ICCJ. Decizia nr. 303/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel

Decizii penale ICCJ 2014


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 303/A/2014

Dosar nr. 595/43/2012

Şedinţa publică din 02 octombrie 2014

Asupra apelurilor de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală, nr. 46 din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală, l-a achitat pe inculpatul A.V.H., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.181 alin. (1) din Legea nr.78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., restituindu-i suma de 85.120,04 lei, în conformitate cu art. 346 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, în esenţă că, inculpatul A.V.H. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor în formă continuată prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr.78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., fiind condamnat de Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin sentinţa penală nr. 9 din 02 februarie 2012, la o 3 luni închisoare ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b), c) C.pen., a cărei executare a fost suspendată condiţionată în conformitate cu dispoziţiile art.81 - art. 82 C. pen., menţinându-se sechestrul asigurător instituit asupra sumei de 59.758,52 lei şi obligând la plata de despăgubiri în acest cuantum către A.P.I.A.

Prin decizia penală nr. 4007 din 05.12.2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpatului A.V.H., a casat hotărârea atacată, trimiţând cauza spre rejudecare, întrucât prima instanţă nu a analizat aspecte esenţiale în aflarea adevărului, respectiv apărările inculpatului care vizau dovedirea nevinovăţiei, stabilindu-se, totodată, ca judecătorul fondului să verifice şi criticile parchetului în legătură cu actul material din 2011 şi cuantumul pedepsei.

În rejudecare, au fost audiaţi inculpatul A.V.H. şi martorii R.D.M. şi B.Z.

Instanţa de fond a constatat că inculpatului A.V.H. i se impută faptul că a solicitat acordarea de subvenţii de la A.P.I.A. în anii. 2008, 2009, 2010 şi 2011, sens în care a întocmit cereri de plată pentru schemele de sprijin, în care a menţionat în scris şi în fals că utilizează suprafaţa de teren pentru-care a cerut respectivele subvenţii, în condiţiile în care anterior formulării solicitărilor şi-a înstrăinat dreptul de folosinţă al terenului, prin încheierea unor contracte de închiriere, încălcându-şi obligaţia prevăzută în art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 125/2006 conform căreia arendatorul, concedentul şi/sau locatorul nu beneficiază de plăţi directe pentru terenul arendat, concesionat şi/ sau închiriat.

Astfel, în anul 05 mai 2008, inculpatul, în calitate de proprietar, a solicitat pentru suprafaţa agricolă de 26 ha teren acordarea de subvenţii pentru Schemele S.A.P.S. şi măsuri de agromediu pachetul 1, pajişti de înaltă valoare şi pachetul 1.2., practici agricole tradiţionale de la A.P.I.A., cererea ce i-a fost aprobată, stabilindu-se la data de 12 iunie 2009 cu titlul de plată suma de 23.524,58 lei, ce i-a fost virată în contă, cu toate că anterior la 24 aprilie 2008 a încheiat un contract de închiriere cu B.I. pentru perioada 24 aprilie 2008 şi până la 31 decembrie 2008.

La data de 08 mai 2009, inculpatul formulat din nou o cerere de subvenţii pentru aceeaşi suprafaţă de teren, primind suma de 27.213,18 lei, anterior, respectiv la 05 martie 2009, încheind un contract de închiriere cu martorul P.C.A. pentru perioada 05 martie 2009 - 31 decembrie 2009.

Inculpatul a încheiat, la data de 30.03.2010, un contract de închiriere pentru o suprafaţă de 28 ha teren cu martorul P.C.A. pentru perioada 30 martie 2010 - 31 decembrie 2010, pentru ca ulterior, la 17 mai 2010, să solicite de la A.P.I.A. acordarea de subvenţii pentru respectivul teren, primind 9.020,76 lei

La data de 10 mai 2011, acesta a depus la A.P.I.A. cererea de acordare a subvenţiilor pentru anul 2011, pentru suprafaţă de teren de 28 ha, care era folosită pentru păşunat de martorul P.C.A. fără a fi încheiat vreun contract de închiriere.

Judecătorul fondului a apreciat că pentru a se reţine vinovăţia inculpatului sub aspectul acuzaţiilor formulate de parchet este necesar să se dovedească, că acesta, prin cererile de acordare de subvenţii pentru anii 2008, 2009, 2010 şi 2011, a declarat în fals că este utilizatorul terenului, precum şi că a încheiat adevărate contracte de închiriere cu martorii B.I. şi P.C.A., în baza cărora în calitate de locator s-a obligat să asigure locatarilor folosinţa terenului în schimbul unui preţ, situaţie în care nu putea să beneficieze de plăţi directe, aşa cum prevede art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 125/2006.

Pornind de la faptul că în condiţiile legii civile calificarea juridică a unui contract încheiat între părţi se face după intenţia comună a părţilor şi nu după sensul literal al termenilor folosiţi, s-a constatat că cele trei contracte încheiate pentru perioade diferite de timp (24 aprilie 2008 - 31 decembrie 2008, 05 martie 2009 - 31 decembrie 2009 şi 30 martie 2010 - 31 decembrie 2010) au fost denumite de închiriere, având ca obiect suprafaţa de teren pentru care s-a solicitat acordarea de subvenţii, în anii 2008, 2009 şi 2010, preţul chiriei fiind de 1.000 lei, respectiv 2800 lei pentru ultimii doi ani, iar obligaţiile stabilite părţilor au fost aceleaşi, respectiv inculpatul să permită accesul pe teren şi să nu obstrucţioneze activitatea chiriaşului, care urma să nu schimbe destinaţia spaţiului închiriat, să achite chiria anticipat şi impozitul, să-l notifice pe proprietar de orice modificare survenită în legătură cu imobilul, să asigure păşunatul cu maxim 7 capete ovine pe hectar pe an, să asigure curăţarea terenului de mărăcini, să-1 notifice pe proprietar în cazul în care ar dori să se mute de pe teren înainte cu 10 zile lucrătoare, fiind posibilă rezilierea.

Din coroborarea declaraţiilor martorilor P.C.A. (i-a propus inculpatului să încheie un contract de închiriere pentru a păşuna oile pe terenurile acestuia, iar în anii 2009 şi 2010 a păstrat suprafeţele de teren în stare bună, nu le-a cosit şi nu a efectuat alte lucrări, fiind ajutat la curăţat de un om, care a fost plătit de inculpat); B.I. Sebastian (a păşunat cu oile aparţinând turmei sale fără a efectua lucrări pe terenul închiriat în acest scop de la inculpat şi pentru care i s-a spus să nu solicite subvenţii); M.M. (contactat în anul 2009 de P.C., care l-a rugat să vină să lucreze pe terenul pe care-l păşuna cu oile sale, sens în care l-a curăţat de mărăcini fiind plătit de inculpat căruia îi aparţinea terenul şi martorii R.S.M. şi B.S. (în anul 2009 au lucrat pentru inculpat pe terenul în discuţie, cărând şi împrăştiind gunoiul în schimb fiind plătiţi de acesta) cu conţinutul celor trei contracte, instanţa de fond a reţinut că intenţia comună a părţilor, a fost aceea de a realiza un contracte de locaţiune de servicii, în sensul că inculpatul a pus la dispoziţie terenul pentru a-şi asigura serviciul de păşunat, în condiţiile în care au fost încheiate în perioadele în care se desfăşoară activităţi de păşunat.

Voinţa părţilor în acest sens, adică a încheierii de contracte de închiriere de servicii, a fost dedusă şi din faptul că dacă s-ar fi urmărit închirierea terenului ciobanii ar fi putut să solicite fonduri de la A.P.I.A., ceea ce nu s-a întâmplat, din declaraţiile acestora rezultând că li s-a spus să nu facă acest lucru, precum şi din aceea că nu au fost înregistrate la consiliul local, aşa cum prevedea legea pentru asemenea situaţii.

S-a mai reţinut că prin încheierea contractelor, chiar anterior solicitării de subvenţii, părţile nu au urmărit şi înstrăinarea dreptului de utilizare a terenului de la inculpat către martorii P.C.A. şi B.I., relevante sub acest aspect fiind considerate depoziţiile celor doi ciobani care au urmărit doar asigurarea păşunatului, dar şi ale martorilor M.M., R.S.M. şi B.S. care au efectuat lucrări pe teren fiind plătiţi de inculpat, împrejurare care dovedeşte că acesta în folosea.

Faptul utilizării terenului de către inculpat s-a reţinut că rezultă şi din efectuarea lucrărilor de întreţinerea a acestuia de către persoane angajate de proprietar, nefiind necesar ca asemenea lucrări să fie făcute personal.

În condiţiile în care numai inculpatul era menţionat în Registrul Fermierilor cu terenul şi realiza toate lucrările la care s-a obligat către A.P.I.A., respectiv păşunat (prin turmele martorilor B.I. şi P.C.A.), gunoit şi împrăştiat muşuroaie (prin martorii B.Z. şi R.D.M.), curăţirea vegetaţiei (prin martorul M.M.), s-a apreciat de judecătorul fondului că cererile de acordare de subvenţii formulate de inculpatului A.V.H. pentru anii 2008, 2009, 2010 şi 2011, nu sunt declaraţii false.

În final, s-a. reţinut că toate demersurile efectuate de inculpat au fost pentru a respecta obligaţiile asumate către A.P.I.A. la momentul solicitării de subvenţii, intenţia sa nefiind de a obţine pe nedrept fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu atât mai mult cu cât pentru anul 2011 nu a încheiat vreun contract cu martorul P.C.A., care a continuat să păşuneze cu oile terenul fără a-i plăti vreo sumă de bani.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Parchetul a solicitat condamnarea inculpatului A.V.H. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr.78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., întrucât din probatoriul administrat în cauză, inclusiv declaraţiile crescătorilor de animale, rezultă că intenţia acestuia a fost de a închiria terenurile, deci de a înstrăina folosinţa suprafeţelor de teren, situaţie în care conform art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 125/2006 nu putea beneficia de subvenţii de la A.P.I.A.

Partea civilă a criticat omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra acţiunii civile formulate în cauză, insuficienta motivare a hotărârii pe latură civilă şi nelegalitatea dispoziţiei de restituire a sumei de către inculpat, în condiţiile în care constatând că infracţiunii prevăzută de. art.181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, îi lipseşte unul din elementele constitutive, trebuia să reţină o serie de nereguli în obţinerea de către inculpat a subvenţiilor şi în consecinţă să îl oblige la recuperarea prejudiciului.

Având în vedere modificările intervenite prin Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, Înalta Curte, la termenul din data de 24 aprilie 2014, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, a recalificat căile de atac ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură ca fiind apeluri, judecata cauzei desfăşurându-se conform prevederilor art. 411- art. 425 C. proc. pen.

Totodată, la acelaşi termen de judecată, în condiţiile art. 420 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 374 alin. (2) C. proc. pen., art. 378 C. proc. pen., art. 108 şi urm. C. proc. pen., s-a procedat la audierea inculpatului A.V.H. (filele 48-49) şi a fost încuviinţată, potrivit art. 420 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 100 C. proc. pen., proba testimonială solicitată de apărare, constând în reaudierea martorilor B.I., P.C.A., B.Z., R.D.M. şi M.M., probă ce a fost administrată la termenul de judecată din data de 04 septembrie 2014 (filele 61-66).

Înalta Curte, examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel dezvoltate de procuror şi partea civilă, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, constată că apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi părţii civile Agenţia de Plăţi sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Astfel, deşi pe tot parcursul procedurii judiciare, inculpatul A.V.H. a susţinut că nu sunt îndeplinite, în cauză, toate elementele de conţinut ale infracţiunii ce formează obiectul acuzaţiei sale penale, opinie îmbrăţişată în mod eronat şi de către judecătorul fondului, înalta Curte apreciază că acesta a acţionat cu vinovăţia cerută de lege, respectiv intenţie, pentru a obţine pe nedrept fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, sens în care a întocmit la datele de 05 mai 2008, 08 mai 2009, 17 mai 2009 şi 10 mai 2010, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale cereri de plată pentru scheme de sprijin în care a menţionat în fals că utilizează suprafaţa de teren pentru care a solicitat acordarea de subvenţii de la A.P.I.A.

Realizând propriul examen al materialului probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect împrejurările faptice, care, de altfel, nu au fost contestate de inculpat nici la urmărire penală şi la judecata în fond, dar nici în calea de atac, stabilind, în esenţă, că acesta a solicitat de la A.P.I.A., la datele de 05 mai 2008, 08 mai 2009, 17 mai 2009 şi 10 mai 2010, în calitate de proprietar de terenuri în suprafaţă de 26 ha, respectiv 28 ha, acordarea de subvenţii fiindu-i virate în cont sumele de 23.524,58 lei, 27.213,18 lei şi respectiv 9.020,76 lei, iar anterior formulării cererilor de plată pentru schemele de sprijin încheiase contracte de închiriere, după caz, cu martorii B.I. şi P.C.A. pentru perioadele cuprinse între 24 aprilie 2008 - 31 decembrie 2008, 05 martie 2009 - 31 decembrie 2009 şi 30 martie 2010-31 decembrie 2010, contra sumelor de 1.000 lei şi 2.800 lei, în timp ce pentru anul 2011 nu a încheiat un astfel de act juridic, permiţându-i martorului P. să păşuneze terenul cu animalele fără să achite niciun ban.

Cu toate că denumirea stabilită de părţi pentru contracte a fost cea de închiriere, judecătorul fondului în contra declaraţiilor testimoniale, a menţiunilor făcute de inculpat în cererile de plată pentru scheme de sprijin înregistrate la A.P.I.A. şi a clauzelor contractuale a calificat actele intervenite între A.V.H. şi crescătorii de animale ca locaţiuni de servicii, fără . însă să individualizeze serviciul care le-a fost închiriat martorilor B.I. şi P.C.A.

Este de menţionat că legea aplicabilă contractelor ce fac obiectul prezentului dosar este vechiul Cod Civil, având în vedere că drepturile şi obligaţiile izvorâte din aceste acte juridice s-au născut anterior intrării în vigoare a noii legislaţii, motiv pentru care sunt supuse regulilor de drept sub imperiul cărora s-au născut.

Într-adevăr, potrivit art. 977 C.civ. interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, principiu care presupune o atenţie mai mare în cazul actelor juridice nenumite pentru care se aplică regulile stabilite de părţi, apelându-se la regulile generale ce cârmuiesc materia obligaţiilor numai pentru aspectele la care acestea nu s-au referit în mod expres.

În schimb, pentru actele juridice numite, adică pentru acele acte care se bucură de o denumire stabilită de legea civilă, precum şi de o reglementare proprie, sunt incidente în mod automat dispoziţiile legale care le consacră, nefiind necesar ca părţile să prevadă întotdeauna întregul lor conţinut, dar numai în măsura în care acestea nu au derogat de la prevederile legale care reglementează respectivele acte.

Aparent contractele încheiate de inculpat cu crescătorii de animale, fiind calificate de judecătorul fondului ca fiind închirieri de servicii nu se bucură de o denumire legală şi de o reglementare proprie.

Însă, din interpretarea clauzelor contractuale rezultă că voinţa internă a părţilor, adică a inculpatului şi crescătorilor de animale, a fost să încheie un contract numit, respectiv contractul de locaţiune care îşi are sediul materiei în art. 1411 şi următoarele C. civ.

Locaţiunea este contractul prin care locatorul, se obligă să asigure locatarului folosinţa temporară, totală sau parţială a unui bun în schimbul unei sume de bani, numită chirie, având totodată obligaţia de a menţine lucrul în bună stare pentru a servi la întrebuinţarea pentru care a fost închiriat. Corelativ, chiriaşului îi incumbă obligaţia de a întrebuinţa lucrul ca un bun proprietar şi potrivit destinaţiei sale.

În speţă, părţile au prevăzut întregul conţinut al actelor juridice pe care l-au încheiat, respectând dispoziţiile legale incidente în materia locaţiunii, ba mai mult le-au intitulat contracte de închiriere întrucât aveau ca obiect înscrierea terenului agricol - păşunat, proprietatea inculpatului şi au stabilit în sarcina crescătorilor de animale plata anticipată a chiriei, dar şi a impozitului, folosirea terenului conform destinaţiei, respectiv păşunatul cu un număr de maximum 7 capete ovine, în timp ce proprietarul s-a obligat să nu obstrucţioneze activitatea chiriaşului.

Ca atare, prin cele trei contracte s-a transmis folosinţa temporara, respectiv în perioadele 24 aprilie 2008 - 31 decembrie 2008, 05 martie 2009 - 31 decembrie 2009 şi 30 martie 2010-31 decembrie 2010, a suprafeţei de teren agricol - păşunat aflată în proprietatea inculpatului, aspect confirmat şi de către crescătorii de animale, martorii B.I. şi P.C.A., care au relatat, inclusiv în faţa instanţei de control judiciar, că au închiriat de la A.V.H. terenul pe care îl deţinea pentru a-l folosi la păşunatul oilor.

Faptul că inculpatul A.V.H. le-a cerut crescătorilor de animale să nu solicite subvenţii de la A.P.I.A., iar ulterior încheierii contractelor a făcut demersuri personale în acest sens, deşi potrivit legii în calitate de locator nu putea beneficia de sprijin financiar european întrucât nu deţinea folosinţa terenului, dovedeşte cu prisosinţă că voinţa internă a părţilor a fost de a încheia un contract de închiriere şi nu un contract de locaţiune servicii, situaţia în care îndreptăţiţi la plata sumelor de bani erau locatarii.

Inculpatul cunoscând, şi prin prisma pregătirii sale juridice, că numai persoanele care exploatează ternul pot beneficia de plăţi directe în cadrul schemei unice nu a adus la cunoştinţa lucrătorilor A.P.I.A. faptul că suprafaţa de teren era dată în folosinţa crescătorilor de animale, urmărind să obţină pe nedrept subvenţii din fonduri europene, acesta fiind de altfel şi motivul pentru care nu a înregistrat la consiliul local contractele de închiriere.

Pe de altă parte, efectuarea lucrărilor de întreţinere în bună stare a terenului de către persoane plătite de inculpat nu echivalează cu folosinţa respectivelor suprafeţe de către acesta, întrucât conform legislaţiei civile aplicabile în materia contractului de locaţiune, locatorului îi revine obligaţia de a menţine lucrul în stare de a servi la întrebuinţarea pentru care a fost închiriat, respectiv pentru păşunat.

Este lipsit de relevanţă faptul că, în anul 2011, inculpatul A.V.H. nu a mai încheiat contract cu martorul P.C.A., în condiţiile în care i-a permis să folosească în continuare terenul pentru păşunatul oilor,- întrucât potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 pot beneficia de subvenţii doar proprietarii care exploatează suprafaţa agricolă, cerinţă pe care inculpatul nu o îndeplinea.

Toate aceste elemente dovedesc că activitatea desfăşurată de inculpatul A.V.H., la intervale diferite de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., acesta acţionând cu intenţia directă de a obţine pe nedrept, prin declaraţii false, fonduri europene, faptă care continuă să fie încriminată şi de legea nouă.

Astfel, deşi prin art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012, a fost modificat art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în sensul introducerii cerinţei ca acţiunile care definesc toate modalităţile normative ale elementului material al laturii obiective să fie săvârşite cu rea-credinţă, fapta care formează obiectul acuzaţiei penale din prezenta cauză realizează pe deplin conţinutul constitutiv al noii incriminării, întrucât legiuitorul a urmărit să înlăture orice îndoială cu privire la forma de vinovăţie care atrage răspunderea penală pentru o asemenea faptă, respectiv intenţia directă sau intenţia indirectă, fiind exclusă săvârşirea infracţiunii din culpă.

Concluzionând, Înalta Curte stabileşte că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa prin actul se sesizare al instanţei, motiv pentru care va admite apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, va desfiinţa sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza, îl va condamna.

În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 5 din NCP, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este legea veche, chiar dacă pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 era, anterior modificării actului normativ prin art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012, închisoarea de la 3 ani la 15 ani, iar în prezent este închisoarea de la 2 ani la 7 ani, pentru considerentele ce urmează a fi dezvoltate.

Având în vedere Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of., Partea I, nr. 372 din 20 mai 2011, care a statuat cu caracter general obligatoriu, că dispoziţiile art. 5 Cod penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte, realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri şi, respectiv din legea specială, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de încriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, reţine că, în concret, se ajunge la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul A.V.H. dacă se aplică legea anterioară.

În raport de atitudinea inculpatului care a acoperit benevol prejudiciul şi s-a prezentat la toate chemările organelor judiciare, de lipsa antecedentelor penale, de pregătirea profesională şi nu în ultimul rând de vârsta acestuia, instanţa de control judiciar apreciază că circumstanţele atenuante reţinute de judecătorul fondului în primul ciclu procesual se justifică a fi aplicate în continuare, astfel că fiind incidente dispoziţiile art. 74 lit. a), b), c) C.pen. (1969), i va aplica o pedeapsă egală eu minimul special pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, a cărei executare o va suspenda condiţionat pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, dat fiind faptul că scopul preventiv educativ al tratamentului sancţionator poate fi atins şi fără privare de libertate, pentru circumstanţele personale favorabile deja menţionate.

Faptul că legea nouă nu mai reţine în art. 75 - 76 C.pen., ca circumstanţe atenuante împrejurările prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C.pen. (1969) şi limitează efectele unor asemenea circumstanţe, creând acuzaţilor avantaje mai restrânse decât cele din vechea codificare şi, totodată, nu mai reglementează instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei, fiind permisă ca modalitate de executare a pedepsei doar suspendarea sub supraveghere, rezultă că legea anterioară este mai blândă pentru inculpatul A.V.H.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că art. 741 C.pen. (1969) nu poate fi reţinut ca lege penală mai favorabilă, deşi inculpatul a acoperit benevol prejudiciul, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate în acest text de lege, inclusiv în ceea ce priveşte infracţiunile cărora i se pot aplica această circumstanţă atenuantă, fapte care sunt strict şi imitativ prevăzute de lege.

Pe latură civilă va constat acoperit integral prejudiciul cauzat părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, urmând ca banii obţinuţi de inculpat ca subvenţie şi restituiţi să rămână în conturile părţii civile.

Având în vedere că prejudiciul cauzat prin fapta inculpatului a fost recuperat se va ridica sechestrul asigurător instituit, prin Ordonanţa nr. 34/P/2011 din 22 iunie 2011 a DNA - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, asupra sumei de 59.758,52 lei indisponibilizată în contul nr. 25336.0102/261.135027.595041 RON deschis pe numele acestuia la C.B. - Sucursala Târgu Mureş, iar cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi de partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei penale nr. 46 din 17 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat A.V.H.

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi rejudecând:

În baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen (1969), art. 74 lit. a), b) şi c) C.pen. (1969), art. 76 lit. c) C.pen.(1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul A.V.H. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 81 C.pen. (1969) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 3 luni, termen de încercare stabilit conform art. 82 C.pen. (1969).

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969) a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Constată că inculpatul a acoperit integral prejudiciul cauzat părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

În baza art. 422 C. proc. pen. ridică sechestrul asigurător instituit, prin Ordonanţa nr. 34/P/2011 din 22 iunie 2011 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, asupra sumei de 59.758,52 lei indisponibilizată în contul nr. 25336.0102/261.135027.595041.RON deschis pe numele inculpatului, A.V.H. la C.B. - Sucursala Târgu Mureş.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.V.H. în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 02 octombrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2065/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215...  ICCJ. Decizia nr. 353/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

    Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 303/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel