ICCJ. Decizia nr. 300/2014. SECŢIA PENALĂ. Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP). Contestaţie în anulare - Apel
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 300/A/2014
Dosar nr. 629/59/2014
Şedinţa publică din 01 octombrie 2014
Asupra apelului de faţă,
În baza lucrărilor de faţă, constată următoarele:
I. Prin Încheierea penală nr. 59/PI din 24 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 494/59/2014, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva Ordonanţei de clasare nr. 66/P/2013 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.,Serviciul Teritorial Timişoara în 04 martie 2014, menţinută prin Ordonanţa nr. 147/II/2/2014 dată de procurorul şef serviciu al aceluiaşi parchet în 01 aprilie 2014.
Pentru a pronunţa această încheiere penală, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 09 aprilie 2014, sub nr. 494/59/2014, petentul A.P.G. a formulat plângere împotriva Ordonanţei de clasare nr. 66/P/2013 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Timişoara în 04 martie 2014, menţinută prin Ordonanţa nr. 147/II/2/2014 dată de procurorul şef serviciu al aceluiaşi parchet în 01 aprilie 2014.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că motivare soluţiei este aceea că nu ar fi descris fapta comisă, deşi organele de urmărire penală aveau obligaţia de a-l cita pentru a da declaraţii.
Au fost ataşate Dosarele nr. 66/P/2013 şi Ordonanţa nr. 147/H/2/2014, ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. serviciul Teritorial, părţile nesolicitând alte probe.
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, judecătorul de cameră preliminară a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 16 aprilie 2013 s-a înregistrat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara plângerea formulată de petentul A.P.G., prin care acesta a solicitat cercetarea persoanelor implicate în soluţionarea Dosarului nr. 636/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă şi a Dosarului cu nr. 946/261/2010, aflat pe rolul Judecătoriei Moldova Nouă, fără a prezenta o stare de fapt din care să rezulte săvârşirea unei infracţiuni. Conform plângerii, petentul a solicitat cercetarea unor magistraţi, respectiv: N.T., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, G.E. - prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, A.P. - Judecător la Judecătoria Moldova Nou, G.A. - judecător la Judecătoria Moldova Nouă, S.V., C.C. şi F.I. - judecători la Curtea de Apel Timişoara, M.V. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Prin ordonanţa de clasare din 4 martie 2014 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Timişoara în Dosarul nr. 66/P/2013, s-a dispus în temeiul art. 315 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei privind plângerea formulată de numitul A.P.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 N.C.P. (257 din vechiul C. pen.), raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Din verificările efectuate s-a reţinut că în Dosarul nr. 946/261/2010, aflat pe rolul Judecătoriei Moldova Nouă, s-a pronunţat sentinţa penală nr. 2/2013 din data de 22 ianuarie 2013, prin care în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă plângerea formulată de petentul A.P.G., împotriva Ordonanţei nr. 636/P/2010 emisă la data de 14 noiembrie 2012 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, s-a menţinut soluţia dispusă prin ordonanţa anterior menţionată şi a fost obligat petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat, sentinţă împotriva căreia numitul A.P.G. a formulat recurs, care a fost respins de Curtea de Apel Timişoara ca inadmisibil.
S-a apreciat că actul de sesizare nu îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă prevăzute de art. 295 cu referire la art. 289 C. proc. pen., întrucât nu este îndeplinită condiţia de a fi descrisă fapta care formează obiectul plângerii, numitul A.P.G. a expediat plângerea în copie, lipseşte semnătura originală a persoanei şi nu este certificată prin semnătură electronică.
Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere A.P.G., criticând-o pentru netemeinicie, iar prin Ordonanţa nr. 147/11/2/2014 dată de procurorul şef serviciu al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara s-a dispus respingerea plângerii formulate de A.P.G. împotriva rezoluţiei procurorului din data de 04 martie 2014, ca nefondată, apreciindu-se că din analiza întregului material probator existent la dosar rezultă că procurorul a reţinut în mod corect starea de fapt şi a adoptat soluţia legală şi temeinică.
Judecătorul de Cameră Preliminară a apreciat că în mod corect au fost aplicate prevederile art. 289 şi art. 294 C. proc. pen.
Astfel, potrivit art. 289 alin. (2) C. proc. pen.: „Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul petiţionarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori convenţional, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum şi indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute."
Totodată, conform art. 294 C. proc. pen. „(1). La primirea sesizării, organul de urmărire penală procedează la verificarea competenţei sale, iar în cazul prevăzut la art. 58 alin. (3) înaintează procurorului cauza, împreună cu propunerea de trimitere a sesizării organului competent. (2). În situaţia în care plângerea sau denunţul nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege ori descrierea faptei este incompletă ori neclară, se restituie pe cale administrativă petiţionarului, cu indicarea elementelor care lipsesc. (3). Atunci când sesizarea îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1), organele de cercetare penală înaintează procurorului actele, împreună cu propunerea de clasare."
În speţă, plângerea penală formulată de petentul A.P.G. s-a materializat într-o multitudine de afirmaţii cu caracter general referitoare la activitatea profesională a magistraţilor, fără a se indica precis în ce anume constau infracţiunile de trafic de influenţă, infracţiunile menţionate presupunând acţiuni şi inacţiuni precise, la anumite date şi nu simpla exercitare a atribuţiilor de serviciu într-o cauză.
Mai mult, nici plângerea împotriva soluţiei de clasare nu aduce precizării, fiind formulată în aceeaşi termeni. Petentul a susţinut că organele judiciare aveau obligaţia de a-l cita pentru a fi audiat, aspect nereglementat de dispoziţiile Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.
Potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţie, activitatea judiciară desfăşurată în actualul sistem de drept are ca principiu fundamental independenţa magistraţilor care contribuie la înfăptuirea actului de justiţie, principiu care se manifestă în posibilitatea conferită magistratului de a soluţiona o cauză potrivit propriei conştiinţe, respectiv, prin impunerea propriului mod de interpretare asupra mijloacelor de probă administrate, fără necesitatea de a se supune unui algoritm special instituit în acest sens.
Orice altă încercare de a reforma deciziile magistraţilor, prin declanşarea unei anchete penale pe considerentul că aceste decizii sunt abuzive, doar pentru ca acestea nu au fost conforme cu opinia părţii care reclamă abuzul, în lipsa oricăror elemente care să contureze existenţa unui raport juridic de drept penal, nu ar reprezenta altceva decât o imixtiune în cadrul actului de justiţie, care nu este recunoscută şi nici legiferată.
Împotriva acestei soluţii a formulat contestaţie în anulare petentul A.P.G. arătând că potrivit vechiului cod de procedură cap. IV căile extraordinare de atac - secţiunea I, contestaţia în anulare - art. 386, 387, 388, 389, 390, 391 şi 392, procedura de judecare conform art. 392 pct. 4, sentinţa dată în contestaţie în anulare este suspusă apelului, iar decizia dată în apel este suspusă recursului.
De asemenea a mai învederat contestatorul că dispoziţiile N.C.P.P. - cap. V - căile extraordinare de atac - secţiunea I, contestaţiei în anulare art. 426, 427, 428, 429, 430, 431 şi 432, procedura de judecare conform art. 432 pct. 4 sentinţa dată în contestaţie în anulare este suspusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă şi se poate ataca cu recurs.
S-a reţinut că potrivit N.C.P.P., cap. II, competenţa organelor judiciare secţiunea 1 - Competenţa funcţională, după materie şi după calitatea persoanei a instanţei judecătoreşti, art. 40 - Competenţa Înatei Curţi de Casaţie şi Justuţie care la art. 40 pct. 2 arată că instanţa supremă judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de prima instanţă a Curţii de Apel.
Prin Încheiere 138/PI/CP/CC din 02 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. 629/59/2014 în baza art. 431 C. proc. pen. respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată contestatorul A.P.G. împotriva Încheierii de cameră preliminară nr. 59/PI/CP/CC din 24 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în Dosarul nr. 494/59/2014.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că:
Petentul a solicitat admiterea plângerii, atât pe vechiul Cod de procedură penală, cât şi pe N.C.P.P., unde există această cale de contestaţiei în anulare pe care le-a menţionat cât şi în N.C.P. art. 40 punct. 2.
S-a mai avut în vedere că potrivit art. 431 C. proc. pen., Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.
Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Având a examina admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul petent, instanţa a procedat la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de disp. art. 431 alin. (2) C. proc. pen.
În aceste sens, instanţa a constatat faptul că petentul nu a indicat în concret niciunul dintre cazurile strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 426 C. proc. pen., astfel că a analizat contestaţia formulată prin prisma motivelor indiciate de către petent.
S-a reţinut că în cauza dedusă judecăţii, petentul nu a făcut altceva decât să înşiruie o serie de articole referitoare atât în vechiul cod de procedură penală cât şi în actualul cod de procedură penală ce priveau contestaţia în anulare, iar pentru unul dintre articole respectiv cel la procedura de judecare a indicat şi calea de atac ce urmează a fi dată în situaţia soluţionării contestaţiei în anulare prin sentinţă.
Constatând în calea filtrului admisibihtăţii în principiu faptul că nu s-a indicat un motiv pe care sprijină contestaţia dintre cele prevăzute la art. 426 C. proc. pen., precum şi că în sprijinul contestaţiei nici nu s-au depus şi nici nu s-au invocat dovezi care ar existat la dosar instanţa a apreciat că este inadmisibilă calea extraordinară de atac promovată de petentul contestator, motiv faţă de care a apreciat că nu se poate trece la etapa a doua, respectiv la fixarea termenului şi judecarea contestaţiei în anulare.
Date fiind cele mai sus reţinute, instanţa, în baza art. 431 C. proc. pen., a apreciat că este inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată contestatorul A.P.G. împotriva Încheierii de cameră preliminară nr. 59/PI/CP/CC din 24 aprilie 2014.
II. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel contestatorul petent A.P.G.
Cauza a fost înregistrată pe rolul înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie la data de 26 august 2014, sub nr. 629/59/2014.
Examinând apelul formulat de apelantul-contestator A.G., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
În conţinutul dispoziţiilor art. 408 C. proc. pen., sunt prevăzute hotărârile care sunt supuse apelului şi anume:
„(1) Sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.
(2) încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
(3) Apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor".
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că potrivit art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Raportând cauzei aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte constată că prin Încheierea nr. 138/PI/CP/CC din 02 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. 629/59/2014, împotriva căreia petentul a exercitat calea de atac apelului, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată contestatorul A.P.G. împotriva Încheierii de cameră preliminară nr. 59/PI/CP/CC din 24 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în Dosarul nr. 494/59/2014, prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de acelaşi petentul împotriva Ordonanţei de clasare nr. 66/P/2013 din data de 04 martie 2014, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Timişoara.
Aşa fiind, se constată în cauză, contestatorul petent A.G. a formulat apel împotriva unei hotărâri, prin care a fost soluţionată o contestaţie în anulare şi care, potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen., este definitivă.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza finală C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A.G..
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil apelul formulat de contestatorul A.P.G. împotriva Încheierii de Cameră preliminară nr. 138/PI/CP/CC din data de 02 iunie 2014 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în Dosarul nr. 629/59/2014.
Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 30/2014. SECŢIA PENALĂ. Cerere de... | ICCJ. Decizia nr. 31/2014. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
