ICCJ. Decizia nr. 2948/2014. SECȚIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA PENALĂ
Decizia nr. 2948/2014
Dosar nr. 837/109/2012
Ședința publică din 06 noiembrie 2014
Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele,
Prin sentinţa penală nr. 410 din 25 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L.A.M., din infracţiunile prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prev. de art. art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323 C. pen. şi de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V.C.C., domiciliat în com. Bradu, jud. Argeş, la pedeapsa închisorii de 4 ani şi 6 luni.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul V.C.C., la pedeapsa închisorii de 5 ani şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele şi i s-a aplicat inculpatului V.C.C. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, cu executare în condiţiile art. 57 C. pen. şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 71 alin. (1), 2 C. pen., s-au interzis pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, respectiv intervalul 22 noiembrie 2011 - 25 mai 2012, inclusiv.
S-a menţinut măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă împotriva inculpatului prin Decizia nr. 500/R din 25 mai 2012 a Curţii de Apel Piteşti.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.I., domiciliat în mun. Piteşti, jud. Argeş, la pedeapsa închisorii de 5 ani şi 6 luni.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.I., la pedeapsa închisorii de 6 ani şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele şi i s-a aplicat inculpatului C.I. pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, cu executare în condiţiile art. 57 C. pen. şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 71 alin. (1), 2 C. pen., s-au interzis pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, respectiv intervalul 17 noiembrie 2011 - 03 ianuarie 2012, inclusiv.
Tot, prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (2) şi 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.A.M., domiciliat în com. Mărăcineni, sat Argeşelu, jud. Argeş, la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 74 alin. (2) şi 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.A.M., la pedeapsa închisorii de 1 an.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele şi i s-a aplicat inculpatului L.A.M. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-au interzis pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a suspendat pedeapsa principală şi cea accesorie sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 862 C. pen.
Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, conform programului ce se va stabili, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă
S-a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpat prin încheierea din 13 februarie 2012 a Tribunalului Argeş.
S-a admis în parte acţiunea civilă a părţii civile A.N.A.F.- - D.G.F.P. Argeş, iar în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 998 şi următoarele din vechiul C. civ. au fost obligaţi inculpaţii şi părţile responsabile civilmente, în solidar, la plata către partea civilă a unei sume totale de 1.205.281 lei plus majorări de întârziere, dintre care partea responsabilă SC C.J.A.R. SRL, în limita a 627.897 lei plus majorări de întârziere aferente acestei sume, partea responsabilă SC V.A.S. SRL, în limita a 577.384 lei plus majorări de întârziere, iar inculpatul L.A.M., în limita a 7.113 lei plus majorări de întârziere.
S-a admis cererea părţii civile şi s-a dispus, în baza art. 163-167 C. proc. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005, instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente şi instituirea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu de terţe persoane inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a constatat că, la data de 01 februarie 2012, a fost înregistrat sub nr. 837/109/2012 rechizitoriul nr. 74/D/P/2010 din 31 ianuarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Piteşti, prin care s-a dispus, între altele, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului V.C.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 prin rap. la disp. art. 323 C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., dar şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor C.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 prin rap. la disp. art. 323 C. pen. şi art. 26 C. pen., rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi L.A.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 prin rap. la disp. art. 323 C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în condiţiile art. 37 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul V.C.C., în calitate de administrator al SC C.J.A.R. SRL şi SC V.A.S. SRL, prin punerea la dispoziţie a celor două firme, în perioada octombrie 2009 - septembrie 2010, alături de inculpaţii C.I. şi L.A.M., s-au constituit într-un grup infracţional specializat în activităţi de tranzacţii intracomunitare cu autoturisme rulate, cu scopul eludării T.V.A. datorat statului. Inculpaţii V.C.C. şi L.A.M., în aceeaşi perioadă şi în aceeaşi calitate, au omis evidenţierea în actele contabile ale celor două firme a operaţiunilor comerciale efectuate, constând în tranzacţii intracomunitare cu autoturisme rulate, având drept consecinţă neplata T.V.A.-ului datorat bugetului consolidat al statului în cuantum de 1.425.585,5 lei, în cazul primului şi, respectiv, 638.605,5 lei, în cazul ultimului, în vreme ce inculpatul C.I. a desfăşurat activităţi de natură a ajuta la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală de către ceilalţi doi inculpaţi.
Organele de urmărire penală au reţinut vinovăţia inculpaţilor în urma administrării următoarelor mijloace de probă: proces-verbal sesizare din oficiu; constatare G.F. privind SC C.J.A.R. SRL şi SC V.A.S. SRL, informări, verificări, rapoarte D.G.F.P. privind achiziţiile intracomunitare pe cele două firme, informaţiile în sistem Vies; menţiuni de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Argeş, informări şi documente privind plata T.V.A. şi calculul acesteia constatări D.G.F.P. privind activitatea financiară a celor două firme + sesizarea organelor de urmărire penală; sesizările A.N.A.F.- către B.C.C.O. Piteşti în legătură cu activitatea celor două firme; sesizările A.N.A.F.- către B.C.C.O. Piteşti în legătură cu activitatea firmei SC R.S.E. SRL procese-verbale de verificare a învinuiţilor adresă D.G.F.P. Argeş de constituire ca parte civilă, proces -verbal de investigaţii specifice privind învinuiţii/inculpaţii; acte privind urmărirea penală înv./inc. V.C.C. + ordonanţă reţinere +mandat arestare preventivă, acte privind urmărirea penală înv./inc. C.I. + percheziţie domiciliară+ ordonanţă reţinere + mandat de arestare preventivă, acte privind urmărirea penală înv./inc. L.A.M. + percheziţie domiciliară+ ordonanţe privind obligarea de a nu părăsi ţara + autorizaţii de interceptare şi înregistrare a convorbirilor şi comunicărilor telefonice; acte privind urmărirea penală a celorlalţi învinuiţi + declaraţii învinuiţi, proces - verbal de confruntare învinuiţi/inculpaţi, documente auto găsite la domiciliile învinuiţilor; declaraţii martori; adrese Primării privind bunurile inculpaţilor/învinuiţilor+ şi a declaraţiilor de venituri impozabile; documente provenite de la bănci privind situaţia conturilor aparţinând învinuiţilor/inculpaţilor; documente privind înmatriculările auto ale autoturismelor ce fac obiectul cercetărilor, provenite de la S.P.C.R.P.C.I.V. Bucureşti, Argeş şi alte judeţe + documentele externe însoţitoare ale autoturismelor; percheziţie informatică înv. R.M.N.; R.C.T.S. grafică + documente în litigiu; constatare tehnico-ştiinţifică efectuată de specialişti D.I.I.C.O.T., date ce interesează urmărirea penală; documente ridicate de la O.R.C. Argeş privind istoricul societăţilor ce fac obiectul cercetărilor.
În cadrul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii V.C.C., C.I. şi L.A.M., precum şi martorii C.R.C., l.D.P., S.D.M., V. P.S., C.T.E., L.T.F., B.M.A., S.L., L.G.N., S.R.C., M.M.S., B.A.D., A.l., S.V., R.R.P., B.A., T.V.R., I.C., P.C., P.S.M., D.V.M., P.A., C.L.M., D.V., I.L., M.M.I., C.M.I., C.P., D.L.D., P.M.V., I.G., P.C., A.L.C., D.C., C.C.A., l.N., C.I., F.V., N.C., C.G., Ş.l.A., F.P.B., Z.R.N., I.C.L., F.G.M., D.V., T.M.C., P.M. şi s-a efectuat o expertiză contabilă concretizată în raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil M.C.
Din actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:
- SC C.J.A.R. SRL Bradu, având C.U.I. a fost înregistrată începând cu data de 08 octombrie 2009 ca vector fiscal plătitor de T.V.A. trimestrial, cu asociat unic în persoana inculpatului V.C.C. până la data de 16 martie 2010, când a fost cesI.ată către inculpatul L.A.M.
- SC V.A.S. SRL Bradu, având C.U.I., a fost înfiinţată la data de 25 martie 2010, cu asociat unic şi administrator în persoana inculpatului V.C.C., până la data de 23 august 2010, când a fost cesiuată numiţilor P.A. şi S.L.
Din verificările efectuate de către organele de urmărire penală a rezultat că inculpatul V.C.C. a înfiinţat în perioada 2007-2010, în mod succesiv 3 firme având acelaşi obiect de activitate, respectiv SC C.J.A.R. SRL, SC V.A.S. SRL şi SC R.S.E. SRL, ultima societate având ca administrator pe fraţii V.C.C. şi V. P.S., fiind ulterior cesI.ată numitului F.A. din Bucureşti, cu sediul social al firmei în mun. Bucureşti, sector 3, având ca obiect principal de activitate, comerţul cu autovehicule uşoare.
În cauză, s-a dispus prin rezoluţia procurorului efectuarea de către specialişti din cadrul Gărzii Financiare Argeş a unei verificări financiar -contabile privind activitatea celor două societăţi comerciale în legătură cu operaţiunile comerciale derulate în perioada 2009 - 2011.
La data de 22 decembrie 2011, Garda Financiară Argeş a comunicat faptul că SC C.J.A.R. SRL Bradu, având ca asociat unic şi administrator pe inculpatul V.C.C. de la data înfiinţării şi până la data de 16 martie 2010 când firma a fost cesI.ată către inculpatul L.A.M., a fost înregistrată ca plătitor trimestrial de impozit pe profit şi T.V.A., în schimb, nu a condus şi organizat evidenta financiar - contabilă, nu a depus la organul financiar teritorial, nicio declaraţie privind impozitele şi taxele datorate bugetului de stat, situaţie pentru care se fac răspunzători cei doi administratori inculpatul V.C.C. şi inculpatul L.A.M., pentru perioadele cât au deţinut această calitate, ulterior asumată prin contractul de cesiune.
Cât priveşte activitatea desfăşurată de firma SC V.A.S. SRL Bradu, de la înfiinţare a avut ca asociat unic şi administrator pe inculpatul V.C.C., iar începând cu data de 08 septembrie 2010 pe martorul P.A., în calitate de administrator şi martora S.L., în calitate de asociat, nefiind înregistrată ca plătitor trimestrial de impozit pe profit şi T.V.A., iar în perioada anului 2010, operatorul economic nu a condus şi organizat evidenţa financiar-contabilă şi nu a depus la organul financiar teritorial nicio declaraţie privind impozitele şi taxele datorate bugetului de stat, constatând că răspunderea revine administratorilor în persoana numiţilor inculpatul V.C.C. şi martorului P.A.
Ulterior, cu prilejul verificărilor efectuate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Argeş s-au constatat inadvertenţe între datele furnizate de către această instituţie către organele financiare-teritoriale, respectiv necomunicarea unor menţiuni privind o cesiune intervenită anterior celei avute în vedere de Garda Financiară, în sensul că la data de 25 iunie 2010 a fost înregistrată cererea de depunere şi/sau menţionate acte privind Decizia nr. 1 din 25 iunie 2010, având ca obiect revocarea din funcţia de administrator a inculpatului V.C.C. şi numirea în funcţia de administrator pe perioadă nelimitată.şi cu puteri depline a lui S.M., P.R., dobândind calitatea de asociat.
Cu privire la activitatea firmei SC C.J.A.R. SRL, D.G.F.P. Argeş, A.I.F. a înaintat organelor de urmărire penală, urmare a sesizării Gărzii Financiare, propria documentaţie de inspecţie privind activităţile comerciale desfăşurate de această firmă, care nu a întocmit evidenţă contabilă, nu a înregistrat veniturile obţinute, nu a calculat, evidenţiat şi nu a declarat tranzacţiile comerciale efectuate,societatea sustrăgându-se de la verificările fiscale, constatându-se că vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 4 şi 9 din Legea nr. 241/2005, precum şi ale art. 43 din Legea 82/1991 rep. (legea contabilităţii) se fac inculpatul V.C.C. şi inculpatul L.A.M., aceştia fiind obligaţi în solidar la plata debitelor şi a accesoriilor aferente.
Având în vedere datele obţinute de la O.R.C. Argeş privind istoricul celor două firme şi constatarea că firma SC V.A.S. SRL a fost cesI.ată succesiv şi adresa de răspuns a Gărzii Financiare Argeş privind persoanele responsabile, în sensul stabilirii răspunderii penale în sarcina inculpatului V.C.C. şi a martorului P.A., prin rezoluţia din 05 ianuarie 2012 s-a solicitat efectuarea unei constatări financiar-contabile de către specialişti din cadrul D.I.I.C.O.T. pentru a se stabili persoana căreia îi revin obligaţiile fiscale potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G. nr. 54/2010, în calitate de administrator al SC V.A.S. SRL Bradu, având în vedere cele două acte succesive de cesiune a acestei societăţi, sumele reprezentând obligaţii fiscale către bugetul consolidat al statului, precum şi perioadele aferente pentru plata acestor obligaţii. S-a considerat că această activitate se impune, date fiind inadvertenţele între constatarea întocmită de specialiştii din cadrul Gărzii Financiare Argeş, în stabilirea răspunderii penale, punându-se la dispoziţie întreg materialul de urmărire penală, constatare întemeiată pe disp. art. 10 alin. (1) şi 3 din Legea nr. 508/2004 şi ale art. 112, 113 şi 115 C. proc. pen.
Din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică a rezultat că pentru operatorul economic SC C.A.R. SRL răspunzători pentru prejudiciul cauzat se fac inculpaţii V.C.C. şi L.A.M., care nu au evidenţiat, declarat şi virat T.V.A., creând un prejudiciu în sumă totală de 638 605,5 lei (19% cota T.V.A. aplicată la valoarea totală a bunurilor achiziţionate din import de 3.361:082 lei), iar în ceea ce priveşte operatorul economic SC V.A.S. SRL răspunzător se face administratorul unic inculpatul V.C.C., care nu a evidenţiat, declarat şi virat T.V.A. cauzând un prejudiciu total de 786 980 lei (24% cota de T.V.A. din valoarea bunurilor achiziţionate din import care se ridică la 3 279 079 lei).
Totodată, s-a apreciat că inculpatul V.C.C. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2801 din Legea nr. 31/1990 republicată, privind societăţile comerciale, apreciind că transmiterea părţilor sociale sau a acţiunilor s-a făcut în mod fictiv în scopul sustragerii de Ia urmărirea penală sau a îngreunării acesteia.
Pornind de la aceste considerente, s-a apreciat că ambele cesiuni înregistrate sub nr. 43105 din 25 iunie 2010 la O.R.C. Argeş şi respectiv nr. 52065 din 23 august 2010 prin care se solicită modificarea actului constitutiv şi a capitalului social, au fost efectuate în mod fictiv, iar răspunderea în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală cade în sarcina administratorului inculpatul V.C.C.
În cauză a fost audiat inculpatul V.C.C., ocazie cu care a arătat că în anul 2009 a înfiinţat firma SC C.J.A.R. SRL şi că a avut calitate de unic administrator şi al SC V.A.S. SRL, iar SC R. SRL , în prezent nu mai funcţI.ează.
Cu prilejul prezentării unor planşe foto, acesta a recunoscut mai multe persoane care se ocupă cu vânzarea de maşini rulate printre care martorii B.A., B.M.A., l.D.P., C.R.C., L.T. şi L.G., R.R.P., S.D. şi S.C., D.C.M. şi inculpatul C.I.
În legătură cu cesiunea firmei SC C.J.A.R. SRL, acesta a recunoscut că a făcut această cesiune către inculpatul L.A.M., actele fiind întocmite în faţa notarului, în prezenţa acestuia.
Cât priveşte pe inculpatul C.I., acesta a arătat că îl cunoştea de mai multă vreme, ştia despre el că se ocupa cu vânzarea de autoturisme vechi şi personal s-a deplasat alături de acesta cu autoturismul proprietate personală, în străinătate, pentru a achiziţiona maşini pe numele firmei sale.
Toate maşinile erau astfel achiziţionate pe firme, iar unele dintre facturi erau completate şi semnate personal de inculpatul C.I. zis "J.", aşa cum a rezultat din declaraţia inculpatului V.C.C., în sensul că facturile prezentate au fost completate, fie de el, fie de I.J., deoarece "personal a permis acest lucru".
De fiecare dată, deplasarea în străinătate se făcea cu autoturismul aparţinând inculpatului C.I., autoturism prevăzut cu 7 locuri, deplasarea făcându-se la întreaga capacitate, fiecare plătind câte 150-200 euro, cu suportarea cheltuielilor de combustibil, taxe de drum, rovignietă, cheltuieli personale cu cazarea şi masa. Actele maşinii, asigurarea şi talonul erau puse la dispoziţie de C.I.
După cesionarea primei firme, SC C.J.A.R. SRL, către inculpatul L.A. s-a continuat activitatea pe această firmă, deoarece a fost achiziţionat în leasing un autoturism.
Inculpatul V.C.C. a recunoscut că nu a ţinut evidenţa contabilă a firmelor, că nu cunoaşte locul unde se află aceste documente în prezent, deşi fratele său, martorul V. P.S. şi martora cu identitate protejată P.M., au arătat că aceste acte au fost incendiate.
Inculpatul V.C.C. a recunoscut faptul că a cesI.at cea de-a doua firmă SC V.A.S. SRL unor persoane pe care Ie-a cunoscut urmare a unor anunţuri din ziar, pe nume P.A. şi S.L.
În legătură cu adeverinţa emisă de Primăria comunei Bradu, din 11 martie 2010, găsită în autoturismul, aparţinând lui I. C., cu ocazia percheziţiei efectuate asupra autoturismului, inculpatul V.C.C. a arătat că nu cunoaşte împrejurarea în care a ajuns în acel loc.
Ulterior, acesta a arătat că referitor la cesiunea SC C.J.A.R. SRL, a văzut un anunţ în ziarul central şi a luat legătura cu persoana la numărul de contact din anunţ, ocazie cu care a aflat că se numeşte L. Actele de cesiune s-au făcut la sediul Camerei de Comerţ, atât el, cât şi L. semnând în faţa funcţI.arilor, după care i-a predat documentele firmei, o ştampilă şi certificatul care autorizează operaţiunile intracomunitare. Pentru acest serviciu, L. i-a plătit suma de 1.500 lei.
În ceea ce priveşte cesiunea celei de-a doua firme SC V.A.S. SRL, inculpatul V.C.C. a arătat că la data de 25 iunie 2010 a cesI.at-o numiţilor P.R. şi S.M., în faţa notarului şi că, ulterior, a mai întocmit o decizie prin care I-a desemnat ca unic administrator şi cu puteri depline pe perioadă nelimitată pe numitul P.A. şi ca asociat pe numita S.L.
În declaraţia dată în cursul judecăţii, inculpatul şi-a menţinut în mare măsură cele declarate în faza de urmărire penală, arătând, totodată, că cel care conducea întreaga activitate a celor două societăţi era inculpatul C.I., pentru că el completa mare parte din facturi, el găsea persoanele care doreau să achiziţioneze maşini, el îşi punea la dispoziţie autoturismul, acesta din urmă fiind responsabil şi de acţiunile de cesI.are ulterioară a celor două firme.
Având în vedere cele declarate de inculpatul V.C.C., în cauză au fost efectuate verificări cu privire la activitatea desfăşurată de inculpatul C.I., rezultând că acesta se ocupă cu traficul de autovehicule provenite din străinătate şi intermedierea acestora către cetăţeni români. Prin acest gen de activitate, ajutat şi de alte persoane, în perioada 2000 - 2011, acesta a adus în ţară un număr de 48 autoturisme, existând şi o fişă a evidenţei ieşirilor din ţară până în anul 2007.
În cauză s-a autorizat efectuarea unei percheziţii la domiciliul inculpatului C.I., ocazie cu care a fost identificat, atât autoturismul, cât şi mai multe înscrisuri reprezentând documente însoţitoare ale unor autoturisme aduse din străinătate, un număr de 73 de cărţi de vizită ale unor parcuri auto din ţări membre ale U.E., însemnări olografe ale unor cheltuieli în lei şi euro, însemnări despre autovehicule, documente ale autoturismului, adeverinţa din 11 martie 2010 eliberată de Primăria com. Bradu, jud. Argeş privind calitatea de proprietar a numitei V. Măria asupra unui imobil tip locuinţă situat în com. Bradu, sat Bradu, jud. Argeş.
Cu prilejul audierii, inculpatul C.I. a arătat că-l cunoaşte pe V.C.C., de circa un an şi jumătate, din târgul săptămânal şi a cumpărat mai multe autoturisme de la acesta, autoturisme achiziţionate pe firma acestuia şi aduse din Germania sau Olanda.
În legătură cu autoturismul, a arătat că acesta I-a vândut în urmă cu două săptămâni unei persoane pe nume N. pentru suma de 7000 euro. Acesta recunoaşte că a pus la dispoziţia inculpatului V.C.C. zis „N." autoturismul, pentru a se deplasa în Olanda sau Germania, alături de alte persoane, cu scopul de a aduce în România autoturisme rulate.
Acest autoturism a fost încredinţat totodată şi martorilor l.D.P. şi R.R.P., cu acelaşi scop, însă fără a le pretinde vreo sumă de bani.
În legătură cu cesiunea firmei SC C.J.A.R. SRL către numitul L.A.M., acesta a arătat că nu a intermediat cesiunea şi nu îl cunoaşte pe L. şi nici persoana sub numele de Filimon şi nu înţelege de ce inculpatul L.A.M. pretinde că ar fi intermediat această cesiune. Ulterior, a avut loc o confruntare între C.I. şi L.A.M., ocazie cu care fiecare dintre părţi şi-a menţinut punctul de vedere.
În declaraţia dată în faza judecăţii, inculpatul C.I. şi-a menţinut poziţia, arătând că nu a avut nicio implicare în activitatea celor două firme, că este adevărat că a completat şi el nişte facturi emise pe numele acelor firme, că a achiziţionat şi el, pe numele acestor două firme vreo 10-15 maşini şi că nu s-a ocupat de cesionarea celor două firme. Cât priveşte punerea la dispoziţie a autoturismului său marca VW Sharan, inculpatul a arătat că aceasta se făcea prin plata unei sume de circa 150 de euro oferită cu titlu de chirie de cei care se deplasau în spaţiul intracomunitar în vederea achiziţionării de maşini, inclusiv de la inculpatul V.C. Constel.
Cu prilejul audierii, inculpatul L.A.M. a arătat că îl recunoaşte din planşa foto, dar şi personal pe inculpatul C.I. zis J., că acesta i-a propus să preia o firmă, deoarece având calitatea de jandarm este incompatibil să mai desfăşoare activităţi comerciale pe această firmă, iar pe inculpatul C.I. l-a cunoscut prin intermediul unei persoane pe nume "F." Acesta a mai relatat că la începutul lunii martie 2010 a fost contactat de inculpatul C.I., prin intermediul lui F., s-au întâlnit în centrul mun. Piteşti, unde i-a fost făcută propunerea de preluare a firmei cu motivaţia arătată mai sus. Urma să întocmească actele la notar, iar după semnarea lor, C.I. să-i dea suma de 5.000 lei. Inculpatul L.A.M. a fost de acord cu această propunere şi s-a întâlnit în zona Hotelului M. cu inculpatul C.I., semnând actele, după care i-a fost predată o ştampilă, certificatul de înmatriculare al firmei, urmând să-i dea şi suma promisă. Documentele contabile ale firmei nu au fost preluate cu acest prilej.
Inculpatul L.A.M. a recunoscut şi pe inculpatul V.C.C. ca fiind administratorul firmei cesI.ate despre care iniţial ştia că aparţine inculpatului C.I., şi că de actele de cesiune s-a ocupat inculpatul C.I.
Ulterior, s-a dovedit că pe această firmă au mai fost desfăşurate activităţi comerciale, respectiv achiziţionarea unui autoturism în sistem leasing, prin intermediul unei persoane mandatate pe numele M.F.
Cu prilejul percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului L.A.M. au fost ridicate documentele firmei SC C.J.A.R. SRL, mai puţin ştampila, despre care acesta, nu ştie unde se află.
În faza de judecată, inculpatul L.A.M. nu a mai dat nicio declaraţie, prevalându-se de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
Pe parcursul cercetărilor a fost identificată persoana cu numele de F. ca fiind F.P.B., care a confirmat întrevederea între inculpatul L.A.M. şi inculpatul C.I., locaţia indicată, respectiv centrul mun. Piteşti, zona CS, discuţia în legătură cu cesiunea unei firme pe considerentul că I. C. se află în imposibilitatea continuării activităţii pe această firmă fiind jandarm.
Iniţial, inculpatul L.A.M. nu a recunoscut semnăturile de pe contractul de cesiune, actul adiţI.al, însă ulterior, cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală a arătat că toate semnăturile au fost executate de acesta. De altfel, există aici o evidenţă a probelor, dat fiind faptul că documentele au fost întocmite, fie în faţa notarului, fie în faţa funcţI.arului de la O.N.R.C., semnăturile fiind executate personal, iar în ceea ce priveşte întocmirea documentelor de cesiune semnate de L.A.M. există declaraţia de conformitate făcută de avocat (vol. 11, fila 62-64 dosar urmărire penală).
Totodată, fiind pus în faţa evidenţei probelor, respectiv achiziţionarea a două autovehicule pe numele firmei SC C.J.A.R. SRL în sistem de leasing, aşa cum a rezultat din documentele bancare care atestă plata ratei de leasing, a asigurării R.C.A. şi C.A.S.C.O. pentru cele două autovehicule dintre care unul face obiectul Dosarului nr. 7753/P/2011 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 213 C. pen., inculpatul L.A.M. a arătat că acestea se află la o persoană pe nume "I." din Râmnicu-Vâlcea, persoană care nu a putut fi identificată în teren (file 148-150, vol. 4 dosar urmărire penală).
În cauză s-a dispus şi s-a autorizat o percheziţie domiciliară efectuată la domiciliul martorilor L.G.N., L.T.F., B.M.A., C.R.C., B.A., S.R.C., S.D., S.L., P.A., C.T.E., R.M.N., C.L.M., V. P.S., l.D.P., D.C.M., R.R.P., ocazie cu care au fost identificate diferite documente auto, care interesează cauza la domiciliile martorilor S.R., S.D.M., C.R.C., B.M.A., C.T.E., C.L.M., l.D.P., L.G.N., L.T.F., B.A., R.N.M.
Astfel, s-a evidenţiat faptul că pe firma SC C.J.A.R. SRL au fost efectuate achiziţii intracomunitare de autoturisme second-hand după cum urmează, pentru perioada cât a funcţI.at ca administrator unic inculpatul V.C.C., martorul L.G.N. un număr de 7 autoturisme - T.V.A. datorat 110-163 lei; martorul l.D.P. un număr de 4 autoturisme, T.V.A. datorat 21.286 lei; inculpatul C.I. un număr de 3 autoturisme, T.V.A. datorat 16.314 lei; martorul C.R.C. un număr de 2 autoturisme, T.V.A. datorat 17.894 lei; martorul S.D. un număr de 2 autoturisme, T.V.A. datorat 10.644 lei; martorul L.T.F. un număr de 2 autoturisme, T.V.A. datorat 14.852 lei; martorul S.R.C. un număr de 1 autoturism, T.V.A. datorat 5.511 lei.
Pentru perioada în care a funcţI.at ca administrator al aceleiaşi firme, inculpatul L.A.M. a mai achiziţionat un autoturism, rezultând un T.V.A. datorat statului de 7.648 lei, precum şi cele două autovehicule achiziţionate în sistem leasing.
În ceea ce priveşte activitatea firmei SC V.A.S. SRL a rezultat efectuarea mai multor achiziţii intracomunitare de autoturisme second-hand, de către următoarele persoane: martorul L.G.N. - 12 autoturisme valoare T.V.A. 101.972 lei; martorul l.D.P. - 4 autoturisme valoare T.V.A. 32.031 lei; inculpatul C.I. -13 autoturisme valoare T.V.A. 87.715 lei; martorul C.R.C., 3 autoturisme valoare T.V.A. 23.429 lei; martorul S.D.M. - 2 autoturisme valoare T.V.A. 10.861 lei; martorul L.T.F., 5 autoturisme valoare T.V.A. 41.894 lei; martorul S.R.C. - 3 autoturisme valoare T.V.A. 17.652 lei; martorul B.M.A. - 5 autoturisme valoare T.V.A. 29.775 lei; martorul R.R.P. - 6 autoturisme valoare T.V.A. 30.592 lei.
După data de 23 august 2010, când apare ca unic administrator martorul P.A., ca urmare a retragerii din funcţia deţinută de inculpatului V.C.C., nu au mai fost efectuate asemenea achiziţii intracomunitare.
Numărul acestor autoturisme, marca, anul de fabricaţie nr. saşiu, alte elemente de identificare, precum şi preţul de factură au rezultat din documentele puse la dispoziţie de S.P.C.R.P.C.Î.V. din fiecare judeţ al ţării, precum şi a datelor furnizate de către statele de unde au fost achiziţionate aceste autoturisme, date regăsite în sistemul Vies şi care s-au regăsit, totodată şi în declaraţiile martorilor, cumpărători de bună-credinţă (vol. 10-11 dosar urmărire penală).
Din datele furnizate de instituţiile bancare cu privire la rulajul conturilor aparţinând martorilor sus-menţI.aţi şi inculpaţilor a rezultat că o parte din aceştia nu au efectuat asemenea operaţiuni, neavând deschise conturi bancare, alţii precum martorii L.T.F., L.G.N., B.A., l.D.P., S.R.C., S.D.M., R.M., C.T.E. şi inculpatul C.I., au efectuat astfel de operaţiuni prin intermediul băncilor, fie prin retrageri în numerar prin sistem A.T.M., fie numerar din cont. Marea majoritate a acestor operaţiuni se referă la comercializarea autoturismelor achiziţionate din străinătate. S-a precizat faptul că nu au fost identificate transferuri de bani în şi din conturi din străinătate, ceea ce conduce la concluzia că achiziţionarea de autoturisme se făcea în sistem cash (vol. 17-18 dosar urmărire penală).
Tot cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la martorii L.G.N., L.T.F., S.D.M. şi R.M. au fost identificate mai multe plăcuţe de înmatriculare potrivit planşelor foto care au fost ulterior distruse, conform proceselor-verbale anexate (vol. 8-9 dosar urmărire penală).
În cauză a fost dispusă şi autorizată o percheziţie domiciliară la domiciliul martorului D.C.M., ocazie cu care nu au fost ridicate documente având ca obiect activitatea pe firma SC D.C.N.C. SRL, precum şi SC D. SRL, despre care se ştia că sunt administrate de martor, în schimb cu prilejul audierii acestuia, s-a constatat că cele două societăţi menţionate mai sus au desfăşurat acelaşi gen de activitate în care au fost implicaţi persoane precum L.T.F., L.G.N., B.A., C.I., l.D.P., S.R.C., S.D.M., R.M., C.T.E., reieşind că de documente contabile se ocupa R.M. (la domiciliul lui fiind găsite asemenea documente), iar întreaga activitate era coordonată de inculpatul C.I. până în luna aprilie 2011, după care a fost coordonată activitatea firmei de către fraţii Lăcreţeanu, datorită unor neînţelegeri de ordin financiar. Aceste declaraţii ale martorului D.C.M. au fost confirmate, urmare a verificărilor întreprinse ulterior, ocazie cu care au fost descoperite toate firmele menţionate mai sus, iar cu privire la SC N. SRL şi SC A.B. SRL s-a dovedit a fi adevărată susţinerea martorului D.C.M. cum că cele două firme au fost înfiinţate de către cumnatul inculpatului C.I., iar cei doi au cooperat în desfăşurarea activităţii pe cele două firme. De altfel, martorul D.C.M. mai specifică şi faptul că personal, a fost racolat de cei doi, în vederea înfiinţării societăţilor mai sus-menţionate. Cu privire la inculpatul V.C.C., martorul D.C.M. a arătat în declaraţiile sale că acesta a fost realmente "folosit" de către C.I., care finanţa întreaga activitate, începând de la înfiinţarea firmelor, desfăşurarea activităţii şi până la cesionarea lor, iar din activitatea desfăşurată pe cele două firme, V.C.C. nu a avut de câştigat aproape nimic. De altfel, în aceeaşi situaţie se regăseşte şi acesta în raport cu inculpatul C.I., susţinând că a fost „folosit" de către inculpat (vol. 116-127, vol. 6 dosar urmărire penală).
Cercetările întreprinse ulterior au dovedit că firma SC A.B. SRL a fost înfiinţată în anul 2007 de către B.M., cumnatul inculpatului C.I., firma având ca obiect de activitate vânzări de autoturisme, până în anul 2009, moment în care cei doi au preluat firma SC N. SRL de la un nepot al inculpatului C.I. cunoscut sub porecla de "N."
Din cercetări s-a mai stabilit că activitatea firmelor SC D. SRL şi SC N.C. SRL a fost susţinută financiar de către inculpatul C.I., întrucât administratorul acestora nu avea posibilităţi financiare.
Din declaraţiile martorilor mai sus menţI.aţi a rezultat faptul că aceştia îl cunoşteau, atât pe inculpatul V.C.C. sub porecla de "N.", cât şi pe inculpatul C.I. sub porecla "I.J."
Astfel, martorul L.G.N. îl cunoştea pe inculpatul C.I., ştia că se ocupă cu vânzarea de autoturisme rulate aduse din străinătate şi a cumpărat de la acesta mai multe autoturisme, ocazie cu care îi dădea preţul convenit, după care inculpatul C.I. îi întocmea actele pe numele acestuia, însă cu însemnele unei societăţi comerciale. Acesta a arătat că „nucleul" era format din C.I., V.C.C. şi martorii l.D.P. şi R.R.P.
Inculpatul C.I. folosea în acest scop un autoturism, cu ajutorul căruia se deplasau ceilalţi martori, iar deplasările se făceau săptămânal.
În cursul judecăţii, martorul şi-a nuanţat declaraţiile nemaisusţinând legătura existentă între inculpaţii V.C.C. şi C.I., însă aceste aspecte nu au fost luate în considerare de prima instanţă, deoarece nu corespund adevărului şi deoarece nici explicaţia oferită de martor vis-a-vis de diferenţele între declaraţii nu este plauzibilă.
Martorul B.M.A. a arătat că a cumpărat autoturisme de la inculpatul V.C.C., pe firmele acestuia, iar prin intermediul lui "N." l-a cunoscut şi pe inculpatul C.I., despre care ştia că are un autoturism Sharan cu care, atât "N.", cât şi ceilalţi martori se deplasează săptămânal în Olanda.
Martorul C.R.C. a arătat că, personal, se deplasa alături de ceilalţi martori şi împreună cu "Nacu" cu autoturismul aparţinând inculpatului C.I., în străinătate, de unde achiziţiona autoturisme.
Martorul B.A. a arătat că prin intermediul martorului L.G. l-a cunoscut, atât pe "N.", cât şi pe "J." şi că s-a deplasat cu autoturismul aparţinând inculpatului C.I. în Olanda. Acesta se referă la o împrejurare în care a observat că, ajunşi în Olanda, negocierea preţurilor se făcea de cei doi, inculpatul C.I. şi inculpatul V.C.C. Pentru deplasare, fiecare ocupant al autoturismului plătea câte 200 euro de persoană, reprezentând combustibil şi taxe de drum, către inculpatul C.I.
Martorul S.R. a arătat că a cumpărat mai multe maşini pe firmele lui "N." şi l-a recunoscut pe C.I. ca fiind "J.", întrucât l-a văzut în Olanda, ştia cu ce se ocupă şi că are un autoturism, pus la dispoziţie celorlalţi învinuiţi, în scopul deplasărilor. Aceleaşi aspecte Ie-a confirmat şi martorul S.D. care a arătat că a cumpărat mai multe autoturisme de la "N.", care îi întocmea ulterior actele pe firmele sale.
Martorul C.L.M. a arătat că l-a recunoscut din planşele foto, atât pe N., cât şi pe J., cunoaşte despre aceştia că se ocupă cu vânzarea de autoturisme second-hand, înregistrate pe diverse firme.
Martorul l.P.D. a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul V.C.C. sub numele de N., a cumpărat de la acesta un număr de 6 autoturisme înregistrate pe firmele lui şi că, de asemenea, îl cunoaşte de circa 4 ani pe J., ca fiind C.I. şi ştie despre acesta că se ocupă cu vânzarea de autoturisme rulate, că are un autoturismcu care se deplasează periodic în Germania şi Olanda pentru achiziţionarea acestor autoturisme şi că personal i-a încredinţat şi lui acest autoturism pentru a face deplasări în străinătate, alături de ceilalţi învinuiţi, pe care i-a recunoscut din planşele foto. Pentru aceste deplasări, inculpatul C.I. primea de la fiecare persoană diferite sume de bani, între 50-200 euro pentru combustibil, taxe, rovignetă, etc. De asemenea, ştia despre cei doi inculpaţi, V.C. şi C.I. că sunt prieteni şi colaborează de mai multă vreme, chiar a presupus că sunt asociaţi, aspect nesusţinut în faza de judecată.
În cauză au fost audiaţi martori-cumpărători de bună-credinţă ai autoturismelor, precum şi persoane care aveau cunoştinţă despre activitatea infracţională a inculpaţilor.
Astfel, a reţinut prima instanţă, martorul D.V. face referire la activitatea infracţională a inculpatului C.I. în sensul că, aflându-se într-un parc auto din Olanda a remarcat că acesta „conducea întreaga activitate", în sensul că avea rezervate maşini, locuri de parcare, dispunea de bani şi negocia preţuri, emitea facturi şi bonuri fiscale pe cele două firme V. şi C.J., având amenajat un adevărat „birou" în propriul autoturism.
Din declaraţia martorului I.L. a rezultat că acesta, fiind interesat de un autoturism, s-a deplasat în Olanda unde într-un parc auto l-a întâlnit pe inc. C.I. zis "J." cu care a negociat preţul maşinii, suma de 5.200 euro fiind achitată personal acestuia, iar "J." s-a ocupat să-i dea documentele necesare achiziţionării - factură externă. Cu acel prilej s-a deplasat la un auto, unde C.I. a completat în faţa lui o factură emisă de o societate din România. în faţa instanţei, martorul I. a revenit asupra declaraţiilor, însă susţinerile sale au fost contrazise de documentele autoturismului achiziţionat, în cuprinsul cărora s-a observat existenţa scrisului inculpatului C.I., aşa cum acesta a declarat în faţa organelor de urmărire penală.
Din declaraţia martorului M.M.S. s-a reţinut că acesta s-a deplasat personal în Olanda cu autoturismul aparţinând lui inculpatului C.I., alături de inculpatul V.C.C. şi alţi martori, precum L., C., l.D.P., ocazie cu care i-a dat suma de 9.650 euro lui V.C.C., iar la întoarcerea în ţară, cu ocazia înmatriculării autoturismului a fost ajutat de inculpaţii C.I. şi V.C.C. (filele 51-55, vol. 10 d.u.p.).
Martorul I.C. a arătat că s-a deplasat în străinătate cu autoturismul aparţinând inculpatului C.I., iar când a ajuns în parcul auto, inculpatul V.C.C. a fost cel care a negociat preţul, iar la întoarcere în ţară i-a emis factură şi chitanţă pe numele societăţii sale (filele 56-59, vol. 10, d.u.p.).
Martorul P.C. a arătat că şi-a achiziţionat autoturisme din Germania şi Olanda, iar la un moment dat nu s-a mai putut deplasa în străinătate. Acesta s-a întâlnit în târgul săptămânal cu o persoană poreclită N., despre care a arătat recunoscând-o în planşa foto ca fiind inculpatul V.C.C., persoană care i-a oferit un autoturism pentru suma de 6.800 euro pentru care i-a eliberat factură şi chitanţă pe firma sa. Tot din planşa foto I-a recunoscut şi pe I. C. ("J."), întrucât îl văzuse în repetate rânduri în Olanda, în parcuri unde erau expuse autoturisme rulate; ştie despre acesta că posedă un autoturism (filele 60-64, vol. 10, d.u.p.).
Martorul P.S. I-a recunoscut din planşa foto pe inculpatul V.C.C. ca fiind persoana care i-a eliberat o factură şi o chitanţă pe societatea acestuia (filele 65-66, vol. 10, d.u.p.).
Martorul A.L.C. a recunoscut din planşa foto pe inculpatul C.I. despre care ştia că este jandarm, că se ocupă cu vânzarea de autoturisme aduse din străinătate, sens în care I-a rugat să-i achiziţioneze o maşină (filele 82-84, vol. 10, d.u.p.).
Martorul M.M.I. (filele 90-92, vol. 10, d.u.p.) a arătat că s-a deplasat în Olanda cu autoturismul aparţinând inculpatul C.I., iar factura însoţitoare a autoturismului cumpărat, a fost scrisă în întregime şi semnată de inculpatul C.I., care a negociat şi preţul.
Martorul D.L. a achiziţionat două autoturisme, atât pentru el, cât şi pentru soţie, de la inculpatul C.I., cu care a negociat preţul şi i-a plătit efectiv contravaloarea acestora. De asemenea, a arătat că s-a deplasat în Olanda cu autoturismul condus de inculpatul V., iar în parcul de maşini s-a întâlnit şi cu inculpatul C.I. Cei doi inculpaţi s-au ocupat de eliberarea actelor pentru cele două autoturisme achiziţionate de martor (filele 103 - 107, vol. 10, d.u.p.).
Martorul P.M.V. a arătat că l-a cunoscut personal pe inculpatul V.C.C. zis N., care i-a adus un autoturism din Germania, ocazie cu care i-a înmânat suma de 10.000 euro. Ulterior, i-a emis o factură şi o chitanţă în vederea înmatriculării, documente cuprinzând însemnele firmei sale (filele 111 - 113, vol. 10, d.u.p.).
Martorul D.C. a arătat că a apelat la colegul său inculpatul C.I., ştiind că se ocupă cu vânzarea de autoturisme străine să-i găsească un autoturism, ocazie cu care acesta i-a data suma convenită de aproximativ 6.000 euro, iar actele au fost emise pe firma SC C.J.A.R. SRL. Tot acesta a mai achiziţionat din Olanda, autoturism, cu ajutorul unei cunoştinţe de-a inc. C.I., cu acea ocazie s-a deplasat cu autoturism aparţinând inc. C.I.. Cu acea ocazie l-a cunoscut şi pe inculpatul V., căruia i-a dat banii pe maşină (filele 114-116, vol. 10, d.u.p.).
Martorul C.C.A. a arătat că era interesat de un autoturism, ocazie cu care a luat legătura telefonic cu reprezentanţii firmei din Olanda şi s-a deplasat în acea locaţie. Cu acel prilej a aflat că dacă va achiziţiona autoturismul pe numele unei firme româneşti, va achita un preţ mai mic. Acesta a fost de acord, şi ulterior, i-au fost emise factură şi chitanţă pentru autoturismul cumpărat, pe una din firmele C.J. sau V., nu-şi mai aminteşte exact. în schimb, îşi aminteşte că în parcul auto din Olanda l-a cunoscut pe numitul N. (V.C.C.), precum şi pe persoana care-l însoţea, inculpatul C.I., persoane care au fost de faţă la tranzacţia pe care a efectuat-o cu dealer-ul străin. Cu prilejul prezentării planşelor foto, acesta a recunoscut figurile mai multor învinuiţi, precum B.A., C.L.M. C.R.C., l.D.P., L.G.N., S.D., S.R., precum şi pe inculpaţii V.C. zis N. şi C.I., despre care ştia că este jandarm (filele 118-124, vol. 10, d.u.p.).
Martorul F.G.M. a arătat că l-a contactat pe inculpatul C.I. telefonic, fiind interesat să se deplaseze în Olanda pentru a-şi achiziţiona un autoturism rulat. A arătat că persoana care i-a făcut legătura cu inculpatul C.I. se numeşte V.C. şi deplasarea în Olanda s-a făcut cu autoturismul aparţinând lui C.I. Pentru această deplasare i-a plătit lui C.I. 200 euro, iar pentru negocierea unui autoturism un comisI. de 200 euro. Ajuns în ţară, a primit de la C.I. factură şi chitanţă în vederea înmatriculării, emise în numele firmei SC C.J.A.R. SRL (filele 125-128, vol. 10, d.u.p.).
Martora G.G.R. a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul V.C.C., întrucât a primit o factură şi chitanţă pe numele firmei sale cu ocazia cumpărării unui autoturism din târgul Vitan -Bârzeşti din municipiul Bucureşti (filele 134-136, vol. 10 d.u.p.).
Martorul l.N. a arătat că l-a cunoscut pe C.I., ştiind că se ocupă cu comerţul de maşini rulate şi fiind interesat să achiziţioneze două autoturisme a stabilit cu acesta să se deplaseze cu autoturismul ce îi aparţine urmând să-i dea pentru transport 200 euro. Cu ocazia deplasării în străinătate auto era condus de N.V.C.C., iar într-o localitate din Germania, N. a fost cel care a negociat suma pentru cele două autoturisme, iar înţelegerea dintre cei doi a fost să primească chitanţă şi factură în România. Conform înţelegerii a primit documentele pe firma Se SC C.J.A.R. SRL (filele 143-148, vol. 10, d.u.p.).
Martorul C.l. a arătat că îi recunoaşte pe fraţii L., pe inculpatul V.C.C. şi pe inculpatul C.I., zis I.J., întrucât s-a deplasat în Olanda cu autoturismul aparţinând lui C.I., iar factura şi chitanţa au fost emise pe numele firmei administrate de N.V.C.C. (filele 156-159, vol. 10, d.u.p.).
Martorul F.V. a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul C.I., întrucât s-a deplasat cu auto acestuia în Olanda, actele în vederea înmatriculării au fost emise pe firma aparţinând inculpatului V.C. şi că-l cunoaşte de asemenea pe învinuitul L.G., despre care ştie că se ocupă cu vânzarea de maşini (filele 1-4, vol. 11, d.u.p.).
Martorul N.C. a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul V.C.C., întrucât a achiziţionat un autoturism, iar actele necesare înmatriculării au fost emise pe firma acestuia (filele 5-7, vol. 11, d.u.p.).
Martorul l.H. a arătat că a achiziţionat un autoturism de la C.I. pentru care a plătit 12.800 euro, iar actele au fost completate de un „însoţitor" care a semnat şi ştampilat (filele 8-9, vol. 11 d.u.p.).
Martorul Ş.l.A. a arătat că este văr prin alianţă cu inculpatul C.I. şi că la solicitarea unui vecin pe nume S.C. s-a deplasat în Olanda cu autoturismul vărului său de unde a achiziţionat o maşină, iar pentru deplasare a plătit vărului său C.I., suma de 200 euro (filele 12-14, vol.11, d.u.p.).
Martorul D.M.L. a arătat că s-a deplasat în Olanda cu autoturismul aparţinând lui C.I. împreună cu inculpatul V.C.C. zis N. După ce şi-a achiziţionat un autoturism, în ţară a primit factură şi chitanţă de la inculpatul V. pe numele societăţii SC V.A.S. SRL (fila 25-28, vol. 11 d.u.p.).
Martorul E.S. a arătat că, fiind interesat de achiziţionarea unui autoturism a accesat site-ul "autovit" unde era postat un anunţ privind un autoturism. În felul acesta, a luat legătura cu o persoană din municipiul Piteşti cu care s-a întâlnit pentru a vedea autoturismul şi a verifica starea lui tehnică, iar ulterior a încheiat actele auto pentru suma de 50.000 lei. Cu prilejul prezentării planşelor foto a recunoscut persoana de legătură ca fiind inculpatul C.I., precum şi persoana care a întocmit documentele ca fiind inculpatul V.C.C. (filele 65-68, vol. 11 d.u.p.).
Martorul P.D. a recunoscut din planşele foto pe învinuitul L.T. şi învinuitul C.R.C. de la care a cumpărat autoturisme (filele 86-92, vol. 11 d.u.p.).
Martora, cu identitate protejată, P.M. (filele 93-95, vol. 11, d.u.p.) a arătat că-l cunoaşte pe inculpatul V.C.C. din anul 2009 de când a început să se ocupe cu vânzarea de autoturisme second -hand achiziţionate din Germania şi Olanda, prin firmele acestuia „V.", „R." şi „C.J." Martora a precizat că de fiecare dată inculpatul V.C. se deplasa în străinătate cu autoturismul, aparţinând inculpatului C.I., despre care ştia că este jandarm. Alături de V.C. în străinătate se mai deplasau şi fraţii L., B.A., C.L., C.R., fraţii S., persoanele recunoscute de pe planşele foto prezentate. Despre toţi aceştia a aflat că desfăşoară activităţi infracţionale, lucru uşor de remarcat, datorită stilului lor opulent de viaţă. Toate maşinile, astfel achiziţionate erau înregistrate pe firmele inculpatului V.C., iar inculpatul C.I., dispunea de importante sume de bani pe care le dădea lui V. în vederea achiziţionării unor autoturisme şi îi plătea săptămânal câte 300 euro cursa. Martora a mai arătat că înainte de plecarea în Spania a inculpatului V.C., respectiv în iunie 2011, acesta a distrus prin incendiere toate documentele firmelor. Facturile erau întocmite de inculpatului V.C., iar în lipsa acestuia, de inculpatul C.I. Banii proveniţi astfel erau "adunaţi" de inculpatul C.I. care-i dădea periodic inculpatului V.C. sume mici de bani, motivând că astfel nu-i va cheltui pe jocuri de noroc sau haine scumpe. în momentul în care au intervenit probleme pe firme, C.I. a fost cel care l-a ajutat pe V.C. să plece în Spania, nu înainte de a îl pune în legătură cu persoane cărora Ie-a cesI.at firmele, cunoscând despre aceste persoane că una locuieşte în Călineşti, iar cealaltă în Bucureşti (P.A., S.M.).
Martorul F.P.B. a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul L.A.M. sub porecla de "H.", iar pe inculpatul C.I. sub porecla de "J.", cunoscând despre acesta din urmă că se ocupă cu vânzarea de maşini vechi. în apropierea unei spălătorii auto, unde acesta obişnuia să-şi petreacă timpul se afla un bar unde se întâlneau persoanele care se ocupă cu vânzarea de maşini vechi şi unde se întâlneau toţi" cărăuşii" care deţin autovehicule mari cu care se deplasau în acest scop, în Germania sau Olanda. O asemenea maşină deţinea şi I.J., cu care transporta "bişniţarii de maşini". Martorul a relatat despre o împrejurare în care s-a întâlnit cu L. zis H. în zona Casei de Cultură a Studentului, unde a venit şi I.J. cu un autoturismul; cu acea ocazie, l-a prezentat pe L., au urcat toţi trei în autoturismul condus de I.J., şi astfel, a asistat la o discuţie în care I.J. era interesat de „vânzarea unei firme", întrucât „nu poate să o mai ţină", discuţie la care a asistat şi inculpatul L.A. şi s-a dovedit a fi interesat. Ulterior, ajungând la destinaţie, F.P.B. a coborât din maşină, iar cei doi şi-au continuat drumul împreună. Mai târziu, a aflat că „H." a preluat o firmă fără a cunoaşte însă, de la cine - mai exact cine era administrator - şi în ce mod (filele 29-33, vol. 11, d.u.p.).
Martorul C.G., consilier juridic a arătat că a fost împuternicit de către SC C.J.A.R. SRL să întocmească un set de documente, în vederea unei cesiuni. Potrivit legii, notarul, avocatul şi consilierul juridic, precum şi avocatul care certifică operaţiunea sunt obligaţi să verifice identitatea părţilor, conţinutul actului, consimţământul şi semnăturile acestora (filele 34-36, vol. 11, 697).
Aceleaşi aspecte au fost reluate în declaraţia avocatului S.R., care a acordat dată certă şi atestă că actul a fost semnat în prezenţa sa, atât de către inculpatul V.C.C., cât şi de inculpatul L.A.M. (filele 62-64, vol. 11).
Prin urmare, din probatoriul administrat astfel cum a fost analizat, instanţa de fond a reţinut că, în perioada octombrie 2009, de când SC C.J.A.R. SRL, Bradu a fost înregistrată ca vector fiscal plătitor de T.V.A. şi până în august 2010, când SC V.A.S. SRL Bradu a fost cedată numiţilor S.L. şi P.A., inculpaţii V.C.C. şi C.I. s-au constituit într-un grup infracţional specializat în activităţi de tranzacţii intracomunitare cu autoturisme rulate, cu scopul eludării T.V.A. datorat statului, la care a aderat, din data de 16 martie 2010 atunci când i-a fost cesI.ată SC C.J.A.R. SRL Bradu şi inculpatul L.A.M., în împrejurările arătate mai sus. în cadrul acestui grup, conducerea şi coordonarea întregii activităţi o făcea inculpatul C.I., după cum a rezultat din declaraţiile celorlalţi inculpaţi, dar şi ale martorilor D.C.M., L.G.N., L.T.F. şi P.M., martor cu identitate protejată. Atât inculpatul C.I., cât şi inculpatul V.C.C. completau facturi şi alte documente de provenienţă ale maşinilor tranzacţI.ate, iar toate autoturismele erau vândute de cei doi inculpaţi către martori pe numele celor două firme care apăreau în documente la rubrica vânzător a contractelor de vânzare-cumpărare. în tot acest timp, în actele de constituire ale celor două societăţi apărea ca administrator, în drept, inculpatul V.C.C., în vreme ce, aşa cum s-a arătat mai sus, conducerea, în fapt a acestor societăţi, pe numele cărora se desfăşura întreaga activitate delictuoasă, o avea inculpatul C.I.
Din verificările efectuate de organele fiscale a rezultat că în perioada anilor 2009-2010, cât timp a durat activitatea infracţională a celor doi inculpaţi, atât SC C.J.A.R. SRL Bradu, cât şi SC V.A.S. SRL Bradu nu au depus nicio declaraţie privind impozitele şi taxele datorate bugetului de stat consolidat, nu au condus şi organizat evidenţa financiar-contabilă şi nu au plătit, pe cale de consecinţă, nicio sumă de bani pe care o datorau statului cu titlu de T.V.A.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză a rezultat că în perioada octombrie 2009 - mai 2010, SC C.J.A.R. SRL Bradu a efectuat achiziţii intracomunitare de la parteneri din Germania şi Olanda în valoare totală de 3.304.723 lei (793.841 euro), dar în toată această perioadă societatea nu şi-a îndeplinit nicio activitate declarativă către bugetul de stat, în sensul că nu au fost depuse niciun fel de declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul consolidat al statului, deconturile de T.V.A., raportările semestriale şi bilanţurile contabile, declaraţiile informative privind achiziţiile intra comunitare de mărfuri Cod 390, precum şi declaraţiile informative privind achiziţiile/livrările de mărfuri efectuate pe teritoriul României. Aceeaşi situaţie a prezentat-o şi SC V.A.S. SRL Bradu care, în perioada anului 2010, a efectuat achiziţii intra comunitare de la parteneri din Germania şi Olanda în valoare de 2.900.441 lei (679.200 euro).
Valorile au fost stabilite în baza declaraţiilor Vies, în euro şi lei la cursurile de schimb evidenţiate în declaraţii, corelate cu copiile după facturile externe obţinute de organele de cercetare penală, împreună cu copiile solicitate prin poştă electronică de la partenerii externi de către Garda Financiară Argeş.
Potrivit aceleiaşi expertize contabile, prejudiciul adus bugetului de stat este, în cazul SC C.J.A.R. SRL Bradu, de 627.897 lei (150.830 euro), iar în cazul SC V.A.S. SRL Bradu este de 577.384 lei (135.241 euro).
Având în vedere probatoriul administrat, astfel cum a fost analizat, tribunalul a considerat că acesta dovedeşte existenţa faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, cât şi vinovăţia inculpaţilor sub forma intenţiei directe.
În drept, a apreciat prima instanţă, faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., pentru toţi inculpaţii şi de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în cazul inculpatului V.C.C., de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în cazul inculpatului C.I. şi de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în cazul inculpatului L.A.M.
Instanţa de fond a constatat că, pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., elementul material al laturii obiective constă în activităţile inculpaţilor V.C.C. şi C.I. de constituire a unui grup infracţional, specializat în încheierea de tranzacţii intracomunitare cu autoturisme rulate, cu scopul eludării T.V.A. datorat statului, ce a funcţI.at în perioada octombrie 2009 -august 2010. în cadrul acestui grup, au fost înfiinţate SC C.J.A.R. SRL Bradu şi SC V.A.S. SRL Bradu, administrate de inculpatul V.C.C., prin intermediul cărora au fost încheiate tranzacţiile intracomunitare, dar şi revânzările de autoturisme achiziţionate din spaţiul comunitar către persoane din România. Tot în cadrul acestui grup, conducerea efectivă şi coordonarea activităţilor erau asigurate de inculpatul C.I., el fiind şi cel care administra, în fapt, cele două societăţi.
Totodată, s-a constatat că pentru inculpatul L.A.M., elementul material al laturii obiective al acestei infracţiuni constă în activitatea de aderare la acest grup, prin preluarea, în 16 martie 2010 a SC C.J.A.R. SRL Bradu, prin intermediul căreia a mai fost efectuată o achiziţie de autoturisme pentru care nu s-a plătit T.V.A., în luna aprilie 2010.
Urmarea imediată a acestei infracţiuni a constat într-o stare de pericol pentru ordinea publică, iar între elementul material şi urmarea imediată există o legătură de cauzalitate directă.
Infracţiunea a fost comisă de inculpaţi cu intenţie directă care a rezultat din materialitatea faptelor.
Pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în cazul inculpatului V.C.C., elementul material al laturii obiective a constat în omiterea evidenţierii în actele contabile ale celor două societăţi pe care le administra, în drept, a operaţiunilor comerciale efectuate constând în tranzacţii intra comunitare cu autoturisme rulate, având drept consecinţă neplata T.V.A. datorat statului, pentru perioada octombrie 2009 - august 2010.
Potrivit art. 1301 alin. (1) C. fisc., achiziţia intracomunitară este obţinerea dreptului de a dispune, ca şi un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinaţia indicată de cumpărător, către un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor. Prin urmare, începând cu data de 1 ianuarie 2007, o firmă din România care efectuează o achiziţie de la o altă firmă situată într-un stat membru, nu mai trebuie să plătească T.V.A.-ul aferent, ci doar să-l înregistreze prin mecanismul taxării inverse (atât ca T.V.A. deductibil, cât şi ca T.V.A. colectat), aşa cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 146 alin. (1) lit. e) şi art. 157 alin. (2) C. fisc., inclusiv a normelor metodologice de aplicare ale C. fisc. Conform art. 146 alin. (1) lit. e) C. fisc., unde se reglementează condiţiile de exercitare a dreptului de deducere pentru taxa aferentă a unei achiziţii intracomunitare, legiuitorul stabileşte obligativitatea cumpărătorului de a deţine un document justificativ, în speţă, factura fiscală şi de a înregistra taxa în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea.
Din analiza facturilor externe întocmite de către furnizorii de automobile second - hand din ţările membre U.E., respectiv invoice, a rezultat fără excepţie aplicarea regimului normal privind T.V.A., pe fiecare factură în parte apărând menţiunea - livrare intracomunitară scutită. Potrivit C. fisc., operatorii economici aveau obligaţia să colecteze T.V.A. şi să-l declare organelor fiscale. Livrările de bunuri reprezintă o operaţiune cuprinsă în sfera de aplicare a T.V.A., conform art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, baza de impozitare fiind reprezentată din tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau unui terţ, aşa cum este prevăzută de dispoziţiile art. 127 alin. (1) lit. b) şi c) C. fisc.
Urmarea imediată a constat în crearea unei situaţii de incertitudine în privinţa obligaţiilor datorate, concretizată în neplata obligaţiilor fiscale, respectiv T.V.A. datorat, în valoare, aşa cum a fost stabilită prin expertiză, de 1.205.281 lei. între elementul material şi urmarea imediată există o legătură de cauzalitate directă.
Fapta de evaziune fiscală a fost comisă cu intenţie directă care a rezultat din materialitatea faptelor.
Pentru inculpatul C.I., elementul material al infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală a constat în ajutorul pe care l-a oferit inculpatului V.C.C., dar şi inculpatului L.A.M. (atunci când acesta a preluat SC C.J. SRL) la înfiinţarea celor două firme, în desfăşurarea activităţii lor, în conducerea în fapt, a acestora, susţinerea financiară la achiziţionarea autoturismelor. încadrarea juridică a participaţiei sale penale în forma complicităţii s-a făcut deoarece, deşi acesta coordona în fapt întreaga activitate a celor două societăţi, în actele de constituire a firmelor acesta nu apărea sub nicio calitate.
Urmarea imediată a constat în crearea unei situaţii de incertitudine în privinţa obligaţiilor datorate, concretizată în neplata obligaţiilor fiscale, respectiv T.V.A. datorat, în valoare, aşa cum a fost stabilită prin expertiză, de 1.205.281 lei. între elementul material şi urmarea imediată există o legătură de cauzalitate directă.
Fapta de complicitate la evaziune fiscală a fost comisă cu intenţie directă care a rezultat din materialitatea faptelor.
Pentru inculpatul L.A.M., elementul material al laturii obiective a constat în omiterea evidenţierii în actele contabile ale SC C.J.A.R. SRL Bradu, pe care a preluat-o la 16 martie 2010 ca administrator, în drept, a operaţiunilor comerciale efectuate constând în tranzacţii intracomunitare cu autoturisme rulate, având drept consecinţă neplata T.V.A. datorat statului, pentru perioada martie 2010 - aprilie 2010. Cercetările penale efectuate au relevat existenţa unei singure achiziţii, în această perioadă, din spaţiul intracomunitar, respectiv un autoturism, cumpărat la data de 14 aprilie 2010.
Urmarea imediată a constat în crearea unei situaţii de incertitudine în privinţa obligaţiilor datorate, concretizată în neplata obligaţiilor fiscale, respectiv T.V.A. datorat, în valoare, aşa cum a fost stabilită prin expertiză, de 7113 lei. între elementul material şi urmarea imediată există o legătură de cauzalitate directă.
Fapta de evaziune fiscală a fost comisă cu intenţie directă care a rezultat din materialitatea faptelor.
În cazul acestui inculpat, instanţa de fond a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L.A.M., din infracţiunile prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prev. de art. art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323 C. pen. şi de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Pentru infracţiunea de evaziune fiscală s-a avut în vedere că actul material comis pe perioada cât inculpatul a fost administrator al SC C.J. SA SRL nu a produs daune de peste 100.000 de euro, astfel că, din încadrarea juridică, a fost înlăturat alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005.
Au fost înlăturate şi prevederile art. 37 lit. a) C. pen., având în vedere că, atât actul material de aderare la grupul infracţional al celorlalţi inculpaţi, cât şi achiziţia autoturismului pentru care s-a omis evidenţierea în actele contabile au fost comise înainte de data de 22 iunie 2010 atunci când a fost pronunţată Decizia penală nr. 65/2010 a Curţii de Apel Piteşti, prin care a devenit definitivă sentinţa penală nr. 325 din 29 octombrie 2009 a Tribunalului Argeş în urma căreia inculpatul L.A.M. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 4 luni, cu executare în condiţiile art. 861 C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor la care au fost condamnaţi inculpaţii, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv: limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare; gradul de pericol social concret reliefat de modul şi mijloacele folosite ce au constat în folosirea celor două societăţi înfiinţate pentru încheierea unor convenţii ce aveau drept scop eludarea plăţii T.V.A. datorat statului, împrejurările în care au fost comise, respectiv formarea unui grup infracţional, din care mai făceau parte şi alte persoane, cercetate în prezent de organele de urmărire penală, întinderea operaţiunilor de vânzare-cumpărare de autoturisme pe o perioadă relativ îndelungată, caracterul intra comunitar al acestor tranzacţii, urmările produse, respectiv valoarea mare a T.V.A.-ului datorat statului care nu a fost evidenţiat în actele contabile (de altminteri, din cercetări a rezultat că cele două firme nu au condus şi nici organizat în nici un fel evidenţa contabilă), dar şi starea de pericol creată de grupul infracţional pus în mişcare de cei trei inculpaţi; persoana celor trei inculpaţi care, la data comiterii faptelor nu erau cunoscuţi cu antecedente penale. Instanţa va mai avea în vedere rolul fiecărui inculpat deţinut în cadrul grupului apreciind că ponderea mai mare o avea inculpatul C.I. care, deşi nu apărea în acte ca fiind administratorul celor două societăţi, se comporta ca adevăratul conducător al acestora, el fiind cele care coordona întreaga activitate a acestora. De asemenea, s-a avut în vedere de către tribunal şi rolul inculpatului V.C.C., calitatea de administrator în drept al societăţilor, atitudinea sinceră avută pe parcursul procesului penal, motiv pentru care se vor reţine în favoarea lui dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., dar şi ponderea mai mică avută de inculpatul L.A.M. care a aderat târziu la grupul infracţional şi care se face răspunzător de comiterea doar a unui act material al infracţiunii de evaziune fiscală.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că A.N.A.F.- - D.G.F.P. Argeş s-a constituit parte civilă cu suma de 3.490.827 lei împreună cu majorările de întârziere aferente, dintre care 2.346.458 lei pentru SC C.J.R. SRL Bradu şi respectiv 1.144.369 lei, pentru SC V.A.S. SRL Bradu. Instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de angajare a răspunderii delictuale în sarcina celor trei inculpaţi şi a părţilor responsabile civilmente, având în vedere cele mai sus arătate cu privire la existenţa faptelor ilicite, la existenţa prejudiciului, a vinovăţiei inculpaţilor, dar şi a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu şi faptele ilicite imputate inculpaţilor. De asemenea, s-a mai constatat că, pe de o parte, valoarea prejudiciului cauzat este mult inferioară celei indicate de partea civilă în cererea de constituire de parte civilă, motiv pentru care instanţa a avut în vedere valorile indicate în expertiza contabilă, iar pe de altă parte, impozitul pe profit datorat solicitat de partea civilă nu a făcut obiectul actului de sesizare. în aceste condiţii, tribunalul a admis în parte acţiunea civilă a părţii civile A.N.A.F.- - D.G.F.P. Argeş, iar în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 998 şi următoarele din vechiul C. civ. (aplicabil la data săvârşirii faptelor ilicite cauzatoare de prejudiciu), a obligat inculpaţii şi părţile responsabile civilmente, în solidar, la plata către partea civilă a unei sume totale de 1.205.281 lei plus majorări de întârziere, dintre care partea responsabilă SC C.J.A.R. SRL, în limita a 627.897 lei plus majorări de întârziere aferente acestei sume, partea responsabilă SC V.A.S. SRL, în limita a 577.384 lei plus majorări de întârziere, iar inculpatul L.A.M., în limita a 7.113 lei plus majorări de întârziere.
Totodată, s-a admis cererea părţii civile şi s-a dispus, în baza art. 163 - 167 C. proc. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005, instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente şi instituirea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu de terţe persoane inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpaţii V.C.C. şi C.I., precum şi partea civilă Statul Român prin A.N.A.F.- -D.G.R.F.P. Ploieşti - A.J.F.P. Argeş.
Inculpatul V.C. a criticat sentinţa, în esenţă, pentru următoarele aspecte:
a) nu a beneficiat în mod corespunzător de exercitarea dreptului la apărare în faţa primei instanţe;
b) prima instanţă nu a motivat în mod corespunzător sentinţa pronunţată;
c) greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa şi, în consecinţă, a solicitat achitarea în baza disp. art. 10 lit. b) C. proc. pen..
Inculpatul C.I. a criticat sentinţa primei instanţei, considerând-o nemotivată, mai ales că există contradicţii între starea de fapt reţinută în rechizitoriu, iar pe de altă parte, starea de fapt reţinută în considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţă.
În raport cu motivele de apel invocate, apelanţii - inculpaţi au solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă în vederea garantării dreptului procesual la apărare şi administrării în mod corespunzător a probelor.
Partea civilă a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul greşitei soluţI.ări a laturii civile a cauzei.
Prin Decizia penală nr. 154/A din 20 decembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 837/109/2012 au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate împotriva sentinţei penale nr. 410 din 25 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 837/109/2012, de către inculpaţii V.C.C., domiciliat în com. Bradu, jud. Argeş şi C.I., domiciliat în mun. Piteşti, jud. Argeş şi partea civilă Statul Român prin A.N.A.F.- - D.G.R.F.P. Ploieşti - A.J.F.P. Argeş (fostă Statul Român Prin A.N.A.F. Reprezentată Prin D.G.F.P. Argeş).
A fost obligat fiecare apelant inculpat la câte 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care onorariul apărătorului din oficiu pentru intimatul inculpat L.A.M., în cuantum de 200 lei, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, pe apelantul inculpat V.C. şi la 50 lei reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu desemnat, ce s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Examinând sentinţa supusă apelului din punct de vedere al motivelor invocate, în conformitate cu disp. art. 379 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile declarate în cauză sunt nefondate.
În ceea ce priveşte apelul declarat de către inculpatul V.C. a constatat următoarele:
Inculpatul a beneficiat de exercitarea în mod corespunzător a dreptului la apărare prevăzut de lege, deoarece pe tot parcursul soluţI.ării cauzei la prima instanţă a fost asistat de apărător. Apărarea de care a beneficiat inculpatul pe tot parcursul procesului penal la prima instanţă a avut un caracter real şi efectiv. în aceste condiţii, asistat fiind de apărătorul său, inculpatul V.C. a solicitat primei instanţe ca soluţI.area cauzei să se realizeze în baza procedurii simplificate, în temeiul disp. art. 320/1 C. proc. pen.. în acest sens, a recunoscut în întregime faptele reţinute în actele de sesizate şi a solicitat ca judecarea cauzei să se realizeze exclusiv în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Cererea inculpatului a fost admisă de către prima instanţă, cu toate consecinţele ce implică disp. art. 3201 C. proc. pen. Curtea a constatat că nu există suspiciuni sub aspectul înţelegerii de către inculpat a consecinţelor judiciare a cererii pe care a formulat-o de a se soluţI.a cauza la prima instanţă în procedura simplificată.
Prin urmare, acest motiv de apel formulat de către inculpatul V.C., a fost considerat neîntemeiat, deoarece nu există niciun motiv rezonabil pentru a considera că procedura simplificată de soluţI.are a cauzei aplicată de prima instanţă în ceea ce-l priveşte a fost viciată.
Motivele de apel, potrivit cărora hotărârea primei instanţe nu este motivată, au fost apreciate că nu sunt întemeiate. Prima instanţă a realizat o analiză amănunţită a probelor administrate în cauză, iar situaţia de fapt pe care a reţinut-o este o consecinţă logică a analizei juridice a probatoriului administrat. Hotărârea primei instanţe nu a avut contradicţii, argumentele au fost clar exprimate, iar raţI.amentul juridic a fost corect.
Probatoriul administrat în cauză s-a constatat că a fost complet, constând în: actele de sesizare ale organului de urmărire penală, rapoartele D.G.R.F.P. privind achiziţiile intracomunitare pe care firmele SC C.J.A.R. SRL şi SC V.A.S. SRL le-au efectuat; constatările D.G.R.F.P. privind activitatea financiară a firmelor menţionate; transcrierea convorbirilor telefonice interceptate; procesele - verbale de percheziţie; documentele auto găsite la domiciliile inculpaţilor şi declaraţiile martorilor audiaţi, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească.
În faza primei instanţe, au fost audiaţi un număr însemnaţi de martori, declaraţiile acestora fiind cosemnate şi existente la dosarul cauzei.
Ansamblul probelor administrat în faţa primei instanţe a justificat activitatea infracţională a fiecărui inculpat, respectiv constituirea acestora într-un grup infracţional organizat, specializat în încheierea de tranzacţii intracomunitare cu autoturisme rulate, cu scopul eludării de la plata obligaţiilor financiare, în special a T.V.A.. în acest scop au fost înfiinţate firmele mai sus menţionate, administrate de către inculpatul V.C.C. Prin intermediul acestor societăţi comerciale au fost încheiate tranzacţiile intracomunitare şi, totodată, s-a procedat la vânzarea autoturismelor astfel achiziţionate din ţări membre ale U.E. diferitor persoane din România, fapt evidenţiat de către martorii audiaţi. Din probele administrate a reieşit că inculpatul C.I. administra în fapt cele două societăţi comerciale şi asigura coordonarea întregului grup infracţional.
Actele financiare şi rapoartele de expertiză întocmite în cauză au demonstrat existenţa prejudiciului cauzei statului prin neplata T.V.A. pentru perioada octombrie 2009 - august 2010. Ca urmare a tranzacţiilor comerciale cu autoturisme efectuate de către inculpaţi, membrii ai grupului infracţional, infracţiunea de evaziune fiscală a fost comisă de către inculpaţi cu intenţia directă, fapt rezultat din probele administrate. Prin această activitate infracţională prejudiciul adus statului prin neplata T.V.A. s-a ridicat la suma de 1.205.281 de lei, aşa cum corect a reţinut prima instanţă.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea a constatat că niciunul dintre motivele de apel ale inculpaţilor nu au fost fondate, hotărârea primei instanţe a fost motivată, temeinică şi legală.
Individualizarea judiciară a pedepselor, pentru fiecare recurent -inculpat, s-a realizat în mod corespunzător de către prima instanţă în raport cu cerinţele prev. de art. 72 C. pen., ţinând cont de circumstanţele personale ale fiecărui inculpat.
Curtea a constatat că apelul declarat de către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F.- - D.G.R.F.P. Ploieşti - A.J.F.P. Argeş este nefondat. Obiectul infracţiunii de evaziune fiscală l-a reprezentat în această cauză sustragerea de la plata către strat a obligaţiilor financiare reprezentând T.V.A., fapt evidenţiat de raportul de expertiză întocmit în cauză. Nu s-a avut în vedere şi sustragerea inculpaţilor de la plata altor obligaţii fiscale către stat. Prin urmare, solicitarea pe care partea civilă a formulat-o, ca inculpaţii să fie obligaţi în solidar la plata sumei de 3.490.827 lei, reprezentând întregul prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului, a fost considerată nefondată.
Având în vedere considerentele de mai sus, şi în temeiul disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate apelurile declarate în cauză, iar în temeiul disp.art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelanţii V.C.C. şi C.I. au fost obligaţi şi la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri inculpaţi V.C., C.I., partea civilă A.N.A.F.
La dosarul cauzei au fost depuse motive de recurs formulate în scris, partea civilă A.N.A.F. reprezentată de D.G.F.P. Ploieşti, prin A.J.F.P. Argeş, în mai multe exemplare, aflate la filele 28-30; 33-34; 37-39;44-46 dosarul Înaltei Curţi.
În conţinutul acestora, au fost invocate cazurile prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen., considerându-se că în mod eronat Curtea de Apel Piteşti a respinsa, ca nefondat apelul formulat împotriva sentinţei penale nr. 410 din 25 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Argeş, prin care a solicitat modificarea în parte a sentinţei, în sensul de a obliga inculpaţii şi părţile responsabile civilmente SC C.J.A.R. SRL şi SC V.A.S. SRL la plata sumei de 3.490.827 lei, reprezentând prejudiciul cert adus bugetului de stat prin infracţiunile reţinute în sarcina acestora, împreună cu accesoriile aferente debitului până la data stingerii sumei datorate inclusiv, astfel cum s-a constituit parte civilă prin adresa din 22 martie 2012 depusă la instanţa de fond.
Prin sentinţa penală menţionată anterior au fost obligaţi inculpaţii şi părţile responsabile civilmente, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 1.205.281 lei plus majorări de întârziere.
Totodată s-a dispus în baza art. 163-167 C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente şi instituirea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu de terţe persoane inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente.
Întrucât în cererea de constituire partea civilă depusă la dosarul cauzei, a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 3.490.827 lei (2.346.458 lei pentru partea responsabilă civilmente SC C.J.A.R. SRL, în solidar cu reprezentanţii acesteia şi 1.144.369 lei pentru societatea SC V.A.S. SRL şi reprezentanţii legali) a solicitat să dispună obligarea inculpaţilor în solidar cu părţile responsabile civilmente şi la plata diferenţei de prejudiciu în sumă de 2.285.546 lei.
Astfel, prin actul de sesizare al instanţei întocmit la data de 31 ianuarie 2012 de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Piteşti, fila 6 s-a menţionat:
„La data de 04 octombrie 2010 în baza unor date şi informaţii B.C.C.O. Piteşti s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că numiţii V.C.C., V. P.S., L.G.N., s-au constituit într-un grup infracţional organizat, având ca scop săvârşirea de acte de evaziune fiscală, prin omisiunea înregistrării în evidenţa contabilă a veniturilor realizate, venituri provenite din achiziţii intracomunitare de autoturisme în numele unor societăţi comerciale care ulterior sunt comercializate pe piaţa internă, fără declararea acestor operaţiuni organelor fiscale, având drept consecinţă sustragerea de la plata T.V.A. şi a impozitului de profit."
Verificările efectuate de organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Argeş au vizat ambele tipuri de impozit, respectiv T.V.A. şi impozit pe profit, astfel cum a rezultat din rapoartele de control întocmite de aceştia şi depuse la dosarul cauzei, motiv pentru care se impune obligarea inculpaţilor şi la plata impozitului pe profit.
Prejudiciul adus bugetului de stat nu a constat numai în sustragerea de la plata T.V.A., ci şi a impozitului pe profit, întrucât agenţii economici nu au prezentat nici un document în baza cărora au efectuat achiziţiile autoturismelor şi pentru efectuarea de livrări pe teritoriu României.
În concluzie, având în vedere actele de control întocmite de reprezentanţii instituţiei, partea civilă a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, în sensul obligării inculpaţilor în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata întregului prejudiciu cauzat bugetului general consolidat, în sumă de 3.490.827 lei, împreună cu accesoriile aferente debitului până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
La dosarul cauzei au fost depuse motive de recurs formulate în scris la data de 6 iunie 2014 pentru ambii recurenţi inculpaţi V.C.C. şi C.I. de către apărătorul din oficiu avocat J.G., aflate la fila 48 dosarul Înaltei Curţi, în care s-a arătat că în temeiul art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. a solicitat achitarea potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât între recurentul V.C.C. şi C.I. nu a existat absolut deloc o asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni cu raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 39/2003. Recurenţii inculpaţi au acţI.at independent, nu a existat un grup organizat, iar faţă de această situaţie a apreciat că nu sunt întrunite prevederile art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. şi această faptă nu poate fi reţinută în sarcina acestora.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.I., acesta a fost condamnat pentru introducerea în ţară a unui număr de 48 de autoturisme, dar în concret era vorba de un număr de 16 autoturisme. Apărătorul a apreciat că instanţa nu a ţinut cont de expertiza financiară efectuată în cauză şi care îl exonerează pe inculpat, deoarece acesta nu a avut niciodată calitatea de administrator sau contabil şi ca urmare a acestei situaţii nu se poate reţine în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Faţă de motivele arătate învederate a solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârii recurate şi pe fond a se dispune achitarea potrivit temeiurilor de drept invocate.
Referitor la recursul părţii civile a solicitat să fie respins.
La dosarul cauzei au fost depuse, fiind primite prin fax la data de 17 octombrie 2014, motivele de recurs formulate de inculpatul C.I., aflate la filele 97-107 dosarul Înaltei Curţi.
Recurentul inculpat prin apărător a solicitat ca în baza art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. anterior combinat cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. b) raportat la dispoziţiile art. 11 alin. (2) pct. a raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior admiterea recursului şi achitarea inculpatului recurent.
Pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.
În baza art. 386 C. proc. pen. actual a solicitat schimbarea încadrării din infracţiunea sus-arătată în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin. (1) C. pen. actual grupul infracţional fiind definit de textul invocat ca fiind „.grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane."
În toate activităţile întreprinse, inculpatul C.I. a acţI.at în interes propriu, de unul singur şi urmărind doar realizarea unui profit individual prin: punerea la dispoziţia persoanelor interesate a autoturismului, pentru transportul acestora în Germania sau Olanda, pentru care percepea între 150-200 euro (contravaloarea folosinţei); achiziţionarea ca persoană fizică a autoturismelor second-hand din spaţiul intracomunitar, în speţă Germania şi Olanda, în scopul revânzării acestora; achiziţionarea de la firmele inculpatului V.C.C. a unor autoturisme second hand în scopul revânzării acestora.
Niciun mijloc de probă nu dovedeşte o acţiune conjugată a sa, cu cea a inculpatului V.C., cu atât mai puţin cu cea a inculpatului L.A.
Susţinerile inculpatului V.C. care a afirmat că inculpatul C.I. ar fi înfiinţat de fapt cele două societăţi comerciale evazI.iste, au fost contrazise de înscrisurile administrate ca mijloace de probă în cauză, din care a rezultat că asociat unic, administrator şi singura persoană care a subscris şi vărsat capitalul social, este V.C.
De menţionat faptul că, în prima sa declaraţia olografă, acesta a menţionat în mod expres, că de unul singur a înfiinţat cele două societăţi, şi tot de unul singur, fără nici un ajutor din partea vreunei alte persoane, a cumpărat şi revândut, autoturisme second hand.
Este adevărat că ulterior, în cursul urmăririi penale, acesta a declarat că şi recurentul a participat la astfel de activităţi, ajutându-i, atât la înfiinţarea societăţilor, cât şi la achiziţionarea şi vânzarea de autoturisme second hand.
Dar, în ultima declaraţia dată în faţa instanţei de apel, V.C.C. a revenit la cele afirmate în prima declaraţia olografă dată în cursul urmăririi penale, susţinând condiţI.at că, atât înfiinţarea celor două societăţi comerciale, cât şi cumpărarea şi revânzarea autoturismelor second hand Ie-a făcut de unul singur, fără a fi ajutat în vreun fel de inculpatul-recurent.
Este de asemenea adevărat şi faptul că recurentul a completat mai multe facturi aparţinând celor două societăţi ale lui V.C.C., la rugămintea acestuia, lucru pe care l-a făcut nu în scopul ca acesta să comită infracţiuni, ci pentru că au fost momente în care aflat alături de el în târgurile din Olanda sau Germania de unde s-au achiziţionat şi revândut autoturisme second hand, sau în târgurile din România, iar acesta din urmă l-a rugat să-l ajute, întrucât el era fie ocupat cu achiziţionarea de alte autoturisme cu discuţii cu potenţialii clienţi, sau pur şi simplu se afla în altă parte.
Întotdeauna V.C.C. îi lăsa inculpatului-recurent C.I., la îndemână, facturi ce aparţineau celor două societăţi comerciale ale sale, semnate şi ştampilate, recurentul nefăcând altceva decât să completeze numele cumpărătorului, marca autoturismului şi suma de bani.
Cele două societăţi au desfăşurat activităţi de achiziţionare şi desfacere a autoturismelor second-hand, doar prin inculpatul V.C.
Ulterior, acesta a cesI.at cele două societăţi către terţe peroane, una dintre ele fiind inculpatul L.A.M..
În acest sens, sunt menţiunile de la R.C.I. - Argeş şi declaraţiile martorilor S.L., P.A. şi C.G.
Dacă inculpatul C.I. ar fi „înfiinţat" cele două firme, tot el ar fi fost şi cel care ar fi depus diligente pentru cesionarea lor.
Recurentul inculpat face referiri la conţinutul declaraţiei martorului P.A. (fila 569 dosar instanţă), declaraţiei martorului S.L. din 31 mai 2012, declaraţiei martorului C.G. (dată în şedinţa publică din 29 noiembrie 2012 ), declaraţiei martorului F.P.B.
Inculpatul V.C. nu se afla în nicio stare de incompatibilitate şi deja desfăşura activităţi comerciale constând în achiziţionarea automobilelor second-hand din spaţiul intracomunitare, în momentul când inculpatul C.I. îi solicita martorului F.P.B. „să-i găsească un asociat".
Niciodată şi în niciun fel, recurentul nu a desfăşurat activităţi de achiziţionare sau comercializare de autoturisme second hand împreună cu L.A.M., pe firma cesI.ată acestuia de către V.C.C., respectiv SC C.J.A.R. SRL Bradu şi nici nu a avut vreo activitate împreună cu acesta în cadrul societăţii respective.
În niciun moment recurentul C.I. nu a participat la activităţi de cumpărare/revânzare de autoturisme second hand împreună cu V.C.C. şi L.A.M.
Pentru existenţa infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 367 C. pen. actual este necesar ca grupul să fie „format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioada de timp şi pentru a acţI.a în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni".
Lipsind în acest fel un element constitutiv important al infracţiunii a solicitat achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) ) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.
De asemenea, recurentul inculpat a arătat că nu poate fi reţinută în sarcina unui inculpat şi cu atât mai multă să fie condamnat, complicitate la o infracţiune comisivă, fiind invocat art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
O astfel de infracţiune nu poate fi săvârşită decât de către autor, cu intenţie directă sau indirectă.
Nu s-a făcut în niciun fel dovada că inculpatul C.I. a avut o înţelegere cu inculpatul V.C. de a-l ajuta pe acesta la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. De altfel, nici în cuprinsul rechizitoriului nu se descrie în vreun fel în ce a constat ajutorul pe care se presupune că l-ar fi acordat inculpatului V.C. şi cum s-a materializat acest ajutor.
Inculpatul C.I. a achiziţionat individual, ca persoană fizică, autoturisme second-hand din ţară şi din spaţiul intracomunitar, pe care Ie-a revândut tot ca persoană fizică.
Prin urmare, aşa cum au concluzI.at şi experţii cauzei, nu a putut fi obligat la plata T.V.A., fiind făcute referiri la concluzii ale acestora.
Pentru autoturismele achiziţionate şi revândute în nume propriu (eventuala neplată a impozitului pe venit), inculpatul C.I. nu a fost trimis în judecată.
Faptul că acesta a desfăşurat doar acte de cumpărare şi revânzare individual şi în scop propriu a rezultat din declaraţiile a nu mai puţin de 40 de martori.
Tot din declaraţiile acestora a rezultat că inculpatul C.I. nu a administrat nici în fapt şi nici în drept, vreuna din cele două societăţi prin care s-au comercializat autoturismele second-hand, aşa cum, de altfel, a declarat şi inculpatul V.C.C., atât în declaraţia olografă dată în cursul urmăririi penale, cât şi în ultima declaraţie dată în şedinţă publică în faţa Curţii de Apel Piteşti.
Din declaraţiile acestor martori a rezultat: că inculpatul a acţI.at individual şi nu în „asociere" cu alte persoane, cu atât mai puţin cu inculpaţii V.C. sau L.A.; că a cumpărat şi ulterior a valorificat autoturisme second-hand doar ca persoană fizică şi în nume propriu; că nu a realizat niciodată acte de administrare, în drept sau în fapt, la SC C.J.A.R. SRL şi SC V.A.S. SRL.
În acest sens au fost făcute referiri la aspecte din conţinutul declaraţiilor martorilor C.R.C. (dată în şedinţa publică din 17 mai 2012 ), l.D.P. (dată în şedinţa publică din 17 mai 2012), S.D.M. (dată în şedinţa publică din 17 mai 2012) C.T.E. (dată în şedinţa publică din 17 mai 2012) L.T.F., (dată în şedinţa publică din 17 mai 2012) B.M.A., (dată în şedinţa publică din 17 mai 2012) S.L., (dată în şedinţa publică din 31 mai 2012) L.G.N., (dată în şedinţa publică din 31 mai 2012) M.M.S., dată în şedinţa publică din 14 iunie 2012) B.D.A., (dată în şedinţa publică din 14 iunie 2012) A.l., (dată în şedinţa publică din 14 iunie 2012), R.R.P., (dată în şedinţa publică din 14 iunie 2012) B.A., (dată în şedinţă publică din 14 iunie 2012), T.M. Dorian (dată în şedinţă publică din 6 septembrie 2012), T.V.R. (dată în şedinţa publică din 20 septembrie 2012), I.C. (dată în şedinţa publică din 20 septembrie 2012), P.C. (dată în şedinţa publică din 20 septembrie 2012), P.S.M. (dată în şedinţa publică din 20 septembrie 2012), D.V.M. dată în şedinţa publică din 20 septembrie 2012), P.A. (fila 569 dosar instanţă), C.L.M. (dată în şedinţa publică din 18 octombrie 2012); I.L. (dată în şedinţa publică din 18 octombrie 2012), M.M.I. (dată în şedinţa publică din 18 octombrie 2012), C.M.I. (dată în şedinţa publică din 18 octombrie 2012), C.P. (dată în şedinţa publică din 18 octombrie 2012), P.M.V. (dată în şedinţa publică din 18 octombrie 2012), I.G. (şedinţa publică din 1 noiembrie 2012), P.C. (dată în şedinţă publică din 1 noiembrie 2012), A.L.C. (dată în şedinţa publică din 1 noiembrie 2012), D.C. (dată în şedinţa publică din 1 noiembrie 2012), l.N. (dată în şedinţa publică din 1 noiembrie 2012 ), C.I. (dată în şedinţă publică din 1 noiembrie 2012), F.V. (dată în şedinţa publică din 1 noiembrie 2012), N.C. (dată în şedinţa publică din 1 noiembrie 2012), C.G. (dată în şedinţă publică din 29 noiembrie 2012), Ş.l.A. (dată în şedinţă publică din 29 noiembrie 2012), F.P.B. dată în şedinţă publică din 29 noiembrie 2012), Z.R.N. (dată în şedinţă publică din 29 noiembrie 2012), I.C.L. (dată în şedinţa publică din 29 noiembrie 2012), F.G.M. (dată în şedinţă publică din 29 noiembrie 2012), D.V. (dată în şedinţă publică din 29 noiembrie 2012 ), T.M.C. (dată în şedinţa publică din 29 noiembrie 2012).
Pentru toate argumentele mai sus dezvoltate s-a solicitat admiterea recursului şi pe fond achitarea inculpatului-recurent în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.
De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse motive de recurs dezvoltate de recurentul C.I., prin cel de-al doilea apărător, aflate la filele 110-112 la care s-a ataşat şi cauza Albert împotriva României.
Se arată că a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. anterior şi art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005. La capitolul identificării legii penale mai favorabile solicită a se constata că vechea reglementare din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. anterior se regăseşte în prevederile art. 367 alin. (1) C. pen. în vigoare. Fără ezitare legea penală mai favorabilă este N.C.P., în categoria împrejurărilor ce urmează a fi avute în vedere, criteriul limitei de pedeapsă fiind prioritar. Legea penală specială nr. 241/2005 nu comportă alte discuţii privind caracterul de lege favorabilă, însă în opinia apărării urmează a fi examinată din perspectiva motivelor de recurs vizând întrunirea elementelor constitutive ale unei infracţiuni.
La capitolul lege penală mai favorabilă, se apreciază că dispoziţiile vizând cumulul juridico-aritmetic prevăzut de art. 30 alin. (1) lit. b) C. pen. nou nu sunt de natură să schimbe în mod substanţial perspectiva limitelor pedepsei din noua reglementare a art. 367. Consideraţiile în opinia recurentului sunt valabile numai în condiţiile în care faptele pentru care a fost condamnat ar fi fost efectiv săvârşite. Pentru considerentele pe care le va prezenta în continuare şi care constituie motive de recurs a criticat cele două sentinţe judecătoreşti după cum urmează:
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. anterior devenită art. 367 C. pen. în vigoare, motivul de recurs vizează art. 3859 pct. 17. Nu s-au administrat probatorii de către cele două instanţe, din care să rezulte că presupusul grup infracţional, ar fi avut un lider, un scop bine definit şi că în acest grup sunt participanţi penal, cel puţin trei persoane. în realitate sunt două societăţi comerciale SC C.J.A.R. SRL şi respectiv SC V.A.S. SRL, prin intermediul cărora mai multe persoane din România au cumpărat autoturisme aduse din spaţiul intracomunitar şi pentru care reprezentanţii celor două societăţi nu au plătit T.V.A. şi respectiv impozit pe profit. Nu s-au făcut dovezi în niciun fel de vreo participare, măcar formală, a recurentului la activitatea comercială sau în cadrul relaţiilor fiscale pentru cele două societăţi.
Recurentul a recomandat clienţi din categoria cumpărătorilor şi a pus la dispoziţie au autoturism proprietatea sa, pentru realizarea operaţiunilor de import din Germania. A condus personal maşina în timpul liber primind o sumă de bani modică pentru combustibil şi serviciul de şofer. Nu a rezultat de nicăieri în niciun moment că recurentul ar fi ştiut despre împrejurarea că administratorii, în fapt sau în drept ai celor două societăţi nu doresc sau nu vor să-îşi achite obligaţiile fiscale.
În notele scrise depuse la apel a detaliat la filele 6-10 pentru fiecare cumpărător în parte - care are statut de martor-în rezumat, declaraţia sa, precum şi elementele din care a rezultat neechivoc că nu s-a asociat niciodată cu nicio persoană în vederea realizării laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005. Pe scurt, nu exista un program, un obiectiv un criteriu real de conducere care să justifice existenţa infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 367 C. pen. în vigoare.
Soluţia care se impune este a se constata incidenţa art. 16 lit. a) C. pen. actual, fapta nu există şi a se dispune achitarea recurentului.
Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală motivul de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17, s-a făcut o greşită aplicare a legii, în sensul că, deşi recurentul nu a avut nicio participare, nici în fapt, nici în drept, în activitatea societăţii s-a considerat că ar fi fost complicele celor doi administratori. Când se trece la descrierea operaţiunilor pe care le-ar fi săvârşit s-a susţinut că din totalul de 48 de autoturisme aduse pentru cele două firme el ar fi recomandat sau ar fi transportat pentru un număr de 13 şi respectiv 16 autoturisme. Nu a văzut ce legătură este între operaţiunea de recomandare pentru un număr de viitor cumpărători şi neplata obligaţiilor fiscale de către cei doi administratori. La fila 19 din sentinţa penală 410/2013 s-a făcut afirmaţia:" pentru inculpatul C.I. elementul material al infracţiunii de complicitate la evaziunea fiscală a constat în ajutorul pe care l-a oferit inculpatului V.C.C., dar şi inculpatului L.A.M., la înfiinţarea celor două firme, în desfăşurarea activităţii lor, în conducerea în fapt a acestora, susţinerea financiară la achiziţionarea autoturismelor. încadrarea participaţiei sale penale în forma complicităţii s-a făcut, deoarece, deşi acesta coordona, în fapt, întreaga activitate a celor două societăţi, în actele de constituire a firmelor, acesta nu apărea sub nicio calitate".
Iar Curtea de Apel Piteşti a respins apelul cu motivarea ca:" din probele administrate a rezultat că inculpatul C.I. administra în fapt cele două societăţi comerciale şi asigura coordonarea întregului grup infracţional."
Prin hotărârea C.E.D.O. din 16 ianuarie 2010 cazul Albert împotriva Statului Român, pe care a anexat-o prezentelor motive, s-a statuat ca nerăspunderea la o cerere - excepţie, este o încălcarea a articolului 6 din Convenţie.
Recurentul prin apărător consideră că avea dreptul minimal ca pentru orice acuzaţie să i se arate în mod concret în ce anume a constat participarea sa cu raportare directă la infracţiunea de evaziune fiscală. Enumerativ se putea arăta după administrarea dovezilor, că ar fi propus şi participat la vânzarea unei societăţi ajunsă în faliment şi care nu şi-a plătit dările pentru a-şi ascunde urma, că ar fi contribuit la o evidenţă defectuoasă. în niciun caz nu s-a putut susţine vinovăţia recurentului motivat de singurul argument că ar fi recomandat amatori pentru cumpărarea unor maşini din import şi că ar fi împrumutat cu sume de bani la momentul achiziţiei persoane din conducerea societăţii. Activitatea recurentului nu are nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat în societate. Paradoxul incriminării constă în acceptarea poziţiei subiective a administratorului V.C., care a înţeles să uzeze de prevederea art. 3201 pct. 7 C. proc. pen., recunoscându-şi vinovăţia în totalitate şi deşi era administratorul societăţii prin aplicarea prevederilor sus citate a beneficiat de o pedeapsă redusă şi cu suspendare. Nu a avut nicio participare în activitate economică concretă a celor două societăţi, inclusiv raporturile fiscale şi prin urmare îi sunt incidente dispoziţiile art. 16 lit. c) C. pen. în vigoare.
Are şi un subsidiar pentru acest motiv de recurs, care a vizat greşita reportare a faptelor recurentului la transferul intracomunitar pentru 48 de autoturisme, deşi din toate probele administrate a rezultat că recurentul a participat în forma pe care a arătat-o numai la transferul a 28 de autoturisme.
A făcut precizarea că prin sentinţa penală nr. 410 din 25 aprilie 2013 pentru un alt inculpat, respectiv L.A., participarea acestuia a fost mai mică decât actul grupului şi i-au fost înlăturate prevederile alin. (2) ale art. 9 din Legea nr. 241/2005. Crede că măcar minimal şi pentru recurent se impunea o limitare la 28 de autoturisme.
În cauză un asemenea tratament l-a avut şi Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Piteşti când s-a redus prejudiciul, exclusiv la situaţia fiscală a celor două firme, aşa cum a rezultat din expertiza contabilă, efectuată în cauză şi nu la nivelul pretenţiilor civile ale A.N.A.F. - şi pentru această infracţiune soluţia care se impune este achitarea.
Constând în încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia C.E.D.O. aşa cum au fost soluţI.ate în cauza Albert împotriva României, Hotărârea nr. 31911/03 din 16 februarie 2010 referitoare la cele două instanţe au încălcat dreptul la apărare al recurentului, atât în ceea ce priveşte verificarea apărărilor formulate, cât şi în motivarea în fapt şi în drept a concluziilor condamnatoare la care a ajuns instanţa. S-a regăsit o speţă similară în cazul Nicolae Mischie contra României, publicat în M. Of. din 16 august 2014 în care se arată obligativitatea instanţelor de a administra probatorii şi respectiv de a-şi motiva concluziile finale.
Motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. actual şi ale art. 3 şi următoarele din Legea nr. 187/2012, constând în aceea că după examinarea aplicării legii penale mai favorabile, solicită a se aplica o pedeapsă în alte limite decât cele în care s-a judecat cauza în fond şi apel, considerând că s-ar putea aplica prevederile art. 91 lit. a) C. pen. actual, dispunând suspendarea pedepsei sub supraveghere.
Faţă de motivele sus arătate, în varianta A a solicitat admiterea recursului, casarea cu reţinere şi a s-a dispus achitarea recurentului, în varianta B a se casa cu trimitere la instanţa de apel, cu indicaţia de a se administra probatorii din care să rezulte săvârşirea faptelor arătate în rechizitoriu, să se verifice apărările recurentului şi să se stabilească, prin completarea raportului de expertiză, dacă a avut într-adevăr vreo participare la infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită de administratorii celor două firme - motivaţia strict contabilă - şi cuantumul sumei ce i s-ar putea imputa.
Pentru al treilea argument într-un subsidiar îndepărtat, a solicitat a se face aplicarea legii penale mai favorabile şi noile limite de pedeapsă, să o reindividualizeze şi a se face aplicarea legii dispoziţiilor art. 91 lit. a) C. pen. actual, dispunând suspendarea sub supraveghere, tratament egal cu al administratorilor.
La termenul de judecată de la 12 iunie 2014, în recurs, Înalta Curte conform dispoziţiilor art. 357 alin. (1) raportat la art. 356 alin. (3) C. proc. pen., constatând întemeiate cererile de amânare formulate de către recurenţii inculpaţi V.C.C. şi C.I., pentru a le da posibilitatea să-şi angajeze apărători şi să-şi pregătească apărarea, cauza fiind la primul termen de judecată, aşa cum rezultă din încheierea de la acea dată, aflată la filele 60-61 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 25 septembrie 2014, Înalta Curte, conform art. 357 alin. (1) raportat la art. 356 alin. (3) C. proc. pen., cu referire la art. 10 C. proc. pen. şi art. 6 din C.E.D.O., constatând întemeiată cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al recurentului inculpat C.I., avocat F.C., în raport cu actul medical depus la dosarul cauzei, aflată la filele 78-79 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 23 octombrie 2014, Înalta Curte, după deliberare, a apreciat că se impune prezenţa în instanţă a recurentului inculpat V.C.C. pentru a fi întrebat cu privire la aspectele sesizate, motiv pentru care se va emite mandat de aducere cu însoţitor, în măsura în care este posibil, astfel încât, dacă nu va fi posibil va exista la dosar un proces-verbal în care se va releva faptul dacă este sau nu plecat din ţară ori dacă poate ori nu să fie prezent în instanţă, cât şi pentru a verifica dacă se impune consecinţa revocării măsurii preventive a controlului judiciar şi faţă de lipsa de procedură cu intimatul inculpat L.A.M., a fost amânată cauza pentru termenul de la 6 noiembrie 2014, potrivit încheierii de la data menţionată, aflată la filele 119-120 dosarul Înaltei Curţi.
Concluziile apărătorilor părţilor, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al recurentului inculpat C.I. au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursurile declarate de recurenţii inculpaţi V.C.C. şi C.I. şi de recurenta parte civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Ploieşti prin A.J.F.P. Argeş împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 17 2 C. proc. pen. pentru recurentul inculpat V.C.C. şi art. 3859 pct. 12 şi 14 din acelaşi cod pentru recurentul inculpat C.I., Înalta Curte constată recursurile ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul inculpat V.C.C.:
Potrivit art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale publicată în M. Of. nr. 515 din 14 august 2013 şi intrată în vigoare la 1 februarie 2014, se prevede că"Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."
În contextul concret al cauzei, recursurile părţilor au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 februarie 2014, cu prim termen de judecată, în recurs, stabilit aleatoriu la data de 12 iunie 2014, însă recursurile au fost declarate împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel la data de 20 decembrie 2013 anterior intrării în vigoare a C. pen. actual, respectiv inculpatul V.C.C. la data de 24 decembrie 2013, fila 4 dosarul Înaltei Curţi inculpatul C.I. la data de 23 decembrie 2013, fila 5 dosarul Înaltei Curţi şi recurenta parte civilă la data de 23 decembrie 2013, fila 6 dosarul Înaltei Curţi. Aşadar recursurile au fost declarate anterior modificărilor survenite în condiţiile mai sus arătate şi chiar dacă au fost înregistrate ulterior intrării în vigoare a C. proc. pen. şi stabilit primul termen de judecată sub regimul noului cod, cauza rămâne în competenţa instanţei supreme potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
În aceste condiţii, sunt incidente prevederile Legii nr. 2/2013.
Prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. publicată în M. Of., Partea I nr. 89 din 12 februarie 2013 au fost aduse mai multe modificări unor acte normative printre care şi unor dispoziţii ale C. proc. pen., printre acestea regăsindu-se şi dispoziţiile art. 3859, 38510 şi 38510 a, 38515 pct. 2 lit. c)) şi d).
În conţinutul art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin actul normativ invocat au fost reduse cazurile în care se poate face recurs, respectiv la pct. 1,3, 4, 5, 6, 12, 13, 14, 15, 16, 172 C. proc. pen., fiind abrogate pct. 2, 7-11, 17, 171, 18-21 C. proc. pen.
În alin. (3)1 şi (4) se statuează:"Cazurile prevăzute în alin. (1 ) pct. 1, 3-6, 13 şi 14 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului. Când instanţa ia în considerare motivele de casare din oficiu, este obligată să le pună în discuţia părţilor.
În conţinutul art. 38510 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat se prevede că:
„(1) Recursul trebuie să fie motivat. (2) Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
(2 1) în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se iau în considerare din oficiu.
(3) Dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut în art. 3856 alin. (3), când recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii."
Prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5714/118/2012 şi s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
În considerentele deciziei, instanţa de contencios constituţional a constatat că prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor.
„Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că numai interpretarea prevederilor art. 5 C. pen. în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei este singura care poate înlătura viciul de neconstituţionalitate.
50. Potrivit jurisprudenţei sale, Curtea a consacrat posibilitatea şi obligaţia sa de a interveni, ori de câte ori este sesizată, în cazul în care un text legal poate genera interpretări de natură a aduce atingere prevederilor constituţionale. în practica sa recentă, Curtea a statuat că, „fără a nega rolul constituţional al instanţei supreme, a cărei competenţă este circumscrisă situaţiilor de practică neunitară, Curtea Constituţională reţine că, în cazul în care un text legal poate genera interpretări diferite, este obligată să intervină ori de câte ori acele interpretări generează încălcări ale prevederilor Legii fundamentale. Constituţia reprezintă cadrul şi măsura în care legiuitorul şi celelalte autorităţi pot acţI.a; astfel şi interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să ţină cont de această exigenţă de ordin constituţional cuprinsă chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie" (Decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012, publicată în M. Of. nr. 67 din 31 ianuarie 2013).
51. Acest lucru este valabil şi în ipoteza în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în realizarea atribuţiilor constituţionale prevăzute de art. 126 alin. (3), a pronunţat o decizie pentru interpretarea şi aplicarea unitară a legii cu ocazia soluţI.ării unui recurs în interesul legii. Prin aceasta instanţa de contencios constituţional nu intră în sfera de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece «Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (3), are competenţa exclusivă de a se pronunţa asupra problemelor ce ţin de interpretarea şi aplicarea unitară a legii ori de câte ori practica judiciară impune acest lucru. Aşa fiind, o decizie pronunţată într-o astfel de procedură nu poate constitui eo ipso obiect al cenzurii instanţei de contencios constituţional (a se vedea Decizia nr. 409 din 4 noiembrie 2003, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 848 din 27 noiembrie 2003). Cu toate acestea, împrejurarea că printr-o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii se dă unui text legal o anumită interpretare nu este de natură a fi convertită într-un fine de neprimire care să oblige Curtea ca, în pofida rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, să nu mai analizeze textul în cauză în interpretarea dată de instanţa supremă (a se vedea Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011).» (a se vedea Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011).
52. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit că, „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare" (Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011). De asemenea, „în interpretarea legii, instanţele judecătoreşti, între care şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trebuie să respecte cadrul constituţional, iar sancţionarea depăşirii/încălcării acestuia revine în exclusivitate Curţii Constituţionale" (a se vedea în acest sens Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011,pre-citată).
53. Aceleaşi raţiuni subzistă şi în ce priveşte consacrarea unei anumite interpretări legale prin hotărâri prealabile pronunţate în temeiul art. 475 şi următoarele C. proc. pen., deoarece şi aceste din urmă norme sunt, în concepţia legiuitorului, o reflexie a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (3) potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale," Or, cap. VI al Titlului III C. proc. pen. instituie "Dispoziţii privind asigurarea unei practici unitare" care se poate realiza fie prin recursuri în interesul legii, fie prin hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
De aceea, conţinutul normei juridice, în interpretarea dată prin aceste din urmă hotărâri, este supus controlului de constituţionalitate, asemenea interpretărilor date prin deciziile care soluţI.ează recursurile în interesul legii, aşa cum s-a stabilit prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale arătată mai sus. în măsura în care prin dezlegarea dată unor probleme de drept se atribuie unui text de lege un anumit înţeles, instanţa de judecată, din oficiu, procurorul sau partea dintr-un proces care se consideră prejudiciată constituţional de dispoziţia legală respectivă în interpretarea statuată prin hotărârea prealabilă pot uza de invocarea excepţiei de neconstituţionalitate.
54. Curtea Constituţională reafirmă faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, "De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru w/for."în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţI.ale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reţinut că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010).
55. Astfel, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, mentinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, instanţele judecătoreşti trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare. De altfel, Curtea Constituţională a statuat că, în ceea ce priveşte determinarea concretă a legii penale mai favorabile, "aceasta vizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terţia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze" (Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011). Prin urmare, orice altă interpretare pe care practica judecătorească o atribuie textului conferă acestuia vicii de neconstituţionalitate.
56. Totodată, Curtea observă că prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a decis că în aplicarea art. 5 C. pen. prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă fată de instituţia pedepsei, conferind astfel art. 5 C. pen., în interpretarea dată, valenţe neconstitutI.ale. Curtea constată că, odată cu publicarea prezentei decizii în M. Of. al României, efectele Deciziei nr. 2 din 14 aprilie 2014 a instanţei supreme încetează în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie şi cu cele ale art. 4771 C. proc. pen.
57. De asemenea, Curtea reţine că dispoziţiile art. 5 alin. (2) teza întâi, conform căreia „Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale (...) dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile", nu sunt incidente ca efect al pronunţării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituţională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecinţe asupra existenţei normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabileşte doar, pe cale de interpretare, un unic înţeles constituţional al art. 5 C. pen. 58. Curtea constată că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile şi nicio autoritate nu poate ignora înţelesul constituţional astfel stabilit."
Din analiza cauzei rezultă că prima critică formulată în motivele scrise depuse la dosar, întemeiată pe dispoziţiile art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. nu a fost susţinută oral, de către apărătorul recurentului inculpat în dezbateri, însă chiar şi în aceste condiţii aceasta aşa cum a fost arătată în scris, respectiv inexistenţa dintre cei doi inculpaţi V.C.C. şi C. vreunei asocieri în vederea săvârşirii de infracţiuni cu raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 39/2003, inculpaţii acţI.ând independent, nefiind grup organizat aşa că nu sunt întrunite prevederile art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. anterior, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală, nu poate fi examinată prin prisma cazului de casare invocat, întrucât aceasta tinde să schimbe situaţia de fapt stabilită, ceea ce nu mai poate fi evaluată, în condiţiile abrogării cazului de casare prevăzut la art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., prin actul normativ mai sus menţionat.
De altfel, nici temeiul achitării solicitat nu s-ar fi putut înscrie în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., întrucât dispoziţiile art. 10 lit. b) C. proc. pen. vizează situaţia că fapta nu este prevăzută de legea penală, numai prevederile art. 10 lit. d) din acelaşi cod, vizau situaţia faptei care îi lipseşte unul din elementele constitutive, acesta din urmă nefiind invocat.
De asemenea, nici cea de-a doua critică invocată oral, în dezbateri şi circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 2 C. proc. pen. în vigoare, respectiv solicitarea reducerii pedepsei stabilite în sarcina inculpatului şi aplicarea dispoziţiilor art. 76 şi art. 74 C. pen. anterior raportat la aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. pen. anterior, nu poate fi analizată, întrucât cazul de casare invocat nu se regăseşte printre cele care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Înalta Curte constată, însă, că de la momentul pronunţării deciziei instanţei de apel Ia data de 20 decembrie 2013 a intrat în vigoare la 1 februarie 2014 N.C.P. care cuprinde modificări sub aspectul multor instituţii ale dreptului penal partea generală, cât şi partea specială devenind incidente dispoziţiile art. 5 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
Legiuitorul a stipulat în conţinutul art. 5 privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei „(1) în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstitutI.ale, precum şi ordonanţelor de urgentă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile."
Incidenţa efectivă a dispoziţiilor art. 5 din N.C.P. impune ca succesiunea de legi penale să îndeplinească mai multe condiţii şi anume: succesiunea de legi penale să intervină între momentul comiterii faptei şi momentul judecării definitive a infractorului; toate legile succesive să incrimineze fapta comisă; legile succesive incriminează sau sancţI.ează diferit fapte comisă.
În condiţiile concrete din prezenta cauză suntem în prezenta unui caz de aplicare a legii penale mai favorabile, deoarece legea nouă modifică modul de sancţI.are a faptei, domeniul de aplicare al normei de incriminare, condiţiile de tragere la răspundere penală.
Utilizând criteriul aprecierii in concreto pentru determinarea legii penale mai favorabile se vor examina următoarele aspecte:
- modificarea condiţiilor de incriminare;
- modificarea condiţiilor de tragere la răspundere penală;
- modificarea regimului sancţionator.
Atunci când legile succesive prevăd pedepse diferite, determinarea legii penale mai favorabile se va face având în vedere mai întâi pedeapsa principală.
Dacă cele două legi prevăd pedepse din specii diferite, se va avea în vedere ierarhizarea legală a acestora, conform căreia amenda este mai favorabilă decât pedeapsa închisorii care este, la rândul ei, mai favorabilă decât detenţiunea pe viată.
Totuşi, şi de această dată trebuie făcută o apreciere in concreto, ierarhizarea legală fiind doar orientativă.
Aceasta deoarece ar fi posibil ca o normă de incriminare dintr-o lege care prevede pedeapsa închisorii să fie mai favorabilă decât o lege care sancţI.ează fapta doar cu amendă.
Atunci când legile succesive prevăd pedepse din aceeaşi specie se va avea în vedere durata sau cuantumul acestora.
Astfel, dacă pedepsele prevăzute de legile succesive au acelaşi minim special va fi mai favorabilă cea care prevede un maxim special mai redus, iar dacă au acelaşi maxim va fi mai favorabilă legea care prevede un minim mai redus, iar cealaltă un maxim mai redus, alegerea legii mai favorabile se va face tot in concreto, având în vedere pedeapsa spre care se orientează.
În situaţia în care instanţa consideră că se impune a fi aplicată o pedeapsă orientată spre maxim, va fi mai favorabilă legea care are un maxim mai redus; dacă, dimpotrivă, instanţa apreciază că se poate aplica o pedeapsă orientată spre minimul special, va fi mai favorabilă legea care are minimul mai redus.
Dacă una dintre legile succesive prevede alternativ închisoarea şi amenda, va fi mai favorabilă legea care prevede şi amenda dacă instanţa decide să aplice această pedeapsă.
În caz contrar, va fi mai favorabilă legea care prevede pedeapsa închisorii în limite mai reduse, indiferent dacă este cea prevăzută alternativ cu amenda sau este pedeapsa unică. în acest caz instanţa se va orienta asupra pedepsei aplicabile potrivit fiecărei legi în parte, iar apoi, comparând pedepsele pe care Ie-a ales va determina legea mai favorabilă.
În ipoteza în care legile succesive prevăd aceleaşi limite pentru pedeapsa principală vor fi avute în vedere alte elemente.
Astfel, va fi mai favorabilă legea care nu prevede pedepse complementare sau cea potrivit căreia aceste pedepse sunt mai reduse ca durată. Chiar dacă limitele pedepsei au rămas aceleaşi în legile succesive, este mai favorabilă legea care prevede cauze de reducerea pedepsei sau cauze de nepedepsire în măsura în care acestea sunt aplicabile în situaţia concretă dedusă judecăţii.
De asemenea, se va avea în vedere posibilitatea acordării suspendării condiţI.ate şi durata termenului de încercare al acesteia, posibilitatea liberării condiţI.ate, condiţiile în care intervine reabilitarea etc.
În orice caz, determinarea legii penale se face prin raportare la cazul concret şi presupune adesea utilizarea combinată a mai multor criterii (din cele menţionate).
În contextul concret al cauzei, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul V.C.C., în raport cu faptele pentru care a fost trimis în judecată, respectiv art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 13 C. pen., anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, faţă de dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen. actual, art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 care nu s-au modificat şi dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. actual, pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 C. pen. anterior şi art. 66 C. pen. actual, art. 71 C. pen. anterior referitor la pedepsele accesorii şi art. 65 din actualul cod, faţă de art. 5 C. pen. actual privind aplicarea legii penale mai favorabile până la soluţI.area definitivă a cauzei, în raport cu aprecierea globală, aşa^ cum a statuat Curtea Constituţională prin decizia mai sus menţionată, Înalta Curte constată că legea veche, respectiv C. pen. anterior este lege penală mai favorabilă, în raport cu dispoziţiile art. 34 lit. b) C. pen. anterior, privind pedeapsa principală în caz de infracţiuni săvârşite de persoana fizicăjntrucât modul de aplicare viza pedeapsa cea mai grea, care putea fi sporită până la maximul ei special, iar când acest spor era neîndestulător,la care se putea adăuga un spor de până la 5 ani, chiar şi în condiţiile dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. pen. anterior, în timp ce în condiţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. actual, referitoare la pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni, şi anume când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un sport de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, şi în condiţiile art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. actual, care este mai aspru reglementată decât vechea reglementare, cuantumul pedepselor reduse în condiţiile art. 3201 alin. (7) din C. proc. pen. anterior şi cele prevăzute la art. 396 alin. (1) C. proc. pen. actual, fiind acelaşi, astfel încât faţă de dispoziţiile art. 34 lit. b) C. pen. anterior lege penală mai favorabilă, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. pen. anterior, având un regim sancţionator mai blând, va atrage ca aplicabilitate toate dispoziţiile C. pen. anterior, urmând a fi menţinute încadrările iniţiale, pedepsele şi modalitatea de executare aplicată de instanţe.
Referitor la recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva aceleiaşi decizii:
Potrivit art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale publicată în M. Of. nr. 515 din 14 august 2013 şi intrată în vigoare la 1 februarie 2014, se prevede că"Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."
În contextul concret al cauzei, recursurile părţilor au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 februarie 2014, cu prim termen de judecată, în recurs, stabilit aleatoriu la data de 12 iunie 2014, însă recursurile au fost declarate împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel la data de 20 decembrie 2013 anterior intrării în vigoare a C. pen. actual, respectiv inculpatul V.C.C. la data de 24 decembrie 2013, fila 4 dosarul Înaltei Curţi inculpatul C.I. la data de 23 decembrie 2013, fila 5 dosarul Înaltei Curţi şi recurenta parte civilă la data de 23 decembrie 2013, fila 6 dosarul Înaltei Curţi. Aşadar recursurile au fost declarate anterior modificărilor survenite în condiţiile mai sus arătate şi chiar dacă au fost înregistrate ulterior intrării în vigoare a C. proc. pen. şi stabilit primul termen de judecată sub regimul noului cod, cauza rămâne în competenţa instanţei supreme potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
În aceste condiţii, sunt incidente prevederile Legii nr. 2/2013.
Prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. publicată în M. Of., Partea I nr. 89 din 12 februarie 2013 au fost aduse mai multe modificări unor acte normative printre care şi unor dispoziţii ale C. proc. pen., printre acestea regăsindu-se şi dispoziţiile art. 3859, art. 38510 şi art. 38510 a, art. 38515 pct. 2 lit. c)) şi d).
În conţinutul art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin actul normativ invocat au fost reduse cazurile în care se poate face recurs, respectiv la pct. 1, 3, 4, 5, 6, 12, 13, 14, 15, 16, 172 C. proc. pen., fiind abrogate pct. 2, 7-11, 17, 17, 18-21 C. proc. pen.
În alineatele ( 31) şi (4) se statuează:"Cazurile prevăzute în alin. (1 ) pct. 1, 3-6, 13 şi 14 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului. Când instanţa ia în considerare motivele de casare din oficiu, este obligată să le pună în discuţia părţilor.
În conţinutul art. 38510 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat se prevede că:
„(1) Recursul trebuie să fie motivat.
(2) Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
(2 1) În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi ( 2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se iau în considerare din oficiu.
(3) Dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut în art. 3856 alin. (3), când recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii."
Prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014 a fost admisă excepţia de neconstitutI.alitate ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5714/118/2012 şi s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
În considerentele deciziei, instanţa de contencios constituţional a constatat că prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor.
„Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că numai interpretarea prevederilor art. 5 C. pen. în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei este singura care poate înlătura viciul de neconstituţionalitate.
50. Potrivit jurisprudenţei sale, Curtea a consacrat posibilitatea şi obligaţia sa de a interveni, ori de câte ori este sesizată, în cazul în care un text legal poate genera interpretări de natură a aduce atingere prevederilor constituţionale. în practica sa recentă, Curtea a statuat că, „fără a nega rolul constituţional al instanţei supreme, a cărei competenţă este circumscrisă situaţiilor de practică neunitară, Curtea Constituţională reţine că, în cazul în care un text legal poate genera interpretări diferite, este obligată să intervină ori de câte ori acele interpretări generează încălcări ale prevederilor Legii fundamentale. Constituţia reprezintă cadrul şi măsura în care legiuitorul şi celelalte autorităţi pot acţI.a; astfel şi interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să ţină cont de această exigenţă de ordin constituţional cuprinsă chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie" (Decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012, publicată în M. Of. nr. 67 din 31 januarie 2013).
51. Acest lucru este valabil şi în ipoteza în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în realizarea atribuţiilor constituţionale prevăzute de art. 126 alin. (3), a pronunţat o decizie pentru interpretarea şi aplicarea unitară a legii cu ocazia soluţI.ării unui recurs în interesul legii. Prin aceasta instanţa de contencios constituţional nu intră în sfera de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece «Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (3), are competenţa exclusivă de a se pronunţa asupra problemelor ce ţin de interpretarea şi aplicarea unitară a legii ori de câte ori practica judiciară impune acest lucru. Aşa fiind, o decizie pronunţată într-o astfel de procedură nu poate constitui eo ipso obiect al cenzurii instanţei de contencios constituţional (a se vedea Decizia nr. 409 din 4 noiembrie 2003, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 848 din 27 noiembrie 2003). Cu toate acestea, împrejurarea că printr-o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii se dă unui text legal o anumită interpretare nu este de natură a fi convertită într-un fine de neprimire care să oblige Curtea ca, în pofida rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, să nu mai analizeze textul în cauză în interpretarea dată de instanţa supremă (a se vedea Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011).» (a se vedea Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011).
52. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit că, „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare" (Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011). De asemenea, „în interpretarea legii instanţele judecătoreşti, între care şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trebuie să respecte cadrul constituţional, iar sancţionarea depăşirii/încălcării acestuia revine în exclusivitate Curţii Constituţionale" (a se vedea în acest sens Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011,pre-citată).
53. Aceleaşi raţiuni subzistă şi în ce priveşte consacrarea unei anumite interpretări legale prin hotărâri prealabile pronunţate în temeiul art. 475 şi următoarele C. proc. pen., deoarece şi aceste din urmă norme sunt, în concepţia legiuitorului, o reflexie a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (3) potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale." Or, cap. VI al Titlului III C. proc. pen. instituie "Dispoziţii privind asigurarea unei practici unitare" care se poate realiza fie prin recursuri în interesul legii, fie prin hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De aceea, conţinutul normei juridice, în interpretarea dată prin aceste din urmă hotărâri, este supus controlului de constituţionalitate, asemenea interpretărilor date prin deciziile care soluţI.ează recursurile în interesul legii, aşa^cum s-a stabilit prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale arătată mai sus. în măsura în care prin dezlegarea dată unor probleme de drept se atribuie unui text de lege un anumit înţeles, instanţa de judecată, din oficiu, procurorul sau partea dintr-un proces care se consideră prejudiciată constituţional de dispoziţia legală respectivă în interpretarea statuată prin hotărârea prealabilă pot uza de invocarea excepţiei de neconstituţionalitate.
54. Curtea Constituţională reafirmă faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, "De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor." jurisprudenţa sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţI.ale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reţinut că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010).
55. Astfel, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, instanţele judecătoreşti trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare. De altfel, Curtea Constituţională a statuat că, în ceea ce priveşte determinarea concretă a legii penale mai favorabile, "aceasta vizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terţia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze" (Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011). Prin urmare, orice altă interpretare pe care practica judecătorească o atribuie textului conferă acestuia vicii de neconstituţionalitate.
56. Totodată, Curtea observă că prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a decis că în aplicarea art. 5 C. pen. prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei, conferind astfel art. 5 C. pen., în interpretarea dată, valenţe neconstituţionale. Curtea constată că, odată cu publicarea prezentei decizii în M. Of. al României, efectele Deciziei nr. 2 din 14 aprilie 2014 a instanţei supreme încetează în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie şi cu cele ale art. 4771 C. proc. pen.
57. De asemenea, Curtea reţine că dispoziţiile art. 5 alin. (2) teza întâi, conform căreia „Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale (...) dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile", nu sunt incidente ca efect al pronunţării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituţională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecinţe asupra existenţei normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabileşte doar, pe cale de interpretare, un unic înţeles constituţional al art. 5 C. pen.
58. Curtea constată că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile şi nicio autoritate nu poate ignora înţelesul constituţional astfel stabilit."
Din analiza primei critici invocată de către recurentul inculpat C.I., în sensul că nu există probe că ar face parte dintru-un grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, că ar fi făcut tranzacţii cu autoturisme aduse din spaţiul extracomunitar, că participat la formal la activitatea comercială sau în cadrul relaţiilor fiscale, solicitând achitarea sa în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. actual, că fapta nu există, aceasta tinde să conducă la schimbarea situaţiei de fapt, împrejurare care nu poate fi verificată prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, în concret ale art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. anterior, ci s-ar fi putut analiza numai prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., care, însă a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013.
Incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 teza l-a C. proc. pen. are loc atunci când în hotărâre, deşi se face referire la infracţiune, instanţele nu au stabilit faptele sau împrejurările de fapt care corespund elementelor constitutive ale infracţiunii.
Prima instanţă are obligaţia să arate care anume fapte corespund diferitelor elemente constitutive ale infracţiunii şi care sunt mijloacele de probă prin care au fost dovedite.
Or, în sentinţa pronunţată, prima instanţă a stabilit situaţia de fapt, pentru fiecare inculpat, faptele inculpatului C.I. fiind descrise şi indicate şi mijloacele de probă, reţinându-se vinovăţia acestuia în comiterea faptelor ale căror elemente constitutive au fost evidenţiate efectiv, aşa cum de altfel s-a menţionat şi în considerentele sentinţei, aceasta regăsindu-se în vol. al lll-lea, filele 869-877 al Tribunalului Argeş.
După stabilirea faptelor comise, prima instanţă a reţinut că"pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., elementul material al laturii obiective constă în activităţile inculpaţilor V. şi C. de constituire a unui grup infracţional, specializat în încheierea de tranzacţii intracomunitare cu autoturisme rulate, cu scopul eludării T.V.A. datorat statului, ce a funcţI.at în perioada octombrie 2009-august 2010. în cadrul acestui grup au fost înfiinţate SC C.J.A.R. SRL Bradu şi SC V.A.S. SRL Bradu, administrate de inculpatul V.C.C., prin intermediul cărora au fost încheiat tranzacţiile intracomunitare, dar şi revânzările de autoturisme achiziţionate din spaţiul comunitar către persoane din România. Tot în cadrul acestui grup, conducerea efectivă şi coordonarea activităţilor erau asigurate de inculpatul C.I., el fiind şi cel care administra, în fapt, cele două societăţi.
Pentru inculpatul L.A.M., elementul material al laturii obiective al acestei infracţiuni constă în activitatea de aderare la acest grup, prin preluarea, în 16 martie 2010 a SC C.J.A.R. SRL Bradu, prin intermediul căreia a mai fost efectuată o achiziţie de autoturisme pentru care nu s-a plătit T.V.A., în luna aprilie 2010.
Urmarea imediată a acestei infracţiuni a constat într-o stare de pericol pentru ordinea publică, iar între elementul material şi urmarea imediată există o legătură de cauzalitate directă.
Infracţiunea a fost comisă de inculpaţi cu intenţie directă care a rezultat din materialitatea faptelor.
Pentru inculpatul C.I., elementul material al infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală a constat în ajutorul pe care l-a oferit inculpatului V.C.C., dar şi inculpatului L.A.M. (atunci când acesta a preluat SC C.J. SA) la înfiinţarea celor două firme, în desfăşurarea activităţii lor, în conducerea în fapt, a acestora, susţinerea financiară la achiziţionarea autoturismelor. încadrarea juridică a participaţiei sale penale în forma complicităţii s-a făcut deoarece, deşi acesta coordona, în fapt, întreaga activitate a celor două societăţi, în actele de constituire a firmelor acesta nu apărea sub nicio calitate.
Urmarea imediată a constat în crearea unei situaţii de incertitudine în privinţa obligaţiilor datorate, concretizată în neplata obligaţiilor fiscale, respectiv T.V.A. datorat, în valoare, aşa cum a fost stabilită prin expertiză, de 1.205.281 lei. între elementul material şi urmarea imediată există o legătură de cauzalitate directă.
Fapta de complicitate la evaziune fiscală a fost comisă cu intenţie directă care a rezultat din materialitatea faptelor."
La rândul său, instanţa de apel a examinat materialul probator şi a sintetizat argumentele, în decizia pronunţată, indicând şi mijloace de probă, aşa încât şi-a însuşit considerentele primei instanţe, care în mod detaliat a stabilit faptele, contribuţia inculpaţilor, vinovăţia acestora, ceea ce se circumscrie accepţiunii unei hotărâri motivate, conform art. 6 § 1 din Convenţia Europeană şi criteriilor jurisprudenţei instanţei de contencios european (cauza Helle împotriva Finlandei).
Înalta Curte a evaluat la rândul ei materialul probator prin prisma criticilor formulate de recurentul C.I. prin apărător şi constată că faptele inculpatului pentru care a fost trimis în judecată întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor respective.
Astfel, instanţa de recurs constată că în afara declaraţiilor martorilor indicaţi de către apărător au fost ascultaţi martori care atestă în mod direct contribuţia ambilor inculpaţi, dovedind existenţa grupului infracţional şi în mod concret modul cum au acţI.at împreună.
Astfel, în declaraţia dată la urmărire penală, în vol. 10, filele 0502405-0502405, martorul M.M.l. a arătat că „.În Olanda, cunoştinţa lui I. a negociat pentru maşina mea, dându-i acestuia suma de 7.200 euro, deşi preţul maşinii afişat era de aprox. 9.000 euro. După achiziţionarea maşinii ne-am despărţit, eu plecând către România. La câteva zile m-am văzut din nou cu I., ocazie cu care mi-a completat o factură în faţa mea, urmând ca eu să-mi înscriu maşina. Mi se prezintă de către organele de poliţie o planşă fotografică cu un nr. de 28 de fotografii în care recunosc la poziţia 24 pe I. şi aflu că se numeşte C.I., iar la poziţia 22 îl cunosc pe şofer, respectiv cel care a negociat preţul maşinii şi aflu că se numeşte V.C.C. la poziţia 13 se află persoana despre care ştiu că se numeşte Graţiei, aflându-se şi el în târg şi aflu că numele este L.G."
În declaraţia dată la urmărire penală, în vol. 10, filele 0502407, martorul D.L. a menţionat că „.După ce am adus maşinile în ţară, însoţitorul J. s-a prezentat la spălătoria soţiei cu actele autoturismelor, respectiv 2 facturi şi 2 chitanţe, pe lângă documentele aferente autoturismelor. Mi se prezintă de către organele de anchetă o planşă fotografică cu un nr. de 28 de fotografii în care recunosc la poziţia 24 pe jandarm despre care aflu că se numeşte C.I., iar la poziţia 22 îl recunosc pe însoţitorul susnumitului şi cel care mi-a adus facturile despre care aflu că se numeşte V.C.C."
Martorul D.C. în faza urmăririi penale, în declaraţia dată, în vol. 10, filele 0502403 a precizat „.Am plătit mașină, suma de aprox. 6.000 euro, bani pe care i-am dat numitului C.I. Menţionez că facturaşi chitanţa au fost emise de SC C.J.A.R. SRL. întrucât nu am fost mulţumit de această maşină am vândut-o la rândul meu fără să o mai înmatriculez. Referitor la mașină, menţionez că am fot plecat în Olanda cu o cunoştinţă a numitului C.I. despre care cunosc că se numeşte C., acest lucru petrecându-se în toamna anului 2009. Fac precizarea că ne-am deplasat cu mașina ce aparţine numitului C.I., ar şofer a fost un băiat pe nume P. Referitor la cele declarate anterior, precizez că autoturismul a fost achiziţionat în cursul anului 2009 pe numele meu. Mi se prezintă de către organele de anchetă o planşă fotografică cu un nr. de 28 de fotografii unde recunosc la poziţia 22 pe cel cu care am fost în Olanda şi despre care aflu că se numeşte V.C.C., iar la poziţia 24 îl recunosc pe colegul meu C.I. Din câte mai reţin, în Olanda, C. a fost cel care a negociat pt. maşina mea. în Olanda am fost 7 băieţi şi cum îşi găsea fiecare maşină, plecau cu maşinile cumpărate. în momentul în care am găsit mașina, C. mi-a completat o factură emisă de SC C.J.A.R. SRL, i-am înmânat suma de aprox. 7.000 euro şi apoi am plecat spre România."
Martorul l.N. în faza urmăririi penale, în declaraţia dată, în vol. 10, filele 0502369 a arătat „la poziţia 22 recunosc persoana cu care am avut prima discuţie în târg, o ştiu sub numele de N., despre care aflu acum că se numeşte V.C.C.; poziţia 24 recunosc persoana care a venit în târg şi s-a recomandat I., ulterior am aflat că i se zice J. şi cu care am discutat condiţiile de deplasarea şi cumpărare a maşinii, despre care aflu acum că se numeşte C.I. La câteva zile, I. m-a sunat şi mi-a spus să mă duc în centru unde mă voi întâlni cu N. pentru a primi restul de acte ce îmi erau necesare la înmatricularea maşinii. Conform înţelegerii m-am întâlnit cu N., am primit facturile originale din Germania şi factura şi chitanţa din România, factura ce provenea de la SC C.J.A.R. SRL. Tot atunci i-am dat şi 200 de euro pentru transport, iar acesta mi-a explicat etapele necesare pentru înmatricularea maşinii. Nu am ştiu dacă N. este administratorul societăţii care mi-a vândut maşina. Eu am plătit maşina în Germania în euro, iar factura am primit-o în lei. Nu mai reţin exact ce sumă a fost însă îmi amintesc că transformată la cursul în lei sumele erau sensibil egale. Am înmatriculat provizoriu autoturismul, însă nu l-am oprit pentru mine, deoarece prezenta defecţiuni, atât la partea mecanica, cât şi la caroserie, fapt ce m-a determinat să-l vând. După vânzarea maşinii am luat legătura cu I.J. pentru a-mi facilita o nouă deplasare în vederea cumpărării unui alt autoturism. Acesta a zis că îmi va găsi fără probleme şi mă va anunţa când să mă duc după el. La o perioadă scurtă de timp am fost sunat de către I.J. că peste câteva zile să fiu pregătit să plec după maşina, condiţiile de deplasare fiind aceleaşi. Nu mai reţin exact ziua, însă era tot în luna noiembrie sau decembrie şi la ora şi ziua stabilită am fost preluat de acasă de N. cu autoturismul, împreună cu 4 sau 5 persoane dintre cele menţionate de mine mai sus şi am ajuns într-un oraş din Olanda al cărui nume nu îl mai reţin la un parc auto. N. mi-a arătat maşina care era rezervată deja, i-am dat acestuia în jur de 4.500-4.600 de euro pentru a achita maşina, plătind separat numerele şi asigurarea, eu aveam oricum la mine suma maximă de 5000 de euro. Ca şi în cazul anterior am revenit în ţara şi m-am întâlnit cu N. de la care am primit toate actele necesare înmatriculării maşinii. Din acel moment nu am mai vorbit şi nici nu m-am mai întâlnit cu cei doi. Ştiu că autoturismul era al lui I. că avea în numărul maşinii numele lui „I.".
În declaraţia dată, în cursul urmăririi penale, aflată la filele 0502546, martorul F.V. a menţionat că „.în urmă cu aproximativ 2 ani după mi-am vândut maşina proprietate personală, am discutat cu I. şi acesta mi-a propus să merg cu el în Olanda pt. a-mi cumpăra o altă maşină. Reţin că am mers de 3 ori în Olanda, de două ori cu I. şi o dată cu o cunoştinţă a sa pe care o cunosc cu numele de C. Menţionez că am cumpărat o maşină de la I. pentru care mi-a emis factură şi chitanţă. A doua sau ultima oră când am fost nu am găsit maşină pt. mine, însă I. mi-a propus să-i aduc o maşină pt. el şi să nu-i mai plătesc lui I. sau C. mi-a făcut această propunere. Precizez că transportul se efectua cu maşina lui I. de culoare gri petrol. Pentru fiecare transport plăteam 200 de euro, iar în cazul în care îmi găseam maşină mai plăteam încă 200 de euro, I. motivând că trebuie să plătească T.V.A.-ul. Maşinile erau cumpărate de el, ulterior el îmi emitea factura şi chitanţă.la poziţia 22 îl recunosc pe C., cunoştinţa lui I., despre care aflu că se numeşte V.C.; la poziţia 24 îl recunosc pe I.J. despre care aflu că se numeşte C.I."
Martorul S.R.C., în declaraţia dată în primă instanţă, aflată în vol. II, fila 442, a precizat că „Menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale, l-am cunoscut pe inculpaţii V. şi C., prima dată la parcul de maşini din Olanda. Am achiziţionat de la aceştia un nr. de 5 maşini second hand, respectiv de la C.I. o maşină şi de la V. 4 maşini. Maşinile au fost achiziţionate în acte de la o firmă al cărei nume nu îl mai cunosc, dar era vorba de aceeaşi firmă, atât în cazul lui V., cât şi al lui C. de unde mi-au fost vândute maşinile. Preţul mi s-a părut convenabil de fiecare dată, dar nu pot să precizez dacă era sau nu cu T.V.A."
În declaraţia dată în primă instanţă, aflată în vol. II, fila 472 martorul M.M.S. a declarat că „ Menţin declaraţiile date anterior în cursul urmăririi penale. Am cunoscut pe inculpaţii V. şi C. atunci când am achiziţionat o maşină, am mers cu V. într-un autoturism, despre care am aflat că aparţine unei persoane pe nume J., până în Olanda unde am achiziţionat acea maşină. Am achiziţionat maşina prin intermediul firmei lui V. care apărea în acte ca vânzătoare. Actele maşinii le-am primit la Piteşti Ia sediul R.A.R., fiindu-mi înmânate de cei doi inculpaţi V. şi C. atunci l-am văzut prima dată şi pe inculpatul C. dar nu ştiam despre ei că lucrează împreună. Factura maşinii mi-a fost înmânată cred de inculpatul V. dar cert este că-l însoţea şi inculpatul C."
Martorul B.A., în declaraţia dată în primă instanţă, aflată în vol. II, filele 477 a menţionat că „Menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale. îi cunosc pe inculpatul V. şi pe C.. Precizez că nu am achiziţionat nicio maşină de la aceştia dar am aflat ulterior că ei se ocupă cu achiziţionarea maşinilor second hand din exterior prin intermediul unei firme.Ştiu că L.G. pentru care lucram a achiziţionat de la inc. V. nişte maşini, acesta din urmă fiind şi cel care emitea nişte facturi pe numele unei societăţi. Ştiu că i-am văzut împreună pe inculpaţii V. şi C. şi i-am văzut împreună şi în străinătate nu ştiu exact care era forma de colaborare între cei doi. Mai ştiu despre aceştia că se deplasau în străinătate cu o mașină şi discutau cu cei din parcurile auto cred despre achiziţionarea de maşini."
În declaraţia dată, în primă instanţă, aflată în vol. II, aflată la fila 571, martorul D.V. a precizat că „l-am cunoscut pe inculpaţii C. şi V. într-un târg de maşini din Olanda. Menţionez că am achiziţionat în două rânduri două maşini. Am cumpărat maşinile din Olanda, dar le-am cumpărat practic de la o firmă românească care apăreau în acte a fiind firma vânzătoare, iar cel care s-a ocupat de eliberarea de înscrisuri era V., din câte îmi aduc aminte. Cu el se afla şi inculpatul C. şi cred că şi el s-a ocupat de eliberarea de documente. Eu am achitat preţul maşinilor de fiecare dată, pe loc, în acel târg de maşini, practic la birourile de acolo."
Martorul D.L.D., în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, în vol. II, fila 576, martorul D.L.D. a arătat că „.Nu mai ştiu dacă inculpatul C. mi-a spus cum să ajung în Olanda, dar cert este că am ajuns în Olanda cu o maşină de 7 locuri, de culoare închisă, în care se afla şi inculpatul V. Acolo, în Olanda, la un târg de maşini, l-am întâlnit şi pe inculpatul C. Din parcul de maşini m-am oprit asupra a două maşini şi în acest sens am luat legătura cu cei doi inculpaţi. Am vorbit cu cei doi inculpaţi despre cele două maşini pe care doream să le achiziţI.ez şi le-am plătit acestora banii pe ele. Ei s-au ocupat ulterior de eliberarea actelor. Din câte am văzut, cei doi erau împreună, în sensul că ei colaborau. Actele maşinii mi-au fost înmânate în România, de către inculpatul V., iar la rubrica „vânzător" figura numele unei societăţi."
Totodată, Înalta Curte consideră că nici cea de-a doua critică referitor la lipsa inculpatului C.I. de participaţie, nici în fapt şi nici în drept, nici în calitate de complice la infracţiunea de evaziune nu poate fi avută, în vedere, întrucât în mod legal instanţele au reţinut contribuţia inculpatului, în condiţiile reţinute, vinovăţia sa sub forma complicităţii şi a intenţiei sale rezultând din coroborarea declaraţiilor martorilor arătaţi, cu înscrisurile eliberate, cu actele de la instituţiile indicate, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 17 2 C. proc. pen.
Totodată, nu este aplicabilă nici cauza invocată Albert împotriva României, respectiv nemotivarea invocată, întrucât situaţia din cauza indicată vizează lipsa motivării prin aprecierii legalităţii unui proces-verbal de contravenţie, fără a se arăta argumentele în concret.
Or, în contextul cauzei prima instanţă a făcut o motivare concretă, prin raportare la mijloacele de probă administrate, însuşită de către instanţa de apel, care la rândul său a făcut precizări la motivele de apel, cu indicarea unor mijloace de probă, ceea ce corespunde exigenţelor unei motivări, din perspectiva art. 61 din Convenţia Europeană.
Totodată, nu poate fi examinată solicitarea recurentului inculpat C.I. de a se opera o nouă reindividualizare a pedepselor ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile şi reducerea acestora pentru a se dispune aplicarea art. 91 lit. a) C. pen. actual, respectiv suspendarea sub supraveghere, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., întrucât acesta se referă la aplicarea de pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv chestiuni de nelegalitate şi nu de netemeinicie ce au fost invocate în cauză şi care nu se circumscriu nicidecum cazului de casare invocat.
Mai mult, în examinarea legii penale mai favorabile, din conţinutul art. 5 C. pen. actual condiţiile de aplicabilitate nu atrag o operaţiune de reindividualizare a pedepselor, ci numai una de proporţI.alitate, atunci când ar fi incidente. De asemenea, nici schimbarea de modalitate de executare nu poate fi avută în vedere, întrucât vizează aspecte de temeinicie şi nu de nelegalitate.
Înalta Curte constată, însă, că de la momentul pronunţării deciziei instanţei de apel la data de 20 decembrie 2013 a intrat în vigoare la 1 februarie 2014 N.C.P. care cuprinde modificări sub aspectul multor instituţii ale dreptului penal partea generală, cât şi partea specială devenind incidente dispoziţiile art. 5 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. Legiuitorul a stipulat în conţinutul art. 5 privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei „(1) în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile."
Incidenţa efectivă a dispoziţiilor art. 5 din N.C.P. impune ca succesiunea de legi penale să îndeplinească mai multe condiţii şi anume: succesiunea de legi penale să intervină între momentul comiterii faptei şi momentul judecării definitive a infractorului; toate legile succesive să incrimineze fapta comisă; legile succesive incriminează sau sancţI.ează diferit fapte comisă.
În condiţiile concrete din prezenta cauză suntem în prezenţa unui caz de aplicare a legii penale mai favorabile, deoarece legea nouă modifică modul de sancţI.are a faptei, domeniul de aplicare al normei de incriminare, condiţiile de tragere la răspundere penală.
Utilizând criteriul aprecierii in concreto pentru determinarea legii penale mai favorabile se vor examina următoarele aspecte:
- modificarea condiţiilor de incriminare;
- modificarea condiţiilor de tragere la răspundere penală;
- modificarea regimului sancţionator.
Atunci când legile succesive prevăd pedepse diferite, determinarea legii penale mai favorabile se va face având în vedere mai întâi pedeapsa principală.
Dacă cele două legi prevăd pedepse din specii diferite, se va avea în vedere ierarhizarea legală a acestora, conform căreia amenda este mai favorabilă decât pedeapsa închisorii care este, la rândul ei, mai favorabilă decât detenţiunea pe viaţă.
Totuşi, şi de această dată trebuie făcută o apreciere in concreto, ierarhizarea legală fiind doar orientativă.
Aceasta deoarece ar fi posibil ca o normă de incriminare dintr-o lege care prevede pedeapsa închisorii să fie mai favorabilă decât o lege care sancţI.ează fapta doar cu amendă.
Atunci când legile succesive prevăd pedepse din aceeaşi specie se va avea în vedere durata sau cuantumul acestora.
Astfel, dacă pedepsele prevăzute de legile succesive au acelaşi minim special va fi mai favorabilă cea care prevede un maxim special mai redus, iar dacă au acelaşi maxim va fi mai favorabilă legea care prevede un minim mai redus, iar cealaltă un maxim mai redus, alegerea legii mai favorabile se va face tot in concreto, având în vedere pedeapsa spre care se orientează.
În situaţia în care instanţa consideră că se impune a fi aplicată o pedeapsă orientată spre maxim, va fi mai favorabilă legea care are un maxim mai redus; dacă, dimpotrivă, instanţa apreciază că se poate aplica o pedeapsă orientată spre minimul special, va fi mai favorabilă legea care are minimul mai redus.
Dacă una dintre legile succesive prevede alternativ închisoarea şi amenda, va fi mai favorabilă legea care prevede şi amenda dacă instanţa decide să aplice această pedeapsă.
În caz contrar, va fi mai favorabilă legea care prevede pedeapsa închisorii în limite mai reduse, indiferent dacă este cea prevăzută alternativ cu amenda sau este pedeapsa unică. în acest caz instanţa se va orienta asupra pedepsei aplicabile potrivit fiecărei legi în parte, iar apoi, comparând pedepsele pe care Ie-a ales va determina legea mai favorabilă.
în ipoteza în care legile succesive prevăd aceleaşi limite pentru pedeapsa principală vor fi avute în vedere alte elemente.
Astfel, va fi mai favorabilă legea care nu prevede pedepse complementare sau cea potrivit căreia aceste pedepse sunt mai reduse ca durată. Chiar dacă limitele pedepsei au rămas aceleaşi în legile succesive, este mai favorabilă legea care prevede cauze de reducerea pedepsei sau cauze de nepedepsire în măsura în care acestea sunt aplicabile în situaţia concretă dedusă judecăţii.
De asemenea, se va avea în vedere posibilitatea acordării suspendării condiţI.ate şi durata termenului de încercare al acesteia, posibilitatea liberării condiţI.ate, condiţiile în care intervine reabilitarea etc.
În orice caz, determinarea legii penale se face prin raportare la cazul concret şi presupune adesea utilizarea combinată a mai multor criterii ( din cele menţionate).
În contextul concret al cauzei, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.I., în raport cu faptele pentru care a fost trimis în judecată, respectiv art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., anterior şi art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, anterior, cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, faţă de dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen. actual, art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 care nu s-au modificat şi dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. actual, pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 C. pen. anterior şi art. 66 C. pen. actual, art. 71 C. pen. anterior referitor la pedepsele accesorii şi art. 65 din actualul cod, faţă de art. 5 C. pen. actual privind aplicarea legii penale mai favorabile până la soluţI.area definitivă a cauzei, în raport cu aprecierea globală, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin decizia mai sus menţionată, Înalta Curte constată că legea veche, respectiv C. pen. anterior este lege penală mai favorabilă, în raport cu dispoziţiile art. 34 lit. b) C. pen. anterior, privind pedeapsa principală în caz de infracţiuni săvârşite de persoana fizică.întrucât modul de aplicare viza pedeapsa cea mai grea, care putea fi sporită până la maximul ei special, iar când acest spor era neîndestulător,la care se putea adăuga un spor de până la 5 ani, în timp ce în condiţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. actual, referitoare la pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni, şi anume când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un sport de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite care este mai aspru reglementată decât vechea reglementare, astfel încât faţă de dispoziţiile art. 34 lit. b) C. pen. anterior lege penală mai favorabilă, având un regim sancţionator mai blând, va atrage ca aplicabilitate toate dispoziţiile C. pen. anterior, urmând a fi menţinute încadrările iniţiale, pedepsele şi modalitatea de executare aplicată de instanţe.
Referitor la recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Ploieşti prin A.J.F.P. Argeş:
Din examinarea criticilor formulate de partea civilă şi invocate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10 C. proc. pen. anterior, respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, solicitând obligarea inculpaţilor în solida cu părţile responsabile civilmente la plata întregului prejudiciu cauzat bugetului general consolidat, în sumă de 3.490.827 lei, împreună cu accesoriile aferente debitului până la data stingerii sumei datorate inclusiv,instanţa de recurs nu le poate analiza, întrucât prin Legea nr. 2/2013 au fost abrogate din conţinutul art. 3859 alin. (1) mai multe cazuri de casare, respectiv abrogate pct. 2, 7-11, 17, 17 1, 18-21 C. proc. pen. şi aşa cum se poate observa inclusiv cele prevăzute la pct. 9 şi 10, ceea ce face imposibilă analizarea motivelor arătate.
Totodată, cazurile de luare în considerare din oficiu sunt prevăzute expres de lege, iar criticile invocat nu s-ar fi putut circumscriu niciunuia din acestea.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi V.C.C. şi C.I. şi de recurenta parte civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Ploieşti prin A.J.F.P. Argeş împotriva Deciziei penale nr. 154/A din 20 decembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anaterior, a obligat recurentul inculpat C.I. la plata sumei de 375 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior a obligat recurentul inculpat V.C.C. la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a obligat recurenta parte civilă A.N.A.F., D.G.R.F.P. Ploieşti prin A.J.F.P. Argeş la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat L.A.M. în sumă de 300 lei, s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați V.C.C. și C.I., și de recuranta parte civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. prin A.J.F.P. Argeș, împotriva Deciziei penale nr. 154/A din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurențul inculpat C.I. la plata sumei de 375 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurentul inculpat V.C. la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministarului Justiției.
Obligă recurenta parte civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Ploiești, prin A.J.F.P. Argeș la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul L.A.M., în sumă de 300 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronuțată, în ședința publică azi, 06 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 218/A/2014. Corupție primărie. Legea nr.... | ICCJ. Înşelăciune calificată în convenţii. Participație... → |
|---|
