ICCJ. Decizia nr. 1171/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1171/2014
Dosar nr. 373/110/2012
Şedinţa publică din data de 2 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 274/ D din 23 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a dispus, în baza art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului B.V., fără antecedente penale, la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare şi 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 ore la data de 20 decembrie 2011 şi arestul preventiv în perioada 29 decembrie 2011 - 18 aprilie 2012.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea civilă P.E., după cum urmează:
- suma de 10.000 lei despăgubiri materiale, reprezentând c/val cheltuieli înmormântare şi pomeniri ulterioare, ocazionate de decesul victimei P.C.;
- suma de 25.000 lei daune morale.
A fost obligat inculpatul la plata unei contribuţii periodice de întreţinere către P.E. în favoarea minorilor, după cum urmează:
- suma de 200 lei lunar pentru minora P.C.C., începând cu data de 15 octombrie 2011 şi până la data de 10 mai 2016;
- suma de 200 lei lunar pentru minorul P.C.D., începând cu data de 15 octombrie 2011 şi până la data de 12 mai 2012.
În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către partea civilă P.E., reprezentând onorariu apărător.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
În fapt s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 15 octombrie 2011, victima P.C., domiciliată în com. Coloneşti, judeţul Bacău, s-a deplasat cu căruţa sa la târgul organizat săptămânal în aceeaşi comună, pentru a face cumpărături. În acel loc, victima s-a întâlnit cu inculpatul B.V., din aceeaşi localitate şi cu martorul B.V.V., din com. Stănişeşti, sat Slobozia Nouă (Panu), jud. Bacău, împreună cu care a consumat băuturi alcoolice. Ulterior, victima s-a oferit să îl transporte cu căruţa sa pe martorul B.V.V. la locuinţa acestuia din urmă, motiv pentru care cele trei persoane sus-menţionate s-au deplasat în satul Slobozia Nouă (Panu). Aici, persoanele în cauză au consumat din nou băuturi alcoolice, cu menţiunea că victima nu a intrat în curtea locuinţei martorului, ci a rămas în căruţa sa, întrucât se simţea rău, datorită consumului de alcool.
În cursul după-amiezii, victima şi inculpatul s-au hotărât să plece către com. Coloneşti, iar martorul B.V.V. s-a hotărât să îi însoţească către ieşirea din sat, în căruţa victimei au urcat cele trei persoane împreună cu cei trei fii minori ai martorului şi s-au deplasat către centrul satului, unde au oprit la un bar. Acolo, victima şi inculpatul au avut o altercaţie verbală, întrucât aceasta îi reproşa lui B.V. că nu a făcut cinste în acea zi.
În cele din urmă, martorul B.V.V. s-a despărţit de inculpat şi de victimă, care şi-au continuat deplasarea către com. Coloneşti. Pe drum, cele două persoane au trecut cu căruţa printr-o pădure, pe un drum forestier care face legătura între satul Slobozia Nouă (Panu) şi com. Coloneşti. În acest loc, cele două persoane au început să se certe, întrucât inculpatul dorea să conducă el căruţa, iar victima nu i-a permis acest lucru.
Pe fondul consumului de alcool şi al stării de irascibilitate create, inculpatul şi victima au coborât din căruţă şi au început să se agreseze reciproc, în sensul că victima l-a prins pe inculpat de geaca de piele maro, pe care acesta o purta, producându-i rupturi în partea din faţă superioară (în dreptul pieptului persoanei care o purta), iar inculpatul a lovit victima de mai multe ori în zona feţei şi a vertexului, după care a sugrumat-o, iar în final s-a urcat cu genunchii pe aceasta, comprimând-o şi producându-i fracturi de stern şi coaste, precum şi ruptura ficatului, leziuni care au condus, în cele din urmă, la decesul imediat al victimei.
După producerea agresiunii, inculpatul a târât victima aproximativ 60-70 m prin pădure, fiind descoperit de numiţii P.C.D. şi P.A., fiii victimei, precum şi de B.G., fratele inculpatului. Aceştia observaseră că atelajul hipo aparţinând victimei a ajuns în sat singur, tras de cai, fără niciuna din persoanele care se aflau iniţial în acesta, astfel încât au pornit în căutarea acestora.
Din concluziile raportului medico-legal de necropsie S/2761 din 27 noiembrie 2011, emis de S.J.M.L. Bacău, rezultă că: "moartea victimei P.C. a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienţei respiratorii acute, consecutiv comprimării formaţiunilor vasculo-nervoase ale gâtului, bilateral cu fractura osului hioid şi infiltrate hematice regionale. Victima prezintă şi alte leziuni toraco-abdominale, obiectivate prin fracturi costale bilaterale, stern 1/3 medie şi rupturi de organe interne, ficat cu hemotorax şi hemoperitoneu consecutiv. Leziunile s-au putut produce concomitent cu cele din regiunea gâtului prin comprimarea toraco-abdominală a victimei între două planuri dure, leziuni care au contribuit la cauza iniţială a morţii, având şi ele în egală măsură potenţial tanatogenerator. Plaga confuză din regiunea vertex s-a putut produce prin lovirea victimei cu sau de un obiect contondent şi nu are corespondent cranio-cerebral, leziuni care ar fi necesitat 7 - 9 zile de îngrijiri medicale.".
În vederea clarificării situaţiei medico-legale a victimei, au fost solicitate lămuriri suplimentare către S.J.M.L. Bacău, iar din adresa acestei instituţii nr. S/3409 din 20 decembrie 2011 rezultă că: "leziunile din regiunea gâtului s-au putut produce prin comprimarea regiunii cu mijloace contondente: mâini; excoriaţiile prin grataj (sugrumare). Leziunile toraco-abdominale cu fracturi costale bilaterale, hemotorax, ruptura de ficat cu hemoperitoneu s-au putut produce prin lovire-comprimare cu corp dur sau mijloace contondente".
Situaţia de fapt astfel reţinută rezultă din declaraţii martori B.G., P.C.D., B.G., B.V.V. şi P.A.; B.V.V., P.A.; declaraţie parte vătămată P.E.; raport de constatare medico-legală (necropsie) nr. 288/1710.2011, emis de S.J.M.L. Bacău; adresa nr. S/3409 din 20 decembrie 2011, emisă de S.J.M.L. Bacău; planşe foto; proces-verbal de cercetare la faţa locului; certificat medical constatator al decesului; plic conţinând exudate faringiene cu probe de sânge recoltate de la victimă; proces-verbal de conducere în teren; proces-verbal de examinare telefon mobil şi proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare.
În cursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa arătând că în timp ce se deplasau prin pădure, caii s-au speriat ("au prins nălucă") şi au luat-o la fugă, căruţa nemaiputând fi controlată. Urmare acestei situaţii, a sărit, de frică, din căruţă, şi a mers în urma acesteia, iar după aproximativ 350 de metri a găsit victima căzută din căruţă, lovită la cap, şi care îi relata că o doare tare capul. Pentru a scoate victima din pădure cu scopul de a o salva, a târât-o aproximativ 60 - 70 m, fiind descoperit apoi de fratele său şi de fiii victimei.
Aceeaşi versiune a accidentului de căruţă a fost susţinută de inculpat şi cu ocazia audierii în faţa instanţei de judecată. Cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei inculpatul prin apărător a solicitat schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen. cu motivarea că atunci când a târât victima e posibil să nu-şi fi dozat corect efortul astfel că s-a produs acea comprimare şi sugrumare despre care se face vorbire în actele medico-legale însă intenţia nu a fost aceea de a ucide victima, ci de a o ajuta.
Aspectele expuse de către inculpat nu au putut fi reţinute de către instanţă ca fiind în totalitate corespunzătoare adevărului, întrucât s-a observat în mod vădit că ele reprezintă exagerări de ordin subiectiv ale inculpatului, făcute din dorinţa de a scăpa de consecinţele răspunderii penale sau cel puţin a atenua impactul acestor consecinţe.
Apărările inculpatului au fost contrazise de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor P.A. şi P.C.D. din care s-a reţinut că inculpatul le-a spus că s-a certat cu tatăl lor pentru că nu i-a dat voie să conducă căruţa. Aceste declaraţii au fost confirmate şi de declaraţia martorului B.V.V. cu care cei doi au consumat băuturi alcoolice iar la un moment dat s-au luat la ceartă, martorul intervenind între ei spunând-le să se potolească.
De asemenea, susţinerea inculpatului privind căderea victimei din căruţă este contrazisă şi de concluziile medico-legale din care s-a reţinut în mod clar că victima P.C. a suferit leziuni traumatice letale atât în zona gâtului (comprimare a formaţiunilor vasculo-nervoase ale gâtului, bilateral cu fractura osului hioid şi infiltrate hematice regionale, ca urmare a sugrumării victimei), cât şi în cea toraco-abdominală (fracturi de stern, coaste şi ruptură de ficat cu hemotorax şi hemoperitoneu consecutiv). Aceste leziuni au avut în egală măsură potenţial tanatogenerator, astfel încât fiecare dintre acestea, luate în mod separat ar fi condus la decesul victimei.
De asemenea, victima a prezentat multiple leziuni (excoriaţii, echimoze, plăgi confuze) la nivelul feţei şi dispuse în diferite regiuni ale acesteia (pleoapă dreapta, sprânceană dreapta, temporo parietală dreapta, submandibulară dreapta, buza inferioară, lob nazal, medio frontală, pavilion ureche stângă, mandibulară stânga, malară). La acestea s-a mai adăugat existenţa unei plăgi în zona vertexului şi a unei tumefacţii cu o plagă excoriată în zona hemitoracelui drept. Toate aceste leziuni nu puteau fi produse unele prin natura lor, cât mai ales prin modul lor de dispunere, ca urmare a unui accident hipo, în condiţiile în care inculpatul neagă în totalitate faptul că ar fi agresat victima în vreun fel anume.
S-a reţinut că la necropsie au fost descoperite echimoze doar la nivelul genunchiului stâng, la mare distanţă de leziunile tanatogeneratoare. În rest, nu au fost descoperite alte leziuni la nivelul mâinilor şi picioarelor. Or, în ipoteza în care victima ar fi căzut din căruţă, ar fi fost imposibil ca aceasta să nu sufere leziuni la nivelul membrelor. Nu este posibil ca roata unei căruţe să afecteze grav gâtul, coastele, sternul, ficatul victimei, dar să nu producă nici măcar o echimoză la nivelul braţelor, fără a mai lua în calcul şi eventualitatea unor fracturi ale acestora.
Totodată, s-a reţinut că dintre organele interne ale victimei, au fost afectate doar ficatul care a fost zdrobit, având zone multiple de dilacerare. În situaţia în care ficatul victimei ar fi fost zdrobit de roata căruţei, cu siguranţă că în acelaşi mod ar fi fost afectate şi celelalte organe interne amplasate în cavitatea abdominală, la nivelul ficatului (de ex. pancreasul, stomacul). Or, astfel de leziuni nu au fost constatate cu ocazia efectuării necropsiei.
Aceste argumente expuse mai sus se completează şi cu concluziile medicului legist care arată că leziunile de la nivelul gâtului s-au putut produce prin sugrumare, iar cele toraco-abdominale prin lovire-comprimare cu corp dur sau mijloace contondente.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 183 şi ale art. 174 C. pen. rezultă că spre deosebire de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracţiunea de omor este condiţionată de existenţa intenţiei de a ucide dedusă, între altele, de lovirea prin mijloace apte de a produce acest rezultat, regiunea corporală lezată şi intensitatea loviturilor aplicate.
În speţă, moartea victimei nu s-a produs datorită unei acţiuni praeterintenționată care caracterizează infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte.
Aplicând lovituri în zona toraco-abdominală, comprimând victima în aceeaşi zonă, cauzându-i leziuni traumatice grave - ruptură a ficatului cu declanşarea unei puternice hemoragii interne -, producerea leziunilor în zona gâtului urmare a comprimării regiunii cu mijloace contondente: mâini; excoriaţiile prin grataj (sugrumare), inculpatul şi-a reprezentat, fără îndoială, producerea rezultatului pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, astfel că a acţionat cu intenţia specifică de a ucide.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea sa.
La individualizarea pedepsei s-a ţinut seama de criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condiţiile şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită infracţiunea, urmarea produsă - decesul victimei, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului care a avut o atitudine nesinceră şi nu a mai cunoscut rigorile legii penale până în prezent, nefiind cunoscut cu antecedente penale.
Având în vedere datele cauzei, faptul că inculpatul până la comiterea faptei a avut o bună comportare, instanţa a apreciat că pot fi reţinute în sarcina sa circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. proc. pen. şi, de aceea pedeapsa aplicată acestuia a fost coborâtă sub minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită.
De asemenea, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen., apreciindu-se că scopul educativ al pedepsei aplicate poate fi atins numai cu executare într-un loc de detenţie.
Pe latură civilă s-a constatat că partea vătămată P.E. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 lei despăgubiri materiale, reprezentând c/valoarea cheltuieli ocazionate de înmormântarea victimei şi pomenirile ulterioare şi suma de 25.000 lei daune morale, reprezentând suferinţa produsă prin decesul soţului său.
Cât privesc despăgubirile materiale, s-a constatat că acestea au fost dovedite de către partea vătămată, martorul B.I. precizând că soţia victimei a suportat toate cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei şi toate pomenirile ulterioare pe care le-a organizat conform tradiţiei, la toate aceste evenimente participând de fiecare dată un număr mare de persoane.
Referitor la daunele morale s-a reţinut că cerinţele legii civile impun ca persoana care a săvârşit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăşi redactarea textelor de lege C. civ. care folosesc termenul general de "prejudiciu", fără a distinge în raport cu cuantumul material sau moral al acestuia, aceasta însemnând că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât şi cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci şi a celor cu caracter penal.
În raport de gravitatea suferinţelor morale produse părţii vătămate s-a apreciat că suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale corespunde cerinţelor unei juste şi integrale despăgubiri.
În lipsa unor dispoziţii legale care să confere criteriile de cuantificare a prejudiciului de natură morală, instanţa de fond, la stabilirea acestuia, a avut în vedere raporturile dintre părţi, aceasta fiind soţia victimei, în acest context, suferinţa pricinuită fiind apreciată ca având implicaţii deosebite asupra stării emoţionale a părţii vătămate.
S-a reţinut că victima P.C. avea în întreţinere doi copii minori, iar din depoziţiile părţii vătămate şi a martorului B.I. s-a reţinut că victima nu avea serviciu, iar banii aduşi în casă pentru întreţinerea familiei erau din munca pe care acesta o presta la diferiţi cetăţeni din sat.
Având în vedere fapta ilicită a inculpatului care a avut drept urmare moartea victimei s-a impus obligarea acestuia la plata unei prestaţii periodice lunare către partea vătămată în favoarea celor doi minori ce se aflau în întreţinerea victimei, până la împlinirea vârstei majoratului.
La stabilirea cuantumului contribuţiei periodice lunare s-a avut în vedere faptul că victima, tatăl minorilor nu era încadrată în muncă desfăşurând activităţi pe la diferiţi cetăţeni din sat, urmând ca suma ce va fi acordată cu acest titlu să fie stabilită prin raportare la venitul minim pe economie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.V.
Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în infracţiuni de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare limitelor prevăzute de lege pentru această infracţiune.
Prin Decizia penală nr. 160 din 24 septembrie 2013 Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.V.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Analizând situaţia faptică relevată de ansamblul probelor administrate în cauză, Curtea, în concordanţă cu opinia Tribunalului, a considerat că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide victima, rezultatul faptei comise, chiar dacă nu a fost urmărit, posibilitatea producerii lui, a fost acceptată de către inculpat.
În raport cu împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta (aplicarea de multiple acte violenţă victimei în zona capului şi toraco-abdominală materializate prin loviri active cu mijloace contondente, urmate de comprimarea gâtului cu mâinile şi a toracelui cu genunchii producându-i fracturi de stern şi coaste) Curtea a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa acesteia.
În contrast cu apărările inculpatului, Curtea a reţinut că legătura de cauzalitate directă dintre actele de violenţă fizică comise de inculpat şi moartea victimei este relevată în mod precis de lucrările medico-legale efectuate în cauză, respectiv concluziile raportului de constatare medico-legal din 17 octombrie 2011, adresa 3409 din 20 decembrie 2011 emise de SML Bacău, raportul de expertiză medico-legală din 9 august 2013 emis de IML Iaşi, lucrări care relevă în mod unitar că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecinţa unor traumatisme cervicale şi toraco-abdominale cauzată de multiple fracturi şi leziuni cervicale şi costale.
Din conţinutul lucrărilor medico-legale amintite, a mai rezultat că leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire activă cu obiect contondent, comprimare a gâtului victimei cu mâinile precum şi între două planuri (călcarea zonei toraco-abdominale a victimei).
În raport de multitudinea şi intensitatea deosebită a loviturilor şi manevrelor de sugrumare-comprimare aplicate de inculpat victimei în diverse zone, toate de interes vital - apte de a produce moartea, Curtea a constatat că teza de apărare acreditată de inculpat prin apărător, conform căreia leziunile tanatogeneratoare s-au produs ca rezultat al culpei (ocazionate de târârea victimei pe o distanţă de peste 50 m, împrejurare care a generat posibilitatea strângerii neintenţionate a victimei) este vădit lipsită de verosimilitate.
Curtea a împărtăşit opinia primei instanţe şi a constatat în baza propriului examen al probelor administrate în cauză, că multiplele leziuni constatate pe corpul victimei atât cele care au cauzat decesul (traumatisme cervicale şi toraco-abdominale), cât şi celelalte care nu au legătură de cauzalitate cu decesul (excoriaţii, echimoze, tumefacţii, plăgi contuze) existente la nivelul capului, a feţei şi a toracelui, prin multitudinea, dispunerea şi natura lor, nu puteau fi nici consecinţa auto accidentării victimei prin căderea din căruţă şi nici a strângerii excesive ocazionate de târârea acesteia, astfel cum a susţinut inculpatul.
Mai mult, Curtea a constatat că ipoteza auto accidentării victimei sau agresării preterintenționate a acesteia, este infirmată de declaraţiile martorilor P.C.D., P.A. care au relevat existenţa unui conflict dintre inculpat şi victimă în momentul săvârşirii faptei care a condus la decesul acesteia din urmă, împrejurare care a constituit premisa (mobilul) de săvârşire a acesteia.
Curtea a apreciat că apărarea inculpatului este lipsită de credibilitate şi din perspectiva comportamentului acestuia manifestat ulterior comiterii faptei care, deliberat, şi-a incendiat geaca deteriorată de piele cu care era îmbrăcat la momentul săvârşirii faptei, în scopul ascunderii urmelor care atestau schimburi de violenţe dintre inculpat şi victimă.
În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a pedepselor principale şi complementare aplicate inculpatului B.V. Curtea a considerat că aceste pedepse stabilite de prima instanţă sunt adecvate, corespunzând funcţiilor de constrângere şi reeducare precum şi scopului preventiv.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul B.V.
Invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen. a solicitat, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte şi, totodată achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte aplicarea art. 5 C. pen. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 188 noul C. pen., reţinerea circumstanţelor atenuante şi aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
Examinând recursul declarat de inculpatul B.V. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată următoarele:
Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de inculpaţi, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursurilor, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013.
Potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 38510 alin. (2) şi (21) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod, prin urmare, verificarea instanţei de control judiciar se limitează astfel numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege şi care au fost invocate în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepţie a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu [art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.].
Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.
Astfel cum se poate observa, decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie, la data de 24 septembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în cauză.
Referitor la solicitarea recurentului inculpat de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovituri căzătoare de moarte, critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (text de lege invocat de apărătorul inculpatului) se are în vedere că, anterior modificărilor intervenite ca urmare a Legii nr. 2/2013, greşita încadrare juridică a faptei săvârşite constituia cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., care în prezent este abrogat. Aşa fiind, încadrarea juridică a faptei săvârşite, astfel cum a fost reţinută de instanţele care s-au pronunţat în etapele de judecată anterioare (fond/apel), nu mai poate fi examinată în recurs, câtă vreme cazul de casare care permitea aceasta a fost abrogat.
De altfel, ceea ce nu se poate obţine direct nu poate fi obţinut nici indirect, prin "deturnarea" de la finalitatea sa reală a cazului de casare prevăzut de pct. 172 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
Cu privire la critica recurentului inculpat B.V., circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. vizând achitarea, nu poate fi subsumată acestui caz de casare, potrivit cu care casarea poate interveni, "când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337", având în vedere că această critică vizează starea de fapt reţinută de instanţele inferioare, în sensul că nu are susţinere în probatoriul administrat. Or, cazul de casare ce permite cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordantei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, era cel prevăzut în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., text de lege care a fost abrogat. Prin urmare, o verificare a situaţiei de fapt de către instanţa de control judiciar nu mai este posibilă. Astfel fiind, criticile recurentului inculpat B.V. privind greşita condamnare şi pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1969) excede cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. (în redactarea conformă Legii nr. 2/2013), întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei urmează să fie respinse.
Cu privire la solicitarea recurentului inculpat B.V. de aplicare a prevederilor art. 5 C. pen. (în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă), Înalta Curte constată că primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 19 februarie 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 24 septembrie 2013 şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează omorul calificat, a fost abrogat Codul penal anterior şi a intrat în vigoare un alt Cod penal.
În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurent instanţa de recurs urmează să analizeze:
a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, caftind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;
b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;.,
Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat.
Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.
Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-un alt text de lege din aceiaşi lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru recurent conduce la dezincriminarea faptei faţă de acesta.
Înalta Curte constată că, în reglementarea anterioară, legiuitorul a exclus din norma de incriminare a omorului calificat, săvârşirea omorului în condiţiile elementului circumstanţial prevăzut de lit. i) a art. 175 C. pen. anterior, fapta de a ucide o persoană fiind prevăzută ca infracţiune în art. 188 C. pen.
Fapta de omor calificat, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, incriminată în infracţiunea prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) din C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) din C. pen. şi art. 76 alin. (2) din C. pen., pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi îşi găseşte în prezent corespondent în infracţiunea prevăzută de art. 188 C. pen., pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi.
Însă, reducerea limitelor de pedeapsă, atât în ceea ce priveşte minimul cât şi maximul sancţiunii pentru infracţiunea de omor calificat, este lipsită de relevanţă, întrucât aplicarea celorlalte instituţii incidente din legea nouă ar determina agravarea pedepsei inculpatului.
Astfel, pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru infracţiunea de omor calificat, a fost stabilită prin coborârea sub minimul special prevăzut de lege a acesteia ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. prin reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
În situaţia aplicării dispoziţiilor noului C. pen., aceste circumstanţe atenuante reţinute de instanţele anterioare, nu mai pot produce efecte, în sensul coborârii pedepsei sub minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea de omor calificat, întrucât nu mai au corespondent în dispoziţiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante.
Nici sub aspectul pedepsei complementare aplicată inculpatului B.V., legea penală nouă nu va retroactiva, având în vedere că aplicarea acestei pedepse a fost determinată de condamnarea acestuia pentru o infracţiune care prevede această sancţiune corelativ pedepsei principale şi care nu a suferit modificări după data de 1 februarie 2014, iar cuantumul în care a fost aplicată (de 5 ani) se încadrează în limitele impuse de noua reglementare (pe o perioadă de la 1 la 5 ani), după cum şi drepturile a căror exercitare a fost interzisă se regăsesc în noile dispoziţii ale art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În concluzie, prin aplicarea dispoziţiilor noului C. pen. s-ar ajunge, inevitabil, la stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat faţă de pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen., aplicată inculpatului B.V., astfel că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, respectiv Codul penal anterior.
Aşa fiind, Înalta Curte, va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Deciziei penale nr. 160 din 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
De asemenea, va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 7000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către partea civilă P.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Deciziei penale nr. 160 din 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 7.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către partea civilă P.E.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 958/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 1256/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... → |
|---|
