ICCJ. Decizia nr. 323/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs in casaţie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 323/RC/2014
Dosar nr. 3504/1/2014
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2014
Deliberând asupra recursurilor în casaţie, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 350 din 27 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 8556/108/2013, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. a), b) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpaţilor S.C. şi S.G., la câte 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare fiecare, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, respectiv omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Pe durata şi în condiţiile art. 65 C. pen., s-a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) (respectiv dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) şi k) C. pen.
Pe durata şi în condiţiile art. 54 C. pen., s-a aplicat aceloraşi inculpaţi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) (respectiv dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) şi k) C. pen., pe o durată de 2 ani.
În baza art. 91 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei aplicată prin prezenta hotărâre, sub supravegherea Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, iar în baza art. 92 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a fixat câte un termen de supraveghere de 2 ani.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus pe perioada supravegherii, inculpaţii să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse.
În baza art. 25 C. pen., art. 397 C. proc. pen. şi art. 1349 alin. (1), (2) C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată de Statul român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi inculpaţii au fost obligaţi, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S.T. SRL, să plătească suma de 214.196 RON, cu titlu de impozit pe profit suplimentar şi accesorii aferente impozitului pe profit, actualizată cu majorări, dobânzi şi penalităţi, până la momentul plăţii efective a prejudiciului. S-a constatat reparat prejudiciul pentru suma de 35.000 RON.
S-a admis cererea de instituire a sechestrului asigurător şi popririi asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor inculpatului şi a părţii responsabile civilmente SC S.T. SRL, formulată de procuror şi părţile civile Statul român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul din 30 octombrie 2013, dat în Dosarul nr. 198/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, înregistrat la data de 01 noiembrie 2013, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi trimişi în judecată, inculpaţii S.C. şi S.G., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 .
Prin actul de inculpare s-a reţinut, în principal, faptul că, în cursul lunii februarie 2012, Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul A.F.P. Arad a efectuat o verificare având ca obiect modul de constituire, declarare şi înregistrare a obligaţiilor faţă de bugetul de stat de natura impozitului pe profit şi a TVA la SC S.T. SRL, societate administrată în drept şi în fapt de către inculpaţii S.C. şi S.G., ocazie cu care a constatat faptul că activitatea societăţii nu este înregistrată în evidenţa contabilă, nefiind depuse nici declaraţiile corespunzătoare la organul fiscal teritorial. Ca atare, au fost sesizate organele de urmărire penală în vederea efectuării de cercetări faţă de administratorii SC S.T. SRL sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Din probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale instanţa a reţinut în fapt, următoarele:
În cursul lunii februarie 2012, Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul A.F.P. Arad a efectuat o verificare având ca obiect modul de constituire, declarare şi înregistrare a obligaţiilor faţă de bugetul de stat de natura impozitului pe profit şi a TVA la SC S.T. SRL, societate administrată în drept şi în fapt de către inculpaţii S.C. şi S.G., ocazie cu care a constatat faptul că activitatea societăţii nu este înregistrată în evidenţa contabilă, nefiind depuse nici declaraţiile corespunzătoare la organul fiscal teritorial. Ca atare, au fost sesizate organele de urmărire penală în vederea efectuării de cercetări faţă de administratorii SC S.T. SRL sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. Din cercetările efectuate a rezultat că societatea verificată are ca obiect principal activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, activitatea societăţii desfâşurându-se la sediul acesteia din Arad, str. R., unde s-a desfăşurat şi inspecţia fiscală, care a vizat perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2011. Efectuarea inspecţiei fiscale a fost rezultatul unui control încrucişat efectuat la societatea administrată de inculpaţi în perioada 23 ianuarie 2011 – 02 februarie 2012 având ca obiectiv verificarea relaţiei comerciale cu SC M.R. SRL. Cu această ocazie, s-a constatat de către organele fiscale că societatea administrată de inculpaţi, deşi a derulat operaţiuni comerciale şi a emis facturi, nu a întocmit nici un document aferent de evidenţă contabilă şi nici nu a depus declaraţiile fiscale obligatorii. Ca atare, administratorilor societăţii li s-a dispus de către echipa de control întocmirea evidenţei tehnico-operative şi contabile a societăţii, de la înfiinţare până la zi, fiindu-le acordat un termen în acest sens, solicitare la care inculpaţii s-au conformat. Astfel, în baza documentelor justificative prezentate organelor inspecţiei fiscale ca urmare a celor dispuse mai sus, s-a constatat că, în perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2010, SC S.T. SRL a emis facturi reprezentând venituri din prestări servicii în sumă totală de 244.064 RON şi a avut cheltuieli deductibile fiscal în cuantum de 49.030 RON, având relaţii comerciale pe teritoriul naţional cu mai multe societăţi comerciale precum: SC M.R. SRL, SC F.B. SRL, SC L. & V. SRL, SC R.I. SRL, SC D. SRL, SC C.H. SRL, SC H.C.C. SRL, SC R. SRL, SC P. SRL, SC I.I. SRL, SC R. & R. SA, etc. Cu aceste societăţi SC S.T. SRL a avut relaţii comerciale constând în livrări sau achiziţii de bunuri şi servicii, prestări servicii precum: montat cutii, consultanţă în negociere, consultanţă şi intermediere în încheierea de contracte, comision valoare lucrări, fără a înregistra în evidenţa contabilă operaţiunile comerciale derulate şi fără a declara şi depune la organul fiscal teritorial declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat privind impozitul pe profit şi taxa pe valoare adăugată. Astfel, potrivit situaţiei expuse în Anexa nr. 2 a raportului de inspecţie fiscală, societatea administrată de inculpaţi a emis, în perioada mai sus menţionată, un număr de 8 facturi către SC M.R. SRL, către SC M.C. SRL - un număr de 2 facturi, către SC F.B. SRL - un număr de 2 facturi, către SC A.A.P. SRL Şicula - un număr de 3 facturi, iar către SC L. & V. SRL - un număr de 2 facturi, toate aceste facturi nefiind înregistrate în evidenţa contabilă, iar veniturile realizate din aceste operaţiuni comerciale nefiind declarate organelor fiscale. În baza acestor constatări, pentru perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2010, organele inspecţiei fiscale au calculat în sarcina SC S.T. SRL o TVA de plată în cuantum de 56.830,77 RON rezultată din diferenţa dintre TVA colectată şi TVA deductibilă şi un impozit pe profit în cuantum de 37.099 RON, calculat prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei impozabile rezultate din diferenţa dintre venituri şi cheltuieli deductibile fiscal, obligaţii de plată nedeclarate de către societate în declaraţiile fiscale obligatorii. Cu privire la perioada anului 2011, organele inspecţiei fiscale au constatat că societatea administrată de inculpaţi a obţinut venituri din prestări servicii în sumă totală de 430.527,69 RON şi a avut cheltuieli deductibile fiscal în cuantum de 87.981,61 RON, continuând relaţiile comerciale cu societăţile menţionate mai sus cât şi stabilind relaţii cu alte societăţi în favoarea cărora a prestat servicii sau de la care a achiziţionat bunuri ori servicii, fără a înregistra în evidenţa contabilă operaţiunile comerciale derulate şi fără a declara şi depune la organul fiscal teritorial declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat privind impozitul pe profit şi taxa pe valoare adăugată. Astfel, s-a constatat cu ocazia inspecţiei fiscale că SC S.T. SRL a emis în cursul anului 2011 un număr de 81 de facturi către diverse societăţi comerciale de pe teritoriul naţional pe care nu le-a înregistrat în evidenţa contabilă, iar veniturile realizate din aceste operaţiuni comerciale nu au fost declarate organelor fiscale, situaţia acestora fiind expusă în anexa nr. 2 a raportului de inspecţie fiscală. Potrivit acesteia, SC S.T. SRL, în cursul anului 2011, a emis facturi după cum urmează: 12 facturi către SC F.I. SRL Oradea, 16 facturi către SC M.R. SRL, 20 facturi către SC T.S.I. SRL Bacău, 6 facturi către SC L. & V. SRL, 12 facturi către SC A. SRL, 2 facturi către SC P.X.C.M. SRL Pâncota, 5 facturi către A.I.E. I.F., 2 facturi către SC T.C. SRL Craiva şi câte o factură către SC H. SRL Arad, SC F.T. SRL, SC E.R. SRL Bucureşti, SC R.I. SRL Arad, SC T.P. SRL Oradea şi SC E.B. SRL, toate aceste facturi nefiind înregistrate în evidenţa contabilă, iar veniturile realizate din aceste operaţiuni comerciale nefiind declarate organelor fiscale. În baza acestor constatări, pentru perioada anului 2011, organele inspecţiei fiscale au calculat (ţinând cont şi de cheltuielile deductibile fiscal) în sarcina SC S.T. SRL o TVA de plată în cuantum de 111.629,99 RON rezultată din diferenţa dintre TVA colectată şi TVA deductibilă şi un impozit pe profit în cuantum de 64.942 RON, obligaţii de plată nedeclarate de către societate în declaraţiile fiscale obligatorii. Potrivit declaraţiilor date în calitate de martori de către reprezentanţii clienţilor SC S.T. SRL, ambii inculpaţi au reprezentat societatea în cadrul relaţiilor comerciale pe care le-au avut.
Astfel, prin modalităţile descrise mai sus, inculpaţii S.C. şi S.G. au sustras SC S.T. SRL de la plata către bugetul consolidat al statului a sumei de 270.501,76 RON reprezentând impozit pe profit (102.041 RON) şi TVA (168.460 RON), sume la care D.G.F.P. Arad a calculat accesorii fiscale aferente în cuantum de 32.048 RON. Ulterior constatării faptelor, inculpaţii au procedat la repararea unei părţi a prejudiciului, achitând în data de 09 martie 2012 la bugetul de stat suma de 15.000 RON cu chitanţa nr. zz, iar pe parcursul urmăririi penale au achitat la data de 18 martie 2013 suma de 20.000 RON cu chitanţa nr. kk.
În cursul urmăririi penale, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad - Activitatea de Inspecţie Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 302.549 RON reprezentând impozit pe profit şi TVA aferente perioadei supuse controlului cât şi accesorii fiscale, astfel cum au fost stabilite în urma raportului de inspecţie efectuat.
În faţa instanţei inculpaţii au solicitat efectuarea unei noi expertize care a fost încuviinţată de instanţă şi efectuată de domnul expert C.G., iar expert asistent din partea inculpaţilor a fost desemnat dr. ec. G.S.l.
În concluziile raportului de expertiză fiscală judiciară din data de 24 ianuarie 2014, s-a menţionat că totalul obligaţiilor de plată calculate aferente perioadei supuse inspecţiei fiscale, de la data de 22 iunie 2010 la data de 31 decembrie 2012 este în sumă de 294,769 RON, format din: I. aferente impozitului pe profit, suma de 110.824 RON, din care: - impozit pe profit suplimentar, suma de 102.041 RON; dobânzi aferente impozitului pe profit, suma de 8.783 RON; Il. aferente T.V.A., suma de 183.945 RON, din care: TVA suplimentar, suma de 168.460 RON; dobânzi aferente T.V.A., suma de 15.485 RON. Tot din raportul de expertiză fiscală, a rezultat că pentru ultimul trimestru al anului 2011, inculpaţii aveau posibilitatea de a-şi înregistra operaţiunile financiare şi de a stabili datoriile către bugetul de stat, până la data de 25 aprilie 2012.
Deoarece organele fiscale au început controlul la societatea administrată de inculpaţi anterior acestei date, ridicând totodată şi actele contabile ale societăţii, stabilirea prejudiciului se va face fără a lua în calcul datoriile către bugetul de stat aferente acestui trimestru.
Analizând starea de fapt reţinută, instanţa a constatat că, fapta inculpaţilor, care în perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2012, în calitate de administratori ai SC S.T. SRL, nu au înregistrat în totalitate în evidenţele contabile şi nu au declarat la organele fiscale operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate de către societate, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 294.769 RON întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
La stabilirea pedepsei, instanţa a ţinut seama de disp. art. 74 C. pen., privitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite, periculozitatea infractorului, evaluată în conformitate cu împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, precum şi circumstanţele atenuante judiciare, prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a), b) C. pen., respectiv: eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii şi împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
Instanţa a avut în vedere faptul că inculpaţii au început să achite din sumele reţinute de organele fiscale ca reprezentând datorii către bugetul de stat, din probele existente rezultând că au fost achitaţi până în prezent 35.000 RON. Instanţa a mai reţinut că inculpaţii au avut o atitudine sinceră şi că au realizat gravitatea şi consecinţele faptelor, încercând să completeze evidenţele contabile cu toate datele necesare în vederea stabilirii datoriilor către bugetul de stat.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 91 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea.
Instanţa a considerat că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentinţă fiind de 2 ani închisoare, iar inculpaţii nu au antecedente penale, nu s-au sustras de la urmărire penală ori judecată, nu au încercat zădărnicirea aflării adevărului, astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.
În baza art. 25 C. pen., art. 397 C. proc. pen. şi art. 1349 alin. (1), (2) C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată de Statul român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, în termen legal, inculpaţii S.C. şi S.G., solicitând achitarea în temeiul art. 16 lit. b) Noul C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, întrucât fapta nu există, iar pe cale de consecinţă respingerea în totalitate a acţiunii civile, iar în subsidiar, renunţarea la aplicarea pedepsei şi admiterea în parte a acţiunii civile. S-a arătat că instanţa de fond nu a motivat de ce şi-a format convingerea că infracţiunea de evaziune fiscală a fost comisă şi nu a arătat motivele pentru care a înlăturat apărările inculpaţilor cu privire la principiul non bis in idem şi nici cu privire la faptul că fapta comisă constituie contravenţie. S-a arătat că inculpaţii nu au încălcat normele privind evidenţierea tuturor veniturilor ci cele privind evidenţierea uniformă a veniturilor impozabile şi că cu ocazia controlului încrucişat s-a constatat că nu au depus declaraţia pentru impozitul pe profit şi decontul TVA şi că nu erau înregistrate în registrul jurnal şi în registrul cartea mare facturile emise pentru operaţiunile efectuate. S-a mai arătat că inculpaţii au evidenţiat toate operaţiunile comerciale şi toate veniturile realizate în facturile, contractele şi alte documente de evidenţă primară, care au fost ridicate de la societate la data de 24 ianuarie 2012 cu ocazia primului control, singura faptă imputabilă fiind nedepunerea declaraţiei pentru impozitul pe profit şi decontul TVA, faptă care nu constituie infracţiune ci face parte din conţinutul contravenţiei pentru care societatea a fost sancţionată. Acest aspect a fost reţinut şi de către expertul contabil care a precizat că la data inspecţiei fiscale SC S.T. SRL a înregistrat facturile emise în evidenţele contabile, fapt confirmat prin raportul de inspecţie fiscală, dar nu a depus declaraţiile fiscale aferente impozitului pe profit şi TVA, sumele în cauză regăsindu-se în decizia de impunere emisă de inspecţia fiscală. Se solicită a se ţine seama şi de jurispradenţa Curţii Europene care a statuat că sancţiunea contravenţională aplicată poate fi considerată având un caracter penal, iar în speţa de faţă se poate constata incidenţa aceloraşi principii, contravenţiile aplicate având caracter penal duc în mod evident la interdicţia de a se aplica altă sancţiune penală pentru aceleaşi fapte sancţionate prin amenda contravenţională. În privinţa solicitării de aplicare a dispoziţiilor art. 80 Noul C. pen. s-a arătat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de acest text, în sensul că infracţiunea prezintă o gravitate redusă, având în vedere întinderea prejudiciului, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă fapta, conduita anterioară a inculpaţilor şi eforturile depuse pentru repararea pagubei. În privinţa laturii civile s-a arătat că prima instanţă în mod greşit a obligat inculpaţii la plata accesoriilor, dobânzilor şi penalităţilor, fără a menţiona textul legal, dispoziţie care contravine dreptului civil la care face trimitere art. 19 alin. (5) Noul C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 440/A din 15 mai 2014 Curtea de Apel Timişoara a admis apelurile declarate de inculpaţii S.C. şi S.G. împotriva sentinţei penale nr. 350 din 27 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 8556/108/2013, a desfiinţat sentinţa penală atacată şi a înlăturat suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor. În temeiul art. 81 C. pen. anterior, aplicabil conform art. 5 C. pen. actual, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor, stabilind în temeiul art. 82 C. pen. anterior un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni pe seama fiecăruia dintre inculpaţi.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83, 84 C. pen. anterior, incidente conform art. 15 din Legea nr. 187/2012.
Au fost menţinute în rest dispoziţiile hotărârii penale atacate.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că hotărârea penală atacată este nelegală în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei, fiind însă în deplină concordanţă cu starea de fapt şi ansamblul probator administrat în cauză.
În fapt s-a reţinut în sarcina inculpaţilor că în calitate de administratori ai SC S.T. SRL, în perioada 22 iunie 2010 - 31 octombrie 2011 nu au înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii şi nu au declarat la organele fiscale operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate în scopul sustragerii societăţii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Cu ocazia audierii de către instanţa de fond, inculpaţii au recunoscut împrejurarea că în anul 2010 - 2011 facturile menţionate în actul de sesizare al instanţei emise către societăţile specificate nu au fost înregistrate în evidenţele contabile, precizând că facturile emise în trimestrul IV 2011 puteau fi înregistrate conform dispoziţiilor legale până la data de 25 ianuarie 2012, dar acest lucru nu a fost posibil întrucât la data de 24 ianuarie 2012 organele fiscale au solicitat predarea documentelor contabile. Cei doi inculpaţi au arătat că li s-a efectuat un control la societatea comercială administrată şi le-a fost aplicată o sancţiune contravenţională acordându-li-se termen până la data 25 martie 2012 pentru depunerea declaraţiilor aferente anilor 2010- 2011, iar la data de 8 martie 2012 au fost chemaţi din nou la organele fiscale, iar la data de 29 martie 2012 au primit o înştiinţare potrivit căreia a fost formulată o plângere penală împotriva lor pentru neînregistrarea facturilor fiscale.
În motivele de apel inculpaţii au criticat modalitatea de efectuare a controalelor precum şi împrejurarea că pentru infracţiunea pentru care au fost trimişi în judecată, respectiv neînregistrarea în evidenţele contabile a operaţiunilor încheiate, au fost sancţionaţi contravenţional fiind astfel încălcat principiul non bis in idem.
Instanţa de apel, a reţinut că în data de 23 februarie 2012 la sediul societăţii S.T. SRL a avut loc un control încrucişat pentru perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2011, control având ca obiectiv verificarea relaţiei comerciale cu SC M.R. SRL, control în urma căruia au fost ridicate documente justificative şi de evidenţă financiar-contabilă, fiind întocmit procesul verbal din 24 ianuarie 2012. În urma acestui control societatea administrată de inculpaţi a fost sancţionată contravenţional pentru fapte care contravin Legii nr. 82/1991 şi O.G. nr. 92/2003, respectiv „pentru că nu poate prezenta evidenţa contabilă şi pentru deţinerea cu orice titlu, de elemente de natura activelor şi datoriilor, precum şi efectuarea de operaţiuni economico financiare fără să fie înregistrate în contabilitate, fiind întocmite două procese-verbale de constatare şi sancţionare cu nr. A şi B din 02 februarie 2012. De asemenea, a fost întocmită dispoziţia de măsuri din 02 februarie 2012 prin care s-a dispus ca societatea să îndeplinească măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare în sensul că va prezenta organelor de inspecţie fiscală registre obligatorii de contabilitate, evidenţe, documente de afaceri şi alte înscrisuri, precum şi evidenţa tehnico-operativă şi contabilă a societăţii de la înfiinţare până la zi. La data de 21 februarie 2012 la sediul societăţii s-au prezentat inspectorii din cadrul A.I.F. Arad în vederea efectuării inspecţiei fiscale pentru perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2011, iar în urma verificării documentelor contabile ale societăţii s-a întocmit decizia de impunere din 27 februarie 2012 pentru obligaţiile principale stabilite cât şi pentru accesoriile aferente. După efectuarea inspecţiei şi întocmirea raportului de inspecţie fiscală, la data de 08 martie 2012 inculpatul S.C. a fost chemat la sediul A.I.F. Arad, unde i s-a comunicat că se înregistrează în registru efectuarea unui control inopinat pentru aceiaşi perioadă (22 iunie 2010 - 31 decembrie 2011) control desfăşurat în perioada 08 martie 2012 - 19 martie 2012, control care conform legii constă în activitatea de verificare faptică şi documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului.
Art. 4 din Protocolul 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului consacră dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, conform căruia „nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat". Instanţa de apel a apreciat că sintagma „legea şi procedura penală" nu are un înţeles autonom, comun, identic cu cel de acuzaţia în materie penală, regăsit în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea fiind cea care determină dacă fapta intră în domeniul de aplicare al materiei penale în funcţie de mai multe criterii alternative: calificarea juridică dată faptei în dreptul naţional, natura sancţiunii şi în special cui se adresează norma în discuţie şi severitatea sancţiunii aplicate.
În dreptul român calificarea juridică dată faptei de omisiune a evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale este cea de infracţiune cu toate consecinţele ce decurg din aceasta. Pentru a se putea lua în calcul reţinerea în speţă a principiului non bis in idem ar trebui să existe o hotărârea judecătorească prin care să se fi stabilit că faptele comise constituie contravenţii. Potrivit reglementărilor în vigoare C. proc. pen., doar hotărârile judecătoreşti au autoritate de lucru judecat, textul aplicabil unor astfel de situaţii fiind art. 10 lit. j) C. proc. pen. astfel că, pentru reţinerea ca şi cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale a autorităţii de lucru judecat, pe lângă identitatea de subiecţi şi faptă materială este necesară o hotărâre dată de instanţa de judecată, în dreptul intern nici măcar soluţiile organelor de urmărire penală neavând autoritate de lucru judecat, cu atât mai puţin cele emise de autorităţile statului. Chiar textul C.E.D.O. face trimitere expresă la „hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale aceluiaşi stat". Este evident că sintagma „procedură penală" transpusă în dreptul intern nu se poate referi decât la procedura penală desfăşurată în condiţiile Codului de procedură şi nu la o altă procedură administrativă. În prezenta cauză, faptele pentru care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale şi infracţiunea reglementată de disp. art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 deşi au un conţinut asemănător şi par să sancţioneze acelaşi comportament fiscal în mod diferit, ele nu sunt identice, astfel că aplicarea principiului invocat de apărare nu poate fi reţinută de instanţă. Inculpaţii au criticat efectuarea repetată şi nejustificată în opinia lor, a trei controale diferite în decurs de o lună, toate vizând aceiaşi perioadă fiscală. Potrivit comunicării organelor fiscale din 3 octombrie 2013 cele trei inspecţii fiscale au fost efectuate potrivit procedurii prevăzută în C. proc. fisc. şi a normelor interne privind procedurile de lucru şi au avut temeiuri şi obiective diferite. Temeiul sesizării organelor de urmărire penală a fost comportamentul contribuabilului de neînregistrare în evidenţa contabilă şi nedeclarare la organele fiscale a veniturilor, respectiv a facturilor emise de societate în perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2011, a veniturilor care au fost înregistrate în contabilitate numai ca urmare a dispoziţiei de măsuri din 02 februarie 2012 de refacere a evidenţei contabile, nedeclararea la organul fiscal teritorial a sumei de 270.501 RON aferentă veniturilor neînregistrate de societate (102.042 impozit pe profit şi 168.460 RON TVA). Aceste fapte intră sub incidenţa art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Din aceiaşi comunicare a organelor fiscale rezultă faptul că societatea a fost sancţionată contravenţional în urma constatării faptului că nu poate prezenta evidenţa contabilă şi pentru faptul că nu a depus la organul fiscal deconturile de TVA aferente perioadei 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2011. În speţă, potrivit susţinerilor organelor fiscale, au existat suspiciuni certe cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, atâta timp cât societatea administrată de cei doi inculpaţi nu a declarat şi achitat sumele datorate bugetului de stat rezultate în urma emiterii de facturi către diverşi clienţi.
Art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii presupune sub aspectul laturii obiective o inacţiune, respectiv omisiunea evidenţierii în tot sau în parte în actele contabile ori în alte documente contabile a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, activitate neîndeplinită de către inculpaţi. În acest sens afirmaţiile inculpaţilor potrivit cărora au evidenţiat operaţiunile comerciale şi veniturile realizate în facturile şi contractele ridicate de către organele fiscale cu ocazia primul control efectuat nu poate duce la exonerarea de răspundere penală acestora câtă vreme elementul material al laturii obiective este clar conturat de norma penală menţionată şi se referă la neînregistrarea în evidenţele contabile ale societăţii şi nedeclararea la organele fiscale a operaţiunilor comerciale efectuate. Având în vedere natura bilaterală a operaţiunilor comerciale efectuate este evident că într-o logică firească, operaţiunile comerciale se regăsesc în documentele contabile ale societăţilor cu care societatea administrată de către inculpaţi au intrat în raporturi comerciale, în acest sens edificatoare fiind facturile emise. Ceea ce se reţine în sarcina inculpaţilor ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală nu reprezintă nedepunerea declaraţiilor cu veniturile realizate la organele fiscale, ci neevidenţierea operaţiunilor comerciale efectuate pentru a se putea stabili datoriile societăţii către bugetul de stat.
S-a susţinut de către inculpaţi prin motivele de apel că nu au încălcat normele privind evidenţierea tuturor veniturilor ci cele privind evidenţierea uniformă a veniturilor impozabile şi că cu ocazia controlului încrucişat s-a constatat că nu au depus declaraţia pentru impozitul pe profit şi decontul TVA şi că nu erau înregistrate în registrul jurnal şi în registrul cartea mare facturile emise pentru operaţiunile efectuate. Instanţa a apreciat eronată susţinerea inculpaţilor întrucât aşa cum rezultă din expertiza contabilă întocmită în cauză, cu privire la perioada anului 2011 organele fiscale au constatat că societatea administrată de inculpaţi a obţinut venituri din prestări servicii în sumă totală de 430.527,69 RON şi a avut cheltuieli deductibile fiscal de 87.981,61 RON, continuând relaţiile coerciale cu societăţile comerciale SC M.R. SRL, SC F.B. SRL, SC L. & V. SRL, SC R.I. SRL, SC D. SRL, SC C.H. SRL, SC H.C.C. SRL, SC R. SRL, SC P. SRL, SC I.I. SRL, SC R. & R. SA şi stabilind relaţii cu alte societăţi în favoarea cărora a prestat servicii sau de la care a achiziţionat bunuri ori servicii, fără a înregistra în evidenţa contabilă operaţiunile comerciale derulate şi fără a declara şi depune la organul fiscal declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat privind impozitul pe profit şi TVA. Astfel, s-a constatat cu ocazia inspecţiei fiscale că SC S.T. SRL, în cursul anului 2011, a emis facturi după cum urmează: 12 facturi către SC F.I. SRL Oradea, 16 facturi către SC M.R. SRL, 20 facturi către SC T.S.I. SRL Bacău, 6 facturi către SC L. & V. SRL, 12 facturi către SC A. SRL, 2 facturi către SC P.X.C.M. SRL Pâncota, 5 facturi către A.I.E. I.F., 2 facturi către SC T.C. SRL Craiva şi câte o factură către SC H. SRL Arad, SC F.T. SRL, SC E.R. SRL Bucureşti, SC R.I. SRL Arad, SC T.P. SRL Oradea şi SC E.B. SRL, toate aceste facturi nefiind înregistrate în evidenţa contabilă, iar veniturile realizate din aceste operaţiuni comerciale nefiind declarate organelor fiscale.
Prin urmare, nu se reţine în sarcina inculpaţilor doar nedepunerea declaraţilor fiscale aferente impozitului pe profit şi TVA, aceasta fiind consecinţa neînregistrării în evidenţele contabile a operaţiunilor comerciale deraiate.
Prin urmare vinovăţia inculpaţilor în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată fiind dovedită, instanţa de apel a avut în vedere că, art. 72 C. pen., în vigoare la data soluţionării cauzei de către instanţa de fond, stabilea criteriile generale de individualizare, astfel ca la stabilirea şi aplicarea pedepselor a ţinut seama de dispoziţiile Părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în Partea specială a C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpaţilor atitudinea acestora, modul de derulare a întregii activităţi infracţionale, valoarea prejudiciului, perioada de timp pe care s-a întins activitatea infracţională, natura infracţiunii. Potrivit art. 74 alin. (1) C. pen. actual: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială."Prin urmare, raportat atât la criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, în vigoare la data soluţionării cauzei de către instanţa de fond şi ale art. 74 C. pen., instanţa de apel a apreciat că pedepsele de câte 1 an şi 6 luni închisoare aplicate inculpaţilor sunt corect individualizate sub aspectul cuantumului.
Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei instanţa de apel a apreciat că hotărârea penală atacată este nelegală întrucât nu este îndeplinită condiţia prevăzută la lit. c), respectiv ca inculpaţii să îşi fi manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. Pe de altă parte, faţă de circumstanţele personale ale inculpaţilor, împrejurarea că aceştia sunt la primul contact cu legea penală, că au depus eforturi pentru achitarea parţială a prejudiciului cauzat, instanţa de apel a apreciat că se impune înlăturarea măsurilor de supraveghere instituite în sarcina inculpaţilor şi aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei prev. de art. 81 C. pen. anterior. La pronunţarea acestei hotărâri instanţa de apel a avut în vedere prevederile art. 5 C. pen. actual potrivit căruia" în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea mai favorabilă", astfel încât măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei prev. de art. 81 C. pen. anterior raportat şi la data comiterii activităţii infracţionale continuate, respectiv perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2012 când era în vigoare fostul C. pen., este legea penală mai favorabilă.
Legat de solicitarea inculpaţilor de renunţarea la aplicarea pedepsei instituţie reglementată de art. 80 C. pen. instanţa de apel a apreciat că infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată comisă de către inculpaţi aduce atingere relaţiilor sociale referitoare la corectitudinea derulării raporturilor comerciale şi a înregistrării în evidenţele contabile a operaţiunilor derulate în vederea corectei calculări a datoriilor către bugetul de stat, astfel că nu se poate vorbi de o faptă ce prezintă o gravitate redusă. Mai mult, aşa cum rezultă din actul de sesizare al instanţei şi raportul de expertiză contabilă suma datorată de către inculpaţi prin neevidenţierea în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate se ridică la 214.196 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar şi accesoriile aferente impozitului pe profit, sumă ce urmează a fi actualizată cu majorări, dobânzi şi penalităţi de întârziere, suma cu care inculpaţii au încercat să eludeze obligaţiile financiare datorate statului. Cuantumul prejudiciului fiind mare nu se impune aplicarea art. 80 C. pen. cu atât mai mult cu cât achitarea de către inculpaţi a sumei de 35.000 RON în cursul urmăririi penale reprezintă o mică parte din despăgubirile civile la care aceştia au fost obligaţi. Apreciind că în mod corect au fost obligaţi inculpaţii la plata despăgubirilor civile raportat la dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 a respins solicitarea acestora de înlăturare a obligaţiei la plata accesoriilor, dobânzilor şi penalităţilor de întârziere.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în casaţie inculpaţii S.C. şi S.G.
Prin încheierea nr. 236/RC din data de 7 octombrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii S.C. şi S.G., fixând termen de judecată la data de 18 noiembrie 2014, cu citarea părţilor.
Examinând recursurile în casaţie prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Instanţa de recurs reţine că inculpaţii au criticat decizia penală sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de evaziune fiscală, apreciind că fapta de care sunt acuzaţi este contravenţie şi nu infracţiune, în acest sens invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. este corespondentul celui prevăzut de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen. anterior potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Ipoteza circumscrisă acestui caz de casare în vechea legislaţie procesual penală viza lipsa de prevedere a faptei de Ieşea penală, ca trăsătură esenţială a infracţiunii.
Conform art. 17 C. pen. anterior: "Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de lege", spre deosebire de dispoziţiile art. 15 C. pen. în vigoare potrivit cărora "(1) Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. (2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.".
Noile reglementări, respectiv C. pen. şi C. proc. pen. intrate în vigoare la 1 februarie 2014, stabilesc astfel un nou concept de ilicit penal, deoarece nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, raportat la soluţia reglementată de art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în vigoare, respectiv de achitare pe motiv că, fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".
Rezultă, aşadar, că faţă de soluţia reglementată prin dispoziţiile art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din noua reglementare a C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la „vinovăţia prevăzută de lege".
Potrivit rechizitoriului inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. lit. b) din Legea nr. 241/2005 conform căruia constituie infracţiunea de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Prin omisiunea evidenţierii se înţelege neînregistrarea în documentele legale cu relevanţă fiscală a anumitor operaţiuni sau venituri şi poate consta în neîntocmirea documentelor justificative pentru respectivele operaţiuni efectuate sau venituri realizate, în neînscrierea în registrele contabile obligatorii a operaţiunilor sau veniturilor conform documentelor justificative, în neîntocmirea situaţiilor financiar-contabile recapitulative, conform prevederilor legale sau în necompletarea declaraţiilor fiscale în termenele legale.
În cauză, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut că în perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2012, în calitate de administratori ai SC S.T. SRL, nu au înregistrat în totalitate în evidenţele contabile şi nu au declarat la organele fiscale operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate de către societate, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 294.769 RON, astfel cum rezultă din raportul de expertiză fiscală judiciară întocmit în cauză.
Inculpaţii susţin că toate neregulile au fost remediate după primul control efectuat la societatea lor, când au şi fost sancţionaţi contravenţional.
Însă instanţa reţine că, de fapt, inculpaţii au fost sancţionaţi contravenţional pentru că nu au putut prezenta o evidenţă contabilă şi pentru efectuarea de operaţiuni economico-financiare fără să fie înregistrate în contabilitate, fiind întocmite două procese-verbale de constatare şi sancţionare cu nr. A şi B din 02 februarie 2012, precum şi dispoziţia de măsuri din 02 februarie 2012 prin care s-a dispus ca societatea să îndeplinească măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare în sensul că va prezenta organelor de inspecţie fiscală registre obligatorii de contabilitate, evidenţe, documente de afaceri şi alte înscrisuri, precum şi evidenţa tehnico operativă şi contabilă a societăţii de la înfiinţare până la zi.
Or, acuzaţia din prezenta cauză se referă la neevidenţierea operaţiunilor comerciale derulate cu SC M.R. SRL, SC F.B. SRL, SC L. & V. SRL, SC R.I. SRL, SC D. SRL, SC C.H. SRL, SC H.C.C. SRL, SC R. SRL, SC P. SRL, SC I.I. SRL, SC R. & R. SA şi nedeclararea veniturilor realizate organelor fiscale pentru a se putea stabili datoriile societăţii către bugetul de stat.
Chiar inculpaţii au recunoscut, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel împrejurarea că în anul 2010-2011 facturile menţionate în actul de sesizare al instanţei, emise către, societăţile specificate nu au fost înregistrate în evidenţele contabile.
Se reţine că inculpaţii nu au contestat nicio clipă starea de fapt ci doar că fapta reţinută în sarcina lor este contravenţie şi nu infracţiune.
Înalta Curte observă că instanţa de apel a făcut o amplă analiză accentuând diferenţa dintre contravenţiile pentru care inculpaţii au fost sancţionaţi de organul fiscal şi infracţiunea de care sunt acuzaţi în prezenta cauză. În acord cu instanţa de apel, Înalta Curte constată că faptele pentru care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale şi infracţiunea reglementată de disp. art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 deşi au un conţinut asemănător şi par să sancţioneze, în mod diferit, acelaşi comportament fiscal, ele nu sunt identice.
Ca atare, constatând că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, criticile inculpaţilor sunt apreciate ca nefondate.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 va respinge ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii S.C. şi S.G. împotriva deciziei penale nr. 440/A din 15 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. 8556/108/2013.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. inculpaţii vor fi obligaţi la plata chletuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii S.C. şi S.G. împotriva deciziei penale nr. 440/A din 15 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în Dosarul nr. 8556/108/2013.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 275 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul.Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 305/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 338/2014. Penal → |
|---|
