ICCJ. Decizia nr. 336/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 336/2014

Dosar nr. 4097/1/2013

Şedinţa publică din 29 ianuarie 2014

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 3848 din 22 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 39154/3/2005, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii O.K.H. şi O.M. împotriva deciziei penale nr. 24/A din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Au fost obligaţi recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 450 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă arabă s-a plătit din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

I. Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza sentinţei penale nr. 424/F din 25 mai 2010 pronunţată în Dosarul nr. 39154/3/2005, a condamnat pe inculpatul O.K.H. la pedeapsa de 16 ani închisoare.

- în baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 Iit. a), b) şi c), constând în dreptul de a avea calitatea de administrator sau membru al consiliului de administraţie al vreunei societăţi comerciale, pe 10 ani după executarea pedepsei principale.

- în baza art. 323 C. pen., a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare.

- în baza art. 33 Iit. a), art. 34 Iit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 Iit. a), b) şi c) C. pen.

- în baza art. 35 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 Iit. a), b) şi c), constând în dreptul de a avea calitatea de administrator sau membru al consiliului de administraţie al vreunei societăţi comerciale, pe 10 ani după executarea pedepsei principale.

- în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenţia de la 06 aprilie 2005 la 02 august 2005 inclusiv.

- în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul Q.E. la pedeapsa de 14 ani închisoare.

- în baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., constând în dreptul de a avea calitatea de administrator sau membru al consiliului de administraţie al vreunei societăţi comerciale, pe 10 ani după executarea pedepsei principale.

- în baza art. 323 C. pen., a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare.

- în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 14 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

- în baza art. 35 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. constând în dreptul de a avea calitatea de administrator sau membru al consiliului de administraţie al vreunei societăţi comerciale, pe 10 ani după executarea pedepsei principale.

- în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, luată prin mandatul de arestare preventivă din 18 aprilie 2005, nepus în executare.

- în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul O.M. la pedeapsa de 14 ani închisoare.

- în baza art. 323 C. pen., a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare.

- în baza art. 31 alin. (2) C. pen., rap. la art. 273 din Legea nr. 86/2006, a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

- în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 14 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

- în baza art. 35 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., constând în dreptul de a avea calitatea de administrator sau membru al consiliului de administraţie al vreunei societăţi comerciale, pe 10 ani după executarea pedepsei principale.

- în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, luată prin mandatul de arestare preventivă din 18 aprilie 2005, nepus în executare la momentul prezentei.

- în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., au obligat inculpaţii O.K.H., Q.E. şi O.M., în solidar, la plata către partea civilă V.T. Corporation a sumei de 480.760 euro echivalent RON la data plăţii.

- în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii O.K.H., Q.E. şi O.M., în solidar, la plata către partea civilă A.L. AG Viena, prin A. România SA, a sumei de 1.114.223 euro echivalent RON Ia data plăţii.

- în baza art. 163 C. proc. pen., s-a luat măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale celor trei inculpaţi până la concurenţa sumei totale stabilite cu titlul de prejudiciu.

- în baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţi la câte 10.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. nr. 275/P/2003 consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a şi învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului O.K.H. pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., cu referire la art. 12 din Legea nr. 508/2004, Q.E., pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., cu referire la art. 12 din Legea nr. 508/2004, şi O.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 C. pen., şi infracţiunea de participaţie improprie la folosire de acte false la autoritatea vamală, faptă prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen., rap. la art. 178 din Legea nr. 141/1997, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., cu referire la art. 12 din Legea nr. 508/2004.

Prin actul de inculpare, s-a dispus totodată şi scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor A.K. pentru infracţiunile prev. de art. 323 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în conformitate cu prev. art. 10 lit. c) C. proc. pen., M.M. pentru infracţiunile prev. de art. 323 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în conformitate cu prev. art. 10 lit. d) C. proc. pen., U.N., pentru infracţiunile prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în conformitate cu prev. art. 10 lit. d) C. proc. pen., P.M.C. pentru infracţiunile prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în conformitate cu prev. art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a dispus disjungerea cauzei în vederea identificării autorului necunoscut care s-a prezentat cu datele de identificare ale Iui A.K., cât şi cu privire la verificarea şi cercetarea modului în care s-au încheiat actele autentice la notariat, precum şi cu privire la autorii necunoscuţi care au întocmit în fals adresele prin care A.L. AG Viena şi-a dat acceptul pentru utilizarea în trafic intern şi internaţional a celor 10 capete tractor marca I. de către SC R.C. SRL.

În esenţă, actul de inculpare a reţinut că în perioada septembrie 2001 - octombrie 2002 inculpatul O.K.H., în calitate de preşedinte al unui grup de firme, a iniţiat şi coordonat o grupare criminală la care au aderat şi cetăţeni de origine arabă, inculpatul O.M. şi Q.E., cu o structură ierarhică bine definită având ca scop inducerea în eroare a părţilor vătămate A.L. AG Viena, SC A. România SA şi V.T. Corporation, în vederea obţinerii unui număr de 22 capete de tractor pe care Ie-a exportat în Siria şi Egipt unor societăţi care aparţin familiei O. sau se află în cercul lor de interese.

În scopul desfăşurării activităţii infracţionale, grupul i-a atras pe învinuiţii M.M., A.K., U.N. şi P.M.C., care au efectuat demersuri pentru achiziţionarea, înmatricularea şi exportarea celor 22 capete tractor, fără ca aceştia să cunoască intenţia celor trei inculpaţi, care urmăreau să nu achite ratele de leasing şi autovehiculele să ajungă în Siria.

Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi - instanţa fondului a examinat şi apreciat materialul probator, confirmând existenţa faptelor ilicite, deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorilor acestora, sens în care a reţinut următoarele:

Inculpaţii s-au sustras cercetării judecătoreşti.

S-a procedat la audierea prin comisie rogatorie a martorilor G.A.K.S. şi A.N.K.

S-au făcut demersuri în scopul audierii prin comisie rogatorie a inculpatului M.M.

Prima adresă a fost înaintată Ministerului de Justiţie la data de 19 noiembrie 2007.

S-au solicitat informaţii cu privire la stadiul efectuării comisiei rogatorii la fiecare din următoarele termeni de judecată fără ca Ministerul Justiţiei să fie în măsură de dea un răspuns concret cu privire la rezultatul acesteia.

Întrucât nu existau posibilităţi legale pentru a obliga autorităţile judiciare irakiene a răspunde solicitărilor instanţei române, Tribunalul a revenit asupra acestei solicitări la ultimul termen de judecată ca urmare a constatării imposibilităţii îndeplinirii acestei activităţi procesuale.

Analizând materialul probator efectuat în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut că, în cursul anului 2002, inculpaţii O.K.H., Q.E. şi O.M. au stabilit şi pus în aplicare o metodă elaborată de obţinere de foloase ilicite cu aparenţă de legalitate.

În concret, persoana care emitea dispoziţiile necesare şi coordona activitatea celorlalţi inculpaţi şi persoane implicate a fost O.K.H., de executarea ordinelor ocupându-se în mod direct inculpaţii M.O. şi Q.E.

Activitatea infracţională desfăşurată de cei trei inculpaţi care face obiectul prezentei cauze a avut ca scop obţinerea de capete tractor în sistem leasing, ce urmau ca în realitate să fie scoase din ţară şi înmatriculate pe firmele inculpatului O.K.H. (sau ale celorlalţi membri ai familiei acestuia) din Turcia, evident fără a mai fi achitate ratele de leasing.

Contractele urmau a fi încheiate prin societăţi preluate în cadrul grupului condus de către inculpatul O.K.H. şi administrate de persoane fictive, folosindu-se datele de stare civilă ale unor persoane de origine arabă racolate de inculpaţii M.O. şi Q.E. sub pretextul ajutorului dat acestora în vederea obţinerii unor vize de şedere temporară în România.

Pentru a prezenta credibilitate, aceste firme erau prezentate ca făcând parte din grupul M. condus de inculpatul O.K.H., care se folosea de renumele său în mediul de afaceri pentru a convinge părţile vătămate să încheiere contracte de leasing.

Mai exact, inculpaţii M.O. şi Q.E. aveau ca sarcină atragerea unor cetăţeni, cu precădere de origine arabă, cărora li se promitea asigurarea unor locuri de muncă în România la grupul de firme condus de O.K.H. Sub pretextul obţinerii vizelor de şedere temporară, cei doi inculpaţi foloseau documentele acestora pentru înfiinţarea de noi societăţi comerciale în cadrul grupului, fără ca persoanele cărora li s-au folosit documentele să cunoască că au devenit asociaţi sau administratori Ia societăţile nou înfiinţate.

Societăţile ce au fost folosite pentru a induce în eroare părţile vătămate au fost SC C.C. SRL şi SC R.C. SRL, societăţi ce fuseseră preluate de inculpatul Q.E. la indicaţiile inculpatului O.K.H.

Situaţia de fapt şi prezentarea materialului probator a evidenţiat activităţile inculpaţilor, mai întâi situaţia achiziţionării în sistem leasing a 10 capete de tractor de la A.L. AG Viena şi ulterior achiziţionarea a 5 şi respectiv 7 capete de tractor de la A. România SA şi V.T. Corporation.

I. Tribunalul a reţinut că pentru înfiinţarea SC R.C. SRL au fost folosite datele de stare civilă ale numitului A.K., ce a fost adus în România de inculpaţii O.K.H. şi M.O., iar documentele sale de identitate au fost luate de cei doi inculpaţi sub pretextul obţinerii unei vize de şedere şi folosite de cei doi inculpaţi pentru înfiinţarea SC R.C. SRL.

Societatea R.C. a fost folosită în scopul inducerii în eroare a A.L. AG Viena, în modalitatea expusă, cei trei inculpaţi reuşind să obţină încheierea unui contract de leasing privind 4 autotractoare marca I.E.S. şi 6 autotractoare marca I.E.T., ce au fost preluate de inculpatul O.K.H. şi transportate în Turcia, unde au fost înmatriculate şi folosite în cadrul firmelor pe care le deţinea în această ţară împreună cu membrii familiei, fără a achita ratele de leasing stabilite prin contract cu partea vătămată.

Mai exact, acest act material s-a desfăşurat în modalitatea următoare:

Martorul P.M.C. a fost cooptat în cadrul grupului M. promiţându-i-se angajarea în funcţia de director în cadrul SC R.C. SRL, promisiune făcută direct de inculpatul O.K.H.

Martorul a fost împuternicit să reprezinte SG R.C. SRL în vederea negocierilor şi întocmirii documentaţiei în vederea încheierii contractului de leasing cu partea vătămată.

Ulterior, fără a avea cunoştinţă de scopul indicaţiilor date lui de inculpaţi, a răspuns de întocmirea formalităţilor vamale şi de înmatricularea, parcarea şi îmbarcarea unui număr de 10 autotractoare marca I. şi trimiterea acestora în Siria.

În acelaşi scop a fost cooptat în cadrul grupului şi martorul U.N. Astfel cum a rezultat din declaraţiile acestui martor, acesta a fost racolat de o persoană care s-a prezentat sub identitatea falsă de A.K. Identitatea reală a acestei persoane nu a putu fi stabilită. Martorul a fost împuternicit prin procură specială de către această persoană, în calitate de administrator cu puteri depline a SC R.C. SRL.

Mai mult, printr-o hotărâre a adunării generale a asociaţilor din 11 ianuarie 2002, Q.E. a devenit asociat unic în cadrul societăţii, iar procura specială prin care martorul U.N. a fost împuternicit poartă data de 08 februarie 2002, condiţii în care Tribunalul a reţinut că identitatea pretinsului fost administrator era fictivă, iar scopul desemnării martorului U.N. ca administrator era acela de a evita implicarea directă, nominală, a celor trei inculpaţi în aceste proceduri comerciale.

În această calitate martorul U.N. a însoţit pe martorul P.M.C. la negocierile cu partea vătămată şi a semnat contractul de leasing ca reprezentant al societăţii beneficiare.

La data de 03 decembrie 2001, SC R.C. SRL a transmis către SC C.R. SRL o scrisoare de intenţie, prin care şi-a exprimat intenţia de a achiziţiona în sistem leasing 10 autotractoare marca I., societate finanţatoare fiind A.L. AG Viena.

Din partea SC R.C. SRL s-au prezentat iniţial la negocieri martorii B.D. şi L.F., care au depus documentaţia.

Ulterior, societatea a fost reprezentată de martorii B.D. şi P.M.C., iar ulterior de acesta din urmă şi de martorul U.N.

Relevant în acest sens este că atât la debutul negocierilor, cât şi ulterior SC R.C. SRL a fost prezentată ca făcând parte din grupul M. aparţinând inculpatului O.K.H., reprezentanţilor părţii vătămate consolidându-li-se convingerea că întregul demers era iniţiat la directivele exprese ale acestui inculpat.

În acest sens, Tribunalul a reţinut că martorul B.D. avea calitatea reală de director la departamentul de importuri din cadrul grupului M. şi era direct subordonat inculpatului O.M., vicepreşedintele grupului.

În plus s-au prezentat înscrisuri din care rezulta că SC M.E. SRL, prin inculpatul O.M., închiria SC R.C. SRL un imobil în vederea desfăşurării activităţilor acestei din urmă societăţi.

S-a reţinut că caracterul fictiv al acestei societăţi rezultă şi din împrejurarea că acest contract de închiriere era semnat din partea SC R.C. SRL de un anume A.K. Acesta a fost audiat relatând că semnătura nu îi aparţine, nu are cunoştinţă de existenţa acestui contract şi nu cunoaşte cine a semnat în locul său acest act.

II. Din declaraţiile martorilor ce au participat la aceste negocieri a rezultat că numele inculpatului O.K.H. a fost vehiculat des, acesta fiind prezentat ca persoana ce a dorit încheierea acestui contract.

În data de 07 martie 2002 a fost încheiat un contract de leasing financiar între partea civilă A.L. AG Viena şi SC R.C. SRL şi în baza acestui contract au fost predate societăţii beneficiare 10 autotractoare marca I., care au fost depozitate de martorul U.N. în spaţiul închiriat de SC M.E. SRL, unde au staţionat până la data de 16 iunie 2002.

Pentru a putea transporta cele 10 capete de tractor în Siria a fost încheiat un contract de închiriere între SC R.C. SRL şi E.D.I. din Egipt - contractul din 16 mai 2002, acestea urmând a fi utilizate în trafic internaţional între Egipt şi Sudan pentru transportul materialelor de construcţii.

S-a încercat exportarea capetelor de tractor procedându-se la îmbarcarea lor pe motonava S. sub pavilion sirian. Exportul nu a mai avut loc ca urmare a avizului negativ al Direcţiei Regionale Vamale Constanţa care a constatat că în contractul iniţial de leasing încheiat cu partea civilă se prevedea în mod expres faptul că autotractoarele nu puteau fi închiriate unor terţi până la achitarea integrală decât cu acceptul firmei de leasing, iar SC R.C. SRL nu produsese acest accept.

Ulterior, martorul P.M.C. a informat autorităţile vamale că a fost reziliat contractul de închiriere cu E.D.I. Egipt şi a prezentat de această dată un contract de prestări serivicii încheiat cu aceeaşi societate, din 20 iulie 2002, conceput de M.O. şi O.K.H., care prevedea ca SC R.C. SRL să efectueze transporturi internaţionale pe ruta Egipt - Siria - Turcia - Bulgaria - România în contul E.D.I. Egipt.

Contractul era valabil până la data de 01 octombrie 2002, dată la care autotractoarele urmau să revină în România.

Autorităţile vamale române au emis liberul de vamă după ce a solicitat lămuriri suplimentare SC R.C. SRL. Între documentele înaintate de această societate Biroului Vamal Constanţa s-a regăsit şi o adresă din partea A.L. AG Viena, prin care se confirmă libera utilizare de către SC R.C. SRL a autotractoarelor marca I.

Autotractoarele au părăsit ţara cu nava A.K.F., sub pavilion sirian, la începutul lunii august 2002, cu destinaţia Siria, port de descărcare Tartous.

La data de 15 noiembrie 2002, partea civilă A.L. AG Viena a sesizat organele de poliţie cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune de către reprezentanţii SC R.C. SA.

Valoarea totală a contractului de leasing a fost de 662.334 euro, plus o valoare reziduală de 139.398 euro. Din această sumă, s-a achitat doar un avans de 69.699 euro.

După părăsirea teritoriului României de către cele 10 autotractoare, SC R.C. SRL nu a mai achitat ratele contractului de leasing, iar reprezentanţii părţii civile nu au mai putut contacta pe administratorul acestei societăţi.

Tribunalul a reţinut că, după scoaterea din ţară, autotractoarele remise de partea civilă reprezentanţilor SC R.C. SRL au fost înmatriculate la Ministerul Transportului - Direcţia de Transport a Municipiului Homs - Siria, în numele firmelor M.O.T., aparţinând inculpatului O.K.H. prin rudele sale.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost dovedită pe baza declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, coroborate cu înscrisurile administrate.

Audiat iniţial în calitate de învinuit, martorul P.M.C. a dat declaraţii extrem de detaliate cu privire la implicarea sa în încheierea contractelor, relatând că a fost angajat în cadrul grupului de firme M. ca urmare a unui anunţ publicat într-un cotidian naţional.

În mod constant, martorul a arătat că era subordonat inculpatului O.K.H., directorul grupului de firme, şi primea indicaţii concrete de la inculpatul O.M.

Acelaşi martor a mai arătat că, încă de la momentul angajării sale inculpatul O.K.H. i-a trasat ca sarcină prospectarea pieţei în vederea achiziţionării de capete de tractor. Directivele concrete privind negocierile cu părţile civile Ie-a primit de la inculpatul O.M., în condiţiile în care deciziile finale erau luate de inculpatul O.K.H., al cărui acord expres era necesar pentru negocierea fiecăreia dintre clauzele contractuale. Martorul arată că tot inculpatul O.K.H. se ocupa în mod direct de efectuarea plăţilor.

Tribunalul a reţinut din declaraţiile acestui martor că, după ce a fost informat de acesta că firmele existente din cadrul grupului nu sunt considerate de partea civilă A.L. AG Viena ca viabile, în zilele următoare, personal, inculpatul O.K.H. a înmânat martorului actele în original ale SC R.C. SA.

Martorul a constatat că persoana care figura ca administrator al acestei firme - A.K. - era de fapt angajat ca şef atelier construcţii metalice.

La finalizarea negocierilor, a solicitat inculpatului O.K.H. lămuriri cu privire la persoana care va semna contractul de leasing pentru SC R.C. SRL, a doua zi inculpatul O.K.H. i l-a prezentat pe martorul U.N. ca şi împuternicit pentru a reprezenta această societate.

După semnarea contractului, martorul P.M.C. s-a ocupat de rezolvarea problemelor apărute cu privire la acceptul Direcţiei Vamale Port Constanţa, contractele şi actele necesare fiindu-i înmânate de inculpatul O.K.H.

Între actele depuse la această autoritate de către martor - acte înmânate lui de către inculpatul O.M. - s-a aflat o adresă apărând a fi emisă de A.L. AG Viena prin care se atesta că SC R.C. SA avea dreptul de liberă utilizare a autotractoarelor marca I. în traficul internaţional.

După demararea cercetărilor s-a constatat, în urma verificării registrelor acestei societăţi, că A.L. AG Viena nu a emis nici o adresă către Direcţia Generală a Vămilor prin care să se ateste că SC R.C. SRL era îndreptăţită să utilizeze cele 10 tractoare marca I. în traficul intern şi internaţional.

Atribuţiile martorului au încetat la momentul finalizării formalităţilor vamale.

Conform declaraţiilor acestui martor, inculpatul O.K.H. a avut o reacţie foarte tăioasă în momentul în care l-a informat că reprezentanţii SC C.R. SA i-au solicitat lămuriri în legătură cu plata ratei de leasing, inculpatul interzicându-i să mai ia legătura cu reprezentanţii SC C.R. SA şi obligându-l să predea cartela telefonică imediat inculpatului O.M. pentru a nu putea fi contactat de reprezentanţii SC C.R. SA sau A.L. AG. Inculpatul O.K.H. a avut aceeaşi poziţie şi după ce martorul l-a informat că a fost chestionat de organele de poliţie, interzicându-i acestuia să declare orice cu privire Ia acest contract. La rândul său inculpatul O.M. l-a şicanat pe martor reproşându-i diverse aspecte legate de activitatea ş.a. şi oprindu-i salariul, profitând şi de împrejurarea că martorul acceptase să lucreze în lipsa unui contract de muncă înregistrat (la solicitările inculpatului O.K.H., care nu dorea să achite impozite suplimentare).

Martorul a sistat contactele cu cei doi inculpaţi după audierea sa de organele de poliţie.

Tribunalul a reţinut - din declaraţiile martorului U.N. - că acesta a fost racolat de către o persoană care s-a prezentat sub identitatea de A.K. şi sub promisiunea angajării sale în cadrul SC R.C. SRL despre care ştia că face parte din grupul de firme M. al inculpatului O.K.H. a fost de acord să participe la încheierea unui contract de leasing ca împuternicit în locul numitului A.K. În aceste împrejurări l-a cunoscut direct şi pe inculpatul O.M., căruia i-a şi solicitat lămuriri în legătură cu promisiunea de angajare făcută de pretinsul A.K., fiind însă amânat sub diverse pretexte.

I s-a prezentat acestui martor fotografia persoanei care are în mod real identitatea de A.K., martorul nerecunoscând această persoană ca fiind cel care l-a racolat.

Această împrejurare a fost confirmată şi de martorul A.K., care a declarat că, în cursul anului 1997 a fost convins de inculpatul O.K.H. - angajatorul său - să vină în România şi să lucreze în cadrul grupului de firme M., unde urma să realizeze construcţii metalice, obţinerea paşaportului fiindu-i facilitată de inculpatul O.M.

Din declaraţiile acestui martor, Tribunalul a reţinut că, în scopul facilitării obţinerii vizei permanente de şedere în România, în temeiul unui contract de muncă, i-a remis inculpatului O.K.H. paşaportul, acest act rămânând în posesia inculpatului timp de o lună.

Ulterior, martorul a aflat de la un alt angajat al firmei că motivul pentru care i s-a acordat viză a fost faptul că pe numele său s-a înfiinţat o firmă, aspect pe care martorul i l-a reproşat inculpatului O.K.H., care i-a replicat că în România „lucrurile se întâmplă după cum doreşte el” şi i-a cerut expres să nu se implice în afacerile firmei.

Relevante au fost apreciate şi declaraţiile martorului S.G. care a relatat că a venit în România la solicitarea inculpatului O.M., sub pretextul de a lucra ca şi contabil la o firmă din cadrul grupului inculpatului O.K.H. Sub pretextul de a i se facilita obţinerea vizei permanente de şedere în România, martorul a dat inculpatului O.M. actele sale de identitate. La un moment dat martorului i s-a solicitat, din partea aceluiaşi inculpat, să semneze două acte, fără a cunoaşte conţinutul acestuia. Datele de identificare ale martorului au fost utilizate pentru preluarea societăţii SC R.C. SA - atât numele, cât şi semnătura acestui martor se regăsesc pe hotărârea adunării generale a asociaţilor din 11 februarie 2001, prin care administrator al societăţii era desemnat inculpatul Q.E. Martorul precizează că nu a semnat niciodată astfel de documente.

Declaraţii similare a dat şi martorul N.E., care a fost adus în România în aceleaşi condiţii şi tot sub pretextul obţinerii unei vize permanente a dat actele sale inculpatului O.M., ulterior datele de stare civilă şi numele martorului fiind folosite pentru preluarea SC R.C. SA - martorul figurează ca asociat în această societate fără a avea cunoştinţă şi fără a semna vreun act legat de această firmă.

Inculpatul O.K.H. a declarat cu ocazia audierii în faza urmăririi penale că nu cunoaşte nici un aspect cu privire la activităţile firmelor SC R.C. SRL şi SC C.C. SRL şi nici despre încheierea contractelor de leasing.

Apărările inculpatului au fost infirmate însă de întreg materialul probator administrat în cauză, şi în special declaraţiile martorilor ce au fost expuse mai sus.

Atât declaraţiile martorilor indicaţi mai sus, cât şi ale martorilor ce au participat la încheierea primului contract de leasing cu A.L. AG Viena privind 10 capete de tractor, respectiv N.E.M., A.G.B., din cadrul SC C.R. SRL, A.G., aceşti martori declarând că la negocierea contractului de leasing cu SC R.C. SRL persoanele prezente din partea acestei societăţi l-au indicat pe O.K.H. ca persoana care direcţiona explicit negocierile pentru SC R.C. SRL în calitate de director al grupului M. din care făcea parte această societate.

Martorul A.G.B. a indicat în declaraţiile date la urmărire penală că în momentul în care a încercat să ia legătura cu persoanele cu care negociase în mod direct, U.N. şi P.M.C., întrucât constatase neplata ratei de leasing, a fost informat de aceştia că au încetat orice colaborare cu grupul M., ulterior nemairăspunzând nici la telefon.

În acelaşi sens au fost şi declaraţiile martorilor G.R. şi B.D., care au declarat că încheierea contractului de leasing pentru cele 10 capete de tractor cu A.L. AG Viena a fost direcţionată de inculpatul O.K.H., prin intermediul inculpatului O.M., care dădea efectiv indicaţiile primite de la acesta.

Destinaţia finală a tractoarelor achiziţionate de la A.L. AG Viena aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare a fost confirmată de înscrisurile puse de la dispoziţie de martorul K.A., înscrisuri din care rezultă că acestea au fost înmatriculate la Ministerul Transporturilor - Direcţia de Transport a municipiului Homs - Siria pe numele societăţii M.O.T., aparţinând membrilor familiei inculpatului O.K.H.

Implicarea inculpatului O.M. a rezultat din materialul probator expus anterior, toate persoanele audiate prezentându-l ca fiind persoana ce a coordonat încheierea contractului de leasing în numele inculpatului O.K.H. Relaţiile de rudenie dintre cei doi sunt un indiciu în plus de coeziunea rezoluţiei infracţionale.

La. rândul său, inculpatul Q.E. a fost inclus de ceilalţi doi coinculpaţi şi a participat la punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale, participaţia acestuia rezultând din contribuţia inculpatului la preluarea SC R.C. SRL, această preluare făcându-se la indicaţiile inculpatului O.K.H.

Tribunalul a reţinut că acest inculpat a fost administrator al SC R.C. SA, astfel cum rezultă din hotărârea adunării generale a asociaţilor din 11 ianuarie 2002, prin care Q.E. a devenit asociat unic în cadrul acestei societăţi, iar procura specială dată ulterior martorului U.N. de către pretinsul A.K. probează faptul că intenţia celor trei inculpaţi era ca nici inculpatul Q.E. să nu aibă contact direct cu reprezentanţii părţilor vătămate şi să nu aibă o implicare oficială, vizibilă, în încheierea contractelor de leasing.

Activitatea infracţională a inculpatului în demersurile făcute pentru inducerea în eroare a SC A.L. România SRL şi V.T. Corporation au relevat reaua-credinţă a acestui inculpat şi împrejurarea că era la curent cu scopurile ilicite ale inculpaţilor O.K.H. şi O.M.

În aceeaşi perioadă şi într-o manieră similară au fost induşi în eroare reprezentanţii părţilor civile SC A.L. România SRL şi V.T. Corporation, obţinându-se în aceeaşi modalitate un număr de 5 capete tractor marca I. şi respectiv un număr de 7 capete tractor marca V., ce-au fost însuşite de cei trei inculpaţi şi înmatriculate pe societăţile din Siria ale inculpatului O.K.H. fără a se mai achita părţilor civile ratele de leasing.

La data de 10 mai 2002, partea civilă SC A.L. România SRL a încheiat cu SC C.C. SRL, reprezentată de inculpatul Q.E., şi care făcea parte din grupului M. condus de inculpatul O.K.H., un contract de leasing privind 5 autovehicule marca I., valoarea totală a fiind de 382.190 euro.

La data de 20 septembrie 2002, între SC C.C. SRL şi D.C.I.E. Cairo, Egipt, s-a încheiat un contract de prestări servicii prin care autocamioanele achiziţionate de SC C.C. SRL în sistem leasing urmau să efectueze transporturi internaţionale de produse congelate pe ruta Egipt - România. La încheierea contractelor au participat inculpaţii Q.E. şi M.M. În baza acestui contract cele 5 camioane marca I. au fost îmbarcate din Portul Constanţa pe motonava L. sub pavilion sirian, având destinaţia Egipt la data de 17 octombrie 2002, părăsind România la data de 18 octombrie 2002.

Primul termen scadent al ratei de leasing a fost stabilit pentru data de 23 noiembrie 2002, dată la care societatea beneficiară nu a achitat rata de leasing.

Cele 5 capete tractor au fost livrate în Siria proprietarilor firmelor M.O. CO şi Z.T.F. CO, firmele de transport aparţinând rudelor inculpatului O.K.H.

SC C.C. SRL a achiziţionat şi un număr de 7 capete tractor marca V. în sistem leasing de la V.T. Corporation, încheindu-se în acest sens contractul de leasing din data de 07 mai 2002.

Valoarea contractului era de 1.529.239 euro, şi avea ca obiect achiziţionarea unui număr de 15 unităţi capete tractor marca V., din care au fost livrate beneficiarului un număr de 7 tractoare la data de 14 iunie 2003, pentru care s-a achitat un avans iniţial, urmând ca restul tractoarelor să fie livrate după plata primei rate de leasing.

Şi cele 7 capete de tractor marca V. livrate au făcut obiectul contractului de prestări servicii cu D.C.I.E. Cairo, Egipt, şi au fost scoase din România cu aceeaşi navă şi la aceeaşi dată.

Şi acestea au fost livrate proprietarilor firmelor M.O. CO şi Z.T.F. CO, firme de transport aparţinând rudelor inculpatului O.K.H., fără ca părţii civile V.T. Corporation să îi fie achitată vreo rată de leasing.

Tribunalul a reţinut această situaţie de fapt, ca urmare a analizei mijloacelor probatorii expuse mai jos.

Declaraţiile martorului P.M.C. date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, în care a declarat că ştia că societatea SC C.C. SRL era administrată de martorul M.M., apropiat al inculpatului O.K.H., şi această firmă făcea parte tot din grupul de firme M. Martorul s-a ocupat de înmatricularea celor 12 capete de tractor achiziţionate în sistem leasing prin această societate, la indicaţia directă a inculpatului M.O. Relevant este şi faptul că acest inculpat i-a solicitat martorului să urgenteze înmatricularea autotractoarelor întrucât martorul M.M. ar fi condiţionat restituirea unei sume de 20.000 dolari S.U.A. de înmatricularea tractoarelor.

Reaua-credinţă a inculpaţilor a fost confirmată şi de comportamentul SC C.C. SRL după obţinerea fizică a capetelor de tractor. Martorul A.B.A., la data faptei angajat al V.T. Corporation având ca atribuţii urmărirea executării contractelor de leasing, a relatat în declaraţiile date în cele două faze procesuale că la momentul la care a constatat că SC C.C. SRL nu a achitat prima rată de leasing a procedat la notificarea societăţii, executorul judecătoresc comunicând că la adresa indicată nu locuieşte nimeni. Martorul nu a putut contacta reprezentanţii firmei debitoare.

Martorul T.M., audiat în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, administrator al societatea A.S. şi care s-a ocupat de transportarea celor 12 capete tractor, a cofirmat faptul că de realizarea efectivă a formalităţilor vamale s-a ocupat inculpatul Q.E., acesta fiind persoana care l-a contactat direct şi i-a transmis actele în vederea transportului.

Inculpatul Q.E. era administratorul SC C.C. SRL, această calitate a inculpatului fiind confirmată de martorii B.S. şi G.M.A. angajaţi în cadrul grupului de firme M.

Martorul R.I.I. a confirmat că la negocierile cu V.T. Corporation au participat pentru SC C.C. SRL inculpatul Q.E. şi martorul M.M., martorul relatând că a fost surprins de faptul că cei doi nu au negociat condiţiile contractului, ci au acceptat condiţiile standard. De asemenea, se cunoştea faptul că SC C.C. SRL face parte din grupul de firme M.

Relevante în acest sens au fost şi declaraţiile martorului L.A., care a relatat că a dat aviz negativ încheierii contractului de leasing de către V.T. Corporation cu SC C.C. SRL întrucât cunoştea faptul că grupul de firme M. era implicat în afaceri dubioase, cunoscându-se în mediul de afaceri că inculpatul O.K.H. face afaceri la limita legii şi nu îşi onorează obligaţiile, în plus dosarul de creditare al SC C.C. SRL era atât de bine întocmit încât trezea suspiciuni.

Din declaraţiile celor doi martori Tribunalul a reţinut că inculpaţii au prezentat voit condiţii atât de favorabile - practic de nerefuzat - partenerului încât să obţină facil încheierea contractului de leasing. Acceptarea unor termeni contractuali ce ar fi fost oneroşi pentru beneficiar relevă intenţia inculpaţilor de a nu-şi respecta obligaţiile contractuale.

Declaraţiile martorului M.M. date în cursul urmăririi penale sunt în acelaşi sens şi confirmă acuzaţiile aduse inculpaţilor prin actul de sesizare. Martorul a declarat că inculpaţii O.K.H. şi O.M. i-au solicitat să asigure traducerea în cadrul negocierilor ce vor fi purtate de inculpatul Q.E. cu reprezentanţii V.T. Corporation. Martorul urma să primească sume de 50 sau 100 dolari S.U.A. lunar pentru fiecare cap de tractor. Martorul a declarat că după finalizarea negocierilor a cerut inculpatului O.K.H. aceste sume însă i s-a răspuns că tractoarele, au fost furate de către egipteni, ulterior martorul aflând că fuseseră înmatriculate pe firmele din Siria ale acestui inculpat.

Destinaţia efectivă a capetelor de tractor obţinute în această modalitate rezultă din relaţiile furnizate de Interpol Damasc - Siria cu adresa numărul din 04 august 2003, capetele de tractor fiind livrate în Siria proprietarilor M.O. CO şi Z.T.F. CO, ambele fiind firme de transport şi aparţinând rudelor inculpatului O.K.H.

S-a reţinut că implicarea directă a inculpaţilor O.K.H., O.M. şi Q.E. rezultă din modalitatea în care a fost pusă la punct şi realizată efectiv rezoluţia infracţională, negocierea şi încheierea acestor contracte de leasing având loc în aceeaşi perioadă cu obţinerea celor 10 capete de tractor de la A.L. AG Viena, în modalitatea expusă.

Sub aspectul încadrării juridice, faptele inculpatului O.K.H. - de a se asocia cu ceilalţi doi coinculpaţi în vederea inducerii în eroare a părţilor vătămate A.L. AG Viena şi V.T. Corporation, în scopul obţinerii pe nedrept a 10 capete de tractor - prin încheierea unui contract de leasing de către SC R.C. SRL şi 12 capete de tractor prin încheierea unui contract de leasing de către SC C.C. SRL - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 C. pen. şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanţa de fond a mai arătat că reţinerea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. este justificată de unicitatea rezoluţiei infracţionale, relevată de modalitatea similară în care au fost induse în eroare părţile vătămate, perioada scurtă scursă între actele materiale, similaritatea foloaselor necuvenite ce s-au urmărit a se obţine.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate pentru aceste infracţiuni, Tribunalul a avut în vedere, conform art. 72 C. pen., modalitatea şi împrejurările concrete ale comiterii faptelor, modalitatea extrem de elaborată în care a fost conceput planul infracţional, varietatea metodelor adoptate pentru a evita o ulterioară tragere la răspundere penală (cooptarea unor cetăţeni turci în grupul de firme condus de inculpat şi folosirea actelor de identitate ale acestora în scopul falsificării actelor privitoare la societăţile utilizate în scopul inducerii în eroare a părţilor civile, folosirea unor persoane - martorii P.M.C., U.N. - pentru a evita implicarea directă în relaţiile cu părţile civile), valoarea extrem de mare a prejudiciului produs, cât şi împrejurarea că nu a fost recuperat nici în prezent.

De asemenea, s-a avut în vedere poziţia procesuală constant nesinceră a inculpatului, împrejurarea că a încercat să tergiverseze prin orice modalităţi efectuarea cercetării judecătoreşti, iar ulterior s-a sustras cercetării judecătoreşti, poziţie procesuală ce de altfel reprezintă expresia constantă a concepţiei inculpatului cu privire la relevanţa eforturilor organelor judiciare române - concepţie conform căreia în România lucrurile decurg conform voinţei inculpatului - şi care rezultă din declaraţiile martorilor angajaţi în cadrul grupului de firme al inculpatului.

Faţă de toate aceste împrejurări, s-a apreciat că se impune aplicarea unor pedepse mai ferme, pentru a da expresie atât scopului de exemplaritate, cât şi scopului reeducativ, fiind evident că numai executarea unei perioade mai îndelungate în regim de detenţie - cu posibilitatea urmării mai temeinice a programelor de reeducare organizate în cadrul sistemului penitenciar român - ar putea contura inculpatului o imagine corectă cu privire la gravitatea şi semnificaţia legală a comportamentului său ilicit şi totodată ar înlătura o concepţie neinspirată cu privire la presupusul beneficiu al unei impunităţi de facto în faţa autorităţilor judiciare române.

S-a apreciat că gravitatea faptelor impune şi interzicerea dreptului de vot, îndeosebi atitudinea constantă a inculpatului vis-a-vis de autorităţile statale române relevând dincolo de dubiu că posibilitatea ca acesta să se exprime în privinţa unor probleme esenţiale pentru societatea română ar avea doar caracter nefast. De asemenea, împrejurarea că inculpatul a săvârşit fapta în exercitarea şi profitând de atribuţiile deţinute în calitate de administrator al unor societăţi comerciale impune şi interzicerea dreptului.de a avea calitatea de administrator sau membru al consiliului de administraţie al vreunei societăţi comerciale.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la data de 06 aprilie 2005 când s-a dispus reţinerea inculpatului O.K.H. pentru 24 de ore, până la data de 02 august 2005, dată la care a fost admis recursul inculpatului împotriva încheierii din data de 11 iulie 2005, dată de Tribunalul Bucureşti, prin care se dispusese prelungirea măsurii arestării preventive.

S-a mai arătat că fapta inculpatului Q.E. - care în perioada septembrie 2001 - octombrie 2002 s-a asociat cu inculpaţii O.K.H. şi O.M. în scopul inducerii în eroare a părţilor civile A.L. AG Viena şi V.T. Corporation în scopul obţinerii pe nedrept a 10 capete de tractor - prin încheierea unui contract de leasing de către SC R.C. SRL şi 12 capete de tractor prin încheierea unui contract de leasing de către SC C.C. SRL - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 C. pen. şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Disp. art. 41 alin. (2) C. pen. sunt atrase de unicitatea rezoluţiei infracţionale, relevată de modalitatea similară în care au fost induse în eroare părţile vătămate, perioada scurtă scursă între actele materiale, similaritatea foloaselor necuvenite ce s-au urmărit a se obţine.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate pentru aceste infracţiuni, Tribunalul a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi a observat modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a faptelor, caracterul extrem de elaborat al planului infracţional, valoarea prejudiciului produs, împrejurarea că inculpatul s-a sustras urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, faţă de acesta emiţându-se mandat de arestare preventivă în lipsă la data de 18 aprilie 2005 (prin încheierea din această dată de Tribunalului Bucureşti, secţia a lI-a penală, emisă în Dosarul nr. 2440/2005), mandat ce nu a fost pus în executare nici în prezent, condiţii în care apreciază că scopurile de exemplaritate şi reeducativ nu vor putea fi atinse decât prin aplicarea unor pedepse mai ferme.

S-a arătat că se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) - constând în dreptul de a avea calitatea de administrator sau membru al consiliului de administraţie al vreunei societăţi comerciale, pe 10 ani după executarea pedepsei principale aplicate pentru infracţiunea de înşelăciune. Raţiunile acestei măsuri fiind identice ca şi în cazul inculpatului O.K.H., având în vedere şi poziţia procesuală a inculpatului care s-a sustras procesului penal, dar şi decizia nr. 24/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi se aplică în condiţiile art. 65 C. pen. şi inculpaţilor cetăţeni străini.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului, luată prin mandatul de arestare preventivă din 18 aprilie 2005, nepus în executare la momentul prezentei.

S-a concluzionat că faptele inculpatului O.M. - care în perioada septembrie 2001 - octombrie 2002 s-a asociat cu inculpaţii O.K.H. şi Q.E. în scopul inducerii în eroare a părţilor civile A.L. AG Viena şi V.T. Corporation în scopul obţinerii pe nedrept a 10 capete de tractor - prin încheierea unui contract de leasing de către SC R.C. SRL şi 12 capete de tractor prin încheierea unui contract de leasing de către SC C.C. SRL - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 C. pen. şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aplicarea acestor din urmă dispoziţii fiind atrase de unicitatea rezoluţiei infracţionale, relevată de modalitatea similară în care au fost induse în eroare părţile vătămate, perioada scurtă scursă între actele materiale, similaritatea foloaselor necuvenite ce s-au urmărit a se obţine.

Fapta inculpatului de a-l determina pe martorul P.M.C. să se folosească, fără vinovăţie, de acte false - respectiv adresă pretins provenind din partea A.L. AG Viena prin care se menţiona că SC R.C. SRL avea drept de liberă utilizare în traficul internaţional a celor 10 capete tractoare marca I. - la Direcţia Generală a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Bucureşti întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la folosire de acte false la autoritatea vamală. Deşi la momentul sesizării instanţei fapta era prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, având în vedere că modificările legislative intervenite prin adoptarea C. vam. prin Legea nr. 86/2006 nu au modificat nici condiţiile de încriminare şi nici limitele de pedeapsă, Tribunalul a avut în vedere noul text de lege ce reproduce identic infracţiunea încriminată iniţial prin textul de lege menţionat mai sus. Pentru această faptă, Tribunalul reţinând - în drept - dispoziţiile art. 273 din Legea nr. 86/2006, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 273 din Legea nr. 86/2006.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate pentru aceste trei infracţiuni, Tribunalul a avut în vedere în condiţiile art. 72 C. pen., ca şi în cazurile precedente, modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a faptelor, valoarea totală extrem de ridicată a prejudiciului cauzat, împrejurarea că nu a fost recuperat, nici parţial, faptul că acest inculpat s-a sustras urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti fiind emis mandatul de arestare preventivă în lipsă prin încheierea Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, din 18 aprilie 2005 (Dosarul nr. 2440/2005), dar şi împrejurarea că acest inculpat acţionat la ordinele directe ale inculpatului O.K.H. şi nu ar fi desfăşurat activitatea infracţională în lipsa iniţiativei acestui inculpat, pentru aceste considerente aplicând pedepse mai ferme pentru infracţiunile săvârşite, operaţiune juridică necesară pentru a da relevanţă scopurilor de exemplaritate şi reeducativ al pedepselor. Faţă de ultimul argument, ca şi în cazul inculpatului Q.E., cuantumul acestora vor fi mai reduse decât cele aplicate inculpatului O.K.H.

Şi acestui inculpat i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. constând în dreptul de a avea calitatea de administrator sau membru al consiliului de administraţie al vreunei societăţi comerciale, pe 10 ani după executarea pedepsei principale, având în vedere aceleaşi raţiuni referitoare la gravitatea faptelor, poziţia procesuală şi natura funcţiei de care inculpatul s-a folosit pentru săvârşirea faptelor, cât şi decizia nr. 24/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi se aplică în condiţiile art. 65 C. pen. şi inculpaţilor cetăţeni străini.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, luată prin mandatul de arestare preventivă din 18 aprilie 2005, nepus în executare la momentul prezentei.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, Tribunalul a constatat că partea civilă A.L. AG Viena reprezentată de A.L. România, s-a constituit parte civilă cu următoarele sume: suma de 732.033 euro, reprezentând valoarea contractului şi valoarea reziduală stabilite prin contractul de leasing încheiat în data de 07 martie 2002 cu SC R.C. SRL. Valoarea prejudiciului se compune din suma de 662.334 euro, valoarea totală a 4 tractoare marca I.E.S. şi 6 tractoare marca I.E.T., valoarea reziduală de 139.398 euro, sume din care se scade suma de 69.699 euro achitată de SC R.C. SRL la momentul încheierii contractului.

Aceeaşi parte civilă a solicitat suma de 382.190 euro, reprezentând valoarea contractului de leasing încheiat cu SC C.C. SRL în data de 10 mai 2002, având ca obiect 5 autovehicule marca I.S.

Partea civilă V.T. Corporation s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale şi a precizat cuantumul prejudiciului prin cererea din 21 ianuarie 2008 la suma de 480.760 euro, reprezentând valoarea contractului încheiat cu SC C.C. SRL la data de 07 mai 2002.

S-a concluzionat - pe latură civilă - că pretenţiile sunt justificate, valorile solicitate reieşind din copiile contractelor de leasing încheiate cu cele două societăţi şi depuse la momentul formulării plângerilor penale.

Pe cale de consecinţă, au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata către partea civilă V.T. Corporation a sumei de 480.760 euro echivalent RON la data plăţii şi la plata către partea civilă A.L. AG Viena, prin A.L. România SA, a sumei de 1.114.223 euro echivalent RON la data plăţii.

În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a luat măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale celor trei inculpaţi până la concurenţa sumei totale stabilite cu titlul de prejudiciul.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri în termen legal inculpaţii O.K.H. şi O.M., aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.

Inculpatul O.K.H. a criticat în principal greşita condamnare, în condiţiile în care instanţa de fond a procedat la soluţionarea cauzei fără ca procedura de citare să fi fost legal îndeplinită, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti;

În subsidiar a solicitat rejudecarea cauzei şi în baza probelor administrate - din care nu a rezultat vinovăţia inculpatului, să se dispună achitarea lui, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Într-un al doilea subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei, potrivit art. 72, 52 C. pen.

Inculpatul O.M. a criticat sentinţa cu privire la greşita soluţionare a cauzei şi condamnare a sa, fără ca procedura de citare să fi fost legal îndeplinită.

În subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza să fie pronunţată o hotărâre legală şi temeinică prin care să se dispună achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu există elemente care să-l indice ca autor al faptei de înşelăciune şi de asociere în vederea comiterii de infracţiuni.

Într-un al doilea subsidiar a criticat greşita individualizare a pedepsei aplicate.

Examinând cauza sub aspectul motivelor de apel ale inculpaţilor O.K.H.. şi O.M., cât şi din perspectiva dispoziţiilor art. 371 şi urm. C. proc. pen., Curtea a constatat apelurile promovate ca nefondate.

Cu privire la apelul inculpatului O.K.H., instanţa de prim control judiciar a apreciat că, potrivit art. 291 alin. (1) C. proc. pen., judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită, înfăţişarea părţii în instanţă, în persoană sau prin reprezentant ori avocat ales ori sau avocat din oficiu, dacă acesta din urmă a luat legătura cu partea reprezentată, acoperind orice nelegalitate survenită în procedura de citare.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, a apreciat că instanţa de fond a procedat în conformitate cu dispoziţiile procedurale în materie, fiind citat inculpatul O.K.H., iniţial, la toate adresele din România, cât şi prin afişare, în conformitate cu dispoziţiile art. 177 şi urm. C. proc. pen., iar - ulterior - şi la adresele din străinătate, prin Ministerul Justiţiei, în comisie rogatorie, toate acestea pe fondul informaţiilor de notorietate privind situaţia şi locul unde se află inculpatul.

Textul de lege care reglementează citarea inculpatului la şedinţa de judecată, dispoziţii care conferă, pe de o parte, inculpatului garanţia că procesul penal în care este judecat nu se desfăşoară fără a i se da posibilitatea efectuării apărării complete şi în modalitatea care consideră, iar pe de altă parte, instanţei de judecată că acesta (inculpatul) are cunoştinţă de existenţa unui astfel de proces şi de obligaţiile pe care i le stabileşte legea pe parcursul desfăşurării lui.

Elementul principal care interesează fiinţa acestui text este ca inculpatul să aibă cunoştinţă de procesul penal în care este parte, data şi locul desfăşurării lui, indiferent prin ce modalitate ia la cunoştinţă - personal, prin rudele aflate la domiciliu, avocat angajat, registratură, afişare, modalităţi prevăzute în text, situaţie în care se găseşte inculpatul.

De altfel, greutăţile întâmpinate de instanţa de fond pentru legala citare a inculpaţilor - uneori apelând şi la Interpol, pentru aflarea locului de cazare/deţinere - au fost întâmpinate şi de instanţa de apel, cu toate acestea, prezenţa apărătorului ales acoperind orice nelegalitate survenită în procedura de citare, în această fază a judecăţii - apel (text introdus prin Legea nr. 202/2010, M. Of. din 26 octombrie 2010).

Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat acest motiv de apel ca nefondat, procedura de citare cu inculpatul O.K.H. fiind legal îndeplinită.

Potrivit art. 345 C. proc. pen., instanţa hotărăşte, prin sentinţă, asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, condamnarea pronunţându-se dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, a rezultat cu prisosinţă vinovăţia inculpatului O.K.H. faptele reţinute în sarcina sa, prin actul de inculpare, fiind pe deplin dovedite, apărările inculpatului, în sensul că nu a avut legătură cu activitatea respectivă, neexistând vreun document din care să rezulte implicarea în faptă prin semnătură, decizie, dispoziţii faţă de alţii, este pur formală, nefiind sprijinită de nici o probă făcută în instanţă.

Astfel, inculpatul O.K.H., în calitate de preşedinte al grupului de firme M., a iniţiat şi coordonat o grupare criminală, la care au aderat şi cetăţeni de origine arabă - inculpaţii O.M. şi Q.E. - cu o structură bine definită, având ca scop inducerea în eroare a părţilor vătămate A.L. AG Viena, A.L. România şi V.T. Corporation, în vederea obţinerii unui număr de 22 capete de tractor, pe care Ie-a exportat în Siria şi Egipt, unor societăţi care aparţin familiei O. sau se află în cercul de interese al acesteia.

În realizarea planului, inculpatul O.K.H. şi ceilalţi au atras şi pe M.M., A.K., U.N. şi P.M.C., din ale căror declaraţii a rezultat că persoana care emitea dispoziţiile necesare şi coordona activitatea celorlalţi inculpaţi şi persoane implicate a fost O.K.H., iar de executarea ordinelor acestuia s-au ocupat în mod direct inculpaţii O.M. şi Q.E.

În cadrul planului astfel elaborat, inculpaţii au avut în vedere încheierea unor contracte de leasing, prin societăţi preluate în cadrul grupului condus de către inculpatul O.K.H. şi administrate de persoane fictive, folosindu-se datele de stare civilă ale unor persoane de origine arabă racolate de inculpaţii M.O. şi Q.E. sub pretextul ajutorului dat acestora, în vederea obţinerii unor vize de şedere temporară în România.

Relevante în acest sens au fost apreciate declaraţiile martorului P.M.C., care a fost cooptat în cadrul grupului M., promiţându-i-se angajarea în funcţia de director în cadrul SC R.C. SRL, promisiune făcută direct de inculpatul O.K.H., martorul fiind împuternicit să reprezinte această societate în cadrul negocierilor pentru contractul de leasing cu partea vătămată.

În acelaşi scop, a fost cooptat în cadrul grupului şi martorul U.N., acesta fiind racolat de o persoană cu identitate falsă de A.K., fiind împuternicit, prin procură specială, de către această persoană, în calitate de administrator cu puteri depline a SC R.C. SRL.

În această calitate, martorul U.N. a însoţit pe martorul P.M.C. la negocierile cu partea vătămată şi a semnat contractul de leasing, ca reprezentant al societăţii beneficiare.

Contractul de leasing financiar a fost semnat la data de 07 martie 2002, între partea civilă A.L. AG Viena şi SC R.C. SRL - cu obiect 10 autotractoare marca I., acestea părăsind teritoriul României la începutul lunii august 2002, cu destinaţia Siria, cu nava A.K.F., sub pavilion sirian.

După părăsirea teritoriului României de către cele 10 autotractoare, SC R.C. SRL nu a mai achitat ratele de leasing, astfel încât partea civilă A.L. AG Viena a sesizat, la data de 15 noiembrie 2002, organele de poliţie, cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

S-a reţinut că autotractoarele au fost înmatriculate la Ministerul Transporturilor - Direcţia de Transport a municipiului Homs - Siria, pe numele firmelor aparţinând inculpatului O.K.H., prin rudele sale.

Astfel cum s-a menţionat, situaţia de fapt expusă mai sus rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, coroborate cu înscrisurile administrate, respectiv:

- declaraţiile martorului P.M.C., din care rezultă că era subordonat inculpatului O.K.H. - directorul grupului de firme - şi primea indicaţii concrete de la inculpatul O.M.;

- i-a fost trasată, ca sarcină de la inculpatul O.K.H., prospectarea pieţei în vederea achiziţionării de capete de tractor;

- directivele concrete privind negocierile cu părţile civile le-a primit de la inculpatul O.M., în condiţiile în care deciziile finale erau luate de inculpatul O.K.H.;

- contractele şi actele necesare pentru rezolvarea problemelor apărute la Direcţia Vamală Port Constanţa i-au fost înmânate martorului P.M.C. de către inculpatul O.K.H., inclusiv o adresă cu aparenţa de a fi emisă de A.L. AG Viena, prin care se atesta că SC R.C. SA avea dreptul de liberă utilizare a autotractoarelor marca I. în traficul internaţional;

- atitudinea inculpatului O.K.H. faţă de martor, atunci când acesta l-a anunţat că reprezentanţii SC C.R. SA sau A.L. România revendică neplata ratei de leasing, cât şi momentul în care i-a anunţat pe inculpaţi că a fost chestionat de organele de poliţie, fiindu-i interzis acestuia să mai aibă legături/relaţii cu părţile civile sau să mai declare la organele de poliţie cu privire la desfăşurarea contractului.

- declaraţiile martorului U.N.:

- care arată că a fost racolat de către o persoană care s-a prezentat sub identitatea de A.K. şi sub promisiunea angajării sale în cadrul firmei SC R.C. SRL, a fost de acord să participe la încheierea unui contract de leasing ca împuternicit în locul numitului A.K., împrejurări în care l-a cunoscut şi pe inculpatul O.K.H. - ca reprezentant al grupului de firme M.;

- la prezentarea fotografiei persoanei care are - în mod real - identitatea de A.K., martorul nu a recunoscut această persoană ca fiind cel care I-a racolat;

- declaraţiile martorului A.K.:

- a venit în România la îndemnul inculpatului O.K.H. pentru a lucra în cadrul grupului de firme M., obţinerea paşaportului fiindu-i facilitată de inculpatul O.M.;

- în scopul obţinerii vizei permanente de şedere în România, pe baza unui contract de muncă, i-a dat inculpatului O.K.H. paşaportul, pe timp de o lună, ulterior, aflând că pe numele său s-a înfiinţat o firmă;

- declaraţiile martorului S.G.:

- a venit în România la solicitarea inculpatului O.M., sub promisiunea angajării în calitate de contabil Ia una din firmele grupului M. de inculpatul O.K.H. şi a predat actele de identitate sub pretextul obţinerii vizei de şedere permanentă în România;

- datele de identitate ale martorului au fost utilizate pentru preluarea SC R.C. SRL - atât numele, cât şi semnătura fiind regăsite pe hotărârea adunării generale a asociaţilor;

- semnarea de către martor a două documente, la îndemnul inculpatului O.K.H., fără a cunoaşte conţinutul acestora;

- declaraţiile martorului N.E.:

- a fost adus în România de către inculpatul O.K.H. şi, sub pretextul obţinerii vizei permanente, a dat documentele de identitate inculpatului, aceste date de identitate fiind folosite la preluarea SC R.C. SRL - martorul figurând ca asociat în această societate fără a avea cunoştinţă şi fără a semna vreun act legat de această firmă.

Declaraţiile celorlalţi martori, respectiv N.E.M., A.G.B., A.G., care au participat Ia încheierea primului contract de leasing cu A.L. AG Viena, confirmă faptul ca persoanele prezente din partea SC R.C. SRL l-au indicat pe inculpatul O.K.H. ca persoana care direcţiona explicit negocierile pentru această societate, în calitate de director al grupului M. din care făcea parte şi SC R.C. SA.

Cu privire la prejudiciul produs părţilor civile A.L. România şi V.T. Corporation, constând în contravaloarea a 5 capete de tractor marca I. şi, respectiv, un număr de 7 capete tractor marca V., însuşite de cei trei inculpaţi şi înmatriculate pe societăţile din Siria de inculpatul O.K.H., fără a se mai achita părţilor civile ratele de leasing, în baza contractului de leasing încheiat cu SC C.C. SRL. Se constată - pe baza probatoriului administrat - că inculpaţii au procedat într-o manieră similară, încurajaţi de activitatea infracţională anterioară.

Astfel, din declaraţiile martorilor A.G.B., M.T., B.S., G.M.A., R.I.I., L.A. şi M.M., rezultă fără putinţă de tăgadă vinovăţia inculpatului O.K.H., care împreună cu inculpaţii O.M. şi Q.E. au pus la punct şi realizat planul infracţional stabilit iniţial, constând în negocierea şi încheierea contractului de leasing, această activitate având loc în aceeaşi perioadă, cu obţinerea celor 10 capete de tractor de la A.L. AG Viena, justificând şi prin aceasta încadrarea juridică a faptelor, relevată de modalitatea similară în care au fost induse în eroare părţile vătămate, perioada scurtă scursă între cele două acte materiale, similaritatea foloaselor necuvenite, ce s-au urmărit a se obţine.

În acest sens, este de subliniat adresa din 04 august 2003 - Interpol Damasc, din care rezultă că respectivele capete de tractor livrate în Siria proprietarilor M.O. CO şi Z.T.F. CO, ambele fiind firme de transport şi aparţinând rudelor inculpatului O.K.H.

Cu privire la al doilea motiv subsidiar, vizând redozarea pedepsei aplicate, Curtea a constatat că şi acesta este neîntemeiat, întrucât, potrivit art. 72 C. pen., la individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate pentru aceste infracţiuni, Tribunalul a avut în vedere modalitatea şi împrejurările concrete ale comiterii faptelor, modalitatea extrem de elaborată în care a fost conceput planul infracţional şi varietatea metodelor adoptate pentru a evita o ulterioară tragere la răspundere penală (cooptarea unor cetăţeni străini în grupul de firme condus de inculpat şi folosirea actelor de identitate ale acestora în scopul falsificării actelor privitoare la societăţile utilizate în scopul inducerii în eroare a părţilor civile/folosirea unor persoane - martorii P.M.C., U.N. - pentru a evita implicarea directă în relaţiile cu părţile civile), valoarea extrem de mare a prejudiciului produs, cât şi împrejurarea că nu a fost recuperat nici în prezent.

În aceleaşi context, s-a avut în vedere poziţia procesuală constant nesinceră a inculpatului O.K.H., împrejurarea că a încercat să tergiverseze efectuarea cercetării judecătoreşti, iar ulterior s-a sustras cercetării judecătoreşti, poziţie procesuală ce de altfel reprezintă expresia constantă a concepţiei inculpatului cu privire la relevanţa eforturilor organelor judiciare române - concepţie conform căreia în România lucrurile decurg conform voinţei inculpatului - şi care rezultă din declaraţiile martorilor - angajaţi în cadrul grupului de firme al inculpatului. Pentru toate aceste argumente, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată - în cuantum şi modalitate de executare - este aptă să realizeze cerinţele prevăzute de art. 52 C. pen.

Cu privire la apelul inculpatului O.M.:

Criticile formulate şi de acest apelant, cu privire la neîndeplinirea legală a procedurii de citare sunt fondate, întrucât a fost citat prin comisie rogatorie, prin Ministerul Justiţiei şi prin Interpol şi întrucât nu a putut fi astfel realizată s-a dispus şi citarea acestuia prin afişare, la dosar nefiind depusă o dovadă a faptului că inculpatul s-ar fi aflat încarcerat în vreun penitenciar din străinătate. Ambii inculpaţi au fost citaţi şi la toate domiciliile din România, precum şi prin afişare.

S-a arătat că vinovăţia inculpatului O.M. rezultă din acelaşi material probator administrat şi expus la analiza motivului de apel al inculpatului O.K.H., toate persoanele audiate prezentând-l ca fiind persoana ce a coordonat încheierea contractelor de leasing în numele inculpatului O.K.H.

Mai mult, relaţiile de rudenie dintre cei doi inculpaţi (apelanţi în speţă) reprezintă un indiciu de coeziune a rezoluţiei infracţionale.

Nici motivul de apel referitor la greşita individualizare a pedepsei nu a putut fi primit de instanţa de prim control judiciar, întrucât, la individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate pentru aceste trei infracţiuni, Tribunalul a avut în vedere în condiţiile art. 72 C. pen., ca şi în cazurile precedente, modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a faptelor, valoarea totală extrem de ridicată a prejudiciului cauzat, împrejurarea că nu a fost recuperat, nici parţial, faptul că acest inculpat s-a sustras urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti fiind emis mandatul de arestare preventivă în lipsă prin încheierea Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, din 18 aprilie 2005 (Dosar nr. 2440/2005), dar şi împrejurarea că acest inculpat a acţionat Ia ordinele directe ale inculpatului O.K.H. şi nu ar fi desfăşurat activitatea infracţională în lipsa iniţiativei acestui inculpat, cuantumul acestora fiind mai redus decât cele aplicate inculpatului O.K.H.

Şi în cazul acestui inculpat, faţă de argumentele expuse, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată - în cuantum şi modalitate de executare - este aptă să realizeze cerinţele impuse de art. 52 C. pen.

În considerarea celor expuse, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia penală nr. 24/A din 31 ianuarie 2012 a respins ca nefondate apelurile inculpaţilor, dispunând obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva deciziei evocate, recurenţii inculpaţi au formulat în termen legal recursuri.

Recurentul inculpat O.M. a invocat într-o primă critică cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 21 C. proc. pen., susţinând că atât sentinţa instanţei de fond, cât şi decizia Curţii de Apel au fost pronunţate cu încălcarea prevederilor privind citarea sa în faţa instanţei de judecată.

S-a arătat că prin încheierea de şedinţă din 05 septembrie 2009 instanţa fondului a dispus citarea inculpatului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în temeiul art. 177 alin. (8) C. proc. pen., însă o asemenea procedură nu era aplicabilă în speţa de faţă întrucât între România şi Siria, în materia de cooperare judiciară în materie penală există tratat bilateral care reglementează procedura de citare, respectiv Convenţia între Republica Socialistă România şi Republica Arabă Siriană privind asistenţa juridică în materie civilă, familială şi penală, ratificată de statul român prin Decretul nr. 70/1979 publicat în M. Of. nr. 19/05.03.1979.

Potrivit tratatului amintit, art. 3 şi 10, transmiterea de acte şi comisii rogatorii se efectuează prin intermediul Ministerelor de Justiţie, iar în opinia apărării, încălcarea dispoziţiilor referitoare la citarea inculpatului în faza de judecată, ţinând de prezenţa inculpatului, obligatorie, determină nulitatea absolută a actelor efectuate cu nerespectarea lor, inclusiv a hotărârilor pronunţate.

S-a mai învederat Înaltei Curţi că în faza apelului instanţa nu a mai procedat Ia citarea inculpatului O.M. nici prin scrisoare recomandată, considerându-se procedura legal îndeplinită prin afişare la consiliul local şi uşa instanţei, în împrejurarea în care poliţia de frontieră comunicase instanţei fondului că inculpatul a părăsit România în noiembrie 2004.

Un alt caz de casare considerat de către apărare ca fiind incident în cauză este cel reglementat în art. 385⁹pct. 9 C. proc. pen., sens în care s-a invocat precizarea făcută în cuprinsul considerentelor deciziei recurate de instanţa de prim control judiciar vizând caracterul fondat al criticilor privind nelegala citare a inculpatului, dispozitivul deciziei statuând însă respingerea ca nefondat a apelului inculpatului.

O altă critică priveşte greşita condamnare, urmare a comiterii unei grave erori de fapt, circumscris cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., în condiţiile în care fapta nu a fost săvârşită de inculpatul O.M.

S-a susţinut că legat de acuzaţiile aduse, procurorul a folosit instituţia de „grup de firme”, care de altfel nu are reglementare juridică, însă s-a dorit a se justifica astfel ideea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi pentru a se acredita ideea că inculpatul O.M. avea o poziţie dominantă coordonând activitatea infracţională cu scopul prejudicierii societăţii. În realitate, însă, acuzarea nu a produs nici un fel de dovezi din care să rezulte că la momentul derulării evenimentelor era constituită vreo entitate sub titulatura „grup de firme M.”, ci exista în realitate o singură societate SC M.E. SRL.

Referitor la implicarea recurentului inculpat O.M. în derularea negocierilor şi încheierea contractului de leasing, apărarea consideră că inculpatul nu a avut vreo participare, nici un învinuit ori martor nu a menţionat că ar fi primit indicaţii de la inculpatul O.M. cu privire la societatea cu care să declanşeze negocierile.

De asemenea, învinuiţii din cauză nu au făcut nici o referire la implicarea inculpatului O.M. în achiziţionarea efectivă şi expedierea în străinătate a vehiculelor marca I. şi V.

S-au invocat în acest sens declaraţiile martorilor G.M.A., R.I.I., C.D., H.M. şi T.M.

În fine, într-o ultimă critică, recurentul inculpat O.M. a înţeles să invoce greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate, învederând că pedeapsa de 14 ani închisoare este mult prea mare în raport cu situaţia de fapt reţinută, participaţia sa fiind una redusă ca amploare şi importanţă.

Constatarea instanţelor privind sustragerea inculpatului de la urmărirea penală şi judecată s-a arătat că este netemeinică, în condiţiile în care inculpatul a părăsit România în mod legal, întorcându-se în ţara natală, Siria, şi a procedat astfel nu în scopul de a evita anchetarea în acest dosar penal, părăsirea teritoriului României având loc la 01 noiembrie 2004, iar urmărirea penală declanşându-se la 29 martie 2005.

S-a mai arătat că inculpatul O.M. nu a avut nici un moment intenţia de a se ascunde, dovadă fiind ca în toată această perioadă a avut acelaşi domiciliu în ţara sa natală, domiciliul la care au ajuns citaţiile din dosar, însă cu un decalaj ce nu a permis îndeplinirea în mod legal a procedurii de citare.

Recurentul inculpat O.K.H. a invocat de asemenea în cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, dar şi în cadrul dezbaterilor, nelegala sa citare, în contextul cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.

În împrejurarea în care era de notorietate că inculpatul nu se mai afla pe teritoriul României - pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. aflându-se Dosarul nr. 121/D/P/2007 având ca obiect tocmai plecarea din ţară, existând informaţii oficiale cu privire la locul unde se afla acesta - apărarea a susţinut că în mod greşit inculpatul a fost citat prin afişare la ultimul domiciliu cunoscut în România.

Mai mult decât atât, s-a arătat că la termenul din 29 aprilie 2009 în Dosarul nr. 8263/2/2001 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, s-a trimis de către familia inculpatului O.K.H. din Siria o notă prin care instanţa era informată că inculpatul se află în custodia autorităţilor siriene, fiind încarcerat în Damasc, informaţie confirmată prin declaraţii de presă la acel moment atât de Preşedinţia României, cât şi de Directorul S.R.I., precum şi prin declaraţia dată de Preşedintele Siriei.

Şi citarea inculpatului O.K.H. în Siria a fost apreciată de apărare ca nelegal îndeplinită, sens în care s-au înfăţişat argumente identice cu cele aduse de recurentul inculpatul O.M.

Criticile vizând greşita condamnare urmare a comiterii unei grave erori de fapt - circumscris cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. - au avut în vedere aceleaşi aspecte iterate de inculpatul O.M., invocându-se lipsa de implicare a inculpatului O.K.H. în derularea negocierilor şi încheierea contractului de leasing.

Hotărârile pronunţate în cauză au fost criticate şi din perspectiva aplicării unor pedepse greşit individualizate în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen.

În condiţiile în care instanţa de recurs ar considera totuşi o oarecare vinovăţie a inculpatului s-a solicitat, în raport cu gradul redus al participaţiei sale, reducerea semnificativă a cuantumului pedepsei aplicate, sens în care s-a cerut a se mai constata că inculpatul nu a încercat să se sustragă judecăţii.

Examinând hotărârile recurate, actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de casare invocate, a criticilor aduse de către recurenţii inculpaţi, dar şi din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a expus următoarele:

Starea de fapt reţinută de ambele instanţe s-a reţinut că este integral conturată de materialul probator administrat în cauză, din analiza şi coroborarea acestuia rezultând, dincolo de orice îndoială, modalitatea concretă în care au acţionat inculpaţii O.K.H., O.M. şi Q.E.

A reieşit astfel că în perioada septembrie 2001 - octombrie 2002 inculpatul O.K.H., preşedinte al firmelor M., a iniţiat şi coordonat o grupare de criminalitate organizată la care au aderat cetăţeni de origine arabă, coinculpaţii O.M. şi Q.E., în scopul de a induce în eroare partea vătămată A.L. AG Viena, A.L. România şi V.T. Corporation, realizând astfel obţinerea a 22 capete tractor ce au fost transportate în Siria şi Egipt, destinatare fiind societăţi ce aparţineau familiei O. ori apropiaţilor lor, prin neachitarea ratelor de leasing.

Materialul probator al cauzei a evidenţiat rolul, sarcinile pe care fiecare inculpat le avea în cadrul grupului criminal., dar şi aspectul că inculpaţii, sub pretextul obţinerii vizelor de şedere temporară a unor cetăţeni arabi în România, foloseau documentele acestora pentru înfiinţarea de noi societăţi comerciale în cadrul grupului, fără ca persoanele în cauză să cunoască că au devenit asociat ori administratori la societăţile comerciale nou înfiinţate.

De altfel, procedând la o judicioasă şi completă analiză a probelor, instanţele au stabilit o corectă situaţie de fapt, expunând în mod detaliat activitatea infracţională a inculpaţilor, prezentând amplu şi corespunzător acţiunile ilicite desfăşurate de aceştia în negocierea/încheierea contractelor de leasing, achiziţionarea în sistem leasing a celor 10 capete tractor de la A.L. AG Viena şi respectiv 5 şi 7 capete tractor de la A.L. România şi V.T. Corporation.

De asemenea, implicarea directă a inculpaţilor a rezultat din modalitatea în care s-a produs negocierea şi încheierea contractelor de leasing, faptelor inculpaţilor stabilindu-se o corectă încadrare juridică în raport şi cu prejudiciul extrem de ridicat produs în cauză societăţii de leasing.

Prin urmare, critica adusă de recurenţii inculpaţi cu privire la greşita lor condamnare consecinţă a comiterii de către instanţă a unei grave erori de fapt s-a apreciat că este nefondată.

S-a arătat că este ştiut că eroarea de fapt există atunci când situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată este contrară probelor dosarului, hotărârea reţinând o anumită situaţie de fapt pe baza probelor administrate în cauză în timp ce probele nu reflectă acea situaţie de fapt ori situaţia de fapt constatată de instanţă nu e confirmată de probe.

Or, în speţa de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma propriului examen, nu a identificat nici un element care să ateste discordanţa între cele reţinute de instanţe şi conţinutul real al probelor, ci dimpotrivă a constatat că soluţia pronunţată este susţinută de întregul material probator al cauzei.

În raport cu critica având caracter comun avansată de recurenţii inculpaţi O.K.H. şi O.M. şi circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385⁹pct. 21 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat:

Acest caz de casare este aplicabil, hotărârea fiind supusă casării, în două situaţii: când judecata în primă instanţă sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi şi când una din părţi, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta la judecată în primă instanţă sau în apel şi de a înştiinţa despre această imposibilitate.

Recurenţii inculpaţi au invocat nelegala lor citare de către instanţele naţionale.

Inculpatul O.M. a susţinut că modalitatea de citare la care au recurs instanţele - prin scrisoare recomandată, nu era legală, în condiţiile în care între România şi Siria, în materie de cooperare judiciară în materie penală, opera un tratat bilateral ce obliga la citarea sa prin Ministerul Justiţiei.

S-a mai apreciat de către apărare că nici îndeplinirea procedurii cu inculpatul în faţa instanţei de apel prin afişare la uşa instanţei şi la consiliul local nu a respectat cerinţele legale în materie, aceleaşi argumente fiind aduse şi în sprijinul incompletei citări la domiciliile inculpatului cunoscute în România, în condiţiile în care la termenul din 17 noiembrie 2005, conform comunicatului Poliţiei de Frontieră, se cunoştea că inculpatul plecase din România.

Inculpatul O.K.H. a invocat de asemenea nelegala sa citare prin afişare la ultimul domiciliu cunoscut din România în împrejurarea în care, în mod oficial, se confirmase informaţia că se află în custodia autorităţilor siriene, fiind încarcerat la Damasc.

În baza propriului demers analitic cu privire la criticile formulate de cei doi recurenţi inculpaţi în legătură cu citarea lor de către instanţe, şi în conformitate cu cerinţele legale în materie în vigoare la data judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat ca neîntemeiate criticile, în virtutea următoarelor considerente:

În respectarea prevederilor art. 291 C. proc. pen. care statuează reguli cu privire la judecată şi procedura de citare, instanţele au procedat la citarea inculpaţilor, la toate adresele cunoscute pe teritoriul României, dar şi prin afişare în conformitate cu art. 177 C. proc. pen., precum şi la adresele din străinătate, prin Ministerul Justiţiei, în comisie rogatorie, având în vedere tocmai informaţiile cu caracter notoriu, privind situaţia şi locul în care s-ar fi aflat inculpatul.

Instanţele au efectuat toate demersurile legale ce se impuneau în vederea respectării garanţiei inculpaţilor de a li se oferi posibilitatea unei apărări complete, de a avea, în primul rând, cunoştinţă de existenţa unui proces în care erau părţi, iar dificultăţile evidente întâmpinate de către instanţe pentru legala citare a inculpaţilor au fost acoperite prin prezenţa apărătorilor aleşi, în faţa instanţei de apel în împrejurarea în care procedura de citare cunoscuse modificările, îmbunătăţirile prin Legea nr. 202/2010, publicată în M. Of. din 26 octombrie 2010, în vigoare la 25 noiembrie 2010 - art. 291 C. proc. pen., consfinţind reguli noi cu privire la citarea părţilor la judecată.

Dintr-o asemenea perspectivă, criticile aduse de inculpaţi s-a apreciat că sunt lipsite de fundament, în cazul inculpatului O.M. fiind respectată Convenţia dintre Republica Socialistă România la acel moment şi Siria, dar şi dispoziţiile dreptului intern cu referire la citare, iar privitor la inculpatul O.K.H. procedura de citare fiind legal îndeplinită, atât în faţa instanţei de fond, cât şi a instanţei de prim control judiciar.

S-a impus observaţia că însuşi inculpatul O.M. a recunoscut, prin apărătorul său, în cuprinsul motivelor scrise de recurs, că nu s-a sustras de la procedurile judiciare, în toată perioada primind citaţiile în ţara sa natală, însă cu un decalaj ce nu a permis, în opinia sa, îndeplinirea legală a procedurii de citare.

A rezultat aşadar că inculpatul a avut cunoştinţă de derularea procesului în care era parte, data şi locul desfăşurării lui.

În raport cu greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, critică avansată în plan subsidiar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuând propriul examen vizând operaţiunile de individualizare judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, a expus următoarele:

În considerarea modalităţii concrete a comiterii faptelor, a caracterului elaborat, coordonat al derulării activităţilor ilicite de către inculpaţi, a conceperii şi executării rezoluţiei infracţionale, a metodelor adoptate în scopul evitării tragerii la răspundere penală, dar şi constatând valoarea extrem de ridicată a prejudiciului produs, a circumstanţelor de ordin personal ale inculpaţilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că instanţele au efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate, în natura, c uantumul şi modalitatea lor de executare stabilind un tratament sancţionator corespunzător.

Individualizarea pedepselor trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi din punct de vedere al nevoii de reeducare, reinserţie socială a făptuitorului, căci numai într-o asemenea manieră, retribuţia justă realizează şi scopul pedepsei, cel de prevenţie generală şi specială.

Instanţele au avut în vedere în egală măsură persoanele inculpaţilor şi respectiv nevoile lor de reintegrare în societate, cât şi necesitatea restabilirii ordinii de drept, dând eficienţa cuvenită criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Elementele ce au circumscris persoanelor inculpaţilor, conduita lor procesuală, astfel cum s-a conturat pe parcursul derulării procedurilor judiciare au constituit, de asemenea, criterii în stabilirea pedepselor, alături de gravitatea faptelor comise, împrejurările concrete ale cauzei, instanţele raportând în mod corespunzător faptele deduse judecăţii la sistemul general de valori, acceptat de societate.

În fine, evaluarea gravităţii faptelor a fost realizată în urma unei analize serioase a vinovăţiei inculpaţilor, a atitudinii psihice a acestora faţă de faptele comise şi urmările acestora.

Împotriva acestei decizii penale, la data de 01 august 2013, sub nr. 4097/1/2013, a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul-condamnat H.K.O., prin care a susţinut, în esenţă, că la termenul la care s-a judecat cauza, respectiv 22 noiembrie 2012 nu a fost îndeplinită procedura de citare cu acesta, el aflându-se în custodia autorităţilor din Siria, şi că din acest motiv a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această imposibilitate.

În sprijinul contestaţiei, contestatorul a invocat atât dovezile existente la dosarul cauzei (adresa Înaltei Curţi de Securitate din Siria), cât şi dovezi provenite de la autorităţile judiciare siriene cu privire la starea sa de detenţie pe teritoriul sirian în perioada în care a fost judecat în România. A mai menţionat contestatorul împrejurarea că la dosar se află o corespondenţă amplă între autorităţile judiciare române şi cele siriene, partea siriană nedând un răspuns concret autorităţilor din România şi datorită faptului că în prezent sunt lupte de stradă între autorităţi şi insurgenţi.

Faţă de aceste susţineri, a solicitat admiterea în principiu a contestaţiei în anulare formulată împotriva deciziei nr. 3848 din 22 noiembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţia penală, în Dosarul nr. 39154/3/2005.

Cererea a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 386 lit. a) şi lit. b) C. proc. pen.

Examinând contestaţia în anulare în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa, constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen. şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.

Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare;

c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i¹),cu privire la care existau probe la dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;

e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385¹⁴ alin. (1¹) ori art. 385¹⁶ alin. (1¹).

Examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constată că cererea de contestaţie a fost formulată în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 388 C. proc. pen., respectiv în 10 zile de la data începerii executării pedepsei. Astfel, contestaţia în anulare a fost formulată de contestator la data de 31 iulie 2013 şi înregistrată pe rolul instanţei la data de 01 august 2013, iar din înscrisurile aflate la dosar rezultă că acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova la data de 23 iulie 2013, însă motivele invocate de contestator în cererea de contestaţie în anulare nu se sprijină pe dovezi aflate la dosar şi nici nu au fost depuse înscrisuri noi care să confirme susţinerile acestuia.

Astfel se constată că aceleaşi motive invocate în prezenta cerere de contestaţie în anulare au fost invocate şi în faţa instanţelor anterioare, respectiv la soluţionarea cauzei pe fond, în apel şi în recurs, ocazie cu care s-a constatat că procedura de citare cu contestatorul a fost legal îndeplinită. De altfel, nici la soluţionarea cauzei în recurs şi nici cu ocazia soluţionării contestaţiei acesta nu a dovedit imposibilitatea de prezentare la instanţe şi nici imposibilitatea de a încunoştiinţa instanţele cu privire la acest aspect.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă fără dubiu că sus-numitul contestator a avut cunoştinţă de existenţa procesului din România, a dat declaraţie la urmărirea penală, iar instanţele, constatând incidenţa în cauză a dispoz. art. 291 C. proc. pen., care statuează reguli cu privire la judecată şi procedura de citare, au procedat la citarea inculpatului la toate adresele cunoscute pe teritoriul României, dar şi prin afişare, în conformitate cu art. 177 C. proc. pen., precum şi la adresele din străinătate, prin Ministerul Justiţiei, prin comisie rogatorie, având în vedere tocmai informaţiile cu caracter notoriu, privind situaţia şi locul în care s-ar fi aflat inculpatul.

Instanţele au depus toate diligenţele necesare pentru a garanta inculpatului posibilitatea de a se apăra şi chiar dacă nu a fost prezent personal la judecată, instanţele au constatat incidenţa în cauză a prevederilor art. 291 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate în data de 25 noiembrie 2010 şi care prevăd că „Partea prezentă personal la un termen, prin reprezentant, prin avocat ales ori prin avocat din oficiu, dacă acesta din urmă a luat legătura cu partea reprezentată, la un termen, precum şi partea căreia, personal, prin reprezentant sau apărător ales sau prin funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, i s-a înmânat în mod legal citaţia pentru un termen de judecată nu mai sunt citate pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene cu excepţia situaţiilor în care prezenţa acestora este obligatorie potrivit legii.”

În concluzie, Înalta Curte reţine că inculpatul a avut cunoştinţă de derularea procesului în care era parte, de data şi locul desfăşurării lui, a părăsit fraudulos teritoriul ţării în anul 2006 şi nu a indicat o altă adresă decât cele cunoscute pentru a fi citat, deşi avea această obligaţie.

Ca atare, văzând şi dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat H.K.O. împotriva deciziei penale nr. 3848 din 22 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 39154/3/2005 şi va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat H.K.O. împotriva deciziei penale nr. 3848 din 22 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 39154/3/2005.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 ianuarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 346/2014. Penal. Infracţiuni privind legea...		ICCJ. Decizia nr. 173/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 336/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 336/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs