ICCJ. Decizia nr. 3111/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiuni privind frontiera de stat a României (O.U.G nr. 105/2001), infracţiuni la reg
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3111/2014
Dosar nr. 2026/121/2011
Şedinţa publică din 5 decembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 96 din 25 februarie 2013 a Tribunalului Galaţi s-a dispus condamnarea inculpatului T.S. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen., pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. şi art. 3201 din C. proc. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de contrabandă în formă continuată prev. de art. 270 alin. (1), (2), (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 320 din C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului T.S., dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost condamnat inculpatul L.V. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată prev. de art. 270 alin. (1), (2), (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 3201 din C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus ca inculpatul L.V., urmare a contopirii pedepselor aplicate acestuia, să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporita la 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost condamnat inculpatul G.M. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată prev. de art. 270 alin. (2) lit. b) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 3201 din C. proc. pen.
Conform art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului G.M., dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. sporită la 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost condamnat inculpatul S.V. la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în forma continuată prev. de art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasa a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului S.V. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. sporită la 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost condamnat inculpatul C.D.M. la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de contrabandă în formă continuată prev. de art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de lan închisoare pentru comiterea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
Conform art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului C.D.M. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost condamnat inculpatul R.C. la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată,de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/20133.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trecerea frauduloasa a frontierei de stat în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului R.C. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost condamnat inculpatul L.P.D. la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trecere frauduloasa de frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus ca inculpatul L.P.D., după contopirea pedepselor aplicate acestuia, să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost condamnat inculpatul U.D.M. la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului U.D.M. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost condamnat inculpatul S.E. la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 ani Închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în forma continuată prev. de art. 26 din C. pen. raportat la art. 270 alin. (1), (3) în referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului S.E., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost condamnat inculpatul P.D.F. la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. sporită la 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost condamnat inculpatul B.R. la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului B.R. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost condamnat inculpatul N.T.A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) şi (3) în referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 3201 din C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului N.T.A. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost condamnat inculpatul G.R.A. la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) în referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi art. 41 alin. (2) din C. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trecere frauduloasă a frontierei de stat prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost condamnat inculpatul M.B. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere în afara unui antrepozit fiscal de produse accizabile prev. de art. 2961 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2003.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.
Conform art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului M.B. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. sporită la 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 din C. pen. a aplicat inculpaţilor T.S., L.V., G.M., S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., U.D.M., S.E., P.D.F., B.R., N.T.A., G.R.A. şi M.B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen.
În baza art. 88 din C. pen. s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor perioada reţinerii şi arestării preventive după cum urmează:
- T.S. şi L.V. de la 30 septembrie 2010 până la 30 mai 2011 când prin Decizia penală nr. 951 din 30 mai 2011 Curtea de Apel Galaţi a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru inculpaţii G.M., B.R. şi M.T.A. de la 1 octombrie 2010 la 30 mai 2011 când prin Decizia penală nr. 951 din 30 mai 2011 Curtea de Apel Galaţi a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara;
- pentru inculpaţii S.V., C.D.M. şi R.C. de la 13 octombrie 2010 la 30 mai 2011 când prin Decizia penală nr. 951 din 30 mai 2011 Curtea de Apel Galaţi a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara;
- pentru inculpaţii L.P.D. şi U.D.M. de la 14 octombrie 2010 la 30 mai 2011 când prin Decizia penală nr. 951 din 30 mai 2011 Curtea de Apel Galaţi a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara;
- pentru inculpatul P.D.F. de la 17 septembrie 2010. şi pentru inculpatul S.E. de la 18 septembrie 2010 la 30 mai 2011, pentru ambii inculpaţi, când Curtea de Apel Galaţi prin Decizia nr. 951 din 30 mai 2011 a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara;
A fost menţinută măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpaţii T.S., L.V., G.M., S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., U.D.M., S.E., P.D.F., B.R. şi N.T.A. până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
În baza art. 14 din C. proc. pen. coroborat cu art. 998 din C. civ., art. 277 din Legea nr. 86/2006 a obligat pe inculpaţii T.S. şi G.M. în solidar, la plata sumei de 1.162.596,01 RON, pe inculpaţii B.R. şi N.T.A. în solidar, la plata sumei de 6.455,21 RON, pe inculpaţii S.V., C.D.M. şi P.D.F., în solidar, la plata sumei de 5.354.993,58 RON, pe inculpaţii U.D.M. şi S.E. în solidar la plata sumei de 4.709.472,52 RON pe inculpatul R.C. la plata sumei de 2.082.301,64 RON, pe inculpatul L.P.D. la plata sumei de 3.833.748,92 RON, pe inculpatul L.V. la plata sumei de 913.530,44 RON, pe inculpatul G.R.A. la plata sumei de 1.206.578 RON şi pe inculpatul M.B. la plata sumei de 275.262,86 RON către ANAF - Direcţia Regională de Operaţiuni Vamale şi Accize Galaţi.
Conform art. 118 lit. a) C. pen. coroborat cu art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a următoarelor cantităţi de ţigări:
-26.780 pachete ţigări X, 300 pachete ţigări Y, 100 pachete de ţigări W aflate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Galaţi.
-400 pachete ţigări P aflate în Camera de Corpuri Delicte a IJPF Galaţi conform dovezii;
-700 pachete de ţigări M aflate la IJPF Galaţi conform dovezii;
-76.440 pachete ţigări P aflate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Constanţa conform dovezii;
-64.950 pachete de ţigări X, 18 pachete ţigări P şi 34.632 pachete ţigări P aflate în dosar urmărire penală la I.J.P.F. Galaţi;
-1.018 pachete de ţigări W, 17 pachete de ţigări P, 3 pachete de ţigări AS aflate la Camera de Corpuri Delicte a IJPF Galaţi;
A fost menţinut sechestrul asigurător asupra sumei de 19.190 euro ridicată de la inculpatul P.D.F. consemnată la CEC B.
A fost menţinut sechestrul asigurător asupra sumei de 15.575 euro ridicată de la inculpatul T.S. conform dovezii şi consemnată la CEC B.
A fost menţinut sechestrul asigurător asupra sumei de 450.000 RON ridicată de la inculpatul B.R. conform dovezii din dosar urmărire penală, depusă la CEC B.
A fost menţinut sechestrul asigurător asupra auto ... seria ... cu numărul de înmatriculare ... de la inculpatul P.D.F. prin ordonanţa de la dosar.
A fost menţinut sechestrul asigurător asupra sumei de 1.500 RON ridicată de la inculpatul G.M. conform dovezilor.
A fost menţinut sechestrul asigurător asupra mijlocului de transport marca D seria motor ..., capacitate cilindrică 796 cm3 numărul Tulcea -.. lăsată în custodia numitei P.I., mijloc de transport HC seria ... capacitate cilindrică 1.493 cm3 depus la FPJ Tulcea, mijloc de transport MG seria ..., capacitate cilindrică 1.332 cm3 număr înmatriculare Tulcea-... lăsat în custodia numitei S.L. conform dovezii de la dosar toate aparţinând inculpatului S.V.
A fost menţinut sechestrul asigurător asupra sumei de 3.100 RON ridicată de la inculpatul S.V. conform dovezii de la dosar urmărire penală.
A fost menţinut sechestrul asigurător asupra sumei de 800 euro ridicată de la inculpatul S.V. conform dovezilor de la dosar urmărire penală.
A fost menţinut sechestrul asigurător asupra imobilului (locuinţă) în suprafaţă de 101 m2 cu valoare impozabilă de 93.165 şi asupra terenului aferent acesteia în suprafaţă de 200 m2 situat la mila 23, comuna Crişan, judeţul Tulcea aparţinând inculpatului S.V. conform dovezii de la dosar urmărire penală.
A fost menţinut sechestrul asupra imobilului situat în Municipiul Tulcea str. C. cu suprafaţa utilă de 62,48 m2 cu o valoare impozabilă de 1.329.47,44 RON aparţinând inculpatului S.V. conform dovezii de la dosar urmărire penală.
A fost menţinut sechestrul asupra autovehiculului marca TL fabricat în anul 2005 seria motor ... saşiu ... cu nr. TL-... aparţinând inculpatului D.U.M. conform dovezii de la dosar urmărire penală.
A fost menţinut sechestrul asigurător asupra sumei de 4.145 RON ridicată de la inculpatul U.D.M. conform dovezilor de la dosar urmărire penală.
A fost menţinut sechestrul asigurător asupra sumei de 300 de lire sterline ridicate de la inculpatul U.D.M. conform dovezii de la dosar urmărire penală.
A fost menţinut sechestrul asigurător asupra sumei de 75 euro ridicată de la inculpatul U.D.M. conform dovezii de la dosar urmărire penală.
A fost menţinut sechestrul asigurător asupra sumelor de 5.400 euro şi 9.950 RON ridicată de la inculpatul C.D.M. conform dovezii de la dosar urmărire penală.
A fost menţinut sechestrul asigurător asupra autovehiculului CJ cu seria .. cu capacitate cilindrică 2.999 cm3, cu seria saşiu .. cu numărul GL-.. aparţinând inculpatului T.S. conform dovezii de la dosar urmărire penală.
Conform art. 189 - 191 din C. proc. pen. a obligat inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat după cum urmează:
- pe inculpatul T.S. la plata sumei de 8.900 RON, pe inculpatul N.T. la plata sumei de 8.900 RON, pe inculpatul L.V. la plata sumei de 9.700 RON, pe inculpatul R.C. la plata sumei de 9.100 RON, pe inculpaţii L.P.D., U.D.M. la câte 8.800 RON fiecare, G.M., S.V., C.D., S.E., P.D.F., B.R. la câte 8.500 RON fiecare şi pe inculpaţii G.R.A. şi M.B. la câte 7.500 RON fiecare.
Suma de 3.400 RON reprezentând onorariul pentru avocaţii desemnaţi din oficiu către Baroul Galaţi (faza de urmărire penală + faza de judecată) s-a dispus a fi avansata din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 191/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost trimişi în judecată inculpaţii T.S., L.V., G.M., S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., U.D.M., S.E., P.D.F., B.R., N.T.A., G.R.A. şi M.B. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat şi contrabandă în formă continuată prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi Art. 270 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., aderare la grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. precum şi complicitate la aceasta ultima infracţiune prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. precum şi infracţiunea de deţinere în afara unui antrepozit fiscal de produse accizabile prev. de art. 2961 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2003.
Ca situaţie de fapt s-au reţinut în sarcina inculpaţilor următoarele:
În condiţiile creşterii tot mai accentuate şi constante a preţurilor la produsele din tutun, precum şi a accizelor aplicate acestora, diferite persoane au început să introducă în România din Republica Moldova şi Ucraina, în mod ilegal, astfel de produse în scopul obţinerii unor profituri importante, cunoscut fiind faptul că, în ţările vecine ţigaretele se vând, în prezent, cu preţuri de aproximativ 20% - 30% din cele practicate în România.
Având în vedere că în ultimii ani fenomenul introducerii în România, prin punctele destinate controlului de frontieră a unor cantităţi de ţigări, a luat o amploare deosebită s-a luat măsura incriminării introducerii în ţară, chiar prin punctele destinate controlului de frontieră, a unor mărfuri accizabile, supuse regimului vamal, ce depăşesc suma de 20.000 RON - valoare în vamă, prin O.U.G. nr. 33/2009 (intrată în vigoare la data de 7 aprilie 2009), modificată prin O.U.G. nr. 291/2009 (intrată în vigoarea la data de 1 octombrie 2009).
În acest context şi urmărind obţinerea unor profituri importante, prin introducerea şi comercializarea în România, în mod ilicit, a unor cantităţi mari de ţigări s-a iniţiat şi dezvoltat o colaborare, pe de o parte între cetăţeni moldoveni şi ucraineni, ori cetăţeni cu dublă cetăţenie româno-moldoveană sau româno-ucraineană şi pe de altă parte cetăţeni români.
Relevanţă cu privire la profiturile obţinute de membrii grupului infracţional din derularea activităţilor de contrabandă au două fragmente din convorbirea purtată la data de data de 1 august 2010, ora 17:43:13 între inculpatul T.S. şi un cumpărător al cantităţilor de ţigări - care s-a identificat doar sub prenumele de „C.".
Această colaborare a vizat pe de o parte găsirea unor modalităţi optime de introducere în România a unor importante cantităţi de ţigarete, fie prin ocolirea punctelor destinate controlului de frontieră, fie prin trecerea acestora prin punctele destinate controlului de frontieră disimulate sub sau în diverse mărfuri ori mijloace de transport, iar pe de altă parte constituirea unor reţele de distribuţie rapide şi eficiente a cantităţilor de ţigări introduse în mod fraudulos pe teritoriul naţional.
Profiturile obţinute din activitatea de contrabandă sunt mari nu numai datorită diferenţelor dintre preţurile la ţigări practicate în Republica Moldova şi Ucraina pe de o parte şi România pe de altă parte ci şi faptului că prin introducerea acestora în ţară, în mod ilicit, sunt sustrase de la plata taxelor vamale de import, a TVA-ului la import şi a accizei. De asemenea prin comercializarea lor ulterioară „la negru" se obţin profituri importante având în vedere că se eludează plata impozitului pe profit şi a TVA.
În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că pe raza judeţelor Galaţi, Tulcea şi Brăila îşi desfăşurau activitatea două grupuri infracţionale organizate ce vizau obţinerea de importante profituri băneşti, prin introducerea în ţară şi ulterior prin comercializarea ilicită a unor cantităţi de ţigări.
Deşi iniţial distincte cele două grupuri infracţionale au colaborat eficient în vederea îndeplinirii scopurilor infracţionale.
Iniţial au rezultat date cu privire la grupul infracţional organizat şi condus de inculpatul T.S. zis „J." din care au făcut parte inculpaţii L.V. zis „P." şi „C.", G.M. zis „Ş.", M." şi „G." precum, şi alţi cetăţeni moldoveni sau ucraineni, neidentificaţi până în acest moment.
Acest grup infracţional care avea ca lider, în România, pe inculpatul T.S. zis „J.", era specializat în introducerea în România din Republica Moldova şi Ucraina a unor cantităţi de ţigări, în special prin punctele de trecere a frontierei. Cu toate acestea inculpatul T.S. s-a preocupat şi de preluarea unor cantităţi de ţigări introduse în ţară de alte grupuri infracţionale, prin trecerea acestora, în mod ilegal, peste râul Prut.
Grupul infracţional condus de inculpatul T.S. avea dezvoltată o amplă reţea de distribuţie a ţigaretelor provenite din activitatea de contrabandă, atât către persoane care la rândul lor se ocupau de distribuţia en detail cât şi către micii comercianţi, inclusiv ambulanţi, care îşi desfăşoară activitatea în pieţe.
Iniţial inculpatul T.S. s-a preocupat singur de preluarea ţigărilor de contrabandă de la cetăţenii români, moldoveni sau ucraineni care le introduceau în România fie prin punctele de trecere a frontierei disimulate în mijloacele de transport, ocupându-se de valorificarea acestora, acesta fiind depistat în mod repetat de organele de poliţie, fie când transporta diverse cantităţi de ţigări, fie când preda cantităţi de ţigări către persoanele ce făceau parte din reţeaua sa de distribuţie, astfel cum vom face vorbire pe parcursul prezentului rechizitoriu.
Ulterior, realizând că nu îşi putea desfăşura de unul singur activităţile infracţionale legate de introducerea în ţară în mod ilicit, preluarea, depozitarea şi transportul cantităţilor de ţigarete, inculpatul T.S. a iniţiat constituirea şi organizarea unui grup infracţional în acest scop, în care fiecare membru avea rolul său.
Necesitatea organizării acestui grup a pornit pe de o parte de la ideea că inculpatul T.S. fusese depistat în mod repetat în timp ce derula activităţi ilicite legate de ţigările de contrabandă astfel că acesta începuse să fie cunoscut cu astfel de preocupări de către lucrătorii de poliţie, fapt care putea conduce cu uşurinţă la depistarea sa şi la „capturarea" cantităţilor de ţigări, iar pe de altă parte pentru că prin „diviziunea muncii" se sporeau şansele de reuşită.
Rolul inculpatului T.S. era acela de a finanţa şi coordona activităţile legate de contrabanda cu ţigări, inclusiv cele legate de introducerea în ţară a cantităţilor de ţigări de către cetăţenii români, moldoveni ori ucraineni - membri ai grupului infracţional, comandându-le acestora cantităţile şi sortimentele de ţigări. De asemenea inculpatul T.S. coordona activităţile legate de preluarea, transportul şi depozitarea cantităţilor de ţigări precum şi activităţile legate de valorificarea acestora.
Din grupul infracţional condus de inculpatul T.S. făceau parte cetăţeni români, moldoveni sau ucraineni - a căror identificare nu s-a reuşit până în prezent - având în vedere că pe parcursul convorbirilor purtate se evita folosirea numelor.
Aceste persoane aveau rolul de a introduce în ţară ţigaretele, atât prin alte puncte decât cele destinate controlului de frontieră, cât şi prin punctele destinate controlului de frontieră, disimulate sub, sau în diverse mărfuri ori mijloace de transport.
În vederea realizării cu succes a activităţilor infracţionale derulate de membrii grupului pe care îl conducea, inculpatul T.S. a pus chiar la dispoziţie mijloace de transport care au fost modificate tocmai în vederea introducerii în ţară a cantităţilor de ţigări.
Totodată inculpatul T.S. era cel care punea la dispoziţie mijloacele de transport destinate transportului ţigărilor de la locurile în care acestea erau predate de către membrii grupului infracţional către locurile destinate depozitării.
În acest sens, urmărind împiedicarea şi îngreunarea depistării sale ori a membrilor grupului infracţional pe care îl conducea, inculpatul T.S. a dispus utilizarea, cu preponderenţă a unor mijloace de transport care nu erau înmatriculate pe numele său ori al membrilor grupului infracţional ci pe numele unor rude, afini ori cunoştinţe. Astfel, în cursul cercetărilor s-a stabilit că în vederea realizării activităţilor de transport au fost utilizate următoarele mijloace de transport: microbuzul marca CJ înmatriculat sub numărul GL - ... pe numele martorului A.I. - cumnatul inculpatului T.S. şi autoturismul marca OAC înmatriculat sub numărul - GL - .... pe numele numitei B.M. - o mai veche cunoştinţă a liderului grupului infracţional.
De asemenea în vederea depozitării cantităţilor de ţigări inculpatul T.S. s-a preocupat de închirierea unor garaje, aflate în locuri izolate, care îi permiteau manipularea cantităţilor de ţigări pe timpul operaţiunilor de încărcare/descărcare ori a unor alte locuri speciale destinate depozitării cantităţilor de ţigări, respectiv debarale şi boxe amenajate în subsolurile blocurilor.
Pentru a împiedica descoperirea acestor locuri de depozitare atât de către organele de anchetă, cât şi de „concurenţă", membrii grupului infracţional condus de inculpatul T.S., în momentul în care doreau să distribuie ţigările, fie le transportau direct beneficiarilor, fie luau mijloacele de transport ale acestora, cu care se deplasau apoi singuri la locurile de depozitare, unde încărcau ţigările, după care restituiau beneficiarilor autovehiculele încărcate.
De obicei, în această din urmă ipostază, beneficiarii fie rămâneau în compania unui alt membru al grupului infracţional, fie într-un loc controlat de membrii acestuia, tocmai pentru ca aceştia să nu cunoască locurile de depozitare din care apoi ar fi putut să sustragă ţigările, în condiţiile în care este evident că fapta nu se putea reclama autorităţilor în drept.
Inculpatul T.S. se preocupa şi de valorificarea cantităţilor de ţigări având creată în acest sens o adevărată reţea de distribuţie a ţigărilor în scopul comercializării cât mai rapide a acestora.
Valorificarea cât mai rapidă a ţigărilor avea două scopuri: unul dintre acestea fiind acela al obţinerii cât mai rapide a veniturilor şi a reinvestirii acestor venituri (în care se includea profitul obţinut) în realizarea unor alte transporturi de ţigări, în mod ilicit, către România iar al doilea scop era acela al „scăpării cât mai rapide de mort", membrii grupului infracţional urmărind astfel să nu fie depistaţi având asupra lor ţigări în cazul unor acţiuni organizate de autorităţi.
Un alt rol al inculpatului T.S. era acela de a achita către cei ce livrau ţigările contravaloarea acestora, fiind practic considerat „omul cu banii", respectiv finanţatorul grupului infracţional.
Pe lângă făptuitorii care se ocupau de introducerea în ţară a cantităţilor de ţigări, din grupul infracţional făcea parte şi inculpatul L.V. zis „P." sau „C.", rolul acestuia fiind acela de a prelua ţigările de la făptuitorii despre care am făcut vorbire mai sus, de a le transporta spre locurile de depozitare, de a asigura depozitarea lor, de a le pregăti pentru livrare şi de a le preda cumpărătorilor.
Inculpatul L.V. acţiona sub directa coordonare a inculpatului T.S., respectând dispoziţiile trasate de acesta şi raportându-i toate activităţile desfăşurate.
La un moment dat, în cadrul grupului infracţional, a apărut nevoia de a se diversifica sursele de aprovizionare cu ţigări pe de o parte prin prisma, dificultăţii introducerii ţigărilor prin punctele de trecere a frontierei disimulate în mijloace de transport şi pe de altă parte ca urmare a cererii cât mai mari de ţigări pe care membrii acestuia o avea „din piaţă".
în acest scop a fost antrenată aderarea la grupul infracţional a inculpatului G.M. zis „Ş." şi „M.", o mai veche cunoştinţă de-a inculpatului L.V.
Prin prisma atribuţiilor de serviciu inculpatul G.M. avea permis accesul în punctul de trecere a frontierei, desfăşurându-şi practic activitatea în interiorul acestuia.
Ca urmare a acestui fapt inculpatul se putea deplasa nestingherit până la magazinele duty-free ce îşi desfăşoară activitatea între punctele de trecere a frontierei Oancea şi Cahul (Republica Moldova), de unde achiziţiona diverse cantităţi de ţigări.
Precizăm că între punctele vamale Oancea şi Cahul funcţionează atât pe partea românească cât şi pe partea moldovenească a râului Prut mai multe magazine ce comercializează ţigări în regim duty-free.
De asemenea acesta prelua de la cetăţenii ce treceau prin PTF Oancea ţigările pe care aceştia le treceau prin PTF Cahul.
Ulterior, profitând pe de o parte de statutul pe care îl avea, iar pe de altă parte de vigilenţa scăzută pe care lucrătorii poliţiei de frontieră şi lucrătorii vamali o aveau în raport de el, inculpatul G.M. scotea cantităţile de ţigări achiziţionate din magazinele duty-free ori preluate de la alţi cetăţeni moldoveni predându-le inculpaţilor T.S., L.V. ori altor persoane desemnate de aceştia.
Întrucât reţeaua de distribuţie a ţigaretelor dezvoltată şi controlată de inculpatul T.S. putea valorifica o cantitate mare de ţigări, iar membrii grupului infracţional condus de acesta nu îi puteau oferi întotdeauna cantităţile scontate, acesta a decis ca grupul pe care îl conducea să colaboreze cu un alt grup infracţional din care făceau parte inculpaţii C.D.M. zis „D.A.", P.D.F. zis „P.", S.V. zis „M." sau „V.", S.E., R.C., L.P.D., U.D.M., şi învinuitul G.R.A., care acţiona pe raza judeţului Tulcea, urmărind astfel să se aprovizioneze, în paralel, cu alte cantităţi de ţigări, introduse în mod ilicit în România.
Relaţia dintre grupul condus de inculpatul T.S. şi grupul ce acţiona pe raza judeţului Tulcea s-a realizat prin intermediul inculpaţilor B.R. zis „C." şi N.T.A. zis „D.", ambii originari din judeţul Brăila.
Inculpatul B.R., care derula activităţi de achiziţionare a unor produse agricole, inclusiv din Republica Moldova, era prieten cu inculpaţii C.D.M. zis „D.A." şi P.D.F. zis „P.".
Prin prisma activităţilor pe care le derula pe teritoriul Republicii Moldova inculpatul B.R. a ajuns să intre în legătură cu diferite persoane ce erau interesate să introducă în România diferite cantităţi de ţigări, motiv pentru care, realizând posibilitatea obţinerii rapide a unor însemnate profituri materiale, împreună cu inculpatul N.T.A., a luat decizia de a-i pune în legătură cu inculpaţii C.D.M. şi P.D.F. pentru a colabora în acest scop.
De asemenea cei doi îl cunoşteau şi pe inculpatul T.S., despre care ştiau că avea preocupări pe linia preluării şi valorificării ţigărilor de contrabandă, motiv pentru care au realizat din punct de vedere subiectiv întreg lanţul posibil de urmat de ţigări de la trecerea acestora peste frontieră şi până la valorificarea lor.
În vederea valorificării ţigărilor, inculpaţii B.R. şi N.T.A. le-au făcut cunoştinţă inculpaţilor C.D.M. şi P.D.F. cu inculpatul T.S.
Inculpaţii C.D.M. şi P.D.F. sunt prieteni, ambii fiind originari din comuna Pecica, judeţul Arad. Cei doi s-au mutat în municipiul Tulcea, unde cel dintâi derula activităţi de turism deltaic, ghidând diferite persoane spre locurile de pescuit. Ca urmare a acestui fapt, inculpatul C.D.M. a ajuns să cunoască în scurt timp locurile, canalele şi plaurii din Delta Dunării precum şi persoanele ce practicau pescuitul în zonă.
Prin prisma faptului că erau ardeleni, cei doi inculpaţi au ajuns să-l cunoască şi să se împrietenească cu inculpatul U.D.M., originar din judeţul Bihor, acesta din urmă administrând în municipiul Tulcea SC E. SRL Tulcea, ce are ca obiect construcţia şi reparaţia ambarcaţiunilor. Această societate avea închiriat un spaţiu, cu deschidere la fluviul Dunărea destinat reparaţiei şi construcţiei bărcilor, spaţiu care era pretabil însă depozitării rapide a ţigărilor trecute cu ambarcaţiunile peste fluviul Dunărea, în mod ilegal, din Ucraina în România.
Cei trei inculpaţi i-au cunoscut pe inculpaţii S.V. zis „M." sau „V." şi S.E. - tată şi fiu - cel dintâi fiind administratorul unei pensiuni turistice în comuna Crişan, judeţul Tulcea.
Având în vedere propunerea făcută de inculpaţii B.R. şi N.T.A. inculpaţilor C.D.M. şi P.D.F., aceştia din urmă au decis să colaboreze în activitatea infracţională cu inculpaţii U.D.M., S.V. şi S.E.
Întrucât aveau nevoie de persoane care să cunoască canalele Deltei Dunării, locurile şi plaurii pe care urma să se realizeze transportul şi depozitarea temporară a cantităţilor de ţigări s-a decis racolarea în cadrul grupului infracţional şi a inculpaţilor L.P.D. şi R.C.
Inculpatul L.P.D. este originar din comuna Crişan, judeţul Tulcea iar inculpatul R.C. este originar din comuna judeţul Dunavăţu de Jos, judeţul Tulcea, ambii fiind buni cunoscători ai Deltei Dunării.
Aceştia erau vechi cunoştinţe ale inculpaţilor S.V. şi S.E., motiv pentru care a fost relativ uşor pentru aceştia să-i atragă în activităţile infracţionale.
Astfel rolul inculpaţilor C.D.M., P.D.F. şi S.V. era acela de a organiza introducerea în ţară, din Ucraina, a cantităţilor de ţigări, prin trecerea acestora, în mod ilegal, peste fluviul Dunărea, aceştia participând însă şi efectiv la comiterea activităţilor de trecerea peste frontieră a cantităţilor de ţigări. De asemenea inculpaţii C.D.M. şi P.D.F. se preocupau de asigurarea locurilor de depozitare temporară a ţigărilor şi de valorificarea acestora.
Inculpatul U.D.M. avea atât rolul de a pune la dispoziţie şi de a întreţine în bune condiţii de funcţionare logistica necesară trecerii peste frontieră a cantităţilor de ţigări, respectiv a ambarcaţiunilor rapide cât şi rolul de a se preocupa de lăsarea şi ridicarea de la apă a ambarcaţiunilor utilizate în scop infracţional. În acest din urmă scop, inculpatul U.D.M. s-a folosit de autoturismul marca TLC cu numărul de înmatriculare TL - ..., autoturism care a fost încredinţat inculpaţilor C.D.M. şi P.D.F. pentru a derula alte activităţi legate de introducerea în ţară ori valorificarea cantităţilor de ţigarete.
Inculpaţii S.E., L.P.D. şi R.C. aveau rolul de a realiza efectiv trecerea peste frontieră a cantităţilor de ţigarete, aceştia deplasându-se efectiv cu ambarcaţiunile până la locurile convenite cu membrii grupului infracţional din Ucraina, unde aceştia din urmă la predau ţigările. De asemenea, după ce bărcile încărcate cu ţigări erau transportate în locurile de depozitare, cei trei participau efectiv la descărcare acestora şi încărcarea lor în mijloacele de transport terestre.
La grupul infracţional a aderat ulterior şi învinuitul G.R.A., consătean de-al inculpaţilor C.D.M. şi P.D.F., rolul acestuia fiind acela de a participa la descărcarea şi transportul ţigărilor spre locurile de depozitare ori către viitorii beneficiari ai acestora.
Pentru a evita depistarea lor şi a locurilor de depozitare, membrii grupului infracţional au preferat atragerea unor persoane de încredere, aceştia schimbându-şi în mod frecvent posturile telefonice utilizate pentru coordonarea activităţilor infracţionale.
Membrii grupului infracţional utilizau în conţinutul convorbirilor un limbaj codat, atât cu privire la activitatea de contrabandă - denumită „muncă" cât şi cu privire la persoane - denumite „acela, aia", dar mai ales cu privire la mărcile de ţigări. (n.n. ţigările marca „P." fiind denumite „arătură", „pământ" sau „negre", ţigările marca „MT" fiind denumite „mături", „mamă" sau „mamă-tată", ţigările maca „LM" fiind denumite „lemne", ţigările marca „V." fiind denumite „Victor" sau „vice", ţigările marca „M." fiind denumite „morcov", ţigările marca „W." fiind denumite „maieuri" sau „W", ţigările marca „K." fiind denumite „săruturi" sau „pupături" etc.)
În derularea activităţii de contrabandă membrii grupului infracţional au profitat de faptul că în zonele care se învecinează frontierele de stat dintre România, Ucraina şi Republica Moldova au acoperire atât reţelele de telefonie mobilă ce activează pe teritoriul ţării noastre cât şi reţelele de telefonie aparţinând ţărilor vecine astfel că aceştia puteau utiliza pentru coordonarea activităţilor telefoane ce funcţionau în reţele diferite.
Activitatea infracţională derulată de membrii grupului infracţional a fost întreruptă de intervenţia organelor de urmărire penală la data de 17 septembrie 2010 cu ocazia depistării în flagrant a membrilor grupului infracţional care introduseseră în ţară o cantitate de ţigări, prin trecerea acestora din Ucraina în România, în mod ilegal, cu ajutorul unor ambarcaţiuni.
În ceea ce priveşte activitatea infracţională derulată de membrii grupului infracţional ce face obiectul prezentei cauze au rezultat indicii şi în Dosarele numerele 51/D/P/2010 şi 43/D/P/2010, o parte a probatoriilor rezultate în acea cauză (interceptări ale convorbirilor telefonice) fiind utilizate şi în prezentul dosar.
Prin Rechizitoriul numărul 43/D/P/2010 emis de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi la data de 15 octombrie 2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor M.A., M.M., B.E., B.N., M.A.G., B.I., E.A.C., M.M., A.C. şi J.A. - în stare de arest preventiv - pentru comiterea infracţiunilor de constituire ori aderare la un grup infracţional organizat, contrabandă şi trecerea frauduloasă a frontierei de stat precum şi a inculpaţilor I.L.E. şi P.F. pentru comiterea infracţiunii de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.
În sarcina sus-numiţilor s-a reţinut că în perioada februarie 2010 - iunie 2010 au făcut parte dintr-un grup infracţional organizat constituit în vederea comiterii infracţiunilor de contrabandă cu ţigări prin trecerea acestora în mod fraudulos peste frontiera de stat şi că acţionând în cadrul acestui grup infracţional au acţionat în diferite forme de participaţi în vederea introducerii, în mod ilegal, pe teritoriul României, a unor cantităţi de ţigări.
Unul dintre actele materiale de contrabandă, a fost comis cel mai probabil în noaptea de 30/31 martie 2010, când membrii grupului infracţional au organizat introducerea în ţară, în mod ilegal a unei alte cantităţi de ţigări, prin trecerea acestora, cu o ambarcaţiune peste râul Prut.
Conform modului de acţiune, stabilit cu precizie în cadrul grupului infracţional şi exersat în mod repetat ca urmare a acţiunilor de contrabandă derulate de membrii acestuia, în timp ce făptuitorii M.M. şi E.A.C. asigurau paza făptuitorii M.A., M.M., M.A.G., B.E. şi B.I. s-au deplasat la malul râului Prut, unde au preluat ţigările care au fost aduse din Republica Moldova, de unul dintre furnizorii acestora, cu o ambarcaţiune.
Ţigările au fost transportate ulterior cu ajutorul unor atelaje la locuinţele deţinute de familiile făptuitorilor M.A., M.M., B.I. şi B.E. pe raza comunei Oancea, judeţul Galaţi.
În data de 31 martie 2010 făptuitorii M.A.G. şi B.E. s-au deplasat împreună la locuinţa făptuitorului P.F., văr primar cu cel dintâi făptuitor, cu autoturismul acestuia din urmă înmatriculat sub numărul BR -.... .
Făptuitorul B.E. i-a spus făptuitorului P.F. că deţineau o cantitate de ţigări, provenite din Republica Moldova, cei doi membri ai grupului infracţional cerându-i învinuitului să le depoziteze pentru câteva ore în locuinţa pe care acesta o deţine în comuna Băneasa, judeţul Galaţi, urmând să primească pentru acest „ajutor" suma de 700 RON.
Cu toate că a realizat că ţigările provin din activitatea de contrabandă, urmărind obţinerea în mod facil a unor beneficii materiale, făptuitorul P.F. a acceptat propunerea celor doi membri ai grupului infracţional, aceştia asigurându-l că nu va avea probleme cu lucrătorii de poliţie ori cu lucrătorii poliţiei de frontieră. Pentru a-l convinge de acest lucru cei doi au afirmat în faţa făptuitorului P.F. că introduseseră ţigările în ţară cu ajutorul unor lucrători ai poliţiei de frontieră şi vameşi.
În aceste circumstanţe, în jurul orelor 22:30 - 23:00, făptuitorii B.E. şi M.A.G. au revenit la locuinţa făptuitorului P.F. cu două autovehicule (unul dintre acestea marca D) în care se aflau încărcaţi saci din rafie ce conţineau ţigările provenite din activitatea de contrabandă, realizată în noaptea de 30/31 martie 2010.
Făptuitorul P.F. a observat că în sacii aduşi de cei doi membri ai grupului infracţional se aflau ţigări ce proveneau din Republica Moldova, punându-le acestora la dispoziţie o magazie din curtea locuinţei, unde aceştia din urmă le-a depozitat.
Urmărind valorificarea ţigărilor introduse în mod ilegal în ţară membrii grupului infracţional l-au contactat pe inculpatul T.S. zis „J.", căruia i-au oferit spre vânzare aceste ţigări, urmând ca acesta din urmă să se ocupe de transportul lor din comuna Băneasa, judeţul Galaţi până în municipiul Galaţi, unde trebuia să le valorifice.
Acţionând în vederea obţinerii de profituri materiale consistente inculpatul T.S., în dimineaţa zilei de 3 aprilie 2010, l-a contactat pe vecinul său, făptuitorul I.L.E., despre care cunoştea faptul că lucra, în calitate de şofer pe o autoutilitară de transport marfă marca R, cu numărul de înmatriculare B - ..., utilizată de SC P. SRL Galaţi.
Inculpatul i-a propus făptuitorului ca în schimbul unei sume de bani să transporte o cantitate de ţigări din comuna Băneasa, judeţul Galaţi în municipiul Galaţi. Făptuitorul I.L.E. îl cunoştea de mai mult timp pe inculpatul T.S. zis „J." despre care cunoştea faptul că se ocupa cu „comercializarea de ţigări provenind din Republica Moldova".
Cu această ocazie inculpatul T.S. i-a spus făptuitorului I.L.E. că trebuia să se întâlnească cu un cetăţean moldovean în zona din municipiul Galaţi cunoscută sub denumirea de Bariera Traian, care trebuia să-i dea toate detaliile cu privire la locul unde se aflau amplasate ţigările şi să-i plătească contravaloarea transportului.
Realizând faptul că putea obţine în timp scurt şi într-un mod relativ facil o sumă importantă de bani, fără a-şi asuma riscuri prea mari făptuitorul a acceptat propunerea inculpatului, deplasându-se la sediul SC P. SRL Galaţi de unde, fără ştirea responsabililor acestei societăţi a luat autoutilitara marca R cu numărul de înmatriculare B - ..., cu care s-a deplasat la locul indicat de inculpatul T.S., unde s-a întâlnit cu un făptuitor neidentificat, cetăţean moldovean - cel mai probabil furnizorul ţigărilor.
Acesta i-a spus făptuitorului că urma să încarce o cantitate de ţigări din comuna Băneasa, judeţul Galaţi pe care trebuia să o transporte până în municipiul Galaţi. Cu această ocazie, făcând referire la echipajele de poliţie şi echipajele poliţiei de frontieră făptuitorul neidentificat - cetăţean moldovean - i-a precizat făptuitorului I.L.E. că „drumul este curat" şi că va primi pentru „ajutorul" acordat suma de 200 RON.
Făptuitorul I.L.E. s-a deplasat după un autoturism înmatriculat în Republica Moldova, condus de făptuitorul neidentificat - cetăţean moldovean, până în oraşul Târgu Bujor, judeţul Galaţi, unde acesta i-a solicitat să continue deplasarea până în comuna Băneasa, judeţul Galaţi, unde trebuia să se întâlnească cu persoana ce urma să-i furnizeze cantitatea de ţigări, respectiv cu făptuitorul M.A.G.
La locul indicat făptuitorul P.F. s-a întâlnit cu făptuitorul M.A.G., care s-a urcat alături de el în autoutilitară, indicându-i drumul până la locuinţa deţinută de cel dintâi făptuitor pe raza comunei Băneasa, judeţul Galaţi.
Făptuitorii M.A.G., I.L.E. şi P.F. au încărcat în autoutilitară ţigările depozitate de membrii grupului infracţional la locuinţa acestuia din urmă, după care făptuitorul I.L.E. a început să se deplaseze cu autovehiculul spre municipiul Galaţi, cu intenţia de a se întâlni cu inculpatul T.S. şi cu făptuitorul neidentificat - cetăţean moldovean, cărora trebuia să le predea cantitatea de ţigări.
În timp ce se deplasa spre localitatea Târgu Bujor făptuitorul I.L.E. a fost oprit pentru control de un echipaj de poliţie, ocazie cu care s-a stabilit că acesta transporta în bena autoutilitarei marca R, cu numărul de înmatriculare B - .... un număr de 50 de saci de rafie în care se aflau un număr de 26.780 pachete de ţigări marca „MT", ce prezentau timbre de accizare emise de autorităţile din Republica Moldova.
Cele 26.780 pachete de ţigări au fost ridicate în vederea confiscării, fiind depuse în camera de corpuri delicte a I.P.J. Galaţi în baza dovezii seria AB, nr. 0029905 din 13 aprilie 2010.
Partea vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi a precizat că valoarea în vamă a celor 26.780 pachete de ţigări marca „MT" este de 54.518,72 RON, că taxa vamală datorată pentru acestea este de 31.402,8 RON, că acciza datorată este de 169.191,33 RON şi că TVA datorată este de 48.471,44 RON, constituindu-se parte civilă în cauză cu suma de 249.065,57 RON.
Ulterior inculpatul T.S. a organizat activitatea infracţională în vederea realizării cu succes a activităţilor de introducere în ţară, de depozitare şi transport a cantităţilor de ţigări de contrabandă din grupul infracţional făcând parte, astfel cum am făcut vorbire în partea introductivă a prezentului rechizitoriu, pe lângă inculpaţii L.V. şi T.S. alţi făptuitori neidentificaţi, cetăţeni români, moldoveni sau ucraineni care introduceau ţigările în România, în mod ilegal, cantităţile de ţigări.
În ziua de 9 mai 2010, la ora 20:06:57 inculpatul T.S. ce utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXXX (interceptat în baza autorizaţiei numărul 336 din 7 mai 2010 emisă de Tribunalul Galaţi) a fost contactat de utilizatorul postului telefonic cu numărul 0769XXXXX care i-a solicitat inculpatului să-i livreze anumite sortimente de ţigări. Inculpatul i-a comunicat interlocutorului că nu avea sortimentele comandate, cei doi purtând apoi o conversaţie legată de sortimentele de ţigări şi preţurile la care acestea se comercializau, stabilind la un moment dat un schimb între două cantităţi egale din două sortimente de ţigări.
La data de 10 mai 2010, la ora 11:39:58 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXXX a fost contactat de utilizatorul postului telefonic cu numărul 0762XXXXX, respectiv furnizorul ţigărilor, care i-a solicitat inculpatului să pregătească suma de 24.000 RON, pentru plata ţigărilor pe care urma să i le furnizeze în scurt timp.
În aceeaşi zi, la ora 13:19:37 inculpatul T.S. l-a contactat pe utilizatorul postului telefonic cu numărul 0766XXXXX, pe care l-a întrebat ce cantitate de ţigări dorea să cumpere, cei doi stabilind pe parcursul convorbirii ca inculpatul să-i livreze interlocutorului un număr de douăzeci şi cinci de cartoane.
Inculpatul T.S. s-a întâlnit ulterior cu utilizatorul postului telefonic cu numărul 0766XXXXX căruia i-a furnizat cele douăzeci şi cinci de cartoane de ţigări, primind în schimb suma de 1.600 RON (16.000.000 ROL). întrucât cumpărătorul i-a dat inculpatului mai mulţi bani decât ar fi fost normal, la ora 13:46:16 inculpatul T.S., de la postul telefonic cu numărul 0762XXXXX l-a contactat, discutând cu acesta atât despre cantitatea de ţigări furnizată cât şi despre banii pe care ar fi trebuit să-i primească.
Ulterior, la ora 14:54:30 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXXX a fost contactat de acelaşi furnizor al ţigărilor, ce utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXXX. Cu această ocazie interlocutorul l-a întrebat pe inculpat dacă era de acord să cumpere o cantitate de ţigări la preţul de 3,6 RON (36.000 ROL), astfel cum se înţeleseseră cu ocazia întâlnirii anterioare din cursul aceleiaşi zile, despre care am făcut vorbire mai sus.
Dorind să valorifice ţigările pe care le primise, la ora 16:04:42, inculpatul T.S. l-a contactat pe unul dintre cumpărătorii ţigărilor introduse în mod ilegal în ţară, ce utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXXX. Pe parcursul convorbirii cei doi au discutat despre sortimentele de ţigări de contrabandă pe care le putea oferi inculpatul şi despre preţurile acestora.
În acelaşi scop, la ora 18:52:34 inculpatul T.S. l-a contactat pe un alt cumpărător de ţigări de contrabandă, ce utiliza postul telefonic cu numărul 0746XXXXX, ocazie cu care acesta i-a solicitat, într-un limbaj relativ codificat, ca în ziua următoare să-i livreze o cantitate de ţigări marca „LM" destinat comercializării prin reţeaua duty-free.
În ziua de 12 mai 2010, la ora 10:34:29 inculpatul T.S. fost contactat telefonic de unul dintre furnizorii de ţigări, ce utiliza postul telefonic cu numărul 0748XXXXX, acesta anunţându-l că pătrunsese în garajul în care inculpaţii T.S. şi L.V. depozitau ţigările provenite din activitatea de contrabandă, unde lăsase o cantitate de ţigări.
În data de 13 mai 2010, la ora 09:00:43 inculpatul T.S. a fost contactat de unul dintre furnizorii de ţigări, respectiv utilizatorul postului telefonic cu numărul 0762XXXXX care i-a comunicat că în ziua respectivă fusese depistat, în mod repetat cu cantităţi de ţigări, care îi fuseseră confiscate. Ca atare furnizorul nu era dispus să mai aducă ţigări în cursul acelei zile, comunicându-i inculpatului că intenţiona să se liniştească pentru câteva zile.
În aceeaşi zi, la ora 09:53:46, inculpatul T.S. a observat un echipaj de poliţie ce efectua un control de rutină motiv pentru care l-a contactat pe utilizatorul postului telefonic cu numărul 0768XXXXX căruia i-a comunicat acest lucru, sugerându-i interlocutorului să se întoarcă, dacă avea asupra sa vreo cantitate de ţigări.
În scurt timp, respectiv la ora 09:54:44, inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXXX a fost contactat de unul dintre cumpărătorii ţigărilor de contrabandă, ce utiliza postul telefonic cu numărul 0761XXXXX, care a intermediat vânzarea de către inculpat, către o altă persoană a două baxuri de ţigări marca „W." - denumite în limbaj codat „maieuri" şi a unui bax de ţigări marca „M." - denumite în limbaj codat „marmeladă", tranzacţia urmând să aibă loc peste un interval de 30 minute.
Ulterior, la ora 11:21:30 inculpatul T.S. a contactat de o persoană de sex femeiesc - furnizor al ţigărilor de contrabandă, ce utiliza postul telefonic cu numărul 0748XXXXX, acest - în limbaj codat - să se deplaseze la garaj pentru a-şi lua cantitatea de ţigări pe care o comandase.
În cursul aceleiaşi zile, la ora 18:02:39, inculpatul T.S. l-a contactat pe utilizatorul postului telefonic cu numărul 0761XXXXX - cumpărător al ţigărilor de contrabandă - căruia s-a oferit să-i livreze ţigări mărcile „W." - denumite în limbaj codat „maieuri" şi „M." denumite în limbaj codat „marmeladă", cei doi stabilind livrarea unor cantităţi de ţigări în cuantum de 2.000 RON (20.000.000 ROL) - suma fiind denumită în limbaj codat „clătită". Totodată inculpatul T.S. şi interlocutorul său şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la acţiunile efectuate de organele de poliţie în vederea depistării transporturilor de ţigări de contrabandă.
În data de 15 mai 2010, la ora 17:52:46 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXXX, a fost contactat de utilizatorul postului telefonic cu numărul 0761XXXXX, cei doi purtând o discuţie legată de modalităţile de introducere în România a cantităţilor de ţigări.
Pe parcursul convorbirii interlocutorul s-a interesat de preţurile la care inculpatul achiziţiona ţigările mărcile „W." şi „M.", explicându-i acestuia că avea. disponibile mai multe posibilităţi de introducere în România a cantităţilor de ţigări, prin trecerea acestora peste frontiera de stat, inclusiv prin trecerea lor peste fluviul Dunărea ori râul Prut, inculpatul exprimându-şi însă temerea de a recurge la aceste din urmă metode, având în vedere că fuseseră operate mai multe arestări în rândul persoanelor ce se ocupau cu contrabanda de ţigări. Totodată inculpatul i-a spus interlocutorului său că avea un autoturism cu care erau introduse în România diferite cantităţi de ţigări prin disimularea acestora, însă cel în posesia căruia se afla livra ţigări şi către alte persoane. Cu acelaşi prilej cei doi au stabilit să se întâlnească în cel mai scurt timp, pentru a discuta detalii legate de introducerea în România a unor cantităţi de ţigări.
În data de 16 mai 2010, la ora 12:52:00 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXXX l-a contactat pe unul dintre furnizorii ţigărilor, ce utiliza postul telefonic cu numărul +3736XXXXX, reproşându-i că o parte dintre ţigări erau „ciufulite" şi solicitându-i să fie mai atent la aşezarea acestora în spaţiul de depozitare din mijlocul de transport ce era utilizat pentru introducerea acestora în România.
În aceeaşi zi la ora 19:20:32 inculpatul T.S. l-a contactat pe unul dintre cumpărătorii ţigărilor de contrabandă, ce utiliza postul telefonic cu numărul 0769XXXXX. Cu această ocazie interlocutorul l-a întrebat pe inculpat dacă mai livra ţigări în cursul acelei zile, povestindu-i totodată acestuia despre faptul că în cursul zilei precedente găsise diferite cantităţi de ţigări pe care le vânduse cu un câştig consistent.
Ulterior, la ora 19:33:28 inculpatul T.S. a fost contactat de furnizorul ţigărilor, ce utiliza postul telefonic cu numărul +3736XXXXX, acesta solicitându-i să se întâlnească, într-un loc dinainte cunoscut, cerându-i totodată sa aibă asupra sa banii necesari pentru plata ţigărilor furnizate.
La data de 18 mai 2010 inculpaţii T.S. şi L.V. deţineau în garajul închiriat în apropierea restaurantului „DC" din municipiul Galaţi un stoc de ţigări marca „Ş.", care fuseseră introduse în România de cetăţeni moldoveni disimulate în autoturismele cu care aceştia se deplasau şi pe care intenţionau să le valorifice.
Astfel, la data sus-menţionată ora 12:40:51 inculpatul T.S., a fost contactat de o persoană neidentificată, ce utiliza postul telefonic cu numărul 0761XXXXX, interlocutorul întrebându-l pe inculpat despre sortimentele de ţigări pe care i le putea oferi spre vânzare. Pe parcursul discuţiei inculpatul i-a comunicat interlocutorului că îi putea oferi spre vânzare, printre altele, ţigări marca „Ş." la preţul de 5 RON/pachet. În finalul discuţiei cei doi au stabilit să se întâlnească după aproximativ o jumătate de oră, când interlocutorul urma să primească de la inculpatul T.S. un număr de 40 de cartoane de ţigări marca „Ş." precum şi un număr de 20 de cartoane de ţigări dintr-un alt sortiment.
Ulterior, la ora 13:03:07 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic sus-menţionat a fost contactat de utilizatorul postului telefonic cu numărul 0761XXXXX, cei doi stabilind să se întâlnească în aproximativ 30 de minute în zona restaurantului „DC" din municipiul Galaţi, întrucât considerau că acea zonă era mai pretabilă transferului ţigărilor.
Conform modului de acţiune cumpărătorul ţigărilor s-a deplasat la garajul în care erau depozitate ţigările de inculpaţii T.S. şi L.V., începând încărcarea acestora în autoturismul cu care se deplasa. Menţiona că pentru a nu fi depistaţi la locul de depozitare a ţigărilor inculpaţii T.S. şi L.V. permiteau „cumpărătorilor fideli" să pătrundă în garaj şi să încarce cantităţile de ţigări pe care le pregăteau în prealabil. La ora 13:38:42, în timp ce se afla în apropierea garajului în care erau depozitate ţigările, pentru a prelua în vederea valorificării o altă cantitate de ţigări, inculpatul L.V., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXXX l-a contactat pe inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXXX, căruia i-a comunicat că persoana ce cumpăra ţigări se afla în garaj, unde „îşi făcea treaba".
În data de 19 mai 2010, la ora 09:48:25 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXXX, a fost contactat de furnizorul ţigărilor, aflat în Republica Moldova, ce.utiliza postul telefonic cu numărul +3736XXXXX (alocat reţelelor de telefonie ce funcţionează pe teritoriul Republicii Moldova), care i-a comunicat că fuseseră capturate de autorităţile ţării vecine un număr de trei autoturisme cu ajutorul cărora erau trecute, disimulat, în mod ilegal ţigările în România prin PTF Oancea, judeţul Galaţi (corespondent PTF Cahul de pe teritoriul Republicii Moldova). Cu acelaşi prilej interlocutorul i-a comunicat inculpatului că în acest sens redăm următorul fragment al convorbirii purtată între inculpat şi membrul grupului infracţional aflat pe teritoriul Republicii Moldova.
Ulterior, la ora 09:50:02, dorind să afla amănunte cu privire la persoanele depistate, inculpatul T.S. de la postul telefonic cu numărul 0762XXXXX l-a contactat pe furnizorul ţigărilor, ce utiliza postul telefonic cu numărul +3736XXXXX (alocat reţelelor de telefonie ce funcţionează pe teritoriul Republicii Moldova), cerându-i detalii.
În data de 20 mai 2010, la ora 10:57:05 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXXX a fost contactat telefonic de un cumpărător de ţigări - neidentificat, ce utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXXX, acesta interesându-se despre sortimentele de ţigări pe care inculpatul le avea disponibile pentru livrare. întrucât din cauza evenimentelor ce avuseseră loc în ziua de 19 mai 2010, în Republica Moldova, în cadrul cărora fuseseră depistate un număr de trei autovehicule cu care erau introduse ţigările în România, nu deţinea cantităţile şi sortimentele pe care în mod obişnuit i le furniza cumpărătorului, inculpatul T.S. a stabilit cu interlocutorul să se contacteze ulterior, în momentul în care cel dintâi deţinea sortimentele de ţigări" de care era interesat cumpărătorul.
La aceeaşi dată inculpatul T.S. a fost contactat de martorul V.V., un mai vechi cumpărător al ţigărilor introduse în mod ilegal în România de membrii grupului infracţional, aceştia stabilind să se întâlnească în apropierea blocului în care locuia inculpatul, urmând ca acesta din urmă să-i livreze cantităţile de 300 de pachete de ţigări marca „Ş." şi 100 de pachete de ţigări marca „W.".
Conform înţelegerii martorul, care se deplasa cu autoturismul marca AR, înmatriculat în Bulgaria sub numărul P ...., s-a întâlnit cu inculpatul T.S. în apropierea restaurantului "D.C." din municipiul Galaţi acesta venind la întâlnire cu autoturismul marca V.
Inculpatul a oprit autoturismul lângă autoturismul cu care se deplasa martorul V.V. şi a luat din portbagaj un sac din material plastic de culoare neagră în care se aflau ţigările comandate, pe care le-a aşezat în autoturismul martorului. Martorul V.V. i-a înmânat inculpatului T.S. suma de 2.100 RON, reprezentând contravaloarea ţigărilor furnizate de acesta.
Având în vedere indiciile existente la data de 20 mai 2010 s-a procedat la oprirea în trafic a autoturismului marca AR, înmatriculat în Bulgaria sub numărul P .., condus de martorul V.V.
S-a procedat la verificarea habitaclului autoturismului condus de martorul V.V., ocazie cu care în portbagaj a fost identificat un sac din material plastic de culoare neagră în care se aflau un număr de 300 de pachete de ţigări marca „Ş." - fără timbru de accizare (destinate comercializării în regim duty-free) precum şi un număr de 100 de pachete de ţigări marca „W." ce aveau aplicate timbre de accizare emise de autorităţile fiscale ale Republicii Moldova.
În timp ce organele de poliţie efectuau controlul autoturismului, în data de 20 mai 2010, la ora 13:17:23 martorul V.V., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0767XXXX l-a contactat pe inculpatul T.S. la postul telefonic cu numărul 0762XXXX, ocazie cu care i-a comunicat acestuia că fusese depistat de lucrătorii poliţiei de frontieră şi solicitându-i totodată ajutorul, în sensul de a interveni pe lângă cunoştinţele pe care acesta le-ar fi avut pentru a-şi păstra ţigările.
Partea vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi a precizat că valoarea în vamă a celor 300 pachete de ţigări marca „Ş." şi 100 de pachete de ţigări marca „W." este de 827,35 RON, că taxa vamală datorată pentru acestea este de 476,55 RON, că acciza datorată este de 2.514,02 RON şi că TVA datorată este de 725,4 RON, constituindu-se parte civilă în cauză cu suma de 3.715,97 RON.
Întrucât în aceeaşi zi inculpatul T.S. livrase ţigări şi către făptuitorul neidentificat, ce utiliza postul telefonic cu numărul 0761XXXX (căruia i-a livrat ţigări şi în data de 18 mai 2010 - astfel cum am descris mai sus), l-a contactat pe acesta la ora 13:30:02, asigurându-se că nu fusese oprit de lucrătorii de poliţie.
Cu această ocazie inculpatul i-a spus interlocutorului că îi furnizase ţigările martorului, iar acesta din urmă i-a confirmat faptul că martorul V.V., ce conducea, astfel cum am arătat un autoturism înmatriculat în Bulgaria, fusese oprit în zona magazinului R. de lucrătorii poliţiei de frontieră.
S-a procedat la sesizarea Gărzii Financiare - Secţia Galaţi care a procedat la întocmirea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria H, nr. 0190413 prevăzută de art. 220 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, în cuantum de 20.000 RON. Conform art. 28 din O.G. nr. 2/2001 martorul putea achita în termen de 48 de ore jumătate din minimul amenzii, respectiv suma de 10.000 RON (100.000.000 ROL), aspect ce a fost consemnat în cuprinsul procesului-verbal.
Având în vedere cercetările ce se efectuau în cauză s-a procedat la tratarea criminalistică a ţigărilor şi ambalajului din plastic în care erau transportate acestea, însă nu au fost identificate urme papilare apte comparaţiilor dactiloscopice.
De asemenea s-a procedat la audierea în calitate de martor a numitului V.V., ocazie cu care acesta l-a indicat pe inculpatul T.S. zis „J." ca fiind persoana care i-a furnizat ţigările, indicând totodată numărul postului telefonic utilizat de inculpat pentru a ţine legătura în acest scop, respectiv 0762XXXX. Astfel cum am precizat postul telefonic cu numărul 0762XXXX a fost interceptat în baza autorizaţiei numărul 336 din 7 mai 2010 emisă de Tribunalul Galaţi.
Dorind să se informeze cu privire la sancţiunile care îi fuseseră aplicate la data de 20 mai 2010, la ora 17:59:27 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXXX l-a contactat pe martorul V.V., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0767XXXX. Cu această ocazie martorul i-a comunicat inculpatului că fusese sancţionat contravenţional, dezvăluindu-i totodată tot ceea ce se întâmplase în sediul organelor de poliţie.
Urmărind împiedicarea depistării sale inculpatul T.S. a schimbat postul telefonic pe care îl utiliza în activitatea infracţională, acesta utilizând începând cu sfârşitul lunii mai 2010, printre alte posturi telefonice şi postul telefonic cu numărul 0723XXXX, interceptat de organele de urmărire penală în baza autorizaţiei numărul 365 din data de 26 mai 2010, emisă de Tribunalul Galaţi.
În data de 30 mai 2010, la ora 09:57:50 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic sus-menţionat a fost contactat de un făptuitor, identificat doar sub numele de „G.", ce utiliza postul telefonic cu numărul 0723XXXX. Cu această ocazie inculpatul şi interlocutorul său au stabilit ca în cursul zilei următoare cel dintâi să livreze o cantitate de ţigări marca „Plugarul" - denumite în limbaj codat „arătură".
În data de 1 iunie 2010, la ora 13:53:39 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0723XXXX a fost contactat de un făptuitor neidentificat, ce utiliza postul telefonic cu numărul 0747XXXX care l-a întrebat dacă era interesat să achiziţioneze ţigări marca „W." - denumite în limbaj codat „W", destinate comercializării în regim duty-free. După ce i-a solicitat interlocutorului să verifice calitatea ţigărilor inculpatul a convenit cu acesta şi preţul pe care i-l putea oferi, totodată acesta urmând să se preocupe şi de modalitatea introducerii ţigărilor în România.
În paralel, inculpatul T.S. utiliza pentru derularea activităţilor infracţionale şi postul telefonic cu numărul 0764XXXX, interceptat de organele de urmărire penală în baza autorizaţiei numărul 385 din data de 1 iunie 2010, emisă de Tribunalul Galaţi. Urmărind organizarea transporturilor viitoare de ţigări, la data de 1 iunie 2010, la ora 19:05:57 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic sus-menţionat, a fost contactat de furnizorul moldovean al acestora, ce utiliza postul telefonic cu numărul +3736XXXX (alocat reţelelor de telefonie din Republica Moldova), cei doi purtând o discuţie legată de un autoturism deţinut de inculpat, dar înmatriculat pe numele unei alte persoane, utilizat la efectuarea transporturilor de ţigări.
Cu acelaşi prilej inculpatul a discutat cu interlocutorul despre practicarea unor ascunzători în autoturismul pe care cel dintâi îl deţinea, ascunzători ce urmau a fi destinate disimulării ţigărilor în scopul introducerii în ţară.
Ulterior, inculpatul T.S. a fost contactat de un alt furnizor al ţigărilor, cu care a discutat pe un alt post telefonic, ocazie cu care acesta i-a oferit spre vânzare o cantitate de ţigări marca „P." - denumite în limbaj codat „pământ".
Ca urmare a acestei discuţii la ora 19:14:43, de la postul telefonic cu numărul 0764XXXX inculpatul T.S. l-a contactat pe inculpatul L.V. zis „C." cu care s-a stăruit asupra cantităţii de ţigări pe care să o cumpere, inculpatul cerându-i totodată interlocutorului să se pregătească pentru a pleca să preia cantitatea de ţigări de la furnizor.
Ulterior, la ora 19:27:48 inculpatul T.S. l-a contactat din nou pe inculpatul L.V. căruia i-a solicitat să pregătească de drum autovehiculul cu care trebuiau preluate ţigările, stabilind totodată să se întâlnească în zona unei staţii de carburanţi.
Acţionând în vederea preluării ţigărilor la ora 21:12:05 inculpatul T.S. a fost contactat de furnizorul ţigărilor, identificat sub numele de „C.", ce utiliza postul telefonic cu numărul 0761XXXX acesta cerându-i inculpatului să facă transbordarea ţigărilor cât mai rapid.
După un timp, respectiv la ora 22:10:01 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0764XXXX a fost contactat de inculpatul L.V., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0767XXXX, cei doi discutând - în limbaj codat - detalii cu privire la traseul ce trebuia urmat până la locul de preluare a ţigărilor.
La ora 22:18:04 inculpatul T.S. a fost contactat de furnizorul ţigărilor, identificat sub numele de „C.", ce utiliza postul telefonic cu numărul 0761XXXX, cei doi întrebându-se despre locurile în care se aflau şi stabilind locul de întâlnire în apropierea unei staţii de carburanţi.
În scurt timp, la ora 22:34:05, inculpatul T.S. l-a contactat pe inculpatul L.V., căruia i-a comunicat detalii atât despre locul de întâlnire cât şi despre persoana de contacta.
După un timp, respectiv la ora 22:55:59 inculpatul T.S. a fost contactat de furnizorul ţigărilor, ce utiliza postul telefonic cu numărul 0761XXXX, care s-a identificat pe parcursul unei convorbiri anterioare sub numele de „C.", cei doi discutând despre locul în care se afla inculpatul L.V. şi despre mijlocul de transport al acestuia, denumit în limbaj codat „tricou franţuzesc alb". Inculpatul T.S. este deţinătorul autoutilitarei marca CJ, de culoare albă, înmatriculată însă sub numărul GL-... pe numele cumnatului său, martorul A.I.
Imediat, la ora 22:57:09 inculpatul T.S. l-a contactat de pe inculpatul L.V., cei doi întâlnindu-se chiar în apropierea locului pentru preluarea ţigărilor.
Ţigările au fost transportate de inculpaţii T.S. şi L.V. la locurile de depozitare utilizate de aceştia, cei doi membri ai grupului infracţional preocupându-se în zilele următoare de valorificare acestora.
În acest sens la data de 2 iunie 2010, la ora 13:12:11 inculpatul T.S., de la postul telefonic cu numărul 0764XXXX l-a contactat pe unul dintre cumpărătorii ţigărilor de contrabandă, ce utiliza postul telefonic cu numărul 0769XXXX, stabilind cu acesta să livreze o cantitate de ţigări într-o localitate rurală.
Ulterior, la ora 15:58:03 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0764XXXX l-a contactat pe inculpatul L.V., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0767XXXX, întrebându-l despre cantitate de ţigări marca „P." preluată în seara precedentă de la furnizorul „C.", cei doi concluzionând că era vorba despre un număr de 30 de genţi încărcate cu ţigări.
În aceeaşi zi, la ora 18:37:22 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0764XXXX l-a contactat pe furnizorul de ţigări cu care utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXX (cu acesta care a purtat o convorbire legată de ţigări şi în data de 13 mai 2010, la ora 09:00:43, astfel cum am prezentat mai sus). Cu această ocazie inculpatul l-a întrebat pe interlocutor - în limbaj codificat dacă îi putea oferi ţigări, iar la răspunsul afirmativ al acestuia au stabilit să se întâlnească în acest scop în apropierea blocului în care locuia cel dintâi.
În ziua de 1 iunie 2010 martorul V.D. l-a contactat telefonic pe inculpatul T.S., la postul telefonic cu numărul 0763XXXX - necunoscut de organele de anchetă, solicitându-i acestuia, ca în ziua de 2 iunie 2010, să-i livreze o cantitate de 400 de pachete de ţigări marca „P.", pe care martorul intenţiona să le dea ciobanilor pe care îi avea angajaţi. Conform înţelegerii martorul a stabilit cu inculpatul să se întâlnească, în după amiaza zilei următoare, pe drumul de centură, în apropierea viaductului ce leagă municipiul Galaţi de SC A.M. SA Galaţi.
La întâlnire s-a deplasat însă inculpatul L.V. cu autoturismul marca O de culoare albă, înmatriculat sub numărul GL-.. proprietatea martorei B.M., o mai veche cunoştinţă de-a inculpatului. Inculpatul L.V. i-a predat martorului V.D. un sac din folie de plastic de culoare neagră în care se afla cantitatea de 400 de pachete de ţigări marca „P.", primind de la acesta suma de 1.500 RON.
Martorul a ascuns sacul cu ţigări într-unul dintre butoaiele pe care le transporta cu autoutilitara marca D cu numărul de înmatriculare SB-... .
Existând informaţii cu privire la tranzacţia efectuată, la data de 2 iunie 2010 organele de poliţie au procedat la oprirea în trafic a autoturismului condus de martor, ocazie cu care într-unul dintre butoaie a fost găsită cantitatea de 400 de pachete de ţigări marca „P.", pe care martorul o primise prin intermediul inculpatului L.V. de la inculpatul T.S.
Ţigările au fost ridicate de organele de poliţie, fiind depuse la camera de corpuri delicte a I.J.P.F. Galaţi, în baza dovezii seria AAA numărul 07071 din 3 iunie 2010.
Partea vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi a precizat că valoarea în vamă a celor 400 pachete de ţigări marca „P." este de 839,94 RON, că taxa vamală datorată pentru acestea este de 483,81 RON, că acciza datorată este de 2.527,13 RON şi că TVA datorată este de 731,67 RON, constituindu-se parte civilă în cauză cu suma de 3.742,61 RON.
Fiind audiat martorul V.D. a precizat că a cumpărat în mod repetat ţigări de la inculpatul T.S. pe care l-a şi recunoscut în fotografia prezentată de organele de anchetă:
Cu ocazia depistării martorului s-a procedat la descărcarea agendei telefonice a telefonului mobil deţinut de acesta, ocazie cu care au fost identificate. următoarele contacte: „J.T. 0723XXXX" şi „T.J. 0763XXXX"
După ce a plecat din sediul organelor de anchetă martorul V.D. l-a contactat pe numitul B.I. - un mai vechi cunoscut de-al său, ce utiliza postul telefonic cu numărul 0745XXXX, solicitându-i să-1 contacteze pe inculpatul T.S., la postul telefonic cu numărul 0723XXXX, pentru a-i comunica cele întâmplate. În acest mod martorul - urmărea să împiedice identificarea legăturii cu inculpatul, în condiţiile în care posturile telefonice ar fi fost ascultate.
Respectând indicaţiile martorului V.D., numitul B.I. l-a contactat pe inculpatul T.S. căruia i-a spus că martorul fusese depistat de organele de poliţie, exprimându-şi totodată temerea că postul telefonic utilizat de inculpat ar fi putut fi interceptat de organele de anchetă.
În data de 3 iunie 2010, la ora 12:03:12, inculpatul T.S., de utiliza postul telefonic cu numărul 0764XXXX a fost contactat de unul dintre furnizorii de ţigări, cei doi stabilind să se întâlnească pentru ca inculpatul să achite contravaloarea ţigărilor livrate.
În aceeaşi zi, la ora 12:30:06 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0764XXXX a fost contactat de unul dintre furnizorii ţigărilor, ce utiliza postul telefonic cu numărul 0761XXXX, cei doi stabilind să se întâlnească în cursul zilei următoare pe teritoriul Republicii Moldova pentru a stabili detaliile viitoarelor livrări de ţigări.
Întrucât în cursul zilei următoare, cu ocazia deplasării pe care trebuia să o efectueze în republica Moldova, inculpatul T.S. trebuia să plătească o parte dintre ţigările furnizate, la ora 13:09:11, de la postul telefonic cu numărul 0764XXXX l-a contactat pe utilizatorul postului telefonic cu numărul 0766XXXX, discutând cu interlocutorul despre evoluţia cursului valutar şi dându-i acestuia dispoziţie să cumpere o anume cantitate de valută.
În data de 7 iunie 2010, la ora 11:52:17 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0764XXXX a fost contactat de furnizorul ţigărilor, ce utiliza postul telefonic cu numărul +3737XXXX (alocat posturilor de telefonic mobilă din Republica Moldova). Cu această ocazie interlocutorul i-a comunicat inculpatului că schimbase numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care erau introduse în România, în mod ilegal, cantităţile de ţigări, inculpatul replicându-i interlocutorului că în punctele de trecere a frontierei exista o situaţie improprie contrabandei cu ţigări în condiţiile în care fuseseră schimbare turele de serviciu ale lucrătorilor de poliţie.
În data de 9 iunie 2010, la ora 13:53:01 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0764XXXX a fost contactat de inculpatul L.V. zis „C.", ce utiliza postul telefonic cu numărul 0769XXXX. Cu această ocazie inculpatul T.S. i-a solicitat interlocutorului să verifice ce cantitate de ţigări se afla depozitată într-unul dintre garajele destinate acestui scop.
În scurt timp, respectiv la ora 13:54:38, după ce a numărat ambalajele în care se aflau încărcate ţigări inculpatul L.V. zis „C.", ce utiliza postul telefonic cu numărul 0769XXXX, l-a contactat pe inculpatul T.S. la postul telefonic cu numărul 0764XXXX, căruia i-a comunicat numărul ambalajelor cu ţigări.
În aceeaşi zi, la ora 21:03:53, inculpatul T.S. aflat la postul telefonic 0764XXXX, în timp ce se afla într-unul din spaţiile de depozitare a ţigărilor, l-a contactat pe inculpatul L.V., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0769XXXX, întrebându-l despre cantitatea de ţigări pe care o livrase către unul dintre cumpărătorii ţigărilor de contrabandă.
La ora 22:10:27, inculpatul L.V., ce utiliza şi postul telefonic cu numărul 0767XXXX l-a contactat pe inculpatul T.S., aflat la postul telefonic cu numărul 0764XXXX, comunicându-i că mai avea o comandă pentru o cantitate de ţigări, cei doi consultându-se cu privire la cantităţile de ţigări aflate în spaţiul de depozitare.
În data de 10 iunie 2010, la ora 10:02:49 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0764XXXX a fost contactat de unul dintre furnizorii ţigărilor, ce utiliza postul telefonic cu numărul +3736XXXX (alocat reţelelor de telefonie din republica Moldova). Cu această ocazie cei doi au discutat despre faptul că organele de urmărire penală efectuaseră o percheziţie într-o locaţie unde un cunoscut de-al lor, identificat sub numele de „C." avea depozitate ţigări. în aceste circumstanţe inculpatul i-a solicitat interlocutorului să pătrundă într-un loc de depozitare şi să plaseze o cantitate de ţigări, având în vedere că lui îi era frică să se deplaseze cu vreo cantitate de ţigări asupra sa având în vedere controalele stricte efectuate de organele de poliţie.
În aceeaşi zi, la ora 18:25:04 inculpatul T.S., aflat la postul telefonic cu numărul 0764XXXX, a fost contactat de furnizorul cantităţilor de ţigări ce utiliza postul telefonic cu numărul +3737XXXX (alocat reţelelor de telefonie din republica Moldova), acesta din urmă solicitându-i să se întâlnească în zona unei staţii de carburanţi unde inculpatul ar fi trebuit să-i predea interlocutorului suma de 30.000 RON transformată în euro, pentru plata ţigărilor livrate anterior.
În data de 12 iunie 2010, la ora 20:14:02 inculpatul T.S., aflat la postul telefonic cu numărul 0764XXXX, a fost contactat de utilizatorul postului telefonic cu numărul 0768XXXX, cei doi discutând despre un nou transport de ţigări care urma să fie livrat la un loc de depozitare convenit între cei doi. Cu acelaşi prilej inculpatul a discutat cu interlocutorul său despre faptul că cel ce livra ţigările dorea plata pe loc a acestora, cei doi vorbind şi despre modul de prezentare a ţigărilor, ocazie cu care au concluzionat că urmau să fie livrate la bax - denumit în limbaj codat „cutie". Totodată au discutat de cantitatea de ţigări, respectiv 20 de baxuri de ţigări precum şi de preţul de vânzare/pachet, stabilit la 3,5 RON/pachet.
Astfel cum am arătat încă din partea introductivă a prezentului rechizitoriu, dorind să-şi diversifice sursele de aprovizionare cu ţigări, în cursul lunii iulie 2010 inculpaţii L.V. şi T.S. l-au racolat şi determinat să adere la grupul infracţional din care făceau parte pe inculpatul G.M. zis „Ş." sau „M.". Inculpatul G.M. lucra în calitate de controlor trafic la Agenţia de Control şi încasare din cadrul Autorităţii Naţionale a Drumurilor, desfăşurându-şi activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, judeţul Galaţi.
Prin prisma, atribuţiilor de serviciu inculpatul G.M. avea permis accesul în punctul de trecere a frontierei, desfăşurându-şi practic activitatea în interiorul acestuia.
Ca urmare a acestui fapt inculpatul se putea deplasa nestingherit până la magazinele duty-free ce îşi desfăşoară activitatea între punctele de trecere a frontierei Oancea şi Cahul (Republica Moldova) de unde achiziţiona diverse cantităţi de ţigări.
Între punctele vamale Oancea şi Cahul funcţionează atât pe partea românească cât şi pe partea moldovenească a râului Prut mai multe magazine ce comercializează ţigări în regim duty-free.
De asemenea, acesta prelua de la cetăţenii ce treceau prin PTF Oancea ţigările pe care aceştia le treceau prin PTF Cahul.
Ulterior profitând pe de o parte de statutul pe care îl avea, iar pe de altă parte de vigilenţa scăzută pe care lucrătorii poliţiei de frontieră şi lucrătorii vamali o aveau în raport de el inculpatul G.M. scotea cantităţile de ţigări achiziţionate din magazinele duty-free ori preluate de la alţi cetăţeni moldoveni predându-le inculpaţilor T.S., L.V. ori altor persoane desemnate de aceştia.
Nevoia de a-şi diversifica sursele de aprovizionare cu ţigări a apărut în cadrul grupului infracţional, coordonat de inculpatul T.S., pe de o parte ca urmare a dificultăţii introducerii ţigărilor prin punctele de trecere a frontierei disimulate în mijloace de transport şi pe de altă parte ca urmare a cererii cât mai mari de ţigări pe care o avea din partea cumpărătorilor.
Mai mult, modalitatea de introducere în România a ţigărilor de către inculpatul G.M. era mult mai facilă, acesta devenind astfel un furnizor constant de ţigări.
Relevanţă cu privire la modul de desfăşurare a activităţii infracţionale de către inculpaţii T.S., L.V. şi G.M. are convorbirea din data de 15 iulie 2010, la ora 11:18:16 dintre aceştia inculpaţii, convorbire iniţiată de inculpatul L.V. de la postul telefonic cu numărul 0763XXXX. Menţionăm că, în vederea derulării activităţilor infracţionale inculpatul G.M. utiliza postul telefonic cu numărul 0768XXXX, interceptat în baza autorizaţiei numărul 552 din 1 iulie 2010 emisă de Tribunalul Galaţi.
Pe parcursul discuţiei inculpatul G.M. a fost întrebat iniţial de inculpatul L.V. despre preţurile practicate la două sortimente de ţigări, după care discuţia a continuat cu inculpatul T.S. care i-a comunicat că la magazinele duty-free de pe teritoriul Republicii Moldova se practicau preţuri mai mici la anumite sortimente de ţigări. Continuând discuţia inculpatul G.M. i-a replicat interlocutorului că dacă dorea să cumpere ţigări de la aceste magazine era nevoit să dea mită lucrătorilor autorităţilor din ţara vecină pentru a le putea trece frontiera (activitate denumită în limbaj codificat „trecere prin gard").
Inculpatul T.S. se preocupa, în paralel de comercializarea ţigărilor livrate atât de inculpatul G.M. cât şi de ceilalţi membri moldoveni ai grupului infracţional organizat. În acest scop la data de 21 iulie 2010, la ora 17:55:07 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0764XXXX l-a contactat pe unul dintre cumpărătorii ţigărilor de contrabandă, ce utiliza postul telefonic cu numărul 0765XXXX, căruia i-a oferit spre vânzare ţigări de contrabandă, mărcile „V." (n.n. - denumite pe parcursul convorbii sub numele codate de „V." sau „v.") şi „K.", la preţul de 6,5 RON/pachet, ţigări ce fuseseră procurate de la inculpatul G.M. Inculpatul i-a precizat interlocutorului pe parcursul convorbii că ţigările erau de bună calitate şi că proveneau din magazinele ce procurau astfel de bunuri în regim duty-free.
În aceeaşi zi la ora 22:42:30, inculpatul T.S., aflat la postul telefonic 0764XXXX a fost contactat de inculpatul L.V., de la postul telefonic cu numărul 0763XXXX, ocazie cu care cei doi membri ai grupului infracţional au discutat despre livrarea unei cantităţi de ţigări marca „V." (denumite în limbaj codat „V.") către un cumpărător din municipiul Constanţa. De asemenea cei doi au discutat şi despre preţurile practicate la sortimentele de ţigări mărcile W., MT şi P.M.
În data de 22 iulie 2010, la ora 13:02:00 inculpatul G.M., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0768XXXX-a contactat pe inculpatul L.V., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0763XXXX. Cu această ocazie inculpaţii au discutat, în limbaj codat, despre predarea unei cantităţi de ţigări. întrucât nu cunoştea care moment era mai favorabil cei doi au convenit să poarte o nouă discuţie, după ce inculpatul L.V. discuta acest aspect cu inculpatul T.S.
Imediat, la ora 13:03:43 inculpatul L.V. de la postul telefonic cu numărul 0763XXXX l-a contactat pe liderul grupului infracţional, inculpatul T.S., căruia i-a „raportat" discuţia avută cu inculpatul G.M.
Ulterior, la ora 15:42:35, după ce discutat cu inculpatul T.S. inculpatul L.V., de la postul telefonic cu numărul 0763XXXX a fost contactat de inculpatul G.M., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0768XXXX, cei doi stabilind să se întâlnească în dimineaţa zilei următoare, în jurul orei 09:00, pentru a prelua ţigările.
Inculpatul T.S. urmărea valorificarea cât mai rapidă a ţigărilor pe care le procura atât de la inculpatul G.M. cât şi de la ceilalţi făptuitori, cetăţeni moldoveni, membri ai grupului infracţional, care aveau rolul de a-i furniza acestuia cantităţi de ţigarete.
Astfel, acţionând în acest scop la data de 22 iulie 2010, la ora 17:43:50 după ce a primit, prin intermediul inculpatului L.V., confirmarea de la inculpatul G.M., că acesta îi putea furniza o cantitate de ţigări când a fost contactat telefonic de unul dintre cumpărătorii ţigărilor de contrabandă, identificat doar sub prenumele de „C." inculpatul T.S. i-a precizat că urma să-l contacteze pentru a-i spune atât ce sortimente de ţigări urma să primească cât şi preţurile de vânzare ale acestora.
În cursul aceleiaşi zile inculpatul L.V. a mai purtat o convorbire cu inculpatul G.M. zis „Ş." sa „M.", acesta din urmă comunicându-i că avea posibilitatea să introducă în România, în mod ilegal o cantitate, de ţigări marca „Ş." la preţul de 3,8 RON/pachet. Conform modului de acţiune, inculpatul L.V. l-a contactat pe inculpatul T.S., căruia i-a adus la cunoştinţă acest lucru. De asemenea cei doi au discutat şi cu privire la cumpărarea unei cantităţi de ţigări marca „P." (denumită pe parcursul convorbirii cu denumirea codată de „arătură"). Aceste aspecte rezultă din convorbirea purtată la data de 22 iulie 2010, la ora 18:38:10 între cei doi inculpaţi.
Tot în data de 22 iulie 2010, la ora 20:53:02 dorind să se intereseze cu privire la cantitatea de ţigări pe care trebuia să o preia inculpatul L.V., de la postul telefonic cu numărul 0763XXXX l-a contactat în acest scop pe inculpatul G.M., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0768XXXX. Cei doi au purtat o discuţie pe parcursul căreia inculpatul G.M. i-a comunicat inculpatului că deţinea un număr de şapte ambalaje (pungi) ce conţineau o cantitate de 152 de cartoane de ţigări diferite mărci, pe care le-a denumit în limbaj codat după cum urmează: marca „M." - denumite în limbaj codat „marmelade", marca „K." - denumite în limbaj codat „pupici" şi marca „W." - denumite în limbaj codat „W.". Totodată inculpatul G.M. i-a comunicat interlocutorului că mai avea disponibilă o altă cantitate de ţigări „lăsate de rezervă".
Imediat, la ora 20:56:09 inculpatul L.V. l-a contactat pe inculpatul T.S., la postul telefonic cu numărul 0764XXXX căruia i-a „raportat" cantităţile şi sortimentele de ţigări introduse în ţară, în mod ilegal de inculpatul G.M. zis „Ş.".
Conform înţelegerii inculpatul G.M. s-a întâlnit în ziua următoare cu inculpatul L.V. căruia i-a predat cantitatea de ţigări, primind în schimb suma de bani, conform înţelegerii existente în cadrul grupului infracţional.
Ulterior, în data de 26 iulie 2010, la ora 16:50:03, dorind să valorifice ţigările provenite din activitatea de contrabandă, inclusiv cele livrate de inculpatul G.M., inculpatul T.S. l-a contactat telefonic pe unul dintre cumpărătorii de astfel de ţigări, identificat doar sub prenumele de „C.", cu care a stabilit livrarea unei cantităţi de ţigări în cursul zilei următoare, la un loc dinainte stabilit, cel mai posibil într-o fermă agricolă din apropierea unei staţii de carburanţi.
În data de 27 iulie 2010, la ora 05:01:47 având în vedere discuţia anterioară purtată cu cumpărătorul ţigărilor, identificat sub numele de „C.", inculpatul T.S. aflat la postul telefonic cu numărul 0764XXXX l-a contactat pe cumpărător ocazie cu care i-a comunicat acestuia că îi crescuse preţul de vânzare al ţigărilor marca „MT" cu 0,1 RON/pachet (1.000 ROL), cei doi discutând totodată şi despre cantitatea de ţigări ce urma a fi comercializată. De asemenea cei doi au discutat inclusiv detalii legate de activitatea de transport, din conţinutul convorbirii rezultând că ţigările urmau a fi transportate cu un alt mijloc de transport decât cel cu care se deplasa făptuitorul „C." care urma să ţină legătura cu şoferul acelui mijloc de transport cu ajutorul unei staţii de emisie-recepţie.
S-a arătat că în paralel făptuitorul „C." a luat legătura cu învinuitul M.B. cu care a organizat activitatea de transport a ţigărilor de la locul de unde inculpatul T.S. le livra către municipiul Bucureşti, unde acestea urmai să fie comercializate în sistem en-detail. Conform înţelegerii învinuitul M.B. urma să conducă un microbuz în care se afla încărcată cantitatea de ţigări de contrabandă procurată de la inculpatul T.S., în timp ce făptuitorul „C." trebuia să se deplaseze cu un alt mijloc de transport în faţa autovehiculului acestuia pentru a-i semnala prin staţia de emisie-recepţie eventualele controale efectuate de organele de poliţie. De asemenea inculpatul i-a comunicat făptuitorului că încercase să-l contacteze telefonic pe învinuitul M.B., însă acesta nu îi răspunsese. Aceste aspecte rezultă inclusiv din convorbirea telefonică purtată între inculpat şi făptuitorul „C.".
Ulterior, în cursul aceleiaşi zile la ora 10:28:12, inculpatul T.S. aflat la postul telefonic 0764XXXX l-a contactat pe făptuitorul „C." aflat la postul telefonic 0762XXXX, ocazie cu care acesta din urmă i-a comunicat că procurase autovehiculul necesar pentru transportul ţigărilor şi că se deplasa pentru a pune în spaţiul de depozitare al acestuia mai multe plăci de polistiren (n.n. - denumit pe parcursul convorbirii „de aia de izolaţie") cu care urmau să mascheze ţigările furnizate.
S-a menţionat că învinuitul M.B. şi făptuitorul „C." au închiriat în vederea efectuării transportului de ţigări autoutilitara marca OM cu numărul de înmatriculare B-... .
Conform modului de acţiune stabilit ţigările trebuiau să fie încărcate în acest autovehicul şi mascate cu mai multe plăci de polistiren care trebuiau aşezate în aşa fel încât cu ocazia efectuării unui eventual control de către organele de poliţie acestora să li se creeze impresia că autoutilitara era încărcată cu astfel de plăci.
Întrucât trebuia să organizeze livrarea ţigărilor la locul convenit, situat în apropiere de comuna Hanu Conachi, judeţul Galaţi (cel mai probabil într-un loc izolat din pădurea aflată pe raza acestei localităţi) la ora 12:28:06, inculpatul T.S. ce utiliza postul telefonic cu numărul 0764XXXX l-a contactata pe făptuitorul „C." aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX, pe care l-a întrebat despre locul în care se afla, acesta din urmă comunicându-i - în limbaj codat, că se afla în apropierea localităţii Urziceni.
Având în vedere că în urma investigaţiilor efectuate au rezultat indicii cu privire la locul unde trebuia predată cantitatea de ţigări, prin Ordonanţa provizorie numărul 62/AP din 27 iulie 2010, confirmată de Tribunalul Galaţi prin Încheierea din data de 29 iulie 2010 pronunţată în Dosarul numărul 7241/121/2010 s-a autorizat efectuarea de înregistrări video în mediul ambiental asupra momentelor în care inculpatul T.S. se întâlnea pe raza localităţii Hanu Conachi, judeţul Galaţi cu cumpărătorul ţigărilor.
Astfel, în baza ordonanţei provizorii s-a procedat la fixarea momentelor în care inculpatul T.S. s-a întâlnit într-un restaurant de pe raza localităţii Hanu Conachi, Judeţul Galaţi cu făptuitorul „C." cu care a discutat modul de predare a ţigărilor.
Inculpatul T.S. s-a deplasat împreună cu învinuitul M.B. în locul în care se aflau depozitate ţigările predându-i-le acestuia, care le-a încărcat în autoutilitara închiriată în acest scop. După încărcarea ţigărilor învinuitul M.B. le-a mascat prin aşezarea unor baxuri cu polistiren în faţa uşilor de acces spre spaţiul de depozitare al vehiculului, după care a început să se deplaseze spre municipiul Bucureşti, urmându-l pe făptuitorul „C." care avea, astfel cum deja am arătat rolul de „antemergător".
Având în vedere indiciile care au rezultat cu privire la livrarea de către inculpatul T.S. a cantităţii de ţigări la data de 27 iulie 2010 organele de anchetă au procedat la oprirea în trafic, pe raza localităţii Năneşti, judeţul Vrancea a autoutilitarei marca OM cu numărul de înmatriculare B-...., condusă de învinuitul M.B.
S-a procedat la verificarea habitaclului autoutilitarei şi a spaţiului de depozitare al acesteia, ocazie cu care după paravanul de polistiren au fost găsite şi ridicate următoarele cantităţi de ţigări: 27.990 pachete de ţigări marca „MT", 100 de pachete de ţigări marca „K.F.A.", 500 de pachete de ţigări marca „K.M." şi 499 de pachete de ţigări marca „C." toate având aplicate timbre de accizare emise de autorităţile fiscale al Republicii Moldova
Ţigările marca „K.F.A." şi „K.M." au fost livrate inculpaţilor T.S. şi L.V. de inculpatul G.M., astfel cum rezultă şi din conţinutul convorbirii din care am redat mai sus un fragment relevant pentru cauză.
Realizând că organele de poliţie urmau să efectueze controlul încărcăturii învinuitul M.B. a apelat postul telefonic al făptuitorului „C.", lăsând telefonul deschis, pentru ca acesta din urmă să poată percepe în mod nemijlocit cum decurgea activitatea de control.
În timp ce organele de poliţie efectuau controlul autoutilitarei condusă de învinuitul M.B., făptuitorul „C." care se afla în apropiere a observat acest lucru motiv pentru care la ora 20:18:01 de la postul telefonic cu numărul 0762XXXX l-a contactat pe inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0764XXXX, căruia i-a spus că fusese descoperită de către „fraieri" încărcătura de ţigări. Cu acest prilej inculpatul T.S. l-a sfătuit pe făptuitor să încerce să-i miruiască pe lucrătorii de poliţie ce efectuau controlul autoutilitarei, oferindu-se chiar să-l ajute, în caz de nevoie cu o sumă de bani.
Urmare a faptului că învinuitul M.B. lăsase telefonul deschis făptuitorul i se adresa în paralel şi acestuia, la alt post telefonic, anumite afirmaţii ale acestuia fiind interceptate ca urmare a convorbirii pe care o purta cu inculpatul T.S. Ca urmare a constatării efectuate a fost întocmit de către lucrătorii de poliţie un dosar penal pe numele învinuitului M.B.
Partea vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi a precizat că valoarea în vamă a celor 27.990 pachete de ţigări marca „MT", 100 de pachete de ţigări marca „K.F.A.", 500 de pachete de ţigări marca „K.M." şi 499 de pachete de ţigări marca „C." este de 49.648,6 RON, că taxa vamală datorată pentru acestea este de 28.597,62 RON, că acciza datorată este de 183.779,2 RON şi că TVA datorată este de 62.886,1 RON, constituindu-se parte civilă în cauză cu suma de 275.262,92 RON.
Dorind să muşamalizeze instrumentarea cauzei penale la ora 23:42:20 inculpatul T.S., aflat la postul telefonic 0764XXXX a contactat-o pe soţia sa, T.T., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0236XXXX, discutând cu aceasta cu privirea la posibilitatea de a interveni pe lângă un lucrător de poliţie cu atribuţii de conducere (denumit în conţinutul convorbirii „jupân") care să acţioneze în acest sens.
După ce ieşit din sediul organelor de poliţie învinuitul M.B. i-a povestit, cu lux de amănunte, cele întâmplate şi ceea ce declarase în faţa lucrătorilor de poliţie. Astfel, acesta a refuzat să dea o declaraţie scrisă solicitând audierea sa în cursul zilei următoare, în prezenţa unui avocat ales. Dorind să-1 informeze pe inculpatul T.S. cu privire la aceste aspecte în data de 28 iulie 2010, la ora 02:08:12, făptuitorul „C." ce utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXX l-a contactat pe inculpat, la postul telefonic cu numărul 0764XXXX, căruia i-a povestit cele relatate de învinuitul M.B. De asemenea făptuitorul s-a sfătuit cu inculpatul cu privire la apărarea pe care trebuia să o invoce învinuitul în cursul anchetei, convenind ca acesta să declare, în mod mincinos, că fusese tocmit de o persoană dă efectueze un transport de mărfuri, însă că nu cunoştea ce mărfuri transporta în realitate.
Cu acelaşi prilej făptuitorul l-a întrebat pe inculpat dacă cunoştea vreun avocat care să-i acorde asistenţă juridică învinuitului M.B. cu ocazia audierii ce avea să aibă loc în cursul aceleiaşi zile, la ora 10:00 la sediul IPJ Vrancea Serviciul de Investigare a Fraudelor. Totodată cei doi au mai discutat şi despre faptul că ţigările fuseseră numărate de organele de poliţie, care puseseră mâna pe ambalaje, fiind astfel imposibilă prelevarea unor urme papilare, care în urma comparaţiilor să conducă la identificarea lor.
Acţionând în vederea identificării unui avocat care să-i asigure apărarea învinuitului M.B. în data de 28 iulie 2010 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0761XXXX a încercat în mod repetat să ia legătura cu o cunoştinţă de-a sa ce utiliza postul telefonic cu numărul 0727XXXX, această cunoştinţă având mai multe relaţii în rândul avocaţilor din Baroul Vrancea.
La ora 09:37:29 utilizatorul postul telefonic cu numărul 0727XXXX - care s-a identificat pe parcursul convorbirii cu numele de „S.N." - l-a contactat pe inculpatul T.S., cei doi discutând despre angajarea avocatului T.M. - din cadrul Baroului Vrancea pentru a-i acorda asistenţă juridică învinuitului M.B. - cu ocazia audierii ce urma să aibă loc la IPJ Vrancea - Serviciul de Investigare a Fraudelor.
Cu ocazia audierii sale în data de 28 iulie 2010 învinuitul M.B. s-a prezentat în faţa organelor de poliţie însoţit de apărătorul ales T.M. din cadrul Baroului Vrancea, declarând acestora versiunea mincinoasă, convenita de inculpatul T.S. cu făptuitorul „C.".
În paralel membrii grupului infracţional continuau activitatea de. preluare a cantităţilor de ţigări de contrabandă, motiv pentru care la data de 28 iulie 2010, la ora 09:07:50 între inculpatul L.V., ce utiliza postul telefonic cu.numărul 0763XXXX şi făptuitorul T.M.G. (fiul inculpatului T.S.) a avut loc o discuţie telefonică legată de primirea unei alte cantităţi de ţigări de la inculpatul G.M. denumit pe parcursul convorbirii sub porecla de „Ş.".
Cei doi inculpaţi s-au întâlnit ulterior, inculpatul G.M. predându-i coinculpatului L.V. o cantitate de ţigări, provenită din activitatea de contrabandă derulată de cel dintâi prin Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, judeţul Galaţi.
În paralel, inculpatul T.S. se preocupa de comercializarea ţigărilor, sens în care la data de 29 iulie 2010, la ora 11:50:08 când a fost contactat, la postul telefonic cu numărul 0761XXXX, de utilizatorul postului telefonic cu numărul 0760XXXX - cumpărător al cantităţilor de ţigări a discutat cu acesta despre preţul de vânzare al ţigărilor mărcile „W." şi „M.", interlocutorul fiind interesat de achiziţionarea unor cantităţi mai mari de ţigarete decât cele oferite de inculpat.
În data de 30 iulie 2010, la ora 13:33:39 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0764XXXX a intermediat vânzarea, în municipiul Bucureşti, a unei cantităţi de ţigări marca „P." (denumită pe parcursul convorbirii cu numele codat de „arătură") de către utilizatorul postului telefonic cu numărul 0764XXXX.
Ulterior, la ora 15:29:20, inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0761XXXX, urmărind comercializarea cantităţilor de ţigări pe care le avea „în stoc" l-a contactat pe utilizatorul postului telefonic cu numărul 0760XXXX căruia i-a oferit spre vânzare ţigări marca „M." (denumite pe parcursul convorbirii „marmelade"), la preţul de 6 RON/pachet.
În acelaşi scop, în data de 1 august 2010 ora 17:43:13 inculpatul T.S. a fost contactat de utilizatorul postului telefonic cu numărul 0760XXXX - care s-a identificat pe parcursul convorbirii sub numele de „C." - care i-a solicitat livrarea unei cantităţi de ţigări marca „M.". Pe parcursul convorbirii cei doi au discutat despre profiturile importante care rezultau din activitatea de comercializare a ţigărilor de contrabandă, despre furnizorii de ţigări şi modurile de operare în vederea introducerii, în mod ilegal, a cantităţilor de ţigări, în România.
În data de 3 august 2010, la ora 19:29:09, inculpatul G.M., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0768XXXX, l-a contactat pe inculpatul L.V., aflat la postul telefonic cu numărul 0763XXXX, cu care a convenit să se întâlnească în cursul zilei următoare pentru a-i preda acestuia din urmă o cantitate de ţigări provenită din activitatea de contrabandă derulată de cel dintâi inculpat.
Pe parcursul convorbirii inculpatul G.M. i-a comunicat interlocutorului său că nu era vorba despre o cantitate mare de ţigări, însă dorea să i-o predea întrucât nu dorea să o mai păstreze în autoturism.
Conform înţelegerii, în data de 4 august 2010, la ora 09:04:50, inculpatul G.M., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0768XXXX l-a contactat pe inculpatul L.V., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0763XXXX, cei doi stabilind să se întâlnească în apropierea imobilului în care locuia cel dintâi.
Cu acelaşi prilej cei doi inculpaţi au discutat atât cu privire la cantitatea de ţigări ce trebuia preluată, inculpatul G.M. comunicându-i interlocutorului - în limbaj codat că era vorba despre un număr de 70 de cartoane de ţigări marca „M." - denumite pe parcursul convorbirii cu sintagma de „70 de marmelade", cu privire la suma de bani pe care cel dintâi trebuia să o primească, respectiv 2.800 lei, cât şi cu privire la faptul că la preluarea ţigărilor urma să fie prezent şi făptuitorul T.M.G. - fiul inculpatului T.S.
Urmărind să predea ţigările, la ora 09:20:38, inculpatul G.M., de la postul telefonic cu numărul 0768XXXX l-a contactat pe inculpatul L.V., cei doi stabilind că urmau să se întâlnească în scurt timp pentru a prelua ţigările.
În scurt timp, respectiv la ora 09:34:36, inculpatul L.V., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0763XXXX l-a contactat pe făptuitorul T.M.G., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0764XXXX, căruia i-a spus că trebuiau să preia cantitatea de ţigări, comunicându-i despre ce cantitate era vorba şi cerându-i acestuia să ia asupra sa suma necesară achitării contravalorii acestora.
Existând indicii cu privire la activitatea infracţională la data de 4 august 2010 organele de poliţie au procedat la oprirea în trafic a microbuzului marca MV, de culoare albastră, înmatriculat sub numărul GL-... condus de făptuitorul T.M.G. şi în care se afla şi inculpatul L.V. De asemenea s-a procedat la oprirea autoturismului marca KC cu numărul de înmatriculare GL-..., condus de inculpatul G.M.
S-a procedat la verificarea habitaclului microbuzului, în care se aflau inculpatul L.V. şi făptuitorul T.M.G., ocazie cu care în interiorul acestuia au fost găsite un număr de 70 de cartoane (700 de pachete) de ţigări marca „M.", fără timbru de accizare, destinate comercializării în regim duty-free.
S-a procedat la ridicarea cantităţii de ţigări care a fost depusă în camera de corpuri delicte al JPF Galaţi în baza dovezii seria AAA numărul 07103 din 4 august 2010.
Partea vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi a precizat că valoarea în vamă a celor 700 pachete de ţigări marca „M." este de 956,14 RON, că taxa vamală datorată pentru acestea este de 550,74 RON, că acciza datorată este de 4.315,3 RON şi că TVA datorată este de 1.397,32 RON, constituindu-se parte civilă în cauză cu suma de 6.263,38 RON.
În cursul cercetărilor s-a procedat la descărcarea agendei telefonice a telefonului identificat asupra inculpatului L.V., ocazie cu care au fost identificate următoarele apeluri nepreluate: 0764XXXX - post telefonic utilizat de inculpatul T.S., 0768XXXX - post telefonic cu numărul - post telefonic utilizat de inculpatul G.M. De asemenea a fost identificat în meniul „apeluri recepţionate" postul telefonic cu numărul 0764XXXX - utilizat de făptuitorul T.M.G.
De asemenea în meniul „numere formate" au fost identificate toate cele trei numere, respectiv cele utilizate de inculpaţii T.S., G.M. şi de făptuitorul T.M.G., ultimele formate de inculpatul L.V.
Totodată s-a procedat la descărcarea agendei telefonice a telefonului identificat asupra făptuitorului T.M.G., ocazie cu care au fost identificate următoarele contacte: „Eu 0764XXXX" - respectiv postul telefonic utilizat de făptuitorul T.M.G., „P 0763XXXX" - respectiv postul telefonic utilizat de inculpatul utilizat de inculpatul L.V. zis „C." şi „P.", „T 0764XXXX" şi „T2 0617XXXX" respectiv posturile telefonice utilizate, de inculpatul T.S.
În ziua de 5 august 2010, la ora 08:56:31 inculpatul G.M., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0768XXXX l-a contactat pe inculpatul L.V., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0763XXXX. Cu această ocazie inculpatul G.M. s-a interesat despre eventualele informaţii pe care le putea obţine inculpatul T.S. în legătură cu consecinţele ulterioare ale constatării efectuate de organele de anchetă.
Ulterior acestei date, temându-se că postul telefonic ar fi putut fi interceptat inculpaţii L.V. şi G.M. şi-au schimbat posturile telefonice pe care le utilizau în vederea derulării activităţilor infracţionale. De asemenea membrii grupului infracţional au luat decizia ca inculpatul T.S. să preia ţigările de contrabandă de la inculpatul G.M. De asemenea au hotărât să nu mai discute telefonic detalii legate de cantităţile şi preţurile ţigărilor şi doar să stabilească întâlniri la locuri dinainte stabilite în vederea preluării cantităţilor de ţigări.
În cursul lunii august 2010 inculpatul G.M. a continuat să livreze ţigări provenite din activitatea de contrabandă celorlalţi membri ai grupului infracţional din care făcea parte, aspect ce rezultă şi din conţinutul convorbirii din data de 8 august 2010, la ora 21:29:41, când inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0743XXXX l-a contactat pe inculpatul G.M. la postul telefonic cu numărul 0751XXXX, cei doi stabilind să se întâlnească în vederea predării unei alte cantităţi de ţigări.
Urmărind împiedicarea depistării lor viitoare la data de 12 august 2010 inculpaţii G.M. şi L.V. au decis să se întâlnească pe raza municipiului Galaţi pentru a pune la punct detaliile „colaborării" lor viitoare. Această întâlnire dintre cei doi membri ai grupului infracţional a fost înregistrată în baza autorizaţiei provizorii numărul 64/AP din 12 august 2010 emisă de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi ce a fost confirmată prin încheierea de şedinţă pronunţată de Tribunalul Galaţi la data de 13 august 2010 în Dosarul numărul 7881/121/2010.
Membrii grupului infracţional au decis să continue colaborarea însă să fie mult mai precauţi şi să nu mai poarte discuţii telefonice explicite cu privire la cantităţile de ţigări ori locul de livrare al acestora. Acţionând în vederea continuării activităţilor infracţionale la data de 20 august 2010, la ora 20:15:37 inculpatul T.S., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0743XXXX l-a contactat pe inculpatul G.M., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0751XXXX, cei doi hotărând să se întâlnească, într-un loc dinainte stabilit, în vederea preluării unei noi cantităţi de ţigări.
Întrucât reţeaua de distribuţie a ţigaretelor dezvoltată şi controlată de inculpatul T.S. zis „J.", putea valorifica o cantitate mare de ţigări, iar membrii grupului infracţional constituit în luna aprilie 2010, al cărui lider era, nu îi puteau oferi întotdeauna cantităţile scontate faţă de cerinţa pe „piaţa neagră" a ţigărilor de contrabandă, acesta a apelat la inculpaţii C.D.M. zis „D.A." şi S.V. zis „V." sau „M.", cunoscut fiind faptul că, în luna iunie 2010, aceştia constituiseră un grup infracţional organizat ce-şi desfăşura activitatea pe raza judeţului Tulcea şi care se ocupa cu introducerea în ţară şi distribuirea ţigărilor aduse din Ucraina şi la inculpatul P.D.F. zis „P.", care aderase la acest grup, pentru a se aproviziona cu diferite cantităţi de ţigări, introduse în mod ilicit în România, din Ucraina.
Deşi aparent distincte, cele două grupuri infracţionale au colaborat eficient în vederea îndeplinirii scopurilor infracţionale, prin intermediul inculpatului B.R. zis „C.", care aderase anterior, la gruparea coordonată de inculpatul T.S. fapt ce s-a concretizat în luna august 2010, în momentul în care s-a organizat transportul unei cantităţi de ţigări introduse, în mod ilicit, în România din Ucraina de către membrii grupului din Judeţul Tulcea, coordonat de către inculpaţii S.V. şi C.D.M. şi care urmau să fie valorificate de către inculpatul T.S., prin intermediul grupării infracţionale pe care o coordona.
Organizarea transportului de ţigări ce urmau să fie achiziţionate din judeţul Tulcea au debutat în cursul lunii iulie, în momentul în care inculpatul S.T. zis „J.", prin intermediul făptuitorului „L.", care se ocupa cu distribuţia ţigaretelor provenite din contrabandă pe raza municipiului Brăila, l-a cunoscut pe inculpatul B.R. zis „C.". Cu această ocazie inculpatul S.T. zis „J." i-a propus acestuia să se implice în activitatea de contrabandă cu ţigarete introduse, în mod ilegal, în România, propunere cu care acesta a fost de acord.
La începutul lunii august inculpatul B.R. l-a contactat pe prietenul său, inculpatul N.T.A. o zis „D." căruia i-a spus că a fost sunat de către două persoane din Arad, referire la inculpaţii C.D.M. zis „D.A." şi P.D.F. zis „P." care i-au propus să găsească cumpărători pentru o cantitate de ţigări pe care o aveau spre vânzare şi i-a propus acestuia să-l ajute în găsirea unor eventuali cumpărători, pentru acest serviciu urmând să primească sume cuprinse între 200 şi 300 de euro.
În a doua jumătate a lunii august, inculpatul S.T. zis „J." l-a contactat pe inculpatul B.R. zis „C." pentru a se interesa dacă acesta îi poate procura vreo cantitate de ţigări deoarece găsise cumpărători dispuşi să le achiziţioneze, fapt ce rezultă din conţinutul convorbirii pe care cei doi au purtat-o în ziua de 16 august 2010, ora 21:57:10, când inculpatul T.S., aflat la postul telefonic cu numărul 0764XXXX, l-a apelat pe inculpatul B.R., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXX (Prepaid), acesta confirmându-i că urmează să facă rost de ţigări.
Din discuţia acestora rezultă iii mod cert că se referă la cantităţile de ţigări ce urmau să fie achiziţionate şi la mărcile acestora, cunoscut fiind că în „limbajul de contrabandă" ţigările sunt codificate, după cum urmează: "pupici" - pachete de ţigări marca K., „mori mor" - M., „mama tata" - MT şi „pământ" - P.
În ziua de 17 august 2010, la ora 12:42:00, inculpatul T.S., aflat la postul telefonic cu numărul 0764XXXX este contactat, din nou, de către B.R. aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX (Prepaid), care îi comunică că transportul de ţigări s-a rezolvat urmând să achiziţioneze, pentru început - ţigări marca „P.".
La data de 21 august 2010, la ora 17:59:53, inculpatul B.R., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX (Prepaid), l-a contactat pe inculpatul T.S., aflat la postul telefonic cu numărul 0764XXXX, căruia i-a solicitat să-i transmită un preţ pentru ţigările pe care i le va procura.
În aceiaşi zi, la ora 18:13:35, inculpatul B.R., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX (Prepaid), l-a contactat pe inculpatul T.S., aflat la postul telefonic cu numărul 0764XXXX, pentru a se asigura că acesta nu s-a răzgândit şi i-a dat amănunte cu privire la modalitatea în care vor proceda.
A doua zi, respectiv 22 august 2010, la ora 13:17:28, inculpatul B.R., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX (Prepaid), l-a contactat pe inculpatul T.S., aflat la postul telefonic cu numărul 0764XXXX, ocazie cu care i-a comunicat cantitatea de baxuri de ţigări marca „P." (pământ galben pentru flori) ce urma să fie achiziţionată şi i-a solicitat acestuia să procure un mijloc de transport.
Întrucât inculpatul T.S. era plecat din localitate, în seara zilei de 23 august 2010, la ora 22:41:16, acesta, aflat la postul telefonic cu numărul 0764XXXX, a fost contactat de către inculpatul B.R., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX, şi au stabilit ca a doua zi, respectiv 24 august 2010, să se întâlnească pentru a stabili detaliile transportului de ţigări introduse ilegal în ţară.
A doua zi, 24 august 2010, la ora 11:25:55, inculpatul B.R., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX (Prepaid), l-a contactat pe inculpatul T.S., aflat la postul telefonic cu numărul 0764XXXX, stabilind locul de întâlnire, conform înţelegerii din seara precedentă.
În ziua de 25 august 2010, inculpatul B.R. l-a contactat pe inculpatul N.T.A., propunându-i acestuia să-l ajute la transportul ţigărilor, sens în care i-a solicitat să participe la întâlnirea cu inculpatul S.T., inculpatul N.T.A. acceptând propunerea prietenului său, mai ales că urmau să împartă suma de bani ce le revenea la un transport.
Conform înţelegerii, în ziua respectivă, inculpaţii B.R. şi N.T.A. s-au deplasat la punctul trecere Bac Brăila unde s-au întâlnit cu inculpatul S.T. care era însoţit de către inculpatul L.V., ce urma să efectueze deplasarea cu autoturismul încărcat cu ţigări Cu această ocazie s-a stabilit că ţigările urmau să fie încărcate din municipiul Tulcea, sens în care s-a stabilit că, a doua zi 26 august 2010, să se întâlnească la intrarea în municipiul Tulcea de unde să se deplaseze împreună la locul unde trebuiau încărcate cantităţile de ţigări.
În după amiaza zilei de 25 august 2010, la ora 17:46:20, inculpatul" B.R., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX, a fost contactat de către un cetăţean, aflat la postul telefonic cu numărul 0769XXXX, care s-a interesat de mărimea mijlocului de transport în care urmau să fie încărcate ţigările, stabilind totodată ca dată a transportului ziua de 26 august 2010.
În aceiaşi zi, la ora 18:00:43, inculpatul B.R., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX, a fost contactat de către cetăţeanul respectiv, aflat la postul telefonic cu "numărul 0769XXXX, cu care poartă o discuţie referitoare la conducătorul mijlocului de transport ce urma să încarce ţigările respective.
La ora 18:53:33, inculpatul B.R., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX, a fost contactat de către cetăţeanul respectiv, aflat la postul telefonic cu numărul 0769XXXX, care i-a solicitat să vină personal să participe la organizarea transportului de ţigări, atenţionându-l să-şi achiziţioneze cartele telefonice noi pentru a nu putea fi depistaţi.
În ziua de 26 august 2010, la ora 11:26:31, inculpatul B.R., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX, l-a contactat pe inculpatul T.S., aflat la postul telefonic cu numărul 0764XXXX, pe care l-a anunţat că totul a fost pregătit şi că urmează să se deplaseze la Tulcea în după-amiaza respectivă.
La ora 12:18:08, inculpatul B.R., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX, l-a contactat din nou pe inculpatul T.S., aflat la postul telefonic cu numărul 0764XXXX, cu care a stabilit să se întâlnească, conform înţelegerii din ziua precedentă, înainte de a începe activitatea infracţională, pentru a preîntâmpina eventualele obstacole, sfătuindu-l pe acesta să-şi ia măsuri de precauţie.
La ora 12:31:54, inculpatul B.R., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX, l-a contactat din nou pe inculpatul T.S., aflat la postul telefonic cu numărul 0764XXXX, cei doi ţinând legătura în permanenţă, cu care se sfătuieşte cu privire la numărul autovehiculelor care trebuiau să însoţească transportul de ţigări, în calitate de antemergător, după cum urmează:
B.R.: Plecăm şi noi cu amândouă? Sau numai cu una?
T.S.: Nici nu ştiu. Ce să zic şi cum să zic.
B.R.: Cum zici tu că e mai bine? Cu amândouă?
T.S.: Păi gândiţi-vă şi voi cum e mai bine. Că dacă voi aţi mai survolat zona acolo..
B.R.: Am survolat-o. Nu e nici o chestie. Mă înţelegi? Dacă trebuie, mergem şi cu 8. Ai înţeles?
T.S.: Da.
B.R.: Cum zici tu, cum vrei tu, aşa facem.
T.S.: Nici nu ştiu ce să zic. Hai că mă duc şi eu să-l iau pe ăsta, şi vorbesc cu el, să văd ce zice şi el. B.R.: Păi nu, că noi plecăm.
T.S.: Da?
B.R.: Păi de aia, să ştiu şi eu.
T.S.: Dă-i drumul cu amândouă.
B.R.: Cu amândouă .. Haide, dar te grăbeşti şi tu, da?.
Conform înţelegerii inculpatul B.R. a plecat cu autoturismul marca OA cu numărul de înmatriculare BR-..., iar inculpatul N.T.A. cu autoturismul marca VP cu numărul de înmatriculare ... urmând să ţină legătura prin intermediul telefoanelor mobile.
Astfel la ora 13:12:48, inculpatul B.R., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX, a fost apelat de către inculpatul N.T.A., aflat la postul telefonic 0761621030, cu care a stabilit să se întâlnească la trecere BAC, pentru a pleca împreună către Tulcea.
Intre timp a plecat către municipiul Tulcea şi inculpatul L.V. cu autoutilitara marca CJ cu numărul de înmatriculare GL-..., al cărui proprietar era martorul A.I., cumnatul inculpatului T.S., i l-a dat inculpatului în folosinţă, iar inculpatul T.S. a efectuat deplasarea cu un autovehicul de transport marfa cu numărul de înmatriculare BP-... .
Primii care au ajuns în municipiul Tulcea au fost inculpaţii T.S. şi L.V. care, la ora 16:55, s-au întâlnit la restaurantul INA, situat pe strada I., la intrarea dinspre municipiul Galaţi.
La ora 14:38:32, inculpatul B.R., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX, a fost contactat de către inculpatul C.D.M., aflat la postul telefonic 0764XXXX, care i-a coordonat pe inculpaţii B.R. şi N.T.A. să ajungă la locul de întâlnire, stabilind să pornească „treaba".
La ora 18:00, s-au prezentat în zona situată în spatele restaurantului inculpaţii B.R., N.T.A. şi P.F.D., care discută despre transportul din seara respectivă, iar la scurt timp a venit şi inculpatul C.D.M. cu autoturismul marca marca TLC cu numărul de înmatriculare TL-... .
La ora 19:54, inculpaţii au părăsit zona respectivă, inculpatul C.D.M. cu autoturismul marca TLC cu numărul de înmatriculare TL-...., inculpaţii L.V. şi B.R. cu autoutilitara marca CJ cu numărul de înmatriculare GL-..., iar inculpaţii P.D.F. şi N.T.A. cu autoturismul MOA cu numărul de înmatriculare BR-... şi s-au îndreptat spre o hală situată în zona debarcaderelor din municipiul Tulcea, de unde urmau să încarce ţigările.
După încărcarea ţigărilor, inculpaţii au plecat cu ţigările spre municipiul Brăila, destinaţia ţigărilor fiind, iniţial municipiul Bucureşti, inculpaţii B.R. şi N.T. cu autoturismul marca OA cu numărul de înmatriculare BR-..., în calitate de antemergător, urmaţi fiind de inculpatul L.V. cu autoutilitara marca CJ cu numărul de înmatriculare GL-... încărcată cu ţigări, iar în urma acestora se deplasa inculpatul T.S., care, la un moment dat l-a contactat pe inculpatul B.R. şi a schimbat destinaţia, respectiv, municipiul Constanţa, urmând să fie coordonaţi de către inculpaţii C.D.M. şi P.D.F.
La ora 20:23:38, inculpatul B.R., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX a fost contactat de către un cetăţean, identificat în persoana inculpatului C.D.M., aflat la postul telefonic 0764XXXX (Prepaid), care îi coordonează pe cei doi indicându-le traseul pe care îl vor urma, discuţie în care intervine o altă persoană.
La ora 22:57:36, inculpatul B.R., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX, l-a contactat pe inculpatul T.S., aflat la postul telefonic cu numărul 0764XXXX, ocazie cu care i-a comunicat acestuia că nu se poate circula pe traseul stabilit iniţial, hotărând pe moment să se oprească.
La ora 23:00:42, inculpatul B.R., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX, l-a contactat pe inculpatul T.S. aflat la postul telefonic cu numărul 0764XXXX, ocazie cu care discută cu acesta despre faptul că pe traseu se află organele de poliţie şi este necesar să fie anunţat inculpatul L.V. pentru a opri autoutilitara într-o parcare până se liniştesc treburile.
Conform discuţiei anterioare, inculpatul L.V. a fost contactat de către unul din membrii grupului infracţional care i-a transmis să oprească într-o parcare, iar după circa 15 minute i s-a transmis să continue drumul spre Constanţa.
În timp ce se deplasa către Constanţa, la intrarea în localitatea Ovidiu, inculpatul L.V. a fost oprit pentru control de către organele de poliţie. Cu ocazia controlului efectuat asupra autoutilitarei marca CJ cu numărul de înmatriculare GL-... s-au găsit un număr de 76.440 pachete de ţigări marca „P.", care au fost ridicate şi depuse în camera de corpuri delicte a IPJ Constanţa.
În acelaşi timp s-a reuşit şi identificarea şi oprirea în trafic în trafic a autoturismului marca OA cu numărul de înmatriculare BR-..., ocazie cu care au fost identificaţi inculpaţii B.R. şi N.T.A.
Cu ocazia depistării inculpaţilor s-a procedat la ridicarea sumelor de bani găsite asupra inculpaţilor, în vederea disponibilizării acestora prin aplicarea unui sechestru asigurător.
Prin activitatea infracţională inculpaţii T.S. zis „J.", L.V. zis „P.", N.T.A. zis „D.", B.R. zis „C.", P.D.F. zis „P." şi C.D.M. zis „D.A." au introdus în ţară cantitatea totală de 76.440 pachete ţigări marca „P.", cauzând părţii vătămate Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi un prejudiciu în valoare totală de 645.521 RON, sumă cu care partea vătămată s-a constitut parte civilă în procesul penal.
Urmărind obţinerea unor profituri importante, prin introducerea şi comercializarea în România, în mod ilicit, a unor cantităţi mari de ţigări, în continuarea activităţii infracţionale desfăşurate de membrii grupului infracţional constituit de către T.S. zis „J.", ca principal destinatar al ţigărilor provenite din activitatea de contrabandă, în luna iunie 2010, inculpatul S.V. zis „V." sau „M." şi inculpatul C.D.M. zis „D.A.", împreună cu inculpaţii R.C., U.D.M. şi L.P.D. au constituit un grup infracţional organizat la care ulterior au aderat şi inculpaţii P.D.F. zis „P." şi S.E., care se ocupa cu introducerea în ţară a unor cantităţi de ţigări de contrabandă, provenite, în special, din Republica Moldova şi achiziţionate din Ucraina, prin intermediul unor cetăţeni ucraineni, rămaşi neidentificaţi.
Întrucât inculpatul S.V. deţinea o pensiune la Mila 23 situată în comuna Crişan, pe braţul Sulina al Dunării, judeţul Tulcea, membrii grupului au luat hotărârea infracţională de a introduce ţigări din Ucraina pe care să le depoziteze pe un plaur situat în apropierea Milei 23, de unde urmau să fie transportate în municipiul Tulcea şi apoi valorificate de către inculpaţii C.D.M. zis „D.A." şi P.D.F. zis „P.", prin intermediul inculpatului T.S. pe care cei doi l-au cunoscut anterior.
Conform înţelegerii şi repartizării rolurilor în cadrul grupului, inculpatul U.D.M., care era administrator al unei firme ce avea ca principal obiect de activitate reparaţii ambarcaţiuni, împreună cu inculpatul C.D.M. zis „D.A.", procura ambarcaţiunile necesare pentru transportul ţigărilor după care, inculpaţii S.V. zis „V." sau „M.", C.D.M. zis „D.A.", S.E., L.P.D. şi R.C. se deplasau în zona Milei 23, între plauri, de unde inculpaţii S.V. zis „V." sau „M." şi C.D.M. zis „D.A." se deplasau în Ucraina de unde încărcau ţigările, după care reveneau la locul de întâlnire unde descărcau ţigările.
Ulterior, ţigările erau încărcate în două ambarcaţiuni şi transportate în municipiul Tulcea la locul de descărcare, unde erau aşteptaţi de către inculpatul U.D.M. care urca ambarcaţiunile pe peridoc, după care erau transportate împreună cu inculpaţii P.D.F. zis „P." şi învinuitul G.R.A. la un depozit de unde erau valorificate de către inculpaţii P.D.F. zis „P." şi C.D.M. zis „D.A.", prin intermediul inculpatului T.S. zis „J.".
Pentru a-şi pune în aplicare planul de introducere, transport, depozitare şi comercializare a ţigărilor ce urmau să fie procurate din Ucraina, membrii grupului infracţional trebuiau să deţină mijloacele de transport necesare transportului ţigărilor din deltă în municipiul Tulcea.
Astfel, inculpatul U.D.M. care era administrator al SC E. SRL Tulcea, societate ce are ca obiect de activitate reparaţii motoare şi ambarcaţiuni şi transportul acestora cu peridocul a încheiat un contract de prestări servicii cu SC E. SRL Tulcea, administrată de martorul M.M., ce are un punct de lucru situat pe strada P. din municipiul Tulcea.
Întrucât inculpatul U.D.M. îl cunoştea pe martorul R.D.L., deoarece îi efectuase anterior reparaţii la una din ambarcaţiunile pe care le deţinea, respectiv M.F. 5,80, la începutul verii 2010, i l-a prezentat martorului M.M. de la care a închiriat un spaţiu pentru a-şi parca ambarcaţiunea în punctul de lucru al societăţii.
Cu această ocazie, martorul M.M. l-a cunoscut pe inculpatul S.E. prezentat fiind ca angajat al societăţii martorului R.D.L. Atât acesta cât şi inculpatul U.D.M. aveau permisiunea de a utiliza ambarcaţiunea respectivă ori de câte ori era necesar.
În aceiaşi perioadă inculpatul C.D.M. zis „D.A.", pe care martorul M.M. l-a cunoscut prin intermediul inculpatului U.D.M., s-a prezentat la punctul de lucru al societăţii cu o ambarcaţiune marca Q.S.C. 510, pe care o închinase de la SC A.I.T. SRL Tulcea, pentru a-i efectua reparaţii minore.
De asemenea, pentru a masca încărcătura, respectiv baxurile de ţigări ce urmau să fie transportate cu ambarcaţiunea M.F. 5,80, inculpatul C.D.M. zis „D.A." a acoperit geamurile cabinei cu bandă adezivă şi i-a aplicat o copertină de închidere laterală, despre care acesta a afirmat că sunt un cadou, fiind achitate de inculpat.
Activitatea infracţională propriu-zisă a grupului a debutat în luna iunie 2010, în momentul în care, într-una din zile, inculpatul S.V. zis „V." sau „M." l-a contactat pe fiul său, inculpatul S.E. care, la momentul respectiv, era administrator la SC S.F. SRL Tulcea, al cărei unic asociat era martorul R.D.L., care preluase societatea de la inculpatul S.V., căruia i-a solicitat să se întâlnească la pontoanele situate în zona falezei din municipiul Tulcea.
Acesta a fost de acord şi s-a întâlnit cu tatăl său, care era însoţit de inculpatul C.D.M. zis „D.A.". Toţi trei s-au deplasat la Mila 23 din comuna Crişan, unde inculpatul S.V. zis „V." sau „M." deţinea o pensiune turistică şi cei doi i-au propus să participe alături de ei la activitatea de contrabandă cu ţigări pe care le aduceau din Ucraina pentru a le comercializa pe teritoriul României întrucât se obţineau beneficii importante din această activitate, propunere cu care inculpatul S.E. a fost de acord.
La rândul său inculpatul S.E. l-a contactat pe inculpatul L.P.D. căruia i-a propus să participe la transportul ţigărilor din Ucraina, în sensul de a încărca, respectiv descărca ţigările aduse de către inculpaţii S.V., pentru această activitate urmând să primească suma de 300 de euro pentru fiecare transport de ţigări efectuat, propunere cu care acesta a fost de acord.
În aceiaşi perioadă inculpatul C.D.M. zis „D.A.", care deţinuse o pensiune în Delta Dunării, a luat legătura cu inculpatul R.C., care lucrase ca barcagiu la pensiune, căruia i-a solicitat să participe la activitatea de contrabandă cu ţigări care vor fi aduse din Ucraina, urmând ca, pentru fiecare transport să obţină sume cuprinse între 1.000 - 1.500 RON, rolul acestuia fiind acela de a încărca şi descărca cantităţile de ţigări.
Cu această ocazie inculpatul R.C. l-a cunoscut pe inculpatul U.D.M. despre care a aflat că se ocupa cu activitatea de reparaţii a ambarcaţiunilor, rolul acestuia fiind ridicarea ambarcaţiunilor pe periodic şi transportarea acestora în locul stabilit pentru depozitare.
În realizarea scopului infracţional, pentru a ţine legătura telefonică şi pentru a evita folosirea telefonului personal, inculpatul C.D.M. zis „D.A." i-a procurat inculpatului R.C. un telefon mobil şi i-a introdus în memorie numărul telefonului său şi numărul utilizat de către inculpatul S.V. zis „V." sau „M.", urmând ca acesta să fie sunat în momentul în care urma să se efectueze transportul de ţigări.
Ţigările aduse din Ucraina de către inculpaţii S.V. zis „V." sau „M." şi C.D.M. zis „D.A." urmau să fie comercializate de către inculpatul P.D.F. zis „P." din Arad pe care inculpatul C.D.M. îl cunoştea de la transporturile anterioare de ţigări.
Pentru a procura un spaţiu de depozitare a ţigărilor, la începutul lunii septembrie 2010, inculpatul C.D.M. zis „D.A." s-a prezentat la sediul SC D.C. SRL Tulcea, situat în municipiul Tulcea, strada I., administrată de martorul S.D., căruia i-a solicitat să-i permită accesul în hala pe care o deţinea societatea în municipiul Tulcea, strada I., chipurile pentru a-şi parca autoturismul proprietate personală. În acest sens, martorul S.D. i-a transmis paznicului halei respective, martorul P.M., să-i permită inculpatului accesul la hala respectivă.
Totodată, pentru a comunica între ei şi pentru a îngreuna depistarea mijloacelor de comunicaţie, membrii grupului infracţional utilizau mai multe telefoane mobile cu numere diferite, în special, utilizând cartele Prepaid.
Fiind stabilite toate detaliile organizatorice, inculpatul C.D.M. zis „D.A." l-a contactat pe inculpatul P.D.F. zis „P.", care se afla la Arad în momentul respectiv şi cu care discutase anterior despre posibilitatea valorificării ţigărilor pe raza municipiului Arad şi i-a comunicat acestuia să se deplaseze în municipiul Tulcea pentru a prelua un transport de ţigări.
Inculpatul P.D.F. zis „P." l-a contactat pe învinuitul G.R.A. căruia i-a propus să-l însoţească în municipiul Tulcea, lucru cu care acesta a fost de acord .
Deplasarea către Tulcea au efectuat-o cu două autovehicule, respectiv un autocamion marca I cu numărul de înmatriculare B-..., împrumutată de inculpatul P.D.F. zis „P." de la SC D.C. SRL Petica, judeţul Arad şi un autoturism marca B cu numărul de înmatriculare AR-..., împrumutat de la numitul M.M.N.
Inculpatul P.D.F. zis „P." l-a contactat pe învinuitul G.R.A. căruia i-a propus să-l însoţească în municipiul Tulcea, lucru cu care acesta a fost de acord, cei doi ajungând în municipiul Tulcea în seara zilei de 15 septembrie 2010 unde s-au cazat la o pensiune.
Cei doi s-au deplasat cu autocamionul marca I cu numărul de înmatriculare B-.. către un debarcader, locaţie indicată de către inculpatul C.D.M. zis „D.A.", fapt ce rezultă din conţinutul convorbirii pe care au avut-o cei doi în dimineaţa zilei de 16 septembrie 2010, la ora 08:59:47, când inculpatul C.D.M. zis „D.A.", aflat la postul telefonic 0786XXXX l-a contactat pe inculpatul P.D.F. zis „P." ce utiliza postul telefonic cu numărul 0786XXXX.
Din acest loc, dintr-o barcă indicată de inculpatul C.D.M., cei doi au încărcat în autocamion un număr de 50 de baxuri cu ţigări marca "P.".
După ce au încărcat ţigările în camion inculpatul P.D.F. zis „P." şi învinuitul G.R.A., pentru a masca ţigările, au introdus baxurile cu ţigări în nişte baxpaleţi din plastic, după care au aşezat alţi baxpaleţi din plastic care conţineau filtre de ulei şi filtre de aer, transportate din municipiul Arad, după care s-au deplasat pe strada V. din municipiul Tulcea unde au lăsat autocamionul într-o parcare, după ce în prealabil l-au asigurat, conform indicaţiilor inculpatului C.D.M.
Cu această ocazie, acesta i-a transmis inculpatului P.D.F. zis „P." să mai rămână o zi, respectiv până pe 17 septembrie 2010, deoarece urma să vină un nou transport de ţigări.
Între timp, conform înţelegerii, în ziua de 15 septembrie 2010, inculpatul S.E. şi R.C. au plecat cu cele două ambarcaţiuni, respectiv M.F. 5,80 şi Q.S.C. 510, lăsate la apă de către inculpatul U.D.M., către Mila 23, între plauri, unde inculpatul R.C. a rămas cu cele două ambarcaţiuni. În urma acestora a venit inculpatul S.V. zis „V." sau „M." cu o altă barcă rapidă care l-a preluat pe inculpatul S.E. urmând ca aceştia să revină în momentul în care se efectua transportul ţigărilor din Ucraina.
În ziua respectivă, la ora 19:43:32, inculpatul C.D.M. zis „D.A.", ce utiliza postul telefonic cu numărul 0744XXXX, a apelat un cetăţean, identificat în persoana inculpatului S.E., aflat la postul telefonic cu numărul 0745XXXX, pentru a se asigura că torul decurge conform planului.
În seara zilei de 16 septembrie 2010 inculpaţii S.E. şi L.P.D. s-au deplasat în zona respectivă pentru a asigura paza, în acest scop având asupra lor un aparat cu vedere pe timp de noapte şi staţii de emisie recepţie.
În acest sens, inculpatul C.D.M. zis „D.A.", ce utiliza postul telefonic cu numărul 0744XXXX, l-a apelat în ziua de 16 septembrie 2010, la ora 18:57:18, pe inculpatul S.E., aflat la postul telefonic cu numărul 0745XXXX, asigurându-se că acesta şi inculpatul L.P.D. au ajuns în zona unde trebuiau să asigure paza pentru transportul de ţigări ce urmau să fie aduse în noaptea respectivă.
La data de 16 septembrie 2010, la ora 18:51:57, inculpatul C.D.M. zis „D.A.", aflat la postul telefonic cu numărul 0786970868 l-a contactat pe inculpatul S.V. zis „V." sau „M." ce utiliza postul telefonic 0786XXXX, ocazie cu care acesta s-a interesat de modul cum evoluează lucrurile în ceea ce priveşte activitatea din seara respectivă precum şi de modul în care funcţionează staţiile de emisie-recepţie achiziţionate pentru această ocazie.
Între timp, inculpaţii S.E. şi L.P.D., care ajunseseră în zonă, s-au despărţit pentru a asigura o supraveghere atentă a locului respectiv, au ţinut legătura telefonic sau prin staţiile de emisie recepţie, având mai multe discuţii referitoare la organizare şi la modalitatea în care urmează să se întâlnească pentru a se deplasa la locul de încărcare a ţigărilor, sens în care redăm fragmente din aceste convorbiri:
Astfel, la data de 16 septembrie 2010, la ora 19:26:31, inculpatul S.E., aflat la postul telefonic cu numărul 0745XXXX a fost contactat de către inculpatul L.P.D., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX.
La ora 19:32:17, inculpatul S.E., aflat la postul telefonic cu numărul 0745XXXX, l-a contactat pe inculpatul L.P.D., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0762XXXX acesta comunicându-i că nu poate lua legătura deoarece staţia de emisie recepţie nu-i funcţiona.
La ora 19:41:45, inculpatul S.E., aflat la postul telefonic cu numărul 0745XXXX este contactat de către inculpatul L.P.D. aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX, cei doi încercând să se întâlnească pentru a se deplasa la. locul de încărcare a ţigărilor.
După ce s-a înserat, inculpatul S.V. zis „V." sau „M." însoţit de o persoană, rămasă neidentificată, s-au deplasat cu o ambarcaţiune care tracta o vivieră către locul de unde trebuiau să încarce ţigările de contrabandă, provenite din Ucraina, după care urmau să se deplaseze în zona Milei 23, între plauri unde erau aşteptaţi de inculpaţii R.C., S.E. şi L.P.D., sens în care, la ora 20:51:04, de la postul telefonic cu numărul 0786XXXX, l-a apelat pe inculpatul C.D.M. zis „D.A.", aflat la postul telefonic cu numărul 0786XXXX, pentru a se informa despre locul în care trebuia să încarce ţigările.
În jurul orelor 23:00, inculpatul S.V. zis „V." sau „M.", împreună cu persoana rămasă neidentificată, a preluat ţigările din Ucraina, încărcându-le în vivieră şi s-a deplasat către Mila 23, între plauri, la locul de întâlnire cu ceilalţi inculpaţi.
În timpul deplasării, la ora 23:59:00, inculpatul C.D.M. zis „D.A.", care ţinea legătura şi cu inculpatul P.D.F. zis „P." şi învinuitul G.R.A. care urmau să valorifice ţigările, aflat la postul telefonic cu numărul 0786XXXX,l-a contactat pe inculpatul S.V. zis „V." sau „M." aflat la postul telefonic cu numărul 0786XXXX, ocazie cu care s-a interesat dacă ţigările au fost încărcate.
La data de 17 septembrie 2010, ora 01:43:36, inculpatul C.D.M. zis „D.A.", aflat la postul telefonic cu numărul 0786XXXX a fost contactat de către inculpatul S.V. zis „V." sau „M.", aflat la postul telefonic cu numărul 0786XXXX, ocazie cu care acesta l-a informat că se deplasează la locul de întâlnire, unde ţigările urmau să fie transbordate în cele două ambarcaţiuni lăsate la Mila 23, între plauri, după care să se deplaseze către Tulcea.
În momentul în care a ajuns la Mila 23, între plauri, inculpatul S.V. zis „V." sau „M." era aşteptat, conform înţelegerii, de către inculpaţii S.E., L.P.D. şi R.C. Toţi patru au transbordat ţigările aduse de către inculpatul S.V. în cele două ambarcaţiuni, respectiv M.F. 5,80 şi Q.S.C. 510, după care inculpatul L.P.D. a plecat către Tulcea cu ambarcaţiunea M.F. 5,80, iar la un interval de 15 minute, inculpaţii S.V. şi R.C. cu ambarcaţiunea Q.S.C. 510. Inculpatul S.E. a plecat spre Mila 23 cu ambarcaţiunea cu care efectuase deplasarea pentru a efectua supravegherea zonei, pentru a lua nişte turişti de la Mila 23 pe care trebuia să-i transporte în municipiul Tulcea.
La ora 07:13:10, inculpatul C.D.M. zis „D.A.", aflat la postul telefonic cu numărul 0786XXXX l-a contactat pe inculpatul S.V. zis „V." sau „M." aflat la postul telefonic cu numărul 0786XXXX pentru a afla dacă aceştia au plecat către Tulcea, aşa cum se înţelesesem în discuţia anterioară.
La ora 07:33:55, inculpatul C.D.M. zis „D.A.", aflat la postul telefonic cu numărul 0786XXXX l-a contactat din nou pe inculpatul S.V. zis „V." sau „M.", aflat la postul telefonic cu numărul 0786XXXX, asigurându-se că ţigările sunt mascate interesându-se totodată de modul în care s-a efectuat deplasarea.
Întrucât ţigările trebuiau transportate de la locul de ancorare către hala situată în apropierea şoselei de centură, respectiv în municipiul Tulcea, strada I., iar, conform înţelegerii, ambarcaţiunile trebuiau să fie aşteptate de către inculpatul U.D.M. în ziua de 17 septembrie 2010, la ora 07:48:57, inculpatul C.D.M., aflat la postul telefonic cu numărul 0744XXXX l-a contactat pe acesta, aflat la postul telefonic cu numărul 0744XXXX, transmiţându-i că urmează să sosească cele două ambarcaţiuni în jurul orelor 08:00.
La data de 17 septembrie 2010, la ora 08:18:00, inculpatul S.E., care între timp ajunsese în Tulcea cu turiştii preluaţi de la Mila 23, de la postul telefonic cu numărul 0762XXXX, l-a contactat pe inculpatul C.D.M., aflat la postul telefonic cu numărul 0744XXXX, pe care îl informează că urmează să sosească prima barcă cu ţigări.
La ora 08:19:43, inculpatul C.D.M., aflat la postul telefonic cu numărul 0744XXXX, a fost contactat de către inculpatul S.V., aflat la postul telefonic cu numărul 0754XXXX (Prepaid) comunicându-i acestuia că inculpatul L.P.D. ajunsese la dana respectivă cu ambarcaţiunea M.F. 5,80.
La ora 08:27:27, inculpatul C.D.M., aflat la postul telefonic cu numărul 0744XXXX, l-a apelat pe inculpatul S.V., aflat la postul telefonic 0754XXXX (Prepaid), pentru a-i reproşa faptul că nu l-au anunţat mai devreme.
Imediat după discuţia pe care a avut-o cu inculpatul S.V., la ora 08:28:46, inculpatul C.D.M., aflat la postul telefonic cu numărul 0744XXXX, l-a contactat pe inculpatul S.E., aflat la postul telefonic cu numărul 0762XXXX, căruia îi comunică să se deplaseze la dana Star 2.000.
Conform înţelegerii pe care a avut-o cu inculpatul P.D.F. zis „P.", la ora 08:31:51, inculpatul C.D.M., aflat la postul telefonic cu numărul 0786XXXX l-a contactat pe acesta, aflat la postul telefonic cu numărul 0769XXXX, comunicându-i acestuia să se deplaseze la hală pentru a încărca o nouă cantitate de ţigări.
Întrucât L.P.D. sosise deja la dana Star 2000 cu ambarcaţiunea M.F. 5,80 încărcată cu ţigări, inculpatul U.D.M. s-a deplasat cu autoturismul marca TLC cu numărul de înmatriculare TL-... la dana respectivă, a urcat ambarcaţiunea pe un peridoc, după care a tractat-o până la hala situată în apropierea şoselei de centură, respectiv pe strada I., însoţit fiind de către inculpatul L.P.D. A lăsat ambarcaţiunea în incintă halei, după care s-a îndreptat din nou către dana Star 2000 pentru a prelua ambarcaţiunea inculpatului S.V. zis „V." sau „M.", care, la acel moment se îndrepta către dana respectivă.
În timp ce se îndrepta către dana Star 2000, inculpatul S.V. zis „V." sau „M.", la ora 08:37:13, aflat la postul telefonic cu numărul 0786XXXX, l-a contactat pe inculpatul C.D.M., aflat la postul telefonic 0786XXXX, pentru a-l anunţa că urmează să acosteze.
La ora 08:58:07, inculpatul S.V. zis „V." sau „M.",; la ora 08:37:13, aflat la postul telefonic cu numărul 0786XXXX, l-a contactat din nou pe inculpatul C.D.M., aflat la postul telefonic 0786XXXX, pentru a se interesa despre persoana care urmează să-l preia de la dană, respectiv inculpatul U.D.M.
În momentul în care inculpatul U.D.M. a revenit la dană, a urcat ambarcaţiunea Q.S.C. 510 pe un alt peridoc şi, împreună cu inculpaţii S.V. zis „V." sau „M." şi R.C., s-au deplasat cu autoturismul marca TLC cu numărul de înmatriculare TL-..., ce tracta ambarcaţiunea încărcată cu ţigări către hala unde trebuiau descărcate ţigările.
Între timp, la hala respectivă s-au prezentat inculpatul P.D.F. şi învinuitul G.R.A., care au efectuat deplasarea cu autoturismul marca B cu numărul de înmatriculare AR-.., conform înţelegerii pe care au avut-o cu inculpatul C.D.M., în incinta halei fiind prezent şi inculpatul S.E., care efectuase deplasarea cu autoturismul proprietate personală marca HC cu numărul de înmatriculare TL-...
În momentul în care inculpatul U.D.M. a revenit la hală, a introdus ambarcaţiunea în incinta acesteia, după care inculpaţii S.E., L.P.D., P.D.F., R.C. şi învinuitul G.R.A. au început să descarce ţigările din cele două ambarcaţiuni, reuşind descărcarea ambarcaţiunii M.F. 5,80, pe care au scos-o afară din incinta depozitului, moment în care au fost surprinşi de către organele de poliţie, mai puţin inculpatul S.V., care a reuşit să fugă.
Cu această ocazie, în incinta halei, fost depistate un număr de 64.950 pachete de ţigări marca „MT" şi un număr de 18 pachete marca „P.", ambele mărci cu timbre de accizare din Republica Moldova.
Urmare cercetărilor a fost identificat şi autocamionul marca I cu numărul de înmatriculare B-.., parcat pe strada V. din municipiul Tulcea de către inculpatul P.D.F. şi învinuitul G.R.A.
În baza autorizaţiei emise de către Judecătoria Tulcea s-a efectuat o percheziţie asupra autovehiculului, ocazie cu care s-au descoperit în interiorul acestuia, ascunse în baxpaleţii din plastic un număr de 34.632 pachete de ţigări marca „P.", ce aveau aplicate timbre de accizare din Republica Moldova.
Ambele cantităţi de ţigări au fost introduse în camera de corpuri delicte a I.P.J. Tulcea.
Cu ocazia prinderii în flagrant a inculpaţilor s-a procedat la ridicarea autoturismelor marca HC cu numărul de înmatriculare TL-... şi marca TLC cu numărul de înmatriculare TL-..., precum şi a sumelor de bani găsite asupra inculpaţilor, în vederea indisponibilizării acestora prin aplicarea unui sechestru asigurător procese-verbale şi planşe.
Cele două ambarcaţiuni, respectiv marca M.F. 5,80 şi Q.S.C. 510, precum şi autoturismul marca B cu numărul de înmatriculare AR-.., ce au fost ridicate cu ocazia cercetărilor, au fost restituite proprietarilor.
După prinderea în flagrant a inculpaţilor şi a învinuitului, în hala situată pe strada I., la ora 09:41:51, inculpatul C.D.M., care coordonase întreaga activitate, aflat la postul telefonic cu numărul 0786XXXX, l-a contactat pe inculpatul S.V. zis „V." sau „M.", aflat la postul telefonic cu numărul 0786XXXX pentru a se informa despre modul în care au fost prinşi şi, eventual, despre persoana care le-a furnizat informaţii lucrătorilor de poliţie.
După discuţia pe care a purtat-o cu inculpatul S.V., inculpatul C.D.M. a întreprins demersurile necesare în vederea angajării unui apărător pentru inculpaţii depistaţi cu ocazia flagrantului, sens în care, la ora 10:36:18, de la postul telefonic cu numărul 0744XXXX, a contactat un cetăţean, identificat ca fiind inculpatul S.V., aflat la postul telefonic cu numărul 0754XXXX (Prepaid) căruia i-a transmis că a vorbit cu un avocat cu care urmează să ia legătura pentru un eventual angajament.
În dimineaţa zilei de 18 septembrie 2010, la ora 02:55:26, inculpatul C.D.M. zis „D.A.", ce utiliza postul telefonic cu numărul 0786XXXX, l-a contactat pe inculpatul R.C., aflat la postul telefonic cu numărul 0756XXXX, despre care aflase că nu fusese reţinut pentru a-l încuraja şi a-i sugera să nu spună nimic în legătură cu activitatea infracţională a grupului.
Întrucât inculpaţii S.E. şi P.D.F. au fost arestaţi, inculpaţii C.D.M. zis „D.A." şi S.V. zis „V." sau „M.", pentru a nu fi implicaţi în activitatea infracţională a grupului de către ceilalţi membri ce erau cercetaţi sau reţinuţi, au încercat să găsească diverse soluţii pentru a nu fi depistaţi şi, totodată, pentru a găsi modalităţi de a-i ajuta pe ceilalţi membri ai grupului pentru a evita ca aceştia să dea declaraţii care să-i incrimineze, sens în care, cei doi inculpaţi au purtat o serie de discuţii referitoare la aceste aspecte.
Astfel, în ziua de 18 septembrie 2010, la ora 16:06:31, inculpatul C.D.M., de la postul telefonic cu numărul 0786XXXX, l-a contactat pe inculpatul S.V., aflat la postul telefonic 0756XXXX (Prepaid) cu care a avut o discuţie referitoare la persoana care a dat informaţii referitoare la activitatea infracţională a grupului, deoarece nu aflaseră, până la momentul respectiv, cum au fost descoperiţi.
în aceiaşi zi, la ora 18:19:38, inculpatul C.D.M., de la postul telefonic cu numărul 0786XXXX l-a apelat din nou pe inculpatul S.V., aflat la postul telefonic cu numărul 0786XXXX, discuţie referitoare la sumele de bani pe care urmau să le primească doi din membrii grupului infracţional, respectiv L.P.D. pe care inculpaţii îl cunoşteau sub apelativul „P." şi R.C., care, conform spuselor inculpatului S.V., era speriat de ceea ce i s-a întâmplat şi trebuia să fie liniştit.
A doua zi, în ziua de 19 septembrie 2010, la ora 09:16:06, inculpatul S.V., ce utiliza postul telefonic cu numărul 0786XXXX, l-a contactat pe inculpatul C.D.M., aflat la postul telefonic cu numărul 0786XXXX şi au purtat o discuţie referitoare la cantitatea de ţigări ce a fost descoperită cu ocazia flagrantului.
În aceiaşi zi, la ora 12:57:13, inculpatul C.D. aflat la postul telefonic cu numărul 0744XXXX, l-a contactat pe inculpatul R.C. aflat la postul telefonic cu numărul 0756XXXX care îl informează că va veni inculpatul S.V. zis „V." sau „M." pentru a se întâlni precum şi locul în care urmează să se întâlnească pentru a discuta.
Din comportamentul anterior şi ulterior activităţii infracţionale al inculpaţilor C.D.M. zis „D.A." şi S.V. zis „V." sau „M." rezultă calitatea acestora în cadrul grupului infracţional organizat, respectiv de lideri ai acestuia, în condiţiile în care s-au ocupat de întreaga organizare a activităţii de contrabandă, stabilind rolurile fiecărui membru în cadrul grupului şi găsind eventualii clienţi pentru valorificarea ţigărilor, iar ulterior, în momentul în care parte din membrii grupării au fost descoperiţi şi reţinuţi au întreprins demersurile necesare pentru a-i ajuta pe aceştia.
Prin activitatea infracţională pe care au desfăşurat-o în luna septembrie 2010, inculpaţii S.V., C.D.M., R.C., S.E., U.D.M., L.P.D., P.D.F. şi învinuitul G.R.A. au introdus în ţară cantitatea totală de 99.600 pachete ţigări mărcile - „P." - 34.650 pachete şi „MT" - 64.950 pachete, cauzând părţii vătămate Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi un prejudiciu în valoare totală de 935.211 RON, sumă cu care partea vătămată s-a constitut parte civilă în procesul penal.
Procedând în modalitatea descrisă în cuprinsul rechizitoriului, în perioada iunie - septembrie 2010 grupul infracţional coordonat de către C.D.M. şi S.V., au efectuat un număr de şase transporturi de ţigări, din Ucraina, inclusiv transporturile efectuate la datele de 27 august 2010, respectiv 17 septembrie 2010, comercializate prin intermediul inculpaţilor P.D.F. şi T.S.
Astfel, din probele administrate în cauză, în special din declaraţiile inculpaţilor S.E., R.C. şi L.P.D. rezultă că primul transport de ţigări din Ucraina s-a efectuat în cursul lunii iunie 2010, transport efectuat de către inculpatul S.V. zis „V." sau „M." şi inculpatul C.D.M. zis „D.A.", care au trecut pe malul ucrainean de unde au preluat ţigările, după care le-au transportat cu ajutorul lui S.E. în municipiul Tulcea de unde au fost preluate de către inculpatul U.D.M. şi comercializate de către inculpatul P.D.F. zis „P." şi C.D.M. zis „D.A.", care împărţea şi sumele de bani obţinute în urma valorificării ţigărilor.
Întrucât se obţineau sume importante de bani din această activitate, inculpaţii au hotărât să continue activitatea infracţională, sens în care, cu excepţia transporturilor de ţigări din luna iunie, respectiv din datele de 27 august 2010 şi 17 septembrie 2010, când inculpaţii au fost depistaţi fiind capturate cantităţile de ţigări, aşa cum au fost prezentate în cuprinsul rechizitoriului, membrii grupului infracţional au mai participat la efectuarea unui număr de trei transporturi de ţigări din Ucraina şi Republica Moldova.
Din declaraţiile inculpaţilor S.E., L.P.D. şi R.C. rezultă că inculpaţii S.V. zis „V." sau „M.", C.D.M. zis „D.A." şi P.D.F. zis „P." au participat la un număr de şase transporturi de ţigări efectuate în perioada iunie - septembrie 2010, inculpaţii S.E. şi inculpatul U.D.M. la un număr de cinci transporturi, inculpatul L.P.D. la un număr de patru astfel de transporturi, inculpatul R.C. la două din cele şase transporturi, iar învinuitul G.R.A. doar la un singur transport, respectiv din data de 17 septembrie 2010.
Referitor la cele patru transporturi de ţigări, din perioada iunie - septembrie 2010, la care au mai participat membrii grupului infracţional, în componenţa prezentată anterior, inculpaţii S.V., C.D.M., R.C., S.E., U.D.M., L.P.D., P.D.F. au mai introdus în ţară cantitatea totală de 305.760 pachete ţigări marca - „P.", cauzând părţii vătămate Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi un prejudiciu în valoare totală de 3.502.894,58 RON, sumă cu care partea vătămată s-a constitut parte civilă în procesul penal.
Cantitatea de ţigări a fost stabilită conform declaraţiilor inculpaţilor S.E., L.P.D. şi R.C. care au declarat că, la fiecare transport, se transporta aceiaşi cantitate de ţigări ca în cazul transportului din data de 17 septembrie 2010, sens în care s-a încheiat un proces-verbal de estimare cantitativă.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză şi în baza declaraţiei de consimţământ a inculpatului T.S. s-a efectuat o percheziţie la garajul situat în municipiul Galaţi, strada R. adiacent blocului C35, deţinut în regim de chirie de către T.S., ocazie cu care au fost găsite un număr de 1.018 pachete de ţigări marca "W." cu timbru de accizare din Republica Moldova, un număr de 17 pachete de ţigări marca "P.M." cu timbru de accizare din Republica Moldova şi un număr de 3 pachete de ţigări marca "A.S." fără timbru de accizare, ce au fost ridicate şi depuse în camera de corpuri delicate a DPF Galaţi.
De asemenea, cu această ocazie au fost găsite şi ridicate mai multe înscrisuri ce conţineau menţiuni cu privire la diferite cantităţi şi mărci de ţigări precum şi menţiuni cu privire la sume de bani şi cumpărători.
Fiind audiaţi în faza de cercetare judecătorească inculpaţii T.S., L.V., G.M. şi N.T.A. au reţinut faptele infracţionale reţinute în sarcina lor şi au înţeles se prevaleze de disp. art. 3201 din C. proc. pen. în sensul că recunosc faptele în modalitatea descrisă de procuror, nu solicită readministrarea probelor din faza de urmărire penală, nu au probe noi de solicitat şi sunt de acord să o despăgubească pe partea civilă.
Inculpaţii S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., U.D.M., S.E., P.D., B.R., G.R.A. şi M.B. nu au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor.
Inculpatul G.M., prin avocat a solicitat schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea de contrabandă în formă continuată în infracţiunea de contrabandă prin înlăturarea şi a disp. art. 274 din Legea nr. 86/2006 motivat de faptul că inculpatul nu a acţionat în grup organizat la această faptă şi nici în formă continuată. Acesta a fost prins o singură dată în flagrant de organele de poliţie în timp ce vindea ţigări inculpatului L.V. iar acest aspect nu avea caracter continuat şi nici forma organizată. S-a solicitat a se reţine în favoarea sa circumstanţele atenuante prev. de art. 74 - 76 C. pen.
Inculpatul N.T.A. a solicitat schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea de complicitate la contrabandă în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) şi (3) în referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în forma simplă a acestei infracţiuni adică înlăturarea formei continuate, deoarece acesta a participat la un singur acte material.
Întrucât a recunoscut faptele infracţionale, prevalându-se de disp. art. 3201 C. proc. pen. a solicitat a fi reţinute în favoarea sa circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. c) din C. pen. în referire la art. 76 C. pen.
Inculpatul L.V. a înţeles să se prevaleze de disp. art. 3201 din C. proc. pen. şi a solicitat a se reţine în favoarea sa circumstanţele atenuante prev. de art. 74/76 din C. pen. cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special.
Inculpatul B.R. a solicitat schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea de complicitate la contrabandă în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. în infracţiunea de complicitate la contrabandă fără formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 motivat de faptul că a participat doar la un singur act material, precum şi reţinerea în favoarea sa circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a), b), c) din C. pen. în referire la art. 76 C. pen. cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Inculpaţii S.E., S.V., C.D.M., R.C. şi P.D.F., prin avocat, au precizat că au înţeles să se prevaleze la începutul cercetării judecătoreşti de disp. art. 3201 din C. proc. pen. şi au solicitat a fi reţinute în favoarea lor şi circumstanţele atenuante prev. de art. 74 - 76 din C. pen.
În ceea ce priveşte apărarea acestora instanţa de fond a constatat faptul că avocatul acestora se află în afara cadrului legal.
La termenul de judecată din data de 13 mai 2011 s-a pus în discuţia participanţilor procesuali (inculpaţilor, avocaţilor şi reprezentantului parchetului) posibilitatea ca inculpaţii să beneficieze de disp. art. 3201 din. C. proc. pen. privind procedura simplificată. La acest termen de judecată urma să înceapă cercetarea judecătorească iar inculpaţii aveau posibilitatea să declare că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare şi solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Într-o atare situaţie potrivit art. 3201 pct. 2 din C. proc. pen. judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte faptele reţinute în actul de sesizare al instanţei şi nu solicită administrarea de probe cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
Recunoaşterea faptelor priveşte probe atât pe latura civilă cât şi pe latura penală a cauzei ce au fost administrate în faza de urmărire penală.
În cauză, fiind audiaţi doar inculpaţii T.S., L.V., G.M. şi N.T.A. au înţeles să se prevaleze de disp. art. 3201 din C. proc. pen. recunoscând faptele infracţionale reţinute în sarcina lor atât pe latura penală a cauzei cât şi pe latura civilă şi au înţeles să despăgubească partea civilă cu cotă parte din prejudiciu care li se cuvine.
Ceilalţi inculpaţi au recunoscut în parte faptele infracţionale şi nu au fost de acord să despăgubească partea civilă iar în acest sens au solicitat la termenul de judecată din data de 13 mai 2011 disjungerea laturii civile în vederea administrării de probe.
Instanţa de fond, la termenul respectiv, având în vedere poziţia procesuală a inculpaţilor, a apreciat faptul că pentru o bună administrare a probelor desfăşurarea în bune condiţii a cercetării judecătoreşti să fie administrate probe pe dreptul comun, procedura simplificată a disp. art. 3201 din C. proc. pen. neavând aplicabilitate motiv pentru care cererile inculpaţilor S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., U.D.M., S.E., P.D., B.R., G.R.A. şi M.B. prin care au solicitat aplicarea disp. art. 3201 din C. proc. pen. au fost respinse în conformitate cu art. 3201 pct. 8 din C. proc. pen. la dosarul instanţei se află declaraţiile inculpaţilor de nerecunoaştere sau recunoaştere parţială a faptelor infracţionale.
Inculpaţii S.E., S.V., C.D.M., R.C. şi P.D.F. au solicitat reţinerea în favoarea lor a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 - 76 din C. pen. cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. În subsidiar se solicită pentru aceştia achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) din C. proc. pen. (fapta nu există).
Inculpatul G.R.A. a solicitat a se constata că a participat doar la un singur acte material (fapta din 17 septembrie 2010), precum şi schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea de complicitate la contrabandă în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) în referire la art. 174 din Legea nr. 86/2006. De asemenea, a solicitat a se reţine în favoarea sa circumstanţe atenuante prev. de art. 74 - 76 din C. pen. cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Inculpatul U.D.M. a solicitat schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea de constituire de grup infracţional prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 3 din Legea nr. 39/2003 motivat de faptul că probele dosarului nu atestă faptul că acesta s-a constituit alături de ceilalţi inculpaţi în grup infracţional.
A arătat că pentru infracţiunea de contrabandă nu poate fi reţinută forma continuată deoarece a participat doar la un act material (17 septembrie 2010). În acest sens a solicitat schimbarea de încadrare juridică pentru această infracţiune cu înlăturarea formei continuate prev. de art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. De asemenea, a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) din C. proc. pen. pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (fapta nu există) şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. c) din C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârşită de inculpat) pentru infracţiunea de contrabandă.
Inculpaţii T.S. şi L.P.D. au solicitat schimbarea de încadrare juridică din infracţiunile de constituire de grup infracţional prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi complicitate la contrabandă în firmă continuată prev. de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi complicitate la trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. într-o singură infracţiune de complicitate la contrabandă prev. de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. motivat de faptul că probele dosarului nu conduc la aspectul că inculpaţii ar fi constituit un grup infracţional, aceştia în mod individual au participat în cursul anului 2010 la un număr de patru acte materiale.
Pentru această infracţiune s-a solicitat a fi reţinute în favoarea lor circumstanţele atenuante prev. de art. 74 - 76 din C. pen. cu consecinţa colaborării pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Inculpatul M.B. a solicitat achitarea pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa pe disp. art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. în sensul că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii (respectiv latura obiectivă). În subsidiar, inculpatul a solicitat a se reţine în favoarea sa circumstanţele atenuante prev. de art. 74 - 76 din C. pen. cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Instanţa de fond a apreciat că apărările inculpaţilor nu fi primite, urmând a fi înlăturate deoarece nu au suport probator.
Aceştia şi-au conturat apărarea pe achitare (fapta nu există sau nu a fost comisă de inculpat) pe cereri de schimbare de încadrare juridică a faptelor infracţionale prin înlăturarea formei continuate sau forma de constituire de grup infracţional precum şi reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea acestora cu consecinţa coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege iar ca modalitate de executare a pedepselor, solicitând suspendare condiţionată sau suspendarea sub supraveghere.
Odată cu cererile sus-menţionate nici unul dintre inculpaţi nu au adus probe noi cu care să îşi susţină apărările sau să combată probele administrate de organul de anchetă.
Apărările inculpaţilor au fost apreciate ca motivaţii teoretice fără suport probator.
A arătat instanţa de fond că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea faptelor infracţionale reţinute în sarcina lor astfel cum rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi între ei, planşele fotografice cu capturi de ecran, procesele-verbale de ridicare a cantităţii de ţigări găsite la inculpaţi cu ocazia percheziţiilor domiciliare, procesele-verbale de constatare, proces-verbal de depistare, declaraţiile martorilor I.L.E., V.V., A.I., B.Gh., B.G.D. procesele-verbale de recunoaştere după planşa foto.
Mai mult de atât, s-a reţinut că patru dintre inculpaţi au recunoscut faptele infracţionale reţinute în sarcina lor respectiv inculpaţii T.S., L.V., G.M. şi N.T.A. prevalându-se de disp. art. 3201 C. proc. pen. Aceştia, în comiterea faptelor infracţionale, au jucat un rol important având activităţi bine determinate în colaborare cu ceilalţi inculpaţi ai grupului astfel că recunoaşterea acestora reprezintă o probă certă şi concludentă de vinovăţie a celorlalţi inculpaţi. Faptul că aceştia se fac vinovaţi de comiterea faptelor infracţionale reţinute în sarcina lor o constituie şi poziţia acestora oscilantă în declaraţiile pe care le-au dat în faza de urmărire penală cât şi cea de judecată. În timpul cercetării judecătoreşti (termenul din 13 mai 2011) inculpaţii au avut iniţial intenţia de a recunoaşte faptele infracţionale, intenţionând şi să se prevaleze de disp. art. 3201 C. proc. pen. după care au revenit la nerecunoaştere sau la o recunoaştere parţială. Latura civilă a cauzei a fost contestată de aceştia în totalitate, nerecunoscând prejudiciul cauzat părţii civile Autoritatea Naţionala a Vămilor - Direcţia regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi.
Cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpaţilor instanţa de fond a constatat următoarele:
Fapta inculpatului T.S., care, în cursul lunii aprilie 2010 a constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpatul L.V. şi cu alţi făptuitori - cetăţeni moldoveni şi ucraineni, rămaşi neidentificaţi - în scopul obţinerii de importante foloase materiale din contrabanda cu ţigări, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în perioada aprilie - septembrie 2010, a ajutat alte persoane la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României, atât prin punctele destinate controlului vamal cât şi prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, a diverse cantităţi de ţigări, prin promisiunea anterioară a primirii ţigărilor, promisiune ce a fost ulterior îndeplinită, precum şi a preluat, deţinut, depozitat, transportat şi predat unele din aceste cantităţi de ţigări, din care au fost depistate în datele de 3 aprilie 2010 - un număr de 26.780 pachete de ţigări marca „MT", 20 mai 2010 - un număr de 300 de pachete de ţigări marca „Ş." şi 100 de pachete de ţigări marca „W.", 2 iunie 2010 - un număr de 400 de pachete de ţigări marca „P.", 27 iulie 2010 - un număr de 29.989 de pachete de ţigări mărcile „MT", „K." şi „C.", 4 august 2010 - un număr de 700 de pachete de ţigări marca „M.", 27 august 2010 - un număr de 76.440 de pachete de ţigări marca „P." şi în data de 30 septembrie 2010 - un număr de 1.018 de pachete de ţigări marca „W.", prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 1.162.596,01 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă în formă continuată, prevăzută de art. 270 alin. (1), (2) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului L.V. care, în cursul lunii aprilie 2010 a constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpatul T.S. şi cu alţi făptuitori - cetăţeni moldoveni şi ucraineni, rămaşi neidentificaţi - în scopul obţinerii de importante foloase materiale din contrabanda cu ţigări, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în perioada aprilie - august 2010, a ajutat alte persoane la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României, atât prin punctele destinate controlului vamal cât şi prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, a diverse cantităţi de ţigări, prin promisiunea anterioară a primirii ţigărilor, promisiune ce a fost ulterior îndeplinită, precum şi a transportat unele din aceste cantităţi de ţigări, fiind depistat în data de 4 august 2010 transportând un număr de 700 de pachete de ţigări marca „M." şi în data de 27 august 2010 un număr de 76.440 de pachete de ţigări marca „P.", prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 913.530,44 RON, iar prejudiciul total cauzat bugetului de stat de către membrii grupului fiind de 1.162.596,01 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă în formă continuată, prevăzută de art. 270 alin. (1), (2) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului G.M. care, în cursul lunii iulie 2010 a aderat la un grup infracţional organizat constituit de către inculpaţii T.S. şi L.V. împreună cu alţi făptuitori - cetăţeni moldoveni şi ucraineni, rămaşi neidentificaţi - în scopul obţinerii de importante foloase materiale din contrabanda cu ţigări, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în perioada iulie - august 2010, a introdus în mod ilegal pe teritoriul României prin PTF Oancea, prin sustragere de la controlul vamal, de peste zece ori în cursul unui an, diverse cantităţi de ţigări, prejudiciul total cauzat bugetului de stat de către membrii grupului fiind de 1.162.596,01 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă în formă continuată, prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. b) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului S.V. care, în cursul lunii iunie 2010, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii C.D.M., R.C., L.P.D. şi U.D.M. - în scopul obţinerii de importante foloase materiale din contrabanda cu ţigări, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în perioada iunie - septembrie 2010, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în şase ocazii diferite, a introdus şi a ajutat alte persoane la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, a diverse cantităţi de ţigări, precum şi a preluat, transportat şi depozitat unele din aceste cantităţi de ţigări, inclusiv cantitatea de 76.440 pachete de ţigări marca „P." în cursul lunii august 2010, precum şi un număr de 64.960 de pachete de ţigări marca „MT" şi 30.838 pachete de ţigări marca „P." la data de 17 septembrie 2010, prejudiciul total cauzat bugetului de stat de către membrii grupului fiind de 5.354.993,58 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă în formă continuată, prevăzută de art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în perioada iunie - septembrie 2010, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în şase ocazii diferite, a traversat în mod ilegal frontiera fluvială româno-ucraineană, prin alte locuri decât cele anume destinate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trecerea frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată, prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului C.D.M. care, în cursul lunii iunie 2010, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii S.V., R.C., L.P.D. şi U.D.M. - în scopul obţinerii de importante foloase materiale din contrabanda cu ţigări, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în perioada iunie - septembrie 2010, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în şase ocazii diferite, a introdus şi a ajutat alte persoane la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, a diverse cantităţi de ţigări, precum şi a preluat, transportat şi depozitat unele din aceste cantităţi de ţigări, inclusiv cantitatea de 76.440 pachete de ţigări marca „P." în cursul lunii august 2010, precum şi un număr de 64.960 de pachete de ţigări marca „MT" şi 30.838 pachete de ţigări marca „P." la data de 17 septembrie 2010, prejudiciul total cauzat bugetului de stat fiind de 5.354.993,58 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă în formă continuată, prevăzută de art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului - împreună cu membrii acestuia, în perioada iunie - septembrie 2010, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în şase ocazii diferite, a traversat în mod ilegal frontiera fluvială româno-ucraineană, prin alte locuri decât cele anume destinate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trecerea frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată, prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului R.C. care, în cursul lunii iunie 2010, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii S.V., C.D.M., L.P.D. şi U.D.M. - în scopul obţinerii de importante foloase materiale din contrabanda cu ţigări, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în perioada iunie - septembrie 2010 în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în două ocazii diferite, a ajutat alte persoane la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, a diverse cantităţi de ţigări, precum şi la preluarea, transportul şi depozitarea unora din aceste cantităţi de ţigări, inclusiv a unui număr de 64.960 de pachete de ţigări marca „MT" şi 30.838 pachete de ţigări marca „P." la data de 17 septembrie 2010, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 2.082.301,64 RON, iar prejudiciul total cauzat bugetului de stat de către membrii grupului fiind de 5.354.993,58 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în perioada iunie - septembrie 2010, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în două ocazii diferite, a ajutat alte persoane, prin acordarea unui sprijin moral, la traversarea în mod ilegal a frontierei fluviale româno-ucraineană, prin alte locuri decât cele anume destinate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului L.P.D. care, în cursul lunii iunie 2010, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii S.V., C.D.M., R.C. şi U.D.M. - în scopul obţinerii de importante foloase materiale din contrabanda cu ţigări, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în perioada iunie - septembrie 2010 în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în patru ocazii diferite, a ajutat alte persoane la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, a diverse cantităţi de ţigări, precum şi la preluarea, transportul şi depozitarea unora din aceste cantităţi de ţigări, inclusiv a unui număr de 64.960 de pachete de ţigări marca „MT" şi 30.838 pachete de ţigări marca „P." la data de 17 septembrie 2010, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 3.833.748,92 RON, iar prejudiciul total cauzat bugetului de stat de către membrii grupului fiind de 5.354.993,58 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în perioada iunie - septembrie 2010, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în patru ocazii diferite, a ajutat alte persoane, prin acordarea unui sprijin moral, la traversarea în mod ilegal a frontierei fluviale româno-ucraineană, prin alte locuri decât cele anume destinate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului U.D.M. care, în cursul lunii iunie 2010, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii S.V., C.D.M., R.C. şi L.P.D. - în scopul obţinerii de importante foloase materiale din contrabanda cu ţigări, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în perioada iunie - septembrie 2010 în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cinci ocazii diferite, a ajutat alte persoane la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, a diverse cantităţi de ţigări, precum şi la preluarea, transportul şi depozitarea unora din aceste cantităţi de ţigări, inclusiv a unui număr de 64.960 de pachete de ţigări marca „MT" şi 30.838 pachete de ţigări marca „P." la data de 17 septembrie 2010, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 4.709.472,52 RON, iar prejudiciul total cauzat bugetului de stat de către membrii grupului fiind de 5.354.993,58 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în perioada iunie - septembrie 2010, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cinci ocazii diferite, a ajutat alte persoane, prin acordarea unui sprijin moral, la traversarea în mod ilegal a frontierei fluviale româno-ucraineană, prin alte locuri decât cele anume destinate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului S.E. care, în cursul lunii septembrie 2010, a aderat la un grup infracţional organizat de către inculpaţii S.V., C.D.M., R.C., L.P.D. şi U.D.M. - în scopul obţinerii de importante foloase materiale din contrabanda cu ţigări, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în perioada iunie - septembrie 2010, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cinci ocazii diferite, a ajutat alte persoane la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, a diverse cantităţi de ţigări, precum şi la preluarea, transportul şi depozitarea unora din aceste cantităţi de ţigări, inclusiv a unui număr de 64.960 de pachete de ţigări marca „MT" şi 30.838 pachete de ţigări marca „P." la data de 17 septembrie 2010, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 4.709.472,52 RON, iar prejudiciul total cauzat bugetului de stat de către membrii grupului fiind de 5.354.993,58 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în perioada iunie - septembrie 2010, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cinci ocazii diferite, a ajutat alte persoane, prin acordarea unui sprijin moral, la traversarea în mod ilegal a frontierei fluviale româno-ucraineană, prin alte locuri decât cele anume destinate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului P.D.F. care, în cursul lunii septembrie 2010, a aderat la un grup infracţional organizat de către inculpaţii S.V., C.D.M., R.C., L.P.D. şi U.D.M. - în scopul obţinerii de importante foloase materiale din contrabanda cu ţigări, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în perioada iunie - septembrie 2010, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în şase ocazii diferite, a ajutat alte persoane la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, a diverse cantităţi de ţigări, precum şi la preluarea, transportul şi depozitarea unora din aceste cantităţi de ţigări, inclusiv cantitatea de 76.440 pachete de ţigări marca „P." în cursul lunii august 2010, precum şi un număr de 64.960 de pachete de ţigări marca „MT" şi 30.838 pachete de ţigări marca „P." la data de 17 septembrie 2010, prejudiciul total cauzat bugetului de stat fiind de 5.354.993,58 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în perioada iunie - septembrie 2010, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în şase ocazii diferite, a ajutat alte persoane, prin acordarea unui sprijin moral, la traversarea în mod ilegal a frontierei fluviale româno-ucraineană, prin alte locuri decât cele anume destinate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului B.R. care, în cursul lunii august 2010, a aderat la un grup infracţional organizat constituit de către inculpaţii T.S. şi L.V. împreună cu alţi făptuitori - cetăţeni moldoveni şi ucraineni, rămaşi neidentificaţi - în scopul obţinerii de importante foloase materiale din contrabanda cu ţigări, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în cursul lunii august 2010, a ajutat alte persoane la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României, a cantităţii de 76.440 de pachete de ţigări marca „P.", prin promisiunea anterioară a primirii ţigărilor, promisiune ce a fost ulterior îndeplinită, precum şi a ajutat la preluarea, transportul şi încercarea de predare a acestei cantităţi de ţigări, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 645.521 RON, iar prejudiciul total cauzat bugetului de stat de către membrii grupului fiind de 1.162.596,01 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispoziţiile, art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului N.T.A. care, în cursul lunii august 2010, a aderat la un grup infracţional organizat constituit de către inculpaţii T.S. şi L.V. împreună cu alţi făptuitori - cetăţeni moldoveni şi ucraineni, rămaşi neidentificaţi - în scopul obţinerii de - importante foloase materiale din contrabanda cu ţigări, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în cursul lunii august 2010, a ajutat alte persoane la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României, a cantităţii de 76.440 de pachete de ţigări marca „P.", prin promisiunea anterioară a primirii ţigărilor, promisiune ce a fost ulterior îndeplinită, precum şi a ajutat la preluarea, transportul şi încercarea de predare a acestei cantităţi de ţigări, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 645.521 RON, iar prejudiciul total cauzat bugetului de stat de către membrii grupului fiind de 1.162.596,01 lei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului G.R.A. care, în cursul lunii septembrie 2010, a aderat la un grup infracţional organizat de către inculpaţii S.V., C.D.M., R.C., L.P.D. şi U.D.M. - în scopul obţinerii de importante foloase materiale din contrabanda cu ţigări, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în cursul lunii septembrie 2010, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ajutat alte persoane la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, a diverse cantităţi de ţigări, precum şi la preluarea, transportul şi depozitarea unora din aceste cantităţi de ţigări, inclusiv a unui număr de 64.960 de pachete de ţigări marca „MT" şi 30.838 pachete de ţigări marca „P." la data de 17 septembrie 2010, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 1.206.578 RON, iar prejudiciul total cauzat bugetului de stat de către membrii grupului fiind de 5.354.993,58 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat care, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, în cursul lunii septembrie 2010, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ajutat alte persoane, prin acordarea unui sprijin moral, la traversarea în mod ilegal a frontierei fluviale româno-ucraineană, prin alte locuri decât cele anume destinate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Infracţiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile .dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului M.B. care în data de 27 septembrie 2010 a fost depistat deţinând, în afara unui antrepozit fiscal, cantităţile de 27.990 de pachete de ţigări marca „MT", 600 pachete de ţigări marca „K.", şi 499 pachete de ţigări marca „C.", produse accizabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal).
Fapta aceluiaşi inculpat care, în data de 27 septembrie 2010 a preluat, deţinut şi transportat cantităţile de 27.990 de pachete de ţigări marca „MT", 600 pachete de ţigări marca „K.", şi 499 pachete de ţigări marca „C.", cunoscând că provin din contrabandă, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 275.262,86 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.
Infracţiunile au fost comise în concurs ideal, fiind aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. b) C. pen.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 din C. pen. referitoare la dispoziţiile părţii generale ale codului, la limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei comise, în acest sens s-a avut în vedere faptul că inculpaţii au comis infracţiuni de un real pericol social pentru ordinea publică (infracţiuni cu caracter transnaţional, persoane constituire în grup infracţional, valoare mare a prejudiciului cauzat, forma continuată şi în concurs a faptelor infracţionale), aspecte legate de persoana inculpaţilor (aceştia au dat dovada de nesinceritate în declaraţiile lor, faptele infracţionale fiind comise în formă continuată) precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală (în acest sens s-a avut în vedere faptul că inculpaţii au acţionat organizaţi în grup cu activităţi bine determinate pentru fiecare în parte aspect ce conduce la o împrejurare de agravare a răspunderii penale).
S-a avut în vedere că toţi inculpaţii au cerut, atât cu caracter principal, cât şi cu caracter subsidiar reţinerea de circumstanţe atenuante prev. de disp. art. 74 - 76 C. pen. Lipsa antecedentelor penale ale inculpaţilor luată ca o conduită bună a acestora înainte de săvârşirea infracţiunilor nu se coroborează cu alte aspecte care să le fie favorabile acestora cum ar fi stăruinţa în a fi recuperat prejudiciul sau atitudinea sinceră după comiterea faptelor infracţionale.
Potrivit art. 80 din C. pen. în caz de concurs între cauze de agravare în cauze de atenuare pedeapsa se stabileşte în funcţie de circumstanţele agravante şi de starea de recidivă. În caz de concurs între acestea coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie. Instanţa de fond a apreciat faptul că pentru inculpaţii care au constituit un grup infracţional, au comis fapte în formă continuată şi în concurs, nu pot fi reţinute în favoarea acestora circumstanţe atenuante.
S-a dispus ca inculpaţii, alături de pedeapsa principală să execute şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 71 din C. pen. s-a aplicat acestora şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen., apreciindu-se că potrivit art. 52 din C. pen. scopul preventiv educativ al acestora nu poate fi atins decât prin privare de libertate.
S-a reţinut de către prima instanţă că cererile inculpaţilor prin care au solicitat suspendarea condiţionată a pedepselor sau suspendarea sub supraveghere, nu au temei legal în condiţiile în care au comis fapte infracţionale de un deosebit pericol social de o gravitate deosebită, în formă continuată şi în concurs. S-a avut în vedere că în cauză 12 (doisprezece) inculpaţi la momentul depistării faptelor infracţionale au fost arestaţi preventiv fiindu-le prelungită măsura arestării preventive periodic, din 29 în 29 zile iar ulterior prin decizii consecutive la intervale diferite de timp Curtea de Apel Galaţi a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara în conformitate cu art. 145 din C. proc. pen.
S-a reţinut că măsura dispusă de instanţa de control judiciar privind starea de libertate a inculpaţilor ce a fost luată faţă de aceştia prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara a fost menţinută până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
În ceea ce priveşte latura civilă, s-a reţinut că prejudiciul cauzat părţii civile Direcţia Regională de Operaţiuni Vamale şi Accize Galaţi a fost stabilit la urmărirea penală de organul de anchetă pe baza unei documentaţii având la baza legislaţia vamală contabilă şi fiscală.
Instanţa de fond, la cererea inculpaţilor, a administrat proba cu expertiza contabilă având ca obiectiv determinarea reală a prejudiciului cauzat părţii civile prin fapta infracţională a inculpaţilor. Coroborând probele administrate în faza de urmărire penală cu privire la latura civilă a cauzei şi cu proba cu expertiza de specialitate administrată de instanţă în conformitate cu art. 19 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 din C. civ. şi art. 277 din Legea nr. 86/2006, prima instanţă a obligat inculpaţii, în solidar, la plata de despăgubiri civile către ANAF - Direcţia Regională de Operaţiuni Vamale şi Accize Galaţi în funcţie de contribuţia fiecăruia la crearea prejudiciului.
S-a reţinut că sunt aplicabile în cauza şi dispoziţiile art. 118 lit. a) în referire la art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 privind confiscarea de la inculpaţi a cantităţilor de ţigări confiscate cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliile inculpaţilor.
De asemenea, au fost menţinute sechestrele asigurătorii dispuse de organul de urmărire penală asupra bunurilor mobile şi sumelor de bani aparţinând inculpaţilor în vederea despăgubirii părţii civile, precum şi a bunurilor mobile (casa de locuit) cu terenuri aferente aparţinând inculpatului S.V.
Conform art. 189 - 191 din C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În termen legal împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, inculpaţii T.S., L.V., G.M., S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., U.D.M., S.E., P.D.F., B.R., N.T.A., G.R.A., M.B., partea civilă ANAF - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, avocatul N.A. şi expertul B.I.
În cuprinsul motivelor de apel formulate procurorul a invocat nelegalitatea sentinţei instanţei de fond sub aspectul respingerii cererilor inculpaţilor S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., S.E., P.D.F., B.R. şi G.R.A. de judecare conform dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., deşi aceştia au solicitat în mod expres aplicarea procedurii în cazul recunoaşterii vinovăţiei, aspect consemnat în Încheierea din 13 mai 2011.
De asemenea, procurorul a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul modalităţii de soluţionare a laturii civile, susţinând că în cauză se impunea obligarea inculpaţilor în solidar doar în raport de activitatea infracţională desfăşurată şi de actele materiale la care aceştia au participat.
În fine, procurorul a apreciat că hotărârea apelată este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor, acestea fiind disproporţionate raportat la contribuţia fiecăruia dintre ei şi la reţinerea în favoarea unora dintre aceştia a prevederilor art. 3201 C. proc. pen.
Inculpaţii apelanţi au criticat hotărârea apelată sub următoarele aspecte:
1. Inculpatul G.M. a susţinut că apelul său vizează nelegalitatea hotărârii, întrucât în mod greşit s-au reţinut în încadrarea juridică prevederile art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., câtă vreme nu a comis fapta împreună cu o altă persoană, el introducând singur cantităţi mici de ţigări în ţară prin cumpărarea de la magazine specializate Duty-free din zona limitrofa punctului de trecere a frontierei din comuna Oancea.
A mai solicitat inculpatul redozarea pedepselor aplicate prin reţinerea de circumstanţe atenuante, având în vedere participaţia sa infracţională mai redusă, conduita bună anterior comiterii faptelor şi stabilirea unei modalităţi de executare neprivativă de libertate.
Pe latură civilă a criticat greşita obligare la despăgubiri susţinând că trebuie obligat doar la suma aferentă actului material din 4 august 2010.
2. Inculpaţii B.R. şi L.P.D. au invocat faptul că instanţa în mod greşit nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., situaţie în care se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond. De asemenea au criticat cuantumul pedepselor aplicate, nereţinerea de circumstanţe atenuante susţinând că nu s-a ţinut cont de perioada redusă în care inculpaţii au acţionat în cadrul grupului, de calitatea secundară pe care au avut-o, de beneficiile reduse pe care le-au obţinut, de lipsa antecedentelor penale şi de faptul că s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra sumei de 450.000 RON ridicată de la inculpatul B.R. astfel că prejudiciul produs de acesta este în bună parte recuperat.
S-a mai solicitat modificarea laturii civile şi înlăturarea de la plata de despăgubiri în condiţiile în care cantităţile de ţigări, în ceea ce-l priveşte pe B.R. au fost confiscate în totalitate iar în ceea ce-l priveşte pe L.P.D. au fost confiscate o mare parte din acestea.
3. Inculpatul G.R.A. a susţinut că hotărârea instanţei de fond este lovită de nulitate în ceea ce îl priveşte întrucât la data de 13 mai 2011, când s-a procedat la audierea inculpaţilor, a fost lipsit o perioadă de timp de apărare, avocatul său ales fiind îndepărtat din sală.
Totodată inculpatul a criticat nereţinerea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., apreciind că şi din această perspectivă se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reţinerea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate prin reţinerea de circumstanţe atenuante.
4. Inculpatul U.D.M. a invocat, sub un prim aspect, nelegala sesizare a instanţei de judecată, întrucât procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală menţionează că dosarul prezentat conţinea 6 volume nenumerotate sau numerotate haotic iar instanţa a fost sesizată cu 7 dosare de urmărire penală fără a exista un proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire în care să fie prevăzut că s-a prezentat şi volumul 7, situaţie în care se poate reţine o nulitate a procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
De asemenea inculpatul a invocat faptul că nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 508/2004 şi cele C. proc. pen., conform cărora rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii de procurorul şef serviciu ori de procurorul şef de secţie.
Pe fondul cauzei inculpatul U.D.M. a criticat reţinerea infracţiunii de complicitate morală la săvârşirea infracţiunii câtă vreme nu s-a demonstrat o cât de mică legătură a inculpatului cu persoanele autoare ale acestei infracţiuni.
Inculpatul a solicitat achitarea pentru- această infracţiune la fel cum a solicitat achitarea şi pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat susţinând că se ocupa doar cu depanarea şi tractarea bărcilor, despre care s-a arătat că erau folosite la transportul ţigărilor şi că nu cunoştea ce se află în aceste bărci.
În subsidiar inculpatul a criticat cuantumul ridicat la pedepselor aplicate, solicitând reindividualizarea acestora.
5. Inculpaţii C.D.M., P.D.F., R.C., S.E. şi S.V. au invocat faptul că instanţa de fond nu a procedat la verificarea regularităţii actului de sesizare, omiţând practic această moment procesual, motiv pentru care s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar inculpaţii au solicitat reţinerea prevederilor art. 320 C. proc. pen., de care s-au prevalat la judecarea în fond a cauzei şi aplicarea unor pedepse mai reduse prin reţinerea de circumstanţe atenuante. Pe latură civilă au solicitat reaprecierea cuantumului sumelor la care au fost obligaţi de prima instanţă.
6. Inculpaţii N.T.A. şi T.S. au invocat că instanţa de fond nu a dozat corespunzător pedepsele aplicate deşi aceştia la termenul din 13 mai 2011 au recunoscut şi regretat faptele reţinute în sarcina lor prevalându-se de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. Au solicitat inculpaţii reţinerea de circumstanţe atenuante şi stabilirea unor pedepse mai reduse, precum şi aplicarea unei pedepse rezultante într-un cuantum redus.
7. Inculpatul M.B. a solicitat achitarea susţinând că în cauză consideră îşi are aplicabilitate principiul „in dubio pro reo" întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat faptul că se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
A invocat inculpatul că, deşi a fost surprins în trafic transportând cu o maşină ţigări cu provenienţă ilicită, nu există probe că avea cunoştinţă despre bunurile aflate în maşina sa şi că bunurile respective au fost încărcate în maşină fără ca el să fie de faţă, rolul său fiind doar de a conduce maşina respectivă la Bucureşti.
În subsidiar a solicitat reducerea cuantumului pedepselor aplicate iar în temeiul art. 861 C. pen. să se dispună suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante stabilite.
8. Inculpatul L.V. a solicitat reducerea pedepselor aplicate şi reformarea laturii civile a cauzei în sensul de a se ţine seama de participaţia sa concretă la stabilirea obligării la despăgubiri către partea vătămată.
Partea civilă ANAF - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi a criticat hotărârea instanţei de fond solicitând obligarea inculpaţilor la plata sumelor cu care s-a constituit parte civilă în cauză precum şi la plata accesoriilor fiscale până la data efectuării integrale a plăţii.
Avocatul N.A. şi expertul B.I. au a solicitat exonerarea de plata amenzilor judiciare aplicate de instanţa de fond susţinând că prin conduita lor nu au intenţionat şi nu au determinat o tergiversare a soluţionării cauzei.
Prin Decizia penală nr. 332/A din data de 18 decembrie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, de inculpaţii T.S., L.V., G.M., S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., U.D.M., S.E., P.D.F., B.R., N.T.A., G.R.A., M.B. şi de partea civilă ANAF - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi cu sediul în Galaţi, str. P., judeţul Galaţi, împotriva Sentinţei penale nr. 96 din 25 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Galaţi.
A fost desfiinţată în parte Sentinţa penală nr. 96 din 25 februarie 2013 a Tribunalului Galaţi, fiind înlăturate dispoziţiile privind condamnarea inculpaţilor şi cele privind obligarea acestora la despăgubiri către partea vătămată şi în rejudecare a decis următoarele:
A admis cererile inculpaţilor T.S., L.V., G.M., S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., S.E., P.D.F., B.R., N.T.A. şi G.R.A. de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
A condamnat pe inculpatul T.S. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. şi art. 3201 din C. proc. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de contrabandă în formă continuată prev. de art. 270 alin. (1), (2), (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 din C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului T.S., dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A condamnat pe inculpatul L.V. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată prev. de art. 270 alin. (1), (2), (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 3201 din C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. a dispus ca inculpatul L.V., urmare a contopirii pedepselor aplicate acestuia, să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A condamnat pe inculpatul G.M. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată prev. de art. 270 alin. (2) lit. b) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 3201 din C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului G.M., dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. sporită la 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
A condamnat pe inculpatul S.V., la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1)din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în forma continuată prev. de art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului S.V., dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A condamnat pe inculpatul C.D.M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de contrabandă în formă continuată prev. de art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 320 C. proc. pen.
Conform art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului C.D.M., dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A condamnat pe inculpatul R.C. la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului R.C., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 3 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A condamnat pe inculpatul L.P.D., la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trecere frauduloasă de frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. a dispus ca inculpatul L.P.D., după contopirea pedepselor aplicate acestuia, să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A condamnat pe inculpatul U.D.M. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului U.D.M., iar acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A condamnat pe inculpatul S.E. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în forma continuată prev. de art. 26 din C. pen. raportat la art. 270 alin. (1), (3) în referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
Conform art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului S.E., iar acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A condamnat pe inculpatul P.D.F. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului, dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A condamnat inculpatul B.R. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului B.R., dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale sporită la 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
A condamnat pe inculpatul N.T.A. o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320 din C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului N.T.A. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale sporită la 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
A condamnat pe inculpatul G.R.A. la o o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trecere frauduloasă a frontierei de stat prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 320 din C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului G.R.A. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale sporită la 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
A condamnat pe inculpatul M.B. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere în afara unui antrepozit fiscal de produse accizabile prev. de art. 2961 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 lit. b) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului M.B. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani şi 10 închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. sporită la 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 71 din C. pen. aplica inculpaţilor T.S., L.V., G.M., S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., U.D.M., S.E., P.D.F., B.R., N.T.A., G.R.A. şi M.B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen.
În baza art. 86 şi art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor de 3 ani închisoare şi a pedepselor accesorii, aplicate inculpaţilor G.M., B.R., N.T.A., G.R.A. şi M.B., pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862 C. pen.
Conform dispoziţiilor art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare a decis că inculpaţii trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi (inculpatul G.M.), Tribunalul Brăila (inculpaţii B.R. şi N.T.A.), Tribunalul Arad (inculpatul G.R.A.), respectiv Tribunalul Ilfov (inculpatul M.B.);
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.
Conform dispoziţiilor art. 359 alin. (1) C. proc. pen., a atras atenţia inculpaţilor G.M., B.R., N.T.A., G.R.A. şi M.B. asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 88 din C. pen. s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor perioada reţinerii şi arestării preventive, după cum urmează: pentru inculpaţii T.S. şi L.V. de la 30 septembrie 2010 până la 30 mai 2011; pentru inculpaţii G.M., B.R. şi N.T.A. de la 01 octombrie 2010 la 30 mai 2011; pentru inculpaţii S.V., C.D.M. şi R.C. de la 13 octombrie 2010 la 30 mai 2011; pentru inculpaţii L.P.D. şi U.D.M. de la 14 octombrie 2010 la 30 mai 2011; pentru inculpatul P.D.F. de la 17 septembrie 2010 şi pentru inculpatul S.E. de la 18 septembrie 2010 până la 30 mai 2011.
S-a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpaţii T.S., L.V., G.M., S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., U.D.M., S.E., P.D.F., B.R. şi N.T.A. până la rămânerea definitivă a prezentei decizii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 C. proc. pen. în referire la art. 998 C. civ. şi art. 277 din Legea nr. 86/2006 a obligat pe inculpaţi la despăgubiri către partea civilă ANAF - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi astfel:
-inculpaţii T.S. şi L.V. în solidar la plata sumei de 249.065,57 RON, plus dobânzi şi penalităţi până la achitarea integrală (actul material din 3 aprilie 2010, pentru 26.780 pachete de ţigări marca „MT");
-inculpaţii T.S. şi L.V. în solidar la plata sumei de 3.715,97 RON, plus dobânzi şi penalităţi până la achitarea integrală (actul material din 20 mai 2010, pentru 300 de pachete de ţigări marca „Ş." şi 100 de pachete de ţigări marca „W.");
-inculpaţii T.S. şi L.V. în solidar la plata sumei de 3.742,61 RON, plus dobânzi şi penalităţi până la achitarea integrală (actul material din 2 iunie 2010, pentru 400 de pachete de ţigări marca „P.");
-inculpaţii T.S., L.V., G.M. şi M.B. în solidar la plata sumei de 275.262,91 RON, plus dobânzi şi penalităţi până la achitarea integrală (actul material din 27 iulie 2010, pentru 29.989 de pachete de ţigări mărcile „MT", „K." şi „C.");
-inculpaţii T.S., L.V. şi G.M. în solidar la plata sumei de 6.263,38 RON, plus dobânzi şi penalităţi până la achitarea integrală (actul material din 4 august 2010, pentru 700 de pachete de ţigări marca „M.");
-inculpaţii T.S., L.V., B.R., N.T.A., C.D.M., P.D.F. şi S.V. în solidar la plata sumei de 645.521 RON, plus dobânzi şi penalităţi până la achitarea integrală (actul material din 27 august 2010, pentru 76.440 de pachete de ţigări marca „P.");
-inculpaţii S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., U.D.M., S.E., P.D.F., şi G.R.A. în solidar la plata sumei de 935.211 RON, plus dobânzi şi penalităţi până la achitarea integrală (actul material din 17 septembrie 2010, pentru 64.960 de pachete de ţigări marca „MT" şi 34.650 pachete de ţigări marca „P.");
-inculpaţii S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., U.D.M., S.E., P.D.F., în solidar la plata sumei de 3.278.615,48 RON, plus dobânzi şi penalităţi până la achitarea integrală (patru acte materiale din perioada iunie - septembrie 2010, pentru 305.760 de pachete de ţigări marca „P."), cu menţiunea că inculpatul L.P. va răspunde până la concurenţa sumei de 2.458.961,61 RON (trei acte materiale din perioada iunie - septembrie 2010, pentru 229.320 de pachete de ţigări marca „P."), iar inculpatul R.C. până la concurenţa sumei de 819.653,87 RON (un act material din perioada iunie - septembrie 2010, pentru 76.440 de pachete de ţigări marca „P.");
- inculpatul T.S. la plata sumei de 9.970,17 RON, plus dobânzi şi penalităţi până la achitarea integrală (acrul material din 30 septembrie 2010, pentru 1018 de pachete de ţigări marca „W.").
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
De asemenea, a fost admis apelul declarat de expertul B.I., domiciliat în Tecuci, str. X, judeţul Galaţi, a fost desfiinţată în parte Încheierea din 15 ianuarie 2013, iar în rejudecare s-a dispus ridicarea amenzii în cuantum de 5.000 RON aplicată expertului B.I.
A fost respins ca nefondat apelul declarat în cauză împotriva aceleaşi sentinţe penale de avocatul N.A. din cadrul Baroului Constanţa, str. T., iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe apelantul N.A. la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a mai dispus ca onorariul apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii T.S., N.T.A. şi L.V., în sumă totală de 900 RON să fie virate către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei (av. P.M. - 600 RON şi av. H.A. - 300 RON), iar onorariul parţial pentru apărătorii din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii U.D.M., P.D.F., S.E., S.V., C.D.M., în sumă de 375 RON (av. B.D.), pentru inculpaţii G.M., L.P.D., B.R., în sumă de 225 RON (av. P.M.) şi pentru G.R.A., M.B. şi. R.C., în sumă de 225 RON (av. H.A.), se fie virate către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Galaţi, examinând sentinţa penală supusă controlului judiciar, atât prin prisma motivelor de apel formulate în cauză cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că situaţia de fapt şi încadrarea juridică dată faptelor deduse judecăţii este corectă, fiind în mod justificat reţinute pe baza probatoriului administrat în cauză.
Referitor la criticile concrete formulate în cauză de apelanţi, instanţa de apel a reţinut următoarele:
1. A apreciat nefondate solicitările inculpaţilor C.D.M., P.D.F., R.C., S.E. şi S.V. de trimitere a cauzei spre rejudecare pe motiv că instanţa de fond nu a procedat la verificarea regularităţii actului de sesizare.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen. instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare în cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
Cum în speţă instanţa de fond nu a dispus o soluţie de restituire a dosarului la procuror pentru refacerea rechizitoriului, rezultă că în mod implicit a apreciat că acesta a fost întocmit în mod corespunzător şi că este legal învestită cu soluţionarea cauzei, chiar dacă nu a menţionat în mod expres acest aspect în încheierea de şedinţă.
De altfel, instanţa de apel a constatat că inculpaţii mai sus arătaţi au solicitat să fie judecaţi potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., ceea ce implică recunoaşte săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi exclude contestarea rechizitoriului în care sunt expuse faptele recunoscute şi probele pe care se" bazează acuzaţiile recunoscute.
2. Tot sub aspectul sesizării instanţei instanţa de apel a apreciat ca fiind nefondate criticile inculpatului U.D.M. vizând nelegalitatea procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală în care se menţionează că dosarul prezentat conţinea 6 volume nenumerotate sau numerotate haotic iar instanţa a fost sesizată cu 7 dosare de urmărire penală.
Din examinarea procesului-verbal s-a constatat că inculpatului U.D.M. i-a fost prezentat materialul de urmărire la data de 10 februarie 2011, în prezenţa avocatului ales, ocazie cu care a putut examina actele aflate la dosar, făcând observaţii cu privire la acestea şi menţionând că a studiat 6 volume de urmărire penală, în care însă paginile sunt numerotate haotic.
Instanţa de apel a constatat că, într-adevăr, dosarul trimis instanţei de fond cuprindea 7 volume însă acest lucru se datorează faptului că a fost întocmit rechizitoriul, act ce se întinde pe 237 de file, astfel că s-a realizat o renumerotare şi o regrupare pe volume actelor de urmărire penală, rezultând un număr de 7 volume.
Faptul că numărul de dosare a crescut datorită întocmirii rechizitoriului şi renumerotării actelor de urmărire penală şi că inculpatul U.D.M. a avut acces la toate actele de cercetare penală efectuate în cauză, a rezultat de altfel şi din împrejurarea că acestea sunt anterioare datei de 10 februarie 2011, când inculpatului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală.
Cât priveşte susţinerea inculpatului U.D.M. că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile Legii 508/2004 şi cele C. proc. pen., conform cărora rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii de procurorul şef serviciu ori de procurorul şef de secţie, instanţa de apel a reţinut că, într-adevăr, conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen., când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când urmărirea, penală este efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet.
Pe de altă parte însă, dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conţin dispoziţii speciale, datorită organizării pe birouri şi servicii şi nu pe secţii, şi stabilesc că Rechizitoriile întocmite de procurorii din cadrul serviciilor şi birourilor teritoriale ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt verificate de procurorii-şefi ai acestor servicii ori birouri.
Cum în speţă rechizitoriul a fost întocmit de trei procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi, s-a reţinut că în mod corect verificarea acestuia sub .aspectul legalităţii şi temeiniciei s-a realizat de către procurorul-şef al serviciului, conform rezoluţiei aflată pe fila 1 a rechizitoriului.
3. Nici solicitarea inculpatului U.D.M. de achitare pentru infracţiunile deduse judecăţii, pe motiv că se ocupa doar cu depanarea şi tractarea bărcilor, despre care s-a arătat că erau folosite la transportul, ţigărilor şi că nu cunoştea ce se află în aceste bărci, nu a fost apreciată întemeiată de către instanţa de apel.
S-a constatat că apărările inculpatului sunt infirmate de depoziţiile date de inculpaţii R.C. şi S.E. în care aceştia precizează că inculpatul U.D.M. avea cunoştinţă despre faptul că se efectuau transporturi de ţigări cu bărcile sale, că acesta s-a ocupat de lăsarea la apă şi de ridicarea apoi a bărcilor pe peridoc precum şi de transportarea acestora cu un autoturism TLC la o hală situată în apropiere de şoseaua de centură Tulcea. Acolo, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a început descărcarea ţigărilor, ocazie cu care în mod indubitabil inculpatul U.D.M. a văzut ce se afla în bărci, cu toţii fiind surprinşi de descinderea organelor de poliţie.
Inculpatul S.E. a mai precizat că în perioada iunie 2010 - 17 septembrie 2010 au fost efectuate cu bărcile pe care deţinea inculpatul U.D.M. un număr de cinci transporturi de ţigări iar din procesul-verbal de depistare şi planşa foto aferentă rezultă că inculpatul U.D.M. a fost depistat în timp ce încerca să părăsească incinta depozitului în care s-a descoperit o însemnată cantitate de ţigări, având pe peridoc o barcă în care nu se mai aflau decât 18 pachete ţigări „P.", ceea ce înseamnă că ţigările din barcă fuseseră deja descărcate în prezenţa lui U.D.M.
A apreciat instanţa de prim control judiciar că toate aceste aspecte denotă faptul că inculpatul U.D.M. ştia că ambarcaţiunile sunt folosite în contrabanda cu ţigări şi participa în mod activ la această activitate, transportând pe peridoc bărcile de la apă la locul unde erau descărcate de ţigări, fiind deci exclus ca acest inculpat să fie doar un cărăuş inocent al bărcilor de la apă la depozite, fără a cunoaşte că în bărci se aflau ţigări de contrabandă, astfel cum încearcă inculpatul să susţină.
4. Tot nefondată a fost apreciată de către instanţa de apel şi apărarea similară formulată de inculpatul M.B., care a susţinut că nu avea cunoştinţă despre ţigările aflate în maşina sa şi că bunurile respective au fost încărcate în maşină fără ca el să fie de faţă, rolul său fiind doar de a conduce maşina respectivă la Bucureşti.
Astfel, din înregistrarea video în mediul ambiental, autorizată prin Ordonanţa provizorie nr. 62/AP din 27 iulie 2010, confirmată de Tribunalul Galaţi prin Încheierea din data de 29 iulie 2010 (Dosar nr. 7241/2010), s-a apreciat că rezultă cum în zona localităţii Hanu Conachi, judeţul Galaţi inculpatul T.S. i-a predat inculpatului M.B. ţigările pe care acesta le-a încărcat în autoutilitara OM, mascându-le apoi prin aşezarea unor baxuri cu polistiren în faţa uşilor de acces. Apoi inculpatul M.B. a plecat cu autovehiculul respectiv spre Bucureşti urmându-l pe făptuitorul „C.", rămas neidentificat, cel care a organizat acest transport şi avea rolul de antemergător.
Fiind oprit în trafic de organele de pe raza localităţii Năneşti, judeţul Vrancea, inculpatul M.B. a apelat postul telefonic al făptuitorul „C." lăsând telefonul deschis pentru ca acesta să audă cum se desfăşura activitatea de control, aspecte ce rezultă din convorbirile telefonice purtate de „C." cu inculpatul T.S.
În consecinţă, Curtea de apel Galaţi a constatat că în mod justificat a reţinut instanţa de fond vinovăţia inculpatului M.B., solicitarea acestuia de achitare, pe motiv că nu există probe certe care să îi dovedească vinovăţia, fiind neîntemeiată.
5. Sub un alt aspect, instanţa de apel a apreciat ca nefondată cererea inculpatului G.M. de înlăturare a prevederilor art. 274 din Legea nr. 86/2006 pe motiv nu a comis fapta împreună cu o altă persoană, el introducând singur cantităţi mici de ţigări în ţară prin cumpărarea de la magazine specializate Duty-free din zona limitrofă punctului de trecere a frontierei din comuna Oancea.
În acest sens s-a avut în vedere că inculpatul G.M. a predat de fiecare dată ţigările astfel introduse în ţară inculpaţilor T.S. şi L.V. care la rândul lor au valorificat mai departe aceste ţigări, în sarcina inculpatului reţinându-se trei acte materiale ale infracţiunii de contrabandă, din datele de 3 aprilie 2010, 27 iulie 2010 şi 4 august 2010.
Cum potrivit art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, s-a apreciat că, prin preluarea şi depozitarea ţigărilor de la inculpatul G.M., inculpaţii T.S. şi L.V. au devenit coautori la infracţiunea de contrabandă comisă de inculpatul G.M., astfel că reţinerea, faţă de fiecare dintre aceştia, şi a dispoziţiilor art. 274 din lege, ce sancţionează ca formă agravată faptele prevăzute la art. 270 - 273, săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, este pe deplin justificată.
6. În fine, instanţa de apel nu a putut primi susţinerea inculpatului G.R.A. cum că hotărârea instanţei de fond este lovită de nulitate în ceea ce îl priveşte întrucât la data de 13 mai 2011, când s-a procedat la audierea inculpaţilor, a fost lipsit o perioadă de timp de apărare, avocatul său ales fiind îndepărtat din sală.
Curtea de Apel Galaţi a avut în vedere că la acea dată toţi inculpaţii, mai puţin inculpaţii U.D.M. şi M.B., s-au prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., recunoscând comiterea faptelor astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare al instanţei, iar în momentul în care inculpatul G.R.A. a dat declaraţie apărătorul ales al acestuia a fost invitat în sala de judecată, astfel că acesta nu a fost lipsit de apărare.
Mai mult, s-a reţinut că şi inculpatul G.R.A. s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., ceea ce exclude administrarea în ceea ce îl priveşte şi a altor probe decât cele din faza de urmărire penală, astfel că neasistarea sa de către avocatul ales la momentul audierii de către instanţa de judecată a unora dintre inculpaţi nu poate avea vreo influenţă asupra situaţiei sale juridice, practic drepturile sale procesuale nefiind în vreun fel afectate.
În consecinţă, instanţa de apel a constatat că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la nulitatea absolută în cazul încălcării dispoziţiilor relative la asistenţa inculpatului de către apărător.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că există şi aspecte în raport de care criticile formulate de apelanţi sunt fondate, arătând următoarele:
1. Astfel, s-a apreciat fondat motivul de apel vizând nereţinerea de către instanţa de fond a prevederilor art. 3201 C. proc. pen. faţă de inculpaţii S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., S.E., P.D.F., B.R. şi G.R.A.
În acest sens s-a reţinut că la termenul din 13 mai 2011, atât inculpaţii mai sus menţionaţi, cât şi inculpaţii T.S., L.V., G.M. şi N.T.A., au solicitat să fie judecaţi conform procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. arătând că recunosc în totalitate faptele reţinute în rechizitoriu şi doresc ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Instanţa de fond a respins cererile inculpaţilor de aplicare a procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. motivând că pentru justa soluţionare a laturii penale şi civile se impune a fi administrate în cauză şi alte probe decât cele din faza de urmărire penală.
Cu toate acestea, cu ocazia pronunţării pe fondul cauzei, instanţa, de fond a reţinut prevederile art. 3201 C. proc. pen. pentru inculpaţii T.S., L.V., G.M. şi N.T.A., considerând că aceştia au fost singurii care au recunoscut comiterea faptelor, nu au solicitat readministrarea probelor din faza de urmărire penală ori administrarea de probe noi şi au fost de acord să despăgubească partea vătămată.
Instanţa de apel a apreciat că în mod nejustificat a respins instanţa de fond cererile formulate de inculpaţii S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., S.E., P.D.F., B.R. şi G.R.A. de a fi judecaţi conform procedurii instituite de art. 3201 C. proc. pen. câtă vreme, la fel ca inculpaţii T.S., L.V., G.M. şi M.T.A., au precizat că doresc ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc şi le însuşesc.
Conform prevederilor art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., în această situaţie, instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, iar potrivit art. 3201 alin. (8) C. proc. pen. instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.
S-a menţionat că, în speţă, nu existau elemente care să conducă la concluzia că probele administrate în cursul urmăririi penale nu erau suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite de inculpaţii S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., S.E., P.D.F., B.R. şi G.R.A., cu atât mai mult cu cât instanţa de fond şi-a întemeiat ulterior hotărârea de condamnare în cea mai mare măsură pe aceste probe, astfel că s-a apreciat că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se respinge cererile acestor inculpaţi de a fi judecaţi conform procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
În consecinţă, instanţa de apel a admis critica formulată sub acest aspect de procuror şi de inculpaţii apelanţi şi în rejudecare a reţinut şi faţă de inculpaţii S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., S.E., P.D.F., B.R. şi G.R.A. prevederile art. 3201 C. proc. pen.
2. Sub un alt aspect, instanţa de apel a constatat că hotărârea instanţei de fond este nelegală în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a laturii civile, întrucât în cauză se impunea obligarea inculpaţilor în solidar doar în raport de activitatea infracţională desfăşurată şi de actele materiale la care aceştia au participat.
În ceea ce priveşte cuantumul sumelor la care inculpaţii au fost obligaţi, instanţa de apel a ţinut seama că, potrivit art. 224 lit. b) C. vam. românesc, datoria vamală ia naştere şi prin introducerea ilegală a mărfurilor pe teritoriul vamal al României dintr-o zonă liberă sau antrepozit liber aflat pe teritoriul României, o prevedere asemănătoare existând şi în art. 202 C. vam. european.
Pe de altă parte, potrivit art. 256 alin. (1) lit. d) C. vam. românesc datoria vamală se stinge prin confiscare în vreme ce Codul vamal european stabileşte în art. 233 lit. d) că o datorie vamală se stinge în cazul în care mărfurile pentru care a luat naştere o datorie vamală în conformitate cu articolul 202 sunt puse sub sechestru la introducerea lor neregulată şi confiscate simultan sau ulterior.
Instanţa de apel a arătat că rezultă din cele mai sus expuse că, de principiu, introducerea ilegală a mărfurilor pe teritoriul vamal al Comunităţii Europene, inclusiv deci în România, dă naştere la datorie vamală şi că această datorie se stinge prin confiscare.
Cu toate acestea, s-a reţinut că în interpretarea prevederilor C. vam. european pe care a făcut-o Curtea Europeană de Justiţie în cauzele Elshani din 2 aprilie 2009 şi Dansk Transport og Logistik contra Skatteministeriet din 29 aprilie 2010, s-a stabilit că există o introducere ilegală a unor mărfuri pe teritoriul vamal al comunităţii doar arunci acestea au trecut dincolo de primul birou vamal fără a fi fost prezentate în vamă şi fără înştiinţarea autorităţilor vamale.
S-a avut în vedere că, de asemenea, Curtea Europeană de Justiţie a stabilit că punerea sub sechestru a unor astfel de mărfuri urmată de confiscarea lor stinge datoria vamală doar dacă aceasta s-a petrecut înainte ca mărfurile să depăşească zona în care se află primul birou vamal situat în interiorul teritoriului vamal al Comunităţii.
Cum în speţă, în cazul fiecărui act material reţinut în sarcina inculpaţilor ţigările introduse ilegal pe teritoriul României au trecut dincolo de primul birou vamal situat la graniţa ţării, respectiv au trecut de zona de frontieră aflată sub controlul organelor vamale şi ale poliţiei de frontieră, s-a apreciat că măsura confiscării ţigărilor nu înlătură plata la taxe vamale şi implicit şi la accize şi TVA.
Instanţa de apel a mai menţionat că inculpaţii au contestat modalitatea de calcul a cuantumului sumelor solicitate de partea civilă ANAF - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, însă expertiza contabilă judiciară efectuată în cauză de expertul B.I. a confirmat felul în care partea civilă a calculat sumele solicitate cu titlu drepturi vamale de import pentru ţigările introduse ilegal pe teritoriul ţării de către inculpaţi.
În plus, aşa cum a solicitat partea civilă în motivele de apel, instanţa a apreciat că se impune ca inculpaţii să fie obligaţi şi la plata accesoriilor fiscale până la data efectuării integrale a plăţii.
Aşadar, instanţa de apel a stabilit modul în care se impune obligarea inculpaţilor la plata de despăgubiri către partea civilă, conform dispozitivului deciziei.
3. Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor, analizând motivele de recurs invocate de inculpaţi şi de procuror, instanţa de apel a apreciat că se impune o reindividualizare a sancţiunilor stabilite de prima instanţă, având în vedere în primul rând dispoziţiile art. 320 C. proc. pen., ceea ce conduce la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă stabilite de lege pentru infracţiunile comise.
Astfel, s-a avut în vedere că limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 sunt închisoarea de la 3 ani şi 4 luni la 13 ani şi 4 luni, pentru infracţiunea prevăzută de art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 sunt închisoarea de la 3 ani şi 4 luni la 10 ani, iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 sunt închisoarea de la 2 luni la 1 an şi 4 luni.
S-a mai avut în vedere că deşi, inculpaţii sunt la primul impact cu legea penală, faptele comise sunt de o gravitate ridicată, ţinând seama de modul organizat de comiterea şi de forma continuată, precum şi de participaţia concretă a fiecăruia dintre inculpaţi şi valoarea ţigărilor traficate.
În aceste condiţii, instanţa de prim control judiciar a considerat că este justificată reţinerea de circumstanţe atenuante doar faţă de inculpaţii G.M., B.R., N.T.A., G.R.A. şi M.B., în conformitate cu prevederile art. 74 alin. (2) C. pen., având în vedere participaţia mai redusă la comiterea faptelor, în unele cazuri doar la un act material, precum şi rolul mai puţin important jucat în organizarea şi desfăşurarea activităţii de contrabandă cu ţigări deduse judecăţii.
În ceea ce priveşte ceilalţi inculpaţi, având în vedere numărul mai mare de acte materiale la săvârşirea cărora au participat, importanţa rolului jucat în cadrul grupului infracţional organizat şi valoarea mai ridicată a prejudiciului pentru care sunt ţinuţi răspunzători, instanţa de apel a apreciat apreciază cu nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante.
Tot astfel, în ceea ce priveşte modalitatea de executare pentru pedepsele principale aplicate - s-a apreciat că, în cazul inculpaţilor G.M., B.R., N.T.A., G.R.A. şi M.B., scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă şi că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpaţi, aşa încât pe viitor aceştia nu vor mai săvârşi infracţiuni, cu atât mai mult cu cât inculpaţii au fost o bună perioadă de timp arestaţi preventiv, astfel încât au putut conştientiza rigorile legii penale.
În consecinţă, Curtea de apel Galaţi a considerat că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen., inclusiv în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor rezultante ce se vor stabili în cauză, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor ce se vor aplica inculpaţilor G.M., B.R., N.T.A., G.R.A. şi M.B., pentru un termen de încercare ce se va stabili conform art. 862 C. pen.
În ceea ce priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor T.S., L.V., S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., U.D.M., S.E. şi P.D.F., instanţa de apel a constatat că nu se impune suspendarea condiţionată ori suspendarea sub supraveghere, putându-se aprecia, faţă de datele concrete ale cauzei că scopul pedepselor poate fi atins doar prin executare efectivă.
În plus, s-a apreciat că în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor rezultante, urmare a contopirii pedepselor aplicate fiecărui inculpat, nu se întrunesc exigenţele impuse de art. 81 alin. (2) C. pen. respectiv art. 861 alin. (3) C. pen. pentru a se putea dispune faţă de inculpaţii mai sus arătaţi suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
4. Referitor la apelurile promovate de avocatul N.A. şi expertul B.I., instanţa de apel a reţinut că este fondat doar al celui din urmă.
S-a reţinut că, în speţă, prin încheierea din 19 iunie 2012, instanţa de fond a dispus amendarea avocatului N.A. cu suma de 5.000 RON, apreciind "că acesta a lipsit nejustificat de la termenul respectiv. În termen legal avocatul N.A. a solicitat scutirea sau reducerea amenzii aplicate iar la termenul din 14 septembrie 2014 instanţa de fond a dispus admiterea cererii şi reducerea amenzii aplicate de la 5.000 RON la 3.000 RON.
În aceste condiţii, întrucât avocatul N.A. a beneficiat deja de calea de atac prevăzută de lege în situaţia amenzilor judiciare, prevăzută de art. 199 alin. (2) C. proc. pen., cale de atac care i-a fost admisă cu consecinţa reducerii amenzii, s-a constatat că o nouă reducere ori înlăturarea amenzii nu este posibilă în apel.
Instanţa de apel a apreciat că, în lumina prevederilor art. 362 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., conform cărora poate declara apel orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, apelul promovat de avocatul N.A. nu este inadmisibil, astfel încât, având în vedere cele mai sus arătate, s-a decis respingerea acestui apel ca nefondat.
În ceea ce priveşte apelul declarat de expertul B.I., instanţa de apel a reţinut că prin Încheierea din 15 ianuarie 2013 instanţa de fond a dispus amendarea acestuia cu suma de 5.000 RON, apreciind nejustificată cererea de amânare depusă de expert în care acesta arăta că nu a putut depune răspunsul la obiecţiunile la expertiză formulate de inculpaţi, deoarece nu a putut studia dosarul cauzei în termen util fiind în concediu în perioada sărbătorilor de iarnă 21 decembrie 2012 - 7 ianuarie 2013.
La data de 30 ianuarie 2013 expertul B.I. a depus la dosar răspunsul la obiecţiunile la expertiză şi a formulat totodată o cerere de ridicare a amenzii judiciare aplicate, reiterând motivele pentru care nu a putut formula răspunsul la obiecţiuni, arătând în plus că în perioada 11 ianuarie - 14 ianuarie 2013 fost plecat din ţară, depunând copie de pe biletele de avion.
S-a mai reţinut că la termenul din 11 februarie 2013, când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, instanţa de fond a luat act de cererea formulată de expertul B.I. privind scutirea de plata amenzii însă a omis să se pronunţe asupra acestei cereri.
În consecinţă, conform art. 362 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., instanţa de apel a examinat cererea formulată de expertul B.I. şi, constatând că aceasta este întemeiată, nedepunerea la termenul din 15 ianuarie 2013 a răspunsului la obiecţiunile la expertiză fiind justificată de motive obiective, a dispus admiterea apelului formulat, desfiinţând în parte încheierea din 15 ianuarie 2013, iar în rejudecare a dispus ridicarea amnezii de 5.000 RON aplicată expertului B.I.
Pentru aceste considerente, instanţa de apel a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, de inculpaţii T.S., L.V., G.M., S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., U.D.M., S.E., P.D.F., B.R., N.T.A., G.R.A., M.B., de partea civilă ANAF - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi şi de expertul B.I., cu consecinţa desfiinţării în parte a sentinţei apelate, iar în rejudecare s-a procedat conform dispozitivului deciziei. Celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate au fost menţinute.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs N.A. şi inculpaţii U.D.M., T.S., L.V., P.D.F., C.D.M., S.V., S.E., R.C., L.P.D. şi B.R.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 februarie 2014, stabilindu-se termen de judecată a recursului la data de 13 iunie 2014.
La data de 23 decembrie 2013, în condiţiile respectării termenului de depunere a motivelor de recurs prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, recurentul N.A. apărător ales, în prezenta cauză, al inculpaţilor P.D.F., C.D.M., S.V., S.E., R.C., a invocat incidenţa cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 din C. proc. pen. anterior, susţinând că instanţele de fond şi apel au pronunţat hotărârile cu încălcarea legii în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii amenzii pentru abatere judiciară, întrucât soluţionarea cauzei a fost tergiversată din motive ce nu-i sunt imputabile. În acest sens, recurentul N.A. a solicitat să se observe că din încheierea de şedinţă din data de 19 iunie 2012 rezultă că a depus cu o zi înaintea termenului dovada substituirii sale de către avocat H.D., iar dosarul a fost amânat la cererea expertului, pentru lipsa expertizei. Prin urmare, şi-a respectat obligaţiile şi nu a săvârşit o abatere disciplinară.
De asemenea, în condiţiile respectării termenului prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior au fost depuse la dosar motivele de recurs de către inculpaţii P.D., C.D., S.V., S.E., R.C. şi U.D.
Prin motivele de recurs depuse în scris la data de 23 decembrie 2013, inculpaţii P.D., C.D., S.V., S.E. şi R.C., prin avocat ales N.A., au invocat incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârilor şi trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea rejudecării cu respectarea strictă a procedurilor legale. În esenţă, au reiterat criticile, invocate şi în apel, cu privire la faptul că hotărârile au fost date cu încălcarea legii întrucât, instanţa de fond nu a verificat legalitatea sesizării, în faza de urmărire penală au fost încălcate unele dispoziţii legale care garantau respectarea dreptului la apărare, instanţele de fond şi apel au dispus condamnarea lor pe baza unor probatorii indirecte, ţinând seama numai de rechizitoriu şi a unei analize formale a probatoriului. Totodată, au susţinut că nu există probe de natură să conducă la reţinerea vinovăţiei lor iar pedepsele aplicate sunt prea severe.
Cu prilejul dezbaterilor apărătorul ales al inculpaţilor P.S., C.D., S.V., S.E. şi R.C. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6 şi pct. 172 C. proc. pen. anterior, susţinând că inculpaţii R.C. şi S.E. au fost lipsiţi de apărare atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii. De asemenea, pentru argumentele pe larg expuse în încheierea de şedinţă din 7 noiembrie 2014, s-a solicitat casarea cu trimiterea spre rejudecare în vederea administrării întregului probatoriu.
Prin motivele scrise depuse la data de 19 decembrie 2013, inculpatul U.D. a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 172 C. proc. pen. anterior, arătând, în esenţă: că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa, lipsind intenţia directă de a săvârşi infracţiunile.
Ulterior, la data de 30 mai 2014 apărătorul inculpatului U.D. a depus la dosar un memoriu prin care a dezvoltat motivele de recurs, solicitând pentru motivele pe larg dezvoltate în scris, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 17 C. proc. pen. anterior,, desfiinţarea ambelor hotărâri şi după caz, trimiterea dosarului la procuror pentru prezentarea întregului material de urmărire penală (7 volume) sau achitarea inculpatului. În esenţă, s-a arătat că tribunalul nu a pus în discuţie regularitatea actului de sesizare al instanţei, că nu există probe concludente care să dovedească că inculpatul a constituit un grup infracţional organizat sau că a săvârşit infracţiunea de complicitate la infracţiunea de contrabandă.
Cu ocazia dezbaterilor apărătorul inculpatului U.D. a susţinut motivele de recurs în temeiul cazurilor de casare invocate în scrise, solicitând, în esenţă, achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina acestuia, pentru considerentele expuse pe larg în încheierea de şedinţă din 7 noiembrie 2014, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Inculpaţii T.S. şi L.V. au formulat, în termenul prevăzut de art. 3851 alin. (2) C. proc. pen. anterior, doar critici cu privire la nededucerea de către instanţa de apel a duratei reţinerii şi arestării preventive, în conformitate cu dispoziţiile art. 88 din C. pen. anterior.
La data de 7 noiembrie 2014, respectiv la termenul la care au avut loc dezbaterile, inculpaţii T.S. şi L.V. au formulat şi alte critici.
Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul inculpatului T.S. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 teza a II-a C. proc. pen., susţinând că instanţa de apel a aplicat greşit legea, întrucât nu a coborât sub minimul special pedepsele şi în mod greşit nu a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, solicitând totodată aplicarea disp. art 861 C. pen. anterior. Totodată, a contestat reţinerea stării de recidivă arătând că, în cauză, s-a împlinit termenul de reabilitare.
Tot în cadrul dezbaterilor, apărătorul recurentului inculpat L.V. a susţinut cererea de recurs prin prisma cazurilor de casare reglementate de art. 3859 pct. 12 şi pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicitând, în esenţă, să se constate nelegalitatea deciziei contestate, lipsa probelor, faptul că nu se conturează elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, întrucât lipseşte atât elementul material al laturii obiective, cât şi elementul laturii subiective, vinovăţia sub forma intenţiei.
Inculpatul L.P.D. nu a depus motive scrise de recurs.
Cu prilejul dezbaterilor apărătorul ales al inculpatului L.P.D. a susţinut cererea de recurs prin prisma cazurilor de casare reglementate de art. 3859 pct. 12 şi pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicitând, în esenţă, să se constate nelegalitatea deciziei contestate, lipsa probelor, faptul că nu se conturează elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, întrucât lipseşte atât elementul material al laturii obiective, cât şi elementul laturii subiective, vinovăţia sub forma intenţiei. Argumentele apărătorului sunt detaliate în cuprinsul încheierii de şedinţă anterior menţionată.
Cu privire la aceste din urmă critici formulate în dezbateri de inculpaţii T.S., L.V. şi L.P.D., Înalta Curte constată că nu au fost depuse în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, care prin raportare la primul termen de judecată în recurs din 13 iunie 2014, se împlinise la 7 iunie 2014.
Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs era în vigoare noul Cod de procedură penală ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.
Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la dată intrării în vigoare a legii noi.
Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, „recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."
Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior în materia recursului.
Cu privire la prevederile Codului de procedură penală anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Galaţi la data de 18 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 din C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă că prin limitarea obiectului judecăţii în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
În consecinţă, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.
Prin Încheierea din data de 13 iunie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat act de manifestarea de voinţă a inculpatului B.R. privind retragerea recursului declarat împotriva Deciziei penale nr. 332/A din 18 decembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, oblingându-l totodată la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 100 RON.
Examinând recursurile formulate de N.A. şi inculpaţii U.D.M., T.S., L.V., P.D.F., C.D.M., S.V., S.E., R.C. şi L.P.D., conform dispoziţiilor art. 385 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar şi a prevederilor art. 5 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul declarat de recurentul N.A., Înalta Curte îl apreciază ca ne fondat pentru următoarele argumente:
Se constată că prin încheierea de şedinţă din data de 19 iunie 2012 avocatului N.A. i-a fost aplicată amendă judiciară în cuantum de 5.000 RON de către instanţa de fond. Această încheiere a fost contestată de către avocatul N.A., astfel că prin Încheierea din 14 septembrie 2012 instanţa de fond a redus cuantumul amenzii aplicate acestuia la suma de 3.000 RON.
În apel, N.A. a criticat modul de soluţionare a cererii sale solicitând scutirea de amendă. Instanţa de apel a apreciat că cenzurarea amenzii nu poate fi făcută de instanţa de apel în condiţiile în care acesta a beneficiat deja de calea de atac prevăzută de lege în situaţia amenzilor judiciare.
În recurs, a invocat incidenţa cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 din C. proc. pen. anterior, susţinând că instanţele de fond şi apel au pronunţat hotărârile cu încălcarea legii în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii amenzii pentru abatere judiciară, întrucât soluţionarea cauzei a fost tergiversată din motive ce nu-i sunt imputabile.
Critica formulată nu poate fi examinată prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) din C. proc. pen. anterior.
Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în nume propriu de avocatul N.A.
În ceea ce priveşte critica formulată de inculpaţii T.S. şi L.V. vizând omisiunea instanţei de apel de a deduce durata reţinerii şi arestării preventive în baza art. 88 din C. pen. anterior, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată.
Motivul de recurs menţionat a fost formulat în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) din C. proc. pen. anterior şi poate fi examinat prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior.
Dispoziţia legală care reglementează deducerea perioadei de arest preventiv cu prilejul soluţionării apelului este cea din art. 381 alin. (1) teza a II-a din C. proc. pen. anterior. În conformitate cu dispoziţia legală menţionată, instanţa de apel verifică dacă s-a făcut o justă aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor privitoare la computarea reţinerii şi arestării şi adaugă, dacă este cazul, timpul de arestare scurs după pronunţarea hotărârii atacate cu apel.
La momentul pronunţării hotărârii instanţei de fond inculpaţii nu se mai aflau în stare de arest preventiv astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 88 din C. pen. anterior, a fost dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive iar judecata în apel a avut loc cu inculpaţii în stare de libertate prin urmare, nu a fost cazul să fie adăugată vreo perioadă suplimentară de arest preventiv.
Rolul instanţei de apel a fost de a verifica dacă prima instanţă a dedus corect perioadă reţinerii şi arestării preventive. Ca atare, constatând că instanţa de fond a făcut o justă aplicare a art. 88 din C. pen., prin hotărârea pronunţată în apel, au fost menţinute, printre altele, dispoziţiile referitoare la computarea măsurilor preventive menţionate.
Inculpaţii nu au invocat existenţa unor erori în determinarea perioadelor reţinerii şi arestării preventive ci omisiunea instanţei de apel de a menţiona, în mod expres, că deduce acele perioade. Or, din moment ce perioadele de reţinere şi arest preventiv au fost corect stabilite şi deduse, instanţa de apel a menţinut dispoziţiile instanţei de fond privind computarea aşa încât, nu se impunea reluarea lor în dispozitivul hotărârii instanţei de apel, chiar dacă pedeapsa a fost modificată.
În consecinţă, criticile inculpaţilor T.S. şi L.V. vizând omisiunea instanţei de apel de a deduce durata reţinerii şi arestării preventive sunt neîntemeiate.
Aşa cum s-a arătat anterior, celelalte critici, aduse de inculpaţii T.S. şi L.V. dar şi de inculpatul L.P.D. prin motivele de recurs, au fost formulate cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 385 alin. (2) C. proc. pen. anterior aşa încât nu pot fi examinate de către instanţa de recurs.
Astfel, apărătorul inculpatului T.S. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 teza a II-a C. proc. pen., susţinând că instanţa de apel a aplicat greşit legea, întrucât nu a coborât sub minimul special pedepsele şi în mod greşit nu a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, solicitând totodată aplicarea disp. art. 861 C. pen. anterior. Totodată, a contestat reţinerea stării de recidivă arătând că, în cauză, s-a împlinit termenul de reabilitare.
De asemenea, apărătorul recurentului inculpat L.V. a susţinut cererea de recurs prin prisma cazurilor de casare reglementate de art. 3859 pct. 12 şi pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicitând, în esenţă, să se constate nelegalitatea deciziei contestate, lipsa probelor, faptul că nu se conturează elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, întrucât lipseşte atât elementul material al laturii obiective, cât şi elementul laturii subiective, vinovăţia sub forma intenţiei.
Apărătorul ales al inculpatului L.P.D. a susţinut cererea de recurs prin prisma cazurilor de casare reglementate de art. 3859 pct. 12 şi pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicitând, în esenţă, să se constate nelegalitatea deciziei contestate, lipsa probelor, faptul că nu se conturează elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, întrucât lipseşte atât elementul material al laturii obiective, cât şi elementul laturii subiective, vinovăţia sub forma intenţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 385 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Galaţi la data de 18 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, aşa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 din C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
În afara acestei restrângeri a efectului devolutiv al recursului, există şi o limitare, prevăzută de art. 3859 alin. (21) din C. proc. pen., potrivit căreia instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 din C. proc. pen., dacă motivul de recurs, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu excepţia cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurenţii T.S., L.V. şi L.P.D. nu au depus motive de recurs anterior menţionate, vizând cazurile de casare art. 385 pct. 12 şi pct. 17 C. proc. pen. anterior, în termenul prevăzut de lege.
Astfel, cazurile de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 12 şi 17 din C. proc. pen., au fost excluse din categoria acelora care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinate de către instanţa de recurs, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. anterior.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, Curtea a constatat că recurenţii T.S., L.V. şi L.P.D. nu au respectat obligaţia ce le revenea potrivit art. 38510 alin. (2) din C. proc. pen. anterior, de a depune motivele de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată din 13 iunie 2014.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate examina criticile recurenţilor anterior menţionaţi nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) din C. proc. pen. anterior.
Totodată, constată că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu.
Cu privire la criticile formulate de inculpaţii U.D., P.S., C.D., S.V., S.E. şi R.C., Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate.
Prin motivele de recurs depuse în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) din C. proc. pen. anterior, inculpaţii P.S., C.D., S.V., S.E. şi R.C. au invocat incidenţa cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior, solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârilor şi trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea rejudecării cu respectarea strictă a procedurilor legale. În esenţă, au reiterat criticile, invocate şi în apel, cu privire la faptul că hotărârile au fost date cu încălcarea legii întrucât, instanţa de fond nu a verificat legalitatea sesizării, în faza de urmărire penală au fost încălcate unele dispoziţii legale care garantau respectarea dreptului la apărare, instanţele de fond şi apel au dispus condamnarea lor pe baza unor probatorii indirecte, ţinând seama numai de rechizitoriu şi a unei analize formale a probatoriului. Totodată, au susţinut că nu există probe de natură să conducă la reţinerea vinovăţiei lor iar pedepsele aplicate sunt prea severe.
Cu prilejul dezbaterilor apărătorul ales al inculpaţilor P.S., C.D., S.V., S.E. şi R.C. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 6 şi pct. 17 C. proc. pen. anterior, susţinând că inculpaţii R.C. şi S.E. au fost lipsiţi de apărare atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii. Prin urmare, a solicitat casarea cu trimiterea spre rejudecare în vederea administrării întregului probatoriu.
Inculpatul U.D. a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 12 şi 17 C. proc. pen. anterior, arătând, în esenţă, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa, lipsind intenţia directă de a săvârşi infracţiunile.
Ulterior, la data de 30 mai 2014 apărătorul inculpatului U.D. a depus la dosar un memoriu prin care a dezvoltat motivele de recurs, solicitând pentru motivele pe larg dezvoltate în scris, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 172 C. proc. pen. anterior, desfiinţarea ambelor hotărâri şi după caz, trimiterea dosarului la procuror pentru prezentarea întregului material de urmărire penală (7 volume) sau achitarea inculpatului. În esenţă, s-a arătat că tribunalul nu a pus în discuţie regularitatea actului de sesizare al instanţei, că nu există probe concludente care să dovedească că inculpatul a constituit un grup infracţional organizat sau că a săvârşit infracţiunea de complicitate la infracţiunea de contrabandă.
Cu ocazia dezbaterilor apărătorul inculpatului U.D. a susţinut motivele de recurs în temeiul cazurilor de casare invocate în scris, solicitând, în esenţă, achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina acestuia Înalta Curte observă că motivele de recurs, anterior menţionate, au ca finalitate, în esenţă, modificarea stării de fapt reţinută cu caracter definitiv de către instanţa de apel.
Aceasta, în condiţiile în care, prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei de recurs.
Judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unul din cazurile de casare prev. de art. 3859 din C. proc. pen. anterior. Limitarea obiectului judecăţii în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.
De altfel, în faţa instanţei inculpaţii (mai puţin inculpatul U.D.M.) au recunoscut comiterea faptelor stabilite pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, motiv pentru care în cauză s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 din C. proc. pen. anterior.
Prin urmare, având în vedere poziţia lor procesuală, împrejurarea că inculpaţii au achiesat la situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu şi faptul că au fost de acord să fie judecaţi pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală nu mai dă posibilitatea instanţelor de control judiciar de a cenzura situaţia de fapt şi probatoriului administrat.
Oricum, solicitările privind reanalizarea situaţiei de fapt şi reindividualizarea pedepselor vizează elemente de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, ce nu pot fi verificate în calea de atac a recursului.
Inculpatul U.D.M., spre deosebire de ceilalţi inculpaţi, nu a recunoscut comiterea faptelor, invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 din C. proc. pen. anterior, solicitând achitarea pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive, lipsind intenţia directă de a săvârşi faptele de care a fost acuzat.
Cazul de casare invocat presupune ca soluţia instanţei de apel să fie contrară legii, respectiv, pentru ipoteza în care inculpatul a fost condamnat prin reţinerea unei situaţii de fapt corect stabilite şi, în mod greşit, s-a apreciat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea constituie infracţiuni, în realitate, lipsind unul din elementele constitutive ale acestora.
În cauză, inculpatul solicită achitarea criticând situaţia de fapt, arătând că aceasta nu are susţinere în probatoriul administrat, or, cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior nu permite cenzurarea situaţie de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate.
Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, instanţa de recurs nu poate cenzura situaţia de fapt.
Aşadar, fiind o cale de atac cu devoluţie în drept, cazurile de casare au drept finalitate verificarea legalităţii hotărârii sub aspectul modului în care au fost aplicate şi interpretate dispoziţiile legale prin raportare la faptele constatate de instanţele de apel şi recurs.
Astfel, pentru a verifica dacă faptele întrunesc sau nu elementele constitutive ale unei infracţiuni, corespondenţa nu poate fi realizată decât cu situaţia de fapt deja stabilită de prima instanţă - care, nu poate fi schimbată în recurs -, dar care a fost apreciată greşit, în sensul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus soluţia de condamnare, când, în realitate, lipsea unul din elementele sale constitutive.
Prin urmare, recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin aprecierea faptelor, stabilirea vinovăţiei şi a pedepsei aplicate, ci doar sancţionarea hotărârilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Ca atare, recursul nu provoacă un control integral din partea instanţei de recurs, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care stabilirea adevărului a avut loc în primele două grade de jurisdicţie.
În realitate, prin motivele de recurs nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de fond şi de cea de apel.
Pentru considerentele expuse, criticile inculpaţilor nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de casare prev. art. 3859 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. anterior şi nici a vreunui alt caz de casare prev. de art. 3859 alin. (1) din C. proc. pen. anterior.
Inculpaţii U.D., P.S., C.D., S.V., S.E. şi R.C. au criticat situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, arătând că aceasta nu are susţinere în probatoriul administrat, cazul de casare ce permitea cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, era cel prevăzut în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 din C. proc. pen. anterior, care însă a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.
În ceea ce priveşte criticile vizând greşita individualizare a pedepsei prin invocarea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 din C. proc. pen. anterior, Înalta Curte notează că individualizarea pedepsei s-a realizat de către instanţele de fond şi apel pe baza criteriilor menţionate în art. 72 din C. pen. anterior, implicând o operaţiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat.
Or, aşa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor iar reindividualizarea pedepsei sau a modului de executare nu vizează legalitatea hotărârii ci temeinicia acesteia.
Totodată, modificarea cazului de casare prev. de art. 385 pct. 14 din C. proc. pen. arată că voinţa legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art. 3859 din C. proc. pen. anterior, examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate şi nu de temeinicie.
Prin urmare, motivele de recurs referitoare la greşita individualizare a pedepsei nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385 pct. 17 din C. proc. pen. anterior şi nici în celelalte cazuri de casare care se pot invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen. anterior.
Inculpaţii U.D., P.S., C.D., S.V., S.E. şi R.C. au invocat nerespectarea unor dispoziţii legale ce reglementează faza de urmărire penală (neprezentarea întregului material de urmărire penală inculpatului U.D.M. şi nerespectarea dreptului la apărare în cazul inculpaţilor R.C. şi S.E.), omisiunea instanţei de fond de a examina legalitatea actului de sesizare şi împrejurarea că rechizitoriul nu a fost confirmat de persoana stabilită de lege.
Limitarea obiectului judecăţii în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Criticile anterior menţionate nu pot fi examinate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 385 alin. (1) din C. proc. pen. anterior.
Astfel textul de lege menţionat nu mai prevede că încălcarea normelor referitoare la desfăşurarea urmăririi penale, verificarea legalităţii actului de sesizare pot constitui motive de casare a unei hotărâri judecătoreşti.
Ca atare, criticile inculpaţilor nu mai pot fi examinate în această fază procesuală neexistând vreun caz de casare care să permită o asemenea analiză.
Verificând susţinerile inculpaţilor R.C. şi S.E. privind lipsa de apărare în cursul judecăţii, Înalta Curte constată că pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă şi în apel a fost asigurată apărarea acestora aşa încât criticile sub acest aspect sunt neîntemeiate.
Examinând cauza din perspectiva aplicării prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reţine următoarele:
Se constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpaţi, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări ale limitelor speciale ale pedepselor pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat şi.trecere frauduloasă a frontierei de stat precum şi în ceea ce priveşte regimul sancţionator al concursului de infracţiuni.
Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, Codul penal din 1969 şi noul C. pen., impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.
Demersul apare ca fiind necesar în condiţiile în care principiul legalităţii incriminării şi pedepsei ar impune ca infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor şi limitele de pedeapsă pentru acestea să fie cele prevăzute de lege la data comiterii faptei, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapta comisă anterior intrării ei în vigoare.
Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Excepţia înscrisă în ari 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.
Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) din C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Principiul constituţional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.
Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din C. pen. din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), a pronunţat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.
Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă, utilizând aşadar criteriul aprecierii in concreto.
Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.
Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de incriminare, se constată următoarele:
Prin dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003 era incriminată iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 5 şi 20 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi în alin. (2) se prevedea că pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat.
Alin. (3) al articolului prevedea că dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.
În prezent, în art. 367 alin. (1) din C. pen. este incriminată sub denumirea marginală de „Constituire a unui grup infracţional organizat" fapta de iniţiere sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.
În alin. (2) se prevedea că pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat.
Alin. (3) al articolului prevedea că dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.
În prezent, în art. 367 alin. (1) din C. pen. este incriminată sub denumirea marginală de „Constituire a unui grup infracţional organizat" fapta de iniţiere sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit alin. (2) al textului de lege menţionat, când infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
În alin. (3) al articolului fiind prevăzut că în situaţiile în care faptele de la alin. (1) şi (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.
Prin grup infracţional organizat, în conformitate cu alin. (6) al art. 367 din C. pen., se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
Din analiza comparativă a celor două texte de lege din perspectiva acuzaţiilor concrete aduse inculpaţilor în cauză, respectiv că au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii unor infracţiuni de contrabandă, se constată că faptele continuă să fie incriminate în legea nouă, fiind realizată condiţia continuităţii incriminării.
Se mai impune precizarea că definiţia dată grupului infracţional organizat din noul C. pen. înlătură doar cerinţa privitoare la scopul constituirii grupului constând în obţinerea directă sau indirectă a unui beneficiu financiar sau material, fiind suficientă constituirea unui grup organizat doar în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, prin urmare, nici sub acest aspect nu se poate aprecia că noua dispoziţie legală a eliminat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei ori forma de vinovăţie, dimpotrivă, a lărgit sfera noţiunii grupului infracţional organizat.
Aşadar, abrogarea art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu echivalează cu o dezincriminare a faptei, operând de fapt o preluare a normei de incriminare în dispoziţiile art. 367 alin. (1) din noul C. pen.
Totodată, Înalta Curte constată că faptele inculpaţilor încadrate în drept în infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, corespund potrivit noului C. pen., formei agravate a infracţiunii, prev. de art. 367 alin. (2), raportat la infracţiunea scop, respectiv infracţiunea de contrabandă care este sancţionată de lege cu închisoarea mai mare de 10 ani.
Infracţiunea de contrabandă în modalitatea concretă în care a fost comisă este prevăzută de art 270 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 sau art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 fiind pedepsită cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Infracţiunile de contrabandă prevăzute de art. 270 şi art. 274 din Legea nr. 86/2006 nu au fost modificate prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Aşadar, cu privire la această infracţiune nu se impune stabilirea legii penale mai favorabile.
Infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 era pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
În prezent această faptă este incriminată la art. 262 alin. (1) C. pen. şi pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Aşadar, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de incriminare se constată că faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii au corespondent în noul C. pen., nefiind incidente dispoziţiile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 187/2012 privind dezincriminarea când fapta comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune sub imperiul legii noi datorită lipsei unui element constitutiv ori a formei de vinovăţie cerută de lege.
Sub aspectul sancţiunii, limitele speciale ale pedepsei pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat au fost modificate prin reducerea atât a minimului de la 5 ani la 1 an închisoare cât şi a maximului de la 20 la 5 ani închisoare.
Totodată, limitele speciale ale pedepsei pentru infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat au fost modificate prin majorare atât a minimului special de la 3 luni la 6 luni închisoare cât şi a maximului special de la 2 ani la 3 ani închisoare.
Limitele speciale pentru infracţiunea de contrabandă au rămas neschimbate.
Potrivit legii vechi, instanţa de apel a constatat că faptele săvârşite de inculpaţi au fost comise în cadrul unui concurs de infracţiuni, stabilind pedepse rezultante pentru fiecare dintre inculpaţi corespunzător dispoziţiilor art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. anterior, fiind aplicat şi câte un spor pentru fiecare recurent inculpat.
Regimul sancţionator al concursului de infracţiuni prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., este mai sever decât tratamentul sancţionator reglementat de Codul penal anterior, întrucât, la pedeapsa cea mai grea s-ar impune, în mod obligatoriu, adăugarea unui spor reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Infracţiunile de contrabandă şi trecerea frauduloasă a frontierei, de stat, reţinute în sarcina recurenţilor inculpaţi S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., U.D.M., S.E. şi P.D.F. au fost comise în formă continuată, fiind reţinute dispoziţiile art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior. Conform art. 42 din acelaşi cod, în cazul infracţiunii continuate, pedeapsa prevăzută de lege era pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea săvârşită la care se putea adăuga un spor de 5 ani închisoare conform art. 34 din C. pen. anterior.
Conform legii noi, infracţiunea continuată este reglementată de art. 35 care introduce condiţia unităţii subiectului activ, acesta fiind îndeplinită în acesta cauză.
Conform art. 36 alin. (1) din C. pen. în vigoare, infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul închisorii.
În ceea ce priveşte efectele procedurii recunoaşterii vinovăţiei, se constată că nu există diferenţe între art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) cu referire la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., în sensul că ambele texte prevăd reducerea limitelor pedepsei cu o treime în aceleaşi condiţii de reglementare.
Analiza situaţiei inculpaţilor în cazul aplicării legii noi, presupune respectarea principiului proporţionalizării sancţiunilor.
În concret, Înalta Curte va adapta pedepsele prin luarea în considerare a noilor limite prevăzute de legea nouă, în sensul proporţionalizării acestora în aceste noi coordonate, dar cu respectarea raţionamentului pe care instanţa de apel l-a avut în vedere în procesul de individualizare a sancţiunilor.
1. În aceste condiţii, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul inculpatul T.S., Înalta Curte constată că acesta a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. anterior şi art. 3201 din C. proc. pen. anterior, la pedeapsa de 4 ani închisoare, în condiţiile în care limitele de pedeapsă ca efect al aplicării procedurii simplificate, erau cuprinse între 3 ani şi 4 luni şi 10 ani închisoare. Limita maximă este determinată de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 prin raportare la art. 270 alin. (1), (2), (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.
Pentru comiterea infracţiunii de contrabandă în formă continuată prev. de art. 270 alin. (1), (2), (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 3201 din C. proc. pen. anterior a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, în condiţiile în care limitele de pedeapsă ca efect al aplicării procedurii simplificate, erau cuprinse între 3 ani şi 4 luni şi 10 ani închisoare.
Înalta Curte constată că acestuia i-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare, fiind contopite pedepsele în baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. anterior.
Totodată, constată că infracţiunile au fost comise în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) din C. pen. anterior şi potrivit art. 39 alin. (4) din C. pen. anterior, în cazul acestei recidive se putea aplica o pedeapsă până la maximul special iar dacă acest maxim era considerat neîndestulător, se putea adăuga un spor de până la 10 ani închisoare.
Starea de recidivă a fost atrasă de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (aprilie 2010) înainte de a se împlini termenul de reabilitare privind o condamnare anterioară de 2 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală grava, prev. de art. 182 alin. (1) din C. pen. anterior, dispusă prin Sentinţa penală nr. 852 din 13 martie 2003 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin neapelare. Inculpatul a început executarea pedepsei anterior menţionate la 1 aprilie 2003, fiind liberat condiţionat la 3 august 2004. Pedeapsa putea fi considerată executată la 31 mai 2005, dată de la care a curs termenul de reabilitare, calculat potrivit art. 135 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior, de 5 ani şi o lună (4 ani la care s-a adăugat jumătate din pedeapsa pronunţată) urmând a se împlini la 30 iunie 2010.
Prin comiterea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în aprilie 2010, anterior datei de 30 iunie 2010, reabilitarea nu s-a mai realizat, astfel că infracţiunea de contrabandă, chiar dacă a fost săvârşită după data de 30 iunie 2010, termenul de reabilitare nu mai era împlinit.
În prezent, recidiva postexecutorie este prevăzută în art. 41 din C. pen. Condiţiile de existenţă diferă de cele anterioare în sensul că noua reglementare cere ca pedeapsa ce constituie prim termen al recidivei să fie mai mare de un an.
În cauză, condiţia menţionată este îndeplinită cum, de altfel, sunt îndeplinite şi celelalte condiţii care nu au fost modificate prin noua reglementare.
În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator acesta este mai sever decât cel prevăzut de legea veche, deoarece potrivit art. 43 alin. (5) din C. pen., limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.
Astfel, pe când legea veche lăsa la aprecierea instanţei posibilitatea orientării pedepsei către maximul special şi, ulterior, posibilitatea aplicării unui spor de pedeapsă, în conformitate cu noile dispoziţii penale, intervine, în mod obligatoriu, o majorare a limitelor de pedeapsă în cadrul cărora se realizează individualizarea sancţiunii.
În afara dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen., la stabilirea noilor limite se impune luarea în considerare şi a cauzei de reducere prev. de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., în ordinea prev. de art. 79 alin. (3) din C. pen.
Astfel, potrivit art. 79 alin. (3) din C. pen., când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei şi una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2).
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (2) din C. pen. (art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003) în condiţiile reţinerii art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen. limitele ar fi între 3 ani şi respectiv, 10 ani închisoare şi respectând principiul proporţionalităţii instanţa ar urma să aplice o pedeapsă de 3 ani şi 9 luni închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 se menţine pedeapsa de 5 ani închisoare.
În raport cu regimul sancţionator al concursului de infracţiuni prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, s-ar aplica un spor de un an şi 3 luni, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă de 3 ani şi 9 luni închisoare.
Astfel, prin aplicarea acestor reguli s-ar ajunge la o pedeapsă de 6 ani şi 3 luni închisoare, fiind aşadar mâi mare decât cea de 5 ani şi 6 luni închisoare, care a fost aplicată recurentului pe baza legii vechi.
Prin urmare, pentru acest inculpat legea mai favorabilă este legea veche care a fost aplicată în ceea ce-l priveşte.
2. În ceea ce priveşte pe inculpatul L.V., Înalta Curte constată că acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior, în condiţiile în care limitele de pedeapsă, ca efect al aplicării procedurii simplificate, erau cuprinse între 3 ani şi 4 luni şi 10 ani închisoare. Limita maximă este determinată de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 prin raportare la art. 270 alin. (1), (2), (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.
Pentru comiterea infracţiunii de contrabandă, în formă continuată, prev. de art. 270 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 3201 din C. proc. pen. anterior, la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare.
Totodată, Înalta Curte constată că acestuia i-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea aceea de 4 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 5 ani închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (2) din C. pen. (art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003) în condiţiile reţinerii art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele ar fi între 2 ani şi respectiv, 6 ani şi 8 luni închisoare aşa încât respectând principiul proporţionalităţii instanţa ar urma să aplice o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 se menţine pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
În raport de regimul sancţionator al concursului de infracţiuni prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., la pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare, s-ar aplica un spor de 10 luni, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Astfel, prin aplicarea acestor reguli s-ar ajunge la o pedeapsă de 5 ani şi 4 luni închisoare, fiind aşadar mai mare decât cea de 5 ani închisoare, care a fost aplicată recurentului pe baza legii vechi.
Prin urmare, pentru acest inculpat legea mai favorabilă este legea veche care a fost aplicată în ceea ce-l priveşte.
3. Cu privire la inculpatul S.V., Înalta Curte constată că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior, în condiţiile în care limitele de pedeapsă, ca efect al aplicării procedurii simplificate, erau cuprinse între 3 ani şi 4 luni şi 10 ani închisoare. Limita maximă este determinată de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 prin raportare la art. 270 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.
De asemenea, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în formă continuată, prev. de art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
Pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în formă continuată, prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior i s-a aplicat o pedeapsă de 10 luni închisoare, limitele de pedeapsă fiind între 2 luni şi 1 an şi 4 luni închisoare,
Totodată, Înalta Curte constată că în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului S.V., dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003 (art. 367 alin. (1) C. pen. actual) în condiţiile reţinerii art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele ar fi între 2 ani şi respectiv, 6 ani şi 8 luni închisoare aşa încât respectând principiul proporţionalităţii instanţa ar urma să aplice o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 se menţine pedeapsa de 5 ani închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 262 alin. (1) noul C. pen. (art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2011), în condiţiile reţinerii reţinerii art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele ar fi între 4 luni şi respectiv, 2 ani închisoare aşa încât respectând principiul proporţionalităţii instanţa ar urma să aplice o pedeapsă de un an închisoare.
Or, în raport cu regimul sancţionator al concursului de infracţiuni prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, s-ar aplica un spor de un an şi 4 luni, reprezentând o treime din suma celorlalte două pedepse de 3 ani închisoare şi de un an închisoare.
Prin aplicarea acestor reguli s-ar ajunge la o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni închisoare, fiind aşadar mai mare decât cea de 5 ani şi 6 luni închisoare, care a fost aplicată recurentului inculpat pe baza legii vechi.
Prin urmare, pentru acest inculpat legea mai favorabilă este legea veche care a fost aplicată în ceea ce-l priveşte.
4. În ceea ce priveşte pe inculpatul C.D.M., Înalta Curte constată că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior, în condiţiile în care limitele de pedeapsă, ca efect al aplicării procedurii simplificate, erau cuprinse între 3 ani şi 4 luni şi 10 ani închisoare. Limita maximă este determinată de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 prin raportare la art. 270 alin. (1), (2), (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.
De asemenea, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în formă continuată, prev. de art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
Pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în formă continuată, prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior i s-a aplicat o pedeapsă de 10 luni închisoare limitele de pedeapsă fiind între 2 luni şi 1 an şi 4 luni închisoare.
Totodată, Înalta Curte constată că în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (art. 367 alin. (1) C. pen. actual) în condiţiile reţinerii art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele ar fi între 2 ani şi respectiv, 6 ani şi 8 luni închisoare aşa încât respectând principiul proporţionalităţii instanţa ar urma să aplice o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 se menţine pedeapsa de 5 ani închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 262 alin. (1) noul C. pen. (art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2011), în condiţiile reţinerii reţinerii art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele ar fi între 4 luni şi respectiv, 2 ani închisoare aşa încât respectând principiul proporţionalităţii instanţa ar urma să aplice o pedeapsă de un an închisoare.
Or, în raport cu regimul sancţionator al concursului de infracţiuni prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, s-ar aplica un spor de 1 an şi 4 luni, reprezentând o treime din suma celorlalte două pedepse de 3 ani închisoare şi de un an închisoare.
Prin aplicarea acestor reguli s-ar ajunge la o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni închisoare, fiind aşadar mai mare decât cea de 5 ani şi 6 luni închisoare, care a fost aplicată recurentului inculpat pe baza legii vechi.
Prin urmare, pentru acest inculpat legea mai favorabilă este legea veche care a fost aplicată în ceea ce-l priveşte.
5. În ceea ce priveşte pe inculpatul R.C., Înalta Curte constată că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior, în condiţiile în care limitele de pedeapsă, ca efect al aplicării procedurii simplificate, erau cuprinse între 3 ani şi 4 luni şi 10 ani închisoare. Limita maximă este determinată de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 prin raportare la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.
De asemenea, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior i s-a aplicat o pedeapsă de 6 luni închisoare, limitele de pedeapsă fiind între 2 luni şi 1 an şi 4 luni închisoare.
Totodată, Înalta Curte constată că în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 4 luni închisoare, sporită la 3 ani şi 10 luni închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003 (art. 367 alin. (1) C. pen. actual) în condiţiile reţinerii art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele ar fi între 2 ani şi respectiv, 6 ani şi 8 luni închisoare aşa încât respectând principiul proporţionalităţii instanţa ar urma să aplice o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 se menţine pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 262 alin. (1) noul C. pen. (art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2011), în condiţiile reţinerii art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele ar fi între 4 luni şi respectiv, 2 ani închisoare aşa încât respectând principiul proporţionalităţii instanţa ar urma să aplice o pedeapsă de 9 luni închisoare.
Or, în raport cu regimul sancţionator al concursului de infracţiuni prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., la pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare, s-ar aplica un spor de 11 luni, reprezentând o treime din suma celorlalte două pedepse de 2 ani închisoare şi de 9 luni închisoare.
Prin aplicarea acestor reguli s-ar ajunge la o pedeapsă de 4 ani şi 3 luni închisoare, fiind aşadar mai mare decât cea de 3 ani şi 10 luni închisoare, care a fost aplicată recurentului inculpat pe baza legii vechi.
Prin urmare, pentru acest inculpat legea mai favorabilă este legea veche care a fost aplicată în ceea ce-l priveşte.
6. În ceea ce priveşte pe inculpatul L.P.D., Înalta Curte constată că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior, în condiţiile în care limitele de pedeapsă, ca efect al aplicării procedurii simplificate, erau cuprinse între 3 ani şi 4 luni şi 10 ani închisoare. Limita maximă este determinată de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 prin raportare la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.
De asemenea, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
Pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior i s-a aplicat o pedeapsă de 6 luni închisoare, limitele de pedeapsă fiind între 2 luni şi 1 an şi 4 luni închisoare.
Totodată, Înalta Curte constată că în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, sporită la 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (art. 367 alin. (1) C. pen. actual) în condiţiile reţinerii art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele ar fi între 2 ani şi respectiv, 6 ani şi 8 luni închisoare aşa încât respectând principiul proporţionalităţii instanţa ar urma să aplice o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 se menţine pedeapsa de 4 ani închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 262 alin. (1) noul C. pen. (art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2011), în condiţiile reţinerii art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele ar fi între 4 luni şi respectiv, 2 ani închisoare aşa încât respectând principiul proporţionalităţii instanţa ar urma să aplice o pedeapsă de 9 luni închisoare.
Or, în raport cu regimul sancţionator al concursului de infracţiuni prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., la pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, s-ar aplica un spor de 11 luni, reprezentând o treime din suma celorlalte două pedepse de 2 ani închisoare şi de 9 luni închisoare.
Prin aplicarea acestor reguli s-ar ajunge la o pedeapsă de 4 ani şi 11 luni închisoare, fiind aşadar mai mare decât cea de 4 ani şi 6 luni închisoare, care a fost aplicată recurentului inculpat pe baza legii vechi.
Prin urmare, pentru acest inculpat legea mai favorabilă este legea veche care a fost aplicată în ceea ce-l priveşte.
7. Cu privire la inculpatul U.D.M., Înalta Curte constată că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în condiţiile în care limitele de pedeapsă erau cuprinse între 5 ani şi 15 ani închisoare. Limita maximă este determinată de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 prin raportare la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.
De asemenea, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
Pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, i s-a aplicat o pedeapsă de 6 luni închisoare, limitele de pedeapsă fiind între 3 luni şi respectiv, 2 ani închisoare.
Totodată, Înalta Curte constată că în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (art. 367 alin. (1) C. pen. actual), limitele ar fi între 3 ani şi respectiv, 10 ani închisoare aşa încât respectând principiul proporţionalităţii instanţa ar urma să aplice o pedeapsă de 5 ani închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 se menţine pedeapsa de 5 ani închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 262 alini noul C. pen. (art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2011), limitele ar fi între 6 luni şi respectiv, 3 ani închisoare aşa încât respectând principiul proporţionalităţii instanţa ar urma să aplice o pedeapsă de un an închisoare.
Or, în raport cu regimul sancţionator al concursului de infracţiuni prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, s-ar aplica un spor de 2 ani, reprezentând o treime din suma celorlalte două pedepse de 5 ani închisoare şi un an închisoare.
Prin aplicarea acestor reguli s-ar ajunge la o pedeapsă de 7 ani închisoare, fiind aşadar mai mare decât cea de 5 ani şi 6 luni închisoare, care a fost aplicată recurentului inculpat pe baza legii vechi.
Prin urmare, pentru acest inculpat legea mai favorabilă este legea veche care a fost aplicată în ceea ce-l priveşte.
8. Referitor la inculpatul S.E., Înalta Curte constată că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior, în condiţiile în care limitele de pedeapsă, ca efect al aplicării procedurii simplificate, erau cuprinse între 3 ani şi 4 luni şi 10 ani închisoare. Limita maximă este determinată de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 prin raportare la art. 270 alin. (1), (2), (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.
De asemenea, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior, a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare.
Pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior i s-a aplicat o pedeapsă de 10 luni închisoare, limitele de pedeapsă fiind între 2 luni şi 1 an şi 4 luni închisoare.
Totodată, Înalta Curte constată că în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 5 ani închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (art. 367 alin. (1) C. pen. actual) în condiţiile reţinerii art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele ar fi între 2 ani şi respectiv, 6 ani 8 luni închisoare aşa încât respectând principiul proporţionalităţii instanţa ar urma să aplice o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 se menţine pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 262 alin. (1) noul C. pen. (art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2011), în condiţiile reţinerii art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele ar fi între 4 luni şi respectiv, 2 ani închisoare aşa încât respectând principiul proporţionalităţii instanţa ar urma să aplice o pedeapsă de 1 an închisoare.
Or, în raport cu regimul sancţionator al concursului de infracţiuni prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., la pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare, s-ar aplica un spor de un an şi 4 luni, reprezentând o treime din suma celorlalte două pedepse de 3 ani închisoare şi de un an închisoare.
Prin aplicarea acestor reguli s-ar ajunge la o pedeapsă de 5 ani şi 10 luni închisoare, fiind aşadar mai mare decât cea de 5 ani închisoare, care a fost aplicată recurentului inculpat pe baza legii vechi.
Prin urmare, pentru acest inculpat legea mai favorabilă este legea veche care a fost aplicată în ceea ce-l priveşte.
9. În ceea ce priveşte pe inculpatul P.D.F., Înalta Curte constată că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior, în condiţiile în care limitele de pedeapsă, ca efect al aplicării procedurii simplificate, erau cuprinse între 3 ani şi 4 luni şi 10 ani închisoare. Limita maximă este determinată de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 prin raportare la art. 270 alin. (1), (2), (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.
De asemenea, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 320 din C. proc. pen. anterior, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
Pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 320 din C. proc. pen. anterior i s-a aplicat o pedeapsă de 10 luni închisoare, limitele de pedeapsă fiind între 2 luni şi 1 an şi 4 luni închisoare.
Totodată, Înalta Curte constată că în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (art. 367 alin. (1) C. pen. actual) în condiţiile reţinerii art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele ar fi între 2 ani şi respectiv, 6 ani şi 8 luni închisoare aşa încât respectând principiul proporţionalităţii instanţa ar urma să aplice o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 se menţine pedeapsa de 5 ani închisoare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 262 alin. (1) noul C. pen. (art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2011), în condiţiile reţinerii art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele ar fi între 4 luni şi respectiv, 2 ani închisoare aşa încât respectând principiul proporţionalităţii instanţa ar urma să aplice o pedeapsă de un an închisoare.
Or, în raport cu regimul sancţionator al concursului de infracţiuni prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, s-ar aplica un spor de 1 an şi 4 luni, reprezentând o treime din suma celorlalte două pedepse de 3 ani închisoare şi de un an închisoare.
Prin aplicarea acestor reguli s-ar ajunge la o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni închisoare, fiind aşadar mai mare decât cea de 5 ani şi 6 luni închisoare, care a fost aplicată recurentului inculpat pe baza legii vechi.
Prin urmare, pentru acest inculpat legea mai favorabilă este legea veche care a fost aplicată în ceea ce-l priveşte.
Toate aceste aspecte relevă aşadar, în considerarea celor expuse anterior, că legea penală veche este legea mai favorabilă inculpaţilor, neimpunându-se admiterea recursurilor pe acest aspect.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii U.D.M., T.S., L.V., P.D.F., C.D.M., S.V., S.E., R.C. şi L.P.D. şi de recurentul N.A. împotriva Deciziei penale nr. 332/A din data de 18 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Cu privire la cererea de restituire formulată, în recurs, de Cabinetul individual de insolvenţă D.M., în calitate de lichidator al SC E. SRL, Înalta Curte constată următoarele:
Măsurile asigurătorii sunt măsuri de constrângere penală şi constau în disponibilizarea, până la soluţionarea definitivă a cauzei, a unor bunuri sau sume de bani, în vederea confiscării speciale, a asigurării reparării pagubei, precum şi pentru garantarea pedepsei pecuniare.
La data de 29 aprilie 2014, avocat D.M., reprezentant al Cabinetul individual de insolvenţă, în temeiul art. 255 din C. proc. pen., a solicitat restituirea autoturismului marca X fabricat în anul 2005, seria motor ...... saşiu ......, dobândit de SC E. SRL la data de 27 martie 2008. Lichidatorul judiciar a apreciat că instituirea sechestrului este nelegală întrucât bunul aparţinea patrimoniului societăţii şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 249 din C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.
Din conţinutul cererii rezultă că prin Încheierea civilă nr. 3633 din 20 septembrie 2013 pronunţată, de Tribunalul Tulcea, în Dosarul nr. 2075/88/2013, a fost dispusă deschiderea procedurii de insolvenţă în forma simplificată cu privire la debitoarea SC E. SRL, fiind desemnat, în calitate de lichidator judiciar, Cabinetul individual de insolvenţă D.M.
Ca urmare a demarării procedurii de valorificare a activelor SC E. SRL s-a constatat că autoturismul marca X aparţinând societăţii a fost indisponibilizat, apreciindu-se în mod greşit că ar aparţine inculpatului U.D.M.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că prin ordonanţa de aplicare a sechestrului asigurător din 26 noiembrie 2010 emisă în Dosarul nr. 191/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Galaţi, în baza art. 163 din C. proc. pen., a fost dispusă disponibilizarea autoturismului marca X fabricat în anul 2005, seria motor ..., saşiu ......., aparţinând inculpatului U.D.M., în calitate de administrator unic al SC E. SRL. Din conţinutul ordonanţei rezultă că autoturismul este proprietatea SC E. SRL, conform evidenţelor Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Din motivarea aceleiaşi ordonanţe rezultă că măsura asigurătorie se impune a fi luată pentru a garanta aducerea la îndeplinire a măsurii de siguranţă a confiscării având în vedere prevederile art. 13 din Legea nr. 39/2003 potrivit cărora "în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 7 şi 10 se aplică dispoziţiile art. 118 din C. pen. privind confiscarea bunurilor" dar şi faptul că faţă de inculpatul U.D.M. se începuse urmărire penală pentru săvârşirea, printre altele, şi a infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
În cursul judecării cauzei în primă instanţă, SC E. SRL a solicitat în baza art. 168 din C. proc. pen. ridicarea sechestrului instituit asupra autoturismului. În susţinerea cererii fost depusă, în copie, cartea de identitate a vehiculului din care rezulta că acesta aparţine societăţii.
Prin Încheierile din 14 septembrie 2011 şi 13 octombrie 2011 date în Dosarul nr. 2026/121/2011 al Tribunalului Galaţi, secţia penală, a fost menţinută măsura asigurătorie, apreciindu-se că este legală şi garantează acoperirea prejudiciului.
Ca atare, SC E. SRL pretinzând un drept asupra autoturismului ridicat de la inculpat a cerut restabilirea acestui drept prin plângerea adresată instanţei de fond. Încheierile menţionate, date cu privire la aceste pretenţii, în cadrul unei proceduri adiacente fondului, erau susceptibile de a fi atacate separat cu recurs de către SC E. SRL.
Cu privire la aceeaşi măsură asigurătorie, prin Sentinţa penală nr. 96 din 25 februarie 2013 a Tribunalului Galaţi, s-a dispus menţinerea sechestrului asupra autovehiculului marca X aparţinând inculpatului U.D.M., în vederea acoperirii prejudiciului.
Prin criticile formulate în apel, inculpatul U.D.M. a invocat, printre altele, şi nelegalitatea menţinerii sechestrului asupra autovehiculului însă, instanţa de control judiciar a menţinut această dispoziţie.
În recurs, inculpatul nu a formulat critici vizând menţinerea măsurii asigurătorii.
SC E. SRL, nici prin reprezentant legal şi nici prin lichidator judiciar - Cabinetul individual de insolvenţă D.M. -, nu a exercitat apel şi nici recurs în cauză cu privire la dispoziţia instanţei de fond de a menţine sechestrul asupra autovehiculului marca X, asupra căruia pretinde că are un drept.
Este adevărat că în tot cursul judecăţii, inclusiv în recurs, persoana care pretinde un drept asupra unui bun, cu privire la care s-a luat o măsură asigurătorie, poate cere restituirea acestuia. Astfel, în recurs, SC E. SRL a formulat o cerere de restituire, având un obiect identic cu cea formulată în cursul judecării cauzei în primă instanţă.
Reiterând cererea iniţială, aceeaşi societate, prin lichidator judiciar, a susţinut că instituirea sechestrului este nelegală întrucât bunul aparţinea patrimoniului societăţii şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 249 din C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua doar asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că luarea măsurii asigurătorii prin ordonanţa de aplicare a sechestrului asigurător din 26 noiembrie 2010 emisă în Dosarul nr. 191/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Galaţi, în baza art. 163 din C. proc. pen., a fost legală din perspectiva garantării aducerii la îndeplinire a măsurii de siguranţă a confiscării în raport cu prevederile art. 13 din Legea nr. 39/2003 potrivit cărora "în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 7 şi 10 se aplică dispoziţiile art. 118 din C. pen. privind confiscarea bunurilor".
În prezent, conform dispoziţiilor art. 249 alin. (4) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.
Din această perspectivă, luarea măsurii asigurătorii este legală fiind justificată, la momentul dispunerii ei, de împrejurarea că bunul urma să facă obiectul confiscării speciale, ceea ce permitea ca acesta să poată fi luat din proprietatea SC E. SRL.
Legalitatea dispoziţiei de menţinere a sechestrului în vederea garantării acoperirii prejudiciului, din Sentinţa penală nr. 96 din 25 februarie 2013 a Tribunalului Galaţi, nu trebuie confundată cu legalitatea luării măsurii sechestrului prin ordonanţa procurorului.
Dispoziţia din cuprinsul hotărârii era susceptibilă de a fi criticată prin exercitarea căilor ordinare de atac, or, în mod evident nici inculpatul prin criticile formulate în recurs şi nici SC E. SRL (care nu a exercitat nici una dintre căile ordinare de atac) nu au invocat nelegalitatea hotărârii sub aspectul greşitei menţineri a sechestrului asupra autovehiculului.
Ceea ce s-a criticat a fost legalitatea luării măsurii asigurătorii, prin formularea unei cereri separate.
În acest context, Înalta Curte apreciază că cererea de restituire formulată în baza art. 255 din C. proc. pen. este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga pe recurentul N.A. şi pe recurentul inculpat U.D.M. la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. De asemenea, va obliga pe recurentul inculpat L.V. la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Totodată, vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi T.S., P.D.F., C.D.M., S.V., S.E. şi R.C. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar recurentul inculpat L.P.D. va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de N.A. şi de inculpaţii U.D.M., T.S., L.V., P.D.F., C.D.M., S.V., S.E., R.C., L.P.D. împotriva Deciziei penale nr. 332/A din data de 18 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Respinge cererea formulată de Cabinetul de Insolvenţă D.M. în calitate de lichidator al SC E. SRL.
Obligă recurentul N.A. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat U.D.M. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat L.V. la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi T.S., P.D.F., C.D.M., S.V., S.E. şi R.C. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat L.P.D. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 decembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 1861/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 521/2014. Penal. Plângere împotriva... → |
---|