ICCJ. Decizia nr. 347/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 347/2014
Dosar nr. 1957/54/2010
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2014
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 90 din 14 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj în baza art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C.O.T. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
S-a făcut aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv din 05 mai 2010 la 25 ianuarie 2011.
S-a menţinut controlul judiciar instituit faţă de inculpat prin decizia penală nr. 245 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 510/1/2011 şi încheierile din 01 aprilie 2011 şi 17 iunie 2011 ale Curţii de Apel Cluj.
În baza art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.I. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
S-a făcut aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv din 05 mai 2010 la 21 martie 2011.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut faţă de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul M.I. a sumei de 6.000 euro în favoarea D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova.
S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit în cursul urmăririi penale asupra autoturismului marca V., proprietatea inculpatului M.I., până la recuperarea sumei de 6.000 euro.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit în cursul urmăririi penale asupra sumei de 1.935 RON ridicată de la inculpatul C.O.T., şi asupra sumei de 100 RON ridicată de la inculpatul M.I.
S-a constatat că în cursul urmăririi penale s-a ridicat de la inculpatul C.O.T. suma de 12.000 euro şi de la inculpatul M.I. suma de 7.000 euro, sumele fiind restituite D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova.
În baza art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul A.L., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 26 rap. la art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
S-a făcut aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv din 05 mai 2010 la 11 aprilie 2011.
S-a menţinut controlul judiciar instituit prin încheierea din 01 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj şi încheierea din 17 iunie 2011 a aceleiaşi instanţe.
S-a constatat că de la inculpatul A.L. s-a ridicat suma de 5.000 euro, fiind restituită D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova în cursul urmăririi penale.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra sumelor de 16.000 euro şi 10.000 RON ridicate de la inculpatul A.L. şi restituirea acestor sume către inculpat.
În baza art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul D.B. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
S-a făcut aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv din 07 iunie 2010 la 11 aprilie 2011.
S-a menţinut controlul judiciar instituit prin încheierea din 01 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj şi încheierea din 17 iunie 2011 a aceleiaşi instanţe.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul D.B. a sumei de 15.000 euro în favoarea D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova.
S-a menţinut sechestrul asigurător instituit în cursul urmăririi penale asupra autoturismului marca B., proprietatea inculpatului D.B. până la recuperarea sumei de 15.000 euro.
S-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 1.200 RON onorarii pentru apărătorii din oficiu ai inculpaţilor, sume ce se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei, după cum urmează: 400 RON onorariu integral pentru avocat P.L., 400 RON onorariu integral pentru avocat I.A., 200 RON onorariu parţial pentru avocat T.I. şi 200 RON onorariu parţial pentru avocat T.I.V.
Au fost obligaţi inculpaţii D.B. şi A.L. să plătească sumele de câte 210 RON martorului B.N. şi câte 140 RON martorei C.A. cheltuieli de judecată, respingând cererile de acordare a unor cheltuieli de judecată formulate de martorii C.D.V. şi N.R.G.
Au fost obligaţi inculpaţii să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare, după cum urmează:
- inculpaţii M.I. şi C.O.T., suma de câte 28.400 RON fiecare, din care câte 400 RON onorariu pentru avocat din oficiu;
- inculpaţii D.B. şi A.L., suma de câte 28.200 RON fiecare, din care câte 200 RON onorariu pentru avocat din oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova nr. 39/P din 28 iunie 2010, au fost trimişi în judecată inculpaţii:
- M.I., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- C.O.T., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- A.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. comb. cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 C. pen. comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
- D.B., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii C.O.T. şi M.I., în rechizitoriu s-a făcut precizarea că aceştia au facilitat tragerea la răspundere penală a inculpaţilor A.L. şi D.B. şi în consecinţă beneficiază de aplicarea disp. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.
În actul de acuzare s-a reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 09 martie 2010, denunţătorii S.S. şi D.C. au formulat din Penitenciarul Craiova denunţuri prin care arătau că inculpatul M.I. le-a pretins bani pentru a obţine cercetarea lor în stare de libertate, prevalându-se de relaţiile pe care le are cu judecătorii de la Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova.
Astfel, denunţătorul S.S. a precizat că, în cursul lunii septembrie 2009, în timp ce se afla în Arestul I.P.J. Dolj în stare de arest preventiv din 09 martie 2009, a fost vizitat de inculpatul M.I. - avocat în cadrul Baroului Olt - pe care îl cunoştea mai demult, şi care i-a propus să îl angajeze ca apărător ales, promiţându-i că, în schimbul sumei de 20.000 euro, va obţine cercetarea în stare de libertate, atât a sa, cât şi a celorlalţi coinculpaţi din dosarul în care acesta era cercetat, respectiv C.M. şi D.C., întrucât are influenţă atât la judecătorii de la Tribunalul Dolj, cât şi la judecătorii de la Curtea de Apel Craiova.
Aceleaşi aspecte le-a reiterat şi denunţătorul D.C., care a arătat că inculpatul M.I. i-a vizitat la Penitenciarul Craiova, ocazie cu care a precizat că, dacă ei şi coinculpatul C.M. îi vor da câte 1.000 euro fiecare (3.000 euro în total) cu titlu de onorariu, precum şi câte 6.000 euro (18.000 euro în total) pentru a-i da judecătorilor de la Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova va obţine judecarea lor în stare de libertate.
Denunţătorii i-au cerut timp de gândire şi i-au spus că nu deţin întreaga sumă, însă îl vor contacta telefonic ulterior.
S.S., C.M. şi D.C. au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. 418/P/2008 din 03 noiembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în final cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se că prin însuşirea unor identităţi false, au indus şi menţinut în eroare reprezentanţii mai multor societăţi comerciale, pe care i-au determinat să accepte relaţii comerciale şi să livreze mărfuri pentru care au emis file cec şi bilete la ordin fără acoperire. Prejudiciul cauzat de cei trei şi cu care părţile vătămate s-au constituit părţi civile în procesul penal a fost de 1.531.164,33 RON.
Dosarul nr. 418/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a fost înregistrat la Tribunalul Dolj în 05 noiembrie 2009, sub nr. 13367/63/2009, fiind repartizat spre soluţionare completului C1 directe, compus din judecătorul D.B., grefieră de şedinţă fiind din februarie 2010, martora Ţ.E.S.
Conform înţelegerii stabilite cu inculpatul M.I., denunţătorul S.S. l-a contactat telefonic pe acesta la data de 23 februarie 2010, astfel că inculpatul M.I. l-a vizitat la Penitenciarul Craiova în 24 februarie 2010 şi 04 martie 2010, ocazie cu care i-a precizat denunţătorului că el şi ceilalţi doi coinculpaţi îi vor da câte 1.000 euro fiecare (3.000 euro, în total), cu titlu de onorariu, precum şi câte 6.000 euro (18.000 euro, în total) pentru a-i da judecătorilor de la Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova şi, astfel, să obţină judecarea lor în stare de libertate.
Dând curs cererii inculpatului M.I., denunţătorul S.S., prin intermediul fiului său, S.O., i-a achitat inculpatului onorariul pretins, respectiv suma de 4.100 RON, conform chitanţei din 12 martie 2010. Cu această ocazie, inculpatul M.I. a întocmit contractul de asistenţă juridică din 12 martie 2010 pentru numiţii S.S., D.C. şi C.M.
După termenul de judecată din 17 martie 2010 la care şi-a depus delegaţie în Dosarul nr. 13367/63/2009 doar pentru C.M., conform înţelegerii pe care a avut-o cu denunţătorul S.S. în 16 martie 2010, inculpatul M.I. l-a vizitat la penitenciar în data de 18 martie 2010 pe denunţătorul S.S., căruia i-a pretins suma de 45.000 euro (15.000 euro de fiecare inculpat din dosar), afirmând că judecătorul de caz, inculpatul D.B., după ce a analizat probele dosarului, i-a comunicat că suma pretinsă iniţial este prea mică în raport cu gravitatea faptei şi cu valoarea prejudiciului cauzat, motivând că de judecătorul respectiv depinde judecarea lor în stare de libertate şi individualizarea pedepselor, iar banii îi va primi personal judecătorul, după ce vor fi puşi în libertate.
În cursul documentării activităţii infracţionale desfăşurate de inculpatul M.I., a rezultat că acel coleg despre care susţinea că poate interveni pe lângă judecătorul D.B., este inculpatul C.O.T. - avocat în cadrul Baroului Dolj şi căruia inculpatul M.I. i-a solicitat în cursul lunii martie sprijinul pentru a interveni pe lângă judecătorul D.B. să obţină o pedeapsă mai mică şi punerea în libertate a persoanelor cercetate în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 13367/63/2009.
De la finele lunii martie 2010, între cei doi avocaţi au existat dese contacte, directe ori prin telefon, contacte care se derulau cu o rigurozitate extremă din două în două săptămâni, cu 2-3 zile înainte faţă de termenele de judecată date în Dosarul nr. 13367/63/2009 al Tribunalului Dolj, în care erau judecaţi, în stare de arest preventiv, denunţătorii.
Aşa cum a rezultat din declaraţia inculpatului M.I., acesta a aflat de la inculpatul C.O.T. că intervenţia la judecătorul D.B. s-a făcut prin intermediul judecătorului A.L., la sfârşitul lunii martie 2010, ocazie cu care i-a comunicat că D.B. a cerut 45.000 euro, pentru punerea în libertate a numiţilor S.S., D.C. şi C.M. şi aplicarea unor pedepse favorabile. Din această sumă, 5.000 euro le-ar fi revenit inculpaţilor M.I. şi C.O.T. - câte 2.500 euro fiecare, iar restul de 40.000 euro erau pentru judecători.
Desele contacte din Penitenciarul Craiova cu denunţătorii l-au determinat pe inculpatul M.I. să aibă încredere în aceştia, astfel că în cursul întâlnirii din data de 29 martie 2010, le-a comunicat acestora faptul că, judecătorul D.B. „nu lucrează” singur, ci împreună cu A.L. - judecător la Tribunalul Dolj, secţia penală, acelaşi aspect fiind reiterat cu prilejul discuţiei în mediul ambiental pe care inculpatul a avut-o în 28 aprilie 2010 cu martorul D.G.A., fratele denunţătorului D.C.
Cu prilejul discuţiilor telefonice şi din mediul ambiental din 16 martie 2010 şi 18 martie 2010, pe care inculpatul M.I. le-a avut cu denunţătorii, le-a atras acestora atenţia că este important să fie prudenţi şi persoana care va aduce banii pentru judecător, să fie o persoană de încredere, aspect pe care l-a subliniat şi cu prilejul convorbirii telefonice pe care a avut-o cu denunţătorul S.S. din data de 01 aprilie 2010, orele 15.03, ocazie cu care s-au înţeles ca banii să fie aduşi ori de fratele lui D.C. ori de cumnatul său, de cineva din familie.
Implicarea inculpatului A.L., judecător la Tribunalul Dolj, secţia penală, în activitatea infracţională derulată de inculpaţii M.I. şi C.O.T., a rezultat din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în prezenta cauză, precum şi din procesele-verbale de supraveghere operativă întocmite de ofiţerii D.N.A.
În data de 29 martie 2010, inculpatul M.I. a discutat cu inculpatul C.O.T., la telefon, cerându-i acestuia să vorbească despre dosarul inculpaţilor S.S., D.C. şi C.M.
Fără îndoială că inculpatul C.O.T. a discutat cu inculpatul A.L. despre acest dosar, iar acesta din urmă a intervenit pe lângă judecătorul D.B., întrucât, tot în data de 29 martie 2010, cu două zile înainte de termenul de judecată din 31 martie 2010 din Dosarul nr. 13367/63/2009, inculpatul A.L. l-a contactat telefonic pe inculpatul D.B. cu care a discutat următoarele:
D.B.: Da!
A.L.: Salut!
D.B.: Salut!
A.L.: Tu mai vii pe la serviciu?
D.B.: Bă, nu mai vin azi!
A.L.: Nu mai vii?
D.B.: Nu!
A.L.: Păi şi ce-i spun lu prietenu ăla al meu?
D.B.: Că nu.
A.L.: Nu?
D.B.: Nu acum, nu!,
aspect ce vine să confirme înţelegerea preexistentă dintre inculpaţii A.L. şi D.B.
În 30 martie 2010, la ora 18.13, inculpatul M.I. a fost contactat telefonic de către denunţătorul S.S., căruia i-a comunicat faptul că în dosar se va mai da un termen de două săptămâni, motivând că e prea din timp să se dispună punerea în libertate şi altfel, soluţia judecătorului D.B. nu va putea ţine la Curtea de Apel.
Într-adevăr, la termenul de judecată din 31 martie 2010, în Dosarul nr. 13367/63/2009, inculpatul D.B. a dispus amânarea judecării cauzei pentru două săptămâni.
La termenul de judecată din 14 aprilie 2010 al Dosarului nr. 13367/63/2009, judecătorul D.B. - care era plecat la un seminar - nu a participat, fiind înlocuit de judecătorul F.E. Despre acest fapt, inculpatul M.I. i-a încunoştinţat pe denunţători, cu prilejul discuţiei purtată în mediul ambiental din 13 aprilie 2010, la Penitenciarul Craiova.
Pentru motivul deplasării la seminar a judecătorului de caz, în dosar s-a dat termen pentru 28 aprilie 2010, iar inculpatul M.I. i-a asigurat pe denunţătorii S.S. şi D.C., că face eforturi să obţină la acest termen judecarea lor în stare de libertate.
Afirmaţiile inculpatului M.I. se bazau pe promisiunile inculpatului C.O.T., căruia inculpatul A.L. îi transmitea cele convenite cu inculpatul D.B.
Nepunând la îndoială cele comunicate de inculpatul C.O.T., care pe parcursul judecării Dosarului nr. 13367/63/2009 se confirmaseră, la data de 26 martie 2010, inculpatul M.I., i-a cerut martorului D.G.A. să aibă pregătită suma de 45.000 euro pentru data de 28 aprilie 2010, întrucât la acel termen judecătorul D.B. nu va mai prelungi măsura arestării preventive şi va dispune judecarea în stare de libertate a inculpaţilor S.S., D.C. şi C.M.
Conform acestei înţelegeri, martorul D.G.A., având asupra sa suma de 45.000 euro pusă la dispoziţie de D.N.A., s-a întâlnit la Tribunalul Dolj în 28 aprilie 2010 cu inculpatul M.I., arătându-i suma de bani şi comunicându-i că îi va da după ce judecătorul se va pronunţa.
Înainte de a începe şedinţa de judecată programată pentru ora 10.30, inculpatul M.I. a comunicat martorului D.G.A. că nici la acest termen arestaţii nu vor fi puşi în libertate, pentru că judecătorii secţiei penale fuseseră atenţionaţi de conducerea Tribunalului Dolj pentru lipsa de fermitate în luarea măsurii arestării preventive într-o cauză, aspect ce fusese mediatizat şi atrăsese atenţia Curţii de Apel Craiova. Cele afirmate de inculpatul M.I. erau reale, martorii judecători audiaţi ulterior în cauză confirmând că fuseseră atenţionaţi de preşedintele Tribunalului cu privire la soluţiile dispuse.
La termenul din 28 aprilie 2010, în mod intempestiv, inculpatul D.B. a hotărât să ia în pronunţare Dosarul nr. 13367/63/2009, aspect care i-a luat prin surprindere, atât pe apărătorii aleşi ai celorlalţi inculpaţi (av. C.M., P.H., N.C. şi G.A.), cât şi pe inculpatul M.I. Aceştia nu erau pregătiţi să pună concluzii pe fond, cu atât mai mult cu cât nu fusese epuizat probatoriul din actul de sesizare şi nici nu reuşiseră să formuleze probe în apărare.
Surprins de răsturnarea de situaţie, inculpatul M.I. i-a transmis inculpatului C.O.T. mai multe mesaje telefonice, cu următorul conţinut: „Se luă dosarul în pronunţare. Punem concluzii pe fond. Vino.”, „Nu amâna pronunţarea.”, „Sunt la tribunal. Când vii?”.
Inculpatul C.O.T., care se afla în localitatea Leamna, a revenit imediat în Craiova, l-a contactat pe inculpatul A.L. şi ulterior s-a întâlnit în curtea Tribunalului Dolj, ocazie cu care inculpatul A.L. a afirmat că este şi el uimit de decizia inculpatului D.B., dar va vorbi cu acesta şi lucrurile se vor rezolva.
Aceste aspecte au fost confirmate de înregistrările telefonice şi s-au coroborat cu declaraţiile inculpatului C.O.T. şi procesul-verbal de supraveghere operativă, precum şi înregistrările video.
S-a remarcat faptul că imediat după ce inculpaţii C.O.T. şi A.L. stabileau telefonic un contact şi se întâlneau în diverse locuri, unde comunicau timp de câteva minute, inculpatul M.I. transmitea către denunţători ce anume urma să se petreacă la termenele de judecată dispuse în cauză de judecătorul D.B., aspect ce au rezultat din convorbirile telefonice efectuate în datele de 02 mai 2010 şi 03 mai 2010.
Astfel, în data de 02 mai 2010, inculpatul M.I. a fost contactat de inculpatul C.O.T., care i-a cerut să urgenteze „tranzacţia”.
În dimineaţa de 03 mai 2010, la sediul Judecătoriei Craiova, inculpatul M.I. s-a întâlnit cu martorul D.G.A., căruia i-a spus că judecătorul D.B. va adopta o soluţie favorabilă persoanelor arestate, doar dacă va primi suma de 45.000 euro, în caz contrar urmând a aplica pedepse drastice, de peste 10 ani închisoare, cu precizarea că judecătorul este o persoană răzbunătoare.
În cursul zilei de 03 mai 2010, inculpatul A.L. l-a contactat în mai multe rânduri pe inculpatul C.O.T. folosind mai multe numere de telefon, unele chiar necunoscute avocatului, cerându-i să se întâlnească. Întâlnirile au fost scurte, în stradă, în apropierea sediului profesional al inculpatului C.O.T.
Spre seară, inculpatul M.I. a fost contactat de inculpatul C.O.T., care i-a cerut detalii despre „tranzacţia” pe care o derulase, inculpatul M.I. comunicându-i că cei interesaţi nu sunt de acord cu suma, care li se pare prea mare, indicând suma de 30.000 euro ca maxim al preţului pe care ar fi dispuşi să-l dea, iar inculpatul C.O.T. a acceptat.
A doua zi, în 04 mai 2010, inculpatul M.I. a comunicat telefonic martorului D.G.A. că banii trebuie daţi înaintea termenului stabilit, respectiv chiar în acea zi. Pentru că martorul a refuzat, inculpatul M.I. a luat legătura cu inculpatul C.O.T., spunându-i „Bă, las-o pentru mâine că ăştia se suciră şi mai bine mâine, ştii?... Ne vedem acolo la zece jumătate.” Inculpatul C.O.T. a acceptat, inclusiv ora stabilită pentru a se întâlni.
În cursul serii de 04 mai 2010, inculpatul C.O.T. a fost admonestat prin telefon de inculpatul A.L., care l-a sunat de pe telefonul mobil aparţinând prietenei sale G.E.L.:
A.L.: Mă, ce dracu mă e cu încurcăturile ăstea?
C.O.T.: N-am mă ce să fac. Ziseră că vin la patru… cum aşa, mă.
A.L.: Mie mi se pare iar că umblă cu cioara vopsită.
C.O.T.: Ce să zic eu? De ce? Crezi că e o problemă la prima…? Eu le dădui telefon acum şi le zisei că la 8 jumătate să mă întâlnesc cu ei.
A.L.: Ce dracu mai fac ei în noaptea asta? Se mai gândesc sau se…?
C.O.T.: Eu ştiu ce dracu fac. Ei ziseră că au tot, trebuie să… na, să fi luat eu de mult şi… în fine.
A.L.: Deci mie nu-mi sună bine toată asta şi îţi spusei, ne lungim ca dracu! Mâine eu am, dimineaţă intru în şut.
C.O.T.: Ai treabă? La cât ai?
A.L.: Nu la prima oră. La 10, dar…
C.O.T.: Am înţeles. Eu la 8 jumătate sunt acolo. Pe unde te găsesc pe la 9?
A.L.: Mă suni. Sunt undeva.
C.O.T.: Te sun pe fix. De pe fix.
A.L.: Bine.
C.O.T.: Tu n-ai un D. de-astea?
A.L.: Am unul să-l ia dracu! Ia stai! Dar na, ce să-ţi spun eu acum? Stai puţin.
C.O.T.: Bine, lasă. Hai că te sun eu dimineaţă şi decât îmi spui unde eşti.
A.L.: Stai, mă, puţin!
C.O.T.: Da, mă, dar să nu fie al tău, mă. Că dacă e al tău nu e bine.
A.L.: Bine, lasă aşa.
C.O.T.: Bine, hai pa!
În data de 05 mai 2010, în jurul orei 09.10, inculpatul M.I. s-a întâlnit cu martorul D.G.A., în apropierea sediului Tribunalului Dolj, acesta comunicând avocatului că adusese suma de 45.000 euro pretinsă.
Inculpatul M.I. i-a cerut denunţătorului să pună banii în portbagajul autoturismului său, marca V., pe care l-a deschis cu telecomanda de la o oarecare distanţă.
Imediat după aceea, lângă autoturismul inculpatului M.I., a oprit autoturismul marca P., condus de inculpatul C.O.T., care i-a cerut celui dintâi să ia banii şi să urce în autoturismul său. Inculpatul M.I. a scos din portbagajul autovehiculului punga din material plastic în care se afla depusă suma de 45.000 euro şi imediat după aceea a urcat pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului condus de inculpatul C.O.T., care a pus în mişcare autoturismul.
Anterior acestui moment, inculpatul C.O.T. l-a contactat telefonic pe inculpatul A.L., între cei doi având loc următoarea discuţie:
A.L.: Da?
C.O.T.: Într-un sfert de oră pe unde vă văd?
A.L.: La uzină. Sau nu trebuie acolo?
C.O.T.: Nu e bine, nu e bine.
A.L.: Păi, bine atunci, eu încă nu plecai de acasă.
C.O.T.: Colo, unde ne-am văzut data trecută. Ştii?
A.L.: Bine, bine. Hai, pa.
Pentru a-l apela pe inculpatul A.L., inculpatul C.O.T. a folosit un telefon public din incinta Tribunalului Dolj. O astfel de cartelă a fost găsită la sediul profesional al acestuia din Craiova, cu prilejul percheziţiei efectuate.
După ce a pus în mişcare autoturismul, inculpatul C.O.T. s-a deplasat până în cartierul B.N., unde a oprit în faţa farmaciei I. A rămas pe loc câteva minute, după care a continuat deplasarea cu autoturismul până în faţa complexului B.N., unde a oprit. A coborât din autovehicul, traversând strada spre locul unde se afla parcat autoturismul marca A., condus de inculpatul A.L.
A discutat cu acesta aproximativ un minut, apoi a revenit la autoturism şi şi-a continuat deplasarea până la cabinetul său de avocatură.
În incinta cabinetului, monitorizat din punct de vedere tehnic, în baza autorizaţiei Curţii de Apel Craiova, între inculpaţii C.O.T. şi M.I., a avut loc următoarea discuţie:
C.O.T.: …cineva?... D...!
M.I.: Bă, mi-a trimis… aia…
C.O.T. : Acesta e a mea. Ia-i tu pe-ai tăi. Bagă-i şi tu în partea asta, să nu mai vadă acesta. Ştii.
M.I.: Păi, numără-i încă o dată! Să vedem…
C.O.T.: Şi aici cât sunt?
M.I.: Păi, ne rămasă treizeci. Da’numără-i ca lumea.
C.O.T.: Dar nu. Ia ca mine.
MI - Ne rămaseră treizeci. Fură treizeci şi cinci.
C.O.T.: Aşa. Şi?
M.I.: Şi mai e încă o mie, ă?
C.O.T.: Păi da.
M.I.: Să fie patru jumătate?
C.O.T.: Păi, nu. Stai puţin.
M.I.: Treizeci şi cinci. Fură.
C.O.T.: Aşa.
M.I.: Ziseşi ăstuia că dai douăzeci şi opt. Da? Şi mai rămîn… cât mai rămân?
C.O.T.: Treizeci şi cinci. Douăş’opt…
M.I.: Cu şapte şi cu… Da’ nu, nu. Că zise trei jumătate. Nu patru.
C.O.T.: Nu mai pun mâna pe ei. Îmi bag… (n.n.- vulgar) în ei!
M.I.: Deci, trei jumătate.
C.O.T.: Hai să mergem.
Consecvent intenţiei sale de a opri mai mulţi bani din suma primită de la martorul D.G.A., inculpatul M.I. - care afirmase către inculpatul C.O.T. că primise doar 35.000 euro de la denunţător, profitând de lipsa momentană a inculpatului C.O.T. din birou, a sustras o parte din bani, respectiv 10.000 euro, pe care şi-a însuşit-o şi a mai primit ulterior de la inculpatul C.O.T. - 3.000 euro.
De la sediul biroului inculpatului C.O.T., inculpatul M.I. s-a deplasat cu un taxi către Tribunalul Dolj, iar inculpatul C.O.T. s-a deplasat pe diferite străzi, pătrunzând chiar pe contrasens în momentul în care a observat în spatele său un autoturism al poliţiei.
A mers apoi pe într-o zonă cu vizibilitate redusă. A coborât din autoturism şi imediat a dat pe geamul autoturismului marca A. inculpatului A.L. un plic în care se găseau 20.000 euro, revenind grăbit în autoturism şi deplasându-se pe diferite străzi, până la Tribunalul Dolj.
Inculpatul A.L. a mers şi a intrat în blocul unde deţinea în folosinţă apartamentul pe care, conform contractului de închiriere încheiat în 05 februarie 2009, îl avusese închiriat pentru o perioadă de un an, contra unei chirii de 250 euro/lună iar ulterior expirării contractului a continuat să-l folosească. După câteva minute, a ieşit din bloc, având în mână nişte coli A4 îndoite şi s-a deplasat la Tribunalul Dolj. În apartament a lăsat 5.000 euro, iar 15.000 euro i-a luat la el pentru a-i da inculpatului D.B.
În incinta Tribunalului s-a întâlnit cu inculpatul D.B. pe holul instituţiei şi a discutat cu acesta timp de câteva secunde.
La ora 11:00:05, inculpatul D.B. i-a cerut prin telefon inculpatului A.L. să-şi mute autoturismul spre a se putea deplasa cu autovehiculul propriu.
În jurul orelor 12.40, inculpatul D.B. a revenit la Tribunalul Dolj, unde inculpatul A.L. i-a remis suma de 15.000 euro, din cei 20.000 euro primiţi în aceeaşi dimineaţă de la inculpatul C.O.T., în biroul acestora din incinta Tribunalului Dolj, în prezenţa martorei C.A.C., în baza unei înţelegeri anterioare avute cu inculpatul A.L. şi după ce anterior, procedase la modificarea cuantumului pedepselor aplicate iniţial celor trei inculpaţi, în sensul reducerii de la 5 ani la 4 ani închisoare.
Din suma de 20.000 euro primită de la inculpatul C.O.T., inculpatul A.L. şi-a păstrat pentru sine suma de 5.000 euro, urmând ca în după-amiaza aceleiaşi zile să mai primească de la inculpatul C.O.T. suma de 10.000 euro.
Cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate în data de 07 mai 2010 în baza autorizaţiei de percheziţie emisă de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1404/54/2010 din 07 mai 2010 la adresa din Craiova, aparţinând numitului I.M. şi folosit de inculpatul A.L. a fost găsită suma de 11.000 euro, formată din 50 bancnote a 100 euro (într-un plic cu antetul SC C.V. SA) şi 12 bancnote a 500 euro (într-un plic ce poartă inscripţia olografă „G.”), ascunsă în spatele unei comode aflate între două şifoniere într-una din camerele locuinţei respective.
Procedând la verificarea seriilor existente pe bancnotele în cupiura de 500 euro, cu seriile consemnate în procesul-verbal de consemnare a seriilor şi marcare criminalistică s-a constatat că 10 din seriile celor 12 bancnote, reprezentând 5.000 euro, se regăsesc în procesul-verbal de consemnare a seriilor şi marcare criminalistică în data de 05 mai 2010.
Din suma de 13.000 euro pe care inculpatul M.I. a oprit-o din cei 45.000 euro, primită de la martorul D.G.A., s-au găsit cu prilejul percheziţiei domiciliare 7.000 euro formaţi din 14 bancnote în cupiură de 500 euro ce se regăsesc în procesul-verbal de consemnare a seriilor şi marcare criminalistică din 05 mai 2010.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, a rezultat că în 05 mai 2010, inculpatul M.I. a achitat contravaloarea unor materiale de construcţii cu 4.500 euro, formată din 9 bancnote în cupiură de 500 euro, martorei F.M.C., iar o bancnotă de 500 euro i-a dat-o martorului Ţ.C., în contul unei datorii mai vechi.
Asupra inculpatului C.O.T. s-au găsit cu prilejul efectuării percheziţiei corporale din 05 mai 2010, suma de 12.000 euro, formată din 24 de bancnote, în cupiură de 500 euro, având seriile ce se regăsesc în procesul-verbal de consemnare a seriilor şi marcare criminalistică din 05 mai 2010.
În tot timpul derulării demersurilor pe care inculpatul M.I. le-a efectuat asupra denunţătorilor pentru a-i determina să remită suma de 45.000 euro spre a obţine punerea acestora în libertate, iar ulterior o soluţie favorabilă, avocatul a afirmat constant că judecătorul D.B. nu „lucrează” singur, ci împreună cu judecătorul A.L., lăsându-i să se înţeleagă că prin intermediul acestuia, banii vor ajunge la judecătorul de caz, ceea ce în cursul urmăririi penale efectuate în cauză s-a şi confirmat, în sensul că inculpatul D.B. a primit în 05 mai 2010 suma de 15.000 euro de la inculpatul A.L., conform înţelegerii anterioare, după ce în aceeaşi zi a modificat sentinţa penală, reducând de la 5 la 4 ani închisoare pedeapsa aplicată iniţial inculpaţilor din Dosarul nr. 133677/63/2009 pe care îl judeca.
S-a constatat că, din condica de şedinţe directe a secţiei penale din cadrul Tribunalului Dolj a fost ruptă o filă, respectiv cea anterioară filei pe care este consemnată minuta sentinţei penale nr. 203 din 05 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 13367/63/2009.
De asemenea, s-a constatat că în cuprinsul minutei sentinţei penale nr. 203 din 05 mai 2010 au fost operate modificări, în sensul că a fost aplicat fluid corector peste care s-a rescris, aspect confirmat de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 28 mai 2010.
Mai mult, în cuprinsul minutei modificate inculpatul D.B. a omis să facă aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. pentru inculpatul D.C., lucru observat de grefiera Ţ.E.S. la momentul completării condicii de şedinţe directe. Aceasta l-a sunat imediat pe judecătorul D.B. întrebându-l dacă „cei trei inculpaţi din dosarul cu S., au cu executare toţi trei, da?”… întrucât… „trebuia să avem un 71 la ultimul dintre ei, la D.C.”. Convorbirea în cauză s-a purtat în 05 mai 2010, la ora 13:33:21 şi se află transcrisă integral.
Suma de 45.000 euro, folosită în prezenta cauză, provenea din fondul special aflat la dispoziţia procurorului şef al D.N.A. Din această sumă s-a reuşit recuperarea sumei de 24.000 euro, iar aceasta a fost restituită D.N.A. la data de 12 mai 2010.
În scopul recuperării sumei de 21.000 euro, în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de: 16.000 euro şi 10.000 RON, ridicate de la inculpatul A.L., cu prilejul percheziţiilor domiciliare efectuate în imobilul situat în Craiova, consemnate la C. Bank pe numele inculpatului, dar la dispoziţia D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova; 1.935 RON ridicată de la inculpatul C.O.T. cu prilejul percheziţiei corporale şi 100 RON ridicată de la inculpatul M.I. cu prilejul percheziţiei corporale, precum şi asupra autoturismelor marca V., proprietatea inculpatului M.I. şi marca B., proprietatea inculpatului D.B.
În ceea ce priveşte pe numiţii S.S., D.C. şi D.G.A., faţă de aceştia s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrucât operează cauzele de nepedepsire prev. de art. 255 alin. (3) C. pen. şi art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
De asemenea, în temeiul disp. art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul C.M. pentru infracţiunile prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, deoarece acesta nu a avut cunoştinţă şi nu a participat la demersurile întreprinse de numiţii S.S. şi D.C., coinculpaţi în Dosarul nr. 13367/63/2009.
În cauză s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 C. pen. şi înaintarea acesteia în vederea continuării cercetărilor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, competent material şi teritorial.
Cauza a fost înregistrată iniţial la Curtea de Apel Craiova cu nr. 1957/54/2010, iar ca urmare a deciziei nr. 1699 din 04 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 7125/1/2010, prin care s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Cluj, prin încheierea penală nr. 15 din 09 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului la Curtea de Apel Cluj.
Prin decizia nr. 1699 din 04 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au menţinut actele îndeplinite la instanţa de la care s-a strămutat judecarea cauzei.
Inculpaţii M.I. şi C.O.T., audiaţi fiind în faţa instanţei, respectiv Curtea de Apel Craiova, au recunoscut săvârşirea faptelor, astfel cum au fost descrise în actul de acuzare, menţinându-şi declaraţiile din faza de urmărire penală, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, la primul termen de judecată stabilit la Curtea de Apel Cluj, din 30 noiembrie 2010, au solicitat aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. şi disjungerea cauzei în ceea ce-i priveşte.
Instanţa a respins cererea de disjungere a cauzei faţă de cei doi inculpaţi, apreciind că între faptele săvârşite de aceştia şi cele pentru care inculpaţii D.B. şi A.L. au fost trimişi în judecată există indivizibilitate, iar în interesul unei mai bune administrări a justiţiei nu este oportună disjungerea, urmând ca asupra aplicării disp. art. 3201alin. (7) C. proc. pen. să se pronunţe odată cu fondul.
Inculpatul D.B., audiat în faţa Curţii de Apel Craiova, în şedinţa publică din 08 septembrie 2010, a susţinut în declaraţia sa că nu se consideră vinovat de infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, arătând că nu a intervenit nimeni pentru soluţionarea dosarului privindu-i pe denunţătorii din prezenta cauză, că pe parcursul derulării procesului a soluţionat mai multe cereri de punere în libertate pe care le-a respins, iar modificările asupra minutei au constat doar în corectarea unor greşeli referitoare la pedeapsa unuia din inculpaţi, pentru care a prevăzut iniţial o pedeapsă de 5 ani cu executare, în timp ce ceilalţi inculpaţi aveau 4 ani cu executare, rectificând pedeapsa la 4 ani, precum şi erori privind încadrarea juridică a faptelor, pe care le-a corectat după o printare iniţială a minutei şi a dat grefierului de şedinţă minuta astfel corectată pentru a o redacta.
Inculpatul a menţionat că, în data de 05 mai 2010, după ce în jurul orelor 10.30 a redactat acea minută, în urma unui telefon primit în jurul orelor 11.00 de la numita G.C. a plecat de la Tribunal, revenind în jurul orelor 12.45. La plecarea de la Tribunal, constatând că era blocat de autoturismul lui A.L., l-a sunat pe acesta şi l-a rugat să coboare să-şi mute maşina. Inculpatul a mai susţinut că în jurul orelor 12.45 a revenit, căutându-l pe judecătorul T.G. cu care urma să vizioneze un meci de fotbal, iar împreună s-au deplasat la Judecătoria Craiova la colega G.D. şi în timp ce discuta cu aceasta, a primit un telefon de la grefiera Ţ.E.S., care i-a relatat că în cazul unuia dintre inculpaţii pentru care a aplicat pedepse cu închisoarea, nu s-a făcut referire la disp. art. 71, 64 C. pen.
Acesta a rugat-o pe grefieră să facă rectificarea şi întorcându-se înapoi la Tribunal, a semnat minuta, după care a plecat împreună cu colegul său T.G. pentru a viziona un meci de fotbal la acesta acasă. Inculpatul a susţinut că nu a primit nicio sumă de bani de la inculpatul A.L., că nu a discutat cu acesta în legătură cu dosarul respectiv, iar discuţia telefonică pe care a avut-o cu A.L. s-a referit la un eveniment la care urmau să participe, fiind invitaţi de o cunoştinţă comună.
Inculpatul A.L. nu a dat declaraţii în cursul urmăririi penale şi nici la Curtea de Apel Craiova, prevalându-se de dreptul la tăcere, dând declaraţii doar în faţa Curţii de Apel Cluj la 30 noiembrie 2010, ocazie cu care a arătat că nu recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care este trimis în judecată şi se consideră nevinovat.
În legătură cu starea de fapt descrisă în rechizitoriu, a susţinut că îl cunoaşte pe inculpatul C.O.T., cu care avea o relaţie de amiciţie de circa 3 ani de zile, iar în cadrul întâlnirilor şi discuţiilor pe care le-a avut cu acesta, i-a oferit anumite consultaţii juridice cu referire la dosare care nu se aflau pe rolul său, inclusiv în legătură cu dosarul privindu-i pe cei trei denunţători.
Astfel, a arătat că în luna martie 2010 s-a întâlnit cu numitul C.O.T. în incinta Tribunalului, acesta spunându-i că doreşte să angajeze cauza şi cerându-i să-şi exprime o părere cu privire la pedeapsa pe care o riscă inculpaţii. Inculpatul A.L. i-a spus avocatului C.O.T. că pedeapsa ce s-ar putea aplica ar fi de maxim 6-7 ani, iar în legătură cu arestarea preventivă că era posibilă o punere în libertate, întrucât trecuse o jumătate de an de la momentul arestării.
Inculpatul a susţinut că C.O.T. nu i-a spus cine este judecătorul de caz, nu i-a cerut să intervină la acest judecător, nu a pretins şi nu i s-a oferit vreo sumă de bani.
În legătură cu acea sumă de bani pe care inculpatul C.O.T. i-a dat-o, A.L. a declarat că în luna februarie 2010 s-a întâlnit cu acesta şi au purtat unele discuţii legate de datoriile pe care le avea pentru a-şi achita ratele de leasing la autoturism, precum şi despre intenţia sa de a-şi schimba viaţa, având o relaţie apropiată cu martora G.E.L., cu care a locuit o perioadă de timp în apartamentul închiriat. Inculpatul C. s-a oferit să-i acorde un împrumut de 1.000 sau 2.000 euro, însă inculpatul i-a spus că are nevoie de 5-6.000 euro pentru a-şi rezolva problemele.
Ulterior acestei discuţii, precum şi după cele purtate în luna martie 2010, în luna aprilie a aceluiaşi an, inculpatul C.O.T. i-a relatat că intenţionează să angajeze cauza privindu-i pe cei trei denunţători, că onorariul se va situa în jurul sumei de 20.000 euro, întrebându-l dacă mai are nevoie de acea sumă de bani, oferta fiind acceptată de A.L.
Apoi, inculpatul a arătat că s-a întâlnit cu C.O.T. pentru a primi suma de bani în condiţiile descrise în actul de acuzare, că a avut acea discuţie telefonică cu C.O.T., dar s-a referit la acordarea împrumutului, iar suma de bani primită a fost de 5.000 euro în bancnote de 500 euro, sume pe care le-a pus sub televizorul din dormitor, într-un plic în care mai erau şi alţi bani.
Inculpatul a precizat că la prima percheziţie domiciliară efectuată în cursul urmăririi penale nu a declarat de existenţa acestor sume de bani întrucât şi-a făcut probleme de o eventuală înscenare.
În legătură cu remiterea unei sume de bani către inculpatul D.B., a susţinut că acest lucru nu a avut loc, iar declaraţia martorei C.A.C. este neverosimilă. Cu inculpatul D.B. a avut o relaţie de amiciţie, dar aceasta s-a deteriorat în toamna anului 2009, întrucât ambii şi-au manifestat intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte a secţiei penale a Tribunalului Dolj.
În cursul judecăţii, la termenul din 16 septembrie 2011, luându-se un supliment de declaraţie, inculpatul A.L. a menţionat că în data de 05 mai 2010, în urma unei înţelegeri avute cu un mecanic auto la care a apelat în data de 03 mai 2010, a stabilit o întâlnire cu acesta în jurul orelor 12-12.30 la Tribunal, pentru a se deplasa împreună la o societate de dezmembrări în vederea achiziţionării unei piese necesară pentru autoturismul proprietatea sa, la care se constatase de către mecanicul auto o anumită defecţiune, iar după ora 12.00 s-a deplasat la acea societate de dezmembrări situată la ieşirea din Craiova, cu autoturismul martorului T.Z., la Tribunal revenind după ora 13.00.
În cursul judecăţii, inculpatul A.L. a solicitat efectuarea unei expertize de specialitate a înregistrărilor şi interceptărilor efectuate în cauză cu referire la convorbirile din 03 şi 04 mai 2010, pentru a se stabili mijloacele tehnice cu care au fost efectuate, dacă suporţii tehnici sunt originali, dacă asupra înregistrărilor s-a intervenit prin ştergere, inserare sau alte elemente de montaj, să se determine dacă vocea îi aparţine, dacă este redat fidel conţinutul convorbirilor, invocând şi faptul că există convorbiri aflate pe suporţi CD care nu au fost redate de organele de urmărire penală.
Instanţa a procedat la redarea convorbirilor din 05 mai solicitate de inculpat care nu au fost transcrise de organele de urmărire penală, dar a respins cererea de efectuare a unei expertize cu obiectivele de mai sus, apreciind că, în contextul în care, cu ocazia audierii sale la instanţă inculpatul a recunoscut că a avut acele convorbiri telefonice cu inculpatul C.O.T., ce au fost indicate ca probe în susţinerea actului de acuzare, acestea au fost ascultate în şedinţă publică, fiind confirmate şi de inculpatul C.O.T. şi nu există niciun motiv de îndoială asupra autenticităţii acestora, expertiza nu se justifică.
La cererea inculpatului D.B., faţă de neconcordanţele existente între declaraţia acestuia şi cea a martorei Ţ.E.S. despre modificările pedepselor aplicate celor trei denunţători, s-a dispus efectuarea unei expertize informatice în scopul de a se stabili ce modificări au fost aduse documentului ce conţine minuta sentinţei penale nr. 203 din 05 mai 2010 în D osarul nr. 13367/63/2009 al Tribunalului Dolj, însă expertul nu a putut răspunde obiectivelor instanţei pentru motivele arătate în expertiză şi, ulterior, în declaraţia dată în faţa instanţei.
În urma evaluării materialului probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi de cercetare judecătorească, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Denunţătorii S.S., C.M. şi D.C. au fost cercetaţi penal şi ulterior trimişi în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. 418/P/2008 din 03 noiembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în final cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se că prin însuşirea unor identităţi false, au indus şi menţinut în eroare reprezentanţii mai multor societăţi comerciale, pe care i-au determinat să accepte relaţii comerciale şi să livreze mărfuri pentru care au emis file cec şi bilete la ordin fără acoperire, cauzând un prejudiciu de 1.531.164,33 RON.
Dosarul nr. 418/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a fost înregistrat la Tribunalul Dolj în 05 noiembrie 2009, sub nr. 13367/63/2009, fiind repartizat spre soluţionare completului C1 directe, compus din judecătorul D.B., grefieră de şedinţă fiind din februarie 2010, martora Ţ.E.S.
În cursul lunii septembrie 2009, în timp ce se afla în Arestul I.P.J. Dolj, în stare de arest preventiv, denunţătorul S.S. a fost vizitat de inculpatul M.I., avocat în Baroul Dolj, cu care se cunoştea de mai mulţi ani, iar acesta i-a propus să-l angajeze ca apărător, urmând ca în schimbul sumei de 20.000 euro să obţină cercetarea sa şi a celorlalţi doi inculpaţi în stare de libertate, susţinând că are influenţă la judecătorii din cadrul Tribunalului Dolj şi Curtea de Apel Craiova.
După un timp de gândire, S.S. l-a contactat pe avocatul M.I. la 23 februarie 2010, iar la 24 februarie 2010 a fost vizitat de acesta la Penitenciarul Craiova, angajându-se să studieze dosarul în care erau trimişi în judecată S.S., D.C. şi C.M.
La data de 04 martie 2010, inculpatul M.I. l-a vizitat din nou la penitenciar pe S.S., spunându-i că trebuie să îi dea 3.000 euro pentru a intra în dosar ca apărător, iar 18.000 euro, câte 6.000 euro fiecare inculpat, vor trebuie să-i achite pentru punerea lor în libertate.
Ulterior, la 09 martie 2010, discutând cu ceilalţi inculpaţi din dosar, S.S. s-a hotărât să-l denunţe pe inculpatul M.I. şi au acceptat să achite suma de 1.000 euro cu titlu de onorariu pentru M.I., ce urma să fie angajat doar pentru numitul C.M., întrucât ceilalţi doi aveau fiecare avocaţi, la care nu doreau să renunţe. Apoi, la 18 martie 2010, inculpatul M.I. i-a vizitat pe denunţătorii S.S. şi D.C. la Penitenciarul Craiova, cerând de data aceasta câte 15.000 euro pentru fiecare inculpat, spunând că banii trebuie daţi judecătorului după ce vor fi puşi în libertate, totodată, stabilind că banii vor fi daţi prin D.G.A., fratele denunţătorului D.C., căruia M.I. i-a spus că dacă nu va achita suma de bani, cei trei sunt la mâna judecătorului şi că după ce vor fi puşi în libertate le va aplica o pedeapsă mai aspră.
În 31 martie 2010, M.I. i-a vizitat din nou pe denunţători la penitenciar, discutând de plata unui avans din suma pretinsă, iar ulterior la 13 aprilie 2010, s-a întâlnit cu toţi cei trei denunţători afirmând atunci că judecătorul A.L. lucrează împreună cu judecătorul D.B. şi împart banii.
În aceeaşi perioadă, inculpatul M.I. îl abordase pe inculpatul C.O.T., avocat în cadrul aceluiaşi barou şi fost coleg de facultate cu cel dintâi, solicitându-i sprijinul pentru a interveni la judecătorul D.B. în favoarea celor trei denunţători, ocazie cu care C.O.T. a susţinut că nu-l cunoaşte pe D.B., dar că are o relaţie mai apropiată cu magistratul A.L., cu care ulterior s-a întâlnit purtând mai multe discuţii în legătură cu dosarul în care denunţătorii erau judecaţi pentru infracţiunea de înşelăciune.
De altfel, în cadrul întâlnirilor pe care inculpatul M.I. le-a avut la Penitenciarul Craiova cu denunţătorii a făcut referire la o persoană care va intermedia legătura cu judecătorii de caz, folosind apelativul „colegu”, stabilindu-se ulterior că este vorba de inculpatul C.O.T.
Inculpatul A.L. i-a spus inculpatului C.O.T. că cei trei nu vor putea fi puşi în libertate, dar există posibilitatea să primească o pedeapsă mai mică de 3 ani, dar pentru aceasta vor trebui să plătească o sumă de bani, respectiv 30.000 euro (ulterior majorată la 40.000 euro) pentru a interveni la judecătorul D.B., cu care A.L. era coleg la Tribunalul Dolj.
Urmare a înţelegerii dintre C.O.T. şi M.I. care doreau obţinerea unor sume de bani, M.I. a pretins denunţătorilor suma totală de 45.000 euro, care urma să fie predată inculpatului M.I. prin intermediul fratelui denunţătorului D.C. şi anume D.G.A., căruia i s-a cerut să aibă pregătită suma pentru data de 28 aprilie 2010 în vederea punerii în libertate a inculpaţilor.
Înainte de a începe şedinţa de judecată programată pentru ora 10.30, inculpatul M.I. a comunicat martorului D.G.A. că nici la termenul din 28 aprilie 2010 arestaţii nu vor fi puşi în libertate, pentru că judecătorii secţiei penale fuseseră atenţionaţi de conducerea Tribunalului Dolj pentru lipsa de fermitate în luarea măsurii arestării preventive, însă ulterior au fost surprinşi de faptul că D.B. a hotărât să soluţioneze pe fond Dosarul nr. 13367/63/2009, deşi avocaţii nu erau pregătiţi să pună concluzii pe fond.
Prin urmare, inculpatul M.I. a luat legătura cu C.O.T., care la rândul său l-a contactat pe A.L., stabilind să se întâlnească pentru a urgenta predarea sumelor de bani pretinse.
Astfel, suma de 45.000 euro, pusă la dispoziţie de D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova martorului D.G.A., a fost predată inculpatului M.I. la data de 05 mai 2010 în jurul orelor 09.00, acesta solicitând denunţătorului să pună banii în portbagajul autoturismului său, marca V., situat în apropierea sediului Tribunalului Dolj.
Din această sumă, inculpatul M.I., care s-a deplasat împreună cu inculpatul C.O.T. la biroul de avocatură al acestuia, a păstrat pentru sine 3.000 euro prin înţelegere cu inculpatul C.O.T. şi 10.000 euro fără ca acestuia să-i fie adus la cunoştinţă şi a predat diferenţa inculpatului C.O.T. pentru a fi remişi celor doi judecători A.L. şi D.B., urmând ca şi acesta să păstreze pentru sine o parte din bani.
Anterior acestui moment, inculpatul C.O.T. l-a contactat telefonic pe inculpatul A.L., cu care a stabilit o întâlnire.
De la sediul biroului inculpatului C.O.T., inculpatul M.I. s-a deplasat cu un taxi către Tribunalul Dolj. Inculpatul C.O.T. s-a îndreptat spre locuinţa sa din Craiova, unde a numărat banii primiţi de la inculpatul M.I., constatând că este vorba de suma de 32.000 euro, i-a împărţit în două, respectiv 20.000 euro ce urma să fie daţi inculpatului A.L., pe care i-a introdus într-o pungă de plastic cu dungi multicolore, iar diferenţa de 12.000 euro a lăsat-o acasă, gândindu-se că va reţine pentru sine 2.000 euro, iar 10.000 euro îi vor fi daţi spre seară inculpatului A.L. Apoi, s-a deplasat şi a dat pe geamul autoturismului marca A. inculpatului A.L. acea plasă de plastic, în care se găseau cei 20.000 euro, revenind în autoturism şi deplasându-se la Tribunalul Dolj.
Inculpatul A.L. a a intrat în blocul unde deţinea cu chirie un apartament, apoi după câteva minute a ieşit din bloc, având în mână nişte coli A4 îndoite şi s-a deplasat la Tribunalul Dolj. În apartament a lăsat 5.000 euro, iar 15.000 euro i-a luat la el pentru a-i da inculpatului D.B.
În incinta Tribunalului, s-a întâlnit cu inculpatul D.B., pe holul instituţiei şi a discutat cu acesta timp de câteva secunde.
La ora 11:00:05, inculpatul D.B. i-a cerut prin telefon inculpatului A.L. să-şi mute autoturismul spre a se putea deplasa cu autovehiculul propriu.
Ulterior, inculpatul A.L. a intrat în şedinţa de judecată de apeluri, programată pentru ora 10.30, împreună cu martora C.A.C., şedinţă care a durat între 1 oră şi jumătate şi 2 ore, conform declaraţiilor martorilor Ţ.E.S., C.A. şi T.V.
În jurul orelor 12.40, inculpatul D.B. a revenit la Tribunalul Dolj, unde inculpatul A.L. i-a remis suma de 15.000 euro din cei 20.000 euro primiţi în aceeaşi dimineaţă de la inculpatul C.O.T., în biroul acestora din incinta Tribunalului Dolj, în prezenţa martorei C.A.C., în baza unei înţelegeri anterioare avute cu inculpatul A.L.
Din suma de 20.000 euro primită de la inculpatul C.O.T., inculpatul A.L. şi-a păstrat pentru sine suma de 5.000 euro, urmând ca potrivit înţelegerii dintre cei doi şi declaraţiei inculpatului C.O.T., în după amiaza aceleiaşi zile, să mai primească de la acesta suma de 10.000 euro.
În urma percheziţiilor domiciliare şi corporale efectuate în data de 05 mai 2010, s-a găsit asupra inculpatului C.O.T. suma de 12.000 euro din cea de 45.000 euro, la domiciliul inculpatului M.I. s-a găsit suma de 7.000 euro, diferenţa de 6.000 euro fiind cheltuită de acesta, prin achitarea sumei de 4.500 euro reprezentând contravaloarea unor materiale de construcţii către numita F.M.C., 500 euro o datorie către Ţ.C., iar diferenţa de 1.000 euro nu s-a putut stabili în ce modalitate a fost folosită. De asemenea, la cea de-a doua percheziţie domiciliară ce a avut loc la locuinţa aflată în folosinţa inculpatului A.L., s-a găsit suma de 5.000 euro, constatându-se că seriile bancnotelor de câte 500 euro corespundeau cu cele marcate criminalistic cuprinse în totalul de 45.000 euro puse la dispoziţia denunţătorului D.G.A. Suma de 15.000 euro ce a fost dată inculpatului D.B. nu a fost găsită cu ocazia percheziţiilor efectuate de organele de urmărire penală.
În cauza privindu-i pe S.S., D.C. şi C.M. se amânase pronunţarea de la data de 28 aprilie 2010 la 05 mai 2010, iar în dimineaţa zilei de 05 mai 2010 în jurul orelor 09.45-10.00, inculpatul D.B. s-a deplasat în biroul grefierei de şedinţă, Ţ.E.S., unde folosind o ciornă a dictat minuta hotărârii în Dosarul nr. 13367/63/2009, în sensul condamnării celor trei la pedepse cu închisoarea, minută asupra căreia a operat anumite modificări, în sensul că iniţial pedeapsa aplicată pentru unul dintre inculpaţi era de 5 ani închisoare, iar apoi s-a corectat în sensul aplicării unor pedepse de 4 ani închisoare. Ulterior inculpatul D.B. a fost observat de către martorele C.A.C. şi Ţ.E.S. purtând discuţii cu A.L. asupra acestui dosar, pe care cel dintâi l-a solicitat grefierei, uitându-se împreună la minuta redactată conform celor de mai sus.
Deşi martora Ţ.E.S. a susţinut că D.B. a corectat toate pedepsele în sensul reducerii acestora de la 5 ani la 4 ani închisoare, inculpatul a susţinut că a operat această modificare doar în cazul unuia dintre inculpaţi, pentru ceilalţi fiind aplicate de la început pedepse de 4 ani închisoare şi cum expertizele informatice efectuate în cauză, precum şi percheziţia informatică din cursul urmăririi penale, nu au putut evidenţia modificări ale documentului pentru fiecare etapă, iar declaraţia martorei Ţ.E.S. nu s-a coroborat cu alte probe, s-a luat în considerare susţinerea inculpatului, care a fost confirmată şi de inculpatul C.O.T.
Martora Ţ.E.S. a participat la şedinţa de apeluri în care A.L. era programat împreună cu martora C.A., iar după finalizarea acestei şedinţe, respectiv în jurul orelor 13.30, în momentul în care a completat condica de cauze directe în locul judecătorului D.B. pentru Dosarul nr. 13367/63/2009, a observat că la unul dintre inculpaţi a omis să facă aplicarea art. 71 C. pen., motiv pentru care l-a sunat pe judecător, iar acesta i-a solicitat să corecteze eroarea, urmând ca a doua zi să se semneze minuta astfel modificată. Cu toate acestea, inculpatul D.B. a revenit la birou circa 15 minute mai târziu şi a semnat minuta corectată.
În cauza penală ce a format obiectul Dosarului nr. 13367/63/2009, soluţia finală pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia din 02 decembrie 2010 a fost în sensul condamnării inculpatului S.S. la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare, D.C. la 5 ani închisoare şi C.M. la 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi complicitate la această infracţiune.
S-a considerat că fapta inculpatului M.I., astfel cum a fost descrisă mai sus, respectiv de a pretinde şi primi pentru sine şi pentru alţii suma de 45.000 euro de la denunţători, din care a păstrat pentru sine 13.000 euro, în scopul de a interveni prin intermediul inculpaţilor C.O.T. şi A.L., pe lângă magistratul D.B., pentru ca acesta să dispună judecarea în libertate a numiţilor S.S., D.C. şi C.M., iar în final să li se aplice o pedeapsă favorabilă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a fost dovedită prin probele administrate în cauză coroborate cu recunoaşterea vinovăţiei, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de judecată.
Instanţa de fond a constatat că implicarea inculpatului M.I. în activitatea infracţională şi vinovăţia sa pentru săvârşirea infracţiunii mai sus menţionate a rezultat din declaraţiile denunţătorilor S.S., D.C. şi D.G.A., declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, declaraţia inculpatului C.O.T. şi interceptările convorbirilor telefonice şi ambientale purtate între inculpatul M.I. şi denunţători, precum şi cele dintre acesta şi inculpatul C.O.T., toate coroborându-se cu declaraţia sa, în care a menţionat detaliat modul în care a conceput şi desfăşurat întreaga acţiune ilicită, precum şi cu procesul-verbal de percheziţie domiciliară întocmit la 05 mai 2010 de D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, ocazie cu care la adresa din comuna Ş.S., judeţul Dolj s-a găsit la inculpatul M.I. suma de 7.000 euro, în bancnote de 500 euro, a căror serii s-au regăsit în procesul-verbal de marcare criminalistică.
Inculpatul a declarat iniţial că din suma de 45.000 euro şi-a reţinut 11.500 euro, din care 8.000 euro fără să ştie inculpatul C.O.T., pentru ca ulterior, când a oferit explicaţii în legătură cu modul de cheltuire a sumelor să reiasă că a cheltuit 5.000 euro, iar 7.000 euro s-au găsit asupra sa de către organele de urmărire penală, deci în total 12.000 euro. În realitate, suma reţinută de inculpat a fost de 13.000 euro, aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu, iar inculpatul a recunoscut această stare de fapt prin declaraţia dată în 14 septembrie 2012, referitoare la aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., dar rezultă şi din probele administrate, mai cu seamă din declaraţia inculpatului C.O.T. care a susţinut că a numărat 32.000 euro după ce i-au fost înmânaţi banii de către inculpat şi din declaraţia martorului D.G.A. care a predat inculpatului M.I. 45.000 euro.
Fapta inculpatului C.O.T., astfel cum a rezultat din starea de fapt descrisă mai sus, de a accepta şi primi pentru sine şi pentru alţii suma totală de 32.000 euro prin inculpatul M.I. de la denunţători, pentru a interveni prin intermediul magistratului judecător A.L. pe lângă judecătorul D.B., în favoarea numiţilor S.S., D.C. şi C.M., în scopul arătat mai sus, s-a considerat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000. Din banii primiţi inculpatul a predat suma de 20.000 euro inculpatului A.L., păstrând 12.000 euro, din care 10.000 euro urmau să fie daţi aceluiaşi inculpat în seara zilei de 05 mai 2010.
Vinovăţia inculpatului C.O.T. a fost în mod cert dovedită prin probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile inculpatului M.I., interceptările convorbirilor telefonice şi ambientale între cei doi inculpaţi, precum şi între C.O.T. şi inculpatul A.L., declaraţiile inculpatului de recunoaştere a faptei, coroborate cu procesul-verbal de supraveghere operativă şi procesul-verbal de percheziţie corporală întocmit la 05 mai 2010 de D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, ocazie cu care asupra acestuia s-a găsit suma de 12.000 euro în bancnote de câte 500 euro, a căror serii s-au regăsit în procesul-verbal de marcare criminalistică.
Inculpatul C.O.T. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 în complicitate la aceeaşi infracţiune prev. de art. 26 rap. la art. art. 257 C. pen. comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 arătând că activitatea sa a fost aceea de intermediar şi a constat în ajutorul pe care indirect l-a dat inculpatului M.I., nu a luat niciodată direct legătura cu denunţătorii şi nu s-a folosit de calitatea de avocat.
Analizând cererea inculpatului, în baza art. 334 C. proc. pen. punând-o în discuţia părţilor, Curtea a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.
Potrivit art. 26 C. pen., complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.
Din descrierea activităţii desfăşurate de inculpatul C.O.T. a rezultat că acesta, nu doar a ajutat la săvârşirea infracţiunii şi a intermediat predarea sumei de bani către judecători, dar a şi comis acte materiale care se circumscriu infracţiunii de trafic de influenţă, în sensul că a primit sume de bani, atât pentru sine, cât şi pentru ceilalţi inculpaţi, în scopul facilitării obţinerii unei soluţii favorabile pentru denunţători. Inculpatul a fost cel care îl cunoştea pe A.L., acesta l-a abordat şi i-a cerut sprijinul în a interveni pe lângă D.B., folosindu-se de influenţa pe care o avea, a primit informaţii pe care le-a transmis la denunţători, a primit el însuşi sume de bani pentru activitatea desfăşurată. Astfel de acte sunt specifice autoratului şi nu complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, motiv pentru care nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice.
Având în vedere că prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale inculpaţii M.I. şi C.O.T. au facilitat tragerea la răspundere penală a celorlalte persoane care au săvârşit fapte de corupţie ce cad în competenţa de instrumentare a D.N.A., şi anume a inculpaţilor A.L. şi D.B., aceştia au beneficiat de aplicarea dispoziţiilor art. 19 O.U.G. nr. 43/2002, respectiv reducerea la jumătate a pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor.
În acelaşi timp, în conformitate cu art. 11 din O.U.G. nr. 121/2011 inculpaţilor li s-au aplicat şi disp. art. 3201alin. (7) C. proc. pen., deoarece au recunoscut faptele încă de la prima audiere în faţa instanţei, iar la primul termen cu procedură completă, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv 30 noiembrie 2010, disjungerea nu a fost posibilă, aplicarea acestor dispoziţii s-a făcut odată cu judecarea cauzei pe fond.
În baza dispoziţiilor art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, văzând limitele de pedeapsă prevăzute de lege ca urmare a aplicării disp. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., precum şi criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C. pen. inculpaţii M.I. şi C.O.T. au fost condamnaţi la pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare şi, respectiv 1 an închisoare.
Astfel, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.I. s-a ţinut seama de gradul de pericol social concret al faptei raportat la modalitatea concretă de săvârşire a acesteia, împrejurarea că s-a folosit de calitatea de avocat, a fost cel care a iniţiat activitatea infracţională, a avut contact direct cu denunţătorii, a făcut promisiuni şi a întărit convingerea acestora că în schimbul unor sume de bani vor putea obţine punerea în libertate sau o soluţie favorabilă în dosarul penal în care erau cercetaţi, luând legătura în acest scop cu inculpatul C.O.T., mobilul urmărit şi anume obţinerea unei sume de bani (13.000 euro), împrejurări care imprimă o gravitate sporită faptei care este de natură a decredibiliza justiţia, dar şi de persoana făptuitorului care a recunoscut şi regretat fapta, nu are antecedente penale sau abateri disciplinare, a avut o conduită corespunzătoare în cursul procesului, prezentându-se la toate termenele şi respectând obligaţiile impuse de instanţă pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, în prezent nu mai desfăşoară activitatea de avocat, fiind consilier juridic, iar din referatul de evaluare psihosocială rezultă că există garanţii suficiente pentru reeducarea acestuia, nu există puncte vulnerabile în stilul său de viaţă care să îl expună la situaţii de risc şi are sprijinul familiei şi prietenilor pentru a depăşi situaţia actuală.
În consecinţă, ţinând cont de aceste elemente, dar şi de scopul pedepsei, atât de prevenţie, cât şi de reeducare, s-a apreciat că o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare corespunde acestora şi este echitabilă şi proporţională.
Raportat la gravitatea faptei comise, consecinţele acesteia în plan social, de natură a destabiliza încrederea cetăţenilor în justiţie şi de a determina o imagine defavorabilă, creându-se impresia că, în schimbul unor sume de bani se pot soluţiona dosarele în favoarea unor infractori, lăsând fără protecţie pe cetăţenii împotriva cărora se pot comite astfel de fapte, dar ţinând cont şi de persoana inculpatului, contribuţia efectivă la comiterea infracţiunii, s-a considerat că doar o pedeapsă cu executare în regim de detenţie, este în măsură să contribuie la realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Chiar în situaţia în care inculpatul a avut un comportament corespunzător în timpul procesului, de care s-a ţinut seama la individualizarea pedepsei, în lipsa unor sancţiuni de natură a preveni comiterea unor astfel de infracţiuni de corupţie într-un domeniu de activitate care este menit tocmai a asigura cetăţenilor un climat de ordine şi securitate, acest scop nu a putut fi atins.
Pe durata executării pedepsei, s-au interzis acestuia drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. - „dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice”, dar ţinând cont de gravitatea faptei, precum şi calitatea de avocat al inculpatului, de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii şi art. 64 lit. b) C. pen., respectiv „dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat” şi art. 64 lit. c) - „dreptul de a exercita profesia de avocat”.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestului preventiv din 05 mai 2010 la 21 martie 2011, când prin decizia penală nr. 1106 din 21 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus punerea acestuia în libertate şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, măsură ce a fost menţinută până la rămânerea definitivă a hotărârii.
În această fază procesuală s-a considerat că nu se justifică revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara pentru a asigura garanţia că inculpatul se va prezenta la eventuale termene de judecată în recurs şi nu va afecta în niciun mod buna desfăşurare a judecăţii în căile de atac.
În cursul urmăririi penale, de la inculpatul M.I. s-a ridicat suma de 7.000 euro din cei 13.000 euro, de care acesta a beneficiat, iar suma de 6.000 euro a rămas nerecuperată, astfel că în baza art. 257 alin. (2) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 6.000 euro în favoarea D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, aceasta fiind instituţia care a pus la dispoziţia denunţătorului suma totală de 45.000 euro.
Totodată, s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit în cursul urmăririi penale în vederea recuperării acestei sume, asupra autoturismului marca V.
În ceea ce priveşte suma de 100 RON ridicată de la inculpat în cursul urmăririi penale, aceasta nu are legătură cu fapta pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, motiv pentru care s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra acestei sume.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului C.O.T., s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârşite prin prisma modalităţii de comitere, a contribuţiei acestuia la întreaga activitate infracţională, împrejurarea că la solicitarea inculpatului M.I., a fost cel care l-a contactat pe inculpatul A.L. în vederea intermedierii legăturii cu judecătorul de caz, cuantumul sumei ce urma să-i revină, respectiv 2.000 euro, dar şi persoana făptuitorului, care a avut o conduită sinceră pe parcursul procesului, s-a prezentat la toate termenele şi a respectat obligaţiile impuse pe perioada controlului judiciar, nu are antecedente penale sau alte abateri, din referatul de evaluare psihosocială rezultând că este căsătorit, are un copil minor, nu au fost identificaţi factori negativi în măsură să inducă o conduită antisocială, iar în procesul de reintegrare socială a beneficiat de resurse personale şi externe, experienţa privării de libertate şi a procesului penal având un puternic rol de exemplaritate pentru comportamentul viitor al inculpatului.
Inculpatul îşi desfăşoară în continuare activitatea de avocat, acesta nu s-a folosit de profesie pentru comiterea infracţiunii, deşi relaţia cu inculpatul A.L. a existat datorită cadrului comun de desfăşurare a acestei activităţi şi nu s-a reliefat vreo conduită necorespunzătoare în perioada anterioară şi ulterioară săvârşirii faptei.
În aceste condiţii, o pedeapsă de 1 an închisoare s-a apreciat ca fiind justă şi proporţională şi în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului, dar şi la realizarea scopului de prevenţie al acesteia.
Ţinând cont de gravitatea faptei, impactul pe care astfel de infracţiuni îl are în rândul opiniei publice, efectele asupra încrederii în justiţie, precum şi de modul concret în care inculpatul a acţionat, folosindu-se de relaţia cu judecătorul A.L., pentru realizarea scopului pedepsei, necesitatea prevenirii unor astfel de fapte de corupţie, s-a impus ca aceasta să fie executată în regim de detenţie.
Pe durata executării pedepsei, s-au interzis acestuia drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. - „dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice”, dar ţinând cont de gravitatea faptei, precum şi persoana făptuitorului şi drepturile prev. de art. 64 lit. b) C. pen., respectiv „dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat”.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestului preventiv din 05 mai 2010 la 25 ianuarie 2011, când prin decizia penală nr. 245 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus punerea acestuia în libertate sub control judiciar, obligaţiile stabilite prin această decizie şi astfel cum au fost modificate prin încheierile din 01 aprilie 2011 şi 17 iunie 2011 ale Curţii de Apel Cluj urmând a fi menţinute până la rămânerea definitivă a hotărârii.
În această fază procesuală s-a considerat că nu se justifică ridicarea controlului judiciar, care este necesar pentru a asigura buna desfăşurare a judecăţii în căile de atac, prezenţa la organele judiciare şi ulterior, punerea în executare a hotărârii de condamnare.
În cursul urmăririi penale, de la inculpatul C.O.T. s-a ridicat întreaga sumă de bani pe care a păstrat-o, şi anume 12.000 euro, astfel că de la acesta nu se justifică confiscarea altor sume, măsura de siguranţă fiind una ce are caracter personal, neputând fi obligaţi inculpaţii în solidar la plata acelor sume de bani ce nu au fost recuperate.
Întrucât în cursul urmăririi penale s-a instituit sechestrul asigurător asupra sumei de 1.935 RON ridicată de la inculpatul C.O.T., iar aceasta nu are legătură cu cauza şi faţă de acest inculpat nu se justifică luarea măsurii confiscării, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit.
Faptele inculpatului A.L., astfel cum au fost descrise mai sus, în sensul de a accepta şi primi de la denunţători suma de 20.000 euro prin intermediul inculpatului C.O.T. pentru a interveni pe lângă judecătorul D.B., în favoarea numiţilor S.S., D.C. şi C.M., păstrând pentru sine 5.000 euro şi de a da din banii primiţi suma de 15.000 euro inculpatului D.B., în scopul pronunţării unei soluţii favorabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. comb. cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 C. pen. comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
S-a apreciat că vinovăţia inculpatului a fost dovedită în mod cert şi a rezultat, în principal, din declaraţiile inculpatului C.O.T., ale inculpatului M.I., din înregistrarea convorbirilor telefonice purtate cu inculpatul C.O.T., procesul-verbal de supraveghere operativă şi procesele-verbale de percheziţie domiciliară, precum şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, în special declaraţiile martorei Ţ.E.S. şi ale martorei C.A.C.
În concret, inculpatul C.O.T. a relatat în toate declaraţiile date că la solicitarea inculpatului M.I. a apelat la inculpatul A.L., cu care se afla în relaţii de amiciţie, pentru ca acesta să intervină la judecătorul D.B. în vederea pronunţării unei soluţii favorabile în dosarul referitor la denunţătorii S.S. şi alţii, iar inculpatul A.L. a solicitat o sumă de bani pentru sine şi pentru celălalt inculpat judecător în acest scop.
Inculpatul M.I. a confirmat împrejurarea legată de relaţia dintre inculpatul C.O.T. şi A.L., aspecte pe care le cunoaşte din spusele celui dintâi şi a arătat că acesta urma să intermedieze legătura cu inculpatul D.B., asigurându-i în permanenţă pe denunţători că în schimbul unor sume de bani acesta îi va pune în libertate sau le va da pedepse mai blânde.
Chiar inculpatul A.L. a recunoscut că a dat mai multe informaţii inculpatului C.O.T. în legătură cu dosarul penal aflat pe rolul Tribunalului Dolj, cunoscând situaţia dosarului, întrucât a dispus arestarea preventivă, iar din probe reiese că în perioada anterioară soluţionării cauzei respective s-au întâlnit de mai multe ori în locuri ferite, purtând convorbiri telefonice de pe numere diferite de telefon.
Din interceptarea convorbirilor telefonice dintre inculpatul A.L. şi C.O.T. din data de 04 mai 2010 a rezultat că cei doi aveau o înţelegere care, prin coroborare cu celelalte probe, poate fi interpretată ca fiind legată de plata sumei de bani pretinsă pentru a interveni în soluţionarea dosarului.
În acelaşi timp, găsirea sumei de 5.000 euro din cea marcată criminalistic la locuinţă, sumă pe care inculpatul A.L. nu a declarat-o cu ocazia percheziţiei domiciliare, a confirmat starea de fapt mai sus reţinută şi împrejurarea că acesta a primit suma de bani în scopul arătat.
Apărările inculpatului referitoare la primirea sumei de 5.000 euro cu titlu de împrumut nu au fost verosimile, întrucât acestea au fost contrazise de declaraţia inculpatului C.O.T. şi nu au fost confirmate de alţi martori audiaţi în cauză, nici chiar de martora G.E.L., cu care inculpatul susţine că dorea să-şi întemeieze o familie, iar banii îi erau necesari şi în acest scop. Existenţa unui împrumut din partea inculpatului C.O.T. a fost contrazisă şi de modalitatea în care s-a predat suma de bani, în grabă, pe geamul autoturismului, precum şi de convorbirea telefonică avută la data de 04 mai 2010, pe care inculpatul nu a contestat-o, în care este precipitat de faptul că nu a primit încă banii.
Din declaraţiile martorelor Ţ.E.S. şi C.A.C. a rezultat că inculpatul D.B. a arătat minuta hotărârii pronunţate în Dosarul nr. 13367/63/2009 inculpatului A.L., care a fost văzut de C.A.C. şi în momentul înmânării unei sume de bani în valută în biroul judecătorilor secţiei penale către inculpatul D.B.
În legătură cu apărarea inculpatului A.L. referitoare la absenţa acestuia din Tribunal în data de 05 mai 2010 în intervalul orar 12.00-14.00, când s-a remis suma de bani către inculpatul D.B., motivat de împrejurarea că împreună cu un mecanic auto, martorul T.Z. s-ar fi deplasat la un atelier de dezmembrări auto în scopul achiziţionării unei piese, nici aceasta nu a fost primită. Inculpatul a oferit aceste explicaţii doar în luna septembrie a anului 2011, în cursul cercetării judecătoreşti, fără ca până la acel moment să fi menţionat în declaraţia dată aceste aspecte.
Din declaraţia martorului T.Z. a rezultat că inculpatul ar fi stabilit o întâlnire cu acesta la sediul Tribunalului Dolj şi că împreună s-ar fi deplasat la acel atelier de dezmembrări în intervalul orar 12.00-14.00, dar nu precizează în mod cert că întâlnirea a avut loc pe data de 05 mai 2010. În acelaşi timp, declaraţia a fost singulară, iar raportat la împrejurarea mai sus menţionată referitoare la momentul în care inculpatul A.L. a formulat aceste apărări şi la faptul că în aceeaşi zi era planificat în şedinţa de judecată ce urma să înceapă la ora 10.30, despre care s-a susţinut că a început la ora 11.00 şi a durat aproximativ 1 oră şi jumătate, nu s-a putut reţine în mod cert că în aceeaşi zi a fost programată şi a avut loc întâlnirea cu mecanicul auto. Totodată, inculpatul a arătat că deplasarea la atelierul auto a durat cca. o ora, iar martorul a susţinut că a durat 2 ore şi jumătate, amintindu-şi de acest eveniment după arestarea inculpatului, în preajma zilei de aniversare a tatălui său, respectiv 15 mai.
În legătură cu aceleaşi aspecte legate de prezenţa în tribunal a inculpatului A.L. în intervalul de timp dintre orele 12.40-13.00, a fost propusă pentru audiere martora D.R. care a susţinut că în data de 05 mai 2010 în jurul orelor 12.00-13.00, când obişnuia să iasă după mâncare la chioşc, s-a întâlnit cu inculpatul la ieşirea din Tribunal. A mai arătat martora că ştia de la acesta că are ceva probleme cu maşina.
Din cele relatate de martoră, instanţa a apreciat că nu s-a putut considera că este exclusă prezenţa inculpatului din biroul judecătorilor secţiei penale în momentul reţinut ca fiind cel în care s-a întâlnit cu inculpatul D.B., dată fiind, atât marja de eroare în aprecierea martorului, cât şi împrejurarea că era posibil ca întâlnirea să fi avut loc după sau înainte de predarea sumei de bani.
Este real că din declaraţiile judecătorilor secţiei penale a Tribunalului Dolj audiaţi în calitate de martori, precum şi din declaraţiile grefierilor aceleiaşi secţii, a rezultat că, începând cu luna septembrie 2009, a existat o perioadă tensionată între inculpaţii A.L. şi D.B. determinată de intenţia celor doi de a candida la funcţia de preşedinte al secţiei penale, dar această situaţie s-a considerat că nu este de natură a înlătura cele reţinute mai sus şi nu prezintă relevanţă, cu atât mai mult cu cât din aceleaşi probe s-a concluzionat că în perioada apropiată comiterii faptei, cei doi se salutau, îşi vorbeau în calitate de colegi.
Nu lipsită de importanţă a fost apreciată convorbirea avută cu inculpatul D.B. la 29 martie 2010, redată în rechizitoriu care sugerează nu doar că între cei doi exista comunicare, dar şi că, în contextul în care C.O.T. primea cu regularitate informaţii de la A.L. legate de modul de derulare a procesului pe care le transmitea către denunţători prin intermediul inculpatului M.I., prin coroborare cu celelalte probe, a putut fi interpretată ca având legătură cu rezolvarea favorabilă a dosarului privindu-i pe S.S. şi D.C.
În legătură cu această discuţie telefonică, inculpaţii au propus pentru audiere pe martorul B.I., susţinând că se referă la o invitaţie la nunta fiului său pe care a adresat-o inculpatului D.B., prin intermediul inculpatului A.L. Chiar dacă martorul a confirmat aceste împrejurări, nu s-a putut considera în mod cert că dialogul dintre cei doi, în care nu s-a făcut referire la vreun nume, nu s-au dat detalii, se referea la invitaţia respectivă.
Martora C.A.C. a arătat în declaraţia dată că, în data de 05 mai 2010, după ce au ieşit din şedinţa de apeluri împreună cu A.L., în jurul orelor 13.00, l-a văzut pe acesta când a scos din buzunarul hainei o hârtie albă în care era împachetată o sumă de bani, care nu era RON, ci semăna cu valuta, în bancnote de culoare maronie, pe care a înmânat-o inculpatului D.B., iar acesta i-a plasat în buzunarul interior al hainei. Martora şi-a menţinut declaraţia pe tot parcursul procesului, chiar şi cu ocazia confruntării cu inculpatul D.B. şi a reaudierii sale la instanţă, iar faţă de cele arătate mai sus, nu există nici un temei pentru a fi analizată cu rezerve sau înlăturată, ci dimpotrivă, prin raportare la toate celelalte probe a confirmat starea de fapt mai sus descrisă, precum şi vinovăţia inculpatului.
Analizând declaraţiile martorilor P.S., B.I. şi T.V., referitoare la prezenţa inculpatului A.L. în biroul judecătorilor secţiei penale în intervalul orar 12.30-13.00, s-a observat că, deşi aceştia au dat anumite detalii despre întâlnirile cu inculpatul în cursul zilei de 05 mai 2010, martorul B.I. susţinând că nu s-a întâlnit cu judecătorul A.L. în ziua respectivă, iar martorul P.S. a declarat că de la ora 10.30 nu l-a mai revăzut pe acesta şi martora T.V. că nu i-a văzut pe judecătorii A.L. şi D.B. să-şi fi vorbit în timpul când aceasta s-a aflat în birou, astfel de împrejurări nu au fost de natură a pune la îndoială cele reţinute mai sus, precum şi declaraţiile celorlalţi martori, din care a rezultat că predarea sumelor de bani către inculpatul D.B. a avut loc în data de 05 mai 2010, între orele 12.40-13.05.
Totodată, din probe a reieşit că inculpatul C.O.T. a predat inculpatului A.L. suma de 20.000 euro, din care 5.000 euro s-au găsit la locuinţa închiriată, acesta fiind observat ieşind din bloc cu o coală de hârtie îndoită în două în mână, după care s-a îndreptat cu autoturismul spre Tribunal.
În consecinţă, din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză a rezultat, în mod cert, că inculpatul A.L. a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată, iar cum apărările sale nu s-au confirmat, s-a reţinut comiterea infracţiunilor încadrate în textele de lege mai sus indicate.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului A.L., s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite prin prisma modalităţii de comitere, a calităţii de judecător, a sumei de bani pretinsă şi primită, a consecinţelor şi efectelor negative asupra imaginii justiţiei şi încrederii populaţiei în acele persoane chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii de către cetăţeni, obligate fiind să ia măsuri ferme faţă de aceia care nesocotesc dispoziţiile legale şi comit infracţiuni, precum şi persoana făptuitorului care nu a recunoscut săvârşirea faptelor, dar a avut o conduită corespunzătoare pe durata procesului, nu are antecedente penale, nu este cunoscut cu abateri disciplinare în perioada în care a exercitat funcţia de judecător, a demisionat din această funcţie şi este încadrat ca practician în insolvenţă, are sprijinul familiei, fiind căsătorit cu un copil minor, are o imagine bună în rândul colegilor şi prietenilor.
De asemenea, s-a ţinut cont de împrejurarea că inculpatul a facilitat denunţătorilor prin intermediul inculpatului C.O.T. legătura cu inculpatul D.B. şi a predat acestuia sumele de bani destinate în scopul pronunţării unei soluţii favorabile, contribuţia acestuia fiind una importantă în derularea activităţii infracţionale în care au fost implicaţi cei patru inculpaţi.
Comiterea unor infracţiuni de corupţie tocmai de către aceia care au menirea de a apăra legea şi drepturile fundamentale ale omului este de natură a afecta întreaga societate, lipsind de credibilitate întregul corp al magistraţilor asupra cărora ar putea plana suspiciuni de corupţie, aducând atingere garanţiei de independenţă şi imparţialitate de care trebuie să se bucure în îndeplinirea actului de justiţie.
Astfel, pedepsele aplicate inculpatului trebuie să contribuie la combaterea unui astfel de comportament, dar în acelaşi timp să fie echitabile prin raportare la persoana sa.
În aceste condiţii, o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi 4 ani închisoare pentru complicitate la luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 au fost considerate ca juste şi proporţionale şi în măsură să conducă la reeducarea inculpatului, dar şi la realizarea scopului de prevenţie.
Totodată, în cazul fiecărei infracţiuni s-au aplicat pedepsele complementare a interzicerii unor drepturi pe o perioadă de 3 ani în conformitate cu art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ţinându-se cont de gravitatea faptei, persoana făptuitorului, dar şi obligativitatea aplicării acestor pedepse în cazul infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 254 C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Constatând că cele două infracţiuni au fost comise în concurs real prev. de art. 33 lit. a), în baza art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor, urmând ca inculpatul să o execute pe cea mai grea de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Nu s-a luat în discuţie o altă modalitate de executare, decât cea cu privare de libertate, atât raportat la cuantumul pedepsei, cât şi faţă de elementele reţinute la individualizarea acesteia.
Pe durata executării pedepsei, s-au interzis acestuia drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. - „dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice”, dar ţinând cont de gravitatea faptei, precum şi persoana făptuitorului şi drepturile prev. de art. 64 lit. b) C. pen., respectiv „dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat”.
Nu s-a dispus aplicarea disp. art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară, în cazul infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 rap. la art. 254 C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, având în vedere că inculpatul a demisionat din magistratură, iar pentru ocuparea din nou a acestei funcţii, nu îndeplineşte condiţiile prev. de Legea nr. 303/2004, deci în fapt, interzicerea exercitării profesiei de magistrat este lipsită de orice finalitate.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestului preventiv din 05 mai 2010 la 11 aprilie 2011, când prin încheierea penală din 01 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1445 din 11 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus punerea acestuia în libertate sub control judiciar, obligaţiile stabilite prin această încheiere, astfel cum au fost modificate prin încheierea din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj urmând a fi menţinute până la rămânerea definitivă a hotărârii.
În această fază procesuală nu s-a justificat ridicarea controlului judiciar, care este necesar pentru a asigura buna desfăşurare a judecăţii în căile de atac, prezenţa la organele judiciare şi ulterior, punerea în executare a hotărârii de condamnare.
În cursul urmăririi penale, de la inculpatul A.L. s-a ridicat întreaga sumă de bani pe care a primit-o şi anume 5.000 euro, astfel că de la acesta nu se justifică confiscarea altor sume.
Întrucât în cursul urmăririi penale s-a instituit sechestrul asigurător asupra sumelor de 16.000 euro şi 10.000 RON ridicate de la inculpatul A.L., iar aceasta nu are legătură cu cauza şi faţă de inculpat nu se justifică luarea măsurii confiscării, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit.
Cum inculpatul a solicitat ca aceste sume să-i fie restituite, s-a dispus în acest sens.
Fapta inculpatului D.B., astfel cum a fost reţinută mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi constă în aceea că la data de 05 mai 2010 a primit de la denunţători suma de 15.000 euro, prin intermediul inculpatului A.L., pentru a aplica pedepse mai blânde inculpaţilor S.S., D.C. şi C.M.
Instanţa a reţinut că vinovăţia inculpatului D.B. a rezultat din declaraţia inculpatului C.O.T., care a arătat că A.L. a solicitat suma de 30.000 euro (mai apoi 40.000 euro) pe care urma să o împartă cu inculpatul D.B., spunându-i totodată că dacă nu va primi banii, va aplica pedepse drastice, aspecte confirmate şi de inculpatul M.I., căruia C.O.T. îi transmitea aceste informaţii, declaraţia martorei Ţ.E.S. precum şi a martorei C.A.C., cea din urmă arătând că a văzut momentul la care s-a remis o sumă de bani în valută între inculpatul A.L. şi D.B. în biroul judecătorilor secţiei penale de la Tribunalul Dolj, precum şi procesul-verbal de supraveghere operativă, declaraţia inculpatului şi celelalte probe indicate mai sus.
Cu toate că inculpatul D.B. a contestat declaraţia martorei C.A.C., explicând aceasta prin existenţa unor conflicte anterioare şi a unei relaţii mai reci, dar şi cu referire la conduita martorei în colectivul de judecători, această declaraţie nu a putut fi înlăturată, pe de o parte întrucât a fost constantă pe tot parcursul procesului, este dată de o persoană asupra căreia nu există nicio suspiciune de subiectivism şi pe de altă parte, s-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză.
Declaraţia martorei C.A.C. din care a rezultat că aceasta a asistat în biroul judecătorilor secţiei penale de la Tribunalul Dolj la momentul remiterii sumei de bani către inculpatul D.B. s-a coroborat cu declaraţia inculpatului C.O.T., care a susţinut că a predat inculpatului A.L. suma de 20.000 euro, din care 5.000 euro au fost găsiţi la domiciliul său, în ideea că o parte din aceşti bani, respectiv 15.000 euro vor ajunge la inculpatul D.B., dar şi cu declaraţia martorului D.G.A. şi a inculpatului M.I., în legătură cu modul în care s-au remis şi împărţit sumele de bani, din logica evenimentelor rezultând că cei 15.000 euro au fost destinaţi inculpatului D.B.
Martora C.A.C. a susţinut că bancnotele erau mai mari, că era valută şi nu RON şi chiar dacă nu a indicat corect culoarea bancnotelor, s-a considerat că declaraţia sa este veridică şi în niciun caz nu s-a putut aprecia că are un caracter mincinos, aspect confirmat şi de soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul în care aceasta a fost cercetată pentru mărturie mincinoasă, ca urmare a plângerii formulate de inculpatul D.B.
Împrejurarea relevată de martorii audiaţi în cauză referitoare la un anumit comportament în cadrul colectivului de judecători din partea martorei C.A. pe care au descris-o ca pe o persoană mai ciudată, dificilă, retrasă, a fost apreciat ca fiind de natură a considera că aceasta este lipsită de credibilitate atunci când, chemată fiind în faţa organelor judiciare, este pusă în situaţia de a da o declaraţie sub jurământ, în calitate de martor. De asemenea, martora M.E. a susţinut cele relatate de fiica sa C.A., care la circa 1 lună de la evenimente i-a spus că urmează să dea declaraţie la D.N.A. şi că ar fi văzut momentul la care s-a remis suma de bani.
Totodată, aspectele concrete care rezultă din probele enunţate mai sus nu au putut fi înlăturate pe baza unor supoziţii, cum ar fi acelea acreditate că este greu de crezut ca cei doi inculpaţi să-şi fi dat bani în biroul secţiei penale şi mai ales în prezenţa unei persoane cu care nu se înţelegeau şi pe care o percepeau în modalitatea descrisă.
Din procesul-verbal de supraveghere operativă şi declaraţiile inculpatului, ale martorilor audiaţi, a rezultat că între orele 12.40-13.05, inculpatul D.B. s-a aflat în Tribunal, iar prezenţa sa în biroul judecătorilor nu este exclusă prin nici un mijloc de probă.
De asemenea, cooperarea dintre inculpaţii A.L. şi D.B. în scopul săvârşirii infracţiunilor mai sus menţionate a rezultat şi din împrejurarea legată de citirea minutei de către inculpatul A.L., aspect ce rezultă din declaraţia martorei Ţ.E.S., grefiera de şedinţă, dar şi din declaraţia inculpatului C.O.T. care a susţinut că inculpatul A.L. i-a adus la cunoştinţă că a văzut minuta pe o ciornă şi ştia că D.B. a aplicat unuia dintre inculpaţi pedeapsa de 5 ani închisoare, iar apoi a revenit aplicând tuturor aceeaşi pedeapsă, de 4 ani închisoare.
În acelaşi timp, s-a avut în vedere convorbirea telefonică din 29 martie 2010, cu argumentele reţinute în cazul inculpatului A.L.
S-a considerat că este lipsit de relevanţă, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, constând în primirea unei sume de bani în scopul de a îndeplini un act ce intră în atribuţiile de serviciu, că pedepsele aplicate de inculpatul D.B. sunt legale sau că inculpatul M.I. ar fi promis denunţătorilor punerea în libertate, iar acesta nu s-a realizat, precum şi aplicarea unor pedepse mult mai mici, de 2 ani, 2 ani şi 9 luni. De altfel, minimul pedepsei ce s-a putut aplica în cazul infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., prin aplicarea unor circumstanţe atenuante, putea fi de cel mult 3 ani, iar pedepsele stabilite de inculpatul D.B. se situează înspre acest minim.
Curtea a reţinut că, şi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.B. există probe certe de vinovăţie, motiv pentru care, în baza art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
La individualizarea pedepsei, s-a ţinut cont de gradul de pericol social concret al faptei, raportat la modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii, împrejurarea că inculpatul s-a folosit de calitatea de judecător, consecinţele acesteia la nivelul întregii ordini de drept, având în vedere că a fost comisă într-un cadru în care aplicarea legii este de esenţa activităţii desfăşurate de inculpat, de pericolul social al făptuitorului, care nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, a fost chiar persoana învestită cu soluţionarea cauzei pentru care ceilalţi inculpaţi au primit, iar ulterior au intermediat, transmiterea sumei de 15.000 euro inculpatului D.B., dar s-a ţinut cont şi de împrejurarea că acesta nu are antecedente penale, nu este cunoscut cu abateri pe durata exercitării profesiei, este căsătorit, are doi copii, iar din referatul de evaluare psihosocială rezultă că există posibilităţi de reabilitare, având capacitatea de a se orienta spre un alt loc de muncă şi sprijinul familiei.
Pentru realizarea scopului pedepselor, înscris în disp. art. 52 C. pen., s-a impus aplicarea unei sancţiuni severe, dar în acelaşi timp echitabile, ţinându-se cont de faptul că în cazul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie de către un magistrat din partea căruia societatea are aşteptări pentru o atitudine corectă şi onestă în înfăptuirea actului de justiţie, s-a avut în vedere un grad sporit de pericol social, dar trebuie luate în considerare şi aspecte care ţin de posibilitatea de reeducare a inculpatului pe perioada executării pedepsei şi de reintegrare în societate ulterior acestei perioade.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj şi inculpaţii C.O.T., A.L., D.B. şi M.I.
În motivele de recurs, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj consideră netemeinică hotărârea instanţei de fond sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor A.L. şi D.B., C.O.T. şi M.I., acestea nereflectând pericolul social sporit al faptelor şi făptuitorilor, omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. pentru inculpaţii D.B. şi A.L., C.O.T., M.I. şi nelegală în ceea ce priveşte măsura confiscării sumelor de bani de inculpaţii M.I. şi D.B.
Cu privire la confiscarea dispusă de către instanţă, care s-a făcut în favoarea D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, Parchetul apreciază că trebuia făcută în favoarea statului.
De asemenea, raportat la natura şi gravitatea infracţiunilor comise, la împrejurările concrete în care aceştia au acţionat se impune şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.
Inculpaţii M.I. şi C.O.T., prin recursul declarat, au solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, respectiv aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. sau art. 861C. pen.
Inculpatul A.L. a solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită.
În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă se arată că nu au fost identificate elemente probatorii convingătoare care să confirme învinuirea şi să justifice condamnarea, iar cu privire la infracţiunea de complicitate la luare de mită, condamnarea se bazează pe declaraţiile martorilor Ţ.E.S. şi M.A., deşi declaraţiile primei sunt confuze şi contrazise de către ceilalţi martori judecători audiaţi în cauză, iar ale martorilor M. sunt străine de realitate şi contrazise de ceilalţi martori, în special P. şi T.V.
Pentru aceleaşi considerente inculpatul D.B., prin recursul declarat, a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de luare de mită.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorilor inculpaţilor, precum şi ultimul cuvânt al inculpaţilor au fost consemnate în încheierea din 09 ianuarie 2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
De asemenea, inculpaţilor recurenţi li s-a dat posibilitatea să depună concluzii scrise.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1957/54/2010 al 10 decembrie 2012, primind termen de judecată fiind stabilit la 21 martie 2013.
În cauză au formulat cereri de abţinere doamnele judecător M.I. şi A.G.C., întemeiate pe dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., cereri care au fost respinse.
Inculpaţii au depus motive de recurs, însoţite de acte în circumstanţiere şi au beneficiat de termene în vederea angajării de apărători (termen 21 martie 2012).
La termenul din 02 mai 2013 inculpaţii au propus probe, instanţa încuviinţându-le proba cu acte în circumstanţiere.
La termenul din 13 iunie 2013 au fost audiaţi inculpaţii, declaraţiile fiind ataşate la dosarul cauzei şi tot la acelaşi termen de judecată, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie necesitatea audierii martorilor C.A.C. şi Ţ.E.S., martore ce au fost audiate la termenele din 26 septembrie 2013 şi 07 noiembrie 2013.
La 07 noiembrie 2013 s-a realizat şi confruntarea celor două martore Ţ.E.S. şi C.A.C.
Martora Ţ.E.S. a solicitat decontarea cheltuielilor de transport, ataşând acte în acest sens, în cuantum de 400,07 RON.
La termenul din 07 noiembrie 2013 s-a încuviinţat audierea martorilor P.S. şi S.V., probă solicitată de inculpaţii A.L. şi D.B., audierea acestora realizându-se la termenul din 09 ianuarie 2014.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cauza prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, constată recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj fondat, iar recursurile declarate de inculpaţii C.O.T., A.L., D.B. şi M.I. ca fiind nefondate.
1. Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, Înalta Curte îl consideră fondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la critica Parchetului privind majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor D.B., A.L., M.I. şi C.O.T., Înalta Curte o consideră fondată, numai în ceea ce-i priveşte pe ultimii trei inculpaţi.
Pedeapsa aplicată inculpatului D.B. corespunde atât prin cuantum, cât şi modalitate de executare, criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen.
Necesitatea aplicării unei pedepse şi evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermităţii care, în acest domeniu, nu înseamnă aplicarea unei pedepse severe, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei şi persoanei făptuitorului, apt să-şi realizeze cu maximă eficienţă finalitatea educativ preventivă.
Din economia textului art. 52 alin. (1) C. pen., în care se arată că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, rezultă că funcţia constrângerii nu este o funcţie a pedepselor, deoarece examenul realist al conţinutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcţiile pedepsei, iar măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esenţa pedepsei, însuşirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează scopul ei, întrucât constrângerea, ca esenţă a pedepsei, este însăşi pedeapsa.
Cu privire la pedepsele aplicate inculpaţilor A.L., C.O.T. şi M.I., Înalta Curte apreciază că se impune o reindividualizare în ceea ce priveşte cuantumul acestora.
Individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al magistratului învestit cu judecarea unei cauze, fără ca acesta să fie un proces arbitrar, subiectiv, el fiind rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, bazat pe reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei are valoarea consacrării explicite a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie.
Pe de altă parte, pentru a-şi îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă atât sub aspectul naturii sale - privativă sau neprivativă de libertate - cât şi duratei, trebuie să fie în directă corespondenţă atât cu gravitatea faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a putea fi determinată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de către societate.
Pedepsele aplicate celor trei inculpaţi de către instanţa de fond nu reflectă însă pericolul sporit al faptelor şi făptuitorilor, fiind din această perspectivă netemeinice cu privire la cuantumul aplicat.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare inculpatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportamentul inculpatului.
Ca atare pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.
În ceea ce priveşte caracterul de exemplaritate mai sus evocat, acesta nu trebuie eludat prin stabilirea unei pedepse situate la nivelul minimului special prevăzut de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii. O astfel de sancţiune este rezultatul unei clemenţe nejustificate, concretizată într-o pedeapsă în cuantum scăzut, ceea ce duce la situaţia în care deşi infracţiunile de corupţie cunosc o recrudescenţă deosebită, reprimarea lor tinde să cadă în derizoriu.
În această situaţie, pedeapsa într-un cuantum sporit, a cărei executare să fie în privare de libertate, se justifică atât pentru reeducarea inculpaţilor cauzei, cât şi pentru menţinerea ordinii de drept, în conformitate cu scopul preventiv-sancţionator al pedepsei.
Pericolul social al fiecărei infracţiuni săvârşite de inculpaţi, constituie un criteriu important de individualizare a pedepselor, în contextul art. 72 C. pen., acesta având un nivel ridicat raportat la modul de concepere şi de derulare a activităţii infracţionale. Lezarea relaţiilor sociale ale căror desfăşurare sunt dependente de încrederea, autoritatea şi prestigiul de care trebuie să se bucure magistraţii, produsă prin activitatea infracţională a inculpatului A.L., şi de altfel de care trebuie să se bucure orice persoană care participă în mod direct la înfăptuirea actului de justiţie cum este şi cazul inculpaţilor avocaţi M.I. şi C.O.T., impune înlăturarea oricărei suspiciuni în ceea ce priveşte corectitudinea, onestitatea şi probitatea acestora. Pericolul activităţii infracţionale a inculpaţilor este dat de sume mari de bani vehiculate, de mijloace menite să asigure clandestinitatea demersului infracţional, constând în evitarea unui limbaj clar, direct în cadrul dialogurilor şi convorbirilor purtate, ceea ce demonstrează o anumită precauţie destinată să ascundă faptele şi, în acelaşi timp, existenţa unor interese comune şi a unei conlucrări în mascarea infracţiunilor de către inculpaţi, de modul în care au înţeles inculpaţii realizarea actului de justiţie.
O reacţie blândă faţă de acest gen de fapte ar face ineficiente măsurile legislative care au menirea să înfrângă recrudescenţa fenomenului de corupţie şi ar genera neîncredere în capacitatea justiţiei de a reacţionat la astfel de fenomene, punându-se în pericol ordinea publică aflată într-o relaţie cauzală cu actele de înfăptuire ale justiţiei.
Săvârşirea de fapte penale de către un judecător, împreună cu doi avocaţi, nesancţionate cu o pedeapsă fermă, ar genera credinţa că făptuitorii pot persista în sfidarea legii, fiind de natură să inducă opiniei publice convingerea că legea se aplică altfel cu privire la aceste persoane. Calitatea inculpatului A.L., aceea de judecător, cât şi a celor doi inculpaţi C.O.T. şi M.I., de avocaţi, presupune că aceştia au capacitatea şi pregătirea necesară să conştientizeze faptul că adoptarea unui comportament contrar normelor de drept poate avea consecinţe în plan social şi profesional, calitatea de magistrat sau avocat presupune standarde înalte de conduită, conform cu onoarea şi demnitatea profesiei şi care obligă la garantarea supremaţiei legii şi a statului de drept, care trebuie să apere prestigiul autorităţii judecătoreşti şi să întărească încrederea publică şi integritatea acesteia printr-un comportament adecvat.
Este datoria magistratului, cât şi a avocatului să respecte standarde înalte de conduită, dar să şi participe la stabilirea, menţinerea şi susţinerea colectivă a acestor standarde. Ori de câte ori un magistrat sau avocat încalcă legea, prejudiciază nu numai reputaţia funcţiei sale, a profesiei sale, dar poate încuraja nerespectarea legii şi poate afecta încrederea publicului în integritatea puterii judecătoreşti.
Pe de altă parte, încrederea în corpul magistraţilor se bazează nu numai pe competenţa şi străduinţa membrilor acestuia, dar şi pe integritatea şi moralitatea acestora.
Calităţile personale, imaginea şi conduita magistraţilor afectează pe cele ale sistemului judiciar în ansamblul lor şi în consecinţă încrederea publicului în acesta, în condiţiile în care publicul cere de la magistrat o conduită care să se situeze mult deasupra celor pe care o aşteaptă de la ceilalţi.
Astfel, raportat la natura faptelor săvârşite de inculpat, se impune majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor C.O.T., M.I. şi A.L., astfel:
- pentru inculpatul C.O.T. pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 3201 C. proc. pen. de la 1 an închisoare, la 2 ani închisoare;
- pentru inculpatul M.I. de la 1 an şi la 6 luni închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 3201 C. proc. pen.;
- pentru inculpatul A.L. de la 3 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi de la 4 ani închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Pedepsele, astfel majorate, reflectă pe deplin gradul de pericol social al faptelor săvârşite (trafic de influenţă, complicitate la luare de mită), sunt în concordanţă cu contribuţia fiecărui inculpat la realizarea acestora, ţinându-se seama şi de circumstanţele personale ale fiecăruia şi atitudinea avută pe parcursul procesului.
Cu privire la critica Parchetului privind greşita confiscare în favoarea D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova a sumelor de bani în cuantum de 6.000 euro şi 15.000 euro, Înalta Curte o consideră fondată.
Sumele de 6.000 euro, respectiv 15.000 euro provin din fondul special constituit, în virtutea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A., care statuează că anual se constituie un depozit de cel puţin 2 milioane RON pentru acţiuni privind organizarea şi constatarea infracţiunilor flagrante de corupţie, la dispoziţia procurorului şef al D.N.A. Această sumă este prevăzută la titlul „cheltuieli materiale şi servicii” în bugetul D.N.A., iar modul său de gestionare şi de utilizare se va stabili prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii.
Din acest context rezultă că dispoziţia Curţii de Apel Cluj de confiscare a sumelor de bani de la inculpaţii M.I. şi D.B. în favoarea Serviciului Teritorial Craiova din cadrul D.N.A. este nelegală, deoarece confiscarea specială este, pe de o parte potrivit art. 111 şi art. 112 C. pen., o măsură de siguranţă, având ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, iar pe de altă parte, este o măsură care, potrivit art. 118 lit. e) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 78/2000, este operantă în situaţia în care bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.
Având în vedere faptul că serviciile teritoriale ce funcţionează în cadrul D.N.A. nu au personalitate juridică proprie, ele fiind părţi integrante ale acestei direcţii a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, care nu are însă calitatea de parte în proces, respectiv de persoană vătămată prin infracţiune, iar banii ce formează obiectul infracţiunilor de corupţie deduse judecăţii provin din fondul special, în cazul de speţă, soluţia corectă este de confiscare de la inculpatul M.I. a sumei de 6.000 euro şi de la inculpatul D.B. a sumei de 15.000 euro în favoarea statului.
Această dispoziţie este necesară pentru ca sumele de bani trebuie să se întoarcă în bugetul de stat de unde ele ulterior se distribuie în bugetul D.N.A., iar pe de altă parte pentru a da eficienţă în cea de-a treia fază a procesului penal, cea a executării, dispoziţiilor înscrise în hotărârea judecătorească cu privire la recuperarea banilor, obiect al infracţiunilor de corupţie deduse judecăţii şi pentru a preîntâmpina existenţa unor eventuale incidente în cadrul executării.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va dispune confiscarea sumelor de bani de 6.000 euro de la inculpatul M.I. şi 15.000 euro de la inculpatul D.B. în favoarea statului.
În ceea ce priveşte critica Parchetului privind neaplicarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 64 lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, faţă de inculpaţii din prezenta cauză şi aceasta este fondată.
Instanţa de fond a făcut aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. faţă de inculpaţii D.B., A.L. şi C.O.T., apreciind că în ceea ce priveşte aplicarea art. 64 lit. c) C. pen. aceasta nu este justificată întrucât inculpatul A.L. a demisionat din magistratură, iar pentru ocuparea din nou a acestei funcţii nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004, iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.B. s-a apreciat că aceasta nu se justifică faţă de împrejurarea că în prezent acesta este suspendat din magistratură, iar în caz de condamnare urmează a fi exclus din magistratură, ocuparea din nou a funcţiei respective neputând avea loc, deoarece nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004.
Cu privire la inculpatul C.O.T. a considerat că nu a acţionat în calitate de avocat la săvârşirea faptei.
Stabilirea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-au folosit inculpaţii pentru săvârşirea infracţiunii este necesară, pentru a preveni posibilitatea acestora de a mai exercita o funcţie juridică, cel puţin pe perioada stabilită de către instanţă.
Nu au relevanţă aspectele avute în vedere de către Curte cu privire la întrunirea ori neîntrunirea pe viitor de către cei doi inculpaţi a condiţiilor impuse de legea privind statutul magistratului, câtă vreme dispoziţiile privitoare la sancţiuni trebuie aplicate prin raportare la condiţiile concrete şi prezente pe care circumstanţele cauzei le impun la acest moment procesual, motiv pentru care se impune aplicarea pedepsei complementare şi a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen.
Faţă de natura şi gravitatea infracţiunii comise în calitate de avocat de către inculpatul C.O.T. (practic datorită acestei calităţi a intervenit relaţia de amiciţie cu inculpatul A.L.), de împrejurările concrete în care acesta a acţionat se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen.
Inculpatului M.I. instanţa de fond i-a aplicat această pedeapsă.
Astfel, Înalta Curte va aplica şi inculpaţilor A.L., D.B. şi C.O.T. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani.
2. Cu privire la recursurile declarate de către inculpaţii C.O.T. şi M.I., care au solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi ca urmare, reducerea cuantumului pedepselor aplicate şi schimbarea modalităţii de executare, respectiv suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere, Înalta Curte le consideră nefondate pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că pedepsele aplicate celor doi inculpaţi, C.O.T. şi M.I., astfel cum au fost majorate, prin prezenta hotărâre, constituie o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii şi periculozităţii făptuirilor de natură a realiza scopul şi funcţiile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
În argumentarea punctului de vedere îmbrăţişat, Înalta Curte reţine că potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”. În acelaşi timp însă, se impune ca în cadrul operaţiei de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă şi, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conţinut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.
Faptele pentru care inculpaţii au fost condamnaţi de instanţa de fond sunt grave, astfel că în operaţiunea complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte, având în vedere maniera în care aceştia au procedat, activităţile desfăşurate, importanţa şi specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecinţele grave ale acţiunilor lor şi, nu în ultimul rând, circumstanţele personale ale inculpaţilor (atitudinea cu privire la faptele comise, antecedenţa penală, situaţia familială şi materială, ş.a) apreciază că resocializarea lor viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin sancţiunile aplicate de către Înalta Curte, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare. Dacă asemenea fapte nu ar fi urmate de o ripostă corespunzătoare a organelor în drept s-ar întreţine climatul infracţional şi s-ar crea inculpaţilor menţionaţi impresia că pot ignora în continuare valorile ocrotite de lege, prin normele speciale, fără a accepta să-şi corijeze comportamentul, putându-se ajunge în final, în atare mod, la lipsă de efect educativ a pedepselor aplicate.
Inculpatul M.I. s-a folosit de calitatea de avocat, fiind cel care a iniţiat activitatea infracţională, a avut contact direct cu denunţătorii, a făcut promisiuni şi le-a întărit convingerea că în schimbul unor sume de bani pot obţine soluţii favorabile, fapt de natură a destabiliza încrederea în sistemul de justiţie.
Inculpatul C.O.T. a fost cel care l-a contactat pe inculpatul A.L. în vederea intermedierii legăturii cu judecătorul de caz, folosindu-se de relaţia de prietenie cu judecătorul A.L., fapt de natură să demonstreze gradul ridicat de pericol social al faptei acestuia.
Înalta Curte reţine că, recunoaşterea anumitor împrejurări ca şi circumstanţe atenuante judiciare este posibilă numai dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului, încât numai aplicarea unor pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Or, în cauză, deşi inculpaţii au avut o atitudine sinceră şi de regret a faptelor săvârşite, atitudine reflectată în aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, raportat la natura şi gravitatea faptei săvârşite nu se impune şi reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.
Lipsa antecedentelor penale constituie starea normală a unei persoane, conformarea firească la valorile sociale ocrotite de legea penală şi nicidecum nu este un merit al persoanei, aşa că, în raport de faptele comise nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Aşa fiind, concluzia care se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă şi echilibrată importanţă gradului de pericol social al infracţiunilor, dar şi poziţiei procesuale a inculpaţilor, astfel că pedepsele aplicate atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare sunt juste şi proporţionale, în măsură să asigure funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al sancţiunii, neimpunându-se modificarea acestora.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanţa apreciază că numai executarea în regim privativ de libertate este de natură să asigure prevenţia specială înscrisă în art. 52 C. pen.
3. Cu privire la recursurile declarate de inculpaţii A.L. şi D.B., Înalta Curte le consideră nefondate.
Inculpatul A.L. a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea de trafic de influenţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi complicitate la luare de mită în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 257 C. pen. traficul de influenţă reprezintă „primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.”
Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- realizarea uneia dintre modalităţile alternative de săvârşire a faptei, respectiv „pretinderea”, „primirea”, „acceptarea” de bani, daruri sau alte valori;
- făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public sau asupra unui funcţionar;
- făptuitorul să promită intervenţia sa pe lângă funcţionar, spre a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu;
- acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă să se fi comis înainte sau concomitent cu îndeplinirea de către funcţionarul pe lângă care s-a promis că se va interveni a actului vizat de cumpărătorul de influenţă.
În sarcina inculpatului A.L. s-a reţinut fapta de a accepta şi primi de la denunţător suma de 20.000 euro prin intermediul inculpatului C.O.T. pentru a interveni pe lângă judecătorul D.B., în favoarea numiţilor S.S., D.C. şi C.M., păstrând pentru sine 5.000 euro şi de a da din banii primiţi, suma de 15.000 euro inculpatului D.B., în scopul pronunţării unei soluţii favorabile de către acesta.
Analizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă raportat la probatoriul administrat, instanţa constată că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi subiective.
A pretinde înseamnă a formula pretenţii.
A primi ceva înseamnă a prelua, a lua în posesiune ceea ce ţi se dă, ţi se trimite, ţi se oferă.
A accepta o promisiune înseamnă a fi de acord cu aceasta, a o consimţi.
Acceptarea reprezintă încuviinţarea neechivocă privind primirea folosului injust.
Probele dosarului demonstrează cu certitudine săvârşirea faptei de către inculpatul A.L.
Relevante în acest sens sunt declaraţiile celor doi inculpaţi M.I. şi C.O.T., care nu sunt singulare, ci se coroborează cu procesele-verbale de supraveghere operativă şi procesele-verbale de percheziţie domiciliară, precum şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Astfel, inculpatul C.O.T. în declaraţiile date, atât în faza de urmărire penală, cât şi de cercetare judecătorească, a învederat faptul că a apelat la inculpatul A.L. la solicitarea inculpatului M.I., pentru ca acesta să intervină pe lângă judecătorul D.B. în vederea pronunţării unei soluţii favorabile, inculpatul A.L., solicitându-i o sumă de bani pentru sine şi pentru inculpatul D.B.; fapt ce dovedeşte existenţa pretinderii unei sume de bani de către inculpatul A.L.
„I-am spus despre dosarul privindu-i pe inculpaţii S. şi D. A promis că se va interesa de stadiul dosarului şi urmează să mă contacteze (…) A. mi-a spus că inculpaţii nu pot fi puşi în libertate, dar pot primi o pedeapsă mai mică de 3 ani, însă trebuie să-i dea o sumă de bani pentru a interveni pe lângă D.B., respectiv câte 10.000 euro fiecare”.
De asemenea, acelaşi martor a descris şi modalitatea în care au fost remişi bani către A.: „Cei 20.000 euro i-am pus într-o pungă de plastic şi m-am deplasat cu autoturismul proprietate personală în zona F. Am oprit autoturismul meu lângă autoturismul cu care a venit A.L., marca A., de culoare neagră, m-am dat jos din autoturism şi i-am aruncat sacoşa cu suma de 20.000 euro pe geamul întredeschis, din dreapta faţă, urmând să ne auzim mai pe seară, pentru a-i da şi diferenţa de 10.000 euro.” Martorul a recunoscut că în intervalul 28 aprilie 2010 - 05 mai 2010 a purtat convorbiri telefonice cu inculpatul A.L.
Aspectele învederate de inculpatul C.O.T. în declaraţia dată sunt confirmate de către inculpatul M.I., care a relatat despre relaţia dintre inculpaţii C.O.T. şi A.L., acesta din urmă fiind cel care urma să intermedieze legătura cu inculpatul D.B.
„La sediul Tribunalului a venit A.L., cu care C. a mers să discute în apropierea Biroului Notarial I.G. Nu am auzit ce au discutat, dar imediat după ce avocatul şi judecătorul s-au despărţit, C. a venit la mine şi mi-a spus că se va amâna pronunţarea o săptămână.”
(…) „Mi-a comunicat (C.) că urmează să mergem în cartierul B.N., unde ne vom întâlni cu A.L. pentru a-i spune că are banii la el şi că ulterior se va duce să-i dea partea sa din bani, dar şi pe cea cuvenită lui D.B. Ne-am întâlnit, A.L. a parcat autoturismul său marca A. de culoare închisă, C.O.T. a coborât din autoturism şi s-a dus să discute cu A.L. la autovehiculul acestuia. Nu am auzit ce au discutat. Când a revenit la maşină, C.O.T. mi-a spus că vom merge la sediul cabinetului său pentru a împărţi banii, urmând ca ulterior el să remită judecătorilor banii ce li se cuveneau”.
Cele învederate de către cei doi inculpaţi sunt confirmate, în parte, chiar de către inculpatul A.L., care a recunoscut că a dat mai multe informaţii inculpatului C.O.T. în legătură cu dosarul penal aflat pe rolul Tribunalului, întrucât cunoştea dosarul deoarece dispusese arestarea persoanei denunţătoare.
Declaraţia inculpatului se coroborează cu convorbirile telefonice efectuate în zilele de 02-04 mai 2010, convorbiri ce au fost înregistrate.
Astfel, la 02 mai 2010 inculpatul M.I. este contactat de inculpatul C.O.T., care îi cere să urgenteze „tranzacţia”.
În cursul zilei de 03 mai 2010 inculpatul A.L. l-a contactat în mai multe rânduri pe inculpatul C., folosind mai multe numere de telefon, unele chiar necunoscute avocatului, cerându-i să se întâlnească. Întâlnirile au fost scurte, în stradă, în apropierea sediului profesional al inculpatului C.O.T.
Relevantă în dovedirea înţelegerii existente între inculpaţii C.O.T. şi A.L., referitoare la remiterea sumei de bani, pretinsă anterior, pentru a interveni în soluţionarea dosarului denunţătorilor este convorbirea telefonică dintre cei doi din data de 04 mai 2010.
A.L.: Alo.
C.O.T.: Alo.
A.L.: Mă auzi?
C.O.T.: Pe cine căutaţi, vă rog?
A.L.: Pe Tavi.
C.O.T.: Ia, eu, ei, zi.
A.L.: Ce faci?
C.O.T.: Uite ce dracu’ să fac. Eram prin faţa blocului.
A.L.: Mă, ce dracu’, mă, e cu încurcăturile astea?
C.O.T.: N-am, mă, ce să fac. Ziseră că vin la 4 cum aşa, na.
A.L.: Mie mi se pare că iar umblă cu cioara vopsită.
C.O.T.: Ce să zic eu? De ce? Crezi că e problemă la prima…? Eu le dădui telefon acum şi le zisei ca la 8 jumătate să mă întâlnesc cu ei.
A.L.: Ce dracu’ mai fac ei în noaptea asta? Se mai gândesc sau ce să mai…?
C.O.T.: Eu ştiu ce dracu’ fac. Ei ziseră că au tot, trebuia să… na, să fi luat eu de mult şi… în fine.
A.L.: Deci, mie nu-mi sună bine treaba asta şi, îţi spusei, ne lungim ca dracu’. Mâine eu am, dimineaţă intru în şuţ.
C.O.T.: Ai treabă? La cât ai?
A.L.: Nu la prima oră. La 10, dar…
C.O.T.: Am înţeles, eu la 8 jumătate sunt acolo, mă, eu la 8 jumătate sunt acolo. Pe unde te găsesc pe la 9?
A.L.: Pe sunt pe fix. De pe fix.
C.O.T.: Bine
A.L.: Tu n-ai un D. d-ăsta?
C.O.T.: Am unul să-l ia dracu’. Ia stai! Dar na ce să-ţi spun acum?! Stai puţin!
A.L.: Bine, lasă. Hai că te sun eu dimineaţă şi decât îmi spui unde eşti.
C.O.T.: Stai, mă, puţin!
A.L.: Da, mă, dar să nu fie al tău, mă. Că dacă e al tău nu e bine.
C.O.T.: Bine, lasă aşa.
A.L.: Bine, hai pa!
Declaraţiile inculpaţilor, cât şi conţinutul înregistrării convorbirilor telefonice se coroborează şi cu procesele-verbale de supraveghere operativă a acestora, existente la dosarul cauzei, cât şi cu planşele foto.
Astfel, din probele administrate rezultă în mod cert acţiunea de primire şi acceptare a unei sume de bani de către inculpatul A.L. pentru a interveni pe lângă judecătorul D.B. în favoarea inculpaţilor S.S., D.C. şi C.M.
Cea de a doua condiţie pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, referitoare la influenţa pe care o are sau lasă să se creadă că o are asupra unui funcţionar, persoana care trafică influenţa este îndeplinită în cauză.
Inculpatul A.L. a lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra inculpatului D.B.
A avea influenţă înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea acelui funcţionar, a fi în raporturi bune cu acesta. Relevante în acest sens sunt declaraţiile inculpatului C.O.T. („A.L. mi-a spus că dosarul este repartizat judecătorului D.B. pe care îl cunoaşte şi cu care este în relaţii apropiate şi îmi va comunica ulterior condiţiile în vare va aranja cu D.B.”) şi ale inculpatului M.I. („M-am interesat şi am aflat de la C.O.T. că este în relaţii de prietenie cu D.B. şi A.L.”) care demonstrează modul în care a acţionat inculpatul A.L.
O altă condiţie pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, îndeplinită în cauză, se referă intervenţia pe lângă un funcţionar pe care făptuitorul trebuie să o promită spre a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Or, aşa cum rezultă din probele dosarului, inculpatul A.L. i-a promis inculpatului C.O.T. că va interveni pe lângă judecătorul D.B. în vederea favorizării unor inculpaţi dintr-un dosar aflat în curs de soluţionare de către judecătorul D.B.
Practic nu prezintă relevanţă dacă intervenţia promisă a avut loc sau nu şi nici dacă fără intervenţie s-a urmărit efectuarea de către funcţionar a unui act legal sau ilegal sau dacă intervenţia a eşuat. Ceea ce interesează din punct de vedere al laturii obiective a infracţiunii este promiterea intervenţiei.
De asemenea, acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă trebuie să se fi comis înainte sau concomitent cu îndeplinirea de către funcţionarul pe lângă care s-a promis că se va interveni a actului vizat. Aşa cum reiese din declaraţiile inculpaţilor C.O.T. şi M.I., coroborate cu înregistrările convorbirilor telefonice şi a proceselor-verbale de filaj, inculpatul A.L. a pretins şi primit suma de bani de la inculpatul C.O.T., anterior pronunţării unei soluţii de către inculpatul D.B., în dosarul penal ce-i viza pe inculpaţii S., D. etc.
Susţinerea inculpatului A.L. în sensul că suma de bani primită de la inculpatul C.O.T. reprezenta un împrumut pentru achiziţionarea unui bun, este lipsită de suport probator, fiind infirmată de toate probele administrate (declaraţii inculpaţi C.O.T., M.I., procesele-verbale de percheziţie domiciliară, procese-verbale de filaj).
Intenţia cu care inculpatul A.L. a acţionat în săvârşirea faptei este directă, astfel încât şi sub aspectul laturii subiective sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, solicitarea de achitare a inculpatului A.L. fiind nefondată.
Cu privire la cererile inculpaţilor D.B. şi A.L., prin care solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunile de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită, Înalta Curte le consideră nefondate.
Infracţiunea de luare de mită, constă în „fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.”
Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de luare de mită trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- săvârşirea uneia dintre modalităţile alternative prevăzute în cuprinsul art. 254 C. pen.;
- acţiunea sau inacţiunea să aibă ca obiect bani sau alte foloase;
- acţiunea sau inacţiunea făptuitorului să fie anterioară sau concomitentă îndeplinirii, neîndeplinirii, întârzierii sau îndeplinirii unui act contrar atribuţiilor de serviciu solicitate;
- actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, etc. funcţionarul pretinde, primeşte etc. bani sau alte foloase să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia.
În sarcina inculpatului D.B. s-a reţinut că la data de 05 mai 2010 a primit de la denunţători suma de 15.000 euro prin intermediul inculpatului A.L. pentru a aplica pedepse mai blânde inculpaţilor S.S., D.C. şi C.M.
Inculpatul A.L. a primit de la denunţători suma de 20.000 euro, păstrând pentru sine 5.000 euro şi a dat inculpatului D.B., suma de 15.000 euro în scopul pronunţării unei soluţii favorabile numiţilor S.S., D.C. şi C.M. de către inculpatul D.B.
Toate aceste condiţii prevăzute de textul de lege pentru a fi în prezenţa infracţiunii de luare de mită, respectiv complicitate la luarea de mită, sunt îndeplinite în cauză, fiind dovedite prin probele administrate.
Probatoriul administrat în cauză relevă suficiente elemente factuale certe care să justifice, dincolo de orice îndoială rezonabilă săvârşirea faptelor de către cei doi inculpaţi.
În procesul coroborării şi evaluării probelor judecătorul poate să stabilească situaţia de fapt, inclusiv prin recurgerea la silogisme (raţionamente constând din trei judecăţi majoră, minoră şi conclusivă, concluzia fiind dedusă din judecata majoră prin intermediul celei minore), fapt ce presupune existenţa unor elemente certe care conduc la o concluzie rezonabilă.
Astfel, aşa cum rezultă din probele administrate (declaraţiile inculpaţilor C.O.T., M.I., înregistrarea convorbirilor telefonice cu inculpatul C.O.T., procesele-verbale de supraveghere operativă şi procesele-verbale de percheziţie domiciliară, coroborate cu declaraţia martorei Ţ.E.S. şi ale martorei C.A.C.) a rezultat că inculpatul C.O.T. a predat inculpatului A.L. suma de 20.000 euro din care 5.000 euro s-au găsit la locuinţa închiriată a acestuia, conform procesului-verbal de percheziţie, iar conform procesului-verbal de filaj, acesta a fost observat ieşind din bloc cu o coală de hârtie îndoită în două în mână, după care s-a îndreptat cu autoturismul spre Tribunal.
Conform declaraţiilor celor două martore, Ţ.E.S. (grefier de şedinţă al celor doi inculpaţi) şi C.A.C. (judecător, colegă de birou cu cei doi inculpaţi), acestea l-au văzut pe inculpatul A.L. în ziua de 05 mai 2010 „discutând cu inculpatul D. cu privire la dosarul inculpaţilor S., D.” şi mai mult, una din martore a văzut când inculpatul A. i-a înmânat inculpatului D. un pachet, învelit într-o coală albă ce conţinea „bancnote străine”, ce a fost plasat de către inculpatul D. în buzunarul interior al hainei.
Este adevărat ceea ce susţine inculpatul D., în apărarea sa, că cei doi inculpaţi - C. şi M. -, nu au purtat niciodată discuţii cu acesta, iar suma de bani a fost remisă inculpatului A., care se afla în relaţii de prietenie cu inculpatul C., dar acest fapt nu e de natură să demonstreze nevinovăţia inculpatului atâta timp cât, din probele dosarului rezultă că între inculpaţii D. şi A. a existat o înţelegere cu privire la pronunţarea unei soluţii favorabile (mai întâi cu privire la punerea în libertate după care s-a revenit în sensul pronunţării unor pedepse într-un cuantum redus), în dosarul privindu-i pe denunţătorii D.C. şi S.S., în schimbul unei sume de bani, inculpatul D. nefiind străin de ceea ce stabilise inculpatul A. cu ceilalţi coinculpaţi.
Relevantă în acest sens este discuţia dintre inculpaţii C. şi A. din 04 mai 2010, discuţie înregistrată, din care rezultă că cei doi aveau o înţelegere legată de plata sumei de bani pretinsă pentru a interveni în soluţionarea dosarului denunţătorilor. Dovadă a faptului că de acest demers nu era străin inculpatul D.B., este convorbirea dintre inculpaţii A. şi D. din data de 29 martie 2010, din care rezultă că între cei doi inculpaţi exista o permanentă comunicare cu privire la acest dosar.
B.D.: Da!
L.A.: Salut!
B.D.: Salut!
L.A.: Tu mai vii pe la serviciu?
B.D.: Bă, nu mai vin azi!
L.A.: Nu mai vii?
B.D.: Nu!
L.A.: Păi şi ce-i spun lu prietenu acela al meu?
B.D.: Că nu.
L.A.: Nu?
B.D.: Nu acum, nu!
Este adevărat că inculpatul D.B. foloseşte într-o primă fază negaţia „Nu” şi nu face referire la nicio cauză penală aflată în curs de soluţionare, dar după aceea, la insistenţele inculpatului A. îi răspunde „Nu acum, nu!”, fapt de natură să demonstreze intenţia de a acţiona mai târziu, care nu exclude acceptarea promisiunii, fapta consumându-se în momentul acceptării ofertei.
Referitor la momentul consumării infracţiunii de luare de mită, aceasta este o infracţiune instantanee, consumarea sa având loc la momentul realizării oricăreia dintre cele patru modalităţi normativ alternative ale conţinutului constitutiv. S-a constatat că nu trebuie legată consumarea infracţiunii de luare de mită de realizarea beneficiului.
Legea nu impune ca mituitorul să fi înmânat funcţionarului suma de bani sau folosul necuvenit promis, ci este de ajuns să existe o cerere sau o promisiune în acest sens, acceptată sau nerespinsă de funcţionar, în vederea realizării pretenţiilor mituitorului.
Apărarea inculpaţilor în legătură cu această convorbire în sensul că s-ar referi la o invitaţie la nunta fiului martorului B.I., nu poate fi reţinută atâta timp cât dialogul dintre cei doi nu conţine elemente care ar trimite la un asemenea eveniment, limbajul este sec, eliptic, iar, afirmaţia „Nu acum, nu!”, raportat la ceremonia la care ar fi urmat să participe este nejustificată.
Mai mult, raportat la data la care are loc această convorbire înainte cu 2 zile de termenul de judecată din 31 martie 2010 din Dosarul nr. 13367/63/2009, coroborat şi cu faptul că denunţătorul S.S., în 30 martie 2010 este informat de inculpatul M. că nu va fi pus liber, duce la concluzia că acest conţinut al convorbirii vizează practic dosarul pe care D. îl soluţiona cu privire la denunţători.
Or, inculpatul M. nu avea de unde să ştie ce soluţie va adopta judecătorul, dacă nu ar fi existat această convorbire între A. şi D. la 29 martie 2010, iar A. la rândul său, l-a informat pe „prietenul său”, inculpatul C.O.T. că nu va fi pus liber, dovadă declaraţia inculpatului M.I.
„Eu nu m-am întâlnit niciodată personal cu vreunul din cei doi judecători, în afara cadrului profesional, Tot ceea ce am comunicat celor doi arestaţi şi fratelui lui D.C., respectiv D.G.A., îmi era adus la cunoştinţă de către C.O.T., care afirma că îi sunt comunicate de judecători.” (declaraţia inculpatului M.I.).
Tot în dovedirea existenţei înţelegerii prealabile între inculpaţii A. şi D. cu privire la pronunţarea unei soluţii favorabile în dosarul denunţătorului S. şi D., este şi faptul că aceştia s-au consultat pe acest dosar în ziua pronunţării hotărârii. Or, dacă între A. şi D. existau „relaţii tensionate”, aşa cum au susţinut aceştia, datorate înscrierii ambilor inculpaţi la concursul pentru postul de şef de secţie, apare ca fiind nejustificată această „apropiere” a celor doi, în lipsa unei înţelegeri infracţionale, în condiţiile în care nu intraseră împreună în şedinţă şi nici nu aveau de soluţionat alt dosar, nu aveau în ziua de 05 mai 2010 nicio deliberare împreună, astfel încât să se poată susţină că se consultau cu privire la o soluţie pe care urmau să o pronunţe împreună, ca urmare a participării în acelaşi complet de judecată. Mai mult, dacă în birou existau şi alţi judecători, aşa cum susţin cei doi inculpaţi, inculpatul D. dacă ar fi simţit nevoia să se consulte pe acest dosar, cu un coleg, putea să apeleze la judecătorii P.S. şi S.V., colegi cu care nu se afla în conflict şi care au susţinut că se aflau în acea zi în birou.
Or, inculpatul D., cu toate că inculpatul A. trebuia să intre sau ieşise din sala de judecată şi trebuia să facă pronunţările cu colega sa C., cu toate că relaţiile dintre cei doi erau deteriorate, a ales să se consulte cu acesta în legătură cu soluţia ce urma să o pronunţe în dosarul denunţătorilor, fapt de natură să ducă la o singură concluzie: aceea că între cei doi a existat o înţelegere anterioară cu privire la pronunţarea unei soluţii favorabile în acest dosar.
Faptul „consultării” celor doi inculpaţi, A. şi D., cu privire la soluţia din dosarul denunţătorilor S. şi D. este prezentat şi relatat, în mod constant, încă din faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti de către martorele Ţ.E.S. şi C.A., chiar dacă martora Ţ.E.S. cu privire la unele aspecte nu a avut o declaraţie constantă, în ceea ce priveşte acest moment l-a menţionat în toate declaraţiile sale.
„Eu m-am dus în biroul domnului D., întrucât aveam de rezolvat o incompatibilitate şi atunci i-am văzut pe cei doi judecători, A. şi D., citind o minută, respectiv dl. A. ţinea minuta în mână, iar dl. D. era în picioare lângă acesta” (…) D. se afla la biroul său şi mi-a cerut să aduc dosarul cu S.” (declaraţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - martor Ţ.E.S.).
„D. a luat o foaie de la biroul lui A. şi s-a dus spre el şi au început împreună să şuşotească şi să vorbească. Eu am fost convinsă că aceştia deliberează pe un dosar pe care eu şi A. îl aveam împreună în pronunţare. A. punea întrebări, iar D. îi prezenta ce a făcut punând întrebări de genul „ce ai făcut? Şi cu acela? Şi aici? Şi aici?, întrebări la care D. răspundea (…) În timp ce discutau pe acea foaie a intrat grefiera Ţ.E.S., iar D. i-a solicitat dosarul cu S. Grefiera a adus dosarul, care a fost luat de D., A. se plimba prin birou în perimetrul biroului, continuând să discute, şuşotind tot pe acest dosar. (…) Mi s-a părut suspect că în ziua respectivă A. şi D. au tot şuşotit, au stat cap în cap, D. s-a aplecat peste birou, şi-au pus mâna la gură şi la un moment dat A. mi-a spus că pot să plec că a terminat treaba cu mine” (declaraţie martoră C.A.C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Or, atâta timp cât doi martori (Ţ.E.S. şi C.) confirmă faptul că inculpaţii A. şi D. au discutat împreună pe dosarul denunţătorilor, iar una dintre martore (C.) asistă şi la înmânarea unei sume de bani de către A. către D. în ziua de 05 mai 2010 („La un moment dat am rămas în birou noi trei, D. care stătea la biroul lui A., A. care stătea tot la biroul lui şi eu. La un moment dat am văzut cum A. avea în mână un pachet învelit într-o hârtie albă. În momentul în care A. i-a dat acest pachet lui D. i-a spus: „poftim! Ţine!”, D. a luat pachetul după care eu nu m-am mai uitat la acesta, m-am adresat lui A., întrebându-l ceva despre dosar şi odată s-a schimbat la faţă pentru că şi-a dat seama că eu l-am văzut. M-am uitat la D. şi am văzut că avea în mână nişte bani de culoare maronie şi cred că era valută, o bancnotă necunoscută pentru mine. Chiar mi-am zis în gând că nu ştiu ce bani sunt întrucât nu văzusem bancnote mai mari de 100 euro. În momentul în care l-am văzut pe D. cu banii în mână, hârtia albă nu mai exista, fiind vorba de un teanc mic de bani”), susţinerile celor doi inculpaţi A. şi D., privind nevinovăţia lor sunt lipsite de suport probator. Aspectele învederare de martora Ţ.E.S. privitoare la modificarea cuantumului pedepsei aplicate denunţătorului sunt relatate şi de către inculpatul C.O.T. care a susţinut că inculpatul A.L. i-a adus la cunoştinţă că a văzut minuta pe o ciornă şi ştia că D. a aplicat unuia dintre inculpaţi pedeapsa de 5 ani închisoare, iar apoi a revenit aplicând tuturor aceeaşi pedeapsă, de 4 ani închisoare.
Or, acest aspect nu avea cum să-l cunoască A.L. de la altă persoană, decât de la inculpatul D.B., cu care discutase, aşa cum au confirmat cele două martore C. şi Ţ.E.S., privitor la regimul sancţionator al denunţătorilor, de altfel, acesta fiind şi motivul pentru care se oferise mită, aplicarea unor pedepse într-un cuantum scăzut.
„Ştiam de la A.L. că, iniţial judecătorul D.B. aplicase unuia dintre inculpaţii din Dosarul nr. 13367/63/2009 o pedeapsă de 5 ani, iar ulterior a revenit aplicându-le tuturor o pedeapsă de câte 4 ani. Acest lucru îl scrisese D.B. pe ciorna din 04 mai 2010, pe care A.L. a văzut-o în biroul acestuia”.
Apărările inculpatului A.L., referitoare la absenţa sa din tribunal, în data de 05 mai 2010, în intervalul orar 12.00-14.00, când s-a remis suma de bani către inculpatul D.B., invocând în acest sens declaraţiile martorelor T.Z. şi D.R., sunt nefondate, întrucât din declaraţiile acestor martori nu este exclusă prezenţa inculpatului în biroul judecătorilor secţiei penale în momentul reţinut ca fiind cel în care s-a întâlnit cu inculpatul D.B., având în vedere marja de eroare existentă în aprecierea martorului.
De asemenea, declaraţiile martorilor P.S., B.I., T.V., S. V. cu privire la prezenţa inculpaţilor în intervalul orar 12.00-14.00, nu sunt relevante, atâta timp cât martorii nu pot preciza cu certitudine dacă inculpaţii s-au aflat sau nu la serviciu în această perioadă, iar aspectele prezentate de acesta conţin contradicţii.
„Am ieşit din şedinţă în jurul orelor 13.00 sau 14.00 şi nu îmi amintesc dacă cei doi judecători se aflau în birou” (declaraţie S. V., dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
„Arăt că din momentul în care A. a intrat în şedinţa de judecată, în ziua de 05 mai 2010, aproximativ în jurul orei 10.30, pe acesta nu l-am mai văzut în birou şi nici pe judecătorul D. până în momentul în care eu am părăsit sediul instanţei în jurul orelor 14.00-14.30”. Or, este imposibil ca A.L. să nu mai fi fost în birou, măcar după ieşirea din şedinţa de judecată, când avea de făcut pronunţări cu judecătoarea C., astfel încât susţinerile martorilor sunt lipsite de suport probator.
Procesul-verbal de supraveghere operativă, declaraţia inculpatului D.B., ale martorilor audiaţi, confirmă faptul că între orele 12.40-13.05 inculpatul D.B. s-a aflat în Tribunal, iar prezenţa în biroul judecătorilor nu este exclusă.
De asemenea, existenţa unor conflicte anterioare şi a unei relaţii tensionate între inculpatul D.B. şi martora C.A.C., nu sunt de natură să ducă la înlăturarea declaraţiei acesteia, întrucât pe tot parcursul procesului penal, aceasta a avut o declaraţie constantă, fără a avea ezitări în privinţa celor relatate, iar declaraţia martorei se coroborează practic cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu declaraţia inculpatului C.O.T., care a susţinut că a predat inculpatului A.L. suma de 20.000 euro, din care 5000 euro au fost găsiţi la domiciliul său, în ideea că o parte din aceşti bani, respectiv 15.000 euro vor ajunge la inculpatul D.B., dar şi cu declaraţia martorului D.G. şi a inculpatului M.I., în legătură cu modul în care s-au remis şi împărţit sumele de bani, din logica evenimentelor rezultând că cei 15.000 euro au fost destinaţi inculpatului D.B.
Faptul că martora C.A. era percepută în cadrul colectivului de judecători ca o persoană „ciudată, dificilă, retrasă”, nu poate pune la îndoială credibilitatea celor învederate de aceasta, cu atât mai mult cu cât, prin prisma faptului că este judecător, cunoaşte importanţa şi consecinţele celor afirmate prin declaraţiile date sub prestare de jurământ religios.
De asemenea, nu prezintă relevanţă pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită faptul că pedepsele aplicate denunţătorilor de către inculpatul D.B. sunt legale sau că deşi inculpatul M.I. le-ar fi promis denunţătorului punerea în libertate, precum şi pedepse mult mai mici de 2 ani, 2 ani şi 9 luni şi acest lucru nu s-a realizat.
Celelalte condiţii cerute pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită sunt întrunite, respectiv: acţiunea inculpaţilor a avut ca obiect bani, a fost concomitentă îndeplinirii unui act contrar atribuţiilor de serviciu, act ce face parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia.
Astfel, faţă de cele reţinute, există probe certe de vinovăţie în ceea ce-i priveşte pe cei doi inculpaţi, A.L. şi D.B. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită, respectiv luare de mită, solicitările acestora de a se dispune achitarea, în sensul că fapta nu există, fiind nefondate.
Cu privire la solicitarea martorei Ţ.E.S. de a-i fi plătită suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezintă contravaloarea transportului de la Craiova la Bucureşti şi retur cu ocazia audierii sale ca martor, Înalta Curte o consideră fondată, martora făcând dovada acestor cheltuieli cu bon fiscal, motiv pentru care conform art. 190 C. proc. pen. va dispune obligarea inculpaţilor la plata acestei sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinţei penale nr. 90 din 14 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului C.O.T. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 3201 C. proc. pen., de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare.
Aplică inculpatului C.O.T. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani, conform art. 66 C. pen.
Face aplicare dispoziţiilor art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului M.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 3201 C. proc. pen., de la 1 an şi 6 luni închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare.
Aplică inculpatului M.I. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani, conform art. 66 C. pen.
Face aplicare dispoziţiilor art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. aplicată inculpatului A.L. în pedepsele componente.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului A.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, de la 3 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.
Aplică inculpatului A.L. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani, conform art. 66 C. pen.
Majorează pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 254 C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de la 4 ani închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare.
Aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani, conform art. 66 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului A.L., acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani, conform art. 66 C. pen.
Face aplicare dispoziţiilor art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
Aplică inculpatului D.B., pe lângă pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani, conform art. 66 C. pen.
Dispune confiscarea de la inculpatul M.I. a sumei de 6.000 euro şi de la inculpatul D.B. a sumei de 15.000 euro, în favoarea statului.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.O.T., M.I., A.L. şi D.B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen. obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de 400,07 RON cheltuieli judiciare făcute de martora Ţ.E.S.
Obligă pe fiecare dintre recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 600 RON cheltuieli judiciare, din care suma de câte 100 RON reprezentând onorariul parţial avocat oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 348/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 335/2014. Penal. Rejudecarea după extrădare... → |
|---|
