ICCJ. Decizia nr. 173/2014. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 173/2014

Dosar nr. 6624/3/2009

Şedinţa publică din 20 ianuarie 2014

Asupra recursului penal de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 146/F din 02 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 6624/3/2009 s-a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.N., din infracţiunile prev. de art. 9 lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. şi art. 40 din Legea nr. 82/1991 republicată, rap. la art. 289 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunile prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. şi art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatului, din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (3) şi (4) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul M.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia.

În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.N. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen.

În baza art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen.

În baza art. 215 alin. (3) şi (4) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, sporită cu un an, în final 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 14, art. 346 alin. (2) C. proc. pen., rap. la art. 998, 999, 1000 alin. (3) C. civ., au fost admise în totalitate/în parte acţiunile civile şi obligă pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către părţile civile a următoarelor sume:

1. F.N. (domiciliat în Republica Moldova, citat şi prin afişare la uşa Consiliului Local Sector 2 Bucureşti) - 550 dolari S.U.A.;

2. L.I.D. (cu ultimul domiciliu cunoscut în Republica Moldova, citat prin afişare la uşa Consiliului Local Sector 2 Bucureşti) - 733 dolari S.U.A.;

3. M.V. (domiciliat în Republica Moldova) - 550 dolari S.U.A.;

4. M.A. (domiciliat în Republica Moldova) - 550 dolari S.U.A.;

5. B.V. (cu ultimul domiciliu cunoscut în Republica Moldova, citat prin afişare la uşa Consiliului Local Sector 2 Bucureşti) - 550 dolari S.U.A.;

6. U.N. (domiciliat în Republica Moldova) - 550 dolari S.U.A.;

7. M.I.V. (domiciliat în Republica Moldova, citat şi prin afişare la uşa Consiliului Local Sector 2 Bucureşti) - 550 dolari S.U.A.;

8. P.I. - 1.560 dolari S.U.A.;

9. A.A. - 14.971.500 ROL şi dobânda legală la suma de 1.000 dolari S.U.A. pentru perioada iulie 2001 - februarie 2002;

10. S.V. - 200 dolari S.U.A.;

11. E.V. - 200 dolari S.U.A. şi 10.000.000 ROL;

12. G.P. - 200 dolari S.U.A. şi 12.300.000 ROL;

13. M.V.I. - 100 dolari S.U.A. şi 2.000.000 ROL (daune materiale) şi 1.000 dolari S.U.A. daune morale;

14. E.R.V. - 400 dolari S.U.A. şi 6.000.000 ROL;

15. P.V. - 1.700 dolari S.U.A.;

16. M.D. - 300 dolari S.U.A. şi 11.500.000 ROL;

17. T.I. - 1.400 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

18. F.I. - 200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

19. B.L. - 1.400 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

20. M.L. - 300 dolari S.U.A. şi 19.000.000 ROL;

21. A.F.E. - 200 dolari S.U.A.;

22. C.V. (citat şi prin afişare la uşa Consiliului Local Sector 2 Bucureşti) - 1.000 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

23. D.N. - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

24. F.P. - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

25. C.D. - 1.000 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

26. J.G. (citat prin afişare la uşa Consiliului Local Sector 2 Bucureşti) - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

27. B.I. (citat şi prin afişare la uşa Consiliului Local Sector 2 Bucureşti) - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

28. I.V. - 15.000.000 ROL;

29. D.A. - 15.000.000 ROL;

30. B.C.C. - 5.000.000 ROL;

31. V.C. - 5.000.000 ROL;

32. I.S.V. - 5.000.000 ROL;

33. B.F. - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

34. N.M. - 4.500.000 ROL;

35. P.M. - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

36. B.M. - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

37. P.I. (cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna P., judeţul Buzău, citat şi prin afişare la uşa Consiliului Local Sector 2 Bucureşti) - 18.000.000 ROL;

38. I.I. - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

39. G.V. - 15.000.000 ROL;

40. U.R. - 9.500.000 ROL;

41. A.C. - 15.000.000 ROL;

42. B.N. - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

43. P.G. - 5.000.000 ROL;

44. T.M. (cu ultimul domiciliu cunoscut în Nehoiu, judeţul Buzău, citat prin afişare la uşa Consiliului Local Sector 2 Bucureşti) - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

45. K.L. - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

46. P.V. - 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL;

47. D.L.G. - 15.000.000 ROL;

48. D.M. - 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL;

49. L.M. - 15.000.000 ROL;

50. P.S. - 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL;

51. M.P. - 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL;

52. S.F. - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

53. R.V. - 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL;

54. U.T. - 9.500.000 ROL;

55. B.V. - 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL;

56. B.F. - 400 dolari S.U.A. şi 25.000.000 ROL;

57. T.G. - 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL;

58. G.R. - 800 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

59. G.M. - 15.000.000 ROL;

60. D.G. (Rep. Moldova, afişare la uşa Consiliului Local Sector 2 Bucureşti) - 1.500 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL;

61.M.V. - 1.900 dolari S.U.A. şi 3.000.000 ROL;

62. G.P. - 1.900 dolari S.U.A.;

63. P.N. - 650 dolari S.U.A.;

64. M.I. - 100 dolari S.U.A. şi 14.450.000 ROL cu titlu de daune materiale şi 1.000 euro cu titlu de daune morale;

65. B.N. - 14.500.000 ROL;

66. B.M. - 14.500.000 ROL cu titlu de daune materiale şi 1.000 euro cu titlu de daune morale;

67. P.A.V. - 15.000.000 ROL;

68. N.G. - 200 euro şi 14.500.000 ROL;

69. V.V. (prin procurator V.R., domiciliat în Republica Moldova, Chişinău) - 1.600 dolari S.U.A.;

70. Ş.V. (prin procurator V.R., domiciliat în Republica Moldova, Chişinău) - 1.600 dolari S.U.A.;

71. L.L. (în calitate de moştenitor al numitului L.I.) (prin procurator V.R., domiciliat în Republica Moldova, Chişinău) - 1.600 dolari S.U.A.

S-a luat act că părţile vătămate M.C., G.G., P.D., B.G., D.I., A.C., B.C., G.C., B.V., B.G., S.G., P.I., V.D., B.G., Z.I.I., I.A., B.D.P., I.G., B.D., N.P., Ş.G., M.C., A.M.C., C.L., P.S.T., P.P., G.N.B., P.Ş.M., M.I., B.G.G., V.A., P.E.V., P.G., M.P., N.A., H.D., P.S., G.D., G.D., I.I., M.A., D.D.C., B.I., B.G., G.A.D., B.G., T.C., R.V., B.C., M.C.I., N.A., T.N., D.M., T.I., S.M., A.T., M.T. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal/au renunţat la acţiunea civilă.

A fost respinsă acţiunea civilă a părţii civile D.G.O.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 11.500 dolari S.U.A., 700 euro şi 19.525 RON.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus radierea ipotecii constituită pe apartamentul părţii civile A.A., în favoarea SC O. SRL, prin contractul de ipotecă autentificat în 09 iulie 2001 de BNP A.G. şi M.R.E.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus radierea ipotecii constituită pe apartamentul părţii civile M.V.I., în favoarea SC O. SRL, prin contractul de ipotecă autentificat în 30 noiembrie 2000 de BNP T.S.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus radierea ipotecii constituită pe apartamentul părţii civile D.I., prin contractul de ipotecă autentificat în 08 decembrie 2000 de BNP T.S.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus radierea ipotecii constituită pe apartamentul părţii civile P.N., în favoarea SC O. SRL, prin contractul de ipotecă autentificat în 08 februarie 2001 de BNP A.G. şi M.R.E.

S-a luat act că partea vătămată P.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., rap. la art. 998, 999, 1000 alin. (3) C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către aceasta a sumei de 301.226.495 ROL, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii, din momentul producerii prejudiciului până la achitarea integrală a acestuia.

A fost menţinut sechestrul asigurător dispus prin încheierea de şedinţă din data de 04 ianuarie 2010, până la concurenţa sumei de 50.043 dolari S.U.A., 220 euro, 80.600 RON.

În baza art. 191 alin. (1), (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata sumei de 70.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

A. În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

SC O.T. SRL a fost înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului la data de 21 ianuarie 1998, având ca asociat unic pe inculpatul M.N.

Potrivit statutului societăţii, aceasta avea ca obiect principal de activitate selecţia şi plasarea forţei de muncă şi activităţi de investigare, orientare şi plasare a acesteia în străinătate. Potrivit art. 9 din statut, atribuţiile privind conducerea societăţii dată de lege în competenţa Adunării Generale, revin asociatului unic, M.N., şi pentru primul mandat de 2 ani, administrator unic al societăţii era numit M.N.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a eliberat SC O.T. SRL avizul din 10 februarie 1998 pentru recrutarea şi plasarea forţei de muncă din România către agenţii economici din Israel şi a fost acreditată, potrivit certificatului din 31 mai 2001, pentru a desfăşura activităţi de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate, conform Legii nr. 156/2000.

Potrivit dovezii din 19 decembrie 2002, SC O.T. SRL s-a înregistrat la I.T.M. conform prevederilor art. 9 lit. e) din O.G. nr. 43/2002.

SC O.T. SRL a încheiat un contract la data de 01 ianuarie 2001 cu D.L.I. LTD, având în vedere că D.L.I. LTD era interesată să angajeze lucrători străini din România, pentru diferite proiecte în domeniul construcţiilor, având în vedere că recrutatorul a declarat că posedă experienţa, cunoştinţele, calificarea potrivite recrutării lucrătorilor în România. În cuprinsul contractului s-a stabilit că biletele de avion ale lucrătorilor spre Israel se vor finanţa de către D.L.I. LTD, dar recrutatorul răspunde de comandarea biletelor, adunarea şi predarea lor la lucrători pentru zborul spre Israel.

De asemenea, SC O.T. SRL a încheiat un contract la data de 01 ianuarie 2001 cu T.M.E. LTD, în care se prevedea că recrutatorul este obligat să reîntoarcă în România, la cererea societăţii, orice lucrător care nu este corespunzător funcţiei sale din punct de vedere profesional, pe cheltuiala recrutatorului, cu plata sumei de 500 dolari S.U.A.; recrutatorul s-a obligat să se îngrijească de garanţiile potrivite, precum ipotecarea casei şi vinderea ei, pentru a asigura împiedicarea fugii lucrătorului de la societate; s-a menţionat în contract că în cazul în care lucrătorul părăseşte şantierul fără aprobare, recrutatorul va despăgubi societatea cu suma de 1.000 dolari S.U.A. şi suplimentar cu suma de 4.000 dolari S.U.A. la terminarea procedurii de executare silită asupra averii lucrătorului; spre deosebire de contractul anterior, recrutatorul se obliga, pe cheltuiala sa, să trimită cu avionul lucrătorii în Israel. Clauze asemănătoare conţin şi contractele încheiate de SC O.T. SRL cu S.B. LTD şi cu Z. LTD.

Întrucât la data de 13 decembrie 2004, inculpatul M.N. a dobândit calitatea de deputat în cadrul Parlamentului României, prin actul adiţional la Statutul SC O.T. SRL autentificat la data de 23 decembrie 2004 de BNP A.G., a fost revocat din funcţia de administrator al societăţii şi a fost numită în această funcţie S.S., soţia inculpatului, începând cu data de 20 decembrie 2004, celelalte prevederi ale statutului societăţii rămânând nemodificate.

Pentru îndeplinirea obiectului principal de activitate, SC O.T. SRL încheia contracte de mediere (prestări servicii) cu diverse persoane, prin care se obliga să intermedieze angajarea beneficiarului la o firmă specializată în Israel; printre obligaţiile beneficiarului, se număra şi aceea de a plăti o taxă de înregistrare, în valoare de 5.000.000 ROL şi să depună garanţiile necesare acoperirii daunelor contractuale; în cazul în care beneficiarul nu îşi îndeplinea obligaţiile asumate prin contract, în sensul că părăseşte locul de muncă unde a fost repartizat sau pregătirea sa nu corespunde cu cea declarată la întocmirea dosarului, era obligat să plătească suma de 5.500 dolari S.U.A.; pentru garantarea acestei sume, beneficiarul se obliga să constituie în favoarea SC O.T. SRL o garanţie asupra bunurilor imobile, cât şi un depozit în valoare de 500 dolari S.U.A.

Astfel, SC O.T. SRL a încheiat mai multe contracte de intermediere cu mai multe persoane fizice, printre care şi cele 129 de părţi vătămate din prezenta cauză.

Inculpatul M.N. nu a recunoscut săvârşirea faptelor arătând că de la înfiinţarea SC O.T. SRL a reuşit trimiterea la muncă în Israel a 27.000 de persoane şi cele 129 de persoane vătămate nu au mai fost trimise la muncă din motive obiective, care ţin de anumite nereguli la dosarele persoanelor respective sau capacităţii de absorbţie a forţei de muncă în Israel, precum şi unor dispoziţii cu caracter politic la un moment dat, care interzicea prezenţa unor muncitori străini în acest stat. Mai arată inculpatul că niciodată nu a încasat bani de la persoanele care solicitau obţinerea de contracte de muncă în Israel, de acest lucru ocupându-se funcţionarii SC O.T. SRL.

Susţinerile inculpatului în sensul că nu încasa personal sumele de bani au fost confirmate de martora I.C., care, în calitate de secretară în cadrul SC O.T. SRL a precizat că sumele de bani reprezentând contravaloarea biletelor de avion, taxa de înscriere şi comisionul erau încasate de persoane de la contabilitate, respectiv de doamna I. Mai arată martora că după ce inculpatul a dobândit calitatea de parlamentar, nu s-au mai încheiat contracte pentru plecarea la muncă în Israel, din motive ce ţineau de situaţia politică şi militară a acestui stat.

Inculpatul a precizat că a despăgubit circa 119-120 dintre persoanele păgubite, iar pentru restul a precizat că va acoperi toate cheltuielile ocazionate de neexecutarea contractului. Mai arată inculpatul că încasa de la muncitori următoarele sume: 2.000.000 ROL reprezentând vizita medicală la Spitalul C., 10.000.000 ROL în ultimii ani, care reprezentau taxă de înscriere, 300 dolari S.U.A. biletul de avion şi 1.000 dolari S.U.A. sau încheierea unei contract de ipotecă pe imobil, pentru aceste sume fiind eliberate chitanţe întocmite de funcţionarii firmei. În ceea ce priveşte cea din urmă sumă de bani, inculpatul precizează că era restituită muncitorilor la întoarcerea în ţară.

În susţinerea celor precizate, inculpatul, prin apărător, a depus la dosarul cauzei contracte încheiate de diverse persoane care au lucrat efectiv la diverse firme din Israel (S.Ş., V.C., N.N., S.L., M.V., S.S.N., T.E., P.V., G.M.), din care a rezultat că acestea, în perioada iulie - noiembrie 2000, au încheiat contracte de intermediere cu SC O.T. SRL şi ulterior, cu firmele din Israel, unde au lucrat în diverse domenii timp de 11 luni. De asemenea, a depus cereri de solicitare de viză pentru Israel, pentru mai multe persoane, din perioada septembrie 1997 - iulie 2000.

De altfel, cu ocazia efectuării unui control de către Garda Financiară, la data de 14 iulie 2003, la sediul SC O.T. SRL Bucureşti, s-a constatat că în perioada iulie 2000 - octombrie 2002, societatea a intermediat angajarea în Israel a 543 de persoane.

Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, în modalitatea reglementată de art. 215 alin. (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost necesară o acţiune de inducere sau menţinere în eroare a unei persoane cu ocazia încheierii sau executării unui contract, săvârşită într-o asemenea modalitate încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.

Din întreg probatoriul administrat în cauză, Tribunalul nu a putut reţine intenţia inculpatului M.N., în calitate de reprezentant al SC O.T. SRL, (inclusiv după data de 13 decembrie 2004, când, deşi a fost revocat din funcţia de administrator al societăţii, a exercitat în continuare, de facto, această funcţie) de a induce în eroare părţile vătămate cu ocazia încheierii contractelor de mediere.

Astfel, Tribunalul a reţinut că SC O.T. SRL avea ca obiect principal de activitate selecţia şi plasarea forţei de muncă şi activităţi de investigare, orientare şi plasare a acesteia în străinătate, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale i-a acordat aviz pentru recrutarea şi plasarea forţei de muncă din România către agenţii economici din Israel şi a fost acreditată pentru a desfăşura activităţi de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate, conform dispoziţiilor legale, respectiv Legea nr. 156/2000. De asemenea, SC O.T. SRL era înregistrată la I.T.M. conform prevederilor art. 9 lit. e) din O.G. nr. 43/2002.

În plus, SC O.T. SRL a încheiat contracte cu mai multe firme din Israel pentru plasarea forţei de muncă recrutată de această societate - D.L.I. LTD, T.M.E. LTD, S.B. LTD şi Z. LTD.

De altfel, mai multe persoane au fost trimise la muncă în Israel prin intermediul SC O.T. SRL, inclusiv o parte din părţile vătămate din prezenta cauză - P.N., B.V., D.I., G.C., G.G. Din contractele de prestări servicii, contractele individuale de muncă, copii paşapoarte rezultă că în iulie - noiembrie 2000, SC O.T. SRL a intermediat angajarea în Israel, a numiţilor S.Ş., V.C., N.N., S.L., M.V., S.S.N., T.E., P.V., G.M., care au desfăşurat lucrat efectiv în Israel la societatea S.B.H sau D.H. pentru perioade de 11 luni (Dosar nr. 16238/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). În plus, în cuprinsul raportului de expertiză contabilă se reţine că în perioada iulie 2000 - octombrie 2002, SC O.T. SRL a intermediat angajarea în Israel a 543 persoane.

Din cuprinsul contractelor de mediere încheiate de SC O.T. SRL cu părţile vătămate/civile din cauză a rezultat că obiectul acestora consta în intermedierea contractelor de muncă între părţile vătămate şi firmele interesate în angajarea forţei de muncă în străinătate, SC O.T. SRL angajându-se ca în termen de 6 luni de la depunerea dosarului complet, să depună toate diligenţele pentru obţinerea vizelor şi trimiterea candidatului la muncă în străinătate.

În aceste condiţii - funcţionarea SC O.T. SRL în cadru legal, existenţa contractelor cu firme interesate în plasarea forţei de muncă în Israel, obligaţia de diligenţă asumată prin contractele de mediere de această firmă, faptul că mai multe persoane au plecat prin intermediul acestei firme în Israel - nu se poate reţine intenţia de inducere în eroare a părţilor vătămate/civile din prezenta cauză cu ocazia încheierii contractelor de mediere. Faptul că, din cauza unor împrejurări obiective, SC O.T. SRL nu a reuşit să intermedieze plecarea la muncă în străinătate a părţilor vătămate/civile din prezenta cauză (cu excepţia celor precizate anterior), nu poate conduce la concluzia intenţiei de inducere în eroare la momentul încheierii contractelor.

Deşi în actul de sesizare s-a reţinut că, în momentul încheierii contractelor, părţile vătămate au plătit, direct şi personal, inculpatului M.N. sumele cuprinse între 2.000.000 şi 10.000.000 ROL, reprezentând taxă de înscriere, dar şi sume cuprinse între 550 dolari S.U.A. şi 3.500 dolari S.U.A., fiecare, reprezentând „comisionul” SC O.T. SRL, materialul probator administrat nu susţine în totalitate o astfel de afirmaţie.

Deşi inculpatul a precizat că el nu încasa personal sumele de bani plătite de părţile vătămate, contabila societăţii, martora I.R. a arătat că sumele de bani erau încasate în mod direct de către inculpat. În acelaşi sens au declarat şi o parte din părţile vătămate sau martori, care au precizat că au înmânat aceste sume inculpatului personal - de ex. partea vătămată N.M., partea vătămată M.C., martorul C.L., partea vătămată V.A., martorul P.G., B.F., P.N.V.

Pe de altă parte însă, o parte dintre părţile vătămate sau martori au declarat că au plătit aceste sume la secretariatul firmei sau la contabilitate - partea vătămată M.C., martorul I.I.V., martorul G.A.D., partea civilă G.M., partea civilă P.A.V., martorul M.A., martorul G.D.

În consecinţă, instanţa de fond a reţinut că sumele de bani încasate cu titlu de taxă şi de comision erau plătite fie direct inculpatului, fie la secretariatul firmei sau la contabilitate.

Deşi s-a reţinut, în mod corect, în actul de sesizare că pentru sumele încasate cu titlu de comision, nu s-a emis chitanţă, astfel cum rezultă din declaraţiile părţilor vătămate şi a martorilor, acest aspect nu are relevanţă în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ci în privinţa infracţiunilor prev. de art. 9 lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., astfel cum se va reţine mai jos, cum nu are relevanţă nici faptul (reţinut în rechizitoriu) că părţilor vătămate nu li s-a înmânat un exemplar din contractul de mediere încheiat, deşi, în această privinţă, materialul probator arată că o parte dintre părţile vătămate au primit un astfel de exemplar (pe care de altfel l-au depus la dosarul cauzei împreună cu chitanţele şi celelalte înscrisuri).

În acelaşi sens, referirile din actul de sesizare în sensul că sumele plătite drept „comision”, nu se regăsesc în conţinutul contractelor încheiate de părţile vătămate cu SC O.T. SRL, iar garanţia prevăzută în contract, de 500 dolari S.U.A., nu era vărsată direct în contul societăţii, suma nefiind evidenţiată în documentele contabile, nu au avut relevanţă în privinţa infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ci în privinţa infracţiunilor prev. de art. 9 lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.

Mai mult, din analiza contractelor de intermediere s-a reţinut însă că, în situaţia în care beneficiarul părăseşte locul de muncă la care a fost repartizat sau pregătirea sa nu corespunde cu cea declarată la momentul întocmirii dosarului, acesta se obliga să plătească suma de 5.500 dolari S.U.A., iar pentru garantarea acestei sume, beneficiarul urma să constituie, în favoarea şi la dispoziţia SC O.T. SRL, o garanţie asupra unor bunuri imobile, cât şi un depozit de garanţie în numerar, în valoare de 500 dolari S.U.A.

Faptul că, astfel cum se reţine în rechizitoriu, „la momentul încheierii contractelor, inculpatul, personal aducea la cunoştinţa beneficiarilor, condiţiile de plecare în Israel, data plecării, care întotdeauna era fixată la o distanţă relativ scurtă, precum şi condiţiile în care, la cererea beneficiarilor de a renunţa la plecarea în Israel, se va restitui suma de bani plătită drept comision”, care potrivit actului de sesizare „au fost de natură a da o aparenţă de legitimitate”, nu a demonstrat intenţia inculpatului de inducere în eroare la momentul încheierii acestor contracte de mediere. Obligaţia inculpatului, în calitate de reprezentant al firmei de intermediere, era de a aduce la cunoştinţa beneficiarilor acestor contracte a condiţiilor de plecare ori a condiţiilor în care puteau fi restituite sumele de bani plătite cu titlu de comision. Faptul că, astfel cum se reţine în rechizitoriu, persoanele vătămate nu au beneficiat de contractele de mediere încheiate cu SC O.T. SRL prin reprezentantul său, inculpatul M.N., întrucât nu au mai fost trimişi în Israel, în lipsa unor manopere dolosive sau alte elemente de fapt neputând indica intenţia inculpatului de inducere în eroare părţile vătămate la momentul încheierii contractelor.

De altfel, nu s-au reţinut în actul de sesizare elementele de fapt care demonstrează intenţia inculpatului de inducere în eroare a părţilor vătămate la momentul încheierii contractelor, ci doar că acesta nu a eliberat chitanţe pentru sumele de bani încasate cu titlu de comision, că nu a eliberat părţilor vătămate câte un exemplar de pe contract, că, în final, nu au mai fost trimişi în Israel, că aceştia au adresat memorii instituţiilor statului şi posturilor de televiziune şi au protestat faţă de modalitatea în care au fost înşelaţi de către inculpat la sediul societăţii.

Este evident că există o acţiune ilicită a inculpatului, care a creat prejudicii în principal de natură materială părţilor vătămate, aspect care a fost evidenţiat odată cu soluţionarea laturii civile a prezentei cauze, însă neexecutarea obligaţiei (de diligenţă) prevăzută în contractele de mediere, din împrejurări care nu au fost evidenţiate ca imputabile inculpatului sub forma intenţiei, nu pot atrage răspunderea penală a acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Mai mult, în momentul în care plecarea părţilor vătămate/civile a devenit incertă, inculpatul a restituit sumele plătite cu titlu de comision, multe dintre acestea semnând declaraţii în care menţionau că nu mai au nici o pretenţie de natură materială de la inculpat.

Tribunalul a reţinut din declaraţia părţii vătămate V.A. că în martie 2003 s-au restituit eşalonat sumele, martorul I.I.V. a achitat sumele de bani în martie 2005, iar după sărbătorile de iarnă i-a fost restituită suma în euro; de asemenea, martorul D.D.C., a precizat că după un an a primit suma în euro; martorul G.D. a menţionat în luna februarie 2006 i s-a restituit suma de 1.300 euro în prezenţa secretarei şi avocatei; B.F. a menţionat că inculpatul i-a restituit suma de 800 dolari S.U.A.

În consecinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului M.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia.

B. În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, fals intelectual, prev. de art. 9 lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., art. 10 din Legea nr. 82/1991 republicată, rap. la art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize contabile, având ca obiective modul de înregistrare şi reflectarea în contabilitate a operaţiunilor ce decurg din încheierea contractelor de către SC O.T. SRL cu societăţile din Israel, a taxelor percepute drept comision, garanţie ori contravaloare a preţului biletelor de avion de la persoanele fizice, temeiul legal al dispoziţiei de încasare din 29 noiembrie 2000 în sumă de 1.632.312.000 ROL, dar şi alte date în legătură cu documentele contabile.

I. Potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă, a rezultat că, pentru plasarea forţei de muncă în Israel, SC O.T. SRL, în calitate de agent a încheiat contracte de plasare cu două firme din Israel, în calitate de angajatori, respectiv cu firma T. LTD şi firma Z. LTD, contracte care au fost certificate de direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Muncii şi Securităţii Sociale.

Din conţinutul acestor contracte, a rezultat ca obligaţii financiare pentru agent, următoarele clauze:

- despăgubirea angajatorului cu suma de 1.000 dolari S.U.A. pentru fiecare lucrător care părăseşte şantierul unde a fost repartizat pentru a lucra la «negru», în baza unei «notificări» remisă de acesta;

- cumpărarea biletelor de avion pentru Israel, pe cheltuiala lucrătorilor plasaţi la munca în Israel.

Pentru nerespectarea clauzei contractuale sus-menţionate, respectiv părăsirea şantierului la care au fost repartizaţi lucrătorii angajaţi, la dosarul cauzei se afla, în copie xerox, o serie de înscrisuri din care rezultă că s-ar fi plătit cu titlu de despăgubiri, din contul personal al inculpatului deschis la Banca C.S. din Elveţia, sume (câte 1.000 dolari S.U.A./persoană) către firme şi persoane fizice din Israel, precum şi cu titlul de comision (300 dolari S.U.A./persoană) către firma M.A. LTD (pentru care la dosarul cauzei nu există un contract de plasare încheiat cu SC O.T. SRL pentru a se constata existenţa unei astfel de clauze), sume pentru care în înscrisurile respective nu se dau explicaţii în legătura cu scopul plăţii.

Din analiza acestor operaţiuni a rezultat, că în perioada 15 iunie 1999 - 30 ianuarie 2001, din contul personal al inculpatului, a fost plătită suma de 167.100 dolari S.U.A., echivalent a 3.955.911.400 ROL, pentru lucrătorii care au părăsit locul de muncă, pentru comision, pentru avocat, pentru „altă persoană”.

Din analiza acestor tranzacţii, expertiza a pus în evidenţă următoarele aspecte atipice:

a. Înscrisurile emise de partenerii externi şi de Banca C.S., se prezintă numai sub forma de copii xerox fără a prezenta vreo semnătura din partea lucrătorilor bancari (de asemenea, nu rezultă că au fost remise prin fax). La baza acestor înregistrări nu există extrasul de cont al titularului de cont, din care să rezulte că sumele respective au fost înregistrate în creditul contului în cauză, acest înscris fiind singurul act care atestă că viramentul a avut loc.

Pe unele din aceste înscrisuri (copii xerox) au fost consemnate date şi informaţii (olografe) referitoare la sumele plătite către M.A. LTD şi sursele din care acestea provin, ceea ce atestă că în cadrul societăţii nu exista exemplarul original al acestor acte.

b. SC O.T. SRL a înregistrat drept împrumuturi acordate din partea inculpatului N.M., sumele consemnate în registrele de casă (în RON şi dolari S.U.A.), fapt ce a permis ulterior să i se restituie acestuia sumele respective, deşi la dosarul cauzei nu există nici un înscris care să ateste efectuarea unor astfel de operaţiuni (contract de împrumut, înţelegere etc). Mai mult, scrisorile emise de societăţile comerciale din Israel, au fost adresate şi remise către SC O.T. SRL, însă sumele în cauză rezultă că ar fi fost virate din contul personal al inculpatului.

c. Pentru sumele plătite drept comision la firma M. LTD, respectiv cate 300 dolari S.U.A./lucrător, nu se regăseşte drept clauză o astfel de obligaţie în contractele încheiate cu cei doi angajatori, la dosarul cauzei neexistând un astfel de înscris, respectiv contract de plasare încheiat cu firma M.A. LTD. Mai mult, plata unui astfel de comision nu se poate justifica, atât timp cât din actele încheiate nu rezultă că societatea a încasat de la lucrătorii trimişi la munca în Israel un astfel de comision, de unde rezultă că sumele respective (781.751.400 ROL) au fost suportate din gestiunea societăţii, în mod nejustificat.

d. Sumele plătite, conform clauzelor contractuale, drept comision pentru lucrătorii care au părăsit locul de muncă (câte 1.000 dolari S.U.A. de persoană, respectiv 1.356.135.000 ROL), de la care, prin contractele de mediere, s-au prevăzut şi s-au constituit garanţii imobiliare (la nivelul sumei de 5.500 dolari S.U.A./persoană), acestea trebuiau sa fie înregistrate în Contul 461 „Debitori diverşi” (într-un subcont de „debitori litigioşi”) şi recuperate din garanţiile constituite de cei în cauză, fără a fi grevate resursele financiare ale societăţii

e. Din expertizarea înscrisurilor s-a constatat că în conţinutul lor apar o serie de contradicţii respectiv:

- factura externă (invoice) remisă SC O.T. SRL, a fost emisă la data de 18 octombrie 2000, în timp ce suma la care se referă aceasta rezultă că ar fi fost virată la data de 11 septembrie 2000, deci înainte de facturarea serviciului în cauză;

- viramentul efectuat către av. E.L. (35.000 dolari S.U.A.) nu este susţinut de nici un act din care să rezulte o astfel de obligaţie în sarcina SC O.T. SRL;

- în facturile externe emise de firma M.A. LTD sunt consemnate informaţii şi date care nu se uzitează în relaţiile financiare internaţionale, respectiv cursul de schimb valutar şi valoarea facturii exprimată şi în RON, cu atât mai mult cu cât stabilirea valorii în RON a facturilor externe, se determină după alt criteriu, respectiv «data valutei din ziua în care are loc transferul (virarea) bancar a sumei în cauză»;

- sumele plătite direct din casieria SC O.T. SRL, în baza unor facturi (copii xerox) emise de o firmă din Israel (M.A. LTD), care conţin şi elemente exprimate în date specifice sistemului financiar românesc (cursul de schimb valutar RON/dolar şi valoarea în RON), nu pot fi considerate ca fiind reale, deoarece astfel de plăţi erau interzise prin O.G. nr. 15/1996 (operaţiunile de încasări şi plăţi între persoanele juridice se vor efectua numai prin instrumente de plată fără numerar), iar la casieria societăţii nu s-a completat actul legal instituit pentru ridicarea de numerar în cash (dispoziţia de plată în numerar), formular în care se consemnează semnătura şi datele de identificare ale persoanei care încasează banii, fapt pentru care, în Registrul de casă, în coloana «numărul actului de casă» a fost consemnat numărul facturii, iar în coloana «explicaţii» s-a consemnat «M.A. LTD - comision». În această situaţie, rezultă că societatea a fost păgubită prin plata unor sume în cash fără întocmirea de acte legal prevăzute prin normele în vigoare şi către o persoană necunoscută, cât şi prin înregistrarea de obligaţii ale societăţii pentru împrumuturile acordate de inculpatul M.N. în vederea efectuării acestor plăţi ca obligaţie a societăţii.

Asupra sumei de 50.000 dolari S.U.A., virată în data de 03 octombrie 2000, deoarece nu există nici o explicaţie, singura referinţă consemnată în Avizul de debitare fiind «Beneficiar 040024 A.E.», expertiza nu s-a putut opina;

- înscrisurile care se prezintă la operaţiunile de decontare de la pct. «c» şi «e» de la Obiectivul nr. 1 (faxul şi scrisoarea trimise de bancă către inculpatul M.N., ordinul de plată dat de acesta şi avizul de debitare emis de bancă) au fost întocmite în aceeaşi zi, deşi subiecţii de drept, participanţi la aceste operaţiuni se aflau în ţari diferite (Elveţia şi România).

În concluzie, în legătură cu sumele care rezultă că ar fi fost virate din contul inculpatului de la Banca C.S., în valoare totală de 3.955.911.400 ROL, experţii contabili opinează în sensul că aceste sume nu pot greva gestiunea SC O.T. SRL.

Din datele înregistrate în registrele de casă, în RON şi valută, rezultă că au fost plătite în perioada 2000-2001, direct către firma M.A. LTD, doar pe baza facturilor „invoice”, aflate în fotocopie la dosarul cauzei, fără a se întocmi înscrisurile legal prevăzute care să conţină datele de identificare şi semnătura persoanei care a intrat în posesia banilor, suma de 30.900 dolari S.U.A. (echivalentul a 760.346.500 ROL) şi 1.428.814.800 ROL, în total 2.189.161.300 ROL.

În ceea ce priveşte plăţile efectuate direct din casieria societăţii, astfel cum au fost înscrise în Registrele de casă şi înregistrate în contabilitatea societăţii, şi aşa cum sunt redate în fişele operaţiunilor elaborate pentru conturile 531, 462 şi 455, a rezultat că inculpatul a depus în numerar, ca împrumut acordat societăţii, în perioada 2000 - 2001, suma totală de 1.605.184.000 ROL.

Aceste sume au fost înregistrate în creditul contului 455 „Asociaţi - conturi curente”, ca obligaţii ferme ale societăţii care ulterior au fost achitate către inculpatul M.N., respectiv:

- tranzacţia din data de 26 ianuarie 2001, în valoare de 20.000.000 ROL a fost înregistrată, iniţial prin diminuarea veniturilor, iar la 30 ianuarie 2001, a fost înregistrată la cheltuieli, fără a se justifica o astfel de cheltuială din fondurile societăţii.

- sumele în valoare totală de 2.169.161.300 ROL, care au fost plătite, în RON şi în valută, în perioada 2000-2002 din casierie societăţii către firma M.A. LTD din Israel, a fost înregistrate greşit, pe creditori, ceea ce a făcut să se diminueze obligaţiile societăţii create către lucrători şi provenite din sumele încasate de la aceştia în valută în vederea cumpărării biletelor de avion.

- aceste sume, împreună cu suma de 20.000.000 ROL, trebuiau să fie înregistrate în contul 461 (debitori diverşi) şi recuperate prin executarea silită a garanţiilor constituite, de la lucrătorii care au părăsit locul de muncă (contravaloarea a 1.000 dolari S.U.A.), respectiv şi prin încasarea comisionului de 300 dolari S.U.A. de la fiecare lucrător în cauză, comision care însă nu rezultă din actele dosarului că ar fi fost încasat de la lucrători.

- în jurnalul operaţiunilor rezultă că pentru sumele plătite în valută, în valoare de 16.500 dolari S.U.A. (echivalentul a 382.562.500 ROL), s-a consemnat în mod greşit că reprezintă plata „bilete de avion”, în timp ce în registrul de casă s-a consemnat că reprezintă „M.A. plata taxă de comision”.

Astfel, s-a concluzionat în expertiza contabilă că, în urma derulării contractelor de plasare a forţei de muncă încheiate cu firme din Israel, resursele societăţii au fost diminuate fără justă cauză cu suma totală de 2.479.328.300 RON, în scopul sustragerii de la plata impozitelor către stat.

II. În ceea ce priveşte derularea contractelor de mediere încheiate cu lucrătorii recrutaţi, expertiza a luat în considerare doar acelea pentru care, la dosarul cauzei, a existat, în fotocopie, contractul de mediere, respectiv un număr de 66.

S-a menţionat astfel că sumele oficiale, încasate pe bază de chitanţă şi factură fiscală de la lucrătorii recrutaţi, au fost corect înregistrate în contabilitatea societăţii, respectiv: taxa de înscriere, comisionul pentru cumpărarea biletelor de avion şi garanţiile constituite.

Expertiza nu s-a pronunţat asupra veridicităţii susţinerilor părţilor vătămate, potrivit cărora aceştia au plătit, pe lângă taxa de înscriere şi alte sume, în valută, cuprinse între 1.200 şi 3.500 dolari S.U.A., inculpatului.

III. În vederea efectuării operaţiunilor de încasări în plăţi şi în valută între rezidenţi, care în perioada de referinţă erau interzise, SC O.T. SRL a solicitat şi obţinut autorizarea Băncii Naţionale a României, în cadrul unor limite şi cu respectarea unor condiţii, societatea fiind astfel îndreptăţită să încaseze de la lucrătorii recrutaţi, în valută, contravaloarea biletelor de avion şi contravaloarea eventualelor penalităţi plătite în valută către firmele străine, cu condiţia păstrării acestor disponibilităţi, în cash, în conturi la o bancă comercială, până la utilizarea lor.

În documentele contabile pe baza cărora s-a efectuat expertiza contabilă, s-a constatat existenţa de încasări şi plaţi în valută, efectuate în numerar, prin casă (anexele 7, 9 şi 11 din raportul de expertiză).

Expertizarea operaţiunilor de plăţi în valută efectuate de casieria societăţii, în cash, a pus în evidenţă următoarele aspecte:

- încă de la începutul anului 2000, pe măsură ce se efectuau operaţiuni de încasări în valută de la lucrători, respectiv câte 250 dolari S.U.A./persoană pentru cumpărarea biletului de avion, sumele respective erau utilizate zilnic, pentru plata contravalorii biletelor de avion, la nivelul sumei încasate, de 250 dolari S.U.A./persoană (deşi la dosarul cauzei nu se află înscrisuri eliberate de compania de transport aerian pentru biletele de avion cumpărate), deci fără nici un fel de diferenţe între suma încasată de la lucrători şi costul efectiv al biletului, astfel ca soldul contului casa în valută la sfârşitul fiecărei zile devenea «zero». Luând în considerare acest element (inexistenţa unor diferenţe între suma încasată de la lucrători pentru cumpărarea biletelor de avion şi plata efectuată către compania de transport aerian pentru cumpărarea acestora), se ridică problema realităţii scrisorilor aflate la dosarul cauzei emise de SC O.T. SRL, prin care s-a făcut cunoscut lucrătorilor în cauză că în urma cumpărării biletelor de avion, au apărut o serie de diferenţe de preţ (între 70-90 dolari S.U.A./persoană) care rămân la dispoziţia lor pentru a fi ridicate. Or, în cazul realităţii acestor scrisori, predate organului de cercetare penală chiar de către inculpatul M.N., atunci se ridică problema realităţii sumelor plătite în numerar din casieria societăţii în valută către compania de transport aerian şi consemnate în Registrul de casă în valută ca atare.

- ulterior, când încasările în valută pentru cumpărarea biletelor de avion au crescut, s-a procedat la înregistrarea de plăţi (interzise prin Regulamentul valutar al Băncii Naţionale a României nr. 3/1997) în numerar către inculpatul M.N., sub formă de „restituire împrumut”. Astfel, în perioada 02 februarie 2000 - 23 martie 2000, inculpatul M.N. a încasat sub forma de „restituire împrumut”, în cash din casieria societăţii, fără ca în prealabil să depună nicio sumă în casieria societăţii drept „împrumut acordat”, pentru un număr de 20 de plăţi, suma de 30.700 dolari S.U.A.

- în continuare, când încasările în valută efectuate de la lucrătorii recrutaţi pentru cumpărarea biletelor de avion au crescut ca volum, pe lângă soluţiile mai sus prezentate (plăţi către compania de tranposrt aerian şi restituiri împrumuturi către inculpatul M.N.), din casieria societăţii în valută a început să se efectueze plăţi în numerar (interzise prin Regulamentul valutar al Băncii Naţionale a României nr. 3/1997) pentru decontarea deplasărilor în străinătate (în suma de 32.939 dolari S.U.A. - echivalent 1.005.464.340 ROL), către diverse societăţi comerciale din România (ex. către SC S. SRL suma de 11.781 dolari S.U.A. sau în echivalent 347.808.899 ROL în perioada 19 iulie - 03 august 2002), precum şi alte cheltuieli care nu au legătură cu obiectul de activitate al societăţii, operaţiuni pentru efectuarea cărora nu există documente justificative din care să rezulte necesitatea şi realitatea acestora.

Prin folosirea acestor soluţii de utilizare în mod discreţionar a unor fonduri valutare, încasate de la rezidenţi pentru un anumit scop autorizat de Banca Naţională a României (respectiv cumpărarea biletelor de avion), contrar prevederilor art. 18 din Regulamentul valutar al Băncii Naţionale a României nr. 3/1997, s-a ajuns la situaţia permanentă ca soldul zilnic al contului casă în valută să fie zero sau aproape zero, evitându-se astfel depunerea disponibilităţilor la bancă şi sustrăgându-se în acest fel controlului Băncii Naţionale a României, care se exercită prin băncile comerciale unde clienţii îşi depun valuta, în legătură cu utilizarea valutei încasate de la rezidenţi, ca excepţie de la regula instituită de Banca Naţională a României şi autorizată strict în cazul SC O.T. SRL numai pentru cumpărarea biletelor de avion şi plata eventualelor despăgubiri în valută către partenerii externi.

În urma analizării documentelor contabile privind operaţiunile în valută, a rezultat o diferenţă nejustificată din gestionarea valutei în cadrul societăţii în sumă totală de 6.179.573.445 ROL, care reprezintă suma cu care au fost diminuate veniturile acesteia, pentru a se sustrage de la plata impozitelor către bugetul statului.

În expertiza contabilă s-a menţionat existenţa unui alt „împrumut”, în sumă de 56.244 dolari S.U.A. (1.589.047.128 ROL) acordat ca împrumut societăţii, de către inculpat, în afara prevederilor Regulamentului valutar al Băncii Naţionale a României nr. 3/1997.

De asemenea, expertiza contabilă a relevat faptul că, în perioada 23 octombrie 2002 - 31 decembrie 2002, în cadrul societăţii nu s-a mai condus Registrul de casă şi valută, deşi, în aceeaşi perioadă, au mai fost emise un număr de 186 chitanţe, cu încasări de la lucrători, câte 250 dolari S.U.A./persoană, în valoare totală de 46.500 dolari S.U.A. (1.557.183.250 ROL).

IV. Activitatea societăţii, în perioada 2000-2002, privind operaţiunile în RON, era reglementată de prevederile O.G. nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare şi Regulamentul operaţiunilor de casă nr. 2/1996 emis de Banca Naţională a României, acte normative care s-au referit, în principal la:

- operaţiunile cu numerar în moneda naţională se efectuează numai prin reţeaua unităţilor bancare, cu instrumente de plată fără numerar;

- unităţile comerciale pot păstra în casieria proprie sume în limita plafonului stabilit (20.000.000 ROL în perioada de referinţă, conform Legii nr. 88/1998);

- societăţile bancare raportează la Banca Naţională a României informaţii cu privire la ridicările de numerar efectuate de clienţii acestora, pentru fiecare operaţiune care depăşeşte valoarea de 50.000.000 ROL (plafon stabilit apoi în valută, la nivelul sumei de 10.000 dolari S.U.A. şi ulterior la suma de 10.000 euro).

Expertiza contabilă a precizat ca singura sursă de venit a SC O.T. SRL a constituit-o încasarea taxei de înscriere de la lucrătorii recrutaţi pentru a fi plasaţi la muncă în Israel. Din acest venit, societatea putea să-şi acopere toate cheltuielile de organizare, întreţinere şi funcţionare, inclusiv cele de personal (salarii, impozite şi taxe).

Din documentele contabile analizate a reieşit faptul că, în perioada 2000-2002, faţă de veniturile provenite din activitatea de bază, în sumă totală de 8.978.706.998 ROL (inclusiv TVA-ul datorat bugetului de stat), a cheltuit o suma de 15.899.184.920 ROL, deci de aproape două ori mai mult decât veniturile obţinute, respectiv suma de 6.913.695.588 ROL.

V. În ceea ce priveşte împrumuturile acordate şi restituite inculpatului, s-a arătat că asemenea operaţiuni, efectuate în valută, erau interzise prin art. 18 din Regulamentul valutar al Băncii Naţionale a României nr. 3/1997.

În perioada 2000-2002, inculpatul a acordat împrumuturi, în ROL, în valoare de 6.798.415.056, din care au fost restituite acestuia suma de 2.703.573.608 ROL, împrejurare care relevă sursa mijloacelor financiare care a permis societăţii să cheltuiască mai mult decât veniturile încasate din activitatea de bază, respectiv din obligaţiile viitoare create de societate către inculpat, ca finanţator benevol al societăţii.

În context, din expertizarea datelor consemnate în Registrul de casă în ROL, în perioada 2000-2002, au rezultat următoarele aspecte, de natură a pune sub îndoială veridicitatea şi realitatea acordării acestor împrumuturi:

În perioada 07 ianuarie 2000 - 23 martie 2000, s-a plătit în cash, în ROL, din casieria societăţii către inculpatul M.N., sub forma de „restituire împrumut” în cadrul a 20 de operaţiuni, suma totală de 569.999.000 ROL, deşi în aceeaşi perioadă acesta a acordat societăţii un singur împrumut de 10.000.000 ROL la data de 17 ianuarie 2000. În perioada respectivă a mai acordat societăţii un împrumut la data de 27 ianuarie 2000, cu care societatea a plătit în aceeaşi zi aceeaşi sumă de 202.367.000 RON, cu titlu de despăgubire pentru lucrătorii „fugiţi” de la locul de muncă, către o firmă din Israel.

Urmărind încasările şi plăţile înregistrate în Registrul de casă în perioada 2000-2002, se constată existenţa unor operaţiuni perechi, care constau în faptul că suma acordată în cash de inculpatul M.N. drept împrumut societăţii, era destinată plăţii, în cash, către o firmă din Israel sau o societate comercială din România sau pentru a fi depusă la bancă, pentru care nu există nici un document justificativ (facturi, chitanţe, extrase de cont bancar etc), ceea ce denotă faptul că aceste operaţiuni nu au avut loc, precum şi faptul că efectuarea acestora, pe lângă cheltuiala în sine, societatea a rămas şi cu obligaţia creată către inculpatul M.N.

În privinţa operaţiunilor de plăţi efectuate în ROL din casieria societăţii către inculpat, sub forma „restituirilor de împrumuturi”, în lipsa unui înscris încheiat între acesta şi societate, expertiza contabilă pune în evidenţă faptul că aceasta a fost o metodă prin care s-a creat posibilitatea ca SC O.T. SRL să cheltuiască în mod nejustificat mai mult decât veniturile încasate din activitatea de bază, în folosul inculpatului M.N., prin drepturile pe care acesta şi le-a creat din astfel de operaţiuni şi pe care societatea le-a onorat (prin restituiri de împrumuturi în ROL şi valută) sau urmează să le onoreze (prin lichidarea soldului creditor al Contului 455).

Pentru aceeaşi perioadă, s-a constatat că, din casieria SC O.T. SRL, a fost depusă în bancă, în total, suma de 4.729.062.000 ROL, sumă ce a fost cheltuită în totalitate, ceea ce a avut ca efect în gestiunea societăţii cheltuirea mai mult decât veniturile obţinute din activitatea de bază, în folosul inculpatului M.N.

Prin dispoziţia de încasare din data de 29 noiembrie 2000, s-a consemnat că s-a încasat de la inculpatul M.N., în calitate de asociat unic, cu scopul „împrumut firmă”, suma de 1.632.312.000 ROL. Formularul tipizat nu are semnătura compartimentului financiar-contabil a persoanei care a efectuat controlul financiar preventiv, a persoanei care aproba operaţiunea şi nici semnătura casierului pentru confirmarea încasării sumei şi a datei când a fost efectuată operaţiunea. Cu toate acestea, operaţiunea a fost consemnată în Registrul de casă în ROL la data de 29 noiembrie 2000 şi înregistrată în contabilitate în creditul Contului 455 «Sume datorate asociaţilor», ca obligaţie a SC O.T. SRL de a restitui această sumă inculpatului M.N.

Expertiza contabilă a constatat că în Registrul de casă în ROL, la data de 29 noiembrie 2000, au fost consemnate următoarele operaţiuni: încasarea sumei de 1.632.312.000 ROL, cu următoarea explicaţie: «împrumut firmă M.N. pentru cheltuieli delegaţie şi instalare a echipei F.C. L.O.»; plata sumei de 1.632.312.000 ROL cu următoarea explicaţie: «Plata cheltuielilor delegaţie şi instalare a echipei F.C. L.O.».

În contabilitate operaţiunile de mai sus au fost înregistrate în Contul 5311 «Casa în ROL», în debitul şi respectiv creditul acestuia, fără a exista niciun document justificativ, încălcându-se astfel prevederile art. 6 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată, care statuează că „Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”.

În expertiza contabilă s-a opinat că aceste operaţiuni nu pot fi luate în considerare întrucât nu există semnătura casierului pe „dispoziţia de încasare” şi nu există dispoziţia de plată către casierie.

În legătură cu suma de 1.632.312.000 ROL, la dosarul cauzei se află un înscris în copie, intitulat „situaţia cheltuielilor”, care are consemnat numele inculpatului, înscris în care au fost consemnate o serie de nume, iar în dreptul acestora sume în valută, în sumă totală de 54.800 dolari S.U.A., la care sunt adiţionate şi alte sume, în total 64.800 dolari S.U.A. şi un final de 70.800 dolari S.U.A.

Această sumă a fost înregistrată ca fiind încasată prin casă de la asociatul M.N., aceeaşi sumă a fost înregistrată odată ca şi cheltuiala, în contul 625 „Cheltuieli cu deplasări, detaşări şi transferări”, iar apoi a fost trecută în contul 4581 „decontări din operaţiuni în participaţie-activ”.

A rezultat, în aceste înregistrări că au fost făcute cheltuieli, neacoperite din operaţii de participaţiune în cuantum de 2.344.132.607 ROL, care apar a fi neoportune din prisma rezultatelor înregistrate de societate.

Faţă de cele prezentate, expertiza contabilă a opinat că suma de 2.344.132.607 ROL care reprezintă o imobilizare certă creată în gestiunea societăţii (o cheltuială în afara obiectului de activitate al firmei), la care urmează să se adauge şi suma de 305.141.257 ROL trecută pe pierderi, deci în total suma de 2.649,273.864 ROL, trebuie să fie recuperată de la persoanele care au dispus efectuarea acestor operaţiuni (în participare), în speţă de la conducerea societăţii din acel moment reprezentată de inculpatul M.N.

VI. Potrivit art. 5 din O.G. nr. 15/1996, pentru întărirea disciplinei financiare şi evitarea evaziunii fiscale, operaţiunile de încasări şi plăţi între persoanele juridice s-au efectuat numai prin instrumente de plată fără numerar. Pentru perioada anilor 2000-2002, contrar dispoziţiilor legale, din casieria SC O.T. SRL s-au plătit, în numerar, în total, suma de 7.867.014.026 ROL.

Din expertizarea datelor consemnate în Registrele de casă în ROL, pe perioada 2000-2002, a rezultat că şi la această grupă de plăţi există operaţiuni perechi legate între împrumuturile acordate de inculpatul M.N. şi unele plăţi de sume mai mari efectuate de societate în numerar către o serie de societăţi comerciale, plăţi efectuate în folosul inculpatului M.N., care pentru împrumuturile acordate, a creat obligaţii societăţii, care au fost onorate sau urmează a fi onorate.

Plăţile efectuate în numerar, în maniera prezentată (operaţiuni perechi şi legate cu împrumuturile acordate societăţii de inculpatul M.N.), deşi au fost executate prin evitarea băncilor şi în mod implicit sustrăgându-se controlului Băncii Naţionale a României exercitat asupra circulaţiei monetare, pun în evidenţă încă o metodă care a condus la efectuarea unor cheltuieli necontrolabile, peste veniturile societăţii.

Există situaţii în care, în aceeaşi lună, au fost efectuate plăţi în numerar din casieria societăţii, prin mai multe operaţiuni, către aceeaşi societate comercială.

În consecinţă, expertiza contabilă a opinat că sumele plătite către diverse societăţi comerciale din România, direct din casieria societăţii, contrar prevederilor normelor legale, în valoare de 3.518.758.362 ROL (7.867.014.026 - 1.698.981.800 - 2.649.273.864), rămân în răspunderea persoanei care era la conducerea SC O.T. SRL, care a dispus efectuarea acestor plăţi, respectiv inculpatul M.N.

Toate plăţile care au fost efectuate direct din casieria societăţii, contrar prevederilor O.G. nr. 15/1997 şi scoase de sub controlul Băncii Naţionale a României, în sumă totală de 7.867.014.026 ROL, care împreună cu cele efectuate prin bănci, în sumă totală de 4.729.062.000 ROL, precum şi cu cele efectuate în valută direct din casieria societăţii, în sumă totală de 3.123.695.539 ROL, deci în total 15.719.771.565 ROL, respectiv cu 6.741.064.577 ROL peste veniturile obţinute de societate din activitatea de bază, au generat în cadrul societăţii o situaţie financiară dezastruoasă.

Volumul acestor pierderi urmează să crească, odată cu stingerea obligaţiilor societăţii către inculpatul M.N., acumulate în contul 455 „Asociaţi - conturi curente”, datorii care se situau, la sfârşitul anului 2002 la suma de 2.829.064.324 ROL, iar cele către lucrătorii recrutaţi, în sumă de 4.163.417.324 ROL, sumă care ar trebui reîntregită cu valoarea de 2.367.892.508 ROL, operată greşit, rezultând o obligaţie totală către lucrători în valoare de 6.531.309.832 ROL.

Răspunderea pentru crearea acestor imobilizări care în fapt au blocat activitatea societăţii, a revenit inculpatului M.N., care asigura conducerea societăţii şi care a utilizat resursele acesteia în mod discreţionar, prin efectuarea de plăţi prin casieria societăţii (în ROL şi valută) şi prin bancă, fără documentele justificative care să pună în evidenţă destinaţia, scopul, natura, necesitatea şi realitatea operaţiunilor respective, operaţiunile de plăţi efectuate prin casieria societăţii (în ROL şi valută) fiind consemnate direct în Registrele de casă, chiar şi după închiderea zilnică a casei.

În concluzie, raportul de expertiză contabilă a stabilit că inculpatul M.N. a diminuat veniturile societăţii, prin metodele mai sus menţionate, în perioada 2000-2002, cu o suma de 21.707.393.388 ROL, respectiv:

a. 2.479.328.300 ROL - plăţi la societăţi din Israel;

b. 2.948.037.450 ROL - rezultată din derularea contractelor de mediere;

c. 5.419.226.945 ROL - sume în valută folosite în mod nelegal;

d. 4.682.768.467 ROL - plăţi prin bancă, nejustificate;

e. 2.649.273.864 ROL - plăţi la SC L. SA Roman;

f. 3.518.758.362 ROL - plăţi, în ROL, efectuate prin casă, către persoane juridice din România.

Sub aspectul încadrării juridice a faptele inculpatului M.N. care, în perioada 2000-2002, în calitate de administrator şi asociat unic al SC O.T. SRL, s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor, prin omisiunea evidenţierii, în actele contabile a unor operaţiuni comerciale efectuate şi a evidenţiat cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, diminuând veniturile societăţii cu suma de 21.707.393.388 ROL, efectuând, cu bună ştiinţă, înregistrări inexacte, Tribunalul a reţinut că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. şi art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.

Tribunalul a avut în vedere decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, secţiile unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, potrivit căreia „fapta de omisiune în tot sau în parte ori evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidenţierea în actele contabile sau alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, constituie infracţiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 [fost art. 11 lit. c), fost art. 13 din Legea nr. 87/1994], nefiind incidente dispoziţiile art. 43 (fost art. 37, fost art. 40) din Legea nr. 82/1991 - Legea contabilităţii, raportat la art. 289 C. pen., aceste activităţi fiind cuprinse în conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală”.

În consecinţă, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii, din infracţiunile de evaziune fiscală şi fals intelectual, prevăzute de art. 9 lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. şi art. 40 din Legea nr. 82/1991 rep., rap. la art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunile de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. şi respectiv art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.

Tribunalul nu a reţinut susţinerile apărătorului inculpatului, în sensul că, în cauză, a intervenit prescripţia răspunderii penale. Astfel, pentru infracţiunile prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, şi respectiv art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, limitele de pedeapsă sunt între 2 şi 8 ani închisoare, în raport de care, potrivit art. 122 C. proc. pen., termenul de prescripţie este de 8 ani; pe de altă parte, având în vedere că în cauză au existat numeroase întreruperi ale termenului prescripţiei, sunt incidente disp. art. 124 C. pen., care reglementează termenele speciale de prescripţie, în cauză de 12 ani. Fiind o infracţiune continuată, care s-a epuizat în anul 2002, se constată că termenul de 12 ani al prescripţiei speciale a răspunderii penale nu s-a împlinit.

La aplicare pedepselor, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al fiecărei infracţiuni, raportat la împrejurările comiterii faptelor, urmările produse, natura şi limitele pedepsei prevăzute de lege, persoana şi conduita inculpatului, reţinând că inculpatul a săvârşit fapte cu un grad ridicat de pericol social abstract şi concret, a avut o atitudine nesinceră, încercând minimalizarea rolului său în cadrul societăţii, dar şi faptul că nu a achitat prejudiciul comis.

C. În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (3), (4) C. pen.

Astfel cum rezultă din declaraţiile părţii vătămate P.M. şi a martorului G.B., asociaţi ai SC D.G. SRL Bucureşti, aceştia au cesionat inculpatului M.N. şi soţiei acestuia, S.S., părţile sociale deţinute la societate, conform contractului de cesiune autentificat în data de 05 martie 2003 de BNP A.G. Deşi în contractul de cesiune se menţionează că la data autentificării contractului părţile vătămate au primit integral contravaloarea părţilor sociale cedate, părţile au stabilit ca modalitate de plată a preţului ca aceasta să se facă în trei tranşe. Primele două tranşe au fost plătite în numerar, iar pentru cea de a treia, inculpatul a emis consecutiv trei file cec.

Primele două file cec au fost restituite de către partea vătămată P.M. inculpatului M.N., însă după emiterea celei de a treia (la data de 18 martie 2003) şi după refuzul inculpatului de a plăti în numerar restul preţului, partea vătămată P.M. a prezentat-o la Banca C.R. - Sucursala Sector 3 Bucureşti, la data de 24 martie 2003. Martorul G.B. menţionează că fila cec a fost completată de inculpat pe numele asociatului său, P.M., care s-a ocupat de introducerea filei cec la plată.

Fila cec însă a fost refuzată la plată la data de 02 aprilie 2003, întrucât în cont nu există disponibil şi a fost returnată părţii vătămate P.M.

În aceste condiţii, partea vătămată P.M. şi G.B. au declarat că au înştiinţat registrul comerţului despre intenţia de a stopa derularea cesiunii, precum şi Banca C.R., unde era deschis contul SC D.G. SRL, pentru că odată cu cesionarea părţilor sociale, cei doi asociaţi predaseră inculpatului M.N. şi disponibilul din contul societăţii.

Ulterior, la insistenţele părţii vătămate, inculpatul M.N. a plătit restul preţului datorat, iar la momentul plăţii, partea vătămată P.M. şi G.B. au încheiat un înscris intitulat „declaraţie”, autentificatla data de 04 aprilie 2003 de BNP A.G., prin care se obligau să nu încaseze cecul emis de inculpat şi declarau că au primit de la inculpat suma de 7.000 euro şi că nu mai au nici o pretenţie materială de la acesta.

De altfel, fila cec nici nu mai putea fi valorificată atât timp cât aceasta fusese deja introdusă la plată şi refuzată din lipsă de disponibil în cont.

Potrivit declaraţiilor părţii vătămate, în momentul emiterii file cec de către inculpatul M.N., acesta a asigurat-o că are disponibil în cont, mai ales că motivul emiterii filei cec a fost împrejurarea că acesta nu dispunea de lichidităţi.

În declaraţia dată în faţa procurorului, inculpatul M.N. a arătat că la momentul emiterii filei cec exista disponibil în cont şi că astfel nu poate exista infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) C. pen.

Inculpatul a declarat că a stabilit împreună cu P.M. ca acesta să nu introducă la plată fila cec, plata acţiunilor SC D.G. SRL urmând a se realiza în numerar, şi că la data emiterii filei cec avea disponibil în cont la Banca C.S. Elveţia, retrăgând disponibilul după ce şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de P.M.

În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei arătând că a emis într-adevăr o filă cec pentru suma de 4.500 dolari S.U.A., convenind cu P.M. să folosească fila cec, dar aceasta nu s-a putut realiza pentru că banca i-a făcut o comunicare că va intra în posesia sumei după o lună; în aceste condiţii, a menţionat inculpatul că a doua zi i-a înmânat suma de 4.500 dolari S.U.A. în numerar, urmând ca acesta să anuleze fila cec, fiind întocmit în acest sens un act notarial.

Declaraţiile în acest sens ale inculpatului au fost infirmate de cele ale martorului G.B., care a arătat că au fost asiguraţi la momentul înmânării filei cec că se pot îndestula din contul deschis la Banca C.R. - Filiala Sector 3 Bucureşti.

De asemenea, având în vedere relaţiile furnizate de Banca C.S. şi Banca C.R., Sucursala Sector 3, potrivit cărora, la momentul introducerii la plată nu exista disponibil în cont, se reţine că după emiterea cecului, inculpatul M.N. a retras disponibilul din cont.

Chiar dacă ulterior, la data de 04 aprilie 2003, inculpatul a plătit celor două părţi vătămate suma de bani reprezentând cea de-a treia tranşă din contravaloarea părţilor sociale cedate, acest fapt nu are nici o influenţă asupra existenţei infracţiunii de înşelăciune, care s-a consumat în momentul producerii pagubei, respectiv data refuzului la plată a cecului.

Sub aspectul încadrării juridice a faptelor inculpatului M.N., de a retrage din cont disponibilul, după emiterea unei file cec la data de 18 martie 2004, filă refuzată la plată la data de 02 aprilie 2003, cu scopul de a obţine pentru sine un folos material injust, creând astfel o pagubă părţilor vătămate P.M. şi G.B., Tribunalul a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (4) C. pen.

În ceea ce priveşte înşelăciunea prin emiterea unei file cec fără acoperire, potrivit deciziei nr. 9/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, pronunţată în urma soluţionării recursului în interesul legii, fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau asupra unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. Dacă beneficiarul cecului a avut cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

Tribunalul nu a reţinut cererea apărătorului inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prev. de art. art. 215 alin. (3) şi (4) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59 /1934, întrucât, astfel cum rezultă din probele administrate, că la momentul emiterii filei cec, partea vătămată P.M. nu avea cunoştinţă de faptul că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras şi în consecinţă, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatului, din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (3) şi (4) C. pen. în infracţiunea prev. de art. art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

La aplicarea pedepsei, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracţiunii, natura şi limitele pedepsei prevăzute de lege, persoana şi conduita inculpatului, reţinând că inculpatul a săvârşit o faptă cu un grad relativ ridicat de pericol social abstract şi concret, a avut o atitudine nesinceră. Mai mult, din fişa de cazier naţional a inculpatului a rezultat că acesta a fost condamnat prin cinci hotărâri penale pentru săvârşirea a nenumărate infracţiuni de înşelăciune.

De asemenea, Tribunalul a constatat că prin hotărârea Curţii de Apel Regională din Haifa s-au analizat condamnările inculpatului, reţinându-se o creştere a condamnărilor anterioare pentru infracţiuni identice sau similare cu cele care au format obiectului hotărârii. Astfel, s-a reţinut că ultima sa condamnare a vizat 80 de infracţiuni în domeniul fraudei şi înşelăciunii, care „demonstrează cu claritate că avem de a face cu un om lipsit de orice fel de reticenţe, limite sau valori, în comiterea fraudelor şi prejudicierea gravă a avutului oamenilor cinstiţi, care i-au acordat încrederea. Acuzatul este un om care a ales crima ca mod al său de viaţă, nu a conştientizat în niciun fel semnificaţia faptelor sale şi a gravelor suferinţe pe care le pricinuieşte celorlalţi. Astfel, în pofida pedepsei efective cu închisoarea la care a fost condamnat şi, la un răstimp mic de la expirarea perioadei cu suspendare (...) a recidivat în comiterea în mod sistematic şi continuu a aceloraşi infracţiuni” „(...) trebuie să accentuez ca un surplus de gravitate faptul că, dincolo de comportamentul deosebit de scandalos al acuzatului descris mai sus, acuzatul nu a avut absolut nici o reţinere în a falsifica o hotărâre a tribunalului, prejudiciind în felul acesta însăşi legea şi sistemul de drept şi toate acestea pentru a-şi atinge scopurile sale. La fel s-a comportat şi atunci când s-a prezentat în faţa unor oameni cinstiţi, atribuindu-şi o calitate falsă de avocat (...)”.

În soluţionarea laturii civile, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

Pentru ca acţiunea civilă să poată fi exercitată în procesul penal, au fost îndeplinite cumulativ, potrivit art. 14, 346 C. proc. pen. rap. la art. 998, 999 C. civ., următoarele condiţii: infracţiunea să fi cauzat un prejudiciu, între infracţiune şi prejudiciu trebuie să existe legătură de cauzalitate, prejudiciul să fie cert şi să nu fi fost reparat.

În plus, având în vedere principiul disponibilităţii care guvernează latura civilă a procesului penal, Tribunalul a reţinut că le revine părţilor civile obligaţia de a administra probe prin care să dovedească pretenţiile civile formulate. Pe de altă parte, Tribunalul a reţinut că, în declaraţia dată, inculpatul a precizat că este de acord să acopere cheltuielile ocazionate de neexecutarea contractelor, ceea ce constituie o achiesare la pretenţiile civile formulate de părţile civile.

Tribunalul a constatat îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv acţiunea ilicită (constând în nerespectarea obligaţiilor contractuale), prejudiciul cauzat părţilor vătămate constituite părţi civile, legătura de cauzalitate existentă între infracţiune şi prejudiciu, faptul că prejudiciul este cert şi nu a fost reparat. În plus, deşi nu a reţinut intenţia specifică comiterii unei infracţiuni, există cel puţin o culpă în neexecutarea contractelor, în materie civilă nefiind răspunderea existând pentru culpa cea mai uşoară.

Pe de altă parte, Tribunalul a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL.

Potrivit art. 1000 alin. (3) C. civ., comitenţii răspund „de prejudiciul cauzat de (...) prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat” fără a fi prevăzută pentru aceştia posibilitatea de a fi apăraţi de răspundere dacă probează că nu au putut împiedica faptul prejudiciabil.

Pentru a putea fi angajată răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, este necesar ca în persoana prepusului să fie întrunite condiţiile răspunderii pentru fapta proprie, şi mai este necesar să fie întrunite două condiţii speciale: existenţa raportului de prepuşenie şi condiţia ca prepuşii să fi săvârşit fapta în funcţiile ce li s-au încredinţat. Nu trebuie dovedită vinovăţia comitentului în producerea prejudiciului, răspunderea acestuia fiind instituită ca o garanţie faţă de partea civilă pentru obligaţiile născute din fapta ilicită a prepusului.

Instanţa a apreciat ca fiind îndeplinite toate aceste condiţii. Condiţia ca în persoana prepusului să fie întrunite condiţiile răspunderii pentru fapta proprie este îndeplinită, astfel cum s-a reţinut anterior. În ceea ce priveşte cele două condiţii speciale, şi acestea au fost îndeplinite întrucât la data încheierii contractelor inculpatul era administrator al SC O.T. SRL (de drept, iar ulterior, de fapt), existând astfel un raport de subordonare în temeiul căruia comitentul are posibilitatea de a controla şi îndruma activitatea prepusului, iar din probele administrate a rezultat că inculpatul a săvârşit fapta în exercitarea funcţiei ce i-a fost încredinţată.

Prin urmare îşi găsesc aplicare dispoziţiile art. 1003 C. civ., existând o răspundere solidară a comitentului împreună cu prepusul pentru repararea prejudiciului.

Pentru aceste motive, Tribunalul, în baza art. 14, art. 346 alin. (2) C. proc. pen., rap. la art. 998, 999, 1000 alin. (3) C. civ., a admis în totalitate ori în parte acţiunile civile formulate, cu următoarele precizări:

1. La data de 26 octombrie 2004 partea vătămată F.N. a formulat plângere prin care a arătat că prin intermediul mass-media din Republica Moldova a aflat că SC O.T. SRL recrutează forţă de muncă în vederea detaşării în străinătate, sens în care a luat legătura cu inculpatul, care i-a comunicat că trebuie să plătească suma de 500 dolari S.U.A. şi ulterior 50 dolari S.U.A., reprezentând diverse cheltuieli ocazionate de întocmirea formalităţilor de plecare.

că trebuie să ipotecheze vătămată a precizat că s-a deplasat la sediul SC O.T. SRL, unde a achitat suma de 550 dolari S.U.A., pe care a înmânat-o unei persoanele care s-a recomandat a fi contabila societăţii, cu scopul ca societatea în cauză să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru aceste sume partea nu a primit nicio chitanţă şi a arătat că nu a semnat nici un contract.

Partea vătămată a solicitat „recuperarea prejudiciului creat”, declaraţie pe care instanţa a interpretat-o ca o constituire de parte civilă cu suma menţionată a fi înmânată inculpatului.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă F.N. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 550 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubiri civile.

2. La data de 26 octombrie 2004 partea vătămată L.I.D. a formulat plângere prin care a arătat că prin intermediul mass-media din Republica Moldova a aflat că SC O.T. SRL recrutează forţă de muncă în vederea detaşării în străinătate, sens în care a luat legătura cu inculpatul, care i-a comunicat că trebuie să plătească suma de 500 dolari S.U.A. şi ulterior 50 dolari S.U.A., reprezentând diverse cheltuieli ocazionate de întocmirea formalităţilor de plecare.

În acest sens, partea vătămată a precizat că s-a deplasat la sediul SC O.T. SRL, unde a achitat suma de 550 dolari S.U.A. pe care a înmânat-o unei persoane care s-a recomandat a fi contabila societăţii, cu scopul că societatea în cauză să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru aceste sume partea civilă nu a primit nici o chitanţă şi a arătat că nu a semnat nici un contract. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 550 dolari S.U.A. (reprezentând suma plătită inculpatului) şi 183 dolari S.U.A. (reprezentând cheltuielile efectuate cu drumul, din Republica Moldova la Bucureşti).

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă L.I.D. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 550 dolari S.U.A. (reprezentând suma plătită inculpatului) şi 183 dolari S.U.A. (reprezentând cheltuielile efectuate cu drumul, din Republica Moldova la Bucureşti), în total 733 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubiri civile. Cea din urmă sumă este tot o cheltuială ocazionată de neexecutarea contractului, pe care de altfel instanţa nu o apreciază nerezonabilă şi se impune a fi plătită părţii civile.

3. La data de 26 octombrie 2004 partea vătămată M.V. a formulat plângere prin care a arătat că prin intermediul mass-media din Republica Moldova a aflat că SC O.T. SRL recrutează forţă de muncă în vederea detaşării în străinătate, sens în care a luat legătura cu inculpatul, care i-a comunicat că trebuie să plătească suma de 500 dolari S.U.A. şi ulterior 50 dolari S.U.A., reprezentând diverse cheltuieli ocazionate de întocmirea formalităţilor de plecare.

În acest sens, partea vătămată a precizat că s-a deplasat la sediul SC O.T. SRL, unde a achitat suma de 550 dolari S.U.A. pe care a înmânat-o unei persoane care s-a recomandat a fi contabila societăţii, cu scopul că societatea în cauză să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru aceste sume partea nu a primit nici o chitanţă şi a arătat că nu a semnat nici un contract. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 550 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă M.V. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 550 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubiri civile.

4. La data de 26 octombrie 2004 partea vătămată M.A. a formulat plângere prin care a arătat că prin intermediul mass-media din Republica Moldova a aflat că SC O.T. SRL recrutează forţă de muncă în vederea detaşării în străinătate, sens în care a luat legătura cu inculpatul, care i-a comunicat că trebuie să plătească suma de 500 dolari S.U.A. şi ulterior 50 dolari S.U.A., reprezentând diverse cheltuieli ocazionate de întocmirea formalităţilor de plecare.

În acest sens, partea vătămată a precizat că s-a deplasat la sediul SC O.T. SRL, unde a achitat suma de 550 dolari S.U.A. pe care a înmânat-o unei persoane care s-a recomandat a fi contabila societăţii, cu scopul că societatea în cauză să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru aceste sume partea nu a primit nici o chitanţă şi a arătat că nu a semnat nici un contract.

Deşi în rechizitoriu se menţionează că partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 550 dolari S.U.A., în declaraţia acestuia nu există o astfel de menţiune. În schimb, în declaraţia părţii vătămate M.V. s-a menţionat că fratele acestuia, partea vătămată M.A., l-a împuternicit să depună toate diligenţele necesare în vederea recuperării sumei de bani, depunând în acest sens şi procură, aspect pe care Tribunalul l-a interpretat ca o manifestare de voinţă în sensul constituirii de parte civilă.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă M.A. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 550 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubiri civile.

5. La data de 26 octombrie 2004 partea vătămată B.V. a formulat plângere prin care a arătat că prin intermediul mass-media din Republica Moldova a aflat că SC O.T. SRL recrutează forţă de muncă în vederea detaşării în străinătate, sens în care a luat legătura cu inculpatul, care i-a comunicat că trebuie să plătească suma de 500 dolari S.U.A. şi ulterior 50 dolari S.U.A., reprezentând diverse cheltuieli ocazionate de întocmirea formalităţilor de plecare.

În acest sens, partea vătămată a precizat că s-a deplasat la sediul SC O.T. SRL, unde a achitat suma de 550 dolari S.U.A. pe care a înmânat-o unei persoane care s-a recomandat a fi contabila societăţii, cu scopul că societatea în cauză să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru aceste sume partea nu a primit nici o chitanţă şi a arătat că nu a semnat nici un contract.

Partea vătămată a solicitat „recuperarea prejudiciului creat”, declaraţie pe care instanţa a interpretat-o ca o constituire de parte civilă cu suma menţionată a fi înmânată inculpatului.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B.V. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 550 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubiri civile.

6. La data de 26 octombrie 2004 partea vătămată U.N. a formulat plângere prin care a arătat că prin intermediul mass-media din Republica Moldova a aflat că SC O.T. SRL recrutează forţă de muncă în vederea detaşării în străinătate, sens în care a luat legătura cu inculpatul, care i-a comunicat că trebuie să plătească suma de 500 dolari S.U.A. şi ulterior 50 dolari S.U.A., reprezentând diverse cheltuieli ocazionate de întocmirea formalităţilor de plecare.

În acest sens, partea vătămată a precizat că s-a deplasat la sediul SC O.T. SRL, unde a achitat suma de 550 dolari S.U.A. pe care a înmânat-o unei persoane care s-a recomandat a fi contabila societăţii, cu scopul că societatea în cauză să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru aceste sume partea nu a primit nici o chitanţă şi a arătat că nu a semnat nici un contract.

Partea vătămată a solicitat „recuperarea prejudiciului creat”, declaraţie pe care instanţa a interpretat-o ca o constituire de parte civilă cu suma menţionată a fi înmânată inculpatului.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă U.N. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 550 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubiri civile.

7. La data de 26 octombrie 2004 partea vătămată M.I.V. a formulat plângere prin care a arătat că prin intermediul mass-media din Republica Moldova a aflat că SC O.T. SRL recrutează forţă de muncă în vederea detaşării în străinătate, sens în care a luat legătura cu inculpatul, care i-a comunicat că trebuie să plătească suma de 500 dolari S.U.A. şi ulterior 50 dolari S.U.A., reprezentând diverse cheltuieli ocazionate de întocmirea formalităţilor de plecare.

În acest sens, partea vătămată a precizat că s-a deplasat la sediul SC O.T. SRL, unde a achitat suma de 550 dolari S.U.A. pe care a înmânat-o unei persoane care s-a recomandat a fi contabila societăţii, cu scopul că societatea în cauză să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru aceste sume partea nu a primit nici o chitanţă şi a arătat că nu a semnat nici un contract.

În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 550 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă M.I.V. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 550 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubiri civile.

8. La data de 21 mai 2003 partea vătămată P.I. a formulat plângere prin care a arătat că la datele de 18 şi 19 septembrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat suma de 117.000.000 ROL, echivalentul a 3.500 dolari S.U.A., pe care a înmânat-o inculpatului M.N., în două tranşe, cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru aceste sume partea nu a primit nicio chitanţă şi a arătat că nu a semnat nici un contract. Deşi în cuprinsul actului de sesizare se consemnează că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 3.500 dolari S.U.A., din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că la data de 23 iulie 2003, partea vătămată a depus la dosar o precizare, în care arăta că la data de 04 iunie 2003, avocatul (juristul firmei) i-a înmânat suma de 1.940 dolari S.U.A., cu condiţia să semneze un formular, în care se preciza că nu mai are nicio pretenţie faţă de inculpat (partea vătămată precizează că această sumă ar reprezenta 67.000.000 ROL, din care i s-a reţinut suma de 5.000.000 ROL, taxa de procesare a dosarului). Partea vătămată a arătat că a fost de acord să semneze înscrisul, completat cu menţiunea „mai puţin garanţia pe care o voi primi la o dată ulterioară, conform programării, respectiv 15 iulie 2003”. Partea vătămată menţionează de asemenea că „doreşte să se constituie parte pentru recuperarea tuturor sumelor şi daunelor provocate prin înşelăciune”, fără însă a menţiona vreo sumă, afirmaţie pe care Tribunalul urmează a o interpreta ca o declaraţie de constituire de parte civilă.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă P.I. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.560 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubiri civile (reprezentând diferenţa între suma de 3.500 dolari S.U.A. înmânată inculpatului şi suma de 1.940 dolari S.U.A. restituită de acesta).

9. La data de 20 martie 2002 partea vătămată A.A. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 31 iulie 2001, la sediul SC O.T. SRL a achitat sumele de 1.000 dolari S.U.A. şi 2.500.000 ROL reprezentând comision, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., care i-a promis că urmează a pleca în Israel în 2 săptămâni. Partea vătămată a arătat că sfârşitul lui octombrie 2001 a expirat valabilitatea analizelor medicale, motiv pentru care a mai achitat suma de 4.550.000 ROL (în declaraţia din data de 26 aprilie 2006 se menţionează că de fapt este suma de 4.500.000 ROL) şi o altă sumă pentru drum. Pentru aceste sume partea civilă nu a primit nici o chitanţă şi a arătat că nu a semnat nici un contract.

Partea vătămată a arătat de asemenea că la data de 28 februarie 2002, firma i-a înapoiat dosarul şi suma de 900 dolari S.U.A. şi 500.000 ROL, diferenţa de 5.000.000 ROL fiind oprită de firmă.

În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu următoarele sume: 5.000.000 ROL reprezentând comisionul firmei reţinut la retragerea banilor, 9.000.000 ROL contravaloarea celor două vizite medicale, 2.000.000 ROL contravaloarea transportului Iaşi-Bucureşti, 1.000.000 ROL contravaloarea ipotecii pe apartament şi 10% dobândă/lună pentru suma de 1.000 dolari S.U.A. pentru perioada de 7 luni, întrucât suma respectivă a fost împrumutată de partea vătămată. De asemenea, partea vătămată a depus la dosarul cauzei o chitanţă şi factura fiscală pentru suma de 250.000 ROL, reprezentând taxă testare, contractul de ipotecă autentificat în 09 iulie 2001 de BNP A.G. şi M.R.E. şi chitanţa de plată a onorariului pentru ipotecă, în valoare de 971.500 ROL.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă A.A. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 14.971.500 ROL - 5.000.000 ROL reprezentând diferenţa între suma de 1.000 dolari S.U.A. şi suma de 100 dolari S.U.A. restituită de inculpat şi suma de 2.000.000 ROL reprezentând diferenţa între suma 2.500.000 ROL reprezentând comision şi suma de 500.000 ROL restituită de inculpat; 9.000.000 ROL reprezentând suma achitată pentru analizele medicale, suma de 971.500 ROL reprezentând suma achitată pentru plata onorariului pentru ipotecă, conform chitanţei depuse la dosar; şi a dobânzii legale la suma de 1.000 dolari S.U.A. pentru perioada iulie 2001 - februarie 2002 (dobânda solicitată de partea civilă este peste limita stabilită de lege, fiind contrară O.G. nr. 9/2000).

De asemenea, pentru repunerea părţilor în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., instanţa a ridicat ipoteca constituită pe apartamentul părţii civile A.A., în favoarea SC O.T. SRL, prin contractul de ipotecă autentificat în 09 iulie 2001 de BNP A.G. şi M.R.E.

10. La data de 21 iulie 2003 partea vătămată S.V. a formulat plângere prin care a arătat că în luna iulie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision, contravaloare bilet de avion, viză, asigurare medicală şi 3.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea vătămată nu a primit nici o chitanţă. Partea vătămată menţionează că după ce a aşteptat 6 luni a formulat o cerere de restituire a actelor şi banilor şi, după numeroase programări, la data de 14 iulie 2003 i-a fost restituită suma de 1.000 dolari S.U.A., semnând o declaraţie şi două chitanţe. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 200 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.V. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 200 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubiri civile (reprezentând diferenţa între suma de 1.200 dolari S.U.A. înmânată inculpatului şi suma de 1.000 dolari S.U.A. restituită de acesta).

În baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 3.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile.

11. La data de 03 septembrie 2003 partea vătămată M.C. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 25 iunie 2001, la sediul SC O.T. SRL a achitat sumele de 1.500 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 2.500.000 ROL taxă de înscriere pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nici o chitanţă. Partea vătămată precizează că, întrucât firma nu şi-a respectat obligaţia, a depus o cerere de restituire a comisionului, la data de 25 martie 2003, primind la data de 31 martie 2003 o adresă de la SC O.T. SRL, în care se menţiona că, începând cu data de 27 aprilie 2003, statul Israel primeşte din nou muncitori străini, iar urmare a acestui fapt, societatea îşi reia activitatea suspendată pe parcursul perioadei precedente, din motive ce ţin de politica statului Israel. În aceeaşi adresă, semnată de inculpatul M.N., în calitate de director general al firmei, partea vătămată este anunţat, în cazul în care este interesat de încheierea unui contract de muncă, că societatea este dispusă să intermedieze încheierea acestui contract, cu scutirea de plata taxei de înregistrare. În cursul urmăririi penale, iniţial, partea vătămată nu a precizat dacă se constituie parte civilă. Ulterior, partea vătămată a precizat că nu mai are nicio pretenţie de la inculpat, întrucât i-a fost restituită suma de 900 dolari S.U.A.

Fiind audiat la termenul din data de 28 februarie 2008, partea vătămată a menţionat că nu se constituie parte civilă, întrucât i-au fost restituite sumele de bani plătite, aspect de care instanţa va lua act.

Având în vedere acest aspect, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 600 dolari S.U.A. şi 2.500.000 ROL (reprezentând diferenţa între suma de 1.500 dolari S.U.A. şi 2.500.000 ROL înmânată de partea civilă şi suma de 900 dolari S.U.A. restituită de inculpat), sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

12. La data de 02 septembrie 2003 partea vătămată G.G. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2002, la sediul SC O.T. SRL a achitat suma de 600 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 2.500.000 ROL taxă de înscriere pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nici o chitanţă. Iniţial, în cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a precizat dacă se constituie parte civilă. Ulterior, partea vătămată a menţionat că a achitat suma de 600 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 1.500.000 ROL taxă de înscriere şi că i-a fost restituită suma de 600 dolari S.U.A. plătită cu titlu de comision, motiv pentru care nu se constituie parte civilă.

Fiind audiat la termenul din data de 28 februarie 2008, partea vătămată a menţionat că nu se constituie parte civilă, întrucât i-au fost restituite sumele de bani plătite, aspect de care instanţa va lua act.

13. La data de 02 septembrie 2003 partea vătămată E.V. a formulat plângere prin care a arătat că în luna noiembrie 2002, a achitat suma de 1.100 dolari S.U.A. cu titlu de comision. Ulterior, partea vătămată a precizat că a înmânat inculpatului suma de 1.000 dolari S.U.A. şi că a făcut două vizite medicale, în valoare totală de 10.000.000 ROL şi că se constituie parte civilă cu sumele de 200 dolari S.U.A. şi 10.000.000 ROL, având în vedere că i-a fost restituită suma de 800 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă E.V. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 200 dolari S.U.A. şi 10.000.000 ROL, cu titlu de despăgubiri civile (reprezentând diferenţa între suma de 1.000 dolari S.U.A. şi 10.000.000 ROL înmânată inculpatului şi suma de 800 dolari S.U.A. restituită de acesta).

14. La data de 11 septembrie 2003 partea vătămată G.P. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 04 noiembrie 2002, la sediul SC O.T. SRL a achitat suma de 1.000 dolari S.U.A. cu titlu de comision pe care a înmânat-o inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nici o chitanţă. Partea vătămată arată că a efectuat o nouă vizită medicală, întrucât cea anterioară expirase, din al cărei cost partea vătămată a suportat 2.000.000 ROL. La data de 31 martie 2003 a primit o adresă de la SC O.T. SRL, în care se menţiona că, începând cu data de 27 aprilie 2003, statul Israel primeşte din nou muncitori străini, iar urmare a acestui fapt, societatea îşi reia activitatea suspendată pe parcursul perioadei precedente, din motive ce ţin de politica statului Israel. În aceeaşi adresă, semnată de inculpatul M.N., în calitate de director general al firmei, partea vătămată este anunţat, în cazul în care este interesat de încheierea unui contract de muncă, că societatea este dispusă să intermedieze încheierea acestui contract, cu scutirea de plata taxei de înregistrare.

Partea vătămată a solicitat „să se facă ceva în legătură cu aceasta, pentru a-şi recupera banii”, afirmaţie pe care Tribunalul a interpretat-o ca o constituire de parte civilă.

Ulterior, partea vătămată a declarat în mod expres că se constituie parte civilă cu sumele de 200 dolari S.U.A. (având în vedere că i-a fost restituită de către inculpat suma de 800 dolari S.U.A.) şi 12.300.000 ROL (5.000.000 ROL reprezentând cheltuielile efectuate cu actele, 5.000.000 ROL vizita medicală şi 2.300.000 ROL reprezentând a doua vizită medicală).

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă G.P. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 200 dolari S.U.A. (reprezentând diferenţa între suma de 1.000 dolari S.U.A. înmânată inculpatului şi suma de 800 dolari S.U.A. restituită de acesta) şi 12.300.000 ROL (5.000.000 ROL reprezentând cheltuielile efectuate cu actele, 5.000.000 ROL vizita medicală şi 2.300.000 ROL reprezentând a doua vizită medicală) - şi aceste cheltuieli fiind determinate de neexecutarea contractului, aceste sume fiind acordate cu titlu de despăgubiri civile.

15. La data de 23 octombrie 2003 partea vătămată P.D. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2002, la sediul SC O.T. SRL a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 3.000.000 ROL taxa de înscriere pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nici o chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a solicitat „ajutor în recuperarea banilor”, afirmaţie pe care Tribunalul o interpretează ca o constituire de parte civilă.

La termenul din data de 27 martie 2008, partea civilă a învederat că şi-a recuperat în totalitate suma şi „renunţă la judecată, în cauza ce face obiectul acestui dosar”, afirmaţie pe care Tribunalul o va interpreta ca o declaraţie de renunţare la acţiunea civilă, aspect de care va lua act.

16. La data de 24 iunie 2003 partea vătămată B.G. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 18 septembrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision, pe care i-a înmânat-o inculpatului M.N. şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, achitată la casieria societăţii (partea vătămată depunând în acest sens chitanţa şi factura fiscală care atestă încasarea acestei sume), cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea vătămată nu a primit nici o chitanţă, inculpatul comunicându-i că această sumă reprezintă taxă pentru obţinerea vizei, asigurarea de sănătate şi biletul de avion.

Partea vătămată precizează că a formulat o cerere de restituire a banilor, însă a fost de nenumărate ori amânat, sumele de bani nefiindu-i restituite.

La data de 31 martie 2003, partea vătămată a primit o adresă de la SC O.T. SRL, în care se menţiona că, începând cu data de 27 aprilie 2003, statul Israel primeşte din nou muncitori străini, iar urmare a acestui fapt, societatea îşi reia activitatea suspendată pe parcursul perioadei precedente, din motive ce ţin de politica statului Israel. În aceeaşi adresă, semnată de inculpatul M.N., în calitate de director general al firmei, partea vătămată este anunţat, în cazul în care este interesat de încheierea unui contract de muncă, că societatea este dispusă să intermedieze încheierea acestui contract, cu scutirea de plata taxei de înregistrare.

În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a precizat dacă se constituie parte civilă, aspect de care instanţa va lua act.

Având în vedere acest aspect, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

17. La data de 08 martie 2001 partea vătămată M.V.I. a formulat plângere prin care a arătat că în luna noiembrie 2000 a aflat de la televiziunea locală că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC I.D. SRL Roman. Interesându-se la sediul firmei, partea vătămată a aflat că trebuie să ipotecheze apartamentul în favoarea SC I.D. SRL Roman, să efectueze nişte investigaţii medicale şi să achite sumele de 900 dolari S.U.A. şi 2.000.000 ROL la sediul SC O.T. SRL.

Partea vătămată a menţionat că a ipotecat apartamentul în favoarea societăţii menţionate şi s-a deplasat la Bucureşti, la sediul SC O.T. SRL, unde achitat sumele de 900 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţelor şi facturilor fiscale), pe care le-a înmânat inculpatului M.N., care l-a asigurat că în 2 săptămâni va pleca la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea vătămată nu a primit nici o chitanţă. Partea vătămată a precizat de asemenea că după numeroase ameninţări cu moartea, inculpatul i-a restituit la data de 05 martie 2001 suma de 800 dolari S.U.A.

Partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 50.000 euro, reprezentând daune morale (45.000 euro) şi cheltuielile efectuate cu întocmirea actelor şi transportul la Bucureşti (5.000 euro), solicitând de asemenea radierea ipotecii asupra apartamentului.

La termenul din şedinţa publică de la data de 21 martie 2007, partea vătămată a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 50.000 euro sau dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea apartamentului, susţinând că a fost nevoit să-l ipotecheze în favoarea firmei inculpatului.

Partea civilă a depus de asemenea la dosarul cauzei, la data de 17 aprilie 2007, o nouă precizare, prin care a arătat că pretenţiile sale civile se ridică la suma de 50.000 euro, arătând că în luna octombrie 2000, prin intermediul primarului şi viceprimarului localităţii Roman, a aflat că firma inculpatului M.N., SC O.T. SRL, recrutează 2.000 de persoane pentru a lucra pe şantierele de construcţii din Israel. Partea civilă a arătat că înainte de a pleca, muncitorii trebuiau să îndeplinească o serie de formalităţi, respectiv fişa medicală şi ipotecarea apartamentului la o firmă cu care inculpatul avea relaţii, respectiv SC I.D. SRL. Partea civilă precizează că după ce a îndeplinit aceste cerinţe şi a ipotecat apartamentul, a primit o adeverinţă prin care se arăta că şi-a îndeplinit toate obligaţiile faţă de SC I.D. SRL. Partea civilă a mai arătat că i-a înmânat inculpatului suma de 900 dolari S.U.A. şi, deşi i-a cerut chitanţă, acesta a refuzat, fiindu-i eliberată o chitanţă doar pentru suma de 5.000.000 ROL, deşi i-a plătit acestuia 900 dolari S.U.A. şi 2.000.000 ROL, fiind încheiat contractul din 01 decembrie 2000.

Partea civilă a ataşat cererii următoarele înscrisuri, în copie: adresa din 18 aprilie 2001 a M.A.I. - I.P.J. Neamţ, adeverinţă eliberată de SC I.D. SRL, încheierea nr. 4889 din data de 24 noiembrie 2000 a Judecătoriei Roman - Biroul de Carte Funciară, încheierea nr. 5124 din data de 08 decembrie 2000 a Judecătoriei Roman - Biroul de Carte Funciară, actul de garanţie cu ipotecă autentificat în 30 noiembrie 2000 de BNP T.S.

Partea civilă a depus, de asemenea, la dosarul cauzei, la data de 13 iunie 2007, o nouă precizare, în care menţionează că îşi menţine constituirea de parte civilă cu suma de 50.000 euro.

În analizarea acţiunii civile, instanţa a avut în vedere disponibilitatea inculpatului de a despăgubi părţile civile cu prejudiciul cauzat de neexecutarea contractului.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis, în parte însă, acţiunea civilă formulată de partea civilă M.V.I. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 100 dolari S.U.A. şi 2.000.000 ROL (reprezentând diferenţa între suma de 900 dolari S.U.A. şi 2.000.000 ROL înmânată inculpatului şi suma de 800 dolari S.U.A. restituită de acesta). De asemenea, instanţa apreciază că fapta săvârşită de inculpat a creat părţii civile un prejudiciu moral, urmând a obliga inculpatul la plata sumei de 1.000 dolari S.U.A. cu acest titlu către partea civilă.

De asemenea, pentru repunerea părţilor în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., instanţa a ridicat ipoteca constituită pe apartamentul părţii civile M.V.I., în favoarea SC O.T. SRL, prin contractul de ipotecă autentificat în 30 noiembrie 2000 de BNP T.S.

18. La data de 02 septembrie 2003 partea vătămată E.R.V. a formulat plângere prin care a arătat că în luna noiembrie 2000, a aflat de la televiziunea locală că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC I.D. SRL Roman. Interesându-se la sediul firmei, partea vătămată a aflat de la numitul M.C. că trebuie să ipotecheze apartamentul în favoarea SC I.D. SRL Roman şi să depună o serie de acte. Partea vătămată menţionează că a ipotecat apartamentul său în favoarea SC I.D. SRL Roman, conform încheierii de autentificare din 18 decembrie 2000 de BNP T.S. Partea vătămată arată că după ce a obţinut şi celelalte documente, le-a prezentat la sediul SC I.D. SRL Roman, unde numitul M.C. i-a înmânat o adresă către SC O.T. SRL în care se menţiona că partea vătămată şi-a îndeplinit toate obligaţiile către SC I.D. SRL Roman.

La data de 05 decembrie 2000, partea vătămată s-a prezentat la sediul SC O.T. SRL a achitat sumele de 900 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 2.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată precizează că a solicitat inculpatului chitanţe pentru sumele plătite, însă i s-au eliberat doar două chitanţe, în valoare totală de 5.000.000 ROL.

Partea vătămată a menţionat că i-au fost restituiţi banii, fără să precizeze cuantumul exact al acesteia. În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a precizat dacă se constituie parte civilă.

La data de 16 aprilie 2007 partea civilă a depus la dosar o precizare prin care a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 30.000 euro, arătând că a ipotecat apartamentul în favoarea SC I.D. SRL, a plătit 1.000.000 ROL pentru fişa medicală şi 1.000 dolari S.U.A. inculpatului. A mai arătat partea civilă că la un moment dat a vrut să renunţe la contract, a înmânat inculpatului suma de 5.000.000 ROL şi a primit doar suma de 600 dolari S.U.A. Partea civilă menţionează că pentru suma de bani înmânată inculpatului i s-a eliberat doar chitanţa din 22 decembrie 2000, pe care a depus-a la dosar, în copie, în valoare de 13.683.572 ROL.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis, în parte însă, acţiunea civilă formulată de partea civilă E.R.V. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 400 dolari S.U.A. (reprezentând diferenţa între suma de 1.000 dolari S.U.A. înmânată inculpatului şi suma de 600 dolari S.U.A. restituită de acesta), şi a sumei de 6.000.000 ROL (5.000.000 ROL înmânaţi inculpatului şi 1.000.000 ROL pentru fişa medicală). De asemenea, având în vedere faptul că partea civilă nu a depus la dosar încheierea de înscriere a ipotecii, nu a dispus radierea acesteia, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen.

19. La data de 01 martie 2001 partea vătămată D.I. a formulat plângere prin care a arătat că în luna noiembrie 2000, a aflat de la televiziunea locală că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC I.D. SRL Roman. Interesându-se la sediul firmei, partea vătămată a aflat că trebuie să ipotecheze apartamentul în favoarea SC I.D. SRL Roman şi să depună o serie de acte. Partea vătămată a menţionat că a ipotecat apartamentul la BNP T.S., conform încheierii de autentificare din 08 decembrie 2000. Partea vătămată arată că, după ce a obţinut şi celelalte documente, le-a prezentat la sediul SC I.D. SRL Roman, unde numitul M.C. i-a înmânat o adresă către SC O.T. SRL în care se menţiona că partea vătămată şi-a îndeplinit toate obligaţiile către SC I.D. SRL Roman.

Partea vătămată a menţionat că i-a înmânat inculpatului M.N., în localitatea Roman, sumele de 900 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 2.000.000 ROL taxă de înscriere. Iniţial, partea vătămată nu a precizat în cursul urmăririi penale dacă se constituie parte civilă.

Într-o declaraţie ulterioară, partea vătămată a arătat că a achitat sumele de 1.100 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 2.000.000 ROL taxă de înscriere, însă în aprilie 2001 a plecat în Israel pentru 1 an şi 4 luni, apreciind că inculpatul s-a achitat de angajamentul pe care l-a luat faţă de el, motiv pentru care nu se constituie parte civilă în procesul penal, aspect de care instanţa va lua act.

În plus, din oficiu, pentru repunerea părţilor în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., instanţa ridicat ipoteca constituită pe apartamentul părţii civile D.I., în favoarea SC O.T. SRL, prin contractul de ipotecă autentificat în 08 decembrie 2000 de BNP T.S.

20. La data de 01 martie 2001 partea vătămată A.C. a formulat plângere prin care a arătat că în luna noiembrie 2000, a aflat de la televiziunea locală că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC I.D. SRL Roman. Interesându-se la sediul firmei, partea vătămată a aflat de la numitul M.C. că trebuie să ipotecheze apartamentul în favoarea SC I.D. SRL Roman şi să depună o serie de acte. Partea vătămată menţionează că a ipotecat apartamentul părinţilor în favoarea SC I.D. SRL Roman, conform încheierii de autentificare din 22 decembrie 2000. Partea vătămată a arătat că, după ce a obţinut şi celelalte documente, le-a prezentat la sediul SC I.D. SRL Roman, unde numitul M.C. i-a înmânat o adresă către SC O.T. SRL în care s-a menţionat că partea vătămată şi-a îndeplinit toate obligaţiile către SC I.D. SRL Roman.

La data de 15 ianuarie 2001, partea vătămată s-a prezentat la sediul SC O.T. SRL, unde a achitat sumele de 900 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 2.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel.

În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a precizat dacă se constituie parte civilă, aspect de care instanţa va lua act.

Având în vedere acest aspect, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei 900 dolari S.U.A. şi 2.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

Deşi partea vătămată a menţionat că a ipotecat apartamentul părinţilor în favoarea SC I.D. SRL Roman, conform încheierii de autentificare din 22 decembrie 2000, nu a depus la dosarul cauzei încheierea menţionată pentru ca, din oficiu, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., să dispună radierea ipotecii.

21. La data de 03 martie 2001 partea vătămată B.C. a formulat plângere prin care a arătat că în luna noiembrie 2000, a aflat de la televiziunea locală că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC I.D. SRL Roman. Interesându-se la sediul firmei, partea vătămată a aflat de la numitul M.C. că trebuie să ipotecheze apartamentul în favoarea SC I.D. SRL Roman şi să depună o serie de acte. Partea vătămată menţionează că a ipotecat apartamentul soacrei sale în favoarea SC I.D. SRL Roman, conform încheierii de autentificare din 07 decembrie 2000 la BNP T.S. Partea vătămată arată că, după ce a obţinut şi celelalte documente, le-a prezentat la sediul SC I.D. SRL Roman, unde numitul M.C. i-a înmânat o adresă către SC O.T. SRL în care se menţiona că partea vătămată şi-a îndeplinit toate obligaţiile către SC I.D. SRL Roman.

La data de 14 decembrie 2000, partea vătămată s-a prezentat la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 900 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 2.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată precizează că a solicitat secretarei firmei chitanţe pentru sumele plătite, însă aceasta i-a înmânat doar două chitanţe în valoare de 5.000.000 ROL. În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a precizat iniţial dacă se constituie parte civilă.

Într-o declaraţie ulterioară, partea vătămată a arătat că a înmânat inculpatului sumele de 1.000 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 2.000.000 ROL taxă de înscriere, însă i-a fost restituită suma de 1.000 dolari S.U.A., precizând că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, poziţie menţinută în cursul cercetării judecătoreşti, aspect de care instanţa va lua act.

Având în vedere acest aspect, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei 2.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

Deşi partea vătămată a menţionat că a ipotecat apartamentul soacrei sale în favoarea SC I.D. SRL Roman, conform încheierii de autentificare din 07. decembrie 2000 la BNP T.S., nu a depus la dosarul cauzei încheierea menţionată pentru ca, din oficiu, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., să dispună radierea ipotecii.

22. La data de 06 martie 2001 partea vătămată G.C. a formulat plângere prin care a arătat că s-a hotărât să plece în Israel prin intermediul firmei SC O.T. SRL, întrucât a avut un frate care a plecat la muncă prin intermediul acesteia.

Partea vătămată menţionează că s-a interesat la sediul firmei SC I.D. SRL Roman, unde a aflat de la numitul M.C. că trebuie să ipotecheze apartamentul în favoarea SC I.D. SRL Roman şi să depună o serie de acte. Partea vătămată menţionează că a ipotecat apartamentul părinţilor în favoarea SC I.D. SRL Roman, conform încheierii de autentificare din 14 decembrie 2000. Partea vătămată a arătat că, după ce a obţinut şi celelalte documente, le-a prezentat la sediul SC I.D. SRL Roman, unde numitul M.C. i-a înmânat o adresă către SC O.T. SRL în care se menţiona că partea vătămată şi-a îndeplinit toate obligaţiile către SC I.D. SRL Roman.

La data de 07 decembrie 2000, partea vătămată s-a prezentat la sediul SC O.T. SRL, unde a achitat sumele de 900 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 2.000.000 ROL taxă de înscriere pe care le-a înmânat contabilei firmei, neprimind nici o chitanţă.

În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a precizat iniţial dacă se constituie parte civilă.

Într-o declaraţie ulterioară partea vătămată a precizat că la data de 10 martie 2000 a plecat în Israel pentru o perioadă de 1 an şi 2 luni şi la întoarcere, inculpatul a radiat ipoteca, precizând că nu se constituie parte civilă în procesul penal, aspect de care instanţa a luat act. Aceleaşi aspecte au fost precizat şi în şedinţa din data de 09 noiembrie 2009.

23. La data de 01 martie 2001 partea vătămată B.V. a formulat plângere prin care a arătat că în luna noiembrie 2000, a aflat de la televiziunea locală că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC I.D. SRL Roman. Interesându-se la sediul firmei, partea vătămată a aflat de la numitul M.C. că trebuie să ipotecheze apartamentul în favoarea SC I.D. SRL Roman şi să depună o serie de acte. Partea vătămată a menţionat că a ipotecat apartamentul său în favoarea SC I.D. SRL Roman, conform încheierii de autentificare din 24 noiembrie 2000. Partea vătămată a arătat că, după ce a obţinut şi celelalte documente, le-a prezentat la sediul SC I.D. SRL Roman, unde numitul M.C. i-a înmânat o adresă către SC O.T. SRL în care se menţiona că partea vătămată şi-a îndeplinit toate obligaţiile către SC I.D. SRL Roman.

La data de 01 decembrie 2000, partea vătămată s-a prezentat la sediul SC O.T. SRL a achitat sumele de 900 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 2.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a precizat că a solicitat secretarei firmei chitanţe pentru sumele plătite, însă aceasta i-a înmânat doar două chitanţe în valoare de 5.000.000 ROL. În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a precizat iniţial dacă se constituie parte civilă.

Într-o declaraţie ulterioară partea vătămată a precizat că în luna septembrie 2001 a plecat în Israel până în decembrie 2003 şi a precizat că nu se constituie parte civilă în procesul penal, aspect de care instanţa a luat act.

Deşi partea vătămată a menţionat că a ipotecat apartamentul său în favoarea SC I.D. SRL Roman, conform încheierii de autentificare din 24 noiembrie 2000, nu a depus la dosarul cauzei încheierea menţionată pentru ca, din oficiu, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., să dispună radierea ipotecii şi nici nu a precizat dacă s-a dispus, după ce s-a întors de la muncă din Israel, radierea acestei ipoteci.

24. La data de 28 februarie 2001 partea vătămată B.G. a formulat plângere prin care a arătat că în luna noiembrie 2000, a aflat de la televiziunea locală că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC I.D. SRL Roman. Interesându-se la sediul firmei, partea vătămată a aflat de la numitul M.C. că trebuie să ipotecheze apartamentul în favoarea SC I.D. SRL Roman şi să depună o serie de acte. Partea vătămată a menţionat că a ipotecat apartamentul său în favoarea SC I.D. SRL Roman, conform încheierii de autentificare din 05 ianuarie 2001. Partea vătămată a arătat că, după ce a obţinut şi celelalte documente, le-a prezentat la sediul SC I.D. SRL Roman, unde numitul M.C. i-a înmânat o adresă către SC O.T. SRL în care se menţiona că partea vătămată şi-a îndeplinit toate obligaţiile către SC I.D. SRL Roman.

La data de 28 noiembrie 2000, partea vătămată s-a prezentat la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 900 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 2.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a precizat că a solicitat inculpatului chitanţe pentru sumele plătite, însă aceasta i-a spus că secretara este plecată cu chitanţierul. În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a precizat dacă se constituie parte civilă, aspect de care instanţa va lua act.

Având în vedere acest aspect, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei 900 dolari S.U.A. şi 2.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

Deşi partea vătămată a menţionat că a ipotecat apartamentul său în favoarea SC I.D. SRL Roman, conform încheierii de autentificare din 05 ianuarie 2001, nu a depus la dosarul cauzei încheierea menţionată pentru ca, din oficiu, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., instanţa să dispună radierea ipotecii.

25. La o dată neprecizată partea vătămată S.G., în luna noiembrie 2000, a aflat „din sat” că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC I.D. SRL Roman. Interesându-se la sediul firmei, partea vătămată a aflat de la numitul M.C. că trebuie să ipotecheze apartamentul în favoarea SC I.D. SRL Roman şi să depună o serie de acte. Partea vătămată a menţionat că a ipotecat apartamentul mamei sale în favoarea SC I.D. SRL Roman. Partea vătămată a arătat că, după ce a obţinut şi celelalte documente, le-a prezentat la sediul SC I.D. SRL Roman, unde numitul M.C. i-a înmânat o adresă către SC O.T. SRL în care se menţiona că partea vătămată şi-a îndeplinit toate obligaţiile către SC I.D. SRL Roman.

La data de 18 decembrie 2000, partea vătămată s-a prezentat la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 900 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 2.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată precizează că nu a primit nici o chitanţă pentru sumele plătite. În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a precizat dacă se constituie parte civilă, aspect de care instanţa a luat act.

Având în vedere acest aspect, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei 900 dolari S.U.A. şi 2.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

Deşi partea vătămată a menţionat că a ipotecat apartamentul său în favoarea SC I.D. SRL Roman, nu a depus la dosarul cauzei încheierea menţionată pentru ca, din oficiu, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., instanţa să dispună radierea ipotecii.

26. La data de 28 februarie 2001 partea vătămată P.I. a formulat plângere prin care a arătat că în luna noiembrie 2000, a aflat de la televiziunea locală că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC I.D. SRL Roman. Interesându-se la sediul firmei, partea vătămată a aflat de la numitul M.C. că trebuie să ipotecheze apartamentul în favoarea SC I.D. SRL Roman şi să depună o serie de acte. Partea vătămată menţionează că a ipotecat apartamentul în favoarea SC I.D. SRL Roman, conform încheierii de autentificare din 15 decembrie 2000. Partea vătămată a arătat că, după ce a obţinut şi celelalte documente, le-a prezentat la sediul SC I.D. SRL Roman, unde numitul M.C. i-a înmânat o adresă către SC O.T. SRL în care se menţiona că partea vătămată şi-a îndeplinit toate obligaţiile către SC I.D. SRL Roman.

La data de 29 noiembrie 2000, partea vătămată s-a prezentat la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 900 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 2.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a precizat că a solicitat inculpatului chitanţe pentru sumele plătite, însă aceasta a refuzat, fiindu-i eliberate după două săptămâni două chitanţe în valoare totală de 5.000.000 ROL. În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a precizat dacă se constituie parte civilă.

Având în vedere acest aspect, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei 900 dolari S.U.A. şi 2.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

Deşi partea vătămată a menţionat că a ipotecat apartamentul său în favoarea SC I.D. SRL Roman, conform încheierii de autentificare din 15 decembrie 2000, nu a depus la dosarul cauzei încheierea menţionată pentru ca, din oficiu, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., instanţa să dispună radierea ipotecii.

27. La data de 12 martie 2001 partea vătămată V.D. a formulat plângere prin care a arătat că în luna noiembrie 2000, a aflat de la televiziunea locală că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC I.D. SRL Roman. Interesându-se la sediul firmei, partea vătămată a aflat de la numitul M.C. că trebuie să ipotecheze apartamentul în favoarea SC I.D. SRL Roman şi să depună o serie de acte. Partea vătămată a menţionat că a ipotecat apartamentul în favoarea SC I.D. SRL Roman, conform încheierii de autentificare din 22 ianuarie 2001. Partea vătămată a arătat că, după ce a obţinut şi celelalte documente, le-a prezentat la sediul SC I.D. SRL Roman, unde numitul M.C. i-a înmânat o adresă către SC O.T. SRL în care se menţiona că partea vătămată şi-a îndeplinit toate obligaţiile către SC I.D. SRL Roman.

La data de 12 februarie 2000, partea vătămată s-a prezentat la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 900 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 2.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a precizat că a solicitat inculpatului chitanţe pentru sumele plătite, însă aceasta a refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a precizat iniţial dacă se constituie parte civilă.

Ulterior acesta a precizat că i-a fost restituită integral suma de bani, motiv pentru nu se constituie parte civilă în procesul penal, aspect de care instanţa va lua act.

Deşi partea vătămată a menţionat că a ipotecat apartamentul său în favoarea SC I.D. SRL Roman, conform încheierii de autentificare din 22 ianuarie 2001, nu a depus la dosarul cauzei încheierea menţionată pentru ca, din oficiu, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., instanţa să dispună radierea ipotecii.

28. La data de 08 octombrie 2003 partea vătămată P.V. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată menţionează că a plătit suma de 1.000 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată menţionează că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit iniţial parte civilă cu suma de 5.000.000 ROL şi 1.000 dolari S.U.A.

Într-o declaraţie ulterioară, partea vătămată a precizat că a înmânat inculpatului suma de 1.100 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 6.000.000 ROL taxă de înscriere şi a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.700 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă P.V. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.700 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubiri civile.

29. La data de 08 octombrie 2003 partea vătămată B.G. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată menţionează că a plătit suma de 1.000 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată menţionează că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, iniţial, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000.000 ROL şi 1.000 dolari S.U.A. Ulterior, printr-o declaraţie dată la data de 20 aprilie 2006, partea vătămată a precizat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, fiindu-i restituită suma de 1.000 dolari S.U.A., aspect de care instanţa va lua act.

Având în vedere acest aspect, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei 5.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

30. La data de 08 octombrie 2003 partea vătămată M.D. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată menţionează că a plătit suma de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată menţionează că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit iniţial parte civilă cu suma de 5.000.000 ROL şi 1.200 dolari S.U.A. Ulterior, partea vătămată a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 300 dolari S.U.A. (având în vedere faptul că i-a fost restituită suma de 900 dolari S.U.A.), 4.500.000 ROL reprezentând contravaloarea fişei medicale, 7.000.000 ROL reprezentând comision.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă M.D. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 300 dolari S.U.A. (reprezentând diferenţa dintre suma de 1.200 dolari S.U.A. înmânată inculpatului şi suma de 900 dolari S.U.A. restituită de inculpat), 11.500.000 ROL (4.500.000 ROL reprezentând contravaloarea fişei medicale şi 7.000.000 ROL comision - aceste sume fiind în legătură directă de cauzalitate cu neexecutarea contractului de către inculpat).

31. La data de 08 octombrie 2003 partea vătămată T.I.D. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată menţionează că la data de 05 noiembrie 2002 a plătit suma de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat că a mai achitat în plus suma de 200 dolari S.U.A., întrucât avea sub 25 de ani şi a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000.000 ROL şi 1.200 dolari S.U.A. şi 200 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă T.I.D. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.400 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

32. La data de 08 octombrie 2003, partea vătămată F.I. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată a menţionat că la data de 05 noiembrie 2002 a plătit suma de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000.000 ROL şi 1.200 dolari S.U.A. La data de 20 aprilie 2006, numita F.M., soţia părţii vătămate, a precizat că soţului său i-a fost restituită suma de 1.000 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă F.I. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 200 dolari S.U.A. (reprezentând diferenţa între suma de 1.200 dolari S.U.A. înmânată inculpatului şi suma de 1.000 dolari S.U.A. restituită părţii civile) şi 5.000.000 ROL.

33. La data de 08 octombrie 2003 partea vătămată B.L. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată menţionează că la data de 05 noiembrie 2002 a plătit suma de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată menţionează că a mai achitat în plus suma de 200 dolari S.U.A. pentru diverse formalităţi şi a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000.000 ROL, 1.200 dolari S.U.A. şi 200 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B.L. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.400 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

34. La data de 08 octombrie 2003 partea vătămată M.L. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată a menţionat că la data de 05 noiembrie 2002 a plătit suma de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă iniţial cu suma de 5.000.000 ROL şi 1.200 dolari S.U.A. Într-o declaraţie ulterioară, partea vătămată a arătat că se constituie parte civilă cu următoarele sume: 300 dolari S.U.A. cu titlu de comision (având în vedere că i-a fost restituită suma de 900 dolari S.U.A.), 100 dolari S.U.A. reprezentând suma achitată pentru o probă de lucru, sumă pe care a înmânat-o numitului P., 9.000.000 ROL reprezentând cele două fişe medicale, 10.000.000 ROL reprezentând cheltuieli cu transportul.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.L. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 300 dolari S.U.A. cu titlu de comision (reprezentând diferenţa dintre suma de 1.200 dolari S.U.A. înmânată inculpatului şi suma de 900 dolari S.U.A. restituită de inculpat), 19.000.000 ROL (9.000.000 ROL reprezentând cele două fişe medicale, 10.000.000 ROL reprezentând cheltuieli cu transportul).

Instanţa nu a obligat inculpatul la plata sumei de 100 dolari S.U.A. reprezentând suma achitată pentru o probă de lucru, sumă pe care partea civilă menţionează că a înmânat-o numitului P., întrucât inculpatul nu a arătat că este de acord cu plata acestor sume şi nici partea civilă nu a făcut dovada achitării sumei.

35. La data de 08 octombrie 2003 partea vătămată Z.I.I. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată a menţionat că la data de 05 noiembrie 2002 a plătit suma de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit iniţial parte civilă cu suma de 5.000.000 ROL şi 1.200 dolari S.U.A. Într-o declaraţie ulterioară, partea vătămată a arătat că nu se constituie parte civilă în procesul penal, fiindu-i restituită suma de 800 dolari S.U.A., aspect de care instanţa va lua act.

Având în vedere acest aspect, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 400 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

36. La data de 08 octombrie 2003 partea vătămată I.A. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată menţionează că la data de 05 noiembrie 2002 a plătit suma de 1.000 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit iniţial parte civilă cu suma de 1.200 dolari S.U.A. Într-o declaraţie ulterioară, partea vătămată a arătat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, fiindu-i restituită suma de 700 dolari S.U.A. de către secretara firmei, aspect de care instanţa va lua act.

Având în vedere acest aspect, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

37. La data de 08 octombrie 2003 partea civilă A.F.E. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată a menţionat că la data de 05 noiembrie 2002 a plătit suma de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit iniţial parte civilă cu suma de 1.200 dolari S.U.A. Într-o declaraţie ulterioară, tatăl părţii vătămate, numitul A.G., a arătat că fiului său i-a fost restituită suma de 1.000 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A.F.E. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (reprezentând diferenţa dintre suma de 1.200 dolari S.U.A. înmânată inculpatului şi suma de 1.000 dolari S.U.A. restituită de inculpat).

Având în vedere că partea civilă nu a solicitat şi obligarea inculpatului la plata sumei de 5.000.000 ROL plătită cu titlu de comision, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a acestei sume.

38. La data de 08 octombrie 2003 partea civilă C.V. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată a menţionat că la data de 10 mai 2003 a plătit suma de 1.000 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.000 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C.V. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.000 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

39. La data de 08 octombrie 2003 partea civilă D.N. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată a menţionat că la data de 05 noiembrie 2002 a plătit suma de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D.N. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

40. La data de 08 octombrie 2003 partea vătămată B.D.P. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată a menţionat că la data de 05 noiembrie 2002 a plătit suma de 1.000 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit iniţial parte civilă cu suma de 1.000 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL. Într-o declaraţie ulterioară, partea vătămată a arătat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, deşi i-a fost restituită doar suma de 800 dolari S.U.A. şi 650.000 ROL, aspect de care instanţa va lua act.

Faţă de aceste împrejurări, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 dolari S.U.A. şi 4.350.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

41. La data de 08 octombrie 2003 partea vătămată I.G. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată a menţionat că la data de 05 noiembrie 2002 a plătit suma de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 7.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.200 dolari S.U.A. şi 7.000.000 ROL.

La data de 29 aprilie 2008, a fost depus la dosarul cauzei un înscris, primit prin poştă, prin care partea civilă a învederat că i-a fost restituită suma de 1.000 dolari S.U.A., arătând că nu mai are nicio pretenţie de la inculpat, aspect de care instanţa a luat act. Aceleaşi precizări le-a făcut partea civilă şi prin înscrisul depus la dosarul cauzei la data de 28 aprilie 2009, cu precizarea că suma de 1.000 dolari S.U.A. i-a fost restituită la data de 01 aprilie 2004.

Faţă de aceste împrejurări, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 dolari S.U.A. şi 7.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

42. La data de 08 octombrie 2003 partea vătămată F.P. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată a menţionat că la data de 05 noiembrie 2002 a plătit suma de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă F.P. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

43. La data de 08 octombrie 2003 partea vătămată C.D. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată a menţionat că la dată neprecizată a plătit suma de 1.000 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.000 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă C.D. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.000 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

44. La data de 08 octombrie 2003 partea vătămată J.G. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată a menţionat că la data de 05 noiembrie 2002 a plătit suma de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă J.G. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

45. La data de 08 octombrie 2003 partea vătămată B.D. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată a menţionat că la data de 05 noiembrie 2002 a plătit suma de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit iniţial parte civilă cu suma de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL. Într-o declaraţie ulterioară, partea vătămată a arătat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal (aspect de care instanţa va lua act), fiindu-i restituită o sumă al cărui cuantum nu l-a putut indica, însă a precizat că trebuia să-i mai fie restituită suma de 100 dolari S.U.A..

Faţă de aceste împrejurări, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 100 dolari S.U.A., sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

46. La data de 08 octombrie 2003 partea vătămată N.P. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată a menţionat că la data de 05 noiembrie 2002 a plătit suma de 1.100 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.100 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL. Într-o declaraţie ulterioară, partea vătămată a arătat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal (aspect de care instanţa va lua act), fiindu-i restituită suma de 900 dolari S.U.A. şi 600.000 ROL, şi a precizat că trebuia să-i mai fie restituită suma de aproximativ 2.500.000 ROL.

Faţă de aceste împrejurări, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 dolari S.U.A. şi 4.400.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

47. La data de 08 octombrie 2003 partea vătămată R.V. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul mass-media că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL, motiv pentru care s-a deplasat la sediul societăţii pentru a afla mai multe detalii. Partea vătămată a menţionat că la data de 05 noiembrie 2002 a plătit suma de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere, pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat că a solicitat restituirea sumelor achitate, întrucât termenul de plecare a fost depăşit, însă a fost refuzat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

La data de 09 ianuarie 2009 a fost depusă la dosarul cauzei o precizare a părţii civile, care a precizat că renunţă la calitatea de parte civilă, aspect de care instanţa va lua act.

Faţă de aceste împrejurări, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

48. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată B.C. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul unei cunoştinţe că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL. La data de 23 octombrie 2002, partea vătămată s-a prezentat la sediul SC O.T. SRL, unde a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat iniţial că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

Ulterior, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 15.000.000 ROL, reprezentând taxa de înscriere, costul analizelor medicale şi costul drumurilor la Bucureşti, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A.

La data de 20 februarie 2003, partea vătămată a dat o declaraţie în care a precizat că a primit actele şi banii de la SC O.T. SRL şi că nu mai are nicio pretenţie.

În aceste condiţii, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., instanţa a luat act că partea civilă a renunţat la acţiunea civilă.

49. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată B.I. a formulat plângere prin care a arătat că a aflat prin intermediul unei televiziuni că se fac recrutări pentru plecarea la muncă în Israel, prin intermediul firmei SC O.T. SRL. La data de 23 octombrie 2002, partea vătămată s-a prezentat la sediul SC O.T. SRL, unde a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B.I. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

50. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată I.V. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. În plus, partea vătămată a plătit suma de 4.500.000 ROL pentru analize medicale. Ulterior, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 15.000.000 ROL, reprezentând taxa de înscriere, costul analizelor medicale şi costul drumurilor la Bucureşti, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă I.V. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 15.000.000 ROL.

51. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată Ş.G. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 21 octombrie 2002 s-a prezentat la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a solicitat „recuperarea sumelor de bani”, manifestare de voinţă pe care Tribunalul o interpretează în sensul constituirii de parte civilă. Ulterior, partea vătămată a declarat că nu se mai constituie parte civilă, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A., aspect de care instanţa va lua act.

Faţă de aceste împrejurări, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 5.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

52. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată M.C. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul lunii octombrie 2002, a aflat prin intermediul unui post de televiziune că SC O.T. SRL intermediază plecări la muncă în Israel, motiv pentru care, la data de 21 octombrie 2002, s-a prezentat la sediul SC O.T. SRL, unde a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N. Partea vătămată a solicitat „recuperarea sumelor de bani”, manifestare de voinţă pe care Tribunalul a interpretat-o în sensul constituirii de parte civilă.

Ulterior, partea vătămată a declarat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A.

Faţă de aceste împrejurări, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 5.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

53. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată D.A. a formulat plângere prin care a arătat că în luna septembrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a menţionat iniţial dacă se constituie parte civilă.

Ulterior, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 15.000.000 ROL, reprezentând taxa de înscriere şi costul drumurilor la Bucureşti, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă D.A. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 15.000.000 ROL.

54. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată B.C.C. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a solicitat „recuperarea sumelor de bani”, manifestare de voinţă pe care Tribunalul a interpretat-o în sensul constituirii de parte civilă.

Ulterior, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 5.000.000 ROL, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B.C.C. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 5.000.000 ROL.

55. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată V.C. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul lunii octombrie 2002, a aflat prin intermediul unui post de televiziune, că SC O.T. SRL intermediază plecări la muncă în Israel, motiv pentru care, la data de 23 octombrie 2002 la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N. Partea vătămată a solicitat iniţial „recuperarea sumelor de bani”, manifestare de voinţă pe care Tribunalul o interpretează în sensul constituirii de parte civilă. Ulterior, partea vătămată a precizat că i-a fost restituită suma de 1.200 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă V.C. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 5.000.000 ROL.

56. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată I.S. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată nu a menţionat iniţial în cursul urmăririi penale dacă se constituie parte civilă în procesul penal.

Ulterior, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 5.000.000 ROL, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă I.S. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 5.000.000 ROL.

57. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată A.M.C. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate), pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată nu a menţionat în cursul urmăririi penale dacă se constituie parte civilă în procesul penal.

Deşi în actul de sesizare s-a consemnat că în cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL, o astfel de manifestare de voinţă a părţii vătămate nu a rezultat din cuprinsul plângerii şi declaraţiilor date.

La data de 24 februarie 2003, partea vătămată a dat o declaraţie în care a precizat că a primit actele şi banii de la SC O.T. SRL şi că nu mai are nicio pretenţie, aspect de care instanţa va lua act.

58. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată C.L. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat iniţial în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

Ulterior, partea vătămată a declarat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A., aspect de care instanţa va lua act.

De altfel, la data de 24 februarie 2003, partea vătămată a dat o declaraţie în care a precizat că a primit actele şi banii de la SC O.T. SRL şi că nu mai are nicio pretenţie.

59. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată B.F. a formulat plângere prin care a arătat că în luna octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B.F. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

60. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată M.C.I. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

La data de 20 februarie 2003, partea vătămată a dat o declaraţie în care a precizat că a primit actele şi banii de la SC O.T. SRL şi că nu mai are nicio pretenţie.

În aceste condiţii, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., instanţa a luat act că partea civilă a renunţat la acţiunea civilă.

61. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată N.M. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 5.000.000 ROL, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A.

Fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti, după citirea actului de sesizare, partea vătămată a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 2.000 euro ce reprezintă pierderile cauzate de rularea banilor timp de 6 luni de SC O.T. SRL şi faptul că în perioada respectivă nu a prestat nicio activitate, aşteptând să fie trimis la muncă de SC O.T. SRL şi 4.500.000 ROL, reprezentând suma plătită pentru vizita medicală.

De asemenea, partea civilă a arătat că, urmare a insistenţelor sale, i-a fost restituită suma de 1.200 dolari S.U.A., semnând o declaraţie prin care confirma că nu mai are pretenţii băneşti faţă de SC O.T. SRL.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă N.M. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 4.500.000 ROL, reprezentând suma plătită pentru vizita medicală. În ceea ce priveşte suma de 2.000 dolari S.U.A., ce reprezintă pierderile cauzate de rularea banilor timp de 6 luni de SC O.T. SRL şi faptul că în perioada respectivă nu a prestat nicio activitate, aşteptând să fie trimis la muncă, instanţa a constatat că nu poate acorda părţii civile nicio sumă cu acest titlu, având în vedere că partea civilă nu făcut dovada acestui prejudiciu şi nici inculpatul nu a fost de acord să plătească astfel de sume.

62. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată P.M. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă P.M. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

63. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată B.M. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a solicitat sprijin în vederea „recuperării sumei de bani”, afirmaţie interpretată de Tribunal în sensul constituirii de parte civilă.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B.M. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

64. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată N.A. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

La data de 20 martie 2003, partea vătămată a dat o declaraţie în care a precizat că a primit actele şi banii de la SC O.T. SRL şi că nu mai are nicio pretenţie.

În aceste condiţii, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., instanţa a luat act că partea civilă a renunţat la acţiunea civilă.

65. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată P.I. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

Ulterior, partea vătămată a menţionat că i-a fost restituită suma de 1.200 dolari S.U.A. şi că se constitui parte civilă în procesul penal cu suma de 18.000.000 ROL reprezentând fişele medicale, diverse acte, faptul că a întrerupt o perioadă serviciul.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă P.I. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 18.000.000 ROL.

66. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată I.I. a formulat plângere prin care a arătat că în luna octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă I.I. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

67. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată T.N. a formulat plângere prin care a arătat că luna octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat iniţial că se constituie parte civilă cu suma de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

Ulterior, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 5.000.000 ROL şi cu contravaloarea cheltuielilor ocazionate de deplasările repetate la sediul firmei din Bucureşti (fără a indica în cursul urmăririi penale cuantumul acestora), fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A.

La data de 20 februarie 2003, partea vătămată a dat o declaraţie în care a precizat că a primit actele şi banii de la SC O.T. SRL şi că nu mai are nicio pretenţie.

În aceste condiţii, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., instanţa a luat act că partea civilă a renunţat la acţiunea civilă.

68. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată G.V. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a precizat dacă se constituie parte civilă. Ulterior, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 15.000.000 ROL, reprezentând taxa de înscriere şi costul drumurilor la Bucureşti, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă G.V. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 15.000.000 ROL.

69. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată U.R. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat iniţial că se constituie parte civilă cu suma de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL. Ulterior, partea vătămată a precizat că i-a fost restituită suma de 1.200 dolari S.U.A., motiv pentru care se constituie parte civilă cu suma de 5.000.000 ROL reprezentând taxa de înscriere şi 4.500.000 ROL reprezentând analizele medicale.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă U.R. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 9.500.000 ROL.

70. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată A.C. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 24 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat iniţial că se constituie parte civilă cu suma de 1.600 dolari S.U.A.

Ulterior, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 15.000.000 ROL, reprezentând taxa de înscriere şi costul drumurilor la Bucureşti, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă A.C. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 15.000.000 ROL.

71. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată P.S.T. a formulat plângere prin care a arătat că în luna octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea vătămată nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat iniţial că se constituie parte civilă cu suma de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

Ulterior, partea vătămată a declarat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A., poziţie menţinută în cursul cercetării judecătoreşti, aspect de care instanţa va lua act.

De altfel, la data de 24 februarie 2003, partea vătămată a dat o declaraţie în care a precizat că a primit actele şi banii de la SC O.T. SRL şi că nu mai are nicio pretenţie.

72. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată P.P. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel.

Ulterior, partea vătămată a declarat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 5.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

73. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată G.N.B. a formulat plângere prin care a arătat că la sediul SC O.T. SRL (fără ca partea să precizeze data), a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă din data de 23 octombrie 2002 care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale din data de 25 octombrie 2002, ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea vătămată nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale partea vătămată a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

Într-o declaraţie ulterioară, partea vătămată a arătat că de fapt nu a dat nicio sumă de bani inculpatului şi că nu se constituie parte civilă în procesul penal, aspect de care instanţa va lua act.

74. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată P.Ş.M. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale partea vătămată nu a precizat dacă se constituie parte civilă. Deşi în actul de sesizare a menţionat că, în cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL, din declaraţiile părţii vătămate nu a rezultat o manifestare de voinţă în acest sens, aspect de care instanţa a luat act.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile, având în vedere poziţia procesuală a acesteia.

75. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată B.N. a formulat plângere prin care a arătat că în luna decembrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B.N. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

76. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată D.M. a formulat plângere prin care a arătat că la sediul O.T. S.R.L. (la o dată pe care partea nu a precizat-o), a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă din data de 23 octombrie 2002 care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale din data de 23 octombrie 2002, ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

La data de 20 februarie 2003, partea vătămată a dat o declaraţie în care a precizat că a primit actele şi banii de la SC O.T. SRL şi că nu mai are nicio pretenţie.

În aceste condiţii, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., instanţa a luat act că partea civilă a renunţat la acţiunea civilă.

77. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată M.I. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă din data de 28 octombrie 2002, care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale din data de 28 octombrie 2002, ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a precizat dacă se constituie parte civilă. Deşi în actul de sesizare a menţionat că, în cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL, din cuprinsul declaraţiilor părţii vătămate nu rezultă o astfel de manifestare de voinţă, aspect de care instanţa va lua act.

De altfel, la data de 24 februarie 2003, partea vătămată a dat o declaraţie în care a precizat că a primit actele şi banii de la SC O.T. SRL şi că nu mai are nicio pretenţie, aspect de care instanţa a luat act.

78. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată B.G.G. a formulat plângere prin care a arătat că în luna octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a precizat dacă se constituie parte civilă. Deşi în actul de sesizare se menţionează că, în cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL, din cuprinsul declaraţiilor părţii vătămate nu rezultă o astfel de manifestare de voinţă, aspect de care instanţa va lua act.

La data de 20 martie 2003, partea vătămată a dat o declaraţie în care a precizat că a primit actele şi banii de la SC O.T. SRL şi că nu mai are nicio pretenţie. În aceste condiţii, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., instanţa a luat act că partea civilă a renunţat la acţiunea civilă.

79. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată T.I. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 25 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermediere plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.600 dolari S.U.A.

La data de 20 februarie 2003, partea vătămată a dat o declaraţie în care a precizat că a primit actele şi banii de la SC O.T. SRL şi că nu mai are nicio pretenţie.

În aceste condiţii, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., instanţa a luat act că partea civilă a renunţat la acţiunea civilă.

80. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată P.G. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat iniţial că se constituie parte civilă cu suma de 1.600 dolari S.U.A., reprezentând suma înmânată inculpatului şi celelalte cheltuieli efectuate. Ulterior, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 5.000.000 ROL, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă P.G. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 5.000.000 ROL.

81. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată T.M. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 noiembrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.600 dolari S.U.A., reprezentând suma înmânată inculpatului şi celelalte cheltuieli efectuate.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă T.M. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL (având în vedere că nu a menţionat ce reprezintă „celelalte cheltuieli efectuate”, pentru ca instanţa să aprecieze asupra acestora).

82. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată K.L. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, Ia sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.600 dolari S.U.A., reprezentând suma înmânată inculpatului şi celelalte cheltuieli efectuate.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă K.L. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL (având în vedere că nu a menţionat ce reprezintă „celelalte cheltuieli efectuate”, pentru ca instanţa să aprecieze asupra acestora).

83. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată V.A. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 19 noiembrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.600 dolari S.U.A.

Fiind audiat la termenul din data de 09 aprilie 2008, partea civilă a arătat că i-a fost restituită suma de 1.200 dolari S.U.A., nu însă şi suma de 5.000.000 ROL achitată în luna octombrie 2002 şi că nu mai are nicio pretenţie de la inculpat, aspect de care instanţa a luat act.

De altfel, la data de 24 februarie 2003, partea vătămată a dat o declaraţie în care a precizat că a primit actele şi banii de la SC O.T. SRL şi că nu mai are nicio pretenţie.

84. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată P.V. a formulat plângere prin care a arătat că în luna octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A., 5.000.000 ROL şi 4.500.000 ROL (cea din urmă reprezentând suma achitată pentru vizita medicală).

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă P.V. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL.

85. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată S.M. a formulat plângere prin care a arătat că în luna iunie 2002 s-a întors din Israel, unde a lucrat la firma A.D., iar în luna octombrie a fost contactat de numitul B.L., care i-a spus că, pentru a pleca din nou la muncă, trebuie să se prezinte la sediul SC O.T. SRL Astfel, în cursul anului 2002, partea vătămată s-a deplasat la sediul SC O.T. SRL, unde a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL. Ulterior, numita S.A.N., soţia părţii vătămate, a menţionat că soţului său i-a fost restituită de către inculpat suma de 300 dolari S.U.A., fără a fi întocmi o chitanţă în acest sens.

La data de 20 februarie 2003, partea vătămată a dat o declaraţie în care a precizat că a primit actele şi banii de la SC O.T. SRL şi că nu mai are nicio pretenţie.

În aceste condiţii, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., instanţa a luat act că partea civilă a renunţat la acţiunea civilă.

86. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată D.L.G. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă din data de 24 octombrie 2002 care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale din data de 24 octombrie 2002 ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.200 dolari S.U.A. şi 11.500.000 ROL, reprezentând suma înmânată inculpatului (1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL), 4.500.000 ROL reprezentând vizita medicală şi 2.000.000 ROL reprezentând celelalte cheltuieli. Ulterior, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 15.000.000 ROL, reprezentând suma nerestituită şi costul drumurilor la Bucureşti, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă D.L.G. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 15.000.000 ROL.

87. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată D.M. a formulat plângere prin care a arătat că în luna octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL. (reprezentând sumele înmânate inculpatului - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL şi taxa pentru vizita medicală - 4.500.000 ROL).

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă D.M. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL.

88. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată L.M. a formulat plângere prin care a arătat că în luna octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat iniţial că se constituie parte civilă cu suma de 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL. (reprezentând sumele înmânate inculpatului - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL şi taxa pentru vizita medicală - 4.500.000 ROL). Ulterior, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 15.000.000 ROL, reprezentând taxa de înscriere şi costul drumurilor la Bucureşti, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă L.M. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 15.000.000 ROL.

89. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată P.S. a formulat plângere prin care a arătat că în luna octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL (reprezentând sumele înmânate inculpatului - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL şi taxa pentru vizita medicală - 4.500.000 ROL).

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă P.S. şi să oblige inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL.

90. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată A.T. a formulat plângere prin care a arătat că în luna octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.600 dolari S.U.A. (reprezentând sumele înmânate inculpatului - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL şi taxa pentru vizita medicală - 4.500.000 ROL).

La data de 20 februarie 2003, partea vătămată a dat o declaraţie în care a precizat că a primit actele şi banii de la SC O.T. SRL şi că nu mai are nicio pretenţie.

În aceste condiţii, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., instanţa a luat act că partea civilă a renunţat la acţiunea civilă.

91. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată M.P. a formulat plângere prin care a arătat că în luna octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 10.000.000 ROL. (reprezentând sumele înmânate inculpatului - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL şi taxa pentru vizita medicală - 4.500.000 ROL).

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.P. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL.

92. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată S.F. a formulat plângere prin care a arătat că în luna octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 13.000.000 ROL (reprezentând sumele înmânate inculpatului - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL şi alte cheltuieli - 8.000.000 ROL).

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.F. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL (partea civilă nemenţionând ce reprezintă suma de 8.000.000 ROL solicitat cu titlu de „alte cheltuieli”).

93. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată D.G.O. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 22 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a precizat că se constituie parte civilă cu o sumă pe care o va preciza în faţa instanţei, menţionând de asemenea că i-a fost restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A.

Având în vedere că partea vătămată nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a preciza suma cu care se constituie parte civilă, instanţa a respins ca nefondată acţiunea civilă, şi, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 5.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile.

94. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată P.E.V. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă din data de 21 noiembrie 2002 care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale din data de 21 noiembrie 2002 ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul că acesta sa intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a precizat dacă se constituie parte civilă. Deşi în actul de sesizare se menţionează că, în cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL, din plângerea şi declaraţiile părţii vătămate nu rezultă o manifestare de voinţă în acest sens, motiv pentru care instanţa va lua act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

De altfel, la data de 24 februarie 2003, partea vătămată a dat o declaraţie în care a precizat că a primit actele şi banii de la SC O.T. SRL şi că nu mai are nicio pretenţie. În aceste condiţii, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., instanţa a luat act că partea civilă a renunţat la acţiunea civilă.

95. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată R.V. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL (reprezentând sumele înmânate inculpatului - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL şi cheltuielile pentru vizita medicală - 4.500.000 ROL).

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă R.V. şi să oblige inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL.

96. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată P.G. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea vătămată nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL (reprezentând sumele înmânate inculpatului - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL şi analize medicale - 4.500.000 ROL).

Ulterior, partea vătămată a declarat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A., aspect de care instanţa a luat act.

De asemenea, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 5.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii vătămate.

97. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată M.P. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea vătămată nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL (reprezentând sumele înmânate inculpatului - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL şi analize medicale - 4.500.000 ROL).

Ulterior, partea vătămată a declarat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A., aspect de care instanţa a luat act.

De asemenea, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 5.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii vătămate.

98. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată U.T. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL (reprezentând sumele înmânate inculpatului - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL şi analize medicale - 4.500.000 ROL).

Ulterior, partea vătămată a menţionat că inculpatul i-a restituit suma de 1.200 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă U.T. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 9.500.000 ROL.

99. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată B.V. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL (reprezentând sumele înmânate inculpatului - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL şi analize medicale - 4.500.000 ROL).

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B.V. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL.

100. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată B.F. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a menţionat că a primit două chitanţe, pentru sumele de 150 dolari S.U.A. şi 80 dolari S.U.A.. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 10.000.000 ROL. (reprezentând sumele înmânate inculpatului - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL şi analize medicale - 4.500.000 ROL).

Fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti, partea civilă şi-a precizat pretenţiile civile la suma de 400 dolari S.U.A. şi 25.000.000 ROL, reprezentând comision şi taxele pentru vizita medicală, drumurile de la domiciliu la sediul firmei, arătând că inculpatul i-a restituit suma de 800 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B.F. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 400 dolari S.U.A. şi 25.000.000 ROL.

101. La data de 04 februarie 2003 partea vătămată T.G. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 noiembrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL (reprezentând sumele înmânate inculpatului - 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL şi analize medicale - 4.500.000 ROL).

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă T.G. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.200 dolari S.U.A. şi 9.500.000 ROL.

102. La data de 05 februarie 2003 partea vătămată M.T. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 24 octombrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat suma de 1.350 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion), pe care a înmânat-o inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. De asemenea, la dosar mai există şi o chitanţă şi o factură fiscală ataşate, care atestă plata sumei de 5.000.000 ROL cu titlu de taxă de înscriere, de care partea vătămată nu a menţionat în declaraţii. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.750 dolari S.U.A. (reprezentând suma înmânată inculpatului, 200 dolari S.U.A. reprezentând contravaloarea analizelor medicale, 200 dolari S.U.A. reprezentând dobânda la suma înmânată inculpatului).

La data de 20 februarie 2003, partea vătămată a dat o declaraţie în care a precizat că a primit actele şi banii de la SC O.T. SRL şi că nu mai are nicio pretenţie.

În aceste condiţii, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., instanţa a luat act că partea civilă a renunţat la acţiunea civilă.

103. La data de 05 februarie 2003 partea vătămată G.R. a formulat plângere prin care a arătat că în luna noiembrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 800 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.100 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă G.R. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 800 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

104. La data de 05 februarie 2003 partea vătămată G.M. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 noiembrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului N.M., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea vătămată nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 2.000 dolari S.U.A.

Ulterior, partea vătămată a declarat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.000 dolari S.U.A.

Fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti, după citirea actului de sesizare, sus-numitul a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1500 RON, ce reprezintă sumele în lei achitate şi contravaloarea transportului la sediul firmei şi în timpul desfăşurării procesului.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă G.M. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.500 RON.

105. La data de 05 februarie 2003 partea vătămată N.A. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 25 noiembrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate) pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul că-acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea vătămată nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL.

Ulterior, partea vătămată a declarat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, fiindu-i restituită de către inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A., aspect de care instanţa a luat act.

De altfel, la data de 24 februarie 2003, partea vătămată a dat o declaraţie în care a precizat că a primit actele şi banii de la SC O.T. SRL şi că nu mai are nicio pretenţie.

106. La data de 05 februarie 2003 partea vătămată H.D. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 800 dolari S.U.A. cu titlu de comision şi 3.000.000 ROL taxă de înscriere pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.100 dolari S.U.A.

La data de 08 aprilie 2008, a fost depus la dosarul cauzei un înscris, primit prin poştă, prin care partea civilă a învederat că a primit de la inculpatul M.N. suma de 1.100 dolari S.U.A., motiv pentru care nu se mai constituie parte civilă, aspect de care instanţa va lua act.

107. La data de 20 februarie 2003 partea vătămată D.G. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.500 dolari S.U.A., reprezentând garanţie, 1.750 dolari S.U.A. reprezentând bilete de avion, viză, şi 5.000.000 ROL taxă de înscriere pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.550 dolari S.U.A., întrucât i-a fost restituită suma de 1.700 dolari S.U.A.

La data de 04 februarie 2010, partea civilă a depus prin serviciul registratură o cerere prin care şi-a precizat pretenţiile civile la suma de 1.500 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL, precum şi suma de 100 dolari S.U.A. pentru fiecare deplasare din Republica Moldova în România.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D.G. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.500 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL. În ceea ce priveşte suma de 100 dolari S.U.A. pentru fiecare deplasare din Republica Moldova în România, Tribunalul a constatat că partea civilă nu a făcut niciun fel de precizare cu privire la suma solicitată cu acest titlu (câte drumuri a făcut), motiv pentru care nu poate fi acordată.

108. La data de 05 februarie 2003 partea vătămată P.S. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 23 noiembrie 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat suma de 1.400 dolari S.U.A. cu titlu de comision (la dosarul cauzei existând însă doar o chitanţă care atestă plata sumei de 250 dolari S.U.A., reprezentând bilet de avion) pe care a înmânat-o inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Deşi în actul de sesizare a menţionat că, în cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.600 dolari S.U.A., o astfel de manifestare de voinţă nu rezultă din plângerea şi declaraţia părţii vătămate, motiv pentru care instanţa a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

La dosarul de urmărire penală a fost ataşată însă şi o chitanţă şi factura fiscală care atestă primirea de la partea civilă a sumei de 5.000.000 ROL (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate).

În baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.400 dolari S.U.A. şi 5.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii vătămate.

109. La data de 25 februarie 2003 partea vătămată M.V. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 02 august 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat suma de 3.000 dolari S.U.A. cu titlu de comision, pe care a înmânat-o inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. De asemenea, partea vătămată a plătit şi suma de 3.000.000 ROL pentru analize medicale. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 1.900 dolari S.U.A. şi contravaloarea vizitei medicale, întrucât suma de 1.100 dolari S.U.A. i-a fost restituită de inculpat.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă M.V. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.900 dolari S.U.A. şi 3.000.000 ROL.

110. La data de 25 februarie 2003 partea vătămată G.P. a formulat plângere prin care a arătat că la data de 02 august 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat suma de 3.000 dolari S.U.A. cu titlu de comision pe care a înmânat-o inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.900 dolari S.U.A., întrucât suma de 1.100 dolari S.U.A. i-a fost restituită de inculpat.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă G.P. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 1.900 dolari S.U.A.

111. La data de 04 iulie 2005 partea vătămată P.N. a formulat plângere prin care a arătat că în luna iunie 2000, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 800 dolari S.U.A. cu titlu de comision (în luna august a mai achitat 250 dolari S.U.A. şi în septembrie 200 dolari S.U.A., sume pe care le-a înmânat unei numite I.L.) şi 1.800.000 ROL taxă de înscriere, cu scopul ca inculpatul să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Partea vătămată a precizat că în februarie 2001 a dus inculpatului un extras de carte funciară, întrucât şi-a ipotecat casa în favoarea SC O.T. SRL, ocazie cu care inculpatul i-a mai cerut suma de 650 dolari S.U.A. Partea vătămată a menţionat că la data de 15 martie 2001 a ajuns în Israel, unde a lucrat până la data de 16 aprilie 2003. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 650 dolari S.U.A. şi 90.000.000 ROL, solicitând de asemenea radierea ipotecii.

Partea vătămată a depus la dosar contract individual de muncă încheiat cu SC O.T. SRL şi S.B.H., angajament de plată, împuternicire, declaraţie, cerere a inculpatului de înscriere a contractului de împrumut cu garanţie ipotecară, contract de ipotecă, contract de prestări servicii.

La data de 15 mai 2007, partea civilă a depus la dosar o precizare, arătând că se constituie parte civilă cu suma de 2.075 dolari S.U.A. şi 180 RON, reprezentând despăgubiri materiale în cuantum de 10.000 RON (materiale de construcţii, scumpirea şi deteriorarea acestora), şi daune morale în valoare de 10.000 euro. Partea civilă a ataşat acestei cereri factura fiscală din 19 martie 2005 şi un înscris.

Fiind ulterior audiat în cursul cercetării judecătoreşti, partea civilă şi-a precizat pretenţiile civile la suma de 10.000 euro, reprezentând garanţia plătită inculpatului, în valoare de 650 dolari S.U.A., contravaloarea materialelor pentru casă pe care le-a achiziţionat pe baza promisiunii inculpatului de a radia ipoteca, plata manoperei pentru construcţia casei, toate „la preţurile actuale”.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.N. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 650 dolari S.U.A. În ceea ce priveşte diferenţa, solicitată de partea civilă, reprezentând „contravaloarea materialelor pentru casă pe care le-a achiziţionat pe baza promisiunii inculpatului de a radia ipoteca, plata manoperei pentru construcţia casei, toate la preţurile actuale”, instanţa nu poate acorda această sumă, întrucât partea civilă nu a făcut dovada efectuării lor şi nici inculpatul nu a fost de acord cu restituirea unor sume cu un astfel de titlu.

De asemenea, pentru repunerea părţilor în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., instanţa a ridicat ipoteca constituită pe apartamentul părţii civile P.N., în favoarea SC O.T. SRL, prin contractul de ipotecă autentificat în 08 februarie 2001 de BNP A.G. şi M.R.E.

112. La data de 30 noiembrie 2005 partea vătămată G.D. a formulat plângere prin care a arătat că în luna februarie 2005, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.000 dolari S.U.A. cu titlu de comision, 1.000.000 ROL taxă de urgenţă şi 10.000.000 ROL taxă de înscriere (conform chitanţei şi facturii fiscale ataşate), pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. De asemenea, partea vătămată a menţionat că a achitat suma de 4.500.000 ROL pentru analize medicale. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 50.000.000 ROL.

Ulterior, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 500 euro, reprezentând cheltuielile făcute în încercarea de a-şi recupera banii, 10.000.000 ROL, reprezentând comision, 4.500.000 ROL reprezentând analize medicale, menţionând, de asemenea că, după numeroase încercări, partea vătămată a primit de la inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A., fiind obligat să semneze de către acesta o declaraţie în care se menţiona că îşi va retrage toate plângerile formulate.

La termenul din data de 17 aprilie 2007, fiind prezent în faţa instanţei, partea civilă a precizat că nu mai are pretenţii faţă de inculpat, menţionând de asemenea că i-a fost restituită suma de 1.300 dolari S.U.A., echivalentul a 1.500 euro, rămânând nerestituită suma de 14.500.000 ROL, reprezentând cheltuielile efectuate cu analizele medicale, transport.

În consecinţă, instanţa a luat act că partea vătămată a renunţat la acţiunea civilă.

113. La data de 17 decembrie 2005 partea vătămată M.I. a formulat plângere prin care a arătat că în luna februarie 2005, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.300 euro cu titlu de comision şi 10.000.000 ROL taxă de înscriere (conform facturii fiscale şi chitanţei ataşate), pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. De asemenea, partea vătămată a menţionat că a achitat suma de 4.450.000 ROL pentru analize medicale. Partea vătămată a menţionat că a primit de la inculpat suma de 1.200 dolari S.U.A., fiind obligat de acesta să semneze o declaraţie în care se consemna că i-a fost restituită întreaga sumă de bani, solicitând recuperarea diferenţei. Ulterior, partea vătămată şi-a precizat pretenţiile civile, arătând că se constituie parte civilă cu sumele 14.500.000 RON şi dobânda aferentă sumei de 1.300 euro de la data plăţii până la zi.

La data de 17 aprilie 2007 partea civilă a depus la dosarul cauzei o precizare, prin care a arătat că solicită o despăgubire în valoare de 2.000 euro, reprezentând daune morale.

Ulterior, la termenul din data de 17 aprilie 2007, fiind prezent în faţa instanţei, partea civilă a precizat că solicită suma de 50.000.000 ROL, daune morale şi alte sume reprezentând cheltuielile efectuate în vederea plecării la lucru în străinătate.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.I. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 100 dolari S.U.A. (reprezentând diferenţa între suma de 1.300 dolari S.U.A. înmânată inculpatului şi suma de 1.200 dolari S.U.A. restituită de acesta), 14.450.000 ROL (10.000.000 ROL taxă de înscriere şi 4.450.000 ROL plătită pentru analizele medicale) cu titlu de daune materiale şi a sumei de 1.000 euro cu titlu de daune morale.

114. La data de 28 iunie 2006 partea vătămată G.D. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2005, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.300 euro cu titlu de comision şi 14.000.000 ROL taxă de înscriere, cu scopul ca inculpatul să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Ulterior acesta a declarat că îşi retrage plângerea penală, întrucât i-a fost restituită suma de 1.300 euro, motiv pentru care a fost audiat în calitate de martor.

Fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti, martorul şi-a menţinut aceeaşi poziţie, de care instanţa a luat act.

Totodată, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 14.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii vătămate.

115. La data de 28 iunie 2006 partea vătămată I.I. a formulat plângere prin care a arătat că în februarie 2005, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 300 euro cu titlu de comision, 4.500.000 ROL pentru analize medicale şi 10.000.000 ROL taxă de înscriere pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea vătămată nu a primit nicio chitanţă. Ulterior acesta a declarat că îşi retrage plângerea penală, întrucât i-a fost restituită suma de 300 euro, motiv pentru care a fost audiat în calitate de martor.

În consecinţă, instanţa a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă şi în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii vătămate.

116. La data de 28 iunie 2006 partea vătămată M.A. a formulat plângere prin care a arătat că în februarie 2005, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.300 euro cu titlu de comision, 4.500.000 ROL pentru analize medicale şi 10.000.000 ROL taxă de înscriere, cu scopul ca inculpatul să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea vătămată nu a primit nicio chitanţă. Ulterior acesta a declarat că îşi retrage plângerea penală, întrucât i-a fost restituită suma de 1.500 dolari S.U.A. (echivalentul a 1.300 euro), motiv pentru care a fost audiat în calitate de martor.

Fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti, martorul şi-a menţinut aceeaşi poziţie.

În consecinţă, instanţa a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă şi în baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii vătămate.

117. La data de 04 ianuarie 2006 partea vătămată D.D. a formulat plângere prin care a arătat că în luna martie 2005, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.300 euro cu titlu de comision, 4.500.000 ROL pentru analize medicale şi 10.000.000 ROL taxă de înscriere pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea vătămată nu a primit nicio chitanţă. Ulterior acesta a declarat că îşi retrage plângerea penală, întrucât i-a fost restituită suma de 1.500 dolari S.U.A. (echivalentul a 1.300 euro), motiv pentru care a fost audiat în calitate de martor.

În consecinţă, instanţa a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă şi în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii vătămate.

118. La data de 04 ianuarie 2006 partea vătămată B.I. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2005, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.300 euro cu titlu de comision, 4.500.000 ROL pentru analize medicale şi 10.000.000 ROL taxă de înscriere pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă, precizând de asemenea că i-a fost restituită suma de 1.500 dolari S.U.A. (echivalentul a 1.300 euro).

În consecinţă, instanţa a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă şi în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii vătămate.

119. La data de 04 ianuarie 2006 partea vătămată B.G. a formulat plângere prin care a arătat că în februarie 2005, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.200 euro cu titlu de comision, 4.500.000 ROL pentru analize medicale şi 10.000.000 ROL taxă de înscriere, cu scopul ca inculpatul să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea vătămată nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă, fiindu-i restituită suma de 1.200 euro.

În consecinţă, instanţa a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă şi în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii vătămate.

120. La data de 04 ianuarie 2006 partea vătămată B.N. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2005, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.000 euro cu titlu de comision şi 10.000.000 ROL taxă de înscriere pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă.

La data de 21 martie 2007 partea vătămată a depus la dosarul cauzei o precizare, prin care a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 2.000 euro „pentru drumurile făcute şi pentru a scăpa de datoriile făcute din cauza firmei”, arătând că a plătit suma de 1.100 euro, 10.000.000 ROL cu titlu de comision, 4.500.000 ROL pentru analize medicale, din care i s-a restituit suma de 1.100 euro.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.N. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 14.500.000 ROL (10.000.000 ROL cu titlu de comision, 4.500.000 ROL pentru analize medicale).

121. La data de 29 iunie 2006 partea vătămată G.A.D. a formulat plângere prin care a arătat că în februarie 2005, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.300 euro cu titlu de comision, 10.000.000 ROL taxă de înscriere şi 4.500.000 ROL pentru analize medicale, cu scopul că inculpatul să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea vătămată nu a primit nicio chitanţă. Ulterior acesta a precizat că inculpatul i-a restituit suma de 1.300 euro, întrucât nu a mai fost trimis la muncă şi a declarat că îşi retrage plângerea penală, motiv pentru care a fost audiat în calitate de martor.

În consecinţă, instanţa a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă şi în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii vătămate.

122. La data de 29 iunie 2006 partea civilă B.M. a formulat plângere prin care a arătat că în luna februarie 2005, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.300 euro cu titlu de comision, 10.000.000 ROL taxă de înscriere şi 4.500.000 ROL pentru analizele medicale, cu scopul ca inculpatul să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 14.500.000 RON şi dobânda legală la zi, precizând de asemenea că i-a fost restituită de inculpat, după numeroase insistenţe, suma de 1.500 dolari S.U.A.

La data de 17 aprilie 2007 partea civilă a depus la dosarul cauzei o precizare, prin care a arătat că solicită o despăgubire în valoare de 2.500 euro, reprezentând daune morale.

Ulterior, la termenul din data de 17 aprilie 2007, fiind prezent în faţa instanţei, partea civilă a arătat că îşi menţine calitatea de parte civilă, solicitând daune morale în cuantum de 2.500 euro şi restituirea sumei neachitate, respectiv 500 euro.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.M. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 14.500.000 ROL cu titlu de daune materiale (10.000.000 ROL cu titlu de comision, 4.500.000 ROL pentru analize medicale) şi a sumei de 1.000 euro cu titlu de daune morale.

123. La data de 29 iunie 2006 partea civilă B.G. a formulat plângere prin care a arătat că în luna februarie 2005, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.300 euro cu titlu de comision, 10.000.000 ROL cu titlu de taxă de înscriere şi 4.500.000 ROL pentru analize medicale, cu scopul că inculpatul să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 14.500.000 ROL, şi dobânda aferentă sumei de 1.300 euro de la data plăţii până în prezent, arătând de asemenea că, după numeroase insistenţe, inculpatul i-a restituit suma de 1.500 dolari S.U.A.

La data de 17 aprilie 2007 partea civilă a depus la dosarul cauzei o precizare, prin care a arătat că solicită o despăgubire în valoare de 2.000 euro, reprezentând daune morale.

Ulterior, la termenul din data de 17 aprilie 2007, fiind prezent în faţa instanţei, partea civilă a arătat nu se mai constituie parte civilă, arătând totodată că a primit suma de 1.500 dolari S.U.A., echivalentul a 1.300 euro, rămânând nerestituită suma de 15.000.000 ROL.

În consecinţă, instanţa a luat act că partea civilă a renunţat la acţiunea civilă şi în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.000.000 ROL (plătită cu titlu de taxă de înscriere), sumă care nu serveşte despăgubirii părţii civile.

124. La data de 04 ianuarie 2006 partea vătămată P.A.V. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2005, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.190 euro cu titlu de comision şi 10.000.000 ROL taxa de înscriere pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a precizat dacă se constituie parte civilă.

Fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 15.000.000 RON, întrucât i-a fost restituită doar suma de 1.300 dolari S.U.A.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.A.V. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 15.000.000 ROL cu titlu de daune materiale.

125. La data de 04 ianuarie 2006 partea vătămată N.G. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2005, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 1.140 euro cu titlu de comision şi 10.000.000 ROL taxă de înscriere pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă.

La data de 21 martie 2007 partea vătămată a depus la dosarul cauzei o precizare, prin care a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 2.500 euro, arătând că a plătit suma de 1.300 euro, 10.000.000 ROL cu titlu de comision, 4.500.000 ROL pentru analize medicale, din care i s-a restituit suma de 1.100 euro. Partea civilă a arătat că suma a fost împrumutată de la cămătari, motiv pentru care a fost obligat să restituie dublul sumei.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă N.G. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către acesta a sumei de 200 euro şi 14.500.000 ROL cu titlu de daune materiale (10.000.000 ROL cu titlu de comision, 4.500.000 ROL pentru analize medicale).

126. La data de 26 aprilie 2006 partea vătămată V.V. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2003, la sediul SC O.T. SRL, a achitat suma de 1.450 dolari S.U.A. cu titlu de comision pe care a înmânat-o inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.750 dolari S.U.A.

127. La data de 26 aprilie 2006 partea civilă Ş.V. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2003, la sediul SC O.T. SRL, a achitat suma de 1.450 dolari S.U.A. cu titlu de comision pe care a înmânat-o inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.750 dolari S.U.A.

128. La data de 26 aprilie 2006 partea vătămată L.I. a formulat plângere prin care a arătat că în cursul anului 2003, la sediul SC O.T. SRL, a achitat suma de 1.450 dolari S.U.A. cu titlu de comision pe care a înmânat-o inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.750 dolari S.U.A.

Părţile civile V.V., Ş.V., L.I. au fost reprezentate prin procurator, V.R., care a menţionat ulterior, în cursul urmăririi penale, că fiecare parte vătămată se constituie parte civilă cu suma de 1.450 dolari S.U.A. şi 300 dolari S.U.A., reprezentând costurile certificatelor medicale.

Numita V.R., la termenul din data de 13 septembrie 2007, a învederat instanţei că partea civilă L.I. a decedat, depunând în acest sens la dosar certificatul de deces din 16 noiembrie 2006 şi certificatul de calitate de moştenitor, în care a fost menţionată numita L.L., în calitate de moştenitor al numitului L.I.

La acelaşi termen, numita V.R. a arătat instanţei că părţile V.V., Ş.V., L.I. se constituie părţi civile fiecare cu suma de 1.450 dolari S.U.A. şi 150 dolari S.U.A., acesta din urmă reprezentând taxele pentru certificatul medical.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a precizat anterior, Tribunalul a admis acţiunile civile formulate de părţile civile V.V., Ş.V., L.L. (în calitate de moştenitor al numitului L.I.) şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către aceştia a sumei de 1.600 dolari S.U.A. pentru fiecare.

129. La data de 18 mai 2006 partea vătămată T.C. a formulat plângere prin care a arătat că în luna august 2002, la sediul SC O.T. SRL, a achitat sumele de 900 dolari S.U.A. şi 700 euro cu titlu de comision şi 10.000.000 ROL pe care le-a înmânat inculpatului M.N., cu scopul ca acesta să intermedieze plecarea sa la muncă în Israel. Pentru suma plătită drept comision partea civilă nu a primit nicio chitanţă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu a precizat dacă se constituie parte civilă şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei.

Având în vedere acest aspect, instanţa a luat act că partea vătămată T.C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal şi, în baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 900 dolari S.U.A., 700 euro şi 10.000.000 ROL, sumă care nu serveşte despăgubirii părţii vătămate.

130. Partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la dosar o precizare prin care a arătat că îşi menţine constituirea de parte civilă, cu suma de 301.226.495 ROL, la care însă a urmat să se calculeze obligaţiile fiscale accesorii, conform C. proc. fisc., solicitând, de asemenea, introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente SC O.T. SRL şi luarea, respectiv menţinerea măsurilor asigurătorii.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., rap. la art. 998, 999, 1000 alin. (3) C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata către aceasta a sumei de 301.226.495 ROL, la care s-a adăugat obligaţiile fiscale accesorii, din momentul producerii prejudiciului până la achitarea integrală a acestuia.

S-a menţinut sechestrul asigurător dispus prin încheierea de şedinţă din data de 04 ianuarie 2010, până la concurenţa sumei de 50.043 dolari S.U.A., 220 euro, 80.600 RON (reprezentând sumele la care a fost obligat inculpatul).

131. În ceea ce priveşte pe partea vătămată P.M., instanţa a luat act că nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Faţă de soluţia pronunţată, în baza art. 191 alin. (1), (3) C. proc. pen. a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata sumei de 70.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul M.N. şi părţile civile M.V.I. şi P.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeiniciei.

Criticile Parchetului, au vizat greşita încadrare juridică dată faptei inculpatului M.N., în sensul că infracţiunea de evaziune fiscală este săvârşită sub imperiul Legii nr. 87/1994, şi trebuie încadrată în art. 13 din lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen.; totodată, se impune reţinerea împrejurării că a intervenit prescripţia răspunderii penale, în conformitate cu art. 122-124 C. pen.; greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, avându-se în vedere că probele administrate dovedesc cu prisosinţă vinovăţia inculpatului; greşita individualizare a pedepsei prin aplicarea unui cuantum scăzut, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzut de art. 215 alin. (4) C. pen., solicitând majorarea acesteia, în raport de criteriile art. 72 C. pen.

În apelul inculpatului M.N., s-a criticat sentinţa, în principal, pentru greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzut de art. 215 alin. (4) şi alin. (5) C. pen., considerând că întreaga activitate a inculpatului s-a desfăşurat sub imperiul bunei credinţe, acesta neavând intenţia de a înşela părţile civile, cu privire la contractele de muncă în Israel, iar în subsidiar, a solicitat aplicarea unei pedepse minime, cu executare în regimul prevăzut de art. 861 C. pen.

În apelul părţii civile M.V.I., s-a solicitat majorarea cuantumului daunelor materiale, la nivelul a 30.000 dolari S.U.A.

În apelul părţii civile P.S., s-a solicitat acordarea despăgubirilor civile, întrucât s-a constituit parte civilă în cauză, respectiv prin declaraţia dată în faza de urmărire penală.

Prin decizia penală nr. 88 din 22 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au fost admise apelurile declarate de Parchet, inculpatul M.N. şi partea civilă P.S.; a fost desfiinţată în parte sentinţa şi în urma rejudecării:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen., în:

- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru art. 215 alin. (3), (4) C. pen.;

- două pedepse de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru art. 9 lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005;

- sporul 1 an închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor din art. 9 lit. b), c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., şi art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (pentru care inculpatul a fost trimis în judecată), în art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi (13) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122-124 C. pen., a încetat procesul penal faţă de inculpatul M.N., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei.

În baza art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 74 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.N. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. pe timp de 2 ani.

A contopit pedeapsa aplicată cu cea de 3 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (3), (4) C. pen., inculpatul având de executat în final pedeapsa de 6 ani închisoare şi spor de 1 an, respectiv 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) II-a lit. b) şi c) C. pen.

A aplicat art. 71 - 64 C. pen.

A luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.

A admis acţiunea civilă formulată de partea civilă P.S. şi a obligat pe inculpatul M.N., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL, la plata sumei de 1.600 dolari S.U.A. către aceasta.

A respins, ca neîntemeiat, apelul părţii civile M.V.I.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, în cuantum de 300 RON, în raport de numărul şedinţelor la care a participat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.N., iar prin decizia penală nr. 235 din 26 ianuarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost casată decizia instanţei de apel şi cauza trimisă spre rejudecare, cu motivarea că nu s-a analizat practic principala critică formulată de inculpat, care pune în discuţie vinovăţia sa pentru cea de a doua infracţiune de înşelăciune. S-a mai arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale a inculpatului (referitoare la infracţiunea prev. de art. 215 alin. (3) şi (4) C. pen.) şi nici asupra probelor administrate în cauză (cu referire la infracţiunea prev. de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen.), omisiuni de natură a influenţa soluţia procesului.

La rejudecarea apelurilor, s-a format Dosarul nr. 6624/3/2009* (1099/2012) cu prim termen la 10 aprilie 2012.

Procedând la rejudecarea cauzei, instanţa de apel, prin decizia penală nr. 18 din 28 ianuarie 2013, a dispus admiterea apelurilor declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul M.N. şi de partea civilă P.S., împotriva sentinţei penale nr. 146//F din 02 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi integral încheierea de îndreptare a erorii materiale, din data de 29 aprilie 2010 şi, rejudecând în fond:

A descontopit pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:

- o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (4) C. pen.;

- două pedepse principale de câte 3 ani închisoare şi câte 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. şi de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen.;

- sporul de 1 an închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a unora dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv din infracţiunile prevăzute de art. 9 lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. şi art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 - 124 C. pen. a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul M.N., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale.

În baza art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.N. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe timp de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

A înlăturat sporul de pedeapsă, de 1 an închisoare, aplicat prin sentinţa penală apelată.

În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 şi art. 65 C. pen., a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, (pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.), de 6 ani închisoare, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală apelată, pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (4) C. pen., inculpatul M.N. având de executat în final, o pedeapsă principală de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., ca pedeapsă complementară.

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

A admis acţiunea civilă formulată de partea civilă P.S. şi a obligat pe inculpatul M.N., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.T. SRL la plata sumei de 1.600 dolari S.U.A., către această parte civilă, cu titlu de daune civile.

A înlăturat măsura confiscării speciale, de la inculpat, a sumei de 1.400 dolari S.U.A. şi a sumei de 500 RON, (înglobată în suma supusă confiscării speciale de 11.500 dolari S.U.A., 700 euro şi 19.525 RON) reprezentând echivalentul sumei solicitate drept despăgubiri civile de către partea civilă P.S. şi cu care aceasta a fost despăgubită prin prezenta decizie.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiat, apelul declarat de către partea civilă M.V.I., împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

A obligat pe apelanta parte civilă M.V.I., la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare din apelul parchetului, al inculpatului şi al părţii civile P.S. au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpat, în sumă de 600 RON, cum şi onorariile avocaţilor din oficiu, desemnaţi conform art. 174 alin. (3) şi (4) C. proc. pen. pentru părţile vătămate şi părţile civile, L.I.D., F.N., M.V., M.A., B.V., U.N., M.I.V., P.I., A.A., S.V., E.V., G.P., E.R.V., P.R.V., M.D., T.I., F.I., B.L., M.L., A.F.E., C.D., C.V., D.N., F.P., J.G., B.I., I.V., D.A., B.C.C., V.C., I.S.V., B.F., N.M., B.M., P.I., I.I., G.V., U.R., A.C., B.N., P.G., T.M., K.L., P.V., D.L.G., D.M., L.M., P.S., M.P., S.F., R.V., U.T., B.V., B.F., G.R., G.M., D.G., M.V., G.P., P.N., M.I., B.N., B.M., P.A.V., N.G., V.V. - prin procurator V.R., Ş.V. - prin procurator V.R., L.L. - prin procurator V.R., P.G., B.G., D.G.O., P.V., P.M., T.G., M.C., G.G., P.D., B.G., D.I., A.C., B.C., B.V., B.G., P.I., G.C., S.G., V.D., B.G.L., Z.I.I., I.A., B.D.P., N.P., I.G., Ş.G., C.L., M.C., A.M.C., P.S.T., P.P., G.N.B., P.Ş.M., M.I., B.G.G., V.A., P.E.V., M.P., H.D., N.A., G.D., G.D., I.I., M.A., D.D.C., B.G., B.I., G.A.D., T.C., R.V., B.C., M.C.I., N.A., T.N., D.M., T.I., S.M., A.T., M.T., P.M., B.D., în sumă de câte 150 RON pentru fiecare parte, au fost suportate din fondurile Ministerului Justiţiei,

În rejudecare, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că încadrarea juridică a faptelor de evaziune fiscală şi fals intelectual este deficitară în condiţiile în care din probele administrate rezultă că activitatea infracţională a inculpatului s-a derulat în perioada 2000-2002, sub imperiul reglementării art. 13 din Legea nr. 87/1994 care prevedea că „fapta de a nu evidenţia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la baza operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei şi a contribuţiei, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amenda de la 1.000.000 la 10.000.000 RON”.

Împrejurarea că art. 10 din Legea nr. 241/2005 (în vigoare din 23 iunie 2005) prevede o cauză de reducere a pedepsei pe care Legea nr. 87/1994 nu o prevede (cum s-a reţinut prin rechizitoriu) nu poate duce la constatarea că Legea nr. 241/2005 este o lege mai favorabilă, atâta vreme cât activitatea infracţională s-a desfăşurat sub reglementarea Legii nr. 87/1994 şi care prevede şi un regim sancţionator mai blând decât art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Prin schimbarea încadrării juridice a infracţiunii, în art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., s-a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit, inclusiv prin curgerea termenului prev. de art. 124 C. pen.. Astfel, maximul special al pedepsei prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 este de 5 ani, situaţie în care termenul de prescripţie a răspunderii penale potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. este de 5 ani, la care se adaugă încă jumătate (2 ani şi 6 luni) potrivit art. 124 C. pen., pentru a constata intervenită prescripţia specială a răspunderii penale, prin trecerea unui termen de 7 ani şi 6 luni de la momentul comiterii infracţiunii.

Cum în cauză, fapta este considerată a fi comisă în luna octombrie 2002 (prin comiterea ultimei acţiuni ilicite, fiind vorba de o infracţiune continuată), termenul de 7 ani şi 6 luni se calculează de la acest moment, termenul prescripţiei special fiind împlinit încă din 30 aprilie 2010.

Cu această constatare, potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a impus măsura încetării procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., prin intervenirea prescripţiei speciale a răspunderii penale a inculpatului.

A doua critică din apelul Parchetului, referitoare la greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen. s-a constatat că este întemeiată, prima instanţă greşit a reţinut că inculpatul nu a acţionat cu intenţie, lipsind astfel elementul subiectiv al infracţiunii.

Adevărat că firma administrată de inculpat şi al cărei asociat unic era, respectiv SC O.T. SRL, avea ca obiect de activitate principal, selectarea şi plasarea forţei de muncă şi activităţi de investigare, orientare şi plasare a acesteia în străinătate şi a fost avizată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale cu avizul din 10 februarie 1998 pentru recrutarea şi plasarea forţei de muncă din România către agenţii economici din Israel, fiind acreditată potrivit certificatului din 31 mai 2001 pentru a desfăşura activităţi de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate potrivit Legii nr. 156/2000, firma fiind înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă potrivit dovezii din 19 decembrie 2002, conform art. 9 lit. e) din O.G. nr. 43/2002.

Dar faptul că această firmă îşi desfăşura activitatea în mod legal nu a dus la concluzia că şi activitatea inculpatului, de concretizare a obiectului de activitate menţionat se desfăşura dincolo de orice bănuială a ilicitului penal, după cum împrejurarea că a fost plasată forţă de muncă în străinătate, prin intermediul firmei inculpatului nu a condus, de asemenea, la concluzia că întreaga activitate s-a desfăşurat cu respectarea cerinţelor legale, dovadă că numeroase păţi vătămate (129) au fost induse în eroare cu privire la plasarea şi trimiterea să muncească la firme din Israel, sub acest aspect şi instanţa de fond reţine corect că prin acţiunea ilicită a inculpatului s-au creat prejudicii materiale părţilor vătămate.

Dar în materializarea acestei acţiuni din obiectul de activitate al firmei, inculpatul s-a implicat personal, prin discutarea cu persoanele care solicitau, prin încasarea banilor, prin semnarea înscrisurilor, prin prezentarea beneficiilor desfăşurării unei munci în Israel, prin stabilirea plăţii unor sume de bani (comision) deşi nu se prevedea în contract, prin folosirea mijloacelor media pentru a propaga oferta, ceea ce a creat persoanelor vătămate o altă imagine cu privire la realizarea solicitării lor, în sensul reuşitei de a pleca la muncă în străinătate.

În conturarea intenţiei inculpatului de a induce în eroare părţile vătămate nu a fost ignorată, nu doar poziţia, dar şi activitatea inculpatului după data de 13 decembrie 2004 - când a devenit parlamentar şi a fost revocat din funcţia de administrator al firmei - când, în fapt tot el se ocupa de activitatea specifică administrării firmei, situaţie în care „greutatea şi importanţa” inculpatului a crescut şi a părut pentru părţile vătămate ca având şi mai mulţi sorţi de reuşită.

Inculpatul, aşa cum rezultă din probele administrate, nu a adus la cunoştinţa niciunei părţi vătămate imposibilitatea concretizării plasării la firme din Israel, deşi a constatat imposibilitatea, a continuat totuşi să încheie contracte.

La stabilirea intenţiei de a induce în eroare, s-a ţinut seama, nu doar de actele în sine ale inculpatului, ci şi de modul şi persoanele cărora li se adresează pentru reuşita acţiunii ilicite, cum ar fi nivelul de instrucţie, starea de nevoie a celui ce solicită, starea de credulitate, dorinţa de a reuşi să-şi găsească de lucru, tocmai pentru că legea a urmărit să apere persoanele mai puţin prudente. Ori în cauză inculpatul, care şi-a înfiinţat o firmă cu respectarea cerinţelor legale, nu a avut în vedere ca întreaga activitate a acesteia să se desfăşoare potrivit aceleiaşi cerinţe legale. Persoanele care solicitau plasarea la muncă în străinătate erau dintre şomeri, oameni cu venituri reduse ori fără venituri, care, chiar şi în aceste condiţii, îşi ipotecau imobile pentru a reuşi să obţină sumele de bani necesare încheierii contractului şi pentru a pleca la muncă în străinătate, aceste împrejurări reliefează de asemenea un orizont major de aşteptare al părţilor vătămate, pe care inculpatul, l-a ignorat, fructificându-l în favoarea sa.

S-a constatat astfel, că în lipsa acestui angrenaj pus la punct de inculpat şi prin implicarea sa directă şi personală, părţile vătămate nu ar fi încheiat contractele de mediere a forţei de muncă, inculpatul acţionând cu intenţie directă, prevăzând şi urmărind realizarea rezultatului acţiunii sale ilicite; impunându-se astfel condamnarea inculpatului pentru această infracţiune de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen.

Şi cea de a treia critică din apelul Parchetului a fost întemeiată, întrucât inculpatul s-a folosit în comiterea infracţiunilor de calitatea sa administrator, aşa încât este justificată interzicerea, ca pedeapsă accesorie şi complementară a exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

În examinarea apelului inculpatului, la prima critică s-a răspuns în examinarea primului motiv din apelul Parchetului, cele două critici fiind concordante.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (3) şi (4) C. pen., referitor la emiterea, la 18 martie 2003, a unei file cec pentru suma de 4.500 dolari S.U.A. pe numele P.M., fără a avea disponibil în cont sau după ce la retras, s-a constatat că nu poate fi primită, instanţa stabilind în mod corect împrejurările comiterii faptei şi vinovăţia inculpatului.

S-a observat că inculpatul, nici nu neagă emiterea acestei file cec, în condiţiile arătate, dar susţine că fapta nu a fost comisă cu intenţia de a înşela, dovadă fiind şi declaraţiile notariale ale părţilor vătămate P.M. şi G.B. în sensul de a nu încasa suma menţionată în fila cec.

S-a stabilit cu certitudine în cauză, că în urma unei tranzacţii de cesionare a părţilor sociale încheiat de inculpat, cu P.M. şi G.B., pentru SC D.G. SRL, inculpatul a plătit preţul pentru primele două tranşe, aşa cum se convenise, dar pentru a treia tranşă a emis fila cec la 18 martie 2003 pe numele părţii vătămate P.M., care a solicitat plata la data de 02 aprilie 2004, fiind refuzată plata pentru lipsa disponibilului în cont.

Deşi inculpatul a invocat declaraţia notarială a numiţilor P.M. şi G.B., din care reiese obligaţia asumată de aceştia de a nu încasa cec-ul emis la 18 martie 2003, dar şi stingerea obligaţiilor materiale dintre părţi, cu privire la cesiunea de părţi sociale, s-a constatat că această declaraţie este datată în faţa notarului la 04 aprilie 2003, deci ulterior momentului emiterii filei cec, cu nerespectarea legii, dar nici nu poate avea o valoare juridică de natură să acopere ilegalitatea faptei inculpatului, infracţiunea consumându-se în momentul producerii pagubei în patrimoniul părţii vătămate.

Cert este, aşa cum a rezultat şi din relaţiile furnizate de bancă, (C.S. şi Banca C.R. - Sucursala Sector 3), că la momentul introducerii filei cec la plată, nu exista disponibil în cont, dar şi că după emiterea filei cec inculpatul a retras disponibilul din cont. În aceste condiţii au fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (3) şi (4) C. pen., iar inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, prevăzând şi urmărind rezultatul faptei sale, constând în înşelarea părţilor cu care încheiase un contract de cesiune părţi sociale, cu suma 4.500 dolari S.U.A.

Astfel că solicitarea de achitare nu a fost primită.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul M.N., invocând cazul de casare prev. de art. 3859pct. 12 C. proc. pen., solicitând achitarea pentru infracţiunea de înşelăciune, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.

Recurentul inculpat a susţinut că nu a avut intenţia de a induce în eroare părţile vătămate, încercând doar să le asigure acestora locuri de muncă în străinătate.

Pe de altă parte, a solicitat a se constata că în cauză nu există constituire de parte civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând hotărârile pronunţate prin prisma criticilor formulate constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:

Infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului M.N. constă în aceea că în perioada 2000-2005, cu ocazia încheierii şi executării contractelor de mediere a forţei de muncă, a indus în eroare 129 părţi vătămate cărora le-a produs un prejudiciu de 150.173 dolari S.U.A.

Acelaşi inculpat, a emis la data de 18 martie 2004 o filă cec fără a avea disponibil în cont.

Invocându-se, în calea de atac a recursului, lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, Înalta Curte reţine că sub aspectul elementului material al laturii obiective infracţiunea de înşelăciune presupune o acţiune de inducere în eroare.

Această acţiune poate fi săvârşită prin prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei faptei adevărate. A prezenta ca adevărată o faptă mincinoasă înseamnă a face să se creadă, a trece drept reală, existentă, o faptă sau împrejurare care nu există, care a fost inventată sau scornită. Prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase i se creează celui indus în eroare o falsă reprezentare a realităţii, victima ajungând să creadă că fapta mincinoasă este adevărată. Mijloacele de inducere în eroare pot fi multiple, ele depinzând de abilităţile făptuitorului în atingerea scopului infracţional propus.

Aptitudinea unui mijloc de a induce în eroare depinde nu numai de împrejurările concrete în care este folosit, ci şi de persoana victimei, de gradul ei de cultură, de puterea de a înţelege contextul faptic şi de posibilitatea realizării scopului licit urmărit.

Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune nu interesează dacă, datorită împrejurărilor concrete, victima a fost sau nu uşor indusă în eroare, legea urmărind să protejeze tocmai persoanele credule, mai puţin prudente, întrucât acestea sunt expuse să devină victime ale infracţiunii. Ceea ce interesează, pentru reţinerea infracţiunii de înşelăciune, este ca victima să fi fost indusă în eroare, să fi ajuns la o reprezentare greşită a unei situaţii sau împrejurări, ca rezultat al activităţii infracţionale a făptuitorului.

Sub aspectul laturii subiective infracţiunea de înşelăciune se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama că desfăşoară o activitate de inducere în eroare şi că prin aceasta pricinuieşte victimei o pagubă, urmare pe care o doreşte.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

Inducerea în eroare a părţilor vătămate rezultă, cu evidenţă, din modalitatea în care recurentul inculpat a conceput activitatea infracţională, scopul fiind acela de a obţine un folos material injust.

Din declaraţiile celor 129 de părţi vătămate, rezultă că au plătit diverse sume de bani cu titlu de comision către SC O.T. SRL, administrată de inculpat, precum şi taxele de înscriere, acestea fiind date inculpatului M.N. pentru a intermedia plecarea la muncă în Israel.

Acest lucru nu s-a realizat, iar la solicitarea părţilor vătămate de a le fi restituite sumele achitate, au fost refuzate.

Plasarea şi selectarea forţei de muncă în străinătate se realiza prin SC O.T. SRL, societate acreditată conform certificatului din 31 mai 2001 şi înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă la data de 19 decembrie 2002.

Intenţia de inducere în eroare rezultă şi din activităţile efectuate de inculpat, în calitatea sa de asociat unic la SC O.T. SRL, el fiind cel care discuta cu persoanele vătămate, încasa sumele de bani, semna înscrisurile, prezenta avantajele încheierii contractelor de muncă.

Cât privesc comisioanele plătite de părţile vătămate, acestea nu erau prevăzute în contract, fiind percepute în mod ilicit de către recurentul inculpat M.N.

În aceste împrejurări părţile vătămate au încheiat contractele, fiindu-le prezentate o stare de fapt nereală.

Nu poate fi ignorată nici situaţia părţilor vătămate care doreau să lucreze în străinătate, cele mai multe făcând parte din categoria şomerilor, cu venituri reduse, cu imobile ipotecate, toate aceste aspecte fiind exploatate de inculpat, inducerea în eroare fiind mai uşor de realizat.

Totodată atitudinea inculpatului, la solicitarea părţilor vătămate de a le fi restituite sumele de bani reprezentând taxele de înscriere şi comisioanele, este relevantă în aprecierea laturii subiective, rezultând fără echivoc intenţia inculpatului, în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În ceea ce priveşte a doua infracţiune de înşelăciune, se constată că probele dovedesc intenţia inculpatului care a emis o filă cec, având cunoştinţă că nu există disponibil în cont şi ca atare nu putea fi onorată.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că decizia instanţei de apel este legală şi ca atare, în temeiul disp. art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.

Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

Văzând şi disp. art. 189 - 192 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 18 din 28 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Constată că inculpatul M.N. este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 3.550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales şi suma de 1.350 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatele părţi vătămate P.M., T.G., M.C., G.G., P.D., B.G., D.I., A.C., B.C., B.V., B.G., P.I., G.C., S.G., V.D., B.G.L., Z.I.I., I.A., B.D.P., N.P., I.G., Ş.G., C.L., M.C., A.M.C., G.D., I.I., M.A., D.D.C., B.G., B.I., G.A.D., M.C.I., N.A., T.N., T.C., R.V., P.S.T., P.P., G.N.B., P.Ş.M., M.I., B.G.G., V.A., P.E.V., M.P., H.D., N.A., E.R.V., T.I., A.T., M.T., P.M. şi B.D. şi suma de 1.950 RON pentru intimatele părţi civile M.V.I., P.S., L.I.D., F.N., M.V., M.A., B.V., U.N., M.I.V., P.I., A.A., S.V., E.V., G.P., P.R.V., M.D., T.I., F.I., B.L., M.L., A.F.E., C.D., C.V., D.N., F.P., J.G., B.I., I.V., D.A., B.C.C., V.C., I.S.V., B.F., N.M., B.M., P.I., I.I., G.V., U.R., A.C., B.N., P.G., T.M., K.L., P.V., D.L.G., D.M., L.M., P.S., M.P., S.F., R.V., U.T., B.V., B.F., G.R., G.M., D.G., M.V., G.P., P.N., M.I., B.N., B.M., P.A.V., N.G., V.V., Ş.V., L.L., P.G., P.S., B.G., D.G.O., G.D., B.C., P.V., D.M. şi S.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 173/2014. Penal