ICCJ. Decizia nr. 354/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O MÂ N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 354/2014
Dosar nr. 8765/63/2011
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2014
Deliberând asupra recursului penal de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 244 din 08 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia penală, în Dosarul nr. 8765/63/2011, s-a respins cererea formulată de inculpatul C.M., prin apărătorul său ales, de restituire a cauzei la D.N.A - Serviciul Teritorial Craiova şi s-a admis cererea formulată de reprezentantul D.N.A - Serviciul Teritorial Craiova de schimbare a încadrării. juridice dată faptelor comise de inculpatul B.C. din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de inculpatul C.M. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) C.pen în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei comise de inculpatul B.C., din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a faptei comise de inculpatul C.M., din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. S-a admis cererea reprezentantului D.N.A - Serviciul Teritorial Craiova, de constatare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale a inculpatului C.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale a inculpatului C.M. pentru infracţiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006.
În baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 1 an închisoare; în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare; în baza art. 240 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 5 luni închisoare; în baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare; în baza art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 8 luni închisoare; în baza art. 290 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C., la pedeapsa de 2 luni închisoare; în baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit, a şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C., la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul B.C. s-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare; în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei principale; în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului B.C. pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C.pen; în baza art. 83 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei; în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, s-a dispus şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare; în baza art. 291 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare; în baza art. 25 C. pen. rap.la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare; în baza art. 290 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 1 an închisoare; în baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 1 an închisoare; în baza art. 26 C. pen. raportat la art: 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul C.M. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare; în baza art. 71 C.pen, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. în baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 998 şi urm din C. civil, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile S.P., S.N. şi S.I. şi au fost obligaţi inculpaţii B.C. şi C.M., în solidar, să achite părţilor civile menţionate suma de 63.221 lei, cu titlu de despăgubiri civile; s-a luat act că părţile vătămate V.M., I.C. şi Z.M. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea totală a următoarelor înscrisuri: proces verbal din data de 12 mai 2005; proces verbal din data de 12 mai 2005; proces verbal din data de 2 august 2005; act de adjudecare din data de 12 mai 2005 ; act de adjudecare din data de 12 mai 2005.; act de adjudecare din data de 31 octombrie 2005; act de adjudecare din data de 23 iunie 2005; hotărârea A.G.A. din 25 mai 2000; contract de vânzare - cumpărare din 21 noiembrie 2005; contract de vânzare - cumpărare din 30 iunie 2005; în baza art. 118 lit. e) din C. proc. pen., s-a confiscat de la inculpatul B.C. suma de 14.000 lei, din care, suma de 8.738,67 lei se află depusă în contul deschis la B.C.R. Agenţia Videle de către inculpatul B.C., asupra acesteia fiind luată măsura asiguratorie a sechestrului prin Ordonanţa cu nr. 75/P/2005 a D.N.A Serviciul Teritorial Craiova; în baza art. 353 alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin Ordonanţa cu nr. 75/P/2005 din data de 28 august 2006 a D.N.A -Serviciul Teritorial Craiova, asupra sumei de 8.738,67 lei existentă în contul deschis la B.C.R. - Agenţia Videle de către inculpatul B.C., în vederea executării măsurii confiscării.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi fiecare dintre inculpaţii B.C. şi C.M. la suma de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (5.000 lei pentru faza de urmărire penală şi 5.000 lei pentru faza de judecată).
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul cu nr. 751/P/2005 al Parchetului Naţional Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de liberate, a inculpaţilor; B.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 290 C. pen. comb. cu art. 17 lit. x) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ; art. 290 C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 240 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în final cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi C.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; art. 275 lit. b) din Legea nr. 31/1990 comb. cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 din Legea nr. 78/2000; art. 291 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 ; două infracţiuni de participaţie improprie la fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen. rap. la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 18/2000; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 290 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 din Legea nr. 78/2000; art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. în final cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, instanţa de fond a constatat că la data de 23 iunie 1998 a fost înregistrată pe rolul tribunalului Dolj, sub nr. 38/F/1998, cererea creditoarei S.N.P. P. - Sucursala Peco Dolj, de deschidere a procedurii prev. de Legea nr. 64/1995, privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare împotriva debitoarei SC A.P. SA, cu sediul în comuna Sălcuţa, sat Plopşor, judeţul Dolj (societate cu capital privat), pentru o creanţă în sumă de 64.978.402 lei, iar prin sentinţa nr. 28 din 17 februarie 2000 pronunţată în Dosarul nr. 38/F/1998, s-a dispus deschiderea procedurii de faliment pentru SC A.P. SA, fiind desemnat ca lichidator judiciar numitul B.V.
La data de 09 martie 2000, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului judiciar privind evaluarea activelor debitoarei de către o echipă de experţi tehnici, contabili şi evaluatori.
În şedinţa publică din 30 martie 2000 lichidatorul judiciar B.V. a depus tabloul preliminar al creditorilor, creanţele verificate de lichidator fiind grupate pe trei categorii: creanţe din contracte de muncă (art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995, republicată în M.O. nr. 608 din 13 decembrie 1999); salarii personal muncitor - 45.000.000 lei - acceptată; salariul cuvenit preşedintelui consiliului de administraţie, învinuitul C.M., pentru perioada octombrie 1998 - decembrie 1999 - respinsă cu motivarea că art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995, republicată în 1999, prevedea că vor fi plătite doar creanţele rezultate din contractele de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii. Creanţele statului, provenite din taxe şi impozite (art. 108 pct. 4 din Legea nr. 64/1995 rep. în 1999): D.G.F.P.C.F.S. Dolj - 1.198.370.388 lei -acceptată; Consiliul local Sălcuţa - 143.130.486 lei - acceptată; Primăria Vela -24.422.036 lei - acceptată doar suma de 10.166.715 lei; D.G.M.P.S. Dolj - 1.333.774.920 lei - acceptată.
Alte creanţe chirografare (art. 108 pct. 9 din Legea nr. 64/1995 rep. în 1999):
1. Consum C.O.O.P. Bucovăţ - 20.022.971 lei - acceptată în totalitate;
2. Sucursala Peco Dolj - 64.978.402 lei - acceptată în totalitate;
3. Direcţia Apelor Jiu Craiova - 4.653.548 lei - acceptată în totalitate;
4. SC B.L.C. SRL Craiova - 107.521.091 lei neacceptată cu motivarea că facturile au fost emise după data deschiderii procedurii şi nu s-a făcut dovada recepţionării mărfii;
5. SC E. S.D. Craiova - 13.031.523 lei - neacceptată cu motivarea că facturile au fost emise după data deschiderii procedurii;
6. SC C.C. SRL Craiova - 273.574.787 lei - neacceptată întrucât facturile au fost emise după data deschiderii procedurii şi nu s-a făcut dovada recepţionării mărfii;
7. S.D. - 93.081.095 lei - acceptată în totalitate cu precizarea că această creanţă a fost calculată la nivelul lunii mai 1998 şi poate fi reactualizată cu coeficientul de devalorizare al leului, potrivit Deciziei civile nr. 703/1998 a Curţii de Apel Craiova;
8. B.N. - 2.831.000 lei - acceptată în totalitate;
9. C.C. pentru A.F. Z.Z. Craiova - 72.900.000 lei -neacceptată cu motivarea că a fost constituită în timpul procedurii şi nu este certă, întrucât nu există o factură de prestare a serviciilor de mecanizare invocate de creditori, (vol. II, fila 86)
La data de 05 mai 2000, lichidatorul judiciar B.V. a depus la dosar raportul privind situaţia financiară a lichidării (vol. II, fila 89), din cuprinsul căruia rezulta care era starea financiară a societăţii aflată în lichidare şi faliment, precum şi faptul că a introdus pe rolul Tribunalului Dolj un număr de 21 acţiuni revocatorii pentru anularea unor facturi prin care au fost înstrăinate fraudulos, bunuri importante din patrimoniul debitoarei în valoare de aproximativ 600.000.000 lei, anexând şi raportul de constatare tehnică şi evaluare a construcţiilor şi terenurilor debitoarei (vol. II, fila 90 -107).
Tot în cuprinsul acestui raport, lichidatorul judiciar a propus instanţei un plan de distribuire a sumelor de bani rezultate din vânzarea unor bunuri din patrimoniul debitoarei, vânzare efectuată în cursul procedurii de reorganizare, pentru totalul sumei de 203.031.523 lei existentă în contul de faliment deschis la Banca Internaţională a Religiilor - Sucursala Craiova.
Planul de distribuire cuprindea exclusiv creditorii cu creanţe certe, lichide şi exigibile, stabiliţi în urma verificărilor tăcute de lichidator, astfel cum au fost indicaţi şi în tabloul creditorilor (vol. II, fila 89 verso).
Din conţinutul raportului de evaluare şi anexele la acesta, reieşea că la momentul evaluării, respectiv martie 2000, SC A.P. SA, mai deţinea în proprietate următoarele suprafeţe de teren din totalul de 121.361,036 mp, atestat la 24 septembrie 1996 prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de M.A.A.:
1. Sediul central Plopşor - 56.638,98 mp evaluat la valoarea de 287.442.820 lei.
2. Secţia Vela - 6.999,99 mp cu valoarea de 45.499.935 lei,
3. Secţia Căciulatu – 8.000,00 mp cu valoarea de 38.000.000 lei,
4. Secţia Gubaucea - 3.696,06 mp evaluată la suma de 18.853.035 lei
5. Secţia Vârvor - 7.000,00 mp evaluată la suma de 43.750.000 lei,
6. Secţia Ciutura - 7.000,00 mp cu valoarea de 50.750.000 lei,
7. Secţia Tencănău - 6.999,976 mp evaluată la suma de 33.249.886 lei 8. Secţia Bucovicior - 7.000,00 mp cu valoarea de 33.250.000 lei,
9. Secţia Dobromira - 9.504,00 mp la valoarea de 45.144.000 lei,
10. Secţia Criva - 8.249,08 mp evaluată la suma de 39.183.130 lei,
Construcţiile aferente ultimelor patru secţii nu au fost evaluate, deoarece făcuseră obiectul unor vânzări anterioare pentru care se formulaseră acţiuni revocatorii de către lichidatorul judiciar B.V.
Pentru primele şase secţii, la care s-a adăugat „Brutăria S." s-au formulat de către experţi două variante de evaluare: prima, la o valoare totală de 870.928.000 lei, iar a doua cu o reducere de 45%, dată fiind starea de degradare a activelor construcţii, la un total de 479.010.400 lei.
Astfel, valoarea totală a imobilelor deţinute la 28 martie 2000 de către debitoare era: terenuri -635.122.806 lei; construcţii - 870.928.000 lei; total =1.506.050.806 lei, iar în situaţia lipsei de interes cauzată de starea fizică a construcţiilor: - terenuri - 635.122.806 lei; - construcţii - 479.010.400 lei; total = 1.114.133.206 lei.
Cele 21 acţiuni revocatorii formulate de B.V. au fost conexate la dosarul de faliment, urmând ca judecătorul sindic să se pronunţe asupra acestora potrivit disp. art. 10 lit. e) din Legea nr. 64/1995 rep. în 1999. Prin aceste acţiuni formulate de lichidator se solicita instanţei să fie anulate 21 facturi fiscale prin care, în perioada 1997 - 1999 înculpatul C.M. înstrăinase o parte însemnată din activele SC A.P. SA către alte societăţi în care avea interes, în scopul ascunderii unei părţi din active în frauda creditorilor.
Atât împotriva lichidatorului judiciar B.V., cât şi împotriva judecătorului sindic C.I., înculpatul C.M. a formulat prin procurator Popa Petre mai multe cereri de înlocuire, respectiv recuzare, ce au fost respinse.
Prin sentinţa civilă nr. 91 din 11 mai 2000 pronunţată în Dosarul nr. 38/F/24/1998, judecătorul sindic a admis cererea de înlocuire formulată chiar de lichidatorul B.V., pentru motive medicale, dispunând înlocuirea sa cu SC A. SA Craiova; prin încheierea din 23 mai 2000, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis cererea de strămutare formulată de C.M. dispunând strămutarea cauzei la Tribunalul Teleorman, căruia la 01 iunie 2000 i s-a trimis de către Tribunalul Dolj Dosarul de faliment nr. 38/F/24/1998, la care au fost conexate şi cele 21 acţiuni revocatorii.
Conform rechizitoriului întocmit la momentul declanşării procedurii de lichidare şi faliment asociaţi la debitoarea SC A.P. SA erau: acţionari persoane fizice cu o cotă de 60,0002%; SC C.C. SRL Craiova, cu o cotă de 39,9998%; inculpatul C.M. deţinea, de asemenea, o cotă de 50% din acţiunile SC C.C. SRL, SC B.L.C. SRL şi SC G. SRL.
În procesul privind falimentul SC A.P. SA creditorul S.D., a fost reprezentat de fiul său, S.N., expert contabil, ulterior lichidator judiciar;
Creditorul C.C., reprezentant al A.F. Z.Z. Craiova, se afla în bune relaţii cu S.N., ulterior căsătorindu-se cu fiica sa;
Odată cu strămutarea Dosarului nr. 38/F/1998 de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Teleorman, Curtea Supremă de Justiţie a decis şi păstrarea actelor procesuale îndeplinite. La Tribunalul Teleorman, dosarul privind falimentul SC A.P. SA a fost înregistrat sub nr. 150/S/2000. La primirea dosarului preşedintele Tribunalului Teleorman, judecătorul G.C., a restituit la 10 noiembrie 2000 la Tribunalul Dolj cele 21 acţiuni revocatorii formulate de lichidatorul judiciar B.V., "apreciind" că asupra acestora, Curtea Supremă de Justiţie nu dispusese strămutarea, (vol. III, fila 3)
Prin adresa din 17 noiembrie 2000, Tribunalul Dolj a restituit dosarele Tribunalului Teleorman, precizând că şi aceste cauze sunt de competenţa judecătorului sindic investit cu soluţionarea dosarului de faliment. La 09 noiembrie 2000, preşedintele G.C. a desemnat ca judecător sindic în cauza înregistrată sub nr.150/S/2000 pe judecătorul G.G..
La 29 noiembrie 2000, preşedintele G.C., a înregistrat cele 21 acţiuni revocatorii ca dosare civile distincte şi le repartizează sieşi, luându-le în pronunţare la primul termen de judecată în data de 20 decembrie 2000, când le-a respins pe toate ca netimbrate, cu motivarea că nu au fost formulate de către lichidatorul judiciar, ci de reclamanta SC A.P. SA, nefiind astfel exceptată de la obligaţia timbrării. In realitate toate acţiunile au fost formulate de către lichidatorul judiciar B.V. pentru SC A.P. SA, judecătorul luându-le în pronunţare la primul termen chiar în condiţiile în care la dosare existau cereri de amânare din partea pârâţilor.
Împotriva celor 21 de hotărâri judecătoreşti nelegale, a formulat recurs martorul N.I., fost director la SC A.P. SA, şi administrator judiciar, întrucât la finele anului 2000 când judecătorul C.G. a pronunţat aceste hotărâri, în Dosarul de faliment nr. 150/S/2000, noul lichidator judiciar încă nu-şi preluase atribuţiile.
Curtea de Apel Bucureşti a constat că recursurile declarate de N.I. sunt formulate de alte persoane decât lichidatorul judiciar şi a respins ca netimbrate un număr de 19 recursuri. Două dintre recursuri au fost admise de Curtea de Apel Bucureşti, au fost casate hotărârile pronunţate şi s-au trimis cauzele spre rejudecare la instanţa de fond urmând să fie judecate de către judecătorul sindic însărcinat cu falimentul SC A.P. SA Prin sentinţele civile nr. 670 şi 671 din 22 mai 2001, s-a dispus admiterea acţiunilor, anularea facturilor frauduloase şi obligarea pârâţilor SC G. SRL Craiova şi V.E., să restituie către SC A.P. SA, cinci tractoare - SC G. SRL şi un tractor - V.E. (vol. II, filele 151-160 şi 201-215).
La data de 05 decembrie 2000, când a avut loc prima şedinţă de judecată la Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 150/S/2000, judecătorul sindic G.G. a admis cererea de înlocuire formulată de SC A. SA Craiovapentru motive de incompatibilitate şi a dispus numirea ca lichidator judiciar a învinuitului B.C., respingând cererea formulată de creditorul D.G.F.P.C.F.S. Dolj cu privire la numirea ca lichidator a SC N. SRL Craiova. Cu acest prilej s-a stabilit indemnizaţia lichidatorului ce urma a reprezenta un procent de 7% din realizări. Hotărârea instanţei de numire ca lichidator judiciar i-a fost comunicată inculpatului B.C. la 06 decembrie 2000, judecătorul sindic informându-l şi cu privire la următorul termen de judecată, respectiv 09 ianuarie 2001 (vol. III, fila 8-9). La data de 28 decembrie 2000, inculpatul B.C. s-a deplasat în municipiul Craiova, întâlnindu-se cu creditorul S.N. şi cu directorul debitoarei, N.I., împreună cu care a mers la sediul lichidatorului B.V., unde a primit actele contabile aferente perioadei februarie - iunie 2000 ale societăţii aflate în faliment, precum şi raportul de evaluare a patrimoniului debitoarei după care, însoţiţi şi de creditorul C.C. s-au deplasat la sediul SC A.P. SA
Inculpatul B.C. a emis Decizia nr. 1 din 28 decembrie 2000 pentru inventarierea bunurilor debitoarei de către o comisie formată din N.I., contabila R.G. şi şefii de secţii sau înlocuitorii acestora. Din declaraţiilor martorilor N.I. şi R.G., a rezultat că la momentul emiterii deciziei de inventariere a fost prezent şi inculpatul C.M., care le-a atras atenţia „să nu inventarieze secţiile: Tencănău, Criva, Bucovicior şi Dobromira, că nu mai sunt ale Agromec -ului, ci ale lui". (vol. I filele 161,165). Cunoscând conţinutul acţiunilor revocatorii formulate de fostul lichidator B.V., comisia a inventariat şi secţiile Bucovicior şi Dobromira, a constatat că secţia Tencănău nu mai avea în patrimoniu decât terenul şi nu au putut proceda la inventarierea secţiei Criva întrucât nu au fost lăsaţi de paznici, care au acţionat astfel din dispoziţia învinuitului C.M.
Din centralizatorul listelor de inventar întocmit de martorul N.I., reieşea că în afara terenului în valoare totală de 635.122.824 lei (preluat din raportul de evaluare), mai existau la faţa locului bunuri în valoare de 1.236.692.405 lei.
În raportul periodic încheiat şi depus la dosar pentru şedinţa de judecată din 30 ianuarie 2001, inculpatul B.C. nu a prezentat judecătorului sindic situaţia reală a patrimoniului debitoarei, respectiv valoarea întregii suprafeţe de teren de 121.361,08 mp aflată în proprietatea exclusivă a SC A.P. SA, valoarea construcţiilor şi celorlalte bunuri existente faptic la Sediul Central Plopşor, la secţiile Căciulatu, Gubaucea, Vârvor, Ciutura şi la Brutăria Sălcuţa, susţinând în mod nereal că terenurile aparţinând secţiilor Bucovicior şi Dobromira au fost valorificate anterior deschiderii procedurii de lichidare şi excluzând din listele de inventariere, terenurile aparţinând secţiilor Tencănău şi Criva.
Tot în acest raport din 30 ianuarie 2001, învinuitul a întocmit un tabel cu creditorii totalizând creanţe în sumă de 3.450.738.072 lei, înlăturând fără nici o justificare tocmai creditorul S.N.P. Bucureşti - Sucursala Peco Dolj, a cărui cerere dusese la deschiderea procedurii de faliment.
Inculpatul B.C. a propus judecătorului sindic vânzarea prin licitaţie publică a activelor nominalizate în listele de inventar, în bloc sau individual, şi o retribuţie lunară de 12.000.000 lei, din care 2.000.000 lei persoanei ce urma a-l ajuta în organizarea licitaţiilor, respectiv B.I., angajat al inculpatului C.M.
În şedinţa de judecată din 30 ianuarie 2001, judecătorul sindic G.G. a dispus completarea raportului cu identificarea bunurilor prin situaţia lor pe teren şi prin datele din registrele de publicitate imobiliară spre a arăta sarcinile de care sunt grevate. A dispus de asemenea ca propunerea lichidatorului privind vânzarea bunurilor debitoarei să fie notificată de lichidator debitoarei şi creditorilor, amânând cauza pentru data de 21.02-2001. Examinând Dosarul nr. 150/S/2000 al Tribunalului Teleorman se constată însă că până la termenul din 27 februarie 2001 s-a interpus un termen intermediar la 13 februarie 2001, când prin încheiere judecătorul sindic G.G. a dispus efectuarea de către inculpatul B.C. a actelor şi operaţiunilor de lichidare "în condiţiile propuse în raportul din 30 ianuarie 2001 aprobat de Adunarea Creditorilor în şedinţa din 27 ianuarie 2001". (vol. lll, fila 29) în cuprinsul încheierii din 13 februarie 2001 s-a tăcut menţiunea că procedura a fost îndeplinită, însă la dosar nu există nici o dovadă a îndeplinirii procedurii, la acest termen fiind prezent doar lichidatorul B.C.
Din examinarea conţinutului procesului verbal, încheiat la 27 ianuarie 2001 de inculpatul B.C. cu prilejul întrunirii Adunării Creditorilor rezultă că s-a hotărât şi s-a propus aprobării judecătorului sindic să fie vândute de către lichidator la licitaţie publică sau direct bunurile supuse distrugerii, sustragerii şi deprecierii iminente, iar bunurile nominalizate în inventar la poziţia 2 (bloc, birouri, apartamente de la sediul central Plopşor) şi 16 (castel apă tot de la sediul central Plopşor), precum şi Brutăria Sălcuţa, să poată fi vândute direct la licitaţie cu respectarea procedurii prev. de art. 102 din Legea nr. 64/1995 rep. în 1999. (vol. I, filele 26-28) Acest proces verbal din 27 ianuarie 2001 a fost primit de judecătorul sindic la 13 februarie 2001, astfel cum rezultă din rezoluţia acestuia aplicată chiar pe actul în cauză şi nu a fost notificat creditorilor care nu au participat la Adunarea Creditorilor din 27 ianuarie 2001.
La termenul din 27 februarie 2001, s-a dispus înscrierea pe tabloul creditorilor a Consiliului Judeţean Dolj, cauza fiind amânată la data de 27 martie 2001, pentru ca lichidatorul să organizeze licitaţii, după 20 de zile de la publicarea anunţului într-un ziar de largă publicitate, (vol. II, fila 30)
La cererea inculpatului B.C., au fost publicate anunţuri privind vânzarea de active aparţinând SC A.P. SA în ziarele „C.L." din 01 martie 2001 şi „G.S." din 02 martie 2001.
Fără a respecta termenul legal de 20 zile prevăzut de lege şi impus de judecătorul sindic, la 11 martie 2001, B.C. a ţinut prima şedinţă de licitaţie când a şi fost adjudecată o suprafaţă de teren de 2000 mp teren aparţinând secţiei Gubaucea de către singurul solicitant, Priceputu Ştefan, pentru suma de 12.000.000 lei fără T V.A.(vol. II, filele 33-34)
La data de 15 martie 2001 (tot în afara termenului legal), a avut loc o altă şedinţă de licitaţie în cursul căreia a fost adjudecată o suprafaţă de teren de 300 mp aparţinând secţiei Ciutura, pentru suma de 3.400.000 lei de către, N.G.
La data de 20 martie 2001, lichidatorul B.C. a obţinut aprobarea judecătorului sindic de a organiza următoarele şedinţe de licitaţie în municipiul Craiova, (sediul societăţilor comerciale la care inculpatul C.M. era asociat), motivând că este ameninţat de săteni şi paznicii SC A.P. SA, pentru a le achita drepturile salariale restante.
Prin raportul periodic, datat 22 martie 2001, prezentat judecătorului sindic la 23 martie 2001 învinuitul a solicitat plata directă din încasări a unei retribuţii de 21.000.000 lei, iar pentru trei angajaţi ai debitoarei 10.500.000 lei. Judecătorul sindic a avizat doar plata pentru cei trei angajaţi, pentru lichidator stabilind să fie trecut în tabloul definitiv de distribuire.
În cele din urmă de la judecătorul sindic, inculpatul a obţinut la 1 aprilie 2001 doar decontarea, în avans, a sumei de 2.000.000 lei.
În şedinţa de judecată din 26 iunie 2001, inculpatul B.C. nu a prezentat raportul periodic de activitate, ci doar a încunoştinţat în mod nereal pe judecătorul sindic că: „a mai vândut din active, a mai rămas sediul central al debitoarei" şi a solicitat un ultim termen în vederea organizării de licitaţii şi pentru acest activ, ori pentru a solicita acordul creditorilor cu privire la preluarea activului la echivalent valoric în compensarea creanţei. Judecătorul sindic G.G. a amânat cauza la 07 august 2001 dispunând ca lichidatorul judiciar să solicite acordul în scris al tuturor creditorilor privind preluarea activului la echivalent valoric în compensarea creanţelor, luând ca certe afirmaţiile inculpatului B.C. în condiţiile în care acesta nu depusese raportul periodic la care era obligat potrivit legii şi nu prezentase înscrisuri doveditoare cu privire la vânzarea bunurilor debitoarei.
Inculpatul B.C. ştia însă că judecătorul sindic urma să se pensioneze în cel mai scurt timp şi profitând de acest fapt şi subrogându-se în drepturile judecătorului sindic a procedat la lichidarea bunurilor SC A.P. SA în interesul său şi al inculpatului C.M.
Susţinerile făcute de inculpatul B. în faţa judecătorului sindic la 26 iunie 2OO1 nu corespundeau nici pe departe realităţii. Din conţinutul celor 15 procese
- verbale de licitaţii şi al facturilor aferente reiese, în mod cert, că până la această dată se efectuaseră următoarele vânzări: 11 martie 2001, remorcă cisternă (1.700.000 lei P.M.C.; 11 martie 2001, teren secţia Gubancea 2.000 mp (12.016.807 lei) - P.Ş.; 11 martie 2001, maşină tratat seminţe (300.000 lei) - T.I.; 15 martie 2001, teren secţia Ciutura 200 mp (2.857.143 lei) - N.G.; 22 martie 2001 deşeuri metalice 23.000 kg (13.142.857 lei) - D.D.; - 29 martie 2001, rezervor metalic 756.703 lei) SC G.P.C. SRL; 05 aprilie 2001, dormitoare comune şi teren aferent (15.966.416 lei) - B.B.; 10 mai 2001, împrejmuire din plasă de sârmă (3.067.227 lei) - Consiliul local Terpeziţa; 17 mai 2001, împrejmuire, clădiri şi teren secţia Vela (21.008.403 lei) - C.L.; 17 mai 2001, magazie piese şi componente prin demolare (7.563.025 lei) – B.B.; 4 mai 2001, magazie cereale şi teren 1.300 mp secţia Căciulatu (16.806.723 le) - C.M.; 24 mai 2001, atelier şi părţi componente prin demolare (3.361.345 lei) - B.E.; 31 mai 2001, brutărie Sălcuţa (33.613.445 lei), SC G.P.C. SRL; 14 iunie 2001, (completată la 19 iulie 2001) teren 1.696,06 mp secţia Gubaucea (12.605.042 lei) - P.Ş.; 21 iunie 2001, teren 700 mp sediu central (3.361.345 lei) - C.V.
Fără a fi luate în calcul clădirile şi utilajele care erau supuse degradării şi sustragerilor de părţi componente, la data de 26 iunie 2001, erau nevalorificate următoarele terenuri : sediul central Plopşor (din totalul de 56.638,98 mp se valorificase doar 700 mp către C.V.); secţia Căciulatu (din totalul de 8.000 mp se valorificase doar 1.300 mp către C.M.); secţia Gubancea (din totalul de 3.969,06 mp se valorificaseră 3.696,06 mp către .P.Ș.); secţia Vârvor (nevalorificată integral suprafaţa de 7.000 mp); secţia Ciutura (din totalul de 7.000 mp se valorificaseră doar 300 mp către N.G.); secţia Tencănău (nevalorificată integral suprafaţa de 6.999,976 mp) secţia Bucovicior (nevalorificată integral suprafaţa de 7.000 mp); secţia Dobromira (nevalorificată integral suprafaţa de 9.504 mp,); secţia Criva (nevalorificată integral suprafaţa de 8.249,080 mp).
Înainte de termenul de judecată stabilit pentru 07 august 2001, judecătorul sindic G.G. s-a pensionat, în dosar fiind desemnată de preşedintele Tribunalului Teleorman judecătoarea D.L., Din acest moment, inculpatul B.C. a finalizat lichidarea SC A.P. SA, încălcând legea şi dispoziţiile judecătorului sindic, îndeplinind pentru SC A.P. SA însărcinările primite de la inculpatul C.M. de a efectua operaţiuni comerciale având ca scop obţinerea de către acesta, ca persoană fizică sau ca acţionar majoritar la SC C.C. SRL Craiova şi SC B.L. SRL Craiova, a celei mai mari părţi din activele societăţii aflate în stare de faliment, de o parte din active urmând a beneficia şi inculpatul B.C.. Tot folos necuvenit, în sensul disp. art. 1 1 din Legea nr. 78/2000 este şi cel rezultat în urma măririi artificiale de către inculpatul B.C. a procentului realizărilor din valorificare activelor debitoarei, întrucât mărind acest procent se mărea automat şi suma pe care trebuia să o încaseze ca indemnizaţie pentru activitatea desfăşurată, judecătorul sindic stabilind în favoarea acestuia un procent de 7% din realizări, ce urma a fi calculat după valorificarea tuturor bunurilor. în legătură cu acest aspect (al stabilirii indemnizaţiei lichidatorului) s-a reţinut atitudinea inculpatului C.M. de a propune în şedinţa Adunării Creditorilor din 27 ianuarie 2001 o mdemnizaţie lunară de 20 milioane lei pentru B.C., în condiţiile în care anterior criticase vehement, în mai multe rânduri, hotărârea judecătorului sindic de la Tribunalul Dolj de a stabili pentru lichidatorul B.V. o indemnizaţie de 5 milioane lei apreciată ca exagerat de mare.
Inculpatul B.C., contrar dispoziţiilor legale, a procedat la atribuirea activelor rămase nevalorificate (ascunse judecătorului sindic) în compensarea creanţelor numai anumitor creditori, mai precis exact acelora ale căror creanţe fuseseră contestate de către lichidatorul judiciar B.V., însă judecătorul sindic C.I. nu mai reuşise să se pronunţe asupra acestui aspect, dosarul fiind strămutat la Tribunalul Teleorman, iar judecătorul G.G. se pensionase.
Inculpatul B.C. nu s-a preocupat nici măcar de a da o aparenţă de legalitate atribuirii bunurilor societăţii debitoare în compensarea creanţelor -practică nereglementată de lege - prin obţinerea acordului scris al tuturor creditorilor, astfel cum dispusese judecătorul sindic, acord în baza căruia judecătorul urma să dea o hotărâre cu privire la compensare. Inculpatul B. s-a subrogat drepturilor judecătorului sindic, hotărând în locul acestuia că o astfel de practică este legală şi a atribuit bunuri în compensarea creanţelor fără ca vreun judecător sindic să hotărască cu privire la acest lucru.
Astfel, la data de 27 iulie 2001 C.M., SC C.C. SRL Craiova, SC B.L. SRL Craiova şi SC G. SRL Craiova au solicitat lichidatorului judiciar atribuirea în compensarea creanţelor, în bloc, a suprafeţei totale de teren de 31.753,05 mp compusă din terenurile aparţinând secţiilor Tencănău, Bucovicior, Dobromira şi Criva la valoarea fixă de 4.750 lei/mp, precum şi bunurile care mai existau în secţiile Dobromira şi Bucovicior. Cu motivarea că nu au fost definitivate datele de indicatori statistici, adjudecarea a fost amânată de către inculpatul B.C..
Valoarea totală a bunurilor solicitate, de inculpatul C.M. pentru sine şi pentru societăţile la care era acţionar majoritar, depăşea însă cu mult sumele de bani reprezentând creanţele a căror compensare se cerea. In aceste condiţii, pentru a-i putea acorda în compensare toate bunurile solicitate învinuitul B.C. a procedat la actualizarea creanţelor pentru a le aduce la valoarea bunurilor de care era interesat „A uitat" însă să procedeze şi la actualizarea în raport de indicele de inflaţie a valorii bunurilor ce făceau obiectul lichidării. Aşa se face că, aplicând regulii numai de el cunoscute, învinuitul B.C. a actualizat nelegal, încălcând disp. art. 37 din Legea nr. 64/1995 rep. în 1999, doar creanţele: SC C.C. SRL de la 273.574.787 lei la 556.724.692 lei;C.M. de la 54.000.000 lei la 121392.000 lei; SC B.L. SRL de la 107.521.091 lei la 831.979373 lei; S.D. de la 93.081.095 lei la 207.291.599 lei; C.C. de la 79.200.000 lei la 119.829.000 lei. Din procesul - verbal de licitaţie încheiat la data de 02 august 2001 reiese că la solicitarea creditorilor C.M., SC C.C. SRL şi SC B.L. SRL de a li se acorda în bloc activele secţiilor Bucovicior, Ciutura, Dobromira, Tencănău, Criva, magazia Vârvoru de Jos, având în vedere „că bunurile prezintă un grad de uzură de peste 80%" şi din „ notele de calcul" întocmite de lichidatorul B.C., rezultă că pentru o creanţă totală de 832.000.000 lei calculată nelegal de către B.C., au fost acordate toate bunurile solicitate care au acoperit integral creanţele.
Deşi în procesul verbal de licitaţie nu s-a menţionat nimic cu privire la atribuirea către creditorii menţionaţi mai sus şi a unui număr de 5 tractoare, în factura fiscală din 02 august 2001, sunt incluse şi 5 tractoare.
Despre includerea pe factură a tractoarelor, martora R.G. a declarat că a făcut această menţiune din dispoziţia inculpatului B.C.
Din lista anexă la factura fiscală din 02 august 2001, care a fost identificată în dosarul cu acte contabile aferente perioadei iulie - august 2001 şi aflat în păstrarea martorei R.G., şi nu la dosarul cauzei, rezultă exact ce reprezintă următoarele componente în bloc: la secţia Ciutura, teren 1.500 mp şi magazie cereale; la secţia Criva, teren 8.249,080 mp; la secţia Tencănău, teren 6.999,976 mp; la secţia Vârvor, magazia.
De asemenea şi în lista anexă la pct. 5 este menţionat „tractoare - 5 bucăţi".
Cele 5 tractoare au fost acordate inculpatului C.M. ca supliment la bunurile acordate în compensarea creanţelor nefiind găsit vreun înscris prin care să fi fost solicitate şi aceste bunuri.
Cele 5 tractoare făcuseră obiectul uneia dintre acţiunile revocatorii care a fost admisă de judecătorul sindic G.G., şi se dispusese revenirea acestor bunuri în patrimoniul debitoarei.
În acest mod, inculpatul B.C. i-a „scutit" pe C.M., acţionar majoritar la SC G. SRL în favoarea căreia se înstrăinaseră fraudulos tractoarele anterior deschiderii procedurii de faliment, de obligaţia de a readuce în patrimoniul SC A.P. SA cele 5 tractoare spre a fi valorificate la licitaţie publică, iar sumele rezultate spre a fi distribuite creditorilor.
Tot la data de 02 august 2001, printr-un alt proces - verbal de licitaţie şi factura fiscală aferentă, inculpatul B.C. a atribuit în. compensarea creanţelor reactualizate în maniera descrisă, în comun pentru creditorii S.N. şi A.F. Z.Z. reprezentată de C.C., ce mai era nevalorificat la sediul central Plopşor şi secţiile: Vârvor, Căciulatu şi Ciutura.
Profitând de pensionarea judecătorului sindic G.G. şi de concediul de odihnă al noului judecător desemnat în cauză, la termenul de judecată din 07 august 2001 inculpatul B.C. a informat judecătorul de şedinţă că lichidarea debitoarei s-a realizat în proporţie de 99,9%, solicitând termen pentru a întocmi raportul final.
La dosarul cauzei nu s-a găsit vreun înscris din care să rezulte că inculpatul B.C. a cerut acordul tuturor creditorilor cu privire la compensarea în bunuri a creanţelor. Când însă în cursul urmăririi penale, inculpatul a fost întrebat cu privire la acest aspect, a prezentat un proces verbal datat 05 iulie 2001 (vol. V, fila 201) în care se consemna că, mtrunindu-se adunarea creditorilor cu creanţe în proporţie de 90% din totalul acestora, s-a hotărât compensarea în bunuri a creanţelor.
Verificând creditorii menţionaţi ca prezenţi la această adunare, se constată că dintre cei 14 creditori nominalizaţi, 4 erau angajaţi ai debitoarei, iar SC G. SRL nu formulase niciodată cerere de înscriere pe tabloul creditorilor. Acest proces -verbal a fost întocmit cu scopul de a fi prezentat noului judecător sindic dacă ar fi fost cerut de acesta, iar faptul că nu l-am găsit menţionat în vreo încheiere de şedinţă şi că nu se afla la dosarul cauzei, denotă că nu a fost cerut de judecător şi că învinuitul a preferat să-1 păstreze având în vedere împrejurările în care a fost întocmit.
La termenul de judecată din 18 septembrie 2001, judecătorul sindic D.L. a acordat la solicitarea lichidatorului judiciar un nou termen până la care acesta să depună la dosar raportul final privind lichidarea SC A.P. SA.
Raportul final a fost depus de inculpatul B.C., chiar în şedinţa de judecată din 16 octombrie 2001, judecătorul sindic amânând cauza pentru data de 13 noiembrie 2001 când urmă a se pronunţa asupra raportului final. Cu acest prilej inculpatul B.C. a precizat judecătorului că a afişat la uşa instanţei raportul final, bilanţul contabil la 30 septembrie 2001 şi tabelul nominal al creditorilor însă nu există nici o dovadă certă că învinuitul a procedat în acest mod.
Prin sentinţa civilă nr. 1599 din 13 noiembrie 2001 pronunţată în Dosarul nr. 150/S/2000, judecătorul D.L. a confirmat raportul final întocmit de învinuit, a respins cererea creditoarei D.G.F.P.S. Dolj prin care se cerea autorizarea acesteia de a executa creanţele bugetare, a închis procedura de lichidare şi a dispus dizolvarea SC A.P. SA şi radierea societăţii de la Registrul Comerţului.
Hotărârea de închidere a procedurii de lichidare a SC A.P. SA a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr 569/12.042002 - pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 41/2002. Această hotărâre a fost comunicată de Tribunalul Teleorman la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Dolj la 13 decembrie 2005 la solicitarea acestuia.
Inculpatul B.C. nu a încheiat contracte de vânzare - cumpărare nici măcar pentru bunurile pe care le-a vândut la licitaţie publică, aşa cum era obligat prin disp. art. 105 din Legea nr. 64/1995 rep. în 1999. S-a mulţumit a întocmi doar facturi fiscale, iar pentru creditorii cărora le-a atribuit bunuri în compensarea creanţelor nu a individualizat cumpărătorul, atribuind în bloc bunuri către grupuri de persoane cu interese comune. Este cazul facturilor fiscale din 02 august 2001 prin care a atribuit bunuri în comun către inculpatul C.M., SC C.l. SRL şi SC B.L. SRL şi către S.N. şi A.F. Z.Z.
Scopul atribuirii în indiviziune a bunurilor a fost acela ca în final acestea să ajungă în proprietatea efectivă numai a unuia dintre cei în favoarea cărora a fost dat şi mai târziu B.C. a reuşit să intre şi el în posesia sumelor de bani reprezentând contravaloarea unor terenuri de care a putut să dispună cu acordul inculpatului C.M.
Aşa se face că, deşi descărcat de orice îndatorire sau responsabilitate ca lichidator judiciar cu privire la debitoare şi averea ei prin închiderea procedurii de faliment, în cursul anului 2005 învinuitul B.C. a început din nou să desfăşoare operaţiuni comerciale în numele SC A.P. SA, atribuindu-şi fără drept calitatea" de lichidator judiciar al acesteia.
Astfel, la 25 martie 2005 a deschis la B.C.R. - Agenţia Videle, judeţul Teleorman, contul de depozit colateral pentru disponibilităţi I.B.A.N. pentru SC A.P. SA., prezentând adresa din 06 decembrie 2000 emisă de Tribunalul Teleorman prin care i se comunica faptul că fusese numit lichidator judiciar în Dosarul nr. 150/S/2000, precum şi certificatul de înmatriculare emis de O.R.C. şi certificatul de înregistrare fiscală emis de M.F. pentru SC A.P. SA (vol. I, fila 42)
În lunile mai şi august 2005, uzând fără drept de calitatea de lichidator al SC A.P. SA, B.C. a organizat „licitaţii" pentru vânzarea unor terenuri pe care în cursul anului 2001 le acordase în compensarea creanţelor, în tot sau în parte, după cum urmează:
- teren intravilan în suprafaţa de 7.000 mp situat în comuna Vârvoru de Jos, sat Ciutura, judeţul Dolj, ce aparţinuse fostei secţii Ciutura îl „adjudecă" părţii vătămate V.M. cu suma de 2.500 lei prin "procesul -verbal de licitaţie publică cu strigare" din 12 mai 2005; teren intravilan în suprafaţă de 7.000 mp situat în comuna Vârvoru de Jos, sat Vârvoru de Sus, judeţul Dolj, ce aparţinuse fostei secţii Vârvor, îl adjudecă" părţii vătămate I.C.L. cu suma de 1.500 lei prin "procesul - verbal de licitaţie publică cu strigare" nr. 2/12 mai 2005; teren intravilan în suprafaţă de 7.000 mp situat în comuna Sălcuţa, sat. Tencănău, judeţul Dolj, ce aparţinuse fostei secţii Tencănău, îl „adjudecă" părţii vătămate Z.M. cu suma de 10.000 lei prin "procesul - ; verbal de licitaţie publică cu strigare" din 02 august 2005.
Sumele de bani reprezentând preţul vânzării şi taxele de participare la licitaţie au fost depuse de părţile vătămate în contul deschis de învinuitul B.C. la B.C.R. - Agenţia Videle.
Din cele trei vânzări s-au încasat 14.000 lei, iar la data de 01 martie 2006 în cont mai era suma de 8.738,67 lei, ce a fost indisponibilizată în baza Ordonanţei D.N.A. nr. 75/P/2005 din 28 februarie 2006 prin aplicarea sechestrului asigurător (vol. IV, filele 141 - 143), diferenţa fiind însuşită de inculpatul B.C..
Din declaraţia părţii vătămate Z.M. rezultă că în luna iunie 2005 a primit prin poştă adresa din 26 iunie 2005 emisă de inculpatul B.C. ca lichidator al SC A.P. SA
Prin această adresă partea vătămată era încunoştinţată că activele debitoarei SC A.P. SA se adjudecă doar prin licitaţie şi era somată ca până la data de 04 iulie 2005 să-l informeze pe lichidator asupra modului în care a dobândit posesia secţiei Tencănău, pe terenul căreia încă din anul 2003 Z.M. îşi adăpostea animalele, nefiind deranjat de nimeni până la acel moment.
Primind adresa, partea vătămată l-a contactat telefonic pe inculpatul B.C. la numărul indicat în adresă şi după o primă întâlnire cu acesta în Gara Craiova, la data de 02 august 2005 s-a deplasat în municipiul Videle însoţit de fiul său Z.C. Aici inculpatul B.C. a întocmit în fals un proces verbal de licitaţie prin care atribuia părţii vătămate terenul aparţinând fostei secţii"Tencănău. După ce partea vătămată a achitat suma de 5.000 lei la B.C.R. - Agenţia Videle în contul indicat de învinuit, şi după ce a remis acestuia ca şi „atenţie" suma de 1.000 lei şi un viţel, iar la 28 octombrie 2005 a achitat şi diferenţa de 5.000 lei până la concurenţa sumei totale de 10.000 lei pretinsă de învinuit ca preţ al vânzării terenului, la data de 31 octombrie 2005 B.C. i-a întocmit în fals şi un act de adjudecare.
În toate cele trei acte de adjudecare B.C. a menţionat că „licitaţiile" s-au desfăşurat în municipiul Craiova, în urma unor anunţuri publicitare din 01 şi 02 martie 2001, iar la poziţia lichidator, după ce a semnat, a aplicat ştampila SC A.P. SA rămasă în posesia lui. Când partea vătămată V.M. a solicitat intabularea dreptului de proprietate asupra terenului cumpărat la „licitaţia" organizată de B.C., O.C.P.I. Dolj i-a cerut să prezinte actul de adjudecare autentificat de judecătorul sindic.
La data de 19 octombrie 2005, partea vătămată s-a deplasat la Tribunalul Teleorman unde a solicitat autentificarea actului de adjudecare iar judecătorul sindic Diojdescu Anica 1-a autentificat, fără să observe că actul de adjudecare era încheiat după 4 ani de la momentul închiderii procedurii de faliment a SC A.P. SA; prin încheierea din 2005 O.C.P.I. Dolj a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 7.000 mp în favoarea lui V.M.
La data de 12 noiembrie 2005, inculpatul şi partea vătămată s-au prezentat la B.N.P. D.N. din localitatea Nanov, judeţul Teleorman, inculpatul B.C. prezentând notarului adresa Tribunalului Teleorman prin care era desemnat ca lichidator judiciar al SC A.P. SA şi actul de adjudecare din 12 mai 2005 ce conţinea date nereale, determinându-l astfel pe notarul public D.N. să autentifice contractul de vânzare cumpărare din 21 noiembrie 2005 prin care B.C., în calitate de lichidator judiciar al SC A.P. SA vindea părţii vătămate I.C.L. terenul în suprafaţă de 7.000 mp, aparţinând fostei secţii Vârvor.
În baza acestui contract autentic, prin încheierea din 2005 O.C.P.I. Dolj a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea lui I.C. Lucian.
Partea vătămată Z.M. nu a reuşit să obţină intabularea dreptului de proprietate asupra terenului ce aparţinuse fostei secţii Tencănău adjudecat în anul 2005 la licitaţia organizată de inculpatul B.C.
Iniţial inculpatul B.C. a susţinut că terenurile celor 3 secţii „nu au putut fi vândute în anul 2001" şi "ca să nu rămână nelichidate" le-a vândut în anul 2005, fapt neadevărat pentru că aşa cum arătam anterior cele trei terenuri fuseseră atribuite în compensarea creanţelor în indiviziune creditorilor C.M., SC C.C. SRL şi SC B.L. SRL - terenurile secţiilor Tencănău şi Ciutura şi creditorilor S.D., reprezentat de S.N. şi A.F. Z.Z. reprezentată de C.C. - terenul secţiei Vârvor.
Ulterior, inculpatul a revenit asupra declaraţiei şi a precizat că în toamna anului 2004 a fost solicitat de inculpatul C.M. pentru încheierea în formă autentică a unui contract de vânzare - cumpărare asupra terenului secţiei Criva acordat în compensarea creanţei la data de 02 august 2001, prilej cu care C.M. i-a comunicat că nu-l mai interesează terenurile primite în compensare. In aceste condiţii a procedat la vânzarea terenurilor către părţile vătămate V.M., I.C.L. şi Z.M., folosind sumele de bani rezultate din vânzare pentru achitarea chiriei spaţiului în care păstra arhiva societăţilor comerciale pe care le lichidase.
Verificând susţinerile inculpatului, s-a constatat că acesta depozitase documentele într-un spaţiu aparţinând A.F. G.V., cu care a încheiat contract de închiriere, din declaraţia martorei V.G. rezultând că învinuitul achitase în perioada 2003 - 2006 suma de 5.400 lei pentru care nu au fost emise documente de încasare.
Procedând la stabilirea situaţiei fiecăruia dintre celelalte terenuri acordate nelegal în compensarea creanţelor creditorilor SC C.C. SRL, SC B.L. SRL şi C.M. s-au stabilit următoarele: Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 20 februarie 2004 la B.N.P. D.T. din municipiul Craiova, SC A.P. SA în baza Hotărârii A.G.A. din 25 mai 2000, prin împuternicitul S.M.G., ce a prezentat delegaţia din 16 februarie 2004 a SC A.P. SA, a vândut cumpărătorului S.G. teren intravilan în suprafaţă de 9.504 mp.
Contractul de vânzare - cumpărare autentificat la B.N.P. D.T. reprezintă un înscris fals întrucât în conţinutul său au fost prezentate date nereale privind vânzătorul, notarul fiind indus în eroare prin prezentarea unor înscrisuri contrafăcute folosite în acest scop de inculpatul C.M.
Astfel, înscrisul denumit „Hotărâre A.G.A. din 25 mai 2000" atestă în mod nereal întrunirea A.G.A. SC A.P. SA la data de 25 mai 2000, dată la care societatea se afla în faliment, activitatea acesteia fiind efectiv condusă de lichidatorul B.V.
Întrucât nu s-a putut stabili autorul falsului, în sarcina inculpatului s-a reţinut doar săvârşirea infracţiunii de uz de fals, acesta cunoscând la momentul încredinţării înscrisului martorului S.M.G. că Adunarea Asociaţilor nu s-a întrunit şi nu a dispus cele înscrise în conţinutul acrului.
Tot un fals, ce a creat reprezentarea notarului public că autentifică un act în condiţii legale, îl reprezintă şi delegaţia din 16 februarie 2004, la acest moment SC A.P. SA fiind" dizolvată şi radiată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Din concluziile Raportului de constatare tehnico - ştiinţifică din 07 iunie 2007 întocmit de I.PJ. Dolj - Serviciul criminalistic, a rezultat că semnătura depusă pe înscrisul denumit delegaţie a fost probabil executată de C.M.
Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 30 iunie 2005 la B.N.P. P.G. din Craiova, C.M., ca persoană fizică, a vândut martorului C.M.P. un teren în suprafaţă de 8.249,08 mp şi construcţii ce aparţinuseră secţiei Criva a SC A.P. SA în schimbul sumei de 10.000 lei.
Anterior, respectiv la data de 28 octombrie 2004, C.M. încheiase cu inculpatul B.C. contractul de vânzare - cumpărare autentificat la B.N.P. G.I. asupra terenului în suprafaţă de 8.249,08 mp.
Construcţiile existente pe teren nu-i fuseseră însă atribuite inculpatului C.M. de către lichidatorul judiciar în timpul derulării procedurii de faliment. In aceste condiţii, pentru ca învinuitul C.M. să poată vinde şi construcţiile, B.C. a întocmit la cererea acestuia înscrisul denumit "act de adjudecare" în data de 23 iunie 2005 (vol. IV, fila 74), efectuând operaţiuni comerciale privind "patrimoniul SC A.P. SA asupra unor bunuri ce fuseseră scoase de la masa credală, într-un interval de 5 ani de la încetarea calităţii de lichidator judiciar în dosarul privind falimentul SC A.P. SA.
Suma de 10.000 lei, reprezentând preţul vânzării, a fost însuşită de inculpatul C.M.
Din conţinutul facturii fiscale din 02 mai 2001 reiese că martorii C.S. şi C.M. au cumpărat de la SC B.L. SRL Secţia de mecanizare A.G.R.O.M.E.C. Plopşor din satul Bucovicior, comuna Vela, judeţul Dolj, compusă din: atelier mecanic, copertină, tractoare, copertină combine, magazie piese, casă câmp, împrejmuire secţie şi suprafaţă teren aferent de 7.000,410 mp. (vol. 1, fila 190)
La data de 02 mai 2001, această suprafaţă de teren se afla în proprietatea SC A.P. SA, fiind înscrisă în raportul de evaluare şi în raportul final întocmit de B.C. cu valoarea de 33.250.000 lei. Celelalte bunuri menţionate în factura fiscală din 02 mai 2001, mai puţin împrejmuirea şi terenul, făcuseră obiectul facturii fiscale din 04 august 1999 prin care SC A.P. SA le înstrăinase către SC G. SRL şi al uneia dintre acţiunile revocatorii respinse ca netimbrate.
Terenul însă nu ieşise niciodată din patrimoniul SC A.P. SA
Infracţiunea de bancrută frauduloasă s-a consumat la data de 02 mai 200,1 când s-a întocmit factura fiscală prin care C.M. a înstrăinat în frauda creditorilor bunuri din patrimoniul debitoarei aflată în procedura de faliment.
Inculpatul B.C. nu a făcut prin procesul - verbal de licitaţie din 02 august 2001 decât să constate o situaţie de fapt, deja petrecută.
Cauza a fost înregistrată iniţial la Judecătoria Craiova, sub nr. 16235/215/2007 la data de 16 iulie 2007, iar prin sentința penală nr. 153 din 22 ianuarie 2009 a acestei instanţe, s-a dispus, în baza art. 300 alin. (2) C. proc. pen. restituirea cauzei la D.N.A - S.T. Craiova, în vederea refacerii actului de sesizare a instanţei.
În considerentele hotărârii pronunţate s-a arătat că descrierea stării de fapt, în cuprinsul rechizitoriului, nu conţine şi indicarea expresă a actelor false, nu se face o referire la creditorii iniţiali ca părţi vătămate, deşi se descrie o bogată activitate infracţională care a început să se desfăşoare în anul 2000 trimiterea în judecată s-a făcut pentru fapte comise în anul 2005, nu s-au analizat consecinţele actelor autentice încheiate, nu au fost verificate condiţiile bunei sau rele credinţe în dobândirea bunurilor, cadrul procesual nu a fost complet stabilit. împotriva hotărârii pronunţate de Judecătoria Craiova, a declarat recurs D.N.A. -S.T. Craiova, iar Tribunalul Dolj, prin Decizia pen. nr. 138 din 23 februarie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 16235/215/2007, l-a admis, a casat hotărârea primei instanţe şi a trimis cauza la instanţa de fond pentru continuarea judecăţii, reţinând că rechizitoriul întocmit de parchet conţine menţiunile impuse de art. 263 şi 264 C. proc. pen., a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul şef de secţie şi prin urmare, actul de sesizare este legal întocmit.
Potrivit hotărârii menţionate, aspectele invocate de instanţa de fond în soluţionarea hotărârii pronunţate nu afectează regularitatea actului de sesizare, unele dintre acestea vizând aplicarea art. 337 C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Craiova sub nr. 7472/215/2010, la data de 11 martie 2010.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti la data de 01 aprilie 2010, părţile civile S.P., S.I. şi S.N. au solicitat extinderea procesului penal cu privire la alte persoane - I.C.L. şi V.M., anularea actelor false şi repunerea părţilor în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunilor, iar prin încheierea din data de 28 octombrie 2010, instanţa a respins cererea de extindere a procesului penal cu privire la alte persoane, reţinând că nu poate dispune acest lucru, dacă procurorul nu cere extinderea procesului penal.
La termenul din data de 3 februarie 2011 instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a uneia dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului C.M. din infracţiunea prev. de art. 276 lit .b) din Legea nr. 31/1990 în infracţiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Prin sentința penală nr. 353 din 3 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 7472/215/2010 al Judecătoriei Craiova, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul C.M. din infracţiunea prev. de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, în infracţiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 şi, în baza art. 42 C. pen. raportat la art. 148 din Legea nr. 85/2006; a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 23 februarie 2011, sub nr. 8756/63/20111, iar prin încheierea din data de 18 mai 2011, în baza art. 42 din C. proc. pen., instanţa a hotărât că va păstra actele şi va menţine lucrările întocmite de Judecătoria Craiova; prin aceiaşi încheiere a fost respinsă cererea părţii vătămate S.N. de extindere a cercetărilor penale faţă de V.M. şi I.C., reţinându-se că procurorul - titularul acţiunii penale - a declarat că nu înţelege să pună în mişcare acţiunea penală faţă de persoanele menţionate, întrucât nu există date că au săvârşit o faptă penală.
Examinând actele efectuate pe parcursul urmăririi penale, dar şi cu ocazia judecării cauzei de către instanţa de fond, s-a constatat că, în ceea ce priveşte cererea formulată de inculpatul C.M. - de restituire a cauzei la parchet - aceasta este neîntemeiată şi a fost respinsă deoarece, în prezenta cauză nu este incident nici unul dintre cazurile care conduc la restituirea cauzei la procuror. împrejurarea că pe parcursul judecării cauzei s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a apreciat a fi irelevantă sub aspectul dispoziţiilor legale relative la competenţa după materie, câtă vreme la data la care tribunalul a fost investit să o soluţioneze, dar şi la data judecării cauzei, a fost şi este competent conform art. 148 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare a instanţei, prima instanţă a constatat, pe de o parte, că rechizitoriul întocmit conţine toate datele impuse de art. 262, 263 şi 264 C. proc. pen., iar pe de altă parte, neregularitatea invocată este tardiv formulată, fiind ulterioară primei înfăţişări.
În acest sens, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, sunt considerate a fi în legătură cu infracţiunile de corupţie sau cu infracţiunile asimilate acestora, falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea unuia dintre infracţiunile prevăzute în secţiile a Ii-a şi a IlI-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune. La încadrarea juridică a infracţiunilor respective nu se reţin şi textele de lege care incriminează infracţiunile de corupţie sau pe cele asimilate infracţiunilor de corupţie. De altfel, chiar şi în ipoteza în care încadrarea juridică a faptelor ar fi trebuit să conţină şi textele de lege care incriminează infracţiunile din secţiunea a II-a şi a III-a din Legea nr. 78/2000, această împrejurare nu ar fi avut drept consecinţă neregularitatea actului de sesizare, întrucât constituie o chestiune de drept asupra căreia instanţa se poate pronunţa conform art. 334 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a dispus respingerea cererii formulate de inculpatul C.M., de restituire a cauzei la parchet. Potrivit rechizitoriului întocmit şi actelor de la dosarul cauzei în cursul anului 2005, inculpatul B.C., folosindu-se de o calitate mincinoasă -calitatea de lichidator judiciar al SC A.P. SA, a vândut la licitaţie publică terenurile aparţinând secţiilor Tencănău, Ciutura şi Vârvor, inducându-i în eroare pe cumpărători - părţile vătămate V.M., I.C.L. şi Z.M., cu privire la titularul dreptului de proprietate şi la dreptul său de dispoziţie asupra acestora.
Conform proceselor-verbale din 12 mai 2005, din 12 mai 2005 şi din 12 august 2005, actelor de adjudecare din 12 mai 2005 şi 31 octombrie 2005 şi declaraţiilor părţilor vătămate, inculpatul B.C. s-a prezentat, cu ocazia desfăşurării licitaţiilor ca fiind lichidator judiciar desemnat de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 150/S/2000 privind falimentul debitoarei SC A.P. SA, iar bunurile vândute aparţineau debitoarei. Instanţa de fond a constatat, în aceste condiţii, că manoperele de inducere în eroare a părţilor vătămate au avut loc cu ocazia încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, adică în intervalul de timp care s-a scurs de la începerea tratativelor şi până la stabilirea acordului de voinţă şi că fără aceste manopere părţile vătămate nu ar fi încheiat contractele respective.
Pentru aceste motive, constatând că fapta de inducere în eroare s-a comis în condiţiile circumstanţei agravante prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen., instanţa de fond a admis cererea formulată de reprezentantul parchetului şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul B.C. din infracţiunea prev. de art 215 alin. (1) şi (2) C.pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 1. 2 C. pen.
Având în vedere împrejurarea că în sarcina inculpatului C.M. s-a reţinut, prin rechizitoriul parchetului, că a contribuit la săvârşirea faptei comunicându-le părţilor vătămate că bunurile de care sunt interesaţi aparţin SC A.P. SA, care se află în faliment şi că inculpatul B.C. are calitatea de lichidator judiciar, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei de complicitate la înşelăciune prin rechizitoriul parchetului, din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
Pe de altă parte, s-a constatat că infracţiunea de bancrută frauduloasă prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, reţinută în sarcina inculpatului C.M. prin rechizitoriul parchetului, a fost comisă la data de 02 mai 2001 şi este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani. In aceste condiţii, ţinând seama de dispoziţiile art. 122 lit. d) C. pen. şi art. 124 C. pen. instanţa de fond a constatat că de la data respectivă şi până în prezent au trecut mai mult de 7 ani şi 6 luni, împlinindu-se astfel termenul de prescripţie specială a răspunderii penale.
Analizând probele administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a constatat că faptele descrise în rechizitoriul parchetului există şi au fost săvârşite cu vinovăţie de inculpaţii B.C. şi C.M.
Chiar şi în ipoteza în care instanţa ar fi avut dubii cu privire la caracterul fraudulos şi scopul operaţiunilor efectuate de inculpatul B.C. pe parcursul derulării procedurii falimentului, dat fiind faptul, pe de o parte, că această activitate a fost confirmată prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, iar pe de altă parte, că beneficiari ai activităţii desfăşurate de inculpatul B.C. au fost şi alţi creditori, evoluţia activităţii infracţionale desfăşurate de cei doi inculpaţi, după închiderea procedurii falimentului demonstrează fără nici un dubiu scopul real al activităţii infracţionale desfăşurate pe parcursul procedurii falimentului.
Prezenţa inculpatului B.C. la data efectuării inventarierii bunurilor aparţinând SC A.P. SA, precum şi vânzarea unor terenuri către C.S. şi C.M., în perioada de desfăşurare a procedurii falimentului, au dovedit de asemenea legătura subiectivă existentă între cei doi inculpaţi pe parcursul derulării procedurii falimentului, care a avut ca scop compensarea datoriilor pe care SC A.P. SA le avea către inculpatul C.M. sau către societăţi comerciale la care acesta îndeplinea calitatea de acţionar sau administrator.
Din actele de la dosarul cauzei a rezultat, de asemenea, că deşi în cursul anului 2005 inculpatul B.C. nu mai avea calitatea de lichidator judiciar, întrucât prin sentinţa civilă nr. 1599 din 13 noiembrie 2001 pronunţată în Dosarul nr. 150/S/2000 de Tribunalul Teleorman, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 569 din 12 aprilie 2002 pronunţată în Dosarul nr. 41/2002 de Curtea de Apel Bucureşti, a fost închisă procedura de lichidare şi s-a dispus dizolvarea SC A.P. SA, acesta a vândut părţilor vătămate V.M., I.C.L. şi Z.M. terenurile secţiilor Tencănău, Ciutura şi Vârvor, încasând suma totală de 14.000 lei.
Cu ocazia încheierii proceselor verbale de licitaţie şi actelor de adjudecare întocmite, inculpatul B.C. le-a ascuns părţilor vătămate atât faptul că nu mai avea calitatea de lichidator judiciar al societăţii menţionate, cât şi faptul că bunurile care au făcut obiectul vânzării cumpărării nu aparţineau SC A.P. SA fiind date în compensarea datoriilor pe parcursul derulării procedurii falimentului unora dintre creditorii debitoarei.
Astfel, instanţa de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului B.C. (constând în aceea că, în calitate de lichidator judiciar desemnat de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 150/S/2000 a intermediat şi înlesnit efectuarea unor operaţiuni comerciale de către SC A.P. SA aflată în procedura de faliment, faptă ce i-a adus foloase necuvenite constând în contravaloarea terenurilor aparţinând secţiilor Tencănău, Ciutura şi Vârvor în sumă de 14.000 lei, iar învinuitului C.M. foloase necuvenite constând în active (construcţii şi terenuri) în valoare totală de 699.159.664 lei) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 11 alin. (1) din Legea 782000; fepta inculpatului B.C. (de a organiza în cursul anului 2005 licitaţii fictive pentru vânzarea terenurilor secţiilor Tencănău, Ciutura şi Vârvor prin prezentarea ca adevărată a faptei mincinoase că terenurile aparţin SC A.P. SA iar el este lichidatorul judiciar al acestei societăţi către părţile vătămate V.M., I.C. Lucian şi Z.M. de la care a primit suma totală de 14.000 lei după întocmirea în fals a unor procese - verbale de licitaţie şi acte de adjudecare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., art. 240 C. pen. şi art. 290 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.; fapta inculpatului B.C. (de a efectua la data de 23 iunie 2005 operaţiuni comerciale pentru SC A.P. SA într-un interval de 5 ani de la încetarea calităţii de lichidator de natură a-i aduce foloase necuvenite sieşi şi învinuitului C.M.) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 7 din 2000; fapta inculpatului B.C. (de a încheia la 23 iunie 2005 un act de adjudecare în care a menţionat în mod nereal că i-au fost adjudecate inculpatului C.M. construcţiile fostei secţii Criva din cadrul SC A.P. SA) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului B.C. (de a determina pe notarul public N.D. să autentifice contractul de vânzare - cumpărare din 21 noiembrie 2005 prezentând actul de adjudecare din 12 mai 2005 încheiat pentru I.C.L. ce conţine date nereale) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.; fapta inculpatului C.M. (de a înlesni în cursul anului 2001 activitatea lichidatorului B.C. spre a efectua pentru SC A.P. SA operaţiuni comerciale de natură a-i aduce foloase necuvenite constând în active - terenuri şi construcţii - în valoare totală de 699.159.664 lei şi învinuitului B.C. foloase necuvenite constând în teren intravilan în suprafaţă totală de 21.000 mp, valorificată cu suma de 14.000 lei) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. deart. 26 C. pen. rap. la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului C.M. (de a folosi în 20 februarie 2004 la B.N.P. D.T. Hotărârea A.G.A., din 25 mai 2000 cunoscând că înscrisul este fals) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. De art. 291 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; dapta inculpatului C.M. (de a determina pe notarul public D.T. să autentifice contractul de vânzare - cumpărare din 20 februarie 2004 încheiat de S.M.G. în baza delegaţiei şi a Hotărârii A.G.A. din 25 mai 2000 contrafăcută şi indicând un preţ nereal al vânzării) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; fapta aceluiaşi inculpat (de a-l fi determinat la 23 iunie 2005 pe învinuitul B.C. să efectueze operaţiuni comerciale pentru SC A.P. SA într-un interval de 5 ani de la încetarea calităţii de lichidator al lui B.C., faptă de natură a-i aduce lui C.M. foloase necuvenite, constând în suma de 100 milioane lei reprezentând contravaloarea activelor secţiei Criva) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului C.M. (de a întocmi la 23 iunie 2005 cu învinuitul B.C. un act de adjudecare privind cumpărarea la licitaţie a construcţiilor din cadrul secţiei Criva ce contravine realităţii întrucât aceste active nu mai aparţineau SC A.P. SA) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului C.M. (de a-l determina pe notarul public P.G. să autentifice contractul de vânzare - cumpărare din 30 iunie 2005 prezentând înscrisul contrafăcut, respectiv actul de adjudecare din 23 iunie 2005) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) rap. La art. 289 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art .18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului C.M. (de a-l ajuta în cursul anului 2005 pe învinuitul B.C. pentru a induce în eroare pe numiţii I.C.L. şi V.M., prezentându-le ca adevărată fapta mincinoasă că SC A.P. SA se află în faliment şi B.C. este lichidatorul acesteia spre a-i determina să cumpere la licitaţii fictive terenuri intravilane pentru care au achitat suma totală de 40 milioane lei) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
Ţinând seama de criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., de pluralitatea faptelor comise, de consecinţele acestora, de atitudinea manifestată de inculpatul B.C., anterior comiterii faptelor conform căreia acesta a avut o atitudine corespunzătoare normelor de convieţuire socială, nefiind cunoscut cu antecedente penale, dar şi de cea manifestată pe parcursul procesului constând în recunoaşterea parţială a faptelor comise, vârsta înaintată (80 de ani) şi starea de sănătate (suferă de diabet zaharat tip II complicat cardiovascular şi neurologic, hepatită cronică cu virus „C„ evolutivă ş.a.), instanţa de fond, reţinând în favoarea inculpatului dispoziţiile 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., La condamnat la pedepse cu închisoarea situate sub limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, conform art. 76 din C. pen. şi întrucât infracţiunile comise de inculpat au fost săvârşite în concurs real, în baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul B.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
Având în vedere vârsta înaintată şi starea de sănătate a inculpatului, instanţa de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat şi fără executarea acesteia, în baza art. 81 C. pen. suspendându-se condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului B.C.
Ţinând seama de criteriile de individualizare a pedepselor, de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru infracţiunile săvârşite, de pluralitatea infracţiunilor săvârşite, de circumstanţele în care acestea au fost comise, dar şi de atitudinea manifestată de inculpatul C.M. pe parcursul procesului penal, constând în aceea că nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, instanţa de fond l-a condamnat pe acesta la pedepse cu închisoare şi constatând că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului au fost săvârşite în concurs real, în baza art. 33 lit. a) C. pen. şi 34 lit. b) C.pen, s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare. Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de fond a constatat în esenţă că au fost întrunite toate cerinţele răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 şi urm. C. civ. - existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi a vinovăţiei autorului faptei ilicite şi că prejudiciul nu a fost recuperat şi ţinând seama de principiul reparării integrale a prejudiciului provocat prin fapta ilicită - damnum emergens şi lucrum cessans -, astfel că în baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 998 şi urm din C. civil, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile S.P., S.N. şi S.I. şi au fost obligaţi inculpaţii B.C. şi C.M., în solidar, să achite părţilor civile menţionate suma de 63.221 lei,cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru că părţile vătămate V.M., lovan Cătălin şi Z.M., cu ocazia audierii, au declarat că nu se nu se constituie părţi civile în cauză, instanţa de fond a luat act de manifestarea de voinţă a acestora.
Întrucât, din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că unele înscrisuri (procesele verbale din data de 12 mai 2005; act de adjudecare din data de 12 mai 2005 ; act de adjudecare din data de 12 mai 2005 ; act de adjudecare din data de 31 octombrie 2005; act de adjudecare din data de 23 iunie 2005; hotărârea A.G.A. din 25 mai 2000; contract de vânzare - cumpărare din 21 noiembrie 2005 şi contract de vânzare - cumpărare din 30 iunie 2005) conţin menţiuni necorespunzătoarele adevărului cu privire la titularul dreptului de proprietate sau la bunul care a făcut obiectul proceselor verbale de licitaţie, a actelor de adjudecare sau a contractelor de vânzare-cumpărare, în baza art. 348 C. proc. pen. instanţa de fond a anulat total înscrisurilor menţionate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, cât şi inculpaţii C.M. şi B.C., precum si partea vătămată I.C.L.
D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova critică sentinţa ca nelegală şi netemeinică şi solicită desfiinţarea acesteia, iar pe fond, modificarea temeiului în baza căruia s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea prev de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 5/2006, respectiv în raport de dispoziţiile art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi nu art. 10 lit. h) C. proc. pen., aşa cum în mod greşit a dispus instanţa de fond; arată că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., respectiv inculpatul C. avea dreptul să solicite continuarea procesului penal pentru a se constata dacă fapta există sau nu şi dacă a fost săvârşită sau nu de către acesta; critică hotărârea şi sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile, arătând că instanţa trebuia să dispună confiscarea sumelor reprezentând prejudiciul produs ca urmare a săvârşirii cu vinovăţie a infracţiunilor prev de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi respectiv art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; arată, de asemenea, că este nelegală aplicarea pedepsei accesorii, pe lângă pedeapsa rezultantă ca urmare a concursului de infracţiuni, în ceea ce-l priveşte pe inc. C.M., întrucât, aplicarea pedepsei accesorii se dispune pe lângă fiecare dintre pedepsele principale aplicate inculpatului; critică sentinţa sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor, atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare, precum şi în ceea ce priveşte pedepsele accesorii şi complementare, arătând că instanţa de fond nu a ţinut seama de circumstanţele reale ale faptelor deduse judecăţii şi nici de circumstanţele personale ale inculpaţilor, în condiţiile în care activitatea infracţională s-a întins pe o perioadă lungă de timp şi a atras în circuitul infracţional mai multe persoane, inculpaţii au săvârşit mai multe infracţiuni pentru a da o aparenţă de legalitate câştigurilor dobândite în mod ilicit, nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor, prejudiciul nu a fost acoperit, iar inculpatul B. nu s-a prezentat la instanţă, astfel încât, cu privire la acesta în mod greşit instanţa a reţinut circumstanţe atenuante; arată că se impune înlăturarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. art. 76 C. pen., cu privire la inc. B.C. şi majorarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi.
Partea vătămată I.C.L. solicită desfiinţarea sentinţei şi, pe fond, înlăturarea dispoziţiei privind anularea actului de adjudecare din data de 12 mai 2005 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 21 noiembrie 2005, încheiate pe numele acestuia, întrucât este de bună-credinţă, respingerea acţiunii civile formulate de părţile civile S.N., S.P. şi S.I., precum şi anularea facturii fiscale din 02 august 2001, ce reprezintă vânzarea fictivă în bloc a unor părţi din activele SC A. SA Plopşor pe numele acestora, arătând că la 12 mai 2005 a cumpărat prin licitaţie publică imobilul teren intravilan în suprafaţă de 7.000 mp din comuna Vîrvoru de Jos şi a achitat preţul adjudecat, intrând în posesia terenului fără a exista vreo opoziţie din partea altor persoane; în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat la notar la 21 noiembrie 2005, a efectuat cadastrul şi înscrierea în cartea funciar ă a dreptului său de proprietate; arată că la 21 mai 2005 a devenit cumpărător de bună credinţă, iar ulterior şi proprietar tabular, conform extrasului de carte funciară, precizând că având calitatea de cumpărător, ăi revenea numai achitarea preţului stabilit prin actul de adjudecare, conform art. 1361 C. civ.; odată cu achitarea preţului a intrat în posesia bunului adjudecat, având o posesie, utilă, netulburată, neviciată şi sub nume de proprietar, exercitându-şi toate atributele dreptului de proprietate; arată că a efectuat lucrări de investiţii în regie proprie, construind o hală industrială, a efectuat împrejmuirea suprafeţei de 7.000 mp; precizează, de asemenea, că părţile civile ar fi avut la dispoziţia opoziţia la intabulare sau înscrierea în Cartea Funciară, însă nu au făcut acest lucru, arătând de asemenea că părţile civile nu au avut niciodată posesia acestei suprafeţe de teren, ceea ce conduce la concluzia că vânzarea către ei, realizată prin compensare, nu şi-a produs efectele, fiind probabil încheiată într-un mod fraudulos, printr-o înţelegere secretă cu lichidatorul judiciar al SC A. SA Plopşoru; menţionează că la vânzarea bunului către părţile civile nu s-a transmis şi posesiunea acestora, părţile civile manifestând pasivitate în acest sens, nefiind îndeplinite condiţiile generale de valabilitate a tranzacţiei cu privire la plata preţului şi predarea bunului; în consecinţă, arată că părţile civile aveau la dispoziţie îndeplinirea exactă a obligaţiei, primirea posesiunii bunului, fără a exercita vreun act material în acest sens, aceştia nu mai au dreptul decât la desdăunări de la vânzătorul de rea-credinţă, respectiv inculpatul B.C.; ca urmare, arată că instanţa de fond a,pronunţat o hotărâre greşită, întrucât nu a avut în vedere buna credinţă a acestuia cu privire la dobândirea bunului adjudecat şi intabulat în numele său, precum şi imperfecţiunea vânzărilor anterioare către părţile civile, arătând că instanţa avea obligaţia să dispună anularea facturii şi a actului de adjudecare din 2001 către S.D. şi A.F. „Z.Z.", deoarece convenţia de vânzare prin această factură nu s-a materializat şi prin vânzarea bunului vândut, condiţie obligatorie pentru validitatea convenţie; într-o teză subsidiară, menţionează că instanţa de fond, odată cu anularea actelor de adjudecare şi vânzare-cumpărare din anul 2005, avea obligaţia de repunere în situaţia anterioară a părţilor, şi anume restituirea către acesta a preţului actualizat a vânzării, a contravalorii construcţiilor edificate la preţul actul de circulaţie, chiar dacă nu s-a constituit parte civilă în cauză; arată că nu a ştiut că inc. B.C. nu mai avea calitate de lichidator, iar părţile vătămate ştiau că acesta este proprietar; solicită cheltuieli judiciare, respectiv onorariu de avocat.
Inculpatul B.C. solicită desfiinţarea sentinţei, iar pe fond, reducerea pedepsei la care a fost condamnat, în raport de împrejurarea că a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal şi este o persoană în vârstă; lasă la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa cu privire la celelalte apeluri din cauză.
Inculpatul C.M. solicită desfiinţarea sentinţei, iar pe fond, în principal restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, întrucât sesizarea este nelegală, infracţiunea de bancrută frauduloasă începând cu data de 20 iulie 2006 a fost dezincriminată, operând numai în cazul în care conduce la lichidarea unei societăţi, fiind reglementată prin Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, iar din actele dosarului nu rezultă faptul că aceste vânzări au dus la lichidarea societăţii; arată că, în condiţiile în care, pentru această infracţiune s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, nici una din celelalte infracţiuni deduse judecăţii, nu este dată în competenţa tribunalului şi, în consecinţă, sesizarea este nelegală; arată, de asemenea, că deşi s-a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale, inculpatul avea dreptul să ceară continuarea procesului penal; cu privire la infr. prev. de art. 291 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, săvârşită la 20 februarie 2004, a intervenit prescripţia răspunderii penale; solicită schimbarea încadrării juridice a infr. prev de art. 26 C. pen. rap la art. 215 alin. (1) (2) şi (3) C. pen., în infr. prev de art. 26 C. pen. rap la art. 215 alin. (1) şi (20 C. pen., întrucât inculpatul nu se face vinovat de infracţiunile reţinute în sarcina sa, având în vedere că nu a cunoscut împrejurarea că procedura falimentului a fost încheiată, astfel încât s-a aflat într-o gravă eroare de fapt cu privire la calitatea de lichidator a inc. B.C.; arată că din rechizitoriul parchetului reiese că procedura falimentului a fost efectuată în mod deficitar şi că este pusă la îndoială hotărârea dată de judecătorul sindic; în legătură cu inf. prev de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, actele întocmite de lichidatorul judiciar au fost verificate şi aprobate de judecătorul sindic, iar inculpatul Constantinescu nu a înlesnit în nici un mod activitatea desfăşurată de inculpatul B.C.; arată că inculpatul Constantinescu nu a cunoscut caracterul fals al menţiunilor pe care le conţine Hotărârea A.G.A. din 25 mai 2000, nu s-a stabilit cine a întocmit actul respectiv, juristul firmei fiind cel care a încheiat contractul de vânzare cumpărare care a avut la bază actul menţionat; arată că inculpatul C. nu a avut reprezentarea că-l determină pe inc. B. să efectueze operaţiuni comerciale pe care nu mai avea dreptul să le efectueze, întrucât nu a cunoscut împrejurarea că procedura falimentului a fost încheiată, astfel că s-a aflat într-o gravă eroare de fapt cu privire la calitatea lichidatorului B.; arată că nu există procedură specifică celorlalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, întrucât nu a cunoscut data închiderii procedurii falimentului, iar simplul fapt că i-a îndrumat pe cumpărători către inc. B., nu justifică o soluţie de condamnare a acestuia, ci o soluţie de achitare, întrucât faptele nu au fost săvârşite de inculpat; în subsidiar, solicită aplicarea dispoziţiilor art. 74, 76 C. pen., în raport de comportamentul inculpatului în societate, vârsta acestuia, starea precară de sănătate, faptul că are un copil minor în întreţinere, este singurul întreţinător al familiei, nu au antecedente penale cu aplic. art. 861 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 160 din data de 30 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie -D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii C.M. şi B.C., împotriva sentinţei penale nr. 244 din 08 iunie 2012 pronunţata de Tribunalul Dolj, secţia penală, în Dosarul nr. 8765/63/2011.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând: A descontopit pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor C.M. şi B.C. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
A schimbat temeiul încetării procesului penal cu privire la infracţiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, în sensul că a reţinut în loc de art. 10 lit. h) C. proc. pen. temeiul de la art. 10 lit. g) C. proc. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal declanşat împotriva inculpatului B.C. pentru infracţiunile prev. art. 240 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,prev, de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prev. de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, si respectiv de art. 290 rap. la art. 17 lit. c)) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 33-34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului B.C. de instanţa de fond pentru infracţiunile prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c), 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. Art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen. art. 76 lit. d) C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. Art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen. art. 76 lit. c) C. pen. si respectiv art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi menţine aplicarea art. 81-83 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal declanşat împotriva inculpatului C.M. pentru infracţiunile prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen. rap. la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 33-34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului C.M. de instanţa de fond pentru infracţiunile prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., art. 31 alin. (2) C. pen. rap.la art. 289 C. pen., art. 17 lit. c) şi 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen., art. 17 lit. c) şi 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 57 C. pen.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpatul C.M. următoarele sume de bani: 69.915 lei, 3.325 lei şi respectiv 10.000 lei.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpatul B.C. suma de 14.000 lei.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de partea vătămată I.C.L., împotriva sentinţei penale nr. 244 din 08 iunie 2012 pronunţata de Tribunalul Dolj, secţia penală, în Dosarul nr. 8765/63/2011.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin prezentei decizii.
Verificând hotărârea apelată pe baza actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei, Curtea de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt exactă, bazată pe un material concludent şi just apreciat, în baza căruia a dispus condamnarea celor doi inculpaţi pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, încetând procesul penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie prev. de art. 122 C. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind pe inculpatul C.M.
Primul motiv de apel formulat de parchet - care vizează nelegalitatea hotărârii cu privire la temeiul legal pentru care instanţa a constatat încetat procesul penal ca urmare a prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea prev de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 - este fondat. Astfel, potrivit art. 10 lit. h) C. proc. pen., temei în baza căruia instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal, acţiunea penală nu mai poate fi exercitată dacă a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat sau a fost încheiat un acord de mediere, în condiţiile legii, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Ori, în cauza de faţă, temeiul invocat nu are aplicabilitate, întrucât instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal, întrucât a constatat - cu privire la infracţiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 pentru care inculpatul C.M., a fost trimis în judecată - că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, prevăzut de lege, astfel încât temeiul legal în raport de care instanţa trebuia să dispună încetarea procesului penal era art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap la art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Motivul de apel formulat de parchet - privind nerespectarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. - este nefondat, întrucât, potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. pen., în caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii prealabile, precum şi în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire, învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.
Din analiza dispoziţiilor art. 13 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că, în cazul stingerii acţiunii penale, inculpatul este singurul titular care poate cere continuarea procesului penal, această aptitudine nefiind lăsată nici la dispoziţia instanţei şi la dispoziţia celorlalte părţi din proces. Prin urmare, atunci când se constată ca fiind împlinit termenul de prescripţie, inculpatul poate să ceară, în mod expres, continuarea procesului penal, în caz contrar, instanţa pronunţând încetarea procesului penal.
În cauza dedusă judecăţii, se constată că în şedinţa publică de la 05 martie 2012, reprezentantul D.N.A. a solicitat instanţei de fond să constate că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 pentru care inculpatul C.M. a fost trimis în judecată, iar instanţa a atras atenţia inculpatului (asistat de apărător ales) că poate să ceară continuarea procesului penal. Inculpatul C.M. a solicitat termen pentru pregătirea apărării şi pentru a hotărî în legătură cu poziţia pe care o va adopta referitor la excepţia invocată de parchet, privind prescripţia răspunderii penale, ulterior cauza fiind amânată pentru lipsă de apărare, iar cu ocazia dezbaterilor în şedinţa publică de la 14 mai 2012, apărătorul ales a inculpatului C.M. a solicitat să se constate că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale cu privire la infracţiunea de bancrută frauduloasă.
Mai mult, se constată că instanţa de fond a reţinut împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale după efectuarea cercetării judecătoreşti, aşadar după administrarea probatoriului necesar pentru aflarea adevărului, astfel încât o continuare a procesului penal cu privire la infracţiunea menţionată echivala cu susţinerea eventuală a nelegalităţii sau netemeiniciei învinuirii care i s-a adus, în raport de probele administrate până la acel moment, probatoriul fiind epuizat la data de 14 mai 2012. Din considerentele încheierii din şedinţa publică de la 14 mai 2012, rezultă că apărătorul ales al inc. C.M. a solicitat numai restituirea cauzei la procuror, întrucât pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale şi nu a formulat expres o cerere prin care să solicite continuarea procesului penal.
Aşadar, în condiţiile în care acţiunea penală era stinsă ca urmare a prescripţiei, iar inc. C.M. nu a cerut continuarea procesului penal pentru a-şi dovedi nevinovăţia, în mod legal instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal.
De altfel, nici în faţa instanţei de apel inculpaţii - apelanţi nu au formulat cereri exprese pentru continuarea procesului penal, pentru a-şi dovedi nevinovăţia în legătură cu celelalte infracţiuni în raport de care s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale, prevăzut de lege, însă, în raport de criticile formulate, în special de inculpatul C.M. (şi care vizează nelegalitatea hotărârii apelate, întrucât nu ar fi săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată), instanţa de apel va analiza, ţinând seama de materialul probator existent la dosarul cauzei, dacă se poate reţine existenţa unui caz de excludere a răspunderii penale ori de inexistenţă a acestei răspunderi (art. 10 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.), în caz contrar, întrucât efectele cauzei de înlăturare a răspunderii penale sunt câştigate cauzei, se va dispune încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie.
Primul motiv de apel formulat de inculpatul C.M. - vizând restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, întrucât apreciază că sesizarea este nelegală, deoarece pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, iar competenţa de judecată a celorlalte infracţiuni reţinute în sarcina sa, nu este dată de lege tribunalului, ca instanţă de fond - este nefondat, deoarece prescripţia răspunderii penale este o cale legală de înlăturare a răspunderii penale şi nu echivalează cu schimbarea competenţei de soluţionare a cauzei, normele care reglementează competenţa după materie fiind absolut imperative, fiind interzisă încălcarea lor sub sancţiunea nulităţii absolute. Caracterul imperativ al normelor de competenţă materială se explică tocmai prin importanţa care se acordă judecării cauzelor penale de instanţele judecătoreşti de o anumită categorie şi de un anumit grad ierarhic, asupra acestor norme neputând fi făcută nici un fel de tranzacţie sau modificare, iar nulitatea care decurge din încălcarea acestor norme putând fi invocată în orice stadiu al procesului.
Ori, prin sentinţa penală nr. 353 din 03 februarie 2011, Judecătoria Craiova a dispus în mod legal - ca urmare a schimbării încadrării juridice a infracţiunii de bancrută frauduloasă reţinută în sarcina inc. C.M., din art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, în infracţiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 -declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj (prin Legea nr. 85/2006 a fost incriminată ca infracţiune de bancrută frauduloasă fapta de înstrăinare în frauda creditorilor, în caz de insolvenţă a debitorului, a unei părţi din active, în conţinutul art. 143 alin. (2) lit. c) din legea menţionată, iar în art. 148 din aceeaşi Lege, s-a prevăzut expres că infracţiunile prev la art. 143, 147 se judecă în primă instanţă de tribunal).
Este nefondată aşadar critica apelantului inculpat C.M. privind nelegala sesizare a instanţei, întrucât Judecătoria Craiova, în raport de modificările legislative intervenite, a invocat în mod legal excepţia necompetenţei după materie şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea instanţei competente, respectiv Tribunalul Dolj (aşa cum am arătat şi mai sus, pentru lipsa de competenţă după materie, aflată sub sancţiunea unei nulităţi absolute, excepţia de necompetenţă are un regim de ordine publică, oricare dintre părţi şi Ministerul Public având dreptul să o invoce în tot cursul judecăţii, în primă instanţă, în căile de atac, până la rămânerea definitivă a hotărârii).
Cu privire la criticile apelantului inculpat C.M. - privind nelegalitatea sentinţei, întrucât în mod greşit s-a dispus condamnarea sa pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, întrucât nu a cunoscut împrejurarea că procedura falimentului a fost încheiată, aflându-se într-o gravă eroare de fapt cu privire la calitatea de lichidator a inculpatului B.C. şi că nu a înlesnit în nici un mod activitatea desfăşurată de acesta din urmă - menţionăm că toate probele administrate atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în faza de cercetare judecătorească, dovedesc contrariul susţinerile apelantului-inculpat neputând să răstoarne, potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. (2) C. proc. pen., probele ce-l incriminează.
Invocarea nevinovăţiei de către apelantul inculpat C.M. contrazice nesusţinut probatoriul administrat în cauză, simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, neputând fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe certe de vinovăţie.
Astfel, inculpatul B.C. a fost numit - la data de 05 decembrie 2000 - lichidator judiciar pentru SC A.P. SA, acesta dispunând prin Decizia nr. 1/28 decembrie 2000 inventarierea bunurilor debitoarei de către o comisie formată din N.I., contabila R.G. şi şefii de secţii sau înlocuitorii acestora (martorii N.I. şi R.G., au declarat că în momentul emiterii deciziei de inventariere a fost prezent şi inc. C.M., care le-a precizat „să nu inventariere Secţiile Tencănău, Criva, Bucovicior şi Dobromira", întrucât nu mai aparţin Agromec-ului, ci acestuia - inculpatului C.M.).
Comisia a inventariat însă şi Secţiile Bucovicior şi Dobromira (aveau cunoştinţă de conţinutul acţiunilor revocatorii formulate de fostul lichidator) şi a constatat că Secţia Tencănău nu mai avea în patrimoniu decât terenul, iar Secţia Criva nu a putut fi inventariată, întrucât nu a fost lăsată de paznici, care aveau o astfel de dispoziţie dată de inculpatul C.M.
Din listele de inventar întocmite de martorul N.I. a reieşit că în afara terenului, a cărui valoare a fost preluată din raportul de evaluare, la faţa locului existau şi alte bunuri de o valoare mare.
În şedinţa din 30 ianuarie 2001, inc. B.C., în raportul periodic prezentat judecătorului sindic nu a menţionat situaţia reală a patrimoniului debitoarei, respectiv valoarea întregii suprafeţele de teren aflată în proprietatea exclusivă a SC A. SA Plopşor, valoarea construcţiilor şi celelalte bunuri care existau la sediul central Plopşor, la Secţiile Gubaucea, Vîrvor, Ciutura, Căciulatu şi la Brutăria Sălcuţa, arătând în mod nereal că terenul aparţinând Secţiilor Bucovicior şi Dobromira au fost valorificate anterior deschiderii procedurii de lichidare, acesta excluzând din listele de inventariere terenurile aparţinând Secţiilor Tencănău şi Criva.
Acelaşi inculpat a întocmit un tabel cu creditorii, înlăturând fără nici o justificare creditorul S.N.P. Bucureşti - Sucursala Peco Dolj, care anterior formulase cererea de deschidere a procedurii de faliment şi a propus judecătorului sindic vânzarea prin licitaţie publică a activelor nominalizate în listele de inventar, în bloc sau individual, precum şi o retribuţie lunară de 1.200 lei, din care 200 lei numitului Bădărăscu Ion, angajat al inculpatului C.M.
La 30 ianuarie 2001, judecătorul sindic a dispus completarea raportului cu identificarea bunurilor, precum şi notificarea debitoarei şi creditorilor cu privire la vânzarea bunurilor debitoarei, inculpatul B.C., ulterior, deşi a făcut menţiunea că procedura a fost îndeplinită, nu a depus o dovadă în acest sens.
La 27 ianuarie 2001, cu prilejul adunării creditorilor, s-a hotărât şi s-a propus aprobării judecătorului sindic să fie vândute de către lichidator, la licitaţie publică sau direct, bunurilor supuse distrugerii, sustragerii şi deprecierii iminente, iar celelalte bunuri nominalizate în inventar să poată fi vândute direct la licitaţie, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Fără a respecta termenele legale şi cele impuse de judecătorul sindic, inc. B.C. a organizat prima şedinţă de licitaţie, când a fost adjudecată o suprafaţă de teren de 2.000 mp aparţinând Secţiei Gubaucea, iar la 15 martie 2011, a organizat o altă licitaţie, fiind adjudecată o altă suprafaţă de teren, de 300 mp, aparţinând Secţiei Ciutura.
Ulterior, inculpatul B.C. a organizat şedinţe de licitaţii în Craiova, la sediul societăţilor comerciale la care inc. C.M. era asociat, întrucât a motivat că este ameninţat de săteni şi paznicii de la SC A.P. SA, a solicitat plata directă din încasări a unei retribuţii de 2.100 lei, iar judecătorul sindic a aprobat numai decontarea în avans a unei sume de bani.
La 27 iunie 2001, inc. B.C. a încunoştinţat în mod nereal judecătorul sindic că a vândut o parte din active şi a solicitat un ultim termen în vederea organizării de licitaţii şi pentru sediul central al debitoarei, ori pentru a solicita acordul creditorilor cu privire la preluarea activului la echivalent valoric în compensarea creanţei.
Inculpatul B.C. a procedat la lichidarea bunurilor SC A.P. SA, iar în faţa judecătorului sindic a făcut afirmaţii care nu corespundeau realităţii, întrucât, din conţinutul proceselor-verbale de licitaţii şi facturilor aferente, reiese că până la 26 iunie 2011 acesta vânduse o serie de bunuri mobile şi imobile, nefiind valorificate mai multe terenuri aparţinând secţiilor menţionate mai sus.
Ulterior, inculpatul B.C., în raport şi de însărcinările primite de la inculpatul C.M., a efectuat mai multe operaţiuni comerciale, de asemenea, dispunând mărirea artificială a procentului realizării lor din valorificarea activelor debitoarei, pentru a se mări şi suma pe care trebuia să o încaseze ca indemnizaţie pentru activitatea desfăşurată (inc. C.M. a propus în şedinţa creditorilor din 26 ianuarie 2011 o indemnizaţie lunară de 2.000 lei, deşi anterior criticase hotărârea judecătorului sindic de la Tribunalul Dolj care stabilise lichidatorului judiciar o indemnizaţie de 500 lei, pe care o aprecia ca fiind exagerată).
Inculpatul B.C. a finalizat lichidarea SC A. SA Plopşor, atribuind activele rămase nevalorificate - şi despre care nu făcuse menţiune în raportul prezentat judecătorului sindic la 26 iunie 2011 - în compensarea creanţelor pentru anumiţi creditori. De asemenea, cu încălcarea dispoziţiilor legii falimentului, inc. B.C. a atribuit bunuri în compensarea creanţelor, deşi judecătorul sindic nu pronunţase o hotărâre în acest sens, astfel încât, la 27 iulie 2011, inculpatul C.M., SC C.C. SRL Craiova, SC B.L. SRL Craiova şi SC G. SRL Craiova au solicitat lichidatorului judiciar atribuirea în compensarea creanţelor în bloc a suprafeţei totale de teren de 31.753,05 mp, compusă din terenurile aparţinând Secţiilor Tencănău, Bucovicior, Dobromira şi Criva, precum şi bunurile existente la Secţiile Dobromira şi Bucovicior (valoarea bunurilor solicitate de inculpatul C.M. pentru sine şi societăţile la care era acţionar majoritar, depăşea cu mult sumele de bani reprezentând creanţele a căror compensare se solicita, astfel încât inculpatul B. a procedat numai la actualizarea creanţelor, fără a proceda însă şi la actualizarea valorii bunurilor ce făceau obiectul lichidării, stabilind o creanţă totală de 83.200 lei, fiind acordate toate bunurile solicitate de inculpatul C.M. şi societăţile unde era acţionar majoritar, respectiv au fost acordate în bloc Secţiile Bucovicior, Ciutura, Dobrimira, Tencănău, Criva, Magazia Vîrvoru de Jos).
În factura fiscală întocmită la 02 august 2011 au fost incluse şi 5 tractoare, deşi în procesul-verbal de licitaţie nu s-a făcut nici o menţiune cu privire la atribuirea către creditor a acestora, martora R.G. precizând în declaraţia dată în cursul procesului penal că a făcut această menţiune în factură din dispoziţia inc. B.C. (cu privire la aceste utilaje se formulase anterior o acţiune revocatorie, admisă de judecătorul sindic care dispusese revenirea acestor bunuri în patrimoniul debitoarei).
Ca urmare, se constată că în mod legal instanţa de fond a reţinut vinovăţia celor doi inculpaţi pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, iar împrejurarea negată de inc. Constantinescu că ar fi existat o înţelegere între acesta şi inc. B.C. de natură să conducă la fraudarea intereselor celorlalţi creditori, rezultă din probele administrate în cauză, declaraţiile martorilor, în sensul că între cei doi a existat o colaborare pe parcursul derulării procedurii falimentului, precum şi ulterior, după închiderea procedurii şi dizolvarea SC A. SA Plopşor.
Aşa cum am arătat şi mai sus, inculpatul B. a actualizat numai creanţele, nu şi valoarea bunurilor aparţinând SC A.P. SA, astfel încât valoarea acestor creanţe aparţinând inc. C. şi societăţilor la care era acţionar să ajungă la nivelul valorii bunurile de care acesta din urmă era interesat; de asemenea, a procedat la acordarea unor bunuri în compensarea datoriilor, deşi iniţial această modalitate de stingere a obligaţiilor nu era prevăzută de Legea nr. 64/1995, o astfel de compensare fiind posibilă numai ca urmare modificării legii, în anul 2005; a apelat la sprijinul unor persoane care aveau calitate de salariat al firmelor aparţinând inc. C.M. în organizarea licitaţiilor şi, de asemenea, a organizat mai multe licitaţii la sediul unora dintre societăţile la care inc. Constantinescu era acţionar majoritar.
Şi ulterior închiderii procedurii falimentului, respectiv la 23 iunie 2005, la cererea inc. C.M., inc. B.C. a încheiat un act de adjudecare în care a menţionat în mod nereal că i-au fost adjudecate inc. Constantinescu construcţiile fostei Secţii Criva, deşi, în realitate, inculpatul primise numai terenul aparţinând secţiei respective.
Deşi în anul 2005, inc. B.C. nu mai avea calitatea de lichidator judiciar (prin sentinţa civilă nr. 1599 din 13 noiembrie 2001 a Tribunalului Teleorman, irevocabilă prin Decizia penală nr. 569 din 12 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost închisă procedura de lichidare şi s-a dispus dizolvarea SC A. SA Plopşor), acesta a vândut mai multe terenuri părţilor vătămate I.C.L., Z.M. şi V.M., din declaraţiile acestor părţi, precum şi a martorului I.N., rezultând că informaţii în legătură cu terenurile achiziţionate şi persoana de la care pot fi achiziţionate, au obţinut de la inculpatul C.M.
Apărarea inculpatului C.M. - în sensul că nu a cunoscut că inc. B.C. nu mai avea calitatea de lichidator - a fost înlăturată corect de instanţa de fond. Astfel, aşa cum am arătat şi mai sus, procedura falimentului fusese închisă încă din anul 2002, în acest sens dispunând Tribunalul Teleorman, hotărârea pronunţată rămânând irevocabilă prin Decizia civilă nr. 569 din 12 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, procedura falimentului fiind de altfel una publică, iar inculpatului C.M. îi fuseseră acordate toate bunurile solicitate pentru creanţa totală de 83.20.0 lei, calculată de către inc. B.C. în modalitatea menţionată anterior.
Cu toate acestea, în toamna anului 2004, aşa cum rezultă şi din declaraţia inc. B.C. dată în cursul urmăririi penale (la instanţa de fond şi instanţa de apel, deşi inculpatul a fost citat de nenumărate ori, acesta invocând starea de boală şi vârsta înaintată, nu s-a prezentat), inc. C.M. i-a solicitat inculpatului B. să vină în Craiova şi să-i „facă un act de vânzare-cumpărare pentru terenul de la Secţia Criva", întrucât „renunţă la celelalte active din factura de compensare a creanţelor cu active" (aceste terenuri au fost ulterior vândute de inculpatul B.C. părţilor vătămate din această cauză).
Este nefondată şi critica formulată de apelantul inculpat C.M. - în sensul schimbării încadrării juridice în art. 26 C. pen. rap la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. -, întrucât instanţa de fond a dispus în mod legal schimbarea încadrării juridice în infr. prev de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., deoarece inducerea în eroare a părţilor vătămate s-a realizat cu ocazia încheierii contractelor de vânzare cumpărare, adică în perioada de timp scursă între începerea negocierilor şi până la stabilirea acordului de voinţă, inculpatul B.C. folosindu-se de o calitate mincinoasă, respectiv calitatea de lichidator judiciar, tară această manoperă dolozivă, respectiv fără această eroare părţile vătămate nu ar fi încheiat contractele respective, complicitatea inc. C.M. în săvârşirea acestei infracţiuni constând în ajutorul pe care i l-a dat inc. B., indicând părţilor vătămate că terenurile respective sunt de vânzare, persoana care le vinde, modalitatea în care aceasta poate fi contactată.
Este nefondată şi susţinerea conform căreia, în momentul săvârşirii faptei inc. C.M. s-a aflat într-o eroare de fapt, întrucât, aşa cum am arătat, din probe a rezultat că acesta cunoştea că inc. B.C. nu avea calitatea de lichidator şi că procedura falimentului a fost încheiată.
Reţinând vinovăţia celor doi inculpaţi, instanţa de fond a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea orientate către minimul special prevăzut de lege, stabilind modalităţi de executare diferite pentru cei doi apelanţi -inculpaţi.
Instanţa de apel constată - în raport de dispoziţiile care reglementează prescripţia răspunderii penale, respectiv termenele de prescripţie a răspunderii penale menţionate în art. 122 C. pen., respectiv prescripţia specială reglementată în art. 124 C. pen. - că la data pronunţării deciziei termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 C. pen. a fost depăşit cu încă jumătate, intervenind astfel prescripţia specială, care înlătură răspunderea penală pentru infracţiunile prev. art. 240 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prev. de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, şi respectiv de art. 290 rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/200 - referitor la inculpatul B.C. - şi respectiv, pentru infracţiunile prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen. rap. la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - referitor la inculpatul C.M.
Deoarece din probele administrate în cauză nu a rezultat existenţa unui caz de excludere a răspunderii penale ori de inexistenţa acestei răspunderi, dintre cele prev de art. 10 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen., instanţa urmează să dispună încetarea procesului penal, cu consecinţa înlăturării răspunderii penale ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie prev de art. 124 C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Motivele de apel invocate atât de D.N.A. cât şi de inculpaţi - cu privire la cuantumul pedepselor aplicate şi respectiv modalitatea de executare stabilită de instanţa de fond, - sunt nefondate.
Astfel, instanţa de apel constată că la individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, instanţa de fond a reţinut şi a dat eficienţă atât împrejurărilor concrete ale comiterii faptelor, cât şi aspectelor de circumstanţiere personală invocate de inculpaţi, interpretând şi aplicând corect prevederile art. 72 C. pen., astfel încât nu se impune majorarea (conform solicitării parchetului), respectiv reducerea acestora (conform solicitărilor inculpaţilor).
Exigenţele impuse de principiul legalităţii nu se rezumă doar la cerinţa ca individualizarea unei pedepse să se facă în limitele stabilite prin norma de incriminare, ci, pe lângă aceasta, este necesar ca individualizarea judiciară să se realizeze pe baza unor criterii de apreciere determinate, de asemenea, de lege.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are - pe lângă scopul său represiv - şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare trebuie individualizată astfel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.
În cauza de faţă, instanţa de fond a apreciat că se impune condamnarea inculpaţilor la pedepse în cuantum diferit, modalitatea de executare fiind - de asemenea - diferită, în raport cu datele personale ale acestora, în cazul inc. B.C. având o relevanţă deosebită vârsta înaintată a acestuia (respectiv peste 80 de ani) şi, de asemenea, starea de boală care rezultă din numeroasele acte medicale depuse la dosarul cauzei, inclusiv la instanţa de apel, acesta depunând adeverinţe medicale din care rezultă că suferă de „diabet tip zaharat tip II; complicaţii cardiovasculare; sindrom vertiginos; hepatită cronică cu virus C; hipertrofie benignă de prostată; fiind nedeplasabil şi netransportabil".
În raport de acest aspecte care rezultă din actele medicale, instanţa de apel apreciază că, în contextul cauzei, în mod judicios instanţa de fond a apreciat toate criteriile cu privire la individualizarea pedepselor aplicate, a pedepsei rezultante cât şi a modalităţii de executare stabilită pentru inc. B.C., în raport de care se justifică pe deplin modalitatea neprivativă de libertate a suspendării condiţionate a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev de art. 82 C. pen.
Cu privire la inculpatul C.M., apreciază însă că nu se identifică împrejurări de natura celor menţionate în art. 74 C. pen., întrucât conduita bună - în sensul art. 74 lit. a) C. pen. - nu se reduce în mod exclusiv la absenţa antecedentelor penale, iar atitudinea după săvârşirea infracţiunii - în sensul art. 74 lit. c) C. pen. - nu se reduce la prezentarea sa la organele judiciare de urmărire penală şi de judecată, în condiţiile în care a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal şi cu atât mai mult nu a regretat faptele, în condiţiile existenţei unui probatoriu care dovedeşte vinovăţia acestuia.
De altfel, recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu ceste posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei, în ansamblu, sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special ar satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
De altfel, toate datele personale invocate de inculpatul C.M., respectiv comportamentul în societate, vârsta acestuia, starea de sănătate, lipsa antecedentelor penale, este singurul întreţinător al familiei, având un copil minor, au fost avute în vedere ca şi criterii de individualizare a pedepsei, în condiţiile art. 72 C. pen., criterii care au contribuit la aplicarea unei pedepse rezultante de 5 ani închisoare, pedeapsă aplicată de instanţa de fond pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune, orientată aşadar către minimul special prevăzut de lege şi nu la maximul prevăzut de lege, care este de 15 ani închisoare.
Nu se impune nici majorarea pedepselor stabilite de instanţa de fond pentru inculpatul C.M., aşa cum a solicitat în motivele de apel parchetul, întrucât ceea ce contează, în esenţă, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forţă care să-i arate inculpatului să a greşit, să-l determine la reflecţie şi să stimuleze la el dorinţa ca, pe viitor, să aibă o conduită corectă, neputând fi percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societăţii pentru că a greşit.
Este fondat însă motivul de apel formulat de parchet privind omisiunea instanţei de a dispune, în raport de dispoziţiile legale obligatorii, confiscarea specială cu titlu de măsură de siguranţă a sumelor obţinute de cei doi inculpaţi prin săvârşirea infracţiunilor, întrucât acestea nu au fost restituite părţilor vătămate şi nici nu servesc la despăgubirea acestora. In consecinţă, instanţa de apel va dispune, în baza art. 118 lit. e) C. pen., confiscarea de la fiecare dintre cei doi inculpaţi a sumelor obţinute în această modalitate, respectiv: de la inculpatul C.M. 69.915 lei (prejudiciul produs prin săvârşirea inf. prev de art. 26 C. pen. rap la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000), 3.325 lei (prejudiciu produs ca urmare a săvârşirii inf. prev de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006) şi respectiv 10.000 lei (prejudiciu produs ca urmare a săvârşirii inf. prev de art. 25 rap la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000); de la inculpatul B.C. a sumei de 14.000 lei (prejudiciu rezultat ca urmare a săvârşirii inf. prev de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.).
Motivul de apel formulat de parchet - privind comunicarea către creditori a hotărârii de condamnare - este nefondat, întrucât legea nu prevede o astfel de obligaţie a instanţei.
De asemenea, este nefondat motivul de apel formulat de parchet - privind aplicarea pedepsei accesorii, pe lângă pedeapsa rezultantă ca urmare a concursului de infracţiuni - în cerea ce-1 priveşte pe inc. C.M.
Astfel, instanţa de apel constată că pedeapsa accesorie stabilită de instanţa de fond respectă principiul proporţionalităţii, fiind în acord cu decizi C.E.D.O., din cauza Hirst vs. Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi că în mod corect s-a aplicat pe durata executării pedepsei rezultante.
S-a apreciat că aceasta rezultă din dispoziţiile art 71 alin. (2) C. pen., potrivit cărora, condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prev în art. 64 lit. a) - c) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei sau stingerea ei în modalităţile prevăzute de lege. Aşadar, textul legal reglementează aplicarea pedepsei accesorii pe durata executării pedepsei date spre executare inculpatului, deci fie pe durata pedepsei principale aplicate acestuia, fie - în caz de concurs de infracţiuni - pe durata pedepsei rezultante.
În acest context, nu poate fi reţinută critica parchetului, respectiv că pedeapsa accesorie trebuia aplicată pe lângă fiecare pedeapsă principală stabilită pentru infracţiunile concurente deduse judecăţii, deci în mod similar pedepselor complementare, deoarece, spre deosebire de pedepsele accesorii, pedepsele complementare se aplică alături de pedeapsa principală, în vederea completării represiunii. Un alt argument în sensul celor menţionate îl constituie şi dispoziţiile legale care reglementează tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, respectiv dispoziţiile art. 34 - 36 C. pen., dispoziţii care prevăd numai contopirea pedepselor principale şi a celor complementare, nu şi a pedepselor accesorii.
Apelul părţii vătămate I.C.L., este nefondat, întrucât nu se poate reţine buna-credinţă invocată de către acesta în motivele de apel, deoarece cu minime diligente, ar fi putut constata că procedura falimentului fusese închisă încă din anul 2002, aşa cum am arătat, instanţa dispunând dizolvarea şi iradierea societăţii din Registrul Comerţului, conform sentinţa civilă nr. 1599/2001, revocabilă prin Decizia civilă nr. 569 din 12 aprilie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 41/2002, procedura fiind una publică.
De asemenea, contrar susţinerilor apelantului - parte vătămată, predarea bunului şi exercitarea posesiei nu reprezintă o condiţie de validitate a vânzării. Dimpotrivă, în materia vânzării, transferul dreptului de proprietate are loc la momentul acordului de voinţă, în forma prescrisă de lege, chiar dacă bunul nu a fost predat.
Aşadar, buna credinţă reprezintă obligaţia generală de conduită ce revine părţilor la încheierea şi executarea unei convenţii, iar pentru a cunoaşte dacă o persoană a acţionat cu bună credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare este necesar a se avea în vedere toate acţiunile care se referă la prudenţă şi diligentă la data încheierii acelui act juridic, implicând informarea asupra situaţiei juridice a imobilului. Legea ocroteşte buna credinţă, înţeleasă ca atitudine a celui care a făcut demersuri pentru a se edifica asupra situaţiei juridice a bunului, numai o astfel de conduită putând duce la recunoaşterea valabilităţii actului încheiat cu un neproprietar.
Ori, în cauza de faţă, partea vătămată - apelantă a obţinut informaţii despre imobilul achiziţionat de la inculpatul C.M. şi, fără o verificare a situaţiei juridice a acestuia, l-a contactat telefonic pe inculpatul B.C. la numărul indicat de inc. C.M., iar după o primă întâlnire cu inc. B. în mun. Craiova, ulterior, la data de 12 mai 2005 s-a întâlnit în oraşul Videle, unde inc. B. a întocmit în fals un proces-verbal de licitaţie (menţionăm din nou că printr-o minimă diligentă, partea vătămată apelantă ar fi putut constata că inc. B. nu mai avea calitatea de lichidator, procedura falimentului fiind încheiată din anul 2002).
Împotriva hotărârii pronunţate în apel a formulat recurs inculpatul C.M.
Prin motivele iniţiale de recurs, depuse cu respectarea termenului prev. de art. 38510 alin. (1) C. proc. pen. (la data de 13 noiembrie 2013 în condiţiile în care primul termen de judecată a fost stabilit la 22 noiembrie 2013) inculpatul, prin apărător ales, a criticat decizia invocând următoarele cazuri de casare incidente în raport cu criticile formulate:
1. Art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., întrucât hotărârea instanţei de apel este contrară legii, respectiv dispoziţiilor art. 378 alin. (3) şi art. 383 alin. (1) C. proc. pen. încălcând dispoziţiile anterior menţionate, instanţa de apel nu a analizat punctual criticile formulate în apel, limitându-se la a prelua în totalitate motivarea instanţei de fond, fără a face o nouă examinare a cauzei.
A apreciat că s-ar impune casarea şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel, având în vedere art. 38515 lit. d) C. proc. pen.
2. Art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., având în vedere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
A arătat că atât din declaraţiile părţilor vătămate, cât şi ale inculpatului B.C. reiese că nu există latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune, în contextul în care faptul că a fost întrebat dacă mai are terenuri de vânzare şi a îndrumat părţile vătămate la lichidator, nu înseamnă că a existat inducere în eroare. Totodată, a precizat că nu a participat la efectuarea vânzărilor respective şi, deci nu a indus în eroare părţile vătămate.
De asemenea, apărarea a arătat că nu s-a făcut nici dovada unei înţelegeri între inculpatul C.M. şi B.C., apreciind că simplele informaţii date de recurentul-inculpat nu au fost hotărâtoare pentru încheierea actelor de vânzare.
Faptul că s-a propus de către creditor o indemnizaţie pentru lichidator de 20 milioane lei, participând la adunarea creditorilor sau că au fost compensate nişte creanţe, acest lucru a fost cenzurat tot timpul de către judecătorul sindic, deci, în consecinţă nu a participat efectiv la o asemenea decizie.
Ca atare, nefiind realizată latura subiectivă a infracţiunii, a solicitat achitarea pentru infracţiunea de înşelăciune, întrucât fapta nu există, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
3. Art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., întrucât hotărârea instanţei de apel este contrară legii, respectiv dispoziţiilor art. 122 şi 124 din C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
A arătat că fapta s-a comis la 2 august 2001, iar termenul de prescripţie a fost depăşit cu încă jumătate, apreciind că operează prescripţia specială prevăzută de art. 124 C. proc. pen.
4. În subsidiar, a susţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, critică ce se încadrează în cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi a solicitat achitarea.
5. Art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. art. 31 alin. (2) rap.la art. 289 C. pen., art. 17 lit. c) şi 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu contractul de vânzare cumpărare autentificat din 30 iunie 2005 la B.N.P. P.G.).
Actul de adjudecare din data de 23 iunie 2005 nu a produs niciun fel de efect întrucât, la momentul vânzării, proprietarul bunurilor era inculpatul, de aceea a depus acele facturi, ca înscrisuri, respectiv facturile fiscale din 14 august şi din 30 iunie. Cu mult înainte inculpatul devenise proprietarul acelor bunuri şi nu avea nevoie de un asemenea act de adjudecare pentru a obţine bunurile respective.
Pentru această faptă, apărătorul a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
6. Art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 din C. pen., art. 17 lit. c) şi 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu contractul de vânzare cumpărare autentificat din 20 februarie 2004 la B.N.P. D.T.
Prin urmare, a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
7. Art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., întrucât prin hotărârea instanţei de apel s-a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 74 şi 27 C. pen.
Astfel, a considerat că este o greşită aplicare a legii, raportat la omisiunea de a aplica dispoziţiile art. 74 C. pen., având în vedere că inculpatul s-a prezentat în faţa organelor judiciare, are probleme medicale foarte grave, are 1 copil minor în întreţinere, iar soţia sa nu lucrează.
Prin urmare, a solicitat aplicarea unei sancţiuni mai uşoare, eventual, o condamnare cu suspendare, pentru infracţiunea de înşelăciune, raportat la art. 81 C. pen., care ar fi suficientă pentru reeducarea inculpatului şi atingerea scopului preventiv şi educativ, conform art. 52 C. pen.
Ulterior depunerii motivelor de recurs expuse, data de 20 ianuarie 2014, a fost înregistrat la Înalta Curte un memoriu al inculpatului prin care acesta a invocat un nou motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. Deşi motivul de recurs nu a fost formulat în termenul prev. prev. de art 38510 alin. (1) C. proc. pen., cazul de casare face parte dintre cele care pot fi examinate din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Critica inculpatului a vizat împrejurarea că hotărârile anterioare au fost date cu încălcarea legii deoarece, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, D.N.A. nu avea competenţa de a instrumenta cauza la data la care s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului B.C., acesta neavând calitatea de lichidator judiciar.
Prin urmare, apărătorul inculpatului, raportat la art. 332 alin. (2), coroborat cu art. 197 C. proc. pen., a solicitat ca dosarul să fie restituit la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în raport de considerentele enunţate anterior, pentru că, practic, competenţa ar fi aparţinut, în această situaţie, parchetului de pe lângă tribunal.
În susţinerea motivelor de recurs inculpatul a depus mai multe înscrisuri (filele 73-149).
Motivele de recurs au fost consemnate pe larg în încheierea din 24 ianuarie 2014, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Constatând că unele dintre motive de recurs formulate de inculpat vizează acelaşi caz de casare, înalta Curte le va examina împreună.
Totodată, ordinea în care vor fi analizate motivele de recurs este determinată de soluţia ce ar putea fi adoptată, dacă critica ar fi apreciată ca întemeiată, prevalând motivele care ar putea conduce la pronunţarea unei soluţii de trimitere spre rejudecare.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
În primul rând, inculpatul a invocat împrejurarea că urmărirea penală a fost efectuată de un organ care nu era competent după calitatea persoanei, întrucât inculpatul B.C. nu avea calitatea de lichidator judiciar, astfel încât hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi apel sunt contrare legii, respectiv dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 43/2002. Critica a fost subsumată cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor textului de lege ultim menţionat, hotărârea poate fi supusă casării când în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei.
Prin urmare, art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu mai prevede că încălcarea normelor referitoare la competenţa materială sau personală a organelor de urmărire penală poate constitui motiv de casare a unei hotărâri judecătoreşti.
Limitarea obiectului judecăţii în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Ca atare, critica inculpatului nu mai poate fi examinată în această fază procesuală neexistând vreun caz de casare care să permită o asemenea analiză.
Cea de-a doua critică a fost invocată prin menţionarea cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., arătându-se că hotărârea instanţei de apel este contrară legii, respectiv dispoziţiilor art. 378 alin. (3) şi art. 383 alin. (1) C. proc. pen. Sub acest aspect, s-a susţinut că instanţa de apel nu a realizat un examen propriu al cauzei ci a reluat argumentaţia instanţei de fond şi nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel.
Potrivit dispoziţiilor art. 378 alin. (3) C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 383 alin. (1) C. proc. pen., decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă în partea introductivă menţiunile prevăzute în art. 355, iar în expunere, temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum şi temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia dintre soluţiile prevăzute în art. 379 pct. 2. Dispozitivul trebuie să cuprindă soluţia dată de instanţa de apel, data pronunţării deciziei şi menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică.
Criticile vizând nerespectarea dispoziţiilor anterior menţionate puteau fi analizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. pen.
Aceste cazuri de casare erau aplicabile pentru situaţia în care hotărârea instanţei de apel nu cuprindea motivele pe care se întemeiază soluţia, nu era motivată ori instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la toate criticile formulate în apel.
Prin Legea nr. 2/2013, dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. pen. au fost abrogate expres şi, corelativ, a fost abrogată şi dispoziţia legală care permitea trimiterea spre rejudecare la instanţa care a pronunţat hotărârea, pentru motivele menţionate.
Cazul de casare în care inculpatul, prin apărător ales, şi-a încadrat criticile este cel prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea poate fi supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Astfel, este o soluţie contrară legii soluţia inversă de condamnare în loc de achitare ori de achitare în loc de condamnare, ca urmare a neaplicării unei dispoziţii legale ori a aplicării ei greşite.
Din această perspectivă, criticile inculpatului vizând lipsa de motivare a deciziei şi omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra tuturor motivelor de apel nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de casare prev. art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. şi nici a vreunui alt caz de casare prev. de art 3859 alin. (1) C. proc. pen.
Cea de-a treia critică vizează greşita condamnare a inculpatului în loc de a fi achitat, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de.art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., art. 26 rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 31 alin. (2) rap.la art. 289 C. pen., art. 17 lit. c) şi 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu contractul de vânzare cumpărare autentificat din 30 iunie 2005 la B.N.P. P.G. şi art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen., art. 17 lit. c) şi 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu contractul de vânzare cumpărare autentificat din 20 februarie 2004 la B.N.P. D.T. În acest sens, inculpatul, prin apărător ales, a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
Cazul de casare invocat presupune ca soluţia instanţei de apel să fie contrară legii, respectiv, pentru ipoteza în care inculpatul a fost condamnat prin reţinerea unei situaţii de fapt corect stabilite şi, în mod greşit, s-a apreciat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea constituie infracţiune, în realitate, lipsind unul din elementele constitutive ale acesteia.
În cauză inculpatul solicită achitarea criticând situaţia de fapt, arătând că aceasta nu are susţinere în probatoriul administrat, or, cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite cenzurarea situaţie de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate.
Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, instanţa de recurs nu poate cenzura situaţia de fapt.
Aşadar, fiind o cale de atac cu devoluţie în drept, cazurile de casare au drept finalitate verificarea legalităţii hotărârii sub aspectul modului în care au fost aplicate şi interpretate dispoziţiile legale prin raportare la faptele constatate de instanţele de apel şi recurs.
Astfel, pentru a verifica dacă faptele întrunesc sau nu elementele constitutive ale unei infracţiuni, corespondenţa nu poate fi realizată decât cu situaţia de fapt deja stabilită de prima instanţă - care, nu poate fi schimbată în recurs -, dar care a fost apreciată greşit, în sensul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus soluţia de condamnare, când, în realitate, lipsea unul din elementele sale constitutive.
Prin urmare, recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin aprecierea faptelor, stabilirea vinovăţiei şi a pedepsei aplicate, ci doar sancţionarea hotărârilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Aşadar, recursul nu provoacă un control integral din partea instanţei de recurs, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care stabilirea adevărului a avut loc în primele două grade de jurisdicţie.
În realitate, prin motivele de recurs nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de fond şi de cea de apel.
Pentru considerentele expuse, aceste critici ale inculpatului nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de casare prev. art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi nici a vreunui alt caz de casare prev. de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
A vatra critică a inculpatului vizează individualizarea pedepsei prin invocarea cazului de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., solicitând reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 C. pen., reducerea pedepsei sub minimul special şi aplicarea art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Individualizarea pedepsei se realizează de către instanţa de fond pe baza criteriilor menţionate în art. 72 C. pen., inclusiv în ceea ce priveşte reţinerea de circumstanţe atenuante, implicând o operaţiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat.
Or, aşa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor iar reindividualizarea pedepsei sau a modului de executare nu vizează legalitate hotărârii ci temeinicia acesteia.
Abrogarea expresă a cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. arată că voinţa legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art. 3859 C. proc. pen., examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate şi nu de temeinicie.
Prin urmare, motivul de recurs referitor la greşita individualizare a pedepsei nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. şi nici în celelalte cazuri de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Cea de-a cincea critică se referă la împrejurarea că în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a intervenit prescripţia răspunderii penale, fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului a fost săvârşită la 02 august 2001, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale calculat potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (1) lit. c) şi art. 124 C. pen. este de 12 ani şi s-a împlinit la 01 august 2013.
Prin urmare, critica este întemeiată urmând a se constata că a intervenit prescripţia răspunderii penale şi a se dispune încetarea procesului penal faţă de inculpat în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul C.M., va casa în parte decizia penală recurată şi sentinţa penală şi, rejudecând:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului C.M. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. va constata intervenită prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi va dispune încetarea procesului penal cu privire la această infracţiune.
În baza art. 33 - 34 C. pen. va contopi pedepsele aplicate inculpatului C.M. de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C pen. şi art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. şi art. 1.7 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi 5 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 26-C. pen. rap. la art, 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate care nu contravin prezentei decizii.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 50 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul C.M., casează în parte Decizia penală nr. 160 din data de 30 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi sentinţa penală nr. 244 din data de 8 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia penală, şi rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului C.M. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. constată intervenită prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi dispune încetarea procesului penal cu privire la această infracţiune.
În baza art. 33 - 34 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului C.M. de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi 5 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 50 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 321/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 356/2014. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
