ICCJ. Înşelăciune calificată în convenţii. Participație improprie la declaraţii inexacte cu privire la înmatricularea în Registrul comerţului. Decizia nr. 427/A/2014.

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 427/A/2014

Dosar nr. 2458/2/2011*

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2014

Deliberând asupra apelurilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 683 din 23 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpata T.I.I., domiciliată în Bucureşti, sector 3, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 65 alin. (2) rap. la art. 215 alin. (5) C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 31 alin. (2) din C. pen., rap. la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 cu aplic, art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e), art. 80 C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpata T.I.I. execută 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În temeiul art. 71C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În temeiul art. 86¹ C. pen. şi al art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor principală şi accesorie, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

În temeiul art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a. să se prezinte, la datele stabilite, conform programului de supraveghere întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b. să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c. să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d. să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele sale de existentă.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. proc. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, luată prin încheierea din data de 16 aprilie 2013.

În temeiul art. 48 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, a dispus radierea înmatriculării următoarelor societăţi comerciale: - SC P.P. SRL, SC C.P. SRL, SC Z.A. SRL, SC T.P. SRL, SC T.P.A. SRL, SC S.P. SRL, SC C.A. SRL.

În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 C. proc. pen. a obligat pe inculpata T.I.I. la plata sumei de câte 20.000 (două zeci mii) euro, la cursul B.N.R. de la data plăţii, despăgubiri materiale, către fiecare dintre părţile civile A.D.F., H.V.A., B.B.G., C.l.C. şi H.C.P.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpată la plata sumei de 3.000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, prin rechizitoriul nr. 1477/P/2010 din data de 11 martie 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus trimiterea în judecată a inculpatei Teodor eseu Iulia Irina pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune calificată în convenţii cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi participatie improprie la declaraţii inexacte cu privire la înmatricularea în registrul comerţului prev. de art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În esenţă, prin actul de sesizare s-a reţinut, în fapt că, inculpata avocat T.I.I. i-a indus în eroare pe A.D.F., C.l.C., H.V.A., B.B. şi H.P. cu privire la închirierea şi ulterior achiziţionarea imobilelor din Bucureşti, sector 3, şi intermedierea de către ea a acestor contracte, primind suma de 30 000 de euro, cunoscând că în acest sens nu există astfel demersuri ale persoanei/lor îndreptăţite la a da în închiriere sau la înstrăinare, că nu fusese abilitată pentru intermedierea unor astfel de contracte şi fără ca, în realitate, aceste imobile să fi putut fi închiriate ori ca pentru banii primiţi avocatul să fi avut în vedere întreprinderea activităţilor la care s-a obligat. T.I.I. a realizat inducerea în eroare şi prin prezentarea: imobilului din str. S. ca fiind în proprietatea Primăriei Capitalei, în condiţiile în care în realitate acesta fusese restituit în natură, în întregime, foştilor proprietari; imobilului ca fiind în proprietatea Primăriei Capitalei în condiţiile în care în realitate mai mult de două treimi din acesta a fost vândut anterior foştilor chiriaşi.

T.I.l. i-a indus în eroare pe A.D.F., C.I.C., B.B., H.P. şi H.V.A. cu privire la închirierea şi ulterior achiziţionarea imobilului din Bucureşti, sector 3, şi intermedierea de către ea a acestor contracte, primind suma de 12.500 de euro cunoscând că în acest sens nu există astfel de demersuri ale persoanei/lor îndreptăţite la a da în închiriere sau la înstrăinare, că nu fusese abilitată pentru intermedierea unor astfel de contracte şi fără ca, în realitate, aceste imobile să fi putut fi închiriate ori ca pentru banii primiţi avocatul să fi avut în vedere întreprinderea activităţilor la care s-a obligat.

T.I.l. i-a indus în eroare pe A.D.F., C.l.C., H.V.A., B.B. şi H.P. cu privire la închirierea şi ulterior achiziţionarea imobilului din Bucureşti, sector 3, şi intermedierea de către ea a acestor contracte, primind suma de 15.000 de euro, cunoscând că în acest sens nu există astfel de demersuri ale persoanei/lor îndreptăţite la a da în închiriere sau la înstrăinare, că nu fusese abilitată pentru intermedierea unor astfel de contracte fără ca în realitate aceste imobile să fi putut fi închiriate ori ca pentru banii primiţi avocatul să fi avut în vedere întreprinderea activităţilor la care s-a obligat. T.I.l. a realizat inducere în eroare şi prin prezentarea imobilului din str. C. ca fiind în proprietatea Primăriei Capitalei, în realitate parte din acesta fiind vândut foştilor chiriaşi, conform Legii nr. 112/1995.

T.I.l. i-a indus în eroare pe A.D.F., C.I.C., H.V.A., B.B. şi H.P. cu privire la închirierea şi ulterior achiziţionarea imobilului din Bucureşti, sector 3, şi intermedierea de către ea a acestor contracte, primind suma de 15.000 de euro, cunoscând că în acest sens nu există astfel de demersuri ale persoanei/lor (îndreptăţite la a dat în închiriere sau la înstrăinare, că nu fusese abilitată pentru intermedierea unor astfel de contracte şi fără ca, în realitate, aceste imobile să fi putut fi închiriate ori ca pentru banii primiţi avocatul să fi avut în vedere întreprinderea activităţilor la care s-a obligat.

Teodorescu Iulia-lrina i-a indus în eroare pe A.D.F., C.l.C., H.V.A., B.B. şi H.P. cu privire la închirierea şi ulterior achiziţionarea imobilelor din Bucureşti, sector 3, şi intermedierea de către ea a acestor contracte, primind suma de 27.500 de euro, cunoscând că în acest sens nu există astfel de demersuri ale persoanei/lor îndreptăţite la a da în închiriere sau la înstrăinare, că nu fusese abilitată pentru intermedierea unor astfel de contracte şi fără ca, în realitate, aceste imobile să fi putut fi închiriate ori ca pentru banii primiţi avocatul să fi avut în vedere întreprinderea activităţilor la care s-a obligat. Relativ la aceste două imobile se reţine altă inducere în eroare comisă de T.l.I. cu privire la menţiuni făcute în contractul de asistenţă juridică din 28 mai 2010 unde se arată că onorariu convenit este de 15.000 de euro în avans, iar în anexele ce completează contractul, ce au fost întocmite în aceeaşi împrejurare, se arată că s-au plătit 27.500 euro la aceeaşi dată. T.l.I. a realizat inducere în eroare şi prin prezentarea: imobilului din str. F., ca fiind în proprietatea Primăriei Capitalei în condiţiile în care în realitate mai mult de jumătatea din imobil ( 52, 55 %) fusese vândut foştilor chiriaşi, conform Legii nr. 112/1995; imobilului din str. F. ca fiind în proprietatea Primăriei Capitalei, în condiţiile în care 40, 83 % a fost vândut conform Legii nr. 112/1995.

Cu privire la toate aceste imobile, T.l.I. a precizat, în mod nereal, persoanelor vătămate că se află în proprietatea Primăriei Capitalei care nu mai are bani să le întreţină şi intenţionează să le închirieze, în întregime. Nu există date din care să reiasă că T.l.I. s-a oferit să intermedieze închirierea parţială a vreunui imobil sau ca persoanele vătămate să fi avut în vedere vreo închiriere parţială. Referitor la reţinerea inducerii în eroare prin afirmaţiile făcute de către T.l.I. cu privire la proprietarii imobilelor din perioada comiterii infracţiunii continuate de înşelăciune, s-a reţinut că a prezentat, cu intenţie, date neconforme cu realitatea, făcând afirmaţii lipsite de orice bază faptică.

La momentul primirii banilor a emis, de fiecare dată, bilete la ordin prin care garanta restituirea sumelor primite în caz că nu se perfectau contractele, pentru a convinge persoanele păgubite de corectitudinea afacerilor, bilete la ordin cu privire la care s-a constatat că nu există disponibil în cont.

De asemenea, inculpata T.l.I. i-a înmânat lui H.V.A. un mănunchi de chei, spunându-i că unele sunt pentru uşile de acces în spaţiile cu privire la care s-au încheiat contracte, reiterând că urmează să fie închiriate de la Primăria Capitalei. Cheile au fost încercate de persoanele vătămate la aceste imobile, reuşind să descuie şi să vizioneze doar spaţiul din sector 3, fapt ce a permis întărirea convingerii în realitatea datelor prezentate de T.l.I. la realizarea inducerilor în eroare. Prin adresa din 18 octombrie 2010 Consiliul General al Municipiului Bucureşti a precizat că nicio persoană din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti nu deţine cheie de acces în acest imobil.

Inculpata T.I.I. a primit de la părţile vătămate suma de 100.000 de euro pe care a folosit-o în beneficiul propriu.

La iniţiativa inculpatei T.I.I. au fost înfiinţate, în intervalul mai-iulie 2010, de către părţile vătămate, următoarele societăţi comerciale:SC P.P. SRL; SC C.P. SR; SC Z.A. SRL, SC T.P. SRL; SC P.A. SRL; SC S.P. SRL, şi SC C.A. SRL. Aceste şapte societăţi comerciale, tot la iniţiativa inculpatei, au fost înregistrate cu sediile sociale în Bucureşti, sector 3. T.I.I. nu avea drept de folosinţă sau de proprietate asupra acestui imobil, fiind evacuată în anul 2008 şi fără să deţină prerogative care să-i permită ia consimţirea stabilirii acestor sedii ale celor şapte societăţi comerciale, a determinat la înfiinţarea lor la această adresă.

În dovedirea situaţiei de fapt, în cursul urmăririi penale, s-au administrat ca probe: declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor B.M., S.C., B.A., A.N., Ş.C., D.M., U.C., înscrisuri: acte primite de la Primăria Municipiului Bucureşti din care rezultă că această instituDie nu avea şi nu are dreptul la închirierea imobilelor din Bucureşti, sector 3, str. L., sector 3, str. C., sector 3; str. S., sector 3, str. F., sector 3; că primăria nu are în proprietate aceste imobile, nu deţine chei ale lor şi că referitor la aceste imobile s-au formulat cereri de mai multe persoane, inclusiv de cele şapte societăţi comerciale înfiinţate pentru părţile vătămate în cauză. In aceste cereri redactate şi trimise de inculpată, Primăriei mun. Bucureşti i s-a dus la cunoştinţă „intenţia de achiziţionare a imobilelor în vederea exploatării ca spaţii comerciale",acte ridicate la percheziţia domiciliară respectiv xontractul de asistenţă juridică din 23 iunie 2010, privind consultanţă imobil din str. C., în care se menţionează onorariu de 30.000 de euro; contractul de asistenţă juridică din 08 iunie 2010, privind consultanţă imobil din str. S. cu onorariu de 30.000 de euro; contractul de asistenţă juridică din 08 iunie 2010, privind consultanţă imobil din str. L., pentru onorariu de 25.000 de euro; contractul de asistenţă juridică din 28 mai 2010, privind consultanţă imobilele din str. F. în care se menţionează 15.000 de euro avans din onorariu şi contractul de asistenţă juridică din 17 mai 2010, în care se arată că obiectul contractului se menţionează în anexe şi onorariu de 60.000 de euro.

În anexele la aceste contracte (filele 432 - 441, vol. 2 ataşate de părţile vătămate filele 117 - 118, vol. 2, ridicate la percheziţia domiciliară) sunt menţionate obligaţiile inculpatei: redactarea cererii către Primăria Municipiului București în vederea încheierii unor contracte de închiriere; înregistrarea cererii; asistenţa la operaţiunile de măsurători şi evaluări spaţiu în vederea închirierii şi asistenţă la încheierea contractului de închiriere, precum şi sumele primite în concret pentru fiecare imobil (12.500 euro pentru imobilul din sector 3; 30.000 euro pentru imobilele situate în sector 3; 15.000 euro pentru imobilul din sector 3, 27.500 euro pentru imobilele din sector 3). Pentru imobilul din str. C. inculpata a primit 15.000 euro, însă nu s-au obţinut anexe la contractul cu privire la acest spaţiu comercial; fotocopii bilete la ordin, respectiv în biletul la ordin din data de 19 mai 2010 se menţionează suma de 10.000 de euro, în biletul la ordin din 19 mai 2010 se menţionează 10.000 lei; în biletul la ordin se menţionează suma de 4.000 de lei; în biletul la ordin din 28 mai 2010, nesemnat emitent, se menţionează suma de 60.300 lei; în biletul la ordin din 07 iunie 2010 se menţionează suma de 20.995 euro; în biletul la ordin din 23 iunie 2010 se menţionează suma de 2.500 euro; în biletul la ordin din 23 iunie 2010 se menţionează suma de 52.750 lei şi în biletul la ordin din 07 iunie 2010 se menţionează suma de 80.162 lei, acte primite de la SC R.P. SA, societate ce deţine în locaţie imobilul din sector 3, administrată de martorul U.C. în baza contractului de închiriere din 09 noiembrie 2002 încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti, răspunsurile primite de la unităţile bancare unde inculpata avea deschise conturi din care a rezultat că a folosit banii, la scurt timp, după virarea lor în cont, conturile ce au figurat ca fiind fără disponibil sau închise; din actele primite de la Banca C. - Agenţia Giurgiului, a rezultat că, la data de 19 mai 2010, inculpata a primit de la A.D. suma de 42.000 lei. în aceeaşi zi, prin ordin de plată a achitat datorii către hotelul unde avea biroul de avocatură (750 lei) şi către un hotel din staţiunea Sinaia (5.592 lei), precum şi către V., 778 lei), în total 7.120 lei. A mai rezultat că a făcut un transfer bancar în contul numitei S.C., cu titlu de promisiune vânzare - cumpărare imobil, pentru suma de 8.300 lei. Tot din actele primite de la această agenţie bancară (fila 241, vol. 2) a rezultat că, la data de 19 mai 2010, inculpata a ridicat 26.200 lei şi a încasat la aceeaşi dată suma de 42.000 lei de la partea vătămată C.I..La data de 20 mai 2010 inculpata a ridicat suma de 8.000 lei din acest cont. La data de 25 mai 2010, din acelaşi cont inculpata a scos suma de 4.000 lei, în ziua următoare suma de 15.400 lei, iar la data de 26 mai 2010 a ridicat suma de 3.500 lei. La data de 27 mai 2010 inculpata a ridicat sumele de 1.487 lei şi 7.700 lei. La data de 28 mai 2010 inculpata a achitat prin ordin de plată către O.N.T. Carpaţi suma de 12.634 lei şi a mai ridicat 20.000 lei, moment în care mai rămăseseră 639 lei (fila 243, vol. 2) din suma de 84.000 lei primită de la părţile vătămate A.D. şi C.I.

Tot la data de 28 mai 2010, în contul inculpatei de la Banca C. - Agenţia Giurgiului au intrat 30.000 de lei de la partea vătămată C.I. (fila 243, vol. 2). Imediat, inculpata a scos 10.000 de lei din cont. La data de 09 iunie 2010, inculpata a depus în cont suma de 4.650 lei zi, o sumă asemănătoare achitând-o în aceeaşi zi Hotelului V. (fila 244, vol. 2) unde avea biroul de avocatură (din actele primite de la această unitate hotelieră rezultă că are denumirea SC T.H. SA, fila 185, vol. 1); acte din care rezultă că în perioada 27 iulie 2010 -16 septembrie 2010, inculpata a plătit suma de 37.740 lei pentru cazare şi servicii conexe la Hotelul E., din staţiunea Eforie Nord, cu privire la imobilul din jud. Constanţa, precum şi la imobilul din centrul istoric al capitalei,ridicate tot în cadrul percheziţiei domiciliare (filele 89, 90 vol. 2, d.u.p.), procesul verbal privind verificarea în baza de date a societăţilor comerciale înfiinţate pentru părţile vătămate şi listări acte cu privire la acestea (filele 460 - 581 vol. 2 d.u.p.) şi adresa din 31 ianuarie 2011 a D.I.T. din cadrul Primăriei sector 3 din care rezultă că în Bucureşti, sector 3 -adresă ce a figurat ca sediu social al societăţii comerciale nou înfiinţate de părţile vătămate, figurează o altă persoană decât inculpata (vol. I fila 204). ''

Rechizitoriul s-a înregistrat iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sectia I penală, la data de 16 martie 2011.

Prin sentinţa penală nr. 517/F din 09 decembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata T.I.I. la 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe timp de 3 ani.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 lit. a) - art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen.,a dat în executare inculpatei,pedeapsa cea mai grea,de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

A aplicat art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 48 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, a dispus radierea înmatriculării următoarelor societăţi comerciale: SC P.P. SRL; SC C.P. SRL; SC Z.A. SRL; SC T.P. SRL;SC T.P.A. SRL; SC S.P. SRL; SC C.A. SRL.

A menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi municipiul Bucureşti, luată prin încheierea din 22.111.2011.

A obligat inculpata la 100.000 euro,în lei, la cursul de schimb de la data plăţii către partea civilă C.l.C., A.D.F., H.V.A., B.B.G. şi H.C.P., câte 20.000 euro la acelaşi curs de schimb, către fiecare parte civilă, conform solicitărilor acestora.

A obligat pe inculpata la 3.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, în primul ciclu procesual a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., comisă prin mai multe acte infracţionale, în baza aceleiaşi rezoluţii, cu prilejul încheierii şi executării contractelor de asistenţă juridică, suma de 100.000 euro determinând încadrarea la alin. (5) al art. 215 C. pen.

S-a reţinut, din toate probele administrate, mai puţin declaraţiile inculpatei, că, după ce a reuşit inducerea în eroare a părţilor vătămate prin prezentarea situaţiei că imobilele aparţin Primăriei Municipiului Bucureşti şi pot fi închiriate, inculpata a întreprins alte acţiuni de menţinere în această eroare a părţilor vătămate, acţiuni care au fost comise ori de câte ori părţile vătămate manifestau suspiciuni.

Printre mijloacele frauduloase folosite de inculpată la săvârşirea faptei s-a înscris şi determinarea şi înlesnirea la săvârşirea fără vinovăţie de către părţile vătămate a infracţiunii de declaraţii inexacte cu privire la înmatricularea în registrul comerţului a unor societăţi comerciale, comisă prin mai multe acte materiale, în baza aceleiaşi rezoluţii şi care a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 48 alin. (1) din Legea 26/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În legătură cu această faptă, s-a menţionat că toate cele 7 societăţi comerciale au fost înregistrate cu sediile sociale în Bucureşti, sector 3 unde inculpata nu a mai avut drept de folosinţă fiind evacuată în anul 2008.

Prin Decizia penală nr. 2686 din data de 06 septembrie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de inculpata T.I.I. împotriva sentinţei penale nr. 517/F din 9 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

A casat sentinţa penală atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această decizie Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a manifestat rol activ pentru a se determina dacă activitatea inculpatei se circumscrie unei induceri în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

Părţile civile nu au dat declaraţii decât cu privire la faptul că solicită 20.000 de euro arătând că au ajuns la această sumă prin împărţirea sumei de 100.000 euro (prejudiciul creat) în 5 părţi egale (pentru că atâtea părţi civile sunt în cauză).

Instanţa nu a putut constata nemijlocit, în urma cercetării judecătoreşti că inculpata a indus în eroare pe cele cinci părţi civile, întrucât nu le-a audiat pe acestea cu privire la latura penală a cauzei.

S-a constatat că în cauză a fost încălcat principiul aflării adevărului, reglementat în art. 3, 4 şi art. 287 C. proc. pen., precum şi principiul nemijlocirii administrării probelor prev. de art. 289 C. proc. pen.

La data de 01 noiembrie 2012 cauza s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. 2458/2/2011*.

Prin sentinţa penală nr. 683 din 23 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus astfel cum anterior s-a arătat în partea introductivă a prezentelor considerente.

Ca instanţa de rejudecare, Curtea de apel, în conformitate cu art. 385¹⁸ alin. (1) C. proc. pen. a procedat la reaudierea, în mod nemijlocit şi în condiţii de contradictorialitate, a părţilor vătămate H.V.A., H.C.P., C.I.C., (şedinţa din data de 22 decembrie 2013 - filele 24 şi urm. dosar fond), A.D.F., B.B.G. (şedinţa din data de 19 martie 2013, filele 60 şi urm. dosar fond) şi a martorilor B.M. şi B.A.A. (şedinţa din data de 16 aprilie 2013, filele 76 şi urm. dosar fond).

S-a constatat că probele legal administrate în cauză susţin, în mod necontroversat situaţia de fapt reţinută prin actul de inculpare, constând în aceea că inculpata, în calitate de avocat în Baroul Bucureşti, prevalându-se de împrejurarea că deţine exclusivitate de la Primăria Capitalei pentru încheierea unor contracte de închiriere şi ulterior,de vânzare, a încheiat, cu părţile vătămate, contracte de asistenţă juridică având ca obiect intermedierea închirierii unor imobile din centrul istoric al capitalei, primind în avans suma necontestată de 100.000 euro pentru care a emis mai multe bilete la ordin ca şi garanţie pentru restituirea banilor, în cazul în care contractele de închiriere nu se perfectau.

În speţă, inculpata în calitatea sa de avocat înscris în Baroul Bucureşti a încheiat contracte de asistenţă juridică cu caracter general - intermediare închiriere imobile, iar în anexele la contracte s-au specificat activităţi care exced exercitării profesiei de avocat într-o procedură legală, părţile vătămate acceptând să remită substanţiale sume de bani, în echivalent euro sau moneda euro, pentru serviciul de intermediere, speculând oportunitatea unor „afaceri".

Din materialitatea acţiunilor întreprinse, aşa cum au rezultat din ansamblul probelor administrate, a rezultat fără echivoc că, inculpata - avocat a cunoscut că imobilele nu sunt în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti şi deci susceptibile să fie date în locaţiune, şi-a arogat, în mod nereal, puterile unui mandat dat de Primărie, în scopul închirierii imobilelor, a prezentat planuri şi schiţe cu privire la situaţia acestor imobile, a eliberat - ca în orice afacere - cu titlu de „garanţie" bilete la ordin părţilor vătămate, cunoscând că nu are disponibil în cont, a remis părţilor vătămate mai multe chei din care, numai o cheie a putut asigura intrarea în unul din spaţiile vizate (imobilul din str. F.), iar după ce a încasat banii reprezentând doar un „avans" până la perfectarea contractelor de locaţiune (suma de 100.000 euro, recunoscută, de altfel, de inculpată), aceasta şi i-a însuşit şi i-a folosit, imediat,în interes personal.

S-a considerat astfel că inculpata se face vinovată de comiterea infracţiunii de înşelăciune calificată în convenţii, cu consecinţe deosebit de grave, faptă prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea de apel a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., apreciind că, în raport cu limita minimă excesivă de pedeapsă, de 10 ani închisoare, şi proporţional cu vinovăţia inculpatei, în circumstanţele factuale arătate, se pot reţine circumstanţe atenuante atât cele prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - conduita anterioară bună şi împrejurarea că este infractor primar - cât şi cele prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. (ţinând seama de interesul manifestat de părţile vătămate de a obţine cât mai multe spaţii comerciale, speculând „exclusivitatea în domeniu" a inculpatei - avocat) cărora le va da eficienţa cuvenită, potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Cât priveşte acuzaţia de comitere a infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. constând în participaţia improprie la declaraţii inexacte cu privire la înmatricularea în Registrul comerţului a celor şapte societăţi comerciale înfiinţate de către părţile vătămate, astfel cum a rezultat din probele administrate, inculpata le-a solicitat părţilor vătămate să înfiinţeze societăţi comerciale afirmând că nu pot închiria, ca persoane fizice, imobilele vizate.

Astfel, în intervalul mai - iunie 2010 părţile vătămate au înfiinţat şapte societăţi comerciale, toate cu sediul în sector 3, sediu închiriat de inculpată ca fiind cel al cabinetului său de avocatură.

În speţă, inculpata - avocat nu avea drept de folosinţă sau de proprietate asupra acestui imobil, fiind evacuată în anul 2008 şi, fără să deţină prerogative care să-i permită la consimţirea stabilirii acestor sedii ale celor şapte societăţi comerciale, a determinat la declararea de date nereale la înregistrarea lor.

Din adresa din 31 ianuarie 2011 (fila 195, vol. 1) a D.I.T. din cadrul Primăriei sectorului 3 Bucureşti, reiese că la adresa din Bucureşti, sector 3, din data de 15 mai 2008, figurează impus numitul P.C., aspect ce confirmă că, fără a avea vreun drept asupra acestui imobil, T.I.I. a instigat, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la declararea de sedii nereale pentru cele şapte societăţi comerciale

Prin urmare, s-a reţinut că inculpata s-a făcut vinovată şi cu privire la această infracţiune, stabilindu-se o pedeapsă cu luarea în considerare a criteriilor generale de individualizare, cu reţinerea circumstanţelor atenuante, avute în vedere la infracţiunea de înşelăciune.

Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei principale stabilită potrivit art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., Curtea de apel a apreciat îndeplinite condiţiile art. 86¹ alin. (1) şi (2) C. pen.,privind cuantumul pedepsei în cazul concursului de infracţiuni, lipa vreunei condamnări anterioare, apreciind că resocializarea pozitivă, viitoare, a inculpatei este posibilă chiar fără executarea pedepsei. Totodată, obligaţiile impuse inculpatei pe durata termenului de încercare sunt de natură să asigure, cu suficientă fermitate, exigenţele impuse de art. 52 C. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 683 din 23 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, apelantele - părţi civile C.l.C., A.D.F., H.V.A., B.B.G., H.C.P. şi inculpata T.I.I.

Ministerul Public a considerat hotărârea atacată ca fiind nelegală şi netemeinică, apreciind pedeapsa aplicată inculpatei în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât Curtea de apel a reţinut circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., dispunând condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune la pedeapsa de 3 ani închisoare, pedeapsă care este situată sub limita minimă prevăzută de lege conform art. 76 alin. (2) C. pen., respectiv 3 ani şi 4 luni închisoare.

De asemenea, având în vedere că art. 48 din Legea nr. 26/1990 a fost abrogat la data de 1 februarie 2014, a considerat că infracţiunea nu a fost dezincriminată, încadrându-se în prevederile art. 292 din C. pen. anterior, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni. Sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, aplicând în mod global instituţiile, având în vedere că infracţiunea de înşelăciune este compusă din 5 acte materiale, a considerat legea penală mai favorabilă, legea anterioară, respectiv disp.art. 215 din C. pen. anterior.

În concluziile orale, procurorul a menţionat că faţă de intervenirea hotărârii Curţii Constituţionale, având în vedere că este vorba de reţinerea unui prejudiciu în paguba a cinci părţi vătămate şi, de asemenea, dispoziţiile art. 74-76 C. pen., care nu se mai regăsesc în această formă în N.C.P., pedeapsa rezultantă este mai mare decât cea de 3 ani şi 4 luni.

Părţile civile C.I.C., A.D.F., H.V.A., B.B.G., H.C.P., prin apărătorul ales, au criticat sentinţa penală, numai sub aspectul laturii penale, în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate şi modalitatea de executare, considerând că este mult prea mică în raport de gravitatea deosebită a infracţiunii săvârşite, de maniera în care a fost comisă şi în care au fost induse în eroare, de prejudiciul ce a fost cauzat şi de împrejurarea că până la acest moment nu s-a făcut nici un demers pentru acoperirea acestuia şi nu există indicii în acest sens.

Inculpata T.I.I., în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile a considerat că aceasta este legea penală nouă, astfel încât a solicitat recalificarea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) vechiul C. pen. în art. 244 alin. (1) N.C.P.

În acest context, a solicitat admiterea apelului, achitarea sa, în principal, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 lit. c C. proc. pen., considerând că în dosar nu sunt probe pentru săvârşirea infracţiunii, iar în ceea ce priveşte inducerea în eroare a părţilor vătămate prin afirmaţiile legate de imobile ce fac obiectul contractelor de asistenţă juridică, a arătat că acestea nu sunt susţinute prin nici un fel de probe, respectiv nici prin structura contractelor de asistenţă şi a anexelor acestora şi nici prin declaraţiile părţilor vătămate şi a martorilor.

În subsidiar, a solicitat să se facă aplicarea art. 80 raportat la art. 81 N.C.P., cu privire la renunţarea la aplicarea pedepsei, cu trimitere la o măsură de avertisment, având în vedere că are profesia de avocat şi aplicarea unei pedepse ar avea consecinţe grave asupra sa şi implicit asupra vieţii personale şi profesionale.

Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de părţile civile C.I.C., A.D.F., H.V.A., B.B.G., H.C.P. sunt fondate, în timp ce apelul declarat de inculpata T.I.I. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, recalificând calea de atac iniţial promovată din recurs devolutiv în apel, în baza art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, raportat la criticile formulate, reţine următoarele:

De la data pronunţării sentinţei de fond, din 23 decembrie 2013 şi până la data soluţionării apelului a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare N.C.P. şi Legea nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpată instanţa de apel urmează să analizeze:

a). Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b). Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. In examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate.

Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Date fiind modificările dispoziţiilor C. pen., instanţa de recurs urmează să compare conţinutul acestora anterior şi ulterior datei de 1 februarie 2014.

Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Din această perspectivă, se constată că în cea ce priveşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de disp. art. 215 C. pen. anterior şi de art. 244 N.C.P., acesta a rămas acelaşi, modificându-se doar limitele de pedeapsă.

Verificând actele aflate la dosar în raport de soluţia adoptată de instanţa de fond, în rejudecare, cât şi de motivele invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de părţile civile C.I.C., A.D.F., H.V.A., B.B.G., H.C.P. înalta Curte constată că acestea sunt fondate sub aspectul nelegalităţii cuantumului pedepsei aplicate inculpatei T.I.I. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Astfel, în primul rând, se constată că în cauză au fost reţinute în favoarea inculpatei T.I.I. circumstanţele atenuate prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. anterior, respectiv conduita bună a acesteia înainte de săvârşirea infracţiunii, circumstanţe ce nu se mai regăsesc în actuala reglementare, respectiv în dispoziţiile art. 75 din N.C.P. (în vigoare de la 1 ianuarie 2014).

în al doilea rând, Înalta Curte retine că în conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, reţinută în sarcina inculpatei T.I.I., prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, intră 5 (cinci) acte materiale comise de inculpată în dauna a cinci părţi civile diferite.

Or, având în vedere dispoziţiile art. 35 din N.C.P. potrivit cărora „infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, flecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni", Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi reţinută, conform noilor reglementări, forma continuată a infracţiunii de înşelăciune, ci s-ar impune reţinerea a 5 (cinci) fapte de înşelăciune, corespunzătoare numărului de părţi vătămate.

În această din urmă situaţie, ar fi incidente dispoziţiile art. 38 şi art. 39 din N.C.P. privind concursul de infracţiuni şi stabilirea pedepsei principale în caz de concurs de infracţiuni, dispoziţii în raport de care se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi, în situaţia în care, s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, sporul, potrivit noilor reglementări, fiind obligatoriu.

Prin comparaţie cu vechea reglementare, prevăzută de art. 34 C. pen. anterior, Înalta Curte constată că pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana fizică, în raport de care se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi, în situaţia în care, s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la cinci ani, rezultând astfel că aplicarea sporului este facultativă.

Comparând deci, prin prisma art. 5 din N.C.P. cele două reglementări, respectiv C. pen. anterior şi N.C.P., pentru a stabili legea penală mai favorabilă, Înalta Curte constată că, deşi noile limite de pedeapsă stabilite de legiuitor în actualul C. pen. pentru infracţiunea de înşelăciune sunt mai mici, totuşi, în raport de instituţiile la care anterior s-a făcut referire, legea penală mai favorabilă în cauză este legea veche, prevăzută de C. pen. din 1968.

Stabilind că legea penală mai favorabilă este cea prevăzută de C. pen. anterior, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, în cazul infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.

Întrucât în sarcina inculpatei s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, faptă sancţionată de legiuitor cu pedepse între 10 şi 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, Înalta Curte constată că limita de sancţiune până la care putea fi coborâtă pedeapsa aplicată inculpatei este de 3 ani şi 4 luni închisoare şi nu 3 ani, cum în mod eronat a stabilit instanţa de fond.

În ceea ce priveşte stabilirea pedepsei ca şi cuantum, după cum anterior s-a arătat, şi modalitatea de executare, Înalta Curte constată că reţinându-se în favoarea inculpatei circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., precum şi cele ale art. 80 C. pen. privind concursul între cauzele de agravare şi de atenuare nu se justifică o modalitate neprivativă de libertate ca mod de executare a pedepsei, având în vedere natura faptelor săvârşite de către inculpată, gradul de pericol social al unor asemenea fapte, reflectat prin limitele prevăzute de lege ale pedepsei închisorii, pedeapsa astfel stabilită de către instanţa de apel cu executare în regim de detenţie, fiind just individualizată, potrivit criteriilor prev. de art. 72 C. pen.,corespunzând scopului educativ-preventiv prev. de art. 52 C. pen.

Conform dispoziţiilor legale anterior menţionate, pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare. Cu toate că pedeapsa este întotdeauna o măsură cu caracter represiv, de natură să provoace infractorului o anumită suferinţă, atât de ordin moral, cât şi de ordin fizic ea are în mod firesc şi un puternic rol şi efect educativ.

Realizarea scopului pedepsei include atât preîntâmpinarea săvârşirii de noi infracţiuni de către cel condamnat, cât şi de către alte persoane predispuse să săvârşească fapte penale.

Alături de alte funcţii, cum ar fi cele de constrângere sau represiune, de reeducare sau de eliminare, pedeapsa are şi o funcţie adiacentă de exemplaritate, care constă în influenţa pe care pedeapsa aplicată condamnatului o exercită asupra altor persoane.

În ceea ce priveşte temeiul de drept în baza căruia s-a dispus radierea societăţilor comerciale, Înalta Curte constată că prin alineatul din Legea nr. 187/2012 începând cu 01 februarie 2014 au fost abrogate dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 26/1990, situaţie în care, se vor reţine ca actual temei de drept dispoziţiile art. 25 alin. (3) C. proc. pen., în raport de care, instanţa se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.

Prin apelul său, inculpata T.I.I. a solicitat, în principal, aplicarea legii penale mai favorabile, ca fiind legea nouă prevăzută de disp. art. 244 alin. (1) N.C.P., şi achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) N.C.P.P., apreciind că nu există probe pentru săvârşirea infracţiunii, iar în subsidiar, renunţarea la aplicarea pedepsei şi aplicarea unui avertisment.

Pentru considerentele anterioare, în ceea ce priveşte stabilirea legii penale mai favorabile, astfel cum pe parcursul prezentelor considerente s-a arătat, şi fără a le mai relua, legea penală mai favorabilă inculpatei în prezenta cauză este legea penală veche.

Pe cale de consecinţă, din acest punct de vedere solicitarea inculpatei vizând aplicarea legii penale mai favorabile ca fiind legea nouă nu poate fi primită.

În ceea ce priveşte solicitarea de achitare motivată de apărarea că nu sunt probe pentru săvârşirea infracţiunii, iar în ceea ce priveşte inducerea în eroare a părţilor vătămate prin afirmaţiile legate de imobile ce fac obiectul contractelor de asistenţă juridică, acestea nu sunt susţinute prin nici un fel de probe, respectiv nici prin structura contractelor de asistenţă şi a anexelor acestora şi nici prin declaraţiile părţilor vătămate şi a martorilor, întrucât martorii audiaţi nu au afirmat faptul că ar fi cerut vreunuia dintre ei să transmită părţilor vătămate anumite informaţii care ar fi putut să influenţeze decizia de a încheia contractele de asistenţă juridică, această solicitare este nefondată.

Analizând actele aflate la dosar şi întreg probatoriul administrat în cauză în ambele cicluri procesuale înalta Curte constată că apărările inculpatei au fost amplu analizate şi corespunzător motivate de către instanţele anterioare, probele conducând la concluzia certă, dincolo de orice dubiu, că inculpata T.I.I. se face vinovată de faptele reţinute în sarcina sa, astfel încât apelul urmează a fi respins ca nefondat.

În această succesiune logico-juridică, Înalta Curte constată că după admiterea recursului declarat de inculpata T.I.I. împotriva sentinţei penale nr. 517/F din 9 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 2686/2012 a acestei instanţe, prin care s-a casat sentinţa penală atacată şi s-a trimis cauze spre rejudecare la Curte de Apel Bucureşti, constatându-se că în cauză a fost încălcat principiul aflării adevărului, reglementat în art. 3, 4 şi art. 287 C. proc. pen., precum şi principiul nemijlociţii administrării probelor prev. de art. 289 C. proc. pen., în cel de-al doilea ciclu procesual, în rejudecare după casare, ca instanţa de rejudecare, Curtea de apel, în conformitate cu art. 385¹⁸ alin. (1) C. proc. pen. a procedat la reaudierea, în mod nemijlocit şi în condiţii de contradictorialitate, a părţilor vătămate H.V.A., H.C.P., C.I.C., (şedinţa din data de 22 decembrie 2013 - filele 24 şi urm. dosar fond), A.D.F., B.B.G. (şedinţa din data de 19 martie 2013, filele 60 şi urm. dosar fond) şi a martorilor B.M. şi B.A.A. (şedinţa din data de 16 aprilie 2013, filele 76 şi urm. dosar fond).

Părţile vătămate H., H., C., B. au declarat, în mod constant, că au cunoscut-o pe inculpată prin intermediul lui A.D.F. al cărui tată, martorul A.N., a aflat de la bun prieten, martorul B.A.A., că inculpata poate să intermedieze închirierea unor imobile cu destinaţia de spaţiu comercial, situate în centrul istoric al capitalei. Tot martorul B.A.A. i-a prezentat martorului A.N., tatăl părţii vătămate A.D.F. copii ale unor planuri şi schiţe cadastrale privind mai multe imobile, pe care le primise de la inculpată.

În declaraţiile date, părţile vătămate au arătat constant că inculpata a afirmat că are exclusivitate de la Primăria Municipiului Bucureşti pentru a intermedia aceste contracte de închiriere, că imobilele sunt proprietatea primăriei care nu le poate întreţine şi că primăria doreşte închirierea acestora şi ulterior, vânzarea lor.

Tot inculpata este cea care a precizat că, pentru intermedierea încheierii acestor contracte cu primăria, părţile vătămate trebuiau să achite, ca avans, un comision de câte 15.000 euro pentru fiecare imobil (cu excepţia a două imobile pentru care, datorită stării de degradare, a solicitat un preţ mai redus, respectiv câte 12.500 euro).

Părţile vătămate au încheiat, în acest sens, cu inculpata contracte de asistenţă juridică în care s-a specificat ca obiect consultanţă imobil şi comision aferent, obiectul contractelor fiind detaliat în anexele la aceste contracte (filele 147-151, vol. 2).

Potrivit anexelor la aceste contracte (filele 432- 441, vol. 2, filele 117 -118, vol. 2), inculpata trebuia să redacteze cererea către Primăria Municipiului Bucureşti în vederea încheierii unor contracte de închiriere, să înregistreze cererea şi să acorde asistenţă la operaţiunile de măsurători şi evaluări spaţiu în vederea închirierii şi asistenţă la încheierea contractelor de închiriere).

Părţile vătămate au dat inculpatei banii solicitaţi pentru fiecare imobil (12.500 euro pentru imobilul situat în sector 3; 30.000 euro pentru imobilele situate în sector 3; 15.000 euro pentru imobilele din sector 3, iar pentru imobilele din strada C. 15.000 euro) sumele remise de către părţile vătămate nefiind contestate de inculpată.

Conform unei înţelegeri comune între inculpată şi părţile vătămate care au cerut garanţii pentru sumele de bani remise, aceasta a eliberat, de fiecare dată, bilete la ordin pentru a garanta restituirea banilor în cazul în care demersurile cu privire la încheierea contractelor de închiriere eşuează. Biletele la ordin, în original, au rămas în păstrarea martorului B.A.A., persoană în care părţile vătămate aveau încredere dat fiind că acesta era recomandat de tatăl părţii vătămate, A.D.F.

Pentru că inculpata le-a spus părţilor vătămate că imobilele puteau fi închiriate doar unor persoane juridice, acestea au convenit să înfiinţeze noi societăţi comerciale, toate având drept sediu social, adresa indicată de inculpată ca fiind sediul cabinetului său de avocatură din sector 3. Formalităţile de înfiinţare şi înmatriculare a celor şapte societăţi comerciale au fost efectuate de către martorul B.M., colaboratorul inculpatei avocat (filele 461 -496, vol. 2, d.u.p.).

După ce au remis inculpatei sumele de bani cerute în avans, respectiv câte 15.000 euro/ imobil, (restul de 15.000 euro urmând a fi remis după perfectarea contractelor de închiriere cu primăria), părţile vătămate şi-au manifestat dorinţa de a vedea imobilele cu privire la care urmau să încheie contracte de închiriere. Inculpata le-a înmânat părţilor vătămate un mănunchi de chei pe care acestea l-au ridicat de la recepţia hotelului V. unde îşi avea biroul inculpata, reuşind să deschidă doar imobilul din str. F., spaţiu care, în realitate, era închiriat de SC R.P. SA.

După ce au vizionat acest spaţiu, partea vătămată H.V.A. a remis cheile unei persoane neidentificate care era într-un autoturism cu inscripţie Primăria Capitalei.

După ce au dat, în circumstanţele factuale arătate, sumele de bani inculpatei, părţile vătămate au arătat, în mod concordant, că au început să manifeste suspiciuni în momentul în care au observat, la unul din imobilele de care s-au arătat interesaţi, un panou pe care era trecută menţiunea renovării, datele despre autorizaţia de construcţie şi beneficiarul - persoană fizică. Inculpata le-a explicat că este vorba despre altfel de contracte în care primăria deţine clauze de evacuare şi că, în momentul semnării contactelor de închiriere, aceste spaţii vor fi libere (declaraţia părţii vătămate A.D.F., împrejurările relatate fiind conforme cu susţinerile celorlalte părţi vătămate).

în sfârşit,părţile vătămate au efectuat personal verificări pe site-ul primăriei şi au aflat că imobilele pe care doreau să le închirieze erau deja retrocedate.

Apoi,au încercat să o contacteze pe inculpată şi nu au reuşit şi au introdus la plată biletele la ordin pentru a-şi recupera banii, acestea neputând fi valorificate, din lipsă de disponibil în cont.

Imediat după ce a încasat banii părţilor vătămate, conform probelor administrate în cauză, inculpata i-a retras şi i-a folosit în beneficiul propriu.

Înalta Curte constată, aşa după cum şi instanţa de fond a reţinut că probele legal administrate în cauză susţin, în mod necontroversat situaţia de fapt reţinută prin actul de inculpare, constând în aceea că inculpata, în calitate de avocat în Baroul Bucureşti, prevalându-se de împrejurarea că deţine exclusivitate de la Primăria Capitalei pentru încheierea unor contracte de închiriere şi ulterior,de vânzare, a încheiat, cu părţile vătămate, contracte de asistenţă juridică având ca obiect intermedierea închirierii unor imobile din centrul istoric al capitalei, primind în avans suma necontestată de 100.000 euro pentru care a emis mai multe bilete la ordin ca şi garanţie pentru restituirea banilor, în cazul în care contractele de închiriere nu se perfectau.

Potrivit Legii nr. 51/1995 ce reglementează profesia de avocat, avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte persoanele fizice sau juridice în faţa instanţelor autorităţii judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, a autorităţilor şi instituţiilor publice.

Activitatea avocatului se realizează prin consultaţii şi cereri cu caracter juridic, asistenţă şi reprezentare în faţa organelor administraţiei publice, cu posibilitatea atestării identităţii părţilor,a contractelor şi a datelor actelor încheiate.

Potrivit art. 108 din statul profesiei, dreptul avocatului de a asista, reprezenta ori a exercita orice alte activităţi specifice profesiei se naşte din contractul de asistenţă juridică încheiat în formă scrisă între avocat şi client iar avocatul nu poate acţiona decât în limitele contractului încheiat cu clientul său. Activitatea avocatului nu poate fi motivată decât de interesul clientului apreciat în limitele legii (art. 19 - statut).

Contractul de asistenţă juridică poate fi limitat la una sau mai multe din activităţile prev. de art. 3 din Lege şi poate avea caracter general, dând avocatului dreptul la acte de administrare sau conservare a patrimoniului clientului.

În cazul în care se angajează să asiste sau să reprezinte un client într-o procedură legală, avocatul îşi asumă obligaţii de diligentă.

Din materialitatea acţiunilor întreprinse, aşa cum au rezultat din ansamblul probelor administrate, a reieşit fără echivoc că, inculpata - avocat a cunoscut că imobilele nu sunt în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti şi deci susceptibile să fie date în locaţiune, şi-a arogat, în mod nereal, puterile unui mandat dat de Primărie, în scopul închirierii imobilelor, a prezentat planuri şi schiţe cu privire la situaţia acestor imobile, a eliberat - ca în orice afacere - cu titlu de „garanţie" bilete la ordin părţilor vătămate, cunoscând că nu are disponibil în cont, a remis părţilor vătămate mai multe chei din care, numai o cheie a putut asigura intrarea în unul din spaţiile vizate (imobilul din str. F.) iar după ce a încasat banii reprezentând doar un „avans" până la perfectarea contractelor de locaţiune (suma de 100.000 euro, recunoscută, de altfel, de inculpată), aceasta şi i-a însuşit şi i-a folosit, imediat,în interes personal.

Prin urmare, inculpata, avocat nu poate susţine că a exercitat o activitate într-o procedură legală pentru a beneficia de protecţia oferită de statutul de avocat în ceea ce priveşte obligaţiile de diligentă.

Inculpata a afirmat că deţine „exclusivitate" de la Primăria capitalei pentru încheierea unor contracte de închiriere cu privire la spaţii comerciale de vădit interes, datorită plasării lor într-o zonă cu potenţial economic ridicat (centrul istoric al capitalei) determinând astfel părţile vătămate să remită, în acest scop, diferite sume de bani, sub aparenţa formală a unor contrate de asistenţă juridică cu un obiect (precizat în anexele la contracte) vădit contrariant (exempli gratia: asistenţă la încheierea contractelor de închiriere sau asistenţă la operaţiunile de măsurători şi evaluări spaţiu).

În acelaşi timp nu se poate trece peste împrejurarea că însăşi părţile vătămate au urmărit satisfacerea unor interese, dând importante sume de bani doar în schimbul promisiunii inculpatei că le va facilita închirierea de spaţii comerciale de la primărie, esenţială fiind contribuţia martorului B., prieten şi persoană apropiată cu tatăl uneia din părţile vătămate, A.D.F.

Deşi posesia de către inculpată a schiţelor şi planurilor cu privire la imobile din centrul istoric al capitalei ca şi a unor chei din care numai una „s-a potrivit" la unul din spaţiile comerciale de interes pentru părţile vătămate, împrejurări neelucidate de către organul de urmărire penală - ridică semne de întrebare cu privire la calitatea în care a acţionat inculpata - avocat la momentul în care s-a prevalat de „exclusivitatea" pe care o are de la primărie pentru a încheia aceste contracte de închiriere ca şi cu privire la totala bună credinţă a părţilor vătămate care, aşa cum s-a arătat, au dat implicit sume de bani doar în schimbul unei promisiuni - asigurându-şi ca în orice „afacere" garanţia restituirii banilor cu bilete la ordin, se constată, în raport cu circumstanţele factuale reţinute, că,în drept, fapta inculpatei - avocat - de a fi afirmat, în mod nereal, că poate intermedia încheierea unor contracte de închiriere cu privire la mai multe spaţii comerciale din imobile situate în centrul istoric al capitalei, solicitând şi primind, în acest scop, suma de 100.000 euro, constituie infracţiunea de înşelăciune, calificată în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

Modul în care inculpata a pretins banii părţilor vătămate, într-un termen scurt, motivat de existenţa a numeroase cereri în acest sens, solicitarea făcută părţilor vătămate de a fi extrem de precaute cu informaţia deţinută,ca şi folosirea la fel de rapidă a banilor în beneficul propriu, imediat după ce aceştia au fost încasaţi şi remiterea biletelor la ordin cunoscând că nu există disponibil în cont, relevă, sub aspect subiectiv, intenţia de a produce părţilor vătămate un prejudiciu patrimonial şi scopul urmărit de a obţine, pentru sine, un folos material injust.

Inculpata a acţionat în acest mod şi s-a folosit de calitatea sa de avocat, calitate care a fost extrem de relevantă pentru părţile vătămate la momentul remiterii banilor însă, aşa cum aşa arătat, nu a acţionat în limitele exercitării profesiei de avocat, astfel cum avea obligaţia impusă de lege şi de statutul profesiei.

În raport de întreg ansamblul probator administrat în cauză, astfel cum anterior a fost relevat, după cum şi prima instanţă a reţinut, Înalta Curte constată că inculpata Teodorescu Irina lulia se face vinovată de comiterea infracţiunii de înşelăciune calificată în convenţii, cu consecinţe deosebit de grave, faptă prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

Din considerentele expuse privind stabilirea pedepsei ca şi cuantum şi modalitate de executare, coroborat cu scopul acesteia, ca măsură de constrângere şi mijloc de reeducare a condamnatului şi de prevenţie a săvârşirii de noii infracţiuni, fără a mai relua cele evocate, solicitarea inculpatei de renunţare la aplicarea pedepsei şi aplicarea unui avertisment este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

În ceea ce priveşte solicitarea apelantelor părţi civile privind obligarea inculpatei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 193 alin. (1) C. proc. pen. anterior, cu corespondent in art. 276 alin. (1) din N.C.P.P., inculpatul este obligat să plătească părţii vătămate în caz de condamnare, precum şi părţii civile căreia i s-a admis acţiunea civilă, cheltuielile judiciare făcute de acestea.

Astfel, constatând că la fila 129 din prezenta cauză se află chitanţa din 6 decembrie 2014, emisă de Cabinet de avocat D.E. pentru suma de 3.000 lei, primită de la H.P. ş.a, reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constatând că suma solicitată a fost dovedită de către apelantele părţi civile, urmează a obliga apelanta inculpată la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către părţile civile, reprezentând onorariu avocat ales.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de părţi civile C.I.C., A.D.F., H.V.A., B.B.G., H.C.P. împotriva sentinţei penale nr. 683 din 23 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, numai în ceea ce priveşte: cuantumul pedepsei aplicată inculpatei T.I.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 C. pen., cuantumul pedepsei rezultante de executat şi modalitatea de executare, precum şi temeiul de drept în baza căruia s-a dispus radierea societăţilor comerciale.

Totodată, va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta inculpată T.I.I. împotriva aceleiaşi sentinţe urmând a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând şi disp. art. 274, art. 275, art. 276 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

I. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi apelantele - părţi civile C.I.C., A.D.F., H.V.A., B.B.G., H.C.P. împotriva sentinţei penale nr. 683 din 23 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Desfiinţează sentinţa apelată în ceea ce priveşte:

- Cuantumul pedepsei aplicată inculpatei pentru art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 C. pen.

- Cuantumul pedepsei rezultante de executat

- Modalitatea de executare

- Temeiul de drept în baza căruia s-a dispus radierea societăţilor comerciale Reţine cauza spre rejudecare şi în fond:

Majorează pedeapsa aplicată inculpatei T.I.I. pentru art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. de la 3 (trei) ani la 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni.

Reface concursul de infracţiuni conform art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. ca urmare a reindividualizării pedepsei şi dispune ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.

Înlătură aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de art. 86¹, 86², 86³ C. pen.

Reţine ca temei de drept al radierii societăţilor comerciale dispoziţiile art. 25 alin. (3) C. proc. pen. în loc de 48 alin. (2) din Legea nr. 26/1990.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

II. Respinge, ca nefondat apelul declarat de apelanta inculpată T.I.I. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Obligă apelanta inculpata la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă apelanta inculpata la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către părţile civile, reprezentând onorariu avocat ales.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2948/2014. SECȚIA PENALĂ		Transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Înşelăciune calificată în convenţii. Participație improprie la declaraţii inexacte cu privire la înmatricularea în Registrul comerţului. Decizia nr. 427/A/2014.