ICCJ. Decizia nr. 1095/2014. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Violarea de domiciliu (art.192 C.p.), proxenetismul (art. 329 C.p.), traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1095/2014

Dosar nr. 2948/114/2012

Şedinţa publică din 27 martie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 41 din 19 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău, s-a admis cererea formulată de inculpatul C.C. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. în ceea ce o priveşte pe A.M.

S-au respins celelalte cereri de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul B.G., D.M. şi C.C.

Inculpaţii au fost condamnaţi după cum urmează:

1. G.B.,

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. la 1 an si 10 luni închisoare - parte vătămata A.M.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. la 1 an si 10 luni închisoare - parte vătămata S.G.

În baza art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prev. de art. 71-64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege)- parte vătămata C.P.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. inculpatul, a fost condamnata la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea dreptului prev. de art. 71-64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia, dreptului de a alege)- parte vătămata S.G.

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) - 76 lit. c), C. pen., inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 2 ani pentru infracţiunea de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai mare, aceea de 5 ani închisoare şi, în baza art. 35 alin. (3) C. pen., să execute şi pedeapsa de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71-64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege).

S-a aplicat art. 71-64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege).

S-a menţinut şi dedus din pedeapsa de executat reţinerea şi arestul preventiv la zi, începând cu 29 martie 2012.

2. C.C.,

În baza art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a)-76 lit. b) C. pen. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71-64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege) - parte vătămata C.P.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art, 74 lit. a) - 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat la 1 an şi 10 luni închisoare - parte vătămata A.M.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea 74 lit. a) - 76 lit. b) C. pen. inculpatul a fost condamnat la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71-64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia. dreptului de a alege)- parte vătămata S.G.

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen. inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai mare, aceea de 5 ani închisoare şi, în baza art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus să execute şi pedeapsa de 2 ani interzicerea dreptului prev. de art. 71-64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege).

S-a aplicat art. 71-64 lit. a), b) C. pen. ( cu excepţia dreptului de a alege).

S-a menţinut şi dedus din pedeapsa de executat reţinerea şi arestul preventiv.

3. D.A.,

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71-64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege) - parte vătămata S.G.

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani pentru infracţiunea de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai mare, aceea de 5 ani închisoare şi, în baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a dispus să execute şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71-64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege).

S-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare şi 200 lei amendă penală la care a fost condamnat prin sentinţa penala nr. 553/2009 a Judecătoriei Slobozia, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 153/2009 a Tribunalului Ialomiţa, urmând ca acesta să execute în total 6 ani închisoare şi 200 lei amenda penala.

În baza art. 35 alin. (1) s-a dispus să execute şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71-64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege).

S-a aplicat art. 71-64 lit. a), b) C. pen. ( cu excepţia dreptului de a alege).

S-a dedus din pedeapsa de executat reţinerea şi arestul preventiv pe perioada 9 mai 2012-12 decembrie 2012

4. D.F.,

În baza art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnată la 1 an și 10 luni închisoare - parte vătămata A.M.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen., inculpata a fost condamnată la 1 an şi 10 luni închisoare - parte vătămata S.G.

În baza art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. inculpata a fost condamnată la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71-64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege) - parte vătămata C.P.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai mare, aceea de 5 ani închisoare şi, în baza art. 35 alin. (1) C. pen. şi pedeapsa de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de de art. 71-64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege).

S-a aplicat art. 71-64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege).

S-a dedus din pedeapsa de executat reţinerea şi arestul preventiv pe perioada la 9 mai 2012-10 octombrie 2012.

S-a dispus confiscarea sumei de 3.000 lei de la inculpata D.M. ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare, conform ordonanţei din 22 mai 2012 şi s-a luat act că C.P. şi S.G.A. nu s-au constituit părţi civile.

Inculpaţii B.G. şi D.F. au fost obligaţi în solidar la 3.000 lei cu titlu de daune morale către A.M.

S-a dispus confiscarea a câte 33.000 lei de la inculpaţii D.F. şi G.B. şi a sumei de 15.000 lei de la C.C.

S-a respins cererea formulată de numitul H.C.G. de restituire a sumei de 3.000 lei.

Inculpaţii B.G., C.C. şi D.A., au fost obligaţi la câte 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat (din care 425 lei fiecare onorarii ap. oficiu), iar D.M.F. la 1.800 lei cu acelaşi titlu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Buzău, nr. 37/D/P/2012 din 24 mai 2012, s-a dispus trimiterea în judecata a inculpaţilor:

1. G.B. pentru săvârşirea a două infracţiuni de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., o infracţiune de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., o infracţiune de trafic de persoane majore prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi o infracţiune de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.;

2. C.C. pentru o infracţiune de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., două infracţiuni de trafic de persoane majore prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi o infracţiune de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b). C. pen.;

3. D.A. pentru infracţiunea de trafic de persoane majore prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi o infracţiune de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen. şi cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.;

4. D.F. pentru două infracţiuni de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi o infracţiune de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.

S-au reţinut în sarcina acestora următoarele:

A. în luna ianuarie 2009 inculpaţii C.C. şi D.A. le-au recrutat prin fraudă pe victimele C.P. şi A.M., ambele având domiciliul în com. Padina, judeţul Buzău, în scopul exploatării lor sexuale. Prin promisiunea neadevărată a găsirii unor locuri de muncă şi prin mimarea unor sentimente de afecţiune, cei doi le-au convins pe aceste fete să-i însoţească în municipiul Constanţa, lucru care s-a şi întâmplat. Aici, acestea au fost aşteptate de către inculpaţii D.F.M. şi G.B., care le-au găzduit într-un apartament închiriat. Imediat, cei doi inculpaţi au postat anunţuri în ziarul local Telegraf, în care arătau disponibilitatea victimelor de a întreţine relaţii sexuale contra cost cu persoane de sex masculin. în următorul an, cele două victime au fost ţinute sub un control strict de către inculpaţii D.F.M. şi G.B., precum şi de fraţii acesteia din urmă, inculpaţii C.C. şi D.A., cu scopul de a le determina să întreţine relaţii sexuale contra cost, banii astfel obţinuţi fiind predaţi în totalitate acestora. în luna ianuarie a anului 2010, victimele C.P. şi A.M. au profitat de un moment în care nu erau supravegheate şi, cu banii obţinuţi de la ultimii clienţi, au părăsit apartamentul respectiv şi s-au deplasat la locuinţele lor din com. Padina, judeţul Buzău. Ulterior, în a doua parte a anului 2011, C.P. a fost iarăşi transportată şi găzduită de către inculpaţii D.F.M. şi G.B., tot în municipiul Constanţa, desfăşurând activităţi similare până în luna martie a anului 2012.

Totodată, partea vătămată S.G.A., care fusese concubina defunctului D.R., prostituându-se în folosul acestuia, a fost constrânsă de către cei patru inculpaţi, sub presiunea obligaţiei sale de a restitui unele cheltuieli efectuate cu înmormântarea concubinului său, să întreţină relaţii sexuale contra cost, în prima parte a lunii martie a anului 2012. În jurul datei de 18 martie 2012, părţile vătămate S.G.A. şi C.P. au profitat de un moment în care nu erau supravegheate și, cu banii obţinuţi de la ultimii clienţi, au părăsit apartarnentul respectiv şi s-au deplasat la locuinţa acesteia din urmă, situată în com. Padina, judeţul Buzău.

B. În ziua de 26 martie 2012, în jurul orelor 16,00, inculpaţii G.B., D.A. si C.C., împreună cu alte persoane, s-au deplasat cu două autoturisme în com. Padina, judeţul Buzău şi au intrat fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate C.I., de unde au răpit-o prin violenţă şi ameninţare pe partea vătămată S.G.A. Ulterior, inculpaţii au transportat-o pe aceasta din urmă în com. Reviga, judeţul Ialomiţa, unde au sechestrat-o până la intervenţia organelor de poliţie din seara aceleiaşi zile.

Fiind audiaţi in cursul urmăririi penale, inculpaţii G.B., D.A., C.C. si D.F. nu au recunoscut faptele pentru care au fost cercetaţi. La instanţa, doar D.F. a recunoscut săvârşirea celor doua infracţiuni de proxenetism nu şi pe cea de trafic de minori.

Astfel, G.B. a declarat, la 29 martie 2012 (filele 94-97 d.u.p.) că, R., cumnatul sau, fratele celorlalţi inculpaţi şi care în prezent este decedat, a cunoscut-o pe S.G. în 2009 la o discoteca din corn. Reviga, de atunci au locuit în casa părinţilor lui, în com. Reviga. Tot in acel an a cunoscut-o pe C.P., care era prietena cu S.G.; de 10 ani întreţine o relaţie de concubinaj cu inculpata D.F., în acest interval de timp locuind în Bucureşti sau în localitatea Reviga; nu a exploatat nicio persoana, nu a beneficiat de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către părţile vătămate.

În legătură cu fapta din 26 martie 2012, a arătat ca el şi C.C. s-au gândit ca S.G. ar fi trebuit sa contribuie la cheltuielile cu înmormântarea cumnatului şi atunci au plecat la Padina; el a condus autoturismul lui D.A., C.C. stand pe scaunul din dreapta, alte persoane nu au mai fost în acel autoturism; acolo i-au cerut să se întoarcă „până la finalizarea pomenilor şi a celorlalte tradiţii, după care e libera sa plece"- S.G.A. a fost de acord, nu au obligat-o în nici un fel.

La instanţă a declarat că, la 26 martie 2012, a fost în domiciliul numite C.P. cu C.C., fără alte persoane, S.A. a ieşi afară din casă, a mers la maşina fără să fie obligată; nu are nicio legătură cu proxenetismul.

La începutul anului 2009, a închiriat un apartament în Constanţa unde a locuit cu fratele său, D.R. şi concubinul sau, G.B., ea se întreţinea din practicarea prostituţiei cu diferiţi bărbaţi. La începutul aceluiaşi an, în acel apartament au sosit fratele său C.C., A. de la Năvodari, însoţiţi de 2 fete (A.M. şi C.P.), ele spunându-i că au auzit că se câştiga bani din prostituţie; au rămas în apartament 2 ani, în unele zile nu aveau clienţi, în altele 4-5 pe zi de fiecare, tariful fiind de 120 lei pe ora. După aproximativ 1 an şi jumătate, M. s-a certat cu P. şi a plecat la Padina. Cu două săptămâni înainte de plecarea M., în acel apartament au venit fratele ei D.R. şi S.G. Toate 3 au rămas în apartament până când fratele ei, D.R. a decedat (7 martie 2012).

La instanţa (fila 127), a recunoscut săvârşirea infracţiunilor de proxenetism si a solicitat aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., însă nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

D.A., în declaraţia data tot la 9 mai 2012, (filele 63-65 d.u.p.) a precizat că deţine un autoturism înmatriculat în Bulgaria, care era folosit şi de fraţii săi; în data de 26 martie 3012 nu se afla în domiciliul său, nu a participat la comiterea infracţiunilor de la Padina, respectiv răpire de persoane în vederea obligării la practicarea prostituţiei şi violare de domiciliu.

La instanţă (fila 126) acesta a declarat că nu a fost prezent în locuinţa numitei C.P. la 26 martie 2012, în acea zi a plecat la pescuit; nu are permis de conducere, maşina este folosita de ceilalţi membri ai familiei;

C.C. a declarat la 29 martie 2012 (filele 110-113 d.u.p.) că S.G.A. a trăit 3 ani cu fratele lui, iar după decesul acestuia a plecat.

La instanţă (fila 128) a declarat ca Ie-a cunoscut pe A.M. si pe C.P. la un bar, au plecat cu A. (de la Năvodari) la un apartament al surorii sale, în 26 martie a fost la domiciliul părţii vătămate C.P. însă partea vătămata S.G. a mers de bunăvoie cu ei.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile inculpaţilor, ale părţilor vătămate, ale martorilor, fotografiile judiciare și procesul verbal de cercetare la fata locului, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

A. La începutul anului 2009, inculpaţii C.C. şi o alta persoana „A. de la Năvodari"- nu inculpatul D.A.-le-au cunoscut pe numitele C.P. şi A.M., la un bar din com. Padina, judeţul Buzău, acestea fiind verişore, ambele având domiciliul în com. Padina, judeţul Buzău.

Conform propriei declaraţii date de partea vătămata minora C.P. la 26 martie 2012, după 3 zile a plecat cu ei şi cu verişoara sa A.M. la Constanţa, acolo aceştia i-au propus să întreţină relaţii sexuale contra unor sume de bani, a fost de acord, au închiriat apartamente, dădeau anunţuri în ziar, banii îi împărţeau în trei, ea, A. şi A.A. a ştiut ce urmează să facă la Constanţa şi a fost de acord. În tot acest interval de timp a întreţinut raporturile sexuale nesilită de nimeni, nu a fost sechestrată sau agresată. Acest fapt este confirmat chiar de verişoara ei, A.M. în declaraţia data la instanţă (fila 73) - i-a cunoscut pe C.C. şi pe un băiat, A. de la Năvodari, care i-au propus să lucreze pentru ei, mai precis să practice prostituţia, iar ea a fost de acord, pentru că i-a plăcut de C.).

În vara anului 2010, C.P. a declarat ca s-a certat cu el (cu A. de la Năvodari) şi s-a întors la Padina unde a stat până în iarna lui 2011 când „într-o seară, a fost sunată de D.F. pe care o cunoscuse la Constanţa şi despre care ştia că practică, împreuna cu alte fete, prostituţia. S-a întâlnit cu aceasta pe o uliţă, venise cu un autoturism marca Opel, gri metalizat, în el se afla şi G.B., s-a urcat în autoturism, acesta a blocat portierele, i-a spus ca vor merge la Constanţa să stea de vorba şi au dus-o într-un apartament unde se afla S.G. și o alta fata M. din Ciocile; chiar în acea seara D.F. i-a cerut să primească un client, nu a vrut, dar a fost ameninţată că o va răni. A rămas acolo 4 luni, iar în martie 2012, D.A. a bătut-o pentru ca a vrut sa plece. Era sub o continuă ameninţare din partea celor doi, B. şi D.F., nu a primit bani de la F., clienţii sunau pe telefonul ei. Clienţii făceau plata la D.F. înainte de a intra în cameră. C., D.A., B., R. le monitorizau, le jigneau, le loveau si le ameninţau. În medie, aveau cate 7-10 clienţi fiecare, erau zile când aveau mai mult de 10 clienţi, D.F. îi punea să aleagă dintre ele".

La instanţă (fila 142) aceasta a declarat că, în 3 ani de zile a practicat prostituţia in 3-4 apartamente din Constanţa închiriate de B. și M., banii îi clădeau ei. F. îi dădea voie sa plece din casa. C. avea o relaţie cu A., el promiţându-i că o ia de nevastă şi o perioada scurta de timp au trăit din banii obţinuţi de ea.

Partea vătămata S.G.A., în declaraţia data la 26 martie 2012 (filele 136/140), a arătat că „l-a cunoscut pe D.R. (fratele inculpaților D.A., A.F. și C.C.) în 2009 și a trăit în concubinaj cu acesta pana la 7 martie 2012 când a decedat; încă de la început i-a spus că a trăit cu un anume V. de 30 ani la Bucureşti, după ce nu a mai fost cu el a practicat prostituţia pe cont propriu, postând anunţuri pe internet) şi, dacă este de acord, ar dori sa continue acest lucru pentru a câştiga sume importante de bani. el a fost de acord, au plecat la Constanţa unde au închiriat diferite apartamente pe numele sau. banii i-au cheltuit împreuna. După ce acesta a decedat, a plecat înapoi la Constanta unde a continuat sa se prostitueze, în apartament fiind și C.P., o fata din com. Ciocile pe nume M. și D.M. Toate se prostituau, cu excepţia M., banii obţinuţi erau luaţi de M. Aveau aproximativ 5 clienţi pe zi fiecare, 120 lei ora, aveau date anunţuri in ziar, de aici îşi racolau clienţii".

În declaraţia dată la 27 martie 2012 aceasta a spus că în apartament au stat și ceilalţi fraţi ai lui R.A., C.C., dar şi B.) toţi se ocupau „să aducă clienţi şi le supravegheau. Au fost multe fete însă unele pe perioade scurte de timp", cât timp a trăit R., nu a forţat-o nimeni sa practice prostituţia, banii erau la R. care îi gestiona". După înmormântare s-a întors la Constanţa unde a continuat sa se prostitueze pentru că B. i-a spus ca s-a cheltuit mult cu înmormântarea şi trebuie sa le înapoieze banii. A stat pana pe 18 martie 2012 când a venit la domiciliul părţii vătămate C.P.

B. În ziua de 26 martie 2012, în jurul orelor 16,00, inculpaţii G.B., D.A. si C.C., împreună cu alte 4 persoane, s-au deplasat cu două autoturisme în com. Padina, judeţul Buzău. C.C. si G.B. s-au deplasat cu autoturismul lui D.A., acesta din urma în alta maşina împreuna cu alte persoane.

Aici, G.B., C.C. și D.A. au intrat în curtea numitei C.I., fără acordul acesteia, au pătruns in camera unde dormea S.G.A. şi au luat-o cu forţă, ducând-o în com. Reviga, judeţul Ialomiţa, unde au sechestrat-o până la intervenţia organelor de poliţie din seara aceleiaşi zile. G.B. şi C.C. au lovit-o, ei recunoscând acest fapt.

Inculpatul D.A. nu a recunoscut faptele comise la aceasta data, declarând ca in acea zi a rămas acasă în com. Reviga.

Deşi în apărarea sa a prezentat pe martorul R.F. ce a declarat că, în acea zi a fost cu inculpatul la pescuit până pe la orele 13, după care inculpatul a mers acasă la martor și l-a ajuta la-animale rezultă fără dubiu participarea sa în data de 26 martie la răpirea părţii vătămate S.G.A.

Mai mult, în declaraţia dată la urmărirea penală, nu a arătat unde a fost în acea zi, nu a precizat că ar fi fost la pescuit şi că ar avea şi martori cu care sa dovedească aceasta împrejurare; îşi formulează aceasta apărare tocmai în iulie 2012, cu ocazia audierii la instanţa.

S-a reţinut că faptele de trafic de persoane si violare de domiciliu, săvârşite la 26 martie 2012 rezulta din: procesul verbal de cercetare la fata locului (filele 26-28 d.u.p.); fotografii judiciare (fila 42), din care se observa cu uşurinţa leziunile produse părţii vătămate, declaraţia părţii vătămate S.G.A., C.P., declaraţiile martorilor I.V. - sora numitei C.I., I.G., C.I., B.V.

Deşi partea vătămata S.G.A. nu a făcut nicio referire la inculpatul D.A., instanţa, faţă de declaraţiile menţionate anteriorf nu una ci mai multe, cu referiri la amănunte, date de persoane care îl cunoşteau foarte bine pe D.A. şi nu doar de atunci ci de mai mult timp) a reţinut participarea acestuia la comiterea faptelor, partea vătămata ascunzând participarea sa. Cu toate acestea, în declaraţia data la instanţă, nu a exclus posibilitatea ca el sa fi fost prezent acolo, fiind în cealaltă maşina.

S-a solicitat de apărătorul inculpaţilor G.B., D.F. şi C.C. schimbarea încadrării juridice din trafic de minori (parte vătămata C.P.) în proxenetism şi de trafic de persoane majore (C.C.-parte vătămata A.M.) în proxenetism, cu motivarea că nu au ştiut că aceasta era minoră, că atunci când i-a cunoscut pe D.F. și G.B. era majoră -anterior practicând prostituţia pentru A. de la Năvodari care nu are vreo calitate în dosar, că nu au recrutat şi nu au îndemnat părţile vătămate să se prostitueze, că nu le-au constrâns, având deplina libertate de mişcare; mai mult aveau o bună relaţie cu inculpaţii, petrecându-si sărbătorile împreună; C.C. nu a îndemnat-o, nu a constrâns-o pe A.M. sa se prostitueze.

Prima instanţă a evidenţiat că nu poate fi de acord decât cu o singură solicitare şi anume cea legată de partea vătămata A.M. şi faţă de care s-a reţinut traficul de persoane în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.C.

Nu s-a solicitat schimbarea de încadrare în legătura cu faptele din 26 martie 2012, reţinute în sarcina inculpaţilor G.B., D.A., C.C., respectiv de trafic de persoane majore (răpirea părții vătămate pentru obligarea la prostituţie şi violare de domiciliu), aceste încadrări nesuportând vreo discuţie.

Cu privire la celelalte infracţiuni, instanţa a reţinut următoarele:

1. B.G. a fost trimis in judecata pentru două infracţiuni de proxenetism (părţi vătămate A.M. si S.G.), constând în înlesnirea practicării prostituţiei si obţinerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către acestea. Din declaraţiile părţilor vătămate la care instanţa a făcut anterior referire, a rezultat că acesta, împreuna cu concubina sa D.F., au închiriat în acea perioada 3-4 apartamente pe care le-au pus la dispoziţie părţilor vătămate pentru practicarea prostituţiei, încasând, alături de concubina sa, banii de la clienţi.

Chiar dacă iniţiativa ar fi avut-o părţile vătămate, acest lucru nu are relevanţă pentru că proxenetismul se comite şi prin înlesnirea practicării prostituţiei (transport în Constanţa, închirierea de apartamente) şi/sau prin obţinerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei. De fapt, în ceea ce îl priveşte, nici nu s-a reţinut vreun element de constrângere faţă de acestea, caz în care ar fi fost vorba şi de o altă încadrare, aceea de trafic de persoane.

Cu privire la infracţiunea de trafic de minori (parte vătămata C.P., născuta la 11 decembrie 1991), potrivit unei singure declaraţii date de partea vătămata, rezultă că aceasta s-a prostituat în folosul lui A. de la Năvodari până în iarna lui 2010, rezultând că atunci când i-a cunoscut pe G.B. şi D.F. împlinise 18 ani, declaraţia fiind contrazisă de alte probe. Astfel, chiar inculpata D.F. - în declaraţia din 9 mai 2012 (filele 49-55 d.u.p.) a arătat că, la începutul anului 2009, a închiriat un apartament în Constanţa unde a locuit cu fratele său, D.R. si concubinul său, G.B., ea se întreţinea din practicarea prostituţiei cu diferiţi bărbaţi. La începutul aceluiaşi an, adică 2009 (când C.P. era încă minora) în acel apartament au sosit fratele sau C.C., A. de la Năvodari, însoţiţi de 2 fete ( A.M. si C.P.), ele spunându-i că au auzit ca se câştiga bani din prostituţie; au rămas în apartament 2 ani, în unele zile nu aveau clienţi, în altele 4-5 pe zi de fiecare, tariful fiind de 120 lei pe ora.

La instanţa, C.P. (fila 142) a declarat că, în 3 ani de zile a practicat prostituţia in 3-4 apartamente din Constanţa închiriate de B. şi M., banii erau data de clienţi inculpatei, înainte de a intra in camera.

Partea vătămată A.M. în declaraţia dată la instanţă (fila 73) a arătat că l-a cunoscut pe C.C. şi pe un băiat, A. de la Năvodari, care i-a propus să lucreze pentru ei, mai precis să practice prostituția, iar ea a fost de acord, pentru că i-a plăcut de C. A plecat cu ei dar și cu C.P. la Constanţa şi au stat într-un apartament închiriat, împreuna și cu D.F. si G.B. unde au stat aprox. 1 an -(deci este vorba de anul 2009 când încă era minora). Potrivit declaraţiei părţii vătămate, D.F. Ie-a luat cărţile de identitate, astfel ca inculpaţii nu pot susţine ca nu au cunoscut vârsta ei.

Prima instanţă a apreciat că nu au existat elemente de constrângere în conţinutul acestei fapte, dar traficul de minori în forma în care a fost trimis în judecată, respectiv art. 13 alin. (1) se comite (fără elemente de constrângere) şi prin primirea si găzduirea acesteia în scopul exploatării. sexuale, el cu concubina sa luând toţi banii obţinuţi (potrivit părţilor vătămate clienţii plăteau inc. D.M.), fiind deci îndeplinita cerinţa alin. (3) (săvârşirea faptei de la alin. (1) - de doua sau mai multe persoane).

2. C.C. a fost trimis în judecata pentru art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată C.P.) şi art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (parte vătămata A.M.).

Conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de minori „recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia".

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 13 alin. (3) ea poate fi săvârşită de două sau mai multe persoane împreuna".

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.C. acesta, împreuna cu B.G. au luat-o pe partea vătămata din com. Padina, au transportat-o cu autoturismul la Constanţa iar acolo, alături de ceilalţi membri ai familiei sale au profitat de pe urma practicării prostituţiei de aceasta in apartamentele pe care tot ei le-au închiriat, astfel încât s-a apreciat că este vinovat de săvârşirea acestei fapte penale.

Cu privire însă la infracţiunea prev. de art 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 5 ani.

Ori în ceea ce o priveşte pe A.M., s-a considerat că nu există niciunul din elementele de constrângere pe care le prevede textul. Potrivit propriilor declaraţii i-a cunoscut pe C.C. și pe un băiat, A. de la Năvodari, care i-au propus să lucreze pentru ei, mai precis sa practice prostituţia, iar ea a fost de acord, pentru că i-a plăcut de C. A plecat cu ei, dar şi cu C.P. la Constanţa şi au stat într-un apartament închiriat, împreună şi cu D.F. şi G.B. unde au stat aproximativi an, se puteau deplasa oriunde doreau, D.F. le făcea mâncare, ele discutau cu clienţii, dădeau anunţ la ziar.banii ii dădeau Florentinei, aveau o relaţie bună cu inculpaţii, au petrecut si sărbătorile împreună.

Partea vătămata C.P. a declarat că „ după 3 zile a plecat cu el și cu verişoara sa A.M. la Constanta, acolo aceştia i-au propus să întreţină relaţii sexuale contra unor sume de bani, a fost de acord, au închiriat apartamente, dădeau anunţuri în ziar, banii îi împărţeau în trei, ea, A. şi A. A. a ştiut ce urmează să facă la Constanta şi a fost de acord.

Tribunalul a apreciat că A.M. nu este o victimă a traficului de persoane, afirmaţiile făcute de ea in cuprinsul unor declaraţii la urmărirea penala (ca i-a promis că va lucra într-un spital,că o va lua de nevastă) nefiind crezute de instanţă.

Aceasta a plecat cu el după 3 zile de când l-a cunoscut, a făcut acest lucru pentru ca „i-a plăcut de el", a ştiut pentru ce merg la Constanţa şi a practicat de bunăvoie prostituţia.

Chiar şi în situaţia în care acest promisiuni ar fi fost făcute, ele în niciun caz nu puteau constitui o inducere în eroare a părţii vătămate faţă de comportamentul său în cadrul acestei relaţiiţ declara că banii îi împărţeau, aveau deplină libertate de mişcare) şi care, se pare ca s-a deteriorat când ea a aflat că el este căsătorit.

Însă acesta, a profitat de pe urma practicării prostituţiei iar fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

B. Cu privire la faptele din 26 martie 2012, Tribunalul a arătat că cei trei inculpaţi au săvârșit infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea^:nr. 678/2001 şi violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. Prima faptă constă în răpirea părţii vătămate S.G.A. în scopul obligării la practicarea prostituţiei, pentru a acoperi „ datoria de 1.000 de euro" cu care C.C. îi împrumutase pe ea şi pe fratele defunct şi pe care au considerat ca ea trebuie sa o restituie, conform declaraţiei părţii vătămate. Chiar şi inculpatul C.C. a recunoscut la 29 martie 2012 (filele 11.0-113 d.u.p.) că „s-a discutat în familie cu privire la faptul că S. ar trebui sa fie prezentă şi la pomenirile ce urmau și ne-am hotărât să o căutam.oricum vroiam să-i cerem bani pentru pomeni".

Violarea de domiciliu constă în pătrunderea celor 3 inculpaţi în domiciliul numitei C.I., fără a avea consimţământul acesteia în scopul răpirii părţii vătămate S.G.

3. D.M. a recunoscut săvârşirea infracţiunilor de proxenetism (faţă de S.G.A. şi A.M.), constând în obţinerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de acestea. S.G. a practicat prostituţia în folosul inculpatului D.F. şi B.G. doar după ce concubinul ei, fratele inculpatei D.M. a decedat, aceştia spunându-i să facă acest lucru pentru că a trăit cu el şi trebuie să contribuie şi ea la cheltuielile cu înmormântarea şi celelalte pomeniri.

Această inculpată nu a recunoscut infracţiunea de trafic de minori însă, din probele administrate în dosar rezulta fără dubiu vinovăţia sa în săvârşirea acestei fapte penale.

Chiar inculpata D.F., în declaraţia din 9 mai 2012 (filele 49-55 d.u.p.) a arătat că, la începutul anului 2009, a închiriat un apartament în Constanţa unde a locuit cu fratele său, D.R. și concubinul sau, G.B.. La începutul aceluiaşi an, adică 2009 (când C.P. era încă minoră) în acel apartament au sosit fratele sau C.C., A. de la Năvodari, însoţiţi de 2 fete ( A.M. și C.P.), ele spunându-i că au auzit că se câştigă bani din prostituţie; au rămas în apartament 2 ani, în unele zile nu aveau clienţi, în altele 4-5 pe zi de fiecare, tariful fiind de 120 lei pe ora.

Partea vătămata C.P. (fila 142) a declarat că, în 3 ani de zile a practicat prostituţia în 3-4 apartamente din Constanta închiriate de B. şi M., banii erau daţi de clienţi inculpatei

S-a arătat că partea vătămată reţinută în actul de sesizare a instanţei, nu se cere existenta elementelor de constrângere, simpla punere la dispoziţie a apartamentului pentru ca o minora să practice prostituţia în folosul inculpatei si al membrilor familiei ei întrunind elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Inculpata ştia că este minora cel puţin din cartea de identitate şi acest lucru rezultă din declaraţia părţii vătămate „M. Ie-a dus la un apartament, Ie-a luat cărţile de identitate pentru a da anunţuri la ziar si le-a dat 6 telefoane mobile pentru a discuta cu clienţii". Părţilor vătămate le-a fost "bine" cât timp S.G. a trăit cu D.R., A.M. cu C.C. (relaţie care s-a deteriorat probabil când aceasta a aflat ca era însurat) iar C.P. cu A. de la Năvodari, (până când s-au certat) relaţii în care nu existau probleme cu banii, momente după care, veniturile obţinute de ele au fost încasate în totalitate de D.F. şi concubinul ei G.B.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţi, aceasta a fost o „afacere" de familie, ei trăind de pe urma practicării prostituţiei de către părţile vătămate (din anumite declaraţii rezulta ca au mai fost si alte fete).

La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere gravitatea deosebită a faptei de proxenetism ce s-a derulat pe o perioada mare de timp, de aproximativ 3 ani; modul de comitere, inculpaţii D.F. şi B. închiriind apartamente în Constanţa pentru a obţine pentru ei şi familiile lor venituri din practicarea prostituţiei de părţile vătămate; faptul ca aceasta activitate a fost o „afacere" de familie (D.F. şi concubinul ei închiriau apartamente, C. și B. le aduceau la Constanţa, toţi erau preocupaţi de obţinerea de clienţi, le supravegheau, dădeau anunţuri în ziare, D.M. le găsea fetele, clienţii dădeau banii M. înainte de a intra în cameră, ea îi punea pe clienţi să aleagă între ele); - D.A. şi G.B. au antecedente penaleţ D.A. 1 an închisoare pentru relaţii sexuale cu o minoră, lovire şi conducere fără permis în 2009 şi amendă administrativă pentru ultraj în 2009, în 2004 pentru art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar G.B. pentru port ilegal de armă).

În ceea ce o priveşte pe inculpata D.F., instanţa de fond nu a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., întrucât aceasta nu a recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost trimisă în judecată, ci doar infracţiunile de proxenetism.

Înstanţa, de fond a apreciat că se impune ca inculpații B.G., C.C. și D.A. să execute pedepsele în regim de detenţie raportat la gravitatea deosebita a faptelor, în special a celor din 26 martie 2012. A merge cu autoturismele într-o localitate din judeţul învecinat, a intra cu forţa, în plină zi, în curtea şi casa unei persoane, a o lua cu forţa pe partea vătămata S.G. de mâini, de păr şi de picioare, lovind-o, pentru a „munci" pentru ei, s-a apreciat că este o faptă extrem de gravă, fiind cert că inculpaţii nu au nicio reţinere în comiterea de fapte de acest gen, dat fiind modul de comitere, considerând partea vătămata un simplu obiect asupra căruia îşi pot exercita dreptul de a dispune aşa cum considera ei.

S-a apreciat că se impune aceeaşi pedeapsă şi aceeaşi modalitate de executare şi pentru inculpata D.F., ea fiind de fapt coordonatorul întregii activităţi infracţionale, o perioada de 3 ani de zile câştigând extrem de uşor din „munca" altora sume importante de bani, stând în Constanţa și ocupându-se de aceasta „ afacere" întreaga sa familie.

În latură civilă, s-a lua act că C.P. şi S.G.A. nu s-au constituit părţi civile, iar inculpaţii B.G. şi D.F. au fost obligaţi, în solidar, la 3.000 lei cu titlu de daune morale către A.M. aceasta solicitând aceasta sumă doar de la aceşti inculpaţi pentru că „cei doi au obţinut bani din activitatea prestată de ea". Este o sumă modică pe care instanţa a acordat-o ca despăgubiri pentru exploatarea ei.

La un calcul sumar, făcut pe baza declaraţiilor părţilor vătămate a rezultat că inculpaţii obţineau pe zi, în medie 1.000 lei, de pe urma numitelor C.P. şi A.M. astfel că, doar într-un an, veniturile se ridicau la aprox. 360.000 lei.

Instanţa s-a oprit la sume mult mai mici având în vedere că, din sumele obţinute erau întreţinute şi părţile vătămate, că şi ele trebuiau să suporte plata utilităţilor, să-şi cumpere cele necesare traiului de zi cu zi, etc.

Mai mult, S.G.A. s-a prostituat pentru D.F. si G.B. doar după decesul lui D.R. cu care a trăit în concubinaj, de pe 7 martie 2012 pana pe 18 martie 2012 când a plecat din Constanţa. Conform declaraţiei sale, s-a prostituat după înmormântarea lui R. până pe 18 martie, când a venit în Padina cu C.P. - avea aproximativ 5 clienţi pe zi, 7 martie 2012-18 martie 2012, deci aproximativ 6.000 lei obţinuţi de inculpaţii D.F. și G.B. C.P. a împărţit veniturile o perioada cu A. de la Năvodari, astfel că, şi din acest considerent,instanţa s-a oprit doar la sumele arătate anterior.

În ceea ce îl priveşte pe C.C. acesta a profitat de pe urma numitei A.M., nu întreaga perioadă ci, doar vreun an de zile, iar de pe urma numitei C.P. doar după ce aceasta nu a mai fost cu acel A., motiv pentru care instanţa s-a orientat la aceasta suma, neavând însă cum să facă un calcul exact al sumelor obţinute de inculpaţi, dat fiind circumstanţele cauzei (tarife diferite pe ore si jumătate de ora, nr. diferit de clienţi pe zi, numărul inculpaţilor care au profitat, perioadele diferite de exploatare, faptul ca părţile vătămate au mai împărţit veniturile si cu alte persoane, faptul ca unele sume erau folosite pe hrana si întreţinerea lor).

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel toţi cei patru inculpaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Apelanţii inculpaţi B.G. şi C.C. au solicitat achitarea în baza art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, apreciind că, în mod greşit, a fost reţinută în sarcina lor săvârşirea acestei fapte penale, întrucât nu s-a demonstrat prin probele administrate, în mod cert şi fără dubiu, că scopul pentru care a fost luată partea vătămată S.A., a fost acela de a practica prostituţia, condiţie absolut esenţială pentru a se dispune condamnarea şi că nu există nici un element din care să rezulte intenţia şi condiţiile în care ar fi încercat să o exploateze pe partea vătămată.

Totodată, în ceea cel îl priveşte pe inculpatul G.B., ca şi pe restul inculpaţilor, s-a susţinut că în mod greşit a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, faptă pretins săvârşită în dauna părţii vătămate C.P. şi că, tot în mod greşit, instanţa de fond nu a admis cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de proxenetism.

Apelantul inculpat D.A. a criticat hotărârea atacată sub aspectul condamnării sale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată S.G.) şi art. 192 alin. (1) C. pen., susţinând că nu a săvârşit faptele, prima instanţă stabilind, în mod greşit, vinovăţia sa pe baza unor declaraţiile date de alte persoane care nu au fost implicate direct în acest eveniment şi pe care Ie-a considerat mai verosimile decât restul probatoriului administrat, din care rezulta faptul că nu a fost prezent în data de 26 martie.

S-a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. sau în subsidiar, achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) din acelaşi cod, pentru considerentele expuse în motivele de apel susţinute pentru inculpaţii B.G. şi C.C.

Inculpata D.F. a criticat sentinţa atacată considerând că în mod greşit, instanţa de fond nu a admis solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa, faţă de partea vătămată C.P. şi a dispus condamnarea ei pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, deşi în mod corect se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen.

Apelanţii-inculpaţi au mai susţinut că la individualizarea pedepselor trebuie avute în vedere şi circumstanţele lor personale care, demonstrează că, în afară de D.A., nu au antecedente penale şi îşi câştigă în mod onest existenţa, astfel încât pedepsele stabilite pot fi reduse.

Prin Decizia penală nr. 129 din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au fost respinse, ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a observat faptul că inculpaţii au formulat motive comune de apel, invocând, în esenţă, aceleaşi apărări şi argumente cu privire la interpretarea probelor administrate în cauză, în raport de unele din infracţiunile reţinute în sarcina lor.

Astfel, inculpaţii apelanţi G.B., C.C. şi D.F. au contestat, cu aceleaşi argumente, reţinerea în sarcina lor şi condamnarea de către prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., cu privire la partea vătămată C.P. în esenţă, toţi cei trei apelanţi, au invocat faptul că nu au cunoscut împrejurarea că partea vătămată C.P., care a desfăşurat activitatea de prostituţie fără a fi constrânsă, era minoră atunci când a început să desfăşoare această activitate. Din acest motiv, inculpaţii au solicitat schimbarea încadrării juridice din această infracţiune în aceea de proxenetism, faptă prev. de art. 329 alin. (1) C. pen.

Curtea a constatat însă că, prima instanţă, în mod judicios, a interpretat probele administrate sub acest aspect, fiind cert şi de necontestat, nici de către inculpaţii apelanţi că, această parte vătămată a fost recrutată odată cu partea vătămată A.M. (persoană majoră) de către inculpatul C.C. şi o persoană neidentificată – A. de la Năvodari, cele două au fost transportate de aceştia la Constanţa, unde au fost cazate într-un apartament închiriat de către inculpaţii D.F. şi G.B. Aceşti din urmă inculpaţi, împreună şi cu C.C. şi clienţi, dând anunţuri în ziar, asigurându-le întreţinerea, dar însuşindu-şi şi beneficiile din această activitate.

Totodată, Curtea a reţinut că, pentru inculpaţi, activitatea respectivă era o afacere de familie, întrucât D.F. şi G.B. aveau o relaţie de concubinaj, iar C.C., D.A. sunt fraţii inculpatei D.F., în activitatea infracţională fiind implicat şi un alt frate, în prezent decedat, D.R., însă cu privire la altă parte vătămată S.G.A.. Şi între cele două victime, C.P. şi A.M., există relaţii de rudenie, acestea fiind verişoare.

Pornind de la aceste date personale şi de la împrejurarea că A.M. a avut o relaţie mai apropiată cu inculpatul C.C., Curtea a considerat că, este pe deplin justificată concluzia la care a ajuns prima instanţă că toţi cei trei inculpaţi au cunoscut vârsta părţii vătămate C.P. (şi anume faptul că aceasta era minoră) încă de la aducerea ei la apartamentul din Constanţa, nefiind motive pentru a fi pusă sub semnul întrebării declaraţia părţii vătămate A.M., dată în cursul urmăririi penale, în care a arătat că D.F. Ie-a solicitat buletinele de identitate (filele 155-161, d.u.p).

În ce priveşte un alt argument invocat de către cei trei inculpaţi apelanţi, în sensul că partea vătămată C.P. a practicat de bunăvoie activitatea de prostituţie, mai întâi în folosul lui A. de la Năvodari, apoi în folosul inculpaţilor D.M. şi G.B. şi datorită acestui fapt s-ar impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de proxenetism, Curtea l-a apreciat nefondat întrucât se face abstracţie de existenţa art. 16 din Legea nr. 678/2001, cu privire la consimţământul persoanei, victimă a traficului, care nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.

Curtea a mai arătat că traficul de minori, incriminat în art. 13 din Legea nr. 678/2001 ca infracţiune, există chiar şi în situaţia în care acţiunile de recrutare, transportare, transferare, găzduire sau primire a unui minor în scopul exploatării acestuia nu se realizează prin mijloace de constrângere, prezumându-se de către legiuitor că, în aceste situaţii, victima traficului - o persoană cu vârsta de până la 18 ani, nu are capacitatea de a exprima un consimţământ valabil. Inexistenţa unui consimţământ valabil, trebuie privită în strânsă legătură cu situaţia specială în care se află o astfel de victimă minoră: situaţie economică precară, lipsa de suport şi supraveghere din partea familiei şi vulnerabilitate în faţa persoanelor adulte (toate aceste stări de fapt întâlnindu-se şi în speţa de faţă cu privire la partea vătămată C.P.). Aşa fiind, Curtea a apreciat că este exclusă-ipoteza exprimării de către o astfel de persoană a unui consimţământ liber şi în cunoştinţa de cauză ceea ce a şi impus existenţa dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 678/2001, incidente şi în cauza de faţă.

Referitor la inculpatul apelant D.A., Curtea a constatat că acesta a contestat ambele acuzaţii reţinute în sarcina sa şi care se referă la partea vătămată S.G.A., că, în mod constant, pe întreg parcursul procesului, a susţinut că nu a fost prezent la data de 26 martie 2012 la domiciliul numitei C.I., de unde partea vătămată S.G.A. a fost luată şi dusă cu forţa în localitatea Reviga, la domiciliul mamei inculpaţilor D.F., D.A. şi C.C.

Ori, aşa cum arată şi inculpatul apelant, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de judecată, Curtea a reţinut că s-au administrat probe care atestă că inculpatul D.A. a fost prezent la domiciliul părţii vătămate C.I., în com. Padina, a intrat în curtea şi în interiorul imobilului şi împreună cu ceilalţi doi inculpaţi G.B. şi C.C., au luat-o cu forţa pe partea vătămată S.G. şi au dus-o în com. Reviga, prezenţa sa, fiind dovedită cu declaraţia părţii vătămate C.P. (fila 148 - 154 d.u.p.), declaraţiile numiţilor I.G. şi I.V. (filele 171-180, d.u.p.), cel din urmă recunoscându-l după fotografie, printre acei bărbaţi şi pe inculpatul D.A. (filele 286 - 293 d.u.p.).

În ceea ce priveşte susţinerea apelantului inculpat D.A. potrivit căreia este singulară declaraţia părţii vătămate C.I., care în faţa instanţei a declarat în mod ferm şi neechivoc, că şi el a pătruns în domiciliul ei la data de 26 martie 2012, luând-o cu forţa pe S.G., Curtea a constatat că probele analizate mai sus demonstrează că aceasta se coroborează cu declaraţia părţii vătămate C.P. şi cu depoziţiile martorilor I.G. şi I.V. şi cu recunoaşterile după fotografie făcute în cursul urmăririi penale atât de martorul I.G., cât şi de partea vătămată C.I., (fila 305 d.u.p.).

Prin urmare, Curtea a apreciat că, soluţia adoptată de prima instanţă de condamnare a inculpatului D.A. pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 are acoperire în materialul probator administrat în cauză, analizat atât de către prima instanţă, cât şi prin decizie.

Referitor la susţinerile inculpaţilor apelanţi B.G., C.C. şi D.A. în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (fapta din 26 martie 2012, parte vătămate S.A.), întrucât nu s-a făcut dovada că luarea şi transportarea părţii vătămate ar fi fost în scopul ca aceasta să' fie exploatată prin prostituţie, Curtea a reţinut că, din toate probele administrate în cauză, inclusiv din declaraţiile inculpaţilor, a rezultă, fără nici un dubiu, că partea vătămată S.G.A. a desfăşurat anterior acestei date activitatea de prostituţie în folosul familiei D., având o relaţie mai apropiată cu fratele decedat, D.R.; astfel, din declaraţiile părţilor vătămate C.P., A.M. şi S.G., a rezultat că, după ce părţile vătămate au plecat din Constanţa, nedorind să mai desfăşoare această activitate, au fost permanent contactate de D.M. şi B.G., aceştia insistând ca tinerele să se întoarcă.

Ca atare, nu a putut fi primită apărarea inculpaţilor că ar fi luat-o pe S.G. ca să participe la pomenirile fratelui lor decedat, iar împrejurarea că în com. Reviga nu s-a dovedit ca inculpaţii să fi desfăşurat activitatea de proxenetism şi prostituţie, nu exclude faptul că victima a fost răpită şi sechestrată în acest scop, întrucât numai datorită intervenţiei organelor de poliţie activitatea inculpaţilor a fost stopată chiar în seara zilei de 26 martie 2012, când femeia a fost eliberată de la domiciliul părinţilor inculpaţilor.

În concluzie, Curtea a considerat că, şi din acest punct de vedere soluţia primei instanţe este corectă, neimpunându-se nici achitarea inculpaţilor, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., aşa cum aceştia au solicitat, şi nici schimbarea încadrării juridice într-o altă infracţiune, eventual aceea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., elementul de lipsire de libertate a părţii vătămate S.G. fiind absorbit în conţinutul infracţiunii de trafic de persoane realizat prin constrângere şi violenţă.

În ce priveşte motivul subsidiar de apel, invocat de toţi inculpaţii apelanţi, Curtea a apreciat că şi acesta este neîntemeiat, în condiţiile în care prima instanţă a reţinut în favoarea celor fără antecedente penale G.B., C.C. şi D.F. circumstanţele atenuante prev. de art. 74 C. pen. şi a redus pedepsele aplicate acestora sub limitele minime prevăzute de fiecare text incriminator.

Modalitatea concretă de comitere a infracțiunilor descrisă și în cuprinsul prezentei decizii (acesta fiind mijlocul de existenţă a întregii familii), timpul lung de desfăşurare a activităţii infracţionale, peste 2 ani, beneficiile importante obţinute, şi felul în care a fost tratată partea vătămată S.G., au fost apreciate de către instanţa de control judiciar ca şi argumente care impun sancţionarea cu severitate a inculpaţilor apelanţi, neexistând motive ca pedepsele acestora să fie reduse sau modalitatea de executare să fie schimbată.

În ce priveşte pe apelantul D.A., a cărui poziţie procesuală a fost influenţată de faptul că avea antecedente penale, iar infracţiunile reţinute în sarcina sa au fost comise în timpul termenului de încercare al unei pedepse anterioare suspendate condiţionat, Curtea a apreciat că, sancţiunile aplicate de prima instanţă sunt bine stabilite, situaţia mai grea a acestui inculpat fiind determinată de aplicarea obligatorie a dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Împotriva acestei decizii au deciarat recurs, în termen legal, inculpaţii G.B., C.C., D.A. şi D.F.M.

Recurentul inculpat G.B. a susţinut, în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin apărătorul desemnat din oficiu la data de 21 noiembrie 2013 - filele 59-59), a precizărilor la motivele scrise (depuse la dosar prin apărător ales la data de 6 februarie 2014 filele 114-117), cât şi cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori (parte vătămată C.P.) atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, întrucât, din probele administrate, nu rezultă că au existat acţiunile de racolare, recrutare, constrângere, inducere în eroare a părţii vătămate, sau o înţelegere prealabilă între inculpaţi pentru exploatarea acesteia, că nu a realizat beneficii în urma exploatării ei, atunci când era minoră şi, totodată, că nu a existat intenţia de a o trafica, nefiind realizat scopul infracţiunii.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane (parte vătămată S.A.), s-a susţinut, de asemenea, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv fapta nu a fost săvârşită cu intenţia de a o exploata pe partea vătămată, contestând modul de interpretare a materialului probator.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi achitarea inculpatului pentru infracţiunile de trafic de minori şi trafic persoane, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. penală.

Invocând temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., s-a arătat că instanţele inferioare au făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 62 şi art. 63 C. pen., în sensul că, deşi la dosar existau suficiente probe ce stabileau, în mod corect, situaţia de fapt, s-a dat eficienţă doar celor în acuzare (declaraţiile părţilor vătămate şi ale rudelor acestora).

Fără a se invoca vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 1 C. proc. pen. (1968) s-a arătat că măsura confiscării a fost dispusă în mod greşit.

Recurentul inculpat C.C. a susţinut, în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin apărătorul ales la data de 6 februarie 2014 - filele 112-113), cât şi cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori (parte vătămată C.P.) atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, întrucât, din probele administrate, nu rezultă că a recrutat-o pe partea vătămată, în scopul exploatării sexuale, că a cunoscut faptul că aceasta era minoră si, totodată, că nu a existat intenţia de a o trafica, nefiind realizat scopul infracţiunii.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane (parte vătămată S.A.), s-a susţinut, de asemenea, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv fapta nu a fost săvârşită cu intenţia de a o exploata pe partea vătămată.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi achitarea inculpatului pentru infracţiunile de trafic de minori şi trafic de persoane, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Fără a se invoca vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 1 C. proc. pen. (1968) s-a arătat că măsura confiscării a fost dispusă în mod greşit.

Recurentul inculpat D.A. a susţinut, în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin apărător ales la data de 9 ianuarie 2014 - filele 76-79), a precizărilor la motivele scrise (depuse la dosar prin apărător ales la data de 6 februarie 2014 - filele 110-111), cât şi cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane (parte vătămată S.A.) întrucât din probele administrate-în cauză nu rezultă că există dovezi că s-a urrnărit  traficarea părţii vătămate sau că s-ar fi realizat această acţiune şi, totodată că fapta a fost săvârşită cu intenţia de a o exploata pe aceasta, contestând modul de interpretare a materialului probator, .astfel încât se impune admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968).

Prin prisma aceluiaşi temei de casare s-a susţinut că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, întrucât din declaraţiile părţii vătămate S.A. nu rezultă că ar fi intrat în curtea părţii vătămate C.I. fără drept, în condiţiile în care aceasta din urmă nu a reacţionat în sensul exprimării dezacordului de a se pătrunde în locuinţa sa, astfel încât se impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968).

Invocând temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., s-a arătat că instanţele inferioare au făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 62 şi art. 63 C. pen., în sensul că nicio probă administrată în faza de judecată nu demonstrează indubitabil participarea la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, motiv pentru care se impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. (1968).

Totodată, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. (1968), s-a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatului, atât din punct de vedere al cuantumului, cât şi al modalităţii de executare (aplicarea art. 86¹ C. pen. (1969) şi reţinerea, în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.

Deşi inculpatul D.A., prin memoriile scrise cuprinzând motivele de recurs din data de 9 ianuarie 2014 (filele 4-5), a arătat că, în mod greşit, s-a dispus de instanţele inferioare revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare, respectiv de 200 lei amendă penală, aplicate prin sentinţa penală nr. 553/2009 a Judecătoriei Slobozia, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 153/2009 a Tribunalului Ialomiţa, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. (1968), prin completările la motivele de recurs (din data de 6 februarie 2014), recurentul a precizat că înţelege să nu le mai susţină, situaţie în care, aceste critici nu vor mai forma obiectul analizei instanţei de ultim control judiciar.

În ipoteza în care instanţa va aprecia că motivele de recurs au fost depuse tardiv, recurenţii inculpaţii C.C. şi D.A. au solicitat analizarea lor prin prisma dispozițiilor art. 385⁷ C. proc. pen., (1968) privind efectul extensiv al recursului, în sensul extinderii şi cu privire la aceştia a recursului declarat de inculpatul B.G., numai sub aspectul motivării.

Recurenta inculpată D.F.M., a susţinut, în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin apărător ales la data de 9 ianuarie 2014 - filele 80-83), cât şi cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., că, în mod greşit, instanţele inferioare nu au aplicat dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., având în vedere că a recunoscut săvârşirea faptelor de proxenetism.

Prin prisma aceluiaşi temei de casare s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. (1969), având în vedere perioada efectivă în care partea vătămată C.P. a practicat benevol prostituţia în folosul inculpatei D.F. (2011-2012), majoră fiind, aspect ce rezultă din probele administrate în cauză şi, totodată, s-a arătat că instanţele inferioare, în mod greşit, au stabilit cuantumul daunelor morale, dar şi confiscarea sumei de 33.000 lei, întrucât legea nouă nu mai prevede această măsură, iar sumele sunt exagerat de mari.

Deşi inculpata D.F.M., prin memoriile scrise cuprinzând motivele de recurs din data de 9 ianuarie 2014, a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968) pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. (1968), dar şi reindividualizarea pedepsei aplicate, atât din punct de vedere al cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. (1968), cu ocazia cuvântului în dezbateri, recurenta prin apărător ales a precizat că înţelege să nu le mai susţină, situaţie în care, aceste critici vizând lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de minori şi netemeinicia pedepsei nu vor mai forma obiectul analizei instanţei de ultim control judiciar.

Recurenţii inculpaţi G.B., C.C., D.A. şi D.F.M. au solicitat aplicarea art. 5 C. pen., astfel:

Pentru infracţiunea de violare de domiciliu (reţinută în sarcina inculpaţilor G.B., C.C. și D.A) s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 224 alin. (1) C. pen. şi încetarea procesului penal, în baza art. 10 lit. f) raportat la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. (1968), întrucât lipseşte plângerea prealabilă a părţii vătămate C.I.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de minori (reţinută în sarcina inculpaţilor G.B., C.C. şi D.F.M.), s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 în art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 -76 C. pen. (1969), iar referitor la infracţiunea de trafic de persoane (reţinută în sarcina inculpaţilor G.B., C.C. şi D.A.), s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74-76 C. pen. (1969) şi contopirea pedepselor, în baza art. 33, art. 34 C. pen.(1969), cu consecinţa aplicării unor sancţiuni cuprinse între limitele prevăzute de actuala reglementare (mai favorabilă sub acest aspect) şi reducerea pedepselor stabilite sub minimul special, ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 74 C. pen. (1969), dar şi a regimului sancţionator al concursului de infracţiuni prevăzut de codificarea anterioară (mai favorabilă sub acest aspect şi doar pentru recurenţii inculpaţi G.B., C.C. şi D.F.).

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpata D.F.M. ca fiind nefondat, iar recursurile declarate de inculpaţii G.B., C.C. şi D.A. ca fiind întemeiate, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:

1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpaţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385¹ - art. 385¹⁹ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul'recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2)¹, că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

2. În ce priveşte cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi 17² C. proc. pen., invocate de toţi recurenţii inculpaţi, se constată că, într-adevăr, acestea au fost menţinute şi nu au suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, au fost excluse din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinate de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că inculpaţii D.A. şi D.F.M. şi-au motivat în scris recursul doar la data de 9 ianuarie 2014, iar inculpatul C.C. la data de 6 februarie 2014, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce le revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2)¹ C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe ceIe reglementate de pct. 12 şi 17² ale art. 385⁹ C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de cei trei recurenţi acestor motive de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Deşi recurenţii inculpaţi C.C. și D.A. au solicitat analizarea motivelor de recurs prin prisma dispoziţiilor art. 385⁷ C. proc. pen. (1968), privind efectul extensiv al recursului, în sensul extinderii şi cu privire la aceştia a recursului declarat de inculpatul B.G., numai sub aspectul motivării, Înalta Curte apreciază că această solicitare nu poate fi primită, întrucât potrivit prevederilor legale mai sus invocate, instanţa are obligaţia de a examina cauza, prin extindere, şi cu privire la părţile - aflate în acelaşi grup procesual - care nu au formulat calea de atac, fiind abilitată să hotărască şi în privinţa lor, însă fără a le crea o situaţie mai grea, ceea ce presupune, între altele, ca acei subiecţi procesuali să nu fi declarat recurs în cauza dedusă judecăţii; or, în speţă, pe de o parte, toţi inculpaţii au formulat recurs, iar, pe de altă parte, obligaţia înscrisă în alin. (2)¹ al art. 385¹⁰ C. proc. pen. (1968) este una imperativă şi personală, astfel încât, solicitările acestor recurenţi vor fi respinse ca nefondate.

În ceea ce-l priveşte pe recurentul inculpat G.B., Înalta Curte constată că si-a motivat recursul la data de 21 octombrie 2013, cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2)¹ C. proc. pen.

Referitor la prima critică formulată de recurentul inculpat B.G., circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi care vizează lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor de trafic de minori (faptele inculpatului neconstituind acte materiale specifice laturii obiective a infracţiunii, dar şi lipsa laturii subiective, fapta nefiind săvârşită cu intenţia de a trafica minora) şi trafic de persoane (fapta nu a fost săvârşită cu intenţia de a exploata partea vătămată), Înalta Curte constată, că, prin formularea acesteia, inculpatul contestă, în realitate, probele administrate în cauză şi situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare, încercând să acrediteze ideea că din materialul probator administrat în cauză rezultă dubii cu privire la vinovăţia inculpatului, situaţie care nu se încadrează, însă, în motivul de recurs menţionat, putând fi circumscrisă, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 singurul care permitea instanţei de ultim control rjudiciar să repună în discuţie starea de fapt stabilită de instanţele de fond, însă numai în ipoteza existenţei unei erori grave de fapt.

Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, context în care critica formulată de recurent nu mai poate face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat anterior, doar la chestiuni de drept, nu şi la erori de fapt cum este cea invocată de inculpat.

Referitor la critica formulată de recurent, Înalta Curte constată că, deşi s-a invocat ca şi temei de casare art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., susţinerile sale în sensul că, în mod greşit, au fost aplicate dispoziţiile art. 62 şi art. 63 C. pen. (1969), vizează, în concret, greşita stabilire a situaţiei de fapt, pe baza interpretării eronate a probatoriului, aspecte care nu reprezintă şi nu pun în discuţie chestiuni de legalitate, putând eventual constitui cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., în reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, dar care, aşa cum s-a arătat anterior, a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, astfel încât susţinerile circumscrise acestui motiv de recurs nu mai pot face obiectul analizei de către Înalta Curte în calea de atac promovată de inculpat.

Criticile formulate de inculpaţii G.B. şi C.C., potrivit cărora măsura confiscării a fost dispusă în mod greşit, fără a fi invocat vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 1 C. proc. pen. (1968), vizează, de asemenea, greşita stabilire a situaţiei de fapt, pe baza interpretării eronate a probatoriului, motiv pentru care nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, pentru considerentele mai sus menţionate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat D.A. (care, deşi nu a fost invocat în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., face parte dintre cele ce pot fi luate întotdeauna în considerare din oficiu, potrivit art. 385¹⁰ alin. (2)¹ raportat la art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. ), Înalta Curte arată, aşa cum s-a menţionat anterior, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, prin Legea nr. 202/2010, a fost modificat pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul inculpat D.A. a criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate (cuantum şi modalitate de executare), solicitând reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen. (1969) şi aplicarea art. 86¹ din acelaşi cod,în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele sale personale, situaţie exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

3. Raportat la solicitările recurenţilor inculpaţi, referitoare la aplicarea art. 5 C. pen., se constată că, într-adevăr, de la data pronunţării deciziei în apel, respectiv 25 iunie 2013, şi până la data soluţionării recursurilor declarate de aceştia, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de faţă, la dispoziţiile care guvernează aplicarea legii penale în timp şi la normele care incriminează infracţiunile ce au format obiectul acuzaţiei penale (trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, violare de domiciliu) şi reglementează condiţiile de tragere la răspundere penală şi de sancţionare, fiind abrogat C. pen. din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) şi intrând în vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009), concomitent cu modificarea mai multor acte normative care cuprind dispoziţii penale, printre care şi Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.

În această situaţie, fiind vorba de o succesiune de legi penale în timp intervenită între momentul săvârşirii faptei şi data soluţionării definitive a cauzei, se impune, din perspectiva art. 5 C. pen., stabilirea şi aplicarea acelei legi care este mai favorabilă inculpaţilor, ceea ce presupune, pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina lor, o comparare a prevederilor din ambele Coduri şi din legea specială în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţă şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpaţi în cazul fiecăreia dintre infracţiunile deduse judecăţii.

Astfel, inculpaţii G.B., C.C. şi D.A. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani, reţinându-se dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. (1969) (pentru inculpaţii G.B. şi C.C.) şi art. 37 lit. a) C. pen. (1969) (pentru inculpatul D.A.), rezultând, aşadar, în urma reţinerii acestor prevederi, limite de pedeapsă de la 3 luni la 3 ani închisoare pentru recurenţii G.B. şi C.C.

În noua reglementare, respectiv art. 224 alin. (1) C. pen., forma simplă a infracţiunii are conţinut identic cu cea din codificarea anterioară, iar forma agravată ce a fost reţinută în încadrarea juridică (săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună) este prevăzută ca şi circumstanţă agravantă legală în art. 77 lit. a) C. pen., infracţiunea fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (putându-se adăuga un spor de până la o treime din maximul special de 2 ani, adică 8 luni, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special, potrivit art. 78 cu referire la art. 77 lit. a) C. pen.).

Ca element de noutate, în cazul infracţiunii de violare de domiciliu, noua reglementare extinde principiul disponibilităţii. Astfel, potrivit art. 224 alin. (3) C. pen., acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, atât pentru alin. (1), cât şi pentru forma agravată din alin. (2), spre deosebire de art. 192 alin. (3) C. pen. (1969), care prevedea principiul disponibilităţii numai pentru fapta din alin. (1).

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 C. pen. raportat la art. 224 alin. (3) C. pen., având în vedere că, potrivit noilor dispoziţii legale, pentru infracţiunea de violare de domiciliu acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din data de 13 februarie 2014, efectuarea unei adrese către persoana vătămată C.I. pentru a se comunica instanţei dacă înţelege să formuleze plângere prealabilă pentru infracţiunea de violare de domiciliu săvârşită la data de 26 martie 2012 de către inculpaţii G.B., C.C. și D.A.

Totodată, prin adresa sus menţionată, s-a comunicat persoanei vătămate că, în caz afirmativ, trebuie să se prezinte la instanţă la termenul acordat pentru exprimarea opţiunii sau să înainteze un înscris semnat de aceasta care să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul său, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum şi indicarea făptuitorilor şi a mijloacelor de probă a constatat că partea vătămată C.I. nu a comunicat dacă înțelege să formuleze plângere prealabilă pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prin acordarea de către instanţă a unui termen în acest sens fiind astfel respectate dispoziţiile art. 386 alin. (2) C. proc. pen. (1968), potrivit cărora, în situaţia în care schimbarea încadrării juridice vizează o infracţiune pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, instanţa cheamă acea persoană şi o întreabă dacă înţelege să formuleze plângere prealabilă, situaţie în care termenul de introducere a cererii este cel acordat de instanţă în acest scop, iar nu cel de 3 luni calculat potrivit prevederilor art. 296 C. proc. pen.

În consecinţă, Înalta Curte, constatând că nu este îndeplinită condiţia de procedibilitate şi pedepsibilitate prevăzută de art. 224 alin. (3) C. pen., în sensul că lipseşte plângerea prealabilă, urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 157 alin. (1) C. pen., potrivit cărora în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală, şi să dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor G.B., C.C. şi D.A. pentru infracţiunea de violare de domiciliu săvârşită la data de 26 martie 2012.

De asemenea, inculpaţii G.B., C.C. şi D.A. au fost trimişi în judecată si condamnaţi de instanţele inferioare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, pedepsită cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea drepturilor, reţinându-se dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. (1969) (pentru inculpaţii G.B. şi C.C.) şi art. 37 lit. a) C. pen. (1969) (pentru inculpatul D.A.), rezultând, aşadar, în urma reţinerii acestor prevederi, limite de pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare pentru recurenţii G.B. şi C.C., infracţiune care îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Înalta Curte constată că în speţă, deşi aparent, legea în vigoare pare mai favorabilă inculpaţilor G.B. şi C.C., întrucât limitele de pedeapsă sunt mai reduse decât cele stabilite de reglementarea anterioară, acest aspect este lipsit de relevanţă, câte vreme, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), ce nu se mai regăseşte în art. 75 din noul C. pen., pedepsele au fost coborâte sub minimul special de 5 ani închisoare, fiind stabilite într-un cuantum de câte 4 ani închisoare pentru fiecare inculpat.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.A., având în vedere că pedeapsa cu închisoarea stabilită de instanţele inferioare a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea trafic de persoane, iar C. pen. în vigoare prevede un minim special mai redus, rezultă că legea penală mai favorabilă recurentului este noul C. pen., fapta acestuia urmând a fi reîncadrată în dispoziţiile art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

Înalta Curte constată că în speţă, actuala reglementare este mai favorabilă inculpatului D.A. şi prin prisma faptului că în materia recidivei, recidiva postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. (1969) nu se mai regăseşte în dispoziţiile art. 41 din noul C. pen. nemaifiind îndeplinite condiţiile de existenţă ale acesteia, respectiv condiţiile cu privire la primul termen al recidivei; astfel, potrivit reglementării actuale primul termen al recidivei postcondamnatorii îl formează o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii mai mare de un an, ori în speţă, inculpatul D.A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 553/2009 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin Decizia penală nr. 153/2009 a Tribunalului Ialomiţa la o pedeapsă de 1 an închisoare şi 200 lei amendă penală.

Totodată, inculpaţii G.B., C.C. şi D.F.M. au fost trimişi în judecată si condamnaţi de instanţele inferioare şi pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 7 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, şi a celei prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, reţinându-se dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. (1969), rezultând, aşadar, în urma aplicării acestor prevederi, limite de pedeapsă în cazul infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 de la 1 la 7 ani închisoare, iar, în situaţia infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. (1969) de la 15 zile la 2 ani închisoare, infracţiuni care îşi găsesc corespondent în dispoziţiile art. 211 alin. (1) C. pen. (traficul de minori), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, respectiv în dispoziţiile art. 213 alin. (1) C. pen. (proxenetism), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Și de această dată Înalta Curte constată că, în speță legea în vigoare pare mai favorabilă inculpaţilor, întrucât limitele de pedeapsă sunt mai reduse decât cele stabilite de reglementarea anterioară, acest aspect este lipsit de relevanţă, câte vreme, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. (1969), ce nu se mai regăseşte în art. 75 din noul C. pen., pedeapsa pentru infracţiunea de trafic de minori a fost coborâtă sub minimul special de 7 ani închisoare, fiind stabilită într-un cuantum de câte 5 ani închisoare pentru fiecare inculpat, iar pedeapsa pentru infracţiunea de proxenetism a fost coborâtă sub minimul special de 2 ani închisoare, fiind stabilită într-un cuantum de câte 1 an si 10 luni închisoare.

Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate reţinută în sarcina inculpaţilor G.B., C.C. şi D.F.M. pentru infracţiunile de trafic de minori şi proxenetism, se observă că ambele legi penale succesive reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deşi C. pen. în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus (până la 3 ani, faţă de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această împrejurare nu prezintă relevanţă în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce instanţele inferioare nu au dat eficienţă acestei cauze de agravare a pedepsei.

Pe de altă parte, se observă, însă, că noua lege penală generală este mai puţin favorabilă decât cea anterioară prin introducerea condiţiei suplimentare de existenţă a infracţiunii continuate constând în unitatea subiectului pasiv (în înţelesul dat prin art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), cu consecinţa restrângerii sferei de incidenţă a dispoziţiilor privind forma continuată în care se poate stabili că s-a săvârşit un ansamblu infracţional faptic şi extinderea corelativă a situaţiilor de reţinere a unui concurs de infracţiuni (situaţie care, evident, este mai puţin favorabilă inculpaţilor), al cărui tratament penal constă în cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.), spre deosebire de legea anterioară, mai favorabilă, care prevede cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969).

4. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite recursurile declarate de inculpaţii I.M., G.B. şi D.A., cât şi hotărârea instanţei de fond.

Procedând la rejudecarea cauzei cu privire la inculpatul G.B., va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969) aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. (1968), va schimba încadrarea juridică a uneia din faptele reţinute în sarcina inculpatului G.B. din infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. . 74 lit. a) C. pen. (1969), în infracţiunea prevăzută de art. 224 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (1968), va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului G.B. pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. (1969), va contopi celelalte pedepse aplicate prin sentinţa recurată inculpatului G.B., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. (1969).

Procedând la rejudecarea cauzei cu privire la inculpatul C.C., va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. (1969) aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. (1968), va schimba încadrarea juridică a uneia din faptele reţinute în sarcina inculpatului C.C. din infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. (1969), în infracţiunea prevăzută de art. 224 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.(1968), va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) art. 34, lit b), art. 35 C. pen. contopește celelalte pedepse aplicate prin sentinţa recurata inculpatului C.C., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. (1969).

Procedând la rejudecarea cauzei cu privire la inculpatul D.A., va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. (1969) şi 200 lei amendă penală aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, precum şi pedeapsa de 1 an închisoare şi 200 lei amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 553 din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin Decizia penală nr. 153/A din 30 octombrie 2009 a Tribunalului Ialomiţa, cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării.

În baza art. 334 C. proc. pen. (1968), va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului D.A. din infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1969), şi art. 192 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1969), în infracţiunile prevăzute de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., şi art. 224 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Totodată, în temeiul art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., adaptând pedeapsa în raport cu noile limite si menţinând aceleaşi criterii de individualizare avute în vedere de instanţele inferioare, care nu pot fi cenzurate în recurs, Înalta Curte îl va condamna pe inculpatul D.A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pedeapsa complementară fiind stabilită în condiţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.

Având în vedere dispoziţiile art. 15 alin. (2) din acelaşi act normativ raportat la art. 83 C. pen. (1969), instanţa de recurs va adaugă la pedeapsa stabilită prin prezenta pedeapsa de 1 an închisoare şi 200 lei amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 553 din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin Decizia penală nr. 153/A din 30 octombrie 2009 a Tribunalului Ialomiţa, urmând ca inculpatul D.A. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și 200 lei amendă care face aplicare al art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (1968), va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului D.A. pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

De asemenea, având în vedere motivele expuse pe larg la pct. 1-3 din considerente, Înalta Curte va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale atacate, urmând ca, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.F.M.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen.(1968), va deduce prevenţia inculpaţilor G.B. şi C.C. de la 29 martie 2012 la zi.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii G.B., C.C. şi D.A., în sumă de câte 100 lei, precum şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru părţile vătămate A.M. şi S.G.A., în sumă de câte 150 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Având în vedere că recurenta inculpată D.F.M. se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.(1968), va fi obligată la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru aceasta, precum şi suma de 150 Iei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată C.P., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii G.B., C.C. şi D.A. împotriva Deciziei penale nr. 129 din 25 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează în parte decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 41 din 19 februarie 2013 a Tribunalului Buzău, secţia penală, şi rejudecând, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b), inculpatului G.B. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. (1968), schimbă încadrarea juridică a uneia din faptele reţinute în sarcina inculpatului G.B. din infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. (1969), în infracţiunea prevăzută de art. 224 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (1968), încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului G.B. pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. (1969), contopeşte celelalte pedepse aplicate prin sentinţa recurată inculpatului G.B., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.

2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. aplicată inculpatului C.C. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. (1968), schimbă încadrarea juridică a uneia din faptele reţinute în sarcina inculpatului C.C. din infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. (1969), în infracţiunea prevăzută de art. 224 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (1968),. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. (1969), contopeşte celelalte pedepse aplicate prin sentinţa recurată inculpatului C.C., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.

3. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b), şi 200 lei amendă penală aplicată inculpatului D.A. in pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, precum şi pedeapsa de 1 an închisoare şi 200 lei amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 553 din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin Decizia penală nr. 153/A din 30 octombrie 2009 a Tribunalului Ialomiţa, cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării.

În baza art. 334 C. proc. pen. (1968), schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului D.A. din infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1969), şi art. 192 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1969), în infracţiunile prevăzute de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., şi art. 224 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul D.A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, adaugă la pedeapsa stabilită prin prezenta pedeapsa de 1 an închisoare şi 200 lei amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 553 din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin Decizia penală nr. 153/A din 30 octombrie 2009 a Tribunalului Ialomiţa, urmând ca inculpatul D.A. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi 200 lei amendă penală.

Face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (1968), încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului D.A. pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.F.M. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor G.B. şi C.C., durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 martie 2012 la 27 martie 2014.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii G.B., C.C. şi D.A. precum şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru părţile vătămate A.M. şi S.G.A., în sumă de câte 150 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta inculpată D.F.M. la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru aceasta, precum şi suma de 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată C.P., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 107/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor...		ICCJ. Decizia nr. 1166/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 107/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Apel