ICCJ. Decizia nr. 150/2014. Penal. Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 150/A/2014
Dosar nr. 1056/42/2011
Şedinţa publică din 03 iunie 2014
Deliberând asupra apelului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 217 din 14 noiembrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus condamnarea inculpatei S.M. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de dispoziţiile art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. anterior, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior şi a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, în condiţiile art. 71 C. pen. anterior.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen. anterior, a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale.
În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen. anterior, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni sau în cazul neexecutării obligaţiilor civile.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. anterior raportat la art. 998 din vechiul C. civ., art. 1357, art. 1382 şi următoarele din noul C. civ. raportat la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi la art. 49 - 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, a obligat inculpata, alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA Bucureşti, să-i plătească părţii civile D.L.G. suma de 100.000 de RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale şi suma de 150.000 de RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, iar părţii civile S.A. suma de 100.000 de RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. anterior raportat la art. 998 din vechiul C. civ., art. 49 - 50 din Legea nr. 136/1995 şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, a obligat inculpata, alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA Bucureşti, să plătească părţii civile Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "D.C.D." Bucureşti suma de 6.327,76 RON cu titlu de cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate D.L.G.
A luat act că Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de părţile civile D.L.G. şi S.A., în calitate de reprezentanţi ai minorului D.V.M., privind obligarea inculpatei, alături de asigurătorul de răspundere civilă, la plata de despăgubiri pentru daune morale, despăgubiri pentru daune materiale şi a unei prestaţii periodice.
În baza art. 191 C. proc. pen. anterior, a obligat inculpata, alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA Bucureşti, să plătească statului suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 193 C. proc. pen. anterior, a obligat inculpata, alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA Bucureşti, să plătească părţii civile D.L.G. suma de 3.620 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî în acest sens, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 204/P/2011 din 13 decembrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei S.M., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de dispoziţiile art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. anterior.
În rechizitoriu s-a reţinut că, prin Ordonanţa nr. 10821/P/2010 din data de 14 martie 2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe S.M., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., competenţa de a efectua urmărirea penală şi de a judeca în primă instanţă infracţiunile săvârşite de către avocaţi revine parchetelor de pe lângă curţile de apel, respectiv curţilor de apel.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 204/P/2011 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dispunându-se prin rezoluţia din data de 07 aprilie 2011 cu acelaşi număr, începerea urmăririi penale împotriva învinuitei avocat S.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. anterior.
Ca situaţie de fapt s-a reţinut că, la data de 24 octombrie 2010 în jurul orei 15, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca A., pe raza localităţii Gorgota, la intersecţia cu DN1, inculpata s-a încadrat pe banda sensului de mers Ploieşti - Bucureşti, continuându-şi deplasarea până în zona km 41+347 m, în localitatea Potigrafu.
În zonă, carosabilul prezintă câte două benzi de circulaţie pentru fiecare sens, sensurile fiind despărţite în zona producerii evenimentului rutier de două marcaje longitudinale continue, care delimitează un scuar lat de 1,70 m, prevăzut cu marcaje oblice. Ajungând în zona km 41+347 m, inculpata S.M. a oprit autoturismul pe scuarul prevăzut cu marcaje oblice de interzicere a încălcării şi, fără să se asigure corespunzător, a efectuat o manevră de viraj stânga către Ploieşti.
În momentul în care autoturismul A. a pătruns pe banda nr. 2 şi apoi pe banda nr. l a sensului de mers Bucureşti - Ploieşti, fiind poziţionat aproape perpendicular pe sensul de mers, a intrat în coliziune cu motocicleta marca D., condusă de D.L.G.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a lui D.L.G., precum şi avarierea celor două autovehicule implicate în accident.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. A1/264 din 12 ianuarie 2011 efectuat în cauză de INML M.M., partea civilă D.L.G. a suferit leziuni care s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, necesitând 120 zile de îngrijiri medicale, în condiţiile în care victima are în continuare nevoie de supraveghere permanentă şi recuperare funcţională pe o perioadă nedeterminată. Leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa victimei şi constituie infirmitate fizică şi psihică post traumatică, cu caracter permanent.
În cauză, prin Ordonanţa nr. 204/P/2011 din data de 12 mai 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto. Raportul de expertiză tehnică auto, întocmit de expertul tehnic A.M. din cadrul Biroului local de expertize Prahova, a concluzionat faptul că inculpata S.M. este cea care a generat starea de pericol în carosabil prin pătrunderea bruscă pe sensul opus de circulaţie, prin viraj într-un loc care nu permitea executarea acestei manevre. Inculpata putea evita producerea accidentului dacă, odată angajată în întoarcerea autoturismului de pe un sens pe celălalt, într-un loc nepermis, s-ar fi asigurat că acest lucru se poate face fără să afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei.
În cauză nu s-au reţinut concluziile formulate de expertul consilier recomandat de către inculpata S.M., având în vedere că s-a stabilit că locul impactului este cel marcat de intersecţia dintre drumul judeţean 100 B din direcţia localităţii Gorgota cu DN1, unde marcajul longitudinal discontinuu permitea efectuarea virajului către stânga din DJ 100 B spre Ploieşti, însă această concluzie este eronată, având în vedere fotografiile efectuate de IPJ - Serviciul criminalistic cu ocazia cercetării la faţa locului, unde se observă că autoturismul marca A. a întors prin viraj către stânga, încălcând marcajul care interzice o astfel de manevră.
Mai mult, în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, inculpata S.M. a precizat că în momentul în care a ajuns la intersecţia DJ 100 B cu DN1 nu a efectuat imediat viraj stânga, ci s-a încadrat pe banda a doua a sensului de mers către Bucureşti, declaraţia sa coroborându-se şi cu declaraţia martorului S.A.I., care a arătat că a văzut venind dinspre localitatea Gorgota o maşină A., care, în loc să treacă intersecţia şi să se încadreze pe sensul de mers Bucureşti - Ploieşti, a făcut dreapta spre Bucureşti.
La raportul de expertiză tehnică auto, inculpata S.M., prin avocat ales B.A., a formulat obiecţiuni la datele de 18 octombrie 2011, 20 octombrie 2011 şi 08 decembrie 2011, ce au fost admise în parte prin Ordonanţa din 31 octombrie 2011, stabilindu-se ca expertul desemnat să răspundă atât la obiecţiunile formulate de învinuită, cât şi la obiecţiunile formulate de expertul consilier.
În raportul de expertiză tehnică auto (supliment), expertul desemnat în cauză şi-a menţinut concluziile formulate, apreciind că partea civilă D.L.G., în condiţiile premergătoare producerii accidentului, conducea motocicleta cu o viteză de 71 Km/h, în condiţiile în care limita legală pe acel sector de drum era de 70 Km/h.
De asemenea, a fost exclusă şi varianta evitării producerii accidentului de către persoana vătămată prin efectuarea unei manevre de ocolire prin partea stângă a autoturismului, deoarece aceasta ar fi însemnat pătrunderea bruscă a motocicletei pe banda nr. 2, fără a se respecta prevederile legale referitoare la asigurare şi semnalizare cu 50 m înainte de executarea manevrei de trecere de pe o bandă pe cealaltă, manevră considerată periculoasă pentru motociclist şi pentru alţi eventuali participanţi la trafic.
La primul termen de judecată, Curtea a constatat regularitatea actului de sesizare, în temeiul art. 300 alin. (1) C. proc. pen. înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpata S.M., asistată de avocat ales, a arătat că doreşte să fie judecată potrivit procedurii simplificate prevăzută de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. anterior. A mai arătat că recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu şi doreşte să se judece în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale, pe care şi le însuşeşte în totalitate, fiind de acord cu despăgubirea părţii civile cu o sumă de bani într-un cuantum rezonabil, declaraţia sa fiind consemnată în scris şi ataşată la dosarul cauzei.
Curtea a respins cererea de disjungere a soluţionării laturii civile a cauzei, formulată de inculpată, apreciind că, în cazul în care se va stabili vinovăţia inculpatei, probele care se vor administra pentru soluţionarea laturii civile pot avea influenţă şi cu privire la soluţionarea laturii penale, cel puţin cu privire la pericolul social concret al faptei raportat la consecinţele acesteia asupra părţii vătămate.
Au fost audiate părţile civile D.L.G. şi S.A., care s-au constituit părţi civile, iar pentru dovedirea pretenţiilor civile solicitate, Curtea a admis probele cu acte, martori şi expertiză propuse de părţile civile.
În ceea ce priveşte latura penală, a reţinut că la data de 24 octombrie 2010 în jurul orei 15, inculpata se deplasa la volanul autoturismului marca A., pe raza localităţii Gorgota, iar la intersecţia cu DN1 s-a încadrat pe banda sensului de mers Ploieşti - Bucureşti, continuându-şi deplasarea până în zona km 41+347 m, în localitatea Potigrafu.
Pentru fiecare sens de mers din acea zonă carosabilul prezintă câte două benzi de circulaţie, sensurile fiind despărţite de două marcaje longitudinale continue, care delimitează un scuar lat de 1,70 m, prevăzut cu marcaje oblice. Ajungând în zona km 41+347 m, inculpata S.M. a oprit autoturismul pe scuarul prevăzut cu marcaje oblice de interzicere a încălcării şi, fără să se asigure corespunzător, a efectuat o manevră de viraj stânga către Ploieşti.
În momentul în care autoturismul A. a pătruns pe banda nr. 2 şi apoi pe banda nr. 1 a sensului de mers Bucureşti - Ploieşti, fiind poziţionat aproape perpendicular pe sensul de mers, a intrat în coliziune cu motocicleta marca D., condusă de D.L.G.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a lui D.L.G. şi avarierea celor două autovehicule implicate în accident.
Potrivit Raportului de expertiză medico-legală din 12 ianuarie 2011, efectuat în cauză de INML M.M., partea civilă D.L.G. a suferit leziuni care s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, necesitând 120 zile de îngrijiri medicale, în condiţiile în care victima are în continuare nevoie de supraveghere permanentă şi recuperare funcţională pe o perioadă nedeterminată. Leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa victimei şi constituie infirmitate fizică şi psihică post traumatică, cu caracter permanent.
Prin raportul de expertiză tehnică auto din 28 iulie 2011, expertul tehnic A.M. din cadrul Biroului local de expertize Prahova, a concluzionat că inculpata S.M. este cea care a generat starea de pericol în carosabil prin pătrunderea bruscă pe sensul opus de circulaţie, prin viraj într-un loc care nu permitea executarea acestei manevre, aceasta putând evita producerea accidentului dacă, atunci când s-a angajat în efectuarea manevrei de întoarcerea autoturismului, s-ar fi asigurat că această manevră se poate face fără să fie afectată fluenţa şi siguranţa circulaţiei.
Ca urmare a obiecţiunilor formulate de expertul recomandat de inculpată la raportul de expertiză, expertul tehnic A.M. a întocmit la data de 06 noiembrie 2011 un supliment la acest raport, în care a arătat că menţine concluziile din raportul iniţial, întrucât varianta evitării producerii accidentului de către partea vătămată, prin efectuarea unei manevre de ocolire prin partea stângă a autoturismului condus de inculpată, ar fi însemnat pătrunderea bruscă a motocicletei pe banda nr.2, fără a se respecta prevederile referitoare la asigurare şi la semnalizarea cu 50 de metri înainte de executarea manevrei de trecere de pe o bandă pe cealaltă, iar această manevră ar fi fost periculoasă atât pentru motociclist, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.
Din declaraţiile inculpatei date în timpul urmăririi penale, coroborate cu cele ale martorilor audiaţi, cu planşele cu fotografii judiciare, cu schiţa locului accidentului şi cu concluziile raportului de expertiză tehnică auto, inclusiv cele din supliment, rezultă că atunci când inculpata a ajuns în intersecţia dintre DJ 100B cu DN1 nu a efectuat imediat viraj la stânga, ci a virat la dreapta, s-a încadrat pe banda a doua a sensului de mers către Bucureşti şi abia apoi a întors prin viraj către stânga, într-o zonă cu marcaje care interziceau această manevră.
Prin urmare, locul impactului nu se află în intersecţia dintre drumul judeţean 100 B din direcţia localităţii Gorgota cu DN1, unde marcajul longitudinal discontinuu permitea efectuarea virajului către stânga din DJ 100 B spre Ploieşti, ci la o distanţă de câteva zeci de metri de acest loc, în zona cu marcaje care interziceau această manevră.
Curtea mai reţine că, potrivit raportului de expertiză tehnică auto, partea vătămată D.L.G. conducea motocicleta cu o viteză de circa 71 km/h, fără a încălca vreo regulă de circulaţie în momentele premergătoare producerii accidentului. Inculpata S.M. a încălcat prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi pe cele ale art. 77 alin. (2) şi art. 125 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie din 25 octombrie 2010, inculpata nu a consumat alcool înainte de producerea accidentului.
Aşa cum s-a arătat mai sus, inculpata S.M. a arătat că doreşte să fie judecată potrivit procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. anterior, precizând că recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, astfel cum a fost descrisă, şi doreşte să se judece în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale, pe care şi le însuşeşte în totalitate.
Faţă poziţia inculpatei S.M. care a arătat că doreşte să fie judecată potrivit procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. anterior, a reţinut că fapta acesteia, care la data de 24 octombrie 2010 înjurai orei 15, în timp ce conducea autoturismului marca A., pe sensul de mers Ploieşti - Bucureşti, şi în zona km 41+347 m, în localitatea Potigrafu, a efectuat o manevră de întoarcere spre Ploieşti într-o zonă cu marcaje care interziceau această manevră şi fără să se asigure, intrând în coliziune cu motocicleta marca D., condusă de partea vătămată D.L.G., care se deplasa regulamentar pe banda de circulaţie nr. 1 a sensului de mers Bucureşti - Ploieşti, iar în urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă părţii vătămate, care a suferit leziuni ce au necesitat 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, i-au pus în primejdie viaţa şi constituie infirmitate fizică şi psihică cu caracter permanent, dar şi avarierea celor două autovehicule implicate în accident, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de dispoziţiile art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. anterior.
La individualizarea pedepsei a avut în vedere, potrivit dispoziţiile art. 72 C. pen. anterior, faptul că inculpata nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, infracţiunea săvârşită este din culpă şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior, astfel că îi va aplica acesteia o pedeapsă la minimul special prevăzut de art. 184 alin. (4) C. pen., redus cu o treime, respectiv 4 luni închisoare.
Curtea a apreciat că nu se impune şi reţinerea de circumstanţe atenuante, aşa cum a solicitat apărătorul ales al inculpatei, având în vedere consecinţele infracţiunii săvârşite şi faptul că la dosar nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că inculpata a depus vreun efort pentru a repara pagubele pricinuite părţii vătămate, dacă nu cele privind persoana acesteia, cel puţin cele privind bunurile distruse.
A interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, în condiţiile art. 71 C. pen. anterior, apreciind că nu se impune şi interzicerea dreptului de a alege, faţă de natura infracţiunii, care nu presupune o anumită nedemnitate a inculpatei în exercitarea acestui drept, dar şi faţă de hotărârea pronunţată în cauza Hirst contra Marii Britanii de Curtea europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, având în vedere motivele arătate anterior, precum şi faptul că inculpata este în prezent pensionară, are o mamă în vârstă de 84 de ani, pe care o îngrijeşte, şi sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen. anterior, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar şi fără executarea efectivă a acesteia, astfel că a dispus suspendarea condiţionată a executării pe durata unui termen de încercare, care va fi stabilit potrivit art. 82 C. pen. anterior.
Cu privire la latura civilă, Curtea a reţinut următoarele:
Partea vătămată D.L.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 500.000 de euro, din care 100.000 de euro daune materiale şi 400.000 de euro daune morale. În declaraţia dată în faţa instanţei la data de 19 aprilie 2012, partea vătămată D.L.G. a arătat că, din totalul de 100.000 de euro daune materiale, suma de 11.000 de euro reprezintă despăgubiri pentru contravaloarea sau reparaţia motocicletei, 450 de euro contravaloarea unei camere video montată pe cască, 2.000 euro contravaloarea echipamentului (costum, cască şi accesorii), 900 de euro contravaloarea unui ceas D. pe care îl avea la mână şi restul până la 100.000 de euro reprezintă cheltuieli efectuate cu tratamentul medical şi cu medicamentele.
Concubina părţii vătămate, S.A., s-a constituit parte civilă, în nume propriu, cu suma de 200.000 de euro reprezentând daune morale, dar şi în calitate de mamă, în numele minorului D.V.M., cu suma de 2.500 de euro lunar, reprezentând cheltuieli pentru întreţinerea minorului până la definitivarea studiilor.
În cererea de constituire de parte civilă şi în declaraţiile date în faţa instanţei la datele de 07 martie 2012 şi 23 mai 2012, partea civilă S.A. a arătat, în esenţă, că suma de 200.000 de euro include daunele morale provocate de inculpată ca urmare a accidentării părţii vătămate, constând în incapacitatea acesteia de a mai putea avea activitate sexuală, lipsa simţurilor mirosului şi gustului, infirmităţile fizice şi psihice produse. A mai arătat că aceste aspecte care au avut consecinţe şi asupra sa, întrucât a fost nevoită să meargă de nenumărate ori la spital pentru a se îngriji şi pentru a observa modul în care este îngrijită partea vătămată şi evoluţia tratamentelor aplicate acesteia, fiind nevoită să-şi neglijeze propria persoană. Au fost prezentate pe larg şi alte aspecte din viaţa de cuplu a părţii vătămate.
Cu ocazia audierii sale în instanţă, inculpata S.M. a arătat că este de acord cu despăgubirea părţii civile D.L.G. cu o sumă de bani într-un cuantum rezonabil.
În ceea ce priveşte statutul concubinei părţii vătămate, Curtea apreciază că, din actele depuse în copie la dosar de partea vătămată, respectiv copiile actelor de stare civilă ale părţii vătămate, ale minorului D.V.M. şi ale mamei sale, copia contractului de prestări servicii din 23 septembrie 2010, având ca obiect organizarea petrecerii de după oficierea căsătoriei, încheiat între agenţia B.M., în calitate de prestator de servicii, şi D.L.G. şi S.A., în calitate de clienţi, fotografiile prezentate de partea vătămată, declaraţiile martorilor C.V., A.B., T.G.F. şi C.L.M., rezultă că între D.L.G. şi S.A. a existat şi există o relaţie care poate fi considerată ca fiind una stabilă şi serioasă, similară unei relaţii de căsătorie, având în vedere că cei doi parteneri, au un copil împreună, au avut o viaţă comună pe parcursul mai multor ani şi chiar au stabilit oficializarea relaţiei printr-o căsătorie, care nu a mai avut loc datorită accidentului suferit de partea vătămată.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că relaţia dintre partea vătămată şi concubina sa este similară unei căsătorii în fapt. Fiind o stare de fapt poate fi dovedită cu orice mijloace de probă, astfel că S.A. are calitatea de parte civilă în cauză. Prin urmare, susţinerile reprezentantului asigurătorului şi ale apărătorului inculpatei, potrivit cărora nu poate avea această calitate, sunt neîntemeiate şi nu pot fi avute în vedere.
În acest sens sunt şi dispoziţiile Rezoluţiei (75) 7 din data de 14 martie 1975, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, rezoluţie care stabileşte principiile ce trebuie să fie avute în vedere şi persoanele îndreptăţite să obţină despăgubiri în situaţiile unor accidente care au ca urmare decesul sau vătămarea unor persoane. Astfel, la capitolul II pct. 13 din anexa rezoluţiei sunt enumerate în categoria acestor persoane tatăl, mama şi soţul victimei.
În raport de aceste considerente, a reţinut că concubina părţii vătămate, S.A., poate fi considerată ca fiind o persoană cu un statut similar celui al unei soţii.
Cu privire la partea civilă D.L.G., din cuprinsul tuturor actelor medicale, Curtea a reţinut că partea civilă D.L.G. a suferit leziuni care au necesitat circa 150 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, i-au pus în primejdie viaţa şi constituie infirmitate fizică şi psihică cu caracter permanent.
A necesitat şi necesită în continuare, pe o perioadă de circa 5 ani tratament recuperator de specialitate - psihiatric, farmacologic şi psihoterapeutic, având capacitatea de muncă pierdută în proporţie de 50 %, cu încadrare în gradul III (trei) de invaliditate.
De asemenea, D.L.G. prezintă deficienţă funcţională globală medie prin tulburări în hemodinamica cerebrală, prin tulburări vizuale şi prin tulburări în realizarea mersului şi ortostatismului prelungit şi a variaţiilor posturale - ceea ce îi conferă o incapacitate adaptativă de 50 %, infirmitatea fizică şi psihică fiind permanentă.
Tratamentele medicale efectuate până în prezent de D.L.G. au fost necesare pentru refacerea sa şi s-au adresat leziunilor traumatice şi psihice suferite în urma accidentului rutier din data de 24 octombrie 2010.
Din actele depuse la dosarul cauzei de partea civilă D.L.G. şi din cuprinsul declaraţiilor martorilor C.V., A.B., T.G.F. şi C.L.M. rezultă că până în prezent această parte civilă a efectuat cheltuieli în sumă totală de circa 58.000 RON, pentru medicamente, consultaţii medicale, tratament medical, recuperare, asistenţi medicali şi infirmiere însoţitoare, transport la diferite instituţii medicale şi de recuperare din ţară şi străinătate (Elveţia), regim alimentar şi diverse terapii.
Aceeaşi parte civilă a depus la dosar devizul de reparaţii (piese de schimb şi manoperă) emis de SC M.I. SRL/Bucureşti, pentru motocicleta marca D. (avariată în acelaşi accident din data de 24 octombrie 2010) şi accesorii (costum şi cască D.P.), din care rezultă că valoarea totală a despăgubirilor, inclusiv combustibilul şi expertiza efectuată după accident, se ridică la suma de 30.789,75 RON.
Cu privire la camera video montată pe cască şi ceasul D. pe care partea vătămată D.L.G. susţine că îl avea la mână, Curtea reţine că la dosar nu există probe care să susţină aceste afirmaţii, astfel că sub acest aspect acţiunea civilă este neîntemeiată.
Având în vedere aceste considerente, a admis în parte acţiunea civilă a părţii civile D.L.G. şi a obligat inculpata, alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA Bucureşti, să-i plătească acesteia suma totală de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.
Această sumă include cheltuielile efectuate până în prezent şi arătate mai sus (58.000 RON + 30.789,75 RON), iar diferenţa de de 11.210,25 RON până la 100.000 RON reprezintă cheltuieli pe care partea civilă le va face în continuare pentru tratamentul recuperator de specialitate - psihiatric, farmacologic şi psihoterapeutic, care mai este necesar, aşa cum s-a arătat mai sus, pe o perioadă de circa 5 ani. Chiar dacă este vorba de un prejudiciu viitor, acesta este cert că se va produce, având în vedere concluziile din actele medicale arătate mai sus.
A apreciat, deşi nu se cunoaşte în prezent valoarea prejudiciului viitor (dar cert că se va produce), constând în cheltuielile care vor fi efectuate de partea civilă D.L.G. cu tratamentele de recuperare, că suma de 11.210,25 RON este suficientă la acest moment pentru a acoperi cheltuielile care vor fi efectuate în viitorul apropiat.
Evident că pentru toate cheltuielile ce vor fi făcute partea civilă în viitor, altele decât cele stabilite în prezentul dosar, dar care au legătură cu cauza, şi care nu pot fi determinate la acest moment datorită incertitudinii cu privire la evoluţia stării de sănătate a părţii civile, aceasta din urmă va putea formula o nouă acţiune civilă.
Cu privire la diferenţa dintre veniturile obţinute de partea civilă D.L.G. înainte de accident şi după accident, Curtea reţine că, din Adresa nr. A.752 din 18 iunie 2012 emisă de Unitatea militară nr. 0 Bucureşti, rezultă că veniturile părţii civile nu s-au diminuat după accident. De asemenea, nu există la dosar dovezi din care să rezulte că în prezent partea civilă beneficiază de pensie de asigurări sociale sau de invaliditate, ca urmare a accidentului.
În ceea ce priveşte prejudiciul rezultând din diferenţa de venituri ca urmare a imposibilităţii de avansare în grad a părţii civile până la gradul militar de general ori în cariera universitară, Curtea a apreciat că toate aceste aspecte vizează un prejudiciu eventual, care nu este nici cert şi nici determinabil. Şansele de avansare în carieră ale părţii civile reprezintă doar nişte posibilităţi pe care aceasta le-ar fi avut şi nu există certitudinea că partea civilă ar fi urmat această cale şi în continuare.
De asemenea, Curtea a apreciat că nu exista dovezi clare privind veniturile obţinute de partea civilă din activitatea desfăşurată la SC D.T. SRL, declaraţia martorului A.B. fiind una pur subiectivă. Astfel, Curtea a reţinut că acest martor a arătat că era administrator al firmei împreună cu D.L.G. şi obţinea dividende de circa 100.000 de euro pe an în perioada 2007 - 2011, fără a depune vreun document în acest sens.
Nici cu privire la retribuţia părţii civile pentru activitatea din această firmă nu au fost depuse documente la dosar, deşi martorul a arătat în declaraţie că era la curent cu toată activitatea firmei.
În condiţiile în care, potrivit legii, toate societăţile comerciale au obligaţia să ţină registre şi documente contabile în care să consemneze evidenţa activităţilor desfăşurate, a cheltuielilor cu bunurile şi personalul, a veniturilor etc, multe dintre activităţi fiind înregistrate şi la organele fiscale, a apreciat că, dacă afirmaţiile martorului sunt reale, aceste documente trebuiau prezentate.
Pentru aceleaşi motive, respectiv că nu s-au diminuat veniturile părţii vătămate după accident, Curtea a apreciat că sunt neîntemeiate şi cererile formulate de părţile civile D.L.G. şi S.A., în calitate de reprezentanţi ai minorului D.V.M., privind obligarea inculpatei la plata către minor a unei prestaţii periodice.
În ceea ce priveşte daunele morale, a apreciat că cererea părţii civile D.L.G. este întemeiată, motiv pentru care i-a acordat acesteia suma de 150.000 de RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
Astfel, Curtea a reţinut că, pe lângă prejudiciul arătat mai sus, partea civilă D.L.G. a suferit şi un prejudiciu constând în durerile fizice şi psihice pe care le-a suportat pe perioada spitalizării şi a tratamentului, reducerea posibilităţilor sale de a participa la viaţa socială şi de afirmare pe plan profesional, privarea sa de a participa la anumite activităţi sau evenimente sportive şi în general de a participa la viaţa socială ca un om sănătos, având în vedere că martorii audiaţi au arătat că era o persoană energică şi practica diferite sporturi extreme, iar în prezent, potrivit rapoartelor de expertiză arătate mai sus, prezintă infirmitate fizică şi psihică cu caracter permanent, necesită în continuare, pe o perioadă de circa 5 ani tratament recuperator de specialitate şi are capacitatea de muncă pierdută în proporţie de 50%, cu încadrare în gradul III (trei) de invaliditate.
De asemenea, partea civilă prezintă şi diferite deficienţe funcţionale şi tulburări în hemodinamica cerebrală, vizuale, în realizarea mersului şi ortostatismului prelungit, a variaţiilor posturale - ceea ce îi provoacă şi stări de nervozitate.
A precizat că prin acordarea acestei sume, nu are în vedere repunerea părţii civile în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii, ceea ce este puţin probabil în cauza de faţă, având în vedere actele medicale, ci procurarea unor satisfacţii de ordin moral, susceptibile să înlocuiască, atât cât este posibil, valorile de care a fost şi va fi privată şi în continuare.
Cu privire la partea civilă S.A. a reţinut că aceasta poate avea calitatea de parte civilă în cauză şi, în această calitate poate solicita despăgubiri civile.
Curtea a apreciat că, din probele administrate, rezultă că relaţia dintre părţile civile este una stabilă şi serioasă, bazată pe respect reciproc şi sprijin în momentele de cumpănă, având în vedere că cei doi parteneri au un copil împreună, au avut o viaţă comună pe parcursul mai multor ani şi chiar au stabilit oficializarea relaţiei printr-o căsătorie, care nu a mai avut loc datorită accidentului suferit de partea vătămată, fapt rezultat din copia Contractului de prestări servicii nr. 1361 din 23 septembrie 2010 încheiat cu agenţia B.M., având ca obiect organizarea petrecerii de serbare a căsătoriei.
Din declaraţiile martorelor T.G.F. şi C.L.M. rezultă că partea civilă S.A. a fost alături de partenerul său imediat după accident, atât în perioada de spitalizare, cât şi ulterior, l-a îngrijit după ieşirea din spital, l-a ajutat la recuperare, fiind nevoită să se ocupe în acelaşi timp şi de îngrijirea copilului minor rezultat din relaţia cu partea vătămată.
Curtea a mai reţinut că, faţă de această situaţie, este cert că şi partea civilă S.A. a suferit un prejudiciu moral, constând în suferinţele cauzate de starea partenerului său de viaţă pe perioada în care acesta s-a aflat în comă şi apoi de schimbările petrecute în personalitatea sa datorită leziunilor fizice suferite, cu efecte şi asupra psihicului părţii vătămate.
În acelaşi sens sunt şi suferinţele legate de conştientizarea faptului că partenerul său nu-şi mai poate reveni complet, că nu mai pot desfăşura împreună toate activităţile sportive, culturale sau de altă natură dinaintea accidentului, dar şi pe cele specifice unei relaţii normale de căsătorie, inclusiv relaţiile intime.
De asemenea, este nevoită să se ocupe singură de minor, întrucât D.L.G. nu poate avea grijă acesta, are probleme cu simţul olfactiv şi uneori are crize de furie, reprezentând un pericol pentru minor.
Nu în ultimul rând, cel puţin la acest moment, faţă de starea de sănătate a partenerului său, în special în latura psihică, partea civilă S.A. nu se mai poate bucura de oficializarea relaţiei cu acesta, fiind lipsită de bucuria unui asemenea eveniment, care este normal pentru o viaţă de cuplu.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că suma de 100.000 de RON este una care poate înlocui atât cât este posibil valorile de care această parte civilă a fost şi va mai fi privată, având în vedere că partenerul său are o infirmitate fizică şi psihică cu caracter permanent şi necesită în continuare, pe o perioadă de circa 5 ani tratament recuperator de specialitate - psihiatric, farmacologic şi psihoterapeutica admis şi acţiunea acestei părţi civile şi a obligat inculpata, alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA Bucureşti, să-i plătească această sumă cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
Cu privire la daunele morale solicitate de cele două părţi civile în calitate de reprezentanţi ai minorului D.V.M., curtea a apreciat că sunt neîntemeiate, având în vedere că la vârsta sa - 3 ani, minorul nu poate conştientiza efectele accidentului suferit de tatăl său.
În cauză s-a constituit parte civilă şi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "D.C.D." Bucureşti cu suma de 6.327,76 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate D.L.G. din perioada în care a fost internat la secţia de recuperare medicală, respectiv 06 decembrie 2010 - 23 decembrie 2010, aşa cum rezultă din Adresa nr. A1030 din 23 februarie 2012 a admis şi această acţiune civilă.
Curtea a constatat că despăgubirile stabilite mai sus se încadrează, pentru asigurător, în limitele stabilite prin la art. 24 alin. (2) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 5 din 17 mai 2010 al preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, iar autoturismul condus de inculpată era asigurat la data accidentului la asigurătorul SC A.R.A. SA Bucureşti, potrivit poliţei RCA emisă la data de 28 ianuarie 2010 cu valabilitate până la data de 31 ianuarie 2011.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA şi părţile civile D.L.G. şi S.A.C.
Apelanta - parte civilă SC A.R.A. SA, prin consilier juridic, a solicitat diminuarea daunelor materiale şi morale acordate părţii civile D.L.G. şi înlăturarea obligaţiei de plată, pentru asigurător, a daunelor morale acordate părţii civile S.A.C. şi a cheltuielilor judiciare către stat raportat la împrejurarea că sunt încălcate dispoziţiile Ordinului Comisiei de supraveghere a asigurărilor nr. 5/2010.
Apelanţii părţi-civile D.L.G. şi S.A.C., prin apărător ales, au solicitat majorarea daunelor materiale şi morale acordate de instanţa de fond în cuantumul necesar acoperirii integrale a prejudiciului suferit şi admiterea acţiunii civile formulată în numele minorului D.V.M.
Examinând apelurile declarate de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA şi părţile civile D.L.G. şi S.A.C., în raport de motivele invocate şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Se reţine că, pe latură penală, niciuna din părţi, nici Ministerul Public şi nici asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA nu contestă situaţia de fapt stabilită de către instanţa de fond şi legalitatea hotărârii atacate, iar din examinarea Sentinţei penale nr. 217 din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în raport cu actele dosarului, nu au fost identificate elemente de netemeinicie sau de nelegalitate.
În ceea ce priveşte latura civilă, se reţine, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, că actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii ori, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.
Prin urmare, sub aspectul răspunderii civile se aplică vechiul C. civ., legea în vigoare la data de 24 octombrie 2010.
Conform art. 998 combinat cu art. 999 din vechiul C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara, acesta din urmă fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa, vechiul C. civ., ca şi actuala reglementare, prevăzând obligaţia reparării integrale a prejudiciului în situaţia în care producerea acestuia se datorează exclusiv culpei inculpatului.
Se constată astfel că inculpata S.M. este singura culpabilă de producerea accidentului din data de 24 octombrie 2010 care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a părţii civile D.L.G. Prin constituirea acestuia şi a logodnicei sale S.A.C., ca parte civilă, atât cu privire la vătămările corporale şi traumele psihice suferite, cât şi cu privire la bunurile distruse sau deteriorate ca urmare a aceleiaşi fapte, este cea care trebuie să acopere integral prejudiciul cauzat.
Însă, indiferent dacă este material sau moral, pentru a fi reparat prejudiciul trebuie să fie cert, să aibă o existenţă sigură şi să existe posibilitatea evaluării sale, chiar dacă acesta este actual sau viitor.
În plus, instanţa constată că simpla constituire ca parte civilă într-un cuantum determinat nu este suficientă pentru stabilirea prejudiciului suferit de părţile civile şi, implicit, a sumei pe care inculpatul trebuie să o plătească în vederea reparării acestuia, legea impunând părţilor civile să dovedească întinderea despăgubirilor solicitate pe bază de probe.
Cu privire la daunele materiale acordate de instanţa de fond părţii civile D.L.G., Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit corect cuantumul cheltuielilor efectuate până la data pronunţării sentinţei raportat la probele administrate (declaraţii de martori, înscrisuri), respectiv aproximativ 58.000 RON, pentru medicamente, consultaţii medicale, tratament medical, recuperare, asistenţi medicali şi infirmiere însoţitoare, transport la diferite instituţii medicale şi de recuperare din ţară şi străinătate (Elveţia), regim alimentar şi diverse terapii şi 30.789,75 RON repararea motocicletei marca D. (avariată în acelaşi accident din data de 24 octombrie 2010) şi contravaloarea accesoriilor (costum şi cască D.P.).
În ceea ce priveşte venitul nerealizat prin pierderea şansei de a progresa în cariera militară, Înalta Curte confirmă motivarea primei instanţe, pe care şi-o însuşeşte integral.
Referitor la cheltuielile viitoare pe care partea civilă D.L.G. urmează să le efectueze pentru ameliorarea stării sale de sănătate, în lipsa unui deviz estimativ susţinut de documente care să cuantifice costul acestor tratamente de recuperare, cum ar fi, spre exemplu, o ofertă de preţ a unei clinici medicale ca răspuns la recomandările unui medic specialist (fără a exclude alte mijloace de probă), este evident că instanţa nu le-a putut aprecia, cu atât mai mult cu cât perioada de recuperare, cel puţin din actele existente la dosar, urmează a se desfăşura pe o perioadă îndelungată de timp (aproximativ 5 ani).
Raportat şi la cheltuielile efectuate de partea civilă D.L.G. cu tratamentele medicale până la data pronunţării hotărârii atacate (14 noiembrie 2013), de aproximativ 58.000 RON, Înalta Curte constată că suma de 11.210,25 RON este, întradevăr, suficientă pentru a acoperi cheltuielile care vor fi efectuate în viitorul apropiat.
Instanţa precizează că, atunci când paguba este doar posibil să se producă, dar nu se poate stabili întinderea sa, suntem în prezenţa unei daune incerte, care nu poate antrena repararea sa integrală.
Despăgubirile constând în costul tratamentelor medicale ulterioare, vor putea fi solicitate de către partea civilă, pe calea unei acţiuni separate, în momentul în care prejudiciul suportat de acesta va putea fi cuantificat.
Cu privire la daunele morale, Înalta Curte constată că, în această materie, repararea integrală a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt determinat de natura nepatrimonială a acestora, imposibil de a fi echivalat băneşte. Curtea europeană a Drepturilor Omului a stabilit elementele care pot fi luate în considerare atunci când se stabileşte o reparaţie în favoarea persoanei vătămate. Astfel, daunele morale reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor şi a incertitudinilor rezultând din această încălcare, precum şi din alte pagube nemateriale (cauza Ernestina Zullo din noiembrie 2004), cuantificarea acestui prejudiciu fiind subordonată condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare, a prejudiciului real şi efectiv produs părţii civile.
În cazul accidentelor rutiere soldate cu victime, daunele morale sunt consecinţele negative de natură nepatrimonială cauzate unei persoane strict determinate (victima accidentului) prin fapta ilicită şi culpabilă a unei persoane (autorul accidentului) care constau în atingerile aduse personalităţii fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale.
Despăgubirile reprezentate de daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferit de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să fie derizorii.
Raportând aceste noţiuni teoretice la situaţia de fapt, se constată că în raport cu consecinţele negative suferite de partea civilă, de importanţa valorilor lezate, de măsura în care au fost lezate aceste valori, de modul în care persoana vătămată a conceput consecinţele vătămării, de măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, suma de 150.000 RON acordată părţii civile D.L.G. de către instanţa de fond poate, într-o oarecare măsură, să aline suferinţele.
Noţiunile privind legalitatea acordării daunelor morale expuse pe larg în motivele de apel şi în concluziile scrise de părţile civile S.A.C. şi D.L.G. privesc posibilitatea instanţei de a acorda victimei o sumă de bani în cazul lezării valorilor nepatrimoniale enumerate, ori instanţa de fond, în acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile neevaluabile în bani a avut în vedere tocmai aceste aspectele, motiv pentru care nu se impune analizarea lor, cu atât mai mult cu cât apelul asigurătorului nu contestă dreptul victimelor la repararea unor astfel de prejudicii.
În schimb, legislaţia naţională şi reglementările internaţionale, nu prevăd, aşa cum s-a arătat, o sumă minimă sau maximă care se poate acorda victimei directe a unui accident sau terţilor prejudiciaţi cu titlu de daune morale, motiv pentru care sumele minime vehiculate de părţi pentru valorile lezate constituie aprecieri pur subiective.
Înalta Curte reţine că, în situaţia părţii civile D.L.G., o sumă de bani nu-l poate repune, în niciun caz, în situaţia avută anterior, cel mult îi poate uşura suferinţele sau îi poate crea anumite satisfacţii. În plus, se constată că daunele morale nu au caracter punitiv, ci doar reparator, motiv pentru care conduita inculpatei, făcând referire atât la culpa reţinută în săvârşirea faptei, cât şi la comportamentul ulterior acesteia, nu poate determina modificarea cuantumului acestora.
Astfel, fără a minimaliza sub nicio formă consecinţele grave produse de fapta inculpatei S.M. asupra stării de sănătate a părţii civile D.L.G. sau suferinţele fizice şi psihice produse, în mare parte iremediabile, redate pe larg de către instanţa de fond, inclusiv cele legate de viaţa sexuală, se reţine că suma de 150.000 RON acordată cu titlu de daune morale este echitabilă.
Referitor la partea civilă S.A.C., se constată că aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 200.000 euro reprezentând daune morale cauzate prin vătămarea corporală gravă a părţii civile D.L. Actele dosarului confirmă situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond constând în relaţia îndelungată specifică unei căsătorii, modificarea substanţială a modului de viaţă şi al responsabilităţilor părţii civile ca urmare a producerii acestui accident, durerea şi deznădejdea produse de starea partenerului său şi efortul pe care a fost nevoită să-l depună pentru a rămâne pe mai departe o familie.
Suferinţele psihice generate de starea de sănătate a partenerului său, la care a fost şi este supusă partea civilă S.A.C. justifică pe deplin acordarea unei reparaţii echitabile, aşa cum just a stabilit-o instanţa de fond.
Înalta Curte reţine, raportat la elementele de cuantificare a daunelor morale expuse mai sus că nu se impune nici majorarea, nici diminuarea acestora.
În ceea ce priveşte daunele morale în cuantum de 2.500 euro solicitate în numele minorului D.V.M. ca urmare a vătămării corporale produse tatălui său, se reţine, într-adevăr, că veniturile părţii civile D.L.G. nu s-au diminuat ca urmare a producerii accidentului şi că la vârsta minorului suferinţele tatălui său nu pot fi conştientizate.
În ceea ce priveşte legalitatea obligării SC A.R.A. SA Bucureşti la acoperirea despăgubirilor acordate părţii civile S.A.C. şi a obligării la plata cheltuielilor de judecată către stat, în solidar cu inculpata S.M., se constată următoarele:
Conform art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare.
Potrivit art. 50 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Se constată că instanţa de fond a stabilit vina exclusivă a inculpatei S.M. în producerea accidentului auto din data de 24 octombrie 2010, situaţie de fapt necontestată de către niciuna din părţi şi confirmată de Înalta Curte, fiind obligată la acoperirea prejudiciului produs de fapta sa. Totodată, se reţine că inculpata are calitatea de persoană asigurată la SC A.R.A. SA Bucureşti.
Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul trebuie să acorde despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care inculpata în calitate de asigurat răspunde faţă de partea civilă S.A.C., terţă persoană păgubită prin accidentul de vehicul.
Faptul că prin acest accident nu s-a produs nicio vătămare corporală părţii civile S.A.C. este lipsit de importanţă, atâta timp cât art. 49 mai sus citat nu face nicio distincţie în acest sens. De altfel, instanţa constată că şi alin. (1) din ordinul CSA nr. 5/2010 este interpretat de asigurător în afara spiritului legii.
Constatând că poliţa de asigurare acoperă în cazul vătămărilor corporale un prejudiciu de până la 2.500.000 euro, Înalta Curte constată că în mod corect s-a stabilit răspunderea solidară a asigurătorului în acoperirea prejudiciului produs de fapta asiguratului.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, se reţine că în conformitate cu art. 41 din Legea nr. 136/1995, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.
Ori suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, la care a fost obligată inculpata în solidar cu asigurătorul, nu sunt cheltuieli efectuate de asigurat şi nici nu privesc integral latura civilă a cauzei.
În consecinţă, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA şi va înlătura obligarea asigurătorului alături de inculpata S.M. de la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca suma să fie plătită de către inculpată.
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate apelurile declarate de părţile civile D.L.G. şi S.A.C. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA împotriva Sentinţei penale nr. 217 din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimata inculpată S.M.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată numai cu privire la cheltuielile judiciare şi, rejudecând.
Înlătură obligarea asigurătorului de răspundere civilă SC A.R.A. SA alături de inculpata S.M. de la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca suma să fie plătită de către inculpată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei decizii.
Respinge ca nefondate apelurile declarate de părţile civile D.L.G. şi S.A.C. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA rămân în sarcina statului.
Obligă apelanţii părţi civile D.L.G. şi S.A.C. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata S.M., în sumă de 50 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 149/2014. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1321/2014. Penal. Traficul de minori (Legea... → |
|---|
