ICCJ. Decizia nr. 266/2014. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs in casaţie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 266/RC/2014
Dosar nr. 3321/1/2014
Şedinţa publică din 20 octombrie 2014
Asupra recursului în casaţie de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1060 din 26 august 2013 pronunţată de Judecătoria Tulcea în Dosarul nr. 2207/327/2012 s-a dispus, în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., condamnarea inculpatului Ţ.I., la 10 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 100/2011 a Judecătoriei Tulcea, definitivă prin nerecurare şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa la care inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre, urmând ca acesta să execute lan şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
La data de 19 iunie 2011 inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice din mun. Tulcea având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi cu dreptul de a conduce autovehicule, suspendat.
Vinovăţia inculpatului a fost reţinută pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de constatare, declaraţiile inculpatului şi ale martorului, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie şi fişa de cazier judiciar.
În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul care a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice înainte de a urca la volanul autoturismului cu care a fost depistat în trafic de către organele de poliţie, însă a susţinut că nu a avut cunoştinţă despre faptul că dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost suspendat, întrucât nu i-a fost adusă la cunoştinţă măsura anularii permisului de conducere nici până în prezent.
La cererea inculpatului, prin apărător, s-au solicitat relaţii I.P.J. Tulcea, acestea fiind comunicate cu Adresa nr. 99699/2012 şi s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, raportul de expertiză fiind înaintat la dosar la data de 08 aprilie 2013.
La data de 19 iunie 2011 inculpatul Ţ.I., după ce a consumat băuturi alcoolice s-a urcat la volanul autovehiculului marca A. cu numărul de înmatriculare X1, pe care l-a condus pe drumurile publice din mun. Tulcea cu intenţia de a ajunge la domiciliu fiind oprit de către organele de poliţie care au constatat că avea o deplasare sinuoasă şi întrucât prezenta halenă alcoolică şi a refuzat testul alcoolscopic a fost condus la Serviciul de Ambulanţă Tulcea pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 369/C inculpatul avea o alcoolemie de 2,10 gr ‰ (prima probă) şi 1,90 gr ‰ (cea de-a doua probă), rezultat confirmat de expertiza medico-legală efectuată în cauză de către I.N.M.L. M.M.
Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere înscrisurile existente la dosarul de urmărire penală, raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză de I.N.M.L. M.M. şi declaraţiile inculpatului care a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volanul autoturismului cu care a fost depistat în trafic de către lucrătorii de poliţie.
În drept, fapta inculpatului care la data de 19 iunie 2011 a condus un autoturism pe drumurile publice din mun. Tulcea având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia acesta urmează a fi condamnat.
Întrucât fapta dedusă judecaţii a fost comisă în termenul de încercare stabilit prin Sentinţa penală nr. 100/2011, prin care Judecătoria Tulcea l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, s-a reţinut incidenţa art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., urmând a da eficienţă dispoziţiilor art. 83 din acelaşi cod.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzută de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, limitele de pedeapsă, persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Referitor la persoana inculpatului, s-a avut în vedere atitudinea sinceră şi cooperantă a inculpatului care s-a prezentat în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa instanţei, recunoscând că a consumat băuturi alcoolice, conduită ce impune a se reţine în favoarea acestuia circumstanţe atenuante prev. de art. 72 C. pen. cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Inculpatul a fost condamnat la 10 luni închisoare şi i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Cât priveşte infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, s-a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Pentru a adopta această soluţie s-a reţinut că infracţiunea în discuţie a fost definită ca fiind fapta unei persoane de a conduce pe drumurile publice un autovehicul sau un tramvai cu permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculului respectiv sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat, ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.
A apreciat procurorul că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 motivat de împrejurarea că la data la care acesta a condus autovehiculului pe drumurile publice din mun. Tulcea, dreptul său de a conduce era suspendat, opinie pe care instanţa nu şi-a însuşit-o având în vedere următoarele considerente:
Aşa cum a rezultat din Adresa nr. 99699/2012 emisă de I.P.J. Tulcea Biroul Rutier la data de 05 iunie 2010 inculpatul a fost depistat conducând un autovehicul având o alcoolemie peste limita legală fiind întocmit dosar de cercetare penală în cadrul căruia s-a dispus reţinerea permisului de conduce în conformitate cu art. 111 din O.U.G. nr. 195/2002.
În aceeaşi adresă s-a arătat că inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 100/2011 a Judecătoriei Tulcea pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice din mun. Tulcea având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, însă măsura anulării permisului de conducere nu a fost luată, întrucât hotărârea de condamnare nu a fost comunicată.
Art. 2 pct. 5 din H.G. nr. 1391/2006 defineşte reţinerea permisului de conducere ca fiind o măsură tehnico-administrativă dispusă de poliţia rutieră constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane şi păstrarea lui la sediul poliţiei rutiere până la soluţionarea cauzei care a determinat aplicarea acestei măsuri.
Aşadar, suspendarea dreptului de a conduce operează până la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, funcţie de soluţia adoptată de către instanţa de judecată, permisul de conducere urmând a fi restituit sau anulat, cea de-a doua măsură fiind atributul exclusiv al şefului poliţiei rutiere (art. 203 din H.G. nr. 1391/2006).
Cum la data de 19 iunie 2011 măsura suspendării dreptului de a conduce încetase de drept, iar permisul de conducere nu fusese anulat s-a constatat că cerinţa esenţială care trebuie să însoţească acţiunea de conducere în condiţii ilicite, a unui autovehicul pe drumurile publice, nu este îndeplinită.
Împotriva hotărârii pronunţată de prima instanţă au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea şi inculpatul Ţ.I.
Prin Decizia penală nr. 320/P din 8 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa s-a dispus în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea şi de apelantul inculpat Ţ.I. domiciliat în Tulcea, str. T., jud. Tulcea, împotriva Sentinţei penale nr. 1060 din 26 august 2013 pronunţată de Judecătoria Tulcea în Dosar nr. 2207/327/2012, în baza art. 423 alin. (2) C. proc. pen., s-a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 1060 din 26 august 2013 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosar nr. 2207/327/2012 şi rejudecând a dispus:
În baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen. şi art. 5 C. pen.,
A condamnat pe inculpatul Ţ.I. la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen. în referire la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012,
A revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 100/2011 pronunţată de Judecătoria Tulcea pedeapsă ce s-a adăugat la pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin prezenta, în final, inculpatul Ţ.I. a executat pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. - art. 34 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.,
A contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa primei instanţe, în final inculpatul Ţ.I. a executat pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.
Pedeapsa s-a executat în regim de detenţie, potrivit art. 60 C. pen.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012, a înlăturat aplicarea pedepsei accesorii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe dacă nu sunt contrare prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat a rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen., onorariul parţial avocat oficiu, în sumă de 50 RON s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, în favoarea avocat G.D.
Instanţa de apel a reţinut următoarele:
Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea a constatat:
Conform art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă.
Condiţiile de aplicare a legii penale mai favorabile, astfel cum rezultă din dispoziţia legală enunţată au fost: succesiunea de legi penale să intervină între momentul comiterii faptei şi momentul judecării definitive a infractorului; legea penală să fie în vigoare la data când urmează să se aprecieze cu privire la legea penală mai favorabilă; toate legile să incrimineze fapta comisă; legile succesive incriminează sau sancţionează diferit fapta comisă.
S-a reţinut că la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare noul C. pen., moment la care, cauza privindu-l pe apelantul inculpat se afla în cursul judecăţii, nefiind pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă, că atât O.U.G. nr. 195/2002, cât şi noul C. pen. incriminează infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi că noul C. pen. sancţionează diferit infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică în sânge, prevăzându-se alternativ pedeapsa amenzii.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, s-a evidenţiat că prin noul C. pen.
Aceasta a fost reglementată prin dispoziţiile art. 335 alin. (2) C. pen. însă acesta din urmă a incriminat şi a sancţionat identic respectiva infracţiune.
S-a evidenţiat că, în favoarea inculpatului s-a reţinut de către instanţa de fond în raport de infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen. căreia i s-a dat eficienţa prev. de art. 76 lit. d) C. pen., cuantumul pedepsei fiind stabilit sub minimul special, la 10 luni închisoare.
S-a reţinut, totodată şi faptul că, această circumstanţă atenuantă nu a fost înlăturată având în vedere că prin apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa nu s-a criticat modalitatea de individualizare a pedepsei.
Conform art. 74 lit. c) din vechiul C. pen., constituie circumstanţă atenuantă stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită.
Totodată, potrivit art. 76 alin. (1) din noul C. pen., în cazul în care există circumstanţe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime.
Conform art. 76 lit. c) din vechiul C. pen., când minimul special al pedepsei închisorii este de 1 an sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special până la minimul general.
În raport de aceste dispoziţii legale, s-a constatat că, în reglementarea vechiului C. pen., pedeapsa minimă ce ar putea fi aplicată inculpatului este chiar minimul general, iar în reglementarea noului C. pen., pedeapsa minimă ce ar putea fi stabilită a fost de 8 luni, astfel încât, din această perspectivă, legea mai favorabilă inculpatului este Codul penal din 1969.
În consecinţă, nu s-a procedat la schimbarea de încadrare juridică potrivit noilor reglementări în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
S-a apreciat, referitor la infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 că instanţa de fond a realizat o individualizare corectă a pedepsei atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare în acord cu ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv gradul de pericol social concret al faptei comise prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanţiază cât şi circumstanţele personale ale inculpatului apelant, astfel încât acestea să conducă la realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin dispoziţiile art. 52 alin. (1) şi (2) C. pen.
Din perspectiva circumstanţelor reale în care s-a comis fapta, aceasta a prezentat un grad relativ ridicat de pericol social determinat de gradul deosebit de ridicat de alcoolemie, de împrejurarea că inculpatul a circulat pe o arteră de circulaţie importantă, cu un trafic ridicat, aspect ce a amplificat riscul producerii unor evenimente rutiere şi, totodată, distanţa parcursă până la depistarea sa de către organele de poliţie.
S-a avut în vedere şi faptul că, potrivit buletinului de examinare clinică inculpatul prezenta halenă alcoolică, avea un comportament dezordonat, atenţie dispersată, echilibru alterat şi vorbirea dizartică, astfel încât, în mod evident capacitatea sa de a conduce era alterată semnificativ.
În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului s-a reţinut perseverenţa infracţională a acestuia, inculpatul fiind condamnat anterior prin Sentinţa penală nr. 100 din 21 ianuarie 2011 (definitivă prin nerecurare la data de 03 februarie 2011), pronunţată de Judecătoria Tulcea în Dosarul penal nr. 8579/327/2011, în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendare condiţionată, deci pentru o infracţiune asemănătoare.
S-a evidenţiat deci că inculpatul a comis o nouă infracţiune în chiar termenul de încercare în care trebuia să probeze că şi-a aliniat comportamentul la exigenţele legii penale.
În consecinţă, apreciind că s-a realizat o individualizare corectă a pedepsei pentru această infracţiune s-a menţinut pedeapsa în cuantumul aplicat.
S-a procedat la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.
S-au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv gradul de pericol social concret al faptei comise prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanţiază cât şi circumstanţele personale ale inculpatului apelant.
S-a apreciat că fapta comisă de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere împrejurările şi modalitatea de comitere, respectiv deşi cunoscând ca având dreptul de a conduce suspendat, inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice având şi în sânge o îmbibaţie alcoolică deosebit de mare.
Totodată, s-au luat în considerare circumstanţele personale ale inculpatului, astfel cum au fost reliefate.
Având în vedere că, în favoarea inculpatului s-a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., circumstanţă ce ţine de persoana inculpatului, a fost obligatoriu a fi reţinută şi pentru infracţiunea prev. de 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, în condiţiile în care prin apelul Parchetului nu s-a criticat reţinerea acestei circumstanţe, astfel încât se va stabili o pedeapsă cu închisoare într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege.
În consecinţă, Curtea, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea şi de apelantul inculpat Ţ.I. împotriva Sentinţei penale nr. 1060 din 26 august 2013 pronunţată de Judecătoria Tulcea în Dosar nr. 2207/327/2012, în baza art. 423 alin. (2) C. proc. pen., a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 1060 din 26 august 2013 pronunţată de Judecătoria Tulcea în Dosar nr. 2207/327/2012 şi rejudecând, în baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen. şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul Ţ.I. la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen. în referire la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 100/2011 pronunţată de Judecătoria Tulcea pedeapsă ce s-a adăugat la pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin prezenta, în final, inculpatul Ţ.I. urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.
S-a reţinut că inculpatul a comis două infracţiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele.
Aplicarea pe instituţii a legii penale mai favorabile s-a apreciat că se impune în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, potrivit cu care tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi mai favorabile.
Întrucât, în cauză, toate infracţiunile au fost comise sub legea veche, s-a apreciat că se vor aplica în continuare dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 33 lit. a) C. pen., în raport de care s-a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta decizie cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa primei instanţe, în final inculpatul Ţ.I. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, raportat la gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor comise şi la periculozitatea inculpatului dar şi raportat la incidenţa dispoziţiilor art. 83 C. pen. s-a apreciat că se impune ca executarea pedepsei să se realizeze în regim de deţinere potrivit art. 60 C. pen.
Având în vedere că, prin dispoziţiile art. 65 C. pen. s-a înlăturat aplicarea obligatorie a pedepsei accesorii în cazul condamnării la pedeapsa cu închisoarea, stabilind ca şi condiţie de aplicare şi stabilirea unei pedepse complementare, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, şi luând în considerare şi dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 187/2012 care reglementează punerea în aplicare a noului C. pen., se va înlătura pentru inculpat aplicarea pedepsei accesorii.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe dacă nu sunt contrare prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 433 şi următoarele C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a formulat recurs în casaţie invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pedepsele aplicate fiind în alte limite decât cele legale.
În recursul parchetului se reţine că pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului Ţ.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 105/2002 este nelegală, în condiţiile în care, în favoarea sa au fost reţinute circumstanţe judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în casaţie prin prisma criticilor formulate şi în limitele dispoziţiilor art. 433 şi următoarele C. proc. pen., constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Efectele circumstanţelor atenuante sunt reglementate prin dispoziţiile art. 76 C. pen. anterior, consecinţa obligatorie a reţinerii acestora fiind reducerea sau schimbarea pedepsei principale.
Limitele între care se poate face reducerea sau schimbarea pedepsei închisorii au fost stabilite în raport cu minimul special, acest element fiind cel care reflectă gradul de pericol social al faptei, astfel cum a fost evaluat în abstract de către legiuitor.
Regula generală în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante este aceea că oricare ar fi minimul special al pedepsei, dacă există o circumstanţă atenuantă, pedeapsa principală trebuie coborâtă, în mod obligatoriu, sub acest minim cu excepţia cazului în care circumstanţele atenuante vin în concurs cu circumstanţele agravante, caz în care coborârea pedepsei sub minimul special nu mai este obligatorie ( art. 80 alin. (2) C. pen.).
Dispoziţiile art. 76 alin. (1) C. pen., care reglementează efectele circumstanţelor atenuante sunt de generală aplicaţie, în sensul că ele funcţionează oricare ar fi infracţiunile cu privire la care se constată existenta circumstanţelor atenuante.
În fine în ipoteza concursului de infracţiuni, reţinerea circumstanţelor atenuante este obligatorie pentru toate infracţiunile aflate în concurs şi nu doar pentru o parte din acestea.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond/apel a reţinut în favoarea inculpatului Ţ.I. circumstanţele judiciare atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., aplicând pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. o pedeapsă de 8 luni închisoare.
Pentru această ultimă infracţiune, limitele de pedeapsă sunt de la 6 luni la 3 ani închisoare - instanţa de fond, identificând ca lege penală mai favorabilă legea veche - şi ca atare reţinând circumstanţe judiciare atenuante, era obligatoriu, conform art. 76 lit. d) C. pen., ca pedeapsa să fie coborâtă sub minimul special.
Este adevărat faptul că, în speţă, instanţele au reţinut şi o cauză de agravare a pedepsei, respectiv recidiva, astfel încât, coborârea pedepsei sub minimul special nu ar mai fi obligatorie dar cum pentru prima infracţiune, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special, aceleaşi tratament sancţionator trebuie urmat şi pentru cea de-a doua infracţiune reţinută în concurs.
Pe de altă parte, cum recursul în casaţie poate fi promovat doar atunci când se constată aspecte de nelegalitate ale unei hotărâri definitive, instanţa nu mai poate repune, în discuţia părţilor, netemeinicia unei hotărâri cum ar fi în speţă, greşita reţinere a circumstanţelor atenuante.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (2) teza ultimă, va admite recursul în casaţie promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 320/P din 8 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 2207/327/2012, privind pe inculpatul Ţ.I.
Va casa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 1060 din 26 august 2013 a Judecătoriei Tulcea, numai în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului Ţ.I. pentru infracţiunea prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. e) din acelaşi cod, pe care o va reduce de la 8 luni închisoare, la 5 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen. anterior va revoca beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată aceluiaşi inculpat prin Sentinţa penală nr. 100/2011 a Judecătoriei Tulcea şi va dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată, respectiv de 1 an şi o lună închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, va contopi pedeapsa de 1 an şi o lună închisoare cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. d) C. pen. anterior şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din acelaşi cod.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1147 din data de 9 mai 2014 emis de Judecătoria Tulcea şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit prezentei decizii.
Va deduce perioada executată de la 16 mai 2014 la 20 octombrie 2014.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 320/P din 8 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 2207/327/2012, privind pe inculpatul Ţ.I.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 1060 din 26 august 2013 a Judecătoriei Tulcea, numai în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului Ţ.I. pentru infracţiunea prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. e) din acelaşi cod, pe care o reduce de la 8 luni închisoare, la 5 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen. anterior, revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată aceluiaşi inculpat prin Sentinţa penală nr. 100/2011 a Judecătoriei Tulcea şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată, respectiv de 1 an şi o lună închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, contopeşte pedeapsa de 1 an şi o lună închisoare cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. d) C. pen. anterior şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din acelaşi cod.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1147 din data de 9 mai 2014 emis de Judecătoria Tulcea şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit prezentei decizii.
Deduce perioada executată de la 16 mai 2014 la 20 octombrie 2014.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2740/2014. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 242/2014. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
