ICCJ. Decizia nr. 353/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). înşelăciunea (art. 215 C.p.), iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 353/2014
Dosar nr. 3002/85/2007
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 62 din 14 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 3002/85/2007, s-a admis cererea formulată de D.LI.C.O.T. - B.T. Sibiu de schimbare a încadrării juridice din complicitate la infracţiunea de înşelăciune în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în complicitate la infracţiunea de înşelăciune în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. faţă de inculpata C.M. şi din infracţiunile de înşelăciune în forma continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunile de înşelăciune în forma continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. faţă de inculpaţii V.Ş., V.I., V.D.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. D( C. proc. pen. a achitat pe inculpata C.M., pentru comiterea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen., a fost condamnată inculpata C.M., la pedeapsa de:
- 3 ani închisoare pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată.
În baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de:
- 8 luni închisoare, pentru săvârşirea participaţiei improprii la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată.
În baza art. 33 lit. a), 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpata C.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei C.M. exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei C.M. reţinerea de 24 ore din 19 aprilie 2006 şi perioada arestării preventive din 21 aprilie 2006 -17 iunie 2006
În baza art. 861 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe o durată de 7 ani, care constituie termen de încercare.
În baza art. 863 C. pen. s-au stabilit pe durata termenului de încercare, în sarcina inculpatei să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu;
b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În baza art. 863 alin. (4) C. pen. s-a încredinţat supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor stabilite de instanţă Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.
În baza art. 359 C. proc. pen. raportat la art. 864 C. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra cauzelor de revocare a suspendării executării sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, să se suspende şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul V.Ş. pentru comiterea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 42 C. pen., a fost condamnat inculpatul V.Ş., la pedeapsa de:
- 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii continuate de înşelăciune.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 42 C. pen.,
Condamnă pe acelaşi la pedeapsa de:
- 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii continuate de uz de fals.
În baza art. 33 lit. a), 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul V.Ş. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare sporită la 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul V.I., pentru comiterea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen.
A condamnat pe inculpatul V.I. la pedeapsa de:
- 3 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de înşelăciune.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de:
- 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de uz de fals.
În baza art. 33 lit. a), 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca inculpatul V.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 2 luni închisoare sporită la 3 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpata V.D. (fostă S.) pentru comiterea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen., a condamnat pe inculpata V.D. (fostă S.), la pedeapsa de:
- 3 ani şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de înşelăciune.
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de:
- 1 an şi 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 33 lit. a), 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatei, urmând ca inculpata V.D. (fostă S.) să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare, sporită la 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpaţilor V.Ş., V.I., V.D. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia dintre inculpaţii V.Ş., V.I., durata de 24 ore a reţinerilor din 7 decembrie 2006.
S-au respins excepţiile şi cererile formulate de inculpaţi.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. a obligat pe inculpata C.M. la plata sumelor de 4281,63 RON, 4034,25 RON către partea civilă S. SRL cu sediul în Luxemburg, Bld. C.G. prin reprezentant K.I. SRL cu sediul în Bucureşti, Calea M.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. a obligat pe inculpata C.M. la plata sumelor de 3721,60 RON, 3739,53 RON, 3404,02 RON, 3352,11 RON plus dobânda legală calculată până la data stingerii debitelor către partea civilă Banca B. Asigurări Vienna Insurance Group SA, cu sediul în Bucureşti, sector 1, str. G.M., şi cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la societatea civilă de avocaţi „I. şi O." din Bucureşti, str. S.I., pentru partea civilă Banca B. Asigurări Vienna Insurance Group Sibiu - Sucursala Sibiu.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. a obligat în solidar pe inculpaţii V.Ş., V.I., V.D. la plata sumelor de 4508,39 RON, 3855,96 RON, 4511,15 RON, obligă în solidar pe inculpaţii V.Ş., V.D. la plata sumelor de 3943,79 RON, 4769,78 RON, 4378,00 RON, 3603,03 RON, obligă în solidar pe inculpaţii V.Ş., V.I. la plata sumelor de 4263,62 RON, 4616,50 RON, obligă pe inculpatul V.I. la plata sumei de 5113,37 RON, toate către partea civilă S. SaRL cu sediul în Luxemburg, Bld. C.G., prin reprezentant K.I. SRL cu sediul în Bucureşti, Calea M.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. a obligat în solidar pe inculpaţii V.Ş., V.D. la plata către părţile civile E.I.B.V. mbH, N.C.I.L. prin reprezentant E.K. România SRL cu sediul în Bucureşti, Bd. D.P., a sumei de 5950,18 RON şi obligă pe inculpata V.D. la plata sumei de 5637,53 RON.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. a obligat în solidar pe inculpaţii V.Ş., V.I. la plata sumei de 2009,68 RON către partea civilă Banca BR. Finance TFN SA cu adresa de contact M.C. Al, str. B., cu sediul social în Bucureşti, Turn Banca BR. - Bdul. I.M.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. a obligat în solidar pe inculpaţii V.Ş., V.D. la plata sumei de 4511,52 RON şi a sumei de 4797,77 RON către partea civilă R.I. SA cu sediul social în Bucureşti, Şos. F.G., Complexul comercial N.P. 3, clădirea F, etajele 4 şi 7, sector 2, obligă pe inculpata V.D. la plata sumei de 4651,20 RON către partea civilă R. IFN SA, obligă pe inculpatul V.Ş. la plata sumei de 6212,73 RON către partea civilă R. IFN SA.
S-au respins ca tardive pretenţiile civile de 4844,51 RON formulate de partea civilă S. S.a.R.L. prin reprezentant K.I. SRL şi de 5986,54 RON formulate de părţile civile E.I.B.V. mbH, N.C.I.L. prin reprezentant E.K. România SRL.
S-a respins cererea formulată de partea civilă S. S.a.R.L. prin reprezentant K.I. SRL de acordare a pretenţiilor civile în cuantumuri de 4658,99 RON, 4703,90 RON.
S-au respins cererile de despăgubiri formulate de părţile civile G.M., B.T., l.M., Z.B.L., C.G., C.S.M., F.F.M., Ţ.M., P.S., P.L.S.
S-a constatat că părţile vătămate A.E., J.D.L., T.V., C.l. nu au formulat pretenţii civile în cauză.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-au desfiinţat înscrisurile falsificate indicate în considerente.
În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre inculpaţii V.Ş., V.I., V.D. la plata a câte 3500 RON şi pe inculpata C.M. la plata sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Sibiu întocmit în data de 5 septembrie 2006 în Dosarul nr. 82/D/P/2005, au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, inculpaţii Ţ.A. zis „N." sau „S." pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire în grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 alin. (1) pct 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003, lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (2), (5) C. pen. (fapta 1 acte violenţă), lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (fapta 1, acte violenţă), şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (fapta 5, acte violenţă), distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. (fapta 15 de la acte de violenţă), ameninţare prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33, 34, 41 alin. (2), 42 C. pen. (fapta nr. 1, 12, 13 şi 15 de la acte de violenţă; fapta nr. 4 de la acte împotriva avutului privat), tentativă la înşelăciune prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. (fapta nr. 2 de la acte împotriva avutului privat), înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (faptele nr. 4, 5, 6, 7, 9, 10, 13, 14, 35, 37, 50, 51 de la acte împotriva avutului privat), înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (faptele nr. 8, 12, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 36, 38, 39, 42, 45, 47, 48, 49 de la acte împotriva avutului privat), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.) pentru faptele nr. 8, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 25, 26, 36, 38, 39, 40, 45, 47, 48), uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (faptele nr. 8, 12, 15, 16,-17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 30, 33, 36, 38, 42, 43, 45, 48 de la acte împotriva avutului privat), fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (faptele nr. 22, 28 de la acte împotriva avutului privat), toate cu aplicarea art. 33, 34 C. pen. şi a art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003; C.S.V. zis „G.", pentru săvârşirea irrfracţiunilor de: constituire în grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 alin. (1), pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003, lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (2), (5) C. pen. (fapta nr. 1 acte violenţă), lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (faptele nr. 1, 5, 9 acte violenţă), şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (faptele nr. 2, 3, 5, 7, 8, 10 acte de violenţă), ameninţare prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. (faptele nr. 1, 12, 13 acte de violenţă, fapta nr. 4 înşelăciuni avut privat), distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. (fapta nr. 13 acte de violenţă), înşelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (pentru faptele nr. 3, 4, 5, 6, 7, 9, 10, 13, 14, 34, 35, 37, 50, 52 de la acte înşelăciuni), înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (pentru faptele nr. 8, 11, 24, 25, 26, 28, 31, 38, 40, 41, 42 înşelăciuni avut privat), uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (pentru faptele nr. 38, 40, 41, 42, de la fapte în dauna avutului privat) toate cu aplicarea art. 33, 34, 41 alin. (2), 42 C. pen.; O.G. zis „G.A." pentru săvârşirea irrfracţiunilor de: constituire în grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 alin. (1), pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003, şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (faptele nr. 2, 3, 4, 5, 6, 8, 11 acte de violenţă), ameninţare prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (faptele nr. 1 şi 3, acte de violenţă şi fapta nr. 4 înşelăciuni avut privat), tâlhărie prev. de art. 211 alin. (21) lit. b) şi alin. (22) lit. a) C. pen. (fapta nr. 7, acte de violenţă), lovire prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. (fapta nr. 9, acte de violenţă), înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. (faptele nr. 9, 35, înşelăciuni avut privat), toate cu aplicarea art. 33, 34, 41 alin. (2), 42 C. pen.; C.V. zis „C." pentru comiterea infracţiunilor de: constituire în grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 alin. (1) pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003, tâlhărie prev. de art. 211 alin. (21) lit. b) şi alin. (22) lit. a) C. pen. (fapta nr. 7, acte cu violenţă), ameninţare prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. (fapta nr. 12, acte de violenţă), înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (faptele nr. 1, 2, înşelăciuni avut privat şi fapta nr. 12 descrisă la faptele cu violenţă), uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., 41 alin. (2), 42 C. pen. (faptele nr. 1, 2, înşelăciuni avut privat şi fapta nr. 12 descrisă la faptele cu violenţă), toate cu aplicarea art. 33, 34, 41 alin. (2), 42 C. pen.; C.N.C. zis „Ci." pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire în grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 alin. (1) pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003, şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (fapta nr. 5, 6, 8 acte cu violenţă), tâlhărie prev. de art. 211 alin. (21) lit. b) şi alin. (22) lit. a) C. pen. (fapta nr. 7, acte cu violenţă), lovire prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. (fapta nr. 9, acte cu violenţă), ameninţare prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. (fapta 4 înşelăciuni avut privat), înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a), 41 alin. (2), 42 C. pen. (faptele nr. 29, 32, înşelăciuni avut privat), uz de fals prev. de art. 291 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., 41 alin. (2), 42 C. pen. (faptele nr. 29, 32, înşelăciuni avut privat), toate cu aplicarea art. 33, 34, 41 alin. (2), 42 C. pen.; G.I.S. zis „G." pentru comiterea infracţiunilor de: constituire în grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 alin. (1) pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003, şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (fapta nr. 5, 6, 11 acte cu violenţă), înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. (fapta nr. 43), uz de fals prev. de art. 291 C. pen. (fapta nr. 43), toate cu aplicarea art. 33, 34, 41 alin. (2), 42 C. pen.; B.I. fost „A.", zis „U.M.", „U.", pentru săvârşirea infracţiuriilor de: constituire în grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 alin. (1) pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (32 acte materiale), participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută de art. 31 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen., înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (faptele nr. 46, 47 de la fapte în dauna avutului privat), complicitate la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), 41 alin. (2), 42 C. pen. (32 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33, 34, 41 alin. (2), 42 C. pen. Totodată, prin acest rechizitoriu s-a dispus şi disjungerea cauzei faţă de inculpaţii C.M. ş.a. precum şi faţă de persoanele care au completat adeverinţele de salariu false, pentru identificare făptuitori şi efectuare de cercetări penale. Rechizitoriul a fost înaintat Tribunalului Sibiu, fiind înregistrat sub Dosarul nr. 1906/85/2006.
Prin rechizitoriul emis tot de către D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Sibiu la data de 5 ianuarie 2007 în Dosarul nr. 87/D/P/2006, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.S. - zis „S." pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire în grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 alin. (1) pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003, lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1), (2), (5) C. pen. (fapta nr. 1, acte violenţă), lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (fapta nr. 1, 6, acte violenţă), şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (faptele nr. 2, 3, 4, 5 acte violenţă), ameninţare prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33, 34, 41 alin. (2), 42 C. pen. (fapta nr. 1), înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. (fapta nr. 8 de la acte împotriva avutului privat), uz de fals prev. de art. 291 C. pen. (fapta nr. 8 de la acte împotriva avutului privat), toate cu aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen., 34 C. pen. şi a art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003. Prin acest rechizitoriu s-a dispus disjungerea faţă de inculpaţii C.M., V.Ş., V.I., ş.a. precum şi faţă de persoanele care au completat adeverinţele de salariu false emanând de la diferite societăţi comerciale. Rechizitoriul a fost înaintat Tribunalului Sibiu, fiind înregistrat sub Dosarul nr. 13/85/2007. Ulterior, la 7 februarie 2007 cele două dosare au fost conexate sub Dosarul nr. 1906/85/2006, în care Tribunalul Sibiu la data de 19 mai 2011 a pronunţat sentinţa penală nr. 102.
Pe de altă parte, urmare a disjungerilor dispuse în dosarele de urmărire penală mai sus menţionate şi a cercetărilor penale separate efectuate, prin rechizitoriul din 10 iulie 2007, D.I.I.C.O.T. a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.M., V.Ş., V.I., V. (fostă S.) D. în cauza de faţă.
Prin înscrisul înaintat instanţei la data de 7 ianuarie 2009, D.I.LCO.T. - B.T. Sibiu a explicitat rechizitoriul întocmit, subliniind că inculpata C.M. a fost trimisă în judecată pentru complicitate la infracţiunea continuată de înşelăciune săvârşită în dauna a zece părţi civile sau martori, faptele fiind expuse la punctele 1-10, acte materiale pentru care inculpata a fost trimisă în judecată şi pentru comiterea participaţiei improprii la infracţiunea de uz de fals. S-a mai precizat că inculpata C.M. a fost trimisă în judecată doar pentru cele 10 acte materiale reţinute în rechizitoriu, soluţia de scoatere de sub urmărire penală pentru complicitate la înşelăciune şi participaţie improprie la uz de fals vizând celelalte acte materiale care au făcut obiectul învinuirii şi al cercetărilor penale.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut că în cursul anului 2004 inculpaţii Ţ.A., C.S.V., C.S., O.G. ş.a. s-au constituit într-un grup organizat, cunoscut pe raza municipiului Mediaş din judeţul Sibiu ca fiind „clanul C.".
Întrucât majoritatea dintre inculpaţi nu realizau venituri materiale şi nu aveau locuri de muncă, activitatea infracţională a acestora s-a diversificat. Cu timpul, dorind ca activitatea lor infracţională să nu fie descoperită, pentru a-şi realiza scopul propus, respectiv obţinerea de beneficii materiale, s-a născut necesitatea de a lucra în grup, aşa încât fiecare dintre inculpaţi urma să se ocupe de anumite activităţi necesare realizării profitului financiar rezultat din comiterea de infracţiuni cu violenţă şi infracţiuni în dauna avutului privat.
Astfel, grupul organizat a avut o structură bine definită, formată din mai mulţi membri având sarcini, atribuţii şi responsabilităţi în funcţie de pregătirea şi abilitatea specifică a fiecăruia, existând o legătură permanentă între membri grupului.
Pentru realizarea unor beneficii materiale, activitatea ilicită a grupului s-a axat pe comiterea de infracţiuni de înşelăciune, prin achiziţionarea unor produse electrocasnice şi electronice de la magazinele de pe raza municipiului Mediaş şi Dumbrăveni din judeţul Sibiu, magazine care comercializau astfel de produse cu plata în rate.
În acest scop, inculpaţii Ţ.A., C.S.V., V.Ş., V.I. s-au interesat care este procedura de achiziţionare a produselor de la magazinele care aveau ca obiect de activitate comercializarea produselor electrocasnice şi electronice, precum şi tehnică de calcul. Cu această ocazie, inculpaţii au aflat că vânzarea produselor se poate face cash sau în rate. În cazul vânzării în rate, existau două posibilităţi: vânzarea în rate cu buletinul de identitate sau vânzare în rate pe baza adeverinţei de salariat. Procedura achiziţionării produselor în cazul celor două forme era relativ aceeaşi, diferenţa constând în faptul că, în cazul creditului pe baza buletinului de identitate nu era necesar a se prezenta o adeverinţă de salariat iar limita maximă a creditului era de 26-27 milioane ROL.
Pentru vânzarea produselor electrocasnice şi electronice pe baza buletinului de identitate procedura era următoarea: solicitantul produsului primea lămuriri referitoare la preţ şi calitatea produsului de la vânzătorii de raion, după care, dacă se hotăra asupra produsului, clientul era îndrumat la „Biroul în rate", unde primea lămuriri şi informaţii privind condiţiile de creditare: termene, rate, dobânzi, comisioane. Dacă solicitantul dorea achiziţionarea produsului, acesta trebuia să prezinte buletinul de identitate. Referentul de credit completa un formular tipizat, în format electronic, în care erau înscrise diferite date ale solicitantului, respectiv date de identificare ale persoanei şi date privind veniturile realizate, acestea fiind furnizate de solicitant pe proprie răspundere. Tot în acest formular se înscria şi valoarea produsului. Ulterior, prin transmitere electronică, formularul astfel completat era transmis băncii colaboratoare - în speţă Banca B., Banca BR. Finance Credite Consum - care studia condiţiile de solvabilitate. În cazul în care banca îşi dădea acceptul de acordare a creditului, se întocmea dosarul de creditare (cererea de creditare şi „condiţii generale privind emiterea unui card de credit" care conţinea informaţii privind emiterea şi folosirea cardului de credit) cu menţiunea că, aceste două documente se semnau personal de titular (solicitantul creditului) după care se trimiteau băncii, care emitea cardul. Produsul astfel achiziţionat era livrat solicitantului, care ulterior plătea ratele la banca emitentă.
În cazul achiziţionării produselor cu plata în rate pe baza adeverinţei de salariat, procedura era aceeaşi însă solicitantul trebuia să prezinte şi o adeverinţă de salariat, emisă de instituţia sau unitatea la care acesta era angajat. În acest sens, magazinul elibera un formular tipizat, în alb, care era înmânat solicitantului, urmând ca acesta să prezinte formularul completat şi ştampilat de angajatorul la care acesta lucra. După completarea adeverinţei de către angajator, aceasta era prezentată şi depusă la magazin, după care, împreună cu formularul tipizat, cartea de identitate în original sau copie, şi eventual cartea de identitate şi certificatul de căsătorie (în cazul solicitanţilor care erau căsătoriţi), actele erau trimise băncii, care urma să acorde creditul pentru achiziţionarea produselor în rate. Totodată, magazinul emitea şi o factură pentru produsul achiziţionat, care era înaintată cu dosarul de credit.
Banca putea aproba creditul existând în acest sens două sisteme: cu card bancar sau fără card, cu plata ratelor direct la bancă. În acelaşi timp, după verificarea solvabilităţii, banca putea respinge creditul. Dacă banca aproba creditul era anunţat magazinul, care livra produsul solicitantului, după ce în prealabil acesta semna la magazin actul de predare al produsului precum şi contractul de creditare.
Instanţa de fond a reţinut că în cauza de faţă, inculpaţii s-au preocupat de găsirea unor persoane cu venituri modeste, de cele mai multe ori fără pregătire şcolară, în sensul că aceştia nu ştiau să citească sau să scrie, fără surse de venit, cărora le promiteau sume cuprinse între 1.000.000 şi 5.000.000 ROL pentru a-i gira să cumpere produse cu plata în rate sau promiţându-le că nu vor plăti ratele de credit, care vor fi plătite de inculpaţi. Alteori inculpaţii promiteau victimelor că în schimbul contractării creditelor, acestea vor fi încadrate în muncă la firmele unde inculpaţii spuneau în mod mincinos că sunt patroni sau în străinătate.
În realitate, odată ajunşi în magazin, inculpaţii se ocupau de toate formalităţile, depuneau adeverinţele de salariat falsificate, chiar fără ca victimele să cunoască acest aspect şi abia când banca aproba creditul, solicitau victimelor să semneze contractul. Profitând de naivitatea lor şi de faptul că aceştia nu ştiau să citească, inculpaţii pretindeau fie că semnează contractele în calitate de girant, fie că semnează un contract de muncă ori le spuneau că nu vor avea nici o răspundere materială, neavând nimic de plată, dar în realitate aceştia semnau contractele de credit, devenind astfel debitori ai băncilor. Din probele administrate a rezultat că inculpaţii erau ajutaţi şi de funcţionarii magazinelor de comercializare a mărfurilor (colaboratori ai inculpaţilor, care sprijineau activitatea infracţională a acestora) care nu dădeau victimelor nici un fel de relaţii despre ceea ce semnau, în scopul de a obţine în mod dolosiv consimţământul acestora. Ulterior, procedura de ridicare a mărfii de către client nu era respectată, marfa fiind predată în fapt inculpaţilor, spre a-fi valorificată.
Au existat şi situaţii în care inculpaţii le spuneau victimelor că nu le-au fost aprobate creditele, când de fapt cererea de credit era aprobată. În această situaţie, tot cu complicitatea angajaţilor magazinelor, inculpaţii reuşeau să ridice produsele iar victimele deveneau debitori ai băncii şi urmau să plătească ratele de credit,- deşi acestea aveau convingerea că cererea lor de credit nu a fost aprobată.
Printre persoanele care lucrau la magazin şi care au fost atrase în cadrul grupului a fost şi inculpata C.M., angajată a magazinului „C.S." din Mediaş, grupul infracţional fiind însă sprijinit şi de celelalte angajate.
Fiind atrasă să sprijine grupul infracţional prin activităţile pe care aceasta le putea desfăşura, C.M. avea în cadrul grupului atribuţii de îndrumare a modului de întocmire a documentaţiei, de preluare a persoanelor care veneau la magazin să semneze actele, aceasta dădea consultanţă membrilor grupului infracţional atunci când aceştia trebuiau să întocmească cererile de credit sau adeverinţele de salariat (a se vedea în acest sens, de exemplu convorbirea telefonică din 18 ianuarie 2006).
De asemenea, inculpata C.M. era cea care îi anunţa pe inculpaţi cu privire la stadiul dosarelor de credit şi cu privire la momentul în care marfa trebuia ridicată.
Tot ca urmare a înţelegerii cu Ţ.A., cu inculpaţii V., inculpata C.M. îi anunţa pe aceştia când potenţialele victime veneau la magazin şi se interesau de stadiul aprobării creditului sau când victimele trebuiau aduse pentru a semna actele de credit. Astfel:
1. În cursul lunii ianuarie 2006, partea civilă G.M. a fost abordată de C.S.V. şi Ţ.A., care i-au promis că o pot ajuta cu încheierea unor contracte de muncă în Spania. Profitând de faptul că partea civilă era interesată de un loc de muncă, cei doi i-au solicitat buletinul de identitate. În acelaşi timp, i-au cerut părţii civile să meargă la Mediaş pentru a încheia contractul de muncă, însă în Mediaş cei doi au condus-o pe partea civilă la magazinul C.S. unde, profitând de împrejurarea că aceasta nu ştia să scrie şi să citească, au pus-o să semneze mai multe acte, pretinzând că semnează formulare pentru obţinerea unui loc de muncă. În realitate, documentaţia pentru obţinerea contractului de credit a fost completată şi întocmită de inculpata C.M.
Pentru a putea achiziţiona bunuri în rate pe numele părţii civile, inculpatul Ţ.A. a depus la magazin o adeverinţă de salariu falsă emisă de SC V. SRL Mirăslău, societate la care partea civilă nu era în realitate angajată. În acest mod, s-a obţinut un credit pentru bunuri în valoare de 2940 RON.
Verificând actele dosarului instanţa de fond a constatat că pe contractul de credit încheiat cu Banca BR. Finance Credite Consum apare semnătura şi ştampila vânzătoarei C.M. iar contractul se coroborează cu declaraţiile părţilor civile G.M., B.T., cu procesul verbal în care s-a consemnat, în prezenţa martorului asistent M.V., că partea civilă nu ştie să scrie, să citească, cu copia buletinului de identitate confirmată prin semnare şi ştampilare de inculpata C.M., cu copia adeverinţei de salariu aparent emisă de SC V. SRL, adresa nr. PP/2006 în care Inspectoratul Teritorial de Muncă precizează că partea civilă nu figura angajată a SC V. SRL, cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 august 2006 care a concluzionat că semnătura de pe contractul de credit cu Banca BR. aparţine inculpatei C.M. Elocventă este de asemenea şi convorbirea telefonică din 20 ianuarie 2006 dintre Ţ.A. şi inculpatul V.Ş. referitoare la aprobarea creditului pentru G.M., dialogul purtat - „la a mea i-o vint aprobat" / „nu i-o vint la a mea (...)" dovedind că inculpaţii erau în realitate adevăraţii beneficiari ai bunurilor obţinute în baza contractelor de credit.
G.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 2940 RON iar SC S. S.a.R.L. prin reprezentant legal K.I. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 4281,63 RON.
2. Procedând în acelaşi mod, pentru Ţ.A., C.S.V. cu complicitatea inculpatei C.M., angajată la magazinul C.S. din Mediaş, s-a întocmit documentaţia pentru obţinerea contractului de credit cu Banca BR. Finance Credite Consum şi în numele părţii civile B.T. Deşi a fost depusă o adeverinţă falsă emisă de SC V. SRL Mirăslău, societate la care partea civilă nu a fost angajată, s-au ridicat bunuri în cuantum de 27.700.000 ROL.
Pe contractul de credit întocmit de Banca BR. Finance Credite Consum din 19 ianuarie 2006 apare semnătura şi ştampila vânzătoarei C.M. iar raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 august 2006 a conchis că semnătura de pe contractul de credit cu Banca BR. aparţine inculpatei C.M.; Inspectoratul Teritorial de Muncă a confirmat că B.T. nu figura angajat al SC V. SRL Mirăslău, doveditoare fiind în acelaşi timp şi copia buletinului de identitate confirmat prin semnare şi ştampilare de către C.M., copia adeverinţei de salariu emisă de aceeaşi SC V. SRL, dar mai ales convorbirea telefonică dintre inculpata C.M. şi Ţ.A. din 25 ianuarie 2006, în care aceasta îi reproşa că nu-şi „rezolvă problemele" cu oamenii, îl întreba ce caută B.T. după produse, ameninţându-l pe Ţ.A.: „ să nu mai vii să-ţi fac, nici un dosar nu-ţi mai fac"!!
B.T. s-a constituit parte civilă cu suma de 2770 RON iar SC S. S.a.R.L. prin reprezentant legal K.I. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 4034,25 RON.
3. În data de 24 ianuarie 2006, s-a depus de către Ţ.A. la magazinul C.S. din municipiul Mediaş o adeverinţă emisă de SC V. SRL Mirăslău din care rezulta că martorul D.N. ar fi angajat la această firmă şi dorea să achiziţioneze bunuri cu plata în rate. Documentaţia pentru obţinerea creditului a fost întocmită de inculpata C.M.
La dosar mai sunt adeverinţa de salariu emisă de SC V. SRL, adresa nr. MM/2006 în care Inspectoratul Teritorial de Muncă preciza că martorul nu figura angajat al SC V. SRL, copia buletinului de identitate; relevantă în acest sens mai este şi convorbirea telefonică dintre inculpata C.M. şi Ţ.A. din ziua de 31 ianuarie 2006 în care inculpata îi aduce la cunoştinţa lui Ţ.A. că i s-au respins cele trei dosare, între care şi cel al lui D.N.
În final creditul nu a fost însă aprobat, motiv pentru care Banca BR. Finance IFN SA nici nu s-a constituit parte civilă.
4. În luna decembrie 2005, martora D.A. era internată în Spitalul Municipal Mediaş, ocazie cu care l-a- cunoscut pe C.S.V. care îşi vizita mama internată şi ea în spital. Profitând de faptul că martora avea o situaţie materială precară, C.S.V. şi Ţ.A. i-au propus să meargă la muncă în Ungaria, oferindu-se să îi obţină un contract de muncă. Întrucât martora a acceptat, inculpatul i-a cerut buletinul de identitate şi s-au deplasat împreună în centrul municipiului Mediaş la magazinul C.S. unde i-a cerut să aştepte să îi aducă contractul de muncă. Ajutat de inculpata C.M. care a întocmit documentaţia necesară obţinerii unui credit pentru achiziţionarea de produse cu plata în rate, C.S.V. a depus şi o adeverinţă falsă emisă de SC T. SRL Moşna, deşi martora nu a fost angajată la această societate. Profitând şi de faptul că martora nu ştie să scrie şi să citească, aceasta a semnat actele în afara magazinului, crezând că semnează contractul de muncă. Ulterior martora a aflat că în realitate a semnat un contract de credit şi că inculpatul C.S.V. şi-a însuşit bunuri.
Pe contractul de credit bancar din 4 ianuarie 2006 apar semnătura şi ştampila.inculpatei C.M. De asemenea, martora i-a recunoscut pe C.S.V. şi pe Ţ.A. iar în faţa instanţei a precizat că îşi menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală, ceea ce se coroborează şi cu adeverinţa de salariu emisă de SC T. SRL Moşna, cu adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă conform căreia la acea dată martora nu figura angajată.
Banca B. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3721,60 ROL.
5. La sfârşitul lunii decembrie 2005, partea civilă l.M. a auzit de la fraţii ei că fără a fi angajat, cu ajutorul lui Ţ.A. zis „N." se pot lua bunuri cu plata în rate. Ţ.A. i-a cerut buletinul de identitate după care în magazinul „C.S." din Mediaş, părţii civile i-au fost înmânate mai multe hârtii la semnat fără a-i fi date explicaţii, aceasta fiind neştiutoare de carte. După semnarea actelor, a aşteptat 30 de minute în faţa magazinului până când a venit „N.", care i-a adus la cunoştinţă că nu s-a aprobat creditul, motiv pentru care i-a dat numai 3.000.000 ROL. După o lună a fost însă înştiinţată că are datorii la bancă.
În faza de urmărire penală, fiindu-i prezentate mai multe fotografii a recunoscut că angajata magazinului „C.S." era inculpata C.M. iar „N." era Ţ.A. De asemenea, pe cererea de credit pentru persoane fizice precum şi pe contractul de credit bancar din 21 decembrie 2005 întocmit de Banca B. SA Agenţia Dumbrăveni apar ştampila şi senmăturile inculpatei C.M. La dosar se mai găsesc factura fiscală a SC C.S. din 20 decembrie 2005, adeverinţa de salariu emisă de SC T. SRL Moşna, adresa Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu conform căreia l.M. nu figura în acea perioadă angajată.
l.M. s-a constituit parte civilă împotriva lui Ţ.A., cu suma de 2800 RON iar Banca B. s-a constituit parte civilă cu suma de 3739,53 RON.
6. În 20 decembrie 2005 partea civilă Z.B.L. a fost acostată de un bărbat care i-a propus să obţină bunuri cu plata în rate, fără să fie obligată să plătească ea ratele. Partea civilă a acceptat, sens în care i-a dat buletinul de identitate iar a doua zi bărbatul i-a restituit actul de identitate şi i-a cerut să îl prezinte la magazinul „C.S." din Mediaş. În magazin, o vânzătoare (recunoscută din fotografii ca fiind inculpata C.M.) i-a dat spre semnare mai multe documente, fără să o întrebe nimic pe partea civilă şi fără ca aceasta să ştie ce semnează. Z.B.L. nu a ridicat niciun bun iar la acea dată nu era angajată în muncă, neavând cunoştinţă despre existenţa SC T. SRL Moşna.
Pe cererea de credit pentru persoane fizice şi pe contractul de credit bancar pentru persoane fizice din 21 decembrie 2005 apar ştampila şi semnătura inculpatei C.M. Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a confirmat că Z.B.L. nu era angajată, la dosar aflându-se şi factura fiscală a SC C.S. din 20 decembrie 2005, adeverinţa de salariu aparent emisă de SC T. SRL Moşna.
Z.B.L. s-a constituit parte civilă cu suma de 2800 RON iar Banca B. s-a constituit parte civilă cu suma de 3404,02 RON.
7, 8, 9. Prin actul de sesizare a instanţei, inculpatei C.M. i s-au imputat şi actele materiale comise faţă de martorii I.M., T.I.R., I.B. însă contractele de credit bancar aflate la dosar şi cererea de credit pentru persoane fizice adeveresc faptul că documentaţiile pentru obţinerea creditelor în cazul acestor martori au fost întocmite de către T.D. şi nu de către inculpata C.M. Drept urmare, aceste trei acte materiale nu vor putea fi reţinute ca fiind săvârşite de inculpata C.M., motiv pentru care nu vor fi reţinute în sarcina acesteia.
10. De la I.M., I.B., I.Mo., martorul P.I. a aflat că „N." (respectiv Ţ.A.) îl poate ajuta să obţină împrumuturi de la societatea „C.S." din Mediaş. Astfel, la data de 19 decembrie 2005 l-a întrebat pe „N." (pe care în faza de urmărire penală l-a identificat din planşa fotografică) cum poate să obţină un astfel de împrumut iar acesta i-a răspuns că îi poate rezolva problema, sens în care i-a cerut cartea de identitate. P.I. a intrat cu Ţ.A. în magazinul „C.S." unde o doamnă i-a cerut să semneze mai multe documente, cu toate că martorul a relatat că nu ştie să scrie şi să citească, şi fără a fi întrebat de vreo adeverinţă de salariu. A doua zi s-a întâlnit cu Ţ.A., martorul primind de la acesta suma de 3.000.000 ROL, cu explicaţia că doar acest cuantum i-a fost aprobat.
Pe cererea de credit pentru persoane fizice şi pe contractul de credit bancar pentru persoane fizice din 20 decembrie 2005 apar ştampila şi semnătura inculpatei C.M. iar acestea se complinesc cu factura fiscală SC C.S. din 19 decembrie 2005, adeverinţa de salariu aparent emisă de SC T. SRL Moşna, adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu din care rezulta că P.I. figurează angajat la SC P. SA şi nu la SC T. SRL.
De asemenea, martorul a mai arătat că nu a semnat adeverinţa de salariu emisă de SC T. SRL şi că niciodată nu a fost angajat la această societate.
Banca B. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 3352,11 RON.
Faţă de toate cele mai sus expuse, Tribunalul a apreciat că mijloacele de probă administrate în cauză au dovedit vinovăţia inculpatei C.M. la comiterea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune în formă continuată şi de participaţie improprie la uz de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Astfel, declaraţiile părţilor civile şi ale martorilor se coroborează cu înscrisurile mai sus-indicate, cu adresele emise de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ce confirmă nerealitatea menţiunilor din adeverinţele de salariu), cu procesele-verbale de redare a interceptărilor telefonice şi cu propria declaraţie dată de inculpata C.M. în prezenţa apărătorului său ales (în care aceasta a recunoscut că era nevoită să încheie contracte pentru clienţii aduşi de Ţ.A. deoarece la magazinul „C.S." era o practică în acest sens)
Contrar poziţiei manifestate de inculpata C.M. în faţa instanţei, convorbirile telefonice au evidenţiat relaţia apropiată dintre aceasta şi Ţ.A., sprijinul pe care C.M. l-a acordat grupului lui Ţ.A. la comiterea infracţiunilor de înşelăciune, la obţinerea unor beneficii materiale. Edificatoare în acest sens este, de exemplu, convorbirea din 11 ianuarie 2006 în care inculpata îl avertiza pe Ţ.A.: „(...) la una ai uitat să treci numele pe adeverinţă" / „Am uitat să trec numele pe adeverinţă? (...) No las că-l scriem (....)", „Da dragă, şi acela Z. poate să vină la semnat (...)", înţelegerea, colaborarea dintre cei doi fiind confirmată de continuarea discuţiei: „O mai aduc pe A., las că semnez io (...)" / „ Numai să nu se vadă şi pixu şi (...) adică pix avem (...)" / „Las că fac io la A., că nu mă mai duc până în Brateiu (...)". În acelaşi sens sunt şi convorbirile din 12 ianuarie 2006 când inculpata îl anunţa pe Ţ.A.: „No zi să vină femeia (...)", „(...) i-ai făcut rate pe numele lui (...)", din 25 ianuarie 2006: „(...) să nu mai vii să-ţi fac, nici un dosar nu-ţi mai fac (...)".
Sub aspect probatoriu instanţa de fond a reţinut că din conţinutul acestor convorbiri telefonice rezultă complicitatea inculpatei C.M. la comiterea infracţiunilor de înşelăciune de către Ţ.A. şi ceilalţi membri ai reţelei precum şi împrejurarea că personalul magazinului era de acord cu comiterea unor astfel de fapte întrucât societatea comercială avea doar de câştigat din vânzarea produselor. De asemenea, este uşor de sesizat că prin acest procedeu singura păgubită era banca ce suporta creditul de consum, aceasta virând contravaloarea mărfurilor către societatea care comercializa produsele, cum era magazinul SC C.S. SRL.
În drept instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatei C.M. care în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înlesnit obţinerea de către persoane neîncadrate în muncă de credite de consum în baza unor adeverinţe de salariat false, cunoscând că adeverinţele de salariat sunt contrafăcute, cauzându-se în acest fel importante prejudicii materiale băncilor creditoare sau societăţilor de asigurare, constituie complicitate la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. Totodată, după cum s-a subliniat mai sus, în conţinutul acestei infracţiuni nu s-au inclus însă actele materiale menţionate la punctele 7, 8 şi 9, acte materiale despre care nu s-a probat că au fost săvârşite de inculpata C.M. De asemenea, actul material redat la punctul 3, componentă a infracţiunii continuate de înşelăciune, ar comporta anumite discuţii referitoare la încadrarea sa juridică ca fiind doar tentativă şi nu infracţiunea consumată - în condiţiile în care în final creditul nu a fost aprobat iar banca nu s-a constituit parte civilă - însă tentativa este incriminată de art. 222 C. pen. cu referire la art. 215 C. pen. şi prin urmare, se absoarbe în conţinutul infracţiunii în formă continuată.
Fapta aceleiaşi inculpate de a înlesni şi ajuta în mod repetat cu intenţie, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la săvârşirea de către diverşi făptuitori a faptei de uz de fals, faptă comisă de aceştia fără vinovăţie, inculpata cunoscând că adeverinţele de salariu sunt false, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea de uz de fals prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.
Având în vedere că infracţiunile au fost comise de inculpată înainte ca aceasta să fi fost condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, sunt incidente şi dispoziţiile art. 33 lit. a), 34 C. pen.
Pentru faptele reţinute în sarcina inculpatei C.M. s-au aplicat pedepse la a căror individualizare s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72, 52 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul mediu de pericol social al faptelor comise, împrejurările concrete de comitere a faptelor (de a înlesni, a ajuta alte persoane - Ţ.A., C.S.V. ş.a. - la comiterea unor infracţiuni de înşelăciune, de a contribui la producerea unor prejudicii băncilor, profitând de calitatea acesteia de angajată în magazin; numărul mare al actelor materiale comise şi al pagubelor cauzate), elementele ce caracterizează persoana inculpatei (care este tânără, nu are antecedente penale, s-a prezentat la proces însă a manifestat o atitudine oscilantă iar în faţa instanţei nu a mai recunoscut săvârşirea faptelor, nu şi-a asumat răspunderea pentru faptele comise).
În temeiul art. 71 C. pen., art. 357 alin. (3) C. proc. pen., ţinând seama de natura şi gravitatea faptelor comise, de valorile sociale lezate, de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie - cu referire la cauzele Hirst contra Marii Britanii, Cumpănă şi Mazăre, Sabău şi Pârcălab contra României, instanţa de fond a interzis inculpatei C.M. exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., considerându-le măsuri de limitare a acestor drepturi proporţionale şi justificate în cauză.
În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei instanţa de fond a apreciat că pronunţarea acestei condamnări va constitui un avertisment pentru inculpată chiar fără executarea pedepsei în regim de detenţie, şi a aplicat dispoziţiile art. 861 C. pen., 862 C. pen.
Prin acelaşi rechizitoriu au fost trimişi în judecată şi inculpaţii V.Ş., V.I., V.D.
Inculpatul V.Ş. (zis „F." sau „N.") este persoana care a comis acelaşi gen de fapte de înşelăciune ca şi Ţ.A., cei doi ţinând legătura în permanenţă şi sfâtuindu-se cum să procedeze pentru a-şi spori veniturile. În activitatea infracţională, V.Ş. conlucra cu fratele său V.I. şi o cumnată de-a lor - V.D. (fostă S.D.).
Între cei trei „atribuţiile" erau împărţite în sensul că V.I. racola şi el persoane fără pregătire, pe care, în schimbul amăgirii cu un comision modic, le determina să predea inculpatului cartea sau buletinul de identitate, pentru ca ulterior inculpata V.D. să completeze în fals adeverinţe de salariat prin care se atesta în mod mincinos că aceste persoane erau angajate ale unor societăţi comerciale. Pe baza acestor adeverinţe, băncile aprobau creditul de consum, iar bunurile care trebuiau ridicate de aceste persoane, devenite fără voia lor debitori bancari, erau ridicate de inculpaţii V.Ş., V.I. şi V.D. care le valorificau prin vânzare obţinând astfel venituri ilicite. Instanţa de fond a reţinut ca relevante convorbirile telefonice dintre V.Ş. (cu apelativul F., F., N.) şi Ţ.A. (S., Sa.) cu privire la stadiul procedurilor de obţinere a creditelor - „(...) nu i-o vint la a mea" / „La a mea i-o vint aprobat (...)", la strânsa legătură, colaborarea dintre ei „(...) îţi spun io di ce-o vint aprobat. îţi zic patenta", îţi zic (...) Te-nvăţ şi pe tine mă! Te-nvăţ, mă, că nu te las! (...); „(...).Am băgat-o eu pe una pe Banca B., mă (...) / „(...) Nu mai tră" să băgăm pe Banca B. deloc!(...)"; „(...) tu ai vreo problemă? Spune-mi tu pentru tine că te ajut / (...) mi frică că poate mere să ieie facturile la oameni:/(...) No (...) bai că te (...) te pun io-n temă (...) taci din gură, nu te speria mă fraiere (...)/" (...) Da am sunat ca să ştiu (...)/ N. nu te speria cu nimic, bine frate? (...) Lasă că de ajutor te ajut io (...) bine?"; „(...) iei şi tu 5, 6 oameni de la tine la care le-ai făcut (...)/ (...) mă S. da la ăştia care le-am făcut io (...)".
Privitor la inculpaţii V.Ş., V.I., V.D. din actele şi lucrările dosarului s-au reţinut următoarele:
1. În luna ianuarie 2006, S.V., V.I., V.Ş., V.D. şi încă un bărbat pe nume R. i-au propus părţii civile C.G. să cumpere mărfuri cu plata în rate, asigurându-l că nu vor fi probleme. În schimbul sumei de 6.000.000 ROL partea civilă C.G. a fost condusă de V.I. la magazinul E. SRL din Mediaş, judeţul Sibiu, unde a semnat acte fără să le citească. Partea civilă nu a ridicat niciun bun.
Adeverinţa falsă de salariu din 12 ianuarie 2006 a fost întocmită de V.D., în conţinutul înscrisului menţionându-se în mod neadevărat că partea civilă era muncitor la SC E.C. SRL. La dosar s-au mai depus contractul de creditare din 12 februarie 2006, factura fiscală din 12 ianuarie 2006, copia buletinului părţii civile de identitate - confirmată prin ştampilare şi semnare de către angajatul magazinului E., procesul-verbal din care rezultă că partea civilă nu ştie să scrie şi să citească, precum şi declaraţiile părţii civile şi recunoaşterile după fotografie a celor trei inculpaţi, de către partea civilă.
De asemenea, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 întocmit în faza de urmărire penală a concluzionat că scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu, aparţine inculpatei V. (S.) D.
C.G. (dom. în sat B., jud. Sibiu) s-a constituit parte civilă cu suma de 26.670.000 ROL iar SC S. S.a.R.L. prin K.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 4508,39 RON.
2. În cursul lunii ianuarie 2006, martorii T.A. şi soţia acestuia, T.M. (fostă L.) au fost conduşi de un vecin de-al lor. În faţa magazinului C.S. din Mediaş, jud. Sibiu unde s-au întâlnit cu V.Ş. şi G.P. În prealabil, acest vecin pe nume C., le propusese martorilor să se angajeze la o firmă ai căror patroni erau V.Ş., G.P., urmând ca ulterior să contracteze un credit de consum.
V.Ş. le-a solicitat actele de identitate, după care cei doi martori au fost conduşi la magazinul C.S. Aici, martorii au semnat nişte documente la cererea angajatelor T.D. şi C.M., fără să le citească şi fără să li se explice ce semnează. De asemenea, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 întocmit în faza de urmărire penală a conchis că scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu, aparţine inculpatei V. (S.) D.
V.Ş. a prezentat la magazin o adeverinţă de salariu falsă (adeverinţa din 23 ianuarie 2006) completată de inculpata V.D., în care s-a menţionat în mod nereal că T.A. este angajat ca muncitor la SC B.C., martorul recunoscând că nu era angajat la această societate. Declaraţiile martorilor T. se coroborează cu contractul de credit din 23 ianuarie 2006, cu factura fiscală a SC C.S. SRL din 23 ianuarie 2006 pentru produse electrocasnice în valoare de 2750 RON, cu copia cărţii de identitate contrasemnate şi ştampilate de inculpata C.M. ca şi angajat al SC C.S.
SC S. S.a.R.L. a formulat pretenţii civile în cuantum de 3943,79 RON.
3. Din declaraţiile martorului C.G. a rezultat că în luna decembrie 2005, acesta a fost acostat pe stradă de V.Ş., care i-a propus să contracteze un credit de consum iar apoi să-i vândă produsele la 65% din preţul de achiziţie. După câteva zile, martorul s-a întâlnit cu inculpaţii V.Ş., V.I. la magazinul C.S. din Mediaş, ocazie cu care V.Ş. i-a spus martorului că i-a făcut rost de o adeverinţă de salariu eliberată de SC S. S.a.R.L., asigurându-l că totul este legal. Martorul a semnat în magazin mai multe documente, neindicând nici un bun. După câteva zile martorul s-a întâlnit cu V.I., care i-a înmânat suma de 4.000.000 RON. Martorul C.G. a mai precizat că nu era angajat la SC S. S.a.R.L.
Având însă în vedere că declaraţiile acestui martor nu s-au putut corobora cu nici un alt mijloc de probă, la dosar neexistând nici măcar contractul de credit prezumat a fi fost încheiat şi nici nu s-a probat comiterea vreunui prejudiciu, neexistând nicio constituire de parte civilă, instanţa urmează să nu reţină acest act material în sarcina inculpaţilor V.Ş., V.I., astfel cum s-a menţionat în actul de sesizare .
4. În 28 decembrie 2005, martorul C.G. (domiciliat în com. D., jud. Sibiu), s-a întâlnit cu inculpaţii V.Ş., V.I., V.D.. V.Ş. i-a propus să îl ajute să se angajeze la o firmă de construcţii, urmând ca în schimb martorul să contracteze un credit de consum, ce urma să fie achitat de patronul firmei de construcţii.
Cei trei inculpaţi s-au deplasat împreună cu martorul la SC E. SRL, unde V.Ş. i-a dat unui vânzător o adeverinţă de salariu emanând de la SC S.C.M. SRL (adeverinţa din 27 decembrie 2005) în care se indica în mod fals că C.G. este angajatul acelei societăţi. Martorul a precizat că adeverinţa i-a fost dată anterior lui V.Ş. de către cumnata acestuia, V.D. De asemenea, martorul a mai arătat că în magazin nu a semnat niciun act iar după aproximativ două ore, V.Ş. a primit un telefon prin care i s-a confirrnat aprobarea creditului. Martorul a primit de la V.Ş. suma de 5.000.000 ROL, produsele electrocasnice contractate fiind în valoare de 2424,90 RON.
Declaraţiile martorului în care acesta a relatat că nu avea nici o ocupaţie, că nu a ridicat nici un bun, că i-a recunoscut pe cei trei inculpaţi s-au coroborat cu contractul de credit din 27 decembrie 2005, cu factura fiscală din 28 decembrie 2005, chitanţa din 28 decembrie 2005 de plată avans rată, cu copia cărţii de identitate confirmată prin semnare şi ştampilare de SC E. SRL, adeverinţa de salariu dar şi cu concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 conform cărora scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu aparţine inculpatei V. (S.) D.
SC S. S.a.R.L. prin K.I. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 3855,96 RON.
5. Din depoziţiile părţii civile C.S.M. a rezultat că în luna ianuarie 2006, inculpaţii V.I. şi V.Ş. au abordat-o pe partea civilă şi profitând de naivitatea acesteia dar şi cu sprijinul unei angajate a magazinului, au convins-o să semneze un contract de credit la magazinul A. din Mediaş, spunându-i că semnează ca girant iar în schimbul semnăturii plătindu-i suma de 6.000.000 ROL. Bunurile astfel achiziţionate au fost însuşite de către inculpaţi.
Ţinând cont de faptul că declaraţiile părţii civile nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, că nu s-a probat producerea vreunei pagube, neexistând nici o constituire de parte civilă, instanţa nu va reţine acest act material în sarcina inculpaţilor V.I. şi V.Ş. în sensul celor imputate prin rechizitoriu.
C.S.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.800 RON.
6. Potrivit declaraţiilor martorilor G.R. şi a soţiei sale G.F., în luna iunie 2005, aceştia s-au deplasat la magazinul A. din Mediaş, intenţionând să achiziţioneze mărfuri cu plata în rate. Aici au aflat că pentru obţinerea creditului au nevoie de adeverinţă de la locul de muncă.
Din declaraţiile martorilor a mai rezultat că aceştia au întâlnit-o pe inculpata V.D., care le-a spus că le poate facilita obţinerea de credite, în schimbul unui comision de 4.000.000 ROL.
V.D. s-a ocupat de întocmirea formalităţilor necesare obţinerii a două credite pe numele celor doi în vederea achiziţionării unor bunuri de la magazinul A. din Mediaş. Pentru a-şi realiza scopul propus, inculpata a prezentat la magazin copii după buletinele de identitate ale celor doi martori şi a completat şi semnat în numele acestora cererea de credit. O parte din bunurile astfel achiziţionate respectiv, un aragaz, o hotă şi un epilator au fost însuşite de către inculpata S.D.
Verificând actele dosarului, instanţa de fond a constat că declaraţiile martorilor nu se complinesc cu niciun alt mijloc de probă, nu s-a dovedit producerea vreunei pagube şi nici o persoană nu s-a constituit parte civilă, motiv pentru care nu se va putea reţine în sarcina inculpatei V.D. acest act material imputat prin rechizitoriu.
7. Martora S. (fostă B.) M. a relatat că avea o datorie faţă de vecina sa - numita B.M., astfel că în luna decembrie 2005, aceasta i-a solicitat să semneze nişte documente pentru a-şi achita datoria, fără să-i spună ce anume urmează să semneze.
Profitând de faptul că S.M. este analfabetă, B.M., împreună cu V.I. şi V.Ş. au condus-o pe martoră la magazinul E. Din Mediaş, unde a semnat documentele prin care devenea debitoare a băncii, fără a i se comunica de către angajatul magazinului ce semnează.
Pentru obţinerea creditului de consum, V.D. a întocmit o adeverinţă falsă, în care s-a menţionat în mod neadevărat că S.M. este angajată ca femeie de serviciu la SC S. S.a.R.L. În baza acestei adeverinţe false (din 7 decembrie 2005), Banca BR. Finance a aprobat creditul de consum, însă bunurile în valoare de 2512 RON au fost ridicate şi însuşite de V.I., V.Ş. şi B.M.
Declaraţiile martorei şi recunoaşterile de către martoră a inculpaţilor V.I., V.Ş. şi a numitei B.M. se complinesc cu contractul de credit din 7 decembrie 2005, factura fiscală din 8 decembrie 2005 referitoare la produse electrocasnice în valoare de 2512 RON, cu copia cărţii de identitate confirmată prin semnare şi ştampilare de SC E. SRL.
SC S. S.a.R.L. prin K.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 4263,62 RON.
8. În data de 18 decembrie 2005, V.Ş. şi V.I. l-au întâlnit pe martorul M.A. Profitând că acesta este o persoană cu dizabilităţi, V.Ş. i-a promis că îi va da 6.000.000 ROL dacă contractează un credit la magazinul E. din Mediaş, judeţul Sibiu.
La cererea inculpatului V.Ş., martorul i-a dat documentul său de identitate. Ulterior cei doi s-au întâlnit la un bar din Mediaş, loc în care V.Ş. i-a înmânat martorului o adeverinţă falsă (din 19 decembrie 2005), în care se atesta în mod neadevărat că martorul este angajat al SC A.S. SRL, ca muncitor, sfăruindu-i totodată pe martor să declare la magazin că este angajatul acestei societăţi.
În baza acestei adeverinţe false, Banca BR. Finance a aprobat creditul de consum pentru bunuri în valoare de 2199,70 RON. Declaraţiile martorului se coroborează cu contractul de credit din 19 decembrie 2005, cu factura fiscală din 19 decembrie 2005, copia cărţii de identitate confirmată prin semnare şi ştampilare de angajatul SC E. SRL, copia certificatului de încadrare în grad de handicap, cu adeverinţa de salariu. În acelaşi timp, raportul de constatare telmico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 întocmit în faza de urmărire penală a concluzionat că scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu pentru martor, aparţine inculpatei V. (S.) D.
Banca BR. Finance IFN SA s-a constituit parte civilă cu suma de 2009,68 RON.
9. În mod similar a procedat V.Ş. şi cu martorul V.N.D., adeverinţa falsă emanând tot de la SC A.S. SRL, firma E. facturând pe numele martorului mărfuri în valoare de 2810,60 RON. Aceste mărfuri au fost însuşite în baza adeverinţei false din 26 noiembrie 2005 scrisă de V.D.
Declaraţiile martorului se coroborează cu contractul de credit din 28 noiembrie 2005, fişa de verificare a documentelor din dosarul de credit, factura fiscală din 26 noiembrie 2005, copia cărţii de identitate confirmată prin semnare şi ştampilare de angajatul SC E. SRL, cu concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 întocmit în faza de urmărire penală conform cărora scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu pentru martor, aparţine inculpatei V. (S.) D.
SC S. S.a.R.L. a formulat pretenţii civile pentru suma de 4679,78 RON.
10. În mod asemănător a procedat inculpatul V.Ş. zis „F." şi cu martorul G.G. (în prezent M.G.), adeverinţa falsă din 6 ianuarie 2006 emanând de la SC R.S. SRL Mediaş, SC C.S. SRL Aţei facturând pe numele martorului mărfuri în valoare de 3010 RON. Martorul a declarat că inculpatul V.Ş. s-a ocupat de obţinerea adeverinţei false.
La dosarul cauzei se găsesc depoziţiile martorului, contractul de credit bancar pentru persoane fizice din 9 ianuarie 2006 emis de Banca B. SA - Agenţia Dumbrăveni, convenţie de cont curent din 6 ianuarie 2006, factura fiscală din 6 ianuarie 2006 pentru bunuri în valoare de 3010 RON, copia cărţii de identitate confirmată prin semnare şi ştampilare de inculpata C.M. pentru SC C.S. SRL. De asemenea, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 întocmit în faza de urmărire penală a conchis că scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu pentru martor, aparţine inculpatei V. (S.) D.
Banca B. Asigurări Sucursala Sibiu prin adresa din 2 aprilie 2008 a declarat că pentru G.G. ş.a. debitul a fost recuperat.
11. În cursul lunii noiembrie 2005, martorul R.P. a fost contactat de vărul său S.V., care era însoţit de V.I. şi R. Profitând de faptul că martorul este analfabet, aceştia i-au solicitat ca în schimbul sumei de 4.000.0000 ROL, să semneze nişte acte. La insistenţele martorului de a i se explica ce urmează să semneze, aceştia i-au spus că vor să achiziţioneze mărfuri electrocasnice cu plata în rate pe numele martorului, însă l-au asigurat că nu va plăti nicio rată de credit, deoarece creditul va fi plătit de un patron care îi va elibera martorului şi o adeverinţă de salariat.
La magazinul C.S. din Mediaş, martorul a semnat nişte documente la indicaţia unei vânzătoare, fără să cunoască ce a semnat.
În cursul lunii ianuarie, în acelaşi mod, martorul a fost convins să semneze pentru încă un credit tot la magazinul C.S. Din nou martorul a fost asigurat de cei trei că nu trebuie să plătească nicio rată de credit.
SC S. S.a.R.L. prin K.I. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 5113,37 RON.
12. Având convingerea că nu va deveni debitor al băncii deoarece V.Ş. l-a asigurat că el va plăti ratele, partea civilă F.F.M., i-a înmânat lui V.Ş. actul de identitate. A doua zi partea civilă s-a întâlnit în faţa magazinului C.S. din Mediaş cu inculpata V.D. care avea asupra sa şi adeverinţa falsă de salariat emisă pe numele părţii civile. În această adeverinţă (din 19 decembrie 2005), emanând de la SC S. SRL se arăta în mod neadevărat că martorul este angajat al acestei societăţi în calitate de zidar. În baza acestei adeverinţe false, Banca B. Agenţia Dumbrăveni a aprobat creditul de consum pentru bunuri în valoare de 3090 RON.
Declaraţiile martorului care a relatat că nu era angajat la SC S. SRL ci la SC T. SRL Mediaş şi că V.D. a prezentat adeverinţa de salariat, se coroborează cu declaraţia martorei F.E., cu factura fiscală din 19 decembrie 2005 pentru bunuri în valoare de 3090 RON, cu cererea de credit pentru persoane fizice, cu adeverinţa de salariu aparent emisă de SC S. SRL.
Partea civilă F.F.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.090 RON. E.I.B.V. mbH şi N.C.I.L. prin E.K. au formulat pretenţii civile pentru suma de 5950,18 RON.
13. În mod similar, au procedat V.I. şi V.Ş. în cazul părţii civile Ţ.M., în 30 decembrie 2005.
De această dată a fost contrafăcută o adeverinţă de salariu emisă pe SC D.C. SRL Mediaş. În această adeverinţă se atesta în mod neadevărat că martora era angajată a SC D.C. SRL în calitate de femeie de serviciu, deşi din declaraţiile martorei a rezultat cu claritate că aceasta nu era angajată şi nu avea venituri. În baza acestei adeverinţe (din 30 decembrie 2005), Banca BR. Finance a aprobat creditul de consum pentru bunuri în valoare de 2757,70 RON.
Declaraţiile părţii civile s-au complinit cu contractul de credit din 30 decembrie 2005, cu factura fiscală din 30 decembrie 2005 pentru bunuri în valoare de 2575,70 RON, cu copia cărţii de identitate semnate şi ştampilate pentru conformitate de angajatul SC E. SRL, cu adeverinţa de salariu susţinut a fi fost emisă de SC D.C. SRL Mediaş.
Partea civilă Ţ.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 2757 RON iar SC S. S.a.R.L. a formulat pretenţii civile pentru prejudiciul de 4616,50 RON.
14. În mod asemănător au procedat V.Ş. şi V.D. şi în cazul părţii civile P.S. V.Ş. a asigurat-o că el este patron şi că va plăti ratele de credit. Deşi creditul a fost aprobat, V.Ş. i-a comunicat acesteia că cererea de credit a fost respinsă, motiv pentru care nu i-a mai dat acesteia niciun ban.
La 12 ianuarie 2006, împreună cu cei doi inculpaţi V.D., P.S. a intrat în magazinul C.S., unde vânzătoarea C.M. a întrebat-o pe V.D. de ce bunuri are nevoie că „doar nu dă de la ea"! P.S. a semnat mai multe acte pe care i le-a dat vânzătoarea, fără a cunoaşte conţinutul actelor şi fără a i se da explicaţii cu privire la acestea, în condiţiile în care partea civilă are doar două clase şcolare. După două zile, i s-a comunicat de la magazin că i-a fost respinsă cererea de acordare a creditului. P.S. nu a ridicat niciun bun şi nici nu a primit suma de 5.000.000 ROL promisă de inculpatul V.Ş., pe motiv că nu i-a fost aprobat creditul.
După o lună de zile, partea civilă a primit însă înştiinţarea că trebuie să plătească ratele. S-a deplasat la magazinul C.S. pentru a vorbi cu vânzătoarea, însă a fost scoasă afară din magazin şi ameninţată. În faza de urmărire penală, P.S. a recunoscut după fotografie pe inculpatul V.Ş.
Declaraţiile părţii civile s-au coroborat cu contractul de credit din 12 ianuarie 2006 întocmit de Banca BR. Finance Credite Consum, cu factura fiscală din 12 ianuarie 2006 pentru bunuri în valoare de 2660 RON, cu copia cărţii de identitate semnată şi ştampilată de SC C.S. SRL, cu cererea de credit pentru persoane fizice, cu graficul de rambursare a ratelor contrasemnat şi ştampilat de C.M., cu procesul verbal conform căruia partea nu ştie să scrie şi să citească, cu adeverinţa de salariu emisă de SC E.C. SRL Mediaş. În această adeverinţă (din 12 ianuarie 2006) s-a menţionat în mod neadevărat că martora era angajată a SC E.C. SRL în calitate de vânzătoare deşi P.S. a recunoscut că nu a fost angajată niciodată. În baza acestei adeverinţe false, Banca BR. Finance a aprobat creditul de consum pentru bunuri în valoare de 2660 RON.
Partea civilă P.S. a arătat în faza de urmărire penală că urmează să se constituie parte civilă în procesul penal cu o sumă ce urma a fi precizată până la citirea actului de sesizare iar S. S.a.R.L. prin K.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 4378 RON.
15. Un mod de operare asemănător a folosit V.Ş., V.I. şi V.D. în cazul părţii civile P.L.S. Astfel, în 9 ianuarie 2006, partea civilă a fost abordată pe stradă de o persoană care s-a prezentat ca fiind „F.", s-a recomandat ca fiind patron şi a întrebat-o pe partea civilă dacă nu doreşte un loc de muncă la firma sa. Partea civilă a răspuns afirmativ şi în continuare F. i-a solicitat buletinul de identitate, spunând că poate să obţină şi un credit pentru achiziţia de mărfuri cu plata în rate. A asigurat partea civilă că nu va plăti ratele de credit, F. fiind cel care urma să plătească ratele şi să achiziţioneze bunurile. În schimbul acestui serviciu, F. i-a promis părţii civile că îi va da 5.000.000 ROL.
În continuare, partea civilă s-a deplasat împreună cu V.Ş. la magazinul C.S. din Mediaş, unde vânzătoarea C.M. i-a dat să semneze documentele de creditare. În magazin li s-a alăturat şi inculpata V. (S.) D. pe care vânzătoarea a întrebat-o de ce bunuri are nevoie. P.L.S. le-a semnat având convingerea că F. (V.Ş.) va achita ratele de credit. În aceeaşi zi s-au deplasat şi la magazinul E. din Mediaş, unde un angajat i-a dat părţii civile documentele de creditare să le semneze, după ce în prealabil a avut o scurtă discuţie cu F.
În ziua următoare, F. i-a comunicat părţii civile că ambele credite au fost respinse. Partea vătămată s-a deplasat la cele două magazine pentru a verifica realitatea celor spuse de F., angajaţii magazinelor (C.M. şi celălalt vânzător) confirmându-i respingerea creditului.
În perioada februarie - martie 2006, partea civilă a primit o somaţie de plată de la Banca BR. dându-şi seama că în fapt creditele au fost aprobate, fiind înşelat de inculpată cu complicitatea vânzătorilor de la magazine. Tot în acea perioadă s-a întâlnit pe holul spitalului cu inculpatul V.I., care l-a ameninţat cu acte de violenţă în situaţia în care va da declaraţie la Poliţie împotriva fratelui său, V.Ş.
În faza de urmărire penală, P.L.S. i-a recunoscut după fotografie pe inculpaţii V.Ş., V.I. De asemenea, declaraţiile părţii civile se complinesc cu contractul de credit din 9 ianuarie 2006 emis de Banca BR. Finance Credite Consum, cu cererea de credit pentru persoane fizice - cerere semnată şi ştampilată de C.M., cu factura fiscală din 9 ianuarie 2006 a SC E. SRL pentru bunuri în valoare de 2694,70 RON, cu angajamentul încheiat în favoarea SC E. SRL.
P.L.S. s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000.000 ROL, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit.
SC S. S.a.RL. prin K.I. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 4511,15 RON.
16. Martorul S.L. a declarat că în urmă cu 3 ani şi-a pierdut buletinul de identitate, fiindu-i eliberată pe termen de un an, o carte de identitate provizorie. Martorul a susţinut că nu a solicitat niciodată vreun credit de consum astfel că nu-şi explică cum figurează ca debitor al Băncii B.
Din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că pe numele martorului S.L., SC C.S. SRL Mediaş a facturat mărfuri în valoare de 3.010 RON. În baza aprobării cererii de credit din 16 decembrie 2005 la Banca B. Agenţia Dumbrăveni, cerere contrasemnată şi ştampilată de angajata SC C.S. Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică a rezultat că adeverinţa falsă de salariat din 15 decembrie 2006 eliberată de SC S. SRL pe numele martorului a fost completată de V. (fostă S.) D. E.I.B.V. mbH şi N.C.I.L. prin E.K. au formulat pretenţii civile pentru suma de 5637,53 RON.
17. Martora G.L. a declarat că nu a achiziţionat mărfuri cu plata în rate de la magazinul C.S. SRL din Mediaş, astfel că nu avea explicaţie pentru faptul că figura cu o factură neachitată de 3.200 RON. Aceasta a mai relatat că în iarna 2005-2006 şi-a împrumutat pentru o lună şi jumătate, buletinul de identitate.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că pe numele martorei s-ar fi achiziţionat mărfuri în baza unei adeverinţe false de salariu - din 16 decembrie 2005 emisă de SC P. SRL Mediaş, în conţinutul căreia se menţiona în mod neadevărat că G.L. era angajată a acestei societăţi, întrucât în anii 2005-2006 martora a fost angajată a SC Em. SA Mediaş.
Declaraţiile martorei s-au complinit cu factura din 16 decembrie 2005 pentru bunuri în valoare de 3200 RON, cu cererea de credit pentru persoane fizice din 16 decembrie 2005 semnată şi ştampilată pentru conformitate de angajata SC C.S. SRL, cu adeverinţa de salariu. Având în vedere că această adeverinţă nu a fost expertizată şi nu s-a stabilit cine a contrafâcut-o, a rezultat că mijloacele de probă nu dovedesc implicarea inculpatei V.D., nu probează în mod indubitabil comiterea de către aceasta nici a infracţiunii de fals, nici a infracţiunii de înşelăciune, act material de înşelăciune care de altfel a fost reţinut doar în sarcina ei prin rechizitoriu.
Banca B. nu s-a constituit parte civilă în cauză iar E.I.B.V. mbH şi N.C.I.L. prin E.K. au formulat pretenţii civile doar la data de 30 noiembrie 2011 pentru suma de 5986,54 RON.
18. Martorul S.M. a fost abordat la sfârşitul anului 2005 într-o staţie de autobuz de o persoană de sex masculin, care i-a promis suma de 2.000.000 ROL în schimbul unei copii xerox după buletinul de identitate al martorului, lucru cu care martorul a fost de acord. Martorul a declarat că în acea zi nu l-a mai văzut pe acest bărbat şi nu a contractat vreun credit de consum.
Din înscrisurile aflate la dosar, a rezultat că pe numele martorului s-au achiziţionat mărfuri în baza unei adeverinţe false de salariat din 20 decembrie 2005 emisă de SC I.G. & M.H. SRL Mediaş, în conţinutul căreia se menţiona în mod nereal că S.M. era angajat al acestei societăţi.
Mijloacele. de probă adrninistrate în cauză (declaraţia martorului, contractul de credit din 20 decembrie 2005, copia cărţii de identitate semnată şi ştampilată pentru conformitate de angajatul SC E. SRL, factura din 21 decembrie 2005 pentru bunuri în valoare de 2575,40 RON), nu o implică pe V.D. în comiterea acestui act material de înşelăciune, şi prin urmare probatoriul acrministrat nu a confirmat săvârşirea înşelăciunii de către inculpata V.D. astfel cum s-a reţinut în actul de sesizare a instanţei.
Întrucât raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 efectuat în faza de urmărire penală a conchis că scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu pentru martor, aparţine inculpatei V. (S.) D., în sarcina acesteia se va reţine acest act material doar la comiterea infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
SC S. S.a.R.L. s-a constituit parte civilă cu suma de 4658,99 ROL.
19. Martora T.E.A. a declarat că la sfârşitul anului 2005 a fost abordată pe stradă de un bărbat care i-a oferit 7.000.000 ROL în schimbul contractării de către martoră a unui credit de consum. Din cauza dificultăţilor financiare, martora a acceptat. A doua zi, martora s-a deplasat cu această persoană neidentificată la magazinul E. din Mediaş, unde a observat că persoana a prezentat o adeverinţă emisă de o firmă din Suceava pe care erau trecute datele de identitate ale martorei. Martora a semnat mai multe documente, după care a plecat, fără a cunoaşte ce mărfuri au fost ridicate şi nici valoarea acestora.
Probele dosarului (depoziţia martorei, contractul de credit din 18 noiembrie 2005, fişa de verificare a documentelor din dosarul de credit, factura fiscală din 18 noiembrie 2005 pentru bunuri în valoare de 2734,70 RON, copia cărţii de identitate, înscrisuri contrasemnate şi ştampilate de angajatul SC E. SRL) nu au dovedit însă într-un mod indubitabil comiterea de către inculpata V.D. a acestui act material de înşelăciune, neconfirmându-se cele imputate prin rechizitoriu. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 întocmit în faza de urmărire penală a concluzionat că scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu din 18 noiembrie 2005 emisă de SC A.M. SRL Suceava, aparţine inculpatei V. (S.) D. iar faţă de aceste concluzii în sarcina inculpatei V.D. se va putea reţine doar comiterea actului material ce intră în componenţa infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
SC S. S.a.R.L. a formulat pretenţii civile pentru suma de 4703,90 RON.
20. Din cauza lipsurilor financiare, martorul D.F. i-a solicitat unei cunoştinţe - F.E. un împrumut bănesc. F.E. i-a promis că îi va acorda 3.000.000 ROL împrumut, dar în schimb i-a solicitat martorului actul de identitate.
După 4-5 zile martorul s-a deplasat împreună cu F.E. în faţa magazinului C.S. din Mediaş, loc în care V.Ş. i-a solicitat martorului să semneze un act pe care martorul l-a semnat fără să-l citească.
În fapt, în baza adeverinţei de salariat false din 19 ianuarie 2006 emanând de la SC R.I. S.R.L. Mediaş, pe numele martorului a fost aprobat creditul de consum pentru mărfuri în valoare de 2.474 RON. Declaraţiile martorului se coroborează cu contractul de credit din 19 ianuarie 2006 întocmit de Banca BR. Finance Credite Consum SRL pe numele D.P., cu factura fiscală din 19 ianuarie 2006 pentru bunuri în valoare de 2474 RON, cu copia cărţii de identitate a martorului D.F. copie confirmată prin semnare şi ştampilare de C.M., angajata SC C.S. SRL. De asemenea, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 întocmit în faza de urmărire penală a concluzionat că scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu pentru martor, aparţine inculpatei V. (S.) D.
SC S. s-a constituit în cauză parte civilă cu suma de 3603,03 RON.
21. În cursul lunii decembrie 2005 martora C.S. a fost abordată în zona magazinului E. din Mediaş de către inculpatul Ţ.A., care i-a spus că o poate ajuta să obţină un credit de consum cu condiţia de a-i vinde ulterior bunurile cu 50% din preţ.
Martora a fost de acord şi i-a înmânat inculpatului buletinul de identitate. După un timp, Ţ.A. i-a restituit buletinul şi i-a înmânat martorei 700 RON. În fapt, folosind adeverinţa falsă de salariu din 6 decembrie 2005, au fost ridicate bunuri în valoare de 2854,50 RON.
Declaraţiile martorei C.S. care l-a recunoscut pe Ţ.A. după fotografie se complinesc cu contractul de credit din 6 decembrie 2005, cu fişa de verificare a documentelor din dosarul de credit, cu copia cărţii de identitate semnată şi ştampilată pentru conformitate de angajatul SC E. SRL, cu factura fiscală din 6 decembrie 2005 pentru bunuri în valoare de 2854,50 RON, cu concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 întocmit în faza de urmărire penală potrivit căruia scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu pentru martor, aparţine inculpatei V. (S.) D.
Banca BR. Finance IFN nu s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală iar S. S.a.R.L. s-a constituit parte civilă doar la data de 3 noiembrie 2011 cu suma de 4844,51 RON.
22. În cursul anului 2005, M.S.A. s-a întâlnit în faţa magazinului A. din Mediaş cu inculpatul V.Ş. V.Ş. i-a spus acestuia că îl poate ajuta să obţină bunuri cu plata în rate, urmând să îi procure inculpatului şi documentele necesare pentru obţinerea creditului.
În 19 iulie 2005 cei doi s-au întâlnit în faţa magazinului E. din cartierul V. din Mediaş, loc în care inculpatul V.Ş. l-a „instruit" pe M.S.A. ce trebuie să facă. Astfel, M.S.A. urma să fie sunat de un funcţionar bancar căruia să-i declare în mod neadevărat că este angajat al SC R. SRL în funcţia de şofer. După această convorbire, V.Ş. l-a contactat telefonic pe un angajat al magazinului care i-a transmis că a fost aprobat creditul pe numele lui M.S.A. În continuare cei doi s-au deplasat la magazin, loc în care M.S.A. a semnat mai multe documente pentru obţinerea creditului de consum. În baza acestor documente, s-a aprobat un credit în valoare de 2559,80 RON, suma reprezentând contravaloarea unei combine frigorifice şi a unui televizor S.
M.S.A. a declarat că nu a ridicat nici unul dintre cele două bunuri, în schimb, a primit de la V.Ş. suma de 500 RON ca şi comision pentru creditul contractat.
La dosar se găsesc declaraţiile lui M.S.A., plângerea formulată de SC R. IFN SA, contractul de leasing financiar din 19 iulie 2005, declaraţie pe proprie răspundere în vederea achiziţionării de produse pe programul doar cu buletinul, factura fiscală din 19 iulie 2005 pentru bunuri în valoare de 2559,80 RON, acord de preluare, consultare a informaţiilor, copia cărţii de identitate semnată şi ştampilată pentru conformitate de angajatul SC E. SRL, procese-verbale de prezentare pentru recunoaştere conform cărora M.S.A. l-a recunoscut pe V.Ş., K.J.L. (angajatul SC E. SRL), V.I.
SC R. IFN SA Cluj s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6212,73 RON.
23. V.M. a susţinut că nu a achiziţionat vreodată bunuri cu plata în rate de la magazinul E. din Mediaş. De asemenea a susţinut că nu a semnat niciun document, factură, formular de poprire, declaraţie pe propria răspundere.
Cu toate acestea, V.M. figurează în evidenţele SC R. IFN SA Cluj debitor cu suma de 2679,70 RON, sumă reprezentând achiziţia cu plata în rate a unei combine frigorifice, cuptor cu microunde şi maşină de spălat.
Creditul de consum a fost aprobat în baza adeverinţei de salariat false din 19 august 2005 completată de inculpata V.D. în care s-a atestat în mod neadevărat că susnumitul era angajat al SC C.P. SRL Mediaş în calitate de mecanic, V.M. precizând că niciodată nu a fost angajat al SC C.P. SRL Mediaş.
Declaraţiile date de V.M. s-au coroborat cu contractul de leasing financiar din 19 august 2005, cu copia cărţii de identitate semnată şi ştampilată pentru conformitate de către K.L., angajatul SC E. SRL, cu adeverinţa de salariu din 19 august 2005, cu factura fiscală din 19 august 2005 pentru bunuri în valoare de 2679,70 RON, cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 21 iunie 2007 care a concluzionat că scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu din 19 august 2005 aparţine inculpatei V. (S.) D., cu adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu conform căreia V.M. nu figura angajat al SC C.P. SRL.
SC R. IFN SA s-a constituit parte civilă cu suma de 4651,20 RON.
24. D.P.A. a aflat că inculpatul V.Ş. acordă împrumuturi cu camătă. Având o situaţie materială, precară şi copilul bolnav, i-a solicitat inculpatului V.Ş. suma de 50 RON sub formă de împrumut. V.Ş. i-a solicitat cartea de identitate, spunându-i că o să-i împrumute suma de bani de care are nevoie.
În data de 16 august 2005, la domiciliul lui D.P.A. au venit V.Ş. şi V.D. invitându-l la un bar. În local inculpata V.D. a completat o adeverinţă de salariu şi un formular de poprire, pe care le-a dat învinuitului D.P.A. să le semneze.
Cei doi - V.Ş. şi V.D. au luat documentele iar a doua zi, D.P.A. împreună cu V.Ş. şi V.D. s-au deplasat la m agazinul E. din Mediaş, unde angajatul K.L. i-a dat să semneze documentele de creditare.
D.P.A. a susţinut că nu a ridicat de la magazin niciun produs, dar în schimb a primit de la V.Ş. suma de 600 RON.
La dosar sunt: declaraţiile date de D.P.A. (în care acesta a mai arătat că niciodată nu a fost angajat la SC C.P. SRL Mediaş), contractul de leasing financiar din 17 august 2005, declaraţie pe proprie răspundere, copia cărţii de identitate semnată şi ştampilată pentru conformitate de angajatul SC E. SRL, factură fiscală din 17 august 2005 pentru bunuri în valoare de 2599,80 RON, acord de transmitere, preluare, consultare informaţii, formular de poprire, adeverinţă de salariu din 16 august 2005 emisă de SC C.P. SRL Mediaş, procese-verbale de prezentare.pentru recunoaştere şi planşe fotografice aferente din care rezultă recunoaşterea inculpaţilor V.Ş., V.D. şi a lui K.J.L., raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 21 iunie 2007 care a concluzionat că scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu aparţine inculpatei V. (S.) D., adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu din care reiese că D.P.A. nu figura angajat la SC C.P. SRL Mediaş.
SC R. IFN SA s-a constituit parte civilă cu suma de 4511,52 RON.
25. În mod asemănător au procedat inculpatul V.Ş. şi inculpata V.D. folosind o adeverinţă falsă emisă pe numele Ş.D. (adeverinţa din 14 septembrie 2005 emisă de SC P. SRL Mediaş), în care s-a menţionat în mod neadevărat că Ş.D. era angajată ca vânzătoare la SC P. SRL Mediaş.
În baza acestei adeverinţe a fost aprobat de SC R. IFN SA Cluj creditul de consum, pentru bunuri în valoare de 2285,70 RON.
Declaraţia dată de Ş.D. s-au coroborat cu contractul de leasing financiar din 15 septembrie 2005, cu copia cărţii de identitate semnată şi ştampilată pentru confirmare de K.J.L., angajatul SC E. SRL Mediaş, cu procese-verbale de prezentare pentru recunoaştere şi planşele fotografice aferente din care reieşit că Ş.D. i-a recunoscut pe V.Ş., V.D., cu adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu conform căreia Ş.D. nu figurează angajată la SC P. SRL.
SC R. IFN SA Cluj s-a constituit parte civilă cu suma de 4797,77 RON.
Instanţa de fond a mai reţinut că V. (S.) D. a contrafăcut şi alte adeverinţe de salariat pe numele următoarelor persoane: D.D. - adeverinţa din 9 decembrie 2005 emisă de SC S. SRL Mediaş; D.D. - adeverinţa din 19 decembrie 2005 emisă de SC A. SRL Mediaş; O.A. - adeverinţele din 29 noiembrie 2005 emisă de SC A. SRL Mediaş; L.M. adeverinţa din 19 decembrie 2005 emisă de SC P. SRL Mediaş; L.M. adeverinţa din 16 decembrie 2005 emisă de SC S.C.M. SRL Mediaş; L.I.R. adeverinţa din 9 noiembrie 2005 emisă de SC I.G.M. SRL Mediaş; S.A. adeverinţa din 14 noiembrie 2005 emisă de SC M.T.S. Mediaş; L.I. adeverinţa din 9 decembrie 2005 emisă de SC M.G.M. SRL Mediaş; S.R. adeverinţa din 25 noiembrie 2005 emisă de SC M.T.S. Mediaş; R.C. - adeverinţă din 18 noiembrie 2005 emisă de SC M.G.M. SRL Mediaş; B.L. adeverinţa din 13 decembrie 2005 emisă de SC S. SRL Mediaş; B.L. adeverinţa din 16 decembrie 2005 emisă de SC A. SRL Mediaş; B.L. adeverinţa din 23 noiembrie 2005 emisă de SC A. SRL Mediaş; L.T.V. - adeverinţa din 8 decembrie 2005 emisă de SC A. SRL; L.D.M. - adeverinţa din 18 ianuarie 2006 emisă de SC Ro. SRL Mediaş;T.I. - adeverinţa din 18 mai 2005 emisă de SC Ri. SRL Mediaş; D.F. - adeverinţa din 26 mai 2005 emisă de SC Ri. SRL Mediaş,; M.L.A. - adeverinţa din 16 august 2005 emisă de SC C.P. SRL Mediaş; M.C. - adeverinţa din 14 mai 2005 emisă de C.P. SRL.
În ce priveşte adeverinţa din 15 decembrie 2005 emisă de SC A. SRL Mediaş pe numele de F.E., instanţa de fond a constatat că rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică de la dosar nu au expertizat şi această adeverinţă şi prin urmare nu s-a dovedit că inculpata V.D. ar fi contrafăcut-o, motiv pentru care nici nu îi poate fi imputată. De asemenea, adeverinţa din 6 decembrie 2005 emisă pe numele martorei C.S. a fost menţionată la pct. 21 din expunerea stării de fapt, motiv pentru care nu poate fi reţinută în sarcina inculpatei de două ori.
Rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007, din 18 iunie 2007, din 21 iunie 2007 întocmite în faza de urmărire penală de către Serviciul Criminalistic - I.P.J. Sibiu, necontestate, au concluzionat că scrisul de mână cu care s-au completat adeverinţele sus indicate aparţine inculpatei V. (S.) D.
De asemenea, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007, din 20 iunie 2007 a mai rezultat, în plus, că scrisul de mână care a completat şi adeverinţele de salariu din 29 august 2005, din 19 ianuarie 2006, din 6 decembrie 2005, din 16 decembrie 2005 aparţin inculpatei V. (S.) D.
Din probele administrate în cauză s-a mai reţinut că ştampilele societăţilor comerciale SC E.C. SRL, SC S. SRL, SC A.S. SRL, SC M.T.S., SC V.R. SRL, SC R.I. SRL, SC R.S. SRL au fost sustrase. La dosar se regăsesc plângerile şi declaraţiile reprezentanţilor acestor societăţi comerciale, ştampile care au fost folosite de inculpaţi la falsificarea adeverinţelor de salariat.
Starea de fapt mai sus expusă a rezultat din materialul probator administrat în cauză, material probator care a dovedit pe deplin vinovăţia inculpaţilor la comiterea faptelor. Astfel, în raport şi de actele materiale imputate prin rechizitoriu, s-a constatat că în drept, faptele inculpaţilor V.Ş. (pentru actele materiale de la punctele 1, 2, 4, 7, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 20, 22, 24, 25 redate la starea de fapt), V.I. (pentru actele materiale de la punctele 1, 7, 8, 11, 13, 15), V.D. (pentru actele materiale de la punctele 1, 2, 4, 9, 12, 14, 15, 16, 20, 21, 23, 24, 25), care împreună cu alte persoane (cum sunt S.V., G.P., B.M., R.C.) la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, profitând de lipsa de pregătire şcolară a părţilor civile şi martorilor astfel cum au fost indicaţi în starea de fapt, i-au indus în eroare cu privire la calitatea pe care o aveau în cadrul contractelor de vânzare-cumpărare a mărfurilor cu plata în rate şi prin prezentare la magazine de adeverinţe de salariu neconforme cu realitatea, emise pe numele părţilor civile şi martorilor, încheindu-se în aceste modalităţi contracte pe care băncile, fără prezentarea înscrisurilor contrafăcute, nu le-ar fi aprobat, producându-se prejudicii băncilor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor continuate de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. – în privinţa inculpaţilor V.Ş., V.I., V.D. dar şi ale infracţiunilor continuate de uz de fals prevăzute de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. - în privinţa inculpaţilor V.Ş., V.I.
Instanţa de fond a reţinut că probatoriul administrat în cauză nu a dovedit - într-un mod cert - comiterea de către inculpaţi a actelor materiale redate la pct. 3, 5, 6, 17, 18, 19 din rechizitoriu motiv pentru care aceste acte materiale nu au fost incluse în conţinutul infracţiunilor continuate de înşelăciune.
Fapta inculpatei V.D. (fostă S.), care la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a contrafăcut adeverinţe de salarii prin contrafacerea scrierii şi/sau a subscrierii urmată de folosirea înscrisurilor sau încredinţarea înscrisurilor părţilor civile/martorilor sau inculpaţilor V.Ş., V.I. spre folosire în vederea producerii unor consecinţe juridice (aprobării contractelor de credit de către bănci) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. în sarcina inculpatei V.D. nu s-a reţinut şi infracţiunea de uz de fals având în vedere că această infracţiune este absorbită, în conţinutul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Pentru faptele reţinute în sarcina inculpaţilor V.Ş., V.I., V.D. (fostă S.) s-au aplicat pedepse la a căror individualizare s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72, 52 C. pen., respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul mediu de pericol social al faptelor comise, circumstanţele concrete în care au fost săvârşite faptele (de a comite infracţiuni de înşelăciune, de a produce prejudicii unităţilor bancare care fiind induse în eroare au aprobat credite de consum, profitând de naivitatea şi lipsa de pregătire şcolară a martorilor; numărul mare al actelor materiale comise şi al pagubelor cauzate), persoana fiecărui inculpat în parte (care nu prezintă antecedente penale, dar care nu s-au prezentat la niciun termen de judecată, au manifestat o atitudine nesinceră şi nu au recunoscut în faza de urmărire penală comiterea faptelor, nu au cooperat cu organele judiciare).
În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen., art. 357 alin. (3) C. proc. pen., ţinând seama de natura şi gravitatea faptelor comise, de valorile sociale lezate, de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie - cu referire la cauzele Hirst contra Marii Britanii, Cumpănă şi Mazăre, Sabău şi Pârcălab contra României, instanţa de fond a interzis fiecăruia dintre inculpaţii V.Ş., V.I., V. (S.) D. exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., considerându-le măsuri de limitare a acestor drepturi proporţionale şi justificate în cauză.
În conformitate cu prevederile art. 88 C. pen. s-a dedus din pedepsele fiecăruia dintre inculpaţii V.Ş., V.I., V. (S.) D., durata de câte 24 de ore a fiecărei reţineri din 7 decembrie 2006.
Inculpaţii C.M., V.Ş., V.I., V.D. au fost trimişi în judecată şi pentru comiterea infracţiunilor de sprijinire, aderare la grup infracţional organizat prev. de art. 7 raportat la art. 2 alin. (1) pct. 2, 4, 5 - din Legea nr. 39/2003 iar cu privire la infracţiunile de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. s-a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice.
În acest sens, s-a constatat că la termenul de judecată din 30 martie 2011, reprezentanta D.I.I.CO.T. a solicitat schimbarea încadrării juridice faţă de inculpata C.M. din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. iar faţă de inculpaţii V.Ş., V.I., V.D. în infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., luând în considerare valoarea prejudiciului cauzat de inculpaţi.
Verificând actele dosarului, în temeiul art. 334 C. proc. pen. tribunalul a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată, având în vedere că valoarea prejudiciului total cauzat de inculpaţi nu depăşeşte suma de 200.000 RON. Mai mult, se constată că prin rechizitoriile anterioare, inculpaţii Ţ.A. ş.a. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi pentru infracţiunile de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi drept urmare, complicitatea la aceste înşelăciuni nu poate îmbrăca forma agravantă.
De asemenea, inculpaţii au fost trimişi în judecată şi pentru comiterea infracţiunilor de sprijinire, respectiv aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003, fapte pentru care instanţa de fond a dispus achitarea.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a avut mai întâi în vedere că infracţiunea reglementată de art. 7 raportat la art. 2 alin. (1) pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003 incriminează actele de aderare, sprijinire a unui grup infracţional în scopul comiterii unor infracţiuni grave, şi anume în speţa de faţă, în scopul comiterii infracţiunilor stipulate de art. 2 alin. (1) pct. 2 - respectiv infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art 189 C. pen., pct. 4 - infracţiunea de şantaj de art. 194 C. pen.; pct 5 - infracţiunile contra patrimoniului care au produs consecinţe deosebit de grave.
Înţelesul de fapte ce produc „consecinţe deosebit de grave" este explicit stabilit de art. 146 C. pen., semnificând faptele ce cauzează pagube materiale de 200.000 RON. Dar în cauza de faţă, după cum s-a evidenţiat anterior, prejudiciul total cauzat de inculpaţi nu a fost mai mare de 200.000 RON.
Totodată se mai constată că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T., s-au imputat inculpaţilor infracţiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi cu referire la art. 2 pct. 2, 4 din Legea nr. 39/2003.
Cu privire la infracţiunile de lipsire de libertate, şantaj, vizate de pct. 2, 4 ale art. 2 din Legea nr. 39/2003, instanţa a constatat însă că în dosarul de faţă, prin niciun mijloc de probă nu s-a dovedit intenţia inculpaţilor C.M., V.Ş., V.I., V.D. de a sprijini sau adera la grupul infracţional organizat de Ţ.A. ş.a. în vederea comiterii acestor două tipuri de infracţiuni grave.
Pentru aceste motive, nefiind întrunite cerinţele cumulativ necesare pentru realizarea laturii obiective şi subiective a infracţiunilor prevăzute de art. 7 raportat la art. 2 pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003, nu s-au întrunit toate elementele constitutive ale acestor infracţiuni, motiv pentru care în conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., tribunalul i-a achitat pe inculpaţii C.M., V.Ş., V.I., V.D. pentru comiterea acestor infracţiuni.
Excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Sibiu de a soluţiona cauza, considerându-se că prin disjungerea dispusă de D.I.I.C.O.T. a dispărut orice element de legătură cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003, prin lipsa de implicare a elementului laturii obiective a infracţiunii: existenţa grupului infracţional, concluzionându-se că dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 39/2003 nu sunt incidente a fost respinsă de Tribunalul Sibiu cu motivarea că dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. pen. stipulează că instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca chiar dacă ar constata, după efectuarea cercetării judecătoreşti că infracţiunea ar fi de competenţa instanţei inferioare. Totodată, s-a reţinut că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de sprijinire, aderare la grup infracţional organizat iar potrivit art. 11 din Legea nr. 39/2003, aceste infracţiuni se judecă în primă instanţă de tribunal. De altfel, prin prezenta hotărâre, tribunalul s-a şi pronunţat cu privire la infracţiunea incriminată de art. 7 raportat la art. 2 pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003, Judecătoria neavând această competenţă materială.
Excepţia greşitei încadrări juridice a faptelor invocată de inculpata C.M. în opinia instanţei de fond nu reprezintă o excepţie în sensul art. 320 C. proc. pen., întrucât remediul pentru o încadrare juridică greşită se găseşte în art. 334 C. proc. pen. iar în ceea ce priveşte încadrarea juridică privitoare la infracţiunile de înşelăciune imputate inculpaţilor, chiar reprezentanta D.I.I.C.O.T. a formulat o astfel de cerere de schimbare a încadrării juridice întemeiată pe prevederile art. 334 C. proc. pen., cerere asupra căreia tribunalul s-a pronunţat prin prezenta hotărâre.
Excepţia de nulitate a actelor de urmărire penală efectuate după disjungerea cauzei, a nelegalităţii urmăririi penale, cererea de restituire a cauzei la procuror invocate de inculpaţi.
Inculpata C.M. a invocat că împotriva acesteia s-au desfăşurat acte de urmărire penală în lipsa unei dispoziţii de începere a urmăririi penale şi s-a dispus trimiterea ei în judecată fără ca acţiunea penală să fie pusă în mişcare, critici calificate ca neîntemeiate de instanţa de fond care a constatat că împotriva inculpatei C.M. a fost începută urmărirea penală prin rezoluţia procurorului din 15 noiembrie 2005 emisă de D.I.I.C.O.T. în Dosarul nr. 82/D/P/2005 iar prin ordonanţa procurorului din 19 aprilie 2006 a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatei, Dosar nr. 82 din care s-au realizat disjungerile ulterioare.
S-a mai învederat că nu toate actele din dosarul sunt în original, aspect care este real dar se datorează disjungerilor succesive realizate. Astfel, prin rechizitoriul emis de D.I.I.C.O.T. în Dosarul nr. 82/D/P/2005 s-a dispus disjungerea cauzei faţă de C.M. ş.a. în vederea continuării cercetărilor penale; drept urmare, s-a format Dosarul nr. 87/D/P/2006 finalizat la 5 ianuarie 2007 printr-un alt rechizitoriu prin care D.I.I.C.O.T. a dispus o nouă disjungere faţă de inculpaţii C.M., V.Ş., V.I. ş.a.
Consecinţă a disjungerilor consecutive, s-a format Dosarul nr. 1/D/P/2007 în care prin ordonanţa procurorului din 15 iunie 2007, în baza art. 238 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei C.M.
După cum rezultă din succesiunea mai sus expusă, s-a constatat că faţă de inculpata C.M. s-au dispus două disjungeri, în dosare între care există legătură şi prin urmare este explicabil de ce nu toate actele, mijloacele de probă nu au mai putut fi depuse în original în fiecare din dosare, constatându-se că părţile nici nu au contestat conţinutul acestor înscrisuri, neconformitatea lor cu actul original astfel încât criticile aduse nu au fost primite ca întemeiate.
S-a mai invocat că actele de urmărire penală efectuate după disjungere sunt nule, însă aceste susţineri nu au fundament juridic şi nu pot fi reţinute ca întemeiate, nefiind aplicabile prevederile art. 197 C. proc. pen.
Nici cererile inculpaţilor de restituire a cauzei la procuror nu pot fi primite, nefiind întrunite cerinţele limitativ impuse de prevederile art. 332 C. proc. pen.
Excepţia prescripţiei extinctive a acţiunilor civile a părţilor civile invocată.
Conform art. 78 din Decretul nr. 167/1958 în cazul acţiunii în răspundere pentru paguba cauzată printr-o faptă ilicită, prescripţia începe să curgă doar de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
Aşa fiind, începutul prescripţiei extinctive trebuie raportat la momentul obiectiv, judecătoreşte determinat, la care păgubitul trebuia să cunoască paguba şi pe cei care răspund de ea. Acest moment obiectiv îl reprezintă data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti de condamnare, când părţile civile vor lua la cunoştinţă atât de cuantumul cert al pagubei cât şi de persoanele vinovate, ce au cauzat respectivele pagube. Înainte de momentul rămânerii definitive a hotărârii, făptuitorii suspectaţi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
În aceste condiţii, instanţa a constatat la acest moment că excepţia prescripţiei extinctive nu este întemeiată şi urmează să fie respinsă, deoarece termenul de prescripţie nici nu a început să curgă, prezenta hotărâre nefiind definitivă.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei instanţa constată următoarele:
1. În faza de urmărire penală, Banca B. - Agenţia Dumbrăveni s-a constituit iniţial, prin adresa din 28 august 2006, parte civilă pentru prejudiciul constând în credite şi dobânzi restante, plus rate şi dobânzi aferente. Prin adresa din 19 iunie 2007, Banca B. - Agenţia Dumbrăveni a informat organele de urmărire penală că nu mai are pretenţii civile întrucât unitatea a fost despăgubită în întregime de către Banca B. Asigurări S.A. Sibiu.
Drept urmare, prin adresa din 26 iunie 2007, Banca B. Asigurări Sucursala Sibiu s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 19.968,46 RON şi dobânda legală aferentă.
În faţa tribunalului, Banca B. Asigurări Sucursala Sibiu şi-a menţinut constituirea de parte civilă formulată în cursul urmăririi penale. Prin adresa din 8 ianuarie 2008, Banca B. Asigurări - Sucursala Sibiu a adus la cunoştinţă că au cesionat creanţe către E.K. România SRL. Prin adresa din 17 ianuarie 2008, Banca B. Asigurări a mai precizat că pentru inculpaţii C.M., V.Ş. şi V.I. nu s-au efectuat operaţiuni de cesiune. S-a anexat acestei adrese contractul de cesiune de creanţă din 13 septembrie 2007 conform căruia Banca B. Asigurări SA a cedat, transferat creanţele către I.F.N. N.C.F. SA, numindu-se ca şi mandatar administratorul E.K. România SRL.
Prin adresa din 2 aprilie 2008, Banca B. Asigurări - Sucursala Sibiu a transmis situaţia creanţelor din dosar.
I.F.N. N.C.F. SA la data de 3 noiembrie 2008 a înaintat contractul de mandat din 2 februarie 2007 prin care SC I.F.N. N.C.F. SA a mandatat pe E.K. România SRL în vederea recuperării creanţelor.
La data de 6 ianuarie 2009, Banca B. Asigurări SA a încunoştinţat că solicită comunicarea actelor de procedură la sediul Societăţii Civile de Avocaţi „I. şi O." din Bucureşti, Splaiul I.
La 2 septembrie 2009, s-a adus la cunoştinţa instanţei modificarea denumirii societăţii în SC Banca B. Asigurări Vienna Insurance Group SA. La filă a fost înaintat Protocolul privind acordarea de credite în RON încheiat între Banca B. SA şi SC C.A. SRL.
E.I.B.V. mbH şi N.C.L.L. prin împuternicitul E.K. România SRL s-a constituit parte civilă conform adresei aflată la dosar, adresă prin care a mai informat că Banca B. Asigurări SA a vândut creanţele deţinute împotriva debitorilor menţionaţi către I.F.N. N.C.F. SA şi ulterior către V.L. (Ireland) Limited iar acest ultim creditor a cedat la rândul său creanţele către E.I.B.V. mbH şi N.C.I.L., aceştia împuternicind pe E.K. România SRL în vederea recuperării creanţelor.
Contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 31 august 2011 între cedentul V.I. (Ireland) Limited şi cesionarii E.I.B.V. mbH şi N.C.I.L., împuternicind pe E.K. România SRL ca şi administrator a fost depus la dosar, la fel ca şi contractul de servisare prin care E.I.B.V. mbH şi N.C.I.L. au împuternicit pe E.K. România SRL să îi reprezinte în faţa instanţelor competente, oricăror autorităţi publice din România, etc.
Faţă de cele mai sus expuse, având în vedere succesiunea în timp a transmiterilor creanţelor dar şi constituirea iniţială de parte civilă formulată în faza de urmărire penală de către prima parte civilă - banca creditoare Banca B. Agenţia Dumbrăveni, solicitarea inculpaţilor de a se respinge ca tardive toate pretenţiile civile formulate de mandatarul E.K. pentru ultimii cesionari, nu a fost reţinută ca întemeiată.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte actul material expus la pct. 17 privitor la G.L., instanţa de fond a constatat că Banca B. nu s-a constituit parte civilă până la citirea actului de sesizare. Întrucât citirea actului de sesizare a avut loc la data de 5 mai 2010, pretenţiile civile în cuantum de 5986,54 RON formulate prin mandatar E.K. România SRL pentru părţile civile E.I.B.V. mbH şi N.C.I.L., doar la data de 30 noiembrie 2011 cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 15 alin. (2) C. proc. pen., au fost respinse ca fiind tardiv formulate.
2. În faza de urmărire penală prin adresa din 2 iulie 2007, Banca BR. Finance IFN SA s-a constituit parte civilă cu suma totală de plată, stabilită în baza extraselor de cont anexate.
Prin adresa din 7 decembrie 2010, Banca BR. Finance IFN SA au comunicat că în data de 2 august 2010 au cesionat creanţele către K.I. SRL.
Prin adresele înregistrate în dosar la data de 2 ianuarie 2011, SC S. S.a.R.L. prin reprezentant legal K.I. SRL a înaintat constituiri de părţi civile şi împuternicirea prin care S. S.a.R.L., societate înmatriculată în Luxembourg a împuternicit societatea K.I. SRL să îi reprezinte în faţa oricărei autorităţi române (incluzând şi reprezentarea în instanţă) pentru încasarea creanţelor. Au mai fost depuse la dosar contractul de cesiune de creanţe din 18 iunie 2010 prin care Banca BR. Finance IFN SA a vândut creanţele cesionarului S. S.a.R.L., împuternicirea societăţii K.I. SRL, notificări emise de S. S.aR.L. Au mai fost depuse constituiri de părţi civile de către K.I. pentru S. S.a.R.L.
Prin adresa înregistrată la 3 noiembrie 2011, mandatarul SC K..I. aduce la cunoştinţa instanţei că M.A. nu figurează cu dosar înregistrat în baza de date. În raport de cele mai sus expuse, tribunalul a constatat că Banca BR. Finance IFN SA a vândut creanţele către SC S. S.a.R.L. iar în faza de urmărire penală Bamca BR. Finance s-a constituit parte civilă şi prin urmare, pretenţiile civile solicitate de SC S. S.a.R.L. nu au fost apreciate ca fiind în totalitate tardiv formulate. Doar cu privire la pretenţiile civile în cuantum de 4844,51 RON formulate de S. S.a.R.L. referitor la C.S., instanţa de fond a reţinut că au fost tardiv formulate întrucât în faza de urmărire penală Banca BR. Finance IFN nu s-a constituit parte civilă privitor la C.S. iar S. S.a.R.L. a formulat pretenţii civile doar la 3 noiembrie 2011, prin urmare după citirea actului de sesizare care s-a realizat la 5 mai 2010, încălcându-se prevederile obligatorii ale art. 15 alin. (2) C. proc. pen.
3. SC R. IFN SA cu sediul în Cluj, în faza de urmărire penală s-a constituit parte civilă conform plângerilor penale depuse.
Prin adresa din 8 februarie 2012 SC R. IFN SA cu sediul social în Bucureşti a comunicat că SC R. IFN SA nu mai are sediul în Cluj-Napoca, sediul social actual fiind în Bucureşti, fiind înaintate acte doveditoare în acest sens. Prin aceeaşi adresă SC R. IFN SA a precizat că nu s-a efectuat nici o plată, indicându-se cuantumul prejudiciilor pentru cele patru acte materiale deduse judecăţii.
Cu privire la raportul de expertiză contabilă întocmit la cererea inculpatei C.M., instanţa de fond a constatat pe de o parte că expertiza a fost întocmită în martie 2011 fără a se putea ţine seama de pretenţiile civile-formulate ulterior de cesionarii creanţelor. Pe de altă parte, expertul a avut în vedere şi creanţe pentru fapte neimputate inculpatei (cum ar fi pentru D.O., L.D.M.) în timp ce pentru alte credite (cum ar fi cele referitoare la I.M., Z.B., D.A.) a constatat doar că pretenţiile Băncii B. Agenţia Dumbrăveni au fost recuperate de la Banca B. Sibiu în condiţiile în care aceste creanţe nu au mai fost ulterior cesionate. Pentru aceste motive, şi întrucât concluziile expertizei nu au fost actualizate (inclusiv cu dobânzi, majorări), instanţa nu şi-a putut fundamenta decât parţial soluţia pe acest raport.
Faţă de toate acestea, în ceea ce privesc pretenţiile civile formulate de părţile civile tribunalul a apreciat că din expunerea stării de fapt a rezultat că inculpaţii au cauzat prejudicii părţilor civile - persoane juridice unităţi bancare, motiv pentru care în conformitate cu art. 14, 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998 C. civ., în conformitate şi cu pretenţiile civile solicitate, instanţa de fond a admis acţiunile civile formulate şi a obligat inculpaţii în funcţie de participarea la cauzarea prejudiciilor, potrivit situaţiei de fapt reţinute anterior, după cum urmează:
Inculpata C.M. a fost obligată la plata sumelor de 4281,63 RON, 4034,25 RON către partea civilă S. S.a.R.L. cu sediul în Luxemburg prin reprezentant K.I. SRL, precum şi la plata sumelor de 3721,60 RON, 3739,53 RON, 3404,02 RON, 3352,11 RON plus dobânda legală calculată până la data stingerii debitelor către partea civilă Banca B. Asigurări Vienna Insurance Group SA.
De asemenea, instanţa i-a obligat în solidar pe inculpaţii V.Ş., V.I., V.D. la plata sumelor de 4508,39 RON, 3855,96 RON, 4511,15 RON, va obliga în solidar pe inculpaţii V.Ş., V.D. la plata sumelor de 3943,79 RON, 4769,78 RON, 4378,00 RON, 3603,03 RON, va obliga în solidar pe inculpaţii V.Ş., V.I. la plata sumelor de 4263,62 RON, 4616,50 RON, va obliga pe inculpatul V.I. la plata sumei de 5113,37 RON, toate aceste sume către partea civilă S. S.a.R.L. prin reprezentant K.I. SRL.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. au fost obligaţi în solidar inculpaţii V.Ş., V.D. la plata către părţile civile E.I.B.V. mbH, N.C.I.L. prin reprezentant E.K. România SRL a sumei de 5950,18 RON iar inculpata V.D. va fi obligată la plata sumei de 5637,53 RON.
Potrivit art. 14, 346 C. proc. pen. inculpaţii V.Ş., V.I. au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 2009,68 RON către partea civilă Banca BR. Finance IFN SA.
De asemenea, inculpaţii V.Ş., V.D. au fost obligaţi în solidar şi la plata sumei de 4511,52 RON şi a sumei de 4797,77 RON către partea civilă R. IFN SA iar inculpata V.D. a fost obligată la plata sumei de 4651,20 RON către partea civilă R. IFN SA; la rândul său inculpatul V.Ş. a fost obligat la plata sumei de 6212,73 RON către partea civilă R. IFN SA.
Constatându-se încălcate prevederile art. 15 alin. (2) C. proc. pen. au fost respinse ca tardive pretenţiile civile de 4844,51 RON formulate de partea civilă S. S.a.R.L. prin reprezentant K.I. SRL şi de 5986,54 RON formulate de părţile civile E.I.B.V. mbH, N.C.I.L. prin reprezentant E.K. România SRL.
În ceea ce priveşte actele materiale reţinute la punctele 18 şi 19 din starea de fapt enunţată, instanţa de fond a constatat că referitor la infracţiunile de înşelăciune, aceste acte materiale au fost imputate prin rechizitoriu doar inculpatei V.D. Cu toate acestea, martorii S.M. şi T.E.A. au declarat că au fost abordaţi de către o persoană de sex masculin, neidentificată, nerelatând nimic care să o implice pe inculpata V.D. În aceste condiţii, întrucât de cele două acte materiale nu au fost acuzaţi inculpaţii V.Ş., V.I. iar mijloacele de probă administrate în cauză nu au dovedit într-un mod cert implicarea inculpatei V.D. la comiterea acestor înşelăciuni, nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998, 999 Tribumnalul a respins cererea formulată de partea civilă S. S.a.R.L. prin reprezentant K.I. SRL de acordare a pretenţiilor civile în cuantumuri de 4658,99 RON, 4703,90 RON.
Întrucât pretenţiile civile solicitate nu au fost dovedite, tribunalul a respins şi cererile de despăgubiri formulate de părţile civile G.M., B.T., I.M., Z.B.L., C.G., C.S.M., F.F.M., Ţ.M., P.S., P.L.S.
S-a mai constatat de asemenea că părţile vătămate A.E., J.D.L., T.V., C.I. nu au formulat pretenţii civile în cauză. În conformitate cu prevederile art. 348 C. proc. pen. s-au desfiinţat înscrisurile falsificate.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond au formulat apel D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sibiu, precum şi inculpaţii C.M., V.Ş. şi V.I.
Prin decizia penală nr. 36/A din data de 20 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au respins ca nefondate apelurile declarate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sibiu, precum şi inculpaţii C.M., V.Ş. şi V.I., împotriva sentinţei penale nr. 62 din 14 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 3002/85/2007.
Curtea de apel analizând sentinţa atacată potrivit motivelor de apel formulate precum şi analizând cauza din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, a constatat că sentinţa atacată este legală şi temeinică astfel că apelurile formulate sunt nefondate.
I. Prealabil analizării pe fond a cauzei, Curtea de Apel a analizat motivele invocate de apelanta inculpată C.M., referitor la:
- nulitatea absolută a hotărârii atacate prin prisma dispoziţiilor art 197 alin. (2) C. proc. pen., ca urmare a nulităţii urmării penale cu motivarea că în dosarul de urmărire penală nu a fost începută urmărirea penală şi nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpată.
Cu referire la acest motiv de apel Curtea de apel a constatat, contrar susţinerilor apelantei şi în concordanţă cu considerentele instanţei de fond că împotriva inculpatei C.M. a fost începută urmărirea penală prin rezoluţia procurorului din 15 noiembrie 2005 emisă de D.I.I.C.O.T. în Dosarul nr. 82/D/P/2005 iar prin ordonanţa procurorului din 19 aprilie 2006 a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatei, Dosar nr. 82 din care s-au realizat disjungerile ulterioare.
Nulitatea urmăririi penale şi încălcarea dreptului la apărare ca urmare a depunerii în dosarul de urmărire penală în copie a unor probe care nu au fost administrate în mod nemijlocit în dosarul de urmărire penală ci în Dosarul nr. 82/D/2005 din care s-a disjuns prezenta cauză este, de asemenea, nefondată întrucât probele legal administrate într-un dosar de urmărire penală disjuns pot fi invocate într-o altă cauză. Cu privire la încălcarea dreptului la apărare invocat de inculpată cu motivarea că s-au depus la dosarul de urmărire penală în copie înscrisuri de care nu a avut cunoştinţă, instanţa de apel a constatat că şi această apărare este neîntemeiată. Potrivit dispoziţiilor art. 63 C. proc. pen. "Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei."
Aprecierea probelor se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată iar potrivit art. 65 C. proc. pen. sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată. În cauză probele la care face referire inculpata apelantă au fost administrate de organele de urmărie penală astfel că acestea au fost în mod legal adminstrate. Curtea a arătat în continuare că potrivit art. 64 alin. (2) C. proc. pen numai probele obţinute ilegal nu pot fi folosite în procesul penal iar potrivit art. 66 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul are dreptul de a proba netemeinicia probelor.
De asemenea, Curtea a constatat că, pe de o parte, apelanta nu indică în concret care sunt actele respective pentru ca instanţa să le identifice şi să le supună controlului de legalitate, iar pe de altă parte, din verificarea tuturor înscrisurilor depuse în copie la dosarul de urmărire penală, Curtea a observat că acestea au fost certificate pentru conformitate. Aceste înscrisuri privesc fie declaraţii date de părţile vătămate, respectiv de I.M., Z.B.L., B.T., G.M., T.I.R., I.B., P.I., C.A. precum şi copiile cererilor de credit, contractele de credit bancar încheiate de aceste persoane precum şi facturile de achiziţie a bunurilor achiziţionate cu plata în rate formulate de aceste părţi vătămate, declaraţii de martori.Toate aceste probe s-au aflat la dosarul de urmărire penală astfel că inculpata apelantă a luat cunoştinţă de conţinutul acestora şi ca atare nu i-a fost încălcat dreptul la apărare.
- încălcarea dreptului la apărare ca urmare a depunerii la dosar a unor probe în copie la dosarul de urmărire penală.
Acest aspect a fost analizat de instanţa de fond care a constatat în mod legal că este real că la dosar s-au depus înscrisuri în copie, dar se datorează disjungerilor succesive realizate. Astfel, prin rechizitoriul emis de D.I.I.C.O.T. în Dosarul nr. 82/D/P/2005 s-a dispus disjungerea cauzei faţă de C.M. ş.a. în vederea continuării cercetărilor penale; drept urmare, s-a format Dosarul nr. 87/D/P/2006 finalizat la 5 ianuarie 2007 printr-un alt rechizitoriu prin care D.I.I.C.O.T. a dispus o nouă disjungere faţă de inculpaţii C.M., V.Ş., V.I. ş.a.
Consecinţă a disjungerilor consecutive, s-a format Dosarul nr. 1/D/P/2007 în care prin ordonanţa procurorului din 15 iunie 2007, în baza art. 238 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei C.M.
- Excepţia prescripţiei extinctive a acţiunilor civile a părţilor civile invocată de aceeaşi apelantă a fost analizată de instanţa de fond şi în mod legal, a reţinut că potrivit art. 7, 8 din Decretul nr. 167/1958 în cazul acţiunii în răspundere pentru paguba cauzată printr-o faptă ilicită, prescripţia începe să curgă doar de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
De asemenea potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958 prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent, prin cerere de chemare în judecată fiind asimilate şi cererile formulate de părţile civile cu titlu de constituire de parte civilă.
Curtea a constatat, de asemenea, că potrivit art. 14 C. proc. pen. repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile astfel că prin raportare la dispoziţiile civile dreptul de a formula acţiunea civilă în procesul penal se prescrie în termenul general de prescripţie care însă se calculează de la data la care partea vătămată a cunoscut persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii.
Aşa fiind, în mod legal instanţa de fond a reţinut că începutul prescripţiei extinctive trebuie raportat la momentul obiectiv, judecătoreşte determinat, la care păgubitul trebuia să cunoască paguba şi pe cei care răspund de ea. Acest moment obiectiv îl reprezintă data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti de condamnare, când părţile civile vor lua la cunoştinţă atât de cuantumul cert al pagubei cât şi de persoanele vinovate, ce au cauzat respectivele pagube. Înainte de momentul rămânerii definitive a hotărârii, făptuitorii suspectaţi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
- greşita admitere a cererii de schimbare a încadrării juridice, cu motivarea o asemenea cerere nu a fost formulată arătându-se că în cauză s-a invocat schimbarea încadrării juridice a faptelor ca o chestiune incidentă adusă de apărare şi nu invocată de Parchet astfel cum a reţinut instanţa de fond.
În acest sens, s-a constatat că la termenul de judecată din 30 martie 2011, reprezentanta D.I.I.C.O.T. a solicitat schimbarea încadrării juridice faţă de inculpata C.M. din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. iar faţă de inculpaţii V.Ş., V.I., V.D.
În infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., luând în considerare valoarea prejudiciului cauzat de inculpaţi.
În temeiul art. 334 C. proc. pen. instanţa de fond a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată, având în vedere că valoarea prejudiciului total cauzat de inculpaţi nu depăşeşte suma de 200.000 RON, constatând că prin rechizitoriile anterioare, inculpaţii Ţ.A. ş.a. au fost. trimişi în judecată şi condamnaţi pentru infracţiunile de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), .(3) C. pen. şi drept urmare, complicitatea la aceste înşelăciuni nu poate îmbrăca forma agravantă.
Curtea a mai constatat că schimbarea de încadrare juridică a fost dispusă dintr-o infracţiune mai gravă într-o infracţiune mai uşoară aşadar în favoarea inculpatei astfel că acesteia nu i-a fost încălcat nici un drept procesual
- greşita respingere a excepţiei de necompetenţă a tribunalului faţă de împrejurarea că la data trimiterii în judecată prejudiciul nu a fost individualizat valoric şi astfel nu depăşea plafonul prevăzut de lege care să atragă încadrarea faptelor reţinute în sarcina inculpatei în infracţiuni cu consecinţe deosebit de grave.
Cu referire la acest motiv de apel Curtea a constatat că, în mod legal, instanţa de fond a reţinut competenţa atât a organului de urmărire penală de a efectua urmărirea penală cât şi a instanţei de judecată de a soluţiona în primă instanţă cauza.
În ce priveşte competenţa organului de urmărire penală Curtea a constatat că, potrivit art. 12 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt de competenţa D.I.I.C.O.T următoarele infracţiuni C. pen., republicat, şi din legi speciale, indiferent de calitatea persoanei, cu excepţia celor date în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după cum urmează: infracţiunile prevăzute la art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu modificările ulterioare, cu excepţia cazurilor în care infracţiunea gravă este una dintre cele definite la art. 2 lit. b) pct. 15 şi 20 din Legea nr. 39/2003, cu modificările ulterioare;
Curtea a constatat că, urmărirea penală s-a efectuat şi trimiterea în judecată a vizat infracţiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, ceea ce a atras în mod legal competenţa D.I.I.C.O.T de efectuare a urmăririi penale potrivit art. 12 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 508/2004 precum şi competenţa tribunalului de a judeca în primă instanţă potrivit art. 27 lit. e) C. proc. pen.
Pe de altă parte, opţiunea de a conferi D.I.I.C.O.T competenţa de a efectua urmărirea penală, indiferent dacă asocierea ori gruparea de persoane prezintă sau nu trăsăturile unui grup infracţional organizat, este justificată şi din perspectiva specificului acestei categorii de infracţiuni. Măsura în care o asociere de persoane prezintă toate particularităţile unui grup infracţional organizat în sensul art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 implică, de regulă, administrarea unui probatoriu complex, decelându-se abia pe parcursul ori la finalizarea urmăririi penale.
Prin urmare, Curtea a apreciat că, este logic şi rezonabil ca ori de câte ori se conturează săvârşirea unor infracţiuni grave de către o pluralitate constituită, D.I.I.C.O.T. să efectueze urmărirea penală şi să aprecieze, raportat la probatoriu, dacă o astfel de pluralitate constituie un grup infracţional organizat ori o altă asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Cu privire la încadrarea juridică a faptelor săvârşite de membrii grupului respectiv dacă acestea constituie infracţiuni cu consecinţe deosebit de grave care să atragă incidenţa prev. de art 7 pct. 1 din Legea nr 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, Curtea a constatat, de asemenea, că stabilirea valorii prejudiciului ca element al laturii obiective al infracţiunilor grave astfel cum sunt definite prin art. 146 se face numai după administrarea întregului material probatoriu. De altfel, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. pen. instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca chiar dacă constată, după efectuarea cercetării judecătoreşti că infracţiunea este de competenţa instanţei superioare. Este un caz de prorogare de competenţă aplicabil şi în cazul organelor de urmărire penală.
Analizând în continuare cauza pe fond, Curtea a constatat că probele administrate în cauză dovedesc că inculpaţii C.M., V.Ş., V.I. şi V.D., în cursul anului 2004, s-au constituit într-un grup infracţional alături de inculpaţii inculpaţii Ţ.A., C.S.V., C.S., O.G., cunoscut pe raza municipiului Mediaş din judeţul Sibiu ca fiind „clanul C.".
Întrucât majoritatea dintre inculpaţi nu realizau venituri materiale şi nu aveau locuri de muncă, activitatea infracţională a acestora s-a diversificat. Cu timpul, dorind ca activitatea lor infracţională să nu fie descoperită, pentru a-şi realiza scopul propus, respectiv obţinerea de beneficii materiale, s-a născut necesitatea de a lucra în grup, aşa încât fiecare dintre inculpaţi urma să se ocupe de anumite activităţi necesare realizării profitului financiar rezultat din comiterea de infracţiuni cu violenţă şi infracţiuni în dauna avutului privat.
Astfel, grupul organizat a avut o structură bine definită, formată din mai mulţi membri având sarcini, atribuţii şi responsabilităţi în funcţie de pregătirea şi abilitatea specifică a fiecăruia, existând o legătură permanentă între membri grupului.
Pentru realizarea unor beneficii materiale, activitatea ilicită a grupului s-a axat pe comiterea de infracţiuni de înşelăciune, prin achiziţionarea unor produse electrocasnice şi electronice de la magazinele de pe raza municipiului Mediaş şi Dumbrăveni din judeţul Sibiu, magazine care comercializau astfel de produse cu plata în rate.
În acest scop, inculpaţii Ţ.A., C.S.V., V.Ş. şi V.I. s-au interesat care este procedura de achiziţionare a produselor de la magazinele care aveau ca obiect de activitate comercializarea produselor electrocasnice şi electronice, precum şi tehnică de calcul. Cu această ocazie, inculpaţii au aflat că vânzarea produselor se poate face cash sau în rate. Din actele şi lucrările dosarului reiese că în cursul anului 2004 inculpaţii Ţ.A., C.S.V., C.S., O.G. ş.a. s-au constituit într-un grup organizat, cunoscut pe raza municipiului Mediaş din judeţul Sibiu ca fiind „clanul C.".
În acest scop, inculpaţii Ţ.A., C.S.V., V.Ş., V.I. s-au interesat care este procedura de achiziţionare a produselor de la magazinele care aveau ca obiect de activitate comercializarea produselor electrocasnice şi electronice, precum şi tehnică de calcul. Cu această ocazie, inculpaţii au aflat că vânzarea produselor se poate face cash sau în rate.
Din verificările efectuate constatând că pentru vânzarea produselor electrocasnice şi electronice pe baza buletinului de identitate sau a adeverinţei de salariu procedura era relativ simplă inculpaţii s-au preocupat de găsirea unor persoane cu venituri modeste, de cele mai multe ori fără pregătire şcolară, în sensul că aceştia nu ştiau să citească sau să scrie,- fără surse de venit, cărora le promiteau sume cuprinse între 1.000.000 şi 5.000.000 ROL pentru a-i gira să cumpere produse cu plata în rate sau promiţându-le că nu vor plăti ratele de credit, care vor fi plătite de inculpaţi. Alteori inculpaţii promiteau victimelor că în schimbul contractării creditelor, acestea vor fi încadrate în muncă la firmele unde inculpaţii spuneau în mod mincinos că sunt patroni sau în străinătate.
În acest sens, relevante sunt declaraţiile părţilor vătămate B.T. şi G.M. care în timp ce se aflau la domiciliu au fost acostaţi de inculpaţii Ţ.A. şi C.S. care le-a propus să le încheie contracte de muncă în Spania, scop în care cei doi i-au transportat pe aceştia în localitatea Mediaş unde au mers în magazinul C.S. unde inculpata C.M. lucra în calitate de vânzător. Ajunşi în magazin numitul Ţ.A. a vorbit cu inculpata C.M. cerându-i să încheie actele pentru cei doi. Aceasta s-a retras într-un birou cu inculpatul Ţ.A. de unde a revenit cu o serie de acte pe care le-au înmânat pentru a le semna celor 2 părţi vătămate. Ulterior, cele 2 părţi vătămate au primit, la domiciliu notificare de la bancă privind aprobarea creditului solicitat, astfel că partea vătămată B. s-a deplasat la magazinul C.S. unde i-a cerut explicaţii inculpatei C.M. cu privire la actele pe care aceasta le încheiase, aceasta îndrumându-i să discute cu inculpatul Ţ.A.
Instanţa de apel a constatat că pe contractul de credit încheiat de părţile vătămate G.M. cu Banca BR. Finance Credite Consum apare semnătura şi ştampila vânzătoarei C.M. De asemenea, pe contractul de credit întocmit pe numele lui B.T. de Banca BR. Finance Credite Consum din 19 ianuarie 2006 apare semnătura şi ştampila vânzătoarei C.M., iar raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 august 2006 a conchis că semnătura de pe contractul de credit cu Banca BR. aparţine inculpatei C.M.;
De asemenea inculpata C.M. la cererea inculpatului Ţ.A. a întocmit documentaţia necesară obţinerii unui credit pentru achiziţionarea de produse cu plata în rate pe numele martorei D.A. căreia inculpatul îi promisese de asemenea încheierea unui contract de muncă. Ulterior inculpatul C.S. a depus şi o adeverinţă falsă emisă de SC T. SRL Moşna, deşi martora nu a fost angajată la această societate. Profitând şi de faptul că martora nu ştie să scrie şi să citească, aceasta a semnat actele în afara magazinului, crezând că semnează contractul de muncă. Ulterior, martora a aflat că, în realitate, a semnat un contract de credit şi că inculpatul C.S. şi-a însuşit bunurile.
Pe contractul de credit bancar din 4 ianuarie 2006 apar semnătura şi ştampila inculpatei C.M. De asemenea, martora i-a recunoscut pe C.S. şi pe Ţ.A. iar în faţa instanţei a precizat că îşi menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală, ceea ce se coroborează şi cu adeverinţa de salariu emisă de SC T. SRL Moşna, cu adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă conform căreia la acea dată martora nu figura angajată.
Banca B. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3721,60 ROL.
Într-un mod similar au procedat cei trei şi în cazul părţii vătămate I.M. care a declarat că a auzit de la fraţii ei că fără a fi angajat, cu ajutorul lui Ţ.A. zis „N." se pot lua bunuri cu plata în rate. Ţ.A. i-a cerut buletinul de identitate după care în magazinul C.S. din Mediaş, părţii civile i-au fost înmânate mai multe hârtii la semnat fără a-i fi date explicaţii, aceasta fiind neştiutoare de carte. După semnarea actelor, a aşteptat 30 de minute în faţa magazinului până când a venit „N.", care i-a adus la cunoştinţă că nu s-a aprobat creditul, motiv pentru care i-a dat numai 3.000.000 ROL. După o lună a fost însă înştiinţată că are datorii la bancă.
În faza de urmărire penală, fiindu-i prezentate mai multe fotografii a recunoscut că angajata magazinului C.S. era inculpata C.M. iar „N." era Ţ.A. De asemenea, pe cererea de credit pentru persoane fizice precum şi pe contractul de credit bancar din 21 decembrie 2005 întocmit de Banca B. SA. Agenţia Dumbrăveni apar ştampila şi semnăturile inculpatei C.M. La dosar se mai găsesc factura fiscală a SC C.S. din 20 decembrie 2005, adeverinţa de salariu emisă de SC T. SRL Moşna, adresa Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu conform căreia I.M. nu figura în acea perioadă angajată. Z.B.L. a fost acostată de un bărbat care i-a propus să obţină bunuri cu plata în rate, fără să fie obligată să plătească ea ratele. Partea civilă a acceptat, sens în care i-a dat buletinul de identitate iar a doua zi bărbatul i-a restituit actul de identitate şi i-a cerut să îl prezinte la magazinul C.S. din Mediaş. În magazin, o vânzătoare (recunoscută din fotografii ca fiind inculpata C.M.) i-a dat spre semnare mai multe documente, fără să o întrebe nimic pe partea civilă şi fără ca aceasta să ştie ce semnează. Z.B.L. nu a ridicat niciun bun iar la acea dată nu era angajată în muncă, neavând cunoştinţă despre existenţa SC T. SRL Moşna.
Pe cererea de credit pentru persoane fizice şi pe contractul de credit bancar pentru persoane fizice din 21 decembrie 2005 apar ştampila şi semnătura inculpatei C.M.. Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a confirmat că Z.B.L. nu era angajată, la dosar aflându-se şi factura fiscală a SC C.S. din 20 decembrie 2005, adeverinţa de salariu aparent emisă de SC T. SRL Moşna.
De asemenea din declaraţiile martorului P.I. rezultă că acesta însoţit de inculpatul Ţ.A. s-au deplasat în magazinul C.S. unde o doamnă i-a cerut să semneze mai multe documente, cu toate că martorul a relatat că nu ştie să scrie şi să citească, şi fără a fi întrebat de vreo adeverinţă de salariu. A doua zi s-a întâlnit cu Ţ.A., martorul primind de la acesta suma de 3.000.000 ROL, cu explicaţia că doar acest cuantum i-a fost aprobat.
Pe cererea de credit pentru persoane fizice şi pe contractul de credit bancar pentru persoane fizice din 20 decembrie 2005 apar ştampila şi semnătura inculpatei C.M. iar acestea se complinesc cu factura fiscală SC C.S. din 19 decembrie 2005, adeverinţa de salariu aparent emisă de SC T. SRL Moşna, adresa Inspectorarului Teritorial de Muncă Sibiu din care rezulta că P.I. figurează angajat la SC P. SA şi nu la SC T. SRL.
Inspectoratul Teritorial de Muncă a confirmat că părţile vătămate menţionate nu au avut calitatea de angajaţi ai societăţilor comerciale SC V. SRL Mirăslău, şi a SC T. Mediaş SRL.
Instanţa de apel a reţinut că din probele administrate rezultă că inculpata C.M., angajată a magazinului „C.S." din Mediaş a fost atrasă să sprijine grupul infracţional constituit de inculpatul Ţ.A.,V.Ş., V.I., V.D. şi prin activităţile pe care aceasta le desfăşura, avea în cadrul grupului atribuţii de îndrumare a modului de întocmire a documentaţiei, de preluare a persoanelor care veneau la magazin să semneze actele, aceasta dădea consultanţă membrilor grupului infracţional atunci când aceştia trebuiau să întocmească cererile de credit sau adeverinţele de salariat (a se vedea în acest sens, de exemplu convorbirea telefonică din 18 ianuarie 2006).
De asemenea, inculpata C.M. era cea care îi anunţa pe inculpaţi cu privire la stadiul dosarelor de credit şi cu privire la momentul în care marfa trebuia ridicată şi îi anunţa pe aceştia când potenţialele victime veneau la magazin şi se interesau de stadiul aprobării creditului sau când victimele trebuiau aduse pentru a semna actele de credit.
Faţă de starea de fapt dovedită în cauză cu mijloacele de probă administrate în cauză, Curtea de apel a constatat că s-a dovedit vinovăţia inculpatei C.M. la comiterea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune în formă continuată şi de participaţie improprie la uz de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Astfel, s-a apreciat că declaraţiile părţilor civile şi ale martorilor se coroborează cu înscrisurile mai sus-indicate, cu adresele emise de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ce confirmă nerealitatea menţiunilor din adeverinţele de salariu), cu procesele-verbale de redare a interceptărilor telefonice şi cu propria declaraţie dată de inculpata C.M. în prezenţa apărătorului său ales (în care aceasta a recunoscut că era nevoită să încheie contracte pentru clienţii aduşi de Ţ.A. deoarece la magazinul C.S. era o practică în acest sens).
Prin urmare, s-a apreciat că criticile formulate de apelanta inculpată C.M. privind greşita condamnare pentru înşelăciune cu motivarea că potrivit atribuţiilor sale de serviciu nu avea obligaţia de a verifica legalitatea actelor depuse pentru aprobarea creditelor bancare, sunt nefondate. În acest sens, au fost menţionate ca relevante declaraţiile părţilor vătămate Z.B.L., I.M., P.L.S., P.S., C.S., C.G., B.M. şi B.T. care au recunoscut că la data angajării creditelor nu erau angajaţi precum şi că nu au avut intenţia de a contracta credit. Astfel, partea vătămată P.L.S. a declarat că a fost abordat de inculpatul V.Ş. care i-a propus să încheie în schimbul unui comision un contract de vânzare bunuri cu plata în rate. Fiind de acord, contractul a fost completat de inculpata C. care i l-a înmânat pentru a fi semnat.
Aceeaşi partea vătămată arată că a dedus din modul cum se comportau că inculpaţii V.Ş., V.I. şi C.M. se cunoşteau şi făceau parte din acelaşi grup care se ocupau de întocmirea unor asemenea contracte.
Partea vătămată P.S. a indicat-o, de asemenea, pe inculpata C.M. ca fiind persoana care a completat şi i-a înmânat pentru semnare contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate.
De asemenea, au fost apreciate ca nefondate criticile formulate de inculpata C.M. privind greşita condamnare pentru participaţie improprie la uzul de fals, întrucât nu a fost trimisă în judecată pentru această infracţiune precum şi pentru că nu s-a dovedit existenţa falsului iar inculpata nu este vinovată pentru această infracţiune.
Astfel, Curtea de apel a constat că prin rechizitoriul întocmit de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sibiu la data de 10 iulie 2007, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei C.M., pentru comiterea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat, complicitate la înşelăciune şi participaţie improprie la uz de fals, fapte prevăzute de art. 7 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003, art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a reţinut că probele administrate au dovedit că, deşi inculpata C.M. cunoştea că adeverinţele de salariu anexate cererilor de creditare de către coinculpaţii Ţ.A., V.Ş. ,V.I. sunt false, aceasta le-a primit la dosarele de creditare.
Curtea de apel a constatat că declaraţiile martorilor şi ale părţilor vătămate au relevat fără dubiu că inculpata C.M. împreună cu coinculpaţii V.Ş., V.I. şi Ţ.A., de comun acord, şi cu ştiinţă anexau la cererile de credit adeverinţe de salariat false. Caracterul fals al adeverinţelor a fost stabilit prin verificările efectuate la Inspectoratul teritorial de muncă Alba şi Sibiu care au constatat că persoanele care figurau în respectivele adeverinţe ca având calitate de angajat la diverse societăţi comerciale nu erau, în realitate, angajate la acele societăţi, precum şi din declaraţiile reprezentanţilor respectivelor societăţi comerciale care au arătat că persoanele respective nu au fost angajate la aceste societăţi comerciale. De asemenea, în unele cazuri adeverinţele false s-au întocmit prin aplicarea ştampilei unei societăţi comerciale, ştampilă care fusese sustrasă şi pentru care reprezentantul legal al societăţi formulase plângere la organele de poliţie.
Astfel, în cazul SC S. SRL Mediaş al cărui reprezentant legal - C.l. -a fost audiat de instanţa de apel şi care a declarat că după ce i-a fost sustrasă ştampila societăţii a fost sunat de un angajat al Băncii BR. pentru a verifica dacă o .anume persoană este angajat la societatea pe care o administrează persoană care nu avea calitatea de angajat.
De asemenea, sub aspect probatoriu edificatoare în acest sens au fost menţionate transcrierile convorbirilor telefonice, de exemplu, convorbirea din 11 ianuarie 2006 în care inculpata C.M. îl avertiza pe inculpatul Ţ.A.: „(...) la una ai uitat să treci numele pe adeverinţă"/„Am uitat să trec numele pe adeverinţă?(...) No las că-l scriem (...)", „Da dragă, şi acela Z. poate să vină la semnat (...)", înţelegerea, colaborarea dintre cei doi fiind confirmată de continuarea discuţiei: „O mai aduc pe A., las că semnez io (...)"/„Numai să nu se vadă şi pixu şi (...) adică pix avem (...)"/„Las că fac io la A., că nu mă mai duc până în B. (...)". În acelaşi sens sunt şi convorbirile din 12 ianuarie 2006 când inculpata îl anunţa pe Ţ.A.: „No zi să vină femeia (...)", „(...) i-ai făcut rate pe numele lui (...)", din 25 ianuarie 2006: „(...).să nu mai vii să-ţi fac, nici un dosar nu-ţi mai fac (...)".
Cu privire la valoarea prejudiciului acesta a fost stabilit în mod cert cu înscrisurile ce fac dovada valorii contractelor încheiate de inculpata C.M. precum şi cu expertiza contabilă efectuată chiar la cererea inculpatei.
În ce-l priveşte pe inculpatul V.Ş. acesta prin declaraţia notarială din data de 11 octombrie 2012 autentificată, a recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina sa şi a solicitat aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen.
Faţă de cererea de aplicare a procedurii simplificate Curtea de apel a constatat că cererea astfel formulată este tardivă faţă de dispoziţiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. aceasta fiind depusă în faţa instanţei de apel, aşadar cu mult după începerea cercetării judecătoreşti.
Analizând activitatea infracţională a inculpatului V.Ş., Curtea de apel a constatat că împreună cu coinculpaţii V.I. şi V.D., în luna ianuarie 2006, i-au propus părţii civile C.G. să cumpere mărfuri cu plata în rate, asigurându-l că nu vor fi probleme. În schimbul sumei de 6.000.000 ROL partea civilă C.G. a fost condusă de V.I. la magazinul E. SRL din Mediaş, judeţul Sibiu, unde a semnat acte fără să le citească. Partea civilă nu a ridicat niciun bun.
Adeverinţa falsă de salariu din 12 ianuarie 2006 a fost întocmită de V.D., în conţinutul înscrisului menţionându-se în mod neadevărat că partea civilă era muncitor la SC E.C. SRL.
De asemenea, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 întocmit în faza de urmărire penală a concluzionat că scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu, aparţine inculpatei V. (S.) D.
În cursul lunii ianuarie 2006, martorii T.A. şi soţia acestuia, T.M. (fostă L.) s-au întâlnit cu V.Ş. care le-a solicitat actele de identitate, după care cei doi martori au fost conduşi la magazinul C.S. , unde, martorii au semnat nişte documente la cererea angajatelor T.D. şi C.M., fără să le citească şi fără să li se explice ce semnează. De asemenea, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 întocmit în faza de urmărire penală a conchis că scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu, aparţine inculpatei V. (S.) D.
V.Ş. a prezentat la magazin o adeverinţă de salariu falsă (adeverinţa din 23 ianuarie 2006) completată de inculpata V.D., în care s-a menţionat în mod nereal că T.A. este angajat ca muncitor la SC B.C., martorul recunoscând că nu era angajat la această societate.
În luna decembrie 2005, martorul C.G. a fost acostat pe stradă de V.Ş., care i-a propus să contracteze un credit de consum iar apoi să-i vândă produsele la 65% din preţul de achiziţie. După câteva zile, martorul s-a întâlnit cu inculpaţii V.Ş., V.I. la magazinul C.S. din Mediaş, ocazie cu care V.Ş. i-a spus martorului că i-a făcut rost de o adeverinţă de salariu eliberată de SC S. SRL, asigurându-l că totul este legal. Martorul a semnat în magazin mai multe documente, neridicând nici un bun. După câteva zile martorul s-a întâlnit cu V.I., care i-a înmânat suma de 4.000.000 ROL. Martorul C.G. a mai precizat că nu era angajat la SC S. SRL.
În 28 decembrie 2005, martorul C.G. (domiciliat în com. D.), s-a întâlnit cu inculpaţii V.Ş., V.I., V.D. care i-au propus să îl ajute să se angajeze la o firmă de construcţii, urmând ca în schimb martorul să contracteze un credit de consum, ce urma să fie achitat de patronul firmei de construcţii.
Cei trei inculpaţi s-au deplasat împreună cu martorul la SC E. SRL, unde V.Ş. i-a dat unui vânzător o adeverinţă de salariu emanând de la SC S.C.M. SRL (adeverinţa din 27 decembrie 2005) în care se indica în mod fals că C.G. este angajatul acelei societăţi. Martorul a precizat că adeverinţa i-a fost dată anterior lui V.Ş. de către cumnata acestuia, V.D..- De asemenea, martorul a mai arătat că în magazin nu a semnat mciun act iar după aproximativ două ore, V.Ş. a primit un telefon prin care i s-a confirmat aprobarea creditului. Martorul a primit de la V.Ş. suma de 5.000.000 ROL, produsele electrocasnice contractate fiind în valoare de 2424,90 RON.
Declaraţiile martorului în care acesta a relatat că nu avea nicio ocupaţie, că nu a ridicat nici un bun, că i-a recunoscut pe cei trei inculpaţi se coroborează cu contractul de credit din 27 decembrie 2005, cu factura fiscală din 28 decembrie 2005, chitanţa din 28 decembrie 2005 de plată avans rată, cu copia cărţii de identitate confirmată prin semnare şi ştampilare de SC E. SRL, adeverinţa de salariu dar şi cu concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 conform cărora scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu aparţine inculpatei V. (S.) D.
Martora S. (fostă B.) M. a relatat că avea o datorie faţă de vecina sa - numita B.M., astfel că în luna decembrie 2005, aceasta i-a solicitat să semneze nişte documente pentru a-şi achita datoria, fără să-i spună ce anume urmează să semneze.
Profitând de faptul că S.M. este analfabetă, B.M., împreună cu V.I. şi V.Ş. au condus-o pe martoră la magazinul E. din Mediaş, unde a semnat documentele prin care devenea debitoare a băncii, fără a i se comunica de către angajatul magazinului ce semnează.
Pentru obţinerea creditului de consum, V.D. a întocmit o adeverinţă falsă, în care s-a menţionat în mod neadevărat că S.M. este angajată ca femeie de serviciu la SC S. SRL. în baza acestei adeverinţe false (din 7 decembrie 2005), Banca BR. Finance a aprobat creditul de consum, însă bunurile în valoare de 2512 RON au fost ridicate şi însuşite de V.I., V.Ş. şi B.M.
Declaraţiile martorei şi recunoaşterile de către martoră a inculpaţilor V.I., V.Ş. şi a numitei B.M. se complinesc cu contractul de credit din 7 decembrie 2005, factura fiscală din 8 decembrie 2005 referitoare la produse electrocasnice în valoare de 2512 RON, cu copia cărţii de identitate confirmată prin semnare şi ştampilare de SC E. SRL.
În data de 18 decembrie 2005, V.Ş. şi V.I. l-au întâlnit pe martorul M.A. Profitând că acesta este o persoană cu dizabilităţi, V.Ş. i-a promis că îi va da 6.000.000 ROL dacă contractează un credit la magazinul E. din Mediaş, judeţul Sibiu.
La cererea inculpatului V.Ş., martorul i-a dat documentul său de identitate. Ulterior cei doi s-au întâlnit la un bar din Mediaş, loc în care V.Ş. i-a înmânat martorului o adeverinţă falsă (din 19 decembrie 2005), în care se atesta în mod neadevărat că martorul este angajat al SC A.S. SRL, ca muncitor, sfâtuindu-i totodată pe martor să declare la magazin că este angajatul acestei societăţi.
În baza acestei adeverinţe false, Banca BR. Finance a aprobat creditul de consum pentru bunuri în valoare de 2199,70 RON. Declaraţiile martorului se coroborează cu contractul de credit din 19 decembrie 2005, cu factura fiscală din 19 decembrie 2005, copia cărţii de identitate confirmată prin semnare şi ştampilare de angajatul SC E. SRL, copia certificatului de încadrare în grad de handicap, cu adeverinţa de salariu. În acelaşi timp, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 întocmit în faza de urmărire penală a concluzionat că scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu pentru martor, aparţine inculpatei V. (S.) D.
În mod similar a procedat V.Ş. şi cu martorii V.N.D., şi G.G. iar declaraţiile celor 2 martori se coroborează cu contractul de credit din 28 noiembrie 2005, fişa de verificare a documentelor din dosarul de credit, factura fiscală din 26 noiembrie 2005, copia cărţii de identitate confirmată prin semnare şi ştampilare de angajatul SC E. SRL, cu concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 întocmit în faza de urmărire penală conform cărora scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu pentru martor, aparţine inculpatei V. (S.) D. adeverinţa falsă din 6 ianuarie 2006 emanând de la SC R.-S SRL Mediaş, SC C.S. SRL Aţei facturând pe numele martorului mărfuri în valoare de 3010 RON. Martorul C.G. a confirmat că inculpatul V.Ş. s-a ocupat de obţinerea adeverinţei false.
În cazul martorului R.P. inculpatul V.I. pofitând de faptul că martorul este analfabet, i-a solicitat ca în schimbul sumei de 4.000.0000 ROL, să semneze nişte acte. La insistenţele martorului de a i se explica ce urmează să semneze, inculpatul i-a spus că vrea să achiziţioneze mărfuri electrocasnice cu plata în rate pe numele martorului, însă l-a asigurat că nu va plăti nicio rată de credit, deoarece creditul va fi plătit de un patron care îi va elibera martorului şi o adeverinţă de salariat.
La magazinul C.S. din Mediaş, martorul a semnat nişte documente la indicaţia unei vânzătoare, fără să cunoască ce a semnat.
În cursul lunii ianuarie, în acelaşi mod, martorul a fost convins să semneze pentru încă un credit tot la magazinul C.S. Din nou martorul a fost asigurat de cei trei că nu trebuie să plătească nicio rată de credit.
În acelaşi mod a procedat şi inculpatul V.Ş. cu partea civilă F.F.M., pe care l-a asigurat că el va plăti ratele, astfel că i-a înmânat inculpatului actul de identitate. A doua zi partea civilă s-a întâlnit în faţa magazinului C.S. din Mediaş cu inculpata V.D. care avea asupra sa şi adeverinţa falsă de salariat emisă pe numele părţii civile. În această adeverinţă (din 19 decembrie 2005), emanând de la SC S. SRL se arăta în mod neadevărat că martorul este angajat al acestei societăţi în calitate de zidar. În baza acestei adeverinţe false, Banca B. Agenţia Dumbrăveni a aprobat creditul de consum pentru bunuri în valoare de 3090 RON.
Declaraţiile martorului care a relatat că nu era angajat la SC S. SRL ci la SC T. SRL Mediaş şi că V.D. a prezentat adeverinţa de salariat, se coroborează cu declaraţia martorei F.E., cu factura fiscală din 19 decembrie 2005 pentru bunuri în valoare de 3090 RON, cu cererea de credit pentru persoane fizice, cu adeverinţa de salariu aparent emisă de SC S. SRL.
În mod similar, au procedat V.I. şi V.Ş. în cazul părţii civile Ţ.M., în 30 decembrie 2005.
De această dată a fost contrafăcută o adeverinţă de salariu emisă pe SC D.C. SRL Mediaş. În această adeverinţă se atesta în mod neadevărat că martora era angajată a SC D.C. SRL în calitate de femeie de serviciu, deşi din declaraţiile martorei a rezultat cu claritate că aceasta nu era angajată şi nu avea venituri. În baza acestei adeverinţe (din 30 decembrie 2005), Banca BR. Finance a aprobat creditul de consum pentru bunuri în valoare de 2757,70 RON.
Declaraţiile părţii civile se complinesc cu declaraţia inculpatului V.Ş. depusă la instanţa de apel prin care recunoaşte toate faptele reţinute în sarcina sa precum şi cu contractul de credit din 30 decembrie 2005, cu factura fiscală din 30 decembrie 2005 pentru bunuri în valoare de 2575,70 RON, cu copia cărţii de identitate semnate şi ştampilate pentru conformitate de angajatul SC E. SRL, cu adeverinţa de salariu susţinut a fi fost emisă de SC D.C. SRL Mediaş.
În mod asemănător au procedat V.Ş. şi V.D. şi în cazul părţii civile P.S. V.Ş. a asigurat-o că el este patron şi că va plăti ratele de credit. Deşi creditul a fost aprobat, V.Ş. i-a comunicat acesteia că cererea de credit a fost respinsă, motiv pentru care nu i-a mai dat acesteia niciun ban.
Declaraţiile părţii civile se coroborează cu contractul de credit din 12 ianuarie 2006 întocmit de Banca BR. Finance Credite Consum, cu factura fiscală din 12 ianuarie 2006 pentru bunuri în valoare de 2660 RON, cu copia cărţii de identitate semnată şi ştampilată de SC C.S. SRL, cu cererea de credit pentru persoane fizice, cu graficul de rambursare a ratelor contrasemnat şi ştampilat de C.M., cu procesul verbal conform căruia partea nu ştie să scrie şi să citească, cu adeverinţa de salariu emisă de SC E.C. SRL Mediaş. În această adeverinţă (din 12 ianuarie 2006) s-a menţionat în mod neadevărat că martora era angajată a SC E.C. SRL în calitate de vânzătoare deşi P.L.S. a recunoscut că nu a fost angajată niciodată. În baza acestei adeverinţe false, Banca BR. Finance a aprobat creditul de consum pentru bunuri în valoare de 2660 RON.
Un mod de operare asemănător a folosit V.Ş., V.I. şi V.D. în cazul părţii civile P.L.S. Astfel, în 9 ianuarie 2006, partea civilă a fost abordată pe stradă de o persoană care s-a prezentat ca fiind „F.", s-a recomandat ca fiind patron şi a întrebat-o pe partea civilă dacă nu doreşte - un loc de muncă la firma sa. Partea civilă a răspuns afirmativ şi în continuare F. i-a solicitat buletinul de identitate, spunând că poate să obţină şi un credit pentru achiziţia de mărfuri cu plata în rate. A asigurat partea civilă că nu va plăti ratele de credit, F. fiind cel care urma să plătească ratele şi să achiziţioneze bunurile. În schimbul acestui serviciu, F. i-a promis părţii civile că îi va da 5.000.000 ROL.
În continuare, partea civilă s-a deplasat împreună cu V.Ş. la magazinul C.S. din Mediaş, unde vânzătoarea C.M. i-a dat să semneze documentele de creditare. În magazin li s-a alăturat şi inculpata V. (S.) D. pe care vânzătoarea a întrebat-o de ce bunuri are nevoie. P.L.S. le-a semnat având convingerea că F. (V.Ş.) va achita ratele de credit. În aceeaşi zi s-au deplasat şi la magazinul E. din Mediaş, unde un angajat i-a dat părţii civile documentele de creditare să le semneze, după ce în prealabil a avut o scurtă discuţie cu F.
În ziua următoare, F. i-a comunicat părţii civile că ambele credite au fost respinse. Partea vătămată s-a deplasat la cele două magazine pentru a-verifica realitatea celor spuse de F., angajaţii magazinelor (C.M. şi celălalt vânzător) confirmându-i respingerea creditului.
Martorul S.L. a declarat că în urmă cu 3 ani şi-a pierdut buletinul de identitate, fiindu-i eliberată pe termen de un an, o carte de identitate provizorie. Martorul a susţinut că nu a solicitat niciodată vreun credit de consum astfel că nu-şi explică cum figurează ca debitor al Băncii B.
Din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că pe numele martorului S.L., SC C.S. SRL Mediaş a facturat mărfuri în valoare de 3.010 RON în baza aprobării cererii de credit din 16 decembrie 2005 la Banca B. Agenţia Dumbrăveni, cerere contrasemnată şi ştampilată de angajata SC C.S. Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică a rezultat că adeverinţa falsă de salariat din 15 decembrie 2006 eliberată de SC S. SRL pe numele martorului a fost completată de V. (fostă S.) D.
Martorul S.M. a fost abordat la sfârşitul anului 2005 într-o staţie de autobuz de o persoană de sex masculin, care i-a promis suma de 2.000.000 ROL - în schimbul unei copii xerox după buletinul de identitate al martorului, lucru cu care martorul a fost de acord. Martorul a declarat că în acea zi nu l-a mai văzut pe acest bărbat şi nu a contractat vreun credit de consum.
Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că pe numele martorului s-au achiziţionat mărfuri în baza unei adeverinţe false de salariat din 20 decembrie 2005 emisă de SC M.G. & M.H. SRL Mediaş, în conţinutul căreia se menţiona în mod nereal că S.M. era angajat al acestei societăţi.
Mijloacele de probă administrate în cauză (declaraţia martorului, contractul de credit din 20 decembrie 2005, copia cărţii de identitate semnată şi ştampilată pentru conformitate de angajatul SC E. SRL, factura din 21 decembrie 2005 pentru bunuri în valoare de 2575,40 RON), nu o implică pe V.D. în comiterea acestui act material de înşelăciune, şi prin urmare probatoriul administrat nu a confirmat săvârşirea înşelăciunii de către inculpata V.D. astfel cum s-a reţinut în actul de sesizare a instanţei.
Întrucât raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 efectuat în faza de urmărire penală a conchis că scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu pentru martor, aparţine inculpatei V. (S.) D., în sarcina acesteia s-a reţinut în mod legal de instanţa de fond că acest act material se va reţine doar la comiterea infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Martora T.E.A. a declarat că la sfârşitul anului 2005 a fost abordată pe stradă de un bărbat care i-a oferit 7.000.000 ROL în schimbul contractării de către martoră a unui credit de consum şi fiind de acord martora s-a deplasat cu această persoană neidentificată la magazinul E. din Mediaş,, unde a observat că persoana a prezentat o adeverinţă emisă de o firmă din Suceava pe care erau trecute datele de identitate ale martorei. Martora a semnat mai multe documente, după care a plecat, fără a cunoaşte ce mărfuri au fost ridicate şi nici valoarea acestora.
Probele dosarului (depoziţia martorei, contractul de credit din 18 noiembrie 2005, fişa de verificare a documentelor din dosarul de credit, factura fiscală din 18 noiembrie 2005 pentru bunuri în valoare de 2734,70 RON, copia cărţii de identitate, înscrisuri contrasemnate şi ştampilate de angajatul SC E. SRL) nu au dovedit însă într-un mod indubitabil comiterea de către inculpata V.D. a acestui act material de înşelăciune, neconfirmându-se cele imputate prin rechizitoriu.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 întocmit în faza de urmărire penală a concluzionat că scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu din 18 noiembrie 2005 emisă de SC A.M. SRL Suceava pentru martor, aparţine inculpatei V. (S.) D. iar faţă de aceste concluzii în sarcina inculpatei V.D. s-a reţinut doar comiterea actului material ce intră în componenţa infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Martorul D.F. s-a deplasat împreună cu F.E. în faţa magazinului C.S. din Mediaş, loc în care V.Ş. i-a solicitat martorului să semneze un act pe care martorul l-a semnat fără să-l citească.
În fapt, în baza adeverinţei de salariat false din 19 ianuarie 2006 emanând de la SC R.I. SRL Mediaş, pe numele martorului a fost aprobat creditul de consum pentru mărfuri în valoare de 2.474 RON.
Declaraţiile martorului se coroborează cu contractul de credit din 19 ianuarie 2006 întocmit de Banca BR. Finance Credite Consum SRL pe numele D.P., cu factura fiscală din 19 ianuarie 2006 pentru bunuri în valoare de 2474 RON, cu copia cărţii de identitate a martorului D.F. copie confirmată prin semnare şi ştampilare de C.M., angajata SC C. SRL. De asemenea, raportul de constatare tehnico-ştimţifică din 29 ianuarie 2007 întocmit în faza de urmărire penală a concluzionat că scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu pentru martor, aparţine inculpatei V. (S.) D.
Şi în cazul martorei C.S. s-a dovedit că inculpata V.D. a întocmit în fals o adeverinţă de salariu, din concluziile raportului de constatare tennico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2007 întocmit în faza de urmărire penală rezultând că scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu pentru martor, aparţine inculpatei V. (S.) D.
În cursul anului 2005, M.S.A. s-a întâlnit în faţa magazinului A. din Mediaş cu inculpatul V.Ş. V.Ş. i-a spus acestuia că îl poate ajuta să obţină bunuri cu plata în rate, urmând să îi procure inculpatului şi documentele necesare pentru obţinerea creditului.
După această convorbire, V.Ş. l-a contactat telefonic pe un angajat al magazinului care i-a transmis că a fost aprobat creditul pe numele lui M.S.A. În continuare, cei doi s-au deplasat la magazin, loc în care M.S.A. a semnat mai multe documente pentru obţinerea creditului de consum. În baza acestor documente, s-a aprobat un credit în valoare de 2559,80 RON, suma reprezentând contravaloarea unei combine frigorifice şi a unui televizor S.
M.S.A. a declarat că nu a ridicat nici unul dintre cele două bunuri, în schimb, a primit de la V.Ş. suma de 500 RON ca şi comision pentru creditul contractat.
La dosar se găsesc declaraţiile lui M.S.A., plângerea formulată de SC R. IFN SA, contractul de leasing financiar din 19 iulie 2005, declaraţie pe proprie răspundere în vederea achiziţionării de produse pe programul doar cu buletinul, factura fiscală din 19 iulie 2005 pentru bunuri în valoare de 2559,80 RON, acord de preluare, consultare a informaţiilor, copia cărţii de identitate semnată şi ştampilată pentru conformitate de angajatul SC E. SRL, procese-verbale de prezentare pentru recunoaştere conform cărora M.S.A. l-a recunoscut pe V.Ş., K.J.L. (angajatul SC E. SRL), V.I.
V.M. a susţinut că nu a achiziţionat vreodată bunuri cu plata în rate de la magazinul E. din Mediaş. De asemenea a susţinut că nu a semnat niciun document, factură, formular de poprire, declaraţie pe propria răspundere.
Cu toate acestea, V.M. figurează în evidenţele SC R. IFN SA Cluj debitor cu suma de 2679,70 RON, sumă reprezentând achiziţia cu plata în rate a unei combine frigorifice, cuptor cu microunde şi maşină de spălat.
Creditul de consum a fost aprobat în baza adeverinţei de salariat false din 19 august 2005 completată de inculpata V.D. în care s-a atestat în mod neadevărat că susnumitul era angajat al SC C.P. SRL Mediaş în calitate de mecanic, V.M. precizând că niciodată nu a fost angajat al SC C.P. SRL Mediaş.
În data de 16 august 2005, la domiciliul lui D.P.A. au venit V.Ş. şi V.D. invitându-l la un bar unde inculpata V.D. a completat o adeverinţă de salariu şi un formular de poprire, pe care le-a dat învinuitului D.P.A. să le semneze.
Cei doi - V.Ş. şi V.D. au luat documentele iar a doua zi, D.P.A. împreună cu V.Ş. şi V.D. s-au deplasat la magazinul E. din Mediaş, unde angajatul K.L. i-a dat să semneze documentele de creditare.
D.P.A. a susţinut că nu a ridicat de la magazin niciun produs, dar în schimb a primit de la V.Ş. suma de 600 RON.
La dosar sunt: declaraţiile date de D.P.A. (în care acesta a mai arătat că niciodată nu a fost angajat la SC C.P. SRL Mediaş), contractul de leasing financiar din 17 august 2005, declaraţie pe proprie răspundere, copia cărţii de identitate semnată şi ştampilată pentru conformitate de angajatul SC E. SRL, factură fiscală din 17 august 2005 pentru bunuri în valoare de 2599,80 RON, acord de transmitere, preluare, consultare informaţii, formular de poprire, adeverinţă de salariu din 16 august 2005 emisă de SC C.P. SRL Mediaş, procese-verbale de prezentare pentru recunoaştere şi planşe fotografice aferente din care rezultă recunoaşterea inculpaţilor V.Ş., V.D. şi a lui K.J.L., raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 21 iunie 2007 care a concluzionat că scrisul de mână cu care s-a completat adeverinţa de salariu aparţine inculpatei V. (S.) D., adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu din care reiese că D.P.A. nu figura angajat la SC C.P. SRL Mediaş.
În mod asemănător au procedat inculpatul V.Ş. şi inculpata V.D. folosind o adeverinţă falsă emisă pe numele Ş.D. (adeverinţa din 14 septembrie 2005 emisă de SC P. SRL Mediaş), în care s-a menţionat în mod neadevărat că Ş.D. era angajată ca vânzătoare la SC P. SRL Mediaş.
În baza acestei adeverinţe a fost aprobat de SC R. IFN SA Cluj creditul de consum, pentru bunuri în valoare de 2285,70 RON.
Critica D.I.I.CO.T. privind greşita achitare a inculpaţilor pentru comiterea infracţiunilor de sprijinire/aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este nefondată faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003 care defineşte grupul infracţional organizat ca fiind "grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioada şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
În accepţiunea textului legal susmenţionat, există infracţiunea de aderare/sprijinire grup infracţional organizat, a cărui iniţiere sau constituire se încadrează în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, dacă inculpaţii au săvârşit una din infracţiunile grave enumerate de lege, respectiv omor, omor calificat, omor deosebit de grav, lipsire de libertate în mod ilegal, sclavie, şantaj ori infracţiuni contra patrimoniului, care au produs consecinţe deosebit de grave;
Astfel, Curtea de apel a constatat că în mod legal instanţa de fond a reţinut că latura obiectivă a infracţiunii prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu se poate realiza dacă grupul infracţional nu a săvârşit infracţiuni cu consecinţe deosebit de grave.
Înţelesul de fapte ce produc „consecinţe deosebit de grave" este explicit stabilit de art. 146 C. pen., semnificând faptele ce cauzează pagube materiale de 200.000 RON. Dar în cauza de faţă, după a rezultat din probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, prejudiciul total cauzat de inculpaţi nu a fost mai mare de 200.000 RON.
Totodată, se mai constată că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T., s-au imputat inculpaţilor infracţiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi cu referire la art. 2 pct. 2, 4 din Legea nr. 39/2003.
Cu privire la infracţiunile de lipsire de libertate, şantaj, vizate de pct. 2, 4 ale art. 2 din Legea nr. 39/2003, instanţa de apel a constatat, în acord cu instanţa de fond, că în dosarul de faţă, prin niciun mijloc de probă nu s-a dovedit intenţia inculpaţilor C.M., V.Ş., V.I., V.D. de a sprijini sau adera la grupul infracţional organizat de Ţ.A. ş.a. în vederea comiterii acestor două tipuri de infracţiuni grave.
Pentru aceste motive, nefiind întrunite cerinţele cumulativ necesare pentru realizarea laturii obiective şi subiective a infracţiunii prevăzute de art. 7 raportat la art. 2 pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în mod legal instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor C.M., V.Ş., V.I., V.D. pentru comiterea acestei infracţiuni.
Analizând în continuare criticile formulate de apelantul D.I.I.C.O.T. privind greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei C.M., precum şi criticile formulate de inculpaţii V.Ş., V.I. şi V.D. sub acelaşi aspect al individualizării judiciare a pedepsei Curtea de apel a constatat că aceste critici sunt nefondate.
S-a reţinut că inculpaţii au avut rolul esenţial în desfăşurarea activităţii infracţionale activitate care s-a derulat pe parcursul unei perioade relativ îndelungate iunie 2005 - ianuarie 2006, numărul mare de acte materiale, valoarea prejudiciului dovedit în cauză.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile formulate.
Împotriva deciziei penale nr. 36/A din data de 20 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba lulia precum şi inculpaţii V.Ş. şi C.M.
Prin motivele scrise de recurs Parchetul a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi a susţinut că, în mod greşit, a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de procuror, prin înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen. în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii V.Ş., V.I., V.D. şi C.M. Totodată, a.învederat că procurorul nu a cerut schimbarea încadrării juridice aşa cum greşit s-a reţinut, iar instanţa a omis să pună în discuţia părţilor această chestiune. Totodată, prin invocarea aceluiaşi caz de casare a fost criticată soluţia de achitare a inculpaţilor anterior menţionaţi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003. În consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului, casare a ambelor hotărâri şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea conexării cu Dosarul nr. 1906/85/2006 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu iar, în subsidiar, pronunţarea unei hotărâri în sensul celor solicitate.
Cu prilejul dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a arătat că nu susţine critica referitoare la faptul că procurorul nu a solicitat schimbarea de încadrare juridică, iar instanţa de fond în mod greşit a dispus schimbarea încadrării juridice în lipsa unei asemenea cereri şi fără a pune chestiunea în discuţia părţilor. De asemenea, nu a susţinut motivul de recurs vizând greşita înlăturare a agravantei prevăzute de alin. (5) al art. 215 C. pen. În acest sens, a susţinut că nu poate exista o vătămare a procurorului cu privire la acest aspect şi, de fapt, nu se critică fondul schimbării de încadrare, fiind acceptat de către D.I.I.C.O.T. că nu erau îndeplinite condiţiile pentru reţinerea agravantei prevăzute în alin. (5) al art. 215 C. pen. Totodată, a criticat soluţia de achitare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în sensul că, în mod greşit, instanţa nu a examinat incidenţa art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Sub acest aspect a învederat că este evident că nu e vorba de art. 7 pentru că înşelăciunea nu a produs consecinţe deosebit de grave, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 39/2003.
De asemenea, a arătat că nu critică situaţia de fapt şi că soluţia de condamnare pentru art. 8 din Legea nr. 39/2003 se impunea faţă de situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel.
Faţă de situaţia de fapt reţinută şi de omisiunea evidentă a instanţei de apel care nu a examinat dacă în cauză nu era cumva incidentă vreo altă infracţiune, reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea recursului declarat de Parchet, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. sau de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. şi condamnarea inculpaţilor la pedepse egale cu minimul special de 3 ani închisoare, cu păstrarea modalităţilor de executare stabilite de către instanţa de fond şi instanţa de apel, respectiv cu suspendare sub supraveghere pentru recurenta intimată inculpată C.M. şi, faţă de pedepsele mai mari, pentru ceilalţi inculpaţi aplicate pentru înşelăciune, cu executare.
Suplimentar faţă de motivele de recurs formulate de Parchet, prin invocarea în favoarea inculpaţilor a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., a solicitat instanţei să observe că infracţiunile de fals au fost săvârşite în perioada decembrie 2004 - ianuarie 2005, or, faţă de termenul de prescripţie de 7 ani şi 6 luni, răspunderea penală pentru aceste infracţiuni s-a prescris ulterior pronunţării hotărârii instanţei de apel, respectiv în luna iulie 2013.
Prin urmare, a solicitat încetarea procesului penal pentru aceste infracţiuni.
A arătat că nu susţine cea de a treia solicitare din motivele scrise de recurs, în sensul de a fi trimis dosarul pentru a se conexa la un alt dosar, în care ar fi judecate alte persoane cu privire la grup, întrucât instanţa de apel a reţinut că există un grup în situaţia de fapt pe care a expus-o.
De asemenea, procurorul a arătat că nu susţine motivul referitor la casarea cu trimitere, de altfel, pct. 172 nici nu permite casarea cu trimitere.
Inculpatul V.Ş., prin motive scrise de recurs, a invocat incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 14, 172 şi 20 C. proc. pen., susţinând că i s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen., în mod eronat a fost omisă aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi nu s-a făcut aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la dispoziţia legală menţionată.
Cu prilejul dezbaterilor apărătorul din oficiu al inculpatului V.Ş. a reiterat aceste motive, solicitând, în plus faţă de motivele scrise, să se constate prescrisă infracţiunea de uz de fals.
Inculpata C.M. nu a depus motive scrise de recurs, însă cu prilejul dezbaterilor apărătorul din oficiu al acesteia a criticat hotărârea atacată sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de uz de fals, solicitând să se constate că s-a prescris răspunderea penală cu privire la această faptă, urmând să se dispună încetarea procesului penal.
Înalta Curte notează că, în raport cu data pronunţării deciziei recurate, sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia la data de 20 februarie 2013, ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă că prin limitarea obiectului judecăţii în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Examinând recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia precum şi de inculpaţii V.Ş. şi C.M., conform dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată următoarele:
Inculpaţii V.Ş. şi C.M. nu au depus motive de recurs în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., astfel că, în prezenta cale de atac, vor putea fi examinate doar cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Cu privire la termenul de depunere a motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursurile au fost înregistrate la această instanţă la 17 iunie 2013, primul termen de soluţionare a recursului fiind stabilit la 22 noiembrie 2013. Recurenţii inculpaţi au fost înştiinţaţi cu privire la acest termen, inclusiv cu privire la obligaţia motivării recursurilor şi consecinţele nerespectării termenului prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., încă din data de 25 iunie 2013 (dovada de îndeplinire a procedurii de citare).
De altfel, prin cererile de recurs, formulate prin avocaţi C.C. şi V.V., apărători aleşi, în apel, ai inculpaţilor V.Ş. şi C.M., s-a menţionat că motivele de recurs vor fi depuse până la primul termen de judecată, printr-un memoriu separat.
Potrivit art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., recursul trebuie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată.
Recurenta inculpată C.M. nu a depus motive scrise de recurs.
Recurentul inculpat V.Ş. a formulat motivele de recurs cu depăşirea acestui termen, înregistrate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 17 ianuarie 2014 şi respectiv, 20 ianuarie 2014.
Conform art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., în cazul în care nu se respectă termenul prev. de alin. (2) al art. 38510 C. proc. pen. anterior, instanţa de recurs examinează numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.
Criticile recurentului inculpat V.Ş. privind omisiunea instanţei de fond de a face aplicarea art. 3201 C. proc. pen., se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., care a fost exclus din categoria acelora care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat, depunerea motivelor scrise de recurs în termenul prevăzut de lege.
Prin urmare, faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de 172, nu va proceda la examinarea criticilor formulate de inculpat, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Totodată, critica recurentului inculpat V.Ş., privind omisiunea instanţei de fond de a face aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce priveşte aplicarea art. 3201 C. proc. pen., nu mai poate fi examinată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 20 C. proc. pen. întrucât a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013.
De altfel, admiţând că aplicarea legii penale mai favorabile se poate face prin prisma dispoziţiilor constituţionale, prev. de art. 15 alin. (2), solicitarea este neîntemeiată întrucât declaraţia notarială depusă de către inculpat prin care a solicitat aplicarea procedurii simplificate a fost redactată la data de 11 octombrie 2012. Este adevărat că inculpatul era în situaţie tranzitorie, în sensul că cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, însă O.U.G. nr. 121/2011, care reglementează această situaţie tranzitorie, prevede expres că declaraţia de recunoaştere trebuie făcută la primul termen care urmează intrării în vigoare a acestei ordonanţe, or, acest termen era în luna ianuarie 2012, iar inculpatul a făcut declaraţia notarială după 10 luni, respectiv la data de 11 octombrie 2012.
În ceea ce priveşte criticile inculpatului V.Ş. vizând greşita individualizare a pedepsei, acestea nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., întrucât prin Legea nr. 2/2013 textul menţionat a fost modificat, prin înlăturarea tezei privind greşita individualizare a pedepsei, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul a criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, considerată prea aspră în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele sale personale, situaţie exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit dispoziţiei legale anterior menţionate.
Totodată, Înalta Curte constată că criticile recurentului nu pot fi examinate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. care se iau în considerare din oficiu.
Cu privire la critica formulată de Parchet vizând greşita achitare a inculpaţilor C.M., V.Ş., V.I. şi V. (fostă S.) D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Iniţial, prin motivele scrise de recurs, Parchetul a invocat omisiunea instanţei de fond de a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării agravantei prev. de alin. (5) al art. 215 C. pen. dar şi greşita achitare pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 ca o consecinţă a împrejurării că înşelăciunea nu a produs consecinţe deosebit de grave, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 39/2003.
Cu prilejul dezbaterilor, procurorul a arătat că nu susţine primul motiv de recurs, respectiv, cel referitor la procedura schimbării încadrării juridice, care ar constitui o încălcare a dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., sancţionată cu o nulitate relativă. În acest sens a susţinut că nu s-a produs vreo vătămare ca urmare a omisiunii de a se pune în discuţie schimbarea încadrării juridice cu atât mai mult cu cât, de fapt, nu înţelege să critice fondul schimbării de încadrare, fiind acceptat de către D.I.I.C.O.T. că aceasta a fost corectă.
Cu toate acestea, a arătat că înţelege să critice, prin invocarea cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., soluţia de achitare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Sub acest aspect a învederat că deşi este evident că înşelăciunea nu a produs consecinţe deosebit de grave, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, instanţa nu a examinat dacă în condiţiile în care a ajuns la concluzia că nu erau îndeplinite condiţiile reţinerii art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu a examinat incidenţa dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 39/2003.
În raport cu stadiul procesual al cauzei, a arătat că nu critică situaţia de fapt ci încadrarea juridică care corespunde acesteia, context în care apreciază că se impunea condamnarea inculpaţilor pentru art. 8 din Legea nr. 39/2003, la pedepse egale cu nrinimul special de 3 ani închisoare, cu păstrarea modalităţilor de executare stabilite de către instanţa de fond şi instanţa de apel, respectiv cu suspendare sub supraveghere pentru recurenta intimată inculpată C.M. şi, faţă de pedepsele mai mari, pentru ceilalţi inculpaţi aplicate pentru înşelăciune, cu executare.
Având în vedere critica formulată, Înalta Curte constată că acesta se circumscrie cazului de casare invocat de procuror, respectiv art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., din moment ce se invocă că hotărârea, în ceea ce priveşte soluţia de achitare, este contrară legii.
Motivul de recurs poate fi examinat prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., fiind invocat de Parchet în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. (cazul de casare fiind exclus din categoria acelora care se iau în considerare din oficiu).
Întrucât în reglementarea actuală a recursului, ca a doua cale ordinară de atac, nu este admisă o nouă apreciere a probelor de către instanţa de recurs, pentru a opera acest caz de casare este necesar ca încălcarea legii penale cu consecinţa pronunţării unei hotărâri contrare legii să rezulte din faptele astfel cum au fost stabilite de către instanţa de fond.
Faptele reţinute de instanţa de fond, care corespund acuzaţiei vizând săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, constau în aceea că, în cursul anului 2004, inculpaţii C.M., V.Ş., V.I. şi V.D. s-au constituit într-un grup infracţional alături de inculpaţii Ţ.A., C.S.V., C.S., O.G., cunoscut pe raza municipiului Mediaş din judeţul Sibiu ca fiind „clanul C.".
Inculpaţii anterior menţionaţi nu realizau venituri materiale şi nu aveau locuri de muncă, aşa încât activitatea lor infracţională s-a diversificat. Cu timpul, dorind ca activitatea lor infracţională să nu fie descoperită, pentru a-şi realiza scopul propus, respectiv obţinerea de beneficii materiale, s-a născut necesitatea de a lucra în grup, aşa încât fiecare dintre inculpaţi urma să se ocupe de anumite activităţi necesare realizării profitului financiar rezultat din comiterea de infracţiuni în dauna avutului privat.
Astfel, grupul organizat a avut o structură bine definită, formată din mai mulţi membri având sarcini, atribuţii şi responsabilităţi în funcţie de pregătirea şi abilitatea specifică a fiecăruia, existând o legătură permanentă între membri grupului.
Pentru realizarea unor beneficii materiale, activitatea ilicită a grupului s-a axat pe comiterea de infracţiuni de înşelăciune, prin achiziţionarea unor produse electrocasnice şi electronice de la magazinele de pe raza municipiului Mediaş şi Dumbrăveni din judeţul Sibiu, magazine care comercializau astfel de produse cu plata în rate.
În acest scop, inculpaţii Ţ.A., C.S.V., V.Ş., V.I. s-au interesat care este procedura de achiziţionare a produselor de la magazinele care aveau ca obiect de activitate comercializarea produselor electrocasnice şi electronice, precum şi tehnică de calcul. Cu această ocazie, inculpaţii au aflat că vânzarea produselor se poate face cash sau în rate.
Constatând că pentru vânzarea produselor electrocasnice şi electronice pe baza buletinului de identitate sau a adeverinţei de salariu procedura era relativ simplă, inculpaţii s-au preocupat de găsirea unor persoane cu venituri modeste, de cele mai multe ori fără pregătire şcolară, în sensul că aceştia nu ştiau să citească sau să scrie, fără surse de venit, cărora le promiteau sume cuprinse între 1.000.000 şi 5.000.000 ROL pentru a-i gira să cumpere produse cu plata în rate sau promiţându-le că nu vor plăti ratele de credit, care vor fi plătite de inculpaţi. Alteori inculpaţii promiteau victimelor că în schimbul contractării creditelor, acestea vor fi încadrate în muncă la firmele unde inculpaţii spuneau în mod mincinos că sunt patroni sau în străinătate.
De asemenea, s-a reţinut că din probele administrate rezultă că inculpata C.M., angajată a magazinului „C.S." din Mediaş a fost atrasă să sprijine grupul infracţional constituit de inculpatul Ţ.A., V.Ş., V.I., V.D. şi prin activităţile pe care aceasta le desfăşura, avea în cadrul grupului atribuţii de îndrumare a modului de întocmire a documentaţiei, de preluare a persoanelor care veneau la magazin să semneze actele, aceasta dădea consultanţă membrilor grupului infracţional atunci când aceştia trebuiau să întocmească cererile de credit sau adeverinţele de salariat.
De asemenea, inculpata C.M. era cea care îi anunţa pe inculpaţi cu privire la stadiul dosarelor de credit şi cu privire la momentul în care marfa trebuia ridicată şi îi anunţa pe aceştia când potenţialele victime veneau la magazin şi se interesau de stadiul aprobării creditului sau când victimele trebuiau aduse pentru a semna actele de credit.
Inculpatul V.Ş. (zis „F." sau „N.") este persoana care a comis acelaşi gen de fapte de înşelăciune ca şi Ţ.A., cei doi ţinând legătura în permanenţă şi sfâtuindu-se cum să procedeze pentru a-şi spori veniturile. În activitatea infracţională, V.Ş. conlucra cu fratele său V.I. şi o cumnată de-a lor - V.D. (fostă S.D.).
Între cei trei „atribuţiile" erau împărţite în sensul că V.I. racola şi el persoane fără pregătire, pe care, în schimbul amăgirii cu un comision modic, le determina să predea inculpatului cartea sau buletinul de identitate, pentru ca ulterior inculpata V.D. să completeze în fals adeverinţe de salariat prin care se atesta în mod mincinos că aceste persoane erau angajate ale unor societăţi comerciale. Pe baza acestor adeverinţe, băncile aprobau creditul de consum, iar bunurile care trebuiau ridicate de aceste persoane, devenite fără voia lor debitori bancari, erau ridicate de inculpaţii V.Ş., V.I. şi V.D. care le valorificau prin vânzare obţinând astfel venituri ilicite.
Pornind de la situaţia de fapt anterior redată, Înalta Curte observă că faptele inculpaţilor nu se mai înscriu în modelul instituit de norma de incriminare prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, prin neîndeplinirea condiţiei prev. de art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 şi anume infracţiunile contra patrimoniului, care au constituit scopul grupului nu au produs consecinţe deosebit de grave;
Cu toate acestea, instanţa are obligaţia ca în situaţia restrângerii sferei de incidenţă a textului în care fapta a fost încadrată iniţial, să verifice dacă fapta nu-şi găseşte corespondent într-o altă infracţiune cu care prima are o arie comună a ilicitului penal.
Astfel, dacă constată că un alt text de lege prevede şi sancţionează fapta cu a cărei judecare a fost sesizată, care poate conduce la stabilirea unui alt temei juridic al răspunderii penale decât cel arătat prin actul de sesizare, instanţa ar trebui să stabilească, în mod prioritar, o încadrare juridică corectă a faptei şi în raport cu acesta să analizeze îndeplinirea condiţiilor constitutive ale infracţiuni.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Noţiunea "grup infracţional organizat" este definită în art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 ca fiind grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
Aşadar, la condiţiile de existenţă a pluralităţii constituite, care sunt descrise de legiuitor (grup structurat, format din 3 sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat) s-au adăugat două cerinţe specifice, pentru ca grupul să fie un grup infracţional organizat în sensul Legii nr. 39/2003 şi anume, infracţiunea pentru săvârşirea cărei s-a constituit pluralitatea să fie una gravă, în sensul art. 2 lit. b) din aceeaşi lege, fiind enumerate, printre altele, şi infracţiunile contra patrimoniului, care au produs consecinţe deosebit de grave iar grupul să fi urmărit un avantaj financiar sau material.
În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat, se pedepseşte după caz, potrivit art. 167 sau art. 323 C. pen.
Examinând cele două texte, Înalta Curte notează că acţiunile care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunilor prev. de art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003, dar şi art. 323 C. pen. - iniţiere, constituire, aderare, sprijinire - sunt identice.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţi, elementele situaţiei de fapt reţinute de instanţa de fond relevă realizarea elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Totodată, are în vedere că în sfera de incidenţă a art. 8 din Legea nr. 39/2003 intră pluralitatea constituită în vederea săvârşirii altor infracţiuni decât cele prevăzute în art. 2 lit. b) din aceeaşi lege şi că aceasta include săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, care reprezintă infracţiunile scop în prezenta cauză.
Ca atare, Înalta Curte constată că, în mod greşit, instanţa de apel nu a examinat incidenţa dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 39/2003, în condiţiile în care a constatat că nu sunt întrunite condiţiile pentru reţinerea art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Examinând cauza din această perspectivă, Înalta Curte constată că faptele reţinute de instanţa de fond, care corespund acuzaţiei vizând săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, întrunesc, prin raportare la modalitatea faptică concretă de comitere, elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen.
Prin urmare, în baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică cu privire la inculpaţii C.M., V.Ş., V.I. şi V. (fostă S.) D. din infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) pct 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. va dispune condamnarea inculpaţilor la câte o pedeapsa de 3 ani închisoare fiecare.
O critică comună a Parchetului şi a inculpaţilor C.M. şi V.Ş., invocată în dezbateri, se referă la împrejurarea că, în ceea ce priveşte infracţiunile de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. reţinute în sarcina inculpaţilor C.M., V.Ş. şi V.I. şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. reţinută în sarcina inculpatei V. (fostă S.) D., a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Parchetul a susţinut incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. care nu a fost invocat în termen şi nu poate fi luat în considerare din oficiu.
Cu toate acestea, în cazul în care răspunderea penală s-a prescris, acţiunea penală s-a stins şi nu mai poate fi exercitată decât în cazul în care inculpaţii solicită continuarea procesului penal.
În cauză, inculpaţii au cerut să se constate că răspunderea penală s-a prescris, în ceea ce priveşte infracţiunile de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen.
Chiar dacă critica nu se subsumează niciunuia dintre cazurile de casare ce pot fi examinate din oficiu, Înalta Curte apreciază că din moment ce se invocă stingerea acţiunii penale, examinarea împrejurării că răspunderea penală s-a prescris este o chestiune de ordine publică, prealabilă analizării recursului prin intermediul cazurilor de casare.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că pentru infracţiunile de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. reţinute în sarcina inculpaţilor C.M., V.Ş. şi V.I. şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. reţinută în sarcina inculpatei V. (fostă S.) D., legea prevede o pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani. De asemenea, constată că faptele menţionate au fost săvârşite în formă continuată, în perioada decembrie 2004 - ianuarie 2006 iar termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, calculat potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) precum şi art. 124 C. pen., este de 7 ani şi 6 luni care a început să curgă în ianuarie 2005 şi s-a împlinit în iulie 2013.
Astfel, răspunderea penală a inculpaţilor cu referire la infracţiunile menţionate s-a prescris în cursul lunii iulie 2013, ulterior pronunţării hotărârii instanţei de apel.
Prin urmare, critica este întemeiată urmând a se constata că a intervenit prescripţia răspunderii penale şi a se dispune încetarea procesului penal faţă de inculpaţi cu referire la infracţiunile menţionate.
Ca atare, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatei C.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., împotriva inculpaţilor V.Ş. şi V.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi împotriva inculpatei V. (fostă S.) D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi inculpaţii V.Ş. şi C.M.
Va casa, în parte, decizia penală nr. 36/A din data de 20 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi sentinţa penală nr. 62 din 14 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu şi rejudecând:
În baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică cu privire la inculpaţii C.M., V.Ş., V.I. şi V. (fostă S.) D. din infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen.
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatei C.M. şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 31 alin. (2) raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatei C.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. va condamna pe inculpata C.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpata C.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Va menţine dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului V.Ş., va înlătura sporul de 2 luni închisoare şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- 3 ani şi 4 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. va condamna pe inculpatul V.Ş. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. cu pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpatul V.Ş. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului V.I., va înlătura sporul de o lună închisoare şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- 3 ani şi 2 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 10 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. va condamna pe inculpatul V.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. cu pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpatul V.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 2 luni închisoare.
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei V. (fostă S.) D., va înlătura sporul de 2 luni închisoare şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- 3 ani şi 4 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an şi 2 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. va condamna pe inculpata V. (fostă S.) D. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. cu pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpata V. (fostă S.) D. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului iar onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de câte 300 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba lulia şi inculpaţii V.Ş. şi C.M.
Casează, în parte, decizia penală nr. 36/A din data de 20 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi sentinţa penală nr. 62 din 14 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu şi rejudecând:
În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică cu privire la inculpaţii C.M., V.Ş., V.I. şi V. (fostă S.) D. din infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 2, 4, 5 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen.
I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatei C.M. şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 31 alin. (2) raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei C.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpata C.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pentru infracţiunea prev. de art. .8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpata C.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Menţine dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.
II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului V.Ş., înlătură sporul de 2 luni închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- 3 ani şi 4 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul V.Ş. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. cu pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpatul V.Ş. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare.
III. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului V.I., înlătură sporul de o lună închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- 3 ani şi 2 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 10 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul V.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003.rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. cu pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpatul V.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 2 luni închisoare.
IV. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei V. (fostă S.) D., înlătură sporul de 2 luni închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- 3 ani şi 4 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an şi 2 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpata V. (fostă S.) D. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. cu pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpata V. (fostă S.) D. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului iar onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de câte 300 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 30 ianuarie 2014.
Părțile dosarului
(conform datelor publicate pe portalul instanțelor)
- PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - D.I.I.C.O.T. - SERVICIUL TERITORIAL ALBA IULIA - Recurent
- POP (fostă PANTEA) SILVIA - Intimat (parte civilă)
- COSTEA MARCELUȚA - Recurent (intimat inculpat)
- VASILE IONICĂ - Intimat (inculpat)
- VASILE (fostă SUSAN) DORINA - Intimat (inculpat)
- SC BCR ASIGURĂRI VIENNA INSURANCE GROUP SA - SUCURSALA SIBIU - Intimat (parte civilă)
- BRD FINANCE IFN - Intimat (parte civilă)
- SC RALFI IFN SA CLUJ NAPOCA - Intimat (parte civilă)
- IOȘCA MONICA - Intimat (parte civilă)
- ZĂRCULEA BIANCA LUCIANA - Intimat (parte civilă)
- BOCICOR TRAIAN - Intimat (parte civilă)
- GHEBENEL MARCELA - Intimat (parte civilă)
- CERCEA GHEORGHE - Intimat (parte civilă)
- CERCEA SIMONA MARIA - Intimat (parte civilă)
- ȚIFRAȘ MARIANA - Intimat (parte civilă)
- FODOR FRANCISC MARIAN - Intimat (parte civilă)
- PANTEA SILVIA - Intimat (parte civilă)
- PANTEA LIVIU SEBASTIAN - Intimat (parte civilă)
- ARION EUGEN - Intimat (parte vătămată)
- JELERIU DANA LIGIA - Intimat (parte vătămată)
- TOLLAS VLADIS - Intimat (parte vătămată)
- CĂLUGĂR IOAN - Intimat (parte vătămată)
- SC EOS KSI ROMANIA SRL - Intimat (parte civilă)
- SC BCR ASIGURĂRI VIENNA INSURANCE GROUP SA ASIGURĂRI SA - Intimat (parte civilă)
- SC IFN NEXT CAPITAL FINANCE SA PRIN SC EOS KSI ROMANIA SRL - Intimat (parte civilă)
- VASILE ȘTEFAN - Recurent (intimat inculpat)
- KRUK INTERNATIONAL SRL - Intimat (parte civilă)
- SC SECAPITAL SRL LUXEMBURG PRIN REPREZENTANT LEGAL KRUK INTERNAȚIONAL SRL - Intimat (parte civilă)
- SC RALFI IFN SA - Intimat (parte civilă)
- GHEBENEL (fostă BOCICOR) MARCELA - Intimat (parte civilă)
- EOS INTERNATIONAL BETEILIGUNGS - VERWALTUNGSGESELLSCHAFT MBH PRIN SC EOS KSI ROMANIA SRL - Intimat (parte civilă)
Termenele dosarului
| Dată de ședință | Oră începere ședință | |
|---|---|---|
| 22.11.2013 | 9:00 |
|
| 24.01.2014 | 9:00 |
|
| 30.01.2014 | 9:00 |
|
| ← ICCJ. Decizia nr. 303/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 36/2014. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
