ICCJ. Decizia nr. 2781/2014. SECŢIA PENALĂ. Mandat european de arestare. Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2781/2014
Dosar nr. 5665/2/2014
Şedinţa publică din 9 octombrie 2014
Asupra contestaţiei de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 332/F din 24 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În temeiul art. 103 alin. (5), (6) şi art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de la data de 25 martie 2013, de Parchetul Munchen II, în Dosarul nr. 35 Js 38636/12, faţă de persoana solicitată M.I.
S-a luat act de consimţământul la predare exprimat de persoana solicitată, conform art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată şi că acesta renunţă în mod expres la drepturile conferite de regula specialităţii, conform art. 115 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
S-a dispus predarea persoanei solicitate M.I. către autorităţile judiciare germane.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate M.I., în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 24 septembrie 2014 la data de 23 octombrie 2014, inclusiv.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută provizoriu pentru 24 de ore, începând cu data de 12 septembrie 2014, şi arestată provizoriu de la data de 13 septembrie 2014 la data de 23 septembrie 2014.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 320 lei, urmează a se suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa această hotărâre, s-au reţinut următoarele:
Prin sesizarea nr. 1520/11-5/2014 din 13 septembrie 2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a transmis lucrarea, având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare, emis de autorităţile judiciare din Germania, faţă de numitul M.I., urmărit internaţional pentru infracţiunile prevăzute de secţiunea 303 subsecţiunea 1, 303 c, subsecţiunea 1244a nr. 2, 242,243 subsecţiunea 1 paragraful 2 C. pen. german.
Împotriva persoanei solicitate s-a luat măsura reţinerii din data de 12 septembrie 2014, ora 14:45, pe timp de 24 de ore.
Alăturat sesizării, la dosar s-au depus: proces-verbal conform art. 199 C. proc. pen. şi art. 100 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, ordonanţa de reţinere, proces verbal de înştiinţare, fişă cazier judiciar, fişă individuală, proces verbal de aducere la cunoştinţă şi identificare şi verificare, fişă dactiloscopică, proces verbal de predare şi de depistare, informaţii Sirene. La termenul de judecată a fost audiat M.I., care nu a avut obiecţiuni cu privire la identitate şi a apreciat că i-au fost respectate toate drepturile procesuale.
A mai declarat că este de acord cu predarea sa şi că nu se prevalează de regula specialităţii.
La termenul din data de 24 septembrie 2014 a fost depus la dosar mandatul european de arestare, tradus în limba română, un exemplar fiind înmânat persoanei solicitate.
Împotriva Sentinţei penale nr. 332/F din 24 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat contestaţie persoana solicitată M.I., care, prin apărătorul desemnat din oficiu a susţinut că nu şi-a dat consimţământul la predare.
Examinând contestaţia formulată, raportat la hotărârea atacată, constată că aceasta este nefondată.
Constată că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti a fost dată cu menţiune definitivă, dar aceasta raportat la dispoziţiile art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 având în vedere că persoana solicitată şi-a dat consimţământul la predare către autorităţile judiciare germane (declaraţia din 13 septembrie 2014, declaraţia 24 septembrie 2014 şi proces-verbal 24 septembrie 2014 - Dosar nr. 5665/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală).
Astfel, Înalta Curte va analiza contestaţia formulată raportat la soluţia de arestare a contestatorului persoană solicitată, soluţie faţă de care hotărârea atacată nu este definitivă.
Prin adresa nr. 152/11-5/2014 din 13 septembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a înaintat Curţii de Apel Bucureşti sesizarea privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Germania faţă de numitul M.I., sesizarea fiind efectuată în procedura art. 102 din Legea nr. 302/2004 actualizată la data de 1 februarie 2014, privind arestarea lui M.I.
Din adresă rezultă că persoana solicitată M.I. este urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de secţiunea 303 subsecţiunea 1, 303 c, subsecţiunea 1244a nr. 2, 242, 243 subsecţiunea 1 paragraful 2 C. pen. german.
S-a precizat în mandatul european de arestare că infracţiunile pentru care a fost emis mandatul european de arestare pe numele lui M.I. se pedepsesc cu o pedeapsă sau o măsură de siguranţă privativă de libertate de 10 ani pentru fiecare caz, în total 15 ani.
Faţă de o asemenea situaţie, Înalta Curte este datoare să constate dacă arestarea persoanei solicitate este cerută cu încălcarea exigenţelor art. 5 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, care reprezintă o protecţie împotriva atingerilor arbitrare aduse libertăţii, în scopul reducerii riscului arbitrariului şi al preeminenţei dreptului, precum şi cu privire la existenţa şi persistenţa unor indicii serioase cu privire la vinovăţia persoanei acuzate, precum şi gravitatea infracţiunii săvârşite şi dacă justifică, în sine, o detenţie îndelungată.
Din analiza dispoziţiilor legale enunţate anterior, precum şi din economia celorlalte dispoziţii din legea specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române, în această procedură, se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului -aspectele legate de existenţa faptelor imputate, respectiv dacă temeinicia măsurii deţinerii provizorii exced analizei impuse de dispoziţiile Legii nr. 302/2004 - la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea ridicate de persoana solicitată şi a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 99, art. 103 din Legea nr. 302/2004, modificată la 1 februarie 2014 pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Cât priveşte respectarea dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă dacă a fost arestată sau deţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Prin dispoziţiile anterior invocate, se recunoaşte dreptul de a reţine o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracţiune recunoscută ca atare de legea internă.
Nu există, însă, o definiţie a noţiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea Europeană statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naţionale în raport cu circumstanţele fiecărui caz în parte.
În atare condiţii, existând un mandat european de arestare, se impunea ca instanţa de fond să se conformeze dispoziţiilor art. 103 alin. (5) şi (6) şi art. 107 din Legea nr. 302/2004.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de persoana solicitată M.I. împotriva Sentinţei penale nr. 332/F din 24 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de persoana solicitată M.I. împotriva Sentinţei penale nr. 332/F din 24 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 255/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul deosebit de... | ICCJ. Decizia nr. 2884/2014. SECŢIA PENALĂ. Contestaţia la... → |
|---|
