ICCJ. Decizia nr. 341/2014. SECŢIA PENALĂ. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Luare de mită (art. 254 C.p.). Apel

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 341/A/2014

Dosar nr. 1714/2/2013

Şedinţa publică din 24 octombrie 2014

Deliberând, asupra apelurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 48 din data de 22 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.I.I., la 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 alin. (1)-art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 alin. (1)-art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul P.I.I. a aplicat pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 alin. (1)-art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86¹ C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, pe un termen de încercare de 7 ani.

în baza art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul P.I.I. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, potrivit programului întocmit de către această instituţie;

- să anunţe în prealabil Serviciului de Probaţiune orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune schimbarea locului de muncă;

- să comunice Serviciului de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului P.I.I. asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 20.000 RON, în folosul statului.

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000, a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului P.I.I., până la concurenţa sumei de 20.000 RON şi achitarea integrală a acesteia la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 600 RON cheltuieli judiciare către stat (pentru fond), la 5.000 RON cheltuieli judiciare stabilite prin rechizitoriul nr. 46D/P/2011 din 4 martie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Giurgiu şi la 200 RON onorariu avocat din oficiu.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 46/D/P/2011, întocmit în data de 4 martie 2013 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Giurgiu, s-au dispus următoarele:

1. Trimiterea în judecată a inculpatului P.I.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 254 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

2. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.I.I., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208, art. 209, alin. (1) lit. a) şi alin. (4) C. pen.

3. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor: B.D.P. şi T.F., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 264 C. pen.

4. Neînceperea urmăririi penale faţă de numitul R.C.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 264 C. pen.;

5. Neînceperea urmăririi penale faţă de numitul I.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen.

Prin actul de sesizare, s-a reţinut, în esenţă, că, în cursul lunii noiembrie 2010, inculpatul P.I.I., având gradul profesional de comisar şef de poliţie şi funcţia de inspector şef adjunct în cadrul I.P.J. Giurgiu, a sprijinit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, prin sustragerea conductelor aparţinând SC P. SA, ce tranzitau comuna D.; pentru acest serviciu inculpatul P.I.I. a primit de la denunţătorul I.D. suma de 20.000 RON, în două rânduri (12.000, respectiv 8.000 RON).

În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în cursul anului 2010, pe raza mai multor localităţi din judeţul Argeş şi Prahova, s-au înregistrat mai multe sustrageri ale conductelor aparţinând SC P. SA, grupările infracţionale folosind contracte de prestări servicii false, încheiate între unele societăţi comerciale şi SC P. SA.

Urmare a acestei situaţii de fapt, la data de 14 septembrie 2010, I.G.P.R., Direcţia de Ordine Publică, a emis dispoziţia prin care inspectoratele de poliţie judeţene, printre care şi Giurgiu, au fost avertizate cu privire la modul de operare în scopul sustragerii de conducte aparţinând SC P. SA, urmând ca şefii posturilor de poliţie comunală, ce au în responsabilitate astfel de conducte, să informeze autorităţile locale, pentru a fi sesizaţi în eventualitatea în care sunt contactate de societăţi comerciale care intenţionau să decoperteze solul şi să sustragă tronsoane de conducte.

În cazul în care erau identificate sustrageri de conducte sau intenţia unor persoane fizice sau juridice de a desfăşura activităţi de scoatere din pământ a conductelor, urma să se informeze de urgenţă ofiţerul responsabil în acest domeniu din cadrul Serviciului de Ordine Publică, care urma să coordoneze cercetările cu privire la legalitatea acestor activităţi.

În baza acestei dispoziţii, inspectorul principal M.G., ofiţer responsabil din cadrul I.P.J. Giurgiu, Serviciul de Ordine Publică, a adus la cunoştinţă Primarului comunei D., martorul M.I. şi ajutorului şefului de Post al Poliţiei D., agent R.C.G., cele cuprinse în dispoziţia I.G.P.R.

La data de 8 noiembrie 2010, la Primăria D. s-a prezentat denunţătorul I.D. care a depus, în copie xerox, următoarele documente:

- adresa SC M. SRL, către Primăria D., prin care se aducea la cunoştinţă că urmează să înceapă lucrările de dezafectare a tronsonului de conductă aparţinând SC P. SA ce tranzita comuna D.;

- contract de execuţie de lucrări din 15 septembrie 2010, încheiat între SC P. SA şi SC M. SRL;

- certificat de urbanism.

Aceste documente au fost înregistrate la Primăria D. în data de 8 noiembrie 2010.

În aceeaşi zi, primarul comunei D., M.I., a sesizat Postul de Poliţie D., cu privire la adresa depusă de SC M. SRL.

În legătură cu această adresă, s-a arătat că, din declaraţiile martorului M.I. rezultă că la Primăria D. s-a prezentat inspectorul şef adjunct al I.P.J. Giurgiu, comisarul şef P.I.I. (dar nu-şi mai aduce aminte dacă înainte sau după depunerea adresei) care i-a adus la cunoştinţă că urmează ca reprezentanţii firmei să se prezinte să înceapă lucrările de dezafectare a conductei aparţinând SC P. SA ce tranzita teritoriul comunei D., iar în situaţia în care apăreau probleme cu proprietarii terenurilor unde urmau să se efectueze săpăturile, în calitate de Primar urma să sprijine poliţia.

Totodată, s-a reţinut că inculpatul P.I.I. i-a precizat că „cei care dezafectează conducta sunt în regulă, sunt deţinătorii legali ai dreptului de a dezafecta conducta SC P. SA”.

S-a mai constatat că martorul M.I., în calitate de Primar, nu a eliberat nici un document în vederea executării lucrării.

Din declaraţia lui B.D.P., şeful Postului de Poliţie D., rezultă că a aflat de prezenţa comisarului şef la Primăria D. de la martorul M.I., acesta din urmă aducându-i la cunoştinţă că inspectorul şef adjunct P.I.I. l-a asigurat că firma ce urma să înceapă lucrările era în regulă.

După această discuţie, martorul B.D.P. a fost apelat telefonic de inculpatul P.I.I., care a întrebat dacă a discutat cu martorul M.I. în legătură cu firma care urma să efectueze lucrarea şi i-a confirmat încă o dată că aceasta urma să-şi desfăşoare activitatea în mod legal.

În urma acestor discuţii, poliţiştii postului de poliţie D. au fost inactivi, având convingerea că totul este legal (aspect confirmat şi de martorul R.C., ajutor şef de post Post Poliţie D.).

Imediat după data de 8 noiembrie 2010, denunţătorul I.D., împreună cu alte persoane care făceau parte din grupul infracţional organizat, au început lucrările de decopertare a solului, de dezgropare şi tăiere a conductelor şi sustragerea acestora.

Activitatea infracţională a continuat până la data de 26 noiembrie 2010, când, urmare a unei investigaţii a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi I.P.J. Prahova, ofiţeri din cadrul Serviciului de Ordine Publică din cadrul acestui inspectorat au sesizat Serviciul de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Giurgiu, în legătură cu furtul de conducte de pe raza comunei D.

Astfel, la data de 26 noiembrie 2010, inspector principal M.G. din cadrul Serviciului de Ordine Publică, I.P.J. Giurgiu, împreună cu T.F. s-au deplasat la faţa locului unde, împreună cu B.D.P. au surprins în flagrant mai multe persoane care decopertau solul şi dislocau conducta în vederea sustragerii.

Organele de poliţie au încheiat un proces-verbal de cercetare la faţa locului, fără însă a fi menţionate persoanele care săvârşeau efectiv fapta.

În aceeaşi zi, în jurul orei 20:30, inculpatul P.I.I. l-a apelat telefonic pe B.D.P. şi i-a adus la cunoştinţă că a făcut personal verificări, contractul de prestări servicii este legal şi că a doua zi lucrările vor continua.

Prin actul de sesizare a instanţei, s-a mai arătat că, din cercetări s-a constatat că cei care au participat la săvârşirea faptei de furt au fost I.D., I.M., I.D.C. [faţă de aceştia a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) C. pen.], precum şi C.D., V.N., S.C., B.M., C.C.M., B.F., V.C.M., V.G., faţă de care a fost începută urmărirea penală pentru aceleaşi infracţiuni.

S-a stabilit din cercetări că cel care a depus documentele false la Primăria D. în vederea efectuării lucrărilor a fost numitul I.D., în calitate de şef al grupului infracţional, el fiind cel care a finanţat activităţile ilicite şi coordona întreaga activitate a grupului.

La nivelul secund, s-au situat I.M., I.D.C. şi C.D. fiind cei care au coordonat efectiv activitatea în teren.

La nivelul imediat următor s-au aflat V.N., B.M. şi V.G., care aveau sarcini asemănătoare celor avute de I.M., I.D.C. şi C.D., dar de o importanţă mai redusă.

La nivelul de execuţie se găsesc ceilalţi membrii ai grupului infracţional.

În data de 26 noiembrie 2010, după ce B.D.P. a fost apelat de inculpatul P.I.I., la ora 21:52, I.D.C. l-a apelat pe C.D. căruia i-a spus: „Uite, am vorbit (...) am fost mai devreme (...) am vorbit cu ăsta bătrân şi a zis că ne-a dat undă verde (...) a zis că l-a sunat ăla mare pe ăsta de la post, de acolo şi a zis că vrea să mergem mâine acolo” (convorbirea a fost înregistrată în baza autorizaţiei din data de 22 noiembrie 2010 emisă de Judecătoria Ploieşti).

Din declaraţia numitului C.D., a rezultat că el personal a fost angajat să lucreze la scoaterea conductelor de sub pământ de către I.M., zis „B.”. El, la rândul său, a trimis trei muncitori care s-au deplasat cu o autoutilitară ce îi aparţinea, aceştia fiind cei trei care au fost surprinşi de organele de poliţie, în data de 26 noiembrie 2010.

La aceeaşi dată, seara, I.D.C. l-a apelat şi l-a asigurat că a doua zi se pot prezenta să continue lucrarea, deoarece I.D. zis „T.” a vorbit cu „cineva mare” din poliţie şi că totul este în regulă.

În baza acestor asigurări, precum şi a telefonului primit de B.D.P., de la inculpatul P.I.I. a doua zi grupul infracţional şi-a continuat nestingherit activitatea, conducta sustrasă fiind vândută martorului S.F.

Din declaraţia numitului C.D., a rezultat că a fost convins că lucrarea este în regulă, având în vedere că după prinderea în flagrant a muncitorilor, aceştia au fost lăsaţi să plece fără ca să li se ia o declaraţie şi că în data de 27 noiembrie 2010 au putut continua lucrarea. Această convingere i-a fost întărită şi după discuţia din data de 27 noiembrie 2010, cu denunţătorul I.D. care l-a asigurat personal că totul este în regulă şi i-a cerut sprijinul pentru ca a doua zi să continue lucrarea.

Începând cu data de 29 noiembrie 2010, gruparea infracţională s-a deplasat pe teritoriul comunei D., pentru a continua sustragerea conductelor, însă de data aceasta intervenţia poliţiei a fost promptă, deoarece, poliţiştii din cadrul I.P.J. Prahova, au informat telefonic I.G.P.R., Direcţia de Ordine Publică despre furtul conductelor ce tranzitează comuna D. şi că există posibilitatea ca poliţiştii din cadrul I.P.J. Giurgiu să nu înregistreze cauza ca dosar penal.

Această poziţie a poliţiştilor din I.P.J. Prahova s-a datorat modului defectuos în care s-au efectuat cercetările de către poliţiştii din I.P.J. Giurgiu, precum şi faptul că, în continuare faptele se desfăşurau şi existau indicii în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în rândul unor lucrători de poliţie ai I.P.J. G..

În data de 29 noiembrie 2010, cauza a fost înregistrată la Poliţia Municipiului Giurgiu, Biroul Poliţiei Rurale din dispoziţia inculpatului P.I.I., iar cauza a fost ulterior repartizată pentru efectuarea cercetărilor subinspectorului de poliţie judiciară M.M.I.

În cursul zilei de 27 ianuarie 2012, inspectorul principal M.G. şi subinspectorul M.M.I. s-au deplasat în judeţul Prahova, în vederea identificării tuturor persoanelor participante la săvârşirea furtului, şi pentru a fi citaţi la poliţie în vederea audierii.

Ordinul de deplasare şi foaia de parcurs au fost semnate de al doilea adjunct al inspectorului şef al I.P.J. Giurgiu, comisar G.C., astfel că inculpatul P.I.I. nu a cunoscut intenţia de deplasare a acestora.

După ce au fost efectuate verificările în judeţul Prahova şi membrii grupării infracţionale au luat cunoştinţă că sunt cercetaţi de poliţie, denunţătorul I.D. l-a apelat pe inculpatul P.I.I. şi, după cum denunţătorul a susţinut, i-a cerut să stopeze cercetările, iar inculpatul P.I.I. l-a asigurat că aşa se va întâmpla, astfel că nici unul dintre cei citaţi nu au dat curs invitaţiei.

Ulterior, subinspectorul M.M.I. a fost abordat „întâmplător” de inculpatul P.I.I. care i-a atras atenţia că: „(...) atunci când vreau să mă mai ocup de acest dosar, să iau legătura cu dumnealui, întrucât acest dosar nu constituie o prioritate”.

Prin rechizitoriu s-a mai arătat că contractul din 15 septembrie 2013, încheiat între SC P. SA şi SC M. SRL este fals, avându-se în vedere că prin adresa din 31 ianuarie 2011, SC P. SA Ploieşti a comunicat că nu a încheiat nici un contract pentru dezafectarea conductelor de transport produse petroliere ce tranzitează comuna D.

Numărul de înregistrare din data de 15 septembrie 2010 nu a fost atribuit aceastei societăţi deoarece în cursul anului 2010 s-au folosit numere de la 1-740.

După data de 17 octombrie 2007, SC P. SA nu a încheiat nici un contract pentru dezmembrarea conductelor dezafectate, conductele respective fiind parte din sistemul naţional de transport produse petroliere, proprietate publică a statului şi se găsesc în prezent în conservare; în urma faptelor prejudiciul estimativ a fost calculat la suma de 1.010.124 RON, suma reprezentând contravaloarea refacerii conductei sustrase.

La data de 5 mai 2011, ofiţerii din cadrul B.C.C.O., Bucureşti, S.C.C.O. Giurgiu s-au sesizat din oficiu cu privire la constituirea grupării infracţionale organizate în sensul săvârşirii infracţiunii de furt calificat din reţeaua SC P. SA.

La data de 19 mai 2011, la dosarul cauzei a fost conexată cauza înregistrată sub numărul 7144/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, care a dispus la data de 19 mai 2011 declinarea competenţei pentru soluţionarea cauzei la D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Giurgiu.

La data de 27 aprilie 2012, a fost începută urmărirea penală faţă de I.D., I.D.G., C.D., V.N., B.M., C.C.M., B.F., V.C.M., C.G.C., S.C.; la data 9 mai 2012, au fost extinse cercetările şi începută urmărirea penală şi faţă de I.M., I.D.C. şi V.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) C. pen., iar la data de 21 mai 2012 a fost începută urmărirea penală şi faţă de B.P.D., T.F. şi M.G., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 264 C. pen.

După ce inculpatului P.I.I. i s-a adus la cunoştinţă învinuirea (28 mai 2012), s-a deplasat la locuinţa lui I.D. în două rânduri (aspect recunoscut în declaraţii de ambii).

Scopul acestor întâlniri a fost ca inculpatul P.I.I. să se asigure de faptul că I.D. nu va declara nimic în ceea ce îl priveşte în faţa organelor de urmărire penală şi a-i da eventualele garanţii că situaţia nu este atât de gravă.

Iniţial, I.D. nu a declarat adevărul cu privire la săvârşirea faptei de constituire a unui grup infracţional organizat şi furtul conductelor, cât şi cu privire la implicarea inculpatului P.I.I., explicaţia pentru acest comportament fiind dată în momentul efectuării denunţului.

În urma acestui denunţ, în baza autorizaţiei emisă de Curtea de Apel Bucureşti la data de 14 noiembrie 2012, a fost înregistrată audio-video convorbirea dintre denunţătorul I.D. şi inculpatul P.I.I., ce a avut loc la data de 22 noiembrie 2012.

În urma întâlnirilor anterioare (aşa cum s-a arătat mai sus), inculpatul P.I.I. i-a adus la cunoştinţă denunţătorului că dacă are nevoie de el îl poate găsi la Hotel R.G. din Bucureşti, unde acesta locuieşte.

Întâlnirea dintre denunţător şi inculpat a avut loc la data de 22 noiembrie 2012 în incinta acestui hotel.

Denunţătorul I.D. a susţinut că inculpatul le-a promis protecţie faţă de eventualele probleme cu autorităţile şi în consecinţă acesta a apelat la ajutorul acestuia, avându-se în vedere faptul că erau cercetaţi de poliţie.

În acest sens, denunţătorul i-a prezentat inculpatului P.I.I. poziţia unora dintre participanţii la săvârşirea furtului de conducte, în sensul că aceştia ar dori sprijin material pentru a-şi putea angaja un apărător (denunţătorul a susţinut că astfel a dorit să-şi recupereze suma de 20.000 RON ce i-a dat inculpatului, ca mită).

Analizând întreaga discuţie, urmare a acestei întâlniri, s-a reţinut că se poate concluziona fără nici un dubiu că inculpatul P.I.I. a căutat să-l convingă pe denunţător că situaţia nu este aşa gravă, precum pare şi a încercat să se asigure că toate persoanele care ar fi putut, într-un fel sau altul, să declare în legătură cu participaţia sa la săvârşirea faptei, să ascundă adevărul.

Astfel, inculpatul P.I.I. a încercat să-l liniştească pe I.D., spunându-i că instanţa de judecată nu are cum să dispună arestarea preventivă a acestuia, deoarece prejudiciul nu a fost încă stabilit cu exactitate, iar în situaţia când se va stabili, el va asigura recuperarea acestuia.

Inculpatului P.I.I. îi era teamă că denunţătorul I.D., în mod deosebit, cât şi celelalte persoane implicate, să nu declare nimic în ceea ce priveşte contribuţia sa la săvârşirea faptei.

În acest sens, inculpatul P.I.I. i-a dat cu această ocazie denunţătorului suma de 2.000 euro, pentru a fi înmânaţi de către acesta din urmă celorlalte persoane care ar fi „ameninţat” cu declararea adevărului în faţa organelor de urmărire penală.

S-a mai reţinut că, pe tot parcursul discuţiei, inculpatul P.I.I. a încercat să se asigure pe de o parte că denunţătorul nu a declarat nimic în ceea ce-l priveşte [„Te-a întrebat (procurorul) de mine? (...) Spune-mi sincer, ai zis sau n-ai zis? (...) cred că ai fost sincer şi n-ai declarat ceva pe acolo” şi pe de altă parte să se asigure că şi ceilalţi nu vor declara nimic care să-l acuze].

Inculpatul P.I.I. a încercat să-l determine pe denunţător să ia fapta asupra sa, să-i mintă pe ceilalţi participanţi la săvârşirea faptei în sensul că banii cu care a contribuit fiecare nu au ajuns la acesta, că i-a oprit denunţătorul în interes personal.

La momentul când denunţătorul întreabă: „Deci eu să nu spun nici un gram că banii ăia au ajuns la dumneata”, inculpatul P.I.I. răspunde „Exact!”.

Inculpatul P.I.I. i-a dat garanţii denunţătorului că prejudiciul în urma sustragerii conductelor este redus şi că el personal se va ocupa de recuperarea acestuia.

Procurorul a arătat că o problemă asupra căreia a insistat inculpatul P.I.I. a fost schimbarea declaraţiei denunţătorului I.D. în ceea ce priveşte obiectul contractului depus la Primăria D.

Astfel, inculpatul P.I.I. a încercat să-l determine pe acesta să declare că în cursul lunii noiembrie 2010, când s-au întâlnit la biroul din cadrul I.P.J. Giurgiu, nu a fost vorba de o lucrare de dezafectare conductă aparţinând SC P. SA ci pentru introducerea unor conducte noi, pentru reţeaua de gaze pe teritoriul comunei D.

Inculpatul P.I.I. a spus: „Mi-ai spus mie c-ai scos conducta de la SC P. SRL (...) mi-ai spus mie la birou, deci faci aici neapărat o completare, spui aşa: „Domne, eu i-am spus, da, că urmează să bag, scopul meu este să bag gaze” (inculpatul P.I.I. a încercat astfel să nu se facă legătura între lucrarea de la D. şi nerespectarea dispoziţiei I.G.P.R.).

Inculpatul P.I.I. a insistat asupra denunţătorului ca la următoarea declaraţie să nu spună adevărul în ceea ce-l priveşte, iar când denunţătorul spune: „Nu-i spun domne că ţi-am dat bani, domne! (...). Cum să spun că ţi-am dat bani?”, inculpatul P.I.I. nu neagă nici un moment o asemenea stare de fapt şi nu se arată revoltat că denunţătorul poate să susţină aşa ceva.

Inculpatul P.I.I. a întrebat de unde ştiu celelalte persoane implicate, de bani, atâta timp cât înţelegerea privind acest aspect a fost doar între ei doi, însă I.D. i-a explicat că ceilalţi cunosc acest aspect pentru că ei au contribuit fiecare, cu câte o sumă de bani, iar el după ce i-a strâns de la toţi le-a spus că banii vor ajunge la inculpat; acesta îi pretinde denunţătorului să le spună celorlalţi participanţi la săvârşirea faptei că la el nu a ajuns nici o sumă de bani „Băi, la omul ăsta n-a ajuns absolut nimic”., „(...) nu i-am dat omului ăsta nimic, doamne, eu n-am vorbit aşa ceva cu el”.

Referitor la discuţia telefonică din 26 noiembrie 2010, s-a reţinut că inculpatul P.I.I. a încercat să-l determine pe I.D. să îi înveţe pe ceilalţi să declare în aşa fel încât să găsească o explicaţie „Domne, am vorbit şi noi aşa să ne aflăm în treabă”.

La data de 26 noiembrie 2012, cei doi s-au întâlnit iar, însă de această dată inculpatul P.I.I. a avut suspiciuni faţă de comportamentul denunţătorului, a încercat să verifice dacă acesta are tehnică de înregistrat asupra sa, şi a refuzat orice discuţie legată de cauză.

Prin rechizitoriu, s-a arătat că inculpatul P.I.I. nu a recunoscut săvârşirea faptelor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12 aprilie 2013.

Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, ansamblul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, a constatat că se menţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea reţinută în rechizitoriul nr. 46/D/P/2011 din 4 martie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Giurgiu, pe care şi-a însuşit-o.

La data de 10 mai 2013, în conformitate cu dispoziţiile prev. de art. 300 alin. (1) C. proc. pen. anterior, s-a constatat regularitatea actului de sesizare a instanţei.

Cu ocazia cercetării judecătoreşti au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţia inculpatului P.I.I. au fost audiaţi martorii din acte: M.G., I.D., I.M., B.D.P., M.I., R.C.G. şi M.M.I.

De asemenea, la dosarul cauzei, a fost depusă transcrierea înregistrărilor telefonice astfel cum ele au rezultat din procesul-verbal din 17 februarie 2002. A fost audiat, de asemenea, martorul I.D.C. (martor propus de către inculpat).

La cercetarea judecătorească, s-a constatat că inculpatul P.I.I., în declaraţia dată, a precizat că îşi menţine în integralitate declaraţiile date la urmărirea penală.

Curtea i-a pus în vedere inculpatului dacă înţelege să beneficieze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. anterior, privind procedura simplificată a cercetării judecătoreşti, însă răspunsul său a fost unul negativ.

Curtea a reţinut că inculpatul P.I.I., comisar şef de poliţie şi având în cadrul I.P.J. Giurgiu funcţia de inspector şef adjunct a sprijinit un grup infracţional organizat care se ocupa cu furtul de conducte dezafectate, aparţinând SC P. SA, care tranzitau comuna D.

Curtea a statuat că, în cursul anului 2010, atât pe raza judeţului Argeş, cât şi Prahova, s-au descoperit persoane fizice care sustrăgeau conducte dezafectate, prin decopertarea solului aparţinând SC P. SA şi, pentru a da o aparenţă de legalitate activităţii lot ilicite, uzitau de contracte prestări servicii false încheiate între unele societăţi comerciale şi SC P. SA.

Din acest motiv, la data de 14 septembrie 2010, I.G.P.R., Direcţia de Ordine Publică a avertizat printr-o dispoziţie inspectoratele de poliţie judeţene, deci şi cel din Giurgiu, despre modalitatea de operare privind sustragerea conductelor dezafectate. Conducerea fiecărui inspectorat de poliţie judeţeană avea obligaţia să anunţe pe şefii posturilor de poliţie comunale pentru a informa autorităţile comunale ce aveau respectiva responsabilitate, pentru ca în eventualitatea în care ar fi fost contactate de administratorii ori patronii unor astfel de societăţi care să scoată din pământ conductele, chiar dacă erau dezafectate, să anunţe pe ofiţerul responsabil cu acest domeniu din cadrul Serviciului de ordine Publică G.

S-a mai constatat că, la I.P.J. Giurgiu, Serviciul de Ordine Publică, împuternicit, pe baza dispoziţiei era M.G., aşa cum rezultă din declaraţia sa, coroborată şi cu declaraţiile celorlalţi martori din acte, care a încunoştinţat atât pe Primarul comunei D., martorul din acte M.I., cât şi pe ajutorul de post al comunei D., agentul R.C.G., despre dispoziţia I.G.P.R.-ului.

S-a mai reţinut că, la data de 8 noiembrie 2010, denunţătorul I.D. s-a prezentat la Primăria din comuna D., având asupra sa: un contract de execuţie de lucrări din 15 septembrie 2010, încheiat între SC M. SRL şi SC P. SA; un certificat de urbanism, o adresă a SC M. SRL, către Primăria D., prin care aducea la cunoştinţă Primarului că urmează să înceapă lucrări de dezafectare a tronsonului de conductă a SC P. SA ce tranzita comuna D.

S-a mai arătat că aceste acte au fost prezentate în xerox şi înregistrate la Primăria comunei D. din 8 noiembrie 2010.

Curtea a mai reţinut că, din declaraţia martorului M.I., Primarul comunei, rezultă că acesta a adus la cunoştinţă ofiţerului ce răspundea de această activitate din cadrul Postului de Poliţie D. adresa depusă de SC M. SRL şi tot el a precizat că atât inspectorul şef adjunct al I.P.J. Giurgiu, cât şi comisarul şef P.I.I. s-au prezentat la primărie şi i-au adus la cunoştinţă că reprezentanţii respectivei firme urmează să înceapă lucrările de dezafectare a conductei, iar în situaţia în care ar fi apărut probleme cu proprietarii terenurilor, acesta (Primarul) trebuia să sprijine poliţia.

Martorul a mai precizat că, inculpatul P.I.I. i-a menţionat că persoanele care se ocupă cu dezafectarea conductei sunt „în regulă”, fiind deţinători legali ai dreptului de a dezafecta conducta aparţinând SC P. SA.

Totodată, Curtea a mai constatat că inculpatul P.I.I., în calitate de comisar şef, ar fi trebuit să meargă la Postul de Poliţie şi să-l înştiinţeze pe şeful de post, martorul B.D.P., el a mers la Primarul comunei, iar primarul a aflat de la acesta, motiv pentru care l-a sunat pe inculpat şi, din discuţiile purtate, a rezultat că Primarul l-a informat corect în legătură cu respectiva firmă.

De asemenea, s-a mai reţinut că inculpatul, prin modul în care a acţionat, le-a creat convingerea poliţiştilor de la Postul de Poliţie D. că totul este legal şi, astfel, aceştia nu au mai reacţionat în sensul de a verifica actele şi persoanele care lucrau în zona respectivă.

Tot din probatoriul administrat în cursul procesului penal, Curtea a constatat că, la data de 8 noiembrie 2010, I.D. (denunţătorul), împreună cu alte persoane au început activitatea de decopertare a solului, de dezgropare şi tăiere a conductelor şi, apoi, sustragerea acestora.

Tot în considerente, Curtea a reţinut că activitatea acestora a continuat până în data de 26 noiembrie 2010, când, la sesizarea unor ofiţeri din cadrul Serviciului de ordine publică Ploieşti au sesizat pe cel din cadrul I.P.J. Giurgiu, situaţie în care, la aceeaşi dată, M.G., inspector principal, împreună cu martorul T.F. s-au deplasat în comuna D. şi, împreună cu şeful postului de poliţie de aici (martorul B.D.P.) au surprins în flagrant persoanele care decopertau solul şi, prin dislocare, încercau să sustragă conducta.

S-a încheiat un proces verbal de cercetare la faţa locului, fără a fi precizate persoanele care lucrau efectiv.

La aceeaşi dată, în jurul orelor 20:30, inculpatul P.I.I. l-a apelat telefonic pe şeful de post al comunei şi i-a precizat că a verificat personal contractul de prestări servicii şi că este legal, aşa încât lucrările vor continua a doua zi.

Ulterior, s-au făcut cercetări, au fost identificate persoanele care lucrau: I.D., I.M., I.D.C., V.N., B.M., S.C., C.C.M., iar cel care a depus actele false la Primăria comunei D. a fost chiar denunţătorul I.D. care a şi finanţat activităţile ilicite coordonând întreaga activitate infracţională.

Curtea a mai reţinut că, din convorbirile telefonice, a rezultat că inculpatul avea cunoştinţă că actele nu erau întocmite legal şi că, pe teritoriul comunei D., conductele erau sustrase, neexistând nici un contract de prestări servicii cu SC P. SA. Banii care se încasau din vânzarea acestor conducte se împărţeau între muncitori, denunţător şi inculpat, care de altfel, a recunoscut că a primit în total suma de 20.000 RON de la denunţătorul I.D., în două rânduri (12.000 RON şi respectiv 8.000 RON).

Tot cu privire la situaţia de fapt, Curtea a reţinut că, la data de 29 noiembrie 2010, respectiva grupare infracţională s-a deplasat în comuna D. şi au continuat să sustragă conducte, însă poliţia a intervenit prompt, fiind informaţi de către I.P.J. Prahova şi dosarul deja format a fost înregistrat din dispoziţia inculpatului P.I.I., la Poliţia municipiului Giurgiu, Biroul Poliţiei Rurale şi repartizat pentru a efectua cercetări penale subinspectorului de poliţie judiciară M.M.I.

Toţi membrii grupării au luat cunoştinţă că sunt cercetaţi penal, urmând a fi audiaţi.

S-a reţinut că denunţătorul I.D. l-a apelat pe inculpatul P.I.I., astfel cum a declarat, solicitându-i să stopeze cercetările. Inculpatul l-a asigurat că aşa va face şi într-o întâlnire ad-hoc cu subinspectorul M.M.I. care avea dosarul în lucru, i-a atras atenţia spunându-i: „că atunci când vreau să mă mai ocup de acest dosar, să iau legătura cu dumnealui, întrucât acest dosar nu constituie o prioritate.”

Totodată, Curtea a constatat că, la data de 27 aprilie 2012 a început urmărirea penală împotriva lui I.D., I.D.G., C.D., V.N., B.M., C.C.M., B.F., V.C.M., C.G.C., S.C. S-au extins cercetările şi s-a început urmărirea penală faţă de I.M., I.D.C. şi V.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 208-art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) C. pen., iar la data de 21 mai 2012, faţă de învinuiţii B.P.D., T.F. şi M.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 264 C. pen. şi la 28 mai 2012 împotriva lui P.I.I.

Inculpatul s-a deplasat la locuinţa denunţătorului I.D., de două ori, astfel cum recunosc cei doi în declaraţiile lor, cu scopul de a se asigura că I.D. nu va declara nimic în ceea ce îl priveşte şi a-i garanta în acelaşi timp că situaţia nu este gravă.

În opinia instanţei de fond, încă de la început, inculpatul cunoştea faptul că actele prezentate de către denunţătorul I.D. sunt false, chiar i-a spus acest lucru, însă a zis să lucreze în continuare, asigurându-l că niciun poliţist nu-l va deranja, însă pentru serviciul ce îl făcea, denunţătorul a precizat că inculpatul i-a pretins ca din contravaloarea conductei vândute, 2/3 să-i revină lui.

În denunţul său, I.D. a precizat că a fost avertizat de către inculpat că este posibil să fie arestat, pentru a fi determinat să declare în legătură cu participarea lui la săvârşirea faptei şi sfătuit, în acelaşi timp, să nu cedeze.

Inculpatul deşi l-a asigurat pe denunţător că totul se va rezolva favorabil, totuşi, a înţeles că fiecare este pe cont propriu, că va fi arestat şi urmare a acestui motiv determinant, la data de 14 noiembrie 2012, în baza unei autorizaţii emisă de Curtea de Apel Bucureşti, a fost înregistrată audio-video convorbirea dintre denunţătorul I.D. şi primul (inc. P.I.I.) ce a avut loc la data de 22 noiembrie 2012.

S-a constatat că, din această convorbire, ce a avut loc în incinta Hotelului R.G. Bucureşti, a rezultat că denunţătorul i-a prezentat poziţia unor participanţi la furtul de conductă şi că acum se află în situaţia de a fi sprijiniţi material pentru a putea angaja un apărător, astfel dorind să-şi recupereze cei 20.000 RON, daţi drept mită, inculpatul încercând să-l liniştească, că situaţia nu este chiar aşa de gravă, sens în care, inculpatul i-a dat denunţătorului 2.000 euro, pentru a-i da celorlalţi care ameninţau cu declararea adevărului în faţa organelor de urmărire penală.

Curtea a mai reţinut că, tot din discuţii, rezultă că inculpatul voia să se asigure dacă denunţătorul a declarat ceva împotriva sa „Te-a întrebat ceva de mine? Spune-mi sincer ai zis sau n-ai zis?”, determinându-l să ia fapta asupra sa, să-i mintă pe ceilalţi participanţi la săvârşirea faptei, în sensul că banii cu care a contribuit fiecare nu au ajuns la acesta, ci i-a oprit denunţătorul în interes personal.

De asemenea, instanţa a reţinut că la momentul când denunţătorul întreabă: „Deci eu să nu spun nici un gram că banii ăia au ajuns la dumneata”, inculpatul P.I.I. răspunde „Exact!”.

Inculpatul P.I.I. i-a dat garanţii denunţătorului că prejudiciul în urma sustragerii conductelor este redus şi că el personal se va ocupa de recuperarea acestuia.

Prima instanţă a mai arătat că o problemă asupra căruia a insistat inculpatul P.I.I. a fost schimbarea declaraţiei denunţătorului I.D. în ceea ce priveşte obiectul contractului depus la Primăria D.

Astfel, inculpatul P.I.I. încearcă să-l determine pe acesta să declare că în cursul lunii noiembrie 2010, când s-au întâlnit la biroul din cadrul I.P.J. Giurgiu, nu a fost vorba de o lucrare de dezafectare conductă aparţinând SC P. SA ci pentru introducerea unor conducte noi, pentru reţeaua de gaze pe teritoriul comunei D.

S-a reţinut că inculpatul P.I.I. a spus: „Mi-ai spus mie c-ai scos conducta de la SC P. SA (...) mi-ai spus mie la birou, deci faci aici neapărat o completare, spui aşa: Domne, eu i-am spus, da, că urmează să bag, scopul meu este să bag gaze” (inculpatul P.I.I. încearcă astfel să nu se facă legătura între lucrarea de la D. şi nerespectarea dispoziţiei I.G.P.R.).

Prin sentinţă s-a arătat că inculpatul P.I.I. a insistat asupra denunţătorului ca la următoarea declaraţie să nu spună adevărul în ceea ce-l priveşte, iar când denunţătorul spune: „Nu-i spun domne că ţi-am dat bani, domne! (...) Cum să spun că ţi-am dat bani?”, inculpatul P.I.I. nu neagă nici un moment o asemenea stare de fapt şi nu se arată revoltat că denunţătorul poate să susţină aşa ceva.

Inculpatul P.I.I. a întrebat de unde ştiu celelalte persoane implicate, de bani, atâta timp cât înţelegerea privind acest aspect a fost doar între ei doi, însă I.D. i-a explicat că ceilalţi cunosc acest aspect pentru că ei au contribuit fiecare, cu câte o sumă de bani, iar el după ce i-a strâns de la toţi le-a spus că banii vor ajunge la inculpat; acesta îi pretinde denunţătorului să le spună celorlalţi participanţi la săvârşirea faptei că la el nu a ajuns nici o sumă de bani „Băi, la omul ăsta n-a ajuns absolut nimic”, „(...) nu i-am dat omului ăsta nimic, doamne, eu n-am vorbit aşa ceva cu el”.

Referitor la discuţia telefonică din 26 noiembrie 2010, inculpatul P.I.I. a încercat să-l determine pe I.D. să îi înveţe pe ceilalţi să declare în aşa fel încât să găsească o explicaţie „Domne, am vorbit şi noi aşa să ne aflăm în treabă”.

Din analiza situaţiei de fapt, instanţa de fond a reţinut că inculpatul P.I.I. nu a recunoscut săvârşirea faptelor, a arătat că pe denunţător l-a văzut în Târgovişte, în luna iulie sau august 2010, la o terasă, însă nu a stat de vorbă cu el şi nici nu a schimbat numere de telefon. A mai precizat că l-a contactat pe I.D., în 2012, când a fost chemat la parchet.

A fost căutat la Hotel R.G. de către denunţător şi scopul acestuia a fost să-i ceară o sumă de bani şi a acceptat să-i dea suma de bani, din motive umanitare pentru că i-a zis că fratele său şi o altă persoană sunt împotriva sa şi că sunt săraci.

Inculpatul a precizat că, în perioada respectivă trecea printr-o situaţie familială deosebită, soţia operată de 4 ori, la Spitalul B. şi locuia la respectivul hotel, pentru a fi aproape de ea.

Din declaraţia Primarului comunei D. şi a denunţătorului, Curtea a apreciat că rezultă că inculpatul cunoştea că respectiva lucrare consta în dezafectarea conductelor aparţinând SC P. SA şi nu pentru introducerea de gaze, pe de o parte, iar pe de altă parte, cunoştea că respectivul contract de prestări servicii încheiat cu SC P. SA era expirat din 2007.

Totodată, Curtea a constatat că, din probele administrate a rezultat şi faptul că inculpatul P.I.I., deşi cunoştea conţinutul dispoziţiei I.G.P.R., în care se preciza modul de operare al grupărilor infracţionale, precum şi măsurile ce trebuiau luate, acesta a rămas în pasivitate, în sensul că nu a întreprins vreo activitate pentru identificarea şi tragerea la răspundere a vinovaţilor, dar le-a spus Primarului comunei D. şi şefului de post din comună, chiar asigurându-i că respectivul contract este legal, că a verificat personal contractul încheiat între SC M. SRL şi SC P. SA. Pentru aceste servicii, a primit suma totală de 20.000 RON (în două tranşe) şi de aceea poliţia îi păzea.

S-a mai reţinut că, în susţinerea inculpatului, scopul întâlnirilor cu denunţătorul I.D. a fost acela de afla „cine a fost persoana care i-a înmânat contractul de prestări servicii şi cine se află în spatele acestei afaceri”, însă, din înregistrările efectuate în urma întâlnirilor din 22 noiembrie 2012 şi 26 noiembrie 2012, acesta nu a adus în discuţie intenţiile sale, aşadar, în opinia instanţei de fond, motivarea sa este nejustificată, nesusţinută de probele din dosar, urmând a fi înlăturate, iar înregistrările coroborate cu celelalte mijloace de probă stabilesc cert vinovăţia inculpatului.

În motivarea sa, Curtea a constatat că faptele inculpatului au fost dovedite cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare din oficiu al B.C.C.O. Bucureşti, S.C.C.O. Giurgiu; denunţul şi declaraţiile numitului I.D.; declaraţiile inculpatului P.I.I.; declaraţiile martorilor: M.I., I.M., B.D.P., M.M.I., R.C.G., M.G.; procese-verbale de confruntare dintre inculpatul P.I.I. cu B.D.P. şi M.I., dispoziţia; adresa din 31 ianuarie 2011 a SC P. SA Ploieşti; înregistrările audio-video efectuate în baza autorizaţiei din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, aflate pe suporţi (procese-verbale de redare a acestor convorbiri); adresa SC M. SRL, către Primăria D. prin care se aducea la cunoştinţă că urmează să înceapă lucrările de dezafectare a tronsonului de conductă aparţinând SC P. SA ce tranzita comuna D.; contract de execuţie de lucrări din 15 septembrie 2010, încheiat între SC P. SA şi SC M. SRL; certificat de urbanism din anul 2010.

Curtea a mai reţinut că inculpatul, începând cu data de 22 noiembrie 2007, a îndeplinit funcţia de adjunct al şefului I.P.J. Giurgiu, cu grad profesional de comisar şef de poliţie, fiind desemnat organ de cercetare al poliţiei judiciare conform avizului din 2007.

De asemenea, s-a mai constatat că, potrivit fişei postului, acesta avea atribuţii de control, îndrumare, coordonare şi răspundere faţă de întreaga activitate a structurilor de poliţie pe care le coordona, printre care şi Serviciul de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Giurgiu

Deopotrivă, s-a mai constatat că, prin rechizitoriul parchetului s-a reţinut, în drept, că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Curtea a schimbat însă încadrarea juridică în baza art. 334 C. proc. pen., având în vedere şi cererea formulată de reprezentantul parchetului care, în raport de adresa, din care rezultă că acesta a fost desemnat organ de cercetare al poliţiei judiciare, conform avizului din 2007, având şi atribuţii de cercetare şi urmărire a infracţiunilor, încadrarea corespunzătoare era aceea prev.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Aşadar, Curtea a schimbat încadrarea juridică a faptelor, în baza art. 334 C. proc. pen. din art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, în opinia Curţii, probele administrate au relevat faptul că inculpatul a pretins de la denunţător, în mod direct, diferite sume de bani.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că, în cauză, sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, rezultând clar scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, Curtea a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv partea generală a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială, gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea de săvârşire, respectiv forma continuată, circumstanţele care agravează sau atenuează răspunderea penală, în raport şi cu faptul că, până la data săvârşirii faptei, acesta nu a avut nici un fel de sancţiuni penale, disciplinare.

Deopotrivă, Curtea a avut în vedere că inculpatul a avut, în raport cu cazierul său judiciar, o conduită bună în societate anterior săvârşirii faptelor, chiar dacă poziţia sa procesuală a fost una de negare, totuşi, s-a analizat şi situaţia familială a acestuia, determinată de internări şi intervenţii chirurgicale repetate, privind pe soţia sa care l-a vulnerabilizat şi, în final, ducând la săvârşirea faptelor reţinute de instanţă.

S-a apreciat că, în cauză, se pot reţine în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen., fiindu-i coborâtă pedeapsa, conform art. 76 lit. b) C. pen., până la un cuantum care să asigure realizarea scopului preventiv educativ prev. de art. 52 C. pen., nejustificându-se executarea respectivei pedepse în regim de detenţie.

Cât priveşte solicitarea inculpatului de a fi achitat, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior, Curtea a apreciat că această cerere este neîntemeiată, probele administrate dovedind indubitabil vinovăţia inculpatului.

De asemenea, Curtea a mai reţinut că alăturarea unei infracţiuni de corupţie uneia specifice D.I.I.C.O.T., nu echivalează cu o nerespectare a competenţei materiale, întrucât această infracţiune de corupţie nu a constituit scopul pentru grupul organizat care avea ca sarcină săvârşirea infracţiunii contra patrimoniului.

Faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, Curtea a apreciat că se impune şi aplicarea pedepsei complementare, prev. de art. 65 C. pen., rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, precum şi aplicarea unei pedepse accesorii, conform dispoziţiilor prev. de art. 71 C. pen. interzicând inculpatului pe durata executării pedepsei aplicate, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În stabilirea pedepsei accesorii şi a celei complementare, Curtea a avut în vedere decizia nr. 74/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, precum şi principiile stabilite pe cale jurisprudenţială de C.E.D.O. (Sabou şi Pârcălab contra României, Hirst contra Marii Britanii), apreciind în concret necesitatea complinirii funcţiei de constrângere specifice pedepsei privative de libertate, cu necesitatea îndepărtării inculpatului de la activităţile care presupun încrederea publică ori exerciţiul autorităţii de stat.

S-a constatat, de asemenea, că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 86¹C. pen., respectiv, pedeapsa aplicată fiind închisoarea de câte 3 ani, pentru fiecare din cele două infracţiuni, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, acesta nemaifiind condamnat anterior, necunoscut cu antecedente penale şi, în raport de comportamentul său anterior săvârşirii faptelor, s-a apreciat că sunt suficiente elemente care să conducă la ideea conform căreia sunt perspective de reintegrare în societate, pronunţarea unei soluţii de condamnare considerându-se că reprezintă un serios avertisment pentru acesta, chiar şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie.

Împotriva sentinţei penale nr. 48 din 22 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. şi inculpatul P.I.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei, în esenţă, parchetul a arătat că hotărârea atacată este netemeinică întrucât aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, ca formă de executare a acesteia, fiind considerată ineficientă, având în vedere mai multe elemente care particularizează persoana inculpatului şi faptele săvârşite.

De asemenea, s-a arătat că, deşi instanţa se referă la internările şi intervenţiile chirurgicale repetate ale soţiei inculpatului, ca şi împrejurări circumstanţiale atenuante, din actele medicale depuse la dosarul cauzei rezultă că internările şi intervenţiile chirurgicale privesc perioada ulterioară săvârşirii faptelor ce fac obiectul prezentului dosar, respectiv noiembrie 2010, fiind exclusă aşadar vulnerabilizarea inculpatului din această cauză şi săvârşirea faptelor pe fondul situaţiei familiale.

Totodată, s-a mai susţinut că, în procesul de individualizare a modalităţii de executare a pedepsei, instanţa de fond a ignorat o serie de elemente care dau măsura gravităţii faptelor şi a posibilităţilor de reinserţie socială a inculpatului, fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate.

Motivele de apel au fost susţinute cu prilejul dezbaterii în fond a apelului, când procurorul a mai învederat că se impune ridicarea sechestrului asigurător instituit în cauză ca urmare a îndeplinirii scopului urmărit prin recuperarea sumei de bani ce a făcut obiectul măsurii confiscării speciale.

Apelantul inculpat P.I.I., prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei, a arătat, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile privind latura subiectivă a infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, întrucât nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau a mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membri săi astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 în forma anterioară datei de 1 februarie 2014.

Cu privire la infracţiunea de luare de mită, apărarea a arătat că aceasta a fost reţinută ca fiind comisă în mod continuat prin săvârşirea a două acte materiale. Apărarea a apreciat că este discutabil dacă infracţiunea de luare de mită, o infracţiune de consumare anticipată, poate îmbrăca forma continuată în ipoteza descrisă în rechizitoriu în cauza de faţă. A considerat că nu se poate reţine forma continuată a infracţiunii de luare de mită dacă s-a realizat o înţelegere între cei implicaţi într-o astfel de faptă când înţelegerea a intervenit cu privire la toată contraprestaţia convenită.

În opinia apărării, consumarea infracţiunii intervine la momentul în care a avut loc înţelegerea, împrejurarea că avantajele cu privire la care s-a convenit iniţial au fost remise în tranşe succesive, aşa cum s-a indus ideea în cauza de faţă, nu influenţează caracterul de infracţiune simplă al acesteia. Astfel, s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prin săvârşirea a două acte materiale.

Motivele de apel au fost susţinute cu prilejul dezbaterii în fond a apelului.

Examinând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel invocate de către Parchet şi inculpatul P.I.I., cât şi din oficiu în limitele efectului devolutiv, Înalta Curte constată următoarele:

Instanţa de control judiciar constată că situaţia de fapt a fost stabilită în concordanţă cu probele administrate, iar încadrarea juridică dată faptelor săvârşite a fost corectă, astfel că faptele inculpatului P.I.I. care, având gradul profesional de comisar şef de poliţie şi funcţia de inspector şef adjunct în cadrul I.P.J. Giurgiu, a sprijinit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, prin sustragerea conductelor aparţinând SC P. SA, ce tranzitau comuna D., iar pentru acest serviciu inculpatul a primit de la denunţătorul I.D. suma total de 20.000 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., astfel cum au fost reţinute de către instanţa de fond.

Situaţia de fapt rezultă din examinarea coroborată a conţinutului mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti în primă instanţă, respectiv procesul verbal de sesizare din oficiu al B.C.C.O. Bucureşti, S.C.C.O. Giurgiu; denunţul şi declaraţiile numitului I.D.; declaraţiile martorilor M.I., I.M., B.I.P., M.M.I., R.C.G., M.G.; procesele-verbale de confruntare; înregistrările audio-video efectuate în cauză; declaraţiile inculpatului P.I.I., astfel că prima instanţă a reţinut în mod corect faptele şi vinovăţia inculpatului şi a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legii penale.

Privitor la critica formulată de către inculpat în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 sub aspectul laturii obiective şi subiective, Înalta Curte notează că latura obiectivă se realizează prin sprijinirea sub orice formă a unui asemenea grup, iar sub aspect subiectiv, este necesar ca inculpatul să cunoască existenţa unui asemenea grup, fără însă a fi necesar să cunoască toţi membrii acestuia, modul de organizare sau responsabilitate a membrilor grupului.

În urma examinării probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte consideră că sunt suficiente probe care să conducă, fără dubiu, la concluzia că inculpatul avea cunoştinţă de activitatea infracţională desfăşurată de alte persoane care făceau parte din grupul infracţional organizat, activitate ce consta în decopertarea solului, dezgroparea şi tăierea conductelor şi sustragerea acestora, aspecte ce demonstrează fără dubiu vinovăţia acestuia.

Dispoziţia I.G.P.R. a fost repartizată inculpatului P.I.I., pentru rezolvare, de către inspectorul şef al I.P.J. Giurgiu, iar prin rezoluţia personală a repartizat-o lucrătorilor din subordine.

Declaraţia martorului M.I. se coroborează cu cea a Primarului comunei D. cât şi cu declaraţia denunţătorului I.D., rezultând că inculpatul P.I.I. avea cunoştinţă că lucrarea SC M. SRL constă în dezafectarea conductelor aparţinând SC P. SA şi nu în introducerea conductelor de gaze.

Tocmai de aceea, la data de 22 noiembrie 2012, inculpatul P.I.I. a încercat să-l convingă pe denunţătorul I.D. să declare că, la prima întâlnire, acesta i-ar fi spus că este vorba de o lucrare pentru gaze şi nu pentru dezafectarea conductelor SC P. SA.

În sensul celor enunţate este şi dispoziţia I.G.P.R. care preciza clar modul de operare al grupărilor infracţionale şi măsurile ce ar fi trebuit a fi luate.

Prin urmare, este dovedit că inculpatul P.I.I. nu a întreprins nicio activitate pentru identificarea şi tragerea la răspundere a vinovaţilor şi a intervenit la Primarul comunei D. şi B.D.P. pentru a nu interveni în nici un fel în activitatea SC M. SRL.

O dovadă în plus a intenţiei cu care a acţionat inculpatul şi a sprijinirii grupului infracţional organizat este că, la data de 26 noiembrie 2010, inculpatul P.I.I., ştiind că pe raza comunei D. au fost surprinse mai multe persoane sustrăgând conductele SC P. SA, l-a apelat pe B.D.P. şi l-a asigurat încă o dată că există un contract legal cu SC M. SRL şi că a doua zi se va continua lucrarea, deşi era în concediu de odihnă.

Inculpatul P.I.I. a asigurat atât pe martorul M.I. cât şi pe B.D.P. că a verificat personal contractul de prestări servicii dintre SC M. SRL şi SC P. SA şi că nu sunt probleme, situaţie care a condus la inactivitatea Primăriei D. şi a Postului de Poliţie D.

Relevant este şi faptul că inculpatul P.I.I. a încercat să-l determine pe I.D. şi pe ceilalţi membrii ai grupului infracţional organizat să facă anumite depoziţii în faţa procurorului pentru a fi exonerat de răspundere penală.

În atare condiţii, Înalta Curte constată că este neîntemeiată critica inculpatului şi solicitarea sa de a fi achitat în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) C. proc. pen., fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, după cum în mod legal a considerat şi prima instanţă.

Referitor la critica vizând greşita încadrare juridică dată faptei în infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., în sensul că în mod greşit prima instanţă a reţinut forma continuată a infracţiunii de luare de mită, Înalta Curte constată că potrivit art. 41 alin. (2) C. pen. infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, flecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Ceea ce caracterizează infracţiunea continuată este existenta unei pluralităţi de fapte care, prezentând fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ar putea constitui tot atâtea infracţiuni autonome, însă acestea împreună alcătuiesc, prin voinţa legiuitorului, datorită unui element subiectiv comun, aflat la baza tuturor, o singură infracţiune, o formă specifică de unitate infracţională.

Prin urmare, la infracţiunea continuată distingem, pe de o parte, un moment al consumării, iar pe de altă parte un moment al epuizării. Momentul consumării infracţiunii continuate coincide cu momentul în care toate condiţiile cerute în cazul acestui tip de infracţiune sunt întrunite.

Astfel, prin examinarea coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză, este evident că inculpatul a avut, de la început, reprezentarea activităţii infracţionale pe care o va desfăşura, în aceste condiţii, toate faptele inculpatului ce prezintă, fiecare în parte, conţinutul infracţiunii de luare de mită, au fost săvârşite cu aceeaşi rezoluţie infracţională, astfel că, în sarcina acestuia, în mod legal s-a reţinut forma continuată a infracţiunii de luare de mită.

Înţelegerea care a existat a fost ca inculpatul să primească, de fiecare dată, 2/3 din valoarea conductelor furate şi valorificate, diferenţa de 1/3 revenind celorlalţi membrii ai grupului infracţional organizat, astfel că nu a existat o înţelegere iniţială pentru o sumă în cuantum de 20.000 RON, pe care, în fapt, inculpatul a primit-o în tranşe, în raport cu activitatea infracţională desfăşurată de sustragere conductelor.

Cât priveşte critica formulată de către Parchet privind greşita individualizare a pedepsei sub aspectul modalităţii de executare a acesteia, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată, întrucât prima instanţă de fond, în mod corect, a avut în vedere în operaţiunea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului P.I.I., criteriile generale de individualizare, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială, gradul de pericol social concret al faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, circumstanţele care agravează sau atenuează răspunderea penală, având în vedere şi circumstanţele personale, constând în lipsa antecedentelor penale, comportamentul bun al inculpatului până la momentul descoperirii faptelor, atât în familie, dar şi calitatea sa de inspector şef adjunct în cadrul I.P.J. Giurgiu.

Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod legal şi temeinic, a statuat că se poate asigura îndeplinirea scopului educativ, preventiv şi coercitiv al pedepsei, fără executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenţie, în funcţie de criteriile anterior menţionate.

O garanţie a atingerii scopului pedepsei o constituie şi termenul de încercare de 7 ani, pe perioada căruia inculpatul este supus unor măsuri de supraveghere, a căror nerespectare sau comitere a unei noi infracţiuni poate conduce la executarea pedepsei aplicate în această cauză.

Referitor la măsura confiscării speciale şi a măsurii asigurătorii instituite în cauză, se notează că, potrivit art. 19 din Legea nr. 78/2000, în cazul săvârşirii infracţiunilor la care se refera prezentul capitol, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, daca nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani, iar potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de luare de mită, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Pe de altă parte, însă, Înalta Curte constată că, prin recipisa de consemnare din data de 31 ianuarie 2014, adică ulterior pronunţării sentinţei apelate, inculpatul P.I.I. a consemnat la Banca C.E.C., Sucursala T. suma de 20.000 RON pe seama şi la dispoziţia instanţei Curţii de Apel Bucureşti.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va dispune înlăturarea dispoziţiei privind confiscarea de la inculpat a sumei de 20.000 RON, în folosul statului, în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, şi totodată, va înlătura dispoziţia privind instituirea, în baza art. 20 din Legea nr. 78/2000, a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului P.I.I., până la concurenţa sumei de 20.000 RON şi achitarea integrală a acesteia la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. şi de inculpatul P.I.I. împotriva sentinţei penale nr. 48 din 22 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va desfiinţa în parte sentinţa apelată şi, rejudecând, va înlătura dispoziţia privind confiscarea de la inculpat a sumei de 20.000 RON, în folosul statului, în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Va înlătura dispoziţia privind instituirea, în baza art. 20 din Legea nr. 78/2000, a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului P.I.I., până la concurenţa sumei de 20.000 RON şi achitarea integrală a acesteia la data rămânerii definitive a hotărârii.

Va constata că inculpatul P.I.I. a consemnat la Banca C.E.C., Sucursala T. suma de 20.000 RON cu recipisa de consemnare din data de 31 ianuarie 2014.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul P.I.I., în cuantum de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. şi de inculpatul P.I.I. împotriva sentinţei penale nr. 48 din 22 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi, rejudecând:

Înlătură dispoziţia privind confiscarea de la inculpat a sumei de 20.000 RON, în folosul statului, în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Înlătură dispoziţia privind instituirea, în baza art. 20 din Legea nr. 78/2000, a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului P.I.I., până la concurenţa sumei de 20.000 RON şi achitarea integrală a acesteia la data rămânerii definitive a hotărârii.

Constată că inculpatul P.I.I. a consemnat la Banca C.E.C., Sucursala T. suma de 20.000 RON cu recipisa de consemnare din data de 31 ianuarie 2014.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul P.I.I., în cuantum de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 32/2014. SECŢIA PENALĂ. Abuz în serviciu...		ICCJ. Decizia nr. 358/2014. SECŢIA PENALĂ. (Legea 161/2003... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 341/2014. SECŢIA PENALĂ. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Luare de mită (art. 254 C.p.). Apel