ICCJ. Decizia nr. 351/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (art. 279 C.p., Legea 295/2004). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 351/2014
Dosar nr. 7187/63/2010
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2014
Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpaţii M.A., I.A. şi T.A. împotriva Deciziei penale nr. 112 din data de 03 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 552 din 9 decembrie 2011, Tribunalul Dolj, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în art. 181 alin. (1) C. pen. formulată de inculpatul M.A., ca neîntemeiată.
În baza art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.A. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 279 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. a) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca inculpatul M.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
S-au aplicat inculpatului prevederile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în art. 182 alin. (2) teza ultimă formulată de inculpatul I.A., ca neîntemeiată.
În baza art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.A. la pedeapsa închisorii de 8 ani şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În baza art. 864 C. pen. rap. la art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 5557 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 1137 din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. a) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., art. 864 C. pen. rap. la art. 83 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca inculpatul I.A. să execute pedepsele cele mai grele de 10 ani închisoare, ca urmare a adăugării prin cumul şi a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 5557 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Craiova la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
S-au aplicat inculpatului prevederile art. 64 lit a teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în art. 180 alin. (2) C. pen. formulată de inculpatul T.A., ca neîntemeiată.
În baza art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul T.A. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 279 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 85 C. pen. s-a anulat beneficiul suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 1 an închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 295 din 06 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă prin nerecurare la 19 mai 2009.
În baza art. 85 C. pen. rap. la art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. a) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca inculpatul T.A. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II -a, lit. b) C. pen.
S-au aplicat inculpatului T.A. prevederile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a constatat că partea vătămată P.G.A., domiciliat în Craiova, str. H., jud. Dolj, nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 346 C. proc. pen. au fost obligaţi în solidar inculpaţii M.A., I.A. şi T.A. la plata sumei de 2835,96 lei către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova cu dobânzile legale aferente sumei de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul T.A. arma neletală (pistol), marca R.
S-au confiscat 3 tuburi cartuşe arse, un încărcător, un mâner din metal cu gravuri reprezentând doi dragoni, aşa cum au fost ele particularizate în raportul de expertiză din 16 septembrie 2009.
A fost obligat fiecare dintre inculpaţii M.A., I.A. şi T.A. la câte 2500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în luna septembrie 2007, inculpaţii M.A., I.A. (fost I.A.) şi T.A. (fost B.A.) zis "B.", veri primari, locuiau în cart. Faţa Luncii din Craiova şi se aflau în relaţii conflictuale cu victima P.G.A. zis "P." şi membrii familiei acesteia.
Această stare conflictuală s-a declanşat în perioada anilor 2000 - 2002, în timp ce se aflau în străinătate şi a continuat după revenirea în ţară.
Pe fondul stării tensionate în care se aflau, în ziua de 08 august 2007 victima P.G.A. a avut un conflict cu M.A. şi fratele său I.V. zis "A." în zona Staţiei P. de pe B-dul Ş. din Craiova, iar apoi, în aceeaşi zi, cu fratele lor M.I. zis D. în Parcul N. din Craiova.
În ziua de 30 septembrie 2009, la locuinţa victimei, situată pe str. H. din Craiova, a avut loc comemorarea surorii sale P.A., de la decesul căreia trecuseră 5 ani, eveniment la care au fost invitaţi prieteni şi rude apropiate.
În acest context tinerii prezenţi au hotărât ca în după-amiaza aceleiaşi zile să meargă să joace fotbal pe un teren cu gazon sintetic, situat în apropierea Stadionului I. din Craiova, unde fuseseră şi cu alte ocazii.
La data respectivă, victima lucra la SC E.R. SRL, administrată de numitul B.Ş., care i-a pus la dispoziţie un telefon mobil, cu numărul de cartelă x1 pentru a-l folosi în activitatea pe care o desfăşura. De pe acest telefon mobil, P.G.A. l-a contactat pe administratorul terenului de fotbal, martorul P.V.M., care i-a confirmat că terenul este liber la orele 19,00.
În jurul orelor 18,30, P.G.A. împreună cu fraţii săi P.C. zis A., P.L., P.A. şi rudele sale Z.A. zis O., Z.F. zis C., B.Ş. zis "I.", T.T. zis B., P.V., T.I. şi V.I. au plecat cu patru autoturisme către terenul de fotbal.
Deplasarea au făcut-o pe str. H., iar apoi pe str. D. până la intersecţia cu str. I.D., unde au fost aşteptaţi de inculpaţii I.A., T.A., M.A., fraţii acestuia M.I. zis "D.", I.V. zis "A.", precum şi alte rude ale acestora, bărbaţi, femei şi copii.
Inculpaţii aflaseră că victima şi rudele sale merg să joace fotbal şi i-au aşteptat în apropierea acestei intersecţii, întrucât cunoştea că este locul pe unde vor trece.
Victima P.G.A. a fost nevoită să oprească autoturismul ce-l conducea marca M., cu numărul de înmatriculare 0001, în care se mai aflau P.C., P.L., P.A. şi fiul acestuia V.I. în vârstă de 11 ani, întrucât mai multe persoane se poziţionaseră în mijlocul străzii.
La scurt timp, o persoană din grupul agresorilor i-a spart geamul din spate al autoturismului, fapt pentru care P.G.A. a coborât de la volan, iar în apropierea autoturismului, în partea stângă, i-a observat pe învinuiţii M.A., I.A. şi T.A., având fiecare în mână câte un pistol.
Cei trei inculpaţi au tras cu pistoalele în direcţia victimei, producându-i leziuni prin împuşcare, ce au necesitat pentru vindecare 50 zile îngrijiri medicale, cu consecinţa punerii în primejdie a vieţii.
În urma actului de agresiune, P.G.A. a căzut pe sol, iar pentru a-l apăra, au intervenit fraţii săi P.C. şi P.L.
În acest context, P.C. l-a lovit cu o bară metalică pe M.I. zis D. Acesta era înarmat cu o sabie şi lovise cu ea pe P.L. ce venise în ajutorul victimei, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7 - 8 zile îngrijiri medicale.
În aceleaşi împrejurări, P.L. l-a lovit pe I.V., provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 45 - 50 zile îngrijiri medicale.
În timpul conflictului a mai suferit vătămări corporale şi martorul Z.A. zis "O." (8 - 9 zile îngrijiri medicale). Cu ocazia audierii, acesta a menţionat că nu formulează plângere.
Starea gravă în care se afla P.G.A. a impus transportarea de urgenţă la Spitalul nr. I Craiova, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.
Din certificatul medico-legal nr. 3679/2007 a rezultat că P.G.A. a prezentat la examinare leziuni de violenţă ce au putut data din data de 30 septembrie 2007, leziunile s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi împuşcare, au fost aplicate din faţă lateral-stânga şi au necesitat 30 zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpaţii M.A., I.A. şi T.A.
Reprezentantul parchetului a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în mod greşit s-a reţinut în sarcina inculpaţilor M.A. şi T.A. circumstanţa prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., întrucât la săvârşirea faptei nu a participat niciun minor; instanţa de fond a omis să aplice dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2008, privind prelevarea unor probe biologice de la inculpaţi, în condiţiile în care aceştia au fost condamnaţi pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat; în mod greşit s-a dispus confiscarea în baza art. 118 lit. b) C. pen. de la inculpatul T.A. a unei arme neletale (pistol) marca R., întrucât arma respectivă nu a fost găsită de organele de poliţie, iar prin Sentinţa penală nr. 295 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova s-a dispus confiscarea aceleiaşi arme; prima instanţă nu a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, nu a apreciat în mod corect pericolul social al faptelor şi perseverenţa manifestată de unii dintre inculpaţi (I.A. şi T.A.) în săvârşirea unor fapte antisociale.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi modificarea acesteia în sensul criticilor formulate mai sus.
Inculpatul M.A. a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi pe fond, achitarea sa pentru infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar pentru infracţiunea prev. de art. 138 din Legea nr. 295/2004, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În susţinerea apelului declarat a arătat că el nu a fost prezent la faţa locului în momentul derulării conflictului, întrucât se afla pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin. Au fost invocate în acest sens depoziţiile martorilor M.F., N.M., T.M. ş.a. şi s-a arătat că prima instanţă a acordat relevanţă juridică declaraţiilor date de partea vătămată şi membrii familiei sale, deşi acestea sunt subiective.
S-a arătat, totodată, că din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că el a tras cu arma, la faţa locului fiind prezente mai multe persoane care deţineau arme, că nu s-a găsit arma asupra inculpatului şi nu s-a efectuat o expertiză balistică.
În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de tentativă de omor calificat, din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 180 C. pen., arătându-se că din cuprinsul raportului medico-legal întocmit în cauză, rezultă că leziunile din zona abdomenului au necesitat pentru vindecare 15 zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
Totodată, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, prin reţinerea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen., dat fiind faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale.
Inculpatul T.A. a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi pe fond, modificarea acesteia, în sensul schimbării încadrării juridice dată faptei de tentativă de omor calificat, din infracţiunea prev. de art. 20 rap. 174, 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.
În susţinerea apelului declarat, a arătat că agresiunea exercitată de el nu realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de tentativă la omor calificat, întrucât leziunea provocată părţii vătămate este una minoră şi a fost produsă cu bilă de cauciuc, în acest sens, a solicitat instanţei să constatate că partea vătămată nu a depus plângere prealabilă şi să dispună încetarea procesului penal pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.
S-a arătat, totodată, că în mod greşit prima instanţă a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 295 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova, întrucât faptele deduse judecăţii în prezenta cauză sunt concurente cu fapta pentru care a fost condamnat prin sentinţa menţionată şi prin urmare, sunt incidente dispoziţiile privind concursul de infracţiuni.
În concordanţă cu una dintre criticile formulate de parchet, a arătat că în mod greşit s-a dispus confiscarea armei neletale marca R. de la inculpatul T.A., în condiţiile în care aceeaşi armă a fost confiscată prin Sentinţa penală nr. 295 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova.
Inculpatul I.A. a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi pe fond, modificarea acesteia în sensul achitării sale în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 20 rap. 174, 175 lit. i) C. pen. şi în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004.
În susţinerea apelului declarat a arătat că situaţia de fapt reţinută în cuprinsul rechizitoriului nu corespunde adevărului, că din cuprinsul concluziilor raportului de constatare medico-legală rezultă că actele de violenţă au fost aplicate din faţă, lateral stânga şi că partea vătămată în declaraţiile date nu a indicat în mod constant că inculpaţii s-au aflat în această poziţie, menţionând în unele dintre declaraţii alte persoane.
A precizat, totodată, că martorul P.A. în declaraţiile date nu-l indică şi pe el ca fiind prezent la locul faptei şi înarmat, iar martorii Z.F. şi A. au revenit asupra declaraţiilor date, astfel că există dubiu cu privire la participarea sa la săvârşirea faptelor.
În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 rap. 174, 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., arătându-se că ceea ce diferenţiază cele două infracţiuni este latura subiectivă şi că el nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate.
S-a solicitat, totodată, reducerea pedepsei aplicate inculpatului, prin reţinerea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 112 din 3 aprilie 2013 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpatul T.A., împotriva Sentinţei penale nr. 552 din 9 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 7187/63/2010, a desfiinţat, în parte, sub aspectul laturii penale hotărârea atacată şi a înlăturat dispoziţiile art. 75 lit. c) C. pen., cu privire la infracţiunile prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., reţinute în sarcina inculpaţilor M.A. şi T.A.
A aplicat dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen., cu privire la infracţiunile prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., reţinute în sarcina inculpaţilor M.A. şi T.A.
A înlăturat dispoziţiile art. 118 lit. b) C. pen., privind confiscarea de la inculpatul T.A. a unei arme neletale (pistol) marca R.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de la inculpaţi, de probe biologice, în vederea introducerii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată inculpatului T.A., în pedepsele componente de 7 ani şi 6 luni şi 2 ani închisoare aplicate în prezenta cauză şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă complementară şi 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 295 din 06 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat inculpatul T.A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 279 alin. (1) C. pen.
În baza art. 85 C. pen., a anulat beneficiul suspendării condiţionate privind pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 295 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă complementară.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
A respins apelurile inculpaţilor M.A. şi I.A. ca nefondate.
A obligat pe inculpatul M.A. la 2.000 lei cheltuieli judiciare statului.
A obligat pe inculpatul I.A. la 2.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, că în mod greşit au fost reţinute disp. art. 75 lit. a) C. pen. faţă de inculpaţi, în ceea ce priveşte tentativa la infracţiunea de omor calificat, întrucât la comiterea faptei nu a participat numai un minor, cei trei inculpaţi fiind majori.
Cei trei inculpaţi fiind condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat, infracţiune ce se regăseşte printre cele pentru care pot fi prevalate probe biologice fapt pentru care instanţa a dispus introducerea profilelor genetice în S.N.D.G.J.
De asemenea, instanţa de apel în mod corect a reţinut că în cauză nu pot fi încadrate disp. art. 118 alin. (4) C. pen., întrucât confiscarea pistolului marca R., fusese dispusă anterior prin Sentinţa penală nr. 295/2009 a Judecătoriei Craiova.
În ceea ce priveşte critica privind greşita individualizare a pedepselor Curtea de Apel Craiova a reţinut că în procesul individualizării pedepselor de către instanţa de fond, s-a făcut o corectă apreciere a circumstanţelor atenuante în care au fost săvârşite faptele, dar şi datele care caracterizează persoana fiecăruia dintre inculpaţi.
Împotriva Deciziei penale nr. 112 din 3 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova au declarat recurs inculpaţii M.A., I.A. şi T.A.
Examinând cauza prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte apreciază că recursurile inculpaţilor M.A., I.A. şi T.A. sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Recurentul inculpat M.A., invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., respectiv art. 73 lit. b) C. pen.
Totodată, în motivele scrise inculpatul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. De asemenea recurentul inculpat a mai solicitat aplicarea prevederilor art. 861 C. pen.
Inculpatul T.A., prin intermediul apărătorului din oficiu, invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen., a solicitat achitarea întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat şi a criticat anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 295/2009 a Judecătoriei Craiova, întrucât faptele deduse judecăţii sunt concurente cu fapta pentru care a fost condamnat anterior.
La termenul din 24 ianuarie 2014, recurentul inculpat T.A., prin apărător ales, a depus alte motive de recurs, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., reţinerea circumstanţelor prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 73 lit. b) C. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului T.A. din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. în art. 26 rap. la art. 180 alin. (1) C. pen. Totodată a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Inculpatul I.A., prin motivele scrise a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. şi redozarea sancţiunii prin aplicarea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 73 lit. b) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. De asemenea, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
În plus recurentul inculpat prin motivele scrise depuse la termenul din data de 24 ianuarie 2014 a invocat şi cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 5 C. proc. pen., întrucât instanţa de apel a procedat la soluţionarea cauzei în absenţa lui, în condiţiile în care prezenţa inculpatului era obligatorie, întrucât a fost încarcerat la Penitenciarul B. În consecinţă a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea rejudecării apelului declarat de inculpat.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., instanţa constată că primul termen a fost acordat în cauză la data de 22 noiembrie 2013, dată în raport de care Înalta Curte va calcula termenul de 5 zile prev. de art. 38510 C. proc. pen.
Se constată că motivele scrise de recurs formulate de inculpatul M.A. au fost depuse la data de 9 ianuarie 2014, iar la 29 ianuarie 2014 şi 3 februarie 2014 au fost depuse concluziile scrise, cele formulate de T.A. au fost depuse la data de 17 ianuarie 2014, iar concluzii scrise la 29 ianuarie 2014 şi inculpatul I.A. a depus motive scrise de recurs la termenul din 24 ianuarie 2014, iar concluzii scrise la 29 ianuarie 2014.
• Potrivit dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2) instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se examinează din oficiu.
Legiuitorul nu a avut în vedere vreo derogare cu privire la termenul de 5 zile, întrucât o astfel de situaţie ar fi fost menţionată expres în textul de lege, aşa încât orice interpretare care excede prevederilor legale menţionate nu poate fi luată în considerare de către instanţa de recurs.
Înalta Curte constată că a fost adusă la cunoştinţa recurenţilor inculpaţi M.A., I.A. şi T.A. obligativitatea depunerii motivelor de recurs, în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanţă cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată şi sancţiunea nedepunerii motivelor în termenul prevăzut de lege, respectiv neexaminarea cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, recurenţi inculpaţi au fost citaţi pentru primul termen de judecată în recurs, de la data de 22 noiembrie 2013, cu această menţiune precizată anterior.
La termenul din 22 noiembrie 2013, inculpaţii I.A. şi T.A. au depus cereri scrise de amânare a cauzei, iar apărătorul inculpatului M.A. a solicitat un termen pentru pregătirea apărării.
Or, în condiţiile în care, după declararea apelului - 4, 5 şi 8 aprilie 2013, înregistrarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - 29 mai 2013, emiterea citaţiilor pentru termenul din 22 noiembrie 2013 şi primirea acestor citaţii - 14 iunie 2013, Înalta Curte constată că recurenţii au fost informaţi cu privire la obligaţiile legale ce le incumbă referitoare la depunerea motivelor de recurs, aşa încât împrejurarea nerespectării termenului prevăzut de lege în acest sens, le este culpabilă.
În consecinţă, nerespectarea termenului de motivare a recursului prevăzut de art. 38510 C. proc. pen. atrage sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului pentru nerespectarea termenelor procedurale, reglementat în art. 185 C. proc. pen., cu consecinţa că instanţa de recurs nu poate lua în considerare decât cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, respectiv cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 1, 3, 4, 5, 6, 13, 14, 15 C. proc. pen.
Faţă de cele arătate, în ceea ce priveşte recursurile declarate de inculpaţii M.A., I.A. şi T.A. care nu au motivat căile de atac în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte, constată că motivele circumscrise cazurilor de casare prev de art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen., referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii/schimbarea încadrării juridice/greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte anularea suspendării condiţionate, nu vor putea fi analizate, nefiind invocate în termenul legal de 5 zile, astfel că instanţa va avea în vedere doar cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
În ce priveşte motivul de nelegalitate invocat de recurentul inculpat I.A., respectiv judecarea cauzei în absenţa inculpatului atunci când prezenţa acestuia este obligatorie, circumscris cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 5 C. proc. pen., Înalta Curte constată că această critică este nefondată.
Inculpatul a ataşat dosarului o cerere prin care solicită citarea la Penitenciarul B., Anglia, unde este încarcerat, însă această cerere a fost expediată din localitatea Craiova, România, conform plicului existent la dosar instanţă recurs. De asemenea, se constată că în afara acestui înscris recurentul inculpat nu a prezentat nicio dovadă în sensul că ar fi arestat, fiind o simplă afirmaţie contrazisă chiar de tatăl inculpatului, care prezent la dezbaterile din recurs a precizat că fiul său nu a fost niciodată arestat ci locuieşte în Birmingham.
Cu ocazia concluziilor orale de la dezbateri şi a concluziilor scrise depuse la dosar, al apărătorul ales al recurentului inculpat nu a mai susţinut şi acest motiv de recurs.
Verificând, din oficiu, hotărârea atacată doar în ceea ce priveşte criticile circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, instanţa de ultim control judiciar constată că pedepsele aplicate inculpaţilor se încadrează în limitele prevăzute de lege.
Critica privind aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. nu poate fi primită având în vedere că această solicitare trebuia adresată instanţei de fond înainte de citirea actului de sesizare a instanţei, sau în termenul prevăzut de O.U.G. nr. 121/2011, la acest moment procesual fiind tardivă.
Pe de altă parte, instanţele anterioare nu au avut cum să analizeze o astfel de cerere având în vedere că apărarea inculpaţilor a vizat, în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. faţă de infracţiunea de tentativă la omor calificat, respectiv achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. faţă de infracţiunea prev. de art. 138 din Legea nr. 295/2004 şi, numai în subsidiar schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.
De altfel, recurentul inculpat M.A. prin motivele scrise de recurs, dar şi prin concluziile scrise depuse de apărătorul său a încercat, fără însă a invoca un caz de casare în acest sens, să antameze starea de fapt, încercând să inducă ideea că nu inculpatul a comis infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., vizând astfel o soluţie de achitare fundamentată pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele a fost înlăturată odată cu abrogarea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. prin apariţia Legii nr. 2/2013. Opţiunea legiuitorului de a limita posibilitatea instanţei de recurs de a reevalua faptele, are în vedere caracterul diferit al celor două căi de atac, apelul şi respectiv recursul. Apelul este o cale de atac devolutivă, în cadrul căreia se administrează probe cu privire la situaţia de fapt. Recursul este o cale de atac în care se verifică aspecte de drept. O instanţă cum este cea de recurs, ale cărei competenţe nu includ şi administrarea nemijlocită a probelor cu privire la fapte, nu poate schimba situaţia de fapt stabilită pe baza probelor administrate nemijlocit de către instanţa de fond şi cea de apel. Deşi nu poate schimba faptele reţinute ca urmare a unei cercetări judecătoreşti constând în administrarea nemijlocită a probelor, instanţa de recurs poate da o altă semnificaţie juridică faptelor stabilite de către instanţa de apel. În consecinţă, instanţa de recurs ar fi putut examina în cauza de faţă critica încadrată în art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., respectiv stabilirea consecinţelor juridice ale faptelor şi analiza existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat, dacă ar fi fost respectat termenul de indicare a motivelor de recurs.
Cât priveşte critica privind nereţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 73 lit. b) C. pen., instanţa de recurs constată că nu este întemeiată, întrucât reţinerea unor împrejurări drept circumstanţe atenuante cu efecte asupra cuantumului pedepsei aplicate de instanţa de apel, presupune ca instanţa de recurs să depăşească limitele controlului judiciar instituit prin Legea nr. 2/2013. Instanţa de apel în urma analizării situaţiei de fapt reţinute de instanţa de fond şi a aprecierii probatoriului administrat în faza de urmărire penală, în cursul cercetării judecătoreşti şi, completat în calea de atac, a stabilit că nu se impune reţinerea niciunei circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
În acelaşi timp, instanţa de recurs constată că prin solicitarea de a se reţine circumstanţa legală prev. de art. 73 lit. b) C. pen. se tinde la modificarea stării de fapt, stabilită cu titlu definitiv de instanţele competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel, în cazul ambelor fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta şi completa stabilire a faptelor.
Critica referitoare la schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, comună inculpaţilor, vizează procesul de individualizare judiciară a pedepsei. Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte nu are însă posibilitatea de a examina hotărârea recurată din perspectiva criticii invocate, întrucât aceasta nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", astfel cum a fost modificat după data de 15 februarie 2013, prin Legea nr. 2/2013. Individualizarea pedepsei, chiar şi numai în ce priveşte modalitatea de executare a acesteia, este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea elementelor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea aplicării pedepselor în limitele prevăzute de lege.
Critica privind greşita anulare a suspendării condiţionate a pedepsei formulată de inculpatul T.A. poate fi examinată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., având în vedere că vizează aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Inculpatul a susţinut că faptele pentru care este cercetat în prezenta cauză sunt concurente cu fapta pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 285/2009 a Judecătoriei Craiova.
Conform dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. două sau mai multe infracţiuni sunt concurente când au fost săvârşite de aceeaşi persoană înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.
Dispoziţiile art. 85 C. pen. prevăd că în situaţia în care se descoperă că cel condamnat a mai săvârşit o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei, instanţa va proceda la anularea suspendării şi va aplica, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă.
În baza examenului propriu, Înalta Curte constată că faptele din prezenta cauză au fost comise până la data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 295 din 06 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin neapelare, astfel că în mod corect s-a procedat la anularea suspendării executării pedepsei de 1 an, aplicându-se regulile concursului de infracţiuni pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare fiind corect stabilită.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.A., I.A. şi T.A. împotriva Deciziei penale nr. 112 din data de 03 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.A., I.A. şi T.A. împotriva Deciziei penale nr. 112 din data de 03 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - NN
← ICCJ. Decizia nr. 365/2014. Penal. Infracţiuni la alte legi... | ICCJ. Decizia nr. 359/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
---|