ICCJ. Decizia nr. 247/2014. SECŢIA PENALĂ. Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP). Apel
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 247/A/2014
Dosar nr. 1597/2/2014
Şedinţa publică din data de 09 septembrie 2014
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 238/F din 29 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală, a fost condamnat inculpatul C.D.C., cu domiciliul în Bucureşti, sector 4, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 375 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., faptă din data de 06 aprilie 2013, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969, cu excepţia dreptului de a alege, în condiţiile art. 71 C. pen. din 1969.
În baza art. 81 şi 82 C. pen. din 1969, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, termen de încercare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare sau al neîndeplinirii obligaţiilor civile din hotărâre până la expirarea acestui termen.
În baza art. 274 alin. (1) C. pen. din 1969, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1219/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus în temeiul art. 327 lit. a) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., trimiterea în judecată a inculpatului C.D.C., domiciliat în mun. Bucureşti, sector 4, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen..
Prin acelaşi rechizitoriu în temeiul art. 327 lit. b) şi art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă prevăzută de art. 255 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.
În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele mijloace de probă: declaraţiile inculpatului C.D.C.; declaraţiile martorilor de B.B.I. şi B.R.C.; proces-verbal de depistare din 06 aprilie 2013, ora 2245; rezultatul testării cu aparatul etilotest; proces-verbal de prelevare şi buletin de examinare clinică; buletin de analiză toxicologică-alcoolemie din 08 aprilie 2013; raport de expertiză medico-legală din 2013 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei; raport de expertiză medico-legală din 2013 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei; fişă cazier judiciar; fişă de evidenţă auto privind pe C.D.C.
În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul, declaraţia dată fiind consemnată în scris şi depusă la dosarul cauzei, prilej cu care acesta a precizat că doreşte să beneficieze de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Analizând probele administrate în cauză, în faza de urmărire penală, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că la data de 06 aprilie 2013, în jurul orei 2245, inculpatul C.D.C. a condus pe drumurile publice autoturismul, având la momentul recoltării probelor biologice o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 2,20 g/l alcool pur în sânge -la prima probă prelevată şi 2,00 g/l alcool pur în sânge la a doua probă prelevată, în aceste împrejurări provocând pe Calea Ş.V. din municipiul Bucureşti, sector 4 un eveniment rutier, lovind un autoturism, care era parcat pe partea dreaptă a carosabilului.
Astfel, din procesul verbal întocmit de organele de cercetare penală din cadrul D.G.P.M.B. - B.P.R., a rezultat că în ziua de 06 aprilie 2013, în jurul orei 2245, la controlul efectuat, s-a constatat că inculpatul C.D.C., care condusese autoturismul, pe Calea Ş.V. din direcţia Piaţa P. către Str. Ş., emana vapori de alcool, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere rezultatul testării cu aparatul etilotest, inculpatul a fost condus la I.N.M. „Mina Minovici" unde i-au fost prelevate două probe de sânge la orele 2330 şi 0030.
Din buletinul de examinare clinică însoţitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicaţie etilică a rezultat că inculpatul C.D.C. părea ca fiind sub influenţa alcoolului.
Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie din 08 aprilie 2013 emis de I.N.M.L. Mina Minovici, inculpatul a prezentat la prima proba de sânge o cantitate de 2,20 g%o ml alcool pur în sânge, iar la proba a doua 2,00 g%o ml alcool pur în sânge.
Fiind audiat, inculpatul a declarat iniţial că a consumat cantitatea de 100 ml vin în intervalul orar 2130 - 2200 şi a condus autoturismul pe Calea Ş.V. din municipiul Bucureşti, la un moment dat încercând să evite impactul cu un câine care îi apăruse în faţă, a virat dreapta şi a lovit autoturismul, care era parcat pe marginea străzii.
Inculpatul a revenit parţial asupra declaraţiei sale, arătând că în jurul orei 22,00 a consumat 100 ml de vin cu apă, ulterior, în intervalul orar 2225 - 2240, a consumat aproximativ 350 ml palincă, apoi a condus autoturismul pe Calea Ş.V., iar în momentul în care a încercat să ocolească un refugiu pentru tramvai, i-a sunat telefonul mobil, astfel că l-a scos din buzunar şi din neatenţie a lovit un autoturism, care era parcat pe partea dreaptă a carosabilului.
Totodată, inculpatul a precizat că, după producerea accidentului, la faţa locului au apărut mai multe persoane care au anunţat organele de poliţie şi proprietarul autoturismului avariat.
Agenţii de poliţie rutieră l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat pentru ora 2300 o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la I.N.M.L. „Mina Minovici", unde i-au fost prelevate două probe de sânge.
Numitul B.B.I., proprietarul autoturismului, a declarat că în ziua de 06 aprilie 2013, în jurul orei 2245, a auzit o bubuitură, astfel că a ieşit în stradă şi a observat că autoturismul său fusese avariat. La indicaţiile unor persoane din apropiere s-a deplasat pe strada C., unde a observat un autoturism care se oprise într-un gard. Susnumitul a ajuns lângă autoturism, unde a văzut că persoana aflată la volan avea intenţia să plece, astfel că i-a cerut să coboare.
În acel moment, conducătorul auto, care prezenta o puternică halenă alcoolică, „a căzut pur şi simplu", B.B.I. ridicându-l şi sprijinindu-l de o bordură, după care a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa evenimentul.
Agenţii de poliţie ajunşi la faţa locului l-au identificat pe bărbat şi l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Situaţia de fapt expusă de B.B.I. a fost confirmată de martorul B.R.C.
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 05 august 2013, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale de interpretare retroactivă a alcoolemiei.
Din raportul de expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei din 2013 a rezultat că în data de 06 aprilie 2013, la ora 22:45, numitul C.D.C. ar fi putut avea o alcoolemie teoretică în creştere de cea 0,70g/l alcool pur în sânge.
Apreciindu-se că datele de consum avute în vedere la realizarea expertizei medico-legale de interpretare retroactivă a alcoolemiei nu sunt susţinute de materialul probator administrat, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 24 octombrie 2013 a fost dispusă efectuarea unei noi expertize medico-legale având în vedere parametrii rezultaţi din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie, procesul-verbal de depistare şi buletinul de examinare clinică.
Din raportul de expertiză medico-legală din 2013 emis de I.N.M.L. „Mina Minovici" a rezultat că în data de 06 aprilie 2013 la ora 2245, numitul C.D.C. ar fi putut avea o alcoolemie teoretică în creştere de cea 2,35 g/l alcool pur în sânge.
Cu privire la cele două expertize medico-legale privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei efectuate în cauză, s-au constatat următoarele:
în raportul de expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei din 2013, întocmit exclusiv pe baza declaraţiei de consum dată de inculpat în cursul urmăririi penale la data de 05 august 2013, s-a consemnat la pct. 5 faptul că „Rezultatele obţinute au caracter strict teoretic si nu pot fi considerate ca având valoare certă din punct de vedere medico-legal; valoare indubitabilă de probă ştiinţifică obiectivă şi care exprimă îmbibaţia reală este numai cea determinată prin analiza sângelui din momentul prelevării".
De asemenea, în acelaşi raport, s-a arătat că „prin corelarea datelor obţinute prin efectuarea calculului teoretic cu valorile stabilite la analiză s-a constatat o neconcordanţă între alcoolemia teoretică rezultată din datele de consum şi valorile certe stabilite de analiză. Neconcordanţă denotă un consum de băutură mai mic decât cel declarat."
În raportul de expertiză medico-legală din 2013, întocmit pe baza parametrilor rezultaţi din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie, procesul-verbal de depistare şi buletinul de examinare clinică, s-a arătat că „rezultatele obţinute au caracter strict teoretic si nu pot fi considerate ca având valoare certă din punct de vedere medico-legal; valoare indubitabilă de probă ştiinţifică obiectivă şi care exprimă îmbibaţia reală este numai cea determinată prin analiza sângelui din momentul prelevării".
Totodată, s-a arătat că „prin corelarea datelor obţinute prin efectuarea calculului teoretic cu valorile stabilite la analiză se constată o neconcordanţă între alcoolemia teoretică rezultată din datele de consum şi valorile certe stabilite de analiză. Neconcordanţă denotă un consum de băutură mai mare decât cel declarat."
Aşa fiind, în lipsa unor date certe privind felul si cantitatea băuturilor alcoolice si alimentelor consumate de inculpat (în faţa procurorului inculpatul a indicat alte date de consum decât cele pe care le-a menţionat cu prilejul prelevării probelor biologice), calculul retroactiv al alcoolemiei nu este concludent, expertizele medico-legale fiind lipsite de forţa probantă, astfel ca s-a ţinut seama de buletinul de analiză toxicologică din 08 aprilie 2013 emis de I.N.M.L. Mina Minovici care a indicat valori de alcoolemie peste limita prevăzută de lege.
În rechizitoriu s-a reţinut că fapta inculpatului C.D.C., care la data de 06 aprilie 2013, în jurul orei 2245, a condus pe drumurile publice autoturismul, având la momentul recoltării probelor biologice o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 2,20 g/l alcool pur în sânge - la prima probă prelevată şi 2,00 g/l alcool pur în sânge la a doua probă prelevată, în aceste împrejurări provocând în municipiul Bucureşti, sector 4 un eveniment rutier, lovind un autoturism, care era parcat pe partea dreaptă a carosabilului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
Conform art. 5 alin. (1) C. pen. „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".
în urma analizei dispoziţiilor ce incriminează fapta de care numitul C.D.C. este acuzat, s-a constatat că la data săvârşirii faptei era în vigoare infracţiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice, iar la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare art. 336 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., care cel puţin în aparenţă apare ca fiind mai favorabil inculpatului, întrucât deşi limitele pedepsei închisorii sunt aceleaşi cu cele din norma penală anterioară (1-5 ani), în noua lege penală, pedeapsa închisorii este prevăzută alternativ cu pedeapsa amenzii penale.
Cu referire la aceste ultime aspecte vizând aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa a reţinut în primul rând că se impune o analiză a cauzei prin prisma dispoziţiilor art. 5 C. pen., astfel cum a fost analizat acest text de lege prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 06 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., care a fost publicată în M. Of., Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5714/118/2012 şi s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
Totodată, dată fiind încadrarea juridică din rechizitoriu, conform legii noi, instanţa a reţinut ca element definitoriu în stabilirea legii penale mai favorabile aplicabile în cauză şi decizia nr. 3/12 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit în aplicarea art. 336 alin. (1) C. pen., în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, că rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală este cel dat de prima prelevare.
Această decizie este obligatorie de la data publicării în M. Of. al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea, faţă de principiul impus de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265/2014, vizând aplicarea legii penale mai favorabile în mod global, instanţa a observat că legea veche este mai favorabilă în speţa de faţă, raportat nu numai la limitele de pedeapsă care au rămas neschimbate, dar şi la toate celelalte criterii referitoare atât la individualizarea cuantumului pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, precum şi la modalităţile de individualizare judiciară a executării acestei pedepse.
Astfel, având în vedere şi dispoziţiile art. 15 şi 16 din Legea nr. 187/2012, precum şi circumstanţele atenuante, prevăzute de legea veche care nu se mai regăsesc în noua lege, dar şi efectele acestora în vechiul cod faţă de noul cod, s-a apreciat că este evident că legea veche îi este mai favorabilă inculpatului, care beneficiază de anumite circumstanţe favorabile, în sensul că nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a mai săvârşit alte fapte de natură antisocială, a înţeles să recunoască săvârşirea faptei, însă în acelaşi timp nu s-a eludat faptul că a produs un accident de circulaţie, urmat numai de pagube materiale, iar în cursul urmăririi penale a avut o atitudine oscilantă, schimbându-şi declaraţia iniţială din punct de vedere al consumului de alcool declarat, încercând să obţină o altă soluţie cu privire la calculul retroactiv al alcoolemiei, pe care de altfel a şi obţinut-o.
Aplicând în speţă toate aceste criterii, instanţa a observat că fapta comisă este de o gravitate medie şi trebuie sancţionată ca atare, cu o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum mediu, între limitele rezultate din aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv între 8 luni şi 3 ani şi 4 luni.
De asemenea, instanţa, raportat la aceleaşi criterii, a excluus posibilitatea aplicării art. 181 C. pen. din 1969 sau a dispoziţiilor art. 80 şi următoarele C. pen., referitoare la instituţia renunţării la aplicarea pedepsei.
În speţă ar fi putut fi incidente dispoziţiile art. 83 şi următoarele C. pen., respectiv amânarea aplicării pedepsei, dacă ar fi fost îndeplinită condiţia prev. de art. 83 alin. (1) lit. c) C. pen. sau dispoziţiile art. 91 şi următoarele C. pen., cu referire la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Analizând modalităţile de individualizare a executării pedepsei, instanţa a reţinut că potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 în stabilirea legii penale mai favorabile, cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, va fi avută în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere.
În consecinţă, s-a apreciat că este evident că suspendarea executării pedepsei dispusă conform C. pen. din 1969 este mai favorabilă decât suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei dispusă conform N.C.P., un termen de încercare mai lung fiind mai eficient decât mai multe obligaţii instituite în sarcina inculpatului.
Deşi dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 se referă la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, principiile enunţate sunt valabile şi în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei, întrucât dispoziţiile art. 81 C. pen. din 1969 presupun un termen de încercare mai lung, dar niciun fel de obligaţie impusă persoanei condamnate, exceptând-o pe aceea de a nu săvârşi alte fapte prevăzute de legea penală.
Art. 83 C. pen. sau art. 91 C. pen., presupun mai întâi prestarea unei munci în folosul comunităţii, obligatorie în cazul incidenţei art. 91 C. pen., dar şi instituirea mai multor obligaţii în sarcina persoanei condamnate.
Din această analiză comparativă instanţa a apreciat că este mai favorabil inculpatului C. pen. din 1969.
Totodată, s-a constatat că în cauză nu se impune reţinerea vreunei circumstanţe atenuante raportat la alcoolemia mare, la poziţia procesuală din timpul urmării penale, precum şi la urmările faptei comise.
Tot pe linie de individualizare s-a reţinut că inculpatul C.D.C., nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are un copil minor, are studii superioare, este avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a recunoscut, aspectele esenţiale ale săvârşirii faptei, însă a avut o atitudine oscilantă privind cantitatea de alcool şi alimente consumată.
Aşadar, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a ţinut cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, respectiv dispoziţiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială şi în textul incriminator, gradul de pericol social al faptei săvârşite, apreciat de instanţă ca fiind unul mediu, având in vedere natura faptei, existenţa unei coliziuni cu un alt autoturism, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, persoana şi conduita acestuia, care a recunoscut fapta şi a solicitat aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 396 alin. (1) C. proc. pen.
În consecinţă, instanţa i-a aplicat inculpatului o pedeapsă într-un cuantum mediu şi rezultat din aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969, cu excepţia dreptului de a alege, în condiţiile art. 71 C. pen. din 1969 şi în lumina jurisprudenţei C.E.D.O. în aplicarea art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a art. 3 din Protocolul nr. 1 la această Convenţie, în principal prin hotărârile pronunţate în cauzele Hirst v. Marea Britanie şi Sabou şi Pârcălab v. România, jurisprudenţă cu caracter general obligatoriu, potrivit art. 20 din Constituţie.
În raport de considerentele expuse mai sus, ţinând cont de funcţia de reeducare pe care o îndeplineşte pedeapsa, dar şi de cea de constrângere, instanţa a apreciat că o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare constituie o sancţiune corespunzătoare pentru inculpat în cauza de faţă, pedeapsa astfel aplicată fiind într-un cuantum mediu, stabilit după prealabila aplicarea a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa a apreciat că scopurile prevăzute de lege pentru pedeapsa aplicată pot fi atinse prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, numai în acest fel putându-se ajunge la obţinerea constrângerii şi reeducării inculpatului, în raport de argumentele de mai sus.
Aşadar, concluzionând, în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, faţă de circumstanţele personale ale inculpatului, inexistenţa antecedentelor penale şi mai ales atitudinea sa procesuală, că suspendarea condiţionată a executării pedepsei este singura măsură adecvată care va duce la îndreptarea inculpatului, instanţa a apreciat că rolul de constrângere şi scopul pedepsei pot să fie realizate numai în această modalitate, ceea ce implică atenţionarea inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unor noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.
Astfel, instanţa a dispus condamnarea inculpatului C.D.C., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396.alin. (10) C. proc. pen., faptă din data de 06 aprilie 2013, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969, cu excepţia dreptului de a alege, în condiţiile art. 71 C. pen. din 1969.
În baza art. 81 şi 82 C. pen. din 1969, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, termen de încercare şi în consecinţă în baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare sau al neîndeplinirii obligaţiilor civile din hotărâre până la expirarea acestui termen.
Aşa cum s-a precizat anterior, instanţa nu a reţinut în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 74-76 C. pen. din 1969.
La conturarea acestei concluzii au fost avute în vedere atât infracţiunea săvârşită, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cât şi urmările produse, concretizate în avarierea unui alt autoturism, în urma coliziunii cu acesta a autoturismului condus de inculpat, declanşarea posibilităţii punerii în pericol a siguranţei celorlalţi participanţi la trafic, cu consecinţa lezării unui drept fundamental, respectiv dreptul la viaţă şi nu în ultimul rând persoana inculpatului.
În opinia instanţei, poziţia de recunoaştere a faptei, valorificată de inculpat prin prisma dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. din 1969, nu a justificat reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 şi nici reducerea pedepsei, astfel cum s-a solicitat.
Chiar dacă inculpatul a recunoscut fapta şi şi-a exprimat regretul solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., sa apreciat că pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită potrivit celor de mai sus, reflectă o individualizare conformă dispoziţiilor art. 72 C. pen. din 1969.
În condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanţă atenuată judiciară, deoarece ar însemna ca aceleiaşi situaţii de drept să i se acorde o dublă valenţă juridică.
Dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 pot coexista cu dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. numai atunci când art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 reflectă o altă atitudine favorabilă inculpatului, după săvârşirea infracţiunii, alta decât comportamentul sincer, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală prin Decizia nr. 754 din 15 martie 2012. S-a menţionat că în sensul celor de mai sus este şi Decizia nr. 2761 din 11 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În ceea ce priveşte circumstanţa atenuantă prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, s-a constatat că nici în faţa organelor de urmărire penală şi nici în faţa instanţei de fond nu au fost administrate probe din care să rezulte date sau împrejurări de natură a conduce la concluzia că se justifică reţinerea acestor dispoziţii legale, în condiţiile în care deşi inculpatul nu are antecedente penale, nu se impune a se da eficienţă textului de lege precizat.
Lipsa antecedentelor penale ar trebui să reprezinte starea de normalitate a oricărei persoane, motiv pentru care nu poate fi reţinută în speţă ca o circumstanţă atenuantă în favoarea inculpatului, care nu se află într-o situaţie specială, numai pe considerentul lipsei antecedentelor penale, ci într-o situaţie de normalitate.
Referitor la circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. b) C. pen. din 1969, instanţa a apreciat că atâta timp cât inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracţiune de pericolji nu de prejudiciu, aceste dispoziţii legale nu pot fi reţinute.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, instanţa a apreciat că eventualele elemente de individualizare încadrabile în acest text de lege au fost valorificate cu prilejul aplicării dispoziţiilor art. 72 C. pen. din 1969, motiv pentru care nici acest text de lege nu este incident în speţă.
Ca atare, având în vedere natura şi gravitatea faptei, circumstanţele în care aceasta a fost săvârşită, urmările acesteia, dar şi datele care caracterizează persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, Curtea i-a aplicat acestuia o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, apreciind că aceasta este proporţională cu gravitatea faptei şi totodată aptă să conducă la atingerea scopului prevăzut în dispoziţiile art. 52 C. pen. din 1969.
Pentru toate aceste considerente, prin sentinţa penală nr. 238/F din 29 mai 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus condamnarea inculpatului, astfel cum s-a menţionat în partea introductivă a considerentelor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.D.C.
În susţinerea căii de atac, inculpatul a arătat că apelul vizează strict problema individualizării sancţiunii aplicate.
S-a considerat că, sub efectul aplicării circumstanţelor atenuante, fie cele prevăzute de art. 74 lit. a) şi b) C. pen. din 1969, fie cele prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. sau art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen., respectiv conduita bună înainte de comiterea faptei.
S-a considerat ca, în funcţie de sancţiunea care va fi stabilită, se va distinge si care lege penala este mai favorabilă, aceasta deoarece noua lege penală prevede calculul amenzii penale, condiţiile suspendării condiţionate sau sub supraveghere este mai favorabilă legea veche deoarece nu impune obligaţii adiţionale, art. 16, alin. 2) din Legea nr. 187/2012 constituie o situaţie de excepţie de la aplicarea globală a legii penale mai favorabile prevăzută m mod expres de legiuitor, inculpatul, prin apărător,! Susţto ca textul legal menţionat se poate interpreta şi în sensul că se referă la o situaţie de excepţie, respectiv nu se face o aplicare a globală a legii penale mai favorabile ci pe instituţii autonome, această interpretare fiind în favoarea inculpatului.
În situaţia reindividualizării pedepsei, s-a apreciat că legea penală nouă este mai favorabila, deoarece prevede pedeapsa amenzii, iar referitor la suspendarea executării pedepsei, legea veche pare mai favorabilă. în subsidiar, în condiţiile aplicării situaţiei de excepţie, s-a susţinut că ar fi mai favorabilă legea nouă, deşi obligaţiile suplimentare stabilite de legea nouă sunt mai grele decât cele stabilite de legea veche.
S-a solicitat să se aibă în vedere parcursul profesional al inculpatului, care este avocat, această calitate făcându-1 să conştientizeze mult mai bine care sunt consecinţele comiterii faptei.
Analizând sentinţa apelată atât din perspectiva criticilor formulate de către inculpat, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Referitor la situaţia de fapt, instanţa de apel constată că aceasta a fost în mod corect reţinută, în urma unei ample şi coroborate analize a materialului probator administrat în cauză, din acesta rezultând că la data de 06 aprilie 2013, în jurul orei 22,45, inculpatul C.D.C. a condus pe dramurile publice autoturismul, având la momentul recoltării probelor biologice o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 2,20 g/l alcool pur în sânge - la prima probă prelevată şi 2,00 g/l alcool pur în sânge la a doua probă prelevată, în aceste împrejurări provocând în municipiul Bucureşti, sector 4 un eveniment rutier, lovind un autoturism, care era parcat pe partea dreaptă a carosabilului.
Inculpatul a fost audiat în faţa instanţei de fond, acesta precizând că doreşte să beneficieze de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Audiat fiind şi în faţa instanţei de apel, la termenul din data de 09 septembrie 2014, apelantul inculpat C.D.C. a precizat că a recunoscut în totalitate fapta în faţa instanţei de fond şi îşi menţine aceeaşi poziţie procesuală.
În continuare, în acord cu instanţa de fond, înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. din 1969.
Deşi art. 336 alin. (1) C. pen. actual prevede ca sancţiune închisoarea de la unu la 5 ani alternativ cu amenda, iar art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 prevedea pedeapsa cu închisoare de la 1 la 5 ani, legea nouă nu este mai favorabilă întrucât la stabilirea legii mai blânde trebuie avute în vedere toate dispoziţiile de drept substanţial, referitoare la modalitatea de executare a pedepsei, obligaţiile impuse pe toată durata de executare, nu ultimul rând, consecinţele condamnat din perspectiva modului de reglementare a reabilitării de drept.
Din perspectiva legii noi, niciuna din modalităţile de individualizare ce exclud regimurile sunt reglementate în absența vreunei obligații pe perioada ce constată că, potrivit art. 83 si următoarele C. pen., s-ar putea dispune aplicărea pedepsei pe o perioadă de 2 ani calculată de la data rămânerii definitive, perioadă în care, conform art. 85 alin. (1) C. pen. în vigoare inculpatul să respecte măsurile de supraveghere constând în: prezentarea la Serviciul la datele fixate de acesta, primirea vizitelor consilierului de probare anularea în prealabil despre schimbarea locuinţei şi a oricărei deplasări precum și a întoarcerii, comunicarea schimbării locului de muncă, comunicarea informaţiilor şi documentelor de natură a permite controlul mijloacelor de existenţa suplimentar, instanţa ar putea impune inculpatului respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute de art. 85 alin. (2) C. pen. în vigoare.
De asemenea, potrivit art. 91 şi următoarele C. pen. în vigoare, in cazul m care s-ar dispune executarea pedepsei sub supraveghere, în mod obligatoriu s-ar impune stabilirea în sarcina inculpatului a mai multor măsuri şi obligaţii. In acest caz, chiar dacă inculpatul nu ar săvârşi o altă infracţiune în cursul termenului de încercare, la împlinirea acestui termen nu ar interveni reabilitarea de drept, similar cu dispoziţiile art. 86 C. pen. dm 1969 ci, în conformitate cu dispoziţiile art. 165 rap. la art. 167 alin. (4) C. pen. în vigoare, reabilitarea ar interveni de abia după trecerea unui termen de 3 ani de la data împlinirii termenului de supraveghere.
Deşi legea nouă prevede ca sancţiune închisoarea de la unu la 5 ani alternativ cu amenda, iar legea veche prevedea pedeapsa cu închisoare de la 1 la 5 ani, raportat la circumstanţele cauzei şi la gradul de alcoolemie foarte mare (la momentul recoltării probelor biologice o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 2,20 g/l alcool pur în sânge - la prima probă prelevată şi 2,00 g/l alcool pur în sânge la a doua probă prelevată), înalta Curte apreciază că nu se justifică aplicarea pedepsei amenzii.
Astfel, urmare a evaluării legii penale mai favorabile prin metoda aprecierii globale a dispoziţiilor de drept substanţial, se constată că legea veche este mai favorabilă. Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că fapta inculpatului C.D.C., care la data de 06 aprilie 2013, în jurul orei 2245, a condus pe drumurile publice autoturismul, având la momentul recoltării probelor biologice o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 2,20 g/l alcool pur în sânge - la prima probă prelevată şi 2,00 g/l alcool pur în sânge la a doua probă prelevată, în aceste împrejurări provocând în municipiul Bucureşti, sector 4 un eveniment rutier, lovind un autoturism, care era parcat pe partea dreaptă a carosabilului, întruneşte atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.
În ceea ce priveşte critica formulată de apelantul inculpat, în sensul că a fost greşit individualizată pedeapsa aplicată de către instanţa de fond, se constată că aceasta este nefondată.
Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a procedat la individualizarea cuantumului pedepsei, raportat la pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul în care fapta a fost comisă, cât şi de datele privind persoana inculpatului, alături de posibilitatea reeducării acestuia prin prisma scopului pedepsei.
S-a avut în vedere gradul de alcoolemie foarte mare şi împrejurarea care a determinat constatarea faptei, inculpatul nefiind surprins pur şi simplu la un control de rutină, ci a provocat un eveniment rutier, lovind un autoturism care era parcat pe partea dreaptă a carosabilului. Or, această consecinţă a fost determinată şi de starea avansată de ebrietate în care se afla şi reducerea performanţelor de şofat, iar rezultatul care se putea produce putea fi şi unul mult mai grav.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, respectiv dispoziţiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială şi în textul incriminator, gradul de pericol social al faptei săvârşite, apreciat de instanţă ca fiind unul mediu, având in vedere natura faptei, existenţa unei coliziuni cu un alt autoturism, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, persoana şi conduita acestuia, care a recunoscut fapta şi a solicitat aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 396 alin. (1) C. proc. pen.
Instanţa constată că prin reţinerea dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C. proc. pen., s-a acordat eficienţă atitudinii de recunoaştere a faptei.
În cazul aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoaşterea săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, nu poate fi valorificată ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen. din 1969, întrucât recunoaşterii săvârşirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică. Dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 pot fi aplicate concomitent cu dispoziţiile art. 396 alin. (1) C. proc. pen., numai atunci când se constată existenţa unei alte atitudini a inculpatului după săvârşirea infracţiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969. în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia penală nr. 754 din 15 martie 2012).
Referitor la circumstanţa atenuantă prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, Înalta Curte are în vedere că lipsa antecedentelor penale reprezintă o stare de normalitate şi nu atrage automat aplicarea dispoziţiilor menţionate.
Înscrisurile administrate în faţa instanţei de apel nu justifică reţinerea circustanţei atenuante prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 şi nici reducerea cuantumului pedepsei. Toate împrejurările favorabile invocate de inculpat în apel justifică concluzia instanţei de fond că nu se impune executarea pedepsei în regim de detenţie.
Astfel, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte consideră că o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare este de natură să constituie un mijloc suficient de constrângere, precum şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, această pedeapsă răspunzând în mod eficient dublului scop de prevenire şi sancţionare, contribuind în egală măsură la reeducarea şi atenţionarea reală a inculpatului.
înalta Curte constată că circumstanţele personale ale apelantului (vârsta, profesia, buna integrare socială a acestuia anterior săvârşirii faptei, lipsa antecedentelor penale) susţin concluzia instanţei de fond în sensul că pronunţarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment sever pentru inculpat, acesta dispunând de resorturi mtenoare suficiente pentru corectarea comportamentului său, iar suspendarea condiţionata a executării pedepsei este o măsură adecvată care va duce la îndreptarea inculpatului, rolul de constrângere şi scopul pedepsei putând fi realizate în această modalitate
Fată de cele menţionate, Înalta Curte, conform dispoziţiilor art 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.D.C. împotriva sentinței penale nr. 238/F din 29 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.D.C. împotriva sentinţei penale nr. 238/F din 29 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 235/2014. SECŢIA PENALĂ. Abuz în serviciu... | ICCJ. Decizia nr. 248/2014. SECŢIA PENALĂ. Conflict de... → |
|---|
