ICCJ. Decizia nr. 250/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASATE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 250/2014
Dosar nr. 4888/105/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2014
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 41 din 31 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova, inculpatul M.V.A., a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă, prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., faptă din data de 23 decembrie 2008, victimă S.A.
S-a aplicat art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C.penal cu excepţia dreptului de alege.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe un termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 82 C. pen.
Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. şi art. 84 C. pen. privind efectele revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii altei infracţiuni intenţionate în cursul termenului de încercare, precum şi în caz de neachitare cu rea credinţă a despăgubirilor civile la plata cărora va fi. obligat.
Potrivit disp.art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a suspendat şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată S.A. şi obligat inculpatul, alături de asigurătorul SC G.R.A.R. SA (fosta SC A.R.A.R.DA.P. SA ), acesta din urmă în limita plafonului prevăzut de Ordinul pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pe anul 2008, la plata către partea civilă S.A. a sumei de 337 lei despăgubiri civile şi 15.000 euro, la cursul de schimb al B.N.R. de la data plăţii efective, cu titlu de daune morale.
Inculpatul a fost obligat, alături de asigurătorul SC G.R.A.R. SA (fosta SC A.R. A.R.D.A.F. SA ), acesta din urmă în limita plafonului prevăzut de Ordinul pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pe anul 2008, la plata către partea civilă S.A. a unei prestaţii periodice lunare în cuantum de 652 lei, reprezentând diferenţa dintre pensia de invaliditate şi veniturile lunare de care a fost lipsită partea civilă, începând cu data producerii vătămării (23 decembrie 2008 ) şi până la încetarea stării de invaliditate.
S-a luat act că S.J.U. Ploieşti nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
În baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat alături de asigurătorul SC G.R.A.R. SA (fosta SC A.R. A.R.D.A.F. SA ), acesta din urmă în limita plafonului prevăzut de Ordinul pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pe anul 2008, la plata către partea civilă S.A. a sumei de 3.600 lei cheltuieli judiciare, din care 1.500 lei onorariu avocat şi 2.100 lei, cheltuieli cu efectuarea expertizelor în faza de urmărire penală.
Inculpatul a mai fost obligat la 2.500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, la data de 23 decembrie 2008 în jurul orei 7,10, în timp ce conducea autoturismul în Ploieşti, dinspre centru spre comuna Bucov, la intersecţia cu strada C., în dreptul staţiei R.A.T.P. Bereasca şi în dreptul imobilului cu nr. 4, inculpatul M.V.A. a surprins-o pe partea vătămată S.A., ce s-a angajat în traversare, regulamentar, dinspre stânga spre dreapta, pe trecerea de pietoni şi a accidentat-o.
Victima a fost transportată la S.J.U. Ploieşti, unde medicul de gardă i-a stabilit diagnosticul: „fractură ramuri ischiopubian, fractură parasemifiză ram pubian stâng, fractură paletă humerală, fractură cominutivă ambele oase gambă în V3 inferioară cu interesare articulare, T.C.C. cu plagă regiune frontală dreapta", rămânând internată în spital la secţia Ortopedie.
La data de 14 ianuarie 2009, persoana vătămată a fost externată, iar S.M.L. Ploieşti a eliberat certificatul medico-legal din 16 ianuarie 2009 în care se concluzionează că leziunile traumatice suferite de victimă au putut fi produse prin lovire cu şi de planuri dure, posibil în condiţiile unui accident de circulaţie rutieră şi pot data din 23 decembrie 2008, necesitând 110-120 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, de la data producerii lor în absenţa complicaţiilor.
Din cauza faptului că parbrizul şi geamurile laterale ale autoturismului condus de inculpat erau aburite şi obstaculau buna vizualizare a condiţiilor de trafic (inculpatul nu a acţionat în sensul verificării bunei climatizări a autoturismului şi nu a curăţat parbrizul şi geamurile laterale), pe fondul vizibilităţii scăzute (la data şi ora comiterii evenimentului rutier strada Ştrandului era iluminată artificial şi mijeau zorii zilei) şi a împrejurării că inculpatul poartă ochelari de vedere cu dioptriile minus 1,5, coroborat cu împrejurarea că la.coborârea podului către com.Bucov, până în intersecţia cu str.C. din Ploieşti, vizibilitatea i-a fost îngreunată de conducătorul unei dubite de culoare albă, care a efectuat o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de pe banda 2 pe banda 1, în timp ce inculpatul M.V.A. conducea autoturismul sus-mentionat, după coborârea de pe podul situat în aproprierea SC A.G. SA Ploieşti, în timp ce circula pe banda 2 a sensului de mers către com. Bucov, pe trecerea de pietoni din apropierea străzii C., în dreptul imobilului de pe str. Ş., a accidentat-o pe partea vătămată S.A., care se angajase în traversare regulamentară a străzii.
Victima a fost lovită cu partea dreaptă faţă a autoturismului condus de inculpatul M.V.A., transportată pe capotă o distanţă de aproximativ 17 metri, căzând de pe capotă în partea dreaptă a autoturismului, după care autoturismul şi-a mai continuat deplasarea pe o distanţă de aproximativ 10 metri, autoturismul fiind oprit la o distanţă de aproximativ 12,70 metri faţă de refugiul staţiei R.A.T.P. amplasată în apropierea trecerii de pietoni de la intersecţia cu str.C. şi la o distanţă de circa 6 metri faţă de stâlpul de iluminat public amplasat pe spaţiul verde din dreptul imobilului de pe strada Ş.
După ce a oprit autoturismul, inculpatul M.V.A. împreună cu martorul R.D., a mutat victima de pe partea carosabilă în refugiul staţiei R.A.T.P. din apropiere, moment în care martorul ocular S.R. a apelat Serviciul unic de urgenţă 112 şi a solicitat prezenţa unei ambulanţe la locul accidentului pentru acordarea primului ajutor. După sosirea ambulanţei la faţa locului şi preluarea victimei în vederea transportării la S.J.U. Ploieşti, pentru acordarea îngrijirilor medicale, la locul faptei au sosit un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova şi un echipaj al Poliţiei Rutiere, care au făcut măsurători, au întocmit schiţa locului accidentului, precum si procesul-verbal de cercetare a locului faptei (proces verbal aflat la filele 1-4 d.u.p.).
Cu aceeaşi ocazie s-au efectuat fotografii judiciare, acestea aflându-se la filele 6-15 d.u.p.
Deşi inculpatul a susţinut în mod constant, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond, că nu se consideră vinovat de săvârşirea infracţiunii de vătămare corporala gravă din culpă, întrucât partea vătămata s-a angajat în traversarea străzii la mare distanţă de trecerea de pietoni, iar vizibilitatea i-a fost redusă ca urmare a manevrei efectuată de un autoturism ce se afla în faţa sa şi care a efectuat o manevra de schimbare a direcţiei de mers de pe banda 2 pe banda 1, astfel că nu a putut evita accidentul, tribunalul a înlăturat apărările, întrucât din depoziţiile martorilor oculari S.R. şi I.S., precum şi din declaraţiile părţii vătămate S.A. rezultă fără putinţă de tăgadă că accidentul s-a produs pe trecerea de pietoni.
Situaţia de fapt a rezultat şi din procesul verbal întocmit la locul producerii accidentului, aflat la filele 1 şi următoarele din dosarul de urmărire penală, ca de altfel şi din declaraţia dată iniţial de inculpatul M.V.A. şi aflată la fila 16 din dosarul de urmărire penală.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă S.A., asigurătorul SC G.R.A.R. SA şi inculpatul M.V.A., cu toţii formulând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Apelanta-parte civilă S.A., prin apărătorul său ales a criticat sentinţa în latură civilă, sub aspectul cuantumului daunelor materiale, cât şi al celor morale.
Astfel, a solicitat să se constate că în mod greşit instanţa de fond nu a luat în considerare în totalul daunelor materiale şi valoarea acelei haine de piele purtată de partea civilă şi distrusă în accident, apreciată la 8 milioane lei vechi şi nici suma de 17 milioane lei achitată cu titlu de onorariu expert parte, deşi acest lucru era obligatoriu, faţă de soluţia pronunţată.
Pe de altă parte, a precizat că valoarea daunelor morale a fost redusă nejustificat, fără a se ţine seama că partea civilă s-a aflat în comă opt zile, a suferit numeroase intervenţii chirurgicale, o perioadă mare de timp a fost în recuperare, în prezent nu este vindecată total, nu se mai poate folosi de propriul corp, toate acestea în condiţiile în care prezenţa unei alte persoane alături este absolut necesară, ea fiind nevoită să se întreţină singură, unicul copil fiind plecat din ţară.
În motivele scrise de apel s-a mai susţinut că, în privinţa daunelor morale, nu au fost cuantificate în mod just suferinţele apelantei care a fost în spital, în comă 8 zile, actualmente fiind permanent infirmă şi protezată, nu-şi mai poate efectua singură treburile gospodăreşti, fiind supusă unor intervenţii chirurgicale succesive care nu i-au mai redat nivelul fizic calitativ de viaţă, anterior accidentului suferit.
În aceste condiţii (faţă de suma de 50.000 euro estimată) suma de 15.000 euro acordată cu titlu de daune morale este efectiv prea redusă.
În fine, referitor la cheltuielile de judecată, a considerat că instanţa de fond a omis să compenseze pe seama inculpatului vinovat de comiterea faptei şi suma de 1.700 lei, probată cu acte, reprezentând contravaloarea onorariului plătit de apelantă expertului consilier.
S-a solicitat admiterea apelului desfiinţarea sentinţei primei instanţe, în latură civilă şi obligarea inculpatului la plata sumelor anterior menţionate, precum şi a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei depusă la dosar.
Apelantul inculpat M.V.A. a criticat sentinţa penală nr. 41 din 31 ianuarie 2013 a Tribunalului Prahova, apreciind-o ca nelegală şi netemeinică.
Astfel, în temeiul disp. art. 378 alin. (1) C. proc. pen. a solicitat admiterea apelului şi, în principal, completarea probatoriului în cauză cu efectuarea unui nou raport de expertiză medico - legală la nivelul I.N.M.L. care să aibă în vedere obiecţiunile inculpatului formulate la termenul din data de 1 noiembrie 2011, dar şi completarea raportului de expertiză criminalistică din 2012 întocmit la nivelul Laboratorului Interjudeţean de expertize criminalistice Bucureşti cu un nou obiectiv care ţine de dinamica producerii accidentului.
În subsidiar, în situaţia în care nu se va admite cererea de probatorii, a solicitat ca în raport de reaprecierea probelor administrate în prima instanţă, să fie desfiinţată sentinţa atacată şi să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, motivat de faptul că judecata în faţa acesteia s-a făcut în lipsa unei părţi nelegal citate, respectiv Serviciul de Ambulanţă Prahova, iar, într-un ultim subsidiar, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi rejudecându-se cauza, în fond, achitarea inculpatului în baza disp. art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la disp. art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Asigurătorul SC G.R.A.R. SA, în motivele scrise de apel a solicitat, în baza disp. art. 378 alin. (1) C. proc. pen., efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală la nivelul I.N.M.L. care să lămurească o serie de aspecte inexplicabile cu privire la concluziile raportului de expertiză medico-leală efectuat la S.M.L. Ploieşti.
În principal, s-a solicitat în baza disp. art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei penale nr. 41 din 31 ianuarie 2013 şi, rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, motivat de faptul că judecata în faţa instanţei de fond a fost făcuta în lipsa unei părţi nelegal citate, respectiv Serviciul de Ambulanţă Prahova.
În subsidiar, în baza disp. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a solicitat desfiinţarea sentinţei şi reţinând cauza să se pronunţe o nouă hotărâre temeinică şi leală.
Examinând sentinţa apelată, în raport de întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale şi la judecata în primă instanţă, de criticile formulate în cererile de apel, dar şi de excepţia invocată cu privire la apelul declarat de asigurător, ţinând seama de dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., care impun analizarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 94 din data de 08 mai 2013 a respins apelurile declarate de inculpatul M.V.A., de partea civilă S.A. şi de asigurătorul SC G.R.A.R. SA.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Ploieşti a avut în vedere concluziile raportului de expertiză în sensul că leziunile traumatice prezentate de S.A. puteau data din 23 decembrie 2008, că s-au putut produce prin lovire cu/şi de corpuri de planuri dure, posibil în cadrul unui accident rutier, că au necesitat în total 130-150 zile îngrijiri medicale, nepunând în primejdie viaţa victimei şi că, actualmente, prezintă sechele care constituie infirmitate fizică post - traumatică permanentă.
Instanţa de control judiciar a apreciat că împrejurările invocate de apărătorul inculpatului ca obiecţiuni la acest raport de expertiză, au fost respinse în mod corect de către prima instanţă şi nu pot constitui temeiuri pentru efectuarea unui nou raport medico-legal la nivelul I.M.L. Bucureşti. Astfel, faptul că s-ar fi adiţionat la cele 65 de zile de internare medicală, cele 65 - 85 de zile când partea vătămată a fost internată pentru recuperare la Centrul de Sănătate Bălteşti nu ar avea nicio influenţă asupra încadrării juridice a faptei, care ar rămâne tot vătămarea corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C.penal (peste 60 de zile de îngrijiri medicale).
Curtea a considerat fără relevanţă faptul că unele acte medicale au fost prezentate sau înaintate S.M.L. după ce fusese examinată partea vătămată S.A., practic la câteva zile, după cum în cuprinsul raportului de expertiză nu rezultă vreo conduită terapeutică imputabilă părţii vătămate care să fi contribuit la agravarea rezultatelor constatate cu ocazia examinării acesteia.
Curtea a apreciat că nu este necesar a se efectua vreo completare la raportul de expertiză criminalistică din 25 octombrie 2012, în condiţiile în care în cauză s-au efectuat nu mai puţin de 3 rapoarte de expertize tehnice auto în cursul urmăririi penale, cu privire la dinamica producerii accidentului, iar la judecata în fond s-a dispus un nou raport de expertiză, de această dată la nivelul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti din cadrul Î.N.E.C., iar împrejurarea asupra căreia insistă apelantul-inculpat şi anume că i-a fost obturat câmpul vizual de către duba de culoare albă care circula în faţa sa, în dinamica producerii accidentului nu are o atât de mare importanţă cum încearcă să i se atribuie şi nici nu îl exonerează de culpa producerii evenimentului rutier, dar acest aspect va fi tratat de către instanţa de apel cu ocazia examinării situaţiei de fapt, contestată de asemenea de către inculpat.
Instanţa de apel a reţinut culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului ce a avut loc pe trecerea de pietoni este întărită şi de prima declaraţie olografă pe care a dat-o chiar inculpatul la 23 decembrie 2008 (fila 16 dosar urmărire penală) în care a arătat: „traficul era aglomerat şi aveam geamurile autoturismului aburite. Coborând pasarela Bucov şi ajungând în dreptul trecerii pentru pietoni am lovit o persoană care se angajase în traversarea străzii din partea stângă spre dreapta".
Aşa fiind, Curtea a considerat că, soluţia adoptată de prima instanţă cu privire la dinamica şi culpa producerii accidentului este una corectă, bine fundamentată pe probele analizate pe larg şi prin prezenta decizie.
În ce priveşte latura civilă a cauzei, a cărei contestare a fost legată în principal de stabilirea culpei producerii accidentului, Curtea a considerat că şi aceasta a fost bine rezolvată de către prima instanţă, iar cuantumul despăgubirilor acordate corespund, atât materialului probator administrat de către partea vătămată, în ce priveşte daunele materiale, cât şi practicii judiciare constante, adoptate în materia daunelor morale pe raza acestei curţi de apel.
Împotriva Deciziei penale nr. 94 din data de 08 mai 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, au declarat recurs inculpatul M.V.A. şi asigurătorul SC G.R.A.R. SA.
În motivele de recurs, inculpatul a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 3, 12 şi 17 C. proc. pen., iar asigurătorul SC G.R.A.R. SA a solicitat reaprecierea cuantumului daunelor materiale şi morale, considerându-le ca fiind exagerate.
Examinând recursurile declarate în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., instanţa constată că primul termen a fost acordat în cauză la data de 22 noiembrie 2013, dată în raport de care Înalta Curte va calcula termenul de 5 zile prev. de art. 38510 C. proc. pen. Se constată că motivele de recurs, atât ale inculpatului, cât şi ale asigurătorului, au fost depuse la data de 18 noiembrie 2013.
Potrivit dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. In cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2) instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se examinează din oficiu.
Legiuitorul nu a avut în vedere vreo derogare cu privire la termenul de 5 zile, întrucât o astfel de situaţie ar fi fost menţionată expres în textul de lege, aşa încât orice interpretare care excede prevederilor legale menţionate nu poate fi luată în considerare de către instanţa de recurs.
Înalta Curte constată că a fost adusă la cunoştinţa recurenţilor obligativitatea depunerii motivelor de recurs, în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanţă cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată şi sancţiunea nedepunerii motivelor în termenul prevăzut de lege, respectiv neexaminarea cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. Atât recurentul inculpat cât şi recurentul asigurător au fost citaţi pentru primul termen de judecată în recurs, de la data de 22 noiembrie 2013, cu această menţiune precizată anterior, citaţiile fiind primite de recurenţi la datele de 14 iunie 2013 de asigurător şi, respectiv 17 iunie 2013 de inculpat.
Mai mult decât atât recurentul inculpat M.V.A., la data de 28 iunie 2013 a fost prezent în instanţă, termenul fiind acordat în prezenta cauză pentru soluţionarea cererii de prelungire a dreptului de circulaţie pe drumurile publice, iar în încheierea prin care instanţa a dispus cu privire la cererea sa, este menţionată data la care recursul său va fi soluţionat.
Ori, în condiţiile în care primul termen de judecată a fost fixat la data de 22 noiembrie 2013 la un interval de aproximativ 4 luni de la primirea citaţiilor, recurenţii fiind informaţi cu privire la obligaţiile legale ce le incumbă referitoare la depunerea motivelor de recurs, împrejurarea nerespectării termenului prevăzut de lege în acest sens, le este culpabilă.
În consecinţă, nerespectarea termenului de motivare a recursului prevăzut de art. 38510 C. proc. pen. atrage sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului pentru nerespectarea termenelor procedurale, reglementat în art. 185 C. proc. pen., cu consecinţa că instanţa de recurs nu poate lua în considerare decât cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.
Faţă de cele arătate, în ceea ce priveşte recursurile declarate de inculpatul M.V.A. şi asigurătorul SC G.R.A.R. SA care nu au motivat căile de atac în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte va avea în vedere doar cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Analizând criticile formulate de recurenţi din perspectiva cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, se constată că nu se circumscriu disp. art. 3859 pct. 1, care vizează nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei; pct. 4 - când şedinţa de judecată nu a fost publică; pct. 5 - când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului când aceasta a fost obligatorie; pct. 6 - când judecata a avut loc în lipsa apărătorului, dacă prezenţa acestuia era obligatorie; pct. 13 - când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; pct. 14 - când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; pct. 15 - dacă nu s-a constatat graţierea.
Cu referire expresă la cazul de casare invocat atât de inculpatul M.V.A., cât şi de asigurătorul SC G.R.A.R. SA respectiv art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., care se referă la situaţia în care instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. pen. sau a existat un caz de incompatibilitate şi care se analizează din oficiu de către instanţă, se constată că deşi C. proc. pen. anterior consacră principiul continuităţii completului de judecată, ca regulă imperativă, totuşi legiuitorul permite o minimă derogare rn situaţia în care, din motive obiective, nu se poate asigura această continuitate însă, numai până la momentul începerii dezbaterilor.
În acelaşi timp, dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. pen. prevăd, faptul că atunci când nu este posibilă respectarea principiului continuităţii completului de judecată, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.
După începerea dezbăferilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului de judecată atrage reluarea de la început a dezbaterilor.
Din actele dosarului rezultă, însă, că prin procesul verbal din data de 22 aprilie 2013 (fila 55 dosar~instanţă apel) s-a stabilit componenţa completului de judecată - nr. 12 Apa - care va soluţiona cauza, având în vedere imposibilitatea obiectivă a membrilor completului de judecată iniţial învestit 9 Apa, datorată plecării unui magistrat judecător la un curs de perfecţionare şi, respectiv în concediu legal de odihnă a celui de la doilea.
În faţa acestui complet de judecată nr. 12 Apa au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, la data de 8 mai 2013.
Constatând, aşadar, că dezbaterile au avut loc în faţa completului legal învestit, instanţa de recurs constată că sunt neîntemeiate criticile formulate.
Pe de altă parte, criticile recurentului asigurător vizând modalitatea de soluţionare a laturii civile nu pot fi analizate de instanţa de recurs raportat la soluţia pronunţată prin decizia penală recurată de respingere ca tardiv a apelului declarat de SC G.R.A.R. SA.
Aşa fiind, Înalta Curte, în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.V.A. şi asigurătorul SC G.R.A.R. SA împotriva Deciziei penale nr. 94 din data de 08 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.V.A. şi asigurătorul SC G.R.A.R. SA împotriva Deciziei penale nr. 94 din data de 08 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul asigurător la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 248/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 252/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
