ICCJ. Decizia nr. 312/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 312/2014
Dosar nr. 4742/30/2013
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 188/CC din 13 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4742/30/2013, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuient M.N.L., în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 217/P.I din 13 mai 2011 a Tribunalului Timiş, pronunţată în Dosarul nr. 1591/30/2011 inculpatul M.N.L. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare.
Hotărârea a rămas definitivă, după respingerea căilor de atac declarate de inculpat, prin Decizia penală nr. 1533/R din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Prin cererea introdusă şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara la data de 20 februarie 2013, condamnatul M.N.L., a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 217/P.I din 13 mai 2011 a Tribunalului Timiş, cu motivarea că nu a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat, întrucât a vândut alte substanţe, însă nu droguri.
În conformitate, cu dispoziţiile art. 399 C. proc. pen., după efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin Adresa nr. 43/III/6/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara din data de 5 aprilie 2013, cererea de revizuire - împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, a fost înaintată Tribunalului Timiş spre soluţionare, cauza fiind înregistrată la această instanţă sub nr. 4742/30/2013 la data de 8 aprilie 2013.
Instanţa de fond a avut în vedere că potrivit art. 394 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, dacă pe baza acestor fapte sau împrejurări se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Având în vedere motivele invocate de către condamnat în sprijinul cererii formulate, motive care se referă la faptul că nu ar fi vinovat de fapta comisă, prima instanţă a apreciat că cererea de revizuire formulată de către condamnat apare ca inadmisibilă, întrucât revizuirea poate fi cerută doar dacă s-au descoperit fapte şi împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, pe baza cărora să se poată dovedi netemeincia hotărârii de condamnare.
Aşadar, prima instanţă a reţinut că faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unor fapte sau împrejurări care au fost deja cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
În ceea ce priveşte celelalte cazuri de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) - d) C. proc. pen., în condiţiile în care condamnatul nu a invocat existenţa vreunei mărturii mincinoase, vreunui înscris falsificat, ori existenţa unei hotărâri definitive privind săvârşirea vreunei infracţiuni de către organele judiciare în legătură cu dosarul a cărei revizuire se cere, prima instanţă a apreciat că motivele invocate de către acesta nu pot fi circumscrise nici uneia dintre aceste situaţii, astfel încât a considerat că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă şi sub acest aspect.
Împotriva Sentinţei penale nr. 188/CC din 13 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4742/30/2013 a declarat recurs, recalificat ca apel, în termen legal, condamnatul revizuent M.N.L., susţinând că este nevinovat.
Prin Decizia penală nr. 134/A din 27 iunie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a dispus în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea apelului declarat de revizuientul M.N.L. împotriva Sentinţei penale nr. 188/CC din 13 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate prin prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că hotărârea atacată este legală şi temeinică, apelul declarat de revizuent fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Revizuire este o cale de atac extraordinară, mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătoreşti definitive ce conţin erori de fapt, hotărâri care rezolvă fondul cauzei, adică cele prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal.
Având în vedere că prin revizuire se poate aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale de atac este admisibilă, reglementându-le prin art. 394 C. proc. pen.
Instanţa de prim control judiciar a mai reţinut că, în acelaşi sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia LX din 24 septembrie 2007 pronunţată în recurs în interesul legii, a stabilit că cererea de revizuire întemeiată pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă.
În raport cu prevederile art. 394 C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut că în mod corect prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text legal.
S-a reţinut că cererea de revizuire este motivată de condamnat prin aceea că este nevinovat, că nu a vândut droguri, ci diazepam şi etnobotanice şi a fost sfătuit de apărătorul său să nu recunoască nimic întrucât nu poate fi condamnat dacă nu există probe.
Faţă de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi susţinerile în fapt ale revizuentului, instanţa de apel a reţinut că aplicarea acestui caz de revizuire presupune ca după rămânerea definitivă a hotărârii, să se fi descoperit fapte sau împrejurări necunoscute de instanţă; în consecinţă, faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unor fapte şi împrejurări cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Prin dispoziţiile art. 394 alin. (2) C. proc. pen., incidenţa cazului de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost limitată la situaţia în care, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, fiind inadmisibil ca prin promovarea unei cereri de revizuire să se obţină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele ordinare, pe care revizuentul le-a putut invoca în fond şi în căile ordinare de atac, sau la o reapreciere a probatoriului.
De asemenea, instanţa de apel a mai reţinut că legea se referă la situaţii de fapt noi, în sensul că, din diverse motive, ele au rămas necunoscute instanţei de fond, nefiind permisă o reinterpretare a dovezilor. În cererea de revizuire condamnatul susţine doar că este nevinovat şi nu indică nici un argument faptic sau probator în acest sens, fiind doar propria declaraţie, ceea ce face ca dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. să nu fie incidente. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuientul M.N.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub Dosar nr. 4742/30/2013.
La data de 14 ianuarie 2014 recurentul revizuient a trimis la doar un memoriu în care a declarat că înţelege să-şi retragă recursul (dosarul instanţei de recurs).
În şedinţa publică de la termenul de judecată din 28 ianuarie 2014 prezent personal, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, recurentul revizuient în faţa instanţei de recurs a precizat expres că îşi menţine declaraţia de retragere a recursului formulat împotriva Deciziei penale nr. 134/A din 27 iunie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală şi să se ia act de manifestarea sa de voinţă în acest sens.
Declaraţia prin care recurentul revizuient a arătat că îşi retrage recursul, a fost consemnată în scris, semnată de acesta şi ataşată la dosarul cauzei (dosarul instanţei de recurs).
Asupra retragerii recursului de faţă;
Potrivit art. 3854 alin. (2) din C. proc. pen., părţile pot renunţa la recurs, potrivit dispoziţiilor art. 368 din acelaşi cod, acestea îşi pot retrage recursul în condiţiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător.
În conformitate cu art. 369 alin. (1) C. proc. pen. până la închiderea dezbaterilor - la instanţa de apel, oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat.
Retragerea trebuie făcută personal sau prin mandatar special iar dacă partea se află în stare de deţinere printr-o declaraţie ataşată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deţinere.
Înalta Curte, având în vedere că în cauză, prevederile textului de lege citat care se aplică şi în cazul recursului, sunt îndeplinite, în sensul că recurentul revizuient, prezent în instanţă aflat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, şi-a manifestat în mod expres şi personal voinţa de a-şi retrage calea de atac ordinară exercitată, urmează a se lua act şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de revizuentul condamnat M.N.L. împotriva Deciziei penale nr. 134/A din 27 iunie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 318/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 296/2014. Penal → |
|---|
