ICCJ. Decizia nr. 2884/2014. SECŢIA PENALĂ. Contestaţia la executare (art.598 NCPP). Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 2884/2014
Dosar nr. 265/219/2014
Şedinţa publică din 24 octombrie 2014
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 420 din data de 22 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 a fost admisă contestaţia la executare formulată de către condamnatul H.O.M., şi în baza art. 6 alin. (6) C. pen. s-a redus de la 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. anterior, aplicată prin Sentinţa penală nr. 117 din 03 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală nr. 3002 din 03 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. în vigoare.
În baza art. 599 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus efectuarea unei noi puneri în executare a pedepsei complementare.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Cluj a reţinut că, prin Decizia penală nr. 163 din 23 iunie 2014, Tribunalul Cluj a decis trimiterea la Curtea de Apel Cluj în vederea judecării contestaţiei la executare formulată de condamnatul H.O.M., aflat în momentul formulării contestaţiei, în Penitenciarul Spital Dej.
S-a reţinut că, în contestaţia iniţială adresată Judecătoriei Dej şi înregistrată sub nr. 266/219/7 februarie 2014 contestatorul personal a solicitat aplicarea prevederilor art. 15 C. pen. anterior privind aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, în contextul intrării în vigoare a Noului C. pen.
A motivat că se încadrează în prevederile art. 15 C. pen. anterior, precum şi în prevederile C. pen. în vigoare referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile.
Curtea a reţinut că această contestaţie a fost conexată la Dosarul nr. 265/219/2014, număr sub care s-a înregistrat o altă contestaţie la executare formulată de acelaşi condamnat prin care a solicitat scoaterea sa de sub mandatul de executare a închisorii, în temeiul art. 6 din noul C. pen. şi al art. 23 din Legea nr. 255/2013 deoarece a apreciat că-i sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la incidenţa legii penale mai favorabile în situaţia sa.
De asemenea, prin cererea sa, contestatorul a cerut reindividualizarea pedepsei în raport de art. 74 şi următoarele din noul C. pen. anterior, care prevăd aplicarea unei pedepse mai blânde faţă de condamnat, raportat şi la lipsa vreunui prejudiciu şi la absenţa antecedentelor penale.
A motivat că judecarea cererii sale nu trebuie să se rezume doar la compararea unor pedepse din noul şi din vechiul C. pen., ci la totalitatea criteriilor de incriminare şi a modalităţilor mai uşoare de executare a pedepsei de care ar fi putut beneficia potrivit legii noi, dacă ar fi fost judecat cu 6 luni mai târziu.
Aşadar, Curtea a reţinut că i-a fost aplicată contestatorului o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. anterior aplicată prin Sentinţa penală nr. 117 din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală nr. 3002 din 3 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, iar pedeapsa rezultantă este compusă din: pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen. şi din pedeapsa de 3 ani închisoare şi 10 ani pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la conflict de interese prev. de art. 26 raportat la art. 2531 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
În motivare, Curtea a constatat că nu este incident art. 15 C. pen. anterior referitor la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile deoarece acest text C. pen. anterior nu poate fi reţinut ca normă penală mai favorabilă prin raportare la art. 6 din noul C. pen. datorită interdicţiei exprese cuprinse în art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen., ce prevede că pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul C. pen. anterior ce nu depăşeşte maximul special prevăzut de noul C. pen. nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a ultimului.
Curtea a reţinut că, anterior datei de 1 februarie 2014 infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 era pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani, iar, în prezent, art. 132 prevede că în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
În acest sens, Curtea a constatat că art. 297 din noul C. pen. pedepseşte abuzul în serviciu cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Totodată, Curtea a mai constatat că noul C. pen. nu prevede separat infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice deoarece noua reglementare concentrează într-un singur articol toate formele anterioare de abuz în serviciu, fiindcă legiuitorul a considerat că nu se justifica sancţionarea separată a abuzului în serviciu contra intereselor publice, ca atare, fapta este în continuare incriminată, chiar dacă nu sub aceeaşi denumire legală.
În consecinţă, Curtea a apreciat că pedeapsa principală aplicată condamnatului pentru această infracţiune nu depăşeşte maximul special prevăzut în legea nouă.
Privitor la infracţiunea de conflict de interese Curtea a reţinut că aceasta era sancţionată de art. 253 C. pen. anterior, cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă, iar noul C. pen., în art. 301 prevede pentru infracţiunea de conflict de interese, pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Prin urmare, Curtea a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului pentru complicitate la această infracţiune nu depăşeşte maximul legal prevăzut de noile dispoziţii.
Referitor la susţinerea contestatorului că se impune reindividualizarea pedepselor potrivit noilor criterii de individualizare prev. de art. 74 din noul C. pen., Curtea a apreciat că aceasta este nelegală deoarece art. 6 din acelaşi cod restrânge aplicarea legii penale mai favorabile la cauzele definitive doar la compararea pedepsei aplicate cu maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită.
Însă, Curtea a constatat că este fondată contestaţia formulată de contestator în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (6) C. pen. în vigoare care prevede că dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau a măsurilor de siguranţă acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.
Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit art. 66 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor constă în interzicerea exercitării pe o perioadă de la 1 la 5 ani, a drepturilor enumerate de lege.
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie condamnatul H.O.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, contestatorul a invocat, în esenţă, faptul că aspectele ce trebuie avute în vedere la calificarea legii penale mai favorabile sunt cele privitoare la condiţiile de incriminare, cerinţele privind tragerea la răspundere penală, condiţiile de sancţionare şi consecinţele condamnării, precum şi faptul că nu au fost apreciate în mod corect criteriile de individualizare a pedepsei aplicate.
Verificând sentinţa atacată, actele dosarului şi criticile contestatorului în temeiul dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 255/2013 şi art 595 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
În conformitate cu art. 4 din Titlul I - Capitolul II "Dispoziţii generale privind aplicarea în timp a legii penale" din Legea nr. 187/20112 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul C. pen. din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
De asemenea, potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim, iar conform art. 6 alin. (6) C. pen., dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.
În baza acestor dispoziţii legale, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. (6) C. pen. în ceea ce priveşte pedeapsa complementară aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la conflict de interese prev. de art. 26 raportat la art. 2531 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cuantumul de 10 ani al pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. anterior, aplicată contestatorului condamnat, fiind mai mare decât limita maximă de 5 ani a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 C. pen.
Prin sentinţa contestată, în mod corect, s-a constatat că pedepsele stabilite pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen. şi pentru complicitate la infracţiunea de conflict de interese prev. de art. 26 raportat la art. 2531 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, nu depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunile de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) din noul C. pen. (închisoare de la 2 la 7 ani) şi conflict de interese prevăzută de art. 301 din noul C. pen. (închisoare de la 1 la 5 ani).
Se mai observă că, art. 36 alin. (1) C. pen. prevede că forma continuată a săvârşirii infracţiunii are ca efect posibilitatea majorării maximului special cu cel mult 3 ani, astfel încât prevederile privind pedeapsa pentru infracţiunea continuată conform noului C. pen. nu sunt de natură să creeze o situaţie mai favorabilă condamnatului, câtă vreme limitele de pedeapsă ce trebuie avute în vedere pentru infracţiunea săvârşită sunt cele reţinute mai sus.
Având în vedere toate criticile formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte mai notează, ca şi prima instanţă, că în procedura contestaţiei la executare, care reprezintă un mijloc jurisdicţional de rezolvare a incidentelor survenite în cursul executării pedepselor, este inadmisibilă schimbarea de încadrare juridică dată faptei prin hotărâre definitivă sau reindividualizarea pedepsei întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat. De altfel, schimbarea caracterizării juridice a unei fapte penale nu echivalează cu o cauză de micşorare a pedepsei ce ar putea primi eficienţa legală print-o contestaţie la executare, după cum reaprecierea criteriilor de individualizare a pedepsei nu este posibilă pe calea contestaţiei la executare.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, raportat la art. 595 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul H.O.M. împotriva Sentinţei penale nr. 420 din 22 iulie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul H.O.M. împotriva Sentinţei penale nr. 420 din 22 iulie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2781/2014. SECŢIA PENALĂ. Mandat european de... | ICCJ. Decizia nr. 290/2014. SECŢIA PENALĂ. Abuz în serviciu... → |
|---|
