ICCJ. Decizia nr. 218/A/2014. Corupție primărie. Legea nr. 78/2000

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 218/A/2014

Dosar nr. 29/42/2013

Şedinţa publică din 16 iulie 2014

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului consta următoarele:

Prin declinare de competenţă, conform sentinţei penale nr. 1054 din 5 decembrie 2012 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, la Curtea de Apel a fost înregistra sub nr. 29/42/2013, cauza privind pe inculp aţii: G.M., G.L., A.A. şi S.M.

Aceştia au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. 75/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., după cum urmează:

- inculpatul G.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. Raportat la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., art. 253¹ alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 C. pen. şi la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- inculpata G.L., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- inculpata A.A., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- inculpatul S.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 253¹ C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În actul de inculpare s-a reţinut rezumativ că la data de 27 decembrie 2006 între Primăria comunei B. pe de o parte şi inculpaţii G.L., A.A. şi S.M. pe de alta, au fost încheiate contractele de arendare a suprafeţelor de teren de 47,29 hectare, 43,67 hectare şi respectiv 37,71 ha din izlazul comunal.

La acea dată cei trei inculpaţi aveau calitatea de funcţionari fiind referent cu atribuţii de urbanism în cadrul primăriei (G.L.) referent serviciu taxe şi impozite în cadrul primăriei (A.A.) şi viceprimar al comunei B. (inculpatul S.M.).

Aceste contracte de arendare au fost întocmite şi semnate de coinculpatul G.M., secretar al aceleiaşi primării (şi soţ al inc. G.L.) care cunoştea că nu aveau la bază o hotărâre a Consiliului Local care să aprobe darea în arendă a terenului asupra căruia avea dreptul exclusiv de administrare, încălcând astfel prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) şi alin. (5) lit. a) din Legea nr. 215/2001 precum şi pe cele ale art. 5 alin. (2) din Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 246/2008.

Actul de acuzare susţine că pentru a conferi aparenţa legalităţii acestor contracte de arendă, inculpatul G.M. le-a aplicat la rubrica „Vizat Consiliul B.” ştampila Consiliului Local şi i-a determinat pe primar şi viceprimar să le semneze deşi aceste acte atestau nereal dreptul de folosinţă asupra terenurilor având destinaţia de păşune comunală.

În baza acestor contracte în anii 2007 şi 2008 inculpaţii G.L., A.A. şi S.M. au formulat cereri de plată pentru schemele unice de sprijin pentru suprafaţele de teren arendate, solicitând şi obţinând de la A.P.I.A. (denumită în continuare A.P.I.A.), prin Centrul Judeţean Dâmboviţa, subvenţii compuse din fonduri europene F.E.G.A. şi de la bugetul naţional, P.N.D.C. totalizând: 18.581,12 RON, inculpata G.L.; 17.158,71 RON inculpata A.A. şi 13.027,13 RON inculpatul S.M.

În plus inculpatul G.M. a fost acuzat şi de semnarea Ia rubrica „semnătura solicitantului” a cererii de plată din anul 2007 în numele soţiei sale inculpata G.L., iar inculpatul S.M. a obţinut pe nedrept fondul nerambursabile sub forma subvenţiei ca şi beneficiar al contractului de arendă deşi avea calitatea de viceprimar al comunei B., aflându-se astfel în conflict de interese.

Pentru stabilirea acestei stări de fapt, organul de urmărire penală a strâns şi administrat următoarele probe: dosarele originale conţinând întreaga documentaţi depusă la A.P.I.A., Centrul Judeţean Dâmboviţa de cei 3 inculpaţi declaraţiile martorilor: S.G., G.V., S.D.G., S.E. şi M.E.C., adresa de constituire de parte civilă ş declaraţiile inculpaţilor.

După înregistrarea cauzei la această instanţă, la termenul de judecată din martie 2013 înaintea începerii cercetării judecătoreşti inculpaţilor le-a fos adusă la cunoştinţă procedura simplificată de judecată prev. de art. 320¹ alin. (1)-alin. (7) C. proc. pen.

Prin declaraţiile date toţi cei 4 inculpaţi au solicitat continuare judecăţii în sensul desfăşurării cercetării judecătoreşti fiindcă nu recunosc învinuirii şi drept consecinţă, procedura abreviată de judecată nu le este aplicabilă, cu excepţi inculpatului S.M. care a recunoscut comiterea infracţiunii de conflict de interese.

La termenul de judecată din 10 aprilie 2013 apărătorul ales a doi dintr inculpaţi a invocat neregularitatea actului de sesizare precum şi omisiunea instanţei de a citi actul de sesizare inculpaţilor cu prilejul audierii lor.

Aceste două excepţii vizând omisiunea verificării din oficiu a regularităţ actului de sesizare a instanţei şi de citire a acestuia înaintea ascultării inculpaţilor a fost respinse ca neîntemeiate cu argumentarea ce se regăseşte în considerentele încheierii de şedinţă pronunţată la acea dată.

În cadrul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii, martorii din act S.G., G.V., S.D.G., S.E. şi M.E.C. s-au depus înscrisuri, iar parte vătămată A.P.I.A., s-a constituit parte civilă în procesul penal de faţă cu suma totală de 48.767,04 RON la care se adaugă penalităţile: dobânzile conform art. 12¹ alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, conform adresei din 3 octombrie 2012 încă din faza de urmărire penală. Inculpaţii au solicitat şi administrat în faţa instanţei probe cu înscrisuri; martori inclusiv în circumstanţierea lor.

Au fost solicitate şi depuse cazierele judiciare actualizate, precum şi relaţii privind înscrierea inculpaţilor în Registrul Fermierilor.

Inculpaţii au formulat concluzii scrise.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat şi reţinut în fapt următoarele:

„Urmare unei sesizări on-line înregistrată la D.N.A la 8 iulie 2010 în care se reclama că în perioada campaniei agricole din anii 2007-2008 doi angajaţi ai Primăriei comunei B.: G.L. şi A.A. având profesiile de tehnician urbanism şi respectiv referent fiscal, dar şi în calitate de soţii ale secretarului primăriei şi respectiv fostului viceprimar al comunei B., au beneficiat de ajutoare financiare din partea A.P.I.A., Centrul local T., s-au început cercetările penale în Dosarul nr. 75/P/2011 al D.N.A., Structura Centrală.

Separat, la D.N.A., Serviciul Teritorial Ploieşti se afla înregistrată cauza nr. 114/P/2011 instrumentată ca urmare a sesizării din oficiu de la 3 august 2010 prin care Poliţia oraşului T. efectua cercetări asupra făptuitorilor S.M., G.L. şi A.A. care, în calitate de funcţionari ai Primăriei B., în anii 2007-2008 au solicitat şi primit ajutoare financiare sub formă de subvenţii de la A.P.I.A. Dâmboviţa pentru întreţinerea izlazului comunal, fără a deţine documente care să dovedească preluarea legală a suprafeţelor de teren ce îl compun.

Cele două dosare de urmărire penală au fost conexate la data de 18 iulie 2011 formându-se Dosarul nr. 75/P/2011 al D.N.A.

Mijloacele de dovadă strânse în acest dosar, astfel cum vor fi analizate în cele ce succed, relevă activitatea infracţională desfăşurată de cei 4 inculpaţi începând cu luna decembrie 2006 când într-un spaţiu amenajat în cadrul Primăriei comunei B. li s-a permis unor angajaţi A.P.I.A., respectiv martorei V.M. pentru anul 2007 să acorde consiliere de specialitate tuturor persoanelor care, în calitate de fermieri, depuneau cererile în scopul obţinerii de subvenţii pentru suprafeţele de teren deţinute.

Această martoră ca şi martorul P.N.C.I. au explicat procedura de depunere a cererilor şi verificare a documentaţiei anexate, rezultând că nu exista la data faptelor, obligaţia verificării fiecărei cereri ori a angajamentului care trebuia dat de fermier, nici a calităţilor de fermier şi de utilizator efectiv al terenului precum nici a documentului care atestă folosinţa efectivă a bunului, însă un program electronic aleatoriu permitea ulterior verificări şi, în cazul unor nereguli, se trecea la un control efectiv al documentelor şi apoi în teren.

Martorul P.N.C.I. care a fost şeful Centrul local T. al A.P.I.A. Dâmboviţa a confirmat necesitatea existenţei încă de la depunerea cererii şi a semnării angajamentului, a dovezii (adeverinţa) privind înscrierea în registrul agricol al primăriei a persoanei şi suprafeţei de teren utilizate cu menţiunea că în situaţia unui contract de arendă încheiat de primărie cu o persoană fizică era obligatorie existenţa unei hotărâri a consiliului local în acest sens.

La rândul său, martorul N.M. Primar al comunei la acea epocă a mai relatat că inculpatul G.M., secretar al primăriei, i-a solicitat semnarea a două contracte de arendare a unor porţiuni din izlazul comunal-păşunea comunală-încheiate între primărie pe de o parte şi S.M., respectiv G.L., pe de alta, contracte care aveau deja aplicat: ştampila consiliului local, confîrmându-i în acelaşi timp că există o hotărâre din consiliu care stă la baza arendării ce făcea obiectul contractelor.

În realitate, aşa cum rezultă din depoziţia martorului S.V.G., când cetăţenii comunei au solicitat explicaţii pentru subvenţiile primite de la A.P.I.A. pentn izlazul comunal, iar consilierii locali au cerut în mod repetat în şedinţele de consilii lămuriri, inculpatul G.M. care a negat iniţial existenţa unor contracte d arendare pe numele soţiei sale (adică inculpata G.L.) a soţiei fostulu viceprimar (adică A.A.), precum şi a viceprimarului S.M., prezentat contractele susţinând că sunt legale.

Acelaşi martor a mai declarat că, cerându-i-se inculpatului G.M. hotărârea de consiliu local prin care arendarea păşunii comunei a fost aprobată unor persoane fizice, funcţionari din primărie, acesta nu a fost în măsură să o prezint consilierilor locali, situaţie care i-a determinat să sesizeze prefectura.

Din adresa din 17 aprilie 2012 a Primăriei comunei B. rezultă că suprafaţa de izlaz comunal aferent anului 2007 ca şi ce pentru anul 2008 este de 150 hectare scriptic, în realitate aceasta măsurând în satu B. pct. R. 82,45 ha (redusă în anul 2008 la 79,64 ha), în pct. C. 13,3 ha (redusă în anul 2008 la numai 3,60 ha), în satul S. 11,99 ha iar în satul D. 20,87 ha (redusă în anul 2008 la 18,23 ha), precum şi că nu există hotărâre a consiliului local cu privire la încheierea contractelor de arendare între primărie şi inculpaţii G.L., A.A. şi S.M.

Invocând cererea verbală, dar expresă a fostului primar, martorul N.M., în sensul de a încheia contracte de arendă pentru păşunea comunală pentru ca din subvenţiile obţinute aceasta să poată fi întreţinută, mai întâi inculpata G.L. a susţinut că a fost chemată în acest scop, că i s-a impus încheierea contractului cu argumentul că persoanele juridice nu puteau beneficia de ajutor financiar de la A.P.I.A. că a deschis la o unitate bancară un cont special unde i-au fost virate plăţile şi că cererea de plată aferentă anului 2007 a fost semnată la rubrica „semnătura solicitantului, de soţul său G.M., iar apoi tot cei trei inculpaţi care au depus cereri de plată au formulat aceeaşi apărare, reiterând-şi cu prilejul audierii lor în instanţă.

La rândul său, inculpatul G.M. a susţinut că de fapt Primarul în funcţie, martorul N.M., i-a cerut expres să încheie contracte de arendă p numele celor 3 funcţionari care nu au putut refuza această solicitare fiindcă „părea atribuţie de serviciu”, precum şi că a înregistrat în registrul de arendă contractel respective.

Acest din urmă inculpat a confirmat că idee a fost a primarului în funcţie la acea dată care a motivat că izlazul poate fi întreţinut cu bani din fonduri A.P.I.A. precum şi că a redactat, semnat şi ştampilat contractele de arendare încheiate între Primărie cu cei 3 inculpaţi: G.L., A.A. şi S.M.

La rândul său inculpatul S.M., viceprimar al comunei B. în perioada iunie 1996-iunie 2008, a susţinut că a încheiat contractul de arendare pentru obţinerea de fonduri de la A.P.I.A. deoarece acestea se acordau numai persoanelor fizice şi erau necesare întreţinerii izlazului comunal însă a recunoscut că atât încheierea contractelor de arendare a păşunii comunei cât şi solicitarea subvenţiilor trebuiau supuse aprobării Consiliului Local.

Examinând aceste contracte de arendare care se află depuse în original la dosarul de urmărire penală alături de documentaţia necesară accesării fondurilor reprezentând plăţi directe pentru suprafaţă pentru anii 2007 şi 2008, se constată următoarele:

La data de 27 decembrie 2006 au fost încheiate în câte 3 exemplare contractele de arendare între Primăria comunei B. prin Primar, în calitate de proprietar şi G.L., A.A. şi S.M., în calitate de arendaşi pentru arendarea pe o perioadă de câte 2 ani a unor suprafeţe de 47,29 ha, 43,67 ha respectiv 37,71 ha teren agricol situat în comuna B. pct. R. şi D.

Formularele de contract folosite pentru mtocmirea acestora de către inculpatul G.M. indică drept fundament legal dispoziţiile Legii nr. 16/1994, modificată şi completată ultima dată prin Legea nr. 20/2008 (în vigoare de la 8 martie 2008).

Într-adevăr, Legea arendării reglementa în anul 2006 regimul juridic al arendării bunurilor agricole, fiindcă a fost abrogată 5 ani mai târziu, prin Legea nr. 71/2011.

Art. 2 şi art. 3 din acest act normativ stabileşte că prin arendare se înţelege contractul scris al cărui model este prevăzut în anexă între proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal de bunuri agricole denumit arendator şi arendaş, cu privire la exploatarea bunurilor agricole pe o durată determinată şi la un preţ stabilit de părţi.

Părţile contractante pot fi persoane fizice sau juridice.

În art. 13 al actului normativ sus-citat este stipulat preţul contractului, stabilindu-se că plata arendei se face potrivit înţelegerii părţilor contractante şi se execută la locul şi termenele stabilite în contract, iar în conformitate cu formularul contractului anexă la lege, plata arendei se face în natură (produse) în bani sau în natură şi în bani.

În egală măsură, instanţa constată ca având o relevanţă juridică decisivă pentru soluţionarea cauzei de faţă, obligaţia legală stipulată de legiuitor prin art. 6 alin. (1) şi alin. (4) din lege referitoare la înregistrarea contractului de arendă într-un registrul special ţinut de secretarul consiliului local, operaţiune juridică care alături de forma scrisă a contractului conferă atât valabilitate cât şi opozabilitate unui astfel de contract.

În aceşti termeni, din examinarea contractelor de arendă întocmite efectiv de inculpatul G.M., secretar al primăriei, fie şi la sugestia fostului Primar, împrejurare lipsită de importanţă pentru stabilirea răspunderii penale a persoanelor trimise în judecată, fiindcă potrivit art. 317 C. proc. pen., obiectul judecăţii îl constituie fapta şi persoana arătate în actul de sesizare a instanţei (...) rezultă pe de o parte, că aceste contracte nu sunt oneroase ci gratuite, fiindcă cap. 5 din respectivele contracte denumit „modalităţile şi termenele de plată a arendei” nu conţine nicio obligaţie de plată în bani, producţie sau echivalent, iar pe de alta, nu figurează înregistrate în registrul agricol pe anii 2007-2008 conform adresei din 4 aprilie 2012 a Primăriei comunei B.

Art. 24 din legea arendării sancţionează cu nulitatea contractele de arendar încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor acesteia.

Argumentului legal că natura juridică a oricărui contract de arendare este oneroasă, iar nu gratuită, i se adaugă şi cel al încălcării art. 36 alin. (2) lit. c) rap. la art. lit. a) din legea administraţiei publice locale care, reglementând atribuţiile consiliile locale, conferă, exclusiv, acestora, dreptul de a hotărî darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiil legii, ducând, mai presus de orice îndoială la concluzia că arendarea unor suprafeţe din izlazul comunei B. a fost făcută cu nerespectarea prevederilor legale atât în privinţa formei contractelor, cât şi a fondului lor, fiindcă din adresa din 4 aprilie 201 a Primăriei comunei B. rezultă că în anii 2007 şi 2008 Consiliul Local, cel care în numele proprietarului adică Statul român exercită în exclusivitate dreptul de administrare a bunurilor proprietate publică a localităţii, nu a adoptat nicio hotărâre pentru arendarea păşunii-izlazul comunal, scopul urmărit de cei trei inculpaţi ca arendaşi, deşi niciunul nu avea la acea dată calitatea de fermier, aşa cum se va arăta în continuare, a fost acela de a îndeplini cerinţele impuse de art. alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi direct şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 (...).

Potrivit acestui act normativ, alături de cerinţa generală de a fi fermier, calitate ce se dobândeşte prin înscrierea în Registrul fermierilor administrat de A.P.I.A., trebuie îndeplinite, între altele şi condiţiile: exploatării unui teren agricol cu o suprafaţă de o puţin 1 ha, înscrierii sub sancţiunea legii penale, a datelor reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere de plată direct pe suprafaţă şi în documentele anexat inclusiv lista suprafeţelor, precum şi prezentării documentelor necesare care dovedeşte dreptul de folosinţă şi să poată face proba utilizării terenului pentru care s-a depus cererea.

Niciunul dintre cei trei inculpaţi arendaşi nu a avut în realitate calitatea de fermier la data depunerii cererilor de plată, care sunt datate 14 mai 2007.

Această calitate a fost dobândită doar scriptic ulterior, la data de 28 mai 2007 adică după solicitarea subvenţiei, aşa cum rezultă din adresa din 3 iulie 2010 transmisă de A.P.I.A. instanţei şi aflată la dosar, cu excepţia inculpatului S.M., care este înscris în registrul fermierilor din 16 martie 2006, fiindcă avuse arendată o suprafaţă de teren agricol de la o persoană fizică.

Nici acest inculpat, nici inculpatele G.L. şi A.A. îl utilizau şi nu exploatau efectiv suprafeţele de teren înscrise în contractele de arendă anterior depunerii cererii, abia după virarea în conturile bancare deschise special acest scop a sumelor de la A.P.I.A. aceştia au executat unele lucrări de curăţire, întreţinere a porţiunilor din păşunea comunală, aşa cum au dovedit cu martorii-audiaţi în timpul cercetării judecătoreşti.

Acest fapt, care nu poate fi contestat ca şi calitatea de fermier a soţului inculpatei A.A., care este arendaş din anul 2004, conform contractului de arendare din 1 martie 2004 încheiat cu un proprietar persoană fizică precum şi utilizarea unor utilaje şi dispozitive agricole proprii pentru lucrările efectuate la terenuri, nu conferă legalitate contractelor de arendă, pe de o parte, iar pe de alta, nu justifică obţinerea subvenţiilor pe terenuri pentru fermieri care constituie măsuri de susţinere a agricultorilor români la care aceştia au devenit îndreptăţiţi după data de 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană.

Astfel, Regulamentul CE nr. 1290/2005 privind finanţarea politicii agricole comune constituie instrumentul juridic prin care piaţa internă agricolă comună a U.E. este susţinută prin cogestiune şi cofinanţare cu statele membre prin plăţi directe către fermieri şi refinanţarea exporturilor produselor agricole pentru integrarea pieţelor agricole naţionale în piaţa agricolă europeană comună, sub aspectul siguranţei alimentare, a sănătăţii animale şi a standardelor de mediu.

În acest context, urmare Memorandumului aprobat de Guvernul României în anul 2005, România a decis să aplice după aderare, schema unică de plată pe suprafaţă (S.A.P.S.) ca modalitate de sprijin a fermierilor români, finanţată din fonduri europene nerambursabile (F.E.G.A.) precum şi din bugetul naţional (P.N.D.C.) în acest scop fiind emisă O.U.G. nr. 125//2006, act normativ anterior citat şi care este incident în cauza de faţă.

În aplicarea acestei ordonanţe de urgenţă, prin Ordinul nr. 704/2007 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale publicat în Monitorul Oficial al României, s-au stabilit modalităţile de implementare, condiţiile specifice şi criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal începând cu anul 2007, iar pentru anul 2008 a fost emis Ordinul nr. 246/2008 al aceluiaşi minister.

În aceste condiţii instanţa de fond a apreciat că susţinerea inculpaţilor că acest din urmă act nu este aplicabil situaţiei juridice din anul 2007 nu este întemeiată, câtă vreme pentru fiecare an calendaristic, autoritatea naţională administrativă a edictat norme speciale de implementare a actului normativ ce pune în aplicare Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 1782/2003 publicat în Jurnalul Oficial al U.E. la 21 octombrie 2003 privind stabilirea măsurilor comune pentru regimurile de susţinere în favoarea agricultorilor.

În egală măsură, tot ca apărare, la dosar au fost depuse copiile unor contracte de arendare încheiate între anii 2004-2010 şi vizate de inculpatul G.M. în calitate de secretar al primăriei, prin semnătură şi ştampila Consiliului Local.

Instanţa de fond a constatat că toate cele 8 contracte de mai sus sunt însă încheiate între persoane fizice, pentru suprafeţe de teren agricol proprietate privată, au stabilit preţul în produse şi/sau sume de bani, mdeplinind deci toate cerinţele legale pentru valabilitatea lor spre deosebire de cele redactate de inculpatul sus-menţionat prin nerespectarea actelor normative menţionate în cele ce preced şi încheiate cu un neproprietar fiindcă Primăria comunei B. nu a fost şi nu este titularul dreptului de proprietate asupra izlazului comunal, pajiştile comunale făcând parte, potrivit art. 17 şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 72/2002, din domeniul privat al statului şi fiinc administrate de consiliile locale.

În acelaşi timp, examinând cererile de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2007 toate din 14 mai 2007, iar pentru anul 2008 (din 7 mai 2008, din 15 mai 2008 şi din 16 mai 2008); întocmite pe formularul tipizat, în raport de susţinerile inculpaţilor şi depoziţiile martorilor instanţa de fond a apreciat că ele conţin date inexacte în sensul dispoziţiilor art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pe care cei trei inculpaţi le-au prezentat A.P.I.A. ş constau în susţinerea că au un drept de folosinţă asupra părţilor din terenul păşuni comunale (izlazului comunei B.) şi că utilizează respectivele suprafeţe fie a terenului agricol, în calitate de producător agricol, fie ca pajişte comunală ca şi crescătorie de animale, deşi astfel cum rezultă din probele administrate, aceştia nu au utilizat ş nici nu utilizaseră păşunile în cauză, ele fiind folosite de cetăţenii comunei care ai avut vaci la păşunat, au achitat integral sau parţial taxe de păşunat potrivit declaraţiilor martorilor G.V. şi S.E.

Instanţa de fond a constatat că cei trei inculpaţi G.L., A.A. şi S.M. nu deţin documente care să ateste folosinţa legală a pajişti comunale în sensul art. 4 din Ordinul nr. 704/2007 al Ministerului Agriculturii ş Dezvoltării Rurale pentru anul 2007 şi respectiv art. 5 din Ordinul nr. 246/2008 şi aceluiaşi minister, pentru anul 2008.

Instanţa de fond a considerat neîntemeiată apărarea opusă cu prileju dezbaterilor de toţi cei 4 inculpaţi prin apărătorii lor aleşi referitoare la inexistenţi faptei ori lipsa, din conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a elementului material al laturii obiective şi subiective a acesteia, în condiţiile în care, semnând personal cererile de plată, astfel cum inculpaţii G.L., A.A. şi S.M. au recunoscut cu ocazia audierii îi instanţă chiar dacă formularele tipizate de cerere au fost completate de altă persoană, toate menţiunile conţinute de acestea au fost însuşite şi confirmate ca reprezentând date reale, exacte, complete şi perfect valabile în sensul art. 7 alin. (1) lit. d) în O.U.G. nr. 125/2006.

Instanţa de fond a constatat nu se poate afirma că fapta nu există şi nici că acesteia îi lipseşte intenţia ca, pe temeiul documentaţiei depuse, cunoscând că nu a un drept legal de folosinţă şi nici nu au utilizat în realitate anterior parcelele de teren ce formau izlazul comunal, neavând calitatea de producător agricol, fermier ca crescător de animale, să obţină injust şi pe nedrept subvenţii compuse din fondui europene F.E.G.A. şi de la bugetul naţional P.N.D.C. totalizând pentru anii 2007 şi 2008: 18.581,12 RON, inculpata G.L.; 17.158,79 RON inculpata A.A. şi 13.027,13 RON inculpatul S.M.

Nici cererea de achitare pe temeiul lipsei de pericol social al faptei cu apărarea că exista o interdicţie legală pentru persoanele juridice de a accesa astfel de fonduri, invocată pentru a justifica depunerea cererilor ca persoane fizice pentru a obţine fondurile europene nerambursabile necesare întreţinerii izlazului comunal, aşa cum primarul le-ar fi solicitat nu a fost apreciată ca întemeiată, o astfel de interdicţie nefiind stabilită în textul legii, dimpotrivă, art. 3 din Legea arendării ce era în vigoare la data faptelor, stabilind expres că părţile contractante pot fi persoane fizice sau juridice.

În raport de toate aceste elemente de fapt s-a constatat că faptele comise de inculpaţii G.L., A.A. şi S.M. de a folosi şi prezenta documente inexacte la depunerea cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anii 2007 şi 2008 cu scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene F.E.G.A. şi de la bugetul naţional P.N.D.C. în sumă totală de: 18.581,12 RON, inculpata G.L.; 17.158,79 RON, inculpata A.A. şi 13.027,13 RON, inculpatul S.M., constituie pentru fiecare dintre aceştia câte o infracţiune prev. şi ped. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 săvârşită în formă continuată, conform art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului G.M. de a ajuta pe cei 3 inculpaţi să comită infracţiunea de mai sus în sensul întocmirii contractelor de arendare din 27 decembrie 2006 cu nesocotirea dispoziţiilor legale atât în privinţa formei cât şi a fondului acestor convenţii şi în acelaşi timp, de a-i determina, în exercitarea funcţiei de secretar al primăriei şi cu intenţia ca aceste înscrisuri pe care le-a redactat să producă consecinţe juridice, să le semneze primarul din anul 2006 şi respectiv viceprimarul din 2006, constituie 3 infracţiuni prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi o infracţiune prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 săvârşită în formă continuată conformart. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului S.M. de a o ajuta pe coinculpata A.A. să obţină pe nedrept fonduri totale de 17.158,79 RON semnând contractul de arendare din 2006 în calitate de viceprimar în numele primăriei care nu avea dreptul legal de a arenda terenul în suprafaţă de 43,67 ha din păşunea comunală constituie infracţiunea prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat S.M., ca viceprimar în funcţie şi a inculpatului G.M. ca secretar al primăriei de a contribui, prin semnarea cel dintâi a cererii personale de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anii 2007 şi 2008, iar cel de-al doilea al cererii soţiei sale, G.L., obţinând foloase materiale ce constau în sumele de 13.027,13 RON, respectiv 18.581,12 RON, constituie pentru fiecare câte o infracţiune de conflict de interese prev. şi ped. de art. 253¹ C. pen.

Infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor G.M. şi S.M. se află în concurs real de fapte penale, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen. şi tratamentul sancţionator stabilit prin art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat celor 4 inculpaţi, instanţa de fond a ţinut seamă de activitatea infracţională concretă desfăşurată de fiecare dintre aceştia, de gradul de pericol social al faptelor penale şi de cuantumul prejudiciilor cauzate precum şi de circumstanţele personale ale acestora constând în lipsa antecedentelor penale aşa cum rezultă din cazierele judiciare, din conduit corespunzătoare avută anterior activităţii infracţionale, dovedită prin declaraţiil martorilor şi caracterizările depuse, criterii în raport de care apreciază că orientare pedepselor principale înspre minimul special legal este de natură să asigure scopuril represiv, preventiv şi educativ al pedepsei la care se referă art. 52 alin. (1) şi alin. (2) C. pen.

Totodată, tuturor celor 4 inculpaţi le-a fost aplicată şi pedeapsa complementar a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., cu excepţia dreptului de alege, iar inculpaţilor G.M. şi S.M. şi aceea a interzicerii drepturi: de a ocupa funcţiile de care s-au servit la comiterea infracţiunii de conflict de interese prev. de art. prev. de art. 64 Iit. e) C. pen., aceasta din urmă pe durata maximă prev. de art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., astfel cum impune norma juridică incriminatoare.

În egală măsură, a fost aplicată faţă de cei 4 inculpaţi şi pedeapsa accesorie interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen., în conformitate cu art. 71 alin. (2) C. pen.

Cât priveşte modalitatea de executare a pedepselor, apreciind că pronunţare condamnării inculpaţilor constituie pentru aceştia pe de o parte, un avertismer suficient de sever pentru a nu mai intra în conflict cu legea pe viitor iar pe de alta, conduce la redobândirea unei atitudini corecte faţă de lege şi ordinea de drep constatând îndeplinite şi cerinţele art. 86¹ lit. a), lit. b) şi alin. (2) C. pen., instanţa de fond suspendat sub supraveghere executarea pedepselor principale aplicate, după caz celor rezultante, stabilind câte un termen de încercare de 4 ani, la care s-a adăuga cuantumul pedepselor, conform art. 86 din acelaşi cod precum şi măsurile de supraveghere cărora aceştia urmează să li se supună, în conformitate cu art. 86³ C. pen., respectiv acelea de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa la datele fixate, conform programului de supraveghere; de anunţ, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea de a comunica şi justifica schimbarea locului de muncă precum şi informaţiile de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 359 C. proc. pen. li s-a atras atenţi inculpaţilor asupra disp. art. 86⁴ rap. la art. 83 şi art. 84 C. pen. privind revocare suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate, în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în cursul termenelor de încercare ori al neîndeplinirii cu rea-credinţă măsurilor de supraveghere instituite în sarcina lor precum şi în cazul neexecutării de rea-credinţă a obligaţiilor civile stabilite prin prezenta sentinţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsele accesorii aplicate inculpaţilor, pe durata termenelor de încercare.

Soluţionând acţiunea civilă alăturată celei penale prin care partea vătămată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal de faţă, instanţa de fond a constatat că potrivit adresei din 3 octombrie 2012 încă din faza de urmărire penală aceasta a solicitat cu titlu de despăgubiri suma totală de 48.767,04 RON la care se adaugă penalităţile şi dobânzile conform art. 12¹ alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, iar în instanţă menţinând cererea, a susţinut cu priljul dezbaterilor că toţi inculpaţii trebuie obligaţi în solidar la plata întregii sume menţionate.

Instanţa de fond a apreciat că în realitate, drept consecinţă a răspunderii penale, stabilite în sarcina fiecăruia dintre aceştia, răspunderea civilă urmează a fi angajată proporţional cu activitatea infracţională desfăşurată de fiecare din cei 4 inculpaţi, aşa încât recuperarea pagubei create să fie asigurată integral, dar corespunzător principiilor răspunderii civile delictuale instituite de art. 998, art. 999 şi art. 1003 C. civ., în vigoare la data faptelor.

Ca urmare, în temeiul art. 346 rap. la art. 14 alin. (1), alin. (2), alin. (3) lit. b) şi art. 4 C. proc. pen. comb. cu art. 12¹ alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, instanţa de fond a obligat inculpaţii să restituie părţii civile sumele încasate pe nedrept prin activitatea infracţională, după cum urmează: pe inculpaţii A.A., G.M. şi S.M., în solidar la plata sumei de 17.158,79 RON la care se vor calcula dobânzi şi penalităţi, de la data comiterii faptelor la plata integrală a prejudiciului iar pe inculpaţii S.M. şi G.M., în solidar la plata sumei de 13.027,13 RON la care se vor calcula de asemenea dobânzi şi penalităţi, de la data comiterii faptelor la plata integrală a prejudiciului;

În privinţa sumei de 18.581,12 RON încasată de inculpata G.L. cu complicitatea coinculpatului G.M., s-a constatat că aceasta a fost restituită la data de 14 ianuarie 2013 aşa încât cei doi inculpaţi urmează a fi obligaţi în solidar numai la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente acestei sume, conform art. 12¹ alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, ce au fost calculate de la data comiterii faptelor şi până la data de 14 ianuarie 2013.

Instanţa de fond a analizat aspectul referitor la cererea orală formulată de procuror în cadrul dezbaterilor referitoare la desfiinţarea contractelor de arendă care fac obiectul cauzei şi în care se atestă în mod nereal dreptul de folosinţă asupra unor suprafeţe de păşune ce figurau în proprietatea comunei B.

Instanţa de fond a constatat că potrivit art. 348 C. proc. civ. (....) instanţa se pronunţă cu privire la restituirea lucrului, desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, însă în cauza de faţă, modalitatea de comitere a infracţiunilor prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în forma autoratului sau a complicităţii după caz, este aceea de prezentare a unor date inexacte la depunerea cererilor de plată care este un fapt juridic şi nu un act juridic.

Instanţa de fond a apreciat că pentru a putea fi desfiinţat în înţelesul înlăturării sale (instrumentum) şi a efectelor produse de acesta (actum) iar infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului G.M., aceea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. vizează cele 3 contracte de arendare, toate din 27 decembrie 2012 care ar fi nule absolut în puterea legii, conform art. 24 din Legea nr. 16/2004, aşa cum s-a arătat, sancţiunea nulităţii operând de drept de la data întocmiri lor deoarece cauzele acesteia au fost concomitente încheierii respectivelor act juridice şi au afectat valabilitatea lor.

În aceste condiţii instanţa de fond a apreciat că nu este necesară o desfiinţare parţială sau totală, prin sentinţa de faţă a respectivelor contracte fiindcă aceast măsură ar opera numai în situaţia unor cauze de nulitate ulterioare întocmirii înscrisurilor, căci fapta penală,prevăzută art. 290, se, comite prin contrafacerea scrierii şi a subscrierii sau prin alterarea înscrisului în orice mod însă în cauza de faţă contractele de arendare în substanţa lor, deşi au creat aparenţa valabilităţii, au fost afectate de nulitate absolută încă de la momentul redactării datorită eludăr dispoziţiilor legale referitoare la părţile care se obligă arendatorul nefiind proprietari bunurilor agricole, la caracterul oneros, iar nu gratuit al contractului de arendă şi existenţa unei hotărâri prealabile prin care în numele proprietarului, statul român administratorul care este consiliul local poate hotărî darea în administrare concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii, astfel cum s-a arătat în cele ce succed.

Împotriva sentinţei penale nr. 167 din 17 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarant apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpaţii G.M., G.L., A.A. şi S.M.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 5 noiembrie 2013.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen. se soluţionează de către aceeaşi instanţă, conform dispoziţiilor din legea noua, privitoare la apel.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Ploieşti a considerat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:

- instanţa de fond în mod greşit a fixat termenul de încercare ca fiind de 4 ani condamnându-i pe inculpaţii G.M., S.M., G.L., A.A. la pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare, a căror executare a fost suspendată sub supraveghere în conformitate cu dispoziţiile art. 86 C. pen., condiţiile care termenul de încercare care putea fi stabilit de instanţa de fond era de minim 5 ai şi maxim 8 ani;

- în mod greşit instanţa de fond nu a aplicat faţă de inculpat, în raport de această condamnare şi pedepsele accesorii prev. de art. 71 C. pen. rap. art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, câtă vreme, potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-lit. c) C. pen.

- instanţa a aplicat greşit pedeapsa complementară, interzicându-le numai drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.

Instanţa de fond ar fi fost obligată să le interzică şi dreptul prev. de art. 64 lit. c) C. pen., cu referire la funcţia de secretar al Primăriei comunei B., judeţul Dâmboviţa.

În mod greşit nu a dispus desfiinţarea contractelor de arendare din data de 27 decembrie 2006 încheiate între Primăria comunei B., judeţul Dâmboviţa, pe de o parte şi inculpaţii G.L., A.A. şi S.M. pe de altă parte.

- s-a apreciat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor stabilite inculpaţilor şi sub aspectul modalităţii de individualizare a executării pedepselor aplicate.

Apelanţii intimaţi inculpaţi G.M. şi G.L., au motivat în scris apelul, aducând următoarele critici:

- prima critică, comună, este legată de motivarea sentinţei apelate sau, unii inculpaţii susţinând că aceasta nu a fost motivate, aspect care ar avea drept consecinţă nulitatea absolută a acestei hotărâri, cu desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel se arată că instanţa nu a arătat în cuprinsul hotărârii probele pe care se sprijină soluţia de condamnare, intrând astfel în contradicţie cu dispoziţiile art. 356 C. proc. pen. anterior, reluate în noul C. proc. pen. la art. 403.

I. Se arată în motivare că intimatul inculpat G.M. nu se face vinovat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen. În condiţiile în care la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte modalitatea de săvârşire sau faptul că inculpatul i-ar fi determinat în vreun fel pe primarul şi pe viceprimarul din acea perioadă să semneze acele contracte de arendare, iar pentru infracţiunea prev. de art. 253¹ C. pen., respectiv conflictul de interese, a solicitat să se aibă în vedere că această faptă săvârşită de apelantul inculpat nu a avut drept scop sub nicio formă favorizarea soţiei sale.

Referitor la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, legat de faptul că, aplicarea acelei ştampile a Consiliului Local B., nu a avut darul sau menirea de a da o forţă juridică superioară acelor contracte, ci, pur şi simplu, aceea era practica secretarului primăriei de a aplica pe toate contractele de arendare ştampila Consiliului local B., s- a invocat faptul că pe acele contracte nu a fost aplicat sigiliul Consiliului local B., ci ştampila acestuia condiţii în care se impune desfiinţarea sentinţei atacate şi achitarea inculpatului în baza art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., lipsind forma de vinovăţie prevăzută de lege.

II. În ceea ce o priveşte pe apelanta inculpată G.L., s-a arătat că aceasta a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ca infracţiune continuată.

S-a apreciat că soluţia instanţei, de condamnare a apelantei inculpate, est greşită, fiind netemeinică, întrucât apelanta inculpată nu a săvârşit această faptă ca formă de vinovăţie cerută de lege în forma actuală.

Apărarea a precizat că apelanta inculpată nu a săvârşit această faptă cu intenţia directă sau indirectă, necesară atragerii sau întrunirii elementului laturii subiective a infracţiunii mai sus menţionată.

Un argument esenţial în lipsa acestei vinovăţii era legat de faptul că inculpata la momentul semnării acelor cereri de plată sau declarării acelor informaţii, a fost îndrumată de către funcţionarii A.P.I.A. care funcţionau în cadrul primăriei la care era funcţionară apelanta inculpată.

S-a mai arătat că apelanta inculpată nu avea cunoştinţă despre faptul că acele contracte de arendare ar fi fost nelegal întocmite precum şi faptul că instanţa în bazează hotărârea pe Legea nr. 215/2001, lege în care nu se regăseşte la art. 36 alin. (2) termenul de „arendare”, iar ordinul ministrului agriculturii nr. 246/2008, nu era în vigoare la data încheierii contractelor de arendare.

Apelanta inculpată G.L., a solicitat admiterea apelului, desfiinţare sentinţei atacate şi achitarea inculpatei în baza art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., lipsind forma de vinovăţie prevăzută de lege.

III. Apelanţii intimaţi inculpaţi A.A. şi S.M., au solicitat admiterea apelului declarat de inculpaţi, desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţare unei noi hotărâri în sensul achitării ambilor inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, cu menţinerea condamnării inculpatului S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

De asemenea, a mai solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul de se redoza pedepsele în raport de limitele date de textul modificat.

S-a apreciat că în speţă este incident cazul prevăzut de art. 16 lit. a) C. proc. pen., în sensul că fapta nu există, întrucât, din moment ce nu se verifică măcar unul dintre elementele constitutive, ea nu există ca infracţiune, deşi este incriminată în legea penală, nefiind însă verificată de probe.

Analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, dar şi di oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că apelurile inculpaţilor sunt nefondate urmând a fi respinse iar în ceea ce priveşte apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Ploieşti, acesta urmeză a fi admis doar în ceea ce priveşte stabilirea termenului de încercat pentru inculpaţii G.M., S.M., G.L. şi A.A. şi cu privire la nedesfiinţarea contractelor de arendare din data de 27 decembrie 2006 încheiate între Primăria comunei B., judeţ Dâmboviţa, pe de o parte şi inculpaţii G.L., A.A. S.M., pe de altă parte, pentru următoarele considerente.

Înalta Curte apreciază că, instanţa de fond, pronunţând o soluţie prin care a dispus condamnarea inculpaţilor şi, constatând îndeplinite şi cerinţele art. 86¹ lit. a), lit. b) alin. (2) C. pen. anterior, a suspendat sub supraveghere executarea pedepselor, greşit în momentul în care a stabilit un termen de încercare de 4 ani cu toate că a dispus condamnarea fiecăruia dintre inculpaţi la 3 ani închisoare.

Conform dispoziţiilor art. 86² C. pen., în cazul suspendării sub supraveghere termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp între 2 şi 5 ani, aşa încât prin stabilirea termenului de încercare de 4 ani au fost nesocotite aceste dispoziţii legale, minimul perioadei care ar fi putut fi stabilită de către instanţă, raportat la pedeapsa aplicată, pentru termenul de încercare, fiind de 5 ani.

În aceste condiţii, apelul va fi admis şi în baza art. 86² alin. (1) C. pen. Înalta Curte va stabili termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor G.M., G.L., A.A. şi S.M. pe o durată de 5 ani.

Cu privire la nedesfiinţarea contractelor de arendare din data de 27 decembrie 2006 încheiate între Primăria comunei B., judeţul Dâmboviţa, pe de o parte şi inculpaţii G.L., A.A. şi S.M., pe de altă parte.

Instanţa de fond a motivat că nu este necesară o desfiinţare parţială sau totală, a respectivelor contracte fiindcă această măsură ar opera numai în situaţia unor cauze de nulitate ulterioare întocmirii înscrisurilor, întrucât fapta penală prev. de art. 290 s-ar comite prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea înscrisului în orice mod, însă, în cauza de faţă, contractele de arendare în substanţa lor, deşi au creat aparenţa valabilităţii, au fost afectate de nulitate absolută încă de la momentul redactării datorită eludării dispoziţiilor legale.

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Înalta Curte reţine că falsul în înscrisuri sub semnătură privată este fapta persoanei care contraface, plăsmuieşte, în tot sau în parte, ori alterează, modifică un astfel de înscris, pentru a obţine, prin aceasta, o probă scrisă, neconformă cu realitatea.

Falsificarea unui astfel de înscris înseamnă alterarea adevărului, operată asupra unui lucru, asupra unei chestiuni, care are legal însuşiri probatorii.

Obiectul material al infracţiunii prevăzute în art. 290 C. pen. anterior îl constituie înscrisul sub semnătură privată, contrafăcut sau alterat.

Elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 290 C. pen. anterior. constă în acţiunea de falsificare prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen. anterior adică prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod a unui înscris.

Alterarea constă în denaturarea înscrisurilor preexistente.

În cazul alterării prin adăugire, inserare, apare ca necesară o contrafacere a scrierii, fiind vorba despre acelaşi scris, de mână sau dactilografiat, tehnoredactat, existând situaţii când, pentru a nu deveni suspect, datorită unor ştersături, modificări, adăugiri, falsificatorul preferă să contrafacă înscrisul în întregime.

Conform unei definiţii date de fostul Tribunal Suprem verbul a „contraface” înseamnă a reproduce ceva în mod fraudulos, a imita, a plăsmui, a ticlui, a alcătui ceva, atribuindu-se un caracter de autenticitate (decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 1 din 28 martie 1970).

Drept urmare, noţiunea de contrafacere include activitatea de confecţionare a unui înscris similar cu cel care trebuia să conţină menţiuni adevărate.

În acest sens Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin decizia nr. 2696 din 12 iulie 2011, a stabilit faptul că noţiunea de contrafacere a scrierii înseamnă şi plăsmuirea, respectiv confecţionarea unui înscris similar cu cel care trebuia să conţină menţiuni adevărate, deoarece o condiţie a existenţei infracţiunii prevăzute în art. 290 C. pen. anterior este ca înscrisul falsificat să fie susceptibil de a produce consecinţe juridice în cazul când ar fi folosit, cerinţă care este îndeplinită din moment ce înscrisul falsificat are doar aparent însuşirile şi conţinutul unui înscris adevărat, ce ar putea, prin folosire, să producă aceleaşi efecte ca şi acesta din urmă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în complet de cinci judecători, s-a pronunţat în sensul existenţei infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în varianta plăsmuirii înscrisului, prin decizia nr. 86 din 22 aprilie 2013.

Nu se poate spune că precizarea făcută de instanţa de fond cu privire la faptul că aceste contracte au fost afectate de nulitate absolută încă de la momentul redactării lor, datorită eludării dispoziţiilor legale, nu este una corectă, dar Înalta Curte, apreciează că lipsirea acestor contracte de efecte nu putea fi realizată decât prin desfiinţarea contractelor de arendă în discuţie, prin aplicarea disp. art. 25 alin. (3) C. proc. pen.

În aceste condiţii, Înalta Curte, constată că în mod greşit, instanţa de fond procedând la condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 348¹ C. proc. pen. anterior [dispoziţii care se regăsesc în C. proc. pen. actual la art. 25 alin. (3)] respectiv, desfiinţarea contractelor de arendă, din data de 27 decembrie 2006, încheiate între Primăria comunei B., judeţul Dâmboviţa şi inculpaţii G.L., A.A. şi S.M.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte va desfiinţa contractele de arendare din data de 27 decembrie 2006 încheiate între Primăria comunei B., judeţu Dâmboviţa şi inculpaţii G.L., A.A. şi S.M. acte aflate în dosarul de urmărire penală.

Cu privire la faptul că instanţa de fond nu a aplicat faţă de inculpat, în raport de această condamnare şi pedepsele accesorii prev. de art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, câtă vreme, potrivi dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drep interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-lit. c) C. pen., invocat de parchet, Înalta Curte constată că în conformitate cu decizia nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la stabilirea modului de aplicare a pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-lit. c) C. pen., în cadrul unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-lit. c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Deci sub acest aspect apelul parchetului este nefondat urmând a fi respins.

Nici critica referitoare la faptul că instanţa de fond a aplicat greşit pedeapsa complementară, pentru inculpaţii G.M. şi S.M., interzicându-le numai drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., parchetul apreciind că instanţa de fond trebuia să le interzică şi dreptul prev. de art. 64 lit. c) C. pen., cu referire la funcţia de secretar al Primăriei comunei B., nu este fondată.

Înalta Curte, constată că instanţa de fond a aplicat inculpaţilor G.M. şi S.M. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcţiile de care s-au servit la comiterea infracţiunii de conflict de interese, prev. de art. prev. de art. 64 lit. c) C. pen., aceasta din urmă pe durata maximă prev. de art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

Referitor la faptul că hotărârea pronunţată de instanţa de fond ar fi netemeinică datorită cuantumului pedepselor stabilite inculpaţilor şi în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepselor aplicate, Înalta Curte, constată apelul parchetului nu este fondat urmând a fi respins.

Instanţa de fond, la individualizarea pedepselor ce s-au aplicat celor patru inculpaţi a ţinut seamă de activitatea infracţională concretă desfăşurată de fiecare dintre aceştia, de gradul de pericol social al faptelor penale şi de cuantumul prejudiciilor cauzate precum şi de circumstanţele personale ale acestora constând în lipsa antecedentelor penale.

Cât priveşte modalitatea de executare a pedepselor, Înalta Curte, constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect faptul că suspendând sub supraveghere executarea pedepselor principale aplicate, aceasta s-ar constitui într-un avertisment suficient de sever pentru ca inculpaţii să nu mai între în conflict cu legea pe viitor precum şi că această formă de executare ar conduce la redobândirea unei atitudini corecte faţă de lege şi ordinea de drept, a inculpaţilor, constatând îndeplinite şi cerinţele art. 86¹ lit. a), lit. b) şi alin. (2) C. pen. anterior.

În ceea ce priveşte critica cu privire la motivarea sentinţei apelate Înalta Curte, constată că apelul intimaţilor inculpaţi G.M. şi G.L., este nefondat urmând a fi respins.

Cu privire la motivarea unei sentinţe, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu actele de la dosar.

Înalta Curte, constată că instanţa de fond a motivat în mod concis şi concret modul în care a ajuns la concluzia existenţei faptelor pentru care au fost condamnaţi inculpaţii, făcând o analiză riguroasă a probelor.

Astfel s-a constatat în mod corect că faptele comise de inculpaţii G.L., A.A. şi S.M. de a folosi şi prezenta documente inexacte la depunerea cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anii 2007 şi 2008 cu scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene F.E.G.A. şi de la bugetul naţional P.N.D.C. în sumă totală de: 18.581,12 RON-inculpata G.L.; 17.158,79 RON-inculpata A.A. şi 13.027,13 RON-inculpatul S.M., constituie pentru fiecare dintre aceştia câte o infracţiune prev. şi ped. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 săvârşită în formă continuată, conform art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea Înalta Curte, constată că faptele inculpatului G.M. de a-i ajuta pe cei 3 inculpaţi să comită infracţiunea de mai sus în sensul întocmiri-contractelor de arendare din 27 decembrie 2006 cu nesocotirea dispoziţiilor legale atât în privinţa formei cât şi a fondului acestor convenţii şi în acelaşi timp, de a-i determina, în exercitarea funcţiei de secretar al primăriei şi cu intenţia ca aceşti înscrisuri pe care le-a redactat să producă consecinţe juridice, să le semneze pe Primarul din anul 2006 şi respectiv pe viceprimarul din 2006 constituie 3 infracţiuni prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi o infracţiunie prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Lege nr. 78/2000 săvârşită în formă continuată conform art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte fapta inculpatului S.M. de a o ajuta pe coinculpata A.A. să obţină pe nedrept fonduri totale de 17.158,79 RON semnând contractul de arendare din 2006 în calitate de viceprimar în numele primăriei care nu avea dreptul legal de a arenda terenul în suprafaţă de 43,67 ha du păşunea comunală, Înalta Curte, consideră că aceasta constituie infracţiunea prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat S.M., ca viceprimar în funcţie şi inculpatului G.M. ca secretar al primăriei de a contribui, prin semnarea ce dintâi a cererii personale de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru ani 2007 şi 2008, iar cel de-al doilea al cererii soţiei sale, G.L., obţinând foloase materiale ce constau în sumele de 13.027,13 RON, respectiv 18.581,12 RON constituie pentru flecare dintre inculpaţi câte o infracţiune de conflict de interes prev. şi ped. de art. 253¹ C. pen.

Înalta Curte nu-şi poate însuşi argumentul apelantei inculpate G.L. referitor la faptul că inculpata, la momentul semnării acelor cereri de plată sa declarării acelor informaţii, a fost îndrumată de către funcţionarii A.P.I.A. care funcţionau în cadrul primăriei la care era funcţionară apelanta inculpată.

Chiar daca aceasta a fost îndrumată de acei funcţionari inculpata a semnat acele cereri în care erau inserate date inexacte, în deplină cunoştinţă de cauză.

Sub aspectul reţinerii vinovăţiei, Înalta Curte, apreciează că nu are important dacă ideea a aparţinut inculpatei ci important era ca cererea cu date inexacte să fi însuşită de inculpată, lucru care s-a şi întâmplat.

De asemenea Înalta Curte constată că argumentul apelantului inculpat G.M., cu privire la faptul că aplicarea unei ştampile a Consiliului local nu ar avea darul sau menirea de a da o forţă juridică superioară acelor contracte, ci, aceea ar fi fost practica secretarului primăriei nu au importanţă în ceea ce priveşte stabilire vinovăţiei inculpatului.

Pentru aceste considerente_, în baza art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 167 din 17 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează în parte hotărârea atacată şi, rejudecând:

În baza art. 86² alin. (1) C. pen. stabileşte termen de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor G.M., G.L., A.A. şi S.M. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. desfiinţează contractele de arendare din data de 27 decembrie 2006 încheiate între Primăria comunei B., judeţul Dâmboviţa şi inculpaţii G.L., A.A. şi S.M.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii penale atacate.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii G.M., G.L., A.A. şi S.M. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Obligă apelanţii inculpaţi G.M., G.L., A.A. şi S.M. la plata sumei de câte 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 iulie 2014.

← Decizia în cazul Fenechiu. Infracțiune de corupție și abuz...		ICCJ. Decizia nr. 2948/2014. SECȚIA PENALĂ →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2948/2014. SECȚIA PENALĂ ICCJ. Înşelăciune calificată în convenţii. Participație improprie la declaraţii inexacte cu privire la înmatricularea în Registrul comerţului. Decizia nr. 427/A/2014.