ICCJ. Decizia nr. 297/2014. Penal. Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990). Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 297/2014
Dosar nr. 1349/118/2011
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2014
Deliberând asupra recursurilor de faţă pe baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Tribunalul Constanţa, secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 432 din 12 octombrie 2012, în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 a condamnat pe inculpatul K.F. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 a condamnat pe inculpatul K.F. la pedeapsa 2 (doi) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale.
În baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 a condamnat pe inculpatul K.F. la pedeapsa 2 (doi) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale ) C. pen.
În baza art. 272 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 31/1990 rep. a condamnat pe inculpatul K.F. la pedeapsa 1 an şi 6 ( şase) luni închisoare.
În baza art. 2801 din Legea nr. 31/1990 rep. modif. prin Legea nr. 441/2006 a condamnat pe inculpatul K.F. la pedeapsa 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca în final inculpatul K.F. - fiul lui O. şi N., domiciliat în Turcia, Trabzon 1027, cu reşedinţa în România, să execute pedeapsa mai grea, de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 14, 15, 346 C. proc. pen., a admis cererea privind acordarea de despăgubiri civile în sumă de 2.149.847 RON, obligând inculpatul K.F. la plata acestei sume către Administraţia Fondului pentru Mediu.
A admis pretenţiile civile formulate în cauză de Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi a obligat pe inculpatul K.F. la plata sumei de 4.497 RON către partea civilă.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul K.F. la plata sumei de 7000 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa fondului a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 1265/P/2008 din 24 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului K.F. pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 241/2005; împrumut de la societate - art. 272 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 31/1990; cesionare fictivă a părţilor sociale - art. 2801 din Legea nr. 31/1990 R, modificată prin Legea nr. 441/2006, toate cu reţinerea art. 33 lit. a) şi b) C. pen.
Actul de inculpare a reţinut în esenţă că în perioada iunie 2007 - iunie 2008, în calitate de asociat/administrator al S.C. G.F. S.R.L., a reţinut fără drept suma totală de 1.829.053 RON, reprezentând contribuţia la Fondul pentru mediu datorată de societate ca urmare a achiziţionării şi comercializării de deşeuri metalice feroase, pe care nu a virat-o în termenul legal; prin manopere ilegale şi-a ascuns sursa veniturilor impozabile, sustrăgându-se de la efectuarea verificărilor financiare, prin declararea fictivă cu privire la sediile principale sau secundare ale societăţii, ocazie cu care a cauzat un prejudiciu de 4.497 RON, stabilit prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză; s-a împrumutat de la societatea în cauză, pe care o administra, în sensul sus-expus; a transmis fictiv a părţilor sociale deţinute în societate, în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetărilor judecătoreşti în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi - instanţa a examinat şi apreciat materialul probator, confirmând existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorului acestora, în care sens a reţinut următoarele:
S.C. G.F.S.R.L. Constanţa a intrat în atenţia organelor de poliţie având în vedere că deşi rezulta că această societate comercializa deşeuri metalice feroase pe raza Portului Constanţa, având sediu declarat în jud. Constanţa, la verificarea acestuia sediu a rezultat că societatea nu funcţiona la locaţia menţionată în acte (aceasta fiind o locuinţă unde se aflau un paznic şi o menajară, proprietarii fiind plecaţi în Germania), apărând suspiciunea că se sustrage de la verificările financiar-fiscale, existând indicii de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală.
Societatea a fost înfiinţată de asociaţii T.T. şi K.F.; administrator fiind desemnat numitul K.F. Obiectul de activitate al societăţii constă în comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor, concret, primind deşeuri feroase de la persoane fizice, pe care le-au valorificat ulterior prin livrare către societăţi precum S.C. T. S.A., S.C. K. S.A. şi alte firme exportatoare.
Firma a fost autorizată să facă această activitate în baza autorizaţiei de colectare 003 DMF nr. 968 din 28 septembrie 2007, eliberată de Instituţia Prefectului Jud. Constanţa, respectiv să colecteze deşeuri metalice de la persoane fizice, prin punctul de lucru menţionat în autorizaţie, respectiv sat Valea Dacilor, Medgidia.
În actul constitutiv actualizat al S.C. G.F. S.R.L. - în baza Hotărârii A.G.A. nr. 1 din 18 august 2008 numitul K.M. a fost desemnat administratorul societăţii, stabilindu-se sediul societăţii ca fiind în mun. Constanţa, Str. Unirii.
Deplasându-se la aceasta adresă, organele politiei judiciare au constatat existenţa unui imobil cu două etaje, unde, din anul 2007, îşi desfăşura activitatea Fundaţia "Tineri pentru misiune" Constanţa, organizaţie non profit.
La sediul fundaţiei a fost găsit numitul S.M.O., care a declarat verbal, că în acel sediu nu funcţionează nicio altă societate.
Ulterior, numita D.A., preşedinta fundaţiei, a declarat acelaşi lucru. Au fost depuse la dosar copii ale contractelor de închiriere.
Conform declaraţiei martorului F.N., acesta fiind şofer pe un tir care transporta deşeuri feroase în Portul Constanţa, având aviz de însoţire aparţinând S.C. G.F. S.A. Constanţa, marfa fusese ridicată pe 14 aprilie 2008 dintr-un depozit din Bucureşti, cântărită într-o altă locaţie din Bucureşti şi transportată la S.C. T.H. S.R.L., indicaţiile privind deplasarea fiind făcute de un bărbat de 35 - 40 ani, înălţime 1,75 cm al cărui nume nu îl cunoaşte.
În dosarul de urmărire penală, se află un proces-verbal din care rezultă că pe 12 iunie 2008, în Portul Midia a fost oprit şoferul tirului C.P. care a prezentat un aviz de însoţire a mărfii emis de S.C. G.F. S.R.L., pentru cantitatea de 15.940 kg deşeuri. În acelaşi sens au fost procesul-verbal din 17 aprilie 2008 şi declaraţia martorului M.D. care transportase pentru aceeaşi societate 33.100 kg deşeuri fieroase; procesele-verbale din 24 iulie 2008.
Organele de poliţie au ridicat înscrisurile relevante în legătura cu organizarea şi conducerea contabilităţii (registre jurnal, balanţe de verificare, bilanţ contabil) precum şi documente de transport şi fişe furnizori de la societăţile comerciale cu care S.C. G.F. S.R.L. a avut relaţii comerciale rezultând din analiza acestora că, datele de identificare înscrise în adeverinţele de predare-primire, în baza cărora s-au efectuat achiziţiile, nu sunt reale în toate cazurile, aşa cum ar fi trebuit.
Pe parcursul cercetării, au fost solicitate controale fiscale şi s-a primit constatarea de la Garda Financiara (Proces-verbal seria G nr. 0073164 din 13 februarie 2008 şi Proces-verbal seria G nr. 0074415 din 24 aprilie 2008) în legătura cu adeverinţele de primire şi plată.
De asemenea, S.C. G. a realizat activităţi comerciale fără a deţine autorizaţie de colectare (autorizaţia de colectare deşeuri a fost eliberata la o data ulterioara începerii activităţii).
Cu prilejul verificării efectuate în acel context de Garda Financiară a rezultat la data de 24 aprilie 2008 că datele de identificare a persoanelor fizice înscrise în adeverinţele de predare-primire fier vechi nu corespund cu cele furnizate de Direcţia Judeţeană de Evidenţă informatizată a Persoanei iar inculpatul nu a fost în măsură să prezinte registrul central.
Prin actul nr. 9163 din 04 iunie 2008, Administraţia Fondului pentru Mediu a înştiinţat că, S.C. G.F. S.R.L. Valea Dacilor nu figurează înregistrată în evidenţa informatizată a Administraţiei Fondului pentru Mediu cu nicio declaraţie şi nici cu plăţile aferente acestor activităţi.
Din documentele aflate la dosarul cauzei, pentru perioada iunie 2007 - iunie 2008, a rezultat că S.C. G.F. S.R.L. a achiziţionat deşeuri feroase de la persoane fizice în valoare totala de 61.318.090 RON (RON) şi a vândut aceste deşeuri către terţi agenţi economici, activitate care generează obligaţii de plata la bugetul Fondului pentru Mediu.
Conform legislaţiei în vigoare, privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, o contribuţie de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor feroase şi neferoase de către deţinătorii de astfel de deşeuri, persoane fizice sau juridice, se constituie venit la Fondul pentru Mediu.
Sumele se reţin prin stopaj la sursa de către agenţii economici colectori autorizaţi, cu obligaţia plaţii în termen de 30 de zile, încălcarea acestor norme reprezentând infracţiune la Legea nr. evaziunii fiscale definită în art. 6.
Ca urmare a verificărilor efectuate la S.C. G.F. S.R.L. s-a constatat că societatea a achiziţionat deşeuri feroase de la persoane fizice şi juridice.
Societatea a evidenţiat scriptic, în evidenţe, cota de 3% pentru deşeuri feroase, pe adeverinţele de primire şi plată şi a reţinut aceasta drept obligaţie la buget, s-a constituit în contabilitate obligaţia de plată, prin stopare la sursă, la Fondul pentru Mediu, aferenta, însă, în continuare, inculpatul nu a depus declaraţiile impuse de lege şi nu a virat suma stabilita către bugetul Fondului pentru Mediu.
Conform verificărilor efectuate în cursul urmăririi penale, contribuţia datorată era în sumă de 1.839.543 RON, majorări de întârziere în sumă de 310.304 RON iar totalul datorat era de 2.149.847 RON (conform raportului de inspecţie fiscală).
Conform procesului-verbal din 31 octombrie 2008, organele de cercetare-penală au invitat pe inculpat şi pe expert pentru a le comunica dispoziţia de efectuare a expertizei contabile în cauză. Nu au existat obiecţii.
Pentru ca organul de cercetare penală să stabilească dacă societatea avea posibilitatea concretă de a achita aceasta sumă către bugetul Fondului pentru Mediu, expertul contabil a verificat actele contabile şi a constatat că în balanţa sintetică din data de 31 iulie 2008, în contul "casa" al societăţii, se afla înregistrată suma de 5.143.068,86 RON, care ar fi acoperit obligaţiile societăţii către bugetul Fondului pentru Mediu şi către bugetul consolidat al statului.
Fiind întrebat despre existenţa faptică a acestei sume în casa societăţii, inculpatul a afirmat că aceşti bani nu existau în realitate, deoarece, prin Hotărârea AGA nr. 1 din 18 august 2008, s-ar fi retras din calitatea de asociat şi administrator al S.C. G.F. S.R.L.
Conform adresei nr. 3165714 din 01 aprilie 2009, Serviciul pentru imigrări Constanţa a făcut cunoscut că, numitul K.M. nu figurează în evidentele străinilor cu domiciliul sau reşedinţa în România.
În declaraţia dată la data de 4 septembrie 2008, inculpatul a susţinut că: "S.C. G.F.S.A. a început să colecteze deşeuri metalice feroase de la data de 28 iunie 2007, în baza aprobării tacite de către Agenţia pentru protecţia mediului Constanţa, autorizaţia de colectare fiind emisă la data de 28 septembrie 2007; societatea nu are niciun angajat, de activitatea de colectare ocupându-se personal, achiziţionând deşeurile de la diverse persoane fizice, recepţionând marfa, întocmind adeverinţe de primire (pe baza datelor cuprinse în actele de identitate), avize de însoţire şi plătind furnizorul. Nu a depozitat deşeurile în Valea Dacilor în ce priveşte taxa de mediu de 3%, nu a cunoscut termenul în care trebuie să vireze suma şi datorită problemelor curente a omis să declarare sumele la fondul de mediu deşi le-a evidenţiat în contabilitate. Intenţionează să achite sumele la fondul de mediu în funcţie de veniturile pe care le va realiza".
Pe data de 22 martie 2009 inculpatul a dat o nouă declaraţie în care justifica nevirarea sumei datorate cu titlul de taxă de mediu pentru că avea cheltuieli foarte mari cu plata persoanelor fizice, plata mărfii în avans. Datorită unor probleme personale a luat hotărârea de a cesiona societatea în favoarea cetăţeanului turc K.M., purtând o discuţie cu acesta căruia i-a învederat că societatea are plăţi de făcut dar şi bani de încasat. Au fost predate lui K.M. evidenţa bancară, precum şi banii din casa societăţii.
În altă declaraţie, dată pe 24 ianuarie 2011, inculpatul K.F. a revenit susţinând că sediul din comuna Valea Dacilor era unul real, acolo aflându-se biroul firmei ce s-a mutat ulterior pe strada Grănicerilor, sediu declarat la Camera de Comerţ. Societatea a fost vândută lui K.M. care a preluat-o în Turcia direct, cunoscând situaţia financiară a firmei din momentul preluării.
În declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul K.F. a arătat că a evidenţiat în contabilitate suma datorată Fondului de Mediu, dar nu a achitat-o pentru că nu a avut posibilitatea, pentru că dacă ar fi plătit cu resursele existente, ar fi blocat activitatea firmei. Aştepta să primească sume importante din rambursări de TVA. Datorită unor probleme de familie a trebuit să se deplaseze des în Turcia şi aflând la începutul verii anului 2008 de la asociatul său T.T., că exista un concitadin prieten ce dorea să se implice în activitatea firmei, a ieşit din firmă cedând-o acelei persoane, K.M. care a devenit noul administrator.
A susţinut că nu este real că nu şi-au declarat sediile principale sau secundare, acestea fiind spaţii închiriate unde puteau fi găsiţi de persoanele interesate. Nu este real că s-a împrumutat de la societate sau că ar fi transmis în mod fictiv părţile sociale. Intrarea lui K.M. în societate s-a făcut cu procura dată în vederea întocmirii actelor, predarea-primirea actelor făcându-se de către o cunoştinţă a acestuia, H.A., persoana împuternicită de K.M., acesta din urmă neputând fi personal prezent pentru că nu a obţinut la timp viza. Semnarea procesului-verbal s-a făcut ulterior, prin octombrie 2008. întâlnindu-se ulterior în Turcia, K.M. nu a invocat vreo problemă legată de predarea actelor. În ce priveşte datoria către Fondul de Mediu, menţionată de altfel în procesul-verbal de predare-primire, nu au existat obiecţiuni întrucât societatea avea bani de obţinut din contractele derulate. Activitatea de cântărire se desfăşura la sediul principal, iar colectarea fierului se făcea de la persoanele fizice sau juridice, marfa fiind apoi transportată în port, la firmele cu care se încheiaseră contracte de livrare.
În dosar a fost audiat numitul T.G., persoana împuternicită de inculpatul K.F. să întocmească documentele necesare cesionării părţilor sociale către K.M. şi să le depună la Oficiul Registrului Comerţului, conform delegaţiei aflată în copie la dosarul de urmărire penală.
În declaraţia sa aflată la dosarul de urmărire penală, acesta a menţionat că a întocmit documentaţia necesară, i-a înmânat inculpatului K.F. actele respective pentru a fi semnate de persoanele în cauză, iar, ulterior, i-au fost remise de respectivul, gata semnate.
Documentele purtau toate semnăturile, inclusiv cea a noului administrator, K.M., însă în faţa sa nu s-a prezentat niciuna dintre persoanele respective.
La data de 27 ianuarie 2009, inculpatul K.F. a prezentat organului de cercetare penală un proces-verbal de predare-primire a patrimoniului societăţii (activele şi pasivele), numerarul din casierie, disponibilul din conturile societăţii, mijloacele fixe ale firmei şi stocuri, aşa cum ele existau la data de 19 septembrie 2008.
Se menţionează în respectivul act faptul că primitorul îşi însuşeşte întru-totul evidentele financiar-contabile, în cuprinsul actului fiind menţionată numerarul din casierie de 5.246.991 RON, alte sume disponibile în bănci, stoc mărfuri, TVA de recuperat, clienţi de încasat şi datoria de 2042.882 RON către Fondul de Mediu, respectiv 526 RON către bugetul de stat, neavând niciun fel de obiecţiuni şi/sau pretenţii faţă de activitatea prestată de fostul administrator. S-a mai arătat că la acea dată s-au predat toate documentele de evidenţă contabilă ale firmei, ştampilele.
Comparând semnăturile numitului K.M. aplicate pe Hotărârea A.G.A., pe Actul constitutiv actualizat al S.C. G.F. S.R.L., pe Procesul-verbal de predare-primire s-a constatat că acestea sunt diferite între ele.
Martorul A.M.H., propus în apărare de inculpat, a arătat că la rugămintea lui M.K. care avea probleme cu obţinerea vizei pentru România, a mers la firmă şi a verificat dacă menţiunile procesului-verbal de predare-primire corespund cu ceea ce se preda faptic, respectiv documente, registre, dosare, ştampile şi o sumă de bani cash al cărei cuantum nu îl reţine. I s-a vorbit despre creanţe, nu şi de vreun debit. Ulterior s-a întâlnit cu M.K. şi acesta a arătat că totul e în regulă. Cu prilejul predării bunurilor societăţii nu a semnat niciun act pentru că nu avea vreo calitate. Procesul-verbal a fost semnat de M.K., după o săptămână.
Martorul T.T. a susţinut că la cererea inculpatului de a renunţa la calitatea de asociat, a găsit pe un concitadin care a dorit să preia afacerea, numitul M.K. care însă datorită unor probleme cu viza nu a putut fi prezent în România care să primească în numele său actele firmei. Exista o datorie legată de o taxă de mediu, însă aceasta putea fi acoperită cu banii rezultaţi din activitatea comercială a firmei. Martorul a susţinut că a participat la discuţia ce a avut loc în Turcia, între inculpat şi noul asociat M.K., căruia i s-a adus la cunoştinţă datoria, însă acesta din urmă nu a obiectat având în vedere că societatea avea bani de primit. S-a vehiculat atunci o sumă, însă preţul final al cesiunii urma a fi stabilit după predarea primirea actelor. Nici martorul, nici noul asociat M.K. nu a mai putut veni în România, astfel că activitatea s-a blocat şi banii nu au fost recuperaţi de la debitori. Sediul societăţii era în Valea Dacilor unde era şi punctul de colectare a materialelor, dotat cu un cântar.
Martorul G.C. a declarat în faţa instanţei că a păzit în anul 2011, timp de 6 luni curtea unui cetăţean turc dar nu era depozitat acolo nimic, nu exista nici cântar. Nu îşi aminteşte despre ce societate era vorba şi nu ştie nimic despre societatea G.F. S.R.L.
S-a arătat că situaţia de fapt reţinută are la bază următoarele probe: proces-verbal de constatare; adresa 8715 din 09 iulie 2008 a Instituţiei Prefectului - Jud. Constanţa; autorizaţia de colectare a deşeurilor metalice feroase de la persoane fizice seria 003 DMF nr. 968 din 28 septembrie 2007; autorizaţia de mediu nr. 403 din 29 august 2007; adresa de la Serviciul pentru Străini Constanţa 316.714/2009;documentele de înmatriculare/cesionare ale S.C. G.F. S.R.L. Valea Dacilor - Constanţa primite de la Oficiul Registrului Comerţului; proces-verbal de predare-primire a patrimoniului societăţii încheiat intre K.F. şi K.M.; Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 18 august 2008; procesele-verbale întocmite de Garda financiară ca urmare a verificărilor efectuate la S.C. G.F. S.R.L.; adresa de constituire parte civilă de către Administraţia Fondului pentru Mediu; Raportul de expertiză contabilă judiciară; adresa Serviciul public de impozite şi taxe; declaraţiile numiţilor D.A., T.G.; declaraţiile învinuitului; situaţia aprovizionărilor S.C. G.F. S.R.L.; verificare livrări marfa cu mijloacele auto; fisele furnizorului S.C. G.F. S.R.L. întocmite de S.C. P.H. S.R.L., S.C. T.T. S.R.L., extrasele de cont ale S.C. G.F. pentru operaţiunile bancare efectuate la C.E.B. Constanţa şi G.B. Constanţa; evidentele contabile ale S.C. G.F. S.R.L.; declaraţiile fiscale depuse de S.C. G.F. la Administraţia Finanţelor Publice Medgidia.
Cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului K.F., instanţa a arătat:
Potrivit art. 2801 din Legea nr. 31/1990 Republicată, modificată prin Legea nr. 441/2006 transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, constituie infracţiune.
Deşi inculpatul a negat că ar fi transmis în mod fictiv părţile sociale ale S.C. G.F. S.R.L., instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, pentru următoarele argumente:
La data de 18 august 2008 a avut loc şedinţa AGA prin care s-a decis ieşirea inculpatului din societate. Cererea de modificare a actului constitutiv a fost admisă prin Încheierea nr. 26083 din 12 septembrie 2008 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului. La data de 01 octombrie 2009 când a avut loc predarea-primirea actelor firmei noul asociat K.M. nu se afla în România, din afirmaţiile inculpatului rezultând că preluarea firmei s-a făcut în străinătate, prin vânzare.
S-a constatat că toate formalităţile legale de modificare a actelor societăţii se desfăşoară anterior luării hotărârii ieşirii inculpatului din societate şi a preluării efective a evidenţelor .ştampilelor societăţii de către un trimis al noului asociat.
Acel proces-verbal de predare a patrimoniului societăţii a fost încheiat pe 01 octombrie 2009, la peste un an de la data la care actele societăţii fuseseră modificate, în sensul cooptării noului administrator şi atesta o predare de active şi pasive care s-a desfăşurat în baza unei evidenţe existente la 19 septembrie 2008.
S-a mai reţinut că nu rezultă care sunt actele de vânzare a firmei şi cum a acceptat K.M. să cumpere o societate despre care nu ştia absolut nimic (nu avea informaţii furnizate de scripte) pentru că nu există acte care să reprezinte o analiză financiară a activelor şi pasivelor acesteia deşi se arată în procesul-verbal de predare că era menţionată datoria de 2.042.882 RON către stat. De asemenea, nu sunt acte care să dovedească dacă există în realitate şi din ce operaţiuni comerciale rezultă stocul de mărfuri, datoriile la furnizori, sumele de încasat de la clienţi, disponibilul din bănci. Care e argumentaţia logică şi pertinentă în virtutea căreia se poate impune concluzia că cineva cumpără o firmă cu o datorie faţă de statul român de milioane RON, fără ca acte financiare să dovedească active cu valoare egală cel puţin acelei datorii astfel încât cumpărătorul să aibă şi certitudinea că va recupera acele debite.
La data de 4 septembrie 2008 inculpatul K.F. a dat o declaraţie fără a arăta că firma fusese vândută, manifestându-şi dorinţa de a achita taxa de mediu, în măsura în care activitatea firmei îi va permite, spre deosebire de declaraţia dată în martie 2009 când a susţinut că noul administrator trebuie să achite soldul.
S-a mai reţinut că nimeni nu l-a văzut pe K.M. semnând actele societăţii şi nici procesul-verbal de predare-primire a actelor şi ştampilelor firmei, după cum rezultă din coroborarea declaraţiilor martorilor; în mod cert acesta nu a intrat în România. De ce preda inculpatul nişte registre şi ştampile, respectiv bani în România unui intermediar şi nu le preda direct în Turcia, dacă tot problemele de familie îl determinau să rămână în ţara de origine?
S-a apreciat că semnăturile de pe procesul-verbal întocmit la data de 01 octombrie 2008 de pe Hotărârea AGA 1 din 18 august 2008 şi de pe actul constitutiv actualizat la 18 august 2008 sunt vizibil diferite ca şi când 3 persoane diferite au semnat acele acte.
Suma din casă de 5.264.991 RON despre care se pretinde că a fost predată martorului A.M.H. este substanţială şi este greu de crezut că a fost predată - preluată cash fără nicio chitanţă doveditoare către martor sau mai departe, de la acesta către K.M.
Nu rezultă cine a preluat în mod cert şi real registrele şi ştampilele firmei, sau banii, câtă vreme cel care pretinde că a fost prezent, respectiv A.H. nu a semnat personal iar cel despre care se susţine că ulterior a semnat procesul-verbal nu a fost în mod fizic la momentul predării actelor, astfel că acel proces-verbal nu ar produce în mod real efecte faţă de K.M.
S-a apreciat că predarea patrimoniului S.C. G.F. S.R.L. de la K.F. către K.M. a fost regizată de către aceştia, neexistând în realitate operaţiunea pretinsă iar inculpatul a comis această infracţiunea ca mijloc pentru a realiza şi restul infracţiunilor reţinute în sarcina sa. Există interdependenţă între aceste infracţiuni, având în vedere că inculpatul a acţionat clandestin, ascunzând venituri impozabile, neavând un sediu unde activitatea comercială să poată fi evaluată, reţinând şi nevirând către stat suma datorată ca taxă de mediu şi debarasându-se în final de societate în încercarea de a scăpa de răspunderea penală.
Cu privire la dispoziţiile art. 272 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 31/1990 Republicată, s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni dacă fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioara limitei prevăzute la art. 1444 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii.
Aşa cum rezultă din procesul verbal întocmit la data de 01 octombrie 2009, în casa societăţii exista suma de 5 246 991,77 RON; din expertiza contabilă întocmită în cauză s-a constatat că în contul casă se afla înregistrată o sumă mare de bani (conform cu balanţa sintetică din data de 31 iulie 2008). Având în vedere că banii au existat, iar inculpatul nu a reuşit să dovedească cesionarea reală a societăţii în favoarea lui K.M. precum şi faptul că banii au fost predaţi în mod real către pretinsul nou asociat, instanţa de fond a apreciat ca fiind întrunit conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni.
S-a mai reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
Această faptă rezultă în mod indubitabil atât din expertiza contabilă întocmită în cauză, cât şi din declaraţiile inculpatului care nu a negat-o nicio clipă însă a formulat diverse justificări.
Astfel, în prima declaraţie, inculpatul a susţinut că nu a cunoscut care este termenul legal de virare, că deşi colecta materiale feroase de un an de zile,din 28 iunie 2008, nu a achitat această datorie faţă de stat, afirmaţie fără nicio relevanţă exoneratoare pentru că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii. Inculpatul a susţinut că desfăşura activitatea în baza aprobării tacite a Agenţiei pentru protecţia mediului. Aceasta echivalează cu a pretinde că ai acordul poliţiei să comiţi o infracţiune, câtă vreme nu te-a oprit nimeni, indiferent că organele statului cunosc faptul ilicit sau nu.
Celelalte susţineri conform cărora trebuiau plătite persoane fizice sau marfa în avans, că aştepta să primească sume importante din rambursări de TVA, s-au apreciat ca fiind simple afirmaţii nesusţinute probator, mai ales că în acel proces-verbal apar sume care depăşeau datoria către Fondul de mediu, singura concluzie fiind că nu a dorit să plătească taxa de mediu şi tocmai din acest motiv a şi simulat cesionarea societăţii pentru a îndrepta organele judiciare pe o pistă falsă şi a scăpa de răspundere.
Instanţa a mai analizat şi existenţa infracţiunilor reglementate de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 241/2005 constând în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; respectiv sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.
Potrivit concluziilor expertizei contabile efectuate în cursul urmăririi penale, societatea G.F. S.R.L. administrată de inculpat nu a calculat şi înregistrat impozit pe profit la 31 decembrie 2008 de 4133 RON; la 30 iunie 2008 de 364 RON sume ce au rămas obligaţii de plată la bugetul de stat.
Aşa cum s-a arătat cercetările poliţiei au demonstrat că la sediul declarat la Oficiul Registrului Comerţului nu se desfăşura niciun fel de activitate comercială. Marfa era preluată şi cântărită în diverse alte locaţii, aşa cum rezultă din declaraţiile şoferilor de tir ce au transportat marfa pentru S.C. G.F. S.R.L., primind avize de însoţire de la un individ care după descriere, putea fi inculpatul, mai ales că acesta a recunoscut că le completa şi mai afirma că se ocupa personal de activitatea comercială a firmei.
Inculpatul a făcut afirmaţii mincinoase în unele din declaraţiile sale, care sub acest aspect contrastează puternic. Astfel, dacă iniţial a susţinut că societatea nu avea niciun salariat, nu depozita nimic la adresa din comuna Valea Dacilor, ulterior a arătat că societatea desfăşura activitatea comercială la sediul declarat unde puteau fi găsiţi de persoanele interesate (aspect contrazis de probele administrate în cauză) iar apoi şi-a mutat sediul pe strada Grănicerilor nr. 8 Constanţa - deşi din actele existente la Oficiul Registrului Comerţului nu rezultă că ar fi adevărat. Rezultă aşadar că inculpatul se face vinovat şi de comiterea acestor infracţiuni.
La alegerea şi individualizarea sancţiunilor aplicate, instanţa a avut în vedere: natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului; dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de legile speciale pentru infracţiunile cercetate (de 2 ani la 8 ani); pericolul social concret pentru ordinea publică, aşa cum rezultă din circumstanţele reale şi împrejurările de fapt (modul elaborat în care inculpatul a acţionat, mascând activitatea pe care o desfăşura astfel încât societatea să fie greu detectabilă de organele de poliţie, storcând pe cât posibil maximum de profit şi debarasându-se apoi rapid de aceasta); faţă de valorile sociale cărora li s-a adus atingere, raportat la fenomenul infracţional pe care îl reprezintă evaziunea fiscală; ponderea crescută a economiei subterane şi tentaţia pe care o prezintă această modalitate de obţinere a veniturilor ilicite ce necesită un răspuns pe măsură din partea statului în vederea descurajării celor interesaţi în fraudarea statului român; raportat la datele ce caracterizează persoana inculpatului (în vârstă de 37 ani; fără antecedente penale).
Raportat la aceste criterii, instanţa a apreciat că se impune aplicarea de pedepse cu închisoarea, în cuantum fixat peste minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile cercetate.
Având în vedere că inculpatul a comis faptele înaintea pronunţării unei sentinţe definitive pentru una dintre acestea, s-a constat că sunt concurente şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a), b) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Întrucât inculpatul a produs în mod indubitabil prejudicii în dauna Administraţiei Fondului pentru Mediu şi Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa prin faptele sale, s-a apreciat că sunt întrunite elementele răspunderii delictuale astfel că au fost admise pretenţiile civile în sumă de 2.149.847 RON, obligându-l pe inculpatul K.F. la plata acestei sume către Administraţia Fondului pentru Mediu; a sumei de 4497 RON către partea civilă Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
2. Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, apel inculpatul K.F., solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. a), d) C. proc. pen. cu privire la toate infracţiunile deduse judecăţii, iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, atât sub aspectului cuantumului, cât şi al modalităţii de executare.
Apelul inculpatului a vizat şi latura civilă a cauzei, invocându-se tardivitatea constituirii de parte civilă a Statului Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa. Sub aspectul acţiunii civile exercitate de Administraţia Fondului pentru Mediu, a arătat că prin sentinţa civilă nr. 664/COM din 31 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 846/118/2009, s-a dispus ca pasivul debitoarea S.C. G.F. S.R.L. să fie suportat de numitul K.M., astfel că el nu poate fi obligat la plata aceleiaşi sume.
La instanţa de apel inculpatul K.F. s-a prevalat de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu, conform art. 378 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a reţinut următoarele:
S.C. G.F. S.R.L. Constanţa a fost înfiinţată de asociaţii T.T. şi K.F., administrator fiind desemnat inculpatul K.F. Obiectul de activitate al societăţii consta în comerţul cu ridicata al deşeurilor şi resturilor. S.C. G.F. S.R.L. Constanţa primea deşeuri feroase de la persoane fizice, pe care le valorifica ulterior către diverse societăţi, precum S.C. T. S.A., S.C. K. S.A.
Firma a fost autorizată în baza autorizaţiei de colectare 003 DMF nr. 968 din 28 septembrie 2007, eliberată de Instituţia Prefectului judeţului Constanţa să colecteze deşeuri metalice de la persoane fizice, prin punctul de lucru menţionat în autorizaţie, respectiv sat Valea Dacilor, strada Democraţiei, judeţul Constanţa.
Urmare verificărilor efectuate, s-a constatat că societatea nu funcţiona la sediul declarat în acte (aceasta fiind o locuinţă unde se aflau un paznic şi o menajeră, proprietarii fiind plecaţi în Germania).
În baza Hotărârii A.G.A. nr. 1 din 18 august 2008 numitul K.M. a fost desemnat administratorul societăţii, stabilindu-se sediul societăţii în municipiul Constanţa, strada Unirii nr. 54, parter.
La această locaţie, s-a constatat existenta unui imobil cu doua etaje, unde, din anul 2007, îşi desfăşoară activitatea Fundaţia "Tineri pentru misiune", organizaţie non profit. La sediul fundaţiei a fost găsit numitul S.M.O., care a declarat că la sediul menţionat nu funcţionează nicio societate comercială.
Numita D.A., preşedinta fundaţie, a declarat în acelaşi sens, fiind ataşate la dosar copii ale contractelor de închiriere pentru spaţiul situat în municipiul Constanţa, strada Unirii, nr. 54, parter.
Din declaraţiile martorilor F.N., C.P. şi M.D., care, la solicitarea S.C. G.F. S.A. Constanţa au transportat deşeuri feroase către diferite societăţi comerciale, rezultă că aceştia nu s-au deplasat la sediul declarat în localitatea Valea Dacilor, de fiecare dată marfa fiind ridicată şi cântărită în diferite alte locaţii.
Organele de poliţie au ridicat documente contabile şi documente de transport de la societăţile comerciale cu care S.C. G.F. S.R.L. a avut relaţii comerciale. Totodată, la data de 05 august 2008, la sediul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, inculpatul K.F. a predat documente referitoare la activitatea S.C. G.F. S.R.L. Constanţa.
Prin adresa nr. 9163 din 04 iunie 2008 Administraţia Fondului pentru Mediu a comunicat că S.C. G.F. S.R.L. Valea Dacilor nu figurează înregistrată în evidenţe cu nicio declaraţie şi nici cu plăţile aferente activităţii desfăşurate.
Prin raportul de expertiză contabilă efectuat pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că în perioada iunie 2007 - iunie 2008 S.C. G.F. S.R.L. Constanţa a achiziţionat deşeuri feroase de la persoane fizice şi juridice în valoare totala de 61.318.090 lei (RON) şi a vândut aceste deşeuri către diverşi agenţi economici, activitate care a generat obligaţii de plata la bugetul Fondului pentru Mediu.
Conform legislaţiei în vigoare, privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, o contribuţie de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor feroase şi neferoase de către deţinătorii de astfel de deşeuri, persoane fizice sau juridice, se constituie venit la Fondul pentru Mediu.
Sumele se reţin prin stopaj la sursa de către agenţii economici colectori autorizaţi, cu obligaţia plaţii în termen de 30 de zile.
S.C. G.F. S.R.L. Constanţa a evidenţiat scriptic, în evidenţe, cota de 3% pentru deşeuri feroase, pe adeverinţele de primire şi plata şi a reţinut aceasta drept obligaţie la buget, s-a constituit în contabilitate obligaţia de plată, prin stopare la sursa, la Fondul pentru Mediu, aferentă, însă în continuare, inculpatul nu a depus declaraţiile impuse de lege şi nu a virat suma stabilita către bugetul Fondului pentru Mediu.
Conform raportului de expertiză contabilă, contribuţia datorata era în sumă de 1.839.543 RON debit principal, majorări de întârziere în sumă de 310.304 RON, totalul datorat fiind de 2.149.847 RON. S-a arătat că aspectele reţinute prin raportul de expertiză contabilă se coroborează cu concluziile raportului de inspecţie fiscală întocmit de Administraţia Fondului pentru Mediu.
S-a reţinut că inculpatul K.F. nu a contestat concluziile celor două mijloace de probă evidenţiate anterior.
În urma verificării actelor contabile, expertul a constatat ca în balanţa sintetica din data de 31 iulie 2008, în contul "casa" al societăţii, se afla înregistrată suma de 5.143.068,86 RON, care ar fi acoperit obligaţiile societăţii către bugetul Fondului pentru Mediu şi către bugetul consolidat al statului. Cu privire la existenţa faptică a acestei sume de bani, inculpatul a precizat că aceşti bani nu au existat în realitate.
Cu privire la poziţia procesuală a inculpatului, curtea a constatat următoarele:
În declaraţia dată la data de 4 septembrie 2008, inculpatul K.F. a susţinut că S.C. G.F. S.A. a început să colecteze deşeuri metalice feroase de la data de 28 iunie 2007, autorizaţia de colectare fiind emisă la data de 28 septembrie 2007. Societatea nu a avut niciun angajat, de activitatea de colectare ocupându-se personal, achiziţionând deşeurile de la diverse persoane fizice, recepţionând marfa, întocmind adeverinţe de primire (pe baza datelor cuprinse în actele de identitate), avize de însoţire şi plătind furnizorul. Nu a depozitat deşeurile în Valea Dacilor. În ce priveşte taxa de mediu de 3%, nu a cunoscut termenul în care trebuie să vireze suma şi datorită problemelor curente a omis să declarare sumele la fondul de mediu, deşi le-a evidenţiat în contabilitate. Inculpatul a mai afirmat că intenţionează să achite sumele la fondul de mediu în funcţie de veniturile pe care le va realiza.
La data de 22 martie 2009 inculpatul a dat o nouă declaraţie, în care a justificat nevirarea sumei datorate cu titlul de taxă de mediu pentru că avea cheltuieli foarte mari cu plata persoanelor fizice, plata mărfii în avans. Datorită unor probleme personale a luat hotărârea de a cesiona societatea în favoarea cetăţeanului turc K.M., purtând o discuţie cu acesta, căruia i-a învederat că societatea are plăţi de făcut, dar şi bani de încasat. Evidenţa bancară precum şi banii din casa societăţii a fost predată lui K.M.
La data de 24 ianuarie 2011 inculpatul K.F. a prezentat o altă variantă, susţinând că sediul din comuna Valea Dacilor era unul real, sediu declarat la Camera de Comerţ. Societatea a fost vândută lui K.M., care a preluat-o în Turcia direct, cunoscând situaţia financiară a firmei din momentul preluării. În declaraţia dată în faţa primei instanţe, inculpatul K.F. a arătat că a evidenţiat în contabilitate suma datorată Fondului de Mediu, dar nu a achitat-o pentru că nu a avut posibilitatea, pentru că dacă ar fi plătit cu resursele existente, ar fi blocat activitatea firmei. Aştepta să primească sume importante din rambursări de TVA. Datorită unor probleme de familie a trebuit să se deplaseze des în Turcia şi, aflând la începutul verii anului 2008 de la asociatul său, T.T., că exista un concitadin prieten ce dorea să se implice în activitatea firmei, a cedat părţile sociale acelei persoane, K.M. devenind noul administrator. Inculpatul a susţinut că nu este real că nu şi-au declarat sediile principale sau secundare, acestea fiind spaţii închiriate unde puteau fi găsiţi de persoanele interesate. Nu este real că s-a împrumutat de la societate sau că ar fi transmis în mod fictiv părţile sociale.
Instanţa de control judiciar nu a putut primi motivele de apel prin care inculpatul a solicitat achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a), d) C. proc. pen., sub aspectul tuturor infracţiunilor deduse judecăţii.
Cu privire la infracţiune incriminată de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, care constă în reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, curtea a arătat că inculpatul K.F. nu poate invoca în favoarea sa necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a dispoziţiilor legii penale, astfel că nu poate fi exonerat de răspundere penală prin constatarea unei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei, neputându-se reţine nici lipsa intenţiei, ca element al laturii subiective a infracţiunii.
În legătură cu eroarea de drept penal, este instituit principiul că aceasta nu influenţează asupra răspunderii penale. C. pen. în vigoare consacră acest principiu prin dispoziţia din art. 51 alin. (4) C. pen., care prevede că necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei. Este consacrat, aşadar, principiul general potrivit căruia nu se poate invoca necunoaşterea legii, fiindcă nimeni nu poate fi presupus că o ignoră (nemo censetur ignorare lege).
Inculpatul a invocat în apărare împrejurarea că nu a intenţionat să săvârşească fapta, dar că a avut probleme financiare, pe care a încercat să le rezolve, ajungându-se la această situaţie. Susţinerile inculpatului nu au fost primite, întrucât infracţiunea reţinută în sarcina sa se săvârşeşte atât cu intenţie directă, atunci când se urmăreşte producerea rezultatului, cât şi cu intenţie indirectă în situaţia în care, potrivit art. 19 alin. (1) lit. b) C. pen. se prevede rezultatul faptei şi, deşi nu este urmărit, se acceptă posibilitatea producerii lui. S-a apreciat că în speţă, inculpatul a acceptat producerea rezultatului socialmente periculos al faptei sale.
Nu au fost primite nici motivele de apel ce vizează intervenirea prescripţiei răspunderii penale, în raport de dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 124 C. pen. şi art. 13 C. pen., având în vedere data săvârşirii infracţiunii - iunie 2008 şi regimul sancţionator corespunzător acesteia. În raport de aceste elemente, termenul de prescripţie al răspunderii penale, de 7 ani şi 6 luni, s-ar împlini în luna decembrie 2015.
În mod corect s-au reţinut în sarcina inculpatului şi infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, constând în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, respectiv sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.
Potrivit concluziilor expertizei contabile efectuate în cursul urmăririi penale S.C. G.F. S.R.L. Constanţa, administrată de inculpat, nu a înregistrat în evidenţele contabile şi nu a declarat impozit pe profit la 31 decembrie 2008 de 4.133 RON; la 30 iunie 2008 de 364 RON, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Din procesele-verbale existente la dosar rezultă că la sediul declarat la Oficiul Registrului Comerţului nu se desfăşura niciun fel de activitate comercială. Sediul declarat în acte era o locuinţă unde se aflau un paznic şi o menajeră, proprietarii fiind plecaţi în Germania.
Totodată, din declaraţiile martorilor F.N., C.P. şi M.D., care, la solicitarea S.C. G.F. S.A. Constanţa au transportat deşeuri feroase către diferite societăţi comerciale, rezultă că aceştia nu s-au deplasat la sediul declarat în localitatea Valea Dacilor, de fiecare dată marfa fiind ridicată şi cântărită în diferite alte locaţii.
Aşadar, s-a reţinut că mijloacele de probă administrate în cauză infirmă susţinerile inculpatului în sensul că activitatea de cântărire se desfăşura la sediul principal, iar colectarea fierului se făcea de la persoanele fizice sau juridice, marfa fiind apoi transportată în port, la firmele cu care se încheiaseră contracte de livrare.
Caracterul nereal al afirmaţiilor inculpatului este reliefat şi de contradicţiile existente între declaraţiile date de acesta pe parcursul procesului penal. Astfel, inculpatul a susţinut iniţial că societatea nu avea niciun salariat, nu depozita nimic la adresa din localitatea Valea Dacilor, ulterior precizând că societatea desfăşura activitatea comercială la sediul declarat, unde puteau fi găsiţi de persoanele interesate, iar apoi a schimbat sediul pe strada Grănicerilor nr. 8, municipiul Constanţa. Şi acestea ultime afirmaţii ale inculpatului sunt contrazise de relaţiile comunicate de Oficiul Registrului Comerţului, din care rezultă că societatea nu a figurat cu sediul pe strada Grănicerilor nr. 8.
Instanţa de prim control judiciar, în opinie majoritară, a apreciat că sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2801 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Potrivit art. 2801 din Legea nr. 31/1990 republicată, transmiterea fictiva a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, constituie infracţiune.
Cu toate că societatea administrată de inculpat avea datorii la bugetul de stat, la data de 18 august 2008, în scopul sustragerii de la urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, inculpatul a cesionat părţile sociale către numitul K.M.
Martorul T.G., persoană împuternicită de inculpatul K.F. să întocmească documentele necesare cesionarii părţilor sociale către K.M., a declarat că a întocmit documentaţia necesară, i-a înmânat inculpatului K.F. actele respective pentru a fi semnate de persoanele în cauză, iar, ulterior, i-au fost remise semnate. Documentele purtau toate semnăturile, inclusiv cea a noului administrator, K.M., însă în faţa sa nu s-a prezentat niciuna dintre persoanele respective.
Martorul A.M.H., propus în apărare de inculpat, a arătat că la rugămintea lui K.M., care avea probleme cu obţinerea vizei pentru România, a mers la firmă şi a verificat dacă menţiunile procesului-verbal de predare-primire corespund cu ceea ce se preda faptic, respectiv documente, registre, dosare, ştampile şi o sumă de bani cash al cărei cuantum nu îl reţine. I s-a vorbit despre creanţe, nu şi despre vreun debit. Ulterior s-a întâlnit cu M.K. şi acesta i-a spus că totul e în regulă. Cu prilejul predării bunurilor societăţii nu a semnat niciun act pentru, nu deţinea vreo calitate.
Martorul T.T., asociat la S.C. G.F. S.R.L., a susţinut că, la cererea inculpatului de a renunţa la calitatea de asociat, a găsit pe un concitadin care a dorit să preia afacerea, numitul M.K., care, datorită unor probleme cu viza nu a putut fi prezent în România care să primească în numele său actele firmei. Exista o datorie legată de o taxă de mediu, însă aceasta putea fi acoperită cu banii rezultaţi din activitatea comercială a firmei. Martorul a susţinut că a participat la discuţia ce a avut loc în Turcia, între inculpat şi noul asociat M.K., căruia i s-a adus la cunoştinţă datoria, însă acesta din urmă nu a obiectat, având în vedere că societatea avea bani de primit.
În raport de ansamblul probator existent la dosar, instanţa de apel a constatat că apărările inculpatului nu sunt susţinute, înlăturând afirmaţiile de nevinovăţie în legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990 republicată.
În baza evaluării proprii, curtea a constatat că în cauză există mai multe elemente de fapt circumstanţiale care, coroborate, confirmă, fără echivoc, caracterul fictiv al pretinsei operaţiuni cesiune de părţi sociale.
Astfel, s-a constatat că numitul K.M. nu a intrat în România şi nici nu a împuternicit vreo persoană să se ocupe de cumpărarea părţilor sociale.
Deşi se susţine că a devenit asociat şi administrator, numitul K.M. nu a desfăşurat niciun fel de activitate în numele S.C. G.F. S.R.L. Constanţa.
Caracterul fictiv al pretinsei operaţiuni de cesiune de părţi sociale rezultă şi din împrejurarea că, la momentul pretinsei tranzacţii, K.M. nu deţinea informaţii referitoare la activele şi pasivele societăţii, procesul-verbal din data de 01 octombrie 2008 atestând că documentele societăţii ar fi fost predate după realizarea cesiunii. Din această perspectivă, în mod temeinic prima instanţă a reţinut că la dosar nu există acte care să dovedească dacă există în realitate şi din ce operaţiuni comerciale rezultă stocul de mărfuri menţionat în procesul-verbal de predare-primire a patrimoniului societăţii, datoriile la furnizori, sumele de încasat de la clienţi, disponibilul din bănci. Corectă este şi aprecierea instanţei de fond în sensul că nu există o argumentaţie logică pentru cumpărarea unei societăţi cu o datorie faţă de statul român de milioane RON, fără ca acte financiare să dovedească active cu valoare egală cel puţin acelei datorii, astfel încât cumpărătorul să aibă şi certitudinea că va recupera acele debite.
De asemenea, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă în mod cert că nicio persoană nu l-a văzut pe K.M. semnând actele societăţii sau procesul-verbal de predare-primire a documentelor şi ştampilelor firmei.
Totodată, suma din casă de 5.264.991 RON despre care se pretinde că a fost predată martorului A.M.H. este considerabilă şi nu este credibil că ar fi fost predată în numerar fără nici o chitanţă doveditoare, către K.M.
S-a arătat că, aspectele relatate de inculpat la data de 04 septembrie 2008 sunt de natură să întărească situaţia de fapt reţinută, având în vedere că în conţinutul acestei declaraţii inculpatul nu a menţionat că ar fi cedat părţile sociale, ci a precizat că va plăti obligaţiile fiscale către Administraţia Fondului pentru Mediu în funcţie de încasările pe care le va avea societatea.
Instanţa de apel a apreciat că afirmaţiile inculpatului nu sunt credibile şi din perspectiva contradicţiilor constatate între declaraţiile date pe parcursul procesului penal, evidenţiate mai sus.
În raport de elementele redate anterior, nu au putut fi reţinute declaraţiile martorilor A.M.H. şi T.T., prin care aceştia au încercată să confirme apărările inculpatului, fiind apreciate ca subiective şi nesincere, date pro causa, în încercarea de exonerare de răspundere penală a inculpatului. De altfel, subiectivitatea declaraţiei martorului T.T. are la bază implicarea sa, în calitate de asociat, în cesiunea părţilor sociale ce a avut loc la data de 18 august 2008.
Pentru considerentele anterior arătate, cesiunea părţilor sociale trebuie considerată ca fictivă, ea fiind efectuată cu scopul de a transfera sarcinile şi îndatoririle fostului asociat şi administrator către o altă persoană, având în vedere că în sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală. Contrar susţinerilor apărării, curtea a reţinut că întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii analizate nu este condiţionată de săvârşirea acţiunii constând în transmiterea fictivă de părţi sociale după începerea urmăririi penale, sensul sintagmei folosite de legiuitor în textul de incriminare fiind acela de comitere a infracţiunii în încercarea de a scăpa de răspundere penală.
S- arătat că hotărârea primei instanţe suportă critici în legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective.
Infracţiunea constă în fapta fondatorului, administratorului, directorului sau reprezentantului legal al societăţii care se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoana interpusa, de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioara limitei prevăzute la art. 144 alin. (3) lit. a) sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii.
Prin raportul de expertiză contabilă s-a stabilit că, în contul de casă al S.C. G.F. S.R.L. Constanţa era evidenţiată scriptic suma de 5.246.991,77 RON. Inculpatul a negat existenţa în fapt a acestei sume de bani şi niciun alt mijloc de probă existent la dosar nu confirmă ridicarea banilor de către inculpat din fondurile societăţii.
Curtea a constatat că pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 şi art. 2801 din Legea nr. 31/1990 republicată au fost individualizate corespunzător, conform criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. Au fost avute în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunile săvârşite, gradul de pericol social, care rezultă din împrejurările concrete în care au fost săvârşite, precum şi din rezonanţa socială negativă a faptelor comise, circumstanţele personale ale inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dându-se eficienţă regulilor concursului de infracţiuni, cauză de agravare facultativă a pedepsei.
Faptele reţinute în sarcina inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, ce rezultă din relaţiile sociale încălcate, referitoare la activităţile economico-financiare a căror normală desfăşurare depind de apărarea împotriva oricăror atingeri aduse stabilirii corecte a stării de fapt fiscale, colectării taxelor, impozitelor şi contribuţiilor şi îndeplinirii obligaţiilor fiscale, din împrejurările şi modalitatea de comitere (modul elaborat de acţiune, declararea unui sediu fictiv şi ulterior cesionarea fictivă a părţilor sociale), urmările produse, respectiv cuantumul ridicat al prejudiciului cauzat statului, ce nu a fost recuperat, impactul social deosebit al faptelor.
În ceea ce priveşte datele care caracterizează persoana inculpatului, s-a constatat că acesta are vârsta de 38 de ani şi se află la primul conflict cu legea penală. Pe parcursul procesului penal inculpatul a avut o atitudine nesinceră şi nu a efectuat nici un demers pentru a repara prejudiciul cauzat bugetului de stat.
Raportat la contextul în care faptele au fost săvârşite şi la persoana inculpatului, instanţa de apel a apreciat că nu se justifică reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea acestuia, cu consecinţa reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, pedepsele stabilite fiind proporţionale şi de natură să asigure atât finalitatea preventivă, specială pentru inculpat şi generală, pentru ceilalţi destinatari ai legii penale, cât şi cea educativă, neexistând temeiuri pentru modificarea lor.
Referitor la modalitatea de individualizare a executării pedepsei, curtea a reţinut că, în concordanţă cu scopul preventiv şi educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., ţinând seama de modalitatea de comitere a faptelor şi persoana inculpatului, care nu şi-a asumat consecinţele faptelor penale comise, se impune executarea pedepsei în regim privativ de libertate, conform dispoziţiilor art. 57 C. pen.
Examinând latura civilă a cauzei, devoluată în apelul inculpatului, sub toate aspectele de fapt şi de drept, curtea a constatat că în mod întemeiat prima instanţă a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către Administraţia Fondului pentru Mediu, apărările inculpatului, ce vizează Sentinţa civilă nr. 664/COM din 31 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 846/118/2009, nu au fost primite. Sub acest aspect, curtea a evidenţiat că prin hotărârea menţionată s-a admis cererea creditoarei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi s-a dispus ca pasivul debitoarea S.C. G.F. S.R.L. să fie suportat de numitul K.M., astfel că dispoziţia instanţei civile nu priveşte partea civilă Administraţia Fondului pentru Mediu.
Apelul inculpatului a fost admis şi sub aspectul laturii civile a cauzei în ceea ce priveşte pretenţiile civile formulate de Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, hotărârea primei instanţe fiind reformată în sensul respingerii ca tardive a acţiunii civile. Din această perspectivă, curtea a constatat că partea vătămată Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa s-a constituit parte civilă la data de 24 ianuarie 2012, după începerea cercetării judecătoreşti la data de 25 martie 2011, cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) C. proc. pen.
În consecinţă, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu majoritate de opinie, în baza Deciziei penale nr. 61/P din 19 aprilie 2013 a admis apelul declarat de apelantul-inculpat K.F. împotriva Sentinţei penale nr. 432 din 12 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 1349/118/2011.
În temeiul art. 382 alin. (2) C. proc. pen. a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a dispus:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpatul K.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele principale de 2 ani închisoare, aplicată de prima instanţă pentru infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, 2 ani închisoare, stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, 2 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, 3 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990 republicată şi pedepsele complementare stabilite prin sentinţa penală apelată pentru infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 şi a aplicat inculpatului K.F. pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - teza a doua, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
A respins ca tardivă acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Conform art. 189 C. proc. pen. onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu - avocat C.L., în cuantum de 50 RON, a stabilit a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa.
În temeiul art. 190 alin. (4) C. proc. pen. onorariul interpretului H.D. în cuantum de 850 RON a stabilit a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
În opinia separată exprimată în cauză, s-au înfăţişat următoarele:
În ce priveşte săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, s-a considerat că, probele administrate în cauză nu susţin această condamnare.
Astfel, pe de o parte, în cauză inculpatul nu este ţinut să justifice caracterul real sau nu al încheierii unui acord de voinţă de natură civilă, apt să nască, să stingă sau să modifice raporturi juridice civile, manifestarea de voinţă, în forma sa aparentă, preconstituită într-un document cu valoarea probatorie, constând în înscrisul intitulat act de cesiune, produce efecte, astfel cum este întocmit până la dovada contrarie, dovadă pe care organele de urmărire penală au obligaţia să o facă.
În referire la această problemă, judecătorul a considerat că hotărârea de condamnare nu este întemeiată decât pe supoziţii şi speculaţii, cum ar fi aceea că, în măsura în care cesiunea s-a realizat cu un cetăţean turc, (deşi inculpatul are doar cetăţenia turcă şi numai drept de rezidenţă în România) care nu a intrat în România, aceasta atribuie caracter simulat actului juridic.
În privinţa caracterului simulat al unui act juridic civil translativ de drepturi şi obligaţii, s-a subliniat că simulaţia reprezintă o situaţie juridică în care intervin două manifestări de voinţă, respectiv una reală dar ocultă şi una aparentă însă, care nu concordă cu acordul real dintre părţi.
S-a apreciat că în prezenta cauză, această situaţie nu a fost dovedită.
Din punct de vedere formal, cesiunea de părţi sociale s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile legale, printr-un act sub semnătură privată, faţă de care, ulterior, au fost îndeplinite formalităţile de publicitate, prin înscrierea conţinutului în baza de date a Registrului Comerţului.
Nu există nicio dispoziţie legală care să limiteze posibilitatea cesionării părţilor sociale numai către cetăţeni români sau să oblige ca acordul de voinţă privind cesiunea să aibă loc, exclusiv pe teritoriul României sau la sediul persoanei juridice cu privire la care se convine.
Actele juridice de natură comercială pot fi realizate şi la distanţă, respectiv prin comunicarea ofertei şi acceptarea acesteia după o perioadă de timp.
De altfel, în legătură cu săvârşirea acestei infracţiuni s-ar fi impus şi constatarea nulităţii actului juridic simulat, ca o chestiune prealabilă, potrivit regulilor de drept şi de procedură din materie comercială, lucru care nu s-a realizat la prima instanţă şi nici nu mai poate fi realizat în apelul exclusiv al inculpatului în calea de atac a apelului.
Fără nicio justificare, altfel decât speculativă, s-au înlăturat declaraţiile celor doi martori propuşi de către inculpat şi încuviinţaţi, respectiv A.M.H. şi T.T., care au declarat sub jurământ motivele pentru care s-a produs cesiunea şi circumstanţele realizării efective a acestei operaţiuni translativă de drepturi, justificând şi modul în care inculpatul a ajuns să-l cunoască pe cesionar, numitul K.M., precum şi motivul pentru care acesta nu a apucat să-şi îndeplinească atribuţiile de administrator.
În plus, s-a apreciat ca fiind relevant că infracţiunea sus-menţionată are ca act material cesiunea părţilor sociale şi nu schimbarea calităţii de administrator a persoanei juridice, în raport de care norma incriminatoare precizează şi un scop, constând în sustragerea de la urmărire penală sau îngreunarea acesteia.
Ori, în prezenta cauză, faptele reţinute în sarcina inculpatului vizând săvârşirea celorlalte infracţiuni ce au făcut obiectul inculpării au legătură cu activitatea de administrator şi nu cu calitatea de asociat al persoanei juridice. Ca atare, chiar dacă cesiunea părţilor sociale ar fi fost dovedită ca fiind fictivă nu era realizat scopul precizat în norma incriminatoare expusă anterior.
De asemenea, aprecierile din rechizitoriu şi preluate în parte în sentinţa apelată în referire la suspiciunea că actul de cesiune nu a fost semnat de K.M. este nerelevantă, întrucât nu au legătură cu obiectul judecăţii, inculpatul nefiind trimis în judecată pentru falsificarea materială a unui înscris sub semnătură privată sau pentru folosirea unui asemenea înscris falsificat de o altă persoană.
De asemenea, s-a constatat că persoana prevăzută în actul de cesiune ca şi cesionar, numitul K.M. există şi potrivit declaraţiilor în formă autentică, pe proprie răspundere dată în faţa notarului public din Turcia, acesta întruneşte condiţiile pentru a fi asociat şi administrator la o persoană juridică de drept privat din România, potrivit dreptului român, depunând şi un specimen de semnătură, lucru care arată că acesta cunoştea şi dorea să încheie actul juridic în forma rezultată ulterior.
În plus, declaraţia martorului A.M.H. confirmă caracterul real al cesiunii, acesta precizând sub jurământ că a primit mandat de la cesionar să preia evidenţa societăţii, în condiţiile în care potrivit Legii nr. 31/1990, administratorul unui S.R.L. poate delega în parte activitatea sa şi atribuţiile pe care le are în măsura în care ceilalţi acţionari nu se opun.
Relevant a fost apreciat şi faptul că inculpatul, prin actul de cesiune a transmis doar 50% din părţile sociale ale persoanei juridice iar celălalt coasociat şi-a continuat activitatea în societate, fără a avea obiecţii, dar şi fără a fi tras la răspundere penală cu privire la datoriile societăţii.
Ca atare, acestea fiind motivele de fapt şi de drept pentru care s-a opinat discordant în principal, apreciindu-se că, în cauză, s-ar fi impus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, în măsura în care acesta era achitat pentru această infracţiune se reimpunea o nouă operaţiune de contopire a pedepselor şi de reindividualizare a acestora.
3. Împotriva acestei decizii au declarat în termenul legal recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, inculpatul K.F. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta parte civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a declarat recurs, apreciind că în mod greşit s-a respins acţiunea sa civilă ca fiind tardivă.
A menţionat că la data de 24 ianuarie 2014 a formulat cerere de constituire ca parte civilă pentru suma de 7.630.389 RON.
A arătat că cererea de constituire ca parte civilă a fost formulată anterior pronunţării instanţei pe fondul cauzei şi mai mult decât atât, instanţa de fond a admis cererea aşa cum rezultă din Sentinţa penală nr. 432 din 12 octombrie 2012 a Tribunalului Constanţa, astfel încât nu înţelege cum instanţa de apel a apreciat ca fiind tardivă acţiunea formulată de Statul Româna prin ANAF, DGFP Constanţa.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului şi obligarea inculpatului la plata sumei menţionată la care vor fi calculate majorări de întârziere până la data plăţii efective a sumei datorate.
Procurorul, în invocarea dispoziţiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., a susţinut în motivele scrise, că hotărârea este contrară legii, dar şi că s-a făcut o greşita aplicare a legii.
În concret se arată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii dispunând achitarea inculpatului K.F. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., prin încălcarea dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., care obligau la aflarea adevărului şi aprecierea în mod complet şi just a probelor cauzei prin a nu omite de la evaluare niciuna din probele administrate şi a lega operaţiunea de evaluare cu alte operaţiuni ale probaţiunii, respectiv verificarea şi eventual administrarea de noi probe.
În opinia procurorului, instanţa de apel s-a rezumat să precizeze, referitor la soluţia de achitare pentru infracţiunea prev. de art. 272 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective "inculpatul a negat în fapt existenţa acestei sume de bani şi niciun alt mijloc de probă existent la dosar nu confirmă ridicarea banilor de către inculpat din fondurile societăţii".
Conform disp. art. 272 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată, sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni dacă fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de acesta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prev.de art. 1.444 alin. (3) lit. a) sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii.
Din probatoriul administrat în cauză, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, a rezultat, aşa cum corect a constatat instanţa fondului, că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, ce a fost comisă cu vinovăţia de către inculpatul K.F.
Astfel, aşa cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în cauză, în contul casa al societăţii S.C. G.F. S.R.L. Constanţa, al cărei administrator era inculpatul K.F., se afla o mare sumă de bani (balanţa sintetică din 31 iulie 2008), respectiv 5.143.068,86 RON.
De asemenea, din procesul verbal de predare primire întocmit la data de 01 octombrie 2008, predat de inculpat organelor de cercetare penală şi aflat la dosarul de urmărire penală, în casieria aceleiaşi societăţi se afla numerar în sumă de 5.246.991,77 RON.
Este evident că această sumă de bani a existat (şi ar fi putut acoperi toate obligaţiile societăţii către Fondul pentru Mediu), iar din probatoriul administrat a rezultat fără echivoc că cesionarea reală a societăţii S.C. G.F. S.R.L. Constanţa în favoarea lui K.M. nu a avut loc, iar banii nu au fost predaţi în mod real către acest pretins nou asociat.
Suma din casă de 5.264.991 RON, despre care se pretinde că a fost predată martorului A.M.H., este una foarte mare şi este imposibil de crezut că a fost predată - preluată cash fără nicio chitanţă doveditoare către martor, iar apoi, mai departe lui K.M.
Procurorul susţine că dacă instanţa de control judiciar ar fi analizat, în mod coroborat acest probatoriu, cu respectarea disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen., ar fi ajuns la concluzia lipsită de echivoc că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 272 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată, iar soluţia de condamnare a inculpatului dispusă pentru această infracţiune de către instanţa de fond este legală şi temeinică.
Faţă de probele administrate pe parcursul procesului penal şi pentru motivele mai sus expuse, în temeiul disp. art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, întrucât apelul a fost greşit admis cu privire la latura penală a cauzei, cu menţinerea soluţiei primei instanţe de condamnare a inculpatului K.F. pentru infracţiunea prev. de art 272 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată, ca fiind legală şi temeinică.
Recurentul inculpat K.F. a depus motivele de recurs la data de 15 noiembrie 2013, primul termen de judecată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind stabilit la 21 noiembrie 2013, ala încât criticile înfăţişate urmează a fi analizate.
Se reţine că inculpatul, în invocarea dispoziţiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., pretinde că existenţa infracţiunii prev. de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, în opinia acuzării, se fundamentează pe aprecieri personale, prin compararea semnăturilor de pe diferite acte, fără dispunerea unei expertize grafoscopice.
În opinia apărării mod nejustificat se susţine caracterul fictiv al cesiunii de părţi sociale invocându-se faptul că cesionarul K.M. nu apare în evidenţa cetăţenilor turci care au pătruns pe teritoriul României, în condiţiile în care în cauză inculpatul a făcut dovada că tranzacţia a fost semnată în Turcia.
Se apreciază că soluţia corectă care se impune este aceea a achitării inculpatului pentru această infracţiune, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru existenţa infracţiunii fiind necesar ca toată operaţiunea să se fi efectuat într-un scop anume prevăzut de lege, în concret în vederea sustragerii de la urmărirea penală.
Referitor la infracţiunea prev. de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 se invocă neîntrunirea elementelor constitutive, solicitându-se de asemenea, achitarea şi se precizează că societatea comercială a inculpatului avea de încasat sume mari de bani de la furnizori, creanţe ce nu au putut fi însă recuperate în sensul achitării debitului către ANAF, aşa încât în cauză nu se conturează latura subiectivă a infracţiunii (intenţia).
Se susţine şi că infracţiunea prev.de art. 9 alin. (1), lit. f) din Legea nr. 241/2005 - declararea fictivă a sediului societăţii - nu există, context în care se cere achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., subliniindu-se că lipsa de activitate la sediul principal declarat se explică prin aceea că societatea îşi desfăşoară în principal în mod ambulant operaţiunile comerciale de colectare a deşeurilor.
La data de 17 ianuarie 2014 la dosarul cauzei inculpatul K.F. a înaintat prin fax, în completare, alte motive de recurs, prin care a adus critici şi cu privire la greşita condamnare pentru infracţiunea prev.de art. 272 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 31/1990, în împrejurarea în care nu s-a făcut dovadă că a împrumutat o sumă de bani de la societate şi că a ridicat respectiva sumă de bani din casierie.
S-a mai criticat soluţia instanţei de apel şi din perspectiva greşitei soluţionări a acţiunii penale pentru infracţiunea prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, învederându-se că sursa impozabilă nu a fost ascunsă şi nici disimulată şi nu au existat acte de sustragere de la efectuarea verificărilor fiscale, ceea ce impunea achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Într-un alt registru, apărarea a înţeles să solicite reindividualizarea judiciară a pedepsei, în planul cuantumului şi modalităţii de executare, sens în care s-a arătat că nu au fost luate în considerate dispoziţiile art. 72 C. pen., nu au fost analizate datele care caracterizează persoana inculpatului şi care constituie circumstanţe atenuante potrivit art. 74 alin. (2) C. pen.
În consecinţă, în acord cu art. 74 - art. 76 C. pen., apărarea apreciază că se impune reducerea cuantumului pedepsei iar ca modalitate de executare, suspendarea.
În referire la aceste din urmă critici - formulate la dosarul cauzei la data de 17 ianuarie 2014 (în cauză primul termen de judecată fiind la 21 noiembrie 2013), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în invocarea dispoziţiilor art. 385 (1) şi (2) C. proc. pen., dispoziţii ce reglementează condiţiile pentru motivarea recursului arată că în împrejurarea în care termenul cerut de lege pentru formularea motivelor de recurs - cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată - nu a fost respectat, va lua în considerare numai criticile avansate în termenul legal (cele depuse la 15 noiembrie) şi desigur, dacă este cazul, cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) se iau în considerare din oficiu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând legalitatea şi temeinicia deciziei atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:
Inculpatul K.F. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală - art. 6 din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. a), f) din Legea nr. 241/2005, împrumut de la societate - art. 272 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 31/1990, cesionare fictivă a părţilor sociale - art. 2801 din Legea nr. 31/1990 cu reţinerea art. 33 lit. a), b) C. pen.
S-a constatat în sarcina inculpatului că în calitate de asociat (administrator al S.C. G.F. S.R.L.) a reţinut fără drept suma totală de 1829053 RON, reprezentând contribuţia la Fondul de mediu datorată de societate ca urmare a achiziţionării şi comercializării de deşeuri metalice feroase, sumă pe care nu a virat-o în termen, ascunzând sursa veniturilor impozabile şi sustrăgându-se astfel de la efectuarea verificărilor financiare, prin declararea fictivă cu privire la sediile principale şi secundare ale societăţii.
În sarcina inculpatului K.F. acuzarea a mai reţinut şi faptul că s-a împrumutat de la societatea în cauză, pe care o administra, dar şi că a transmis fictiv părţi sociale deţinute în societate, în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori pentru îngreunarea acesteia.
În rezolvarea acţiunii penale exercitate împotriva inculpatului, judecătorul fondului a apreciat întrunite exigenţele tragerii la răspundere penală a inculpatului pentru infracţiunile deduse judecăţii, procedând la aplicarea art. 345 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, s-a considerat că predarea patrimoniului S.C. G.F. S.R.L. de la inculpat către K.M. a fost regizată de aceştia, operaţiunea propriu-zisă nefiind materializată, sens în care s-au adus ca argumente următoarele: formalităţile legale de modificare a actelor societăţii s-au derulat anterior luării hotărârii ieşirii inculpatului din societate şi a preluării efective a evidenţelor ştampilelor societăţii de către un trimis al noului asociat; la preluarea societăţii nu au existat documente care să reprezinte o analiză financiară a activelor şi pasivelor acesteia, în condiţiile în care în discuţie era preluarea unei firme cu o datorie faţă de stat de milioane RON. Mai mult decât atât, judecătorul fondului a mai constatat în baza actelor de la dosar, că la data de 4 septembrie 2008 inculpatul K.F. a dat o declaraţie, în care îşi manifesta disponibilitatea de a achita taxa de mediu, dacă activitatea firmei îi va permite, deşi la 18 august 2008 şedinţa AGA stabilise ieşirea inculpatului din societate.
Un alt element avut în vedere a fost acela că procesul-verbal de predare-primire a patrimoniului societăţii se încheie pe 1 octombrie 2009 la peste 1 an de la data modificării actelor societăţii comerciale, în sensul cooptării noului administrator.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 31/1990 instanţa de fond a concluzionat în sensul întrunirii elementelor constitutive, în împrejurarea în care inculpatul, administrator al societăţii, s-a împrumutat de la societatea pe care o administra, din procesul verbal întocmit la 1 octombrie 2009 reieşind că în casa societăţii exista suma de 5.246.991,77 RON, expertiza contabilă efectuată în cauză constatând în cont o sumă mare de bani, inculpatul nefăcând dovada cesionării reale a societăţii în favoarea lui K.M. S-a reţinut vinovăţia inculpatului şi în comiterea infracţiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 - nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la scadenţă a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, precum şi în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile-sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare fiscale vamale prin nedeclararea, declararea fictivă ori inexactă cu referire la sediile societăţii.
În exercitarea controlului judiciar, instanţa de apel, în baza propriei evaluări, a considerat întrunite cerinţele răspunderii penale a inculpatului K.F. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, arătând că inculpatul nu poate invoca în favoarea sa necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a dispoziţiilor legii penale.
De asemenea, s-au constatat întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege, în considerarea concluziilor expertizei contabile efectuate în cursul urmăririi penale, a proceselor verbale existente la dosarul cauzei din care reiese că la sediul declarat la Oficiul Registrului Comerţului nu se desfăşoară niciun fel de activitate, a declaraţiilor martorilor, dar şi a caracterului nereal a afirmaţiilor inculpatului.
În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, în opinie majoritară, instanţa de prim control judiciar a conchis că în cauză există mai multe elemente de fapt circumstanţiale care coroborate, confirmă, fără echivoc caracterul fictiv al pretinsei operaţiuni cesiune de părţi sociale.
Contrar celor stabilite de instanţa fondului, s-a apreciat că în raport cu infracţiunea prev. de art. 272 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 31/1990 niciun mijloc de probă existent la dosar nu confirmă ridicarea banilor de către inculpat din fondurile societăţii, context în care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului.
Împotriva acestei soluţii, de achitare, procurorul avansează critici pe care le circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., invocând atât existenţa unei hotărâri contrare legii, cât şi greşita aplicare a legii.
În acest sens se susţine că instanţa de prim control juridic nu a procedat la o completă şi justă analiză a probelor, ci doar s-a limitat a preciza că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective, inculpatul negând în fapt existenţa acelei sume de bani şi invocând inexistenţa vreunui alt mijloc de probă care să confirme acuzaţia.
În speţă sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Se impune aşadar precizarea că în temeiul art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi ţinând seama de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale de atac, instanţa de recurs nu poate evalua criticile aduse de către procuror din perspectiva acestui caz de casare, în condiţiile în care, în concret, se solicită a se proceda la o analiză, la o reapreciere a situaţiei de fapt.
Se mai impune observaţia că deşi circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., criticile aduse de procuror soluţiei de achitare vizează în mod evident greşita apreciere, incompletă şi injustă evaluare a probatoriului cu consecinţa unei greşite achitări, ceea ce nu mai poate constitui subiect de cenzură a instanţei de recurs.
În cazul hotărârii supuse atât căii de atac a apelului, cât şi a căii de atac a recursului, controlul judiciar exercitat în recurs - cale de atac declarată sub imperiul Legii nr. 2/2013, împotriva unei hotărâri pronunţată în apel după intrarea în vigoare a acesteia - nu poate fi realizat prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. referitor la eroarea gravă de fapt, întrucât cazul de casare invocat a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013 prin care legiuitorul a oferit o nouă configuraţie reglementării din art. 3859 C. proc. pen.
În raport cu criticile aduse de recurentul inculpat K.F. deciziei instanţei de apel, dar şi sentinţei tribunalului (depuse prin motive recurs la data de 15 noiembrie 2013), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune următoarele:
Criticile formulate vizează neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prev.de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, art. 6 din Legea nr. 241/2005 şi respectiv art. 9 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege, ceea ce se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. şi care urmează a fi examinat.
Efectuând propriul demers analitic, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în raport cu conţinutul constitutiv al infracţiunilor evocate, în lumina materialului probator aflat la dosarul cauzei, arată următoarele:
Dispoziţiile art. 2801 din Legea nr. 31/1990 incriminează transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, existenţa infracţiunii presupunând o transmitere a părţilor sociale sau a acţiunilor, transmiterea să fie fictivă şi persoana care a efectuat transmiterea părţilor sociale sau acţiunilor să fi săvârşit anterior o infracţiune în legătură cu activitatea societăţii, în formă consumată sau a tentativei. Transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor trebuie să fie efectuată în scopul sustragerii de la urmărirea penală sau în scopul îngreunării acesteia, cerinţă care trebuie îndeplinită în strânsă legătură cu latura obiectivă a infracţiunii, deoarece indică destinaţia obiectivă a actului de transmitere şi nu finalitatea subiectivă a acestuia.
Infracţiunea prev. de art. 2801 din Legea nr. 31/1990 poate fi comisă în intervalul de timp până la trimiterea în judecată pentru infracţiunea săvârşită anterior în legătură cu activitatea societăţii, indiferent dacă, la data transmiterii părţilor sociale sau a acţiunilor, urmărirea penală pentru infracţiunea săvârşită anterior în legătură cu activitatea societăţii a început sau nu ori dacă acţiunea penală a fost sau nu pusă în mişcare împotriva persoanei care a efectuat transmiterea fictivă.
Probele cauzei au relevat că societatea administrată de inculpat avea datorii la bugetul de stat, din expertiza contabilă întocmită rezultând că inculpatul a reţinut fără a vărsa, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, sumele reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
De altfel, infracţiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 nu a fost negată de către inculpat, ci doar au fost formulate o serie de justificări în a explica acea conduită, justificări pe alocuri contradictorii. Prin urmare, aspectele precum necunoaşterea termenelor legale de virare ori faptul că societatea comercială administrată de inculpat trebuie să plătească persoane fizice sau în avans marfa, ori la rândul ei, aştepta să primească sume importante din rambursări de TVA, nu pot constitui elemente cu caracter exonerator de răspundere penală.
Pe de altă parte nici criticile aduse de recurentul inculpat modalităţii de soluţionare a acţiunii penale exercitate pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 nu pot fi primite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Probele cauzei au evidenţiat, dincolo de orice îndoială, că inculpatul s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiare, prin declararea inexactă cu privire la sediile societăţii pe care o administra.
Astfel, verificările efectuate în cauză au demonstrat că la sediul declarat la Oficiul Registrului Comerţului nu se desfăşura nicio activitate comercială, marfa fiind preluată şi cântărită în diverse locaţii, iar inculpatul însuşi susţine iniţial că societatea nu avea niciun salariat şi nu depozita la adresa din comuna Valea Dacilor, pentru ca apoi să declare că societatea desfăşura activitate comercială la sediul declarat, aspect care însă a fost contrazis de probele administrate în cauză.
Revenind la pretinsul caracter fictiv al operaţiunii de cesiune de părţi sociale, aspect asupra căruia instanţa de apel, în opinie majoritară, a considerat îndeplinite cerinţele tragerii la răspundere penală în baza propriului examen, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport cu materialul probator existent la dosarul cauzei expune:
În împrejurarea în care societatea administrată de inculpat prezenta datorii la bugetul de stat, în data de 18 august 2008 inculpatul cesionează părţile sociale către numitul K.M.M. în care s-a procedat în concret la cesionare a fost descrisă de martorii cauzei (T.T., T.G.) rezultând că în faţa persoanei împuternicite de inculpat să întocmească documentele necesare cesionării părţilor sociale, nu s-a prezentat noul administrator. A mai reieşit că K.M. avea probleme cu obţinerea vizei pentru România (declaraţii martor propus în apărare, A.M.H.), considerent pentru care martorul, la rugămintea lui K.M., a mers la firmă şi a verificat dacă menţiunile procesului verbal de predare-primire corespundeau situaţiei faptice. Martorul T.T., asociat la S.C. G.F. S.R.L., a declarat că la solicitarea inculpatului de a renunţa la calitatea de asociat, l-a găsit pe M.K., care a fost de acord să preia firma, deşi nu putea veni în România pentru asta, având probleme cu viza pentru România, însă discuţia pe această temă s-a consumat în Turcia, între inculpat şi noul asociat care a fost înştiinţat în legătură cu datoria legată de taxa de mediu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi însuşeşte constatările instanţei de apel în referire la conturarea cu caracter neechivoc a unor elemente de fapt care dovedesc cu prisosinţă caracterul fictiv al pretinsei tranzacţii de cesiune părţi sociale.
Astfel, probele cauzei au relevat că nicio persoană nu a putut confirma semnarea actelor societăţii sau procesul verbal de predare-primire a documentelor, ştampilelor firmei, în împrejurarea în care se impune observaţia că pretinsul nou asociat nu a deţinut informaţii referitoare la activele şi pasivele societăţii, dar şi că nu se poate identifica o argumentaţie logică pentru cumpărarea de către un cetăţean turc care avea probleme cu viza în România, de a prelua o societate comercială cu datorii faţă de statul român, fără a avea garanţia că documentele, evidenţele societăţii relevă active măcar în valoare egală acelei datorii.
Nu poate fi omis aspectul că la data de 4 septembrie 2008 inculpatul nu face menţiunea că a cedat părţile sociale, ci îşi asumă obligaţia de a plăti datoriile fiscale către Administraţia Fondului pentru Mediu în funcţie de încasările pe care le avea societatea.
Prin urmare, evaluarea de ansamblu a tuturor acestor împrejurări, elemente de fapt conduc la concluzia că manifestarea de voinţă a inculpatului a fost una reală, dar ocultă şi una aparentă, însă care nu concordă cu acordul real dintre părţi.
Infracţiunea analizată fiind o infracţiune comisivă, sub aspectul laturii obiective, elementul material se realizează prin transmiterea fictivă a părţilor societăţii sau a activelor, în scopul arătat de textul incriminator din legea specială.
Ceea ce este relevant sub aspectul elementului material al laturii obiective este existenţa unei transmiteri fictivă a părţilor sau activelor şi a persoanei care a efectuat cesionarea părţilor sociale a activelor şi care să fi săvârşit anterior o infracţiune în legătură cu activitatea societăţii. Or, în speţa de faţă, din probatoriul administrat a rezultat că inculpatul a efectuat cesionarea părţilor sociale ale societăţii comerciale după ce a acumulat datorii la bugetul de stat prin nevărsarea contribuţiei la Fondul pentru Mediu datorat de societate ca urmare a achiziţionării şi comercializării de deşeuri metalice feroase - suma totală de 1.829.053 RON.
Prin urmare, acesta a fost şi scopul cesionării părţilor sociale, de a se sustrage de la urmărirea penală cunoscând că nu a vărsat în termenul legal contribuţia respectivă.
Fictivitatea acestei cesionări este demonstrată chiar de conduita inculpatului care ulterior ieşirii sale din societate (18 mai 2008), la 4 septembrie 2008, fără a menţiona că a procedat la cesionarea părţilor sociale, într-o manieră greu de explicat, a precizat că va plăti obligaţiile fiscale către Administraţia Fondului pentru Mediu.
În referire la recursul promovat de partea civilă ANAF, în raport cu motivele de recurs invocate şi ţinând seama de controlul jurisdicţional pe care instanţa de recurs îl poate exercita, cu cazurile de casare în noua lor configuraţie conferită prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de aceasta.
În virtutea considerentelor ce preced, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul K.F. şi de partea vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 61/P din 19 aprilie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Va lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva aceleiaşi decizii.
Se vor avea în vedere şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen. Onorariul interpretului de limbă turcă se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, de inculpatul K.F. şi de partea vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 61/P din 19 aprilie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat K.F. la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de partea vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, rămân în sarcina statului.
Onorariul interpretului de limbă turcă se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2014.
ÎNCHEIERE
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2014
Deliberând asupra cererii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În cuprinsul dispozitivului Deciziei nr. 297 din 28 ianuarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. 1349/118/2011, în sensul că la alin. (1) din eroare s-a consemnat "Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, de inculpatul K.F. şi de partea vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 61/P din 19 aprilie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie." în loc de "Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 61/P din 19 aprilie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul K.F. şi de partea vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa împotriva aceleiaşi decizii penale", cum era corect.
În conformitate cu dispoziţiile art. 195 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va admite îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului deciziei sus-menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în conţinutul dispozitivului Deciziei nr. 297 din 28 ianuarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. 1349/118/2011.
Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în conţinutul dispozitivul deciziei sus-menţionate, în sensul că se va trece la alin. (1): "Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 61/P din 19 aprilie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul K.F. şi de partea vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa împotriva aceleiaşi decizii penale."
Prezenta încheiere face parte integrantă din dispozitivul Deciziei nr. 297 din 28 ianuarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. 1349/118/2011.
Despre îndreptarea efectuată în prezenta încheiere urmând a se face menţiune la sfârşitul dispozitivului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 289/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 297/2014. Penal → |
|---|
