ICCJ. Decizia nr. 252/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 252/2014
Dosar nr. 301/30/2012
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 460/PI din 12 decembrie 2012 pronunţată în Dosar nr. 301/30/2012, Tribunalul Timiş în baza art. 334 C. proc. pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul Ş.C.M. din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
În baza art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul Ş.C.M. la pedeapsa de:
- 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave;
În baza art. 65 C. pen., a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. b), c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplic art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de:
- 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşire infracţiunii de evaziune fiscală;
În baza art. 84 C. pen. a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2074 din 18 iulie 2011 de Judecătoria Timişoara şi a repus-o în individualitatea sa această pedeapsă.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 7 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. b), c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza art 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale
În baza art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.L.F.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave.
În baza art. 65 C. pen. a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. b), c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 84 C. pen. a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 289 din 30 mai 2008 de Tribunalul Cluj şi a repus în individualitatea sa această pedeapsă.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 10 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. b), c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza art 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998, 999 din vechiul C. civ., cu referire la art. 6 alin. (2) din noul C. civ., a obligat inculpaţii în solidar la plata sumei de 101.496,00 lei către partea civilă SC G. SRL.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990 în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia se va comunica O.N.R.C. în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpaţii la câte 2.000 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
A dispus plata din fondul Ministerului Justiţiei a sumei de 100 lei către Baroul Timiş reprezentând onorariu avocat oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, prima instanţă a constatat următoarele:
La data de 06 iunie 2007 inculpatul Ş.C.M. a înfiinţat SC D. SRL Timişoara, el fiind asociat unic şi administrator, obiectul principal de activitate fiind comerţul cu amănuntul al articolelor şi aparatelor electromenajere, aparatelor de radio şi televizoarelor, iar ca activitate secundară operaţiuni de import-export al produselor ce fac obiectul de activitate al societăţii.
Sediul social declarat a fost în Timişoara, însă nu a fost desfăşurată niciodată vreo activitate la acest sediu, nu s-a prezentat pentru a lua spaţiul în primire şi nu a achitat chiria datorată.
La data de 10 iulie 2008, prin sentinţa nr. 1428 pronunţată în Dosarul nr. 1411/30/2008 al Tribunalului Timiş a fost deschisă, la solicitarea SC G. SRL, procedura de insolvenţă a societăţii, aceasta fiind înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Timiş la data de 21 august 2008. De la această dată instanţa de judecată a dispus ridicarea dreptului fostului administrator de administrare a debitoarei, fiind numit, ca administrator judiciar, lichidatorul judiciar SCP l. SPRL, iar de la data de 05 martie 2009 acesta a fost numit ca lichidator judiciar.
Din adresa din 09 decembrie 2009 a I.T.M. Timiş rezultă că SC D. SRL nu figurează în baza de date, deci nu a avut nici un angajat, iar din adresele A.F.P. Timişoara rezultă că de la data înfiinţării societatea nu a depus declaraţiile 100, 102, deconturile de T.V.A. şi că în perioada în care societatea nu a declarat şi achitat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, respectiv de la înfiinţare, depunând doar bilanţul de la 30 iunie 2007, din acesta reieşind că a înregistrat venituri în sumă de 20.956 lei.
La data de 09 octombrie 2007, inculpatul Ş.C.M.s a deschis în numele SC D. SRL conturi curente la B.R.D., el fiind singura persoană cu drept de semnătură. Din extrasele de cont rezultă că în perioada 09 octombrie 2007-31 decembrie 2007 operaţiunile efectuate au fost nesemnificative, rulajul fiind de 7.100 lei (sumă provenită dintr-o singură depunere făcută în 07 decembrie 2007) iar soldul final de 10 lei.
La activitatea infracţională a inculpatului Ş.C.M. s-a raliat şi inculpatul A.L., cei doi inducând în eroare, pe parcursul mai multor luni, reprezentanţii mai multor societăţi comerciale, pe care i-au determinat să le livreze diferite mărfuri a căror contravaloare ştiau că nu o vor achita.
La 16 şi 18 noiembrie 2007 au fost emise două file C.E.C. pentru suma de 20.000 lei ce urma a fi achitată SC E. SRL, C.E.C.-urile fiind girate către SC P.T.D. SRL, care le-a introdus la plată fiind refuzate pentru lipsă totală de disponibil.
La 30 noiembrie 2007, 10 decembrie 2007 şi 15 decembrie 2007 au fost emise file C.E.C. pentru suma de 13.400 lei ce urma a fi achitată SC G.M.I.C. SRL Bucureşti, C.E.C.-urile fiind girate către SC V.I.D. SRL, care le-a introdus la plată fiind refuzate pentru lipsă totală de disponibil, C.E.C. emis de trăgător aflat în interdicţie bancară, C.E.C.-urile aparţinând unui set de instrumente retrase din circulaţie.
La 14 decembrie 2007 a fost emisă o filă C.E.C. pentru suma de 226.004,02 lei ce urma a fi achitată SC G. SRL, C.E.C.-ul fiind refuzat pentru lipsă totală de disponibil, C.E.C. emis de trăgător aflat în interdicţie bancară, C.E.C. aparţinând unui set de instrumente retrase din circulaţie.
La 17 decembrie 2007 a fost emisă o filă C.E.C. pentru suma de 10.000 lei ce urma a fi achitată SC E. SRL, C.E.C.-ul fiind girat către SC S.D.D. SRL, care l-a introdus la plată fiind refuzat pentru lipsă totală de disponibil, C.E.C. emis de trăgător aflat în interdicţie bancară, C.E.C.-ul aparţinând unui set de instrumente retrase din circulaţie.
La 24 ianuarie 2008 a fost emisă o filă C.E.C. pentru suma de 3.100 lei ce urma a fi achitată SC T. SRL, C.E.C.-ul fiind refuzat pentru lipsă totală de disponibil, C.E.C. emis de trăgător aflat în interdicţie bancară, C.E.C.-ul aparţinând unui set de instrumente retrase din circulaţie.
La 25 ianuarie 2008 a fost emisă o filă C.E.C. pentru suma de 25.000 lei ce urma a fi achitată SC D.I. SRL, C.E.C.-ul fiind refuzat pentru lipsă totală de disponibil, C.E.C. emis de trăgător aflat în interdicţie bancară, C.E.C.-ul aparţinând unui set de instrumente retrase din circulaţie.
La 28 ianuarie 2008 şi 31 ianuarie 2008 au fost emise două file C.E.C. pentru suma de 40.000 lei ce urma a fi achitată SC C.I.C. SRL, C.E.C.-urile fiind refuzate pentru lipsă totală de disponibil, C.E.C.-uri emise de trăgător aflat în interdicţie bancară, C.E.C.-urile aparţinând unui set de instrumente retrase din circulaţie.
La 20 mai 2008 a fost emisă o filă C.E.C. pentru suma de 14.800 lei ce urma a fi achitată SC P.T. SRL, C.E.C.-ul fiind refuzat pentru lipsă totală de disponibil, C.E.C. emis de trăgător aflat în interdicţie bancară, C.E.C. aparţinând unui set de instrumente retrase din circulaţie.
La 29 mai 2008 a fost emisă o filă C.E.C. pentru suma de 32.000 lei ce urma a fi achitată SC A.G. SRL, C.E.C.-ul fiind refuzat pentru lipsă totală de disponibil, C.E.C. emis de trăgător aflat în interdicţie bancară, C.E.C. aparţinând unui set de instrumente retrase din circulaţie.
La 01 iunie 2008 şi 05 iunie 2008 au fost emise două file C.E.C. pentru suma de 17.960 lei ce urma a fi achitată SC M.I.I. SA, C.E.C.-urile fiind refuzate pentru lipsă totală de disponibil, C.E.C.-uri emise de trăgător aflat în interdicţie bancară, C.E.C.-urile aparţinând unui set de instrumente retrase din circulaţie.
Din actele depuse de SCP I. SPRL rezultă că inculpatul Ş.C.M.s nu a dat curs solicitării de a pune la dispoziţia administratorului judiciar bunurile societăţii, actele şi documentele privind activitatea societăţii, inclusiv listele de clienţi, de debitori şi creditori, că a fost notificat, de la 09 septembrie 2008, cu privire la ridicarea dreptului de a semna acte în numele societăţii şi de a efectua operaţii economice şi că a fost formulată plângere penală împotriva sa pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006.
La 05 martie 2009 lichidatorul judiciar a întocmit raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului SC D. SRL, iar în concluziile raportului s-a cerut atragerea răspunderii administratorului social, înv. Ş.C.M., solicitare reiterată şi în raportul final întocmit la data de 14 mai 2009. La masa credală s-a înscris un singur creditor, SC G. SRL.
Din mijloacele de probă administrate rezultă că, în cursul anilor 2007-2008, inculpaţii Ş.C.M. şi A.L. s-au deplasat împreună la mai multe societăţi comerciale, unde inculpatul A.L. se prezenta ca fiind „L.E.", reprezentant sau administrator al SC D. SRL Timişoara, şi cei doi achiziţionau mărfuri pentru plata cărora înmânau file C.E.C. emise fie de inculpatul A.L., fie de inculpatul Ş.C.M., amândoi cunoscând faptul că în conturile societăţii nu există disponibilul necesar acoperirii instrumentelor de plată emise şi că mărfurile respective nu vor fi achitate. In acest scop inculpatul Ş.C.M. i-a înmânat inculpatului A.L. mai multe file C.E.C. cunoscând modul în care acesta urma să le folosească, respectiv să le completeze şi să le emită ca mijloace de plată pentru mărfurile achiziţionate.
Prin activităţile infracţionale desfăşurate de către cei doi inculpaţi a fost produs un prejudiciu în sumă de 304.403,77 lei părţilor vătămate.
La 13 decembrie 2007 SC G. SRL, prin reprezentantul legal G.S.I., a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara o plângere penală împotriva lui L.E. (A.) reprezentant al SC D. SRL Timişoara şi împotriva lui Ş.C.M. asociat al SC D. SRL Timişoara, solicitând efectuarea de cercetări faţă de aceştia deoarece, la data de 18 octombrie 2007, au încheiat un contract iar pentru marfa ridicată au emis, ca mijloc de plată, o filă C.E.C. şi două bilete la ordin, care au fost date drept garanţie, deşi aceste instrumente de plată nu aveau acoperire iar societatea se afla în interdicţie bancară din 19 noiembrie 2007. Plângerea a fost înregistrată sub nr. 14312/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, iar prin ordonanţa din data de 26 iunie 2008 dosarul a fost declinat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, fiind înregistrat sub numărul de mai sus.
Din mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale a rezultat faptul că, în data de 18 octombrie 2007, inculpatul A.L. şi inculpatul Ş.C.M. s-au dus la sediul SC G. SRL Bucureşti, unde inculpatul A.L., care a spus că se numeşte „L.E." şi este administrator al SC D. SRL, a solicitat încheierea contractului de distribuţie, pe care l-a şi semnat sub identitatea de „L.E." reprezentant al SC D. SRL.
Conform contractului, distribuitorul SC D. SRL se obliga să preia spre revânzare şi să achite mărfurile la preţul convenit cu SC G. SRL, produsele şi preţurile acestora fiind stipulate în Anexa 1 la contract, plata urmând a fi efectuată în termen de 60 de zile de la data emiterii facturii prin ordin de plată, cu lăsarea în garanţie a unei file C.E.C. în alb.
Astfel, inculpatul A.L. a semnat şi ştampilat fila C.E.C., pe care a trecut la rubrica „emis la" „Timişoara" şi la rubrica „Data" „14 decembrie 2007", iar, pentru a-i întări martorului G.S.I. încrederea în seriozitatea lor şi în bonitatea firmei, i-a lăsat acestuia, ca garanţie şi două bilete la ordin necompletate, pe care doar le-a semnat şi ştampilat.
Tot atunci au fost întocmite contractul de predare în custodie şi Anexa 1 a contractului de distribuţie, în care erau trecute produsele oferite de SC G. SRL, durata de livrare, preţurile şi alte date privind aceste produse, Anexă care a fost semnată de inculpatul A.L., sub identitatea „L.E.", în calitate de reprezentant al SC D. SRL, şi martorul G.S.I., ca reprezentant al SC G. SRL.
În baza acestui contract SC G. SRL Bucureşti a livrat SC D. SRL mărfuri în valoare totală de 226.004,02 lei, conform facturilor din data de 18 octombrie 2007, din data de 22 octombrie 2007, din data de 05 noiembrie 2007 şi din data de 19 noiembrie 2007 şi a avizelor de însoţire a mărfii, ultimul aviz fiind din data de 19 noiembrie 2007.
La solicitarea celor doi inculpaţi mărfurile au fost expediate de SC G. SRL prin curierat rapid la adresa din Timişoara, inculpatul Ş.C.M. fiind cel care a semnat pentru primirea şi recepţia mărfurilor. În acest sens martorul G.S.I. a depus de avizele de însoţire a mărfii şi copii ale borderourilor privind expedierea mărfurilor prin intermediul societăţii C., din aceste borderouri rezultând că inculpatul Ş.C.M. a fost cel care a preluat personal mărfurile.
La 19 decembrie 2007, când a fost introdusă la plată fila C.E.C. primită de la inculpaţi, aceasta a fost refuzată din lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicţie bancară şi filă C.E.C. anulată.
Din declaraţia martorului G.S.I., director general al SC G. SRL rezultă că, în luna mai 2007, în timp ce se afla la Târgul Romexpo, la standul de prezentare al societăţii a venit inculpatul Ş.C.M. care era însoţit de un bărbat ce s-a recomandat sub numele de „L.E.", cei doi i-au spus că sunt administratorii SC D. SRL, care ar avea ca domeniu de activitate distribuţia de materiale de construcţii (deşi obiectul de activitate era altul), şi s-au arătat interesaţi de o colaborare. Martorul a arătat că în octombrie 2007 a fost contactat de către inculpatul Ş.C.M., că au stabilit ca acesta să vină la sediul din Bucureşti al SC G. SRL, că au discutat despre încheierea unui contract de colaborare iar la 18 octombrie 2007 au semnat contractul de distribuţie, anexa nr. 1 şi contractul de predare în custodie.
Contractul a fost semnat de către G.S.I., ca reprezentant al SC G. SRL în calitate de vânzător, şi de L.E., ca administrator al SC D. SRL în calitate de distribuitor, inculpatul Ş.C.M., în calitate de asociat al SC D. SRL, fiind prezent la discuţii, la semnarea contractului şi la emiterea instrumentelor de plată.
La încheierea contractului s-a convenit ca modalitatea de plată să fie fila C.E.C., sens în care a fost emisă chiar atunci, în prezenţa inculpatului Ş.C.M., fila C.E.C., care a fost semnată şi ştampilată de către L.E., acesta completând şi rubricile „locul" şi „data" emiterii. Tot atunci, pentru a-şi dovedi seriozitatea, L.E., care l-a asigurat pe martor că în contul SC D. SRL există disponibil suficient, i-a mai dat, ca garanţie două bilete la ordin necompletate, pe care doar le-a semnat şi ştampilat, inculpatul Ş.C.M. fiind de faţă.
După încheierea acestui contract şi după expedierea, prin curierat, a mărfurilor, la adresa indicată de inculpatul Ş.C.M., contravaloarea mărfii livrate nu a fost achitată, martorul G.S.I. precizând că cei doi învinuiţi nu au mai putut fi contactaţi, ceea ce i-a trezit suspiciuni şi l-a determinat să facă anumite verificări.
Astfel, martorul a venit la Timişoara, la sediul social al SC D. SRL, unde nu a găsit nici un reprezentant al societăţii şi a aflat de la proprietarul imobilului că există un contract de comodat dar nu-i cunoaşte pe cei doi. Martorul G.S.I. s-a deplasat apoi la adresa la care fuseseră expediate mărfurile, unde l-a găsit pe inculpatul Ş.C.M., iar în curtea imobilului a găsit o parte din marfa livrată, marfă pe care a luat-o fiind întocmită o factură retur şi un proces verbal de returnare, astfel prejudiciul produs SC G. SRL a fost redus la 101.496,08 lei.
În şedinţa publică din data de 25 iunie 2012 inculpatul Ş.C. a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., şi a solicitat să fie judecat pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, arătând că recunoaşte săvârşirea faptelor în modalitatea descrisă în rechizitoriu, situaţie în care, prealabil examinării fondului, instanţa a verificat dacă sunt îndeplinite cerinţele legale pentru admiterea acestei cereri.
Sub aspect procedural s-a reţinut că inculpatul Ş.C. a declarat în faţa instanţei, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Instanţa de judecată a apreciat că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către inculpat.
În ceea ce priveşte faptele inculpatului A.L., acestea au fost săvârşite cu intenţie directă în scopul calificat de obţinere de foloase materiale injuste, el participând astfel cum rezultă din probatoriul administrat (declaraţiile inculpatului Ş.C. administrate în faza de urmărire penală, filele 209-212 dosar u.p., declaraţiile martorilor audiaţi în cauză atât în faza de urmărire penală filele 203-206 dosar u.p., cât şi în faţa instanţei filele 157, 158 dosar, copie file C.E.C. + borderouri de încasare filele 38-46 dosar u.p., copie contract de distribuţie filele 21-23 dosar u.p., copie facturi filele 26-30 dosar u.p., adresa din 04 noiembrie 2008 a B.N.R. aflată la fila 94 dosar u.p., situaţiei analitice ataşate de B.N.R., şi aflată la filele 95-99 dosar u.p. raport de constatare tehnico-ştiinţifică grafică întocmit la 07 aprilie 2008 de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Timiş filele 123-126 dosar u.p.) în mod nemijlocit la săvârşirea faptei, la activităţile de inducere în eroare a părţii civile şi la producerea pagubei de 101.406,08 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii.
În memoriul cuprinzând motivele de apel, inculpatul Ş.C.M. a învederat instanţei că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă agravată întrucât prejudiciul produs părţii vătămate este de 101.496 lei.
De asemenea a învederat instanţei de recurs că în cauză se impunea schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev de art. 84 pct. 2 din Legea C.E.C.-ului nr. 59/1934 faţă de împrejurarea că C.E.C.-ul a fost emis drept garanţie.
A solicitat reindividualizarea pedepsei, având în vedere că a recunoscut starea de fapt astfel cum a fost descrisă prin rechizitoriu
Inculpatul A.L. nu a motivat în scris apelul formulat, motivele de apel fiind învederate oral de către apărătorul din oficiu conform menţiunilor inserate în practicaua prezentei decizii.
Prin Decizia penală nr. 46/A din 6 martie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, au fost respinse ca fiind nefondate apelurile inculpaţilor Ş.C.M. şi A.L.F. cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă a stabilit corect starea de fapt, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi în faza de judecată.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, Curtea a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpaţii s-au prezentat în faţa reprezentantului părţii civile în vederea încheierii unui contract comercial în cursul lunii octombrie 2007, când inculpatul A.L. s-a prezentat cu altă identitate, ca având calitatea de reprezentant al SC D. SRL şi semnând instrumente de plată cu această calitate falsă, inculpatul Ş. având calitatea de coautor şi participând efectiv la acţiunea de inducere în eroare a părţii civile.
Potrivit alin. (3) al art. 215: „inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.
Instanţa de apel a reţinut că inculpaţii au încheiat un contract comercial cu partea civilă, contractul fiind semnat de inculpatul A.L. fără a avea această calitate, cu o identitate falsă, şi, deşi s-a prevăzut în contract plata în numerar, inculpatul Ş. i-a înmânat inculpatului A. fila C.E.C. şi două bilete la ordin în scopul de a garanta plata, acestea având doar rolul de a induce în eroare partea civilă cu privire la solvabilitatea societăţii, în realitate inculpaţii cunoscând că nu vor achita marfa şi că pentru valorificarea filei C.E.C. nu există disponibil.
Potrivit alin. (5) al art. 215 C.pen „înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi".
Pentru a reţine agravanta producerii unor consecinţe deosebit de grave este necesar a se pricinui o pagubă materială mai mare de 200.000 lei.
Aşa cum rezultă din probele dosarului, infracţiunea de înşelăciune a produs la momentul comiterii ei o pagubă materială părţii civile în cuantum de 226.004, 02 lei aşa cum rezultă din facturile emise în baza contractului comercial şi suma înscrisă pe fila C.E.C. lăsată drept garanţie. împrejurarea că ulterior partea civilă, văzând că marfa nu este achitată, şi-a recuperat o parte din mărfurile predate prin propriile sale demersuri, fără ca inculpaţii să aibă o asemenea intenţie nu influenţează încadrarea juridică, intenţia de inducere în eroare existând cu privire la întreaga cantitate de marfă şi care reprezenta suma de 226.004, 02 lei.
Sub aspectul laturii subiective, Curtea de apel a reţinut că inculpaţii au acţionat cu intenţie directă, apreciindu-se că aceştia au avut reprezentarea faptului că desfăşoară mai multe acţiuni de inducere în eroare şi că prin aceasta pricinuiesc pagubă patrimoniului părţii vătămate, rezultat socialmente periculos pe care l-au urmărit prin executarea activităţii infracţionale, aspect confirmat prin aceea că inculpaţii au urmărit obţinerea unor foloase materiale ilicite.
Împotriva deciziei penale sus menţionată inculpaţii Ş.C.M.s şi A.L.F. au declarat recurs.
Examinând recursurile prin raportare la dispoziţiile legale înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3859 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege.
Instituind totodată o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (2)1 că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. dacă motivul de recurs nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu excepţia cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara la data de 06 martie 2013, deci după intrarea în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., instanţa constată că primul termen a fost acordat în cauză la data de 11 octombrie 2013, dată în raport de care Înalta Curte va calcula termenul de 5 zile prev. de art. 3 8510 C. proc. pen.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2) instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se examinează din oficiu.
Legiuitorul nu a avut în vedere vreo derogare cu privire la termenul de 5 zile, întrucât o astfel de situaţie ar fi fost menţionată expres în textul de lege, aşa încât orice interpretare care excede prevederilor legale menţionate nu poate fi luată în considerare de către instanţa de recurs.
Înalta Curte constată că a fost adusă la cunoştinţa recurenţilor inculpaţi obligativitatea depunerii motivelor de recurs, în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanţă cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată şi sancţiunea nedepunerii motivelor în termenul prevăzut de lege, respectiv neexaminarea cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Recurenţii inculpaţi au fost citaţi pentru primul termen de judecată în recurs cu această menţiune precizată anterior, citaţia fiind primită la 19 iunie 2013.
Ori, în condiţiile în care primul termen de judecată a fost fixat la data de 11 octombrie 2013, la un interval de aproximativ 4 luni de la primirea citaţiei, recurenţii inculpaţi fiind informaţi cu privire la obligaţiile legale ce le incumbă referitoare la depunerea motivelor de recurs, împrejurarea nerespectării termenului prevăzut de lege în acest sens, le este culpabilă.
În consecinţă, nerespectarea termenului de motivare a recursului prevăzut de art. 38510 C. proc. pen. atrage sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului pentru nerespectarea termenelor procedurale, reglementat în art. 185 C. proc. pen., cu consecinţa că instanţa de recurs nu poate lua în considerare decât cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.
Faţă de cele arătate, în ceea ce priveşte recursurile declarate de inculpaţii Ş.C.M.s şi A.L.F. care nu au motivat calea de atac în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte va avea în vedere doar cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Analizând criticile formulate de inculpaţi din perspectiva cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, se constată că nu se circumscriu disp. art. 3859 pct. 1, care vizează nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei; pct. 3 - care se referă la situaţia în care instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) sau a existat un caz de incompatibilitate; pct. 4 - când şedinţa de judecată nu a fost publică; pct. 5 - când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului când aceasta a fost obligatorie; pct. 6 - când judecata a avut loc în lipsa apărătorului, dacă prezenţa acestuia era obligatorie; pct. 13 - când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; pct. 14 - când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; pct. 15 - dacă nu s-a constatat graţierea.
Criticile recurenţilor inculpaţi circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., având în vedere solicitările de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu pot fi examinate de instanţa de recurs, întrucât, pe de o parte, recursurile nu sunt motivate în scris, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., iar, pe de altă parte, acest caz de casare nu face parte din categoria celor care pot fi analizate din oficiu.
Aceleaşi considerente sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte motivele de recurs circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Ca urmare, având în vedere cele expuse anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ş.C.M.s şi A.L.F. Deciziei penale nr. 46/A din data de 06 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ş.C.M.s şi A.L.F. împotriva Deciziei penale nr. 46/A din data de 06 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 250/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 256/2014. Penal. înşelăciunea (art.244... → |
|---|
