ICCJ. Decizia nr. 149/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 149/2014
Dosar nr. 13/32/2014
Şedinţa publică din data de 03 iunie 2014
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 17 din 18 februarie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze de minori, s-a dispus, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petenta SC B. SRL Oneşti împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 29 noiembrie 2013 dispusă în Dosarul nr. 400/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
În conformitate cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenta să plătească statului 100 RON cheltuieli judiciare.
În conformitate cu prevederile art. 193 C. proc. pen. a obligat petenta să plătească intimatei D.V. suma de 1.000 RON cheltuieli judiciare.
Împotriva Sentinţei penale nr. 17 din 18 februarie 2014 a Curţii de Apel Bacău a formulat apel petenta SC B. SRL.
Apelul este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta:
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, prin sentinţa atacată, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. (1968), a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC B. SRL împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 29 noiembrie 2013 dispusă în Dosarul nr. 400/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, astfel încât Înalta Curte constată că această hotărâre este definitivă, potrivit textelor legale sus-menţionate.
De asemenea, se constată că sentinţa atacată a fost pronunţată la data de 18 februarie 2014, ulterior intrării în vigoare a dispoziţiilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, în care a fost modificat alin. (10) de sub art. 2781 C. proc. pen., în sensul că, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8), este definitivă.
Aşa fiind, se constată că petenta SC B. SRL a formulat apel împotriva unei hotărâri definitive, investind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele textelor legale menţionate şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., se va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petenta SC B. SRL.
Conform art. 275 alin. (2) şi (5) C. proc. pen., contestatorul petent va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta SC B. SRL prin reprezentant legal L.I.B. împotriva Sentinţei penale nr. 17 din 18 februarie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă apelanta petenta SC B. SRL prin reprezentant legal L.I.B. la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 iunie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 1640/2014. Penal. Ucidere din culpă (art.178... | ICCJ. Decizia nr. 150/2014. Penal. Vătămarea corporală din... → |
---|