ICCJ. Decizia nr. 17/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 17/2014

Dosar nr. 3764/30/2012

Şedinţa publică din 6 ianuarie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 286 din 5 septembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 3764/30/2012 al Tribunalului Timiş, în temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul T.V.M., la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2000 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În temeiul art. 13 alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001, rap. la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/200 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 27 martie 2012 şi până la zi.

În temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.C.M., la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 13 alin. (1) şi 3 teza I din Legea nr. 678/2001, rap. la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/200 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.O., la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 27 martie 2012 şi până la zi.

În temeiul art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 6 ani.

În temeiul art. 86³ C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor masuri: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş la datele fixate de aceasta instituţie; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş cu privire la orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea; să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş orice schimbare a locului de muncă; să comunice orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În temeiul art. 86³ alin. (3) lit. a) C. pen., a fost obligat inculpatul să desfăşoare o activitate neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 200 ore, în locaţia anume stabilită de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul termenului de încercare sau dacă nu îndeplineşte cu rea credinţă masurile de supraveghere stabilite.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării executării pedepsei principale, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

S-a luat act că partea civilă R.A.M. nu a formulat pretenţii băneşti.

În temeiul art. 14 şi 17 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ., au fost obligaţi inculpaţii P.C.M. şi T.V.M. să achite în favoarea părţii civile M.L.T., în solidar, suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 14 şi 17 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ., a obligat inculpatul N.O. să achite în favoarea părţii civile H.F.S. suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii să achite în favoarea statului suma de 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 189 C. proc. pen., s-a dispus plata din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 300 lei, cu titlu de onorariu parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru părţile civile minore M.L. şi H.F.T.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, în termenul legal, inculpaţii T.V.M. şi P.C.M., cererile fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 11 octombrie 2012 sub acelaşi număr de dosar, respectiv 3764/30/2012.

Prin decizia penală nr. 225/ A din 19 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 3764/30/2012, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 373 şi art. 197 alin. (2) teza a V-a C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpaţii T.V.M. şi P.C.M. împotriva Sentinţei penale nr. 286/ PI din 05 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia penală, în Dosarul nr. 3764/30/2012.

A fost desfiinţată în totalitate sentinţa apelată (inclusiv în privinţa inculpatului N.O.) şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş, secţia penală.

În baza art. 383 alin. (3) C. proc. pen., au fost menţinute actele îndeplinite până în data de 17 mai 2012, inclusiv.

S-a constatat că inculpaţii apelanţi T.V.M. şi P.C.M. se află sub puterea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara (măsură dispusă prin Încheierea din 30 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, definitivă prin decizia penală din 02 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că apelurile sunt fondate, pentru motivul de nulitate absolută, invocat din oficiu de instanţa de apel şi pus în discuţie la termenul din 19 noiembrie 2012, referitor la lipsa publicităţii şedinţelor de judecată în faţa primei instanţe.

S-a observat că, începând cu şedinţa de judecată din 15 iunie 2012, tribunalul a dispus, în baza art. 24 din Legea nr. 678/2001, ca şedinţele de judecată să fie nepublice pe parcursul întregului proces.

S-a reţinut că, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, „şedinţele de judecată în cauzele privind infracţiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13 şi de pornografie infantilă prevăzută la art. 18 nu sunt publice". Prin urmare, textul de lege menţionat instituie o excepţie de la principiul publicităţii şedinţei de judecată prevăzut de art. 290 alin. (1) fraza I C. proc. pen.

S-a constatat, însă, că în cauza de faţă inculpaţii apelanţi au fost trimişi în judecată atât pentru infracţiuni care se judecă după regula publicităţii (art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001), cât şi pentru o infracţiune care se judecă în şedinţă nepublică (art. 13 alin. (1) şi alin. 3 din Legea nr. 678/2001). în această ipoteză, s-a reţinut că excepţia nepublicităţii, prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, nu este aplicabilă, fiind de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinsă la alte infracţiuni decât cele la care se face referire în textul de lege menţionat. A ost avut în vedere că în acest sens s-a pronunţat şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia penală nr. 99 din 19 ianuarie 2009, unde se precizează că excepţia vizează strict ipoteza trimiterii în judecată numai pentru infracţiunile de trafic de minori şi/ sau pornografie infantilă, neputând fi extinsă prin analogie şi în cazul altor infracţiuni.

În consecinţă, s-a apreciat că judecarea întregii cauze în şedinţă nepublică este nelegală, fiind incident cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) teza a V-a C. proc. pen., iar sub aspect procedural s-a impus, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanţa de apel a constatat că şi judecata faţă de inculpatul N.O. s-a desfăşurat în aceleaşi condiţii de nepublicitate, motiv pentru care, în baza art. 373 C. proc. pen., a extins efectele apelurilor declarate de ceilalţi doi inculpaţi şi în privinţa acestuia.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 14 decembrie 2012, sub număr de Dosar 3764/30/2012.

Prin sentinţa penală nr. 73/ PI din 22 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 3764/30/2012, în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. raportat la art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul T.V.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2000 raportat la art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 13 alin. (1) şi 3 teza I din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/200 şi cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani şi 8 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, cea mai grea dintre pedepsele complementare, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 C. pen., s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive din perioada 27 martie 2012 - 03 noiembrie 2012.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. raportat la art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.C.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În baza art. 13 alin. (1) şi 3 teza I din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12, a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 C. pen., s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive din perioada 27 martie 2012 - 03 noiembrie 2012.

În baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 320¹ C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.O. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen., pe perioada executării pedepsei.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 6 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile prevăzute de art. 86²C. pen.

În baza art. 86³ C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, căruia i se încredinţează supravegherea, la datele fixate de instituţia de supraveghere; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea; să comunice şi să justifice orice schimbare a locului de muncă; să comunice orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza 86³ alin. (3) lit. a) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să desfăşoare o activitate neremunerată în folosul comunităţii cu o durată de 200 ore în locaţia stabilită de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe perioada suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestării preventive din perioada 27 martie 2012 - 05 septembrie 2012, care s-a scăzut în mod corespunzător din durata termenului de încercare.

În baza art. 14 raportat la art. .346 C. proc. pen., s-a luat act că părţile civile R.A.M. şi H.F.S. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 998, 999 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii P.C.M. şi T.V.M., în solidar, la plata sumei de 5.000 lei daune morale către partea civilă M.L.T.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 1.500 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Timiş a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Începând din luna februarie 2011, până în luna martie 2012, inculpaţii T.V.M. şi P.C.M. le-au exploatat sexual pe numitele M.L.T., în vârstă de 16 ani şi R.A., iar inculpatul N.O. a exploatat-o sexual pe minora H.F.S., modalitatea de desfăşurarea a activităţii infracţionale constând în racolarea victimelor din rândul tinerelor provenind din familii dezorganizate, cu un statut social precar şi vulnerabile datorită necesităţii de a găsi surse pentru a se întreţine. Inducerea în eroare a victimelor s-a produs prin iniţierea unei relaţii intime cu acestea, astfel părţilor vătămate creându-li-se convingerea că este necesară practicarea prostituţiei pentru a obţine banii necesari pentru întreţinere, context în care inculpaţii le luau victimelor sumele de bani câştigate. Totodată, s-a reţinut că modalitatea de exploatare se producea prin transportul victimelor în zona Calea Aradului, Timişoara şi supravegherea acestora de la distanţă, inculpaţii cerându-le ca, în momentul în care acestea abordau un client, fie să lase telefonul deschis pentru ca ei să audă discuţia purtată cu aceştia, fie, în unele cazuri, se deplasau în locul unde era victima pentru a ridica banii.

S-a constatat că, iniţial, niciunul dintre cei trei inculpaţi nu a recunoscut săvârşirea faptelor. Astfel, s-a reţinut că inculpatul P.C.M. a menţionat că, în cursul anului 2008, a cunoscut-o pe R.A., care a devenit concubina sa. Inculpatul a precizat că, în momentul în care a cunoscut-o, aceasta practica prostituţia, ea continuând să se prostitueze şi după ce s-au mutat împreună, deşi el nu a fost niciodată de acord cu aşa ceva. De asemenea, s-a reţinut că inculpatul P.C.M. a mai menţionat că prin intermediul concubinei sale a cunoscut-o şi pe M.L.T., care, de asemenea, se prostitua pe stradă, el acceptând ca aceasta să locuiască cu ei, fără însă a avea vreo altă legătură cu ea, acesta menţionând şi că nu a beneficiat de nicio sumă de bani de pe urma practicării prostituţiei de către cele două părţi vătămate, cu toate că încerca să se asigure că, în momentul în care se prostituau pe stradă, cele două fete erau în siguranţă.

S-a constatat că aceleaşi aspecte au fost relatate şi de inculpatul T.V.M., acesta menţionând că a avut o relaţie sentimentală cu M.L.T.

S-a mai constatat că, la rândul său, inculpatul N.O. a precizat că a cunoscut-o pe partea vătămată H.F.S. prin intermediul unui prieten, stabilind cu aceasta o relaţie intimă, inculpatul menţionând că s-au mutat împreună şi că ştia că partea vătămată se prostituează, fără însă ca el să beneficieze de vreun ban de pe urma acestei activităţi. Totodată, s-a reţinut că acest inculpat a subliniat că şi inculpaţii P. şi T. aveau tinere pe stradă, care se prostituau în favoarea lor şi pe care le supravegheau în permanenţă.

Tribunalul a mai constatat că, ulterior, cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată, cei trei inculpaţi au revenit asupra poziţiilor iniţiale şi au recunoscut săvârşirea faptelor în totalitate, solicitând aplicarea prevederilor art. 320¹ C. proc. pen., apreciindu-se că declaraţiile inculpaţilor pot fi coroborate, în condiţiile prevăzute de art. 69 C. proc. pen., cu celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, s-a reţinut că partea vătămată M.L.T. a precizat că a practicat prostituţia stradala împreună cu R.A.M., poreclită M., în favoarea inculpaţilor T.V.M. si P.C.M. Aceasta activitate a început în luna martie 2011 şi a durat 6 luni, partea vătămată descriind modalitatea în care cei doi inculpaţi îi supravegheau întâlnirile cu clienţii, ulterior derulării acestora luându-i sumele de bani încasate. în acest sens, a arătat că deplasările în locaţiile unde se prostitua erau asigurate de către inculpatul Puia, costurile deplasărilor fiind suportate tot de către acesta, iar ambii inculpaţi le supravegheau în permanenţă, asigurându-le protecţia în eventualitatea agresării lor (le supravegheau din staţiile de benzină aflate în zona Calea Aradului din Timişoara, zonă din care, adeseori, îşi abordau clienţii). S-a mai reţinut că partea vătămată M.L.T. a învederat organelor judiciare şi aspecte legate de activitatea infracţională a inculpatului N.O., aceasta evidenţiind că partea vătămată H.F.S. a fost exploatată de către inculpatul N.O., acesta agresând-o în cazurile în care nu racola mai mulţi clienţi, luându-i banii pe care îi încasa.

Tribunalul a constatat şi că partea vătămata R.A.M. a precizat că a practicat prostituţia, iniţial în favoarea inculpatului P.C.M., iar ulterior, atât în favoarea acestui inculpat, cât şi în favoarea inculpatului T.V.M.. Alături de ea, practica prostituţia stradală şi M.L.T., care a fost recrutată de către inculpatul P.C.M., iar la scurt timp de la momentul recrutării, M.L.T. a devenit concubina inculpatului T.V.M..

S-a mai reţinut că partea vătămată a mai adăugat că cei doi inculpaţi preluau de la victime banii dobândiţi, le supravegheau la stradă în mod permanent, vizual sau telefonic, pentru a avea controlul asupra numărului clienţilor şi asupra sumelor de bani dobândite din practicarea prostituţiei.

Cu privire la partea vătămată H.F.S., tribunalul a reţinut că aceasta precizat că, din luna august 2011, a practicat prostituţia în favoarea inculpatului N.O., percepând pentru serviciile sexuale sume cuprinse între 50 şi 150 lei. Partea vătămată a susţinut că inculpatul a agresat-o de mai multe ori pentru a o determina să întreţină raporturi sexuale, banii dobândiţi colectându-i de fiecare dată acesta personal. De asemenea, s-a reţinut că pe strada unde practica prostituţia, H.F.S. era în permanenţă supravegheată de către inculpatul N.O. şi, uneori, de către inculpaţii P.C.M. şi T.V.M., transportul acesteia în locaţiile în care îşi racola clienţii fiind asigurat de către inculpatul N.O.

La stabilirea vinovăţiei inculpaţilor, prima instanţă a luat în considerare şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. Astfel, s-a reţinut că martorii B.M. şi P.L. au descris organelor judiciare condiţiile de exploatare sexuală a victimelor de către inculpaţi, condiţii vizând transportarea victimelor în locaţiile în care racolau clienţii, supravegherea permanentă a victimelor pe durata derulării raporturilor sexuale, preluarea sumelor de bani dobândite în schimbul raporturilor sexuale întreţinute, faptul că victimele erau lăsate în strada, indiferent de condiţiile meteo.

S-a mai reţinut că martorul H.M. a învederat faptul că el cunoaşte personal despre obligarea victimelor la practicarea prostituţiei stradale, zilnic, de dimineaţa până seara, indiferent de condiţiile meteorologice, inculpaţii fiind cei care îşi însuşeau sumele de bani dobândite de către victime.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că, la rândul său, martorul C.I. a precizat că inculpaţii P.C.M. si T.V.M. au fost implicaţi în exploatarea victimelor R.A.M. si M.L.T., cu care aceştia şi locuiau. Astfel, fetele practicau prostituţia stradală împotriva voinţei lor, aspect pe care C.I. l-a constatat în contextul în care şi ea practica prostituţia la stradă. Inculpaţii erau cei care transportau victimele în strada, le supravegheau pe durata derulării raporturilor sexuale, le monitorizau permanent telefonic şi îşi însuşeau banii dobândiţi de acestea, martorul menţionând totodată că inculpatul N.O. a exploatat-o pe H.F.S., pe care a obligat-o sa se prostitueze şi că aceasta era lăsată în stradă indiferent de condiţiile meteorologice, de dimineaţa până seara, era supravegheată îndeaproape de acesta, sumele de bani obţinute în schimbul prestaţiilor sexuale fiind însuşite de către N.O. Victima adeseori împrumuta bani pentru a se hrăni întrucât N.O. o abandona în stradă pe toată durata unei zile, în vederea recrutării cât mai multor clienţi.

Tribunalul a mai reţinut că martorul M.L. a arătat că inculpatul P.C.M. a exploatat victimele R.A.M. şi M.L.T. începând cu anul 2010, în cazul părţii vătămate R.A.M. şi începând cu anul 2011, în cazul părţii vătămate M.L.T. Inculpatul P., împreună cu nepotul său, T.V.M., le supravegheau în permanenţă, vizual şi telefonic şi îşi însuşeau în mod regulat sumele de bani dobândite de către victime de la clienţi, acelaşi martor menţionând că, din discuţiile purtate cu victima minoră H.F.S., a aflat că aceasta era agresată, insultată şi ameninţată, obligată să rămână în stradă pentru racolarea clienţilor, indiferent de condiţiile meteorologice, era deposedată de sumele de bani dobândite din prestaţiile sexuale.

Cu privire la martorul F.V., s-a reţinut că acesta a susţinut că a cunoscut raportul de aservire existent între inculpaţii P.C.M., T.V.M. şi victimele acestora, R.A.M. şi M.L.T., precum şi condiţiile vitrege în care acestea erau obligate sa se prostitueze. Sumele de bani provenite din practicarea prostituţiei erau însuşite de inculpaţi (ştia că inculpatului T.V.M. îi revenea suma de 150 lei pentru fiecare act sexual întreţinut de către victime), părţile vătămate fiind monitorizate permanent, fie în mod direct, fie prin intermediul telefonului mobil. Totodată, s-a reţinut că martorul a precizat şi că a constatat în mod direct modalitatea în care victima H.F.S. a fost exploatată de către inculpatul N.O., aceasta fiind agresată adeseori pentru că nu făcea suficienţi bani, pentru că nu îi dădea inculpatului sumele de bani obţinute din practicarea prostituţiei, martorul constatând cum inculpatul o transporta şi o supraveghea în permanenţă în stradă, fie din incinta staţiei O.M.V. de pe Calea Aradului din Timişoara, fie dintr-un autoturism aflat în apropierea locului în care o plasa în zona Calea Aradului.

Tribunalul a constatat că martorul G.G.R. a relatat faptul că victima H.F.S. a practicat prostituţia în favoarea inculpatului N.O. în zona Calea Aradului din Timişoara, aceasta amintind despre condiţiile dure de exploatare a victimei, despre agresiunile la care era supusă pentru a o determina să apeleze la cât mai multe persoane pentru întreţinerea raporturilor sexuale, transportarea, monitorizarea acesteia de către inculpat, în mod direct sau telefonic, însuşirea sumelor de bani obţinute de la clienţi de către inculpat.

În opinia instanţei de fond, sub aspect probator, au apărut ca fiind relevante şi procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi a comunicărilor efectuate în mediu ambiental, procese verbale care se regăsesc la dosarul de urmărire penală, în acest sens putând fi observată convorbirea telefonică purtată la data de 13 decembrie 2011 între inculpatul Puia şi victima M.L.T., precum şi sms-urile din data de 23 ianuarie 2012.

Totodată, s-a reţinut că injuriile adresate victimelor de către inculpaţii P.C.M. şi T.V.M., întrucât cheltuiseră o parte din banii dobândiţi, au fost surprinse în convorbirile din data de 14 ianuarie 2012, când P.C.M. i-a reproşat părţii vătămate M. ca a cheltuit suma de 2 lei pentru o băutura caldă şi îi solicitase să rămână în stradă, în ciuda faptului că era o zi cu temperaturi de - 18 grade C.

Elocventă s-a considerat a fi şi discuţia telefonică purtată la data de 12 ianuarie 2012 între inculpatul P.C.M. şi partea vătămată M.L., cu această ocazie partea vătămată informându-l pe inculpat în legătură cu locaţia în care se afla, fetele care erau în imediata sa apropiere, locul unde se deplasa cu clienţii, tariful practicat, iar la revenirea la locul în care era plasata, apela inculpatul, care venea să ridice suma dobândită.

S-a mai reţinut că în zilele în care inculpatul P.C.M. nu însoţea victimele în stradă, acestea erau supravegheate de către inculpatul T.V.M., care folosea postul telefonic cu numărul X.

De asemenea, prima instanţă a constatat că şi convorbirile telefonice evidenţiază faptul că existau legături permanente între inculpaţii P., T. şi numita K.I., zisa A., persoană prin intermediul căreia supravegheau fetele aflate în stradă, aflau numărul clienţilor, sumele de bani dobândite şi erau avertizaţi în legătură cu apariţia organelor de politie, ulterior plecării numitei K.I. în Spania, H.F.S. preluând atribuţiile acesteia, comunicându-i telefonic inculpatului N.O. mişcările fetelor, care, la rândul său, comunica aceste informaţii inculpaţilor P. si T.

În sfârşit, s-a constatat că înregistrările efectuate în mediul ambiental în zilele de 18 februarie 2012, 19 decembrie 2011, 26 decembrie 2011, 27 decembrie 2011, pun în evidenţă legăturile dintre cei trei inculpaţi, dintre inculpatul P.C.M. şi victimele sale exploatate în mod direct împreună cu inculpatul T.V.M., precum şi monitorizarea zilnică a victimelor de către inculpaţi.

Tribunalul a constatat că la data epuizării activităţii infracţionale partea vătămată R.A. avea vârsta de 19 ani, în vreme ce partea vătămată M.L.T. împlinise vârsta de 17 ani.

Raportându-se la materialul probator analizat mai sus, s-a constatat că fapta inculpaţilor T.V.M. şi P.C.M. de a racola, caza şi transporta partea vătămată R.A., în vederea exploatării acesteia prin determinarea ei la practicarea prostituţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, considerându-se că, faţă de împrejurarea că la săvârşirea faptei şi-au adus contribuţia ambii inculpaţi, în prezenta cauză sunt întrunite şi cerinţele prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Pe de altă parte, raportându-se la vârsta părţii vătămate M.L.T., prima instanţă a constatat că fapta aceloraşi inculpaţi de a racola, caza şi transporta partea vătămată M.L.T., în vederea exploatării acesteia prin determinarea ei la practicarea prostituţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

La fel ca şi în cazul părţii vătămate Radu, ţinând seama de împrejurarea că la săvârşirea faptei şi-au adus contribuţia ambii inculpaţi, s-a constatat că, în prezenta cauză, sunt întrunite şi cerinţele prevăzute de art. 13 alin. (3) teza I din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În opinia instanţei de fond, s-a considerat că, în cauză, subzistă suficiente elemente care pot conduce la concluzia existenţei unei activităţi desfăşurate de inculpaţi, care poate fi circumscrisă noţiunii de exploatare, în modalitatea în care aceasta este definită de Legea nr. 678/2001.

Astfel, s-a apreciat că a fost probată existenţa unei legături între inculpaţii T. şi P. în vederea tragerii de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către cele două părţi vătămate, existând totodată şi o preocupare constantă a inculpaţilor de a completa numărul fetelor care să practice prostituţia în favoarea lor.

S-a apreciat că dovezile administrate în cauză au confirmat că inculpaţii au folosit o modalitate de racolare, transport şi supraveghere identică în cazul ambelor victime, tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către alte persoane reprezentând o obişnuinţă pentru aceşti inculpaţi. Inculpaţii induceau în eroare victimele, profitând de naivitatea acestora şi amăgindu-le cu promisiunea unei relaţii, împrejurare care a creat rivalităţi între victime, acestea remarcând că, la scurt timp după plasarea lor în stradă, inculpaţii intrau în relaţii de aceeaşi natură cu alte fete.

Sub aspectul laturii subiective, prima instanţă a constatat că inculpaţii au acţionat cu intenţie directă, ei având reprezentarea că persoanele vătămate sunt transportate şi găzduite în scopul exploatării lor, scop pe care l-au urmărit prin desfăşurarea activităţii infracţionale întrucât doreau să obţină foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei de către aceste persoane.

În opinia instanţei de fond, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii P. şi T., s-a considerat că, în cauză, se poate vorbi despre existenţa infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen., în condiţiile în care grupul constituit de aceste persoane a avut ca scop săvârşirea unor infracţiuni grave, infracţiuni specifice traficului de persoane, dovezile administrate în cauză atestând faptul că fiecare dintre cei doi inculpaţi au avut un rol prestabilit la activitatea ce a avut ca finalitate exploatarea părţilor vătămate R. şi M., prin determinarea lor la practicarea prostituţiei.

S-a reţinut, de asemenea, că activitatea ilicită efectuată de către cei doi inculpaţi a presupus un plan bine conturat, care implica mai multe etape: racolarea unor persoane lipsite de experienţă şi de educaţie dispuse ca, în schimbul promisiunii unei eventuale relaţii sentimentale, să practice prostituţia în favoarea inculpaţilor; asigurarea locurilor de cazare a victimelor; asigurarea transportului victimelor la locul practicării prostituţiei; supravegherea prostituatelor şi preluarea sumelor de bani câştigate din această activitate, toate aceste etape fiind parcurse de către inculpaţi, fiecare dintre ei având un rol bine stabilit, rol care a fost evidenţiat cu prilejul analizării probelor administrate în cauză.

În opinia instanţei de fond, scopul acţiunilor conjugate era evident, şi anume obţinerea de sume de bani în mod fraudulos din practicarea prostituţiei de către cele două părţi vătămate, prin urmare, s-a considerat că, în prezenta cauză, nu se poate contesta faptul că gruparea inculpaţilor a avut drept scop săvârşirea de infracţiuni de trafic de persoane şi minori, infracţiuni de natură să producă consecinţe dintre cele mai grave pentru demnitatea şi sănătatea părţilor vătămate.

Astfel, Tribunalul Timiş a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi şi infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 399/2003 raportat la art. 323 C. pen., considerând că, în cauză, se regăsesc toate elementele definitorii ale asociaţiei infracţionale, cei doi inculpaţi acţionând în mod coordonat, împărţindu-şi sarcinile în vederea realizării scopului menţionat anterior. în acelaşi timp, s-a reţinut că dovezile administrate în cauză confirmă existenţa grupului pe o perioadă suficientă de timp ca să asigure succesul operaţiunii, ceea ce exclude existenţa unei grupări constituite întâmplător şi spontan.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.O., ţinând seama de probele administrate în cauză, prima instanţă a constatat că fapta acestuia de a asigura recrutarea, prin inducerea în eroare a părţii vătămate H.F.S., în scopul de a o determina să practice prostituţia în folosul său, cazarea şi transportul părţii vătămate la locul de practicare a prostituţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, prin raportare şi la vârsta părţii vătămate (17 ani la data desfăşurării activităţii infracţionale).

În contextul în care recrutarea părţii vătămate s-a realizat prin inducere în eroare, inculpatul promiţându-i existenţa unei relaţii sentimentale stabile, instanţa de fond a apreciat că, în prezenta cauză, sunt îndeplinite şi cerinţele prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

Şi în privinţa inculpatului N., tribunalul a constatat că, sub aspectul laturii subiective, acesta a acţionat cu intenţie directă, el având reprezentarea că persoana vătămată este transportată şi găzduită în scopul exploatării sale, scop pe care l-a urmărit prin desfăşurarea activităţii infracţionale întrucât dorea să obţină foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei de către numita H.F.S.

Prin urmare, Tribunalul Timiş a dispus condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare, la individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate ţinându-se seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpaţilor, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor.

În primul rând, prima instanţă a luat în considerare limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor. Astfel, s-a reţinut că infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. se sancţionează cu închisoarea de la 3 la 15 ani, infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 se sancţionează cu închisoarea de la 5 la 15 ani, infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 se sancţionează cu închisoarea de la 7 la 18 ani, în vreme ce infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 se sancţionează cu închisoarea de la 10 la 20 ani. Totodată, s-a reţinut că, la termenul de judecată din data de 22 februarie 2013, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpaţii au învederat instanţei că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare şi au solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cerere care a fost încuviinţată de instanţă în condiţiile prevăzute de art. 320¹alin. (2) şi următoarele C. proc. pen.

În consecinţă, tribunalul a dispus ca, în condiţiile prevăzute de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., inculpaţii să beneficieze de o reducere a limitelor de pedeapsă stabilite de legiuitor cu o treime, infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni urmând să fie sancţionată cu închisoarea de la 2 ani la 10 ani, infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 - cu închisoarea de la 3 ani şi 4 luni la 10 ani, infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 - cu închisoarea de la 4 ani şi 8 luni la 12 ani, iar infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 - cu închisoarea de la 6 ani şi 8 luni la 13 ani şi 4 luni.

S-a mai apreciat de către tribunal că faptele inculpaţilor prezintă un ridicat grad de pericol social, prin activităţile lor aceştia aducând o atingere gravă relaţiilor sociale referitoare la asigurarea demnităţii umane, în acelaşi timp ei punând în pericol dezvoltarea ulterioară, fizică şi psihică a unor minori, victime ale exploatării.

La stabilirea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere şi persoana acestora, precum şi împrejurările concrete în care faptele au fost săvârşite, ţinând seama şi de prevederile art. 385 şi art. 372 C. proc. pen., conform cărora, în situaţia în care a fost admis apelul părţilor, iar instanţa de apel a dispus rejudecarea cauzei, situaţia părţilor care au declarat apel nu poate fi agravată în urma rejudecării.

Ca atare, în contextul în care doar inculpaţii au declarat apel în cauză, iar apelurile au fost admise, s-a avut în vedere că situaţia acestora nu poate fi agravată în urma rejudecării.

La individualizarea pedepselor, s-a ţinut seama de mediul din care provin atât inculpaţii, cât şi victimele, de nivelul de dezvoltare intelectuală şi morală al părţilor, de condiţiile în care aceştia s-au format şi au trăit, ei provenind din familii dezorganizate, elemente care au contribuit la formarea unei reprezentări greşite a realităţii, părţile neînţelegând gravitatea faptelor, motiv pentru care au şi apreciat că practicarea prostituţiei este un mijloc acceptabil pentru obţinerea celor necesare subzistenţei, luându-se în considerare şi împrejurarea că activitatea ilicită era desfăşurată în contextul coabitării dintre inculpaţi şi victime, creându-se aparenţa că este o acţiune în familie.

Pe de altă parte, s-a reţinut că niciunul dintre inculpaţi nu este cunoscut cu antecedente penale, ei aflându-se la prima abatere de acest gen.

În sfârşit, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.O., s-a constatat că, atâta timp cât prin Sentinţa penală nr. 286/ PI din 05 septembrie 2012 a Tribunalului Timiş, în favoarea sa a fost reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen., iar în urma rejudecării nu-i poate fi agravată situaţia, şi în prezenta cauză în favoarea inculpatului a fost reţinută aceeaşi circumstanţă atenuantă.

Ca atare, în vederea atingerii scopului pedepsei, aşa cum acesta este stabilit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., instanţa a apreciat ca fiind suficientă aplicarea unor sancţiuni privative de libertate orientate spre minimul special, respectiv 2 ani închisoare pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, 3 ani şi 4 luni închisoare pentru trafic de persoane şi 6 ani şi 8 luni închisoare pentru trafic de minori în cazul inculpaţilor P. şi T. şi 4 ani închisoare pentru trafic de minori în cazul inculpatului N.

Ţinându-se seama de conduita bună a inculpatului N. anterior săvârşirii faptei, de vârsta acestuia, de împrejurarea că în sarcina sa se poate reţine un singur act material ce alcătuieşte activitatea infracţională, constatând că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 86¹ C. pen., instanţa de fond a apreciat că reeducarea numitului N.O. poate avea loc şi fără privarea de libertate, hotărârea de condamnare reprezentând un avertisment pentru acesta, astfel că, şi în situaţia în care pedeapsa nu va fi executată în detenţie, nu va mai săvârşi fapte prevăzute de legea penală, motiv pentru care a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pe o perioadă de 6 ani termen de încercare, termenul fiind stabilit în condiţiile prevăzute de art. 86² C. pen., fiind obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, s-a reţinut că părţile vătămate R.A.M. şi H.F.S., care la data pronunţării sentinţei a devenit majoră, nu s-au constituit părţi civile în cauză. De asemenea, s-a reţinut că nici partea vătămată M.L.T. nu s-a constituit parte civilă în cauză, însă în privinţa acesteia, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 17 alin. (3) C. proc. pen.

S-a considerat că, prin exploatarea numitei M.L.T. din punct de vedere sexual, profitând de vulnerabilitatea ei fizică şi sentimentală, de situaţia materială precară, inculpaţii T. şi P. au cauzat un prejudiciu moral aferent lezării demnităţii minorei, care a fost determinată să îşi vândă serviciile sexuale ca pe o marfă, pentru sume de bani derizorii, demers care, deşi aceasta nu este conştientă, este posibil să-i marcheze întreaga existenţă.

De asemenea, s-a apreciat că prin fapta lor, cei doi inculpaţi au încălcat drepturi fundamentale ale minorei, precum libertatea de voinţă şi acţiune, drepturi absolute a căror violare se impune a fi reparată.

În condiţiile în care minora nu a înţeles să se constituie parte civilă în cauză, prima instanţă a apreciat că suma de 5.000 lei reprezintă o reparaţie rezonabilă pentru minora M.L.T., la stabilirea acestei sume instanţa de fond raportându-se la situaţia particulară a victimei, la vârsta acesteia, la faptul că şi anterior a practicat prostituţia, la împrejurarea că, datorită lipsei resurselor materiale şi a unei educaţii elementare privitoare la consecinţele negative ale prostituţiei, nu a înţeles şi în continuare nu înţelege întinderea efectului negativ al faptelor săvârşite de inculpaţi, precum şi prin raportare la jurisprudenţa în materie, în consecinţă, în temeiul art. 14 şi art. 17 C. proc. pen. obligând pe inculpaţii P.C.M. şi T.V.M., în solidar, să achite în favoarea părţii civile M.L.T. suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.

Împotriva Sentinţei penale nr. 73/ PI din 22 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 3764/30/2012 au declarat apeluri, în termen legal, inculpaţii T.V. şi P.C.M., solicitând reducerea pedepselor şi stabilirea unei modalităţi de executare neprivative de libertate, suspendarea sub supraveghere a executării sau suspendarea condiţionată a acesteia.

Prin decizia penală nr. III/ A din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpaţii T.V. şi P.C.M. împotriva Sentinţei penale nr. 73/ PI din 22 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 3764/30/2012.

A fost desfiinţată sentinţa penală atacată în ceea ce priveşte pe inculpaţii T.V. şi P.C.M. şi, în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului T.V. şi au fost repuse pedepsele în individualitatea lor.

A fost redusă de la 6 ani şi 8 luni închisoare la 4 ani şi 8 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului T.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi art. 320¹ C. proc. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului T.V. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 8 luni închisoare, care va fi şi pedeapsa rezultantă.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului P.C.M. şi au fost repuse pedepsele în individualitatea lor.

A fost redusă de la 6 ani şi 8 luni închisoare la 4 ani şi 8 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului P.C.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului P.C.M. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 8 luni, care va fi şi pedeapsa rezultantă.

Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile hotărârii penale atacate.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpaţii apelanţi până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate prin prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că hotărârea atacată este netemeinică în ceea ce priveşte individualizarea cuantumului pedepsei aplicate fiecăruia dintre inculpaţii T.V. şi P.C.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001.

S-a constatat că starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declaraţiile părţilor vătămate, martorilor V.F., B.M., P.L., H.M., P.L., M.V., C.I., M.L., F.V., G.R., procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice. A fost avută în vedere şi împrejurarea că inculpaţii au recunoscut faptele în faţa primei instanţe, aplicându-se procedura reglementată de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că încadrarea juridică dată faptelor este legală şi temeinică, în speţă fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că inculpaţii T.V.M. şi P.C.M. au racolat, cazat şi transportat pe partea vătămată R.A., în vederea exploatării acesteia prin determinarea ei la practicarea prostituţiei, începând cu luna februarie 2011 până în luna martie 2012 şi, respectiv, ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) teza I din Legea nr. 678/2001, constând în comiterea aceloraşi fapte în raport cu partea vătămată M.L.T., în vârstă de 16 ani la data respectivă. Totodată, s-a constatat că în mod corect s-a reţinut în sarcina inculpaţilor comiterea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. întrucât aceştia au acţionat în mod coordonat, împărţindu-şi sarcinile în vederea obţinerii de beneficii materiale prin exploatarea părţilor vătămate, iar perioada de timp în care au acţionat conduce la concluzia că existenţa grupării nu este una constituită întâmplător şi spontan. De altfel, s-a avut în vedere că inculpaţii nu au contestat în calea de atac a apelului nici starea de fapt, nici încadrările juridice date faptelor.

În ceea ce priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor şi modalitatea de executare, instanţa de apel a constatat că au fost respectate dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen. pentru infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. şi art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, neimpunându-se reducerea acestora, dar că se impune reducerea pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) teza I din Legea nr. 678/2001. în acest sens, s-a reţinut că Tribunalul Timiş a aplicat inculpaţilor pedepse în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestora, minim redus conform art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., cu excepţia infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (39 teza I din Legea nr. 678/2001. Totodată, s-a constatat că aplicarea pedepsei de 6 ani şi 8 luni pentru infracţiunea de trafic de minori, în cazul inculpaţilor T.V.M. şi P.C.M., s-a făcut în contextul în care prima instanţă a stabilit că minimul special redus conform art. 320¹alin. (7) C. proc. pen. ar fi de 6 ani şi 8 luni închisoare, ceea ce este eronat. S-a reţinut că, potrivit art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr 678/2001: „(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2) sau de către un membru de familie, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1) şi închisoare de la 10 ani la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2). ”

În cauză, a fost avut în vedere că în sarcina celor doi inculpaţi s-a reţinut comiterea infracţiunii în modalitatea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001, ceea ce a presupus un minim special al pedepsei de 7 ani, iar prin aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., acesta se reduce la 4 ani şi 8 luni închisoare. S-a mai reţinut că, la individualizarea pedepselor la nivelul minimului special prevăzut de lege, se impune a se avea în vedere că fiecare infracţiune de trafic de persoane a vizat câte o singură parte vătămată, că şi victimele au o educaţie precară şi provin din acelaşi mediu, nerezultând disponibilitatea acestora de a obţine venituri prin muncă în condiţii legale, că inculpaţii nu au antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală.

Pe de altă parte, s-a constatat că nu se justifică reţinerea vreuneia dintre circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., împrejurarea că inculpaţii nu au antecedente penale putând fi avută în vedere doar la stabilirea cuantumului pedepsei orientată spre limita minimă prevăzută de legiuitor pentru infracţiunea reţinută. Sub acest aspect, s-a reţinut că această circumstanţă atenuantă este una judiciară, ea nu operează automat, fiind lăsată la aprecierea judecătorului, chemat să analizeze dacă o astfel de atitudine a inculpatului reflectă un grad de periculozitate scăzut al acestuia şi faptul că reeducarea lui se poate realiza şi printr-o pedeapsă mai uşoară. Calificarea lipsei de antecedente penale a inculpaţilor nu a putut ignora gravitatea faptelor comise şi împrejurarea că niciunul nu a dovedit respect pentru normele de convieţuire socială, pentru câştigarea celor necesare existenţei prin mijloace oneste şi efort propriu.

În urma contopirii pedepselor aplicate în cauză, s-a dispus ca inculpaţii T.V. şi P.C.M. să execute câte o pedeapsă rezultantă în cuantum egal cu pedeapsa maximă aplicată fiecăruia, respectiv de 4 ani şi 8 luni închisoare, în contextul în care Tribunalul Timiş nu a procedat la aplicarea vreunui spor şi instanţa de apel a fost sesizată doar urmare a căilor de atac declarate de inculpaţi.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, în regim de deţinere, s-a reţinut că aceasta este determinată nu numai de cuantumul pedepselor ce urmează a fi executate, dar şi de gravitatea faptelor, de lipsa oricăror elemente în sensul că inculpaţii au pârghiile necesare pentru a se autoreeduca, că pot dobândi respect pentru muncă şi demnitatea umană doar prin forţele proprii. în acest sens, s-a reţinut şi că, pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii P.C.M. şi T.V.M..

Recursurile promovate au fost motivate în scris, în termenul prevăzut de lege şi oral în faţa instanţei, criticile vizând greşita individualizare a pedepselor prin nereţinerea în favoarea inculpaţilor a dispoziţiilor art. 74-76 C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor şi schimbarea modalităţii de executare, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 86¹ C. pen.

Ambele recursuri au fost întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorii recurenţilor inculpaţi şi ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursurile declarate prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi. înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2¹) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, la data de 30 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurenţii inculpaţi, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, în prezenta cauză, au fost dezvoltate critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare anterior menţionat, ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acesta era reglementat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013. în acest sens, se reţine, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în speţă, recurenţii inculpaţi au criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce le-au fost aplicate, faţă de împrejurarea că nu au fost reţinute în favoarea lor circumstanţe atenuante de natură a conduce la reducerea pedepselor şi nu a fost stabilită o modalitate de executare în regim neprivativ de libertate, situaţie exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.C.M. şi T.V.M.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include şi onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu a acestora, precum şi a intimatei părţi vătămate R.A.M. şi a intimatei părţi civile M.L.T., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.C.M. şi T.V.M. împotriva deciziei penale nr. III/ A din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 425 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru aceştia până la prezentarea apărătorilor aleşi şi sumele de câte 150 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată R.A.M. şi intimata parte civilă M.L.T., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 ianuarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1864/2014. Penal. Iniţiere, constituire de...		ICCJ. Decizia nr. 15/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

ICCJ. Decizia nr. 17/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 17/2014. Penal