ICCJ. Decizia nr. 259/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 259/A/2014
Dosar nr. 21/59/2014
Şedinţa publică din 12 septembrie 2014
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 38/PI din 03 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins plângerea petentului şi s-a menţinut rezoluţia atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul să plătească statului 100 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că petentul A.I. a formulat plângere împotriva rezoluţiei din 22 noiembrie 2013, fiind nemulţumit de modul de soluţionare a plângerii sale din Dosar nr. 716/P/2013.
A arătat că procurorul a refuzat cercetarea legală şi în termenul stabilit de lege pentru infracţiunile precizate prin plângerea penală în acest mod, şi că s-au încălcat prevederile din Constituţia României.
Analizând plângerea formulată de petent, prin prisma probelor administrate de organele de urmărire penală în etapa actelor premergătoare, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 22 octombrie 2013 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, o plângere formulată de petentul A.I., împotriva magistratului procuror S.S. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pentru „corupţie şi complicitate la tentativele de omor”.
În plângere s-a făcut referire la modul de soluţionare eronat la plângerile sale, de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care a încălcat prev. art. 277 C. proc. pen. şi Constituţia României.
Prin rezoluţia nr. 716/P/2013 din 22 noiembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procuror S.S. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele reclamate nu există.
Această ordonanţă a fost menţinută prin rezoluţia din data de 24 decembrie 2013 a procurorului general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu motivarea că faptele care fac obiectul prezentei sesizări nu au suport probator, existenţa lor nefiind confirmată de actele de la dosarul cauzei.
Curtea, din verificările înscrisurilor existente la dosarul înaintat de Parchet, a constatat că petentul a arătat că infracţiunile ar fi fost săvârşite de procuror cu ocazia instrumentării Dosarului nr. 439/P/2013, care a avut ca obiect plângerea formulată de petent împotriva procurorului T.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 26 rap. la art. 20 rap. la art. 174 C. pen., art. 289 C. pen., art. 261a C. pen., art. 263 alin. (1) C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen., şi art. 271 C. pen., însă petentul nu descrie fapte concrete care să impună efectuarea de cercetări şi verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „corupţie şi complicitate la tentativele de omor”, de către procuror S.S. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, situaţie în care soluţia adoptată de procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosar, este legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel petentul A.I., cauza fiind înregistrată ca şi contestaţie pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 0 7 aprilie 2014.
În motivarea cererii formulate, a arătat că înţelege să formuleze calea de atac ca urmare a necercetării judecătoreşti legale ale infracţiunilor consemnate în motivarea plângerii penale ce face obiectul Dosarului nr. 21/59/2014, cu referire la corupţia şi criminalitatea pe care a întâlnit-o în activitatea judiciară din anul 1995, dovedită cu probe materiale şi acte probatorii, emise de instituţiile statului din anul 2007, fiind astfel încălcate brutal drepturile garantate de art. 21 din Constituţia României.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă.
Hotărârile supuse apelului, conform dispoziţiilor art. 408 C. proc. pen., sunt sentinţele, dacă legea nu prevede altfel.
Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi art. 408 C. proc. pen., a recalificat calea de atac formulată de petent ca fiind apel.
Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi in raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 551 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. hotărârile primei instanţe rămân definitive la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă contestaţiei sau apelului.
În cauza de faţă petentul a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 38/PI din 03 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, definitivă potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. anterior.
În conformitate cu prevederile art. 278 alin. (10) C. proc. pen. anterior, „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit art. 278 alin. (8) este definitivă”.
În privinţa sentinţei penale atacate, pronunţată în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior şi definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii: când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel şi când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă şi cazurile în care titularul dreptului de apel depăşeşte limitele în care i se recunoaşte dreptul său de apel, precum şi cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeaşi parte o atacase anterior printr-un alt apel.
În speţă, apelul nu este obiectiv încuviinţat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care, potrivit legii, nu sunt supuse niciunei căi de atac.
Prin urmare, petentului nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva sentinţei penale nr. 38/PI din 03 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. 21/59/2014.
Pentru aceste considerente Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil apelul petentului, întrucât acesta a fost formulat împotriva unei hotărâri definitive.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A.I. împotriva sentinţei penale nr. 38/PI din 03 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă apelantul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 515/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 258/2014. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
