ICCJ. Decizia nr. 348/2014. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 348/2014
Dosar nr. 1/35/2014
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 11/PI din data de 20 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1/35/2014, s-a admis în parte cererea privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Tribunalul Debrecen - Biroul Executări Penale, cu nr. referinţă Szv.690/2013, la data de 05 decembrie 2013, privind pe persoana solicitată F.L., şi în consecinţă:
În temeiul dispoziţiilor art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a luat act de consimţământul persoanei solicitate F.L. privind predarea sa către autorităţile judiciare din Ungaria şi s-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare maghiare în vederea executării pedepsei de 3 ani şi 10 luni închisoare.
S-a constatat că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii.
S-a respins cererea de predare a persoanei solicitate formulată în baza aceluiaşi mandat pentru executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă.
În baza dispoziţiilor art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate F.L. pe o durată de 14 zile, începând cu data de 22 ianuarie 2014 până la data de 04 februarie 2014, inclusiv, în vederea predării către autorităţile judiciare ale statului solicitant, sens în care conform prevederilor art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a emis mandat de arestare, ce a fost pus în executare, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr, 302/2004, republicată.
Conform prevederilor art. 152 C. proc. pen., administraţia locului de deţinere a reţinut persoana solicitată la Arestul I.PJ. Bihor, pe o durată de 14 zile, până la predarea efectivă către autorităţile judiciare din Ungaria.
Conform art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a fixat termen pentru predare în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din 06 ianuarie 2014, ora 15.30, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 3594/115/2013 şi arestată preventiv pe o durată de 15 zile,prin încheierea penală nr. 1/P din data de 07 ianuarie 2014 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea, începând cu data de 07 ianuarie 2014 până în 21 ianuarie 2014, inclusiv.
Onorariul pentru avocat din oficiu C.E., în baza delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie din data de 07 ianuarie 2014 emisă de către Baroul Bihor, în cuantum de 320 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, Curtea de Apel Oradea, a reţinut următoarele:
La data de 07 ianuarie 2014 a fost sesizată instanţa Curţii de Apel Oradea de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea cu punerea în executare mandatului european de arestare emis de către Tribunalul Debrecen - Biroul Executări Penale, cu nr. referinţă Szv.690/2013, la data de 05 decembrie 2013, împotriva cetăţeanului român F.L., pentru executarea pedepselor 3 ani şi 10 luni închisoare, regim semideschis şi detenţie pe viaţă, regim închis.
Persoana solicitată a fost identificată, reţinută şi prezentată în faţa Curţii de Apel.
Prin încheierea nr. 1/P din data de 07 ianuarie 2014, Curtea de Apel, în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată, a dispus arestarea persoanei solicitate pe o durată de 15 zile.
Întrucât mandatul european de arestare era imprecis, la cererea procurorului, cerere însuşită de apărare, s-a solicitat autorităţii judiciare emitente comunicarea hotărârilor judecătoreşti prin care persoana solicitată F.L. a fost condamnată, respectiv sentinţa nr. B 461/1990/7 din 07 martie 1990 a Judecătoriei Judeţului Szaboics - Szatmar - Bereg, decizia nr. Bf III 1111/1990/9 a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Ungaria şi sentinţa nr. 1 B 205/2010/67 a Judecătoriei Haijduboszormeny şi s-a fixat termen în vederea transmiterii hotărârilor la data de 10 ianuarie 2014, termen la care Curtea a procedat la ascultarea persoanei solicitate, care a arătat faptul că „consimte să fie predată către autorităţile judiciare maghiare în vederea executării pedepsei de 3 ani şi 10 luni închisoare întrucât hotărârea prin care a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost recunoscută de către instanţa română, arătând totodată că nu renunţă la regula specialităţii”, aşa cum a rezultat din procesul-verbal aflat la dosarul instanţei.
Analizând actele şi lucrările dosarului s-a reţinut că la data 05 decembrie 2013 s-a emis mandatul european de arestare cu nr. referinţă Szv.690/2013 de către Tribunalul Debrecen - Biroul Executări Penale, privind persoana solicitată F.L. în vederea executării a două pedepse, respectiv 3 ani şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 1 B 205/2010/67 a Judecătoriei Haijduboszormeny pentru săvârşirea infracţiunilor de însuşire pe nedrept a unui vehicul prevăzută de art. 327 alin. (1) C. pen. ungar, conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. ungar şi furt prevăzută de art. 316 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen. ungar şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă, aplicată prin sentinţa nr. B 461/1990/7 din 07 martie 1990 a Judecătoriei Judeţului Szaboics - Szatmar - Bereg confirmată prin decizia Bf III 1111/1990/9 a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Ungaria, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzut de art. 166 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen. ungar.
Prin sentinţa penală nr. 1 B 205/2010/67 a Judecătoriei Haijduboszormeny s-a constatat faptul că la data de 08 aprilie 2010, persoana solicitată, aflată în stare de ebrietate, a sustras motocicleta părţii vătămate G.A.,cu care a circulat în localitatea Haijduboszormeny. În momentul comiterii faptei persoana solicitată avea 0,93 - 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot prin sentinţa penală nr. 1 B 205/2010/67 a Judecătoriei Haijduboszormeny s-a reţinut faptul că la data de 28 aprilie 2010, în jurul orei 14.00, persoana solicitată a deposedat-o pe partea vătămată N.L.A. de un telefon mobil pe care a doua zi a încercat să îl vândă, fiind prins în flagrant. Prin însuşirea pe nedrept a telefonului mobil inculpatul a cauzat părţii vătămate un prejudiciu de 21.000 forinţi.
Prin sentinţa penală nr. B 461/1990/7 din 07 martie 1990 a Judecătoriei Judeţului Szabolcs - Szatmar - Bereg confirmată prin sentinţa Bf III 1111/1990/9 a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Ungaria s-a reţinut faptul că la data de 03 aprilie 1990 persoana solicitată a comis infracţiunile de viol şi omor deosebit de grav asupra părţii vătămate M.V.
S-a arătat că mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare maghiare cuprinde menţiunea că persoana solicitată nu a fost prezentă la procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia şi că persoana nu a fost citată personal, dar a primit efectiv prin alte mijloace o informare oficială cu privire la data şi locul stabilit pentru procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia, în aşa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că a avut cunoştinţă de procesul stabilit şi a fost informată cu privire la faptul că poate fi pronunţată o decizie în cazul în care nu se prezintă la proces.
S-a reţinut că la termenul din data de 07 ianuarie 2014, persoana solicitată a arătat faptul că a avut cunoştinţă de existenţa procedurii pornită împotriva sa cu privire la infracţiunile pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare.
S-a mai arătat că faptele reţinute prin hotărârea de condamnare au corespondent în legislaţia penală română şi anume:
Cu privire la infracţiunile de însuşire pe nedrept a unui vehicul prevăzută, conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi furt, Curtea a constatat că aceste infracţiuni se regăsesc în legislaţia naţională după cum urmează: conform art. 208 alin. (1) C. pen. „luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 12 ani”, iar conform alin. (4) „de asemenea, constituie furt luarea în condiţiile alin. (1) a unui vehicul, cu scopul de a-l folosi pe nedrept”; apoi conform art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.”
În privinţa motivului care a stat la baza opoziţiei persoanei solicitate la predare, în vederea executării detenţiei pe viaţă, aplicată prin sentinţa nr. B 461/1990/7 din 07 martie 1990 a Judecătoriei Judeţului Szabolcs - Szatmar - Bereg confirmată prin decizia Bf III 1111/1990/9 a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Ungaria, Curtea a constatat că în această privinţă există un motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului european conform art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, în ce priveşte executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă.
Astfel, s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 221 din 07 iulie 1999 a Judecătoriei Carei pronunţată în dosar penal nr. 1562/1999 în baza art. 519 şi urm. C. proc. pen. s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi prin urmare s-a recunoscut sentinţa penală nr. B.461/1990/7 din 07 martie 1990 a Judecătoriei Judeţului Szabolcs - Szatmar - Bereg definitivă şi executorie în baza deciziei penale nr. Bf III 1111/1990/9 a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Ungaria prin care inculpatul F.L. a fost condamnat la pedeapsa închisorii pe viaţă şi interzicerea unor drepturi pe timp de 10 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor din motive josnice, prevăzută de art. 166 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen. ungar.
În baza art. 521 alin. (3) C. proc. pen. s-a substituit pedepsei neexecutate pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. h) C. pen. pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 25 de ani închisoare, în concurs de infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 C. pen., pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa rezultantă fiind de 25 de ani la care s-a adăugat un spor de 5 ani. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. pe durata executării pedepsei. în baza art. 65 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) şi b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe timp de 10 ani.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii, arestului preventiv şi al detenţiei executate în Republica Ungară, începând cu 06 aprilie 1990.
Prin decizia penală nr. 4746 din 28 noiembrie 2000 pronunţată de către Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în Dosar nr. 3250/2000, s-a admis recursul în anulare declarat de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 221 din 07 iulie 1999 a Judecătoriei Carei privind pe condamnatul F.L., s-a casat hotărârea atacată numai cu privire la cuantumul pedepsei ce substituie pedeapsa închisorii pe viaţă aplicată prin sentinţa penală a Judecătoriei Judeţului Szabolcs - Szatmar - Bereg, rămasă definitivă şi executorie prin decizia Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Ungaria, pedeapsa rezultantă de 23 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., compusă din pedepsele de 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată pentru infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. h C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. şi respectiv 7 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., precum şi a sporului de 3 ani închisoare. S-a dedus din pedeapsa aplicată condamnatului timpul reţinerii, arestului preventiv, precum şi a perioadei executate în Republica Ungară, cu începere de la 06 aprilie 1990.
Aşadar, hotărârea emisă de către autorităţile judiciare maghiare a fost recunoscută de către autoritatea judiciară română, executarea pedepsei fiind guvernată de către legea penală română. S-a reţinut că potrivit extrasului de cazier judiciar aflat la dosar, persoana solicitată a fost arestată la 06 aprilie 1990 şi eliberată la data de 28 decembrie 2005 conform hotărârii nr. 2480/2005 a Judecătoriei Satu Mare, rămânând de executat un rest de 2.655 zile.
S-a constatat că în prezent persoana solicitată se află în perioada de liberare condiţionată, fiind liberată din executarea pedepsei cu restul de pedeapsă arătat mai sus.
S-a menţionat că, odată recunoscută hotărârea penală străină, executarea pedepsei are loc conform legii statului care a recunoscut hotărârea, această concluzie fiind întărită şi de dispoziţiile art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, care în situaţia transferului persoanei condamnate prevede că în ipoteza executării hotărârii străine pe teritoriul României executarea pedepsei are loc potrivit legii române.
Executarea unei hotărâri recunoscută este guvernată de legislaţia statului de executare, iar condamnatul va executa o unică pedeapsă, cea stabilită prin hotărârea de recunoaştere. În caz contrar s-ar ajunge ca persoana solicitată să execute două pedepse pentru aceeaşi faptă, ceea ce ar reprezenta o încălcare a principiului non bis in idem consacrat şi prin dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 302/2004.
S-a reţinut că nici din cuprinsul mandatului european de arestare şi nici din hotărârile judecătoreşti de condamnare emise de către autorităţile judiciare maghiare nu a rezultat că persoana solicitată, pe lângă pedeapsa de 3 ani 10 luni, are de executat şi un rest de pedeapsă şi cât anume ar avea de executat în Ungaria, în cuprinsul actelor menţionate mai sus făcându-se referire doar la faptul că s-a sistat liberarea condiţionată din pedeapsa detenţiei pe viaţă cu regim închis stabilit prin sentinţa nr. B.461/1990/7 din 07 martie 1990 a Judecătoriei Judeţului Szabolcs - Szatmar - Bereg, definitivă şi executorie în baza deciziei penale nr. Bf III 1111/1990/9 a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Ungaria, iar pedeapsa care rămâne de executat este 3 ani 10 luni închisoare regim semideschis şi detenţie pe viaţă cu regim închis. Or, în atare situaţie concluzia care se desprinde este aceea că se solicită predarea persoanei solicitate în vederea executării celor două pedepse, aşa cum au fost menţionate în cuprinsul mandatului european de arestare, cu toate că una din hotărârile de condamnare, şi anume acea prin care s-a aplicat pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost recunoscută pe cale principală de către autoritatea judiciară română, iar executarea pedepsei este guvernată de legea română.
S-a reţinut că o atare împrejurare justifică refuzul executării mandatului european de arestare în ce priveşte executarea de către persoana solicitată F.L. a pedepsei detenţiunii pe viaţă făcând să fie incidente dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel Oradea a pronunţat sentinţa penală nr. 11/PI la data de 20 ianuarie 2014, în sensul celor arătate anterior.
Sentinţa a fost recurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei şi susţinute şi oral de către reprezentantul Ministerului Public, s-a criticat sentinţa recurată pentru nelegalitate, prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., „când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii”.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi în rejudecare admiterea cererii autorităţilor ungare privind predarea persoanei solicitate către aceste autorităţi, în vederea executării pedepselor arătate în mandatul european de arestare emis de Tribunalul Debrecen - Biroul Executări Penale, cu nr. referinţă Szv.690/2013, la data de 05 decembrie 2013, susţinându-se că în mod greşit s-a respins cererea de predare a persoanei solicitate formulată în baza aceluiaşi mandat pentru executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de reprezentantul Ministerului Public, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat.
În cauză, corect s-a reţinut că este îndeplinită condiţia dublei încriminări prev. de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prev. de art: 208 alin. (1) C. pen. În conformitate cu care „luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 12 ani”, art. 208 alin. (4) potrivit căruia „constituie furt luarea în condiţiile alin. (1) a unui vehicul, cu scopul de a-l folosi pe nedrept”; art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, potrivit căruia, „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.”
De asemenea, se constată că persoana condamnată şi-a exprimat consimţământul cu privire la predarea sa, doar cu privire la pedeapsa de 3 ani 10 luni închisoare, pedeapsa privind detenţiunea pe viaţă fiind recunoscută de către autorităţile judiciare române, care i-au aplicat pedeapsa de 23 ani închisoare şi 10 ani interzicerea unor drepturi.
Totodată, se constată că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii.
Înalta Curte, reţine că, într-adevăr, motivul care a stat la baza opoziţiei persoanei solicitate la predare, în vederea executării pedepsei detenţiei pe viaţă, aplicată prin sentinţa nr. B 461/1990/7 din 07 martie 1990 a Judecătoriei Judeţului Szabolcs - Szatmar - Bereg confirmată prin decizia Bf III 1111/1990/9 a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Ungaria, reţinut de instanţa de fond, este întemeiat.
Critica formulată de Parchet este nefondată întrucât se constată că, referitor la sentinţa sus-menţionată, în acelaşi mandat european există un motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului european, respectiv cel prev. de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, în ce priveşte executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă.
Această sentinţă a fost deja recunoscută de statul român prin sentinţa penală nr. 221 din 07 iulie 1999 a Judecătoriei Carei pronunţată în dosar penal nr. 1562/1999. Prin decizia penală nr. 4746 din 28 noiembrie 2000 pronunţată de către Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3250/2000, s-a admis recursul în anulare declarat de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 221 din 07 iulie 1999 a Judecătoriei Carei privind pe condamnatul F.L., s-a casat hotărârea atacată numai cu privire la cuantumul pedepsei ce substituie pedeapsa închisorii pe viaţă aplicată acestuia prin sentinţa penală a Judecătoriei Judeţului Szabolcs - Szatmar - Bereg, rămasă definitivă şi executorie prin decizia Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Ungaria, pedeapsa rezultantă de 23 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., compusă din pedepsele de 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată pentru infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. h) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. şi respectiv de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. cu aplicare art. 13 C. pen., precum şi a sporului de 3 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsa aplicată condamnatului timpul reţinerii, arestului preventiv, precum şi a perioadei executate în Republica Ungară, cu începere de la 06 aprilie 1990, fiind liberat condiţionat la data de 28 decembrie 2005, conform hotărârii nr. 2480/2005 a Judecătoriei Satu Mare, rămânând de executat un rest de 2.655 zile.
Aşadar, hotărârea emisă de către autorităţile judiciare maghiare fiind recunoscută anterior de către autoritatea judiciară română, executarea pedepsei este guvernată de legea penală română.
S-a constatat că în prezent persoana solicitată se află în perioada de liberare condiţionată, fiind liberată din executarea pedepsei cu restul de pedeapsă arătat mai sus.
Or, odată recunoscută hotărârea penală străină, executarea pedepsei are loc conform legii statului care a recunoscut hotărârea, această concluzie fiind întărită şi de dispoziţiile art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, care în situaţia transferului persoanei condamnate prevede că în ipoteza executării hotărârii străine pe teritoriul României executarea pedepsei are loc potrivit legii române.
Executarea unei hotărâri recunoscută este guvernată de legislaţia statului de executare, iar condamnatul va executa o unică pedeapsă, cea stabilită prin hotărârea de recunoaştere, altfel s-ar ajunge ca persoana solicitată să execute două pedepse pentru aceeaşi faptă, ceea ce ar reprezenta o încălcare a principiului non bis in idem consacrat şi prin dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 302/2004, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Astfel, nici din cuprinsul mandatului european de arestare şi nici din hotărârile judecătoreşti de condamnare emise de către autorităţile judiciare maghiare nu rezultă că persoana solicitată, pe lângă pedeapsa de 3 ani 10 luni, are de executat şi un rest de pedeapsă şi care ar fi restul pe care îl are de executat în Ungaria, în cuprinsul actelor menţionate mai sus făcându-se referire doar la faptul că s-a sistat liberarea condiţionată din pedeapsa detenţiei pe viaţă cu regim închis stabilit prin sentinţa nr. B.461/1990/7 din 07 martie 1990 a Judecătoriei Judeţului Szabolcs - Szatmar - Bereg definitivă şi executorie în baza deciziei penale nr. Bf III 1111/1990/9 a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Ungaria, iar pedeapsa care rămâne de executat este 3 ani 10 luni închisoare regim semideschis şi detenţie pe viaţă cu regim închis.
Astfel, rezultă fără echivoc că se solicită predarea persoanei solicitate în vederea executării celor două pedepse, aşa cum au fost menţionate în cuprinsul mandatului european de arestare, cu toate că una din hotărârile de condamnare, şi anume aceea prin care s-a aplicat pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost recunoscută pe cale principală de către autoritatea judiciară română, iar executarea pedepsei este guvernată de legea română.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinţei penale nr. 11/PI din data de 20 ianuarie 2014, a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1/35/2014, privind pe intimatul persoană solicitată F.L.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinţei penale nr. 11/PI din data de 20 ianuarie 2014, a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1/35/2014, privind pe intimatul persoană solicitată F.L.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiiu pentru intimatul persoană solicitată, în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1346/2014. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 347/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
