ICCJ. Decizia nr. 282/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 282/2014

Dosar nr. 51/97/2005*

Şedinţa publică din 27 ianuarie 2014

Asupra recursului penal de faţă, constată:

Prin decizia penală nr. 78/A/2013 din 25 Aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosar nr. 51/97/2005*, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara şi de inculpatul S.L.G. împotriva sentinţei penale nr. 277/2012, pronunţată de Tribunalul Hunedoara.

A fost desfiinţată sentinţa penală atacată sub aspectul laturii penale, privind temeiul încetării procesului penal şi a omisiunii pronunţării asupra confiscării speciale şi, procedând la o nouă judecată în aceste limite, Curtea de Apel a dispus:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., încetează procesul penal privind pe inculpatul S.L.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 6 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 118 lit. f) C. pen., dispune confiscarea următoarelor bunuri: un pistol R. calibru 8 mm; 8 cartuşe calibru 8 mm; un pistol marca B. de calibru 7,65 mm; 3 cartuşe de calibru 7,65 mm; un pistol automat de calibru 9 mm şi 7 cartuşe de calibru 9 mm M.; 2 amortizoare de zgomot confecţionate artizanal; 2 încărcătoare tip sector de calibru 7,65 mm, deţinute la Camera de corpuri delicte a Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Alba lulia, cu excepţia cartuşelor folosite la tragerile experimentale (3 bucăţi de calibru 8 mm, 5 bucăţi de calibru 7,65 mm şi 5 bucăţi de calibru 9 mm M.).

Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut:

Prin sentinţa penală pronunţată în Dosarul nr. 51/97/2005*, Tribunalul Hunedoara, secţia penală, a dispus condamnarea inculpatului S.L.G. la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 alin. (3) lit. a) teza I C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 13 C. pen.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 10 martie 2005 la 04 mai 2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. f) teza finală C. proc. pen., a fost încetat procesul penal împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 6 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea mai multor bunuri.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul din data de 01 aprilie 2005, dat în Dosarul nr. 9/D/P72004 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba lulia, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul S.L.G., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave, prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 6 din Legea nr. 39/2003 şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul a condus, împreună cu B.C.N., o grupare infracţională care a săvârşit infracţiuni de şantaj şi înşelăciune în mod repetat, în scopul .de a obţine foloase materiale injuste, grupare infracţională care a făcut obiectul Dosarului nr. 1/D/P/2004 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba lulia, cauză care a fost înaintată instanţei de judecată prin rechizitoriu, operându-se totodată disjungerea cu privire la alte persoane pentru continuarea cercetărilor în ceea ce priveşte apartenenţa la grupul infracţional şi activitatea desfăşurată. Încă din timpul anchetei existau indicii că, în realizarea scopului grupării infracţionale organizate, inculpaţii ar fi săvârşit infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în sensul deţinerii de arme şi muniţii cu care erau pregătiţi să-şi apere supremaţia în municipiul Deva şi împrejurimi. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţa numitului G.D., s-a găsit în mansarda neamenajată o ladă metalică despre care acesta a spus că-i aparţine ginerelui său S.D.C. şi în interiorul căreia s-au găsit: un pistol marca R. calibru 8 mm cu 11 cartuşe calibru 8 mm, un pistol cu glonţ marca B. calibru 7,65 mm cu 8 cartuşe calibru 7,65 mm, un pistol automat de calibru 9 mm cu 12 cartuşe calibru 9 mm M., 2 amortizoare de: zgomot, încărcătoare şi tocuri din piele. În urma cercetărilor s-a stabilit că armele şi muniţia aparţineau inculpatului S.L.G.

Prin sentinţa penală nr. 403/2006, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Prin sentinţa penală nr. 125/F/2007 pronunţată de Curtea de apel Piteşti, a fost declinată competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Hunedoara, iar, în urma conflictului negativ de competenţă ivit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Hunedoara, prin încheierea penală nr. 162 din 29 ianuarie 2008 dată în Dosarul nr. 11097/1/2007.

Cauza a fost reînregisţrată la Tribunalul Hunedoara şi a avut un prim termen de judecată în data de 30 aprilie 2008. Ulterior, în cauză a fost audiaţi martorii G.D. şi S.D.C. şi a fost depusă sentinţa penală nr. 75/F/2007 a Curţii de Apel Piteşti. Prin sentinţa penală nr. 355/2008 a Tribunalului Hunedoara s-a declinat din nou competenţa de soluţionare a cauzei, de data aceasta în favoarea Tribunalului Argeş. Tribunalul Argeş, la data de 19 ianuarie 2012 l-a audiat pe inculpat, care a recunoscut săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor dar nu şi pe cea de constituire a unui grup infracţional şi l-a reaudiat pe martorul G.D. Din cuprinsul încheierii se constată că inculpatului nu i-au fost aduse la cunoştinţă disp. art. 3201C. proc. pen.

Prin sentinţa penală nr. 42/2012, Tribunalul Argeş l-a condamnat pe inculpat, la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 6 din Legea nr. 39/2003 şi la 4 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul S.L.G. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, iar prin decizia penală nr. 48/A/2012 a Curţii de Apel Piteşti, au fost admise cele două apeluri, a fost desfiinţată sentinţa penală atacată şi trimisă cauza pentru continuarea judecăţii la Tribunalul Hunedoara.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Hunedoara la data de 13 iunie 2012.

La termenul de judecată din data de 06 decembrie 2012, instanţa a adus la cunoştinţa inculpatului disp. art. 3201 C. proc. pen.

Audiat, inculpatul a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 lit. a) C. pen., nu şi în ceea ce priveşte infracţiunea de constituire ia unui grup infracţional în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave.

Analizând.actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, Tribunalul a reţinut următoarele:

Prin încheierea penală nr. 5/P din 27 decembrie 2004 a Curţii de Apel Alba lulia, s-a autorizat efectuarea unei percheziţii domiciliare la adresa numitului G.D., fiind emisă autorizaţia cu acelaşi număr.

Cu ocazia percheziţiei, potrivit procesului-verbal ataşat la dosarul cauzei, la mansarda neamenajată a locuinţei au fost găsite, într-o cutie metalică, diferite arme şi muniţia aferentă, respectiv: un pistol marca R. calibru 8 mm cu 11 cartuşe calibru 8 mm, un pistol cu glonţ marca B. calibru 7,65 mm cu 8 cartuşe calibru 7,65 mm, un pistol automat de calibru 9 mm cu 12 cartuşe calibru 9 mm M., 2 amortizoare de zgomot.

Armele au fost ridicate şi supuse expertizării, iar prin raport de expertiză balistică efectuat în cauză s-a stabilit că armele sunt în stare de funcţionare.

La dosar se află declaraţiile inculpatului, dar şi ale martorilor G.D. şi S.D.C., în care arată că lada a fost dată de inculpat fratelui său, martorul S.D.C., fără ca acesta să-i ştie conţinutul, a spunându-i s-o ducă la socrul său, martorul G.D., şi să-i spună că sunt nişte scule, fapt care s-a şi întâmplat.

Inculpatul a recunoscut, în cursul urmăririi penale, deţinerea armelor şi a motivat că i-ar fi fost lăsate, la începutul anului 2003, de numitul E. din Constanţa care a plecat în Spania, unde, ulterior, a şi murit (în vara aceluiaşi an).

Fapta inculpatului de a deţine, fără drept, arme militare şi muniţia pentru astfel de arme, găsite la percheziţia domiciliară efectuată în cauză, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere, în condiţiile art. 72 C. pen. şi pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., următoarele: limitele de pedeapsă, pericolul concret al faptei săvârşite prin prisma deţinerii unor arme de foc, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, dar care a săvârşit fapta intr-un context complex, în cadrul unui grup infracţional pentru care a fost trimis în judecata într-un alt dosar, dar şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., în condiţiile art. 13 C. pen., având în vedere că, pe parcursul judecării prezentei cauze, a intervenit o lege mai favorabilă, iar inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Tribunalul a apreciat că aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în situaţia în care inculpatul nu a recunoscut cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina sa, pentru care instanţa a dispus încetarea procesului penal.

În ceea ce priveşte fapta prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, Tribunalul a constat următoarele:

Prin rechizitoriul dat în Dosarul nr. 1/D/P/2004 al D.I.I.C.O.T. - Structura Teritorială Alba lulia, inculpatul S.L.G., alături de alţi inculpaţi, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 4 şi 10 din Legea nr. 39/2003, art. 194 alin. (1) C. pen., art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 330 C. pen., art. 264 C. pen.

Prin sentinţă penală nr. 137/2010 a Tribunalului Argeş, inculpatul S. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 4 şi 10 din Legea nr. 39/2003 reţinându-se că, alături de B.C.N., a constituit şi condus, din anul 2003, un grup infracţional organizat, care a acţionat coordonat pentru a obţine foloase materiale injuste prin săvârşirea de infracţiuni de şantaj şi înşelăciune. Inculpatul a fost condamnat şi pentru înşelăciune, şantaj şi favorizarea infractorului.

Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, grupul infracţional organizat este grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave (care sunt enumerate la lit. b) al aceluiaşi art.), pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În această situaţie, odată constituit grupul infracţional, nu are relevanţă sub aspectul condamnării dacă inculpatul a săvârşit una sau mai multe dintre infracţiunile prevăzute de lege. Cum inculpatul a fost deja condamnat pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional, Tribunalul a apreciat că nu mai poate fi judecat pentru aceeaşi faptă, chiar dacă sentinţa de condamnare nu a rămas încă definitivă, fiind în situaţia juridică reglementată de art. 10 lit. f) teza finală C. proc. pen., cu privire la lipsa unei condiţii negative, şi anume aceea de a nu fi fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru aceeaşi infracţiune.

Pe de altă parte, prima instanţă a reţinut că, dat fiind că o instanţă de judecată s-a pronunţat cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, independent de soluţia care urmează să fie dată, în mod definitiv, implicit s-ar aduce atingere şi principiului non bis in idem, garantat de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru aceste motive, Tribunalul a încetat procesul penal împotriva inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 6 din Legea nr. 39/2003.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara şi inculpatul S.L.G., Parchetul a solicitat desfiinţarea hotărârii criticând-o sub următoarele aspecte:

- nelegala aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. în condiţiile în care inculpatul nu a recunoscut în întregime acuzaţiile aduse;

- neaplicarea unei soluţii de condamnare în ce priveşte infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în condiţiile în care în cauză există probe care dovedesc săvârşirea acestei infracţiuni;

- nelegalitatea soluţiei de încetare a procesului penal în ce priveşte infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 deoarece în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. f) C. proc. pen. întrucât infracţiunea nu se urmăreşte la plângere prealabilă;

- netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 279 alin. (3) teza I C. pen. având în vedere gravitatea faptei săvârşite;

- nelegalitatea confiscării armelor şi muniţiilor prin încheiere de înlăturare a omisiunii vădite.

Inculpatul a solicitat desfiinţarea sentinţei şi:

- pentru fapta prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 6 din Legea nr. 39/2003; în principal pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10.Iit. d) C. proc. pen. şi, în subsidiar, încetarea procesului penal. În dezvoltarea acestui motiv de apel s-a susţinut că în speţă trebuia pronunţată o soluţie de achitare deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective - grupul trebuind să fie compus din cel puţin 3 persoane. În motivarea petitului subsidiar se arată că se impune încetarea procesului penal deoarece pentru aceeaşi faptă inculpatul a mai fost condamnat o dată definitiv, în decizia pronunţată în Dosar nr. 2175/109/2008.

- în ceea ce priveşte condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a arătat că se impunea ca instanţa să facă o mai largă aplicare a dispoziţiilor art. 74 C. pen. şi să dispună reducerea pedepsei sub minimul special.

Curtea de Apel a reţinut următoarele:

1. În ceea ce priveşte motivul de apel invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara cu referire la nelegala reţinere a incidenţei dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. - aspect nemaisusţinut de altfel în dezvoltarea orală a motivelor de apel, Curtea reţine că acesta este nefondat.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (2) C. proc. pen., judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar atunci când inculpatul recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu şi nu solicită administrarea de probe. O interpretare restrictivă a acestor dispoziţii legale ar conduce la concluzia că şi în situaţia în care în privinţa unor învinuiri sunt incidente temeiuri care împiedecă pronunţarea unei soluţii de condamnare, temeiuri ce nu presupun administrarea de probatorii sub aspectul fondului cauzei ar fi necesară o declaraţie totală de recunoaştere. O astfel de interpretare, pe lângă faptul că este excesiv de formală, contravenind scopului legii, contravine şi dispoziţiilor alin. (7) al aceluiaşi articol potrivit căruia, în această procedură, instanţa „pronunţă o condamnare” împotriva inculpatului ori, când fără administrarea unor probatorii privind fondul cauzei, se constată că în cauză sunt incidente temeiuri de încetare a procesului penal este evident că instanţa nu a va putea pronunţa o soluţie de condamnare.

Pe de altă parte, din declaraţia inculpatului din Dosarul nr. 51/97/2005* al Tribunalului Hunedoara rezultă nu că inculpatul nu a recunoscut acuzaţia de săvârşire a infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, ci că a invocat excepţia faptului că pentru această faptă a mai fost judecat şi condamnat.

În consecinţă, Curtea reţine că nimic nu împiedică în aceste situaţii ca inculpatul să poată beneficia de prevederile art. 3201 C. proc. pen. pentru cealaltă infracţiune ce face obiectul actului de sesizare.

2. Cu privire Ia criticile apelanţilor referitoare Ia soluţia de încetare a procesului penal în privinţa infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 6 din Legea nr. 39/2003, Curtea reţine următoarele:

Este necontestat în cauză că acuzaţiile aduse inculpatului se referă la faptul că în perioada anului 2003, inculpatul S.L.G., împreună cu B.C.N. şi I.O.P., au constituit o grupare infracţională având ca scop obţinerea de foloase materiale injuste prin săvârşirea de infracţiuni de şantaj, înşelăciurie şi jocuri de noroc, organizaţie la care au aderat şi alte persoane. Pentru această faptă inculpatul a mai fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Alba lulia emis în Dosarul nr. 1/D/P/2004. Prin sentinţa penală nr. 137/2010 pronunţată de Tribunalul Argeş, rămasă definitivă prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 18 martie 2013 în Dosar nr. 2175/109/2008, s-a dispus condamnarea inculpatului S.L.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 6 din Legea nr. 39/2003.

În consecinţă, în acest moment inculpatul este condamnat definitiv pentru săvârşirea acestei infracţiuni, astfel că în cauză este incident temeiul de încetare al procesului penal prev. de art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.

În cauză nu se impune pronunţarea unei soluţii de achitare, criticile inculpatului fiind nefondate sub acest aspect. Este real că în cuprinsul rechizitoriului care a făcut obiectul sesizării instanţei se arată că „inculpatul S.L.G. a condus împreună cu inculpatul B.C.N. o grupare infracţională” fără să se numească şi ceilalţi membrii ai acestei grupări, însă procurorul precizează în mod expres că gruparea infracţională este cea care a făcut obiectul Dosarului nr. 1/D/P/2004 al Serviciului Teritorial Alba lulia, iar din cuprinsul rechizitoriului emis în acest dosar rezultă cu claritate că, sub aspectul numărului de membrii ai grupării erau întrunite cerinţele legale ale laturii obiective a infracţiunii - de altfel aşa cum s-a arătat, pentru această faptă inculpat a fost deja condamnat printr-o hotărâre definitivă.

3. Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) teza I C. pen., Curtea arată că în mod legal instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea acestei fapte. Probaţiunea administrată în faza de urmărire penală, însuşită în întregime de inculpat probează fără dubiu comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.

Critica referitoare la netemeinicia pedepsei aplicate de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 279 alin. (3) lit. a) teza I C. pen. este neîntemeiată. Instanţa de fond a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni luând în considerare atât cauzele legale de reducere a pedepsei - respectiv dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., cât şi toate circumstanţele cauzei şi persoana inculpatului -potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen.

Având în vedere conduita sinceră a inculpatului pe parcursul derulării procedurilor judiciare, dar şi timpul scurs de la săvârşirea faptei (aproximativ 10 ani), precum şi perioada de timp în care inculpatul a deţinut armele fără a le folosi (un an), Curtea arată că aplicarea unei pedepse orientate la limita minimului special redus este justă, proporţională şi corespunde scopului pedepsei astfel cum este el reglementat de art. 52 C. pen., neimpunându-se majorarea acesteia.

În aceeaşi măsură, în raport de întreaga conduită a inculpatului, Curtea arată că nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante facultative cu consecinţa reducerii pedepsei. Aplicarea unei pedepse mai mici ar fi de natură a minimaliza în mod nejustificat gravitatea faptei săvârşite.

4. Curtea reţine că sunt întemeiate criticile apelantului referitoare la nelegala înlăturare a omisiunii de a dispune asupra confiscării speciale prin încheiere de îndreptare a erorii materiale.

Curtea arată că, potrivit dispoziţiilor art. 196 C. proc. pen., pot face obiectul înlăturării omisiunilor în această procedură, doar omisiunea pronunţării asupra sumelor pretinse de martori, experţi, interpreţi, apărători sau cu privire la restituirea lucrurilor ori ridicarea măsurilor asigurătorii. Omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra confiscării speciale nu se circumscrie dispoziţiilor art. 196 C. proc. pen. astfel că această neregularitate se putea îndrepta doar prin exercitarea căilor legale de atac.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.L.G., fără să expună motivele.

La termenul de soluţionare a recursului, apărătorul ales al recurentului a invocat disp. art. 3859pct. 1 şi 2 C. proc. pen., solicitând casarea sentinţei şi a deciziei penale şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la o altă instanţă, respectiv Tribunalul Argeş.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut că Tribunalul Hunedoara nu a fost legal sesizat şi că dispozitivul hotărârii pronunţate în apel nu este suficient de clar în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 279 C. pen. Se arată că inculpatul a mai fost trimis în judecată într-o cauză soluţionată de Tribunalul Argeş, în care a fost condamnat pentru infracţiunea scop prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar în prezenta cauză instanţa de apel a luat act de autoritatea de lucru judecat, dar nu s-a pronunţat cu privire la infracţiunea mijloc prev. de art. 279 C. pen.

În susţinerea motivelor au fost depuse la dosar: biletul de liberare a inculpatului din executarea pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 137/2010 a Tribunalului Argeş, copia minutei sentinţei pronunţată de Judecătoria Aiud prin care s-a dispus liberarea condiţionată, copia sentinţei nr. 355 din 12 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, de declinare a competenţei în favoarea Tribunalului Argeş şi copia deciziei nr. 925 din 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, respectiv 25 aprilie 2013, se constată aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Conform art. 38510alin. (21) C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condiţiile de mai sus, instanţa de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., trebuie avute în vedere din oficiu.

În speţă, recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege şi, aşa cum s-a reţinut, cu ocazia dezbaterilor s-au invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 1 şi 2 C. proc. pen.

Pct. 2 al art. 3859 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile erau supuse casării în situaţia în care instanţa nu a fost legal sesizată) nu mai este în vigoare, fiind abrogat în mod expres prin Legea nr. 2/2013, aşa încât nu poate fi luat în considerare.

După intrarea în vigoare a Legii 2/2013, motivul de recurs privind nelegala sesizare a instanţei poate fi încadrat în disp. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., însă nu poate fi analizat de către instanţa de recurs în condiţiile în care acest caz de casare nu face parte din cele ce pot fi avute în vedere din oficiu, iar recursul nu a fost motivatîn termen legal.

Referitor la cazul prev. de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., se constată că acesta vizează situaţia în care în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei. Cu toate că recursul nu afost motivat în termen, Înalta Curte urmează să-l examineze deoarece face parte din cazurile enumerate de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care trebuie luate în considerare din oficiu.

Acest caz de casare nu este însă incident în speţă, deoarece soluţionarea cauzei în primă instanţă s-a făcut de către Tribunalul Hunedoara, competent din punct de vedere material.

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului şi aşa cum s-a reţinut cu claritate în hotărârile reeurate, inculpatul S.L.G. a mai fost cercetat în Dosarul nr. 1/D/P/2004 instrumentat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba lulia, în care a fost emis rechizitoriul din 28 decembrie 2004, iar prin sentinţa penală nr. 137/2010 a Tribunalului Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 925 din 18 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul S.L.G. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 rap. la art. 2 lit. b) pct. 4 şi 10 din Legea nr. 39/2003.

Prin acelaşi rechizitoriu întocmit în Dosarul nr. 1/D/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba lulia, s-a dispus disjungerea cauzei pentru continuarea cercetărilor referitor la mai mulţi învinuiţi, constituindu-se dosarul de urmărire penală nr. 9/D/P/2004, iar prin ordonanţa din 07 februarie 2005 a fost extinsă urmărirea penală şi faţă de inculpatul S.L.G. Ulterior, prin rechizitoriul întocmit în data de 01 aprilie 2005 în Dosarul nr. 9/D/P/2004 (cauza disjunsă), inculpatul S.L.G. a fost trimis în judecată atât pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 279 C. pen., cât şi pentru infracţiunea prev. de art. 7 rap. la art. 2 lit. b) pct. 4 şi 10 din Legea nr. 39/2003, Tribunalul Hunedoara fiind sesizat pentru soluţionarea cauzei, formându-se dosarul ce face obiectul recursului.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată că au fost respectate normele de competenţă, căci potrivit art. 11 din Legea nr. 39/2003, infracţiunea prev. de art. 7 din aceeaşi lege este de competenţa tribunalului, iar inculpatul nu avea o anume calitate care să atragă competenţa unei alte instanţe.

Într-adevăr, între cele două infracţiuni - respectiv cea de constituire a unui grup infracţional organizat şi cea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor există o legătură de conexitate de tipul mijloc-scop, însă această împrejurare nu afectează competenţa Tribunalului Hunedoara, având în vedere că după disjungere s-a format un nou dosar, distinct de cel înregistrat sub nr. 1/D/P/2004, iar inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea ambelor infracţiuni: atât a infracţiunii scop (nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor), cât şi a infracţiunii mijloc (grup infracţional organizat).

Nici faptul că, referitor la aceeaşi infracţiune, inculpatul a fost trimis în judecată de două ori şi între timp a rămas definitivă prima condamnare pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, nu influenţează competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

Această împrejurare a fost însă în mod corect analizată şi tranşată de către instanţele de judecată, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel evidenţiind cu claritate încălcarea principiului non bis in idem.

Drept urmare, instanţa de apel a dispus în mod corect modificarea sentinţei pronunţată de instanţa de fond în ceea ce priveşte temeiul de încetare a procesului penal cu privire la infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în sensul reţinerii disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. Ia art. 10 lit. j) C. proc. pen. şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, inclusiv soluţia de condamnare a inculpatului S.L.G. pentru infracţiunea prev. de art. 279 C. pen., fără să existe neclarităţi sub acest aspect. În consecinţă, nu mai era necesar ca prin decizie instanţa de apel să se pronunţe expres cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 279 C. pen.

Este adevărat că, datorită unor raţiuni ce ţin de stabilirea competenţei în caz de conexitate, Tribunalul Hunedoara şi-a declinat competenţa de două ori, considerând că se impune reunirea cauzei cu cea constituită ca urmare a trimiterii în judecată a inculpatului prin rechizitoriul dat în Dosar nr. 1/D/P/2004.

Această situaţie a fost reflectată în decizia instanţei de apel, dar pentru o mai bună înţelegere, Înalta Curte va relua istoricul declinărilor de competenţă.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 403 din 15 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Curtea de Apel Piteşti şi-a declinat la rândul ei competenţa în favoarea Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa penală nr. 125 din 29 noiembrie 2006.

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, prin încheierea nr. 162 din 29 ianuarie 2008 dată în Dosarul nr. 11097/1/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Hunedoara, care, după administrarea mai multor probe, prin sentinţa penală nr. 355 din 12 noiembrie 2008, a declinat din nou competenţa de soluţionare a cauzei, de data aceasta în favoarea Tribunalului Argeş.

Tribunalul Argeş a procedat Ia soluţionarea cauzei şi prin sentinţa penală nr. 42/2012, l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 6 din Legea nr. 39/2003 şi la 4 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul S.L.G. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, iar prin decizia penală nr. 48/A din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Piteşti au fost admise cele două apeluri, a fost desfiinţată sentinţa penală atacată şi cauza a fost trimisă, pentru continuarea judecăţii, la Tribunalul Hunedoara. În motivarea acestei decizii s-a reţinut, pe de o parte, că în mod greşit Tribunalul Hunedoara a considerat că efectele strămutării Dosarului nr. 2207/46/2004 (format ca urmare a rechizitoriului dat în Dosarul nr. 1/D/P/2005) privesc întreaga activitate infracţională, iar pe de altă parte, atât Tribunalul Hunedoara, cât şi Tribunalul Argeş nu au respectat încheierea nr. 162 din 29 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Cauza a fost reînregistrată Ia Tribunalul Hunedoara Ia data de 13 iunie 2012 şi a fost soluţionată de această instanţă prin sentinţa penală nr. 277 din 13 decembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 51797/2005*, ce face obiectul recursului de faţă.

Se constată, astfel, că problema competenţei în caz de conexitate a fost tranşată în favoarea Tribunalului Hunedoara.

În plus, aşa cum reiese din considerentele deciziei penale nr. 925 din 18 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (depusă la dosar chiar de către recurent), problema competenţei în caz de conexitate şi cea a necesităţii reunirii celor două cauze a fost analizată şi cu ocazia soluţionării Dosarului nr. 2175/109/2008 (format ca urmare a emiterii rechizitoriului din Dosarul nr. 1/D/P/2005), atât de instanţa de apel, cât şi de instanţa de recurs stabilind că nu se impunea reunirea cauzelor.

Sub acest aspect, revenind la motivele de recurs invocate în dosarul de faţă, trebuie reamintit că, potrivit art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., instanţa de recurs examinează doar respectarea normelor de competenţă materială şi după calitatea persoanei, iar la acest moment nici nu mai pot fi invocate dispoziţiile ce reglementează cazurile de conexitate, în condiţiile în care cauza cu care se susţine că trebuia reunit prezentul dosar (înregistrată sub nr. 2175/109/2008 la Tribunalului Argeş) nu mai este pendinte, ci a fost soluţionată definitiv prin decizia penală nr. 925 din 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.L.G. împotriva deciziei penale nr. 78/A din 25 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat; din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 284/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune...  ICCJ. Decizia nr. 256/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 282/2014. Penal