ICCJ. Decizia nr. 1321/2014. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1321/2014

Dosar nr. 1909/30/2013

Şedinţa publică din 14 aprilie 2014

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 198/PI din 20 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1909/30/2012, în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, a fost condamnat inculpatul C.R., la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 06 decembrie 2012 şi a arestului preventiv de la data de 07 decembrie 2012 la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 1349, 1357 C. civ. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă C.M.N.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 RON, dobândită prin săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 109 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a următoarelor bunuri: nouă înscrisuri, în copie, reprezentând anunţuri în limba spaniolă, un fragment cu înscris olograf în limba spaniolă, agendă cu coperte negre conţinând scris olograf, agendă de format mic cu diverse înscrisuri olograf, un număr de nouă fragmente de hârtie conţinând diverse înscrisuri olograf, un laptop prevăzut cu cablu de alimentare, un caiet cu coperte galbene conţinând înscrisuri olograf, un card de memorie capacitate 1 GB - corpuri delicte la dosarul cauzei - bunuri ridicate de organele de urmărire penală cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 06 decembrie 2012.

În baza art. 163 C. proc. pen., s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa sumei acordate părţii civile cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

În cursul anului 2012 a racolat, transportat şi cazat pe partea vătămată C.M.N. în diverse locaţii din Timişoara, Braşov şi Pucioasa şi, cunoscând că este minoră, a supus-o pe aceasta în perioada iulie - octombrie la practicarea prostituţiei, încasând contravaloarea serviciilor sexuale prestate de aceasta.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv: declaraţiile inculpatului C.R., declaraţiile părţii vătămate C.M.N., declaraţiile martorilor P.A., C.R.A., P.A.G., S.L.D., M.I.E., M.N.D., A.N.M., R.E., M.E.G., procese-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor telefonice interceptate, referat de evaluare Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, informaţii furnizate de I.M., B.T., Serviciul Public de Asistenţă Socială - Biroul Protecţia Copilului Bacău, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, Poliţia Municipiului Bacău, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul C.R. şi partea vătămată C.M.N. s-au cunoscut în cursul anului 2011 prin intermediul internetului, inculpatul abordând-o pe partea vătămată prin intermediului unui cont pe care aceasta îl avea creat pe un site de socializare. După ce s-au conversat câteva zile, inculpatul a venit la în localitatea Bacău, unde partea vătămată locuia împreună cu sora sa, şi, profitând de vârsta fragedă, naivitatea, precum şi condiţiile precare de viaţă ale părţii vătămate, a convins-o pe aceasta că nutreşte profunde sentimente de iubire şi să se mute împreună cu el la Pucioasa. Cei doi au locuit împreună acolo câteva luni, timp în care inculpatul s-a comportat bine cu minora, convingând-o de realitatea sentimentelor sale şi de faptul că doreşte să o ia de soţie. După ce i-a câştigat astfel încrederea, inculpatul, profitând şi de faptul că partea vătămată mai practicase prostituţia, a început să-i spună în permanenţă acesteia că cea mai bună soluţie financiară pentru ei doi este ca ea să practice prostituţia, putând astfel să câştige mulţi bani. În acest context, folosindu-se de vârsta fragedă a minorei şi de şantajul emoţional exercitat asupra acesteia, inculpatul a reuşit să o convingă pe aceasta să se prostitueze în folosul lor şi, în vederea desfăşurării acestei activităţi, au hotărât că oraşul Timişoara este o locaţie bună. Astfel, în cursul lunii iulie 2012, inculpatul a închiriat de la martorul C.R.A. apartamentul nr. 54, situat pe str. T.I. nr. 39, cazând-o acolo pe partea vătămată, şi totodată a postat un anunţ la rubrica "Matrimoniale" a ediţiei on-line aparţinând (...).ro, cu privire la prestarea de servicii sexuale contra cost de către aceasta. În acest apartament, minora C.M.N. a practicat prostituţia sub îndrumarea şi supravegherea inculpatului până la jumătatea lunii septembrie, fiind contactată telefonic de către diverşi clienţi în baza anunţului. Inculpatul nu a locuit tot timpul cu minora, plecând pe anumite perioade la Pucioasa, însă în permanenţă a ţinut contactul cu aceasta telefonic, interesându-se de numărul clienţilor şi de banii produşi, şi venind periodic pentru a-i lua.

În data de 07 august 2012 între inculpat şi partea vătămată a avut loc o altercaţie în apartamentul în care partea vătămată se prostitua, partea vătămată fiind agresată, iar apoi încuiată în apartament de către inculpat, context în care aceasta, prin intermediul unei cunoştinţe apelate pe internet, a solicitat intervenţia organelor de poliţie. Urmare a acestui scandal, proprietarul apartamentului a aflat de existenţa anunţului şi de activităţile desfăşurate în apartamentul său, context în care a solicitat inculpatului şi părţii vătămate să părăsească apartamentul. În acest context, în luna septembrie 2012, cei doi au revenit la domiciliul inculpatului de la Pucioasa, inculpatul urmărind plasarea minorei într-o altă localitate unde să nu fie cunoscut, dar unde să existe multă clientelă pentru a obţine venituri convenabile, respectiv în Braşov. Astfel, în cursul lunii decembrie 2012, inculpatul a închiriat un apartament în respectiva localitate, transportând-o şi cazând-o pa minoră acolo în vederea practicării prostituţiei. Aceasta a întreţinut relaţii sexuale contra cost pe o perioadă de câteva zile, iar în data de 09 octombrie 2012, speriată fiind de modul în care inculpatul se comporta cu ea şi conştientizând că acesta urmăreşte doar banii pe care ea îi produce, profitând de faptul că inculpatul plecase la Pucioasa şi o lăsase singură, urmând să revină doar pentru a încasa sumele de bani produse de aceasta, a părăsit oraşul cu ajutorul surorii sale şi a unui unchi, plecând la Bacău. În urma plecării minorei, inculpatul a făcut mai multe demersuri pentru ca aceasta să se întoarcă la el, contactând-o telefonic şi scriindu-i mai multe mesaje prin care îi arată că o iubeşte, că nu poate trăi fără ea, că nu o să o mai bată. În cele din urmă, partea vătămată a fost convinsă de către inculpat de existenţa acestor sentimente şi a revenit să locuiască împreună cu acesta la Pucioasa, unde a fost descoperită în data de 06 decembrie 2012, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate de organele de urmărire la domiciliul inculpatului.

Potrivit disp. art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, traficul de minori este o infracţiune care se poare realiza prin mai multe modalităţi alternative, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor în scopul exploatării acestuia.

În ceea ce priveşte noţiunea de "exploatare" aceasta este definită prin dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 678/2001 ca fiind şi executarea de servicii în mod forţat sau obligarea la practicarea prostituţiei, ori efectuarea unor activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Este de subliniat faptul că expresia "obligarea la practicarea prostituţiei" nu trebuie interpretată într-un sens restrictiv, că doar o constrângere fizică ar putea justifica existenţa infracţiunii de trafic de persoane. Şi constrângerea morală, desfăşurată sub forma unor ameninţări, precum şi înşelăciunea, pot conduce la reţinerea acestei infracţiuni, atunci când, în împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele, dat fiind gradul de cultură şi de pregătire al victimelor, respectivele ameninţări, sau acţiuni de inducere în eroare au determinat victima să accepte realizarea unor activităţi înjositoare, împotriva voinţei sale, pe care în mod normal nu le-ar fi realizat în acele condiţii.

În acelaşi timp, în ceea ce priveşte noţiunea de înşelăciune, din moment ce aceasta nu este definită în cuprinsul Legii nr. 678/2001, în acest sens se vor avea în vedere dispoziţiile art. 215 C. pen., care caracterizează înşelăciunea ca fiind orice faptă care constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase înseamnă a face să se creadă, a trece drept reală o faptă sau împrejurare care nu există, creându-se astfel celui indus în eroare o falsă reprezentare a realităţii, acesta ajungând să creadă că fapta mincinoasă este adevărată.

Pe de altă parte, instanţa a mai reţinut şi faptul că, potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001, consimţământul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.

Raportându-se la probele administrate în cauză, instanţa a constatat că fapta inculpatului C.R. de a recruta victima minoră C.M.N. şi a-i asigura cazarea, urmate apoi de exploatarea acesteia în folosul său prin practicarea prostituţiei, folosind în acest sens acte de înşelăciune, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Inculpatul C.R. nu a recunoscut fapta imputată. Astfel, acesta a arătat că a cunoscut-o pe partea vătămată în toamna anului 2011 pe un site de socializare şi, îndrăgostindu-se de aceasta, a luat-o să locuiască cu el la Pucioasa. O perioadă relaţia a mers foarte bine, iar apoi partea vătămată, care practicase anterior prostituţia, a început să se converseze pe internet cu anumite persoane care se ocupaseră anterior de exploatarea ei în acest mod şi să se manifeste în sensul că nu doreşte să muncească, ci să-şi realizeze veniturile necesare din practicarea prostituţiei. Inculpatul a precizat că nu a fost niciun moment de acord cu acest lucru şi a hotărât să se mute cu partea vătămată la Timişoara tocmai pentru ca aceasta să uite de ideea de a practica prostituţia şi să se angajeze amândoi. Au locuit o perioadă împreună în apartamentul de pe str. T.I., iar apoi el a plecat pentru câteva zile la Pucioasa, partea vătămată rămânând singură în Timişoara. În aceste zile, partea vătămată, din proprie iniţiativă şi împotriva voinţei inculpatului, a practicat prostituţia, mărturisindu-i acest lucru în cadrul unei convorbiri telefonice. A precizat inculpatul că el niciodată nu a fost de acord, că partea vătămată nu a practicat niciodată prostituţia cât timp ei erau împreună, ci doar când rămânea singură, că el nu a postat anunţuri în acest sens, nu a luat niciodată banii produşi de aceasta, iar referitor la mutarea la Braşov, aceasta s-a întâmplat deoarece dorea să se angajeze amândoi în acel oraş ca barmani sau ospătari.

Instanţa a constatat însă că aceste susţineri ale inculpatului sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză, care dovedesc cu prisosinţă săvârşirea de către inculpat a activităţilor de racolare şi găzduire a părţii vătămate, urmate de exploatarea acesteia prin obligarea la practicarea prostituţiei, toate acestea realizate prin înşelăciune.

În acest sens, instanţa a avut în vedere, în primul rând, declaraţiile părţii vătămate C.M.N., care, atât în declaraţiile date în faza de urmărire penală, cât şi în cea din faza cercetării judecătoreşti, a arătat că, convinsă de existenţa unui puternic sentiment de iubire nutrit de inculpat pentru ea, a acceptat să locuiască cu acesta în Pucioasa, iar apoi să practice prostituţia în folosul acestuia. A precizat partea vătămată că a practicat prostituţia în Timişoara sub directa coordonare şi supraveghere a inculpatului, care o convingea în permanenţă de sentimentele sale de dragoste şi de faptul că doreşte să o ia de soţie, acesta fiind cel care găsise şi închiriase apartamentul de pe str. T.I., cel care a adus-o acolo, precum şi cel care a postat un anunţ pe site-ul ziarului P. prin intermediul căruia era contactată de clienţi. În această perioadă, inculpatul a plecat periodic la Pucioasa, ţinând însă un contact permanent cu partea vătămată, verificând în permanenţă numărul de clienţi şi banii obţinuţi, bani pe care îi lua el când revenea. La un moment dat, pe fondul aducerii de către inculpat a unei alte fete în locuinţă, precum şi a actelor de agresiune exercitate de inculpat asupra sa, partea vătămată a realizat că este folosită de acesta şi, având în vedere şi încuierea sa în apartament, a apelat la organele de poliţie. Ulterior însă, a fost din nou indusă în eroare de către inculpat cu privire la sentimentele nutrite, astfel că a revenit la acesta. A mai arătat partea vătămată că, după ce proprietarul apartamentului din Timişoara a aflat că practică prostituţia acolo, le-a cerut să-1 părăsească, astfel că s-au întors la domiciliul inculpatului din Pucioasa. Ulterior, inculpatul a închiriat o garsonieră în Braşov şi a transportat-o pe partea vătămată acolo, practicând şi în acel loc prostituţia câteva zile, până în momentul în care, profitând de lipsa inculpatului, a chemat-o pe sora sa, care a dus-o înapoi la Bacău.

Declaraţiile părţii vătămate au fost coroborate şi cu alte probe administrate în cauză.

Astfel martorul C.R.A. a arătat că, în urma unui anunţ dat în ziarul P. cu privire la închirierea apartamentului, a fost contactat de către inculpat, care i-a spus că va locui acolo împreună cu partea vătămată, acesta fiind cel care s-a ocupat efectiv de închiriere şi i-a achitat contravaloarea chiriei şi garanţia. Cu ocazia închirierii, inculpatul i-a spus că lucrează în construcţii şi, totodată, i-a prezentat o carte de identitate pentru M., care ulterior s-a dovedit a fi falsă, în care aceasta figura ca având vârsta de 20 de ani. Ulterior, în cursul lunii august, într-o seară, a fost contactat de un lucrător de poliţie care i-a solicitat să vină la apartament întrucât partea vătămată era sechestrată înăuntru şi a auzit-o pe aceasta povestindu-le poliţiştilor faptul că inculpatul o obliga să se prostitueze şi că avea postat un anunţ în acest sens în ediţia on-line a ziarului P. Martorul a mai precizat ca el personal a verificat anunţul, observând că fotografiile ataşate erau realizate în apartamentul său.

Totodată, martora M.I.E. a arătat că a cunoscut-o pe partea vătămată prin intermediul unor site-uri de socializare, iar între-o seară din cursul lunii august 2012 a fost contactată prin intermediul internetului de către aceasta, partea vătămată solicitându-i să sune la poliţie întrucât este sechestrată într-un apartament din Timişoara de către iubitul ei, care o obligă să se prostitueze, cu această ocazie martora observând, cu ajutorul camerei web, că partea vătămată prezenta urme de violenţă pe faţă.

În acelaşi timp, martorul cu identitate protejată P.A. a arătat că a contactat-o telefonic pe partea vătămată la recomandarea unui prieten şi că a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta în apartamentul de pe strada T.I. contra sumei de 100 RON.

De asemenea, martorul P.A.G. a arătat că în cursul lunii septembrie 2012 a contacta-o telefonic pe partea vătămată în urma anunţului postat pe site-ul ziarului P., s-a deplasat la apartamentul situat pe str. T.I. şi a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată contra sumei de 100 RON. A precizat martorul că partea vătămată i-a spus că trebuie să îşi găsească o altă locuinţă întrucât proprietarul a aflat cu ce se ocupă, având mai multe discuţii telefonice pe acest subiect ulterior, partea vătămată solicitându-i ajutorul.

Faptul că inculpatul C.R. a fost cel care s-a ocupat de cazarea părţii vătămate în Timişoara şi de efectuarea de demersuri pentru racolarea de clienţi plin postarea anunţului la rubrica "Matrimoniale" a ediţiei on-line aparţinând (...).ro rezultă şi din răspunsul comunicat de I.M. la data de 26 octombrie 2012, din care rezultă că anunţul a fost postat la data de 21 iunie 2012 de pe adresa de email (...)@yahoo.com, fiind menţionat chiar numele inculpatului, iar acesta a fost reactualizat telefonic în datele de 06, 12, 13 şi 14 septembrie 2012 de pe telefonul inculpatului; de altfel, aceste informaţii se coroborează chiar cu susţinerile acestuia din faza de urmărire penală, inculpatul recunoscând că respectiva adresă de email şi acel număr de telefon îi aparţin.

În dovedirea activităţilor infracţionale ale inculpatului de racolare, cazare şi apoi exploatare prin obligarea la practicarea prostituţiei a părţii vătămate, instanţa a avut în vedere şi declaraţia martorei M.N.D., o minoră în vârstă de 16 ani din Pucioasa. Aceasta a arătat că îl cunoştea pe inculpat de câţiva ani, ştiind că se ocupă cu exploatarea unor fete prin practicarea prostituţiei în Spania. La sfârşitul verii anului 2012, martora a avut o relaţie cu inculpatul, care o convinsese că o iubeşte, petrecând mult timp în locuinţa acestuia. Acolo a văzut mai multe obiecte şi accesorii de damă, iar inculpatul i-a spus că aparţin unei fete minore care practică prostituţia în folosul său în Timişoara, el deplasându-se periodic acolo pentru a lua banii. Referitor la respectiva fată, inculpatul a asigurat-o în permanenţă pe martoră că nu nutreşte niciun fel de sentiment faţă de aceasta, ci doar o păcăleşte că o iubeşte pentru ca aceasta să rămână în Timişoara şi să-i producă bani prin practicarea prostituţiei. Totodată, a precizat martora că şi pe ea inculpatul a încurajat-o să practice prostituţia, spunându-i că doar în această modalitate vor putea avea un viitor împreună.

Totodată, instanţa a apreciat ca relevantă şi declaraţia martorei A.N.M., care a arătat că în cursul lunii octombrie 2012 o colegă de-a sa de clasă despre care ştia că practică prostituţia sub îndrumarea şi protecţia inculpatului C.R. (care îi găseşte clienţii şi îi asigură locaţia), a locuit o perioadă la ea, repetându-i aceste aspecte şi chiar, pentru a o convinge de realitatea celor susţinute, telefonându-i inculpatului şi spunându-i că i-a găsit încă o fată care va întreţine relaţii sexuale pentru el. Ulterior, martora a fost contactată de către inculpat, acesta povestindu-i ce ar presupune ca ea să practice prostituţia pentru el, respectiv că el va găsi clienţii, o va contacta, iar ea va merge la el acasă, el putând obţine de la fiecare client chiar 250 RON.

În acelaşi timp, instanţa a avut în vedere şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate. Din analiza acestor procese-verbale, instanţa retine că în cursul discuţiilor telefonice pe care inculpatul le-a avut cu o persoană de sex feminin, în timp ce el se afla în Timişoara, a povestit acesteia despre partea vătămată şi activitatea de prostituţie desfăşurată de aceasta, modalitatea concretă, precum şi câştigurile realizate. Astfel, în cadrul conversaţiei avute în data de 20 septembrie 2012, inculpatul este întrebat dacă a plecat de acasă fiindcă partea vătămată "(...) e pe treabă", inculpatul răspunzând că "nu (...) trebuia să vină unu, n-a mai venit", precizându-se în cuprinsul conversaţiei că este vorba de clienţi şi că încă mai vin, chiar dacă nu a reînnoit anunţurile.

Totodată, în cadrul unei convorbiri avute în data de 03 octombrie 2012, inculpatul i-a povestit că nu o mai are pe partea vătămată fiindcă au plecat de la Timişoara şi că era supărat fiindcă aceasta făcea foarte mulţi bani acolo "mi-a făcut, făcea şi 40, deci ea făcea şi o mie de euro la săptămână" "o săptămână jumătate, două săptămâni, o mie cinci sute de euro, cam aşa făcea" "făcea câteodată şi 10 milioane pe zi". Totodată, îi povesteşte cum trebuie, să fie locaţia aleasă, "să aibă lift blocul ca să nu vadă lumea şi să bată la ochi la proprietari când vin aşa mulţi clienţi", el considerând că Timişoara este o variantă bună întrucât acolo are conturi, are site-uri.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind relevante şi convorbirile purtate între inculpat şi partea vătămată, acestea au reliefat implicarea inculpatului în derularea activităţii de prostituţie de către partea vătămată. Astfel, în data de 09 octombrie 2012, după ce partea vătămată a părăsit apartamentul din Braşov, a contactat-o telefonic pe aceasta, încercând să o convingă că o iubeşte mult, că promite că se va schimba, nu îi va mai face nimic, întrebând-o totodată "de ce m-ai mai pus să pun anunţ?", "De ce m-ai mai pus să-ţi iau casă?, ""ce-ai stat?! O zi?! Ai, era prima zi de muncă. Ce ai?" "(...) promit că nimic nu mai, te iau de nevastă şi după cu-n deget nu te mai ating (...). Te iau, mergem la primărie, dacă nu vrei să mai munceşti, nu mai munceşti!" . Totodată, în data de 10 octombrie 2012, inculpatul îi trimite părţii vătămate un mai multe sms-uri cu următorul conţinut "şi eu te iubesc. Să ţii numărul de muncă că tot am pus anunţul pe o lună (...)" "vezi să nu-i dai nr. de telefon de muncă cu anunţul lui soră-ta că pune pe cineva să sune şi să se dea client şi află adresa de la Braşov". Nu în ultimul rând, relevante au fost şi procesele-verbale de redare rezumativă a convorbirilor derulate între inculpat şi o persoană de sex masculin, din cuprinsul cărora reiese implicarea inculpatului în găsirea şi închirierea garsonierei din Braşov şi cazarea părţii vătămate acolo în vederea practicării prostituţiei.

Pentru aceste considerente, instanţa a dispus condamnarea inculpatului, iar la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Fapta inculpatului prezintă un pericol social ridicat, prin acţiunile sale inculpatul aducând o atingere gravă unor drepturi şi libertăţi fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, respectiv dreptului oricărei persoane la demnitate, integritate fizică şi psihică şi libertate sexuală.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului, instanţa a avut în vedere faptul că acesta nu era cunoscut cu antecedente penale, aflându-se la prima abatere de acest gen, ceea ce denotă o periculozitate mai redusă a acestuia. De asemenea, se va avea în vedere faptul că, aşa cum reiese din înscrisurile depuse în circumstanţiere la dosar, în perioada în care a stat în Spania şi-a asigurat existenţa prin muncă.

Ca atare, prin raportare la toate aceste criterii, instanţa a apreciat că, în vederea atingerii scopului pedepsei aşa cum acesta era stabilit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., este suficientă şi adecvată aplicarea unei sancţiuni privative de libertate orientată spre minimul special.

În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. Instanţa a apreciat că interzicerea dreptului de.a alege şi a fi. ales, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, este justificată în privinţa inculpatului întrucât acesta, atâta timp cât nu a fost în măsură să aprecieze valoarea unora din drepturile fundamentale ale persoanelor, respectiv dreptul la demnitate şi la libertate sexuală, nu este în măsură nici să aleagă sau să fie ales în funcţii elective publice, iar adoptarea unui asemenea comportament nu poate fi compatibilă cu ocuparea unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat. De asemenea, raportat la natura infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, la împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, victima fiind o persoană minore, la posibilele consecinţe ale activităţii asupra victimei constând într-un evident dezechilibru moral cu posibile implicaţii în desfăşurarea vieţii victimei în familie şi în societate, instanţa a constatat că atitudinea inculpatului l-a făcut nedemn în a-şi exercita eventualele drepturi părinteşti sau dreptul de a fi tutore sau curator.

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului, prin apărător, în sensul că se impunea achitarea acestuia, în temeiul art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., tribunalul a constatat că acesta apare ca nefondată, în condiţiile în care, prin raportare la natura faptei săvârşite de inculpat, la valorile sociale vătămate, la modul şi mijloacele de săvârşire, nu se poate reţine că fapta săvârşită de inculpat este în mod vădit lipsită de importanţă şi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Este adevărat că inculpatul nu are antecedente penale, însă, prin raportare la celelalte criterii prev. de art. 18¹ C. pen., doar aceste circumstanţe personale ale inculpatului nu pot conduce la concluzia că fapta comisă este în mod vădit lipsită de importanţă pentru a justifica aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, instanţa a reţinut că partea vătămată C.M.N. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.000 euro daune morale.

Potrivit dispoziţiilor art. 1349 C. civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Faţă de aceste dispoziţii legale şi având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanţa a constatat că într-adevăr, prin săvârşirea faptei sale ilicite de a exploata partea civilă prin obligarea la practicarea prostituţiei, inculpatul i-a cauzat acesteia prejudicii de natură morală, motiv pentru care, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 1349, 1357 C. civ. inculpatul a fost obligat la plata respectivei sume.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr, 678/2001 rap. la art. 118 lit. e) C. pen., instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 RON, dobândită prin săvârşirea infracţiunii, existenţa şi întinderea acesteia reieşind din coroborarea declaraţiile martorilor P.A. şi P.A.G. cu cele ale părţii vătămate. În ceea ce priveşte celelalte sume obţinute de către inculpat din activitatea infracţională, în condiţiile în care nu există probe certe cu privire la întinderea acestora, instanţa a apreciat că nu se poate dispune nici măsura de siguranţă a confiscării, fiind vorba de dubiu cu privire la întindere care nu poate profita decât inculpatului.

Totodată, în baza art. 109 C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpat a următoarelor bunuri: nouă înscrisuri, în copie, reprezentând anunţuri în limba spaniolă, un fragment cu înscris olograf în limba spaniolă, agendă cu coperte negre conţinând scris olograf, agendă de format mic cu diverse înscrisuri olograf, un număr de nouă fragmente de hârtie conţinând diverse înscrisuri olograf, un laptop prevăzut cu cablu de alimentare, un caiet cu coperte galbene conţinând înscrisuri olograf, un card de memorie capacitate 1 GB - corpuri delicte la dosarul cauzei - bunuri ridicate de organele de urmărire penală cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 06 decembrie 2012, apreciind că nu se poate dispune confiscarea acestora în condiţiile în care nu există dovezi certe în sensul folosirii acestora la săvârşirea activităţii infracţionale.

În baza art. 163 C. proc. pen., a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa sumei acordate părţii civile cu titlu de daune morale.

Împotriva sentinţei penale a Tribunalului Timiş a declarat apel DIICOT - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul C.R., iar prin Decizia penală nr. 211/A din 7 noiembrie 2013 Curtea de Apel Timişoara le-a respins ca nefondate.

S-a motivat că hotărârea penală atacată este legală şi temeinică, în deplină concordanţă cu starea de fapt şi ansamblul probator administrat în cauză.

Inculpatul C.R. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori reţinându-se în sarcina acestuia că în perioada iulie - octombrie 2012 a obligat-o pe partea vătămată C.N.M., despre care ştia să este minoră la practicarea prostituţiei, sens în care, a recrutat-o, transportat-o şi cazat-o în diverse locaţii din Timişoara, Braşov şi Pucioasa, iar contravaloarea serviciilor sexuale prestate de partea vătămată şi-o însuşea. Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa, arătând cu ocazia audierii de către instanţa de fond, că a avut o relaţie intimă cu aceasta şi nu a obligat-o la practicarea prostituţiei, partea vătămată povestindu-i că a fost violată de către tatăl său, iar sora sa a vândut-o unui bărbat care a obligat-o să se prostitueze. Inculpatul arată că în perioada în care a fost prieten cu partea vătămată a observat că aceasta vorbea pe internet cu nişte bărbaţi care anterior se ocupaseră de exploatarea ei şi că în perioada în care el a fost plecat la Pucioasa pentru a se întâlni cu mama sa, partea vătămată a rămas în apartamentul închiriat situat în Timişoara pe Bd. T.I., iar la discuţia telefonică avută cu inculpatul i-a spus că a început din nou să practice prostituţia. Inculpatul arată în continuarea declaraţiei că a plecat însoţit de partea vătămată la Pucioasa fără ca să o oblige pe partea vătămată la practicarea prostituţiei, care s-a întors după o perioadă în Timişoara proprietarul apartamentului spunându-i că a văzut nişte poze pe un site în care apărea partea vătămată. În declaraţia luată de către instanţa de judecată inculpatul neagă că ar fi recrutat-o sau obligat-o în vreun fel pe partea vătămată la practicarea prostituţiei şi că ar fi încasat foloase materiale de pe urma acestei activităţi prestată de către partea vătămată.

Instanţa de apel şi-a însuşit starea de fapt reţinută de către prima instanţă, în mod corect s-a reţinut comiterea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 6787/2001 în sarcina inculpatului C.R. vinovăţia acestuia fiind dovedită de ansamblul probator administrat în cauză. Astfel, în apartamentul închiriat de către inculpat în cursul lunii iulie 2012 a cazat-o pe partea vătămată postând un anunţ la rubrica matrimoniale cu privire la practicarea de către partea vătămată minoră a serviciilor sexuale în schimbul sumelor de bani. În acest apartament sub directa supraveghere a inculpatului care s-a folosit de vârsta fragedă a minorei şi şantajul emoţional exercitat asupra acesteia, căreia i-a declarat în repetate rânduri că o iubeşte şi că doreşte să aibă o relaţie sentimentală cu ea, partea vătămată întreţinea relaţiile sexuale contra cost. Incidentul relatat şi de către inculpat în cuprinsul declaraţiei sale, când a arătat de discuţia avută în apartament de partea vătămată cu prietena acesteia pe nume L., cu care inculpatul dorea să întreţină o relaţie sexuală în trei, ceea ce a condus la intervenţia organelor de poliţie, realitatea fiind aceea că între inculpat şi partea vătămată a avut loc o discuţie în urma căreia inculpatul a agresat-o fizic pe minoră. Acest scandal şi intervenţia poliţiei a condus la solicitarea proprietarului apartamentului adresată inculpatului şi părţii vătămate de a părăsi imobilul. În aceeaşi modalitate urmare a eliberării apartamentului din Timişoara, inculpatul a plasat-o pe partea vătămată la Pucioasa şi Braşov în vederea practicării prostituţiei. Aşa cum reiese din declaraţia părţii vătămate C.N.M., inculpatul închiriase o locuinţă în Braşov transportând-o pe partea vătămată în acel loc, de unde partea vătămată profitând de plecarea inculpatului la Pucioasa i-a telefonat surorii sale, căreia i-a solicitat ajutorul fiind nemulţumită de modul în care se comporta inculpatul cu ea şi de împrejurarea că acesta doreşte să îi ia cât mai mulţi bani urmare a serviciilor sexuale prestate de minoră.

Starea de fapt reţinută de prima instanţă s-a coroborat cu depoziţia martorei S.L.D., care a lucrat la adăpostul de zi şi noapte pentru copii străzii, situat pe str. I.S. nr. 48 din Timişoara, în noaptea în care a fost adusă partea vătămată minoră de către organele de poliţie, remarcând că aceasta prezenta urme de lovituri la nivelul feţei şi având un telefon asupra ei cu care vorbea cu un bărbat, despre care a afirmat că era persoana care a agresat-o. Martora arată că partea vătămată i-a povestit că prietenul ei care a agresat-o este mai în vârstă decât ea şi că a sechestrat-o în apartament, fiind destul de confuză, martora auzind cum minora îi spunea la telefon bărbatului că îl iubeşte.

Despre sechestrarea părţii vătămate în apartament şi despre obligarea părţii vătămate la practicarea prostituţiei de către inculpat a făcut vorbire şi martorul C.A., proprietarul apartamentului închiriat de către inculpat situat în Timişoara, Bd. T.I. şi în care partea vătămată întreţinea relaţii sexuale urmare a anunţului postat de către inculpat la rubrica matrimoniale. Martorul a arătat că a fost solicitat de către organele de poliţie la aproximativ o lună de la mutarea inculpatului şi părţii vătămate în apartament şi când s-a deplasat la imobil a constatat că uşa de acces era închisă şi că partea vătămată plângea având faţa umflată de.la plâns sau urmare a loviturilor. Martorul a arătat că a auzit cum partea vătămată le-a povestit poliţiştilor că inculpatul a încuiat-o în imobil şi a plecat, astfel că ea a solicitat ajutorul unei prietene, că partea vătămată le-a povestit poliţiştilor că are postat un anunţ la rubrica matrimoniale din ziarul on line P. cu privire la practicarea serviciilor sexuale contra cost, fiind obligată de către inculpat la practicarea prostituţiei. Martorul a arătat că după acest incident a recunoscut din poze apartamentul său, concluzionând că partea vătămată continuă să practice prostituţia, astfel că i-a solicitat inculpatului să părăsească apartamentul.

Vinovăţia inculpatului a rezultat şi din depoziţia martorei M.I.E., care a arătat că a cunoscut-o pe partea vătămată prin intermediul Internetului şi că a conversat cu aceasta de mai multe ori, iar într-o seară i-a solicitat să sune la poliţie întrucât prietenul ei a sechestrat-o în apartament, ceea ce martora a şi făcut. Martora a arătat că în acea seară prin intermediul Web cam-ului a văzut-o pe partea vătămată care prezenta urme de agresiuni pe faţă şi plângea, spunându-i că prietenul ei care o obligă să întreţină relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi este cel care a agresat-o.

Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză s-au coroborat cu depoziţia părţii vătămate dată în faţa instanţei de judecată, care povesteşte despre modul în care l-a cunoscut pe inculpat, susţinerile repetate ale acestuia în sensul că o iubeşte, ca şi despre solicitările acestuia ca partea vătămată să practice prostituţia întrucât se câştigă bine din a ceasta activitate. Partea vătămată a vorbit despre refuzul său de a da curs solicitărilor inculpatului şi despre atitudinea violentă a acestuia, care o încuia în casă când lipsea el şi o bătea. În cuprinsul declaraţiei partea vătămată a arătat că inculpatul a postat un anunţ pe ziarul P. în sensul oferirii de către partea vătămată a serviciilor sexuale, fiind ataşat un nr. de telefon pe care îl folosea partea vătămată, preţul fiind de 100 RON raportul sexual normal şi oral şi 200 RON act sexual anal, partea vătămată arătând că se întâmpla ca inculpatul să rămână în apartament când veneau clienţii, care erau în număr de aprox. 10/zi. Partea vătămată a arătat că îi era teamă de inculpat care o bătea foarte des şi că aceasta a transportat-o în Braşov unde i-a închiriat o garsonieră pentru a practica prostituţia, partea vătămată reuşind să o contacteze telefonic pe sora ei şi să fugă la Bacău. Partea vătămată a mai arătat că ulterior plecării în Bacău inculpatul i-a solicitat să se întoarcă şi să se împace promiţându-i că după ce va împlini 18 ani o va lua de nevastă, crezând în promisiunile acestuia, acesta fiind şi motivul pentru care s-a împăcat de mai multe ori cu inculpatul.

Instanţa de apel şi-a însuşit motivarea primei instanţe în ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului C.R. raportat la interpretarea depoziţiilor martorelor M.N.D. şi A.N.M., notele de redare a convorbirilor telefonice avute de către inculpat dovedind fără putinţă de tăgadă implicarea sa în practicarea prostituţiei de către partea vătămată minoră. Astfel, relevantă era convorbirea din data de 3 octombrie 2012 când inculpatul îi povesteşte unei persoane că nu o mai are pe partea vătămată fiindcă au plecat de la Timişoara şi că era supărat fiindcă aceasta făcea foarte mulţi bani acolo "mi-a făcut, făcea şi 40, deci ea făcea şi o mie de euro la săptămână", "o săptămână jumătate, două săptămâni, o mie cinci sute de euro, cam aşa făcea", "făcea câteodată şi 10 milioane pe zi". Totodată, îi povesteşte persoanei cum trebuie să fie locaţia aleasă, să aibă lift blocul ca să nu vadă lumea şi să bată la ochi la proprietari când vin aşa mulţi clienţi, el considerând că Timişoara este o variantă bună întrucât acolo are conturi, are site-uri. De asemenea, relevante sunt şi convorbirile purtate între inculpat şi partea vătămată, acestea reliefând implicarea inculpatului în derularea activităţii de prostituţie de către partea vătămată. Astfel, în data de 09 octombrie 2012, după ce partea vătămată a părăsit apartamentul din Braşov, inculpatul a contactat-o telefonic, încercând să o convingă că o iubeşte mult, că promite că se va schimba, nu îi va mai face nimic, întrebând-o totodată "de ce m-ai mai pus să pun anunţ?", "De ce m-ai mai pus să-ţi iau casă?", "ce-ai stat?! O zi?! Ai, era prima zi de muncă. Ce ai?", "promit că nimic nu mai, te iau de nevastă şi după cu-n deget nu te mai ating. Te iau, mergem la primărie, dacă nu vrei să mai munceşti, nu mai munceşti!". Totodată, în data de 10 octombrie 2012, inculpatul a trimis părţii vătămate un mai multe sms-uri cu următorul conţinut "şi eu te iubesc. Să ţii numărul de muncă că tot am pus anunţul pe o lună (...)" "vezi să nu-i dai nr. de telefon de muncă cu anunţul lui soră-ta că pune pe cineva să sune şi să se dea client şi află adresa de la Braşov".

Conţinutul juridic a infracţiunii de trafic de minori a fost redat de art. 143 din Legea nr. 678/2001 conform căruia, recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor în scopul exploatării acestuia constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani. Elementul material în varianta tipică a infracţiunii a fost realizată în speţă prin activitatea inculpatului care a procedat la recrutarea victimei minore C.M.N., căreia i-a asigurat cazarea, urmate apoi de exploatarea acesteia în folosul său prin practicarea prostituţiei, folosind în acest sens acte de înşelăciune. Instanţa de apel apreciază că prin conduita sa inculpatul a indus în eroare partea vătămată, susţinând în mod repetat că are sentimente nobile faţă de ea, că o iubeşte, că atunci când partea vătămată va ajunge la vârsta majoratului se vor căsători, toate acestea constituind un şantaj emoţional care au determinat-o pe partea vătămată să practice prostituţia împotriva voinţei sale. Chiar şi în faţa instanţei de apel inculpatul a dorit să facă dovada veridicităţii susţinerilor sale, dar instanţa de apel a apreciat că vinovăţia acestuia în ceea ce priveşte infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată nu poate fi înlăturată prin luarea în considerare a promisiunilor de căsătorie făcute părţii vătămate.

Inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţia directă calificată prin scop, în sensul că inculpatul a avut cunoştinţă de caracterul ilicit al activităţii sale infracţionale urmărind producerea acestuia prin săvârşirea faptei.

Apărarea inculpatului în sensul că nu era vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, întrucât partea vătămată era prietena lui şi practica prostituţia anterior întâlnirii cu inculpatul, nu poate fi reţinută, întrucât din analiza depoziţiilor martorilor mai sus menţionaţi a rezultat că inculpatul din momentul în care a cunoscut-o pe partea vătămată, independent de ceea ce făcea aceasta anterior întâlnirii cu acesta, a realizat potenţialul acesteia şi posibilitatea de a obţine venituri din obligarea părţii vătămate la practicarea prostituţiei. Nu a fost fondată nici susţinerea inculpatului în sensul că plângerea părţii vătămate a fost făcută din răzbunare, întrucât inculpatul pusese punct relaţiei de prietenie cu partea vătămată, întrucât era evident că prin promisiunile neadevărate cu privire la viitoarea căsătorie cu partea vătămată şi beneficiind de superioritatea pe care i-o conferea vârsta, inculpatul a profitat de naivitatea acesteia, de faptul că provenea dintr-o familie dezorganizată şi a exploatat-o în mod repetat. Abuzul de forţă folosit de către inculpat asupra părţii vătămate precum şi obligarea acesteia la practicarea prostituţiei rezultă şi din mesajele pe care cei doi şi le-au trimis, edificator fiind mesajul din 10 octombrie 2012 în care inculpatul îi spunea părţii vătămate că nu o va mai bate niciodată, că a văzut că nu a rezolvat nimic dacă o bate pe partea vătămată, având încredere că aceasta nu va mai pleca de la el. Tot din conţinutul convorbirilor telefonice a rezultat şi împrejurarea că anunţul în ziarul on-line a fost postat de către inculpat, care i-a înşelat încrederea părţii vătămate spunându-i în mod repetat că o iubeşte, solicitându-i să se întoarcă la el, că nu o va vinde, chiar dacă partea vătămată anunţase poliţia.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen. şi orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.

Transpunând aceste reguli la speţa de faţă, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului de instanţa de fond a fost corect individualizată raportat la probele administrate şi circumstanţele personale ale inculpatului, pedeapsă care este în măsură să asigure reeducarea inculpatului şi prevenirea comiterii de către acesta a unei noi fapte antisociale.

Instanţa de apel a apreciat că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de instanţa de fond reflectă în mod corespunzător gradul de pericol social al faptei comise şi este în măsură să asigure reeducarea inculpatului şi prevenirea de noi fapte antisociale. Pedeapsa aplicată în prezenta cauză a reprezentat minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă şi nu există temeiuri care să permită concluzia că s-a impus majorarea acesteia sau reducerea, astfel că solicitările DIICOT şi ale inculpatului sunt nefondare.

În ceea ce priveşte solicitarea DIICOT Serviciul Teritorial Timişoara de confiscare a sumei de 1.000 euro dobândită de inculpat prin săvârşirea faptei, în sensul că ar rezulta din ansamblul probator că inculpatul a beneficiat de pe urma traficării victimei minore de suma de 1000 euro, sumă recunoscută de inculpat în cursul discuţiilor telefonice purtate cu diverse persoane şi confirmate de partea vătămată cu prilejul audierilor, instanţa de apel a reţinut că în mod corect instanţa de fond nu a luat această măsură. Cu ocazia audierii de către instanţa de fond, partea vătămată a făcut referire la sumele de bani pe care le percepea pentru practicarea prostituţiei arătând că inculpatul a stabilit ca tarif 100 RON raport sexual normal şi oral şi 200 RON act sexual anal, partea vătămată arătând că a avut maxim 10 clienţi pe zi. În ceea ce priveşte în mod concret raporturile sexuale derulate de partea vătămată şi cu privire la care există probe certe, instanţa va reţine consumarea de către partea vătămată a unui raport sexual cu martorul P.A.G., care arată că a întreţinut un raport sexual cu partea vătămată în imobilul situat în Timişoara, Bd. T.I. şi în urma contactării acesteia de pe internet anunţul fiind postat în P. şi în aceleaşi condiţii cu martorul P.A., care la fel ca şi martorul P.A.G. a făcut vorbire de suma de 100 RON dată părţii vătămate ca urmare a serviciilor sexuale prestate de aceasta. Prin urmare, în mod cert partea vătămată a încasat suma de 200 RON pe care şi-a însuşit-o inculpatul de pe urma serviciilor sexuale prestate de aceasta şi nu se poate dispune confiscarea unei alte sume de bani cu privire la care nu există probe certe ca fiind produsă de către victima minoră pentru inculpat.

În ceea ce priveşte solicitarea DIICOT - Serviciul Teritorial Timişoara de confiscare a laptop-ului în memoria căruia s-a identificat poza victimei care a fost postată în anunţul publicitar, instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen. sunt supuse confiscării "bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor". În actul de sesizare al instanţei de judecată s-a reţinut că anunţul privind serviciile sexuale prestate de partea vătămată minoră a fost postat de inculpat de pe contul său deschis în reţeaua yahoo.com şi actualizate de pe telefonul mobil, iar la percheziţia informatică efectuată asupra laptop-ului inculpatului au fost identificate mai multe fotografii cu persoane de sex masculin şi feminin în ipostaze sexuale sau cu caracter sexual. Instanţa de apel şi-a însuşit, prin urmare, motivarea instanţei de fond, neputându-se face dovada că laptop-ul inculpatului poate fi considerat un bun din categoria celor menţionate la art. 118 lit. b) C. pen. folosit la săvârşirea infracţiunii.

Astfel în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-au respins ca nefondate apelurile declarate de DIICOT - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul C.R. împotriva Sentinţei penale nr. 198/PI din 20 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş.

Împotriva Deciziei penale nr. 211/A din 7 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs inculpatul C.R., invocând cazurile de casare prev. de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Recursul declarat este fondat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual-penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămâne în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Ca atare, cazurile de casare invocate se impun a fi analizate potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. anterior referitoare la recurs, cuprinse în art. 385⁹ şi următoarele.

Cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., invocat de apărare nu este incident în cauză.

Se constată că, deşi recurentul tinde spre pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., criticile pe care acesta le aduce hotărârii nu pot fi analizate prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. Astfel, cum în mod constant s-a statuat atât în doctrină cât şi în practica judiciară (în acest sens Decizia nr. 815 din 20 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată pe site-ul instanţei supreme), cazul de casare invocat implică pronunţarea unei hotărâri de condamnare, reţinându-se o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit se apreciază că fapta constituie o anumită infracţiune, în realitate, lipsind unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii. Inculpatul critică situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, arătând că nu are susţinere în probatoriul administrat, însă cazul de casare ce permitea analizarea situaţiei de fapt, respectiv, verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate era cel prevăzut în dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

De asemenea, criticile recurentului se referă la greşita condamnare dispusă de instanţa de fond pentru infracţiunea de trafic de minori şi solicită în fapt o reapreciere a mijloacelor de probă administrate - declaraţiile părţii vătămate şi martorilor audiaţi în cauză, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea pe baza căreia instanţa a dispus condamnarea.

Or, o astfel de analiză se putea realiza anterior modificării dispoziţiilor art. 385⁹ C. proc. pen., prin Legea nr. 2/2013, numai prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

În actuala reglementare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., a fost abrogat.

Se constată aşadar că motivele invocate de recurent nu pot fi analizate în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. şi nici nu se încadrează în vreun alt caz dintre cele enumerate în art. 385⁹ pct. 1, 3 - 6, 12 - 16 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauza dedusă judecăţii se au în vedere următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din noul C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai mult legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În speţă, de la data săvârşirii infracţiunii de către inculpat, iulie - octombrie 2012 până la soluţionarea recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Ca atare, se pune problema determinării legii penale mai favorabile în cauza de faţă.

Doctrina penală a statuat că pentru identificarea legii penale mai favorabile trebuie comparate legile penale succesive (cea din momentul săvârşirii faptei, cea din momentul judecării faptei) în raport cu normele şi instituţiile care guvernează răspunderea penală în cauza concretă dedusă judecăţii. Prin compararea legilor şi determinarea celei mai favorabile infractorului, nu trebuie să se ajungă la combinarea dispoziţiilor mai favorabile din legile succesive - la o aşa numită lex terţia. Legea mai favorabilă, în întregul ei, trebuie aleasă pentru a fi aplicată infractorului, dintre legile penale succesive (Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român, Ediţia a IX-a 2012, pag. 102).

Aceeaşi interpretare, în sensul aplicării globale a legii penale mai favorabile, cu excluderea posibilităţii realizării unei lex terţia de către judecător, se regăseşte şi în "Explicaţiile preliminare ale noului C. pen. (vol. I Universul Juridic, Bucureşti 2010, George Antoniu, Costică Bulai, Constantin Duvac, Ion Griga, Constantin Mitrache). În acest sens, se arată că "în doctrina penală s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, după cum acestea se referă la condiţiile de incriminare, la condiţiile de tragere la răspundere penală, la condiţiile de sancţionare. Criteriile menţionate vor fi evaluate nu în general ci în concret, adică în raport cu toate instituţiile de drept penal incidente în cauza respectivă (...). Această evaluare trebuie să conducă instanţa de judecată la identificarea legi mai favorabile în întregul ei, cu excluderea totală a celorlalte legi, neputând combina dispoziţiile mai favorabile din legile care se succed, spre a crea o a treia lege (lex terţia) deoarece legea este o creaţie a legiuitorului şi nu a judecătorului".

Nu în ultimul rând, trebuie precizat că în Cursul din anul 1939, în aplicarea legii penale mai favorabile în ipoteza faptelor nedefinitiv judecată, profesorul Vintilă Dongoroz menţiona că "alegerea legii mai blânde este mai greu de făcut atunci când şi legea veche şi legea nouă incriminează acelaşi fapt însă cele două legi diferă, fie sub raportul condiţiunilor de aplicare, fie sub raportul sancţiunilor".

Alegerea legii mai blânde înseamnă reţinerea uneia din legi, cu excluderea absolută a celeilalte legi, ca şi cum nu ar exista. Deci nu este îngăduit, pentru a uşura situaţiunea învinuitului, să se ia unele dispoziţiuni din legea veche şi altele din legea nouă şi prin combinarea lor să se creeze o lex terţia şi mai favorabilă inculpatului." În acelaşi sens se menţionează şi în lucrarea "Explicaţii teoretice ale Codului penal român" - Vintilă Dongoroz ş.a., Ediţia II, vol. I, pag.71, anume că "o asemenea combinare a dispoziţiilor favorabile din ambele legi este însă hibridă şi duce la crearea pe cale judecătorească, a unei a treia legi (Lex terţia); aceasta este inadmisibil deoarece ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut care nu revine acestor organe".

De altfel, împotriva părerii că s-ar putea în ţara noastră combina dispoziţiunile favorabile din legi succesive pledează şi un argument de text: art. 13 C. pen. prevede că dacă au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă, iar nu dispoziţiunile cele mai favorabile din legi succesive."

Cu privire la determinarea legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională s-a pronunţat din Deciziile nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 853/2.12.2011, nr. 1483/2011, publicată în M. Of. nr. 853/2.12.2011.

Astfel, în considerentele deciziilor amintite, se precizează că în ceea ce priveşte "determinarea concretă a legii penale mai favorabile este de observat că aceasta vizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputând combina prevederi din vechea şi noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terţia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze".

Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 16/26.01.1995, privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, s-a reţinut că "puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acestea". În acelaşi sens, Curtea Constituţională a statuat şi prin Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 796/23.11.2009 că "atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. În consecinţă, atât Parlamentul cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională ci considerentele şi dispozitivul prezentei decizii".

În conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Textul constituţional nu distinge nici în funcţie de tipurile de decizii pe care Curtea Constituţională le pronunţă, nici în funcţie de conţinutul acestor decizii, ceea ce conduce la concluzia că toate deciziile Curţii Constituţionale în întregul lor - considerente şi dispozitiv - sunt general obligatorii (în acest sens, Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 350/13.06.2013), inclusiv pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Se reţine aşadar, că prin decizii obligatorii, Curtea Constituţională a statuat că "determinarea concretă a legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terţia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorilor să legifereze".

Prin urmare, deciziile Curţii Constituţionale sunt în sensul aplicării globale a legii penale mai favorabile cu excluderea posibilităţii înfăptuirii unei lex terţia de către judecător (neprevizibilă, neaccesibilă), cum de altfel s-ar realiza în situaţia aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome. Această din urmă variantă, presupune combinarea dispoziţiilor favorabile din ambele legi, în condiţiile în care nu există o definire a conceptului de instituţie autonomă şi nicio determinare exhaustivă a instituţiilor autonome de către legiuitor. Rămâne ca judecătorul să le definească şi să le determine o dată aplicarea legii mai favorabile.

Distinct de aceasta, în sensul aplicării globale a legii penale mai favorabile s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 8 din 21 ianuarie 2008 publicată în M. Of. Partea I nr. 866/22.12.2008 într-un recurs în interesul legii. Astfel, s-a statuat că acest principiu impune aplicarea "legii" mai favorabile în ansamblu şi nu doar aplicarea unora dintre dispoziţiile mai favorabile ale acelei legi. Ca atare, în raport cu principiul menţionat, nu se recurge la combinarea unei dispoziţii mai favorabile dintr-o lege cu dispoziţii din altă lege, fiindcă în acest fel s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi îngăduit.

În speţă, inculpatul C.R. a fost condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În conformitate cu prevederile art. 94 pct. 2 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 13 din Legea nr. 678/2001 a fost abrogat. Aceasta nu înseamnă că infracţiunea de trafic de minori a fost dezincriminată odată cu abrogarea art. 13 din Legea nr. 278/2001, întrucât fapta se regăseşte în noul C. pen.

Astfel, potrivit art. 211 alin. (1) din noul C. pen., infracţiunea de trafic de minori constă în recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor în scopul exploatării acestuia şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform art. 182 din noul C. pen., prin exploatarea unei persoane se înţelege:

a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat; b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală; d) obligarea la practicarea cerşetoriei; e) prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.

Conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1) din noul C. pen. este acelaşi cu cel din reglementarea anterioară, cuprinsă în art. 13 alin. (1) din Legea specială nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, elementul material al laturii obiective realizându-se prin aceleaşi modalităţi alternative: recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor în scopul exploatării acestuia.

Prin compararea legilor penale succesive - cea din momentul săvârşirii faptei cu cea din momentul judecării - legea penală favorabilă inculpatului C.R. este legea nouă sub aspectul sancţiunii penale, întrucât prevede limite speciale reduse pentru infracţiunea de trafic de minori de la 3 la 10 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, comparativ cu legea veche care prevedea o pedeapsă de la 5 la 15 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.

Prin urmare, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare) se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen.

Instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului la 5 ani închisoare - minimul special prevăzut de legea veche - art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, iar prin aplicarea legii penale mai favorabile care este legea nouă, se impune reducerea pedepsei la 3 ani şi 6 luni închisoare, orientată spre minimul special prevăzut de legea nouă.

În ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorii, se au în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, conform cărora, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

În speţă, legea nouă a fost identificată ca lege mai favorabilă şi prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile legale enunţate, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii noi.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul C.R. împotriva Deciziei penale nr. 211/A din 7 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală şi pentru cauze cu minori. Va casa decizia, penală recurată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 198/PI din 20 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş şi, rejudecând, va dispune în sensul menţionat.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul C.R. împotriva Deciziei penale nr. 211/A din 7 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală recurată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 198/PI din 20 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş şi, rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea prev. de art. 211 alin. (1) C. pen.

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1) C. pen., de la 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. anterior, la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a), b), e) şi f) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a), b), e) şi f) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 6 decembrie 2012 la 14 aprilie 2014.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă C.M.N., în sumă de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 150/2014. Penal. Vătămarea corporală din...		ICCJ. Decizia nr. 1279/2014. Penal. Alte cereri privind judecata... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1272/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1279/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP) ICCJ. Decizia nr. 149/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel