ICCJ. Decizia nr. 242/2014. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Contestaţie în anulare - Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 242/A/2014
Dosar nr. 382/45/2014
Şedinţa publică din 8 septembrie 2014
Asupra apelului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 317 din 5 iunie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 431 raportat la art. 428 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatorul F.P.
Împotriva Deciziei penale nr. 1149 din 01 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că a fost formulată de către condamnatul F.P. contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1149/2012 din data de 01 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi (Dosar nr. 1741/239/2008*), invocându-se dispoziţiile art. 386 lit. b), c), e) C. proc. civ.
Analizându-se contestaţia prin prisma dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen., s-a constatat că decizia penală contestată a fost pronunţată la data de 01 noiembrie 2012, iar cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul F.P. a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la data de 19 mai 2014.
Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 428 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 poate fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere.
Deşi contestatorul a invocat dispoziţiile art. 386 C. proc. civ., instanţa s-a raportat la dispoziţiile art. 426, 428, 429 şi 431 C. proc. pen. întrucât decizia contestată este pronunţată de o instanţă penală şi a constatat că termenul legal de 10 zile pentru formularea contestaţiei în anulare a fost cu mult depăşit.
Analizând actele şi lucrările Dosarului nr. 1741/239/2008*, curtea de apel a reţinut următoarele:
1. contestatorul F.P. a luat cunoştinţă de Decizia penală nr. 1149/2012 din data de 01 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi la data de 08 februarie 2013, când acestuia i s-a eliberat (la cerere) copie din motivarea deciziei penale (Dosar nr. 1741/239/2008*);
2. contestatorul F.P. a mai formulat o contestaţie în anulare împotriva aceleiaşi decizii penale la data de 15 februarie 2013 (când a formulat o cerere de eliberare copie de pe Decizia penală nr. 1149/2012 - Dosar nr. 111/45/2013) şi a fost soluţionată prin Decizia penală nr. 407 din 11 aprilie 2013 - fiind respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare;
3. contestatorul a formulat prezenta contestaţie în anulare la data de 19 mai 2014 şi chiar dacă instanţa nu are în vedere datele anterioare şi certe la care acesta a luat cunoştinţă de hotărârea penală contestată, va analiza termenul de introducere a cererii prin raportare la data de 01 februarie 2014, când a intrat în vigoare Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.
Prin prisma acestor argumente de fapt şi raportat la cerinţele privind examinarea în principiu a contestaţiei în anulare prevăzute de art. 431 alin. (2) teza I C. proc. pen., curtea de apel a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare.
Împotriva Deciziei penale nr. 317 din 5 iunie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat apel contestatorul F.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul din data de 8 septembrie 2014, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii apelului, solicitând respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac promovate în cauză.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul declarat în cauză este inadmisibil, pentru considerentele care urmează.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
În speţă, contestatorul a declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 317 din 5 iunie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - prin care, în temeiul art. 431 raportat la art. 428 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă contestaţia în anulare pe care a formulat-o împotriva Deciziei penale nr. 1149 din 01 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - hotărâre care, însă, este definitivă.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza finală C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul F.P.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul F.P. împotriva Deciziei penale nr. 317 din 5 iunie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 266/2014. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 244/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
