ICCJ. Decizia nr. 36/2014. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 36/A/2014
Dosar nr. 8226/2/2012
Şedinţa publică din 3 martie 2014
Asupra apelului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 565 din 28 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, a fost admisă contestaţia la executare formulată de condamnatul N.B.E. împotriva sentinţei penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3314/2/2009.
S-a constatat că, prin sentinţa penală nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audienţă Provincială din Castellon - Secţiunea, a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005, s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de sechestru de persoane, prev. de art. 163.1 C. pen. spaniol, de agresiune sexuală, prev. de art. 179 C. pen. spaniol şi de provocare de leziuni, prev. de art. 148 C. pen. spaniol, de către condamnatul N.B.E.
S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
S-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care 300 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, ce se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 177 din 25 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
În temeiul art. 42 C. proc. pen. anterior rap. la art. 163, art. 159 şi art. 162 din Legea nr. 302/2004 republicată, comb. cu art. 461 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost declinată competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de condamnatul N.B.E., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploieşti a arătat următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 782/42/2012, condamnatul N.B.E. a formulat contestaţie la executarea pedepsei de 21 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audienţă Provincială din Castellon - Secţiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005 şi recunoscută prin sentinţa penală nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în Camera de Consiliu şi încheierea de îndreptare a erorii materiale din 22 iulie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
Curtea de Apel Ploieşti a mai reţinut că, prin contestaţia la executare formulată, condamnatul N.B.E. a invocat o serie de impedimente privind executarea sentinţei penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, de natură a conduce la micşorarea cuantumului pedepsei de 21 ani închisoare, pentru care s-a dispus continuarea executării în statul resortisant şi în cadrul procedurii de acceptare a transferării persoanei condamnate într-un alt stat conform dispoziţiilor art. 116 alin. (1) rap. la art. 117 alin. (4), art. 129 şi art. 145 din Legea nr. 302/2004 republicată.
În raport de dispoziţiile art. 159 şi art. 162 din Legea nr. 302/2004 modificată şi a prevederilor art. 461 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen. anterior, Curtea de Apel Ploieşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, faţă de motivele contestaţiei la executare formulate de condamnatul N.B.E.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 05 noiembrie 2012 sub nr. 8226/2/2012.
În şedinţa publică din 03 decembrie 2012, a fost admisă cererea reprezentantului Parchetului şi s-a dispus emiterea unei adrese către autorităţile spaniole, prin intermediul Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală, pentru a comunica hotărârea prin care s-a limitat pedeapsa aplicată condamnatului N.B.E. la 20 de ani închisoare.
Prin adresa din data de 10 aprilie 2013, Direcţia Drept Internaţional şi Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală a comunicat instanţei de judecată că autorităţile spaniole solicită formularea cererii printr-o comisie rogatorie sau direct instanţei spaniole emitente a hotărârii nr. 16 din data de 8 iunie 2004.
Pentru termenul de judecată din 11 septembrie 2013 au fost înaintate de către Administraţia de Justiţie, Curtea de Apel Provincială (Audencia Provincial) Secţia a II-a Castellon hotărârea nr. 12040-43-1-2002-00174476, precum şi o serie de acte care privesc hotărârea nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audienţă Provincială din Castellon - Secţiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005, din care rezultă următoarele: în conformitate cu art. 76 C. pen., limita de îndeplinire efectivă a condamnării privative de libertate impuse prin sentinţă numitului N.B.E. este de 20 de ani şi încheierea condamnării s-a făcut considerând limita de 20 de ani, astfel cum se poate determina prin „pedeapsa de îndeplinit" limita maximă conform art. 76 C. pen. de 7300 zile şi, astfel, „pedeapsa se va considera încheiată în data de 22 iunie 2022".
În şedinţa publică din data de 11 septembrie 2013, având în vedere cazul de contestaţie la executare prev. de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior, s-a dispus înaintarea dosarului la Completul 11 F, care a pronunţat sentinţa penală nr. 342 din 20 noiembrie 2009.
Prin încheierea din data de 09 octombrie 2013, preşedintele Completului 11 F, judecător D.P., a dispus trimiterea dosarului, pentru soluţionare, completului de iniţial investit, respectiv Completul 10 F.
Pentru a se dispune astfel, s-a apreciat că motivul invocat de contestator în cererea dedusă judecăţii priveşte un incident ivit în cursul executării, iar nu vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, astfel că se circumscrie cazului prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, iar nu celui prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) din acelaşi Cod.
În şedinţa publică din 28 octombrie 2013, apărătorul condamnatului N.B.E. a solicitat admiterea contestaţiei şi stabilirea unei pedepse de 20 de ani închisoare şi nu a unui cuantum de 21 de ani închisoare, cum greşit s-a stabilit prin hotărârea nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
În schimb, condamnatul N.B.E. a solicitat să-i fie contopite pedepsele potrivit legislaţiei române, acesta fiind motivul pentru care a fost de acord cu transferarea sa în România.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a constatat incidenţa cazului de casare prev. de art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocat de către condamnatul N.B.E., pentru următoarele considerente:
Potrivit acestui text de lege se poate face contestaţie contra executării hotărârii când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident invit în cursul executării.
Primul motiv al contestaţiei la executare formulat de către condamnatul N.B.E. priveşte stabilirea unei pedepse în cuantum de 20 de ani închisoare conform art. 76 C. pen. spaniol, astfel cum rezultă din sentinţa penală nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audienţă Provincială din Castellon - Secţiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005.
Ca urmare a cererii formulate de către Curtea de Apel Bucureşti, Administraţia de Justiţie, Curtea de Apel Provincială (Audencia Provincial) Secţia a II-a Castellon prin hotărârea nr. 12040-43-1-2002-00174476 a stabilit că, prin raportare la art. 76 C. pen., pedeapsa ce urmează a fi executată de către condamnatul N.B.E. este de 20 de ani închisoare, conform sentinţei penale nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audienţă Provincială din Castellon - Secţiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005.
De asemenea, a fost depusă la dosar şi fişa de lichidare a pedepsei condamnatului prin care se precizează că pedeapsa de 20 de ani închisoare se consideră a fi executată la data de 22 iunie 2022.
În ceea ce priveşte solicitarea condamnatului N.B.E. de conversiune a pedepselor, în şedinţa publică din 28 octombrie 2013, a fost respinsă cererea de a se solicita autorităţilor din regatul Spaniei să încuviinţeze procedura cumulului juridic, reglementată de legislaţia din România.
S-a reţinut că, potrivit art. 158 din Legea nr. 302/2004 modificată, în cazul în care Statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicată în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
A fost avut în vedere că la dosarul cauzei se află cererea autorităţilor spaniole prin care solicită instanţei române recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audienţă Provincială din Castellon - Secţiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005, privind transferarea persoanei condamnate N.B.E., fiind îndeplinite dispoziţiile art. 157 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată.
Mai mult, s-a constatat că, la dosar, se află declaraţia condamnatului N.B.E. în care se precizează că este de acord să fie transferat într-o închisoare din România pentru executarea restului de pedeapsă, fiind informat asupra consecinţelor juridice care decurg din transferarea sa în România.
Aşa fiind, s-a constatat că motivul contestaţiei la executare privind contopirea pedepselor potrivit legislaţiei române nu constituie un incident ivit în cursul executării, atâta timp cât hotărârea nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audientă Provincială din Castellon - Secţiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005 a fost recunoscută prin hotărârea nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, fiind respectate felul şi durata pedepselor prevăzute în hotărârea de condamnare.
În consecinţă, a fost admis primul motiv al contestaţiei la executare formulate de către condamnatul N.B.E. împotriva sentinţei penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3314/2/2009, constatându-se că, prin sentinţa penală nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audienţă Provincială din Castellon - Secţiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005, s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de sechestru de persoane, prev. de art. 163.1 C. pen. spaniol, de agresiune sexuală, prev. de art. 179 C. pen. spaniol şi de provocare de leziuni, prev. de art. 148 C. pen. spaniol, de către condamnatul N.B.E.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Împotriva sentinţei penale nr. 565 din 28 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs contestatorul N.B.E., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.
La termenul din 3 martie 2014, Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, a procedat la recalificarea căii de atac promovate în cauză ca fiind apel.
Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul contestator şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând apelul declarat pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Regimul juridic al contestaţiei la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale. Datorită acestei naturi juridice, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării, dar exclude posibilitatea ca, pe această cale, să fie afectată autoritatea de lucru judecat. Aşadar, prin contestaţia la executare nu se poate analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive.
În cauză, contestatorul condamnat N.B.E. a formulat contestaţie la executarea pedepsei de 21 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audientă Provincială din Castellon - Secţiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005 şi recunoscută prin sentinţa penală nr. 342 din 20 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3314/2/2009, invocând o serie de impedimente privind executarea sentinţei penale anterior menţionate, de natură a conduce la micşorarea cuantumului pedepsei de 21 ani închisoare, pentru care s-a dispus continuarea executării în statul resortisant şi în cadrul procedurii de acceptare a transferării persoanei condamnate într-un alt stat conform dispoziţiilor art. 116 alin. (1) rap. la art. 117 alin. (4), art. 129 şi art. 145 din Legea nr. 302/2004 republicată, unul dintre motivele contestaţiei la executare vizând contopirea pedepselor potrivit legislaţiei române.
Criticile au fost reluate şi cu prilejul susţinerii căii de atac, în sensul stabilirii unei pedepse de 20 de ani închisoare, iar nu în cuantum de 21 de ani închisoare, pe de altă parte susţinându-se că ar fi trebuit să se contopească pedeapsa stabilită de către statul spaniol cu cea aplicată de Statul român, iar nu să se procedeze la adunarea acestora.
Înalta Curte constată, însă, cu referire la prima critică invocată de apelantul contestator N.B.E., că instanţa de fond a admis contestaţia la executare formulată de acesta împotriva sentinţei penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3314/2/2009, reţinând drept temei al contestaţiei la executare prevederile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior. Astfel, s-a constatat că, prin sentinţa penală nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audienţă Provincială din Castellon - Secţiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă pe data de 3 octombrie 2005, s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de sechestru de persoane, prev. de art. 163.1 C. pen. spaniol, de agresiune sexuală, prev. de art. 179 C. pen. spaniol şi de provocare de leziuni, prev. de art. 148 C. pen. spaniol, de către condamnatul N.B.E., context în care s-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Astfel fiind, critica formulată de contestator în calea de atac, privind stabilirea unei pedepse de 20 de ani închisoare, nu poate fi primită, această chestiune fiind deja lămurită de către instanţa de fond.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte solicitarea apelantului contestator de contopire a pedepselor potrivit legislaţiei române, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, reţine că aceasta nu se circumscrie unui incident ivit în cursul executării, în sensul dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, ţinând seama de împrejurarea că hotărârea nr. 16 din data de 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audienţă Provincială din Castellon - Secţiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 3 octombrie 2005, a fost recunoscută prin hotărârea nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, fiind respectate felul şi durata pedepselor prevăzute în hotărârea de condamnare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 158 din Legea nr. 302/2004 modificată.
Prin urmare, fiind vorba în cauză despre o hotărâre judecătorească străină, recunoscută de către autorităţile judiciare române, nu se poate trece de la cumulul aritmetic, procedură reglementată în statul de condamnare, la cumulul juridic, aşa cum a solicitat apelantul contestator, în acest sens fiind şi decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul unui recurs în interesul legii.
Astfel fiind, constatând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestator.
În temeiul art. 275 pct. 2 C. proc. pen., apelantul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul N.B.E. împotriva sentinţei penale nr. 565 din 28 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă apelantul contestator la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 353/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 386/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
