ICCJ. Decizia nr. 1144/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.), vătămarea corporală gravă (art. 182). Recurs

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1144/2014

Dosar nr. 415/120/2013

Şedinţa publică din 31 martie 2014

Prin Sentinţa penală nr. 176 din 26 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea formulată de inculpatul M.R.C., având ca obiect schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. (tentativă la infracţiunea de omor calificat) în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. (vătămare corporală gravă).

În baza art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.R.C., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pe o durată de 1 an, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a aplicat aceluiaşi inculpat şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 320¹ alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns latura civilă a cauzei, stabilind termen la 27 mai 2013.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, la data de 5 august 2011 partea vătămată I.E.C. însoţită de fratele acesteia I.A.M. s-au deplasat la un bar din localitatea Crivăţ, aparţinând numitului Ţ.C., acolo fiind prezenţi şi martorii D.S.F., A.I. şi H.D., zis "D.", precum şi inculpatul M.R.C.

Acesta din urmă s-a deplasat la masa unde se aflau celelalte persoane mai sus menţionate şi care jucau rummy, la un moment dat între partea vătămată, fratele acesteia, pe de o parte şi inculpatul M.R.C., a început o ceartă, ulterior toţi trei părăsind pentru moment terasa barului. La puţin timp revenind doar partea vătămată şi fratele acesteia.

Deşi inculpatul a susţinut că pe terasa barului a fost lovit de către partea vătămată şi fratele acesteia, fiind chiar înţepat cu un cuţit în zona gâtului, această afirmaţie nu a fost reţinută, deoarece martorii prezenţi la faţa locului nu au confirmat aceste evenimente.

A făcut instanţa de fond trimitere la declaraţiile martorilor H.D., A.I. şi D.S.F., martori care au confirmat existenţa unor discuţii între cei trei, nu însă şi exercitarea de către partea vătămată şi fratele acesteia a actelor de lovire descrise de către inculpat în declaraţiile date în faza urmăririi penale. Conform declaraţiilor aceloraşi martori, inculpatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

S-a mai reţinut totodată că, la un moment dat au părăsit terasa barului şi partea vătămată şi fratele acesteia, refuzând invitaţia adresată de martorul H.D. de a pleca acasă împreună cu acesta cu maşina.

În timp ce se deplasau către casă, au sesizat la un moment dat prezenţa inculpatului, care, observându-i, s-a îndreptat către aceştia înarmat cu o bâtă, moment în care între aceştia s-au purtat discuţii, partea vătămată aruncând asupra inculpatului cu pietriş, continuând să fugă, împiedicându-se şi căzând.

În timp ce încerca să se ridice, inculpatul s-a apropiat de aceasta, înarmat în continuare cu acea bâtă cu care a lovit-o în zona capului şi apoi cu pumnul în zona feţei, cauzându-i leziuni (plaga contuză minoră mucoasă jugulară, buza superioară şi fracturi dentare, plagă contuză epicraniană frontal dreapta, plagă fracturată cu înfundare parietală stânga, echimoze genunchi drept şi şold drept) care au necesitat pentru vindecare un număr de 45 - 50 de zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viaţa în primejdie.

Această situaţie de fapt a fost reţinută în baza întregului material probatoriu administrat în cauză în faza urmăririi penale, probatoriul cunoscut şi însuşit de inculpat în urma cererii formulate de acesta constând în aplicarea disp. art. 320¹ C. proc. pen.

A menţionat instanţa de fond că probele la care a făcut referire sunt plângerile şi declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu declaraţiile martorilor I.A.M. (prezenţa acestuia fiind confirmată atât la barul din localitatea Crivăţ, cât şi la momentul lovirii părţii vătămate de către inculpat), D.S.F., A.I., H.D., M.F., P.D., Certificatul medico-legal din 17 august 2011, Raportul de expertiză medico-legală din 19 septembrie 2011, Raportul de expertiză medico-legală din 2011, declaraţiile inculpatului care a recunoscut săvârşirea faptei formulând cerere de aplicare a procedurii prevăzută în art. 320¹ C. proc. pen. (judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei), apărările acestuia, văzând pe de o parte încadrarea juridică dată acesteia, iar pe de altă parte împrejurările în care a lovit-o pe partea vătămată, în acest sens invocând dispoziţiile art. 73 alin. 1) lit. b) C. pen. privitoare la provocare.

Instanţa de fond a reţinut că fapta mai sus descrisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită prin disp. art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., iar nu pe cele ale infracţiunii de vătămare corporală prevăzută şi pedepsită prin dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. pen., motiv pentru care a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat în acest sens.

S-a reţinut de către instanţa de fond că, esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, în tentativă la omor calificat, sau după caz în vătămare corporală gravă, este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a fost săvârşită fapta.

Astfel, dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă, făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei de omor, acesta acţionează cu intenţia de ucidere.

În cazul infracţiunii de omor (rămasă în forma tentativei) actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve, prin natura lor şi împrejurările în care au fost comise, că inculpatul a avut intenţia de a ucide, iar nu intenţia generală de a vătăma.

O astfel de intenţie de a ucide este relevată atunci când fapta a fost săvârşită pe fondul unui conflict anterior între inculpat şi victimă, urmat de înarmarea acestuia cu un obiect apt de a produce moartea şi prin aplicarea unei lovituri de mare intensitate într-o zonă anatomică vitală care a avut consecinţe grave cu punerea în primejdie a vieţii victimei la care se adaugă atitudinea inculpatului imediat după săvârşirea faptei.

Altfel spus, forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii rezultă din materialitatea actului, printre altele din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului.

În speţă, lovirea părţii vătămate s-a produs pe fondul unui conflict anterior între aceasta şi inculpat, care pe fondul stării de ebrietate s-a deplasat la locuinţa de unde s-a înarmat cu acea bâtă cu care s-a îndreptat spre locul unde ştia că rămăsese partea vătămată, aplicându-i acesteia cu acea bâtă o lovitură într-o zonă anatomică vitală (în cap), lovitură care a avut consecinţe grave - plagă contuză epicraniană frontal dreapta, plagă contuză parietală stânga şi fractură cu înfundare parietală stânga, pericolul vital fiind înlăturat numai datorită intervenţiei medicale şi tratamentului medicamentos instituit cu promptitudine la care se adaugă atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei.

Împrejurările în care a fost săvârşită fapta, astfel cum au fost relevate de probele administrate, exclud apărarea inculpatului în sensul că ar fi acţionat doar cu intenţia generală de a vătăma, faptă care ar fi produs un rezultat mai grav neurmărit şi neprevăzut de acesta, inculpatul chiar dacă nu a urmărit în mod direct acest lucru, a acceptat posibilitatea procedurii unui astfel de rezultat.

Apărarea inculpatului constând în aceea că s-a reîntors la bar pentru a-şi lua ţigările şi nu pentru a aplica o corecţie părţii vătămate şi fratelui acesteia cu care avusese acele neînţelegeri în incinta barului, nu a fost apreciată ca veridică.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, au fost avute în vedere în conformitate cu disp. art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, urmările acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a C. pen. astfel cum au fost reduse urmare incidenţei disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., persoana inculpatului.

În acest din urmă caz, pe lângă lipsa antecedentelor penale s-au avut în vedere şi celelalte elemente de circumstanţiere rezultate din înscrisurile administrate, împrejurări care se încadrează în disp. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi care au fost valorificate ca circumstanţe atenuante judiciare.

Potrivit disp. art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă legală "săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă".

Raportând condiţiile ce rezultă din textul de lege citat la situaţia de fapt existentă s-a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele acestei circumstanţe.

Astfel, al doilea incident a fost declanşat de inculpat, care reîntorcându-se la bar înarmat cu o bâtă, a întâlnit-o pe partea vătămată şi pe fratele acesteia care se deplasau spre casă, adresându-le ameninţări şi mergând în urmărirea acestora, lovirea părţii vătămate având loc după căderea acesteia, aspectele invocate de inculpat în apărarea sa nefiind dovedite.

S-a mai arătat că între incidentul de la bar şi momentul lovirii părţii vătămate s-a scurs o perioadă de timp de natură să justifice, pe de o parte, concluzia excluderii actului spontan, iar pe de altă parte să conducă la concluzia existenţei unei perioade suficiente de timp pentru a reflecta asupra posibilelor consecinţe pe care le avea lovirea cu un asemenea obiect.

Referitor la acel "atac cu pietre" invocat în apărarea sa de inculpat, s-a reţinut, aşa cum s-a arătat în detalierea situaţiei de fapt, că partea vătămată a aruncat cu pietre asupra inculpatului în urma acţiunii acestuia de a o urmări atât pe aceasta, cât şi pe fratele său.

Prin urmare, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 73 lit. b) C. pen., această circumstanţă atenuantă nu s-a reţinut.

Având în vedere criteriile de individualizare mai sus menţionate, efectele pe care circumstanţele atenuante judiciare le au asupra pedepsei principale, s-a apreciat că, prin aplicarea unei pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de lege redus ca urmare a aplicării disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins.

În ceea ce priveşte însă modalitatea de executare a pedepsei aplicate, s-a apreciat că, în cauză chiar dacă pedeapsa aplicată ar face aplicabilă modalitatea prevăzută în art. 86¹ C. pen., scopul pedepsei astfel cum este menţionat în art. 52 C. pen., nu poate fi realizat decât prin executarea efectivă a pedepsei. Tinereţea inculpatului şi lipsa antecedentelor penale invocate de acesta au fost în vedere la momentul stabilirii cuantumului pedepsei.

În conformitate cu disp. art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar potrivit art. 71 alin. (2) din acelaşi cod şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.

Sub aspectul laturii civile, întrucât s-a apreciat că în cauză este necesară administrarea mai multor probe, a fost disjunsă acţiunea civilă formulată de partea vătămată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul M.R.C., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea acestei căi de atac, inculpatul a criticat greşita încadrare juridică dată faptei săvârşite, apreciind că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., deoarece nu a avut intenţia să o omoare pe partea vătămată ci numai a dorit să-i aplice o corecţie.

Totodată, a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond de a nu reţinut circumstanţa atenuantă prev. de art. 73 C. pen., având în vedere că victima l-a atacat cu pietre de la mică distanţă iar fratele acesteia l-a ameninţat înarmat fiind cu un cuţit.

În final, inculpatul a criticat greşita individualizare a pedepsei, susţinând că în mod nejustificat nu au fost reţinute în favoarea sa disp. art. 86¹ C. pen., întrucât este la primul contact cu legea penală, a avut o conduită corespunzătoare pe parcursul procesului, recunoscând fapta şi în final regretând cele întâmplate.

Prin Decizia penală nr. 165 din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.R.C. împotriva Sentinţei penale nr. 176 din 26 aprilie 2013 a Tribunalului Dâmboviţa.

A fost obligat inculpatul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, examinând apelul formulat, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele, conform art. 371 C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a apreciat că această cale de atac este nefondată.

Astfel, s-a reţinut că, probele administrate în cauză, respectiv plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, Certificatul medico-legal din 19 septembrie 2011, Raportul de expertiză medico-legală din 19 septembrie 2011, noul Raport de expertiză medico-legală din 2012 şi Avizul din 2012, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, planşele fotografice, coroborate cu declaraţiile inculpatului, conduc la concluzia că instanţa de fond a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt.

De altfel, inculpatul fiind audiat de către prima instanţă, şi-a însuşit situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu şi a solicitat să fie judecat conform procedurii prev. de art. 320¹ C. proc. pen.

S-a constatat din coroborarea probelor mai sus amintite, că în seara de 5 august 2011 partea vătămată s-a aflat în barul din localitatea Crivăţ aparţinând numitului Ţ.C., fiind prezenţi în local şi martorii I.A.M., D.S.F., A.I. şi H.D., care jucau rummy.

La un moment dat la acea masă s-a aşezat şi inculpatul. Ulterior, între inculpat, partea vătămată şi fratele acesteia a izbucnit un incident verbal, iar primul care a părăsit terasa barului a fost inculpatul.

Partea vătămată însoţită de martorul I.A.M., fratele acesteia, au părăsit ulterior la rândul lor barul, plecând spre casă pe jos, refuzând propunerea martorului H.D. de a pleca împreună cu acesta cu maşina.

Pe drumul spre casă, la o intersecţie, partea vătămată şi fratele său l-au văzut pe inculpat ieşind în fugă după un gard, îndreptându-se către ei înarmat fiind cu o bâtă cu care îi ameninţa. Iniţial cei doi s-au întors de teamă în direcţia barului, însă s-au oprit, intenţionând să îl calmeze pe inculpat. Acesta s-a apropiat de cei doi, încercând să o lovească pe partea vătămată, care a reuşit să se ferească, depărtându-se până la o grămadă de pietriş. Din aceea grămadă a luat pietriş şi a aruncat în direcţia inculpatului, după care a fugit, dar la un moment dat s-a împiedicat şi a căzut. Când a încercat să se ridice l-a observat pe inculpat care ridicase asupra lui bâta cu care era înarmat, rugându-l să nu îl lovească. Cu toate acestea inculpatul i-a aplicat o lovitură cu bâtă în zona capului (occipitala stângă), pierzându-şi cunoştinţa, motiv pentru care a fost transportat ulterior la Spitalul Judeţean Târgovişte iar de aici la Spitalul de Urgenţă "B.A." din Bucureşti unde a fost internată şi a suferit o intervenţie chirurgicală.

Conform Raportului de expertiză medico-legală mai sus individualizat a rezultat că partea vătămată pentru vindecarea leziunilor cauzate de către inculpat a necesitat un număr de 45 - 50 zile de îngrijiri medicale.

A mai precizat medicul legist că partea vătămată a suferit o plagă contuză minoră jugală, buza superioară şi fracturi dentare; o plagă contuză epicraniană frontal dreapta, o plagă contuză parietală stânga şi fractură cu înfundare parietală stânga, toate produse prin lovire cu un corp dur, leziunile traumatice cranio-cerebrale necesitând intervenţie chirurgicală, fiind pusă în primejdie viaţa victimei.

Referitor la încadrarea juridică a acestei situaţii de fapt, instanţa de prim control judiciar a considerat că aceasta a fost corect efectuată de către judecătorul fondului, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieţii persoanei, de tentativă la infracţiunea de omor calificat este poziţia subiectivă a făptuitorului.

În cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieţii persoanei, făptuitorul acţionează cu praeter intenţie, în timp ce în cazul infracţiunii de tentativă la omor acţionează numai cu intenţie.

Praeter intenţia este dată de urmarea acţiunii făptuitorului deoarece este greu de presupus că o persoană poate lovi cu o asemenea precizie încât să-i pună viaţa în primejdie victimei, însă această punere în primejdie a vieţii să nu poată fi încadrată ca o tentativă la omor.

În cazul infracţiunii de tentativă la omor făptuitorul acţionează că o intenţie indirectă sau eventuală prevăzând rezultatul faptei, dar care chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat. În speţă, inculpatul a lovit-o pe victimă cu o bâtă (sau cu un lemn după spusele sale) în zona capului, provocându-i leziunile mai sus menţionate. Această modalitate de a acţiona cu un obiect tanato-generator apt de a produce moartea (probabil dacă lovitura era mai puternică victima deceda) într-o zonă vulnerantă (aşa cum este zona capului), este unanimă a fi încadrată în practica judiciară, dar şi considerată de doctrină a întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni de tentativă la omor.

Referitor la cel de-al doilea motiv al apelului formulat, instanţa de prim control judiciar a reţinut că se consideră o provocare din partea persoanei vătămate săvârşirea unei infracţiuni sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii produsă printr-o activitate violentă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă pe care partea vătămată să o fi întreprins-o contra făptuitorului.

Aşa cum s-a constatat din situaţia de fapt mai sus reţinută, în speţă s-au derulat două incidente între inculpat pe de o parte şi victimă şi fratele acesteia, pe de altă parte.

Între prima discuţie mai aprinsă sau ceartă ce a avut loc în incinta barului din localitatea Crivăţ, judeţul Dâmboviţa şi cel de-al doilea moment când inculpatul a lovit-o pe victimă s-a scurs o perioadă de aproximativ 30 minute, timp în care M.R.C. a plecat din locul unde s-a derulat primul incident, s-a "înarmat" cu o bâtă (sau lemn, conform spuselor sale) şi i-a aşteptat pe cei doi opozanţi la o intersecţie ascuns după un gard, pe drumul acestora spre casă. S-a mai constatat din probele administrate (declaraţiile inculpatului, părţii vătămate şi fratelui acestuia din urmă) că cel care a iniţiat al doilea incident a fost inculpatul, care s-a îndreptat spre cei doi şi l-a lovit pe primul pe care l-a ajuns, acesta fiind partea vătămată care se împiedicase de o grămadă de pietriş.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de prim control judiciar a considerat că nu poate fi reţinută în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., situaţia de fapt putând conduce mai mult spre o premeditare a infracţiunii din partea inculpatului.

În ceea ce priveşte ultimul motiv de apel referitor la individualizarea pedepsei, instanţa de prim control judiciar a apreciat că judecătorul fondului a făcut o analiză riguroasă criteriilor prev. de art. 72 C. pen. reţinând atitudinea anterioară acestei fapte a inculpatului, în favoarea sa cu titlul de circumstanţă atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi scăzând cuantumul pedepsei aplicate cu mult sub limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator (această limita era de 10 ani în urma reţinerii prevederilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.), până aproape de minimul la care se poate reduce pedeapsa prin reţinerea acestei circumstanţe aşa cum prevede art. 76 alin. (2) C. pen.

Raportat la aceste aspecte, dar şi a modalităţii concrete în care a acţionat inculpatul după ce şi-a aşteptat oponenţii, înarmându-se cu un obiect contondent şi lovindu-l pe unul dintre aceştia în zona capului, s-a constatat că, în mod justificat, instanţa de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea efectivă a acesteia.

Împotriva Deciziei penale nr. 165 din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.R.C.

În susţinerea recursului, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² din C. proc. pen. anterior, solicitând casarea ambelor hotărâri şi în principal schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. anterior, în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, întrucât din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că a acţionat cu intenţia de a ucide. În subsidiar, în baza art. 5 C. pen., a solicitat aplicarea dispoziţiilor C. pen. în vigoare, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. rap la art. 32 C. pen. şi reducerea cuantumului pedepsei.

Examinând recursul, în raport cu criticile invocate şi prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat, pentru considerentele următoare:

Prealabil analizării criticilor de recurs, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării acestora.

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenului de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior.

Legea nr. 2/2013 a impus o limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

În prezenta cauză, decizia recurată a fost pronunţată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că inculpatul a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. anterior, "hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii."

Înalta Curte reţine că, încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.

În prezenta cauză, nu este incidenţă niciuna dintre aceste situaţii.

Referitor la criticile formulate de inculpat, prin care se solicită schimbarea încadrării juridice dată faptei, din tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. anterior, în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, Înalta Curte constată că, în susţinerea cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, inculpatul nu a invocat aspecte de nelegalitate, de restabilire a corespondenţei între norma de incriminare şi situaţia de fapt reţinută de către instanţele anterioare, ci prin acestea se tinde la stabilirea unei alte situaţii de fapt, care să determine schimbarea de încadrare juridică, ceea ce nu este permis în calea de atac a recursului declarat împotriva deciziilor pronunţate în apel.

Înalta Curte constată că situaţia de fapt, stabilită prin sentinţa primei instanţe şi confirmată prin decizia instanţei de apel, corespunde normei de incriminare a infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior, fiind întrunite toate elementele constitutive ale acesteia, fără să existe vreun temei de schimbare a încadrării juridice.

Astfel, modul în care inculpatul a acţionat, prin aplicarea de lovituri cu un obiect tanato-generator apt de a produce moartea (bâtă sau bucată de lemn) într-o zonă vitală (zona capului), relevă atât faptul că acţiunea corespunde elementului material al infracţiunii de omor, cât şi intenţia, cel puţin indirectă, a inculpatului de a suprima viaţa părţii vătămate.

Înalta Curte îşi însuşeşte toate argumentele expuse, în acest sens, pe larg, în sentinţa şi decizia ce fac obiectul căii de atac şi precizează că, în temeiul art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., instanţa de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, întrucât o astfel de verificare nu mai este posibilă în calea de atac a recursului, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este fondat, raportat la intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014 şi, în consecinţă, a incidenţei instituţiei aplicării legii penale mai favorabile, prevăzută de art. 5 din noul C. pen.

Examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, instanţa de recurs constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa principală, cea complementară şi cea accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege.

Fapta de tentativă de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, incriminată în infracţiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, pedepsită cu închisoare de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni şi interzicerea unor drepturi îşi găseşte în prezent corespondent în infracţiunea prev. de art. 32 rap. la art 188 C. pen., pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar ca urmare a judecării cauzei în procedura simplificată aceste limite se reduc cu o treime.

Astfel, chiar dacă circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, reţinută de instanţa de fond, nu mai poate produce efecte, întrucât nu mai are corespondent în dispoziţiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante, dispoziţiile noului C. pen. sunt mai favorabile inculpatului, în raport de limita minimă a pedepsei, care se situează sub cuantumul de 4 ani închisoare aplicat de instanţa de fond.

Având în vedere că individualizarea pedepsei nu mai poate fi reapreciată de către instanţa de recurs, care are obligaţia de a efectua o transpunere proporţională a pedepsei stabilite în baza legii anterioare în intervalul de pedeapsă prevăzut de legea nouă, mai favorabilă, se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului, în mod corespunzător, la un cuantum spre care s-a orientat şi instanţa de fond, cu luarea în considerare a cauzei de reducere a pedepsei, prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (art. 320 alin. (7) C. proc. pen. anterior).

Potrivit hotărârii de condamnare, inculpatului i s-a interzis, pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. anterior, care în prezent au corespondent în dispoziţiile art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen. anterior, va admite recursul declarat de inculpatul M.R.C. împotriva Deciziei penale nr. 165 din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Se va casa decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 176 din 26 aprilie 2013 a Tribunalului Dâmboviţa, numai în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptei şi cuantumul pedepsei.

Rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), se va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi reţinând dispoziţiile art. 5 C. pen. va reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul M.R.C.

Împotriva Deciziei penale nr. 165 din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 176 din 26 aprilie 2013 a Tribunalului Dâmboviţa, numai în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., încadrarea juridică, a faptei şi cuantumul pedepsei.

Rejudecând cauza în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi reţinând dispoziţiile art. 5 C. pen. reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1090/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea...		ICCJ. Decizia nr. 1217/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1090/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1217/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1222/2014. SECŢIA PENALĂ. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)