ICCJ. Decizia nr. 279/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 279/A/2014
Dosar nr. 20/59/2014
Şedinţa publică din 23 septembrie 2014
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 41/PI din 6 februarie 2014 Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I., menţinând rezoluţia din 25 noiembrie 2013 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 788/P/2013.
Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel Timişoara a reţinut că prin plângerea formulată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 788/P/2013 din 25 noiembrie 2013 şi a rezoluţiei de respingere a plângerii nr. 1395/11/2/2013 din 23 decembrie 2013, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara petentul a arătat că nu i-a fost comunicată în termenul legal rezoluţia şi s-a refuzat cercetarea legală şi în termenul stabilit de lege pentru infracţiunile precizate în plângerea penală, încălcându-se astfel drepturile garantate prin art. 21, art. 22, art. 31, art. 52 din Constituţia României.
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanţa a reţinut, că prin rezoluţia din 25 noiembrie 2013 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul G.R.A., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de: art. 246 C. pen., art. 26 raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În motivarea rezoluţiei s-a reţinut, în esenţă, că petentul a criticat în general modul în care magistraţii îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu în cadrul activităţii judiciare, afirmaţia generică de corupţie fiind încadrată în prevederile art. 246 C. pen., astfel încât faptele imputate prin plângere nu există.
Această rezoluţie a fost menţinută prin Rezoluţia nr. 1395/II/2/2013 din 23 decembrie 2013, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Instanţa a constatat că la data de 11 septembrie 2013 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara plângerea penală formulată de către petentul A.I., împotriva intimatului G.R.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pentru "abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev.de art. 246 C. pen. şi complicitate la tentativă de omor, prev.de art. 26, raportat la art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen."
Potrivit materialului probator a rezultat că, prin rezoluţia din data de 25 noiembrie 2013, s-a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât faptele reclamate nu există în materialitatea lor.
Împotriva soluţiei, petentul a formulat plângere, iar prin rezoluţia procurorului ierarhic superior, cu nr. 1395/11/2/2013, s-a dispus respingerea acesteia ca nefondată.
Întrucât prin rezoluţia menţionată anterior s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe motivul inexistenţei infracţiunilor reclamate, petentul criticând generic modul în care magistraţii îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu, în lipsa oricăror elemente care să contureze existenţa unui raport juridic de drept penal, Curtea a apreciat că în mod corect au fost aplicate prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen., în sensul că lipseşte o condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv faptele nu există.
Activitatea judiciară desfăşurată în actualul sistem de drept are ca principiu fundamental independenţa magistraţilor care contribuie la înfăptuirea actului de justiţie, principiu care se manifestă în posibilitatea conferită magistratului de a soluţiona o cauză potrivit propriei conştiinţe, respectiv, prin impunerea propriului mod de interpretare asupra mijloacelor de probă administrate, fără necesitatea de a se supune unui algoritm special instituit în acest sens.
Orice altă încercare de a reforma deciziile magistraţilor, prin declanşarea unei anchete penale pe considerentul că aceste decizii sunt abuzive, doar pentru ca acestea nu au fost conforme cu opinia părţii care reclamă abuzul, în lipsa oricăror elemente care să contureze existenţa unui raport juridic de drept penal, nu ar reprezenta altceva decât o imixtiune în cadrul actului de justiţie, care nu este recunoscută şi nici legiferată.
De altfel, petentul a prezentat generic faptele imputate intimatului fără a prezenta mijloace de probă în baza cărora să-şi fundamenteze plângerea. Referitor la criticile petentului privind comunicarea rezoluţiilor, instanţa a constatat că potrivit dovezii de comunicare aflată la Dosarul nr. 788/P/2013, a rezultat faptul că rezoluţia din 25 noiembrie 2013, i-a fost comunicată acestuia în data de 03 decembrie 2013 cu respectarea dispoziţiilor legale, iar Rezoluţia nr. 1395/II/2/2013 din data de 23 decembrie 2013, i-a fost comunicată în data de 06 ianuarie 2014, motiv pentru care criticile petentului au fost apreciate ca nefondate.
Împotriva acestei decizii petentul A.I. a declarat apel, apreciind că nu a avut loc o cercetare judecătorească legală a infracţiunilor reclamate pentru care existau dovezi la dosar.
Examinând apelul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III şi III1, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 4081 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea apelului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, dacă legea nu prevede altfel.
Se constată că hotărârea atacată a fost dată în procedura specială reglementată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. anterior. În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) C. proc. pen. anterior judecătorul, soluţionând plângerea, pronunţa una din următoarele soluţii:
"a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă, ori după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată."
În conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. anterior, "hotărârea judecătorului pronunţată potrivit art. 278 alin. (8) este definitivă."
Prin urmare, în privinţa sentinţei penale atacate, pronunţată în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. şi definitivă, legea nu prevedea posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
Urmare a intrării în vigoare a noilor coduri penal şi de procedură penală, la data de 1 februarie 2014, plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 336 - 341 C. proc. pen., care instituie o procedură similară celei prev de art. 278 C. proc. pen. anterior cu deosebirea că plângerea se soluţionează de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Totodată, la fel ca şi în vechea reglementare, hotărârea pronunţată în temeiul art. 341 alin. (6), art. 341 alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.
Astfel că, potrivit atât dispoziţiilor procedurale anterioare, cât şi celor în vigoare, hotărârea prin care este respinsă plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală este definitivă de la data pronunţării.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Se constată, aşadar, că petentul a formulat cerere de apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A.I. şi va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A.I. împotriva Sentinţei penale nr. 41/PI din 06 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă apelantul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 23 septembrie 2014.
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheiere
Dosar nr. 20/59/2014
Şedinţa din Camera de Consiliu din 3 noiembrie 2014
Asupra îndreptării erorii materiale de faţă;
Constatând că în minuta Deciziei penale nr. 279/A pronunţată la 23 septembrie 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 20/59/2014, s-a strecurat o eroare materială evidentă, în sensul că, la alin. (1) al minutei s-a trecut "Deciziei penale nr. 41/PI din 6 februarie 2014" în loc de "Sentinţei penale nr. 41/PI din 6 februarie 2014."
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta Deciziei nr. 279/A pronunţată la 23 septembrie 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 20/59/2014, în sensul că se va consemna Sentinţei penale nr. 41/PI din 6 februarie 2014.
Prezenta încheiere face parte integrantă din decizia a cărei îndreptare de eroare s-a dispus.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 275/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 279/2014. Penal → |
|---|
