ICCJ. Decizia nr. 305/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Revizuire - Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 305/A
Dosar nr. 326/46/2014
Şedinţa publică din 2 octombrie 2014
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16/F/CC din 18 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 28/F din 06 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, formulată de condamnatul I.I.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că printre cazurile de revizuire prevăzute expres şi limitativ de art. 453 C. proc. pen. nu este inclus şi cel invocat de către condamnatul I.I., respectiv acela care vizează necomiterea infracţiunilor pentru care a fost condamnat. În acest sens, s-a arătat că aspectul respectiv a fost verificat cu ocazia pronunţării sentinţei penale nr. 28/F din 6 martie 2012, a Curţii de Apel Piteşti, a cărei revizuire s-a solicitat, iar pe baza probelor adnrinistrate în acea cauză s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că revizuientul I.I., în perioada martie - aprilie 2008, a intermediat oferirea şi remiterea efectivă de către N.F., coinculpatului S.F.M. a sumei totale de 3.700 euro, în condiţiile în care acesta din urmă s-a prevalat de o influenţă reală asupra funcţionarilor din cadrul Serviciului Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Argeş, în scopul facilitării promovării examenului şi obţinerii în mod fraudulos a permisului de conducere de către inculpatul N.F., fapta sa fiind încadrată în infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 257 C. pen. anterior, art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000.
În această situaţie instanţa de fond a constatat că I.I. nu a invocat vreunul dintre cazurile de revizuire prevăzute în textul de lege precitat, astfel că cererea sa a fost considerată inadmisibilă şi respinsă ca atare în temeiul dispoziţiilor art. 459 alin. (5) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel revizuientul I.I., care, reiterând susţinerile din faţa instanţei de fond, a criticat-o sub aspectul greşitei respingeri a cererii de revizuire ca inadmisibilă, precizând, totodată, că este întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Examinând calea de atac promovată de revizuientul condamnat I.I., atât din prisma motivelor invocate cât şi sub toate aspectele, Înalta Curte constată că apelul declarat nu este fondat pentru motivele arătate în continuare.
Potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., sunt supuse căii extraordinare de atac a revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, iar, potrivit art. 453 C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanţa, în vederea stabilirii admisibilităţii în principiu, examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen.; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.; c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4) C. proc. pen.
Potrivit alin. (5) al art. menţionat, în cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
Verificând calea de atac promovată de condamnat, se constată că aceasta a fost formulată în termenul prevăzut de lege, de către una din părţile din cauză, însă, în faţa instanţei de fond, deşi i s-a adus la cunoştinţă prin adresa aflată la dosarul de fond că are obligaţia de a-şi completa cererea cu arătarea cazului de revizuire invocat precum şi a mijloacelor de probă în dovedirea susţinerilor sale şi de a depune copii certificate de pe înscrisurile de care înţelege să se folosească în proces, revizuientul nu s-a conformat în totalitate dispoziţiei judecătorului. Astfel, abia în calea de atac a apelului, cu ocazia dezbaterilor şi la solicitarea expresă a completului de judecată, apelantul, prin apărător din oficiu, a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 lit. a) C. proc. pen., reiterând susţinerile din faţa instanţei de fond în sensul că o persoană cu acelaşi nume ca al său se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, făcând şi anumite referiri cu privire la denunţător.
Mai mult, nici în faţa instanţei de apel şi nici prin înscrisul aflat la dosarul de fond, revizuientul nu a indicat expres mijloacele de probă în dovedirea susţinerilor sale şi nu a depus la dosar copii certificate de pe înscrisurile de care înţelege să se folosească, făcând doar referiri la modul general cu privire la un certificat de cazier judiciar şi nişte hotărâri ale Tribunalului Focşani.
Ca atare, Înalta Curte constată că nu au fost respectate cerinţele impuse de dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. b) şi f) C. proc. pen.
Pe de altă parte, analizând motivele invocate de revizuient în cererea introductivă de instanţă şi reiterate în calea de atac, Înalta Curte constată că susţinerile acestuia în sensul că s-a făcut o confuzie de nume, el nefiind autorul faptei pentru care a fost condamnat, precum şi cele privitoare la denunţător, nu se încadrează în dispoziţiile art. 453 lit. a) C. proc. pen., întrucât aceste prevederi legale vizează situaţia în care faptele sau împrejurările învederate de apelant nu au fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei, fiind descoperite ulterior şi având aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. Or, însăşi revizuientul, în înscrisul aflat la dosarul de fond, arată că înscrisurile menţionate, respectiv hotărârile judecătoreşti la care s-a referit în mod vag ca şi mijloace de probă au fost depuse la dosar încă din cursul anului 2011.
Aşa fiind, se constată că înscrisurile de care s-a făcut vorbire au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei de către Curtea de Apel Piteşti şi apoi de instanţa de control judiciar, care, analizându-le în contextul probator al dosarului, a stabilit cu autoritate de lucru judecat asupra vinovăţiei condamnatului, reţinând că numitul I.I., în perioada martie - aprilie 2008, a intermediat oferirea şi remiterea efectivă de către N.F., coinculpatului S.F.M. a sumei totale de 3.700 euro, în condiţiile în care acesta din urmă s-a prevalat de o influenţă reală asupra funcţionarilor din cadrul Serviciului Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Argeş, în scopul facilitării promovării examenului şi obţinerii în mod fraudulos a permisului de conducere de către inculpatul N.F., fapta sa fiind încadrată în infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 257 C. pen. anterior, art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000.
Totodată, se constată că susţinerile condamnatului nu se pot încadra în nici un alt caz de revizuire, revizuentul neinvocând temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale. Aşadar, nu au fost respectate nici cerinţele impuse de dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. c) şi e) C. proc. pen.
Ca atare, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 452 C. proc. pen. şi art. 459 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că în mod corect instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul I.I.
Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul I.I. împotriva sentinţei penale nr. 16/F/CC din 18 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală a acestuia, îl va obliga la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul I.I. împotriva sentinţei penale nr. 16/F/CC din 18 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 301/2014. Penal. Furtul calificat (art.229... | ICCJ. Decizia nr. 323/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
