ICCJ. Decizia nr. 304/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 304/2014

Dosar nr. 1097/2/2013*

Şedinţa publică din 28 ianuarie 2014

Asupra recursului de faţă,

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 03 iulie 2013 sub nr. 1097/2/2013, condamnatul N.P. a contestat executarea pedepsei închisorii de 10 ani 4 luni şi 25 zile închisoare şi 18.000 euro amendă, pronunţată prin Sentinţa penală nr. 205/F din 17 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 2135/2/2012.

În motivarea cererii, petentul a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 158 şi 159 din Legea nr. 302/2004 privind conversiunea condamnării, deoarece executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare.

De asemenea, a considerat că sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 449 C. proc. pen., coroborate cu art. 159 din Legea nr. 302/2004 deoarece sunt îndeplinite cele trei situaţii şi anume: concursul de infracţiuni, art. 33 şi 34 C. pen.; recidiva, art. 37 C. pen., acte materiale care intră în conţinutul aceleaşi infracţiuni.

În acest sens, a invocat Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a arătat ca legea română, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, permite adaptarea pedepsei în vederea executării acesteia în România prin hotărâre judecătorească, ori de câte ori instanţa constată că felul pedepsei privative de libertate, aplicate de statul de condamnare, sau durata pedepsei, este incompatibilă cu legislaţia română.

Or, prin ordonanţa de cumulare aritmetică a celor patru pedepse, nr. SIEP 796/2010 emisă la 11 octombrie 2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Roma, s-a dispus ca N.P. să execute 12 ani şi 10 luni închisoare precum şi 18.000 euro amendă.

Îndeplinirea celor trei condiţii expres stipulate de art. 146 din Legea nr. 302/2004 rezultă, în opinia petentului, din analiza faptelor săvârşite, momentul şi perioada acestora, precum şi legătura de cauzalitate.

Faptele au fost săvârşite în perioada 27 martie 2004 la 02 aprilie 2004, pentru care s-a dispus condamnare sa la 2 ani închisoare şi faptele săvârşite în perioada septembrie - octombrie 2005 pentru care a fost condamnat la 10 ani închisoare, sunt concurente şi sunt, de asemenea, acte infracţionale, care intră în conţinutul aceleaşi infracţiuni.

De asemenea, fapta infracţională săvârşită în perioada 04 octombrie 2005 prin care a fost condamnat la 5 luni închisoare şi cea săvârşită în perioada 26 martie 2008 prin care a fost condamnat tot la 5 luni închisoare sunt acte infracţionale ce intră în conţinutul aceleaşi infracţiuni.

Interpretând "lato-senso" faptele, contestatorul a arătat că sunt îndeplinite şi condiţiile art. 37 C. pen.

Pentru considerentele mai sus expuse, s-a apreciat că sunt incidente şi dispoziţiile art. 449 C. proc. pen., deoarece sunt îndeplinite condiţiile reglementate de acest text legal, fiindcă petentul a fost condamnat definitiv, prin patru hotărâri diferite, pentru mai multe infracţiuni.

S-a solicitat schimbarea condamnării de 12 ani şi 10 luni închisoare (stabilită de statul de condamnare prin cumulul aritmetic) în pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare, rezultată din cumulul juridic prevăzut de legislaţia română.

În baza art. 88 şi 89 C. pen., s-a solicitat deducerea din pedeapsa de 10 ani închisoare, rezultantă a cumulului juridic, a pedepselor de 2 ani, 1 luna şi 18 zile, executate prin sentinţele penale din 18 februarie 2005, 18 octombrie 2005 şi 28 martie 2008.

De asemenea, s-a mai solicitat, deducerea din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa din 08 februarie 2010, a 270 de zile de detenţie executate din 04 aprilie 2008 la data de 03 aprilie 2011, perioadă ce a fost dispusă pentru eliberarea anticipată, conform Ordonanţei nr. 1.591 RDO, emisă de biroul de supraveghere din Pescara şi a trimis ordinul de eliberare nr. 796/2010 de către Procurorul General, institutului de detenţie din Lanciano, Villa Stanazzo, N212/A.

Condamnatul a solicitat, totodată, emiterea unui nou mandat de executare care să cuprindă executarea pedepsei rezultantă din contopirea pedepselor aplicate de către statul italian.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 449 C. proc. pen. coroborate cu art. 157, 159 din Legea nr. 302/2004 şi pe prevederile Convenţiei Europene, în materie.

Prin Sentinţa penală nr. 60/F din 13 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul N.P., împotriva Sentinţei penale nr. 205/F din data de 17 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 2135/2/2010.

În esenţă, s-a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 205 din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin nerecurare, instanţa a optat pentru continuarea executării pedepsei, în cauză nefiind vorba de vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, astfel cum prevede art. 461 lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea contestatorului privind deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei de detenţie cuprinsă între 04 aprilie 2008 - 03 aprilie 2011, perioadă ce a fost dispusă pentru eliberarea anticipată conform Ordonanţei nr. 1591 RDO, emisă de biroul de supraveghere din Pescara, Curtea a constatat că este neîntemeiată în condiţiile în care prin sentinţa penală de recunoaştere şi transfer s-a dispus deducerea prevenţiei de la 04 aprilie 2008 la zi.

Totodată, stabilirea unei alte date de eliberare anticipată anterioară datei la care pedeapsa se consideră executată, de către autorităţile italiene, nu este opozabilă autorităţilor române, în cauză urmând a fi aplicabile dispoziţiile legii române privind liberarea condiţionată.

Prin Decizia penală nr. 1.780 din 24 mai 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admis recursul declarat de condamnatul N.P. împotriva Sentinţei penale nr. 60/F din 13 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost casată sentinţa penală şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, pe motiv că această hotărâre nu este motivată, situaţie ce face imposibilă analizarea legalităţii şi temeiniciei acesteia în raport de motivele de recurs invocate.

Rejudecând cauza după casare, instanţa de fond, constatând că este învestită cu soluţionarea unei cereri de conversiune a pedepsei, întemeiată pe dispoziţiile art. 159 alin. (1) din Legea 302/2004 republicată, reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 205/F din 17 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală, în dosarul nr. 2135/2/2012, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus recunoaşterea sentinţelor penale prin care a fost condamnat N.P. după cum urmează:

1. Sentinţa penală din 18 februarie 2005 pronunţată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma definitivă la data de 21 martie 2005 prin care a fost condamnat la 2 ani închisoare şi 600 de euro amendă, precum şi interzicerea drepturilor de a nu desfăşura niciun fel de activitate în cadrul instituţiilor de stat pe o perioadă de 2 ani, respectiv interzicerea drepturilor de a nu desfăşura niciun fel de activitate în cadrul tutelei şi curatelei pe o perioadă de 2 ani;

2. Sentinţa penală din 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma definitivă la data de 17 mai 2006 prin care a fost condamnat la 5 luni închisoare;

3. Sentinţa penală din 28 martie 2008 a Tribunalului Monocratic din Roma definitivă la data de 29 ianuarie 2009 prin care a fost condamnat la 5 luni închisoare;

4. Sentinţa penală din 18 februarie 2010 pronunţată de Curtea cu Juri de Apel din Roma definitivă la data de 23 septembrie 2010 prin care a fost condamnat la 10 ani închisoare şi 18.000 de euro amendă, precum şi interzicerea drepturilor de a profesa în cadrul instituţiilor de stat pe perioada deţinerii în regim privativ de libertate cât şi pentru totdeauna; ordonanţa de cumulare a pedepselor nr. SIEP 796/2010 emisă la 11 octombrie 2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Roma prin care s-a dispus contopirea pedepselor aplicate condamnatului prin Sentinţa penală din 18 februarie 2005 pronunţată de judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, Sentinţa penală din 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma, Sentinţa penală din 28 martie 2008 a Tribunalului Monocratic din Roma şi Sentinţa penală din 18 februarie 2010 pronunţată de Curtea cu Juri de Apel din Roma, stabilindu-se ca acesta să execute pedeapsa cumulată de 12 ani şi 10 luni închisoare, 18.600 de euro amendă, interzicerea de a profesa în cadrul instituţiilor publice pe o perioadă de 2 ani, interzicerea de a profesa în cadrul tutelei şi curatelei pe o perioadă de 2 ani, interzicerea de a profesa pentru totdeauna în cadrul instituţiilor de stat şi pe perioada executării pedepsei.

S-a dispus transferarea condamnatului N.P. în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepselor de 12 ani şi 10 luni închisoare, 18.600 de euro amendă, interzicerea dreptului de a profesa în cadrul instituţiilor publice, prev. de art. 64 lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, interzicerea dreptului de a profesa în cadrul tutelei şi curatelei, prev. de art. 64 lit. e) C. pen., pe o perioadă de 2 ani şi interzicerea dreptului de a profesa pentru totdeauna în cadrul instituţiilor de stat şi pe perioada executării pedepsei, prev. de art. 64 lit. b) C. pen.

A fost dedusă din pedeapsa rezultantă de 12 ani şi 10 luni închisoare perioada executată de la data de 02 aprilie 2004 la 15 decembrie 2005 (1 an, 8 luni şi 13 zile), de la 12 aprilie 2006 la 29 iulie 2006 (3 luni şi 18 zile) şi de la 26 martie 2008 la 28 martie 2008 (3 zile).

S-a constatat că la data de 30 iunie 2008 Tribunalul Monocratic din Roma a aplicat amnistia prevăzută de Legea nr. 241/2006 asupra pedepsei de 3 luni şi 15 zile închisoare, reprezentând restul de pedeapsă neexecutat din pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală din 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma.

S-a constatat că asupra restului de pedeapsă de 1 lună şi 15 zile închisoare din sentinţa penală din 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma (pedeapsă executată în perioada 03 octombrie 2005 - 17 noiembrie 2005) şi a pedepsei amenzii de 600 de euro din Sentinţa penală din 18 februarie 2005 pronunţată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma sunt incidente dispoziţiile legii de amnistie a statului italian nr. 241 din data de 31 iulie 2006.

Totodată, s-a stabilit că pedeapsa principală finală pe care condamnatul N.P. o mai are de executat este de 10 ani, 4 luni şi 25 zile de închisoare şi 18.000 euro amendă.

S-a constatat că data începerii executării pedepsei mai sus specificate este 04 aprilie 2008 şi-a dedus perioada executată de la 4 aprilie 2008 la zi.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 320 lei a fost suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Prima instanţă a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 159 alin. (1) din Legea 302/2004 republicată.

Totodată, având în vedere Decizia în interesul legii nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie, Secţiile Unite, prima instanţă a constatat că în speţă, atât felul pedepsei cu închisoarea la care petentul a fost condamnat în Italia, cât şi durata acesteia, sunt compatibile cu legislaţia română.

De asemenea, prin Sentinţa penală 205/F din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost dedusă corect perioada deja executată de condamnat, de la data de la 4 aprilie 2008 şi până la zi, conform actelor comunicate de autorităţile judiciare italiene.

În ceea ce priveşte solicitarea petentului privind deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei ce a fost dispusă de către autorităţile italiene pentru eliberarea anticipată, aceste aspecte pot fi luate în considerare doar la calculul fracţiei pe care acesta trebuie să o execute, ca şi condiţie prealabilă la examinarea unei cereri de liberare condiţionată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs contestatorul N.P.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecând, admiterea contestaţiei la executare, schimbarea cumulului pedepselor aplicate de statul de condamnare şi contopirea acestora, deoarece faptele sunt concurente şi deducerea din pedeapsa stabilită prin Sentinţa penală 205/F din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a unui număr de 360 de zile, care reprezintă perioada pe care acesta a executat-o prin efectuarea de zile muncă în timpul încarcerării sale-în statul de condamnare.

În susţinerea recursului, condamnatul N.P. a arătat că înţelege să conteste executarea pedepsei închisorii de 10 ani, 4 luni şi 25 zile închisoare şi 18.000 euro amendă, pronunţată prin Sentinţa penală nr. 205/F din 17 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. 2135/2/2012, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 158 şi 159 din Legea nr. 302/2004 privind conversiunea condamnării, deoarece executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate de contestatorul condamnat, precum şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare:

Potrivit art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., o pedeapsă definitiv aplicată poate fi modificată în faza de executare a acesteia numai dacă se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive decât cea prin care a fost stabilită, existenţa unui concurs de infracţiuni.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că instanţele italiene au dispus condamnarea contestatorului N.P. la următoarele pedepse:

- 2 ani închisoare în baza sentinţei penale din 18 februarie 2005, rămasă definitivă la 21 martie 2005, pronunţată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, pentru săvârşirea infracţiunilor de violare a normelor privitoare la imigraţia clandestină, prev. de art. 110 C. pen. italian şi art. 12 din Decretul-Lege nr. 286/98 şi exploatarea activităţii de prostituţie, prev. de art. 3 şi 4 din Legea nr. 75/58 şi art. 600 bis C. pen. italian, cu aplic. art. 81 C. pen. italian, constând în aceea că în perioada 27 martie - 02 aprilie 2004 a obligat prin constrângere mai multe părţi vătămate, inclusiv o minoră, să practice prostituţia.

- 5 luni închisoare, pronunţată prin Sentinţa din data de 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma, rămasă definitivă la 17 mai 2006, numitul N.P. a fost condamnat pentru săvârşire a infracţiunii de opunere a rezistenţei faţă de funcţionarii publici, prev. de art. 337 C. pen. italian, reţinându-se că la data de 04 octombrie 2005 l-a ameninţat şi a încercat să îl lovească cu un autovehicul pe un ofiţer de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

- 5 luni închisoare, stabilită prin Sentinţa din data de 28 martie 2008 a Tribunalului Monocratic din Roma, rămasă definitivă la 29 ianuarie 2009, numitul N.P. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de opunere a rezistenţei faţă de funcţionarii publici şi leziuni corporale, art. 337 C. pen. italian, art. 582 şi art. 585 C. pen. italian, constând în aceea că la data de 26 martie 2008 cu ocazia depistării sale de către organele de poliţie, a lovit un ofiţer de poliţie cauzându-i leziuni corporale pentru a căror vindecare au fost necesare 7 zile de îngrijiri medicale.

- 10 ani închisoare şi 18.000 euro amendă, dispusă prin sentinţa emisă la data de 18 februarie 2010 de Curtea cu Juri de Apel din Roma, rămasă definitivă la data de 23 septembrie 2010, numitul N.P. a fost condamnat pentru comiterea infracţiunilor de proxenetism în dauna minorilor şi viol agravat, prev. de art. 600 bis, art. 600 sexies alin. (3), art. 609 bis, art. 609 ter nr. 4 şi art. 609 septies nr. 4 din C. pen. italian, reţinându-se că prin constrângere fizică şi psihică a întreţinut relaţii sexuale cu o parte vătămată minoră, iar în perioada septembrie - octombrie 2005 a obligat-o să practice prostituţia.

Pedepsele aplicate condamnatului prin hotărârile mai sus-menţionate, pentru infracţiuni concurente, au fost cumulate prin ordonanţa nr. SIBP 796/2010 emisă la 11 octombrie 2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Roma, rezultând pedeapsa de 12 ani şi 10 luni închisoare şi 18 000 euro amendă, stabilită spre executare de către autorităţile judiciare italiene şi recunoscută ca atare de către instanţa judecătorească română, la momentul când a fost dispusă transferarea contestatorului condamnat N.P. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării acesteia, sub rezerva respectării felului pedepsei şi a duratei condamnării.

Totodată, se reţine că, în faza de executare, ulterioară realizării transferului condamnatului N.P., nu s-a mai constatat existenţa vreunei hotărâri definitive distincte de condamnare pentru alte infracţiuni concurente, ceea ce face inaplicabile dispoziţiile art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportate la cele ale art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen.

Pe de altă parte, prin hotărârea împotriva căreia condamnatul a formulat contestaţie la executare, s-a constatat că asupra restului de pedeapsă de 1 lună şi 15 zile închisoare din Sentinţa penală din 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma (pedeapsă executată în perioada 03 octombrie 2005 - 17 noiembrie 2005) şi a pedepsei amenzii de 600 de euro din Sentinţa penală din 18 februarie 2005 pronunţată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma sunt incidente dispoziţiile legii de amnistie a statului italian nr. 241 din data de 31 iulie 2006, stabilindu-se că pedeapsa principală finală pe care condamnatul N.P. o mai are de executat este de 10 ani, 4 luni şi 25 zile de închisoare şi 18.000 euro amendă.

Potrivit art. 159 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, schimbarea condamnării, prin conversiune, fie şi după transferarea persoanei condamnate, poate avea loc numai dacă felul pedepsei aplicate în străinătate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română.

Procedura de aplicare a conversiunii condamnării se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normelor juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Prin urmare, câtă vreme cetăţeanul român condamnat în străinătate pentru una sau mai multe infracţiuni săvârşite pe teritoriul acelui stat nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cetăţeanul român condamnat pentru una sau mai multe infracţiuni săvârşite pe teritoriul României, atunci nici tratamentul juridic aplicat nu poate fi identic, diferenţa situaţiilor în care ei se află constituind o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru aceasta.

De altfel, diversitatea pedepselor privative de libertate reglementate de legislaţiile statelor care dispun condamnarea a impus reglementarea competenţei instanţei statului de executare de a adapta pedeapsa privativă de libertate în scopul de a face posibilă executarea ei. Aceasta înseamnă că prevederile referitoare la conversiunea condamnării au în vedere explicit şi exclusiv incompatibilitatea duratei pedepsei rezultate cu legislaţia română, şi nu incompatibilitatea dintre sistemele prin care se ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante pentru un concurs de infracţiuni, fie sistemul cumulului aritmetic, fie sistemul cumulului juridic.

Prin urmare, dacă pedeapsa rezultantă a fost aplicată prin cumul aritmetic, în conformitate cu legislaţia statului de condamnare, instanţa nu poate înlocui cumulul aritmetic cu regulile cumulului juridic stabilite în C. pen. român. În caz contrar, s-ar nesocoti principiul referitor la recunoaşterea reciprocă a hotărârilor penale.

Înalta Curte constată însă că, în cauză, atât felul pedepsei aplicate, aceea cu închisoarea, cât şi durata acesteia, sunt compatibile cu legislaţia română, astfel că nu se poate dispune modificarea acesteia.

Este adevărat că persoanei condamnate i-a fost stabilită o pedeapsă totală de 12 ani 10 luni ani închisoare şi 18.000 euro amendă, aplicându-se cumulul aritmetic al pedepselor, potrivit legii penale italiene, însă aceasta nu depăşeşte maximul general prevăzut de legea română, acela de 30 de ani.

Înalta Curte, are în vedere în acest sens şi dispoziţiile Deciziei în interesul legii nr. 23/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, potrivit căreia, aplicarea de către instanţa de condamnare a cumulului aritmetic reglementat de legea străină nu presupune automat o modificare a pedepsei totale aplicate condamnatului de către instanţa română de executare, ci numai în măsura în care maximul general prevăzut de legea română este depăşit, căci, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia în care, în orice cauză în care s-a făcut aplicarea acestei instituţii juridice, să fie obligatorie modificarea pedepsei, lucru de neacceptat în condiţiile în care Legea nr. 302/2004 permite instanţei să opteze fie pentru continuarea executării pedepsei, fie pentru modificarea acesteia prin conversiune.

În condiţiile în care maximul general de 30 de ani prevăzut de art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen. nu este depăşit în cauză, iar condamnatul a optat deja pentru continuarea executării pedepsei şi respectarea felului şi duratei acesteia, într-un penitenciar din România, Înalta Curte apreciază că nu există temeiuri pentru a se dispune conversiunea condamnării.

În speţă, Curtea constată că atât felul pedepsei cu închisoarea la care petentul a fost condamnat în Italia, cât şi durata acesteia, sunt compatibile cu legislaţia română.

De asemenea, prin Sentinţa penală 205/F din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost dedusă corect perioada deja executată de condamnat în Italia perioada, începând cu data de 02 aprilie 2004 la 15 decembrie 2005 (1 an, 8 luni şi 13 zile), de la 12 aprilie 2006 la 29 iulie 2006 (3 luni şi 18 zile) şi de la 26 martie 2008 la 28 martie 2008 (3 zile), conform actelor comunicate de autorităţile judiciare italiene.

Faţă de aspectele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat N.P.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul condamnat la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul N.P. împotriva Sentinţei penale nr. 329/F din 30 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - AM

← ICCJ. Decizia nr. 302/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie...		ICCJ. Decizia nr. 304/2014. Penal. Traficul de influenţă... →

ICCJ. Decizia nr. 304/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 304/2014. Penal