ICCJ. Decizia nr. 3108/2014. SECŢIA PENALĂ. Mandat european de arestare. Contestaţie(NCPP)
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3108/2014
Dosar nr. 327/35/2014
Şedinţa publică din 05 decembrie 2014
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 151/PI/2014 din 20 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul dispoziţiilor art. 107 alin. (1) cu referire la art. 112 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 29 iulie 2014 de către Tribunalul din Bergamo, în dosarul N.15156/13 R.G. G.I.P. privind persoana solicitată R. (fost D.) Ş.L. şi s-a dispus amânarea predării acesteia până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 9294/111/2013 aflat pe rolul Tribunalului Bihor, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
S-a constatat că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii.
În baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a condiţionat predarea persoanei solicitate R. (fost D.) Ş.L., cetăţean român, de împrejurarea că, în cazul în care autorităţile judiciare din Italia vor pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de aceasta, cetăţeanul român să fie transferat în România în vederea executării pedepsei.
În baza dispoziţiilor art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea predării către autorităţile judiciare din Italia s-a dispus arestarea persoanei solicitate R. (fost D.) Ş.L. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data încetării motivelor ce au justificat amânarea predării, sens în care, conform prevederilor art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a emis mandatul de arestare, ce urmează a fi pus în executare la data încetării motivelor ce au justificat amânarea predării.
Conform art. 230 C. proc. pen. s-a dispus primirea şi reţinerea persoanei solicitate în cadrul Arestului I.P.J. Bihor pe o durată de 30 de zile, până la predarea efectivă.
Conform art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a fixat termen pentru predare către autorităţile judiciare din Italia, respectiv 10 zile de la data încetării motivelor care au justificat predarea amânată.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 21 august 2014, a fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea cu cererea de predare a persoanei solicitate R. (fost D.) Ş.L. către autorităţile judiciare din Italia, în baza mandatului european de arestare emis la data de 29 iulie 2014 de către Tribunalul din Bergamo, în dosarul N.15156/13 R.G. G.I.P.
De asemenea, Parchetul a înaintat instanţei procesul verbal de identificare şi ascultare, în Dosarul nr. 2448/II.5/2014 privind persoana solicitată R. (fost D.) Ş.L. faţă de care a fost emisă Semnalarea în Sistemul de Informaţii Schengen în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene, prin care s-a solicitat luarea măsurii arestării pe o durată de 15 zile faţă de aceasta, în conformitate cu prev. art. 101 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Au fost anexate sesizării procesul-verbal de identificare şi ascultare a persoanei solicitate din data de 21 august 2014 şi o copie a mandatului european de arestare tradus în limba română.
Examinând cererea formulată, Curtea a constatat că este competentă, potrivit art. 102 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, să procedeze la soluţionarea cauzei având ca obiect executarea mandatului european de arestare, emis de autorităţile judiciare italiene pe numele persoanei solicitate R. (fost D.) Ş.L.
Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară emitentă: a unui stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate, în vederea efectuării urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate. .
Din economia aliniatului 2 al aceluiaşi text de lege rezultă că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu articolul 1 din Decizia cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, dar şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă, cât şi în cea europeană, Curtea a apreciat că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.
Conform Deciziei-cadru, Curtea a reţinut că, mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, numai atunci când persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.
Pe numele persoanei solicitate R. (fost D.) Ş.L. s-a emis mandatul european de arestare de către autorităţile judiciare italiene pentru comiterea infracţiunii de exploatare a activităţii de prostituţie prev. şi ped. de art. 110 C. pen. italian, art. 3, n. 4 şi 8 şi art. 4 din Legea nr. 75/58, reţinându-se următoarea situaţie de fapt: persoana solicitată, în calitate de proprietar şi administrator al zonei situată în Boltiere Lungo, pe strada provincială S.P. 184 bis a acţionat în concurs cu numitul V.L.M. (acesta din urmă, în schimbul unei sume periodice, de 350 euro pe săptămână, pe care îi primea de la R.Ş.L.) au exploatat activitatea de prostituţie desfăşurată de numitele R.M.L., M.A.P. şi R.R., însoţindu-le zilnic pe acestea de la locuinţa lor până la locul în care trebuiau să-şi desfăşoare activitatea de prostituţiei controlându-le, în mod constant, activitatea şi ridicându-le sumele de bani obţinute din această activitate.
S-a mai reţinut că faptele au fost săvârşite până în luna iulie 2013 în Provincia Bergamo, Italia.
Din ansamblul actelor şi lucrărilor aflate la dosar, instanţa a constatat că mandatul european de arestare îndeplineşte condiţiile de formă şi fond cerute de lege, iar fapta pentru care s-a solicitat predarea se regăseşte în categoria celor 32 de infracţiuni care dau loc la predare, în consecinţă, nu s-a impus Verificarea condiţiei dublei incriminări.
Din conţinutul mandatului european de arestare a rezultat că fapta de care este acuzată persoana solicitată nu este prescrisă, neexistând niciun motiv de refuz a executării mandatului european de arestare, prevăzut de art. 98 din lege.
Curtea a mai reţinut că inculpatul are afaceri judiciare în România din care interesează Dosarul nr. 9294/111/2013 înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor soluţionat prin Sentinţa penală nr. 317/P/2014 împotriva căreia s-a declarat apel, motiv pentru care s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate R. (fost D.) Ş.L. până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 9294/111/2013, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei. S-a dispus şi o disjungere pentru fapte de proxenetism reţinute în sarcina lui R.Ş.L., potrivit filei 100 din rechizitoriu neexistând număr de dosar.
Curtea a mai relevat că nu există identitate de obiect, nici măcar parţială, între cauza pentru care a fost trimisă în judecată persoana solicitată de către D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Oradea, înregistrată sub nr. de dosar 9294/111/2013 şi aflat pe rolul Tribunalului Bihor şi cauza care se derulează în faţa organelor judiciare italiene pentru care s-a dispus emiterea mandatului european de arestare.
A mai rezultat că în Dosarul nr. 9294/111/2013 aflat pe rolul Tribunalului Bihor persoana solicitată R. (fost D.) Ş.L. a fost trimisă în judecată, printre altele, pentru infracţiunea de trafic de persoane faţă de partea civilă R.B., a se vedea în acest sens şi rechizitoriul. Totodată, autorităţile italiene au arătat că, aşa cum a rezultat din ordonanţa măsurii privative de libertate, în urma căreia a fost emis mandatul european de arestare că persoana solicitată a fost chemată în judecată pentru a răspunde de comiterea infracţiunilor prevăzute la capul 11 de acuzare, cu traducerea în limba română, iar elementele de probă au rezultat din serviciul de interceptare telefonică a propriului său număr de telefon începând din data de 24 aprilie 2013. Cu privire la capul 11 de acuzare din comunicarea Ministerului de Justiţie din Italia transmisă în mai multe rânduri, instanţa a reţinut că se află descris în limba română la dosarul cauzei.
Instanţa a constatat că autorităţile judiciare italiene emitente au respectat întocmai şi prevederile art. 5 din Convenţia Europeană de la Strasbourg, text în virtutea căruia starea de arest este o stare de excepţie şi nu putea fi decât legală şi în cazul mandatului european de arestare sau al extrădării, cu respectarea tuturor exigenţelor de procedură şi de fond, referitoare la privarea de libertate a unei persoane.
În şedinţa publică din 13 noiembrie 2014, persoana solicitată a arătat instanţei că refuză să fie predat către autorităţile judiciare italiene, aspect consemnat, potrivit art. 103 alin. (5) din. Legea nr. 302/2004, republicată, în procesul-verbal ataşat la dosar, însă a relevat că nu înţelege să renunţe la efectele regulii specialităţii.
Împotriva Sentinţei penale nr. 151/PI/2014 din 20 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie persoana solicitată R. (fost D.) Ş.L., la data de 20 noiembrie 2014, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând Înaltei Curţi admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi respingerea cererii de executare a mandatului european întrucât sunt incidente motivele opţionale de refuz de executare a mandatului european de arestare prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată R.Ş.L., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte consideră că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă ale mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate R. (fost D.) Ş.L. de autorităţile judiciare italiene la data de 29 iulie 2014 de Tribunalul din Bergamo, în dosarul N. 15156/13 R.G. G.I.P., astfel cum sunt reţinute în art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Din actele şi lucrările dosarului, se constată că, faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate, respectiv de favorizare şi exploatare a activităţii de prostituţie desfăşurată de alte persoane, prev. şi ped. de art. 110 C. pen. italian, art. 3, n. 4 şi 8 şi art. 4 din Legea nr. 75/58, cu limite de pedeapsă între 4 şi 20 de ani se circumscriu dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 referitoare la faptele ce permit predarea fără a mai fi necesară verificarea condiţiei dublei incriminări.
Mai mult, se observă că, situaţiile prevăzute în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată nu-şi găsesc aplicabilitatea în cauză, faţă de împrejurarea că mandatul european de arestare este emis în baza ordonanţei de aplicare a măsurii de arest preventiv, în cauză nu s-a pronunţat o pedeapsă sau o măsură de siguranţă privativă de libertate.
Totodată, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, nu există niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 98 din lege şi pentru care statul român poate refuza executarea mandatului european.
Faţă de prevederile art. 98 alin. (1) lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală sunt incidente motivele de refuz obligatoriu la predare în următoarele situaţii:
"Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivii legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română".
Pe de altă parte, dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată prevăd că atunci când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat emiterea mandatului european de arestare, autoritatea judiciară română.poate refuza executarea acestuia.
Procedându-se de către instanţa de fond la ascultarea persoanei solicitate, la termenul din 22 august 2014, aceasta nu a formulat obiecţiuni în ceea ce priveşte identitatea, admiţând că este persoana menţionată în mandat şi precizând că nu consimte la predarea sa către autorităţile judiciare italiene. Drept urmare, instanţa de fond a urmat procedura reglementată în art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată.
În acest sens, Înalta Curte observă că, în mod constant, atât în faţa procurorului, cât şi în faţa curţii de apel şi a instanţei de control judiciar, persoana solicitată a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor italiene, întrucât este cercetată în România pentru acelaşi gen de fapte pentru care se solicită predarea în statul italian.
Examinând actele dosarului se reţine că numitul R. (fost D.) Ş.L. este cercetat, în România, printre altele, pentru infracţiunile de trafic de persoane săvârşite în perioada 2009 - 2011 privind partea civilă R.B. şi martora cu identitate protejată P.A. în cursul anului 2012, conform rechizitoriului nr. 69/D/P/2012 emis la data de 23 decembrie 2013 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea, iar, în Italia, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare şi exploatare a activităţii de prostituţie desfăşurată de alte persoane, prev. şi ped. de art. 110 C. pen. italian, art. 3, n. 4 şi 8 şi art. 4 din Legea nr. 75 din 58 privind numitele R.M.L., M.A.P. şi R.R., fapte ce au fost săvârşite până în luna iulie 2013 în Provincia Bergamo, conform ordonanţei de aplicare a măsurii de arest preventiv emisă la data de 29 mai 2014, N. 2260/13 R.G.N.R. - N. 16156/13 R.G. G.I.P., pe baza căruia a fost emis mandatul european de arestare.
În considerarea celor expuse anterior, transpare ideea că predarea persoanei solicitate către statul emitent al mandatului european de arestare se justifică faţă de împrejurarea că R. (fost D.) Ş.L. este cercetat în Italia pentru alte fapte decât cele pentru care este cercetat de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 9294/111/2013.
De altfel, se constată că instanţa de fond a verificat apărările persoanei solicitate prin raportare la motivul opţional de refuz la predare de către autoritatea judiciară română, potrivit art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 (legiuitorul utilizând expresia poate refuza executarea mandatului european de arestare), astfel că instanţa română poate dispune executarea mandatului european de arestare chiar în lipsa acordului persoanei solicitate, dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că niciunul din motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare nu se încadrează în situaţiile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 şi, din această perspectivă, criticile apărării nu pot fi primite.
Totodată, din actele dosarului, rezultă că persoanei solicitate i-au fost respectate drepturile de a fi informată cu privire la conţinutul mandatului european de arestare, fiindu-i comunicat, în limba română, mandatul european de arestare, precum şi dreptul de a fi asistată de un apărător în faţa instanţei de fond, faţă de prevederile art. 104 din legea specială.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu ocazia pronunţării asupra executării mandatului european de arestare, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, apreciindu-se că o altă măsură preventivă neprivativă de libertate nu este întemeiată.
Astfel, având în vedere că persoana solicitată este cercetată în Dosarul nr. 9294/111/2013 în calea de atac a apelului în faţa Curţii de Apel Oradea, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, Înalta Curte consideră că instanţa de fond a apreciat justificat că se impune amânarea predării persoanei solicitate, în accepţiunea disp. art. 112 coroborat cu art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit cărora, în situaţia în care persoana extrădabilă este "cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 108 din Legea nr. 302/2004, republicată, înaltă Curte, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată R. (fost D.) Ş.L. împotriva Sentinţei penale nr,151/PI/2014 din 20 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată R. (fost D.) Ş.L. împotriva Sentinţei penale nr,151/PI/2014 din 20 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 decembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3019/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... | ICCJ. Decizia nr. 3177/2014. SECŢIA PENALĂ. Mandat european de... → |
---|