ICCJ. Decizia nr. 335/2014. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 335/2014
Dosar nr. 5486/111/2013
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 167 din 25 septembrie 2013, Tribunalul Bihor, în conformitate cu prevederile art. 5221 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă în principiu cererea formulată de condamnatul H.V.D., de rejudecare a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5232/111/2009 al Tribunalului Bihor, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 160/P din 02 iulie 2010, modificată prin decizia penală nr. 80/A/2010 a Curţii de Apel Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 1467 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul a reţinut că sub Dosar nr. 5486/111/2013 s-a înregistrat la Tribunalul Bihor cererea de rejudecare formulată de condamnatul H.V.D. în temeiul dispoziţiilor art. 5221 C. proc. pen., condamnatul arătând în cuprinsul cererii că nu a fost prezent la judecarea cauzei în fond şi în căile de atac, fiind plecat în Olanda, iar pe de altă parte a fost extrădat în România în 18 iunie 2013 în baza unui mandat european de arestare emis în baza mandatului de executare a pedepsei din 13 aprilie 2011.
Din conţinutul dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 160 din 02 iulie 2010 a Tribunalului Bihor, modificată prin decizia penală nr. 80/A din 23 noiembrie 2010 definitivă prin decizia penală nr. 1467 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus condamnarea inculpatului H.V.D. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen.; art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen.; totodată în baza art. 83 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani 6 luni închisoare aplicate sus-numitului prin sentinţa penală nr. 732 din 18 aprilie 2005 a Judecătoriei Oradea, pedeapsă pe care acesta o execută alături de pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în cauza soluţionată de Tribunalul Bihor, în final, pedeapsa de executat fiind de: 10 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, precum şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară.
La data de 13 aprilie 2011, Tribunalul Bihor a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii, condamnatul fiind încarcerat la data de 18 iunie 2013, ca urmare a arestării acestuia de către Interpol Bucureşti (astfel cum rezultă din adresa din 19 iunie 2013).
La data de 20 iunie 2013, condamnatul a formulat o cerere de rejudecare a cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. 5232/111/2009 al Tribunalului Bihor, arătând în motivare că nu a fost prezent la judecarea cauzei în fond şi în căile de atac, fiind plecat în Olanda, context în care a fost judecat şi condamnat în lipsă, fiind îndeplinite condiţiile pentru rejudecarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 5221 C. proc. pen.
S-a reţinut că rejudecarea în caz de extrădare este reglementată în art. 5221 C. proc. pen., potrivit căruia în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa de fond care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.
Din examinarea textului de lege mai sus citat a rezultat că pentru rejudecarea unei persoane extrădate este necesară îndeplinirea condiţiei ca aceasta să fi fost judecată şi condamnată în lipsă. Din modul în care legiuitorul a redactat textul folosind conjuncţia „şi” în propoziţie a rezultat că rejudecarea poate avea loc numai atunci când atât judecata, cât şi condamnarea persoanei extrădate au avut loc în lipsa acesteia.
Potrivit art. 5221 C. proc. pen. cauza „va putea” fi rejudecată, prin aceasta înţelegându-se că nu întotdeauna are loc rejudecarea persoanei extrădate, ci numai atunci când aceasta a fost judecată şi condamnată în lipsă. S-a arătat faptul că acest fapt este raţional având în vedere prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora noua procedură de judecată are ca scop salvgardarea drepturilor la apărare a persoanei care, judecată şi condamnată în lipsă, nu a avut cunoştinţă de procesul pornit împotriva sa şi, prin urmare, nu a fost în măsură să-şi facă apărările. Consecinţa acestei dispoziţii este aceea că, la primirea solicitării de rejudecare din partea condamnatului, instanţa competentă este datoare să examineze dacă condiţia privind judecarea şi condamnarea în lipsă este îndeplinită, aceasta fiind o condiţie de admisibilitate după care se procedează la soluţionare.
Pentru a fi respectată voinţa legiuitorului, interpretarea corectă din punct de vedere gramatical şi sistematic a sintagmei amintite nu poate fi decât aceea ce include în sfera de aplicare exclusiv pe inculpaţii condamnaţi ce au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii (atât la judecata şi pronunţarea în primă instanţă, cât şi la judecata în apel şi recurs, în măsura în care au fost exercitate în cauză aceste căi ordinare de atac).
Procedura rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, reglementată în art. 5221C. proc. pen., are ca scop asigurarea dreptului la apărare al persoanei judecate şi condamnate în lipsă. În consecinţă, cererea de rejudecare formulată de către persoana judecată şi condamnată în lipsă, care a avut cunoştinţă de existenţa procedurilor penale împotriva sa, a avut posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare şi a fost reprezentantă de un apărător în tot cursul procesului penal, însă nu s-a prezentat în faţa instanţelor judecătoreşti este inadmisibilă (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 624 din 29 februarie 2012).
Din examinarea actelor Dosarului nr. 5232/111/2009 al Tribunalului Bihor, a dosarului de apel cu acelaşi număr al Curţii de Apel Oradea, respectiv al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond a reţinut că atât în faţa instanţei de fond, cât şi cu prilejul soluţionării cauzei în apel inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se regăseşte un înscris semnat personal de către inculpat prin care a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui avocat şi pregătirii apărării înscris ce relevă faptul că inculpatul cunoaşte instanţa de fond care judecă recursul său, numărul dosarului şi data termenului de judecată (aspecte de altfel consemnate în practicaua deciziei nr. 1467/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aflată la dosar). În faţa instanţei de recurs, deşi inculpatul a fost asistat de un apărător desemnat din oficiu, la dosar au fost depuse concluzii scrise formulate de avocatul ales în care se menţionează că apărătorul ales are delegaţie doar pentru redactare recurs şi memorii.
Împotriva deciziei nr. 1467/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie acelaşi apărător ales care a asigurat apărarea inculpatului în faţa instanţei de fond şi de apel a formulat o contestaţie în anulare respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 3075 din 14 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosar nr. 3993/1/2011. În motivarea contestaţiei în anulare contestatorul H.V.D. a arătat că în perioada 11 aprilie 2011 - 15 aprilie 2011 a fost internat într-un spital din Olanda unde a survenit o intervenţie chirurgicală, fiind mobilizat la pat, context în care a fost în imposibilitatea de a se prezenta la judecarea recursului care a avut loc în data de 12 aprilie 2011 şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare. În considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se arată că la dosar nu a fost depus nici un act care să ateste imposibilitatea de prezentare a inculpatului, mai mult la dosarul de recurs există un înscris transmis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin fax şi semnat olograf de către inculpatul H.V.D. în care se menţionează data termenului de judecată din 01 martie 2011, cât şi numărul dosarului, ceea ce relevă împrejurarea că inculpatul personal a avut cunoştinţă despre judecarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, la termenul de judecare a recursului din data de 12 aprilie 2011 când au avut loc dezbaterile avocatul ales al inculpatului a transmis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin fax un înscris intitulat „concluzii scrise” fără a se prezenta la judecată, făcând menţiunea că are delegaţie numai pentru redactare recurs şi înscrisuri. Se concluzionează în considerente că nu sunt îndeplinite condiţiile legale ale cazului de contestaţie în anulare deoarece nu s-a făcut dovada de către inculpatul recurent că s-ar fi aflat în imposibilitatea de prezentare şi încunoştiinţare a instanţei la data soluţionării cauzei în recurs.
Pe de altă parte, analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, precum şi actele de cercetare judecătorească efectuate în dosarul de fond nr. 5232/111/2011 al Tribunalului Bihor, Tribunalul a reţinut următoarele:
Inculpatul H.V.D. a fost arestat în lipsă potrivit încheierii de arestare nr. 26/2009 a Tribunalului Bihor. Unul dintre temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării în lipsă a fost cel reglementat de art. 148 lit. b) C. proc. pen. în sensul că inculpatul H.V.D. încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori. S-a reţinut în acest sens că martora K.D. audiată fiind declară că fiind contactată telefonic de către inculpat din Olanda a fost întrebată dacă nu a fost căutată de către cineva, (autorităţi) deoarece „fraierul acela de A. a picat” (este vorba de coinculpatul G.A. arestat în aceeaşi cauză la data de 02 iunie 2009), sens în care inculpatul i-a spus martorei să nu îşi facă griji deoarece ea nu cunoaşte nimic. După citarea martorei K.D. în calitate de martor, acesta l-a sunat pe inculpatul H.V.D. în Olanda aducându-i la cunoştinţă că există şi pe numele acestuia emisă o citaţie, în vederea prezentării la procuror. Inculpatul i-a spus să stea liniştită, să dea curs citaţiei, „deoarece ea nu ştie nimic” martora înţelegând în acest context că i se cere de către inculpat să nu spună nimic despre plicurile date lui G.A. De asemenea, inculpatul i-a spus ca o va resuna după audiere pentru a-i comunica ce s-a întâmplat şi îi va trimite bani, fără să îi spună în mod explicit că prin aceasta doreşte să o răsplătească pentru că ar fi minţit pentru el.
În fata instanţei de fond martora a fost audiată. Din declaraţia ei rezultă că după ce a fost citată şi audiată de poliţie a vorbit cu nepotul său H.V.D. la telefon, fiind foarte supărată pe acesta pentru că nu i-a spus adevărul cu privire la faptul că în plicurile predate lui G.A. se aflau droguri. Inculpatul H.V.D. i-a spus cu prilejul acestei convorbiri telefonice că nu vine acasă întrucât îi este frică şi că regretă cele întâmplate.
Din analiza tuturor aspectele mai sus relevate, instanţa de fond a reţinut că în speţă este îndeplinită prima din cele 2 condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru a se putea proceda la rejudecarea cauzei, şi anume că petentul a fost extrădat, dar a constatat că nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie, şi anume ca persoana extrădată să fi fost judecată şi condamnată în lipsă, sintagma „judecate şi condamnate în lipsă” referindu-se exclusiv la persoanele care au lipsit atât la termenele de judecată, cât şi la pronunţare, pe întreaga durată a procedurii penale în faţa instanţelor judecătoreşti şi care nu au avut cunoştinţă de existenţa procedurilor penale pornite împotriva lor. Dreptul persoanei extrădate de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi restricţionat nu numai în situaţia în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunţarea hotărârilor, ci şi când rezultă că a avut cunoştinţă, în alt mod, despre desfăşurarea judecăţii. S-a arătat faptul că aceeaşi interpretare rezultă şi din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit căreia, în ipoteza în care o persoană a avut cunoştinţă despre desfăşurarea judecăţii şi cu toate acestea nu s-a prezentat în faţa instanţelor, este vorba despre o conduită procesuală culpabilă a persoanei extrădate care nu poate fi invocată în susţinerea cererii de rejudecare, conduită neprotejată de prevederile Legii nr. 302/2004, republicată.
S-a apreciat faptul că apărările condamnatului expuse prin apărător ales în sensul că angajarea apărătorilor s-ar fi făcut de membrii familiei condamnatului nu pot fi primite ca plauzibile cu atât mai mult cu cât aşa cum s-a arătat mai sus la Dosarul nr. 5232/111/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se regăseşte un înscris semnat personal de către inculpat prin care solicită amânarea cauzei pentru angajarea unui avocat şi pregătirea apărării înscris ce relevă faptul că el cunoaşte instanţa care judecă recursul, numărul dosarului şi data termenului de judecată.
Prin urmare s-a concluzionat că H.V.D. a avut cunoştinţă de procesul declanşat împotriva sa, mandatând mai mulţi avocaţi care l-au apărat în proces, fiind irelevant că aceşti avocaţi au fost numiţi de el sau de membrii familiei sale în numele lui.
S-a arătat faptul că situaţia condamnatului se regăseşte prin urmare în ipoteza reglementată de art. 4 lit. b) din Decizia-cadru 2009/299 a Consiliului din 26 februarie 2009 care enumeră situaţiile în care nu se poate refuza executarea mandatului european de arestare emis, deşi priveşte o persoană care nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia. În esenţă, conform art. 4 lit. a) şi b) din Decizia-cadru 2009/299 a Consiliului din 26 februarie 2009 (care a eliminat art. 5 pct. 1 din Decizia-cadru 2002/584): (1) Autoritatea judiciară de executare poate refuza, de asemenea, executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate, în cazul în care persoana nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia, cu excepţia cazului în care mandatul european de arestare precizează că persoana, în conformitate cu alte cerinţe procedurale definite în legislaţia naţională a statului membru, emitent: (a) în timp util: (i) fie a fost citată personal şi, prin urmare, informată cu privire la data şi locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia, fie a primit efectiv, prin alte mijloace.o informare oficială cu privire la data şi locul stabilite pentru respectivul proces, în aşa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoştinţă de procesul stabilit şi (ii) a fost informată că poate fi pronunţată, o decizie în cazul în care nu se prezintă la proces sau (b) având cunoştinţă de procesul stabilit, a mandatat un avocat care a fost numit fie de către persoana în cauză,, fie de către stat pentru a o apăra la proces şi a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces.
În cauză s-a constatat, contrar celor susţinute de către condamnat, că acesta avea cunoştinţă de existenţa procedurilor penale care îl priveau, a avut posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare, a fost reprezentat de apărători aleşi în tot cursul procesului, însă a înţeles să nu participe la judecată. Lipsa condamnatului de la judecată îi este imputabilă acestuia, situaţie în care nu poate beneficia de rejudecarea cauzei, aşa cum a solicitat.
Potrivit prevederilor art. 5221alin. (1) C. proc. pen., în cazul extrădării persoanei judecate şi condamnate în lipsă, cauza poate fi rejudecată de către instanţa română care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului. Întrucât în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, Ttribunalul a respins ca inadmisibilă în principiu cererea formulată de condamnatul H.V.D. de rejudecare a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5232/111/2009 al Tribunalului Bihor, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 160/P din 02 iulie 2010, modificată prin decizia penală nr. 80/A/2010 a Curţii de Apel Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 1467 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinţei penale mai sus arătate, în termen legal, a declarat apel condamnatul H.V.D., solicitând desfiinţarea acesteia în sensul admiterii cererii de rejudecare după extrădare şi a trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului Bihor.
În motivarea apelului s-a susţinut că, în cauză, contrar celor susţinute de instanţa de fond, sunt întrunite cele trei condiţii cerute de art. 5221 C. proc. pen., inclusiv cea privind judecarea în lipsă a condamnatului.
Astfel, s-a arătat că apelantul a fost trimis în judecată în lipsă şi apoi judecat în primă instanţă şi în căile de atac tot în lipsă, neavând relevanţă faptul că a avut în faţa instanţelor apărător ales.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 371 şi art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este netemeinică şi nelegală, iar apelul declarat de condamnat este fondat şi a fost admis ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.
Potrivit art. 5221 C. proc. pen. „(1) În cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa de fond care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.
(2) Dispoziţiile art. 405 - 408 se aplică în mod corespunzător.”
Astfel, din conţinutul acestor prevederi rezultă că a fost instituită o procedură nouă, specială, de judecată, ce are ca scop asigurarea dreptului la apărare al condamnatului, prin contradictorialitate, principiu care nu s-a putut aplica la judecarea în lipsă a inculpatului, rejudecarea cauzei după extrădare putând fi solicitată exclusiv de către condamnatul extrădat.
Deşi nu a fost reglementată distinct şi concret faza de admitere în principiu în procedura rejudecării cauzei după extrădare, a cărei existenţă a rezultat însă din conţinutul art. 405 alin. (1) C. proc. pen. ce se aplică corespunzător, judecătorul este ţinut, totuşi, a face anumite verificări prealabile privind obiectul acestei proceduri, şi anume dacă hotărârea dată în cauză este definitivă, asupra scopului extrădării persoanei condamnate - respectiv dacă s-a făcut în vederea executării pedepsei sau în baza unui mandat de arestare preventivă, ceea ce are drept consecinţă verificarea competenţei de judecată şi dispunerea, în consecinţă, asupra modului în care a avut loc judecata iniţială, în sensul dacă judecata a avut loc în lipsa condamnatului sau, dimpotrivă, acesta a fost prezent la judecarea cauzei.
Potrivit dispoziţiilor art. 5221C. proc. pen., persoana judecată şi condamnată în lipsă şi pentru care s-a solicitat extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare poate solicita rejudecarea cauzei.
Aceste condiţii trebuie îndeplinite cumulativ.Condamnatul a formulat o cerere de rejudecare întemeiată pe dispoziţiile art. 5221C. proc. pen.; de asemenea, din adresa din 04 aprilie 2013 a I.P.J. Bihor rezultă că apelantul a fost arestat în 26 aprilie 2011 în Olanda, în vederea extrădării, iar din adresa cu acelaşi număr din 19 iunie 2013, rezultă că apelantul a fost extrădat din Olanda în data de 19 iunie 2013, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii din 13 aprilie 2011 emis de Tribunalul Bihor pe seama condamnatului apelant.
Apoi, din conţinutul Dosarelor nr. 5232/111/2009 ale Tribunalului Bihor, Curţii de Apel Oradea şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că apelantul condamnat nu a fost prezent la judecată. Aceste aspecte au fost reţinute şi de cele trei instanţe, condiţii în care s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile cerute de textul de lege.
Curtea nu a împărtăşit opinia instanţei de fond cum că cererea formulată este inadmisibilă deoarece condamnatul s-a sustras de la judecată în primul ciclu procesual. Atâta timp cât dispoziţiile legale în materie nu condiţionează rejudecarea cauzei de faptul că lipsa de la judecată să nu fie imputabilă condamnatului,instanţa nu poate adăuga o astfel de condiţie.
În consecinţă, faţă de cele expuse mai sus, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat de condamnat şi a desfiinţat în totalitate sentinţa.
A admis în principiu cererea formulată de condamnatul H.V.D. privind rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5232/111/2009 al Tribunalului Bihor şi a trimis cauza la această instanţă pentru continuarea judecăţii.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
S-a constatat că petentul condamnat este încarcerat pentru executarea pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 160/P din 02 iulie2010 a Tribunalului Bihor.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Oradea, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Prin motivele de recurs depuse în scris şi susţinute şi oral, reprezentantul Ministerului Public, a solicitat în esenţă,casarea în totalitate a deciziei recurate şi menţinerea ca legală a sentinţei penale nr. 167 din 25 septembrie 2013, pronunţată de către Tribunalul Bihor. Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Deşi este cert stabilit că intimatul condamnat H.V.D. a lipsit în cursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală, cât şi la toate termenele de judecată la instanţele de fond, apel şi recurs, precum şi la pronunţarea hotărârii de condamnare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, în acord cu concluzia la care a ajuns Tribunalul şi contrar celor susţinute de apărătorul intimatului, că acesta nu se află în situaţia reglementată în art. 5221C. proc. pen. şi nu poate beneficia de rejudecarea cauzei, aşa cum a solicitat.
Potrivit art. 5221 C. proc. pen., „în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.”
Procedura rejudecării în caz de extrădare a fost introdusă în C. proc. pen. prin Legea nr. 281/2003 (ulterior textul art. 5221 a fost modificat prin Legea nr. 202/2010) în scopul garantării exercitării dreptului la apărare al inculpaţilor care au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunţată în cauză.
Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că instanţa competentă să se pronunţe asupra cererii de rejudecare a cauzei după extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare optează în sensul admiterii sau respingerii cererii, în funcţie de necesitatea reluării ciclurilor procesuale, în vederea asigurării respectării dreptului persoanei extrădate, după caz, predate în baza unui mandat european de arestare, la un proces echitabil, în principal, a dreptului la apărare.
Dreptul inculpatului de a fi prezent la judecată este recunoscut atât în legislaţia internă, cât şi în Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care în art. 6 parag. 3 prevede că cel acuzat are dreptul de a se apăra el însuşi şi dreptul de a interoga martorii. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa că prezenţa inculpatului este, în principiu, obligatorie la soluţionarea cauzei.
De la regula prezenţei inculpatului la soluţionarea cauzei se admit şi excepţii, atunci când asigurarea acestei condiţii ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă inculpatul are o culpă în absenţa sa (cauza Poitrimol c. Franţei, cauza Colozza c. Italiei).
Prin urmare, dreptul persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare de a beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restricţionat, nu numai în situaţia în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunţarea hotărârilor, ci şi atunci când a avut cunoştinţă, în orice mod, despre desfăşurarea judecăţii.
În cauză se constată, contrar celor susţinute de intimatul condamnat, că acesta avea cunoştinţă de existenţa procedurilor penale care îl priveau, a avut posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare, a fost reprezentat de un apărător ales şi din oficiu în tot cursul procesului, însă a înţeles sa nu participe la judecată. Lipsa intimatului de la judecată îi este imputabilă acestuia, concluzie la care în mod judicios a ajuns instanţa de fond pe baza argumentelor expuse pe larg în considerentele sentinţei, şi care nu vor mai fi reluate de instanţa de recurs.
Se reţine că situaţia condamnatului se regăseşte în ipoteza reglementată de art. 4 lit. b) din Decizia-cadru 2009/299 a Consiliului din 26 februarie 2009 care enumeră situaţiile în care nu se poate refuza executarea mandatului european de arestare emis, deşi priveşte o persoană care nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia. De asemenea, se constată, contrar celor susţinute de către condamnat, că acesta avea cunoştinţă de existenţa procedurilor penale care îl priveau, a avut posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare, a fost reprezentat de apărător ales în tot cursul procesului, însă a înţeles să nu participe la judecată. Lipsa condamnatului de la judecată îi este imputabilă acestuia, situaţie în care nu poate beneficia de rejudecarea cauzei, aşa cum a solicitat.
Pentru argumentele expuse mai sus şi faţă de împrejurarea că art. 5221 C. proc. pen. conţine norme dispozitive şi nu imperative pentru instanţa care a judecat cauza în primă instanţă şi care este competentă să judece cererea de rejudecare, în sensul că aceasta va putea să rejudece cauza, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va reţine ca fiind întemeiată susţinerea intimatului, prin apărător, în sensul că procedura instituită prin textul de lege sus-menţionat este condiţionată numai de cererea formulată de condamnatul extrădat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, deşi intimatul condamnat a fost judecat şi condamnat în lipsă la toate instanţele (fond, apel, recurs), acesta a avut cunoştinţă de procedurile derulate împotriva sa, relevant fiind înscrisul semnat personal de către inculpat prin care a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui avocat şi pregătirii apărării, aflat la dosar recurs, din care rezultă că inculpatul cunoaştea instanţa care judecă recursul, numărul dosarului şi termenul de judecată (aspecte,de altfel, consemnate în practicaua deciziei nr. 1467/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aflată la dosar), precum şi contestaţia în anulare formulată împotriva aceleiaşi decizii, cerere ce a fost depusă de către apărătorul ales care a asigurat apărarea inculpatului în faţa instanţei de fond şi de apel, toate acestea dovedind contrariul celor susţinute în cererea de rejudecare şi, ulterior, în motivele de apel.
În consecinţă, Înalta Curte, constatând că soluţia de respingere a cererii formulate de condamnat, pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei penale nr. 128/A din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul condamnat H.V.D. şi rejudecând:
Va casa în totalitate decizia recurată şi va menţine sentinţa penală nr. 167 din 25 septembrie 2013, pronunţată de către Tribunalul Bihor.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei penale nr. 128/A din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul condamnat H.V.D. şi rejudecând:
Casează în totalitate decizia recurată şi menţine sentinţa penală nr. 167 din 25 septembrie 2013, pronunţată de către Tribunalul Bihor.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat până la prezentarea apă rătorului ales în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 347/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1080/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
