ICCJ. Decizia nr. 3177/2014. SECŢIA PENALĂ. Mandat european de arestare. Contestaţie(NCPP)

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3177/2014

Dosar nr. 6723/2/2014*

Şedinţa publică din 29 decembrie 2014

Deliberând, asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 315/F/DL din data de 11 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6723/2/2014*, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

A dispus punerea în executare a mandatului de arestare, emis la 7 octombrie 2014 de Tribunalul Corecţional din Rennes, faţă de cetăţeanul român G.M., domiciliat în localitatea Isvoarele, comuna Isvoarele, judeţul Giurgiu.

A dispus predarea persoanei solicitate G.M., autorităţilor judiciare franceze, în vederea executării mandatului european de arestare, emis la 7 octombrie 2014 de către Tribunalul Corecţional din Rennes, cu respectarea regulii specialităţii şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, în vederea executării pedepsei.

A constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată începând cu data de 7 noiembrie 2014.

A menţinut arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11 decembrie 2014 şi până la 09 ianuarie 2015.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 304 pronunţată la data de 18 noiembrie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 7 octombrie 2014 de către Tribunalul Corecţional din Rennes, fată de cetăţeanul român G.M.

A dispus predarea persoanei solicitate G.M., autorităţilor judiciare franceze, în vederea executării mandatului european de arestare, cu respectarea regulii specialităţii şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, pentru executarea pedepsei.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată începând cu data de 7 noiembrie 2014, pentru o perioadă de 30 de zile. A fost menţinută arestarea preventivă a persoanei solicitate.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că, la data de 7 noiembrie 2014, a fost sesizată instanţa, în temeiul art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare, emis la 7 octombrie 2014 de autorităţile judiciare franceze, faţă de numitul G.M., urmărit internaţional în vederea executării pedepsei de 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de escrocherie în bandă organizată, participarea la o bandă de răufăcători, în vederea pregătirii uneia sau mai multor infracţiuni pedepsite cu 10 ani închisoare şi deţinere frauduloasă de documente administrative false, prev. de art. 132-71, art. 313-1, art. 313-2, art. 313-3, art. 313-7, art. 313-8, art. 441-3, art. 441-10, art. 441-11, art. 450-1, art. 450-3, art. 450-5 C. pen. francez.

S-au ataşat sesizării, semnalarea privind mandatul european de arestare, introdusă în Sistemul Informatic Schengen, mandatul de arestare în franceză şi în limba română, procesul-verbal de identificare, precum şi alte înscrisuri.

Persoanei solicitate, în faţa instanţei şi în prezenţa avocatului din oficiu, i-au fost aduse la cunoştinţă faptele pentru care s-a solicitat predarea sa către autorităţile franceze, faptul că poate beneficia de regula specialităţii şi posibilitatea de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei care îi va fi aplicată.

Totodată, i s-a adus la cunoştinţă faptul că, autorităţile judiciare franceze au precizat că, întrucât a fost judecat în lipsă, din momentul trimiterii în Franţa, persoana solicitată va fi informată despre sentinţă şi va dispune de un termen de 10 zile pentru a face contestaţie, ceea ce îi va da posibilitatea de a fi rejudecat de către instanţă, de data aceasta în prezenţa sa şi asistat de un avocat.

Persoana solicitată nu a făcut obiecţii în ceea ce priveşte identitatea sa, confirmând faptul că i-a fost comunicată o copie a mandatului european de arestare, arătând, însă, că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile franceze, că în caz de predare doreşte să beneficieze de regula specialităţii şi că doreşte să execute în România pedeapsa aplicată de autorităţile franceze.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că mandatul european de arestare a fost emis la 07 octombrie 2014 de către Tribunalul Corecţional din Rennes. Persoana solicitată a fost condamnată în lipsă la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi interdicţia definitivă de revenire pe teritoriul francez, pentru comiterea a trei infracţiuni, respectiv infracţiunea de escrocherie în bandă organizată, participarea la o bandă de răufăcători în vederea pregătirii uneia sau mai multor infracţiuni, pedepsite cu 10 ani închisoare şi deţinere frauduloasă de documente administrative false, prev. de art. 132-71, art. 313-1, art. 313-2, art. 313-3, art. 313-7, art. 313-8, art. 441-3, art. 441-10, art. 441-11, art. 450-1, art. 450-3, art. 450-5 C. pen. francez.

În fapt, s-a reţinut că, urmare a unor interpelări succesive ale lui M.P. şi A.G. la Perigeux, în aprilie 2013, ale N.N., în iunie 2013, la Brest, și F.S., I.R. și D.V. la Cherbourg, în iunie 2013, a rezultat faptul că, aceştia făceau parte dintr-o organizaţie criminală alcătuită din cetăţeni români, foarte mobili din punct de vedere geografic, care au comis pe întregul teritoriu naţional al Franţei, escrocherii cu cârduri bancare recodate, plecând de la coordonatele bancare străine obţinute fraudulos. M.G. a fost identificat, în special datorită dispozitivelor de supraveghere video, dar şi cu ajutorul unor mărturii, privitor la folosuri frauduloase realizate în octombrie 2012 şi iunie 2013, în special la Nice, Menton, Vannes, Caen şi Granville. El a făcut în această situaţie uz de fals în documente de identitate pe numele de M.G., M.G. nu a putut fi interpelat în timpul instrucţiei cazului şi a făcut obiectul unui mandat de arestare.

Pedeapsa maximă care se poate aplica pentru infracţiunile de mai sus este de 10 ani închisoare, persoanei solicitate, fiindu-i aplicată pedeapsa de 6 ani închisoare în lipsă.

Faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare fac parte din cele prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, fiind vorba despre participarea la un grup criminal organizat şi falsificarea de mijloace de plată şi astfel nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.

Examinând înscrisurile aflate la dosar, Curtea a constatat că nu există niciun motiv de refuz în sensul art. 98 din Legea nr. 302/2004, pentru punerea în executare a mandatului european de arestare. De asemenea, pentru faptele la care se referă mandatul, persoana solicitată nu a mai fost urmărită sau judecată.

Totodată, a reţinut că, numitul G.M. a refuzat să fie predat autorităţilor franceze, întrucât nu doreşte să execute pedeapsa cu închisoarea în Franţa, vrând să fie aproape de familia sa, argumente pe care Curtea le-a apreciat ca nefiind suficient de serioase şi pertinente pentru a determina respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare, emis în baza unei hotărâri penale străine, prin care i-a fost aplicată o pedeapsă privativă de libertate .

În ceea ce priveşte motivul de refuz opţional prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, Curtea a apreciat, de asemenea, că nu sunt motive pentru a refuza predarea acestuia, întrucât autoritatea judiciară franceză a precizat că, în conformitate cu legislaţia statului emitent, persoana solicitată, din momentul trimiterii în Franţa, va fi informată despre sentinţă şi va dispune de un termen de 10 zile pentru a face contestaţie, ceea ce îi va da posibilitatea de a fi rejudecat de către instanţă, de data aceasta în prezenţa sa şi asistat de un avocat, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii.

S-a reţinut şi faptul că, hotărârea de condamnare nu a fost încă redactată, nefiind indicat un termen cert până la care aceasta va fi motivată şi comunicată, iar persoana solicitată are posibilitatea contestării acesteia după predarea sa către autorităţile franceze, astfel încât, Curtea a apreciat că, în cauză, nu se impune aplicarea dispoziţiilor art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 şi recunoaşterea incidentală a hotărârii penale de condamnare.

În plus, în situaţia în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare a persoanei solicitate, chiar şi în urma rejudecării, acesta are posibilitatea de a cere transferul său în vederea executării pedepsei în România, cu atât mai mult cu cât faţă de condamnat s-a dispus şi măsura interdicţiei de a reveni pe teritoriul francez.

Având în vedere că, potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară, prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al U.E., solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, precum şi faptul că, acesta se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. 5190/1 din 18 iulie 2002, neexistând niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării, prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, art. 2 şi art. 3 din Decizia cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI, Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie persoana solicitată G.M., contestaţie pe care Înalta Curte a apreciat-o ca fiind întemeiată, sub aspectul încălcării dispoziţiilor privind publicitatea şedinţei de judecată, prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

Astfel, Înalta Curte a arătat că, potrivit art. 103 alin. (1)⁴ din Legea nr. 302/2004, şedinţa de judecată în care se soluţionează sesizarea Parchetului cu privire la predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare ale unui stat străin este publică, afară de cazul în care, la cererea procurorului, a persoanei solicitate sau din oficiu, judecătorul apreciază că se impune judecarea cauzei în şedinţă secretă.

În cauză, judecarea sesizării a avut loc în cameră de consiliu, fiind astfel încălcate dispoziţiile privind publicitatea şedinţei de judecată, conform art. 103 alin. (1)⁴ din Legea nr. 302/2004 şi art. 352 C. proc. pen.

La art. 349-354 C. proc. pen., sunt prevăzute o serie de norme cu caracter de principii comune, respectiv reguli de bază ale fazei de judecată şi care asigură realizarea acestui tip de activitate procesuală în condiţii de obiectivitate şi imparţialitate, acestea fiind publicitatea, nemijlocirea, contradictorialitatea şi oralitatea.

Astfel fiind, Înalta Curte a arătat că publicitatea şedinţei de judecată este unul din cele mai importante principii ale procesului penal, întrucât asigură punerea în valoare a celorlalte principii ale activităţii de judecată-nemijlocire, contradictorialitate, rol activ, iar, pe de altă parte, dă siguranţă faptului că instanţa de judecată, în întreaga ei activitate, respectă toate garanţiile procesuale prevăzute pentru părţi şi ceilalţi participanţi la proces, în vederea aflării adevărului, oferind societăţii posibilitatea exercitării unui control permanent asupra înfăptuirii justiţiei.

Consacrarea acestui principiu este asigurată de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar pe plan intern de dispoziţiile constituţionale ale art. 127, respectiv de art. 12 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, C.E.D.O., în art. 6 a prevăzut că, fiecare persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale, publicitatea procedurilor având ca scop protejarea justiţiabililor împotriva unei Justiţii secrete".

Dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. instituie sancţiunea nulităţii absolute pentru nepublicitatea şedinţei de judecată.

Excepţiile prevăzute de lege de la această regulă au caracter derogator, fiind menţionate expres de dispoziţiile legale, neputând fi deduse pe cale de interpretare.

Ca urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că, în mod greşit instanţa de fond a judecat cauza în condiţii de nepublicitate, fapt ce atrage nulitatea absolută a sentinţei, care nu poate fi înlăturată în niciun mod şi care poate fi invocată în orice stare a procesului, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu ocazia rejudecării cauzei, persoana solicitată a fost din nou audiată, ocazie cu care a arătat că ştie care sunt faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare, dar că nu este de acord să fie predat, deoarece se teme că, ulterior condamnării sale definitive, nu va mai putea obţine transferarea sa în România, în vederea continuării executării pedepsei.

Examinând solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu ocazia rejudecării cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că aceasta este întemeiată*

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al U.E. solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. 50190/1 din 18 iulie 2002. ^

În cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate s-au întemeiat pe existenţa unei hotărâri de condamnare, nedefinitivă, nr. 14/2268, pronunţată împotriva persoanei solicitate de Tribunalul Corecţional din Rennes, la 7 octombrie 2014.

Prin această sentinţă, persoana solicitată G.M. a fost condamnată la 6 ani închisoare, în lipsă, pentru infracţiunile de escrocherie în bandă organizată, participare la o bandă de răufăcători, în vederea pregătirii uneia sau mai multor infracţiuni pedepsite cu 10 ani închisoare şi deţinere frauduloasă de documente administrative false.

S-a arătat că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracţiuni şi potrivit legii române, sub alte încadrări juridice, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Prin urmare, s-a precizat că, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată. Potrivit art. 97 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care, mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, aplicate printr-o hotărâre pronunţată în lipsă, dacă persoana în cauză nu a fost citată personal şi nici informată în orice alt mod cu privire la data şi locul şedinţei de judecată care a condus la hotărârea pronunţată în lipsă, predarea persoanei solicitate va fi acordată dacă autoritatea judiciară emitentă garantează că persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea să obţină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezenţa sa.

Această garanţie a fost oferită de autorităţile judiciare franceze, persoana solicitată având posibilitatea de a-şi prezenta apărările cu ocazia unei rejudecări a cauzei sale si de a formula o cale de atac în caz de nemulţumire.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Curtea a constatat că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi a apreciat că nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent. S-a arătat că, condiţia nu este îndeplinită, deoarece, predarea ar urma să fie condiţionată de transferul persoanei condamnate pentru executarea pedepsei în România, în cazul în care sentinţa de condamnare în cazul rejudecării va rămâne definitivă. De altfel, având în vedere şi faptul că, faţă de persoana condamnată, s-a dispus măsura interdicţiei de a reveni pe teritoriul francez, acest fapt creează premisa executării eventualei pedepse în România.

S-a mai arătat, că predarea persoanei solicitate nu poate fi decât în beneficiul său, deoarece, în condiţiile în care a fost judecat în lipsă, nu şi-a putut formula apărări, iar prin participarea sa la procedurile judiciare din Franţa există premisa pentru condamnat de a-şi dovedi nevinovăţia, în măsura în care se consideră nevinovat sau de a obţine reducerea pedepselor, prin valorificarea circumstanţelor reale şi personale existente în favoarea sa.

Împotriva sentinţei penale nr. 315/F/DL din data de 11 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 6723/2/2014*, a formulat contestaţie persoana solicitată G.M., motivele acesteia fiind expuse în partea introductivă a deciziei.

Analizând contestaţia formulată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În primul rând, Înalta Curte constată că sentinţa penală atacată este una legală şi temeinică, iar Curtea de Apel Bucureşti în mod corect a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare şi, totodată, predarea persoanei solicitate G.M., autorităţilor judiciare franceze.

Astfel, se constată că, în cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate s-au întemeiat pe existenţa unei Hotărâri de condamnare, nedefinitivă, nr. 14/2268, pronunţată împotriva persoanei solicitate, de Tribunalul Corecţional din Rennes, la 7 octombrie 2014. Prin această sentinţă, persoana solicitată G.M. a fost condamnată la 6 ani închisoare, în lipsă, pentru infracţiunile de escrocherie în bandă organizată, de participare la o bandă de răufăcători, în vederea pregătirii uneia sau mai multor infracţiuni pedepsite cu 10 ani închisoare si de deţinere frauduloasă de documente administrative false, în temeiul acestei hotărâri, fiind emis un mandat european de arestare.

Dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, prevăd că "mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al U.E. solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate", iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. 50190/1 din 18 iulie 2002."

Astfel fiind, Înalta Curte constată, în deplin acord cu judecătorul Curţii de Apel Bucureşti, că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru admiterea sesizării şi că nu există niciun motiv de refuz al predării. Astfel, faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare sunt dintre cele care dau loc la predare, fiind prevăzute de dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, conform acestor dispoziţii nefiind necesară îndeplinirea condiţiei dublei incriminări.

De asemenea, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, care arată că, în cazul în care, mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, aplicate printr-o hotărâre pronunţată în lipsă, dacă persoana în cauză nu a fost citată personal şi nici informată în orice alt mod cu privire la data şi locul şedinţei de judecată care a condus la hotărârea pronunţată în lipsă, predarea persoanei solicitate va fi acordată, dacă autoritatea judiciară emitentă garantează că persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea să obţină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezenţa sa.

Înalta Curte constată că această garanţie a fost oferită de autorităţile judiciare franceze, care au precizat că, în conformitate cu legislaţia statului emitent, persoana solicitată, din momentul trimiterii în Franţa, va fi informată despre sentinţă şi va dispune de un termen de 10 zile pentru a face contestaţie, ceea ce îi va da posibilitatea de a fi rejudecat de către instanţă, de data aceasta în prezenţa sa şi asistată de un avocat, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii.

Cu privire la motivele obligatorii de refuz a executării mandatului european de arestare, înalta Curte constată că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

Aşa cum şi Curtea de Apel a constatat, în cauză nu este incident niciunul din motivele de refuz care obliga instanţa să respingă predarea persoanei solicitate.

Cu privire la faptul că persoana solicitată a refuzat să fie predată autorităţilor franceze, întrucât nu doreşte să execute pedeapsa cu închisoarea în Franţa, vrând să fie aproape de familia sa, Înalta Curte constată că prima instanţă a dispus predarea acestuia sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, în vederea executării pedepsei, fiind îndeplinită astfel şi cerinţa specială prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Înalta Curte mai constată că, lipsa acordului persoanei solicitate de a fi predată constituie un motiv pentru care instanţa "putea" refuza predarea, dacă ar fi ajuns la concluzia că, faţă de circumstanţele reale ale cauzei şi cele personale, nu se impunea predarea acesteia, însă nu era obligată să refuze predarea, întrucât refuzul persoanei solicitate de a fi predată nu face parte din motivele de refuz obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mai sus enumerate, acest motiv fiind prevăzut de dispoziţiile art. 98 alin. (2) din aceeaşi lege, care face referire la motivele opţionale pentru care instanţa "poate" refuza predarea.

Totodată, Înalta Curte constată că predarea persoanei solicitate a fost dispusă de către Curtea de Apel Bucureşti şi cu respectarea regulii specialităţii; prin urmare, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, se constată că sentinţa atacată este una legală şi temeinică.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana-solicitată G.M. împotriva sentinţei penale nr. 315/F/DL din data de 11 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 6723/2/2014*.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoana-solicitată la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana-solicitată G.M. împotriva sentinţei penale nr. 315/F7DL din data de 11 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 6723/2/2014*.

Obligă contestatorul persoana-solicitată la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 29 decembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 3108/2014. SECŢIA PENALĂ. Mandat european de...		ICCJ. Decizia nr. 381/2014. SECŢIA PENALĂ. Plângere... →

ICCJ. Decizia nr. 3177/2014. SECŢIA PENALĂ. Mandat european de arestare. Contestaţie(NCPP)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3177/2014. SECŢIA PENALĂ. Mandat european de arestare. Contestaţie(NCPP)