ICCJ. Decizia nr. 248/2014. SECŢIA PENALĂ. Conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.). Apel
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 248/A/2014
Dosar nr. 1160/33/2013
Şedinţa publică din data de 09 septembrie 2014
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 122 din 06 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost condamnată inculpata M.A.L., domiciliată în sat Baciu, com. Baciu, jud. Cluj, fără antecedente penale, în baza art. 2531 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. din 1969 şi art. 3201 C. proc. pen. din 1968 la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.
S-a făcut aplicarea aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. din 1969.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969.
În baza art. 81 C. pen. din 1969, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen. din 1969 de 2 ani şi 3 luni.
S-a atras atenţia inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate prevăzute de art. 83 C. pen. din 1969.
S-a stabilit în favoarea Baroului Cluj onorariu parţial pentru apărătorul din oficiu, în sumă de 50 lei, ce sa dispus a se plăti din Fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 191 C. proc. pen. din 1968, a fost obligată inculpata la 350 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 50 lei reprezenta onorariu avocaţial parţial.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Cluj a reţinut, pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj sub numărul de Dosar nr. 1160/33/2013, a fost trimisă în judecată inculpata M.A.L. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată prev. de art. 2531 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
S-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei că inculpata, în calitatea de director al grădiniţei cu program prelungit „B." din Cluj-Napoca, cu statut de unitate de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, finanţată din fonduri publice, în perioada octombrie 2008 - iulie 2013, în mod repetat, însă în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a decis achiziţionarea unor mărfuri alimentare şi nealimentare de la SC M.C.A.D. SRL cu sediul în com. Baciu, judeţul Cluj, la care asociat unic şi administrator este soţul inculpatei M.I.C., cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru acesta în sumă de 540.680 lei.
Inculpata a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi a solicitat aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpata M.A.L., începând din luna aprilie 2008, îndeplinea funcţia de director al grădiniţei cu program prelungit „B." din Cluj-Napoca, fiind numită în această funcţie în urma câştigării unui concurs prin Decizia nr. 3249 din 11 aprilie 2008 a I.Ş.J. Cluj. Pe baza acestei decizii, I.Ş.J. Cluj a încheiat un contract de management educaţional cu inculpata pe o perioadă de 4 ani.
Prin Decizia nr. 766 din 11 aprilie 2012 a I.Ş.J. Cluj, inculpata a fost numită prin detaşare în funcţia de director la aceeaşi grădiniţă, iar prin Decizia nr. 1102 din 27 august 2012 a fost detaşată pe aceeaşi funcţie până la ocuparea funcţie de conducere prin concurs, însă nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar 2012-2013.
Grădiniţa cu program prelungit „B." din Cluj-Napoca, aşa cum rezultă din adresa din 22 iulie 2013 a I.Ş.J. Cluj, este o unitate de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, iar activitatea acesteia este finanţată de la bugetul de stat, respectiv bugetul local al municipiului Cluj-Napoca prin finanţare complementară.
Inculpata M.A.L., la data de 01 decembrie 2008, a încheiat un contract de furnizare de produse între Grădiniţa „B." şi SC M.C.A.D. SRL, reprezentată de soţul inculpatei M.l.C., contract care a fost semnat în calitate de beneficiar de inculpată, în baza contractului de management, având obligaţia de a încheia acte juridice în numele şi pe seama unităţii de învăţământ pe care o administra, a trecut în contract în calitate de reprezentant al grădiniţei pe numita P.E.A., care avea funcţia de administrator financiar de patrimoniu, fără ştirea acesteia.
Pe baza acestui contract acordat prin atribuţie directă şi încheiat pe o perioadă nedeterminată, SC M.C.A.D. SRL urma să furnizeze gama de produse comercializate de această societate, fără să se specifice dacă mărfurile sunt alimentare sau nealimentare şi fără să se stabilească preţul acestora.
În cursul urmăririi penale, fiind audiată în calitatea de martor, numita P.E.A. a arătat că nu a încheiat contractul de furnizare de produse cu SC M.C.A.D. SRL, deoarece nu are drept de semnătură pentru încheierea unor astfel de acte şi fiindu-i prezentată copia contractului, a precizat cu certitudine că acesta este semnat la rubrica beneficiar de către inculpata M.A.L. Aceeaşi martoră a mai arătat că, în calitate de administrator de patrimoniu, a recepţionat de mai multe ori marfa de la această societate, însă nu a cunoscut că asociat unic şi administrator al societăţii este M.l.C., soţul inculpatei.
Pe baza contractului de furnizare de produse menţionat mai sus, în perioada octombrie 2008 - iulie 2013, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpata a aprobat cumpărarea unor mărfuri alimentare şi nealimentare în valoare totală de 540.680 lei de la SC M.C.A.D. SRL din comuna Baciu, judeţul Cluj, respectiv a aprobat de fiecare dată plata mărfurilor achiziţionate de la această societate, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru soţul inculpatei.
De asemenea, inculpata M.A.L. a semnat ordinele de plată prin care se făcea plata mărfurilor achiziţionate de la firma soţului său, alături de contabilul grădiniţei, respectiv numitul T.C.M.
Potrivit facturilor existente la dosarul de urmărire penală emise de SC M.C.A.D. SRL, precum şi fişelor de cont pentru operaţiuni financiare referitoare la perioada 2008 - 2013, rezultă că societatea a distribuit către Grădiniţa B. produse alimentare şi nealimentare în cursul anului 2008 în valoare de 42.310, 31 lei, în cursul anului 2009 în valoare de 124.742,62 lei, în cursul anului 2010 în valoare de 140.863,47 lei, în cursul anului 2011 în valoare de 145.772,81 lei, în cursul anului 2012 în valoare de 66.112,71 lei şi în cursul anului 2013 în valoare de 20.878,66 lei, în total suma de 540.680,58 lei.
Inculpata M.A.L. a recunoscut săvârşirea mfracţiunii atât în faza de urmărire penală, cât şi la instanţa de fond, unde a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. din 1968.
În drept fapta comisă de inculpată, care în perioada octombrie 2008 - iulie 2013 în calitatea de director al Grădiniţei cu program prelungit „B." din Cluj-Napoca, cu statut de unitate de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, finanţată din fonduri publice, în baza aceleiaşi rezoluţii şi în mod repetat a decis achiziţionarea unor mărfuri alimentare şi nealimentare de la SC M.C.A.D. SRL, cu sediul în com. Baciu, judeţul Cluj, unde asociat unic şi administrator este soţul inculpatei M.I.C., cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru acesta, în sumă de 540.680,58 lei, s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese în formă continuată prev. de art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
Având în vedere că inculpata a recunoscut săvârşirea infracţiunii, prevalându-se de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. din 1968, are studii superioare şi că nu are antecedente penale, prev. de art. 74 lit. a) C. pen. din 1969 raportat la art. 76 lit. e) C. pen. din 1969, cu reducerea limitelor de pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 3 luni închisoare, care a fost suspendată condiţionat în baza dispoziţiilor art. 81 şi art. 82 C. pen. din 1969 pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, cu atragerea atenţiei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969.
Inculpata, prin apărătorul ales, în şedinţa publică din 30 octombrie 2013, când au avut loc dezbaterile pe fond în cauză, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 74, fără individualizarea acestora, sens în care în cauză au fost aplicate doar dispoziţiile prev. de art. 74 lit. a) C. pen. din 1969, referitoare la buna conduită a inculpatei anterior comiterii infracţiunii, care nu are antecedente penale.
S-a reţinut că dispoziţiile art. 74 lit. b) C. pen. din 1969 nu sunt aplicabile în cauză, deoarece infracţiunea prev. de art. 2531 C. pen. din 1969 privind conflictul de interese este o infracţiune de pericol şi nu de rezultat.
La fel, s-a reţinut că nu pot fi aplicate în cauză dispoziţiile art. 74 lit. e) C. pen. din 1969 referitoare la buna conduită a inculpatei după săvârşirea infracţiunii, avându-se în vedere că inculpata a beneficiat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. din 1968, iar faţă de circumstanţele reale şi personale ale acesteia, pedeapsa de 3 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen. din 1969 este necesară realizării funcţiilor sale de constrângere, de reeducare, precum şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen. din 1969.
În condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. din 1968, reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. e) C. pen. din 1969 nu poate fi valorificată ca reprezentând o circumstanţă atenuantă judiciară, deoarece ar însemna că aceleiaşi situaţii de drept să i se acorde o dublă valenţă juridică.
S-a reţinut că dispoziţiile art. 74 lit. e) C. pen. din 1969 pot coexista cu dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. din 1968 numai atunci când art. 74 lit. e) C. pen. din 1969 reflectă o atitudine favorabilă inculpatei, după săvârşirea infracţiunii, alta decât comportamentul sincer.
S-a apreciat că este neîntemeiată şi solicitarea inculpatei referitoare la achitare, în baza dispoziţiilor art. 10 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. din 1968 şi aplicarea unei sancţiuni administrative, pe motiv că fapta comisă de aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. din 1968, pentru a beneficia de procedura simplificată, inculpatul trebuie să recunoască fapta săvârşită, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanţei, nu şi încadrarea juridică dată de procuror, care are un caracter provizoriu.
Prin urmare, instanţa de judecată învestită cu judecarea cauzei este îndrituită să verifice în prealabil, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, dacă fapta recunoscută prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi dacă aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare sau ale unei alte infracţiuni.
Dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. care se referă la pronunţarea unei hotărâri de condamnare în cazul în care este urmată procedura simplificată, nu exclud aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen. din 1969, deoarece o hotărâre de condamnare poate fi dispusă numai dacă fapta comisă şi recunoscută de inculpată prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, în caz contrar afiându-se în prezenţa unei fapte prevăzute de legea penală şi nu a unei infracţiuni.
Singurul temei al achitării compatibil cu procedura simplificată este cel prevăzut de dispoziţiile art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. din 1968, toate celelalte temeiuri de achitare prevăzute în art. 10 C. proc. pen. din 1968 impunând efectuarea cercetării judecătoreşti în urma căreia să se stabilească existenţa faptei, dacă aceasta constituie infracţiune şi dacă a fost săvârşită de inculpat.
În legislaţia naţională, conflictul de interese constând în fapta funcţionarului public, care în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect un folos material pentru sine, soţul său ori o rudă apropiată până la gradul a doilea inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani, sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, a fost introdus în titlul IV, respectiv infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege, fiind menit să completeze cadrul normativ general de ocrotire a relaţiilor de serviciu cu valoare socială.
Incriminarea faptei a fost generată de apariţia unor noi norme de relaţii între sectorul public şi sectoarele comerciale, care dau naştere unor parteneriate publice, existând un potenţial de creştere de forme noi a conflictului de interese, care implică interesele personale şi obligaţiile publice ale persoanei care exercită o funcţie publică.
Prin incriminarea conflictului de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care o exercită în cadrul unei autorităţi publice. Aceasta presupune corectitudinea funcţionarului public în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, dar şi abţinerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect un avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau a persoanelor cu care aceasta s-a aflat în relaţii comerciale.
Având în vedere că inculpata a încheiat un contract de achiziţionare a unor mărfuri alimentare şi nealimentare de la firma soţului său, care s-a derulat pe o perioadă îndelungată de timp, respectiv octombrie 2008 - iulie 2013, fiind achiziţionate produse în valoare totală de 540.680,58 lei, s-a apreciat că fapta comisă de inculpată realizează gradul de pericol social al unei infracţiuni, întrucât prin aceasta s-a creat neîncrederea derulării unor raporturi comerciale licite, oneste, ceea ce exclude lipsa pericolului social al faptei, motive pentru care s-a reţinut că nu se impune achitarea inculpatei şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Împotriva sentinţei penale nr. 122 din 06 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpata M.A.L.
La termenul din data de 15 aprilie 2014, luând în considerare intrarea în vigoare a N.C.P.P., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus în discuţie calificarea căii de atac şi a stabilit că, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 255/2013, calea de atac cu a cărei soluţionare este învestită, este apelul.
În susţinerea căii de atac, apelanta inculpată a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 181 C. pen. din 1969, în sensul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi, prin urmare, se impune achitarea sa.
Inculpata a susţinut că a recunoscut săvârşirea faptei, în sensul că a cumpărat acele produse la firma soţului ei, însă a procedat în acest fel pentru a asigura grădiniţei pe care o conducea cele mai bune alimente.
În cuprinsul motivelor scrise, inculpata a menţionat că nu contestă săvârşirea faptei, însă nu a realizat că săvârşeşte o infracţiune, având în vedere faptul că sumele de bani care s-au achitat către SC M.C.A.D. SRL proveneau exclusiv din bani proprii (şi anume contribuţia părinţilor pentru hrana copiilor) şi nu din din bani publici.
Analizând sentinţa apelată atât din perspectiva criticilor formulate de către inculpată, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Referitor la situaţia de fapt, instanţa de apel constată că aceasta a fost în mod corect reţinută, în urma unei ample şi coroborate analize a materialului probator administrat în cauză, din acesta rezultând că în perioada octombrie 2008 - iulie 2013 în calitatea de director al Grădiniţei cu program prelungit „B." din Cluj-Napoca, cu statut de unitate de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, finanţată din fonduri publice, în baza aceleiaşi rezoluţii şi în mod repetat a decis achiziţionarea unor mărfuri alimentare şi nealimentare de la SC M.C.A.D. SRL, cu sediul în comuna Baciu, judeţul Cluj, unde asociat unic şi administrator este soţul inculpatei M.I.C., cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru acesta, în sumă de 540.680,58 lei.
Inculpata a fost audiată în faţa instanţei de fond, acesta precizând că doreşte să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. din 1968.
La instanţa de apel, la termenul din data de 15 aprilie 2014 s-a dispus amânarea cauzei pentru a se acorda posibilitatea apelantei inculpate să se prezinte pentru a da declaraţie şi a solicita administrarea unor eventuale probe, aceasta fiind citată cu menţiunea „prezenţa obligatorie în vederea audierii".
Ulterior, la termenul din data de 27 mai 2014, s-a dispus amânarea cauzei în vederea prezentării apelantei inculpate pentru a preciza dacă doreşte să dea declaraţie.
Apelanta inculpată nu s-a prezentat nici la termenul din data de 09 septembrie 2014.
Astfel, inculpata nu a fost audiată, conform dispoziţiilor art. 420 alin. (4) C. proc. pen., având în vedere că nu s-a prezentat la nici un termen în faţa instanţei de apel.
Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reţine că, în cursul soluţionării apelului, la data de 01 februarie 2014, au intrat în vigoare un N.C.P., precum şi un N.C.P.P. care conţine dispoziţii de drept substanţial, aşa încât sunt incidente prevederile art. 5 din N.C.P. ce reglementează, similar cu art. 13 C. pen. din 1968, aplicarea legii penale mai favorabile „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale".
Având în vedere Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, care este obligatorie, urmează să aibă în vedere şi să aplice mecanismul considerat constituţional, respectiv cel al aprecierii globale.
Este adevărat că decizia Curţii Constituţionale nu stabileşte criterii clare de aplicare a acestui mecanism însă, pe baza argumentelor expuse în considerentele Deciziei nr. 265/2014, a jurisprudenţei şi doctrinei anterioare, se ajunge la concluzia că legea mai blândă va fi aleasă după evaluarea comparativă a soluţiei pronunţată potrivit legii vechi cu soluţia ce ar putea fi pronunţată potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluţionării cauzei în conformitate cu noile dispoziţii de drept substanţial, în vigoare la data soluţionării apelului. In ambele cazuri, dispoziţiile trebuie avute în vedere ca un tot unitar, în întregime.
În speţă, infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei a fost comisă sub imperiul vechii legi penale.
În consecinţă, în cadrul analizei aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de apel va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi.
Cât priveşte incidenţa principiului legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sfera sa de acţiune nu este limitată la aplicarea pedepsei, ci implică multe alte instituţii de drept substanţial, ceea ce exclude analiza mitior lex doar din perspectiva sancţiunii aplicate prin hotărârea atacată.
Aplicarea legii penale mai favorabile are un fundament constituţional (art. 15 alin. (2)) şi constituie o chestiune de ordine publică, iar legea nouă a intrat în vigoare în cursul soluţionării apelului, fără ca inculpata să aibă posibilitatea să mai invoce aplicarea legii mai blânde pe o altă cale procedurală, aşa încât, în temeiul principiului legalităţii şi al echităţii procedurii penale, acest examen se impune a fi realizat chiar în absenţa unei solicitări exprese din partea inculpatei.
Prioritar, în examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpată, instanţa de apel urmează să analizeze influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care este acuzată. în examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică.
Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.
Incriminarea în vigoare la data comiterii faptei.
Art. 2531 C. pen. din 1969
Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.
Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normativei
Incriminarea în vigoare la data judecării căii de atac
Art. 301 C. pen.
„(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative."
După cum se observă, din perspectiva normei de incriminare, elementele din conţinutul infracţiunii se regăsesc şi în legislaţia în vigoare la data judecării căii de atac, astfel încât există o continuitate a semnificaţiei penale a faptei.
Aşa cum rezultă din compararea textelor de lege citate anterior, legea anterioară este mai favorabilă în ceea ce priveşte cuantumul sancţiunii (limita minimă a pedepsei este de 6 luni în legea veche şi de 1 an în legea nouă), însă aprecierea globală impune examinarea unitară a tuturor instituţiilor de drept penal incidente şi a întregului tratament sancţionator ce ar putea fi aplicat conform legii noi, deci şi din perspectiva formei continuate a infracţiunii.
Astfel, potrivit art. 35 alin. (1) C. pen. în vigoare: "Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni."
Potrivit art. 238 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a N.C.P.: "în aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră îndeplinită şi atunci când: a) bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane; b) infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic."
În speţă, condiţia unităţii subiectului pasiv este îndeplinită în cauză.
Din perspectiva circumstanţelor atenuante reţinute prin hotărârea atacată, se constată că acestea vizează exclusiv datele personale ale inculpatei, aşa încât nu ar putea fi reţinute potrivit legii noi în temeiul art. 75 C. pen., care se referă la alte împrejurări decât cele ce vizează persoana inculpatului.
Pe cale de consecinţă, se constată că, potrivit legii noi, sancţiunea ce ar putea fi aplicată pentru infracţiunea de conflict de interese prev. de art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. ar fi pedeapsa de 8 luni închisoare.
Instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 şi următoarelor C. pen. din 1969, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, perioadă în care inculpata nu trebuie să se supună niciunei măsuri de supraveghere sau vreunei alte obligaţii.
Din perspectiva legii noi, niciuna din modalităţile de individualizare ce exclud regimul de detenţie nu sunt reglementate în absenţa vreunei obligaţii pe perioada termenului de încercare.
În acest sens, se constată că, potrivit art. 83 şi următoarele C. pen., s-ar putea dispune amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de 2 ani calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii, perioadă în care, conform art. 85 alin. (1) C. pen. în vigoare, inculpata ar trebui să respecte măsurile de supraveghere constând în: prezentarea la Serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta, primirea vizitelor consilierului de probaţiune, anunţarea în prealabil despre schimbarea locuinţei şi a oricărei deplasări care depăşeşte 5 zile, precum şi a întoarcerii, comunicarea schimbării locului de muncă, comunicarea informaţiilor şi documentelor de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă.
Suplimentar, instanţa ar putea impune inculpatei respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute de art. 85 alin. (2) C. pen. în vigoare.
De asemenea, potrivit art. 91 şi următoarele C. pen. în vigoare, în cazul în care s-ar dispune executarea pedepsei sub supraveghere, în mod obligatoriu s-ar impune stabilirea în sarcina inculpatei a mai multor măsuri şi obligaţii. în acest caz, chiar dacă inculpata nu ar săvârşi o altă infracţiune în cursul termenului de încercare, la împlinirea acestui termen nu ar interveni reabilitarea de drept, similar cu dispoziţiile art. 86 C. pen. ci, în conformitate cu dispoziţiile art. 165 rap. la art. 167 alin. (4) C. pen. în vigoare, reabilitarea ar interveni de abia după trecerea unui termen de 3 ani de la data împlinirii termenului de supraveghere.
Trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 -obligatorii pentru aplicarea mitor lex - potrivit cărora „pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsi conform art. 5 C. pen., instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere".
Rezultă, astfel, că urmare a evaluării legii penale mai favorabilă prin metoda aprecierii globale a dispoziţiilor de drept substanţial, se constată că legea veche este mai favorabilă.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că fapta inculpatei M.A.L., care în perioada octombrie 2008 - iulie 2013 în calitatea de director al Grădiniţei cu program prelungit „B." din Cluj-Napoca, cu statut de unitate de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, finanţată din fonduri publice, în baza aceleiaşi rezoluţii şi în mod repetat a decis achiziţionarea unor mărfuri alimentare şi nealimentare de la SC M.C.A.D. SRL, cu sediul în com. Baciu, judeţul Cluj, unde asociat unic şi administrator este soţul inculpatei M.I.C., cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru acesta, în sumă de 540.680,58 lei, s-a reţinut că întruneşte atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese în formă continuată prev. de art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
În ceea ce priveşte critica formulată de către inculpată, referitor la faptul că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 181 C. pen. din 1969, în sensul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi, prin urmare, se impune achitarea acesteia, înalta Curte constată că este neîntemeiată.
În cauză, inculpata a beneficiat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. din 1968, care se regăsesc în cuprinsul prevederilor art. 375 cu referire la art. 396 alin. (1) C. proc. pen.
Este adevărat că reţinerea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. din 1968 nu excludea aplicarea prevederilor art. 181 C. pen. din 1969, singurul temei al achitării compatibil cu procedura simplificată fiind cel prevăzut de dispoziţiile art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b)1 C. proc. pen. din 1968.
Cu toate acestea, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, având în vedere că inculpata a încheiat un contract de achiziţionare a unor mărfuri alimentare şi nealimentare de la firma soţului său, care s-a derulat pe o perioadă îndelungată de timp, respectiv octombrie 2008 - iulie 2013, fiind achiziţionate produse în valoare totală de 540.680,58 lei, constată că fapta comisă de inculpată realizează gradul de pericol social al unei infracţiuni, întrucât prin aceasta s-a creat neîncrederea derulării unor raporturi comerciale licite, oneste, ceea ce exclude lipsa pericolului social al faptei.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata M.A.L. împotriva sentinţei penale nr. 122 din 06 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată apelanta inculpată la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata M.A.L. împotriva sentinţei penale nr. 122 din 06 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelanta inculpată la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 247/2014. SECŢIA PENALĂ. Conducerea unui... | ICCJ. Decizia nr. 262/2014. SECŢIA PENALĂ. Falsul în... → |
|---|
