ICCJ. Decizia nr. 15/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 15/2014

Dosar nr. 11537/99/2011

Şedinţa publică din 6 ianuarie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 436 din 01 noiembrie 2012, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul S.B., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

În baza art. 76 alin. (3) rap. la art. 65 C. pen., a înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen.

A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, b) si c) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului, a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. pen., a atras atenţia inculpatului că, în cazul săvârşirii altei infracţiuni în cursul termenului de încercare, se va dispune revocarea beneficiului suspendării condiţionate a pedepsei şi executarea acesteia în întregime.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul să achite părţii civile A.N.A.F. – D.F.P. Iaşi, cu sediul în Iaşi, str. A. Panu, suma de 21.050,35 lei şi dobânda legală calculată de la data de 30 martie 2009, până la data achitării integrale.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, a instituit sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor prezente şi viitoare ale inculpatului, în vederea reparării pagubei cauzate părţii civile şi în limita sumei de 21050,35 lei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.505 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 105 lei, reprezentând diferenţa onorariu expert contabil H.D.C., se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei, prin Serviciul contabilitate al Tribunalului Iaşi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, dat în Dosarul nr. 1092/P/2010, a fost trimis în judecată inculpatul S.B. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, faptul că acesta nu a evidenţiat în actele contabile veniturile realizate din vânzarea unor piese auto şi a unei cantităţi de fier beton importat din Bulgaria, diminuându-se astfel impozitul pe profit datorat şi evitând plata TVA aferent mărfurilor vândute.

În susţinerea situaţiei de fapt reţinute prin rechizitoriu, în faza de urmărire penală, au fost avute în vedere sesizarea A.N.A.F. - Garda Financiară Iaşi, note de constatare ale Gărzii Financiare Iaşi, facturi fiscale, raport de inspecţie fiscală, proces verbal predare-primire a documentelor contabile de către inculpat, declaraţii martori, declaraţie inculpat.

În cursul judecăţii, a fost audiat, cu respectarea dreptului la tăcere, inculpatul, asistat de apărător ales şi martora Stănescu Lăcrămioara.

Totodată, instanţa a încuviinţat proba cu expertiza contabilă, la solicitarea inculpatului, constatând imposibilitatea administrării acestei probe, urmare a raportului de imposibilitate întocmit de expertul contabil desemnat în cauză.

În privinţa martorului din lucrări, M.R.T., instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., în contextul în care, fiind citat în mod repetat la domiciliu, inclusiv cu mandate de aducere, acestea nu au putut fi puse în executare, martorul nemailocuind la adresă.

Analizând coroborat ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut, cu privire la situaţia de fapt, următoarele:

În luna iunie 2008, SC F.B.A. SRL Grajduri, administrată de inculpatul S.B., a livrat piese auto (set pistoane RM, ulei special, segmenţi RM) către SC C.I. SRL Lunca Cetăţuii, în baza facturilor fiscale din 3 iunie 2008, în valoare de 14.794,08 lei, încasată din 4 iunie 2008, în valoare de 14.851,20 lei, încasată din 06 iunie 2008, în valoare totală de 9.938,88 lei, încasată din 07 iunie 2008, în valoare totală de 9.888,90 lei, încasată din 5 iunie 2008, în valoare totală de 14.811,93 lei, încasată din 23 iulie 2008. Niciuna dintre aceste facturi nu a fost înregistrată în contabilitate, din procesul - verbal din 30 martie 2009 întocmit de A.N.A.F. rezultând un prejudiciu cauzat bugetului de stat în cuantum de 8.643,36 lei, reprezentând impozit pe profit, 2.143 lei majorări de întârziere calculate până la data procesului verbal şi TVA în cuantum de 10.263,99 lei.

Totodată, potrivit facturii din 18 iulie 2008, coroborat cu declaraţiile inculpatului însuşi, a rezultat că SC F.B.A. SRL Grajduri, administrată de inculpatul S.B., a efectuat achiziţii intracomunitare de fier beton din Bulgaria, în valoare de 18.638,55 euro.

Având în vedere documentele contabile aflate la dosarul cauzei, respectiv acte emise de Oficiul Registrului Comerţului din care rezultă că la data operaţiunilor comerciale vizând vânzarea pieselor auto, administrator al SC F.B.A. SRL era inculpatul S.B., faţă de împrejurarea că nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii operaţiunile comerciale ante-menţionate şi nu au fost achitate datoriile aferente acestor operaţiuni către bugetul de stat, instanţa de fond a respins apărările inculpatului în sensul că nu el este vinovat de săvârşirea faptei, câtă vreme nu mai este administrator al SC F.B.A. SRL Grajduri începând cu data de 28 august 2008.

În acest sens, instanţa a fost avut în vedere faptul că toate operaţiunile comerciale omise din înregistrarea în contabilitate şi cauzatoare de prejudicii către bugetul de stat au fost săvârşite anterior cesiunii, astfel încât singurul răspunzător şi obligat să înregistreze în contabilitate operaţiunile comerciale era doar inculpatul S.B. S-a reţinut că procesul verbal de predare primire documente contabile încheiat la 23 ianuarie 2009 cu noul administrator M.R.T., la peste 4 luni de la data cesiunii, nu are caracter exonerator de răspundere pentru inculpat, fiind doar un înscris „pro causa ” , preconstituit de către inculpat, în contextul în care, la data de 26 noiembrie 2008, fusese sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. Mai mult, din acest înscris nu a rezultat expres şi explicit ce documente contabile au fost predate noului administrator, indicându-se generic „documente contabile”. A fost avut în vedere că, chiar şi în acest context, sarcina înregistrării în contabilitate a operaţiunilor comerciale efectuate revenea doar inculpatului S.B., acesta nefăcând dovada îndeplinirii obligaţiei respective, aşa cum rezultă din datele deţinute de A.N.A.F. - D.G.F.P. Iaşi, deşi faţă de dispoziţiile art. 66 alin. (2) C. proc. pen., avea acest drept.

Mai mult, s-a constatat că martorul M.R.T. nu a putut fi identificat şi audiat de către instanţă, deşi a fost citat în mod repetat cu mandate de aducere atât la domiciliu, cât şi la adresele la care ar fi locuit fără forme legale. Din declaraţia acestui martor, din cursul urmării penale, a rezultat fără dubiu că cel care a derulat operaţiunile comerciale vizând vânzarea pieselor auto a fost inculpatul, faptul că martorul a completat facturile fiscale fiind un aspect lipsit de relevanţă în ceea ce priveşte obligaţia de evidenţiere în contabilitate a tranzacţiilor efectuate. A fost avut în vedere că, deşi inculpatul a solicitat întocmirea unei expertize contabile în cauză, lipsa documentelor contabile, imputabilă inculpatului, a făcut imposibilă administrarea acestei probe, or inculpatul nu se poate prevala de propria culpă pentru a combate probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile şi documentele contabile ce probează dincolo de orice dubiu omisiunea înregistrării în contabilitate a operaţiunilor comerciale şi prejudicierea bugetului de stat.

În ceea ce priveşte achiziţiile intracomunitare de fier beton, instanţa a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă doar faptul că acestea au fost efectuate de către inculpat, însă nu rezultă dincolo de orice dubiu că inculpatul este cel care a valorificat fierul beton sau că acesta ar fi fost valorificat, nefiind identificat vreun cumpărător. Dimpotrivă, din declaraţiile martorului M.R.T. a rezultat că acesta a preluat cantitatea de fier beton şi a valorificat-o.

De asemenea, s-a reţinut că simplul fapt că nu a fost identificat fierul beton nu poate atrage prezumţia că inculpatul ar fi valorificat bunurile respective, prejudiciind bugetul de stat.

În consecinţă, instanţa nu a reţinut în conţinutul infracţiunii de evaziune fiscală omisiunea înregistrării în contabilitate a operaţiunilor de valorificare a fierului beton şi diminuarea impozitului pe profit şi a TVA-ului datorat către bugetul de stat prin această modalitate întrucât fapta, în această formă, nu există.

Cu privire la încadrarea juridica a faptei, s-a reţinut că fapta inculpatului S.B. constând în omisiunea evidenţierii, în actele contabile, a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate din vânzarea de piese auto, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute şi pedepsite de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Sub aspectul laturii subiective, având în vedere calitatea inculpatului de administrator al SC F.B.A. SRL, la data operaţiunilor comerciale, calitate în raport de care îi revenea obligaţia legală a înregistrării operaţiunilor comerciale în actele contabile, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, faţă de împrejurarea că acesta a cesionat societatea, la scurt timp de la data operaţiunilor comerciale efectuate, vizând vânzarea pieselor auto, preconstituind un înscris în scopul exonerării sale de răspundere, la peste 4 luni de la data cesiunii, imediat după sesizarea organelor de urmărire penală, instanţa de fond a apreciat că inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, prevăzând şi urmărind prejudicierea bugetului de stat.

Faţă de aceste considerente, văzând ca fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită cu vinovăţie de către inculpat, instanţa a pronunţat o soluţie de condamnare a acestuia, conform dispoziţiilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului de executare, instanţa de fond a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. privind dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în Legea nr. 241/2005, gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului, dar şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În consecinţă, faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceasta infracţiune, respectiv de la 2 ani la 8 ani închisoare, faţă de gradul ridicat de pericol social al infracţiunii dedus din relaţiile sociale lezate, privind bugetul de stat, cuantumul ridicat al prejudiciului cauzat si nerecuperat, dar şi faţă de atitudinea inculpatului, care s-a prezentat în faţa organelor judiciare, faţă de lipsa antecedentelor penale, instanţa de fond a aplicat acestuia o pedeapsă sub limita minimă prevăzute de lege, în contextul reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. (conduita bună înainte de săvârşirea infracţiunii şi atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţilor).

Având în vedere dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, care impun aplicarea obligatorie a pedepsei complementare, faţă de limita de pedeapsa aplicată, în baza art. 76 alin. (3) C. pen. rap. la art. 65 C. pen., instanţa a înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen.

S-a reţinut, însă, că natura infracţiunii săvârşite, prejudiciul cauzat şi nerecuperat, calitatea de administrator, relevă nedemnitatea inculpatului de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dar şi de a ocupa o funcţie, de a exercita o profesie sau de a desfăşura o activitate de natura celei folosite pentru săvârşirea prezentei infracţiuni, astfel că, în baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei, reţinându-se că, în cauza H. contra Marii Britanii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit că nu este acceptabil ca un deţinut să fie decăzut din drepturile sale garantate de Convenţie (drepturi electorale) pentru simplul fapt că el se găseşte închis ca urmare a unei condamnări, iar interdicţie absolută de a vota impusă tuturor deţinuţilor nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei.

Având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului, vârsta acestuia, faptul că nu a mai fost anterior condamnat pentru comiterea vreunei infracţiuni, neprezentând un grad ridicat de incorigibilitate, faţă de natura faptei şi modalitatea efectivă de comitere, instanţa de fond a considerat că simpla aplicare a pedepsei constituie un avertisment suficient pentru inculpat, chiar fără executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea aplicate, putând fi realizate funcţiile de prevenţie, reeducare si exemplaritate ale pedepsei, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepselor principale şi accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului că, în cazul săvârşirii altei infracţiuni, se va dispune revocarea beneficiului suspendării condiţionate a pedepsei şi executarea acesteia în întregime.

Sub aspectul laturii civile, instanţa a reţinut că A.N.A.F. - Direcţia Finanţelor Publice Iaşi s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 42.117 lei şi dobânda legală, prejudiciul fiind nerecuperat.

S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 998-999 C. civ., în forma în vigoare la data săvârşirii faptei, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeala s-a ocazionat a-l repara. A fost avut în vedere că fapta inculpatului S.B., astfel cum a fost reţinută de către instanţă, a cauzat un prejudiciu material, cert şi nerecuperat, motiv pentru care instanţa a obligat pe inculpat să achite părţii civile A.N.A.F. - Direcţia Finanţelor Publice Iaşi, suma de 21.050,35 lei şi dobânda legală calculată de la data de 30 martie 2009, până la data achitării integrale.

În ceea ce priveşte prejudiciul solicitat de partea civilă aferent operaţiunilor vizând achiziţiile intracomunitare de fier beton, în contextul în care instanţa a reţinut că fapta nu există, acestea nu au putut fi acordate, potrivit art. 346 alin. (3) C. proc. pen.

În baza art. II din Legea nr. 241/2005, instanţa a instituit sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor prezente si viitoare ale inculpatului, în vederea reparării pagubei cauzate părţii civile şi în limita sumei de 21.050,35 lei.

În termenul legal prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea primei instanţe a fost apelată de partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi şi de inculpatul S.B.

Prin apelul declarat, partea civilă a criticat soluţia primei instanţe de a obliga inculpatul doar la plata sumei de 21.050,35 lei, fără să motiveze reţinerea acestui cuantum şi în condiţiile în care a constatat imposibilitatea administrării probei privind efectuarea unei expertize contabile solicitate de inculpat.

În ceea ce priveşte achiziţiile intracomunitare de fier beton, apelanta a susţinut că, în lipsa unei expertize contabile, nu se poate reţine că aceste achiziţii nu au fost valorificate de către inculpat cu scopul vădit de a prejudicia bugetul de stat.

Pentru motivele invocate, partea civilă a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi obligarea inculpatului la plata sumei de 42.117 lei şi a dobânzii legale prevăzute de art. 120 din O.G. nr. 92/2003, cu luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa acestei sume.

Motivându-şi apelul promovat, inculpatul S.B. a formulat următoarele critici:

- în mod greşit prima instanţă a reţinut vinovăţia sa în comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, fără a ţine seama că a cesionat părţile sociale la data de 25 august 2008 şi facturile de livrare a pieselor auto au fost întocmite în perioada 4-7 iunie 2008, însă chitanţele de încasare a contravalorii mărfurilor au fost emise la data de 07 august 2008, în aceeaşi lună în care părţile sociale au fost preluate legal de numitul M.R.T.

A susţinut apelantul că, deşi a depus la dosar un proces verbal încheiat de organele de poliţie la data de 12 iunie 2009, din care rezultă că au fost ridicate jurnalul de vânzări din 30 septembrie 2008, balanţa contabilă la data de 30 septembrie 2008 şi fişa client SC C SRL, actele menţionate nu au fost ataşate la dosar, iar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi nu a pus la dispoziţia expertului bilanţul contabil de la 30 iunie 2008, cel de la 31 decembrie 2008, cu viza de depunere, adresa nr. 22939 din 15 august 2008 şi nr. 1323 din 9 martie 2009, acte ce fuseseră depuse la această instituţie.

În raport de aspectele prezentate şi de împrejurarea că, în cauză, nu a putut fi audiat martorul M.R.T., persoană ce a primit părţile sociale şi a preluat activul şi pasivul societăţii, conform înscrisului notarial depus la dosar, inculpatul a solicitat a se constata existenţa unor dubii serioase privind vinovăţia sa, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin motivele de apel indicate în scris, inculpatul a susţinut că, în procesul de individualizare a pedepsei, prima instanţă trebuia să ţină seama de valoarea prejudiciului în sumă de 18.907,35 lei şi nu cea de 21.050,35 lei, ce cuprinde şi majorările de întârziere.

În faza apelului, inculpatul S.B. a solicitat emiterea unei adrese către D.G.F.P. Iaşi pentru a fi înaintate documentele contabile depuse la această instituţie şi audierea martorilor P.A.M. şi M.R.T.

Instanţa de apel a încuviinţat audierea martorului M.R.T., ce nu a putut fi audiat în cursul primei judecăţi şi a respins celelalte probe solicitate, apreciind că nu este utilă soluţionării cauzei audierea martorei P.A.M., raportat şi la teza probatorie expusă, respectiv dovedirea împrejurării că această persoană, în calitate de contabilă a firmei administrate de inculpat, a înaintat actele contabile către D.G.F.P Iaşi, iar relaţiile către D.G.F.P s-a apreciat că nu se impune a fi efectuate, faţă de demersurile primei instanţe, în urma cărora au fost transmise actele menţionate.

Deşi legal citat, la adresa cunoscută şi verificată în baza de date a D.E.P.A.B.D şi cu mandat de aducere pentru a fi asigurată prezenţa martorului M.R.T., instanţa de apel nu a putut proceda la audierea acestuia, din procesul verbal întocmit de organele de poliţie rezultând că persoana căutată nu mai locuieşte la această adresă.

Prin decizia penală nr. 80 din 10 mai 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul S.B. şi de partea civilă A.N.A.F - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, împotriva Sentinţei penale nr. 436 din 1 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în Dosarul nr. 11537/99/2011, hotărâre care a fost menţinută.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi apelanţii la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Examinând apelurile declarate de inculpat şi de partea civilă prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept a faptei inculpatului S.B., dând o justă interpretare materialului probator administrat în cauză şi, ca urmare a coroborării acestuia, a statuat asupra vinovăţiei inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate din vânzarea de piese auto, precum şi asupra inexistenţei actului material de omisiune a înregistrării în contabilitate a operaţiunilor de valorificare a fierului beton.

S-a constatat că instanţa de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului, cu privire la fapta şi împrejurările cauzei, fiind evidenţiate aspectele concordante ce susţin vinovăţia inculpatului şi probele ce au servit ca temei al soluţionării cauzei.

S-a reţinut că sesizările penale formulate de A.N.A.F., notele de constatare întocmite de Garda Financiară - Secţia Iaşi, copiile facturilor fiscale din 3 iunie 2008, din 4 iunie 2008, din 06 iunie 2008, din 07 iunie 2008, din 5 iunie 2008, copiile chitanţelor fiscale, adresa nr. 22232 din 08 august 2008 emisă de A.N.A.F. Iaşi – A.F.P. Comunală Iaşi privind documentele contabile depuse de SC F.B.A. SRL, invitaţiile pentru prezentarea la controlul fiscal, raportul de inspecţie fiscală întocmit de către A.N.A.F - Serviciul de Inspecţie Fiscală I Iaşi, procesul verbal de predare-primire a documentelor contabile predate de către inculpat, declaraţiile martorilor M.R.T. şi S.L., se coroborează între ele şi conduc cu certitudine la concluzia existenţei faptei de a nu înregistra în evidenţa contabilă veniturile realizate din vânzarea pieselor auto conform celor 5 facturi fiscale emise în luna iunie 2008 către SC C.I. SRL Lunca Cetăţuii, încasate cu chitanţele x, cu consecinţa diminuării impozitului pe profit datorat şi evitării plăţii T.V.A aferent mărfurilor vândute şi a comiterii acesteia de către inculpatul S.B., cu vinovăţia cerută de lege, respectiv cu intenţie.

S-a constatat că prima instanţă a verificat probatoriul administrat, prin prisma apărărilor inculpatului, argumentând soluţia de înlăturare a acestora şi a analizat elementele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia de condamnare, dând eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

Criticile reliefate prin motivele de apel ale inculpatului privind lipsa unui suport probator care să confirme vinovăţia sa în comiterea faptei s-a apreciat că nu sunt fondate.

S-a reţinut că actele şi lucrările dosarului relevă în mod cert că inculpatul S.B., în calitate de administrator al SC F.B.A. SRL Grajduri, jud. Iaşi, nu a evidenţiat în actele contabile operaţiunile comerciale de vânzare a pieselor auto şi, ca urmare, nu a achitat datoriile aferente acestor operaţiuni către bugetul de stat.

Din materialul probator existent la dosar a rezultat că, în perioada efectuării acelor operaţiuni de vânzare, administrator al societăţii era S.B., cesiunea părţilor sociale către numitul M.R.T. intervenind ulterior, la data 28 august 2008.

S-a apreciat că apărările inculpatului privind exonerarea de răspundere penală, urmare cesiunii intervenite, au fost analizate şi înlăturate justificat de prima instanţă, în raport de data operaţiunilor comerciale omise din înregistrarea în contabilitate, în perioada în care inculpatul era administrator al societăţii.

De asemenea, s-a avut în vedere că prima instanţă a reţinut corect caracterul de înscris „pro causa ” al procesului verbal de predare primire încheiat între inculpat şi numitul M.R.T. la data de 23 ianuarie 2009, ulterior declanşării anchetei penale împotriva inculpatului, act ce nu înlătură obligaţia impusă de legiuitor, ce-i revenea inculpatului, în calitate de administrator al societăţii, de a face toate înregistrările necesare în contabilitatea societăţii, în concordanţă cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991.

Totodată, s-a reţinut că inculpatul nu a probat împrejurarea că şi-a îndeplinit obligaţia evidenţierii operaţiunilor de vânzare a pieselor auto pe care le-a derulat în perioada deţinerii calităţii de administrator al societăţii.

S-a constatat că, deşi prima instanţă a admis efectuarea unei expertize contabile la solicitarea inculpatului, acesta nu a pus la dispoziţia expertului desemnat documentele necesare, context în care s-a constatat, justificat, imposibilitatea administrării acestei probe.

Susţinerile inculpatului, vizând imposibilitatea efectuării expertizei contabile, determinate de împrejurarea că nu au fost înaintate expertului actele contabile pe care le-a predat organelor de poliţie, precum şi cele depuse la A.N.A.F - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, nu au putut fi primite, în condiţiile în care, potrivit adresei nr. 17585 din 19 iunie 2012 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, au fost înaintate documentele SC F.B.A. SRL Grajduri deţinute de această instituţie şi puse la dispoziţia expertului ce a studiat dosarul cauzei în care se află depuse documentele predate de inculpat, conform procesului verbal întocmit de organele de poliţie la data de 12 iunie 2009. (filele 149-158 dosar urmărire penală).

De asemenea, s-a reţinut că întocmirea raportului de expertiză impunea a fi analizate şi alte acte contabile decât cele la care face referire inculpatul-apelant, indicate de expert în raportul de imposibilitate a efectuării expertizei contabile judiciare.

Cum obligaţia de a ţine evidenţa contabilă în perioada efectuării operaţiunilor comerciale descrise anterior îi revenea inculpatului S.B. şi acesta nu a prezentat documentele care să ateste că a făcut înregistrările necesare în contabilitatea societăţii, s-a reţinut că prima instanţă a apreciat corect că vinovăţia inculpatului este deplin dovedită.

Împrejurarea că audierea martorului M.R.T. nu a fost posibilă în cursul cercetării judecătoreşti, nu a putut schimba concluzia asupra vinovăţiei inculpatului în comiterea faptei, în contextul în care vinovăţia acestuia a rezultat fără echivoc din celelalte probe administrate în cauză, analizate în detaliu de prima instanţă, soluţia de condamnare nefiind bazată în mod determinant şi exclusiv pe depoziţia martorului menţionat.

În raport cu cele expuse anterior, criticile formulate de inculpat, prin apelul declarat, nu au putut fi primite, raportat la probatoriul administrat, vinovăţia sa, sub forma intenţiei, fiind clar conturată şi reţinută corect de prima instanţă.

Cu privire la cel de-al doilea act material de evaziune fiscală reţinut în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, constând în faptul că nu a evidenţiat în actele contabile veniturile realizate din vânzarea unei cantităţi de fier beton importate din Bulgaria, diminuând astfel impozitul pe profit datorat şi evitând plata T.V.A. aferent mărfii vândute, s-a constatat că prima instanţă a analizat probele administrate, concluzionând în mod corect că, în cauză, nu există dovezi convingătoare de vinovăţie a inculpatului S.B., probele neavând forţa necesară pentru a răsturna prezumţia de nevinovăţie ce operează, potrivit legii, în favoarea inculpatului.

S-a reţinut că probele dosarului atestă faptul că inculpatul S.B. a efectuat achiziţii intracomunitare de fier beton din Bulgaria, însă nu conţin elemente din care să se poată concluziona că marfa importată a fost valorificată şi că inculpatul S.B. este persoana care a realizat operaţiunea de valorificare a cantităţii de fier beton, ceea ce creează dubii în reţinerea situaţiei de fapt cu care instanţa a fost sesizată, dubii ce trebuie interpretate în favoarea inculpatului potrivit regulii „in dubio pro reci ” .

A fost avut în vedere că regula invocată constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie şi impune ca, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin informaţii îndoielnice, instanţa neputându-şi forma o convingere care să se constituie într-o certitudine, trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.

Pentru aceste motive, s-a constatat că soluţia de achitare a inculpatului S.B. pentru actul material constând în omisiunea înregistrării în actele contabile a operaţiunilor de valorificare a fierului beton şi diminuarea impozitului pe profit şi a T.V.A.-ului datorat către bugetul de stat este legală şi temeinică, critica invocată de partea civilă apelantă în sens contrar fiind neîntemeiată.

Fiind antrenată corect răspunderea penală a inculpatului S.B. doar pentru comiterea faptei de neevidenţiere în actele contabile a operaţiunilor de vânzare a pieselor auto, instanţa de apel a constatat că, în operaţiunea de individualizare a pedepsei, prima instanţă a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., analizând gradul de pericol social al faptei deduse judecăţii, elementele obiective şi subiective ce au condus la săvârşirea infracţiunii, urmarea produsă, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, precum şi necesitatea procesului educaţional de resocializare.

Procedând la evaluarea tuturor datelor reţinute de prima instanţă cu privire la fapta şi persoana inculpatului, prima instanţă a apreciat în mod just că aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cuantum orientat sub minimul special prevăzut de lege, ca efect al reţinerii în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei, înfăptuieşte în concret atribuţiile sancţiunii penale ca mijloc de reeducare, de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni şi de reinserţie socială a inculpatului.

Totodată, s-a reţinut că, în soluţionarea laturii civile a cauzei, constatând întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, pe baza probelor administrate, prima instanţă a obligat în mod corect inculpatul la plata sumei de 21.050,35 lei şi a dobânzii legale calculate de la data de 30 martie 2009, până la data achitării integrale, sumă pentru care a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului, în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005.

A fost avut în vedere că, prin apelul promovat, A.N.A.F. - D.G.F.P. Iaşi a criticat modul de soluţionare a laturii civile, susţinând că inculpatul trebuia obligat la acoperirea prejudiciului în cuantumul indicat prin cererea de constituire parte civilă, respectiv 42.117 lei, ce include şi obligaţiile fiscale către bugetul de stat, urmare neevidenţierii operaţiunilor vizând achiziţiile de fier beton.

Potrivit celor expuse, cu ocazia examinării laturii penale a cauzei, cu referire la soluţia primei instanţe de constatare a inexistenţei actului material de neînregistrare în evidenţa contabilă a operaţiunilor de valorificare a fierului beton, raportat şi la dispoziţiile art. 346 C. proc. pen., ce prevăd că nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunţat, pentru că fapta imputată nu există, instanţa de apel a constatat că sunt lipsite de temei criticile apelantei.

De asemenea, s-a constatat că întinderea prejudiciului produs prin fapta reţinută în sarcina inculpatului a fost corect determinată în considerarea unor probe judicios evaluate de către prima instanţă.

S-a reţinut că, prin raportul de inspecţie fiscală întocmit la data de 30 martie 2009 (filele 107- 112 dosar urmărire penală), în baza dispoziţiilor Legii nr. 571/2003, organul de control a stabilit suplimentar un profit impozabil, în baza celor 5 facturi fiscale emise în luna iunie 2008 către SC C.I. SRL Lunca Cetăţuii, în sumă de 54.021 lei, căruia îi corespunde un impozit pe profit suplimentar în sumă de 8.643, 36 lei şi T.V.A. suplimentar în sumă de 10.263,99, iar pentru nevirarea la termen a diferenţei de impozit pe profit au fost calculate conform dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003 şi majorări.

Cum în sarcina inculpatului S.B. nu s-a reţinut omisiunea înregistrării în contabilitate a operaţiunilor de valorificare a fierului beton importat şi diminuarea impozitului pe profit şi a T.V.A.-ului datorat către bugetul de stat prin această modalitate, s-a constatat că în mod justificat prima instanţă nu a inclus în cuantumul prejudiciului T.V.A.-ul suplimentar şi majorările stabilite de organele financiare urmare a achiziţiilor intracomunitare de fier beton din Bulgaria în baza Invoce-lui din 18 iulie 2008.

Pentru considerentele expuse anterior, s-a apreciat că motivele de apel invocate de inculpat şi de partea civilă nu sunt întemeiate, hotărârea apelată nefiind afectată de vreun viciu, nici în stabilirea situaţiei de fapt, nici în aplicarea legii.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs partea civilă A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi.

Prin motivele scrise de recurs, depuse la dosar la data de 30 octombrie 2013, s-a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor şi, în rejudecare, obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata prejudiciului cauzat bugetului de stat în sumă de 42.117 lei şi a dobânzii legale prevăzute de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, nefiind indicat cazul de casare pe care se fundamentează recursul promovat.

Concluziile formulate de apărătorul intimatului inculpat şi de reprezentantul parchetului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2¹) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 10 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că recurenta parte civilă şi-a motivat calea de atac, în scris, la data de 30 octombrie 2013 - în condiţiile în care primul termen de judecată stabilit în cauză a fost la data de 4 noiembrie 2013, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2)¹ C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor formulate de recurenta parte civilă prin raportare la acest caz de casare, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

În plus, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se reţine că recurenta parte civilă a criticat întinderea prejudiciului, solicitând obligarea inculpatului la acoperirea sumei de 42.117 lei şi a dobânzii legale prevăzute de art. 120 din O.G. nr. 92/2003, or, în cauză, prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost corect stabilit de către instanţele anterioare, inculpatul nefiind obligat la plata în integralitate a sumei solicitate, în considerarea faptului că, în conţinutul infracţiunii de evaziune fiscală, nu a fost reţinută şi omisiunea înregistrării în contabilitate a operaţiunilor de valorificare a fierului beton şi diminuarea impozitului pe profit şi a TVA-ului datorat către bugetul de stat prin această modalitate întrucât s-a apreciat că fapta, în această formă, nu există.

În acest context, având în vedere şi împrejurarea că Înalta Curte, în urma examinării căii de atac în limitele impuse de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nu identifică vreun motiv de nelegalitate a hotărârilor pronunţate în cauză, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iaşi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 80 din 10 mai 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul S.B.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 ianuarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 17/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 11/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal: