suma de 27.000 lei a fost împărţită între inculpată şi numiţii R.R.C. şi P.C.H.
Documente falsificate au fost înmânate şi inculpatului A.M.V. care la data de 21 martie 2012 s-a prezentat la magazinul F.A. în vederea obţinerii unui credit în valoare de 5.977 lei. în acest sens, inculpatul a prezentat adeverinţa de venit din 21 martie 2012 emisă de SC M.E.G. SRL, adeverinţa ce atesta în fals calitatea acestuia de angajat în funcţia de agent vânzare, cu un salariu lunar în valoare de 2.600 lei şi salariu net în valoare de 1.832 lei, precum şi fişa fiscală pentru veniturile obţinute de acesta în anul 2011 emisă de aceeaşi societate, în fals. Cererea de obţinere a creditului a fost respinsă de SC C. I.F.N. SA.
De asemenea, la data de 23 martie 2012, conform contractului de credit, inculpatul A.M.V. a ridicat de la SC B.C.R. SA -Sucursala Berceni un împrumut în valoare de 23.000 lei, prezentând pentru aprobarea creditului mai multe documente falsificate, respectiv adeverinţă de venit şi fişă fiscală emise de SC M.E.G. SRL, precum şi cartea de muncă ce atestă calitatea sa de angajat al societăţii menţionate, de asemenea falsificată.
Din suma astfel obţinută inculpatul a beneficiat de 5.000 lei, restul predându-l persoanelor care i-au pus la dispoziţie actele falsificate.
La iniţiativa inculpatului N.F., inculpatul N.R.S. a primit de la inculpatul T.I.C. o serie de acte falsificate în vederea obţinerii unor credite de nevoi personale.
La data de 16 februarie 2012, inculpatul N.R.S. s-a prezentat la magazinul C.L. în vederea obţinerii unui credit în valoare de 3.700 lei. în acest sens, acesta a prezentat adeverinţa de venit din 10 februarie 2012 emisă de SC S.P.F. SRL, adeverinţa ce atesta în fals calitatea acestuia de angajat al societăţii în funcţia de lucrător comercial cu un salariu de încadrare în valoare de 2.700 lei şi un salariu net în valoare de 1.899 lei, precum şi declaraţia privind veniturile obţinute de aceasta în anul 2011 emisă de aceeaşi societate, în fals. Cererea a fost aprobată de SC C. I.F.N. SA şi creditul solicitat a fost obţinut de numitul N.R.S.
La iniţiativa inculpaţilor N.F. şi T.I.C., folosind aceleaşi documente falsificate, inculpatul N.R.S. s-a deplasat la magazinul Altex din zona Lujerului unde i-a fost aprobat un cârd de credit în valoare de 3.000 lei. în plus, inculpatul a achiziţionat în rate şi o serie de produse electronice şi electrocasnice.
Faptele inculpaţilor săvârşite în modalitatea descrisă întrunesc elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni:
T.I.C. - înşelăciune in formă continuată (6 acte materiale - 5 consumate şi 1 tentativă, respectiv 38 de acte materiale de complicitate la înşelăciune), fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, fals in înscrisuri sub semnătură privata in forma continuata şi complicitate la uz de fals in formă continuată, toate in concurs, fapte prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
N.F. - înşelăciune (1 act material de înşelăciune consumat), complicitate la înşelăciune în formă continuată (respectiv 15 acte materiale de complicitate la înşelăciune), uz de fals şi complicitate la uz de fals in formă continuată, toate in concurs, fapte prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi art. 291 C. pen., de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Ş.E. - înşelăciune în formă continuată (4 acte materiale - 2 fapte consumate şi 2 tentative), uz de fals în formă continuată (2 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri oficiale şi 4 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri sub semnătură privată false), în concurs, fapte prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Z.P. - înşelăciune în formă continuată (5 acte materiale - 2 fapte consumate şi 3 tentative) şi uz de fals în formă continuată (2 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri oficiale false şi 5 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri sub semnătură privată false, fapte prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. Cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
T.M. - înşelăciune în formă continuată (3 acte materiale - 3 fapte consumate) şi uz de fals în formă continuată (2 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri oficiale false şi 3 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri sub semnătură private false) în concurs, fapte prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.,
N.N. - înşelăciune în formă continuată (2 acte materiale - o faptă consumată şi o tentativă), uz de fals în formă continuată ( 1 act material de uz de fals al unor înscrisuri oficiale false şi 2 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri sub semnătură privată false) în concurs, fapte prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
A.M.V. - înşelăciune în formă continuată (2 acte materiale - 1 faptă consumată şi 1 tentativă) şi uz de fals în formă continuată (1 act material de uz de fals al unor înscrisuri oficiale false şi 2 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri sub semnătură privată false) în concurs, fapte prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.,
N.R.S. - înşelăciune si uz de fals, în concurs, fapte prev.de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. si art. 291 C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.,
S.G. - înşelăciune in forma continuată (3 acte materiale - 2 fapte consumate și 1 tentativa) si uz de fals in forma continuata (2 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri oficiale false și 3 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri sub semnătura privata false), în concurs, fapte prev.de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.,
P.I. - tentativa de înşelăciune in forma continuata(2 acte materiale) si uz de fals in forma continuata(2 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri sub semnătură privata false), in concurs, fapte prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
V.L. - înşelăciune în formă continuată (3 acte materiale - o fapta consumate și 2 tentative) si uz de fals în formă continuată (2 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri oficiale false și 3 acte materiale de uz de fals al unor înscrisuri sub semnătura privată false), în concurs, fapte prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., si art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au săvârşit faptele cu intenţie.
Cu privire la solicitarea inculpatului T.I.C. de schimbare a încadrării juridice, Tribunalul a apreciat că aceasta nu este întemeiată. în conţinutul infracţiunii continuate de înşelăciune au fost incluse atât actele de complicitate săvârşite de inculpat cât şi cele de autorat, acte generatoare de prejudicii care totalizate depăşesc suma de 200.000 lei. împrejurarea că o parte dintre societăţile sau persoanele păgubite nu s-au constituit părţi civile nu afectează în niciun mod încadrarea juridică dată faptelor inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 din C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale a C. pen. privind regimul sancţionator al infracţiunii continuate, limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială pentru infracţiunile săvârşite de inculpaţi, gradul de pericol social al faptelor pe care instanţa l-a apreciat ca fiind ridicat, contribuţia fiecăruia dintre inculpaţi, prejudiciul cauzat - în parte recuperat, persoana şi conduita inculpaţilor - care au recunoscut în totalitate săvârşirea faptelor reţinute prin rechizitoriu, beneficiind de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C proc. pen.
Astfel, în privinţa inculpaţilor T.I.C., N.F., Ş.E. şi A.M.V., raportat la circumstanţele reale, contribuţia inculpaţilor la săvârşirea infracţiunilor, circumstanţele personale ale acestora (inculpatul T.I.C. a fost anterior sancţionat cu amendă administrativă pentru furt calificat şi conducere pe dramurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, inculpatul Ş.E. este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat pentru infracţiuni de furt calificat, iar prin Ordonanţa nr. 643/P/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa pentru tentativă la furt calificat, inculpatul A.M.V. a suferit mai multe condamnări pentru infracţiuni de furt calificat şi tăinuire), Tribunalul a apreciat că scopul prev. de art. 52 C. pen. poate fi atins numai prin executarea pedepselor în regim de detenţie de către inculpaţi.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii Z.P., T.M., N.N., N.R.S., S.G., P.I. şi V.L. în raport de circumstanţele reale şi personale, Tribunalul a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen., reeducarea inculpaţilor, în sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege, putând avea loc şi fără privare de libertate, dând posibilitatea acestoraa să reflecteze asupra propriilor comportamente raportat la relaţiile sociale pe care au înţeles să le încalce prin săvârşirea infracţiunilor astfel că a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii, pe durata unui termen de încercare stabilit in condiţiile art. 861 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpaţii T.I.C., N.F., T.M., N.N., A.M.V., P.I. şi V.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpata V.L. prezentă în instanţă la termenul din 12 septembrie 2013, a arătat că îşi retrage apelul.
În motivarea apelului, Parchetul a arătat că în mod greşit inculpatul T.I. a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., din rechizitoriu rezultând că a fost trimis în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
De asemenea, a arătat Parchetul că inculpatul N.R.S. greşit a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., din rechizitoriu rezultând că a fost trimis în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen., deci fără aplicarea art. 41 C. pen.
Parchetul a mai arătat că în mod greşit s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. cu privire la inculpatul A.M.V., în mod corect instanţa de fond trebuia să reţină starea de recidivă pe lângă toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
S-a mai arătat de către Parchet că în mod greşit nu a fost dedusă perioada reţinerii de 24 ore din data de 08 mai 2012 pentru inculpaţii Ş.E., Z.P., T.M., N.N., A.M.V. şi N.R.S.
În privinţa tuturor inculpaţilor, Parchetul a criticat pedepsele aplicate arătând că acestea sunt prea mici şi a solicitat majorarea acestora, făcându-se o justă aplicare a prevederilor art. 72 C. pen.
Pe latură civilă, Parchetul a criticat hotărârea instanţei de fond deoarece instanţa de fond în mod greşit nu l-a obligat pe inculpatul T.I. în solidar cu ceilalţi inculpaţi la plata sumelor solicitate de către părţile civile.
Tot pe latură civilă, Parchetul a solicitat ca în baza art. 118 lit. e) C. pen. să dispună confiscarea specială cu privire la bunurile dobândite de către inculpaţi şi pentru care părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile.
Apelantul inculpat T.I. a criticat hotărârea instanţei de fond deoarece aceasta l-a condamnat pentru alte fapte decât pentru cele care a fost trimis în judecată, iar latura civilă nu a fost soluţionată corect.
A mai arătat inculpatul menţionat că soluţionarea cauzei s-a făcut cu lipsă de procedură cu părţile civile, nefiind citată partea civilă Ş.L.L. şi partea civilă SC C. SA.
Cu privire la individualizarea pedepsei, inculpatul a solicitat reţinerea de circumstanţe atenuante şi reducerea sancţiunii aplicate.
Apelantul inculpat N.F. a solicitat reindividualizarea pedepsei şi reţinerea de circumstanţe atenuante.
Apelantul inculpat T.M. a solicitat aplicarea art. 81 C. pen.
Apelanţii inculpaţi N.N. şi A.M.V. au solicitat reindividualizarea pedepsei şi să se dea o mai mare eficienţă circumstanţelor lor personale.
Apelantul inculpat P.I. a solicitat suspendarea condiţionată a executării pedepsei în baza art. 81 C. pen., precum şi reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 255/A din 26 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul Ţ.I. împotriva sentinţei penale nr. 270 din 4 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, pe care a desfiinţat-o în parte şi judecând:
1. A repus pedepsele aplicate inculpatului Ţ.I. în individualitatea lor.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpatul Ţ.I. la 5.000 lei amendă penală.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului Ţ.I., acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, la care a adăugat pedeapsa amenzii cea mai mare, în cuantum de 5.000 lei.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus arestarea preventivă de la 8 mai 2012 la zi.
2. A repus pedepsele aplicate inculpatului N.R.S. în individualitatea lor.
În baza art. 291 C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul N.R.S. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul N.R.S. va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
A menţinut dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în baza art. 861 C. pen.
3. A repus pedepsele aplicate inculpatului A.M. în individualitatea lor.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A.M. la 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 61 C. pen. a contopit pedepsele şi restul neexecutat şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni, în final inculpatul urmând să execute 2 ani închisoare.
4. A dedus durata reţinerii de 24 de ore, din data de 08 mai 2012 privind pe inculpaţii Ş.E., Z.P., T.M., N.N., A.M.V. şi N.R.S.
A obligat inculpatul Ţ.I. în solidar cu inculpatul A.M. la 25.244,21 lei; în solidar cu V.L. la plata sumei de 28.387,98 lei; în solidar cu Ş.E. la plata sumei de 12.754,18 lei; în solidar cu S.G. la plata sumei de 2.334,70 lei către partea civilă SC B.C.R. SA.
A menţinut starea de arest a inculpatului N.F. şi a dedus durata reţinerii 8 mai 2012 şi arestarea preventivă de la 22 mai 2012 la zi.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
A luat act de retragerea apelului declarat de inculpata V.L.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii N.F., T.M., N.N., A.M. şi P.I.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, că situaţia de fapt a fost corect stabilită de către instanţa de fond, nu a fost contestată de către inculpaţi, toţi inculpaţii solicitând la instanţa de fond să fie judecaţi potrivit art. 3201 C. proc. pen., însuşindu-şi în totalitate materialul probatoriu din faza de urmărire penală.
Analizând apelul declarat de Parchet, Curtea de apel a constatat că este întemeiată critica privind greşita condamnare a inculpaţilor T.I.C., N.R.S. şi A.M.V., instanţa de fond comiţând o eroare materială în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina acestora.
Astfel, pentru inculpatul T.I.C. s-a dispus în mod greşit condamnarea pentru infracţiunea prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., din rechizitoriu şi din probele administrate rezultând că acesta a fost trimis în judecată pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat de instanţa de apel.
În privinţa inculpatului N.R.S., instanţa de fond a greşit când l-a condamnat pentru infracţiunea prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriu pentru infracţiunea prev. de art. 291 C. pen., un singur act material, deci fără aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Şi în privinţa inculpatului A.M.V. este întemeiată critica Parchetului deoarece, deşi inculpatul este recidivist potrivit art. 37 lit. a) C. pen., starea de recidivă a fost reţinută doar pe lângă infracţiunea de înşelăciune şi din eroare nu a fost reţinută şi pe lângă infracţiunea prev. de art. 291 C. pen.
De asemenea, este întemeiată şi critica privind greşita deducere a perioadei de reţinere şi arest preventiv, astfel că instanţa de apel în baza art. 88 C. pen., a dedus reţinerea de 24 ore pentru inculpaţii menţionaţi în motivele de apel ale Parchetului.
Şi critica privind soluţionarea laturii civile este întemeiată în parte în sensul că inculpatul T.I. trebuia obligat în solidar cu inculpaţii A.M., V.L., Ş.E. şi S.G. la despăgubiri către partea civilă SC B.C.R. SA, faptele penale împotriva acestei părţi vătămate fiind comise şi cu ajutorul inculpatului T.I.
Nu este întemeiată solicitarea Parchetului de a se dispune confiscarea în baza art. 118 lit. e) C. pen. a bunurilor obţinute de la părţile vătămate care nu s-au constituit părţi civile, deoarece aceste părţi vătămate fiind instituţii de credit îşi recuperează prejudiciul în baza răspunderii contractuale, potrivit contractelor încheiate cu inculpaţii.
În mod justificat, instanţa de fond a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv adeverinţe de venit, fişe fiscale emise pe numele inculpaţilor, aceste înscrisuri falsificate fiind folosite de către inculpaţi la obţinerea creditelor.
Nefiind incidenţă nicio cauză de nulitate absolută a contractelor de credit, care să poată fi invocată din oficiu, instanţa nu a putut dispune anularea convenţiilor, înşelăciunea în contracte echivalând cu dolul, ca şi viciu de consimţământ, care poate atrage nulitatea relativă a unui act juridic doar dacă este invocată de partea contractantă indusă în eroare.
Este de observat că părţile vătămate care nu s-au constituit părţi civile au posibilitatea de a recupera prejudiciul pe calea răspunderii contractuale, în baza contractului de credit care este titlu executoriu, această cale fiind mai favorabilă decât recuperarea în baza răspunderii delictuale.
În aceste condiţii nu s-a putut dispune confiscarea în baza art. 118 lit. e) C. pen., părţile vătămate deşi nu s-au constituit părţi civile, nu au renunţat la recuperarea prejudiciului, având la dispoziţie, aşa cum s-a arătat, recuperarea pe calea răspunderii contractuale.
Nu este întemeiată nici critica Parchetului privind netemeinicia pedepselor, instanţa de fond făcând o justă aplicare a pedepselor art. 72 C. pen., ţinând cont de gravitatea faptelor comise, de modalitatea de săvârşire, de valoarea prejudiciului, de atitudinea procesuală a inculpaţilor care au recunoscut săvârşirea faptelor, de circumstanţele lor personale.
Referitor la recursul inculpatului T.I. s-a constatat că este întemeiată doar critica privind încadrarea juridică a faptelor, aspect care a fost criticat şi în motivele de apel ale Parchetului şi a fost analizat anterior, cele menţionate la apelul Parchetului sub acest aspect fiind valabile şi în cazul inculpatului T.I.
Nu s-a impus trimiterea cauzei spre rejudecare, inculpatul a recunoscut situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriu şi din analiza hotărârii apelate a rezultat că este vorba despre o eroare materială care poate fi îndreptată în calea de atac a apelului, instanţa de fond nu a avut în vedere niciun moment să schimbe încadrarea juridică a faptelor.
Critica inculpatului T.I. privind soluţionarea laturii civile a cauzei nu este întemeiată, aşa cum s-a arătat, inculpatul a recunoscut în totalitate situaţia de faţă, iar valoarea prejudiciului a fost stabilită în baza documentelor depuse de părţile civile, prejudiciul rezultând cu certitudine din înscrisurile aflate la dosar.
Nu este întemeiată nici critica privind lipsa de procedură cu părţile civile deoarece chiar dacă ar fi fost lipsă de procedură cu acestea, această lipsă de procedură putea fi invocată doar de părţile civile care, eventual ar fi fost prejudiciate.
Inculpatul nu a făcut nicio dovadă că prin lipsa părţilor civile a fost prejudiciat sau i-ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil.
Trimiterea cauzei spre rejudecare în apel se poate face doar în cazurile strict prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., inculpatul apelant nu a făcut dovada existentei niciunuia dintre aceste cazuri.
Referitor la solicitarea inculpatului T.I. s-a observat că instanţa de fond i-a reţinut circumstanţe atenuante aşa cum a solicitat, a coborât pedeapsa sub minimul prevăzut de lege şi nu sunt motive de a micşora pedeapsa care a fost aplicată de către instanţa de fond.
În privinţa apelurilor tuturor inculpaţilor, instanţa de fond a făcut o justă aplicare a prevederilor art. 72 C. pen., a dat dovadă de clemenţă, a orientat pedepsele către minimum, astfel că nu s-a impus pentru niciunul dintre apelanţii inculpaţi reducerea pedepsei.
Aspectele învederate de către aceştia privind circumstanţele lor personale, atitudinea lor sinceră şi cooperarea cu organele de urmărire penală, au fost avute în vedere de către instanţa de fond care le-a dat eficienta cuvenită.
Apelantul inculpat N.F. a solicitat reţinerea de circumstanţe atenuante, dar având în vedere contribuţia sa la comiterea faptelor, perseverenţa sa infracţională, instanţa de apel a apreciat că nu se justifică coborârea pedepselor sub minimul prevăzut de lege prin reţinerea de circumstanţe atenuante.
Oricum, instanţa de fond şi în privinţa acestui inculpat a dat dovadă de clemenţă şi a orientat pedepsele către minimul prevăzut de lege.
Apelantul inculpat T.M. a solicitat înlocuirea suspendării sub supraveghere cu suspendarea condiţionată în baza art. 81 C. pen., dar instanţa de apel a apreciat că nu este cazul ţinând cont de contribuţia sa la săvârşirea faptelor, precum şi de necesitatea de a se realiza o supraveghere a sa prin respectarea măsurilor impuse în baza art. 863 C. pen.
Apelanţii inculpaţi N.N. şi A.M.V. au solicitat reducerea pedepselor, dar aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa de fond a făcut o justă aplicare a prevederilor art. 72 C. pen., a ţinut cont de toate criteriile de individualizare şi a aplicat o pedeapsă individualizată corect.
Apelantul P.I. a solicitat înlocuirea suspendării sub supraveghere cu suspendarea condiţionată în baza art. 81 C. pen., motivând că a avut o contribuţie mai mică la săvârşirea faptelor.
Şi cu privire la acest inculpat, instanţa de fond a apreciat în mod justificat că este oportună supravegherea acestuia prin obligarea la respectarea măsurilor stabilite în baza art. 86 C. pen.
Oricum, pentru inculpaţii pentru care instanţa de fond a dispus suspendarea sub supraveghere în baza art. 861 C. pen., instanţa de fond a dat dovadă de multă înţelegere, apreciind în mod justificat că pentru reeducarea acestora şi pentru a înţelege constrângerile sancţiunilor penale este necesară stabilirea mai multor obligaţii, aşa cum au fost menţionate în hotărârea apelată.
Împotriva Deciziei penale nr. 255/A din 26 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au declarat recurs inculpaţii T.I.C., N.F., A.M.V. şi P.I.
Inculpatul T.I.C., invocând aplicarea legii penale mai favorabile, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în dispoziţiile art. 244 C. pen. în vigoare. Referitor la concursul de infracţiuni, a solicitat aplicarea legii vechi, care este mai favorabilă, cu menţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, precum şi art. 3201 C. proc. pen. anterior.
Inculpatul P.I. a susţinut aceleaşi concluzii de aplicare a legii penale mai favorabile, având în vedere că a fost condamnat pentru infracţiunea de înşelăciune. A solicitat astfel, schimbarea încadrării juridice din art. 215 C. pen. anterior în art. 244 C. pen.
Inculpatul N.F. a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., privitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul schimbării încadrării juridice din dispoziţiile art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior, în dispoziţiile art. 244 alin. (2) C. pen. Referitor la celelalte dispoziţii privitoare la concurs, cauze legale de reducere a pedepsei, precum şi dispoziţiile privitoare la infracţiunea de uz de fals, a solicitat menţinerea lor pe legea penală veche, întrucât îi sunt mai favorabile pe forma anterioară.
Inculpatul A.M.V. a solicitat admiterea recursului şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. privitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul schimbării juridice a faptelor pentru care a fost judecat şi condamnat, cu menţinerea dispoziţiilor Codului penal anterior în ceea ce priveşte contopirea pedepselor, concursul de infracţiuni şi alte dispoziţii privitoare la cauză, apreciind că îi sunt mai favorabile pe vechea reglementare.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii T.I.C., N.F., A.M.V. şi P.I., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
În consecinţă, analiza cazurilor de casare se va realiza în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 3853, art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de inculpaţi, Înalta Curte observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 26 septembrie 2013, ulterior intrării în vigoare la data de 15 februarie 2013 a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursurile declarate de inculpaţi au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22 octombrie 2013, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de fată.
Din această perspectivă, se constată că toţi inculpaţii au solicitat în recurs aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. privitoare la reţinerea legii penale mai favorabile.
În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
De la data pronunţării deciziei din apel, 26 septembrie 2013 şi până la data soluţionării recursului a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare N.C.P. şi Legea nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.
În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpaţi instanţa de recurs urmează să analizeze:
a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. în examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;
b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. în examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;
Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate.
Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.
Date fiind modificările dispoziţiilor C. pen., instanţa de recurs urmează să compare conţinutul acestora anterior şi ulterior datei de 1 februarie 2014.
Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.
C. pen. anterior
Art. 215 - înşelăciunea
(1) Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.
(4) Emiterea unui C.E.C. asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2).
(5) Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
N.C.P. art. 244 - înşelăciunea
(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Din analiza comparativă a textelor de lege vizând infracţiunea de înşelăciune, în noua reglementare, art. 244 C. pen., cu conţinut identic în ceea ce priveşte forma simplă cu reglementarea anterioară, a păstrat ca modalitate de agravare a faptei doar folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte modalităţi frauduloase, legiuitorul renunţând la agravarea pedepsei pentru înşelăciunea în convenţii. Totodată, conţinutul normativ a suferit modificări importante sub aspectul regimului sancţionator (art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., aplicabil tuturor inculpaţilor prin recalificarea faptei, prevede pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani, faţă de 6 luni la 12 ani, alin. (1) ori (3) la 15 ani alin. (2) sau 10-20 ani, aşa cum era sancţionată infracţiunea de înşelăciune de art. 215 alin. (5) C. pen. anterior). în plus, N.C.P., spre deosebire de cel anterior, prevede posibilitatea împăcării, care înlătură răspunderea penală, conform art. 244 alin. (3) C. pen.
Din această analiză comparativă extinsă atât asupra conţinutului constitutiv al infracţiunii, cât şi al limitelor de pedeapsă, Înalta Curte constată că legea nouă este legea mai favorabilă inculpaţilor T.I.C., N.F., A.M.V. şi P.I.
Referitor la dispoziţiile privind complicitatea, C. pen. anterior,
Art. 26 - Complicele
Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Art. 27- Pedeapsa în caz de particip aţie Instigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 72.
N.C.P.
Art. 48 - Complicele (1) Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Art. 49 - Pedeapsa în cazul participanţilor
Coautorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 74.
Cum în ambele reglementări pedeapsa pentru complice este aceeaşi cu cea a autorului şi, după cum în precedent s-a arătat, sub aspectul regimului sancţionator legea nouă este mai favorabilă şi în această situaţie se va aplica N.C.P.
Din aceleaşi raţiuni juridice, se va face şi aplicarea dispoziţiilor art. 32 din N.C.P. privind tentativa, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Petre Ionut.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 288, C. pen. anterior,
Art. 288 - Falsul material în înscrisuri oficiale.
(1) Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
(2) Falsul prevăzut în alineatul precedent, săvârşit de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(3) Sunt asimilate cu înscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecinţe juridice.
(4) Tentativa se pedepseşte.
N.C.P.
Art. 320 - Falsul material în înscrisuri oficiale,
(1) Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Falsul prevăzut în alin. (1), săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecinţe juridice.
(4) Tentativa se pedepseşte.
Infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, incriminată în prezent prin dispoziţiile art. 320 C. pen., are un conţinut identic reglementării anterioare, dar în ceea ce priveşte regimul sancţionator, limita minimă a pedepsei cu închisoarea era mai redusă în C. pen. anterior, (3 luni faţă de 6 luni), sub acest aspect reglementarea anterioară fiind mai favorabilă inculpaţilor. Referitor la infracţiunea incriminată de art. 290 C. pen.
C. pen. anterior
Art. 290 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată
(1) Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Tentativa se pedepseşte.
N.C.P.
Art. 322 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată
(1) Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Din analiza comparativă a celor două texte de lege vizând infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, se constată că din punct de vedere al conţinutului constitutiv al infracţiunii, acesta nu este modificat, diferind doar limitele de pedeapsă, astfel că din această perspectivă Vechiul C. pen. este mai favorabil inculpaţilor.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 291.
C. pen. anterior
Art. 291 - Uzul de fals. Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată.
N.C.P.
Art. 323 - Uzul de fals. Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată.
Analizând, prin comparaţie, cele două texte de lege vizând infracţiunea de uz de fals, se constată că, textul este acelaşi, nefîind modificat conţinutul constitutiv al infracţiunii, însă la limitele de pedeapsă, vechea reglementare era prevăzută alternativ pedepsei închisorii pedeapsa cu amendă când înscrisul era oficial, care nu se mai regăseşte în actuala reglementare şi ceea ce face ca vechile dispoziţii să fie mai favorabile în cauză.
Se constată, de asemenea, că în noua reglementare sunt preluate şi dispoziţiile art. 3201 alin. (7) din C. proc. pen. anterior, în disp. art. 396 alin. (1) din N.C.P.P.
Sub aspectul dispoziţiilor privind contopirea pedepselor, Înalta Curte constată următoarele:
C. pen. anterior
Art. 33 - Concursul de infracţiuni,
Concurs de infracţiuni există:
a) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni; (...).
Art. 34. - Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana fizică,
(1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează:
b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor depănă la 5 ani; (...).
N.C.P. art. 38 - Concursul de infracţiuni,
(1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.
(2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni. Art. 39 - Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni (1) In caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează: (...).
b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalid celorlalte pedepse stabilite; (...).
Din analiza celor două texte de lege, se constată că în ceea ce priveşte definiţia şi conţinutul concursului de infracţiuni, acestea sunt acelaşi, în ambele reglementări, diferenţa privind stabilirea pedepsei principale în caz de concurs de infracţiuni între cele două texte o face potrivit Codului penal nou obligativitatea aplicării sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, astfel că se constată că textul prevăzut de C. pen. anterior este mai favorabil, întrucât la stabilirea pedepsei, aplicarea sporului este facultativă.
În ceea ce priveşte unitatea infracţională,
C. pen. anterior
Art. 41 - Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe,
(2) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Art. 42 - Pedeapsa pentru infracţiunea continuată. Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor, potrivit disp. art. 34 sau, după caz,art. 40 alin. (1).
N.C.P.
Art. 35 - Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe,
(1) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Art. 36 - Pedeapsa pentru infracţiunea continuată şi infracţiunea complexă,
(1) Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
Din analiza celor două texte de lege, se constată că în ceea ce priveşte definiţia şi conţinutul infracţiunii continuate, diferenţa între cele două texte o face potrivit N.C.P. obligativitatea existenţei aceluiaşi subiect pasiv împotriva căruia se săvârşeşte infracţiunea, iar în ceea ce priveşte stabilirea pedepsei pentru infracţiunea continuată, se constată că textul prevăzut de C. pen. anterior este mai favorabil, întrucât la stabilirea pedepsei, aplicarea sporului este facultativă. Referitor la recidivă.
C. pen. anterior
Art. 37 - Recidiva în cazul persoanei fizice.
(1) Există recidivă pentru persoana fizică în următoarele cazuri: a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an.
Art. 39 - Pedeapsa în caz de recidivă pentru persoana fizică.
(1) În cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. a), pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor art. 34 şi 35. Sporul prevăzut în art. 34 alin. (1) lit. b) se poate mări până la 7 ani.
N.C.P.
Art. 41 - Recidiva,
(1) Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
Art. 43 - Pedeapsa în caz de recidivă,
(1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
Din analiza celor două texte de lege, privind recidiva, se constată că din punct de vedere al conţinutului, acesta este acelaşi, fiind modificat doar sub aspectul pedepsei hotărârii anterioare de condamnare, ce atrage starea de recidivă, care în vechea reglementare era mai mare de 6 luni, iar în actuala reglementare este mai mare de un an.
În ceea ce priveşte stabilirea pedepsei în cazul recidivei, se constată că reglementarea anterioară este mai favorabilă datorită faptului că tratamentul penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma recidivei postcondamnatorii, prevăzut de art. 41 din N.C.P. este mai aspra potrivit legii noi care prevede cumulul aritmetic, spre deosebire de C. pen. anterior, care consacra sistemul cumulului juridic cu spor facultativ şi variabil.
C. pen. anterior
Art. 74 - împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante.
Următoarele împrejurări pot fi considerate circumstanţe atenuante:
a) conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii;
b) stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită;
c) atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor.
Împrejurările enumerate în prezentul articol au caracter exemplificativ.
N.C.P.
Art. 75 - Circumstanţe atenuante
(1) Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante legale:
a) săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă;
b) depăşirea limitelor legitimei apărări;
c) depăşirea limitelor stării de necesitate.
d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanţa atenuantă nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni: contra persoanei, de furt calificat, tâlhărie, piraterie, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, ultraj, ultraj judiciar, purtare abuzivă, infracţiuni contra siguranţei publice, infracţiuni contra sănătăţii publice, infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate, contra securităţii naţionale, contra capacităţii de luptă a forţelor armate, infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, a infracţiunilor privind frontiera de stat a României, a infracţiunilor la legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului, a infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a celor împotriva intereselor financiare ale U.E., a infracţiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor explozive, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, a celor privind spălarea banilor, privind activităţile aeronautice civile şi cele care pot pune în pericol siguranţa zborurilor şi securitatea aeronautică, privind protecţia martorilor, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, a celor privind traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, privind prevenirea şi combaterea pornografiei şi a celor la regimul adopţiilor.
Lit. d) a fost introdusă prin pct. 5. din Lege nr. 187/2012 începând cu 01 februarie 2014.
(2) Pot constitui circumstanţe atenuante judiciare:
a) eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii;
b) împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
Se constată din analiza comparativă a textelor de lege privitor la circumstanţele atenuante că, în noua reglementare, atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, nu se mai regăseşte ca şi circumstanţă atenuantă, ceea ce face ca din acest punct de vedere legea veche să fie mai favorabilă.
Cum însă în cazul infracţiunii de înşelăciune s-a stabilit că noile reglementări sunt mai favorabile din punctul de vedere al regimului sancţionator, iar circumstanţele atenuante aplicate inculpatului T.I.C. nu se mai regăsesc în noua reglementare, ele nu vor mai putea fi reţinute.
La stabilirea pedepselor ce se vor aplica inculpaţilor T.I.C., N.F., A.M.V. şi P.I. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune ca urmare a reţinerii legii penale mai favorabile, care s-a dovedit a fi cu privire la această infracţiune, potrivit analizei anterioare, N.C.P., instanţa de recurs nu va face o nouă individualizare a sancţiunii atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare, ci doar va reduce proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de fond pentru toţi inculpaţii şi menţinută de către instanţa de apel, în ultimul ciclu procesual (sub minimul special datorită efectului reţinerii circumstanţelor atenuante), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (la minimum, datorită faptului că legea nouă nu mai prevede circumstanţele atenuante reţinute în vechea reglementare).
Cât priveşte restul infracţiunilor săvârşite, respectiv cele prevăzute de art. 288, art. 290 şi art. 291 C. pen. acestea se vor menţine în vechea reglementare, deoarece după cum s-a demonstrat pe parcursul prezentelor considerente, dispoziţiile anterioare prevăzute de vechiul C. pen. sunt mai favorabile inculpaţilor.
Menţinând textele de lege şi pedepsele aplicate inculpaţilor pentru infracţiunile prevăzute de art. 288, art. 290 şi art. 291 C. pen., Înalta Curte urmează a face aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, în raport de care în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
Cum, în speţă, legea mai favorabilă în raport cu infracţiunile susmenţionate a fost stabilită ca fiind legea veche, pedepsele accesorii şi complementare urmează a se menţine potrivit vechilor reglementări.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpaţii T.I.C., N.F., A.M.V. şi P.I. împotriva Deciziei penale nr. 255/A din 26 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub aspectul aplicării dispoziţiilor legii penale mai favorabile, urmând a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii T.I.C., N.F., A.M.V. şi P.I. împotriva Deciziei penale nr. 255/A din 26 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează în parte decizia recurată şi sentinţa penală nr. 270/F din 4 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a I-a penală, pe latură penală, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpaţii T.I.C., N.F., A.M.V. şi P.I., sub aspectul aplicării dispoziţiilor legii penale mai favorabile şi, rejudecând, în aceste limite:
1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului T.I.C. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor astfel:
2. pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior., art. 74 lit. c) şi art. 76 alin. (2), (3) C. pen. anterior;
3. pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior., art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. e) C. pen. anterior;
4. pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. e) C. pen. anterior;
5. pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. e) C. pen. anterior, şi art. 3201 C. proc. pen. anterior.
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului T.I.C. din art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. c). şi art. 76 alin. (2), (3) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, în art 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior Şi art. 5 C. pen.
În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (7), C. proc. pen. anterior şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta cu cele 3 amenzi penale în cuantum de câte 5.000 lei, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an închisoare la care se adaugă pedeapsa amenzii în cuantum de 5.000 lei.
Deduce prevenţia de la 8 mai 2012 la zi şi constată integral executată pedeapsa aplicată.
2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului N.F. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor astfel:
- pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior;
- pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior;
- pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior;
- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru, săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior.
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului N.F. din art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, în art 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 5 C. pen., respectiv din art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior în art. 48 raportat la 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 320l alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.
În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 5 C. pen., condamnă inculpatul N.F. la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 48 C. pen. rap. la 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi 41 alin. (2) C. pen. anterior, şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul N.F. la pedeapsa de 10 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, de 8 luni închisoare şi 10 luni închisoare cu pedepsele de 3 luni închisoare şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 10 luni închisoare.
Deduce prevenţia de la 8 mai 2012 (reţinerea) şi de la 22 mai 2012 la zi Şi constată integral executată pedeapsa aplicată.
3. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată faţă de inculpatul A.M.V. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor astfel:
- pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior;
- pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior;
- restul rămas neexecutat, de 782 zile închisoare din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 699/2008 a Judecătoriei Buzău, rest care a fost revocat în baza art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen. anterior;
- spor de 6 luni închisoare.
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A.M.V. din art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a). C. pen. anterior, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior în art 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a). C. pen. anterior, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 5 C. pen.
În baza art 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a). C. pen. anterior, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul A.M.V. la pedeapsa de 1 an închisoare.
Menţine dispoziţia referitoare la revocarea liberării condiţionate şi contopeşte restului neexecutat de 782 zile închisoare cu pedepsele de 1 an închisoare şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 2 pedepse de câte 782 zile închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 5 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 782 zile închisoare, sporită cu 6 luni, în final inculpatul va executa pedeapsa de 782 de zile şi 6 luni închisoare.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A.M.V. durata reţinerii de 24 h din 08 mai 2012.
4. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului P.I. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:
- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute alin. (2) C. pen. anterior şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior;
- pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului P.I. din art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen. anterior şi art. 3201 alin. (7). C. proc. pen. anterior în art. 32 rap. la art 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 5 C. pen.
În baza art. 32 rap. la art 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 5 C. pen., condamnă inculpatul P.I. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b). C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. contopeşte cele 2 pedeapse de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 4 luni închisoare.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursurilor rămân în sarcina statului.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în cuantum de câte 200 lei, onorariu integral pentru inculpaţii T.I.C., N.F., şi P.I. şi 100 lei onorariu parţial, pentru inculpatul A.M.V. se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 1024/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... | ICCJ. Decizia nr. 1144/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... → |
---|