ICCJ. Decizia nr. 356/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Dare de mită (art. 255 C.p.), infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 356/2014
Dosar nr. 165/2/2012
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 149/P/2010 din 18 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, după cum urmează:
- inculpatul D.M.V., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- inculpatul M.I., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 37 lit. a) C. pen.;
- inculpatul M.S.G., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- inculpatul H.R.N., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 37 lit. a) C. pen.;
- inculpatul S.M., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Instanţa de judecată sesizată, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin Sentinţa penală nr. 1017 din 19 decembrie 2011, a admis excepţia necompetenţei după calitatea persoanei şi în baza art. 42 C. proc. pen., cu referire la art. 68 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 93/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu referire la art. 27 pct. 1 şi art. 281 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a declinat competenţa de judecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Rechizitoriul, în esenţă, a reţinut următoarele:
Tribunalul Bucureşti, prin Sentinţa penală nr. 857/2005 pronunţată în Dosarul nr. 18254/2004, l-a condamnat pe inculpatul M.I., la 10 ani închisoare pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, sus-numitul, succesiv, fiind încarcerat în mai multe locuri de deţinere, printre care şi în Penitenciarul cu regim de maximă siguranţă Aiud, judeţul Alba.
În perioada încarcerării în acest loc de deţinere, M.I. i-a cunoscut pe H.R.N. şi S.M., şi ei aflaţi acolo pentru executarea unor pedepse cu închisoarea, primul fiind eliberat la sfârşitul anului 2008, al doilea aflându-se în detenţie şi la datele la care se referă actul de sesizare.
În contextul amintit, în luna mai 2010, M.I., dorind să procedeze la promovarea unei cereri de liberare condiţionată, l-a contactat pe S.M. şi i-a solicitat să-l pună în legătură cu H.R.N., despre acesta cunoscând că are relaţii în vederea intervenirii pe lângă comisia de liberare condiţionată constituită la Penitenciarul Aiud.
Ca atare, la 24 mai 2010, H.R.N. a fost apelat telefonic de S.M., zis "S.", acesta rugându-l să-l ajute pe M.I., zis "L." care urma să fie audiat de respectiva comisie spre data de 04 iulie 2010.
În convorbire, S.M. propune să-i dea lui M.I. numărul de apel al lui H.R.N., urmând că cei doi "(...) să se înţeleagă, inclusiv preţ, alea, ce trăbă?"
În aceeaşi zi, 24 mai 2010, la ora 13:17:37, M.I. l-a apelat pe H.R.N., apelul telefonic efectuându-l de la locul de deţinere, cel apelat cerându-i să-i comunice datele personale, data când este propus pentru liberare, toate acestea făcându-l pe M.I. să înţeleagă că la rândul său H.R.N. va apela la o persoană care să-i obţină un rezultat favorabil.
Tot în 24 mai 2010, la ora 13:23:06, M.I., prin sms, i-a transmis lui H.R.N. datele personale şi ziua în care urma să intre în comisia de liberare condiţionată, respectiv 04 iulie 2010.
La orele 17:50:20, tot în ziua de 24 mai 2010, H.R.N. i-a dat de înţeles lui M.I. că va trebui să dea, în două tranşe, bani care vor ajunge la o altă persoană, după prima tranşă de bani urmând să convină asupra derulării acţiunilor viitoare.
Convorbirea telefonică interceptată pentru orele 11:37:18 din ziua de 27 mai 2010 relevă că "marfa" însemna transferarea lui M.I. la Spitalul Penitenciar Dej, aici M.I. urmând să treacă prin comisia de liberare condiţionată cu ajutorul unei persoane de la Penitenciarul Aiud care să-i faciliteze transferul.
În aceeaşi zi (27 mai 2010) persoana care urma să faciliteze acel transfer, respectiv D.M.V., medic şef la Penitenciarul Aiud, a fost apelat de H.R.N., acesta din urmă spunându-i că "(...) am de vorbit ceva, o combinaţie frumoasă", cel apelat arătându-se interesat de a se vedea în cursul serii zilei amintite.
Întâlnirea a avut loc însă a două zi, 28 mai 2010, în zona mall-ului din Alba Iulia, spre orele 15:10, ulterior, la ora 16:14:31, H.R.N. apelându-l pe S.M. căruia i-a reproşat că M.I. încercase să-şi rezolve problema şi prin implicarea altor persoane, dar acestea ajunseseră sau au ajuns tot la "sursă" cum îi comunicase D.M.V.: (...) "No, el s-o dus prin altcineva tot la acelaşi (...) tot la acelaşi om, ştii".
La 31 mai 2010, orele 22:06:09, în legătură cu remiterea banilor, M.I. l-a apelat pe H.R.N. şi l-a întrebat dacă este mai bine să fie trimişi prin mandat poştal sau prin serviciul W.U. pentru că o deplasare de la Bucureşti la Alba Iulia era mai costisitoare: "(...) face atâta drum ca, să-ţi explic un lucru, face atâta drum, e o sută de euro în plus! (...) patruzeci de milioane nu, trebuie să pună (...) vreo patruzeci şi două de milioane, e (...) vede unde e mai ieftin (...) de la O. din Bucureşti, la O. în Alba (...) sau prin poştă, cum vrei, cum zici".
În aceeaşi seară, orele 22:16:02, M.I. l-a informat pe S.M. (acesta se afla atunci în Bucureşti) că se convenise că lui H.R.N. să-i fie trimişi 4200 RON, cel apelat confirmând că H.R.N. îl asigurase că "face asta (...)".
În continuare, la orele 22:29:49, M.I. l-a informat pe acelaşi H.R.N. că banii îi va primi la 01 iunie 2010 sau cel mai târziu, în 02 iunie 2010 prin intermediul unui fin, H.R.N. sfătuindu-l că acela să-i spună că îl caută din partea lui "L." (M.I.).
A.I., zis "O.", la 01 iunie 2010 l-a apelat pe H.R.N., i-a spus că din partea lui "L." şi s-a convenit să i se trimită 1000 euro echivalent în RON, prin serviciul pus la dispoziţie în staţiile O., acestea percepând un comision mic, totodată stabilindu-se între cei doi datele necesare transferului de bani.
La 01 iunie 2010, ora 10:36:00, prin sms A.I. i-a confirmat lui H.R.N. că suma i s-a trimis, sms-ul având următorul conţinut: "A.I., str. A., sector 3 Bucureşti. Poţi să-i ridici, 42 mil.".
La rândul său, la ora 12:06:14, H.R.N. i-a transmis lui M.I. că va scoate banii, iar la ora 13:26:48 i-a comunicat că (...) totul e O.K. Eu las vorbă la om, tu stai liniştit, mergem înainte, nu? Eu mâine când plec încolo, mă întâlnesc cu oamenii". Acelaşi H.R.N., la ora 16:43:34, a fost apelat de D.M.V., primul spunându-i că "vestea e bună" şi că în 02 iunie 2010, spre ora 16:00, el pleacă din Alba Iulia spre Aiud şi-l va întâlni spre ora 17:00. D.M.V. a dorit să afle dacă cel apelat are "ceva să-mi (...) a (...)pentru mine (...)".
După ce cei doi s-au întâlnit, M.I. l-a contactat pe D.M.V. şi au discutat, în interiorul locului de deţinere, în legătură cu modalitatea de urmat, în acest sens evidenţiindu-se convorbiri telefonice şi comunicări sms (din 05 iunie 2010 - H.R.N. cu M.I. - aceeaşi zi - D.M.V. cu H.R.N., primul pretinzând 1000 euro, din care 500 înainte de transferarea lui M.I. în Spitalul-penitenciar Dej, cu precizarea a ceea ce se poate face, ulterior acela urmând să se descurce singur: "(...) de la început eu i-am spus foarte clar (...) că merge şi e pe barba lui (...) îşi asumă riscul, dacă e bine, e bine, dacă nu, om vedea mai departe!". Cei doi, la acea dată, discută şi asupra unei convorbiri ulterioare, când D.M.V. "luni seara" era de serviciu şi să fie sunat pe la "cinci".
M.I., la 05 iunie 2010 telefonic, îi comunică lui S.M. că "nu i-a dat nimic, că doar vorbe", S.M. se arată îngrijorat că "a plecat afară (referire la H.R.N.) sau că "o fi dat la altu", M.I. îi spune "nu, mă (...)", S.M. înţelege că "(...) de doctoru" este vorba dar "nu ştie".
În 06 iunie 2010, M.I. discută cu H.R.N., primul îi spune că "mi-a zis că el nu a primit nimic", celălalt îl asigură că a vorbit şi că dacă numai asta vrea (cu referire la ce-i spusese D.M.V.), marţi îi va trimite (banii), H.R.N. înţelege că M.I. vrea să "iasă" dar îi transmite prin sms că i s-a spus că acolo nu ştie pe nimeni, ulterior între ei dezvoltându-se o convorbire edificatoare privind ceea ce promisese D.M.V. comparativ a ceea ce dorise M.I., acesta spunând că "l-a văzut aşa sucit", H.R.N. accentuând că i s-a spus că "(...) să se descurce (...) că-l trimite odată, îl mai trimite odată şi încă o dată după aia (...)".
Data stabilită pentru transfer la Spitalul Penitenciar Dej, respectiv 22 iunie 2010, rezultă din discuţia telefonică dintre cei doi purtată la 06 iunie 2010, orele 12:59:31 (...) deci, te trimite (...) când vrei, ori pe douăzecişidoi, ori pe douăzecişişapte, M.I. spunând "(...) pe douăzecişidoi, pe douăzecişişapte e duminică".
La 14 iunie 2010, M.I., telefonic, îi comunică lui S.M. că "(...) omu vrea caşcavalu", acum trebuie să-i dau bani, alţi bani la om", cu aceeaşi ocazie el informându-l şi că mai are douăzeci de zile şi pe 4 iulie intră în comisie, dar H.R.N. nu dăduse banii şi nici nu mai răspundea la telefon, deşi încercase de mai multe ori să-l contacteze pentru a i se înapoia cei 4200 RON.
În fapt, H.R.N. părăsise ţara după data de 01 iunie 2010.
La rândul său, S.M., telefonic, l-a apelat pe M.S.G., ofiţer la Penitenciarul Aiud şi i-a transmis că "ruda lui L.", printr-un "neam al lui va veni la el, îl va invita la o îngheţată", cel apelat acceptând.
M.I., în aceeaşi zi, 14 iunie 2010, este informat de S.M. că a discutat cu ofiţerul şi i-a dat numărul de telefon al aceluia, după care ofiţerul este înştiinţat, la orele 23:09:17, că trebuie să dea banii sau parte din bani unei persoane, intermedierea în relaţia cu D.M.V. rezultând şi din convorbirea telefonică dintre M.I. şi S.M. de la orele 23:11:57 din aceeaşi zi, 14 iunie 2010.
La ora 23:41:58, 14 iunie 2010, M.I. şi-a apelat soţia (M.L.G.) şi i-a cerut să-i dea lui "C." 1000 euro, "C." luând suma de la ea şi dându-i-o aceluiaşi "O." A.I. Acesta, la 16 iunie 2010, însoţit de concubina lui M.I., N.M., s-a deplasat la Aiud pentru a-i da 500 euro lui M.S.G., relevante fiind convorbirile telefonice din 15 iunie 2010, M.I. accentuând că cel căruia trebuia să îi redea 500 euro se numeşte "S.".
Ajungând în Aiud în 16 iunie 2010, la ora 14:31:51, prin sms, A.I. l-a informat pe M.S.G. că a ajuns, este din partea lui "L." şi l-a întrebat când se pot vedea.
La ora 15:02:56, telefonic, cei doi au convenit să se întâlnească la autogară, aceasta la sugestia lui M.S.G., A.I. spunându-i că el va veni cu un autoturism T. Spre ora 15,20 - 15,25, M.S.G. a urcat pe bancheta spate a vehiculului, a stat aproximativ 15 secunde şi a coborât, vizualizarea aspectului relevat evidenţiind că locul de staţionare a autoturismului era o alee situată în spatele unei biserici din apropierea Penitenciarului Aiud, aici acesta aflându-se încă de la ora 14,30, ocupanţi fiind un bărbat şi o femeie.
Spre ora 15:22:36, M.S.G., telefonic, i-a comunicat lui D.M.V. că a luat banii cărora le-a spus "motor", că "e la el în pivniţă" şi trebuie să vină să-l ia, cel apelat spunând că va veni "în jur de fără un sfert", M.S.G. terminând "bine, doftores".
În aceeaşi zi, 16 iunie 2010, ora 15:50, D.M.V., a părăsit imobilul situat în Aiud, str. G., s-a îmbarcat în autoturismul V., a rulat până pe str. A., s-a întâlnit cu M.S.G., acesta a urcat şi el în vehicul şi i-a dat cei 500 euro lui D.M.V.
Verificându-se fişa medicală a deţinutului de la acea dată M.I., precum şi constatările medicale de la consultul efectuat la 21 iunie 2010, celui consultat i se stabilise diagnosticul "litiază biliară" şi recomandarea de a fi internat în Spitalul Penitenciar Dej, respectiva fişă fiind semnată şi parafată de medicul şef D.M.V.
Scrisoarea medicală emisă de Spitalul Penitenciar Dej a evidenţiat că deţinutul M.I. a fost internat acolo în perioada 22 iunie - 12 iulie 2010, i s-au efectuat analize medicale, dar nu a fost operat chirurgical.
Comisia de propuneri pentru liberare condiţionată de la nivelul Penitenciarului Spital Dej a discutat situaţia deţinutului M.I. (proces-verbal nr. 148 din 07 iulie 2010), dar i s-a acordat termen de reanalizare după 06 ianuarie 2011.
La 17 august 2010, orele 21:25:57, M.I. l-a apelat pe H.R.N. şi i-a cerut să-i restituie banii pentru că nu se rezolvase nimic: "(...) nu s-a făcut nimic, frate (...) ţi-am dat 1000 euro, trebuia să-ţi mai dau 1000, treaba ta (...)" Interlocutorul i-a spus: "(...) eu am luat banii (...) eu i-am trimis 500 euro lui (...) la ăla, la doctor (...)"
La 18 august 2010, martora N.M., concubina lui M.I., prin poştă, a primit de la H.R.N. 500 euro.
Inculpatul D.M.V. nu a recunoscut că ar fi avut vreo întâlnire cu M.I. sau ar fi discutat despre un transfer la Spitalul Penitenciar Dej contra unei sume de bani, iar în ce priveşte relaţia să cu H.R.N., a precizat că l-a întâlnit întâmplător de două ori, însă discuţiile dintre ei nu s-au referit la vreo acţiune dintre cele pentru care era acuzat.
Sub acest aspect, s-au detaliat în prezenta convorbirile telefonice dintre cei doi de la 27 mai 2010, dar şi întâlnirea ce a avut loc la 28 mai 2010 la un mall din Alba Iulia.
La fel, la 01 iunie 2010, D.M.V. l-a apelat telefonic pe H.R.N., acesta spunându-i, cum s-a mai arătat, că "vestea e bună (...)", D.M.V. interesându-se dacă "ceva să-mi (...) a, pentru mine".
Referitor momentului remiterii, de către inculpatul M.S.G., a celor 500 euro, inculpatul D.M.V. a susţinut că, aşa cum se mai întâmplase să-l împrumute cu bani, pe str. A. din Aiud s-au întâlnit şi M.S.G. i-a dat nişte bani pe care însă îi datora.
La rândul său, M.S.G., încercând să-şi justifice fapta, a motivat că achiziţionase un motor de V., a folosit numai cureaua de distribuţie, motorul l-a revândut la "dezmembrări auto" şi din banii primiţi i-a restituit inculpatului D.M.V. o parte dintr-un împrumut, însă nu ţinea minte de ce a spus că "a adus omul motorul, deci să vii să ţi-l dau, că e la mine în pivniţă".
Inculpatul M.I. nu a recunoscut că ar fi dat coinculpatului D.M.V. vreo sumă de bani, el susţinând însă că lui H.R.N. i-a dat 1000 euro pentru că acesta să-l ajute în a-şi angaja un avocat pentru liberarea condiţionată, H.R.N. i-a restituit 500 euro pentru că nu i-a găsit un avocat şi i-a dat, tot pentru avocat, 500 euro lui M.S.G. prin intermediul lui A.I.
Aspectul din urmă a fost negat de inculpatul M.S.G., acesta nu a oferit vreo explicaţie privind scopul întâlnirii pe care a avut-o la 02 iunie 2010 cu A.I. Acelaşi inculpat nu a recunoscut nici discuţia avută cu inculpatul S.M. privind întrevederea cu acelaşi A.I., el neoferind nici explicaţii privind limbajul interceptat, când a folosit cuvinte de genul "să mâncăm o îngheţată" sau "să fie tricou de bumbac".
Inculpatul S.M. a recunoscut în integralitate fapta descrisă în actul de sesizare a instanţei, nu a contestat probele administrate la urmărirea penală, în cadrul recunoaşterii vinovăţiei astfel cum această manifestare de voinţă este prevăzută în art. 3201 C. proc. pen. în redactarea dată prin Legea nr. 202/2010, el descriind activitatea infracţională şi a celorlalţi inculpaţi.
Cercetarea judecătorească a readministrat, în integralitate, probatoriul de la urmărirea penală, toţi inculpaţii au fost ascultaţi, inculpatul M.S.G. a uzat de dreptul la tăcere, au fost încuviinţaţi, în apărarea inculpaţilor D.M.V. şi M.S.G., martorii F.I.C. şi G.M., au fost reaudiaţi martorii A.I. şi N.M., judecătorul fondului reţinând că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost dovedite.
În consecinţă, inculpatul D.M.V. (fiul lui I. şi M.), în baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat la 4 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
În temeiul art. 863 C. pen., inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere individualizate la pag. 35 a sentinţei, organul însărcinat cu supravegherea fiind desemnat Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., inculpatului i s-a atras atenţia asupra prevederilor art. 864 C. pen. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. ultim C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Inculpatul M.S.G. (fiul lui L. şi C.), în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) acelaşi cod, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat la 4 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe durata termenului de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
În temeiul art. 863 C. pen., inculpatul a fost obligat ca, pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere individualizate la pag. 36 a sentinţei, organul desemnat cu supravegherea fiind Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., inculpatului i s-a atras atenţia asupra prevederilor art. 864 C. pen. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. ultim C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei.
Inculpatul M.I. (fiul lui L. şi M.), în baza art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat la 4 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 4 ani închisoare cu pedeapsa de 3 ani, 7 luni şi 10 zile rămasă neexecutată din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată sus-numitului prin Sentinţa penală nr. 857 din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, în final inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, 4 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Inculpatul H.R.N. (fiul lui N. şi M., recidivist), în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat la 4 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate privind pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată sus-numitului prin Sentinţa penală nr. 289 din 13 decembrie 2004 a Tribunalului Alba, definitivă prin Decizia penală nr. 4363 din 14 iulie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi contopirea restului, de 1207 zile închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauză, în final inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, 4 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Inculpatul S.M. (fiul lui B. şi G.), în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat la 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea, de la inculpatul D.M.V., a 500 euro sau echivalentul în RON la cursul oficial din ziua plăţii, iar de la inculpaţii H.R.N. şi M.I., a sumei de câte 2100 RON.
S-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din 08 iulie 2011 asupra imobilelor situate în municipiul Aiud, str. A., judeţul Alba, coproprietate a inculpatului D.M.V., până la concurenţa sumei de 500 euro.
Împotriva sentinţei, în termenul legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii D.M.V., M.I., M.S.G. şi H.R.N., motivele căilor de atac şi cazurile de casare invocate fiind detaliate în încheierea de la termenul de dezbateri 28 ianuarie 2014.
Inculpatul intimat S.M., prezent personal la termenul de dezbateri, asistat de un apărător desemnat din oficiu, a cerut extinderea, în ce-l priveşte, a recursurilor formulate în cauză de către ceilalţi inculpaţi, el motivându-şi cererea pe considerentul că, necomunicându-i-se sentinţa la locul de deţinere, nu a avut posibilitatea declarării recursului, extinderea ar viza situaţia pedepsei în condiţiile în care este în posesia unei hotărâri judecătoreşti de reabilitate şi, deci, se impune contopirea pedepsei din cauză cu alte pedepse la care a fost condamnat pentru infracţiuni concurente cu aceea din cauză toate acestea, coroborate cu atitudinea sa procesuală de recunoaştere necondiţionată, putând conduce la deciderea unei alte modalităţi de executare decât prin privare de libertate.
Sub aspectul cererii intimatului inculpat S.M., dar şi a situaţiei lui juridice corelativ acesteia, sunt de relevat următoarele: inculpatul a fost trimis în judecată pentru fapta din cauză, în stare de libertate.
După înregistrarea dosarului pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, intimatul inculpat era în stare de detenţie într-o altă cauză.
Sentinţa penală nr. 514 din 21 decembrie 2012 i-a fost comunicată inculpatului S.M., la 03 ianuarie 2013, la locul de deţinere, Penitenciarul Ploieşti el, personal, înscriind "Nu declar recurs" şi semnând dovada de primire a dispozitivului hotărârii.
Ca atare, susţinerea inculpatului intimat, că nu a declarat recurs pentru că nu i s-a comunicat sentinţa la locul de deţinere este contrazisă de actul procedural amintit.
În ce priveşte cererea de extindere a recursurilor declarate de ceilalţi inculpaţi, art. 3857 (1) C. proc. pen., cu referire şi la art. 3856 (3) acelaşi cod, prevede o asemenea posibilitate, dar pentru că recursurile coinculpaţilor să aibă efect extensiv şi asupra inculpatului intimat, calea de atac trebuie să fie fondată, şi, ca atare, aspectele fondate să fie de natură a duce la casarea sentinţei.
După cum se va arăta, recursurile coinculpaţilor sunt fondate, numai referitor pedepselor complementare şi accesorii, iar susţinerile intimatului inculpat, că prin extindere, s-ar impune contopirea pedepselor anterior aplicate lui pentru fapte considerate a fi concurente cu cea din cauză, cu consecinţa luării în considerare şi a unei reabilitări sau/şi dispunere a unei pedepse rezultantă care să fie executată într-o modalitate neprivativă de libertate, acestea nu pot fi examinate în recurs, cale de atac care impune verificarea soluţiei dată de instanţa competentă inferioară, pe baza lucrărilor şi a materialului de la dosar privind aspectele de fapt şi de drept judecate. Or, intimatul inculpat, pe parcursul judecării cauzei în fond, nu a formulat vreo cerere care să fi vizat analiza incidenţei unei pluralităţi, concurs sau recidivă, cu consecinţa aplicării art. 36 C. pen. (contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente) sau a art. 38 C. pen. (condamnări care nu atrag starea de recidivă).
Cazierul judiciar al inculpatului intimat atestă că are antecedente penale, dar nu era recidivist la data faptei din cauză.
În plus, prin Decizia nr. LXX(70)2007 publicată în M.O. nr. 539/17.07.2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, cu referire la problema de drept prevăzută în art. 36 C. pen., referindu-se la posibilitatea contopirii, de către instanţele de control judiciar, a pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente pentru care infractorul a fost condamnat definitiv, în cazul în care contopirea nu a fost efectuată mai întâi de către instanţa de fond, a stabilit că nu se poate dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente pentru care există o condamnare definitivă, când contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă.
Recursul declarat de parchet şi recursurile inculpaţilor vor fi examinate potrivit dispoziţiilor art. 3856 (3) C. proc. pen., sentinţa atacată nefiind dintre cele care, potrivit legii, poate fi atacată cu apel.
În ce priveşte recursul declarat de parchet, acesta este fondat numai referitor aplicării pedepselor accesorii şi a pedepselor complementare dispuse de instanţa de fond.
Sub aspectul motivului de recurs al parchetului privind greşita individualizare a pedepselor principale aplicate inculpaţilor D.M.V. şi M.S.G., judecătorul fondului, orientându-se la pedepsele de câte 4 ani închisoare şi suspendarea, sub supraveghere, a executării acesteia, a avut în vedere, în concordanţă cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor săvârşite, primul inculpat, autor, secundul, complice, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator (3 - l5 ani închisoare), participarea fiecăruia în derularea activităţii infracţionale, caz pentru care pedeapsa închisorii are acelaşi cuantum, dar şi atingerea adusă de ei imaginii instituţiei ai căror angajaţi erau, natura infracţiunii, fapta de corupţie şi datele persoanei lor, ambii fără antecedente penale, toate acestea constituind temeiuri pentru dispunerea pedepsei situată peste limita minimă, dar, relativ, aptă să-i conştientizeze asupra scopului astfel cum este stipulat în art. 52 C. pen.
În ce priveşte conţinutul pedepselor complementare şi al pedepselor accesorii, aplicate tuturor inculpaţilor, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pedeapsa complementară şi cea accesorie privind interzicerea dreptului de a alege, prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I şi în art. 71 alin. (1), raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., nu se aplică automat, ci numai dacă instanţa constată că, în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite, interzicerea drepturilor de a alege respectă principiul proporţionalităţii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a statuat că nu este acceptabil că un deţinut să fie decăzut din drepturile sale garantate (drepturi electorale) pentru faptul, simplu, că a fost condamnat.
Legea fundamentală, în art. 36, stabileşte că (alin. (2), nu au drept de vot (...) nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale, dreptul de vot fiind recunoscut că drept şi libertate fundamentale, iar art. 20 prevede că drepturile şi libertăţile cetăţeneşti vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
În cauză, inculpaţii au săvârşit infracţiuni de corupţie, dar fiecare dintre ei, avându-se în vedere statutul social în ce-i priveşte pe inculpaţii D.M.V. şi M.S.G., sau studiile şcolare absolvite de ceilalţi (cel puţin cursul general), se impune, rezonabil, că ei sunt în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată ţara şi să-şi exprime opţiunea electorală cu privire la diferitele alegeri organizate.
Ca atare, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) fie că pedeapsă complementară fie şi că pedeapsă accesorie, apare a fi disproporţionată, impunându-se sub acest aspect, admiterea recursului declarat de parchet şi interzicerea numai a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., soluţie favorabilă şi în ce priveşte recursurile inculpaţilor.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt fondate, dar numai cu referire la pedepsele complementare şi accesorii cum s-a motivat.
Astfel, cazurile de casare invocate de inculpaţi, respectiv pct. 18 şi pct. 14 ale art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., susţinute de inculpaţii D.M.V., M.S.G., pct. 12 şi pct. 14 ale aceluiaşi art., inculpaţii H.R.N. şi M.I., nu sunt incidente în cauză.
Cu referire la cazul de casare prevăzut de pct. 18, respectiv în cauză s-a comis o eroare gravă de fapt care a avut consecinţa pronunţării unei greşite condamnări, inculpaţii D.M.V. şi M.S.G. susţinând că fie fapta nu există, deci se impune achitarea lor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fie că aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, achitarea, impunându-se potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., sunt de evidenţiat următoarele: eroarea gravă de fapt ar însemna reţinerea unei discordanţe vădite, grave, între ceea ce materialul probator susţine şi ceea ce a reţinut instanţa de fond. În cauză, s-a probat că inculpatul D.M.V., medic şef la Penitenciarul Aiud, în perioada mai - iunie 2010, a pretins şi a primit de la coinculpatul M.I., prin intermediul inculpaţilor H.R.N. şi M.S.G., suma de 500 euro pentru a-i înlesni, avându-se în vedere atribuţiile sale de serviciu, transferul la Spitalul Penitenciar Dej pentru a obţine liberarea condiţionată sau reducerea perioadei de discutare a propunerii de liberare condiţionată.
Conform fişei postului, semnată de sus-numitul inculpat la 12 aprilie 2010, el era încadrat că medic şef cabinet I, nivelul postului fiind - conducere -, el având atribuţii de control asupra activităţilor personalului medical subordonat, printre atribuţiile sale înscriindu-se şi recomandarea internării în unităţi spitaliceşti când în penitenciarul al cărui angajat era, nu exista posibilitatea diagnosticării şi tratării.
Apărarea inculpatului, că era obligat să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, aceasta nu s-a contestat, dar inculpatul a cerut şi a primit bani pentru a-şi realiza sarcinile de serviciu, pretinderea sumei având loc la 05 iunie 2010, inculpatul confirmând-o, relevantă fiind convorbirea telefonică de la acea dată când el a spus: "Păi, el ştia ce trebuie să deie, că doar am discutat dar" (...) " (...) Păi acum în prima fază, înainte cinci!", scopul pretinderii fiind acela că M.I. să fie propus de comisia pentru liberare condiţionată ori să primească un termen de rediscutare mai redus, aceste etape fiind necesare până la dispunerea liberării condiţionate de către instanţa de judecată. În această procedură, recomandarea internării era atribuţia exclusivă a inculpatului, acesta, clar, susţinând într-o altă convorbire telefonică " (...) i-am spus foarte clar (...) că merge şi e pe barba lui ce se întâmplă. Îşi asumă riscul, dacă e bine, e bine, dacă nu, om vedea mai departe".
La cercetarea judecătorească inculpatul a motivat că a discutat cu inculpaţii H.R.N. şi M.I. despre angajarea unui apărător pentru a-l asista pe cel din urmă în procedura liberării condiţionate, sens în care a şi vorbit cu martorul M.G., avocat, iar cei 500 euro reprezentau onorariul.
Privind primirea banilor, inculpatul a susţinut că întâlnirea cu M.S.G. a avut loc, dar la acea dată, 16 iunie 2010, el i-a împrumutat celuilalt 100 euro. M.G., audiat, a susţinut aspectul relevat, dar, just, varianta a fost înlăturată pentru că apărarea în sensul arătat a apărut numai la cercetarea judecătorească şi nu a fost coroborată cu nicio altă probă, inculpatul neoferind nicio explicaţie credibilă privind interesul său în a-i găsi deţinutului la acea dată, un apărător, ei neavând relaţii de amiciţie sau de apropiere, în plus inculpatul fiind medic la penitenciarul unde M.I. executa o pedeapsă cu închisoarea. La fel, apărarea inculpatului că întâlnirea cu M.S.G. trebuia să aibă loc pentru că acesta să-i dea "un motor" (cum, în convorbiri, susţinuse inculpatul M.S.G.), faptic, nu a relevat o asemenea primire, chiar inculpatul motivând că el i-a dat celuilalt o sumă de bani împrumut.
Un alt martor propus de inculpat, F.C.I., şoferul autoturismului cu care se deplasase la întâlnirea cu inculpatul M.S.G., a relatat că cei doi au discutat în afara vehiculului, nu a văzut că cei doi să-şi înmâneze bani, dar inculpatul i-a povestit că l-ar fi împrumutat pe celălalt, cu bani.
Aspectul întâlnirii inculpaţilor a fost relevat şi în nota organului de supraveghere din 16 iunie 2010, în aceasta menţionându-se că inculpatul M.S.G. i-a dat celuilalt, bani.
Coroborând probele, rezultă că situaţia de fapt a fost dovedită, fapta de luare de mită există, inculpatul săvârşind-o cu intenţie directă.
Privind fapta inculpatului M.S.G., la acele date comisar de penitenciar, probele au relevat, fără dubiu, că el, la 16 iunie 2010, a primit, pentru inculpatul D.M.V., 500 euro de la M.I. prin intermedierea finului acestuia, A.I., cunoştea pentru ce se dau banii, fapta să întrunind elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) acelaşi cod, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate cu inculpaţii S.M., D.M.V., A.I., declaraţiile lui S.M. şi A.I.).
Inculpatul M.I., atât la urmărirea penală cât şi la cercetarea judecătorească, a susţinut că banii daţi inculpatului H.R.N. erau pentru că acesta să-l ajute în găsirea unui apărător pentru a-l asista în procedura liberării condiţionate, la fel, inculpatului M.S.G. i-a trimis 500 euro tot pentru a-i angaja un avocat, la fel, prin intermediul inculpatului S.M., dorea tot găsirea unui avocat, probele relevate deja, inclusiv declaraţiile lui S.M. reţinând aspecte concordante privind modalităţile de săvârşire, cu intenţie directă, a infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Inculpatul H.R.N., după data de 02 iunie 2010, a părăsit România, diligenţele depuse la urmărirea penală şi la cercetarea fondului pentru a fi ascultat şi, deci, pentru a i se verifica apărările cu respectarea dreptului său la apărare şi la proces echitabil, nefiind urmate de prezentarea sa, interesele i-au fost asigurate la fond de un apărător desemnat din oficiu.
În legătură cu activitatea infracţională reţinută în ce-l priveşte pe acest inculpat, el, în perioada mai - iunie 2010, l-a ajutat pe inculpatul M.I. să-şi îndeplinească scopul, acela de a lua legătură cu inculpatul D.M.V. pentru că acesta în schimbul unei sume de bani, să dispună transferul la Spitalul Penitenciar Dej pentru a obţine liberarea condiţionată într-un timp redus, sens în care a primit suma de 4200 RON reprezentând obiectul mitei, declaraţiile coinculpatului S.M. coroborându-se cu elementele situaţiei de fapt relevate de conţinutul convorbirilor telefonice purtate cu M.I., între acesta şi M.S.G., S.M. ori între el şi D.M.V., la fel, declaraţiile martorilor A.I., N.M., adresa din 15 iunie 2010 despre care s-a amintit, fapta sa, săvârşită cu intenţie directă, întrunind elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) acelaşi cod, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Cazul de casare invocat de toţi inculpaţii, respectiv pct. 14 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că pedepsele aplicate nu sunt individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., nu este fondat.
Sub acest aspect, în ce priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor D.M.V. şi M.S.G., considerentele menţionate relativ la întinderea şi modalitatea de executare comparativ recursului declarat de parchet, nu se vor mai detalia.
Referitor pedepselor şi modalităţii de executare în ce-i priveşte pe inculpaţii M.I. şi H.R.N., alături de pericolul social mărit al faptelor săvârşite, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, participaţia lor infracţională (autor şi complice) art. 27 C. pen. prevăzând că şi complicele la o faptă săvârşită cu intenţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, situaţia persoanei lor, inculpatul M.I. fiind recidivist potrivit art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., iar inculpatul H.R.N. săvârşind fapta din cauză în cursul termenului de încercare al unei liberări condiţionate (02 decembrie 2008 - dintr-o pedeapsă de 7 ani închisoare, rest neexecutat 1207 zile închisoare), deci recidivist tot conform stării prevăzute de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., pedepsele de câte 4 ani închisoare executabile în condiţiile art. 57 C. pen. sunt corect individualizate, la stabilirea duratei pedepsei închisorii instanţa de fond în mod just relevând şi comportamentul procesual al celor doi, inculpatul M.I. nerecunoscând fapta, iar celălalt inculpat, sustrăgându-se atât de la urmărirea penală cât şi de la cercetarea judecătorească.
Având în vedere considerentele de mai sus, recursurile declarate de parchet şi de inculpaţi, cazul de recurs invocat de parchet fiind incident şi în ce-l priveşte pe inculpatul S.M., fiind fondate, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. vor fi admise şi se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii D.M.V., M.S.G., M.I. (I.) şi H.R.N. împotriva Sentinţei penale nr. 514 din 21 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind şi pe inculpatul S.M.
Casează sentinţa numai cu privire la greşita aplicare a pedepselor complementare şi a pedepselor accesorii şi, rejudecând:
Limitează, în ce-i priveşte pe inculpaţii D.M.V. şi M.S.G., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor numai la cele prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de câte 2 ani şi, referitor la inculpaţii D.M.V., M.S.G., M.I. (I.), H.R.N. şi S.M., pedepsele accesorii numai la cele prevăzute de art. 71 C. pen., rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Respinge, că nefondată, cererea intimatului inculpat S.M. de extindere a efectelor recursurilor declarate de coinculpaţii D.M.V., M.S.G., M.I. (I.) şi H.R.N. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii intimaţi inculpaţi D.M.V., M.S.G., M.I. (I.) şi H.R.N. şi pentru intimatul inculpat S.M., în sumă de câte 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 354/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 360/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
