ICCJ. Decizia nr. 331/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 331/2014
Dosar nr. 13271/63/2011
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 146 din data de 02 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13271/63/2011, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b), lit. c) C. pen. - acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b), lit. e) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 81-82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În temeiul art. 14 şi 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 437.697 RON, precum şi la dobânzi legale şi penalităţile de întârziere aferente, conform C. fisc., calculate până la data achitării integrale a debitului.
În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi art. 163 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus instituirea masurilor asigurătorii asupra patrimoniului inculpatului până la concurenţa sumei de 437.697 RON, precum şi a sumei reprezentând dobânzi legale şi penalităţile de întârziere aferente, conform C. fisc., calculate până la data achitării integrale a debitului.
În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales, este decăzut din drepturi.
În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea sentinţei la Oficiul Registrului Comerţului pentru înscrierea cuvenitelor menţiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezintă onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul cu nr. 12030/P/2008 din data de 14 aprilie 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului M.C.I., administrator al SC C.T. SRL Geoagiu Băi, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen.
Prin acelaşi act de sesizare s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de F.P. pentru fapta prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen., precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de M.C.I. pentru faptele prevăzute de art. 6 şi 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 şi art. 43 din Legea nr. 82/1991, republicată.
În actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:
Prin adresele din 21 august 2008 şi 14 octombrie 2008 reprezentanţii D.G.F.P. Hunedoara au solicitat celor din cadrul D.G.F.P. Dolj efectuarea unui control asupra activităţii economice desfăşurate de SC P.A.M. SRL Craiova, având ca obiect relaţiile comerciale evidenţiate în cuprinsul facturilor fiscale de livrare emise de către această societate în favoarea SC P. SRL Orăştie şi SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi.
Pe cale de consecinţă, consilieri din cadrul D.G.F.P. Dolj - A.F.P.M. Craiova - Serviciul Inspecţie fiscală persoane juridice 2, au procedat în zilele de 02 şi 31 octombrie 2008 la o verificare încrucişată, din cuprinsul procesului-verbal întocmit cu acest prilej rezultând următoarele aspecte relevante:
Activitatea de administrare a SC P.A.M. SRL Craiova era asigurată, conform datelor din evidenţa fiscală, de inculpatul M.C.I. şi de numitul F.P., aceştia nefiind găsiţi la sediul societăţii, declarat în municipiul Craiova, judeţul Dolj, solicitările transmise în perioada 03-21 octombrie 2008 având ca obiect prezentarea documentelor justificative şi de evidenţă financiară a societăţii, rămânând fără rezultat.
În condiţiile în care nici persoana desemnată în funcţia de lichidator al societăţii nu se afla în posesia documentelor financiar contabile ale acesteia, activitatea de control nu s-a putut efectua.
Din consultarea bazei de date a D.G.F.P. Dolj şi Ministerului Economiei şi Finanţelor, ultimul decont privind taxa pe valoare adăugată şi ultima declaraţie privind obligaţiile datorate către bugetul de stat au fost depuse în luna decembrie 2002, ultimul bilanţ contabil fiind aferent, de asemenea, acestui an, fără ca în perioada 2003-2007 să mai fi fost depuse situaţii financiare anuale.
În aceste împrejurări, având în vedere conţinutul adreselor D.G.F.P. Hunedoara, conform cărora SC P.A.M. SRL Craiova a emis în favoarea SC B.D.R. SRL factura fiscală din 05 august 2004 în valoare de 302.260 RON, iar către SC P. SRL 3 facturi fiscale, din 10 septembrie 2003, din 06 septembrie 2003 şi din 19 septembrie 2003, pentru suma totală de 127.235 RON, s-a stabilit că, în urma neevidenţierii contabile a veniturilor obţinute, societatea din Craiova s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 90.230 RON şi a taxei pe valoare adăugată în sumă de 68.575 RON.
S-a reţinut că fotocopiile facturilor fiscale, având ca beneficiar SC P. SRL Orăştie, fişa mijlocului fix livrat către SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi şi chitanţele aferente facturii fiscale eliberate în favoarea acestei din urmă societăţi, declaraţiile martorului D.D., asociat în cadrul ambelor societăţi, confirmă în mod indubitabil conţinutul procesului-verbal întocmit de consilierii D.G.F.P. Dolj, înregistrat în 31 octombrie 2008.
De asemenea, cu prilejul întocmirii raportului de expertiză contabilă, s-a constatat că societatea a fost radiată din evidenţele fiscale începând că data de 31 iulie 2010, precum şi că, în lipsa documentelor financiar contabile şi a oricărei situaţii financiare, este îndreptăţită aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. proc. fisc., având ca obiect stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, stabilindu-se astfel, cu titlu de prejudiciu, suma de 437.697 RON, reprezentând impozit pe profit (90.230 RON), taxă pe valoare adăugată (68.575 RON), majorări şi penalităţi.
S-a arătat că desfăşurarea în numele SC P.A.M. SRL Craiova de operaţiuni comerciale cu cele două societăţi, menţionate mai sus a fost recunoscută de inculpatul M.C.I., - declaraţiile sale în acest sens coroborându-se cu cele ale martorului D.D. - pe parcursul urmăririi penale asumându-şi, totodată, în calitate de administrator al societăţii, obligaţia conducerii, urmăririi şi raportării înregistrărilor contabile în condiţiile în care a afirmat că funcţia de contabil a fost deţinută de numitul U.C., decedat în cursul anului 2006.
Având în vedere că SC P.A.M. SRL Craiova a fost reprezentată, în cadrul relaţiilor comerciale cu cele două societăţi comerciale, de către inculpatul M.C.I. - aspect recunoscut de acesta şi confirmat de martorul D.D. - s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de F.P., persoană care, deşi cumula calitatea de asociat cu cea de administrator, nu a avut cunoştinţă de livrările aferente facturilor fiscale ce fac obiectul prezentei cauze.
Totodată, date fiind: împlinirea termenului de prescripţie pentru fapta prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, împrejurarea că nu s-au efectuat activităţi în numele societăţii la un alt sediu decât cel declarat [art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005], precum şi că fapta prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991, republicată, este absorbită în elementul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru faptele enumerate mai sus, reclamate de către reprezentanţii D.G.F.P. Dolj.
Pe parcursul urmăririi penale, A.N.A.F. nu s-a constituit parte civilă.
Situaţia de fapt expusă s-a probat cu:procesul-verbal din 31 octombrie 2008; adresele D.G.F.P. Hunedoara; declaraţii de martori; copiile facturilor fiscale neînregistrate; raportul de expertiză contabilă; declaraţiile învinuitului.
La data de 18 aprilie 2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a înaintat Tribunalului Dolj rechizitoriul nr. 12030/P/2008, în conformitate cu art. 264 C. proc. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul instanţei la aceeaşi dată, sub nr. 13271/63/2011.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii D.D., M.N., F.P., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.
Totodată, prin adresa din 30 septembrie 2011, D.G.F.P. Dolj, în numele Statului Român, prin A.N.A.F., s-a constituit parte civilă cu suma de 437.697 RON, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data săvârşirii faptei până la data achitării integrale a sumei datorate.
De asemenea, prin încheierea de şedinţă din data de 31 octombrie 2011, instanţa a admis cererea formulată D.G.F.P. Dolj, în numele Statului Român, prin A.N.A.F., şi a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenta sumei de 437.697 RON.
Urmare a solicitării instanţei, prin adresa din 03 februarie 2012, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj a înaintat referatul de evaluare psiho-socială a inculpatului M.C.I., concluzionându-se în sensul că datele referatului de evaluare nu reflectă în persoana inculpatului un comportament cu manifestări infracţionale, apreciindu-se că inculpatul are capacitatea înţelegerii contextului apariţiei comportamentului infracţional, evitând pe viitor reeditarea conduitei de încălcare a normelor legale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul M.C.I. şi numitul F.P. au fost asociaţi şi administratori ai SC P.A.M. SRL Craiova. Contabilul societăţii, potrivit declaraţiilor inculpatului, era U.C., care a decedat în anul 2006.
Societatea inculpatului, în perioada 2003-2004, a vândut mărfuri (vopseluri, butoaie de tablă, instalaţie de recirculare şi dedurizare) în baza facturilor din 10 septembrie 2003, din 06 septembrie 2003 şi din 19 septembrie 2003 către societatea SC P. SRL Orăştie şi în baza facturii din 05 august 2004 către societatea SC B.D.R. SRL.
Având în vedere că livrările de mărfuri nu au fost raportate organului fiscal, societatea administrată de către inculpat a diminuat profitul impozabil şi baza de calcul a TVA, producând un prejudiciu în cuantum de 437.697 RON.
Fiind audiat în şedinţa publică din data de 31 octombrie 2011, inculpatul M.C.I. a declarat că nu recunoaşte săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată. Contabilitatea firmei SC P.A.M. SRL al cărei administrator era, a fost ţinută de către unchiul său, U.C., care a decedat în anul 2006, şi nu are cunoştinţă dacă acesta a depus la administraţia financiară toate declaraţiile fiscale, balanţele şi bilanţurile. De asemenea, inculpatul a mai relatat că în anul 2003 au fost emise numai 4 facturi, iar cea emisă către SC B.D.R. SRL nu a fost niciodată achitată, iar celelalte facturi emise către SC P. SRL au fost achitate doar parţial.
Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 în vigoare la momentul săvârşirii faptei [art. 10 alin. (1) în numerotarea în vigoare în prezent], se prevede că răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii revine administratorului (respectiv a inculpatului M.C.I. în cazul de faţă), ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionarii patrimoniului.
Totodată, această lege prevede, în. art. 29 alin. (1) şi (2), obligaţia pentru societăţile comerciale de a depune un exemplar al bilanţului contabil anual la direcţia generală a finanţelor publice, or, potrivit dispoziţiilor Legii societăţilor comerciale, persoana care reprezintă societatea comercială este administratorul, astfel încât acesta, alături de contabilul autorizat care a întocmit bilanţul contabil, semnează acest bilanţ şi îl depune, răspunzând de existenţa registrelor prevăzute de lege, şi de corecta lor ţinere, ca şi de îndeplinirea îndatoririlor pe care legea le impune.
Faptul că prin neînregistrarea celor 4 facturi fiscale s-a ajuns la neplata către stat a obligaţiilor aferente acestora a fost stabilit şi prin expertiza contabilă efectuată în cursul urmăriri penale. Or, chiar dacă pentru această neînregistrare răspunderea aparţine şi contabilului societăţii, această răspundere nu o exclude pe cea a administratorului, având în vedere în acest sens dispoziţiile legale menţionate anterior. Totodată, în acest sens sunt şi declaraţiile martorului D.D., asociat la cele 2 societăţi comerciale cumpărătoare, care confirmă realizarea tranzacţiilor derulate şi înregistrate în contabilitatea acestor societăţi.
Faptul că prin Legea contabilităţii s-a dorit ca şi administratorul să răspundă pentru conducerea contabilităţii este dovedit şi de dispoziţiile actuale ale acestei legi, care prevăd în prezent în mod explicit că situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de o declaraţie scrisă a persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (1), (respectiv administratorul) prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale.
Faţă de cele de mai sus, prima instanţă a apreciat că inculpatul avea obligaţia de a verifica înregistrările contabile, realitatea Ior, sumele integrale înregistrate în contabilitate şi corespondenţa acestora cu facturile aferente.
De asemenea, martorul F.P. a arătat că deşi era numit administrator al societăţii, niciodată nu a semnat acte în numele societăţi, deoarece inculpatul M.C.I. era cel care se ocupa exclusiv de societate.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului M.C.I., care, în calitate de administrator al SC PA.M. SRL Craiova, în perioada septembrie 2003 - august 2004, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată, a omis evidenţierea în deconturile lunare de taxă pe valoare adăugată, în declaraţia privind impozitul pe profit şi în actele contabile ale societăţii a operaţiunilor comerciale având ca obiect livrarea de produse către SC P. SRL Orăştie şi SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi, aferente facturilor fiscale din 10 septembrie 2003, din 06 septembrie 2003, din 19 septembrie 2003 şi din 05 august 2004, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 437.697 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului M.C.I., prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul încriminator, gradul de pericol social concret, modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, prejudiciul important produs bugetului de stat, nerecuperat până în prezent, persoana inculpatului, necunoscută cu antecedente penale, care a avut o atitudine relativ sinceră pe parcursul procesului penal.
Faţă de cele menţionate anterior, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului M.C.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen., aceasta din urma constând în interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale. Pedeapsa complementară a fost dispusă pe o durată de 2 ani, începând de la data executării integrale a pedepsei sau considerării ca executată. Necesitatea aplicării pedepselor accesorii şi complementare decurge caracterul nedemn al persoanei inculpatului, care, în exerciţiul funcţiei de administrator al unei societăţi comerciale a încheiat operaţiuni comerciale cu societăţi din alte state europene, însă nu şi-a îndeplinit şi obligaţiile fiscale obligatorii, ceea ce este de natură a releva gradul ridicat de periculozitate care decurge din comportamentul său în raporturile comerciale.
În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpatul M.C.I. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales, este decăzut din drepturi. Această interdicţie s-a reţinut că reprezintă o nedemnitate care decurge de drept din condamnarea suferită şi care are o natură juridică diferită de pedeapsa complementară, întrucât: se execută pe toată perioada începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare penală la intervenirea reabilitării de drept, adică egală cu cea în care condamnarea suferită reprezintă un antecedent penal şi nu numai pe o perioadă determinată cum stipulează art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.; include interdicţia exercitării nu numai a funcţiei de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, astfel cum prevede art. 64 lit. c) C. pen., ci şi alte funcţii sau activităţi în corelaţie cu aceasta - fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale; decurge din hotărârea definitivă de condamnare, fiind o decădere prevăzută de o lege extrapenală, dar care este obligatorie, imperativă, nefiind lăsată la dispoziţia şi aprecierea instanţei de judecată; nu depinde de cuantumul pedepsei aplicate, ci singura condiţie impusă este aceea ca obiectul condamnării penale definitive suferite să fie una dintre infracţiunile prev. de Legea nr. 241/2005, întrucât această decădere din drepturi este considerată un veritabil mijloc de protejare a relaţiilor şi activităţilor comerciale ce se caracterizează prin fermitate, loialitate şi încredere între parteneri.
Apreciind că scopul preventiv-educativ al pedepsei aplicate poate fi realizat şi fără privarea de libertate a inculpatului, prima instanţă a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei sus-menţionate, conform art. 81 C. pen., pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a), teza a ll-a şi lit. b), c) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen. Astfel, în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, prima instanţă a apreciat, având în vedere cauza Sabou şi Pîrcălab contra României, că pentru a se interzice drepturile accesorii prevăzute de lege trebuie să existe o nedemnitate în exercitarea acestor drepturi. Prima instanţă a reţinut că natura faptei săvârşite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 71 C. pen. - 64 lit. a) teza a ll-a lit. b), c) C. pen. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice sau de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura acelei de care s-a folosit (administrator), au fost interzise pe durata executării pedepsei. În ceea ce priveşte dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deţinuţilor condamnaţi la executarea unei pedepse cu închisoarea, deşi urmăreşte un scop legitim, nu respectă principiul proporţionalităţii, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul nr. 1 la Convenţie, prima instanţă a apreciat că, în raport de natura infracţiunii săvârşite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exerciţiul acestui drept.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În temeiul art. 14 şi 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., a sumei de 437.697 RON, precum şi la dobânzile legale şi penalităţile de întârziere aferente, conform C. fisc., calculate până la data achitării integrale a debitului. Aceste sume s-a reţinut că au caracter accesoriu faţă de creanţa principală şi se cuvin părţii civile, în temeiul principiului reparării integrale a pagubei, atât a celei efectiv produse, cât şi a beneficiului nerealizat (art. 14 C. proc. pen.).
Partea civilă este îndreptăţită la acordarea şi a dobânzilor şi penalităţilor conform C. fisc., la data punerii în executare a dispoziţiilor laturii civile a sentinţei penale, întrucât, conform prevederilor art. 446 C. proc. pen., dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile şi la cheltuielile judiciare cuvenite părţilor se execută potrivit legii civile.
Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare.
Conform art. 11 din Legea nr. 241/2005, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. Aceste dispoziţii legale nu impun şi condiţia prealabilă identificării bunurilor asupra cărora să se instituie măsurile asigurătorii, întrucât identificarea bunurilor reprezintă o problemă de punere în executare a dispoziţiei instanţei, şi nu de instituire a măsurilor asigurătorii.
Rolul măsurilor asigurătorii este acela de a garanta executarea obligaţiilor de ordin patrimonial ce decurg din rezolvarea acţiunii penale şi acţiunii civile din cadrul procesului penal. Din însăşi natura acestor măsuri procesuale s-a reţinut că funcţionalitatea lor este numai asigurătorie şi nu reparatorie.
Având în vedere obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii prin art. 11 din Legea nr. 241/2005, şi luând în considerare că dispoziţiile art. 163 şi urm. C. proc. pen. şi nu instituie o condiţie prealabilă privind identificarea bunurilor sau a sumelor de bani asupra cărora să se instituie măsurile asigurătorii, s-a reţinut că aceste măsuri procesuale se pot institui fără o astfel de condiţie prealabilă.
Conform art. 164 alin. (2) C. proc. pen., încheierea sau hotărârea instanţei de judecată prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii se aduce la îndeplinire prin executorul judecătoresc sau prin organele proprii de executare în cazul în care parte civilă este una dintre unităţile prev. de art. 145 C. pen.
Măsurile asigurătorii au în primul rând un scop preventiv şi produc efecte nu numai prezente, ci şi în viitor. În acest sens, chiar dacă la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare inculpatul nu are niciun bun propriu mobil sau imobil, urmare instituirii sechestrului asigurător creditorul are posibilitatea oricând în viitor de a pune în aplicare această măsură odată cu identificarea unor bunuri în patrimoniul său.
În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi art. 163 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra patrimoniului inculpatului până la concurenţa sumei de 437.697 RON, precum şi a sumei reprezentând dobânzi legale şi penalităţile de întârziere aferente, conform C. fisc., calculate până la data achitării integrale a debitului.
În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea sentinţei la Oficiul Registrului Comerţului pentru înscrierea cuvenitelor menţiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., şi pentru D.G.F.P. Dolj şi inculpatul M.C.I.
În motivele de apel formulate de partea civilă s-a arătat că instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului la plata accesoriilor fără a se arăta data de la care datorează aceste accesorii. Temeiul de drept privind calculul accesoriilor aferente debitului principal îl constituie prevederile art. 119 şi 120 C. proc. fisc. şi nu prevederile C. fisc., aşa cum a reţinut instanţa de fond.
Potrivit dispoziţiilor art. 1201 C. proc. fisc., majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
S-a solicitat admiterea apelului şi obligarea inculpatului la plata accesoriilor de la data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a sumei datorate.
În motivele de apel formulate de inculpat s-a solicitat desfiinţarea sentinţei şi achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 Iit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. S-a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 întrucât nu s-a realizat o ascundere a veniturilor impozabile în condiţiile în care organele fiscale pot lua cunoştinţă de veniturile realizate prin simpla verificare a actelor contabile ale contribuabilului. Fapta nu poate fi încadrată la omisiunea evidenţierii întrucât veniturile au fost evidenţiate doar că nu au fost declarate.
Din probele administrate în cauză nu rezultă fără dubiu că facturile fiscale nu au fost înregistrate în evidenţele contabile ale SC P.A.M. SRL. Activitatea de inspecţie fiscală a avut loc în anul 2008 şi nu a condus la verificarea documentelor justificative şi a evidenţei financiare a SC P.A.M. SRL astfel încât nu se poate reţine că operaţiunile comerciale având ca obiect livrarea de produse către SC P. SRL Orăştie şi SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi nu au fost evidenţiate în registrele de contabilitate obligatorii.
S-a mai solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât deşi inculpatul a deţinut funcţia de administrator al societăţii comerciale, şi-a delegat atribuţiile privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile către numitul U.C. Inculpatul nu avea niciun fel de obligaţie legală pe linia îndeplinirii obligaţiilor fiscale ale societăţii, astfel că nu poate fi antrenată răspunderea penală a acestuia.
Într-o altă teză s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Inculpatul a păstrat doar atribuţiile legate de desfăşurarea activităţii şi conducerii operative a SC P.A.M. SRL, U.C. fiind cel care avea atribuţii de asigurare a întocmirii corecte şi depunerii la termen a tuturor declaraţiilor lunare şi. situaţiilor periodice, organizarea, îndrumarea, conducerea şi controlul activităţii financiar contabile a societăţii. Nu se poate reţine, sub aspectul laturii subiective, intenţia directă a inculpatului la săvârşirea infracţiunii şi astfel nu s-a făcut dovada întrunirii tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii.
Într-o ultimă teză s-a arătat că sentinţa este nelegală întrucât pedeapsa principală aplicată inculpatului este greşit individualizată, justificându-se redozarea acesteia ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., precum şi a altor circumstanţe prevăzute de art. 74 C. pen.
În privinţa laturii civile s-a arătat că instanţa de fond a determinat eronat prejudiciul cauzat părţii vătămate fără ca în faza de urmărire penală să fi fost administrate probe în acest sens, prejudiciul fiind determinat exclusiv prin raportul de expertiză contabilă, fiind incluse şi accesoriile calculate anterior datei de 30 septembrie 2011, la care D.G.F.P. Dolj s-a constituit parte civilă.
Nu poate fi imputată inculpatului culpa părţii civile constând în efectuarea controlului la 4 ani de la data emiterii facturilor. Nu s-au avut în vedere cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea bunurilor ce au făcut obiectul operaţiunilor de vânzare-cumpărare, bunuri ce au fost achiziţionate de la furnizor.
Prejudiciul determinat în faza de urmărire penală este greşit, iar accesoriile imputate nu sunt datorate de inculpat.
Apelurile formulate de partea civilă şi inculpat s-au apreciat că sunt fondate pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de inculpat în sensul greşitei condamnări pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că fapta inculpatului de a omite evidenţierea în deconturile lunare de taxă pe valoare adăugată, în declaraţia privind impozitul pe profit şi în actele contabile ale societăţii, a operaţiunilor comerciale având ca obiect livrarea de produse către SC P. SRL Orăştie şi SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 437.697 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. Din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză rezultă că societatea comercială administrată de inculpat nu a mai depus bilanţ contabil din 2003, astfel că prejudiciul a fost calculat prin estimare potrivit dispoziţiilor art. 67 din O.G. nr. 92/2003, rezultând o sumă de 437.697 RON ce reprezintă impozit pe profit, TVA, precum şi majorări şi penalităţi. În procesul-verbal întocmit la 17 noiembrie 2010 s-a menţionat că inculpatul nu formulează obiecţiuni cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză.
În declaraţia dată la 10 august 2008 inculpatul a arătat că din 2002 nu a mai urmărit depunerea situaţiilor financiare anuale şi a documentelor de raportare către D.G.F.P. În declaraţia dată la instanţa de fond inculpatul a arătat că în anul 2003 au fost emise cele 4 facturi către SC P. SRL Orăştie şi SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi şi că nu ştie dacă au fost depuse declaraţiile la D.G.F.P. întrucât s-a mutat din localitate.
Deşi inculpatul a susţinut în motivele de apel că atribuţiile privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile Ie-a delegat către numitul U.C., administratorului societăţii îi revine răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii potrivit art. 10 din Legea nr. 82/1991.
S-a reţinut că nu sunt întemeiate nici criticile privind individualizarea judiciară a pedepsei. Instanţa de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., raportându-se la limitele de pedeapsă prevăzute gradul de pericol social al faptei, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv faptul că nu are antecedente penale, atitudinea relativ sinceră conduita bună a inculpatului în familie, perspectivele de reintegrare în societate, prezentate în referatul de evaluare, astfel că pedeapsa aplicată este de natură să contribuie la realizarea scopului educativ şi preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
În privinţa laturii civile a cauzei s-a reţinut că prejudiciul a fost în mod corect reţinut de către instanţa de fond având în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, care a concluzionat că prejudiciul cauzat bugetului de stat este în sumă de 437.697 RON prezentând impozit pe profit, TVA şi majorări şi penalităţi de întârziere, calculat potrivit dispoziţiilor art. 67 din O.G. nr. 92/2003.
Apelurile formulate în cauză s-a reţinut că sunt fondate doar în privinţa modului de calcul al accesoriilor datorate. Inculpatul datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere potrivit dispoziţiilor art. 119 şi urm C. proc. fisc. urmând a fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 85/2006 şi art. 1221 C. proc. fisc. Potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2006, nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii. Potrivit art. 1221 C. proc. fisc., în cazul contribuabililor cărora li s-a deschis procedura insolvenţei, pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenţei se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere potrivit legii care reglementează această procedură (...).
În soluţionarea acţiunii civile, instanţa este ţinută de respectarea principiului reparaţiei integrale a prejudiciului cauzat, ceea ce presupune atât repararea pagubei efectiv încercată - lucrum cesans - cât şi acoperirea folosului material, a unui câştig de care partea civilă a fost lipsită - damnum emergens, însă inculpatul ca reprezentant legal al societăţii nu poate datora mai mult decât ceea ce datorează contribuabilul - societatea comercială, potrivit dispoziţiilor C. proc. fisc.
Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile, a desfiinţat sentinţa în privinţa laturii civile şi a obligat inculpatul la plata sumei de 437.697 RON despăgubiri civile către partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj, precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente perioadei 01 noiembrie 2008 - 25 iunie 2009, potrivit art. 1221C. proc. fisc. şi art. 41 din Legea nr. 85/2006.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Dolj şi inculpatul M.C.I.
Prin motivele de recurs, partea civilă a invocat, în esenţă, următoarele critici:
- S-a arătat că instanţa de apel a dispus obligarea inculpatului la plata accesoriilor fără a ţine seama de temeiul de drept privind calculul accesoriilor aferente debitului principal, respectiv prevederile art. 119 şi 120 C. proc. fisc. şi nu prevederile C. fisc.
Prin motivele de recurs, inculpatul a invocat, în esenţă, următoarele critici:
- Cu privire la pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., a formulat critici de nelegalitate şi a solicitat casarea sentinţei şi a deciziei recurate şi achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
- Cu privire la pct. 12 al art. 3859 C. proc. pen., a formulat critici de nelegalitate şi a solicitat casarea sentinţei şi a deciziei recurate şi achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa intenţiei.
Examinând recursurile declarate de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Dolj şi de inculpatul M.C.I. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 14 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. ll din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare,fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă că recurenta parte civilă şi-a motivat recursul la data de 13 august 2013, iar recurentul inculpat şi-a motivat recursul la data de 20 noiembrie 2013 (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 27 noiembrie 2013), respectându-şi, astfel, obligaţia ce le revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În speţa de faţă instanţa de control judiciar apreciază, însă, că aceste critici formulate de recurenta parte civilă şi recurentul inculpat sunt nefondate.
În recursul părţii civile se constată că în mod corect instanţa de apel a desfiinţat sentinţa fondului în latura civilă doar în privinţa modului de calcul al accesoriilor datorate, inculpatul datorând dobânzi şi penalităţi de întârziere potrivit dispoziţiilor art. 119 şi urm. C. proc. fisc. Totodată, au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 85/2006 şi art. 1221 C. proc. fisc.
Astfel, potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2006, nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel, ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii. Potrivit art. 1221 C. proc. fisc., în cazul contribuabililor cărora li s-a deschis procedura insolvenţei, pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenţei se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere potrivit legii care reglementează această procedură.
Or, în soluţionarea acţiunii civile instanţa este ţinută de respectarea principiului reparaţiei integrale a prejudiciului cauzat, ceea ce presupune atât repararea pagubei efectiv încercată - lucrum cesans - cât şi acoperirea folosului material, a unui câştig de care partea civilă a fost lipsită - damnum emergens, însă inculpatul ca reprezentant legal al societăţii nu poate datora mai mult decât ceea ce datorează contribuabilul - societatea comercială, potrivit dispoziţiilor C. proc. fisc.
În consecinţă, instanţa de recurs îşi însuşeşte în totalitate motivarea primei instanţe de control judiciar, dispoziuţiile legale evocate anterior având incidenţă în cauză.
În recursul inculpatului, se reţine că solicitarea de achitare nu poate fi primită, criticile sale nu se circumscriu cazurilor de casare invocate şi nu sunt spijinite pe înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă fără dubiu că fapta reţinută în sarcina inculpatului a fost săvârşită de acesta, apărarea formulată de către inculpat, în sensul că atribuţiile privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile Ie-a delegat către numitul U.C. (persoană decedată în prezent), nu poate fi primită, fiind formulată pro causa, întrucât administratorului societăţii îi revine răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii potrivit art. 10 din Legea nr. 82/1991.
Cu privire la criticile circumscrise de către inculpat cazului de casare prev. la pct. 12 al art. 3859 C. proc. pen., se constată că şi acestea sunt nefondate, întrucât din materialul probator administrat în cauză, rezultă că în perioada septembrie 2003 - august 2004, în calitate de administrator al SC P.A.M. SRL Craiova a omis evidenţierea în deconturile lunare de taxă pe valoare adăugată, în declaraţia privind impozitul pe profit şi în actele contabile ale societăţii, a operaţiunilor comerciale având ca obiect livrarea de produse petroliere către SC P. SRL Orăştie şi către SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi, cu scopul de a se sustrage de la plata impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată. Din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză rezultă că societatea comercială administrată de inculpat nu a mai depus bilanţ contabil din 2003, astfel că prejudiciul a fost calculat prin estimare, potrivit dispoziţiilor art. 67 din O.G. nr. 92/2003, rezultând o sumă de 437.697 RON ce reprezintă impozit pe profit, TVA, precum şi majorări şi penalităţi, iar în procesul-verbal întocmit la 17 noiembrie 2010 s-a menţionat că inculpatul nu formulează obiecţiuni cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Dolj şi de inculpatul M.C.I. împotriva deciziei penale nr. 88 din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Dolj şi de inculpatul M.C.I. împotriva deciziei penale nr. 88 din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 332/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 328/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
