ICCJ. Decizia nr. 2483/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2483/2014

Dosar nr. 4631/117/2012

Şedinţa publică din 8 septembrie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 173 din 8 mai 2013 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 4631/117/2012, s-a dispus condamnarea inculpatului C.I., domiciliat în loc. Cluj-Napoca, jud.Cluj, cetăţean român, studii superioare, fără antecedente penale, la pedepsele de:

- 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. anterior;

- 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) din acelaşi cod.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a din acelaşi cod.

În temeiul art. 2 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, s-a dispus achitarea inculpatului sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior.

În temeiul art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 din acelaşi cod.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. anterior, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. anterior şi la art. 999 şi urm. C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă a Statului Român, Ministerul Finanţelor, A.N.A.F., prin Garda Financiară, Comisariatul General şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile suma de 39.642,49 lei, despăgubiri civile reprezentând T.V.A. suplimentar, precum şi majorări şi penalităţi de întârziere aferente acestei sume, calculate până la data plăţii efective.

În temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen. anterior, s-a respins acţiunea civilă formulată de către partea civilă R.S.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, în cuantum de 1.500 lei şi s-a respins cererea părţii civile R.S. de obligare a inculpatului la cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 2074/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului C.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală 'prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 291 C. pen. anterior, totul cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

În esenţă, prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut că inculpatul, în cursul anului 2007, a semnat în numele SC C. SA un antecontract de vânzare-cumpărare cu numitul A.D., asupra unui imobil situat în localitatea Cluj-Napoca, încasând suma de 50.000 euro, după care a semnat, în cursul anului 2008, un alt antecontract de vânzare-cumpărare, asupra aceluiaşi imobil, cu numitul R.S., încasând şi de la acesta suma de 20.000 euro, prin inducerea acestuia din urmă în eroare.

S-a mai reţinut în sarcina inculpatului că acesta a întocmit şi a semnat în fals un act adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu numitul A.D., în vederea producerii de consecinţe juridice, precum şi că nu a înregistrat în contabilitatea SC C. SA sumele primite cu titlu de avans la cele două antecontracte încheiate.

Inculpatul, audiat atât în faza de urmărire penală, cât şi a cercetării judecătoreşti, a recunoscut parţial învinuirea adusă.

Analizând actele de la dosarul cauzei, instanţa a reţinut, în fapt, următoarele:

Potrivit înscrisului existent la fila 35 d.u.p., eliberat de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj, inculpatul C.I. deţine 11,76 % din părţile sociale ale SC C. SA, iar potrivit procesului-verbal din 1 octombrie 2005 al A.G.A. a SC C. SA (fila 71 d.u.p.), inculpatul C.I. a fost împuternicit cu vânzarea apartamentelor situate în localitatea Cluj-Napoca, jud.Cluj.

La data de 26 aprilie 2007, între SC C. SA, reprezentată de inculpatul C.I., în calitate de promitent-vânzător şi A.D., în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat la notar prin încheierea de autentificare din 26 aprilie 2007 a B.N.P. A.G.P., cu privire la imobilul pod situat în localitatea Cluj-Napoca, jud.Cluj.

Din cuprinsul antecontractului sus indicat, coroborat cu înscrisul de la fila 65 d.u.p., rezultă că, la momentul semnării antecontractului, respectiv a doua zi, promitentul cumpărător a remis inculpatului, în reprezentarea promitentului vânzător, suma totală de 50.000 euro.

La data de 15 iulie 2008, între SC C. SA, reprezentată de inculpatul C.l. şi partea vătămată R.S., s-a încheiat un act sub semnătură privată (fila 72 d.u.p.), intitulat antecontract de vânzare-cumpărare, prin care promitentul vânzător se obliga să vândă dreptul de proprietate asupra a două apartamente dispuse în mansarda imobilului situat în localitatea Cluj-Napoca, jud.Cluj.

Din cuprinsul acestui înscris rezultă că promitentul cumpărător a remis inculpatului, în reprezentarea promitentului vânzător, suma totală de 20.000 euro.

Întrucât până la data de 31 decembrie 2008, dată stabilită de către părţi, nu s-a perfectat antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15 iulie 2008, coroborat şi cu împrejurarea că partea vătămată R.S. a aflat de existenţa antecontractului încheiat cu martorul A.D., acesta a sesizat organele de urmărire penală cu privire la comiterea de către inculpatul C.l. a infracţiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune.

Pe parcursul cercetărilor penale, faţă de acuzaţia de comitere a infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, s-a efectuat la sediul SC C. SA un control de către Garda Financiară cu privire la modul de înregistrare în evidenţa contabil a avansurilor încasate, prin Nota de constatare din data de 6 august 2010 stabilindu-se că nu se regăsesc în evidenţa contabilă a SC C. SA nici suma de 50.000 euro, primită ca şi avans de la numitul A.D. şi nici suma de 20.000 euro, primită cu acelaşi titlu de la partea vătămată R.S.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a efectuat o expertiză contabilă, din concluziile Raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de către expertul contabil Bătrâncea loan rezultând că atât suma de 50.000 euro, primită de la numitul A.D. în baza antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 26 aprilie 2007, cât şi suma de 20.000 euro, primită de la partea vătămată R.S. în baza antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 15 iulie 2008, nu au fost înregistrate în evidenţele financiar-contabile ale SC C. SA. De asemenea, prin acelaşi raport de expertiză financiar contabilă, s-a mai stabilit că, prin neevidentierea în contabilitate a acestor sume, SC C. SA nu datorează impozit pe profit, ci doar T.V.A. suplimentar în sumă de 34.606 lei, respectiv de 5.036,49 lei.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul C.I. a depus la dosarul cauzei înscrisul existent la fila 82, intitulat act adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare cu nr. 481 din data de 26 aprilie 2007, datat 27 aprilie 2007, din care rezultă că SC C. SA ar fi restituit suma de 50.000 euro, primită în baza antecontractului sus indicat de la A.D., care renunţa la 50% din podul blocului de pe str. A.

Cu privire la acest înscris, inculpatul a susţinut în faza de urmărire penală că ar fi fost încheiat a doua zi după semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu martorul A.D., respectiv în data de 27 aprilie 2007, însă, pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpatul C.I. a revenit asupra acestei declaraţii, arătând că, într-adevăr, acest act adiţional a fost încheiat după demararea prezentelor proceduri penale, poziţie procesuală confirmată şi de martorul A.D., care a arătat că, într-adevăr, la solicitarea inculpatului, în cursul anului 2010, a semnat actul adiţional în discuţie.

În ceea ce priveşte contextul în care s-au semnat cele două antecontracte de vânzare-cumpărare, s-a reţinut o situaţie de fapt diferită de cea expusă prin actul de sesizare a instanţei.

Astfel, din declaraţia martorului A.D. (fila 80) rezultă că, în cursul anului 2007, inculpatul C.I. i-a solicitat cu titlu de împrumut o sumă de bani, însă nu a dorit să îl împrumute cu suma necesară, dar s-a arătat interesat să achiziţioneze un imobil. în acest context, a arătat că a încheiat cu inculpatul C.I., reprezentant al SC C. SA, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat la notar la data de 26 aprilie 2007, dată la care a plătit inculpatului suma de 50.000 euro. Martorul a mai arătat că, la circa 3-4 luni de la semnarea acestui antecontract, inculpatul l-a contactat şi i-a comunicat că doreşte să rezilieze antecontractul încheiat, respectiv să-i restituie suma de 50.000 euro, lucru acceptat de martor. în acest sens, prin intermediul martorului I.V., în intervalul 2007 - 2008, inculpatul C.I. a restituit martorului A.D. suma de 34.000 euro. întrucât inculpatul nu a restituit integral suma primită, martorul nu a fost de acord cu rezilierea antecontractului încheiat.

Martorul I.V. a confirmat în mare parte susţinerile martorului A.D., în sensul că ştia că, în cursul anului 2007, între A.D. şi inculpat a intervenit o înţelegere legată de un imobil, fără a cunoaşte natura înţelegerii dintre cei doi ori a actului încheiat, precum şi că, după un interval de 3-4 luni de la înţelegerea dintre cei doi, inculpatul C.I., prin intermediul său, a restituit martorului A.D. suma de circa 35.000 - 40.000 euro.

Inculpatul C.I. a precizat că înţelegerea avută cu A.D. a fost aceea a unui împrumut cu dobândă de 100%, însă forma juridică a înţelegerii intervenite a fost a unui antecontract de vânzare-cumpărare, la insistenţa martorului. A mai arătat că, la un interval de 2-3 luni de la încheierea antecontractului, întrucât a dispus de lichidităţi, inculpatul a început să restituie din suma primită de la martorul A.D., de 50.000 euro, prin intermediul martorului I.V., remiţându-i celui dintâi suma de circa 34.000 euro. întrucât inculpatul C.I. nu a restituit întreaga sumă împrumutată plus dobânda - 50.000 euro (cu privire la care, faţă de demararea procedurilor penale, martorul s-a arătat de acord să nu o mai încaseze), nu s-a reuşit rezilierea actului încheiat.

Faţă de declaraţia inculpatului C.I. şi a martorului I.V., coroborată parţial cu a martorului A.D. - care a negat existenţa înţelegerii verbale cu privire la un contract de împrumut, aspect de înţeles faţă de legislaţia naţională cu privire la împrumuturile cămătăreşti -, dar care a arătat că a fost de acord cu restituirea sumei de 50.000 euro, la circa 3-4 luni de la încheierea antecontractului de vânzare cumpărare cu inculpatul, atitudine oarecum incompatibilă cu intenţia de a cumpăra materializată în actul încheiat, instanţa de judecată a reţinut lipsa intenţiei inculpatului de a se obliga în vederea perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare - în sensul asumării unei obligaţii de a vinde -, cât şi martorului - în sensul asumării unei obligaţii de a cumpăra -, la momentul încheierii antecontractului autentificat. De asemenea, instanţa a apreciat că o astfel de intenţie - de a vinde în viitor martorului A.D. - nu poate subzista nici la momentul încheierii antecontractului din 15 iulie 2008 cu partea vătămată R.S., cu atât mai mult cu cât, la acea dată, inculpatul începuse restituirea sumei de 50.000 euro.

Pe de altă parte, chiar dacă între martorul A.D. şi inculpatul C.I. ar fi intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare, iar intenţia reală a părţilor ar fi fost, într-adevăr, să vândă, respectiv să cumpere în viitor un bun, instanţa a reţinut că, potrivit literaturii de specialitate şi practicii judiciare, promisiunea de vânzare-cumpărare este, de fapt, un antecontract care dă naştere la un drept de creanţă, părţile contractante fiind obligate (obligaţia de a face) una faţă de cealaltă, să vândă, respectiv să cumpere un anumit bun. Dacă potenţialul vânzător nu îşi respectă obligaţia şi vinde lucrul unei alte persoane, beneficiarul cumpărător nu poate cere predarea lucrului întrucât nu a devenit proprietar, ci doar daune interese potrivit regulilor aplicabile obligaţiei de a face (art. 1075 C. civ.), iar vânzarea încheiată cu o altă persoană este valabilă. (Tratat de drept civil, Contracte speciale, Prof. univ. dr. Francisc Deak).

Or, faţă de aceste consideraţii teoretice cu privire la antecontractul de vânzare-cumpărare, instanţa de judecată a concluzionat, pe de o parte, că nu poate fi reţinută susţinerea acuzării în sensul că partea vătămată R.S. a fost indusă în eroare la momentul semnării antecontractului încheiat cu acesta, prin faptul că acelaşi imobil fusese înstrăinat către A.D., întrucât acesta nu dobândise un drept real asupra imobilului, ci doar un drept de creanţă, inculpatul C.I. expunându-se plăţii unor eventuale daune-interese. Pe de altă parte, s-a reţinut că existenţa antecontractului încheiat cu A.D., chiar încheiat în formă autentică - în măsură să îi asigure opozabilitatea faţă de terţi şi nu transferul dreptului de proprietate - nu constituie un impediment la perfectarea în forma cerută de lege a antecontractului încheiat ulterior cu partea vătămată R.S., împrejurarea că nici până în prezent inculpatul şi partea vătămată nu au perfectat antecontractul nedatorându-se existentei celuilalt antecontract, ci unor alte cauze ce exced oricărui aspect fraudulos - legate de dificultatea reglementării juridice a imobilului, în sensul transformării în acte, în mansardă, a podului imobilului de pe str. A.

Prin urmare, constatând că premisele legale în care s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu partea vătămată R.S. nu sunt în măsură să denote în mod indubitabil intenţia de a înşela a inculpatului C.I., instanţa de judecată a analizat în ce măsură alte aspecte din conduita acestuia sunt în măsură a forma convingerea că inculpatul a acţionat cu intenţia de a înşela partea vătămată şi care anume mijloace de inducere în eroare au fost folosite de inculpat pentru a determina partea vătămată să încheie antecontractul din data de 15 iulie 2008.

Astfel, examinându-se antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15 iulie 2008 între SC C. SA şi partea vătămată R.S., nu a rezultat că s-ar fi consemnat că imobilul în discuţie este liber de sarcini, consemnându-se în schimb că promitentul cumpărător are cunoştinţă de starea de fapt şi de drept a imobilului, aspect contestat de partea vătămată, însă aceasta, printr-o minimă diligentă, ar fî putut afla situaţia reală a imobilului.

De asemenea, inculpatul C.I. nu a contestat că nu i-a spus părţii vătămate despre antecontractul încheiat cu A.D., însă, faţă de înţelegerea efectivă avută cu acesta, explicaţia că nu a înţeles să-i spună părţii vătămate despre afacerile sale a apărut ca fiind plauzibilă.

Coroborând toate aspectele susmenţionate, instanţa de judecată a apreciat că nu poate fi reţinută, dincolo de orice dubiu, intenţia inculpatului C.I. de a înşela partea vătămată R.S. şi nici inducerea acestuia în eroare prin încheierea succesivă de antecontracte de vânzare cumpărare, mai ales având în vedere contextul în care acestea s-au încheiat, sus expus, motiv pentru care, în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, a dispus achitarea inculpatului sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior.

În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului C.I. care, în calitate de asociat şi împuternicit al SC C. SA, nu a înregistrat în evidenţele contabile sumele de 50.000 euro, respectiv 230.000 euro, primite de la numiţii A.D. şi R.S. în baza antecontractelor încheiate cu aceştia, cauzând un prejudiciu statului în cuantum de 39.642,49 lei, T.V.A. suplimentar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Totodată, s-a stabilit că fapta aceluiaşi inculpat care, pe parcursul procedurilor penale demarate împotriva sa, a întocmit şi a semnat în fals actul adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu A.D., în vederea producerii de consecinţe juridice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. anterior.

Întrucât nu a intervenit vreo hotărâre judecătorească de condamnare pentru niciuna dintre aceste infracţiuni, s-a constatat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen. anterior privind concursul real de infracţiuni.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce s-au aplicat inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. anterior, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor, modalitatea de comitere, prejudiciul efectiv cauzat, dar şi persoana inculpatului, care are vârsta de 60 de ani, este cu studii superioare şi fără antecedente penale. Această din urmă împrejurare instanţa de judecată a reţinut-o drept o circumstanţă atenuantă judiciară în favoarea inculpatului, conform art. 74 lit. a) C. pen. anterior.

Astfel, pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, respectiv de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. anterior, au fost apreciate de instanţă ca fiind în măsură să asigure scopul preventiv şi educativ al pedepsei.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 lit. a) şi b) C. pen. anterior şi apreciind că demararea prezentelor proceduri şi pronunţarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment suficient pentru inculpat, fără a mai fi necesară executarea pedepsei pentru atingerea scopului acesteia, în temeiul art. 81 C. pen. anterior, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.

Sub aspectul laturii civile, în temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. anterior şi la art. 999 şi urm. C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă a Statului Român, Ministerul Finanţelor, A.N.A.F., prin Garda Financiară, Comisariatul General şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile suma de 39.642,49 lei, despăgubiri civile reprezentând T.V.A. suplimentar, precum şi majorări şi penalităţi de întârziere aferente acestei sume, calculate până la data plăţii efective.

În temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen. anterior, s-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă R.S., care a solicitat desfiinţarea înscrisului intitulat antecontract de vânzare cumpărare încheiat la data de 15 iulie 2008, având în vedere soluţia de achitare dispusă de instanţa de judecată sub aspectul infracţiunii de înşelăciune, revenind instanţei civile sarcina de a stabili în ce măsură între părţi se impune antrenarea răspunderii civile contractuale.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpatul C.I. şi părţile civile R.S. şi Statul Român prin A.N.A.F. - Garda Financiară - Comisariatul General.

Partea civilă R.S. a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate, în parte, sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune şi al respingerii acţiunii civile pe care a formulat-o şi, pronunţând o nouă hotărâre, să se dispună:

- condamnarea inculpatului şi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior;

- desfiinţarea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între partea civilă R.S. şi SC C. SA la 15 iulie 2008;

- obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile în sumă de 20.000 euro, precum şi a cheltuielilor ocazionate de judecarea cauzei în fond, în sumă de 5.000 lei, reprezentând onorariu avocat.

În motivarea apelului, s-a arătat că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, pe motiv că lipseşte intenţia inducerii în eroare a părţii vătămate R.S., aceasta deoarece instanţa a interpretat greşit că antecontractul încheiat între inculpat şi numitul A.D. ar fi un contract de împrumut şi nu o promisiune de vânzare-cumpărare, nicio probă de la dosar nedovedind acest caracter al convenţiei, nici măcar declaraţia cocontractantului A.D., cu excepţia declaraţiei martorului I.V., potrivit căreia inculpatul a restituit parte din banii primiţi de la A.D. Cu toate acestea, dacă ar fi fost vorba de o restituire de bani întemeiată pe un contract de împrumut, ar fi trebuit ca restituirea banilor să fie urmarea firească a rezoluţiunii antecontractului încheiat anterior.

S-a arătat că nedovedită este în cauză şi o eventuală simulaţie între părţi, în care, oricum, actul public încheiat cu A.D., promisiunea de vânzare-cumpărare, ar putea produce efecte faţă de terţul parte vătămată R.S. şi, nicidecum actul secret - aşa-zisul împrumut, care nici nu a fost încheiat în formă scrisă, conform dispoziţiilor legale în materie.

Cât priveşte cel de-al doilea act juridic, antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între inculpatul C.l. şi R.S., împrejurarea că acesta nu poate transfera dreptul de proprietate asupra imobilului, reţinută de instanţă, nu are legătură cu obiectul cauzei, esenţială sub aspectul existenţei infracţiunii de înşelăciune fiind stabilirea existenţei inducerii în eroare, fără de care partea vătămată ar mai fi contractat sau nu.

S-a susţinut că nu este întemeiată nici reţinerea instanţei în sensul că nu era necesar ca inculpatul să încunoştinţeze partea vătămată despre afacerile sale, în speţă, despre o promisiune anterioară de vânzare-cumpărare a aceluiaşi imobil, fiind vorba despre o chestiune ce o afecta în mod direct pe partea vătămată R.S. şi despre care trebuia să aibă cunoştinţă.

S-a subliniat că intenţia inculpatului de a înşela rezultă în mod clar chiar din recunoaşterea acestuia făcută, dintr-un exces de sinceritate, în faţa instanţei, în sensul că, într-adevăr, nu l-a încunoştintat pe R.S. că a încheiat anterior un contract cu privire la acelaşi imobil, cu o altă persoană şi a încasat suma de 50.000 euro de la aceasta, precum şi din conţinutul săvârşirii inacţiunii de fals de către acelaşi inculpat.

Partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - Garda Financiară - Comisariatul General a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate sub aspectul laturii civile şi, pronunţând o nouă hotărâre, admiterea în întregime a acţiunii civile formulate în cauză şi obligarea inculpatului la plata sumei de 60.276 lei - T.V.A. şi impozit pe profit, plus dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate până la data plăţii efective a prejudiciului.

S-a arătat în motivarea apelului că soluţia instanţei sub aspectul soluţionării laturii civile este nelegală şi netemeinică întrucât cuantumul prejudiciului a rezultat în urma verificării de către organele fiscale a modului de înregistrare în evidenţele contabile a avansurilor încasate de societatea inculpatului, prin încheierea antecontractelor de vânzare-cumpărare cu numiţii A.D. şi R.S. şi evaluat conform dispoziţiilor legale în materie - art. 17, 19, 140 din Legea nr. 571/2003 şi, respectiv, disp. O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Inculpatul C.I. a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza., în ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre minimul general prevăzut de lege, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, iar în ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, aplicarea pedepsei amenzii penale - în ambele cazuri, în urma reţinerii şi a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, cu efectele prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. d) şi e din acelaşi cod.

În motivarea apelului, s-a arătat că, în cauză, se poate proceda la reindividualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului pentru cele două infracţiuni, cele stabilite de prima instanţă fiind disproporţionate în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. anterior.

S-a considerat că se poate reţine în favoarea inculpatului şi circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, având în vedere că: inculpatul a avut o atitudine corespunzătoare pe tot parcursul procesului, prezentându-se în faţa organelor judiciare la orice solicitare şi în faţa instanţei de fond; a avut o atitudine sinceră, recunoscând faptele comise şi manifestându-şi disponibilitatea de a recupera prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală; se află la prima confruntare cu legea penală, iar până la cei 60 de ani a avut o atitudine ireproşabilă în familie şi în societate, având o familie bine închegată, cu doi copii, remarcându-se prin sprijinirea mediului cultural clujean prin donaţii consistente în vederea tipăririi de cărţi şi prin deschiderea unui cenaclu modern - Polul Cultural, ocupând diverse funcţii de conducere în sectorul de stat sau privat, în ultima perioadă implicându-se şi în domeniul imobiliar.

S-a apreciat, de asemenea, că şi în privinţa individualizării pedepsei pentru infracţiunea de fals, pot fi avute în vedere aceste elemente favorabile inculpatului şi, mai ales, circumstanţele concrete în care s-a comis fapta, respectiv că împrejurările cuprinse în înscrisul antedatat chiar au avut loc în cursul anului 2007 şi că inculpatul a comis fapta în contextul controlului Gărzii Financiare Cluj, când a realizat că nu poate dovedi rezolutiunea antecontractului încheiat cu A.D., care ar fi justificat neînregistrarea în contabilitatea societăţii a sumei primite de la acesta.

Prin Decizia penală nr. 233/A din 25 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-au dispus următoarele:

I. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, a fost admis apelul declarat de partea civilă R.S., domiciliată în Cluj-Napoca, jud. Cluj, împotriva sentinţei penale nr. 173 din 08 mai 2013 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 4631/117/2012, care a fost desfiinţată, în parte, cu privire la greşita achitare a inculpatului C.I. pentru infracţiunea de înşelăciune şi, respectiv, greşita soluţionare a acţiunii civile formulate de partea civilă R.S.

Pronuntându-se o nouă hotărâre, în aceste limite:

A fost condamnat inculpatul C.I., domiciliat în loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj, fără antecedente penale, la pedeapsa de:

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) din acelaşi cod.

Au fost descontopite pedepsele contopite de prima instanţă şi au fost repuse în individualitatea lor - 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 luni închisoare - şi, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 din acelaşi cod.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. anterior, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei - comiterea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi/sau neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre.

În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 C. proc. pen. anterior şi la art. 998 şi urm. C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă R.S., domiciliată în Cluj-Napoca, jud. Cluj şi a fost obligat inculpatul C.I. să plătească părţii civile despăgubiri în sumă de 20 000 euro.

În temeiul art. 193 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul C.I. să plătească părţii civile R.S. suma de 5.000 lei, cheltuieli judiciare la fond.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

II. În baza 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul C.I., domiciliat în Cluj-Napoca, jud. Cluj şi de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - Garda Financiară -Comisariatul General, cu sediul în Bucureşti, sector 3, împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 189 C. proc. pen. anterior, s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 50 lei, onorariu parţial pentru apărător din oficiu (av. P.O.R.), sumă ce se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (2), 3 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul C.I. să plătească 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămânând în sarcina acestuia.

Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor şi a materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate şi a reglementărilor în materie, în virtutea dispoziţiilor art. 378 C. proc. pen. anterior, instanţa de apel a constatat ca fiind fondat doar apelul formulat în cauză de partea civilă R.S., iar apelurile declarate de inculpatul C.I. şi de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - Garda Financiară - Comisariatul General ca fiind nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

I. Astfel, în privinţa celor două infracţiuni pentru care inculpatul C.I. a fost condamnat - evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. anterior -, instanţa de apel a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale şi în faza de judecată, judicios analizate şi interpretate, instanţa de fond a reţinut o stare de fapt corespunzătoare realităţii - necontestată, de altfel, nici de către inculpat - constând în aceea că inculpatul C.I., în calitate de asociat şi împuternicit al SC C. SA, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii sumele de 50.000 euro, respectiv 20.000 euro, primite de la numiţii A.D. şi R.S. în baza antecontractelor încheiate cu aceştia, cauzând un prejudiciu statului în cuantum de 39.642,49 lei, reprezentând T.V.A. suplimentar şi, totodată, pe parcursul procedurilor penale demarate împotriva sa, a întocmit şi a semnat în fals un act adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu A.D., antedatat 27 aprilie 2007 şi în care a consemnat, nereal, împrejurarea că SC C. SA ar fi restituit suma de 50.000 euro, primită în baza antecontracrului sus indicat, de la A.D., care renunţa la 50% din podul blocului de pe str. A., în vederea producerii de consecinţe juridice.

Reţinând aşadar, în mod corect, vinovăţia inculpatului în comiterea celor două infracţiuni, instanţa de fond a procedat apoi la individualizarea judiciară a pedepselor, pe care le-a considerat adecvate faptelor şi persoanei inculpatului, valorificând eficient criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, respectiv limitele speciale ale pedepselor pentru fiecare dintre infracţiuni (pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani, respectiv de la 3 luni la 2 ani sau amendă), gradul de pericol social al faptelor - ridicat, raportat la modalitatea de comitere, prejudiciul efectiv cauzat şi nerecuperat, dar şi persoana inculpatului - care are vârsta de 60 ani, este cu studii superioare şi fără antecedente penale, această din urmă împrejurare fiind reţinută ca o circumstanţă atenuantă judiciară în favoarea inculpatului, conform art. 74 lit. a) C. pen. anterior.

S-a constatat că au fost aplicate pedepse în limite legale, coborâte chiar sub minimul special, apte a realiza scopul prevăzut de art. 52 C. pen. anterior.

Instanţa de apel a apreciat, pe de o parte, că nu se justifică a se da o eficienţă mai mare dispoziţiilor art. 76 lit. d) C. pen. anterior - pentru că s-ar ajunge, practic, la a lipsi de conţinut dispoziţiile legale ce impun asigurarea scopurilor sancţiunii penale, anulându-se astfel garanţia că acestea se vor şi realiza -, iar pe de altă parte, nu se justifică nici reţinerea ca circumstanţă atenuantă, conform art. 74 lit. c) C. pen. anterior, a atitudinii inculpatului, ulterior comiterii faptelor -pentru că poziţia inculpatului pe parcursul procesului penal nu a fost tocmai una care să se circumscrie acestei atenuante, ci a avut o poziţie oscilantă, iniţial nerecunoscând nicio faptă, ulterior revenind şi recunoscând parţial şi nuanţat faptele, pentru ca în faţa instanţei, într-o primă fază, să nu dorească să declare, iar în final, după administrarea întregului probatoriu, să declare şi să-şi formuleze o apărare nesinceră, în funcţie de probele din dosar, de care se putea folosi.

În consecinţă, s-a constatat că pedepsele au fost corect individualizate, ca şi cuantum şi modalitate de executare, apreciindu-se corect că sunt îndeplinite în cauză prevederile legale pentru suspendarea executării acestora şi făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 81-82 C. pen. anterior, astfel că apelul inculpatului C.I., fiind nefondat, a fost respins ca atare.

II. Nefondat s-a constatat a fi şi apelul părţii civile Statul Român prin A.N.A.F. - Garda Financiară - Comisariatul General, fiind respins, pentru următoarele considerente:

În mod corect instanţa de fond a stabilit că suma ce trebuie plătită cu titlu de despăgubiri către partea civilă este cea stabilită prin raportul de expertiză contabilă judiciară - 39.642,49 lei reprezentând T.V.A. suplimentar, precum şi majorări şi penalităţi de întârziere aferente acestei sume, calculate până la data plăţii efective şi că societatea inculpatului nu datorează impozit pe profit întrucât, conform datelor din balanţa de verificare, certificate şi prin raportul de inspecţie fiscală, rezultatul financiar la 30 aprilie 2007, respectiv la 31 august 2008, a reliefat inexistenţa vreunui profit al societăţii, raportat la întregul an fiscal.

Or, organele fiscale de control au stabilit impozitul pe profit (notă de constatare din 6 august 2010 şi proces-verbal din 3 septembrie 2010 - filele 58-63 d.u.p.) prin raportare doar la cele două operaţiuni ale societăţii - încasarea avansurilor de 50.000 euro şi 20.000 euro în baza antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu A.D. şi R.S. - şi nu la operaţiunile întregului an fiscal şi fără evidenţierea cheltuielilor deductibile din anul fiscal respectiv, în contra dispoziţiilor legale în materie - art. 17 din Legea nr. 571/2003 -„ Cota de impozit pe profit se aplică asupra profitului impozabil şi este de 16%, cu excepţiile prevăzute la art. 38" şi, respectiv, art. 19 alin. (1) din acelaşi act normativ - „Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare".

III. În ceea ce priveşte soluţia de achitare a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în dauna părţii vătămate R.S., instanţa de apel a constatat că prima instanţă, în mod eronat, a interpretat probele dosarului, apreciind greşit că fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni, lipsind intenţia de a înşela partea vătămată R.S., dar şi inducerea sa în eroare, aceasta întrucât cele două elemente constitutive ale infracţiunii rezultă fără echivoc din următoarele împrejurări, dovedite de probele dosarului:

Inculpatul a indus în eroare partea vătămată R.S. prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase - aceea că, în viitor, îi va vinde două apartamente din mansarda imobilului situat în Cluj-Napoca, ce urma a fi edificat, în condiţiile în care inculpatul ştia că întreaga mansardă a imobilului fusese promisă spre vânzare altei persoane, A.D., iar promisiunea anterioară era încă în fiinţă la data contractării cu R.S. Această inducere în eroare a fost făcută în scopul obţinerii unui folos material de către inculpat -suma de 20.000 euro şi, astfel, s-a cauzat un prejudiciu părţii vătămate constând în suma plătită cu titlu de avans şi nerestituită de către inculpat.

Intenţia inducerii în eroare a rezultat, în primul rând, din împrejurarea că, aşa cum însăşi inculpatul recunoaşte în declaraţia dată în faţa instanţei (filele 3-4, vol. II), la momentul încheierii antecontractului cu R.S., „avea în continuare înţelegerea verbală cu A.D. în sensul că antecontractul încheiat cu acesta va fi reziliat dacă îi va restitui diferenţa de bani, iar iminenta obţinerii sumei de bani de la S.C. Piscicola se risipise". Aşadar, deşi inculpatul ştia, avea reprezentarea faptului că nu mai avea şanse ca în curând să obţină resurse cu care să achite lui A.D. suma pe care i-o datora şi, pe cale de consecinţă, nici certitudinea rezilierii antecontractului încheiat cu acesta, a procedat totuşi la o nouă promisiune de vânzare, având ca obiect acelaşi imobil, aflat încă în situaţia de „bun promis altuia".

În acelaşi sens, al existenţei inducerii în eroare, au fost şi susţinerile martorului A.D., care arată că natura actului încheiat cu inculpatul a fost aceea a unui antecontract de vânzare-cumpărare, nicidecum un împrumut şi, chiar dacă susţine că, la câteva luni de la încheierea actului, inculpatul s-a răzgândit cu privire la promisiune, aceasta era şi este încă valabilă, de vreme ce martorul nu a fost de acord cu rezoluţiunea acesteia, decât în condiţiile restituirii întregii sume datorate de inculpat, ceea ce nu s-a întâmplat.

De asemenea, tot pentru inducerea în eroare a pledat şi întocmirea în fals a actului adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu A.D., antedatat 27 aprilie 2007, în condiţiile în care, deşi inculpatul susţine că, în realitate, împrejurările consemnate în acel act s-au întâmplat în 2007, la o zi după încheierea antecontractului, l-a redactat doar în 2010, la presiunea controlului efectuat de organele fiscale, ca să justifice neînregistrarea în contabilitate a sumei primite. S-a reţinut că este destul de bizară această explicaţie, în condiţiile în care inculpatul a optat pentru încheierea antecontractului în formă autentică, cu toate formalităţile prevăzute de lege, iar pentru actul adiţional, deşi atesta împrejurări esenţiale, a optat pentru un înscris sub semnătură privată şi a aşteptat 3 ani pentru a-l încheia, cu atât mai mult cu cât l-ar fi ajutat atât în faţa organelor fiscale, dar şi în faţa ultimului promitent cumpărător, dacă dorea să-şi dovedească buna credinţă faţă de acesta.

Mai mult, inculpatul a recunoscut că nu a adus la cunoştinţa părţii vătămate R.S. că a încheiat anterior un contract cu privire la acelaşi imobil, cu o altă persoană şi a încasat suma de 50.000 euro de la aceasta.

S-a considerat că nu este fundamentată aprecierea instanţei de fond, în sensul că lipsa intenţiei de inducere în eroare a părţii vătămate R.S. este dovedită de împrejurarea că inculpatul începuse deja restituirea avansului primit de la A.D. şi că acesta a fost de acord cu restituirea sumei, ceea ce denotă o atitudine a ambilor, incompatibilă cu intenţia de a cumpăra, respectiv, de a vinde - atâta vreme cât, la momentul celei de a doua promisiuni de vânzare-cumpărare, suma primită cu titlu de avans de la A.D. nu fusese restituită integral de inculpat, iar A.D. nu a fost de acord cu rezilierea contractului.

De asemenea, s-a apreciat că sunt fără relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii de înşelăciune consideraţiile instanţei de fond în sensul că, şi în ipoteza unei veritabile promisiuni de vânzare-cumpărare încheiate de inculpat cu A.D., aceasta nu este translativă de proprietate, la momentul contractării cu R.S. imobilul fiind încă în posesia societăţii inculpatului, întrucât ceea ce se incriminează în cauză nu este vânzarea succesivă a unui imobil, chestiune, într-adevăr, sancţionată potrivit răspunderii civile contractuale, ci existenţa sau nu a unei induceri în eroare a ultimului promitent cumpărător, ceea ce s-a dovedit în cauză şi dacă, în lipsa unei astfel de induceri în eroare, partea vătămată ar mai fi contractat sau nu, în aceleaşi condiţii, ceea ce, de asemenea, s-a dovedit prin poziţia clară şi neechivocă a acesteia.

S-a reţinut că împrejurarea potrivit căreia, în antecontractul încheiat cu R.S., nu s-a consemnat că imobilul în discuţie este liber de sarcini, consemnându-se în schimb că promitentul cumpărător are cunoştinţă de starea de fapt şi de drept a imobilului şi, chiar dacă aspectul este contestat de partea vătămată, aceasta, printr-o minimă diligentă, ar fi putut afla situaţia reală a imobilului, nu înlătură în niciun fel existenţa inducerii în eroare, în contextul în care părţile erau în relaţii de amiciţie, relaţiile dintre ei se bazau pe încredere, motiv pentru care partea vătămată a şi acceptat, la solicitarea inculpatului, să încheie un act sub semnătură privată, deşi a dorit să încheie un act autentic şi să nu primească un înscris doveditor pentru suma de bani achitată ca avans.

Totodată, s-a reţinut că, în virtutea aceloraşi relaţii apropiate, inculpatul era obligat să prezinte părţii vătămate situaţia reală a imobilului şi, dacă era de bună credinţă, intenţionând în mod real să vândă acesteia, să-i prezinte inclusiv actul adiţional, care „anula", conform susţinerilor sale, prima promisiune de vânzare-cumpărare.

Pentru considerentele expuse, instanţa de apel a constatat că soluţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune în convenţii este greşită, comiterea acesteia şi vinovăţia inculpatului fiind pe deplin dovedite de probele dosarului.

Aşa fiind, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, a fost admis apelul declarat de partea civilă R.S. împotriva sentinţei penale nr. 173 din 08 mai 2013 a Tribunalului Cluj, care a fost desfiinţată, în parte, cu privire la greşita achitare a inculpatului C.I. pentru infracţiunea de înşelăciune şi, respectiv, greşita soluţionare a acţiunii civile formulate de partea civilă R.S.

Pronunţându-se o nouă hotărâre, în aceste limite, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior, cu aplic, art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) din acelaşi cod.

La stabilirea pedepsei au fost avute în vedere aceleaşi criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, valorificate şi de prima instanţă, apreciindu-se că această pedeapsă va fi în măsură să asigure scopul preventiv şi coercitiv prevăzut de art. 52 C. pen. anterior.

Au fost descontopite pedepsele contopite de prima instanţă şi au fost repuse în individualitatea lor - 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 luni închisoare -, iar în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 81-82 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani.

În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 C. proc. pen. anterior şi la art. 998 şi urm. C. civ. (în vigoare la data comiterii faptei), a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă R.S. şi a fost obligat inculpatul C.I. să plătească părţii civile despăgubiri în sumă de 20.000 euro.

Deşi inculpatul a contestat primirea acestei sume, arătând că a primit lucrări de artă evaluate la această valoare, susţinerile sale nu au fost dovedite de nicio probă, fiind infirmate, dimpotrivă, de declaraţiile părţii vătămate, coroborate cu atestarea primirii banilor, de însăşi inculpat, sub semnătură pe antecontract, cu extrase de cont ale părţii vătămate şi contract de credit de la Banca M. - acesta arătând că a contractat un credit pentru achitarea sumei (filele 94-95, 99-103 d.u.p.), precum şi cu consemnările din antecontract, în care se arată că, într-adevăr, parte din preţul viitorului imobil, 20.000 euro, urma a fi achitată în lucrări de artă, însă o altă parte, în sumă de 20.000 euro, este primită la data încheierii contractului.

în ceea ce priveşte solicitarea de desfiinţare a înscrisului intitulat antecontract de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 15 iulie 2008 între inculpat şi partea vătămată R.S., aceasta nu a putut fi primită, dat fiind faptul că inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru falsificarea acestui înscris, nedovedindu-se că, prin folosirea vreunui mijloc fraudulos, a unui fals, ar fi comis infracţiunea de înşelăciune, urmând ca, sub acest aspect, să se pronunţe instanţa civilă, la care, de altfel, partea vătămată a şi înregistrat o acţiune în rezolutiunea antecontractului, instanţa penală pronunţându-se doar asupra remedierii situaţiei, respectiv a prejudiciului cauzat direct prin infracţiunea de înşelăciune.

În temeiul art. 193 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul C.I. să plătească părţii civile R.S. suma de 5.000 lei, cheltuieli judiciare la fond, reprezentând onorariu avocat (chitanţe achitare onorariu - filele 23-28 dos. inst. vol. I).

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

În baza 379 pct. l lit. b) C. proc. pen. anterior, pentru motivele mai sus arătate, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate împotriva aceleaşi sentinţe penale de inculpatul C.I. şi de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - Garda Financiară - Comisariatul General.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj Napoca şi inculpatul C.I.

Recurentul inculpat a criticat decizia prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 12 şi 172 C. proc. pen. anterior.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. anterior, recurentul inculpat a solicitat achitarea sa, apreciind că nu sunt întrunite elementele costitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

În susţinerea acestei critici, a arătat, pe de o parte, că nu a existat o inducere în eroare a părţii vătămate şi că antecontractul de vânzare-cumpărare nu produce un transfer de proprietate, dând naştere doar unui drept de creanţă, iar pe de altă parte, că antecontractul de vânzare-cumpărare era notat în cartea funciară, partea civilă având obligaţia de a depune diligente pentru a cunoaşte ce anume va contracta, în virtutea acestor diligente putând constata că este notat în cartea funciară un antecontract încheiat anterior.

Ca atare, a susţinut că, pentru infracţiunea de înşelăciune, se impune menţinerea soluţiei de achitare, dispusă de instanţa de fond.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 172 C. proc. pen. anterior, recurentul inculpat a arătat că instanţa de fond a evaluat în mod corespunzător probatoriul administrat în cauză, pronunţând o soluţie legală, în vreme ce instanţa de apel nu a administrat toate probele, fiindu-i astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.

Recurenta parte civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj Napoca a invocat dispoziţiile art. 385⁹ pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicitând casarea ambelor hotărâri şi obligarea inculpatului la plata integrală a prejudiciului, astfel cum rezultă din constituirea de parte civilă.

Concluziile formulate de apărătorul recurentului inculpat, de apărătorul intimatului parte civilă R.S. şi de reprezentantul parchetului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Prealabil, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Astfel, Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu cauza, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior, constată următoarele:

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 172 C. proc. pen. anterior poate fi invocat atunci când se constată că hotărârile pronunţate în cauză sunt contrare legii sau că instanţele au făcut o greşită aplicare a legii.

În ambele ipoteze, legiuitorul are în vedere o eroare de drept şi nu una de fapt, ultima putând fi invocată doar în calea de atac a apelului, când instanţa de control judiciar are obligaţia de a examina cauza dedusă judecăţii sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Prin hotărâre „contrară legii" se înţelege acea hotărâre prin care instanţa dă o dispoziţie interzisă de lege ori omite să se pronunţe cu privire la o dispoziţie la care legea o obligă în mod imperativ.

A doua variantă a acestui caz de casare - prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii - se referă la toate celelalte situaţii în care instanţa a comis o eroare de drept, în afara celor limitativ prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior şi are în vedere dispoziţiile legale care privesc infracţiunea, pedeapsa şi răspunderea penală.

Examinând criticile formulate de recurentul inculpat C.l., Înalta Curte constată că acestea nu privesc o eroare gravă de drept, ci una de fapt, constând în omisiunea instanţei de apel de a readministra toate probele.

Pe de altă parte, se reţine că inculpatul a fost audiat în faţa instanţei de apel, iar în virtutea dreptului său la apărare, avea posibilitatea să propună probe, lucru pe care nu l-a făcut. Prin urmare, acesta nu poate invoca propria culpă, astfel încât trimiterile la hotărârea C.E.D.O. Flueraş contra României nu sunt aplicabile în speţă.

În ceea ce priveşte existenţa infracţiunii de înşelăciune, prin prisma elementelor sale constitutive, Înalta Curte reţine ca fiind dovedită latura subiectivă a infracţiunii.

În condiţiile în care partea civilă ar fi cunoscut că imobilul a făcut anterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare obiectul unui alt antecontract, nu ar fi fost de acord cu tranzacţia şi nu ar fi plătit suma de bani inculpatului C.I.

Existenta inducerii în eroare nu este condiţionată de diligentele părţii civile de a verifica dacă există sau nu o notare anterioară în cartea funciară a imobilului în discuţie, ci de faptul că inculpatul, în mod deliberat, a ascuns această împrejurare esenţială.

De altfel, în declaraţiile date în cursul procedurii, inculpatul însuşi a arătat că nu a adus la cunoştiinţa părţii civile situaţia imobilului.

Din actele cauzei rezultă că, în momentul încheierii antecontractului cu partea civilă R.S., era în fiinţă promisiunea anterioară de vânzare a locuinţei de la mansarda imobilului, către A.D.

Declaraţiile părţii civile se coroborează cu declaraţiile martorului A.D., care a arătat că a încheiat cu inculpatul C.I. un antecontract de vânzare-cumpărare, fără a se produce o rezoluţiune a acestuia.

De asemenea, se impune a fi avută în vedere şi întocmirea în fals a actului adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu A.D.

Ca atare, nici această critică nu poate fi însuşită, soluţia adoptată de instanţa de apel fiind legală.

Recursul inculpatului este, însă, fondat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior, instanţa de apel aplicând, pentru infracţiunea de înşelăciune, o pedeapsă în alte limite.

Astfel, inculpatul C.I. a fost condamnat în apel pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) din acelaşi cod, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, în condiţiile în care, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute în norma de incriminare, pedeapsa era cuprinsă între 15 zile şi 6 luni închisoare.

Prin urmare, sub acest aspect, decizia instanţei de apel urmează a fi reformată.

Cât priveşte legea penală mai favorabilă, aceasta este legea veche, determinat de reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor judiciare atenuante, care nu se mai regăsesc în noua lege, precum şi prin prisma aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen. anterior, care sunt mai favorabile decât instituţia amânării executării pedepsei.

Recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj Napoca este nefondat, instanţa de recurs neputând reforma hotărârile sub aspectul cuantumului despăgubirilor, aceasta constituind o chestiune de fapt şi nu de drept.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 233/A din 25 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Va casa, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsi aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) din acelaşi cod şi, rejudecând în aceste limite:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, respectiv:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) din acelaşi cod;

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen. anterior;

- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 lit. a şi art. 76 lit. e) din acelaşi cod.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) din acelaşi cod, de la 2 ani închisoare la 4 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, va contopi pedeapsa de 4 luni închisoare cu pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 81 C. pen. anterior, va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.

În temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj Napoca împotriva aceleiaşi decizii.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 233/A din 25 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsi aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. anterior şi, rejudecând în aceste limite:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. anterior;

-1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen. anterior;

- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 lit. a şi art. 76 lit. e) din acelaşi cod.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. anterior, de la 2 ani închisoare la 4 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, contopeşte pedeapsa de 4 luni închisoare cu pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 81 C. pen. anterior dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.

Menţine celelalte dispoziţii ale decizia penal atacate.

II. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj Napoca împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2481/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175...		ICCJ. Decizia nr. 265/2014. Penal. Omorul (art.188 NCP).... →

ICCJ. Decizia nr. 2483/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2483/2014. Penal